26.11.

2019

Obţinerea nanoparticulelor - motoda top-down/bottom-up

Există două abordări generale pentru sinteza nanomaterialelor:

Abordarea de sus în jos (top-down approach) – “descompunere” utilizează structuri

inițiale mai mari (macroscopice) care pot fi controlate extern în vederea obținerii
nanostructurilor dorite.
Exemple: gravarea, măcinarea cu bile, exfolierea sonochimică a grafitului,
litografierea cu fascicol de electroni – se îndepărtează material dintr-o probă bulk etc

Metode de obținere a materialelor Abordarea de jos în sus (bottom-

up approach) presupune
nanostructurate asamblarea componentelor mai
mici pentru a obține structuri mai
complexe (începe cu atomi sau
molecule până ajunge la
nanostructuri). Fabricarea este mult
mai puțin costisitoare.
Exemple: depunere chimică din
stare de vapori (Chemical vapor
deposition - CVD), autoasamblarea,
sinteza chimică, electrodepunere,
metoda sol-gel etc

Tipuri de nanomateriale Obţinerea nanoparticulelor metalice

 Nanoparticulele metalice sunt utilizate drept catalizatori, adsorbanți, senzori etc.
Există două tipuri de bază de nanomateriale:  Ele au aplicații în dispozitive optice, electronice, magnetice etc.
 naturale: cenușă vulcanică, nisip fin, praf, viruși,  Cele mai multe dintre aceste aplicații depind în mod critic de dimensiunea și
 fabricate de om (antropogenice) - mai diverse decât omologii lor naturali. forma nanoparticulei.
Nanoparticulele sintetice se încadrează în două categorii generale: => sinteza nanoparticulei cu forme și mărimi bine controlate sunt importante pentru
 nanoparticule obținute accidental - produse secundare ale activităților umane, în aceste aplicații.
general au dimensiuni și forme foarte puțin controlate și pot fi obţinute dintr-un Obţinerea nanoparticulelor metalice prin reducerea complecșilor metalici =>
amestec de diferite elemente. Surse: un motoar diesel în funcțiune, mineritul dispersii metalice coloidale
industrial, un incendiu, etc. Precursor Agent reducător Stabilizator
 nanoparticule "proiectate“ - au dimensiuni, forme și compoziții foarte precis
PdCl2 H2 Polivinilpiralidonă
controlate. Ele pot fi – obținute prin reacții chimice relativ simple sau complexe -
"straturi" cu diferite compoziții chimice (un “miez” din aur, acoperit într-o “coajă” K2PtCl4 CO Alcool polivinilic
anorganică de silice urmată de una cu anticorpi selectați în mod specific). H2PtCl6 CH3-OH Triton-X
AgNO3 CH2O Polifosfat de sodiu
Nanomaterialele fabricate de om includ patru familii: HAuCl4 Acid citric/citric Poliacrilat de sodiu
 pe bază de carbon, RhCl3 Citrattrisodic
 pe bază de metale, O listă succintă a precursorilor,
CuSO4 NaBH4
 dendrimeri, agenților reducători și stabilizatorilor
 compozite. H2O2
polimerici utilizați în prepararea
NH2-NH2 nanoparticulelor metalice
 26.11.2019

Obţinerea nanoparticulelor metalice Obţinerea filmelor

Agent reducator puternic => reacţie de reducere rapidă cu formarea unui număr
mare de centre de nucleaţie => nanoparticule mici
Agent reducator blând => reacţie de reducere lentă => nanoparticule mari
Depunerea de vapori (vacuum deposition) - o familie de procese utilizate pentru a
depune straturi de material (cu grosimi de la un atom până la câțiva milimetri)
atom-cu-atom sau moleculă-cu-moleculă pe o suprafață solidă (încălzită sau nu).

