Angina leucemică. Simpt. Diagn. Complicaţii Tratament.

Este o afecţiune, ori un sindrom, la bolnavii ce suferă de o boală leucemică acută. Se atestă la copii mici şi la
adolescenţi. Cauza angine-lor leucemice este flora microbiană saprofită a bucofaringelui, devenită patogenă prin
scăderea imunităţii organismului, cu tulburarea funcţiei sale hematopoietice.
Simptomatologie. După un debut brusc cu febră, frisoane, adinofagie, tahicardie şi transpiraţie se manifestă o serie de
simptome specifice datorate leucemiei şi altele legate de leziuni bucofaringiene. Se atestă paloare, adinamie,
somnolenţă, hemoragii masive şi recidivante (epistaxis, hemoragii retiniene, melenă, purpură), dureri osteomusculare,
hepato- şi splenomegalie, adenopatii. La nivelul bucofaringelui se observă gingiile edemaţiate, ulcerate, roşii sau
echimotice, acoperite cu false membrane, uneori cu expulzia dinţilor şi os denudat; palatul, faţa internă a obrajilor,
amigdalele, stâlpii şi vălul palatin, iniţial hiperemiate şi infiltrate, se necrotizează, ulceraţiile acoperindu-se cu false
membrane brune, care contrastează cu paloarea mucoasei.
Procesul inflamator se poate extinde la laringe şi fosele nazale şi este însoţit de adenopatie subangulomandibulară
voluminoasă, de consistenţă moale. Bolnavul acuză dureri la masticaţie, disfagie, sialoree hemora-gică, halenă fetidă,
rinolalie. Boala progresează şi pronosticul este nefavorabil. Complicaţiile pot fi otice, otomastoidiene etc.
Examenul de laborator este principalul reper în precizarea diagnosticului. Hemoleucograma arată o scădere
importantă a numărului de hematii (până la 1 000 000 U/mm 3) şi de trombocite cu leucocitoză variind între 30 000 (în
formele subleucemice) — şi 200 000 U/mm3. Este caracteristic nu numai numărul leucocitelor, ci şi înlocuirea granu-
locitelor cu celule tinere, leucemice (care pot ajunge la 90—95%) şi existenţa formelor intermediare. Puncţiile
medulară, ganglionară şi splenică confirmă diagnosticul.
Tratamentul este paliativ. Se fac (pentru combaterea hemoragiei) transfuzii de sânge a câte 200—300 ml de 2—3 ori
pe săptămână, alimentaţie bogată în albumine, vitamine (mai ales vitamina C). Se pot folosi şi substanţe citostatice,
antibiotice, antiseptice etc.