Mariana Vlad

Contabilitatea grupurilor de societăţi

Note de curs

2010-2011
1
 CUPRINS

CAP 1 ASPECTE PRIVIND GRUPURILE DE SOCIETĂŢI 3

1.1. Înfiinţarea grupurilor de societăţi 3

1.2. Societăţile de grup: tipuri şi structură 5
1.3. Tipuri de control exercitat în cadrul grupului 9
1.4. Relaţiile în cadrul grupurilor de societăţi 11
1.5. Procentaj de control şi procentaj de interes 14

CAP 2 CONSOLIDAREA CONTURILOR 23

2.1. Definiţia consolidării, rolul şi locul acesteia în sistemul de informare
financiară privind grupurile de întreprinderi 23
2.2. Perimetrul de consolidare. Excepţii de la consolidarea conturilor 25
2.3. Succesiunea paşilor în consolidare 28
2.3.1. Alegerea metodei de consolidare 28
2.3.2. Omogenizarea situaţiilor financiare anuale individuale 29
2.3.3.Cumularea conturilor individuale care se consolidează. 36
2.3.4. Eliminările în consolidare 36

CAP 3 METODE DE CONSOLIDARE 46

3.1. Metoda integrării globale 48
3.2. Metoda integrării proporţionale 50
3.3. Punerea în echivalenţă 52

BIBLIOGRAFIE: 55

2
 CAP 1 ASPECTE PRIVIND GRUPURILE DE SOCIETĂŢI

1.1. Înfiinţarea grupurilor de societăţi

În economia modernă, adesea se formează grupuri de societăţi cu interese comune şi

cu centru de comandă, chiar dacă întreprinderile respective sunt independente, din punct de
vedere juridic.

Întreprinderea - în măsura în care încearcă să fie, pe de o parte, mai puţin vulnerabilă

şi, pe de altă parte, mai performantă - are tendinţa naturală de a se supune procesului de
concentrare. Acest proces poate fi:
• de natură verticală, atunci când se urmăreşte integrarea tuturor fazelor ciclului de
producţie şi desfacere pentru o singură categorie de produse;
• de natură orizontală, atunci când se urmăreşte integrarea de activităţi de natură
diferită, complementare sau similare.

Procesul de concentrare, industrială şi financiară, se poate realiza prin modalităţi

economice, juridice şi financiare diferite, dar, de cele mai multe ori, complementare:
• dezvoltarea internă a întreprinderii (în cadrul aceleiaşi entităţi juridice);
• stabilirea de legături, mai mult sau mai puţin strânse, cu alte întreprinderi, fără ca
aceste legături să fie obligatoriu de natură juridică;
• fuziunea cu alte întreprinderi în vederea realizării unei entităţi unice (fuziunea prin
absorbţie);
• dezvoltarea externă prin preluarea controlului asupra unor societăţi existente sau
prin crearea de noi societăţi.

Această ultimă modalitate de concentrare duce la constituirea grupurilor a căror

apariţie este legată de strategia de dezvoltate a întreprinderii.

Grupul de societăţi reprezintă ansamblul constituit din două sau mai multe societăţi,
fiecare cu propria personalitate juridică, unite prin legături în temeiul cărora una dintre ele –
societatea dominantă, le domină pe celelalte făcând să se manifeste o unitate de decizie.
O entitate economică datorită unităţii de decizie a societăţii dominante, a relaţiilor de
dependeţă ce există între societăţile grupului se poate evidenţiată astfel:

Grup financiar
Dependeţă financiară

Grup personal
Dependeţă directorială

3
 Grup contractual
Dependeţă contractuală

Monopol
Dependeţă economică

Structura de grup poate oferi întreprinderilor avantaje considerabile în raport cu

alte structuri:
• structura de grup permite societăţii mamă un control asupra unui capital mai mare
decât cel investit de ea;
• structura de grup permite accesul la împrumuturi mai mari;
• prin structura de grup se facilitează o mai bună circulaţie a capitalurilor;
• structura de grup permite, în general, să se plătească mai puţine impozite;
• structura de grup oferă posibilităţi mai bune de organizare.

Apariţia grupurilor poate avea loc ca urmare a unor operaţiuni precum:

• achiziţia de acţiuni sau părţi sociale emise de diferite întreprinderi de către o firmă
care devine societate mamă;
• înfiinţarea de societăţi ca asociat sau acţionar majoritar sau unic;
• încheierea de acorduri de asociere cu alte întreprinderi.

Preluarea controlului asupra unor întreprinderi care devin apoi filiale este o
componentă a politicii de creştere externă a unor grupuri. Motivaţiile principale care stau
la baza creării de grupuri sunt:

• integrarea orizontală şi/sau verticală a afacerilor; integrarea orizontală constă în

combinarea unor întreprinderi din acelaşi sector de activitate, în timp ce
integrarea verticală constă în achiziţia de întreprinderi care reprezintă furnizori
sau clienţi ai firmei care cumpără;
• diversificarea activităţilor în scopul mai bunei gestionări a riscului aferent
afacerilor (cum ar fi, de exemplu, riscurile legate de ciclul de viaţă al produselor,
de schimbările de pe piaţă, de evoluţia cursului de schimb valutar etc.);
• evitarea preluărilor ostile de către alte întreprinderi, în urma unor oferte publice de
cumpărare sau de schimb;
• retragerea unor acţionari sau a unor manageri importanţi.

În procesul de concentrare care conduce la formarea grupurilor, accentul cade pe

dimensiunea economică şi mai puţin pe aspectele juridice izvorând din dreptul de
proprietate. Ceea ce contează la nivelul grupurilor este, în primul rând, unitatea puterii de
decizie de care se fondează acest tip de entitate.

4
 1.2. Societăţile de grup: tipuri şi structură

Strategiile de concentare economică pe care societăţile le adoptă pentru a-şi păstra şi

consolida poziţia pe piaţă au determinat apariţia anumitor tipuri şi structuri specifice
societăţilor de grup.
Grupul se manifestă ca o entitate economică în primul rând, formată dintr-un
ansamblu de societăţi, fiecare cu o personalitate juridică proprie, unite prin diverse legături, în
virtutea căreia una dintre ele deţine unitatea de decizie şi exercită o influenţă sau control
asupra celorlalte dominându-le.
Prin noţiune de grup1 se înţelege un ansamblu de societăţi comerciale compus dintr-o
societate-mamă, filialele sale şi entităţi în care societatea-mamă sau filialele sale deţin o
participare, precum şi societăţile comerciale legate una de alta printr-o relaţie care face
necesară consolidarea conturilor şi consolidarea raportului anual;
Concentrarea economică, globalizarea pieţelor, existenţa şi dezvoltarea pieţelor
financiare cât şi condiţiile de acces la pieţele internaţionale au determinat necesitatea
dezvoltării societăţilor ca ansambluri stabile şi durabile alcătuite din structuri asociative
legate juridic. Societatea, indiferent de tip, dimensiune şi capacitate este supusă adaptării şi
dezvoltării. Din nevoia de supravieţuire şi din dorinţa de dezvoltare au rezultat patru tipuri de
societăţi de grup:
• societăţi de grup bazate pe o relaţie de tip patrimonial;
• societăţi de grup bazate pe o relaţie de tip financiar;
• societăţi de grup bazate pe o relaţie de tip familial;
• societăţi de grup bazate pe o relaţie de tip contractual.

Societăţile de grup de tip patrimonial caracterizează societăţile cu o poziţie

concurenţială solidă, pe o piaţă în dezvoltare. Este tipul cel mai des întălnit în S.U.A.
Caracterizează societăţile conduse după o strategie exclusiv investiţională. Grupurile de acest
tip se dezvoltă prin achiziţia de noi echipamente, invenţii, inovaţii. Ascensiunea rapidă
determină crearea de noi structuri productive şi/sau comerciale cât şi angajarea de personal
calificat în vederea exploatării echipamentelor achiziţionate.
Grupurile de acest tip se dezvoltă pe o relaţie strict patrimonială. Se porneşte de la o
structura juridică simplă (o societate cu personalitate juridică, fără subunităţi) şi se înfiinţează
noi subunităţi în jurul acesteia (sucursale, puncte de lucru, agenţii sau reprezentanţe). Din
punct de vedere juridic ia naştere o societate cu personalitate juridică proprie, cu subunităţi
proprii, fără personalitate juridică.
Acestea pot fi considerate structuri de grup, deoarece sunt alcătuite dintr-o societate
dominantă (societatea fondatoare) şi subunităţile sale fără personalitate juridică, asupra cărora
societatea fondatoare exercită un control absolut, manifestându-şi unitatea de decizie şi
patrimonială.
Carateristicile unui astfel de grup format din societate fondatoare şi subunităţile
acesteia sunt:
• are personalitate juridică proprie;
• este înregistrată la Oficiul Registruui Comerţului, îndeplinind formalităţile de
publicitate cerute societăţilor, este deci o realitate de drept;
• societatea fondatoare deţine controlul absolut, subordonează toate subunităţile,
reprezentând legal grupul, răspunzând în faţa legii pentru faptele acestora;
• subunităţile nu au patrimoniu propriu şi nici personalitate juridică, au un grad de
autonomie de la caz la caz.

1
Legea 297 din 28.06.2004, privind piaţa de capital, art 2, alin 1, punctul 9

5
 Figura nr. 1 Un exemplu de societate de grup de patrimonial

Acest tip de grup are personalitate juridică, iar faptul că societatea fondatoare, cu
subunităţile ei, este atât o realitate de fapt cât şi de drept, nu necesită tratament specific în
conformitate cu IAS/IFRS. Este tipul clasic de structură de grup simplă constituită în baza
Legii 31/1990, este o societate mamă cu subunităţile ei, care rezultă de cele mai multe ori ca
urmare a dezvoltării interne.

Societăţile de grup de tip financiar iau naştere în principal prin achiziţia de titluri, în
scopul preluării controlului asupra activităţii societăţilor achiziţionate.
Structura de grup care se construieşte pe acest tip de relaţie de tip financiar, poate fi
definită ca un ansamblu de societăţi comerciale independente juridic, dominate de o societate
mamă care îşi exercită asupra societăţilor dominante influenţa, controlând direct sau indirect
activitatea acestora, manifestându-şi totodată unitatea de decizie2.
Grupurile financiare se nasc, de regulă, pe următoarele căi:
• prin constituirea de societăţi: atunci când societatea mamă creează o filială,
respectându-se toate formalităţile de constituire proprii tipului respectiv de
societate;
• aport parţial de active: este cazul când societatea mamă aduce ca aport la capitalul
altei societăţi active, în schimbul cărora primeşte acţiuni sau părţi sociale;
• subscrierea la o creştere de capital: este vorba de procurarea acelei părţi din
creşterea de capital care asigură controlul asupra societăţii care face emisiunea.
Societatea care achiziţionează astfel de titluri devine societate mamă;
• cumpărări de acţiuni sau părţi sociale; dacă achiziţia se face pe piaţa financiară
(la bursa), trebuie respectată procedura prevăzută în cazurile de negociere a
blocurilor de control. Această procedură vizează, în special, protejarea
acţionarilor minoritari şi a salariaţilor, ale căror interese pot fi ameninţate dacă
întreprinderea trece sub control de grup. Dacă societatea nu-i cotată la bursa,
acţiunile se cumpără prin înţelegere între părţi.

O variantă a obţinerii controlului prin intermediul achiziţiei de titluri o reprezintă şi

ofertele publice de cumpărare sau de schimb. Este vorba despre o ofertă făcută în mod public
de către o persoană fizică sau juridică care intenţionează să cumpere titluri deţinute de către
acţionari la un preţ superior cotării acestora la bursă. Dacă titlurile sunt plătite în numerar,
avem de-a face cu o ofertă publică de cumpărare. Dacă plata se face prin remiterea unor
alte titluri de valoare, atunci avem o ofertă publică de schimb. Sânt posibile şi combinaţii ale
acestora.

2
Bârsan C şi colectiv – Societăţile comerciale, Ed. Şansa, Bucureşti, 1995, pag. 250

6
 Filialele şi celelalte entităţi componente ale grupului sunt, de cele mai multe ori,
persoane juridice3. Ele au, deci, un nume, sediu, naţionalitate şi organe proprii de
conducere, fiind obligate şi la ţinerea unei contabilităţi individuale complete (care se
concretizează în întocmirea de situaţii financiare anuale).

Figura nr. 2 Exemplu de societate de grup de tip financiar

Caracteristicile societăţilor de grup de tip financiar sunt următoarele:

• grupul de acest tip reprezintă doar o realitate de fapt, nu are atribut de identificare
şi nu are patrimoniu distinct;
• toate componentele grupului au personalitate juridică şi este format din societate
mamă şi filiale, acestea din urmă supunându-se societăţii – mamă;
• societatea-mamă îşi exercită controlul în mod direct sau indirect sub forma
influenţei sau controlului, niciodată sub forma subordonării directe;
• unitatea grupului este determinată de uniunea de interese a societăţilor membre ale
grupului.

Putem afirma că acest tip de grup nu are personalitate juridică, iar distorsiunea dintre
accepţiunea economică a noţiunii de grup şi cea juridică, presupune aplicarea principiului
prevalenţei economicului asupra juridicului în tratarea informaţiilor referitoare la aceste
societăţi, membre a grupului, societatea mamă preia atribuţiile de societate raportoare, ea
răspunde în faţa legii, reprezentând în mod conveţional grupul de societăţi în ansamblul lui.
Doar grupurile financiare sunt recunoscute în mod explicit de norme. Acestea se
bazează pe controlul generat de deţinerea de acţiuni şi se caracterizează prin existenţa unei
societăţi-mamă, obligată să întocmească şi să publice situaţii financiare consolidate4.

3
Conform legii societăţilor comerciale nr. 31/1990, republicată în 2004 filialele sînt societăţi comerciale cu
personalitate juridică şi se înfiinţează într-una dintre formele de societate prevăzute şi în condiţiile
prevăzute pentru acea formă iar sucursalele sînt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor
comerciale şi se înmatriculează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în
care vor funcţiona (de altfel, regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar, indiferent de
denumirea lui, căruia societatea care îl înfiinţează îi atribuie statut de sucursală şi nu se pot înfiinţa sedii
secundare sub denumirea de filială).
4
Se mai foloseşte încă, destul de frecvent, formula conturi consolidate, mai ales pentru că ea apare explicit
în directivele europene

7
 Societăţile de grup de tip familial se caracterizează prin unitate de conducere,
urmare a faptului că aceleaşi persoane controlează, direct sau indirect, mai multe societăţi
diferite, fără ca între acestea să existe legături de capital. Pentru aceste grupuri nu există
obligaţii de consolidare explicite, ceea ce face ca uneori, ele să fie preferate în cadrul unor
strategii de optimizare fiscală.
Caracteristicele unui astfel de grup sunt:
• acelaşi acţionariat de persoane fizice, membrii din familie;
• aceeaşi conducere (echipă managerială);

Societăţile de grup de tip contractual iau naştere în mod frecvent la punerea în

practică a diverselor proiecte strategice, ca urmare a semnării de alianţe, cooperare sau
parteneriate. Conform IAS 31, se identifică trei tipuri:

• societăţi ce desfăşoară activităţi pe care le controlează în comun;

• societăţi ce posedă active pe care le controlează în comun;
• societăţi ce posedă entităţi pe care le controlează în comun.

Societăţile de grup de tip contractual, sunt din punct de vedere juridic, societăţi în
participaţie, societăţi care nu se bucură de personalitate juridică, negândui-se astfel existenţa
unui patrimoniu propriu.

Într-un grup, distingem două mari categorii de asociaţi:

• asociaţi majoritari care controlează şi desemnează conducerea;
• asociaţi minoritari (sau externi) care nu au puterea de a administra grupul sau
societăţile individuale, luate în parte.

Pentru a se asigura egalitatea de tratament între categoriile de asociaţi, grupul este

obligat la furnizarea de informaţii, adică tocmai la publicarea de situaţii financiare
consolidate certificate de către un auditor.