Stabilizatorul: Aceste procedee funcționează la presiuni reduse (vid).

 formează un monostrat pe suprafața nanoparticulelor, previne agregarea acestora,
 monostratul afectează procesul de creştere (dacă centrele de nucleaţie ale
nanoparticulelor sunt ocupate de stabilizator creşterea este încetinită), Procesul poate fi clasificat pe baza
 afectează şi forma nanoparticulei prin varierea cantităţii de stabilizator folosit.
sursei de vapori:

Exemple de reacţii de reducere utilizate pentru a obţine nanoparticule metalice:  condensarea în fază gazoasă -
1. Incintă vidată
1. Obţinerea nanoparticulelor de aur utilizează o sursă lichidă sau solidă
2. Încălzitor
2HAuCl4 + 3NaBH4 → 2Au + 3BH3 + 5HCl + 3NaCl de vapori,
3. Evaporator
2. Obţinerea nanoparticulelor de paladiu - hidroliza precursorilor de paladiu  depunerea chimică de vapori - 4. Material de depus
(PdCl2,K2PdCl4) la hidroxizi urmată de reducerea cu H2
utilizează vapori chimici 5. Material vaporizat
PdCl2 + Na2CO3 + 2H2O → Pd(OH)2 +H2CO3 + 2NaCl 6. Depozit de film subtire
Pd(OH)2 + H2 → Pd + 2H2O 7. Substrat

Obţinerea nanoparticulelor metalice Obţinerea filmelor

3. Obţinerea nanoparticulelor de platină
Condensarea în fază gazoasă (physical vapor deposition - PVD) – condesarea
H2PtCl6 + NaBH4 → Pt + HCl + NaCl +BH3 +H2
vaporilor (gaz) pe un support (solid) a cărui temperatură poate fi controlată,
procesul se desfășoară într-o incintă vidată.
4. Obţinerea nanoparticulelor de argint
AgNO3 + NaBH4 → Ag + BH3 + HNO3 + NaNO3
Forma condensată (lichid/solid) –> vapori –> solid (film, peliculă)
5. Obţinerea nanoparticulelor de rodiu
2RhCl3 + 3CH3OH → 2Rh + 3CH2O+ 6HCl
Materialul care urmează a fi depus este așezat într-
un creuzet fabricat din material refractar* (Mo, Ta).
Nanoparticulele semiconductoare non-oxidice (CdS, CdSe, CdTe) pot fi sintetizate Evaporarea acestuia are loc prin:
prin piroliza precursorului organometalic dizolvat în solvenți în mediu anaerob în
prezența unui stabilizator polimeric  încălzire electrică pentru materiale ușor fizibile
GaCl3 + Li3N → GaN + 3LiCl  bombardarea cu un fascicul laser (laser

Nanoparticulele semiconductoare oxidice se pot prepara prin metoda sol-gel ablation)

(hidroliza şi condensarea precursorului - alcoxizi metalici) Vaporii rezultati prin evaporarea materialului se

Hidroliza: M(OEt)4 +xH2O → M(OEt)4-x(OH)x + xEtOH depun pe suport cu o viteză de 0,1 – 1 mm/s

Condensare: 2M(OEt)4-x(OH)x → (OEt)4-x(OH)x-1MOM(OEt)4-x(OH)x-1 + H2O

*material rezistent la temperature înalte, utilizate în cuptoare, incineratoare și reactoare
 26.11.2019

Obţinerea filmelor Obţinerea filmelor

Condensarea în fază gazoasă Materiale preparate prin CVD
Avantaje Silicon policristalin - folosit ca materie primă în industria fotovoltaică și
electronică.
 Acoperirile PVD sunt uneori mai dure și mai rezistente la coroziune decât
acoperirile aplicate prin procesul de galvanizare; au o rezistență excelentă la SiHCl3 → Si + Cl2 + HCl
abraziune și sunt atât de durabile încât rareori sunt necesare straturi de SiH4 → Si + 2 H2
protecție suplimentare.
 Abilitatea de a utiliza practic orice tip de materiale de acoperire anorganice (și
unele organice) pe substraturi și suprafețe foarte variate SiHCl3 – triclorosilane (lichid volatil) - utilizat în industria
Dezavantaje semiconductorilor ca principal precursor al siliciului ultrapur
 Unele tehnologii PVD funcționează la temperaturi foarte ridicate și la vid înaintat
SiH4 – silan (gaz), precursor al siliciului
-> riscuri sporite -> personal de operare calificat.
 Temperaturile ridicate la care operează instalația necesita un sistem de răcire Condiții de lucru: temperatura 600 - 650 °C, presiunea 25 - 150 Pa
(apă) pentru a disipa excesul de căldură. => o rată de creștere 10 - 20 nm/min.

