Proprietăți ipostatice distincte și

însușiri comune ale Persoanelor Sfintei

Treimi.
KEY: Însușirile și proprietățile ipostatice ale persoanelor Sfintei Treimi,
prezintă relația dintre„ ființă și ipostas” în planul intern și extern al Sfintei
Treimi.

A. Stabilirea dogmei: însușiri și realități trinitare la Părinții

capadocieni
 Sfântul Vasile cel Mare:
 împotriva lui Eunomiu - consubstanțialitatea și omotimia
persoanelor Sfintei Treimi.
 Eunomiu face confuzie și identifică însușirea ipostatică
(nenă scut) a Tată lui, cu ființa Sa, precum și între
nenașterea și eternitatea Sa. El spunea că Tată l nu a putut
să îi împă rtă șească Fiului ființa = nenașterea =
eternitatea, prin urmare a fost un timp câ nd Fiul nu a
existat.
 Eunomie învă ța că Fiul fiind nă scut nu este Dumnezeu,
pentru că Dumnezeu nu poate comunica nenașterea.
 Sf. Grigorie de Nazianz:
 Iconomia divină în trei perioade Legea Vechiului
Testament, Evanghelia lui Hristos, Cincizecimea-Venirea
Duhului Sfânt.
 Numele: Tată lui și Fiului și Sfâ ntului Duh reprezintă
termeni de relație, adică desemnează relațiile interne
dintre Cele trei Persoane.
 Numele Persoanelor dumnezeiești nu se referă la
substanță identică și comună , ci la originea sau la
principiul fiecă rei Persoane.
  ”Dumnezeu Tată l” nu se referă nici la ființă , nici la lucrare,
ci la ipostas și la relația de principiu, origine și de
comuniune ființială ce există între Tată l și Fiul.
 Aceste însușiri personale și de relație sunt: nenașterea,
nașterea și purcederea.
 Există însușiri comune sau caracteristici ale Sfintei
Treimi, care au fost privite uneori în sens particular
ipostatic, și a condus la subordinaționism; cu ar fi de pildă
caracterul trascendent al lui Dumnezeu ca însușire
comună pusă numai pe seama Tată lui, poate duce la
exprimă ri de genul: Tatăl este ființa transcendentă
absolută, iar Fiul are menirea de a stabili relația cu lumea
creată. Tată l este transcendent împreună cu Fiul și cu
Duhul Sfâ nt după ființă , iar după lucrare este imanent în
iconomia Fiului întrupat.
 Tată l are însușirea particulară de a fi principiu, Fiul pe cea
de origine prin naștere și Duhul Sfâ nt tot de origine prin
purcedere.
 Tată l este izvorul, principiul sau cauza dumnezeirii
ipostatice care se vădește în Fiul și în Sfâ ntul Duh, în
primul, ca Fiu nă scut, în cel de al doilea, ca Duh purces:
”Noi nu trebuie să despărțim naturile…, nici să cădem în
sărăcia iudaică și să presupunem un fel de invidie în natura
dumnezeiască, atribuind celui nenăscut dumnezeirea și
temându-ne că s-ar pierde divinitatea, mărturisind că este
Tatăl unui Dumnezeu adevărat și de-o-ființă cu El”.

 Sfântul Grigorie de Nyssa:

 Distincțiile între persoanele treimice nu pot fi stabilite pe
baza relațiilor și lucră rilor externe, care implică grade de
putere și slavă .
 Numele derivate din lucră ri nu împart ființa.
 Distincțiile sau însușirile ipostatice țin de relațiile interne
ale persoanelor, ele fiind caracteristici personale
necomunicabile, și nu introduc o separare în Dumnezeu.
 Face distincție clară între hypostasis și ousia termeni
folosiți la Niceea ca sinonimi.
  Ființa comună este tot atâ t de reală , ca și entită țile
personale, ipostatice.