Autonomia juridică a fiecărei societăţi are ca principală consecinţă, în principiu,

absenţa răspunderii solidare în interiorul grupului. Societatea mamă nu este obligată să se
substituie filialei atunci când aceasta nu-i în măsură să-şi onoreze obligaţiile faţă de terţ şi,
de asemenea, preşedintele consiliului de administraţie al societăţii mamă nu poate angaja în
mod valabil o filială dacă nu este în acelaşi timp şi conducător desemnat al acesteia. De
aceea, în mod frecvent, creditorii avizaţi cer filialelor să prezinte şi garantarea acestora de
către societatea-mamă.

8
 Figura nr.3 Exemplu de societate de grup de tip contractual

1.3. Tipuri de control exercitat în cadrul grupului

Existenţa grupului de întreprinderi presupune exercitarea unui control de către o

întreprinderea asupra altora. În acest context, cele mai multe norme contabile referitoare la
consolidare precizează că prin control trebuie să înţelegem puterea de a stabili şi de a dirija
politicile financiare şi operaţionale ale unei întreprinderi, în scopul de a obţine avantaje din
activităţile acesteia. Fiecare din componentele grupului îşi păstrează personalitatea juridică,
întocmind, pe mai departe, situaţiile financiare anuale individuale la care o obligă legea.

Putem întâlni, în aceste cazuri, trei modalităţi de control, ambele legate în mod
obligatoriu de deţinerea de acţiuni de către societatea-mamă: controlul exclusiv şi controlul în
comun. La acestea se adaugă şi influenţa semnificativă (notabilă).

În cadrul grupului de societăţi, controlul exclusiv este dat de capacitatea societatii

mame de a conduce, direct sau indirect, societatea consolidată (filiala).

Controlul exclusiv se exercita sub urmatoarele forme:

• prin detinerea majoritatii drepturilor de vot in adunarea generala a asociatilor sau a
actionarilor;
• prin capacitatea de a desemna, de drept sau in fapt, majoritatea organelor de
administratie, precum si/sau de conducere;
• prin exercitarea unei influente dominante in virtutea unui contract sau a unor
clauze statutare.

Conform regulii româneşti5, se consideră că o întreprindere (societatea mamă)

controlează o alta (devenită filială), dacă îndeplineşte una din următoarele condiţii:
• deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor într-o alta
entitate, denumită filială;
• este acţionar sau asociat al unei entităţi şi majoritatea membrilor organelor de
administraţie, conducere şi de supraveghere ale entităţii în cauză (filială) care au

5
Conform OMFP 1.752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

9
 îndeplinit aceste funcţii în cursul exerciţiului financiar, în cursul exerciţiului financiar
precedent şi până în momentul întocmirii situaţiilor financiare anuale consolidate, au
fost numiţi doar ca rezultat al exercitării drepturilor sale de vot;
• este acţionar sau asociat al unei filiale şi deţine singur controlul asupra majorităţii
drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor acelei filiale, ca urmare a unui
acord încheiat cu alţi acţionari sau asociaţi;
• este acţionar sau asociat al unei filiale şi are dreptul de a exercita o influenţă
dominantă asupra acelei filiale, în temeiul unui contract încheiat cu entitatea în
cauză sau al unei clauze din actul constitutiv sau statut, dacă legislaţia aplicabilă
filialei permite astfel de contracte sau clauze;
• societatea-mamă deţine puterea de a exercita sau exercită efectiv, o influenţă
dominantă sau control asupra unei filiale;
• este acţionar sau asociat al unei filiale şi are dreptul de a numi sau revoca majoritatea
membrilor organelor de administraţie, conducere şi de supraveghere ale acelei filiale;
• societatea-mamă şi filiala sânt conduse pe o bază unificată de către societatea-mamă.

Controlul în comun este reprezentat de capacitatea de a determina, în mod colegial, în

virtutea unui acord, politicile de finanţare ale unei întreprinderi care devine co-întreprindere
(numită şi asociere în participaţie). Aceasta se constituie în baza unui acord contractual în
virtutea căruia două sau mai multe părţi convin asupra desfăşurării unei activităţi economice
supuse unui control comun.
IAS 31 Interese în asocierile în participaţie defineşte controlul comun ca o împărţire,
convenită prin contract, a controlului asupra unei activităţi economice şi precizează că acesta
se manifestă doar atunci când deciziile financiare şi operaţionale strategice necesită consensul
unanim al asociaţilor.
Sub numele de societăţi controlate în comun (sau asocieri în participaţie), IAS 31
identifică următoarele:
• activităţile controlate în comun6
• activele aflate sub control în comun7;
• entităţile controlate în comun8. Co-întreprinzătorii (asociaţii) sânt, deci, legaţi
printr-un acord contractual ce permite să se distingă participaţiile care dau naştere
la controlul în comun, de celelalte participaţii şi care se referă la:
• activitatea, durata şi obligaţiile de a furniza informaţii ale co-întreprinderii;
• numirea consiliului de administraţie sau a altui organ de conducere similar,
ca şi la drepturile de vot ale co-întreprinzătorilor;
• aporturile de capital ale co-întreprinzătorilor;
• împărţirea între co-întreprinzători a producţiei, veniturilor, cheltuielilor sau
rezultatelor co-întreprinderii.

Influenţa semnificativă (notabilă) exercitată de un investitor asupra unei

întreprinderi care devine întreprindere asociată se concretizează în dreptul investitorului de
a participa la luarea deciziilor, fără a le putea însă determina în mod discreţionar. În
normele contabile se precizează că sub denumirea de întreprinderi asociate se cuprind
întreprinderile în care investitorul are o influenţă notabilă şi care nu reprezintă pentru
acesta nici filială şi nici co-întreprindere. Astfel, dacă un investitor deţine direct sau indirect,
6
Acestea implică folosirea în comun a unor active şi a altor resurse, mai degrabă decât înfiinţarea unei
entităţi noi ori a unei structuri financiare separată de asociaţii înşişi. Contractul de asociere cuprinde, de
obicei, criteriile prin care veniturile şi cheltuielile comune sânt împărţite între asociaţi.
7
Aceste active sânt deţinute în comun şi fiecare asociat are controlul asupra părţii sale din beneficiile viitoare
generate de activ, adică îşi însuşeşte o parte din producţie şi suportă o parte din cheltuieli.
8
Entităţile controlate în comun iau naştere ca urmare a înfiinţării unei firme sau a unui parteneriat care
funcţionează distinct şi unde fiecare asociat are interese.

10
prin filiale, între 20% şi 50% din drepturile de vor la o întreprindere, el este considerat ca
exercitând o influenţa notabilă, cu excepţia situaţiei în care se dovedeşte contrariul.
Existenţa unei participaţii importante sau majoritare a unui alt asociat nu exclude neapărat
influenţa notabilă a investitorului. Atunci când investitorul deţine direct sau indirect mai
puţin de 20% din voturi, se presupune că acesta nu are influenţă semnificativă, dacă nu
poate fi clar demonstrată o astfel de influenţă.

Influenţa notabilă a investitorului este pusă în evidenţă de următoarele aspecte9:

• reprezentarea în consiliul de administraţie sau în organul de conducere echivalent al
întreprinderii deţinute;
• participarea la procesul de elaborare a politicilor, inclusiv participarea la luarea
deciziilor cu privire la dividende şi alte distribuiri de capitaluri;
• existenta unor tranzacţii importante între investitor şi întreprinderea asociată;
• schimburi de cadre şi persoane de conducere;
• furnizarea de informaţii tehnice esenţiale.

1.4. Relaţiile în cadrul grupurilor de societăţi

În practică au fost descoperite mai multe tipuri de relaţii care iau naştere între
societăţile din cadrul grupului: relaţii directe, indirecte, reciproce, circulare şi mixte.
Importanţa determinării tipurilor de relaţii ce au loc în cadrul grupului, are ca finalitate
determinarea naturii controlului pe care îl exercită societatea dominantă. Natura relaţiilor din
cadrul unui grup este determinată de deţinerea dreptului de vot. Dreptul de vot permite
exercitarea controlului, iar instrumentul care permite aprecierea puterii controlului, în acest
caz, se numeşte procentaj de control.
Relaţiile din cadrul unui grup, nu sunt restrânse doar la dreptul de vot ci se extind şi
asupra sferei financiare. Instrumentul cu ajutorul căruia se măsoară gradul de dependenţă în
acest caz se numeşte, conform literaturii de specialitate, procent de interes. Procentul de
interes, exprimă partea din capital deţinută de societatea-mamă, direct sau indirect, în fiecare
societate consolidată. Este o noţiune financiară, care se utilizează la calcul părţii societăţii-
mamă în capitalul şi rezultatul fiecărei societăţi din ansamblul consolidat.

Exemplificarea tipurilor de relaţii ce pot să apară între societăţile grupului:

Societatea
40% mamă

80%

Filiala B Filiala C

Figura 4. Un exemplu de relaţie directă

9
Vezi îndeosebi IAS 28 Investiţii în entităţile asociate, în IFRS 2005, pp. 1226.

11
 În acest tip de grup de societăţi, societatea mamă deţine în mod direct şi nu prin
intermediari controlul în societatea B şi societatea C. Deţine părţi din capitalul social în
proporţie de 40% şi respectiv 80%, deţinând şi drepuri de vot în aceleaşi proporţii.

80% 4 40%
Societatea Filiala Filiala
mamă B C

Figura nr5. Exemplu de relaţie indirectă

În această structură de grup, societatea mamă deţine în mod direct 80%, din capitalul
societăţii B şi în mod indirect, prin societatea B în societatea C 40%, din capitalul acesteia.
Sopcietatea mamă controlează societatea A şi societatea B controlează societatea C.

80%

Societatea 30% Filiala

mamă B

Figura nr. 6 Exemplu de relaţie reciprocă

Atunci cînd o întreprindere deţine participaţii într-o alta şi aceasta din urmă are, la
rândul ei, participaţii în prima, se vorbeşte despre participaţii reciproce10. În această structură
de grup, între societatea mamă şi societatea B există o relaţie reciprocă, deoarece societatea A
deţine direct la societatea B 80% din capitalul acesteia, în timp ce şi societatea B deţine 30%
din capitalul societăţii mamă.

Societatea
mamă

80% 40%

30%
Filiala B Filiala C

Figura nr.7 Exemplu de relaţie circulară

10
Acest tip de relaţii sunt tratate separat din punct de vedere juridic, în diverse ţări, datorită complexităţii lor. De
exemplu, în Franţa, acest tip de legături sunt admise doar dacă una dintre ele are sediul în afara ţării. În mod cu
totul excepţional, astfel de legătură este admisă doar dacă cel puţin una din cele două societăţi nu este pe acţiuni.
Dacă cele două nu sunt societăţi pe acţiuni pot avea chiar ambele sediul social în Franţa. Dacă cel puţin una este
o societate pe acţiuni, atunci pentru ca acest tip de relaţie să fie permisă trebuie ca participarea să întrunescă
condiţia:
• Societatea mamă participă la capitalul societăţii B cu o fracţiune mai mică sau egală cu 10%
• Societatea B nu poată să deţină o fracţiune mai mare de 10% din acţiunile societăţii mamă.

12
 În această structură de grup se observă că societatea mamă deţine direct 80% din
capitalul societăţii B şi indirect 30% din capitalul societăţii C, însă societatea C deţine şi ea
la rândul ei 40% din capitalul societăţii mamă. Societatea A controlează societatea B,
societatea B controlează societatea C şi societatea C controlează societatea mamă.

Tipurile de autoritate simplă se pot combina astfel încît să rezulte relaţii mixte precum:

Societatea
80% mamă 55%

25%
Filiala C
Filiala B

Figura nr.8 Exemplu de relaţie triunghiulară

În această structură de grup s-a combinat relaţie de autoritate directă (existentă atât
înte societatea mamă cu societatea B, cât şi între societatea mamă şi societatea C) şi o relaţie
indirectă (existentă între societatea mamă şi societatea C, prin intermediul societăţii B).

Societatea Societatea Societatea

A1 A1 A1

Filiala B

Figura nr.9 Exemplu de relaţie de autoritate în comun

În această structură de grup societate se observă că societatea B este societatea

dominată, asupra căreia de exercită un control în comun din partea societăţii A1. Societatea B este
numită în această situaţie co-întreprindere sau asociere în participaţie.

13
 1.5. Procentaj de control şi procentaj de interes

În vederea consolidării conturilor, este necesar să se stabilească atât numărul de

voturi de care dispune societatea mamă în filială, în întreprinderea asociată sau în co-
întreprindere, cât şi drepturile de natură financiară pe care le are mama asupra capitalurilor
proprii şi rezultatelor fiecăreia dintre firmele asupra cărora exercită control sau influenţă
semnificativă.

Se definesc astfel, procentajul de control şi procentajul de interes.

În cadrul grupului de societati, procentajul de control indică intensitatea controlului

politic i strategic, direct sau indirect, al societăţii-mamă asupra unei alte întreprinderi.
Procentajul de control al societăţii-mamă într-o filială este dat de numărul drepturilor
de vot de care dispune societatea-mamă în adunarea generală a filialei.

Analiza procentajului de control permite să se aleagă metoda de consolidare aplicată

unei societăţi.

Pentru determinarea procentajului general de control, se adună procentajele de control

ale tuturor societăţilor grupului care posedă titluri ale societăţii controlate.

În cazul în care controlul este realizat printr-un lanţ unic de participare, acest lanţ este
presupus a fi rupt, dacă procentajul este inferior:
• procentajului de 50%, pentru societăţile dependente;
• procentajului de 20%, pentru societăţile asociate.

În cazul lanţului unic, procentajul general de control este egal cu procentajul de

control al societăţii cel mai slab controlate.

Ţinând cont de situaţiile de mai sus, putem concretiza formula de calcul a

procentajului de control ca fiind egală cu procentul de control deţinut în mod direct de
societatea mamă în societăţile fiice plus suma procentelor de control deţinute de fiicele pe
care societatea mamă le consolidează de o manieră exclusivă.

Participaţiile ∑ participaţiilor indirecte,

directe dacă filialele sunt controlate
exclusiv (peste 50%)

Figura nr.9 Formula de calcul a procentajului de control

14
EXEMPLU:

I. Procedura de calcul a procentajului de control pentru cazul când există doar

participaţii directe.

Societatea
mamă
A

60% 40%

Filiala Filiala
B C

Relaţia Procentajul de control

dominantă → filială Formula de calcul
Procentajul de control deţinut direct de A 60%
A→B
în filila B.
Procentajul de control deţinut direct de A 40%
A→C
în filiala C.

II. Procedura de calcul a procentajului de control pentru cazul când există doar
participaţii indirecte (lanţ unic de control).

Societatea 60% Filiala 30% Filiala

mamă B C
A

Relaţia Procentajul de control

dominantă → filială Formula de calcul
A→B Procentajul de control deţinut direct de A 60%
în filila B.
A→C Procentul de control deţinut de filiala B în 30%
filiala C, datorită faptului că societatea
mamă deţine un procent de control de
peste 50% în filiala B (adică 60%).

15
III. Procedura de calcul a procentajului de control pentru cazul când există doar
participaţii indirecte (lanţ unic de control rupt).

Societatea 40% Filiala 30% Filiala

mamă B C
A

Relaţia Procentajul de control

dominantă → filială Formula de calcul
A→B Procentajul de control deţinut direct de A 40%
în filila B
A→C Nu se ia în calcul procentul de control -
deţinut de filiala C în filiala B, pentru că
A nu controlează decât în proporţie de
40% (sub 50%) pe filiala B.

IV. Procedura de calcul a procentajului de control pentru cazul când există două
lanţuri de control, apărând atât relaţii directe cât şi relaţii indirecte.