Aplicații un cristalit are aceeași structură ca un monocristal.

Acoperirile PVD sunt utilizate pentru a îmbunătăți duritatea, rezistența la uzură și un material policristalin este compus din cristalite (monocristale)
rezistența la oxidare. de dimensiuni și orientări diferite. Cele mai multe metale și multe
 Industria spațială ceramici sunt policristaline.
 Industria automobilistică
 Industria optică amorf (non-cristalin) – atomii constituenți nu sunt aranjați ordonat
 Obținerea de filme subțiri (ambalarea produselor alimentare) la distanță lungă

Obţinerea filmelor Obţinerea filmelor

Epitaxia cu fascicul (jet) molecular (molecular-beam epitaxy MBE) Materiale preparate prin CVD
 presupune creșterea unui strat monocristalin pe un suport orientat Dioxid de siliciu
 procesul se realizează în vid foarte înaintat (10−8 – 10−12 tori) SiH4 + O2 → SiO2 + 2 H2
 viteza de depunere - 1 mm/h (un monostart/s) Condiții de lucru: temperatura 300 - 500 °C
 mai costisitoare decât PVD
Wolfram
Depunerea chimică de vapori (chemical vapor deposition CVD) – reacție chimică WF6 → W + 3 F2
a vaporilor: WF6 + 3 H2 → W + 6 HF
 fie în fază gazoasă,
 fie la interfața solid-gaz de la suprafața solidului. WF6 hexaflourură de wolfram (gaz foarte dens r = 13g/l) - utilizat în industria
semiconductorilor pentru a obține filme de wolfram
Metoda duce la obținerea de filme având compoziție diferită de ceea a
precursorilor; folosită în industria semiconductorilor pentru a produce filme subțiri. Grafene
Deși au fost făcute multe progrese, metoda CVD încă nu produce grafene viabile
Precursorii sunt evaporați (dacă nu din punct de vedere comercial.
se afla deja în stare gazoasă) și Sursa de carbon – CH4, hidrocarburi gazoase
Catalizator – nanoparticule de fier, nichel, vapori de galiu
descompuși (termic – cea mai Condiții de lucru: temperatura 800 - 1050 °C, presiunea 1 - 1500 Pa
uzuală metodă, fotolitic sau în Gaz purtător H2, Ar
Camera în care are loc procesul este confecționată din cuart (inert chimic, rezistă
plasmă) pe un substrat. la temperaturi mari)
 26.11.2019

Obţinerea filmelor Cuprins - Nanomateriale obţinute prin metoda sol-gel

Materiale preparate prin CVD
Diamant
 Metoda sol-gel
CVD poate fi folosit pentru a produce un diamant sintetic prin crearea condițiilor
necesare pentru ca atomii de carbon dintr-un gaz să se depună pe un substrat sub  Obținerea nanomaterialelor prin metoda sol-gel
formă cristalină.
Condiții de reacție: presiune relativ joasă 1–27 kPa, temperatra cca. 800 °C,  Scurt istoric
Sursa de carbon: diferite hidrocarburi/H2 (CH4 : H2 raport 1:99)  Reactivi folosiți în metoda sol-gel

Obținerea filmelor subțiri prin pulverizare (sputtering)  Metode de uscare

Materialul solid este ablat prin bombardarea cu ioni de mare energie ai unei  Aerogel anorganic
plasme (de argon) din incinta instalației de depunere.
 Aerogel organic
Materialul (atomi sau clusteri de atomi) smulși de pe suprafața materialul solid se
depune sub forma unui film pe un substart.  Aplicaţii ale aerogelurilor
Viteza de depunere: 1-10A/s (pentru filme izolatoare)
Caz particular de aplicații - nanocompozite

Fizica materialelor, metode experimentale, V. Pop și colab., Presa universitară Clujeană, 2001