B. Proprietăţile distincte ale Persoanelor Sfintei Treimi

 Dumnezeu este întreit în Persoane, ceea ce înseamnă că în Dumnezeu
Treime există o alteritatate ipostatică reală .
 Tată l, Fiul și Sfâ ntul Duh se deosebesc în dumnezeirea lor ipostatică ,
iar nu după ființă care este nedespă rțită .
 În Sfâ nta Treime avem însușiri comune ce țin de fire (deoființialitatea
treimică ), și particularită ți ipostatice ce sunt necomunicabile.
 În Dumnezeirea Treimică , lucurul comun τὸ κοινό ν este ființa, iar
ipstasul indică particularitatea (τὸ ἰδιά ζον) fiecă rei persoane.
 Proprietă țile distincte se referă la modul de a poseda Ființa divină .
 În Dumnezeu există trei Persoane reale, deosebite una de cealaltă :
 Prima persoană posedă ființa divină , neprimită de la
nimeni, fă ră principiu.
 A doua primește ființa prin naștere, de la prima.
 A treia și-o primește prin purcedere din prima.
 Pentru aceasta prima persoană se numește Tată , a doua
Fiul, iar a treia Duhul Sfâ nt.
 Sf. Ipolit: „Pe singurul Dumnezeu nu-L putem închipui altfel
decât prin credința în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt...Însă cine
ar omite pe oricare dintre Ei nu L-ar slăvi pe Dumnezeu
așa cum se cuvine, întrucât Tatăl se preaslăvește în
Treime”
 Însușirile dististincte sunt:
 Tată l nepricinuit-nenă scut după a Sa fire (τῆ ς τοῦ Πατρὸ ς
ἀ γένετος φύ σεως – firea cea nefăcută a Tatălui- Eusebiu
de Cezarea)
 Fiul este nă scut din veci din Tată l (γεννητό ς δὲ τὸ ν υἱὸ ν
οὐ κ ἀ ρνού μεθα, ἀ λλ`οὐ χὶ κτιστό ν – Nu negăm faptul că
Fiul este născut, nu este însă zidit- Epifanie al Salaminei)
 Duhul Sfâ nt este purces din Tată l (τὸ ἐκπό ρευτον) «Η
Εὔα ἐκπορευτή ἐκ τῆς πλευρᾶς τοῦ Ἀδὰμ εἰς τύπον τοῦ
 Πνεύματος»/ ”Eva a purces din coasta lui Adam ca tip/chip
al [purcederii] Duhului”, Sf. Athanasie cel Mare)
 Vorbim de o trinitate reală , nu de simple numiri sau manifestă ri.
 Cele trei Persoane posedă deplin în chip real și distinct, Ființa Divină .

B.1. Însușirile Persoanelor treimice.