Societatea
mamă
A

60% 40%

60%
Filiala
Filiala C
B

Relaţia Procentajul de control

dominantă → filială Formula de calcul
A→B Procentajul de control deţinut direct de A 60%
în filila B
A→C Procentajul de control deţinut direct de A 40% + 60 = 100%
în filiala C + procentul de control deţinut
de filiala B în filiala C, datorită faptului
că societatea mamă deţine un procent de
control de peste 50% în filiala B.

16
V. Procedura de calcul a procentajului de control pentru cazul când există două
lanţuri de control, dintre care unul rupt, evidenţiendu-se atât relaţii directe cât şi
relaţii indirecte.
Societatea
mamă
A
60% 40%

40%
Filiala Filiala
B C

Relaţia Procentajul de control

dominantă → filială Formula de calcul
A→B Procentajul de control deţinut direct de A 60%
în filila B.
Nu se mai adaugp procentul deţinut de
filiala C în filiala B, pentru că A nu
controlează decât în proporţie de 40%
(sub 50%) pe filiala C
A→C Procentajul de control deţinut direct de A 40%
în filiala C

În cadrul grupului de societăţi, procentajul de interes indică partea din capitalul

societăţii controlate deţinute de societatea-mamă, direct sau prin intermediul altor societăţi-
intermediare.
El este o noţiune strict financiară, care serveşte drept bază pentru calculul drepturilor
societăţii-mamă.
Diferenţa dintre 100% şi procentajul de interes al dominantei în filială, în
întreprinderea asociată sau în co-întreprindere reprezintă interesul minoritar (sau interesul
asociaţilor externi).
Analiza procentajului de interes permite să se calculeze drepturile financiare ale
societăţii-mamă şi acţionarilor minoritari care fac parte din grup.
În vederea deteminării procentajului de interes, pentru fiecare filiaţie11, se
multiplică procentajele de deţinerea ale fiecărei societăţi care constituie lanţul şi se adună
procentajele rezultate din diferitele înmulţiri, pentru fiecare lanţ al filiaţiei.12 Dacă există şi
relaţii directe, atunci se va aduna şi procentul de control deţinut de dominantă în mod
direct.

Participaţiile ∑ procentajelor de
directe interes deţinute în
filiale

Figura nr.10 Formula de calcul a procentajului de interes

11
Filiaţia exprimă lanţul de legături dintre societăţile aflate în diferite raporturi de participaţie.
12
Feleagă N., Feleagă L., Contabilitate consolidată. O abordare naţională şi internaţională, Editura Economică,
Bucureşti, 2007, p.28.

17
EXEMPLU:

I. Procedura de calcul a procentajului de interes pentru cazul când există doar

participaţii directe.

Societatea
mamă
A

60% 40%

Filiala Filiala
B C

Relaţia Procentajul de interes

dominantă → filială Formula de calcul
Procentul de interes deţinut direct de A în 60%
A→B
filila B.
Procentul de interes deţinut direct de A în 40%
A→C
filiala C.

II. Procedura de calcul a procentajului de interes pentru cazul când există doar
participaţii indirecte (lanţ unic de control).

Societatea 60% 30%

Filiala Filiala
mamă
B C
A

Relaţia Procentajul de interes

dominantă → filială Formula de calcul
A→B Procentul de interes deţinut direct de A 60%
în filila B.
A→C Procentul de interes deţinut de filiala B în 0,3*0,6*100 = 18%
filiala C îmnulţit cu procentul de interes
deţinut de A în filiala B.

18
III. Procedura de calcul a procentajului de interes pentru cazul când există doar
participaţii indirecte (lanţ unic de control rupt).

Societatea 40% 30%

Filiala Filiala
mamă
B C
A

Relaţia Procentajul de interes

dominantă → filială Formula de calcul
A→B Procentul de interes deţinut direct de A în 40%
filila B
A→C Procentul de interes deţinut de filiala B în 0,3*0,4*100=12%
filiala C îmnulţit cu procentul de interes
deţinut de A în filiala B.

IV. Procedura de calcul a procentajului de interes pentru cazul când există două
lanţuri de control, apărând atât relaţii directe cât şi relaţii indirecte.

Societatea
mamă
A

60% 40%

60%
Filiala
Filiala C
B

Relaţia Procentajul de interes

dominantă → filială Formula de calcul
A→B Procentul de interes deţinut direct de A în 60%
filila B
A→C Procentul de interes deţinut direct de A în 40% + 0.6*0,4*100=
filiala C + (procentul de interes deţinut de 40% + 24% = 64%
filiala B în filiala C * cu procentajul de
interes deţinut de A în filiala B.)

19
V. Procedura de calcul a procentajului de interes pentru cazul când există două
lanţuri de control, dintre care unul rupt, evidenţiendu-se atât relaţii directe cât şi
relaţii indirecte.

Societatea
mamă
A
60% 40%

40%
Filiala Filiala
B C

Relaţia Procentajul de interes

dominantă → filială Formula de calcul
A→B Procentajul de interes deţinut direct de A 60% + 0,4*0,4*100=
în filila B + (procentajul de interes al 60% + 16% = 76%
filialei C deţinut în filiala B * procentajul
de interes deţinut de A în fifiala C).
A→C Procentajul de interes deţinut direct de A 40%
în filiala C

EXEMPLU:
Să se determine procentajul de interes şi procentajul de control al societăţii dominate
A în fiecare din societăţile filiale ale grupului A-F, conform diagramei de mai jos:

25%
70% 20% 40% 30%
10%
30% 5% 70%
B C D E F
40% 5%

I 10%
80%
5% 20% 60%
20% 25% 30%

40% 60% 20%

G H J K

20
 REZOLVARE

Relaţia Procentaj de control Procentaj de interes

14
Participaţia directă + Participaţia directă +0,3*C 25% + (0,3*0,7*100) = 25%
A→B 25% + 30% = 55% 46%
participaţia indirectă (C) 13 + 21% = 46%
A→C Participaţia directă 70% Participaţia directă 70%
A→D Participaţia directă 20% Participaţia directă 20%
Participaţia directă Participaţia directă + 0,05*D14 40% + (0,05*0,2*100) =
A→E Observaţie: D15
40% 41%
40%+ 1% = 41%
Participaţia directă Participaţia directă + 0,7*E14 30% + (0,7* 0,41*100) =
A→F Observaţie: E 15 30% 58,7%
30% + 28,7% = 58,7%
Participaţia indirectă (B)13 0,2*B14 + 0,8*C14 (0,2*0,46*100) + (0,8 * 0,7
A→G 20% + 80% = 100% 65,2%
+ particpaţia indirectă (C)13 *100) = 9,2% + 56% = 65,2%
A→H Participaţia indirectă (G)13 40% 0,4*G14 0,4*0,652*100 = 26,08% 26,08%
Particpaţia directă + Participaţia directă + 10% + (0,4*0,7*100) + (0,05
Particpaţia indirectă (C)13 0,4*C+0,05*D+0,25*H *0,2*100) + (0,25 * 0,2608
A→I Observaţie: (D şi H)15
10% + 40% = 50% 45,52%
*100) = 10% + 28% + 1% +
6,52% = 45,52%
Participaţia indirectă (I)13 0,1*D14 +0,05*E14 +0,6*H14 +0,3*I14 (0,1*0,2*100) + (0,05*0,41
15
Observaţie: (D, E şi H) *100) + (0,6*0,2608*100) +
A→J 30% (0,3*0,4552*100) = 2% + 33,354%
2,05% + 15,648% + 13,656%
= 33,354%
Observaţie: (E, F şi J)15 0,2*E14+0,6*F14+0,2*J14 (0,2*0,41*100) + (0,6*0,587
A→K - *100) + (0,2*0,33354*100) = 50,0908%
8,2% + 35,22% + 6,6708% =

13
Adunăm participaţia indirect pentru că filiala interemediară este controlată de către societatea A în proporţie de peste 50%, deci deţine un control exclusiv.
14
Inţiala repreezintă procentul de interes pe care îl deţine A în filial respectivă
15
Procentul de control de la filiala (cu iniţiala indicată) nu s-a luat în calcul , pentru că procentajul de control deţinut de A în filială în este sub 50%.
21
 ÎNTREBĂRI:

1. Ce efecte poate avea procesul de concentare asupra unei întreprideri?

2. Definiţi grupul de societăţi
3. care sunt relaţiile de depenţă specifice fiecărui grup de societăţi?
4. Ce fel de relaţia de depenţă există pentru un grup personal?
5. Care sunt avantajele unei structuri de grup?
6. Cum se poat înfinţa grupurile de societăţi?
7. Care sunt motivaţiile principale care stau la baza creării grupurilor de societăţi?
8. Câte tipuri de societăţi de grup există?
9. Cum se înfiinţează societăţile de grup de tip patrimonial?
10. Care sunt caracteristicile societăţilor de grup de tip patimonial?
11. Ce înseamnă o structură de grup de tip financiar?
12. Care sunt căile prin care se nasc grupurile financiare?
13. Care sunt principalele caracteristi a unei structuri de grup de tip financiar?
14. Ce înseamnă o structură de grup de tip familial?
15. Câte tipuri de societăţi de grup de tip contractual sunt speficificate în IAS 31?
16. Care e diferenţa dintre asociaţi majoritari şi asociaţi minoritari?
17. Ce înseamnă control exclusiv?
18. Sub câte forme se poate exerciat controlul exclusiv?
19. Ce înseamnă control în comun?
20. Când o societate deţine o influenţă semnificativă?
21. Câte drepturi de vot trebuie să deţină o societate dominantă ca să cotroleze exclusiv o
filială?
22. Câte acţiuni trebuie să deţină o societate ca să obţină o influenţă semnificativă?
23. Desenaţi diagrama specifică unei relaţii circulare
24. Definiţi procentajul de control şi de interes
25. Să se calculeze procentajele de control şi de interes ale dominantei în ficare societate
filială a grupului, conform diagramei de mai jos:

60%
65%
30% 90%

10% 70%
B C 55% D E F
80%

10% 10%
90% 15% 20% 10%
50%
20%

20% 30% 60% 40%

G H I J K

22
 CAP 2 CONSOLIDAREA CONTURILOR

2.1. Definiţia consolidării, rolul şi locul acesteia în sistemul de informare

financiară privind grupurile de întreprinderi

Din punct de vedere contabil, grupul este văzut ca o entitate unică, făcând abstracţie
de independenţa juridică a componentelor sale. Fiecare componentă a grupului are
personalitate juridică (atît filialele, cît şi societatea mamă), urmând să întocmească situaţii
financiare individuale16, ca urmare a obligaţiilor legale privind companiile individuale.
Aceste situaţii financiare proprii fiecărei componente nu au însă o relevanţă prea mare, ceea
ce contează fiind informaţiile consolidate, adică cele întocmite la nivelul grupului, ca entitate.

De exemplu, un grup poate să vîndă bunuri unor terţi externi independenţi, după ce
le va fi trecut prin mai multe filiale. Fiind independente juridic, fiecare din acestea va factura
celeilalte bunurile respective, înregistrînd atît venituri (cifră de afaceri), cît şi cheltuieli (la
descărcarea gestiunii). Dacă ne limităm la situaţiile financiare individuale, putem spune că
cifra de afaceri a grupului este suma cifrelor de afaceri individuale ale firmelor care îl
compun. Mărimea aceasta depinde atît de preţurile interne17 grupului (care se îndepărtează
adeseori de preţurile de piaţă), cît şi de numărul de filiale prin care trec bunurile – două
elemente care pot fi stabilite în mod arbitrar de societatea mamă. Dacă privim însă grupul
ca pe o entitate unică, atunci transferurile între componentele sale nu generează nici
venituri, nici cheltuieli, ceea ce contează fiind cifra de afaceri realizată din vînzarea către un
terţ independent de grup.
Pe de altă parte, atunci cînd o întreprinderea este societate mamă a unui grup,
situaţiile ei financiare individuale nu au o valoare informativă prea ridicată deoarece nu iau
în considerare faptul că ea nu reprezintă decît una din componentele grupului.

Câteva cauze ale lipsei de credibilitate a informaţiei individuale sunt:

• titlurile de participare nu ţin întotdeauna seama de valoarea reală a filialei sau a
întreprinderii asociate;
• cifra de afaceri şi rezultatul pot fi denaturate de tranzacţiile cu alte componente din
grup;
• valorile unor active şi datorii sînt, de asemenea, nerelevante, avînd în vedere faptul
că pot rezulta din tranzacţii intra-grup.

Cu toate acestea, întocmirea şi publicarea situaţiilor financiare individuale ale

societăţii mamă sînt adeseori necesare în scopul respectării unor obligaţii de natură
comercială, fiscală etc. De asemenea, întocmirea lor este punctul de plecare în efectuarea
procedurilor de consolidare.
Pentru prezentarea unor informaţii financiare relevante şi credibile, este necesară
consolidarea conturilor componentelor grupului.

16
În lucrările de contabilitate, aceste situaţii financiare individuale mai sînt desemnate şi drept: situaţii
financiare statutare sau situaţii financiare sociale.
17
Termenul consacrat pentru preţurile folosite la vînzarea/cumpărarea de bunuri între componentele
aceluiaşi grup este cel de preţuri de transfer.

23
 Consolidarea conturilor reprezintă o succesiune de proceduri prin intermediul
cărora se ajunge de la situaţiile individuale ale componentelor grupului la situaţiile financiare
unice ale acestuia18.

Nevoia utilizatorilor de a avea la dispoziţie informaţii pertinente despre activitatea

desfăşurată de grup a determinat apariţia unor lucrări care au permis definirea unor elemente
fundamentale concretizate într-o teorie generală a consolidării conturilor. Ca urmare a
evoluţiei consolidării conturilor de la empirism la demersul ştiinţific se pot prezenta astăzi trei
concepţii generale privind operaţiunea de consolidare, care reprezintă de altfel şi trei domenii
diferite, astfel:

Concepţia economică. Această concepţie derivă din traducerea expresiei englezeşti

„entity concept”. Acest punct de vedere teoretic conduce la consideraţia următoare: conturile
consolidate trebuie să reflecte imaginea fidelă a unei entităţi economice rezultată dintr-un
ansamblu de mijloace. Conturile consolidate sunt rezultatul cumulării patrimoniului a două
sau mai multor entităţi economice care au două categorii de acţionari: acţionari care au un
interes major „dominant” şi acţionari minoritari, dar care au acelaşi scop.
În concluzie, conturile consolidate prezintă situaţia financiară şi rezultatele unei
entităţi, compusă dintr-un anumit număr de întreprinderi puse în relaţie de un control comun,
fondat pe dreptul de vot al acţionarilor acelor entităţi.
Aceste motive răspund semnificaţiei economice a noţiunii de grup, conducând pe de o
parte, la publicarea unui bilanţ care reuneşte într-un întreg activele şi pasivele societăţilor
consolidate, repartiţia proprietăţii ocupând un loc secund, iar pe de altă parte, la publicarea
unui cont de profit şi pierdere consolidat care integrează totalitatea cheltuielilor şi veniturilor
într-un ansamblu de mijloace, performanţa generală fiind apreciată ca aceea a unei entităţi
economice şi nu ca o sumă disparată a rezultatelor.

Concepţia proprietarului. Aceasta se traduce prin expresia engleză „property

concept” şi răspunde unei concepţii mai restrictive decât concepţia economică. Această
abordare, în mare parte juridică, constă în a pune la dispoziţia proprietarilor din societatea-
mamă informaţii privind starea patrimoniului societăţilor controlate de aceasta, în înţelesul
ansamblului de drepturi şi obligaţii ataşate titlurilor pe care aceştia le deţin. Acest concept
conduce la publicarea unui bilanţ consolidat în care posturile sunt reduse la participaţiile
deţinute de acţionari, ignorându-se astfel tot ceea ce nu revine acţionarilor.
Din acelaşi motiv, conceptul juridic al contului de profit şi pierdere este de preferat
unei accepţiuni economice, întrucât calculul rezultatului consolidat se reduce la a prelua în
contul de cheltuieli şi venituri nivelul participaţiilor deţinute de către acţionari.