Nanomateriale obținute prin metoda sol-gel

Metoda sol-gel
 cale de sinteză ce implică formarea unui sol coloidal, convertirea acestuia la un gel
urmată de îndepărtarea solventului.
 permite producerea cu ușurință a nanoparticulelor anorganice.
Solul - dispersie omogenă de particule solide într-un mediu lichid. Dimensiunea
particulelor trebuie să fie suficient de redusă (1 nm - 1 μm) astfel încat forțele de
Nanomateriale obținute prin metoda sol-gel dispersie să fie mai mari decât forța gravitațională. Poate fi stabilizat prin peptizare –
adăugarea unui agent peptizant care formează un strat de sarcini electrice în jurul
particulelor, repulsia electrostatică împiedicând agregarea acestora.
Gelul - sistem tridimensional reticulat în interiorul unui lichid, prezintă proprietăți
mecanice intermediare între cele ale fluidelor și solidelor. Are structură fractală.
Avantaje metodei sol-gel:
 amestecarea componenților la scară moleculară,
 omogenitatea produșilor sol-gel obținuți,
 controlabilitatea la scală nanometrică a proprietăţilor structurale şi morfologice prin
modificarea rapoartelor dintre precursori și catalizator şi/sau a parametrilor de
preparare (condiții de gelifiere, de uscare etc.).
 26.11.2019

Nanomateriale obţinute prin metoda sol-gel Nanomateriale obținute prin metoda sol-gel – scurt istoric
Schemă generală de obținere a nanomaterialelor prin metoda sol-gel  1846 - 1864 (Ebelman și Graham) primele studii privind obținerea alcoxizilor și
condensarea acestora cu obținerea unor geluri,
Initierea
proceselor de Policondensarea  1939 (Geffcken) primul patent ce demonstra posibilitatea utilizării metodei sol-
hidroliză şi particulelor gel în realizarea unor acoperiri pe bază de SiO2 și TiO2,
policondensare solului

 1953 industria ceramică a început să manifeste interes față de metoda sol-gel,

Amestecarea precursorilor Obţinerea solului
Parametrii variabili: tipul şi concentraţia precursorilor, tipul solventului,
raportul apă/grupare alcoxid, tipul de catalizator, pH, temperatura  1960 - 1970 s-au fabricat sticle, vitroceramici, materiale ceramice utilizând
Solid Solid această metodă (sticlelor borosilicatice Duran),
Solid

Maturarea Uscarea  1995 tehnologia sol-gel a atras cercetători din toate domeniile tehnologice legate
de materiale, inclusiv electronică, chimie, mecanică, farmacie și medicină,

Obţinerea gelului
 Anii 2000 hibrizi organici-anorganici,
Lichid Gelificarea Lichid Gaz
umed
Parametrii variabili: temperatura, timp
 Astăzi - obținerea de sticle, fibre ceramice, filme, membrane, pulberi
Pulberi oxidice, ceramice, catalizatori, pigmenți ... .
Traterea Acoperiri (straturi groase și filme subțiri), Fibre,
termică
Biosticle,
Materiale monolitice (aerogel, xerogel, criogel).

Nanomateriale obținute prin metoda sol-gel Nanomateriale obţinute prin metoda sol-gel
Clasificarea gelurilor: Metoda sol-gel constă în două etape: hidroliza + policondensare
Reacţia de hidroliză
 gel polimeric (a) – rețeaua este formată din macromolecule (unități sub-coloidale)
E(OR)4 + 4H2O E-(OH)4 + 4R-OH
 gel coloidal (b) – rețeaua constă din particule coloidale interconectate ca într-un E(OR)4 + H2O HO-E-(OR)3 + R-OH
șirag de perle
Reacţia de policondensare
Gel anorganic Gel organic (OR)3-E-OH + OH-E-(OR)3 (OR)3-E-O-E-(OR)3 + H2O, E = Si, Ti, etc.
Reactivi implicați:
 Precursori organo-metalici – alcoxizi metalici cu reactivitate mare
Reactivitatea tetraalcoxizilor, în reacţiile de hidroliză, descreşte în ordinea:
Si(OiPr)4< Sn(OiPr)4< Ti(OiPr)4< Zr(OiPr)4< Ce(OiPr)4
 Apa – inițiază procesul sol-gel. Raportul molar alcoxid/apă crucial în formarea
lanțurilor polimerice
a) b)  Solvent alcoolic (MeOH, EtOH, iPrOH) – încetinește procesul de hidroliză și
condensare → control al gradului de policondensare
 Catalizator acid (HNO3, HCl) sau basic (NH3) – influențează procesul de
hidroliză - condensare și structura produsului condensat.
 Agenți de complexare (CH3COOH) - încetinesc procesul de hidroliză
 26.11.2019

