Cunoştinţe de retorică latină

Motto:
Rem tene, verba sequentur! (Stăpâneşte subiectul, cuvintele vor veni!)
Cato cel Bătrân, citat de Caius Iulius Victor

Termeni cheie: ars bene dicendi (arta de a vorbi bine), eloquentia (elocvenţă), ars rhetorica (arta
retorică - termenul este grecesc)

Fines orationis (Scopurile discursului)/ Officia oratoris (Sarcinile oratorului)

docere (a informa)/ probare (a proba, a demonstra)
delectare (a face plăcere)
flectere/ movere (a convinge)

Genera oratorum (Tipurile de oratori - stilurile oratorice)

orator Atticus: Demostene, Lysias, Eschine, Isocrate, Caesar, Cato cel Bătrân, Brutus
orator Asianus: Hegesias din Magnesia, Hortensius Hortalus, Cicero în tinereţe
orator Rhodius: Cicero, Quintilianus, Tacitus, Plinius cel Tânăr

Demostene este considerat de Cicero cel mai mare orator atic. A fost acuzat de Eschine că a
primit pe nedrept coroana de aur din partea cetăţenilor Atenei. S-a apărat magistral în discursul
Despre coroană (Despre coroană). Învins astfel de Demostene, Eschine a plecat din Atena în insula
Rodos unde a deschis o celebră şcoală de retorică. Aici le recita discursul lui Demostente cursanţilor
şi, când aceştia se arătau profund impresionaţi, le spunea: „Să-l fi auzit pe el rostindu-l!” La două
secole distanţă de moartea lui Eschine şcoala din Rodos încă exista şi era condusă de Molon, care le-a
fost profesor şi lui Cicero, şi lui Caesar.
Isocrate este cel care a deschis o şcoală de retorică la Atena care rivaliza cu şcolile filosofice
în atenţia ce căpăta din partea publicului. Istorici, filosofi şi oameni politic importanţi ai Greciei au
fost elevii lui Isocrate.
Lysias are, dintre oratorii greci, stilul cel mai sobru şi a fost imitat de neoaticii de la Roma.

Genera orationis (Tipuri de discurs - după destinaţie)

genus demonstrativum (genul demonstrativ sau epideictic sau de aparat)
genus deliberativum (genul deliberativ)
genus iudiciale (genul judiciar)

Primul dintre genuri este adecvat unei demonstraţii făcută de obicei cu o ocazie festivă sau
solemnă. Al doilea se potriveşte dezbaterilor din senat sau din diverse adunări ale cetăţenilor. Al
treilea este rezervat disputelor din curtea de judecată, fie că e folosit de acuzator (accusator) sau de
avocatul apărării (patronus, advocatus)

Genera dicendi (Moduri de a vorbi - după conţinutul discursului)

genus sublime (genul sublim sau înalt)
genus medium (genul mediu sau mijlociu)
genus tenue/ humile (genul jos sau obişnuit)

1
 Genul sublim este potrivit situaţiilor pline de patos, ca, de exemplu prosopopeea patriei din
Prima Catilinară. Genul jos este potrivit unei situaţii obişnuite de viaţă, unei demonstraţii a unui fapt:
relatarea, în A Doua Catilinară, a lucrurilor întâmplate în senat. Genul mediu le împleteşte pe
celelalte două. Nu e nici prea plin de patos, dar nici vorbire obişnuită. În Prima Catilinară este
relatarea măsurilor speciale luate de Cicero în calitate de consul.

Partes orationis (Părţile unui discurs)

exordium (exordiu, început)
principium (introducerea în subiect)
captatio benevolentiae (atragerea simpatiei)
narratio (relatarea)
partitio (cuprinsul)
confirmatio (întărirea- e vorba de apărarea pe baza probelor)
reprehensio/ refutatio (respingerea - sunt demontate argumentele adversarului)
peroratio/ conlusio (peroraţia sau încheierea)

Exordium ex abrupto (început abrupt, brusc) este intrarea directă în subiect, fără introducere,
procedeu oratoric utilizat de Cicero în Prima Catilinară. Să ne amintim: Quousque tandem abutere,
Catilina, patientia nostra? etc.
Nota bene! Unele părţi ale discursului pot lipsi în funcţie de necesităţi.

Genera perorationis (Tipuri de peroraţie)

enumeratio (enumerarea)
indignatio/ amplificatio (indignarea/ amplificarea - provocarea stării de ostilitate faţă de
adversar)
commiseratio/ conquestio (apelul la compasiune, lamentaţia - provocarea milei pentru acuzat)

Enumeratio nu face decât se reia argumentele principale în favoarea rezoluţiei aşteptate.