Concepţia financiară traduce expresia engleză „parent company concept” şi se

apropie, ca şi concept, de teoria anterioară care privilegiază proprietarul acţionar, în
detrimentul economicului.
Această abordare insistă pe ideea că toate conturile consolidate nu sunt altceva decât o
extensie a cheltuielilor societăţii-mamă.
Obiectivul propus este de a indica acţionarilor societăţii-mamă valoarea contabilă a
participaţiilor deţinute. Participaţia se reduce la ceea ce valorează drepturile ataşate acestor
participaţii.

18
Consolidarea poate fi definită şi ca o tehnică ce permite întocmirea de conturi unice si reprezentative
privind activitatea globală şi situaţia unui ansamblu de societăţi ce au legături de interese comune sau care
dispun de un centru de decizie comun, dar care îşi păstrează fiecare, personalitatea juridică proprie.

24
 Această concepţie, care răspunde exclusiv acţionarilor societăţii-mamă, conduce la
asimilarea intereselor minoritare cu o datorie externă grupului. Concepţia financiară, ca şi
aceea a proprietarului, consideră grupul mai întâi de toate un obiect de proprietate care trebuie
supus partajului între acţionari.
Diferenţa între cele două concepţii ţine mai mult de prezentare, decât de modul de
evaluare al proprietăţii.
În timp ce concepţia proprietarului impune publicarea unui bilanţ consolidat, în care
posturile sunt reduse la procentajul de control şi procentajul de interes deţinute de acţionari,
concepţia financiară se limitează la a indica acţionarilor societăţii-mamă ce reprezintă titlurile
deţinute în situaţia netă a societăţilor consolidate.

Rezultatul procesului de consolidare îl reprezintă situaţiile financiare consolidate, al

căror scop este prezentarea patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor
întreprinderilor cuprinse în perimetrul de consolidare, ca şi cum ar fi vorba de o singură
întreprindere. Cu alte cuvinte, conturile consolidate sunt documentele financiare de sinteză
ale unui grup, prezentate ca şi cum ar fi întocmite pentru o singură entitate. Vom avea deci,
bilanţ consolidat, cont de profit şi pierdere consolidat, situaţia consolidată a fluxurilor de
trezorerie, o situaţia a variaţiei capitalurilor proprii consolidate, precum şi anexe la conturile
consolidate.

În vederea consolidării conturilor, este necesar, mai întâi, să se delimiteze ansamblul

întreprinderilor care aparţin grupului. Altfel spus, să se determine perimetrul de consolidare.

2.2. Perimetrul de consolidare. Excepţii de la consolidarea conturilor

Se poate aprecia că perimetrul de consolidare este format din componentele

grupului asupra cărora întreprinderea dominantă exercită un control exclusiv, un control în
comun şi o influenţă semnificativă.
În măsura în care dobândirea de participaţii în capitalul unei întreprinderi conduce
la exercitarea vreunui tip de control sau de influenţă asupra acesteia, ea devine componentă a
perimetrului de consolidare.
Dacă, în urma cedărilor de titluri sau a altor operaţiuni, procentajul de control
asupra unei întreprinderi scade sub 20%, atunci această întreprindere iese din perimetrul de
consolidare.

Pentru a determina care este momentul intrării în perimetrul de consolidare, norma

contabilă internaţională19 defineşte noţiunile de data schimbului şi data achiziţiei.
Dacă preluarea titlurilor de participare care permit exercitarea controlului sau a
influenţei se realizează într-o singură tranzacţie, atunci data schimbului şi data achiziţiei sînt
aceleaşi.
Cînd o achiziţie este realizată prin mai multe tranzacţii succesive, distincţia dintre
data achiziţiei şi data schimbului devine importantă.

Datele schimbului reprezintă datele la care au loc tranzacţiile individuale.

19
IFRS 3 Combinări de întreprinderi care înlocuieşte, începînd cu 2005, IAS 22 Combinări de întreprinderi

25
 Data achiziţiei este data la care investitorul dobîndeşte în mod nemijlocit controlul
sau influenţa semnificativă asupra întreprinderii devenite filială sau asociată. Pentru a se
stabili dacă influenţa sau controlul devine efectiv, este necesar să se ia în considerare fondul
economic al tranzacţiei.

Norme europene privind obligaţiile de consolidare şi perimetrul de consolidare

Normele contabile valabile în 2006 în România (OMFP 1752/2005) acceptă şi
anumite excepţii de la obligaţia generală de întocmire a situaţiilor financiare consolidate:
a) o societate-mamă este scutită de la întocmirea situaţiilor financiare consolidate
dacă, la data bilanţului său, entităţile care urmează să fie consolidate nu depăşesc
împreună, pe baza celor mai recente situaţii financiare anuale ale acestora, limitele
a două dintre următoarele trei criterii20 (sumele se stabilesc înainte de orice
eliminare a operaţiunilor reciproce, adică prin însumarea indicatorilor din situaţiile
financiare individuale ale componentelor grupului):
• total active 17.520.000 euro
• cifra de afaceri netă: 35.040.000 euro
• număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 250
b) o societate-mamă este exceptată de la obligaţia elaborării situaţiilor financiare
anuale consolidate atunci cînd ea însăşi este o filială iar propria sa societate-mamă
este înfiinţată în conformitate cu legea română sau cu legea unui stat membru al
Uniunii Europene, în unul din următoarele două cazuri21:
• societatea-mamă în cauza deţine toate acţiunile entităţii exceptate. În
acest sens, nu se iau în considerare acţiunile la entitatea exceptată, deţinute
de membrii organelor sale de administraţie, conducere sau de
supraveghere, în temeiul unei obligaţii legale sau prevăzute în actul
constitutiv sau statut; sau
• dacă societatea-mamă în cauză deţine 90% sau mai mult din acţiunile
entităţii exceptate, iar restul acţionarilor sau asociaţilor entităţii în cauză au
aprobat exceptarea.

Excepţiile prevăzute mai sus nu se aplică societăţilor-mamă ale căror valori mobiliare
sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, în conformitate cu legislaţia în vigoare
privind piaţa de capital şi nici atunci cînd una dintre filialele care urmează să fie consolidate
este o entitate ale cărei valori mobiliare sînt admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată. De asemenea, exceptarea nu operează în măsura în care elaborarea de situaţii
20
În decembrie 2005, Parlamentul european a aprobat o propunere de modificare a directivelor contabile
europene prin care, printre altele, se propune o creştere cu 20% a pragurilor în funcţie de care se stabilesc
întreprinderile mici şi mijlocii cu responsabilitate limitată, în scopul de a reduce obligaţiile acestor
întreprinderi în materie de informare financiară.
21
Această exceptare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
• entitatea exceptată şi, toate filialele sale trebuie consolidate în situaţiile financiare anuale ale unui
grup mai mare de entităţi, a cărui societate-mamă este constituită în conformitate cu legea română
sau cu legea unui stat membru al Uniunii Europene;
• situaţiile financiare anuale consolidate şi raportul consolidat al administratorilor întocmite de
grupul mai mare de entităţi trebuie întocmite de societatea-mamă a grupului în cauză şi auditate,
în conformitate cu prevederile legale sub incidenţa cărora intră societatea-mamă a grupului mai
mare de entităţi şi situaţiile financiare anuale consolidate, raportul administratorilor şi raportul
persoanei responsabile cu auditarea acelor situaţii financiare trebuie publicate pentru entitatea;
• notele explicative la situaţiile financiare anuale consolidate ale entităţii exceptate trebuie să
prezinte: denumirea şi sediul social ale societăţii-mamă care întocmeşte situaţii financiare anuale
consolidat, precum şi faptul că s-a prevalat de exceptarea de la obligaţia de a întocmi situaţii
financiare anuale consolidate şi raport consolidat al administratorilor.

26
financiare anuale consolidate, este cerută de către o instituţie a statului sau pentru
informarea salariaţilor.

EXEMPLU:

Ne putem imagina următoarea structură a grupului:

Societatea 90% 80%

mamă
Filiala B Filiala C
A

Întreprinderea A controlează pe B care, la rîndul ei, controlează pe C. În această

situaţie simplă, B este societate mamă şi ar trebui să întocmească situaţii financiare pentru
grupul pe care îl formează împreună cu filiala sa C. Însă B poate fi exceptată de la această
obligaţie deoarece ea însăşi se regăseşte în situaţiile financiare consolidate întocmite de A, în
care se vor regăsi atît A (ca societate mamă), cît şi B şi C, pentru că A exercită asupra lor
control exclusiv (direct asupra lui B, indirect asupra lui C). Exceptarea lui B de la obligaţia
întocmirii de situaţii financiare consolidate nu este valabilă dacă B este cotată pe o piaţă
reglementată22 (bursă).
Acest tip de excepţie este justificată şi de faptul că societatea mamă, care este la
rîndul ei filială, s-ar putea să nu aibă timp suficient pentru întocmirea situaţiilor financiare
consolidate ale subgrupului pe care îl formează împreună cu filialele proprii. Acest lucru se
întîmplă mai ales atunci cînd datele de închidere reţinute de componentele subgrupului sînt
acelaşi (situaţia cea mai întîlnită): filialele trebuie să termine bilanţul înaintea mamei, pentru
ca aceasta din urmă să aibă datele necesare întocmirii situaţiilor consolidate ale subgrupului.
La rîndul ei, mama care este şi filială trebuie să se grăbească astfel încît să finalizeze
situaţiile financiare consolidate necesare societăţii a cărei filială este pentru ca aceasta să
prezintă situaţii consolidate la timp. Consolidarea pe subgrupuri şi prezentarea unor situaţii
financiare în consecinţă ar conduce astfel la o anumită întîrziere în întocmirea şi prezentarea
documentelor de sinteză de către grupul din care face parte întreprinderea de referinţă.

Nu toate filialele unui grup se includ în situaţiile financiare consolidate. Excepţiile

prevăzute de OMFP 1752/2005 se referă la filialele aflate în următoarele situaţii:
• se intenţionează ca exercitarea controlului să fie temporară, titlurile în filială sau în
întreprinderea asociată fiind achiziţionată şi păstrată exclusiv în vederea cedării ei
ulterioare;
• restricţii severe pe termen lung împiedică exercitarea de către societatea-mamă a
drepturilor sale asupra activelor sau managementului acestei entităţi;
• includerea sa nu este semnificativă pentru scopul oferirii unei imagini fidele a
activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii entităţilor
incluse în aceste situaţii financiare, considerate ca un tot unitar;
• informaţiile necesare pentru elaborarea situaţiilor financiare anuale consolidate se
pot obţine numai cu costuri sau întîrzieri nejustificate.
22
Este, de exemplu, cazul BRD – Grupe Société Générale care, fiind cotată la bursa din Bucureşti,
întocmeşte situaţii financiare consolidate, chiar dacă este filială (deţinută cu 51%) a grupului Société
Générale, care prezintă şi el situaţii financiare consolidate.

27
 2.3. Succesiunea paşilor în consolidare

Din norma românească, din IAS/IFRS şi din lucrările de specialitate putem deduce
că etapele consolidării se pot grupa astfel:

1. alegerea metodei de consolidare pentru fiecare componentă a grupului, după stabilirea

perimetrului de consolidare şi efectuarea tuturor excluderilor de la consolidare;
2. omogenizarea situaţiilor financiare individuale ale componentelor grupului astfel încît
să poată fi cumulate de o manieră credibilă;
3. cumularea post cu post a situaţiilor financiare individuale omogenizate;
4. eliminarea efectelor tranzacţiilor intra-grup;
5. eliminarea titlurilor de participare deţinute de societatea mamă, în contrapartidă cu
capitalurile proprii ale filialei.

2.3.1. Alegerea metodei de consolidare

Metoda de consolidare se alege tocmai în funcţie de tipul controlului aş cum se poate
observa şi din figura următoare:

Filiala METODA
CONTROL
EXCLUSIV INTERGĂRII
GLOBALE

Co- METODA
CONTROL
întreprindere INTEGRĂRII
ÎN COMUN
PROPORŢIONAL

Înpreprindereri PROCEDEUL
INFLUENŢĂ
asociate PUNERII ÎN
SEMNIFICATIVĂ
ECHIVALENŢĂ

Figura nr.11 Stabilirea metodelor de consolidare pentru componentele grupului

Prezentarea detaliată a metodelor de consolidare se va face în capitolul 3. În

exemplificarea paşilor următori ai consolidării, ne limităm, pentru început, la situaţia cea
mai completă – consolidarea filialelor, adică la metoda integrării globale.

28
 2.3.2. Omogenizarea situaţiilor financiare anuale individuale
De regulă, conturile consolidate nu pot fi obţinute prin agregarea directă a conturilor
individuale ale întreprinderilor ce alcătuiesc perimetrul de consolidare.
• Şi aceasta deoarece conturile individuale sînt adeseori întocmite după norme
diferite privind evaluarea şi prezentarea lor.
• Pe de altă parte, conturile individuale sînt întocmite cu respectarea unor
reglementări juridice sau fiscale „străine” spiritului ce trebuie să ghideze procesul
de consolidare.

De aceea, normele referitoare la consolidare fixează ca unul din principiile de bază ale
acestui demers omogenizarea conturilor ce se vor consolida. La rîndul ei, această normă nu
se opreşte doar la asigurarea aceluiaşi limbaj contabil în conturile individuale, ci presupune şi
efectuarea unor retratări şi reclasări ale acestei materii.

Omogenizarea se referă la
• datele conţinute în bilanţ (elemente de activ şi pasiv),
• la datele din contul de profit şi pierderi (elemente de cheltuieli şi venituri),
• precum şi la informaţiile conţinute în celelalte componente ale situaţiilor
financiare anuale23.

Acest proces se face în baza unui plan contabil de consolidare în care, pentru
grupul avut în vedere (perimetrul de consolidare), sunt reţinute regulile şi metodele de
evaluare cele mai adecvate, pentru ca în baza lor, să se obţină imaginea fidelă, clară şi
completă a poziţiei financiare, a performanţelor, a modificărilor capitalurilor proprii şi a
fluxurilor de trezorerie pentru perimetrele de consolidare respective.

În consecinţă, dacă în tratarea unor operaţiuni şi evenimente similare, care se produc

în circumstanţe analoge, o întreprindere membră a grupului utilizează metode contabile
diferite de cele reţinute prin planul contabil de consolidare, atunci trebuie să fie aduse
ajustările necesare pentru a se obţine omogenizarea urmărită.
De regulă, această punere de acord nu mai are loc atunci cînd elementele la care se
referă sînt nesemnificative (în privinţa stării financiare, a rezultatelor, a modificării
capitalurilor proprii şi a fluxurilor de trezorerie) sau atunci cînd costurile generate de acest
proces sînt disproporţionate în raport cu efectele obţinute de pe urma deţinerii informaţiilor
ajustate.

Omogenizarea se referă la următoarele aspecte:

• omogenizare temporală;
• omogenizarea evaluărilor şi a estimărilor;
• omogenizare operaţiunilor interne;
• omogenizare în vederea agregării.

23
Trebuie spus că omogenizările nu au fost obligatorii dintotdeauna pentru toate ţările. De exemplu, la
preluarea în 1999 a 36,8% din titlurile Nissan, grupul Renault a constatat că în Japonia consolidarea constă
pur şi simplu în cumularea situaţiilor financiare individuale, aşa cum au fost acestea întocmite în ţările de
origine ale filialelor; din acest ansamblu eterogen retratarea constă doar în eliminarea operaţiunilor
intragrup. De aici apăreau rezultate destul de greu de interpretat (în conformitate cu expunerea lui Alain
Pierre RAYNAUD - director cu controlul de gestiune la grupul Renault, în Bulletin APDC n° 30 –
Conférence-débat du 15 juin 1999). În acelaşi material găsim şi o referire expresă la omogenizarea de
natură temporală, în sensul că Nissan are ca dată de închidere 31.03 (situaţia cea mai întîlnită în Japonia),
ceea ce face ca pentru nevoile consolidării să se utilizeze informaţii din situaţii financiare interimare.