 Dumnezeu Tatăl:
 „Precum Tatăl are viață în Sine, așa i-a dat și Fiului
să aibă viață în Sine” (In. 5, 26)
 ἅ ναρχος=fă ră început
 ἀ ναίτιος= fă ră cauză
 ἀ γεννησία= nenaștere
 μό ναρχος ”Chiar dacă vorbesc de cele trei Ipostasuri,
totuși accentuez un singur început (ἀρχήν), fiindcă
Tatăl este începutul și a Fiului și al Duhului Sfânt, nu
după timp, ci după cauzalitate (κατ`αἰτίαν)…De
aceea nu putem spune că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt
sunt trei Dumnezei, ci afirmăm că Sfânta Treime este
un Singur Dumnezeu, pentru că Fiul și Duhul Se
reduc la o singură cauză (εἰς ἕν ἀίτιον)” Sf. Ioan
Damaschin
 Dacă Dumnezeu ar avea mai multe cauze sau
principi, ar fi tot atâ ția dumnezei, ar fi fost diarhie,
triarhie, terarhie.
 Monarhia constituie și pă zește unitatea Dumnezeirii
Treimice, care este un Dumnezeu și Domn. Sf.
Athanasie cel Mare
 Dumnezeu Tată l este monarh și monadă din care
pornește treime, ca realitatea desă vâ rșită „Deoarece
Dumnezeirea a pornit dintr-o unime [μονάδα],
pentru îmbelșugare a depășit doimea [δυάδα]
(deoarece Dumnezeu este mai presus de formă și
materie, din care sunt trupurile făcute) și, pentru
desăvârșire, S-a definit în Treime [Τριάδα], ca
 Dumnezeirea să nu rămână mărginită, ori să se
întindă la nesfârșit” Sf. Grigorie Teologul
 Monarhia Tată lui se atribuie Acestuia exclusiv în
relație ipostatică de origine cu Fiul și cu Duhul
Sfâ nt. După dumnezeire, Fiul și Duhul Sfâ nt,
împreună cu Tată l, sunt fă ră început, fă ră cauză .
Întreaga Sfâ nta Treime este fă ră început și principiu
ziditor.
 Monarhia Tată lui și toate particularită țile ipostatice
se cinstesc împreună cu toate celelalte calită ți
ipostatice distincte, nu deosebit sau precumpă nitor.
 Monarhia nu înseamnă o ierarhie sau subordonare
existențială , logică , cronologic sau modală a orică rei
Persoane față de celelalte. Sf. Grigorie de Nyssa
 „ Deoarece Tatăl ca Persoană nu are originea în
altul, pentru aceasta își este El însuși principiu al
Său, și pentru aceasta El nu este nici născut, nici
purces.” Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvinte teologice
 „Numele propriu al celui fără de nume este Tatăl” Sf.
Grigorie de Nazianz
 Alte numiri: αὐτόθεος, πρῶτος θεός
 Dumnezeu Fiul:
 Nă scut din veci din Tată l „Din pântece mai înainte
de Luceafăr te-am născut” (Ps. 110, 3)
 Fiul nu este o parte a Tată lui, așa cum este în cazul
oamenilor, ci primește întreaga ființă divină .
 Fiul se naște veșnic din firea Tată lui, după voia Sa
conform vieții de armonie absolută , ce să lă șluiește
în plină tatea întru tot desă vâ rșită a ființei lui
Dumnezeu. Existența veșnică a Fiului este
condiționată de existența veșnică a Tată lui.
 Nașterea după firea dumnezeiască și după toate
însușirile dumnezeirii, este absolută , cu totul
incomprehensibilă pentru toate ființele create,
chiar și pentru îngeri. Felul nașterii este propriu
firii lui Dumnezeu, fapt pentru care este mai presus
de cuvâ nt.
 ”Nașterea Fiului este ceva excepțional și vrednic de
Dumnezeu. Ea nu se poate compara nici cu
lucrurile, nici cu gâ ndurile, nici cu rațiunea, de
aceea gâ ndul omenesc nu poate înțelege cum
nenă scutul Dumnezeu devine Tată l Fiului cel Unul-
Nă scut, încâ t această naștere este veșnică și
neîntreruptă ” Origen, De principis
 Nu a fost un timp în care să nu fi fost Fiul, așa cu
focul nu poate fi fă ră lumină .
 Dumnezeu nenă scutul devine Tată l Fiului în afara