Nanomateriale obţinute prin metoda sol-gel Nanomateriale obţinute prin metoda sol-gel
Particularități în procesul de uscare
Influența diferiților parametrii asupra proprietăților morfo-structural ale gelurilor
Tensiunea superficială exercitată de solvent la interfața vapori-lichid determină
apariția unui stres mecanic, care cauzează o colapsare a structurii porilor și implicit
a structurii finale a xerogelului.

Prin uscarea în condiţii supracritice se evită

formarea meniscului vapori-lichid și implicit apariția
tensiunii superficiale și a forțelor de capilaritate
care sunt responsabile de colapsarea structurii
porilor.

Presiunea capilară:

p = (2cos)/r

Unde:
- tensiunea superficială a lichidului
Interfața vapori-lichid formată în
r - raza porului
capilarele gelului în timpul uscării

Nanomateriale obţinute prin metoda sol-gel Nanomateriale obţinute prin metoda sol-gel
Metode de uscare: Principiul uscarii în condiţii supracritice:
1. convenționale => xerogeluri (298 K, 1 atm). Diagrama de faze a unei substanţe arată dependenţa stării sale de agregare funcţie
de temperatură şi presiune.
2. în condiţii supracritice de CO2 lichid => aerogeluri (uscare cu CO2, T >305 K, p Punctul critic este definit de temperatura critică (tc) şi presiunea critică (pc),
>73 bar) deasupra căruia o substanţă nu este nici gaz, nici lichid, dar posedă proprietăţile
ambelor stări.
3. prin înghețare și sublimare => criogeluri
Zona supracritică = tlucru > tc; plucru >pc

Diagrama de faze a unui gaz

 26.11.2019

Nanomateriale obţinute prin metoda sol-gel
Parametri de uscare în condiţii supracritice
Uscarea supracritică (în funcţie de Tc)  la „cald” (în solvenţi organici) sau la „rece”
(în CO2)rea in solventi organici („uscarea la cald”)
Uscarea în solvenți organici (uscarea la cald): 240 oC şi 5 - 8 MPa (valorile ridicate
ale T şi p  inflamabilitatea solventului  risc ridicat de explozie)
 rearanjări structurale importante în reţeaua gelului
Nanomateriale obţinute prin metoda sol-gel
Etapele uscării în condiții supracritice de CO2 lichid: Gel → Aerogel
1) Introducerea gelurilor umede în autoclava unde sunt acoperite cu solventul de
spălare (alcool etilic sau acetonă),
2) Răcirea autoclavei (~ 0C), se umple incinta cu CO2 lichid
=> presiunea crește (50 - 55 atm),
3) Purjarea: înlocuirea treptată a solventului de spalare (EtOH sau acetonă) cu CO2
lichid,

Solvent Tc [0C] pc [MPa] 4) Aducerea autoclavei în

condiții supracritice de
Metanol 240 7,9 CO2 lichid (40 C, 90 atm),
Etanol 243 6,3
5) Menținerea în condiții
Acetonă 235 4,7 supracritice (~ 1h),
H2O 374 22,1
6) Depresurizarea incintei
CO2 31 7,3
până la presiune ambientală.
N2O 37 7,3

Tabel 1 Parametrii fizici ai unor fluide supercritice Programul de temperatură și presiune din timpul uscării în condiții supracritice