29
 Omogenizarea temporală apare atunci când situaţiile financiare individuale folosite
în consolidare sunt întocmite pentru date de raportare diferite, i trebuie făcute ajustări
pentru a se ţine seama de tranzacţiile semnificative care au loc între aceste date şi data
reţinută în consolidare.
De regulă, situaţiile financiare consolidate se stabilesc la aceeaşi dată de închidere şi
pentru aceeaşi perioadă ca şi conturile individuale ale societăţii dominante.
Dacă data de închidere a exerciţiului unei întreprinderi cuprinse în consolidare este:

• anterioară cu mai mult de trei luni datei de închidere a exerciţiului, reţinută în

consolidare, se vor lua în calcul mărimile fixate în situaţii financiare interimare
auditate. Aceste situaţi financiare interimare se vor întocmi în aceleaşi condiţii ca
situaţiile financiare anuale.

• anterioară, dar cu mai puţin de trei luni, consolidarea se poate realiza:

• fie pe baza situaţiilor financiare interimare, întocmite la data consolidării;
• fie pe baza situaţiilor financiare individuale retratate pentru a ţine cont de
operaţiunile şi evenimentele semnificative ce au avut loc în perioada
interimară;
• fie pe baza situaţiilor financiare individuale aşa cum s-au prezentat ele la
data raportării, cu obligaţia de a menţiona în anexă evenimentele
posterioare închiderii conturilor, care ar fi putut afecta situaţiile financiare
anuale în mod semnificativ.

Dacă situaţiile financiare

individuale sunt SE APLICĂ OMOGENIZAREA
întocmite pentru date de TEMPORALĂ
raportare diferite.

Figura nr.12. Omogenizări temporale

Omogenizarea evaluărilor şi a estimărilor. Elementele de activ şi pasiv, de venituri

şi cheltuieli ale societăţilor incluse în consolidare trebuie să fie evaluate după metode
uniforme şi în acord cu principiile şi normele prevăzute în planul contabil de consolidare.
Dacă vreun element de activ sau pasiv, de venituri sau cheltuieli a fost evaluat după
metode diferite de cele stabilite a fi aplicate în consolidare, acel element trebuie să fie
evaluat din nou, conform cu metodele folosite de către societatea dominantă. Aceasta
presupune efectuarea unor ajustări.
Atunci cînd rezultatul noii evaluări este nesemnificativ, astfel încît imaginea fidelă nu
este alterată, se poate renunţa la omogenizarea evaluărilor, în conformitate cu regula generală
a pragului de semnificaţie. Această opţiune trebuie consemnată şi justificată, în mod
obligatoriu, în anexa de la conturile consolidate.

30
 Omogenizarea este completă atunci cînd ia în consideraţie elementele următoare24:
corectarea posturilor de bilanţ; modificarea rezervelor în cazul corecţiilor care se referă la
rezultatele exerciţiilor anterioare; corectarea cheltuielilor şi/sau veniturilor şi evidenţierea
impozitelor amânate aferente modificării valorilor contabile în raport cu valorile fiscale ale
elementelor de activ şi de pasiv influenţate de omogenizări.

În practică putem întâlni numeroase surse de omogenizări ale metodelor de

evaluare, însă cele mai importante prin frecvenţa lor se referă la:

1.Omogenizarea procedurilor de amortizare: Neconcordanţele dintre regulile

reţinute de grup şi cele aplicate în contabilitatea individuală a fiecărei filiale în ceea ce
priveşte amortizarea imobilizărilor pot fi generate de: valoarea de amortizat25, de metoda de
amortizare26 şi de durata de amortizare.
Reamintim că, în România, amortizarea imobilizărilor corporale şi a celor
necorporale se face în conformitate cu reglementările contabile (OMFP 1752/2005), cu
Legea 15/1994 republicată în 1998 privind amortizarea capitalului imobilizat în active
corporale şi necorporale şi cu Codul fiscal. Cele trei regimuri de amortizare cele mai citate
sunt: amortizarea liniară, amortizarea degresivă şi amortizarea accelerată.
În orice caz, grupul trebuie să definească maniera de amortizare, cu respectarea
regulilor stabilite de societatea mamă, în funcţie de realitatea economică a ansamblului
consolidat, reguli pe care aceasta le-a pus în planul contabil de consolidare. Pe de altă parte,
dacă două întreprinderi diferite din grup utilizează mijloace fixe identice în condiţii de
producţie diferite (orarul zilnic de muncă, mediul ambiant mai mult sau mai puţin ostil,
evoluţia tehnologică mai lentă sau mai rapidă într-o ţară decît în alta etc.), atunci se justifică şi
reţinerea unor reguli de amortizare diferite, care să ţină cont de condiţiile specifice ale fiecărei
întreprinderi.

2.Omogenizarea criteriilor de constituire a provizioanelor şi de constatare a

ajustărilor provizorii pentru depreciere: Normele contabile internaţionale folosesc în mod
explicit termenul de provizioane pentru a desemna datoriile incerte din punct de vedere al
exigibilităţii sau al valorii lor. Termenul de provizioane era utilizat atît pentru desemnarea
provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli, cît şi pentru desemnarea provizioanelor pentru
depreciere. Acestea din urmă aveau drept rol consemnarea deprecierilor reversibile ale
elementelor de activ. Începînd cu 1.01.2006, pentru constatarea şi înregistrarea deprecierilor
provizorii se foloseşte termenul ajustări pentru depreciere, care înlocuieşte astfel formula
provizioane pentru depreciere.
• Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli: Nu toate filialele unui grup aplică în
conturile individuale aceleaşi norme, aşa încît constituirea provizioanelor se
poate face după reguli diferite. Chiar dacă au obligaţia de a constata riscurile
probabile, în virtutea principiului prudenţei, există firme româneşti unde nu se
constituie provizioane decît în măsura recunoaşterii fiscale a acestora27 (şi nici
atunci întotdeauna). În aceste condiţii, întocmirea situaţiilor financiare
24
Colinet, F. Pratiques des comptes consolidés, 2e édition, Dunod, Paris, p. 90.
25
este posibil ca, de exemplu, filiala să amortizeze toată valoarea de intrare, în timp ce grupul să reţină doar
valoarea de intrare minus valoarea reziduală, cînd aceasta din urmă este semnificativă; în acelaşi timp, grupul
poate solicita includerea în valoarea de amortizat a unor elemente ignorate de filială (costurile estimate cu
dezafectarea, costurile îndatorării);
26
În sensul că pot fi reţinute metode diferite la cele două niveluri:dominanta, filialele.
27
Reamintim că provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli recunoscute fiscal sînt cele pentru garanţii acordate
clienţilor, la care se adaugă şi provizioane pentru refacerea terenurilor în cazul exploatărilor de zăcăminte
minerale.

31
 consolidate trebuie să conducă la luarea în considerare a tuturor riscurilor
probabile, în măsura în care se îndeplinesc criteriile de recunoaştere a
provizioanelor28.
• Provizioane pentru deprecierea activelor: Conform normei contabile
româneşti, deprecierea constatată ca diferenţă nefavorabilă între valoarea de
inventar şi valoarea contabilă netă a activelor se înregistrează în conturi de
ajustări pentru depreciere. În măsura în care în conturile individuale nu s-au
înregistrat toate deprecierile aferente activelor (ori s-au înregistrat deprecieri
prea mari) sau dacă regulile contabile sînt diferite de cele reţinute în
consolidare, este necesară retratarea conturilor de ajustări pentru depreciere.

3.Omogenizarea evaluării stocurilor: Evaluarea stocurilor oferă întreprinderilor

posibilitatea de a alege dintre mai multe metode, atît la intrarea în patrimoniu a acestora, cît
şi la ieşirea lor (prin vînzare, consum sau pe alte căi).
În ceea ce priveşte evaluarea la intrare, posibilităţile oferite întreprinderii pot conduce
la opţiuni diferite în ceea ce priveşte elementele componente ale costului de achiziţie şi/sau de
producţie.
În ceea ce priveşte stocurile, diferenţele cele mai vizibile pot apărea la alegerea
metodei de evaluare a ieşirilor. Norma contabilă românească acceptă: costul mediu ponderat,
FIFO, LIFO, costurile prestabilite, metoda preţului de vînzare cu amănuntul (în anumite
condiţii) şi metoda costurilor standard.
Odată făcută opţiunea pentru o metodă, aceasta trebuie aplicată la toate stocurile cu
caracteristici similare şi trebuie folosită cu consecvenţă în timp. Este posibil ca pentru
stocuri cu caracteristici diferite ori cu natură şi utilizare diferite să se folosească metode
diferite de evaluare.
La nivelul grupului, este necesar să se stabilească ce metode se reţin pe grupe de
stocuri. În măsura în care există filiale care folosesc alte metode decît cele stabilite de grup,
sînt necesare retratări.

Dacă vreun element de OMOGENIZAREA

activ sau pasiv, de venituri
SE APLICĂ EVALUĂRILOR
sau cheltuieli a fost evaluat
după metode, reguli de ŞI
evaluare diferite de cele
stabilite a fi aplicate în A ESTIMĂRILOR
consolidare

Figura nr.13. Omogenizărea evaluărilor şi estimărilor

28
IAS 37 precizează că un provizion va fi recunoscut atunci cînd:
- întreprinderea are o obligaţie curentă (legală sau implicită) generată de un eveniment anterior;
- este probabil ca beneficiile economice viitoare pe care le controlează întreprinderea să fie afectate de o
ieşire de resurse în scopul onorării obligaţiei respective;
- această obligaţie poate fi estimată credibil.
Aceste reguli generale sînt preluate ca atare şi în OMFP 1.752/2005.

32
 Omogenizarea operaţiunilor interne. Tranzacţiile care au loc între firme care aparţin
aceluiaşi grup şi care sunt integrate global în situaţiile financiare ale acestuia (numite
operaţiuni intra-grup) şi fac să apară în evidenţele individuale ale părţilor implicate conturi
intra-grup. Acestea pot fi conturi de activ, de pasiv, de venituri sau de cheltuieli.

În mod normal sumele înregistrate în astfel de conturi trebuie să fie aceleaşi la părţile
implicate. În măsura în care această egalitate este asigurată, conturile intra-grup se numesc
conturi reciproce. Pentru stabilirea cu exactitate a conturilor reciproce, se parcurg următorii
paşi:
• inventarierea operaţiunilor şi a conturilor intra-grup;
• identificarea elementelor pentru care nu se asigură reciprocitatea;
• aplicarea procedurilor de ajustare a elementelor identificate la faza anterioară;
• transmiterea datelor către serviciul de consolidare.

Inventarierea operaţiunilor şi a conturilor intra-grup permite definirea naturii

acestora.

În situaţiile în care grupul are multe componente, este de presupus că operaţiunile

intra-grup s-au derulat pe baza unor documente justificative care să cuprindă coduri pe baza
cărora identificarea operaţiunilor cu alte componente ale grupului să se realizeze cu
uşurinţă, atâta timp cât toate filialele cunosc această listă de coduri. În urma operaţiunilor
intra-grup au apărut elemente care se identifică în:

• bilanţ: creanţe/datorii de forma: furnizori/clienţi, creanţe imobilizate/datorii

financiare, creanţe/datorii financiare pe termen scurt etc;
• contul de profit şi pierdere: venituri din vînzări/ cheltuieli cu descărcarea gestiunii,
venituri/cheltuieli din prestări de servicii şi din executări de lucrări,
venituri/cheltuieli cu dobînzile ş.a.

În urma inventarierii, apar elemente legate de tranzacţii intra-grup pentru care nu se

asigură reciprocitatea în conturile individuale ale părţilor implicate. Printre cauzele acestor
neconcordanţe pot fi: decontări nefinalizate; mărfuri în tranzit; apariţia unor diferenţe de curs
valutar în cazul în care părţile implicate folosesc monede de raportare diferite în situaţiile
financiare individuale; constituirea la unul din parteneri a unor provizioane; existenţa unor
litigii între părţi.

Efectuarea ajustărilor care să înlăture aceste neconcordanţe şi să facă astfel încît

conturile să fie reciproce obligă responsabilul cu consolidarea să stabilească o regulă de
aliniere. Se recomandă ca receptorul să se alinieze întotdeauna după emitent29.

Este posibil ca, în urma ajustării conturilor intra-grup, să rămînă totuşi o anumită
diferenţă reziduală neexplicată. Ne putem imagina că, în virtutea regulii pragului de
semnificaţie, în practică se poate accepta o astfel de diferenţă, cu condiţia să nu fie
semnificativă.

29
Colinet, F., Paoli, S., Op. cit., pp. 206 ş. u.

33
 O sinteză a soluţiilor de aplicat se poate observ in figura următoare:

Dacă elementele legate de OMOGENIZĂRI

tranzacţii intra-grup pentru
care nu se asigură SE PRIVIND
reciprocitatea în conturile APLICĂ OPERAŢIUNILE
individuale ale părţilor INTERNE
implicate

Decontări nefinalizate SOLUŢIA înregistrarea rezultatului

decontării la beneficiar

Mărfuri în tranzit înregistrarea recepţiei la

SOLUŢIA cumpărare

Datorii şi creranţe în regularizarea cursurilor de

devize SOLUŢIA
schimb, conform metodei de
conversie reţinută

constatarea creditului bancar

Efecte comerciale
SOLUŢIA pe termen scurt la
scontate, neajunse la
beneficiarul scontului

Omisiuni sau erori regularizarea acestora

SOLUŢIA

rezolvarea lor, eventual

Litigii SOLUŢIA după soluţia sugerată de
grup
Figrura nr.13 Omogenizarea operaţiunilor interne

34
 Omogenizarea în vederea realizării agregării. Una din fazele consolidării o
reprezintă cumularea post cu post a situaţiilor financiare individuale. Pentru ca această
operaţiune să aibă sens, este necesar ca structurile cumulate să fie exprimate în aceeaşi unitate
de măsură şi să aibă exact aceleaşi forme.
1.Omogenizarea structurilor situaţiilor financiare. Atunci cînd structurile conturilor
anuale ale unei societăţi a grupului nu coincid cu structurile conturilor fixate prin planul de
consolidare este necesară o reclasificare a acestora. În România, omogenizările de acest tip
sînt mult uşurate de faptul că întreprinderile au obligaţia să întocmească situaţii financiare
după modele standard, stabilite de ministerul finanţelor publice. Atunci cînd filialele grupului
sînt localizate în mai multe ţări, formatele situaţiilor financiare sînt diferite şi trebuie aduse la
un numitor comun. Este suficient să comparăm bilanţul românesc (care se întocmeşte sub
formă de listă, cu activele şi datoriile amestecate) cu bilanţurile publicate de cele mai multe
grupuri internaţionale (care sînt sub formă de tabel, cu activul şi pasivul separate), pentru a
vedea că includerea în situaţiile financiare consolidate ale unui astfel de grup a unei filiale
româneşti o obligă pe aceasta să întocmească bilanţul într-un nou format. Acelaşi lucru este
valabil şi pentru contul de profit şi pierdere care în România se întocmeşte apelînd la o
clasificare a veniturilor şi cheltuielilor după natura lor, în timp ce pe plan internaţional se
reţine, de regulă, clasificarea după destinaţie.
2.Conversia conturilor filialelor străine. Omogenizarea în vederea agregării se referă
şi la convertirea în monedă naţională a conturilor anuale exprimate în monedă străină.
Conform OMFP 1752/2005, situaţiile financiare anuale ale societăţilor nerezidente sînt
convertite după metoda cursului de închidere. Aceasta metoda presupune:
• în bilanţ:
• activele şi datoriile filialei externe, atît cele monetare cît şi cele
nemonetare30, trebuie convertite la cursul de închidere (adică, în principiu,
la cursul de schimb valutar de la data reţinută pentru întocmirea situaţiilor
financiare consolidate);
• exprimarea capitalurilor proprii la cursul istoric, adică la cursul de schimb
de la data apariţiei fiecărei structuri de capitaluri proprii31;
• înscrierea, ca element distinct al capitalurilor proprii, a unei rezerve din
conversie32, ce reprezintă suma necesară pentru a face activul şi pasivul
egale33; această diferenţă rămîne la capitalurile proprii pînă la cedarea
filialei în legătură cu care a apărut, moment în care se transferă în contul de
profit şi pierdere, la venituri sau la cheltuieli;
• în contul de profit şi pierderi - exprimarea veniturilor şi a cheltuielilor la cursul
mediu34.

