NOTIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA DE APROVIZIONARE CU MARFURI,

MATERII PRIME SI MATERIALE

Activitatea de aprovizionare este subordonata proceselor de stocare si vânzare, dar
apare si ca generatoare a circuitului economic în întreprinderea comerciala. Aceasta
dubla ipostaza explica plasarea aprovizionarii dupa cele doua procese, ca fiind
determinata de acestea, dar si abordarea politicii de aprovizionare ca o politica activa,
menita sa influenteze întreaga activitate economica a unitatilor comerciale.
1.1. Notiunea de aprovizionare. Locul aprovizionarii în politica economica a agentilor
comerciali
Realizarea actelor de schimb în comert impune constituirea de catre agentii economici a
ofertei de marfuri în cantitati si structuri adecvate, potrivit locului si timpului în care se
manifesta cererea de produse pentru consumul intermediar sau final. Aceasta actiune
defineste aprovizionarea cu marfuri a unitatilor comerciale, proces cu largi implicatii
asupra stocarii si vânzarii marfurilor si a eficientei lor economice .
Aprovizionarea cu marfuri a punctelor de vânzare si depozitelor comerciale reprezinta, în
corelatie strânsa cu oferta de marfuri pe piata, un proces cu implicatii majore adânci
asupra eficientei stocarii si vânzarii marfurilor. În fapt, aprovizionarea înseamna
ansamblul operatiunilor care permit firmei de comert, cu ridicata sau cu amanuntul, sa
dispuna de bunurile economice si serviciile necesare desfasurarii în conditii optime a
activitatilor ei.
Aprovizionarea este un ansamblu de operatii care-i permit întreprinderii sa dispuna în
permanenta de bunurile si serviciile provenind din mediul comercial.
Notiunea de aprovizionare presupune procesele economice si tehnice prin care are loc
atragerea resurselor pentru nevoile consumatorilor de bunuri intermediare sau finale.
Aprovizionarea este considerata fie ca o functie a întreprinderilor industriale si
comerciale, publice sau private, sinonima cu cumpararea, fie înglobând cumpararea
(tranzactiile de achizitionare) si activitatile care urmeaza acestora (transportul, receptia,
stocarea, depozitarea, controlul etc.).
Daca se considera aprovizionarea componenta a actelor comerciale, rezulta din
continutul ei scopul diferit pentru care ea se efectueaza, în functie de locul pe care
agentii economici îl detin în circuitul capitalului social, acela de producatori, comercianti
sau consumatori.
Pentru producatori aprovizionarea înseamna actele de cumparare a factorilor de
productie, specificul ei fiind determinat de nevoile productiei, de caracteristicile pietei
acestor produse si de specificul circulatiei produselor.
Pentru comercianti aprovizionarea reprezinta actele comerciale de intermediere a
schimbului dintre producatori, dintre producatori si comercianti si dintre comerciantii
detailisti si consumatorii finali. Deci, comerciantii aprovizioneaza producatorii cu factori
de productie sau consumatorii cu bunuri finale. De asemenea, relatiile de aprovizionare
au loc si între comercianti angrosisti si detailisti, pentru formarea ofertei în scopul
aprovizionarii consumatorilor de bunuri finale.
În cazul consumatorilor de bunuri finale, aprovizionarea este relatia de însusire a
bunurilor necesare satisfacerii nevoilor de trai în schimbul unei sume de bani, pentru
consumatorii individuali si a bunurilor pentru consumul public si pentru administratie, al
statului si al agentilor economici.
Orice relatie de aprovizionare (cumparare) se încadreaza în relatiile de schimb si
reprezinta pentru partenerul de schimb un act de vânzare. Cu toate acestea, cele doua
acte sunt de natura diferita. Pentru producator vânzarea înseamna încheierea circuitului
economic al bunurilor produse, în timp ce pentru comerciant sau orice cumparator acest
act înseamna începutul circuitului economic pentru formarea stocurilor si asigurarea
vânzarilor.
Aprovizionarea comertului este o componenta a lantului de activitati din cadrul
distributiei produselor. Ea se înscrie în acest lant prin urmatoarele operatiuni:
- actele de vânzare-cumparare dintre furnizori si întreprinderile comerciale cu ridicata
sau cu amanuntul. Ele sunt însotite de toate atributele pe care le presupune schimbul
(negocierea, încheierea tranzactiilor, perfectarea contractelor, relatii monetare, transfer
de proprietate);
- operatiunile tehnico-economice care însotesc trecerea marfurilor de la producator
(furnizor) la beneficiar (comerciant, utilizator) si anume livrarea marfurilor, transportul si
receptionarea acestora;
- formele de miscare a marfurilor care desemneaza tipurile de circuite de distributie;
- formele institutionale de organizare a sistemului de aprovizionare;
- relatiile monetare (bancare, de asigurari) si relatiile de procurare a unor servicii
(transport, cercetarea pietei, publicitate).