timpului și a spațiului, și Îl naște pe Fiul veșnic,
imuabil, nepă timitor.
 Nașterea veșnică a Fiului din Tată l, are toate
proprietă țile Dumnezeirii Celei veșnice, astfel se
pă strează imuabilitatea veșnică a Ipostasului
Fiului.
 Prin naștere însușirile care sunt în Tată l sunt
izvorul însușirilor ființiale le Fiului.
 „ Dacă vreodată ar fi existat timp în care Tatăl să nu
fi fost, atunci ari existat un timp în care n-a existat
nici Fiul” Sf. Atanasie cel Mare
 ”Nașterea trebuie cinstită prin tăcere. E mare lucru
pentru tine să știi că S-a născut. Cum S-a născut nu
le este dat nici îngerilor să sție, dară ție.” Sf.
Grigorie Teologul
 Nașterea Fiului deși deplin să vâ rșită este un proces
dinamic: ”Mai bine să afirmăm că Fiul este «pururea
născut» din Tatăl, decât că «pururea se naște»,
întrucât ceea ce pururea se naște încă nu s-a născut.
Însă fiul este născut și este Fiu pururi, întrucât este
pururi născut” Fericitul Augustin
 „După cum focul există deodată cu lumina din el și
nu este mai întâi focul și apoi lumina, ci deodată; și
după cum lumina se naște totdeauna din foc și este
totdeauna în el, tot astfel și Fiul se naște din Tatăl,
fără să se despartă de El” Sf. Ioan Damaschin
  Fiul nedespă rțit de Tată l după ființă are ipostas
propriu, deosebit de cel al Tată lui.
 Dumnezeu Duhul Sfânt:
 Are purcederea (ἐκπό ρευσις) ca proprietate prin
care se distinge de Tată l.
 „Când va veni Mângâietorul…, care de la Tatăl
purcede” (In. 15, 26)
 Duhul este ipostas de Sine stă tă tor, purcede din
Tată l, se trimite în lume de Fiul.
 Purcederea este o lucrare lă untrică Sfintei Treimi
ce se realizează din veci indiferent de lume
creată .
 Trimiterea este un act ce se realizează în raport
cu lumea și timpul ca urmarea a lucră rii de
ră scumpă rare și îndumnezeire a oamenilor în
Hristos. Este trimis cu în calitate de subordonat,
ci ca desă vâ rșitor al sfințirii omului și a lumii.
 Duhul Sfâ nt purcede din Tată l și să lă șluiește
deplin în Fiul și în Tată l, participâ nd ca
Dumnezeu adevă rat la lucrarea de izbă vire și
sfințire a omului.
 Veșnicia și neschimbabilitatea Persoanei Duhului
Sfâ nt vine din veșnica lui purcedere de la Tată l:
„În firea dumnezeiască, simplă și necompusă,
trebuie să mărturisim cu evlavie ființa Duhului lui
Dumnezeu, dar ar fi necuviincios să gândim că în
Dumnezeu, Duhul este ceva ce vine din exterior,
cum se întâmplă cu noi, ființele compuse. Suntem
datori să-L considerăm ca o putere ființială, Care
există în propriul și deosebitul Ipostas, care din
Tatăl purcede și în Logosul se odihnește, care nu se
poate despărți de Dumnezeu în Care există, nici de
Logosul, pe care Îl însoțește, care nu poate
dispărea în neființă, Care, asemenea Logosului
există ipostatic, este viu, are voință liberă, se mișcă
independent, este lucrător.. este fără început și
fără de sfârșit.” Sf. Ioan Damaschin
  Purcederea este modul de existență al Duhului
sfâ nt ca Persoană , Duhul iese din Tată l nu prin
naștere, ci prin purcedere, însemnâ nd modul de
relație cu Tată l și chipul existenței de Sine.
 Este purces, dar nefă cut, fiind împreună veșnic cu
Tată l și cu Fiul. Are tot ce are Tată l și Fiul afară de
nepricinuire și de naștere.
 Sinodul de la Roma: „Dacă cineva nu crede și nu
v mărturisi că Duhul Sfânt este adevărat și la
propriu este al Tatălui, precum și Fiul este din
firea lui Dumnezeu și Dumnezeu, să fie anatema!
 Duhul Sfâ nt este de-o-ființă cu Tată l și își are
originea din veci din El.