30
Prin elemente monetare se înţeleg acele structuri de bilanţ care au forma activelor sau datoriilor de
primit sau de plătit în sume fixe de bani (creanţe şi datorii neindexate), precum şi disponibilităţile
băneşti. Elementele nemonetare din bilanţ sînt structurile care nu se regăsesc în definiţia elementelor
monetare.
31
De exemplu, pentru rezerve se foloseşte cursul de schimb utilizat pentru conversia rezultatelor din care s-
au constituit aceste rezerve.
32
Rezerva din conversie înscrisă în bilanţ este repartizată între societatea-mamă şi interesele minoritare, în
funcţie de procentajul de interes deţinut de societatea mamă în filiala nerezidentă.
33
De fapt, această diferenţă de conversie este egală şi cu diferenţa dintre capitalurile proprii la cursul de
închidere şi capitalurile proprii la cursul istoric, precum şi diferenţa dintre rezultatul convertit la cursul
mediu şi rezultatul la cursul de închidere.
34
Regula generală spune că veniturile şi cheltuielile filialei externe trebuie convertite la cursul de schimb
de la data efectuării tranzacţiilor în urma cărora au apărut, însă se acceptă, pentru simplificare, folosirea
unui curs mediu (această medie poate fi lunară, trimestrială, anuală).

35
 2.3.3.Cumularea conturilor individuale care se consolidează.
Prin cumulare se înţelege adunarea posturilor cuprinse în situaţiile anuale individuale
omogenizate. Această însumare poate fi:

• integrală sau
• proporţională, după cum relaţiile dintre dominantă şi filiale se încadrează în
controlul exclusiv sau în controlul în comun.

Se poate face cumularea directă a structurilor

• din bilanţ şi
• din contul de profit şi pierdere (soluţie pe care o vom adopta în cursul de faţă),
dar este preferabil să se cumuleze informaţiile
• din balanţele de verificare individuale obţinute după operarea omogenizărilor.

Pe de altă parte, cumularea se poate face într-un tabel mare pe coloanele căruia să
apară informaţiile referitoare la entităţile individuale consolidate sau într-un articol contabil
complex (sau în mai multe articole contabile complexe) în care să se debiteze conturile cu
solduri debitoare şi să se crediteze conturile cu solduri creditoare.

2.3.4. Eliminările în consolidare

Situaţiile financiare consolidate cuprind:
• bilanţul,
• contul de profit şi pierdere,
• situaţia fluxurilor de trezorerie,
• situaţia variaţiei capitalurilor proprii şi
• anexele (formularea standard pentru acestea este politici contabile şi note
explicative).

Pentru întocmirea bilanţului şi a contului de profit şi pierdere se pleacă de la situaţiile

financiare individuale omogenizate ale componentelor grupului, care sînt cumulate post cu
post, obţinîndu-se un set de situaţii intermediare care vor fi supuse procedurilor de eliminare
specifice consolidării.

Aceste eliminări au ca scop excluderea din situaţiile cumulate a elementelor care apar
de două sau de mai multe ori, astfel încît situaţiile financiare obţinute în final să reflecte cît
mai bine realitatea grupului, ca şi cum acesta ar fi o entitate de sine stătătoare.

Eliminările necesare în trecerea de la situaţiile financiare cumulate la cele consolidate

se pot clasifica în trei categorii:
• eliminări de natură patrimonială);
• eliminări de natură financiară;
• eliminări de natură financiară.

36
 I. Eliminările de natură patrimonială
Aceste eliminări se referă la titlurile de participare din bilanţul societăţii dominante în
contrapartidă cu capitalurile proprii ale filialelor.

ELIMINĂRI DE NATURĂ PATRIMONIALĂ

% = TITLURI DE PARTICIPARE
(deţinute de dominantă în filială)
CAPITAL SOCIAL

REZERVE

Justificarea acestor eliminări este dată de aceea că în bilanţul cumulat apar atît
titlurile de participare deţinute de dominantă, cît şi activele şi pasivele filialelor, adică tocmai
echivalentul titlurilor dobîndite de dominantă. Vedem că aceeaşi avere apare de două ori în
bilanţul cumulat, motiv pentru care trebuie eliminat ceva. Nu putem elimina activele şi/sau
pasivele filialelor, aşa încît ceea ce rămîne de exclus este postul Acţiuni deţinute la
entităţile afiliate.
Eliminarea acestui post diminuează activul total şi pentru a păstra egalitatea dintre
cele două mari structuri de bilanţ, este necesar să eliminăm ceva şi din pasiv: aici ceea ce
dublează sumele reale sînt capitalurile proprii ale filialei, care se elimină şi ele.

În urma eliminărilor de natură patrimonială se mai pot pune în evidenţă:

Interesele asociaţilor externi în capitalurile proprii ale filialei, pe de o parte, şi în
rezultatul acesteia, pe de altă parte, atunci cînd dominanta nu are un procentaj de interes de
100% în filială;

• Eliminarea titlurilor de participare deţinute de dominantă în filială (100% -X%) în

contrapartidă cu capitalul propriu al filialei, odată cu recunoaşterea intereselor
asociaţilor externi (X% * Capitalul propriu al filialei)

% = %
CAPITAL SOCIAL TITLURI DE PARTICIPARE
(deţinute de dominantă în filială)

REZERVE INTERESELE ASOCIAŢILOR EXTERNI

• Partea asociaţilor externi din profitul filialei, calculată la nivelul procentajului de

interes deţinut de aceştia (X% * Rezultatul obţinut de filială la sfârşitul
exerceţiului):

37
 REZULTAT GRUP = REZULTAT ASOCIAŢILOR EXTERNI

Fondul comercial, atunci cînd, la data dobândirii controlului, preţul titlurilor de

participare deţinute de dominantă este diferit de partea ce-i revine acesteia din activul net
al filialei, calculat pe baza valorilor juste ale activelor şi datoriilor acesteia la data achiziţiei35;
în acelaşi timp se înregistrează şi/sau se reconstituie amortizarea fondului comercial pe
perioada dintre data achiziţiei şi data la care se face consolidarea (dacă este cazul);

• Eliminarea titlurilor de particpare deţinute de dominantă în filială (100%), odată cu

recunoaşterea fondului comercial (calculat ca diferenţă între costul de achiziţie şi
100% *capitalul propriu al filialei):

% = TITLURI DE PARTICIPARE
(deţinute de dominantă în filială)
CAPITAL SOCIAL

REZERVE

FOND COMERCIAL

Amortizarea fondului comercial:

REZULTAT GRUP = FOND COMERCIAL

II. Eliminări de natură financiară

Vizează eliminarea datoriilor şi a creanţelor apărute ca urmare a relaţiilor dintre
componentele grupului.

ELIMINĂRI DE NATURĂ FINANCIARĂ

URMĂRESC ELIMINAREA DATORIILOR ŞI CREANŢELOR DIN

TRANZACŢII INTRAGRUP

35
În IAS/IFRS, tratamentul rezervat fondului comercial se găseşte în IFRS 3 Combinări de întreprinderi.

38
 După identificarea creanţelor, respectiv a datoriilor reciproce, se procedează la eliminare
acestora. Din punct de vedere tehnic, aceste eliminări presupun: debitarea unui cont de
datorii, odată cu creditarea unui cont de creanţe;

• Eliminarea datoriilor şi creanţelor reciproce:

DATORII = CREANŢE

III. Eliminări de natură economică

Ştim că fiecare din componentele grupului are personalitate juridică proprie şi am
văzut că, pe plan contabil, principala consecinţă este obligativitatea de a întocmi situaţi
financiare complete. În acelaşi timp, independenţa juridică face ca, în cazul tranzacţiilor
comerciale (vînzări-cumpărări de bunuri şi/sau prestări de servicii) dintre componentele
grupului să se întocmească factură şi să se înregistreze venit la firma care vinde, respectiv
cheltuială sau intrarea unui bun, la firma care cumpără. De aici rezultă că înregistrarea în
contabilitate a operaţiunilor comerciale care au loc între componentele grupului se face ca
orice altă vînzare sau cumpărare, folosind conturile de stocuri, de imobilizări, de cheltuieli,
de venituri, precum şi conturile de creanţe faţă de clienţi ori de datorii faţă de furnizori.

Respectarea regulilor contabile privind ţinerea evidenţei individuale a fiecărei

componente a grupului ne obligă să prezentăm înregistrările ca pe nişte vînzări, respectiv
cumpărări obişnuite.
În acest sens trebuie să observăm că în planul de conturi pentru agenţii economici din
România apare contul 451 Decontări între entităţile afiliate a cărui funcţie contabilă se
rezumă însă la decontările de natură financiară între componentele unui grup, decontări
generatoare de creanţe/datorii pe termen scurt (pentru cele pe termen lung avem 2671
Sume datorate de entităţile afiliate, respectiv 1661 Datorii faţă de entităţile afiliate).
Indiferent de conturile în care se înregistrează operaţiunile dintre componentele
grupului, în cadrul procedurilor de consolidare trebuie să eliminăm efectele acestor
operaţiuni, adică trebuie să excludem din situaţiile financiare cumulate creanţele şi datoriile
reciproce, precum şi cheltuielile şi veniturile reciproce.

Eliminarea efectelor tranzacţiilor reciproce este necesară pentru că în urma lor apar
elemente de bilanţ sau de rezultate nereale.
Ştim că, de exemplu, o entitate se îmbogăţeşte sau sărăceşte îndeosebi în urma
tranzacţiilor cu mediul extern, adică în urma vînzărilor către entităţi independente. Or, în
urma vînzărilor în cadrul grupului apar venituri la vînzător şi pot apărea cheltuieli la
cumpărător, fără ca grupul, văzut ca entitate de sine stătătoare, să se îmbogăţească sau să
sărăcească în vreun fel.

În aceste condiţii, eliminările nu fac decît să aducă mărimile activelor, veniturilor şi

cheltuielilor la nivelul lor real, adică la nivelul pe care îl permite aplicarea criteriilor de
recunoaştere a elementelor situaţiilor financiare, aşa cum sunt stabilite acestea în
reglementările contabile naţionale şi internaţionale.

39
 ELIMINĂRI DE NATURĂ ECONOMICĂ

URMĂRESC ELIMINAREA REZULTATELOR OBŢINUTE DIN

TRANZACŢII INTRAGRUP

Eliminările mai sînt necesare şi pentru că tranzacţiile în cadrul grupului pot da naştere
la abuzuri. În acest sens, putem să ne imaginăm exemplul unei întreprinderi care doreşte
neapărat să declare o cifră de afaceri mare sau un rezultat anume. Dacă ne-am limita doar
la informaţiile din contabilitatea individuală, ignorînd procedurile de consolidare, atunci este
suficient ca firma noastră să factureze bunuri sau servicii către alte componente ale grupului,
la preţuri stabilite artificial, astfel încît să ajungă la cifrele dorite fără prea multe eforturi.
Exagerînd puţin, ne putem gîndi la facturarea şi refacturarea de cîteva ori a aceluiaşi bun
între două sau mai multe componente ale grupului. Este evident că cifrele de afaceri
obţinute individual de firmele din grup sînt nereale şi că ceea ce contează sînt tranzacţiile la
preţul pieţei încheiate cu terţi externi independenţi.

O altă problemă legată de eliminarea profiturilor interne este locul acestora în

succesiunea de eliminări36:
• Atunci cînd întreprinderile din grup între care au loc tranzacţiile generatoare de
rezultate interne sunt deţinute 100% de societatea mamă, ordinea este mai puţin
importantă.
• Însă dacă dominanta are procentaj de interes mai mic de 100%, atunci intervin şi
acţionarii minoritari pentru care trebuie stabilite interesele în capitalurile proprii şi în
rezultatul exerciţiului. Având în vedere că eliminarea rezultatelor interne poate
conduce la diminuarea profiturilor unor filiale, este evident că vor fi afectate şi
interesele asociaţilor externi. Din acest motiv, este util ca eliminarea rezultatelor
interne să se efectueze înainte de efectuarea eliminărilor de natură patrimonială, astfel
încât interesele asociaţilor externi să fie determinate corect.

Pe de altă parte, prezentarea efectivă a eliminării profiturilor interne din stocuri este
influenţată şi de sensul tranzacţiei, precum şi de procentajul de interes al grupului în fiecare
din componentele implicate în astfel de tranzacţii:
• dacă dominanta are un procentaj de interes de 100%, atunci indiferent dacă este
în poziţie de cumpărător ori de vînzător în raport cu filiala, profitul intern se
elimină fără a implica interesele asociaţilor externi;
• dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi vinde acesteia din
urmă bunuri (tranzacţie de sus în jos), atunci profitul intern se elimină integral,
fără influenţarea intereselor asociaţilor externi;

36
Istrate C., Tehnici de consolidare a conturilor – note de curs

40
 • dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi cumpără stocuri
de la aceasta din urmă (tranzacţie de jos în sus), atunci eliminarea profitului intern
ar trebui să se facă de aşa manieră încît să se evidenţieze şi partea aferentă
asociaţilor externi din profitul de eliminat.
• dacă tranzacţia are loc între două filiale care nu sînt deţinute 100% de către
dominantă, atunci eliminarea profitului intern se face punînd în evidenţă interesele
asociaţilor externi în filiala care vinde.

Evidenţierea intereselor asociaţilor externi în profitul intragrup al exerciţiului, acolo

unde este cazul, se realizează implicit, prin scăderea rezultatului filialei înainte de împărţirea
acestuia între grup şi minoritari.
În cazul profitului intragrup care se regăseşte în stocurile iniţiale ale unei filiale
integrate global dar în care dominanta are mai puţin de 100% procentaj de interes,
eliminarea părţii asociaţilor externi se face odată cu diminuarea rezervelor.

Eliminările de natură economică se pot evidenţia pentru:

1.Vânzări intragrup de active imobilizate. Dacă profitul intragrup apare în urma
vînzării unui element de activ imobilizat de la o firmă din grup la alta, atunci valoarea
elementului respectiv trebuie readusă la nivelul valorii de înregistrare de la întreprinderea
care l-a vîndut în cadrul grupului, deoarece efortul real al grupului, ca entitate de sine-
stătătoare, este tocmai la acest nivel - o îmbogăţire reală nu rezultă decât din tranzacţiile cu
mediul extern grupului.

Principalele aspecte de avut în vedere atunci când au loc tranzacţii intragrup cu

imobilizări sînt:
• reconstituirea valorii brute a imobilizării, aşa cum apărea ea în contabilitatea
individuală a întreprinderii din grup care a vândut-o;
• eliminarea profitului sau pierderii interne;
• corectarea amortizării anuale înregistrate de cumpărător astfel încît aceasta să fie
la nivelul amortizării pe care ar fi înregistrat-o vînzătorul dacă tranzacţia nu ar fi
avut loc;
• reconstituirea amortizării cumulate avînd în vedere valoarea de intrare în grup,
durata şi regimul de amortizare reţinute iniţial.

Reconstituirea valorii brute şi a amortizării cumulate ale imobilizărilor care fac

obiectul tranzacţiei intra-grup este necesară deoarece în notele explicative la situaţiile
financiare apare un tabel care detaliază informaţii despre imobilizări: valorile brute,
amortizarea cumulată, valori nete.
Pentru că grupul este văzut ca o entitate economică unică, în această situaţie a
imobilizărilor trebuie să apară costurile de la intrarea în grup şi nu preţurile eventuale de
transfer intern între componentele grupului. Utilitatea demersului mai este dată şi de cerinţe
ale analizei financiare, unde se pot calcula indicatori care să ia în considerare vechimea
imobilizărilor sau gradul lor de uzură. Dacă nu se reconstituie valoarea de la intrarea în grup
şi amortizarea cumulată, aceşti indicatori consolidaţi pot fi denaturaţi.