Nanomateriale obţinute prin metoda sol-gel Nanomateriale obţinute prin metoda sol-gel
Aerogelul - este un material monolitic foarte poros obținut prin uscarea în condiții
Uscarea supracritică cu CO2:
supracritice a unui gel umed
(„uscarea la rece”)
 CO2 lichid în locul solventului organic
1930 (Hurd și Kistler) utilizând pentru prima dată uscarea supercritică, au pus în
Avantajul: Tc (31,04 °C)  joasă
evidență existența unui schelet solid în structura gelului,
pc (72,8 atm )  moderată
1931 (Kistler) - prepara aerogeluri de oxizi de Si, Al, Fe, W
Timp de înlocuire a solventului din pori cu
1985 obținerea și caracterizarea aerogelurilor - dezvoltare reală (caracterul aplicativ)
CO2 lichid = f (difuzia CO2 în gel +
dimensiunile gelului)
Aerogelurile sunt materiale nanostructurate cu:
Modificările structurale  minore, reţeaua
- densitate extrem de scazută (0,003 – 0,5 gcm-3),
gelului  aproape nemodificată
- pori larg deschişi (60 - 98 % aer),
=>SUPRAFAȚĂ SPECIFICA MARE
- arie mare a suprafeţei interne (150 – 2000 m3g-1),
(sute de m2/g)
- mezopori (2 – 50 nm) ramificaţi și ușor accesibili,
- porozitate foarte ridicată (densitate mică).
Diagrama de faze a CO2,
Pentru T > Tc  pot fi induse modificări regiunea supercritică (albastru deschis)
Microstructura aerogelurilor este de forma “șiragurilor de perle nanostructurate”
structurale aerogelurilor (ex. raport diferit (> 2nm) care formează o structură 3D foarte poroasă de geometrie fractal cu
între fazele cristaline şi amorfe  infuența diametrul de sub 100 nm.
asupra aplicațiilor
 26.11.2019

Nanomateriale obţinute prin metoda sol-gel Nanomateriale obţinute prin metoda sol-gel
Tipuri de aerogeluri: Aerogel de TiO2
 anorganice simple (SiO2,TiO2, V2O5, carbon aerogel, etc.) - densitatea foarte scăzută (0,3-1g/cm3)
 mixte (SiO2-TiO2, TiO2-WO3, etc) - omogenitate ridicată
 compozite (TiO2-nanoparticule de Pt) - aria mare a suprafeţei porilor (320-690 m2/g)
 organice (rezorcin-formaldehidic). Structura aerogelurilor de TiO2  nanoparticule interconectate  porozitate ridicată
Aerogelul de SiO2 deține 15 recoduri în (78-90%) bine definite.
Guinness World Records pentru proprietățile
materialelor, inclusiv cel mai bun izolator și
cel mai ușor solid (99,8% aer și 1 mg/cm3).

Metoda Stöber permite sinteza sferelor de silica monodisperse (0,05 – 2mm).

Metoda se bazează pe hidroliza și policondensarea ortosilicaților (tetrametil
ortosilicat Si(OCH3)4, tetraetil ortosilicat Si(OC2H5)4(TEOS), în soluţii bazice (NH3)
alcoolice.
unde d, dimensiunea nanoparticulei
0.1-0.5M TEOS a) b)
0.5-17M H2O
a) Imaginea TEM a xerogelului (morfologia nanoparticulelor) și b) SEM a aerogelul
0.5-3M NH3
de TiO2 (modul de organizare – structura poroasă)

Nanomateriale obţinute prin metoda sol-gel Obţinerea aerogelurilor organice

Caracterul particular al structurilor de tip aerogel se datorează aranjamentului Aerogeluri organice

structural special al reţelei solide care conferă poprietăţi unice acestui tip de Primele aerogelurilor organice apar în 1987.
material.
Obținute prin polimerizarea monomerilor organici multifuncţionali, în soluţie diluată
urmată de uscarea în condiţii supracritice.

Primele amestecuri de precursori:

melamină/formaldehidă (MF)

Din orice punct al rețelei alese

mergând pe rețeaua structurală se
poate merge în mod continuu în alt rezorcină/formadehidă (RF)
punct (continuitate).