Selectarea furnizorilor de materii prime

O intreprindere mica sau mijlocie poate sa foloseasca pentru aprovizionare o

singura sursa de aprovizionare (un singur furnizor) sau mai multe surse (mai multi
furnizori) pentru fiecare material in parte.

Folosirea unei singure surse de aprovizionare pentru un anumit fel de materie

prima are urmatoarele consecinte:

 determina stabilirea unei relatii de colaborare mai stransa cu furnizorul

respectiv; daca apare o insuficienta de materii prime, situatia unei aprovizionari
urgente este mult mai probabila, fata de cazul folosirii mai multor furnizori;

 se pot obtine reduceri de pret in cazul cumpararii unei cantitati mai mari
de materii prime;

 daca de la acelasi furnizor se pot obtine mai multe materii prime, atunci
costul lansarii comenzilor se reduce.

Practica a dovedit faptul ca activitatea de aprovizionare este mult mai eficienta

daca intreprinderea reuseste sa gaseasca mai multe surse de aprovizionare pentru
aceleasi materii prime, principalele argumente fiind:
  siguranta aprovizionarii si calitatea corespunzatoare a materiilor prime, cu
influente favorabile asupra desfasurarii procesului de productie sau de
servire;

 oferirea unor servicii importante asociate cu livrarile efectuate;

 eliminarea dependentei fata de o sursa de aprovizionare, care ar putea

genera o stare de 'automultumire a furnizorului', cu consecinte negative asupra
calitatii oferite.

De obicei intreprinderile mici si mijlocii cumpara, comparativ cu intreprinderile

mari, cantitati mai reduse de materii prime, fapt pentru care ele trebuie sa mentina
relatii corespunzatoare cu furnizorii (numai astfel ei vor fi interesati sa le onoreze la
timp comenzile). De aceea atata timp cat este avantajos pentru intreprindere sa
cumpere de la un anumit furnizor, ea trebuie sa o faca.

Furnizorii de materii prime pentru intreprinderile mici si mijlocii pot fi:

intreprinderi comerciale de tip angro sau intreprinderi producatoare, fiecare dintre ele
oferind un tip particular de serviciu. Astfel, o intreprindere de comert angro
depoziteaza cantitati mari de materii prime, ceea ce permite o livrare prompta a unei
mari diversitati de materii prime. La randul ei, o intreprindere producatoare poate livra
direct produsele sale , care constituie materii prime pentru alte intreprinderi, fara a
folosi intermediari.

Cautarea unor surse de aprovizionare pentru materiile prime necesare unei

intreprinderi, duce de obicei la identificarea mai multor furnizori potentiali. Acestia
trebuie analizati comparativ, sub aspectul calitatii materiilor prime, a pretului, a
sigurantei in livrare, a conditiilor de plata, etc. Toate aceste elemente influenteaza
eficienta activitatii a intreprinderii beneficiare.

Preturile cerute de diferiti furnizori sunt deseori diferite. Preturile mai mari
sunt justificate pentru livrari mai rapide si sigure, clauze contractuale mai convenabile,
calitate mai buna etc.

La alegerea sursei de aprovizionare trebuie avuta in vedere si amplasarea

acesteia. Astfel, aprovizionarea de la un furnizor mai indepartat poate genera cheltuieli
totale (de aprovizionare si de transport) mai mici decat aprovizionarea de la un furnizor
local, dar acesta din urma poate oferi avantajul livrarii mai rapide (ceea ce inseamna
stocuri mai mici si costuri de stocare mai reduse) .

Este bine ca personalul care lucreaza la achizitii sa-si cunoasca foarte bine
furnizorii regulati, sa-i cunoasca personal pe cei care se ocupa de comenzile lor si care
iau deciziile privitoare la acestea, sa se mentina la curent cu planurile de productie,
dezvoltarea produselor etc.

Atunci cand trebuie sa se faca o noua achizitie pentru care nu exista un

furnizor regulat, procedura uzuala este de a trimite o cerere de oferta unui numar
restrans de posibile surse de aprovizionare. Numele unor posibili furnizori pot fi
obtinute pe baza informatiilor si experientei cumparatorilor si colegilor lor, de la
reprezentantii comerciali, asociatii comerciale, din reviste comerciale, ghiduri ale
cumparatorilor si cataloage.