Eliminarea profitului sau pierderii interne trebuie efectuată, deoarece transferul în

interiorul aceleiaşi entităţi nu poate genera rezultate, acestea fiind puse în evidenţă doar la
vînzarea către terţi externi grupului.

41
 O particularitate faţă de tranzacţiile cu stocuri constă în aceea că, de regulă,
imobilizările rămân la utilizator mai mult de un an. De aici apare obligaţia ca, în condiţiile
aplicării consolidării pe solduri, eliminarea rezultatului intern să se reconstituie în fiecare an.
În anul în care are loc tranzacţia, eliminarea influenţează rezultatul exerciţiului, în timp ce în
anii următori (pînă la expirarea duratei de amortizare) eliminarea va influenţa rezervele.

Corectarea amortizării anuale înregistrate de cumpărător se face pentru că

elementele avute în vedere pentru calculul amortizării sunt adeseori diferite după ce
tranzacţia a avut loc. Este vorba de:

• valoarea de amortizat (care este dată de preţul intern de transfer),

• durata amortizării (care nu coincide obligatoriu cu durata rămasă la vînzător) şi
• regimul de amortizare (şi acesta poate fi altul decît cel folosit de vînzător).

Corectarea amortizării pe anul în care a avut loc tranzacţia are efecte doar asupra
rezultatului acelui exerciţiu. În exerciţiile următoare, în condiţiile aplicării consolidării pe
solduri, se corectează amortizarea anuală, dar este necesară şi reconstituirea amortizării pe
exerciţiile care au trecut de la efectuarea tranzacţiei.

La eliminarea efectelor tranzacţiilor cu imobilizări se pune problema intereselor

asociaţilor externi (atunci cînd procentajul de interes al dominantei în cel puţin una din
părţile implicate în tranzacţie este diferit de 100%) şi a locului acestor eliminări în demersul
general de consolidare.

• Eliminarea profitului va fi înregistrată astfel37:

REZULTAT GRUP = IMOBILIZĂRI

Sau38:

% = IMOBILIZĂRI

REZULTAT GRUP

REZULTAT ASOCIAŢI EXTERNI

37
Pentru următoarele sitiuaţii:
• dacă dominanta are un procentaj de interes de 100%, indiferent dacă este în poziţie de cumpărător ori
de vînzător în raport cu filiala;
• dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi vinde acesteia din urmă bunuri.
38
Dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi cumpără imobilizări de la aceasta din urmă.

42
 • Eliminerea amortizării se va înregistrat astfel39:

IMOBILIZĂRI = REZULTAT GRUP

Sau40:

IMOBILIZĂRI = %

REZULTAT GRUP

REZULTAT ASOCIAŢI EXTERNI

2.Vânzări intragrup de stocuri. Acest tip de eliminare necesită parcurgerea

următorilor paşi41:
• identificarea stocurilor la cumpărător;
• determinarea profitului din vînzare de stocuri pentru exerciţiul curent şi pentru cel
precedent;
• înregistrarea eliminării profitului.
Primul pas îl reprezintă identificarea stocurilor care au făcut obiectul tranzacţiilor
intra-grup. Cunoaşterea exactă a stocurilor provenite din grup este mai dificilă şi trebuie
aplicată o metodă convenţională de identificare.
Al doilea pas, determinarea rezultatului intern (profit sau pierdere) inclus în valoarea
stocului provenit de la altă întreprindere din grup trebuie să se facă: pe baza informaţiilor
disponibile din contabilitatea de gestiune sau printr-o analiză statistică a costurilor
prestabilite şi a costurilor efective.
Al treilea pas, eliminarea profiturilor interne din vînzări de stocuri are ca scop
amînarea recunoaşterii acestui profit până în exerciţiul următor (sau exerciţiile următoare, în
cazul ciclurilor lungi de fabricaţie) când stocurile respective vor fi vîndute sau când bunurile
în costurile cărora se regăsesc vor fi vândute astfel încât să participe la obţinerea de
venituri42.

Problema eliminării profiturilor interne din stocuri se pune la sfîrşitul exerciţiului, cu

ocazia întocmirii situaţiilor financiare consolidate. Stocul final al exerciţiului reprezintă însă
stoc iniţial pentru exerciţiul următor. De aici rezultă că este posibil ca în valoarea stocului
iniţial la începutul exerciţiului să apară profituri interne. Şi aceste profituri trebuie eliminate.

39
Pentru următoarele sitiuaţii:
• dacă dominanta are un procentaj de interes de 100%, indiferent dacă este în poziţie de cumpărător ori
de vînzător în raport cu filiala;
• dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi cumpără imobilizări de la aceasta din
urmă.
40
Dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi vinde acesteia din urmă bunuri.
41
Ibidem, pp. 167-171
42
Herring, H., Op. cit., p. 153.

43
 • Eliminarea profiturilor43 intragrup din stocuri are efecte asupra rezultatului
exerciţiului curent, dacă tranzacţia a avut loc în acest exerciţiu.

REZULTAT GRUP = STOC

Sau44

% = STOC

REZULTAT GRUP

REZULTAT ASOCIAŢI EXTERNI

Dacă la începutul perioadei existau în stoc bunuri cumpărate de la altă firmă din grup
în costul cărora se regăsesc profituri intragrup, atunci eliminarea acestora se face debitând
contul de rezultate ale exerciţiilor precedente, adică rezervele.

• Eliminarea profiturilor45 intragrup (obţinute în exerciţiile anterioare) din situaţiile

financiare curente, datorită faptului că există înca stocul de marfă:

REZERVA GRUP = STOC

Sau46

% = STOC
REZERVA GRUP

INTERESUL ASOCIAŢI EXTERNI

43
Pentru următoarele sitiuaţii:
• dacă dominanta are un procentaj de interes de 100%, indiferent dacă este în poziţie de cumpărător ori
de vînzător în raport cu filiala şi mărfurile se găsesc în stoc la sfârşitul exerceţiului;
• dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi vinde acesteia din urmă stocuri, care se
găsesc în stoc la sfârşitul exerceţiului.
44
Dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi cumpără stocuri de la aceasta din urmă.
45
Pentru următoarele sitiuaţii:
• dacă dominanta are un procentaj de interes de 100%, indiferent dacă este în poziţie de cumpărător ori
de vînzător în raport cu filiala şi mărfurile se găsesc în stoc la sfârşitul exerceţiului;
• dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi vinde acesteia din urmă stocuri, care se
găsesc în stoc la sfârşitul exerceţiului.
46
Dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi cumpără stocuri de la aceasta din urmă.

44
 ÎNTREBĂRI:

1. Ce reprezintă consolidarea conturilor?

2. Ce reprezintă perimetrul de consolidare?
3. Când o societate devine componentă a perimetrului de consolidare?
4. În ce situaţii filialele unui grup de societăţi nu se includ în situaţiile financiare
consolidate?
5. Care sunt etapele sprecifice consolidării?
6. De cine trebuie să tinem cont în alegerea unei metode de consolidare?
7. Dacă o societate dominantă deţine un număr de drepturi de vot peste 50% ce metodă
de consolidare se aplică?
8. Câte omogenizări se pot efectua în perimetrul de consolidare?
9. La ce se referă omogenizarea temporală?
10. La ce se referă omogenizarea evaluărilor şi estimărilor?
11. La ce se referă omegenizarea operaţiunilor interne?
12. Dacă o societate dominantă vinde un stoc de marfă unei societăţi filiale la un preţ de
vânzare egal cu costul de achiziţie, această operaţiune face obiectul unor eliminări?
Argumentaţi răspunsul.
13. Dacă o societate dominantă vinde un stoc de marfă unei societăţi filiale la un preţ de
vânzare egal mai mare decât costul de achiziţie, această operaţiune face obiectul unor
eliminări? Argumentaţi răspunsul.
14. La ce se referă omogenizarea procedurilor de amortizare?
15. La ce se referă omogenizarea în vederea agregării?
16. Ce se înţele prin termenul de cumulare în consolidare?
17. Care sunt componentele situaţiilor financiare consolidate?
18. Câte tipuri de eliminări sunt cunoscute în consolidare?
19. La ce se referă eliminările de natură patrimonială?
20. La ce se referă eliminările de natură economică?
21. La ce se referă eliminările de natură financiară?
22. Care este articolul contabil aferent eliminărilor de natură patrimonială, pentru situaţia
în care socieatea dominantă deţine 100% din capitalul filialei?
23. Care este articolul contabil aferent eliminărilor de natură patrimonială, pentru situaţia
în care socieatea dominantă deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei?
24. Care este articolul contabil aferent eliminărilor de natură financiară?
25. Când apare fondul comercial în consolidare?
26. Când apare fondul comercial în consolidare?
27. Care sunt principalele aspecte de avut în vedere atunci când au loc tranzacţii intragrup
cu imobilizări?
28. Care sunt principalele aspecte de avut în vedere atunci când au loc tranzacţii intragrup
cu stocuri?
29. De ce sunt necesare eliminările de natură patrimonială?
30. De ce sunt necesare eliminările de natură economică?
31. Ce eliminări generează apariţia tranzacţiilor cu stocuri în cadrul grupului?
32. Ce trebuie facăt dacă în urma tranzacţiilor intragrup rezultă pierderi?
33. Enumeraţi paşii pe care trebuie să-i parcurgem în cazul vânzărilor intragrup de
stocuri?

45
 CAP 3 METODE DE CONSOLIDARE

Metoda prin care se consolidează fiecare din componentele grupului se alege în

funcţie de tipul de control exercitat de către dominantă, stabilit după calculul procentajului de
interes, astfel:

Control Control în Influenţă

exclusiv comun seminificativă

Metoda Metoda Metoda

integrării intergrării punerii în
globale proporţionale echivalenţă

Figură 13. Alegerea metodelor de consolidare

Înainte de caracterizarea fiecărei metode de consolidare, trebuie precizat că, în

demersul de consolidare a conturilor, putem apela fie la consolidarea pe solduri, fie la
consolidarea prin fluxuri47.

În consolidarea pe solduri se pleacă de la conturile individuale de la sfârşitul

exerciţiului ale fiecărei componente a grupului. Etapele procesului de consolidare pot fi
rezumate astfel:

1. cumularea post cu post a activelor, pasivelor, cheltuielilor, veniturilor din situaţiile

financiare individuale ale întreprinderilor consolidate;
2. înregistrarea operaţiunilor de consolidare (ajustări, retratări, eliminări), ţinând
cont de elementele specifice exerciţiului curent (cu efecte asupra rezultatului),
precum şi de elementele care se referă la exerciţiile precedente (care afectează
rezervele);
3. centralizarea operaţiunilor de consolidare;
4. prezentarea situaţiilor financiare consolidate.

47
Vezi Colinet, F., Paoli, S., Op. cit., pp. 33 - 35.

46
 Avantajul principal al acestui mod de efectuare a consolidării este că informaţiile
privind mărimile semnificative ale conturilor componentelor grupului la data consolidării sunt
uşor de obţinut.

Dezavantajul constă în riscul de a omite anumite operaţiuni derulate în exerciţiile

anterioare şi care au efecte asupra situaţiilor financiare consolidate (aceste omisiuni se pot
detecta odată cu întocmirea situaţiei consolidate a variaţiei capitalurilor proprii).

Consolidarea prin fluxuri se inspiră din regulile de ţinere a contabilităţii individuale

şi etapele sale sunt:

1. preluarea în consolidare a soldurilor iniţiale ale conturilor (deschiderea conturilor);

2. înregistrarea fluxurilor de valori (referitoare la active, pasive, venituri, cheltuieli)
care au loc în cursul exerciţiului în întreprinderile consolidate;
3. înregistrarea operaţiunilor de consolidare (ajustări, retratări, eliminări), ţinînd cont
doar de elementele specifice exerciţiului curent (cu efecte asupra rezultatului);
4. centralizarea operaţiunilor;
5. prezentarea situaţiilor financiare consolidate.

Avantajul principal al acestui mod de consolidare este că permite o mai bună luare în
considerare a elementelor aferente exerciţiilor anterioare, în timp ce dezavantajul constă într-
un volum de muncă mai mare şi într-o manieră mai elaborată de organizare a lucrărilor de
consolidare.

În acest curs s-a reţinut consolidarea pe solduri.

În acelaşi timp, în cadrul fiecărui grup se stabileşte maniera concretă de consolidare

şi se reţine fie consolidarea centralizată, fie cea descentralizată48.

În cazul consolidării centralizate, societatea mamă efectuează integral operaţiunile

de consolidare. Etapele principale parcurse de consolidantă sînt următoarele:

1. stabilirea perimetrului de consolidare, adică lista întreprinderilor de consolidat,

precum şi metoda de consolidare pentru fiecare întreprindere în parte;
2. colectarea datelor, adică a balanţelor de verificare finale ale întreprinderilor
consolidate, a informaţiilor privind titlurile acestor întreprinderi, culegerea
informaţiilor despre operaţiunile intra-grup, despre variaţia capitalurilor proprii, a
datelor utile în vederea efectuării retratărilor şi eliminărilor;
3. conversia în monedă de consolidare a conturilor întreprinderilor străine;
4. efectuarea înregistrărilor de consolidare privind omogenizările, alte eliminări;
5. luarea în considerare a impozitelor amânate; este vorba atât despre impozitele
amânate generate strict de operaţiunile de consolidare, cât şi despre impozitele
amânate reconstituite în situaţia în care una sau mai multe întreprinderi
componente ale grupului nu aplică IAS 12 Impozitul pe profit în conturile
individuale;

48
După Colinet, F., Paoli, S., Op. cit., pp. 37 - 40.

47
 6. punerea în evidenţă a efectelor variaţiei perimetrului de consolidare, în urma
căreia pot apărea noi diferenţe de achiziţie sau de evaluare ori devine necesară
ajustarea câştigurilor sau a pierderilor apărute în urma cedării de titluri de
participare.
7. stabilirea mărimii exacte a capitalurilor proprii consolidate, îndeosebi cînd se
foloseşte consolidarea pe solduri;
8. prezentarea conturilor consolidate.

Consolidarea descentralizată presupune ca fiecare din întreprinderile consolidate să

pregătească situaţii financiare retratate şi conforme cu regulile de evaluare şi de prezentare
reţinute de grup. În acest tip de consolidare, etapele pe care le parcurge fiecare din
întreprinderile consolidate sunt:
1. întocmirea situaţiilor financiare individuale, conforme cu regulile proprii;
2. efectuarea înregistrărilor de omogenizare;
3. întocmirea conturilor individuale retratate.

Societăţii consolidante îi mai rămâne să deruleze celelalte operaţiuni, adică:

4. stabilirea perimetrului de consolidare;
5. colectarea datelor;
6. conversia conturilor filialelor străine;
7. efectuarea eliminărilor conturilor reciproce;
8. controlul impozitelor amânate;
9. stabilirea variaţiei capitalurilor proprii;
10. centralizarea informaţiilor şi prezentarea situaţiilor financiare consolidate.

Consolidarea descentralizată este aplicată de grupurile care au un număr mare de

componente, deoarece permite simplificarea lucrărilor efectuate de serviciul de consolidare
al grupului. Acest tip de consolidare impune ca filialele grupului să fie bine informate cu
privire la regulile de evaluare ale grupului.

3.1. Metoda integrării globale

Integrarea globală reprezintă metoda principală a consolidării. Ea răspunde cel mai

bine obiectivului economic al conturilor consolidate, care este acela de a prezenta informaţii
pertinente şi credibile despre poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei
financiare ale ansamblului de societăţi care formează grupul, considerându-le ca pe o singură
entitate.