Rețeaua aerogelui se apropie foarte

Ilustrare schematică a structurii unui mult de structura gelului original.
aerogel de SiO2
 26.11.2019

Obţinerea aerogelurilor organice Obţinerea aerogelurilor de carbon

Aerogelurile organice sunt supuse unui proces de piroliză, în atmosferă inertă,

folosind un program de temperatură care, în general, prezintă două paliere: unul la
250C (2h) și altul la temperatura de piroliză 850 C (3h), viteza de creștere a
temperaturii fiind de 200-250C/h.
Structuri organice → structure anorganice

Policondensarea rezorcinei cu formaldehidă în cataliză bazică

 iniţierea gelificării  Na2CO3 sau NaOH  reacția de policondensare

 Rezorcină reacţionează cu maximum 3 echivalenţi de formadehidă  derivaţi
substituiţi ai acesteia  condensează  nanoclusteri legați transversal prin Programul de temperatură pentru o piroliză realizată la 850C
grupările de la suprafaţă (ex.: CH2OH)

Obţinerea aerogelurilor organice Obţinerea aerogelurilor organice. Aerogelurile de cabon

Parametrii importanți de sinteză ai gelurilor organice pure: concentraţia catalizatorului Influența parametrilor de sinteză
şi pH-ul soluţiei
Modificarea parametrilor  influenţarea proprietăţilor (densitatea, aria specifică,
mărimea porilor şi a particulelor)

Proprietăţi comune ale aerogelurile organice:

- pori accesibili, cu diametre mici ( 50nm),
- suprafeţe specifice mari (400-1000 m2/g)
- matrice solidă (particule coloidale interconectate sau lanţuri polimerice, ~ 10nm în
diametru)

Aerogel organic Aerogel de carbon

Mărimea şi numărul de clusteri = f (rezorcină/catalizator) sau (R/C)  50-300

Concentraţie mare de catalizator (ex: R/C =100)  particule cu diametrul de 3-5 nm,
interconectate prin punţi largi (geluri polimerice, colapsat).

Creşterea R/C (200)  particule mai mari în diametru (11-14 nm) interconectate ca
şiragul de perle (geluri coloidale).
 26.11.2019

Avantaje/dezavantaje Aplicaţii ale aerogelurilor - nanocompozite

Materiale compozite „cărbune
Aerogel
nanoporos/nanoparticule de bismut şi
fier/oxid de titan” cu proprietăţi analitice şi
 Avantaj - suprafață specifică mare
 Dezavantaj - tehnică specială de uscare, costisitoare de fotodegradare.
Aerogelurile utilizate pentru aplicații specifice - proprietăți de material de senzor
electrochimic pentru detecția de ioni de
metale grele (Pb2+, Cd2+) şi de compuşi
Xerogel
farmaceutici, ex. H2O2
- proprietăți fotocatalitice pentru
 Avantaj - mai ieftini
 Dezavantaj - suprafață specifică mai mică fotodegradarea de poluanți organici model
- proprietăți magnetice.
Xerogelul de carbon e mai compact → mai bun conductor electric

Aplicaţii ale aerogelurilor Temă

• cataliză, electrochimie; Articole de ultimă oră care tratează subiectul nanomateriale
• izolații termice; obţinute prin metoda sol-gel
• materiale adsorbante;
• dispozitive optice sau electronice; Kim et al. (Coreea) Preparation of porous carbon-doped TiO2 film by sol–gel method
• captarea prafului cosmic etc. and its application for the removal of gaseous toluene in the optical fiber reactor
(Prepararea filmului poros de TiO2 dopat cu carbon prin metoda sol-gel și aplicarea
acesteia pentru îndepărtarea toluenului gazos în reactorul cu fibră optică), Journal
of Industrial and Engineering Chemistry, 17, 2017, 223-228

Zhang et al. (China) Facile synthesis of carbon-encapsulated LiMnBO3 composite by

the sol-gel method as a lithium-ion battery cathode material
(Sinteza facilă a compozitului LiMnBO3 încapsulat în carbon prin metoda sol-gel ca
material catod al bateriei litiu-ion), Journal of Alloys and Compounds, 704, 2017,
343-347

Porass et al. (Mexic) Low-temperature synthesis and characterization of anatase

TiO2 nanoparticles by an acid assisted sol–gel method (Sinteza la temperaturi joase
și caracterizarea nanoparticulelor de TiO2 (anatază) printr-o metodă sol-gel în mediu
acid), Journal of Alloys and Compounds, 647, 2015, 627-636
 26.11.2019

CE AM AFLAT NOU AZI?

 Metoda sol-gel de obținere a nanomaterialelor

sol
gel

 Xerogel

 Uscarea supracritică

 Aerogel (organic, anorganic)

 Aplicații

AEROGEL ORGANIC

MATERIALE NANOPOROASE