Concluzie: „ Veniți popoarelor, să ne închinăm Dumnezeirii celei în trei

Ipostasuri: Fiul în Tatăl, împreună cu Sfântul duh. Căci Tatăl a născut din veci
pe Fiul, Cel împreună veșnic și împreună pe scaun șezător; și Duhul Sfânt era
în Tatăl, preaslăvit împreună cu Fiul: ό Putere, ό Ființă, ό Dumnezeire, Căreia
toți ne închinăm.” Slava de la Vecernia mare a Sfintei Cincizecimi

B.2 Antinomiile dogmei trinitare. Încercări de a explica antinomiile

Treimii

 Contradicție în termeni în care exprimă realită ți ce se exclud.

 În Dogmatică o afirmație antinomică nu înseamnă că o parte a
afirmației este adevă rată , ci că ambele sunt adevă rate:
„Dumnezeu este și nu este”. Sf. Dionisie Areopagitul; ”Viața
este pusă în mormânt” Prohodul Mântuitorului Hristos
 Antinomii trinitare:
 Dumnezeu este o ființă în trei Persoane; aceeași
ființă se află deplin în toate cele trei Persoane
 Cele trei persoane există deodată , sunt veșnice și
totuși Tată l naște pe Fiul și purcede pe Duhul Sfâ nt,
ceea ce ar presupune o existență anterioară a
Tată lui.
 Fiul deși este nă scut din veci, totuși El se naște și
acum, se naște mereu. Nașterea și purcederea sunt
realită ți dinamice și veșnice.
  Cum nașterea și purcederea își au izvorul în Tată l,
fă ră ca Tată l să fie înaintea Fiului și a Duhului Sfâ nt.
 Monarhia Tată lui care este izvor fă ră să fie superior.
 Ființa dumnezeirii care este ipostatic treimică și
nedespă rțită
 Tată l împă rtă șește Fiului și Duhului Sfâ nt ființa
dumnezeiască întreagă pe care o pă strează și El
întreagă .
 Cum Tată l naște, este Fiul este nă scut și Duhul
purces, fă ră să sufere pă timire?
 În Sfâ nta Treime Persoanele, ființa și lucră rile sunt
una, dar și distincte între ele.
 Unitate și trinitate simultană
 Tată l ca Persoană naște de-o-ființă pe Fiul, fă ră ca
Persoana Lui să preceadă ființa Fiului.