Metoda integrării globale presupune:

1. adunarea, post cu post, a conturilor filialei integrate cu cele ale societăţii
dominante.
2. eliminarea, din conturile agregate, a titlurilor de participare şi a capitalurilor
proprii ale filialelor, odată cu punerea în evidenţă a intereselor asociaţilor externi,
dacă este cazul.
3. De asemenea, se elimină ansamblul posturilor ce reflectă operaţiuni reciproce între
societăţile grupului.

48
 EXEMPLU:

Societatea A şi societatea B formează un grup. Bilanţurilor şi contul de profit şi

pierdere individualizat ale fiecărei societăţi se prezinte la 31.XII.N+1.

Bilanţ la 31.XII. N+1

Explicaţii SC A SC C
1. Bunuri şi creanţe 1.580 680
2. Participaţii la SC B 320 -
Total Activ 1.900 680
4.Capital social 360 240
5.Rezerve 580 160
6.Profit 200 60
7.Datorii 760 220
Total Pasiv 1.900 680

Se cunosc următoarele date:

Societatea A a achiziţionat 100% din acţiunile societăţii B la 31 XII exerciţiul N-1 la

valoarea de 400 u.m., reprezentând valoarea activlului net contabile al filialei la acea dată.
În exerciţiul N societatea A înstrăinează 20% din titlurile de participare pe care le
deţinea la societatea B la preţ de cost ceea ce rezultă că:
• În exerciţiul N+1 societatea A dispune doar de 80% din drepturile de vot ale
societăţii B când are loc consolidarea conturilor;
• Vânzând participaţiile la preţ de cost rezultă că nu avem benefiu sau pierdere.
Nu există datorii şi creanţe reciproce între ele pentru că nu au avut loc operaţii
financiare sau comerciale între acestea.

Se cere să se formuleze articolele contabile privind eliminările în Jurnalul de

Consolidare şi să se întocmească Foaia de lucru pentru stabilirea bilanţului consolidat.

REZOLVARE:

Consemnarea în Jurnalului de consolidare a eliminărilor

% = % 400 400
Capital social Titluri de participare în SC B 240 320
Rezerve Interesele Asociaţilor externi 160 80

Se înregistrează eliminarea de natură patrimonială, unde

interesele asociaţilor externi s-au determinat astfel:
20%*400 u.m. = 80 u.m.

49
 Profit = Profitul Asociaţilor externi 12 12

Se înregistrează eliminarea părţii asociaţilor externi din

rezultatul filialei, conform procentajului de interes: 20%*60
u.m. = 12 u.m.

Întocmirea foii de calcul în vederea obţinerii bilanţului consolidat

Se observă din registrul jurnal că apar două posturi de bilanţ noi (Interesele asociaţiilor
externi şi Profitul asociaţilor externi) pentru evidenţierea participării asociaţiilor externi în
capitalul propriu şi profitul societăţii B, care vor fi incluse în foaia de calcul.

Foaia de calcul pentru determinarea bilanţului consolidat la 31.XII.N+1

Explicaţii SC A SC B Bilanţ Eliminări Bilanţ
cumulat consolidat
0 1 2 3=(1+2) 4 5=(3+4)
1. Bunuri şi creanţe 1.580 680 2.260 - 2.260
2. Participaţii la SC B 320 - 320 -320 -
Total Activ 1.900 680 2.580 -320 2.260
4.Capital social 360 240 600 -240 360
5.Rezerve 580 160 740 -160 580
6.Profit 200 60 260 -12 248
7.Profitul asociaţiilor externi - - - +12 12
8.Interesele asociaţilor externi - - - +80 80
9.Datorii 760 220 980 - 980
Total Pasiv 1.900 680 2.580 -320 2.260

3.2. Metoda integrării proporţionale

Această metodă se aplică în situaţia co-întreprinderilor, adică pentru întreprinderile

asupra cărora se exercită un control în comun.
Caracteristica distinctivă a acestei metode faţă de integrarea globală o constituie faptul
că bilanţul şi contul de profit şi pierdere ale societăţii multi-grup nu se încorporează în
totalitate, ci doar proporţional cu partea deţinută în această societate de către grupul
respectiv, pentru care se întocmesc documente consolidate. Eliminarea tranzacţiilor intra-
grup se face, de asemenea, în funcţie de procentajul de interes deţinut de investitor în co-
întreprindere.

EXEMPLU:

Societăţile A, B şi C formează un grup de societăţi consolidabile, unde A este

societate dominantă deţinând 90% din acţiunile societăţii B şi 1/3 din acţiunile societăţii C.
Grupul Y şi grupu Z posedă fiecare câte 1/3 din acţiunile societăţii C, ele fiind cele
care au înfiinţat la finele anului N-1 societatea C.

50
 Societatea A a cumpărat participaţiile în societatea C la 1 ianuarie exerciţiul N şi de
atunci societatea C este condusă în comun de cei trei asociaţi: A, Y şi Z.

Documentele de sinteză se presintă astfel la 31 decembrie exerciţiul N:

Bilanţ la 31. XII. N

Explicaţii Societatea A Societatea C
1.Bunuri şi creanţe 2.700 3.348
2.Titluri de participare deţinute la SC C 180 -
Total Activ 2.880 3.348
4.Capital social 1.200 1080
5.Rezerve 480 540
6.Profit 384 432
7.Datorii 816 864
Total Pasiv 2.880 3.348

Se cere să se formuleze articolele în Jurnalul de consolidare pentru eliminări, în

vederea obţinerii conturilor consolidate la 31.XII.N şi să se întocmească Foaia de lucru
pentru elaborarea bilanţului consolidat.

REZOLVARE:

Y
A
90% 1/3
1/3

1/3
B C Z

Caracteristica distinctivă a acestei metode faţă de integrarea globală o constituie faptul

că bilanţul şi contul de profit şi pierdere ale societăţii multi-grup nu se încorporează în
totalitate, ci doar proporţional cu partea deţinută în această societate (1/3) de către grupul
respectiv (AC), pentru care se întocmesc documente consolidate. Nu se va consolida
societatea B pentru ca atunci ar trebui să aplicăm metoda integrării globale.

Consemnarea în Jurnalul de consolidare a eliminărilor

% = Titluri de participare în SC C 540

Capital social C 360
Rezerve C 180

Se înregistrează eliminarea de natură patrimonială

51
 Întocmirea foii de calcul în vederea obţinerii bilanţului consolidat

Pentru întocmirea foii de calcul, grupul AC va integra doar 1/3 din bilanţul filialei C.

Foaia de calcul pentru determinarea bilanţului consolidat la 31.XII.N+1

Explicaţii SC A SC C Bilanţ Eliminări Bilanţ
cumulat consolidat
0 1 2 3=(1+2) 4 5=(3+4)
1.Bunuri şi creanţe 2.340 1.116 3.456 - 3.456
2.Titluri de participare 540 - 540 -540 -
deţinute la SC C
Total Activ 2.880 1.116 3.996 -540 3.456
4.Capital social 1.200 360 1.560 -360 1.200
5.Rezerve 480 180 660 -180 480
6.Profit 384 144 528 - 528
7.Datorii 816 432 1.248 - 1.248
Total Pasiv 2.880 1.116 3.996 -540 3.456

3.3. Punerea în echivalenţă

Pe baza metodei punerii în echivalenţă, investiţia este înregistrată iniţial la valoarea

de intrare (cost) urmând ca, după data achiziţiei, această valoare contabilă să fie majorată
sau diminuată astfel încât să se recunoască partea investitorului din profiturile sau pierderile
întreprinderii în care a investit. Sumele primite de investitor ca repartizări de profit
(dividende), efectuate de întreprinderea în care a investit, reduc valoarea contabilă a
investiţiei.
Dacă investitorul a optat pentru contabilizarea investiţiei în conturile individuale la
costul de achiziţie şi dacă întocmeşte situaţii financiare consolidate, atunci va fi nevoit să
aplice punerea în echivalenţă în acest ultim set de situaţii financiare.

Succesiunea înregistrărilor specifice situaţiei de mai sus se prezintă astfel:

• în conturile individuale: consemnarea achiziţiei titlurilor, primirea de dividende

(consemnate, de cele mai multe ori, la venituri), înregistrarea eventualelor
deprecieri;

• în consolidare, titlurile de participare în întreprinderile asociate trebuie înlocuite în

fiecare an cu titlurile puse în echivalenţă. Pentru aceasta se face transferul costului
de achiziţie în contul Titluri puse în echivalenţă, după care se preia partea
investitorului din rezultatele întreprinderii asociate. În primul an, preluarea se face
ca în varianta precedentă. În următoarele exerciţii însă, trebuie reconstituită partea
investitorului din rezultatele pe exerciţiile precedente (pe seama rezervelor) şi apoi
pusă în evidenţă partea din rezultatul exerciţiului curent. În plus, dividendele
primite de investitor de la întreprinderea asociată vor fi fost înregistrate la
venituri, ceea ce înseamnă că trebuie transferate la rezerve.

52
 În aceste condiţii, înregistrările de principiu în jurnalul de consolidare se prezintă
astfel:

1. transferul anual al titlurilor la postul de bilanţ specific, cu costul de achiziţie:

TITLURI PUSE ÎN ECHIVALENŢĂ = TITLURI DE PARTICIPARE

(deţinute în întreprinderea asociată)

2. transferul la rezerve al dividendelor primite de la întreprinderea asociată:

REZULTAT GRUP = REZERVE

3. preluarea părţii din rezultatul obţinut de întreprinderea asociată în exerciţiul la

sfârşitul căruia se aplică metoda, precum a părţii din rezultatele întreprinderii
asociate pe exerciţiile precedente49:

TITLURI PUSE ÎN ECHIVALENŢĂ = %

REZULTAT
(societate pusă în echivalenţă)

REZERVE

În toate cazurile, se fac ajustări ale valorii contabile în cazul modificării participaţiei
investitorului în întreprinderea în care a investit, modificări ca decurg din schimbări ale
capitalurilor proprii ale acesteia şi care nu au trecut prin contul de profit şi pierdere. Printre
situaţiile concrete în care se înregistrează rezultate direct la capitalurile proprii putem
enumera:

• unele câştiguri sau pierderi nerealizate privind investiţiile financiare pe termen

scurt;
• câştigurile sau pierderile nerealizate privind instrumentele financiare derivate;
• diferenţele de conversie apărute ca urmare a transformării în moneda de raportare
a conturilor filialelor din străinătate;
• corectarea erorilor fundamentale descoperite în exerciţiul curent şi care se referă
la exerciţiile precedente;
• modificarea politicilor contabile;
• reevaluarea imobilizărilor.

49
Se înţelege că este vorba doar de exerciţiile în timpul cărora investitorul a exercitat influenţă notabilă
asupra întreprinderii asociate.

53
 Se observă că, în bilanţul investitorului (bilanţul individual sau cel consolidat), în
activul imobilizat, apar titlurile puse în echivalenţă, iar în pasiv se va consemna (la postul de
rezultate şi/sau la rezerve) partea investitorului în rezultatele obţinute de întreprinderea
asociată după ultima punere în echivalenţă.

La aplicarea metodei punerii în echivalenţă apare o particularitate importantă în ceea

ce priveşte tratamentul fondului comercial şi al diferenţelor de evaluare constatate la achiziţia
titlurilor. Acest tratament constă în:

• calculul diferenţei de achiziţie, cu cele două componente ale sale: diferenţele de

evaluare şi fondul comercial: acestea nu se înregistrează însă în bilanţul
investitorului;
• calculul amortizării suplimentare a diferenţelor de evaluare şi a fondului
comercial (dacă este cazul); sumele rezultate influenţează doar partea
investitorului în rezultatele filialei puse în echivalenţă, fără să aibă efecte asupra
elementelor corespunzătoare de activ şi/sau de pasiv, pentru că acestea nu apar în
bilanţul investitorului.

În contul de profit şi pierdere apare, pe o poziţie distinctă, partea investitorului în

rezultatele activităţii în care a investit, ajustată în funcţie de amortizarea suplimentară
generată de existenţa diferenţelor de evaluare şi a fondului comercial.

Metoda punerii în echivalenţă este uneori considerată o metodă neuzuală de măsurare

a profitului întreprinderilor asociate, deoarece permite raportarea unui profit pe care
investitorul nu l-a primit, adică în situaţiile financiare ale investitorului apare un rezultat,
chiar dacă nu au fost primite dividende50. Argumentul invocat pentru criticarea acestei
metode este că se prezintă un profit care nu generează fluxuri de trezorerie. Pentru a
răspunde acestor critici, normalizatorii au impus prezentarea explicită a informaţiilor cu
privire la rezultatele preluate prin punere în echivalenţă, precum şi excluderea acestor
rezultate din fluxurile de trezorerie, atunci cînd se foloseşte metoda indirectă de întocmire a
situaţiei fluxurilor de trezorerie.

ÎNTREBĂRI:

1. La ce se referă consolidarea pe solduri?

2. La ce se referă consolidarea pe fluxuri?
3. Care este avantajul principal al consolidării pe fluxuri?
4. Care sunt etapele parcurse de dominantă cu ocazia consolidării centralizate?
5. Ce presupune consolidarea descentralizată?
6. Cine aplică consolidarea descentralizată?
7. Care sunt etapele matodei integrării globale?
8. Când se aplică metoda integrării globale?
9. Cine aplică metoda integrării proporţionale?
10. Care este diferenţa dintre metoda intergrării globale şi ce a proporţionale?

50
Herring, H., Op. cit., p. 46.

54
 BIBLIOGRAFIE:
1. Agache I., Lexicon contabil financiar, Editura Moldova, Iaşi,
1995.
2. Cărpenaru S. Drept comercial, ediţia a III-a, Editura All Beck,
Bucureşti, 2000
3. Colasse B., Contabilitate generala, Editura Moldova, Iaşi, 1995.
4. Feleaga N., Avram V., Ionascu I., Contabilitate aprofundată, Editura Economică,
Bucureşti, 1996.
5. Feleagă N., Feleagă L., Contabilitate consolidată. O abordare europeană şi
internaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2007.
6. Horga V., State V., Bârgăoanu Consolidarea conturilor societăţilor de grup, Editura
M., Economică, Bucureşti, 2004.
7. Ionaşcu I., Contabilitate financiară aprofundată, Editura
Economică, Bucureşti, 2002.
8. Ionaşcu I., Dinamica doctrinelor contabilităţii contemporane:
studii privind paradigmele si practicile contabilităţii,
Editura Economică, Bucureşti, 2003.
9. Ionescu C., Informarea financiara in contextul internaţionalizării
contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti, 2003.
10. Lande E., ş.a. Contabilitate financiară aprofundată, editura
Economică, Bucureşti, 2002.
11. Matiş, D., Contabilitatea operaţiunilor speciale, Editura
Intelcredo, deva, 2003.
12. Mazilu G., Dreptul comerţului internaţional, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 1998.
13. Ministerului Finanţelor Publice Ghid practic de aplicare a standardelor internaţionale
de contabilitate, Editura Economică, Bucureşti, 2001.
14. Munteanu V.; Zuca M., Tinta A. Contabilitatea financiara a întreprinderilor
E., Zuca S., armonizata cu directivele contabile europene si
standardele internaţionale de contabilitate, Editura
Lex, Bucureşti, 2003.
15. Pântea, I. P., Bodea, Gh., Contabilitatea românească actualizată cu legislaţia
contabilă, codul fiscal, directivele europene, Editura
Intelcredo, Deva, 2004.
16. Petriş R., Istrate C., Analize contabile şi tehnici de consolidare, Editura
Gorun, Iaşi, 2003
17. Ristea M., Dumitru C., Contabilitate financiară, Editura Economică,
Bucureşti, 2002.
18. Săcărin M., Grupurile de societăţi şi repere ale interpretării
conturilor consolidate, Editura Economică, Bucureşti,
2002.
19. Scorţescu I.F., Societăţile de grup, Editura Junimea, Iaşi, 2005
20. *** Ordinul 1752/ 2005 pentru aprobarea Reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene, M. Of.
1080 bis din 30 noi 2005.

55