C. Perihoreza şi aproprierea

 a.Perihoreza:Persoanele Sfintei Treimi sunt distincte, dar sunt

una câ t privește relația lor de comuniune.
 Comuniuneaa lor vine din aceea că fiecare Persoană
împă rtă șește celorlalte două , ființa întreagă .
 Ființa se împă rtă șește de la o Persoană la Alta, fiecare Persoană
pă strâ ndu-și caracteristicile inițiale.
 O comunicare în parte a ființei nu este posibilă întrucâ t ființa
dumnezeiască este simplă , și nu poate fi divizată ca să se
comunice numai parțial Persoanelor Sfintei Treimi.
 În ființa dumnezeirii nu se schimbă nimic prin comunicare și
comuniune: fiecare Persoană treimică are aceeași unică Ființă .
 Persoanele treimice se întrepătrund, se înconjoară prin
atotcuprindere, locuiesc una în alta, fiecare este întregă în
celelalte două Persoane: Fiul este în Tată și în Duhul, Duhul în
Tatăl și în Fiul, iar Tatăl în Fiul și în Duhul. Sf. Ioan Damaschin
 Cuprinderea unei persoane în alta se numește perihoreză.
 La baza perihorezei stă deoființimea Persoanelor. Termenul
aparține Sf. Ioan Damaschin. Înainte lui Pă rinții capadocieni
foloseau termenii: coexistență, coexistare, cohabitare naturală,
unire, contact.
 Perihoreza explică unitatea și trinitatea simultană : unitatatea
prin aceea că Tată l, Fiul și Sfâ ntul Duh au aceeași Ființă , fiind
identică , iar Trinitatea prin faptul că unica ființă subzistă în trei
Persoane, ea nici nu se împarte, nici nu se repetă , ci este unitate
deplină .
 Avâ nd unitate de ființă ele nu pot fi concepute decâ t locuind
una în alta.
 Perihoreza ne ferește de: gnosticism, tetrateism, sabelianism,
triteism.
 Temeiul scrituristic al perihorezei: „Eu sunt în Tatăl și Tatăl în
Mine”; „Tatăl care sălășluiește în Mine face lucrările Lui” (In 14,
10); „Duhul toate le cercetează chiar și aâncurile lui Dumnezeu”
(I Cor. 2, 10)
 Perihoreza nu înseamnă o identificare și confundare
persoanelor, și numai a ființei și manifestă rilor/lucră rilor ce țin
de ipostas.
 „Deoarece Ființa și divinitatea Tatălui este Ființa Fiului, pentru
aceea este Fiul în Tatăl și Tatăl în Fiul. De aceea a și adăugat El
cu drept cuvânt: «Eu și Tată l una suntem» și «Eu sunt în Tată l și
Tată l în Mine», spre a arăta identitatea dumnezeirii și unicitatea
Ființei” Sf. Atanasie cel Mare
 „ Rămânerea și locuirea...ipostaselor divine în Sine, într-o unitate
nediferențiată și transcendentă, totuși fără amestecare în vreo
parte, este așa precum sunt luminile lămpilor ce se găsesc într-o
casă și se pătrund una pe alta, dar fiecre se deosebește distinct și
absolut de cealaltă, deși prin deosebirile lor sunt unite într-una
singură, iar în unitatea lor își păstrează deosebirile” Sf. Dionisie
Areopagitul
 „ Spunem că cele trei ipostasuri sunt unele în altele nu ca să
introducem mulțime de dumnezei. Prin cele trei ipostasuri
cunoaștem că dumnezeirea este necompusă și neamestecată; iar
prin aceea să ipostasurile sunt de aceeași ființă, sunt unele în
altele și sunt identice în ceea ce privește voința, lucrarea puterea,
stăpânirea, sau cu alte cuvinte, că Dumnezeirea este neîmpărțită
și că este un singur Dumnezeu” Sf. Ioan Damachin
 „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt unul, afară de nenaștere, naștere
și purcedere.., ipostasele sunt unele în altele nu în sensul
amestecării, ci în sensul că sunt unite” Sf. Ioan Damaschin
 Fiul este în Tatăl și în Duhul, Duhul în Tatăl și în Fiul, iar Tatăl în
Fiul și în Duhul Sfânt, fără ca să se contragă, să se confunde sau
sa se amestece” Sf. Ioan Damaschin
 Avâ nd aceeași ființă și locuind una în alta, Persoanele divine
sunt absolut asemenea în perfecțiune și desă vâ rșire.

 b.Aproprierea: acțiunile externe ale lui Dumnezeu sunt

comune tuturor celor trei Persoane.
 Câ nd unele numiri, atribute sau însușiri ce se referă la toate
cele trei Persoane și se atribuie uneia singure, atunci vorbim de
apropriere.
 Aproprierea este atribuirea unei însușiri comune uneia din
Persoanele dumnezeiești = ad proprium .
 Scopul aproprierilor este de a caracteriza câ t mai elocvent
pentru noi Persoanele Sfintei Treimi.
 Dacă spunem că : Tată l este puterea, Fiul înțelepciune și Duhul
Sfâ nt bună tatea, nu înseamnă că Fiul și Duhul sunt excluși de la
putere, sau Tată l de la însușirile celorlalte două Persoane.
Aceste însușiri sunt ființiale, prin urmare, deși se atribuie uneia
dintre Persoane, este comună și celorlalte două .
 Sunt anumite numiri care se apropriază . Numirile dumnezeiești
scripturistice: Tată l = Dumnezeu, Fiul=Domn și Duhul
Sfâ nt=Spirit.
 Sunt și anumite lucră ri externe care se apropriază :
Tată l=hotă râ rea, Fiul=executarea, Duhul Sfâ nt=desă vâ rșirea.
Aceste lucră ri sunt numite și predicate sau însușiri externe.
 Este important să facem deosebirea între proprietăți
(nașterea, nenaștere și purcederea) și aproprieri, însușiri,
predicate (putere, bună tate, înțelepciune, creator, mâ ntuitor,
sfințitor).