Indignatio sau amplificatio urmăreşte să provoace o stare de ostilitate faţă de partea adversă.
Commiseratio sau conquestio are rolul de a provoca mila pentru cauza susţinută de orator. Toate
aceste strategii pot fi utile în câştigarea unui proces sau în convingerea unei adunări de justeţea
propunerilor făcute.

Partes orandi rationis (Părţile disciplinei vorbirii)/ Gradus orationis ( Etapele discursului)
inventio (invenţiunea sau găsirea)
dispositio (dispoziţiunea sau dispunerea)
elocutio (elocuţiunea sau redactarea)
memoria (memoria)
pronuntiatio/ actio (pronunţarea)

Primele trei părţi ale acestei împărţiri sunt valabile pentru conceptul de discurs în sens larg,
care se referă la o operă literară sau ştiinţifică. Celelalte aparţin discursului public. Cicero, în Orator,
considera că actio ca fiind cea mai importantă etapă a discursului pentru că ea are loc în contact direct
cu publicul. Pentru succesul acestei etape trebuie folosite toate mijloacele verbale (dicţie, tăria vocii)
şi nonverbale (mimică, gestică, mişcare scenică).

2
Alte concepte importante
Periodus (period oratoric) este o frază amplă şi bine echilibrată. A fost teoretizată de Isocrate
şi de Aristotel. Termenul vine din greacă περίοδος (periodos) - drum de jur împrejur, circuit. Periodi
Ciceronis sunt acele fraze ample şi bine organizate specifice stilului ciceronian.
Concinnitas (armonia sau rafinamentul) se referă la echilibrul armonic al perioadelor. Numele
derivă de la verbul canere (a cânta) cu ajutorul prefixului con- (împreună, deodată) şi al sufixuli de
abstractizare -tas/-tatis.
Numerus este ritmul pe care frazele oratorice trebuie să-l aibă uneori la final (clausula).
Cicero prescrie în Orator mai multe tipuri de ritm, cu precizarea că acesta trebuie să fie diferit de cel
al poeziei.

Teme pentru aprofundare:

1.Citiţi următorul paragraf din Amintiri din copilărie de Ion Creangă şi încercaţi să descoperiţi finalul
ritmic prin evidenţierea silabelor accentuate şi neaccentuate. Descoperiţi cum se obţine armonia
dintre diversele membre ale frazei.
“Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din
Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-
se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la
cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării
pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”

2.Traduceţi în limba română următoarele pasaje:

Ita omnis ratio dicendi tribus ad persuadendum rebus est nixa: ut probemus vera esse, quae
defendimus; ut conciliemus eos nobis, qui audiunt; ut animos eorum, ad quemcumque causa
postulabit motum, vocemus.
Cicero, De oratore, II,115
ita adv. = astfel concilio,-are,-avi,-atum vb = a atrage, a alătura
omnis, omne adj. = tot animus,-i s.m. = suflet
ratio,-onis s.f. = disciplină, metodă ad prep+Ac = în faţa
tres,tria num.card. = trei quicumque,quaecumque,quodcumque = oricine, orice
persuadeo,-ere,-suasi,-suasum vb = a convinge causa,-ae s.f. = cauză, proces
nito,niti,nixus sum vb+Abl = a se sprijini postulo,-are,-avi,-atum vb = a cere
probo,-are,-avi,-atum vb = a proba motus,-us s.m. = mişcare, emoţie
verus,-a,-um adj = adevărat voco,-are,-avi,-atum vb = a chema
defendo,-ere,-fendi,-fensum vb = a apăra

Qualis vero sit orator ex eo, quod is dicendo efficiet, poterit intellegi. Tria sunt enim, ut
quidem ego sentio, quae sint efficienda dicendo: ut doceatur is apud quem dicetur, ut delectetur, ut
moveatur vehementius.
Cicero, Brutus de oratoribus, 184-185
qualis,quale adj pron nehot = în ce fel sentio,-ire,-ivi,-itum vb = a simţi
vero adv. = într-adevăr doceo,-ere,docui,doctum vb = a informa
efficio,-ere,-feci,-fectum vb = a realiza apud prep+Ac = în faţa
possum,posse,potui vb = a putea delecto,-are,-avi,-atum vb = a încânta, a face plăcere
intellego,-ere,-lexi,-lectum vb = a înţelege moveo,-ere,movi,motum vb = a mişca, a impresiona
enim conj. = căci vehementius adv la comparativ = mai puternic
quidem adv. = într-adevăr

3
 Omnis autem orandi ratio, ut plurimi maximique auctores tradiderunt, quinque partibus
constat: inventione, dispositione, elocutione, memoria, pronuntiatione sive actione (utroque enim
modo dicitur). Omnis vero sermo, quo quidem voluntas aliqua enuntiatur, habeat necesse est rem et
verba. Ac si est brevis et una conclusione finitus, nihil fortasse ultra desideret; at oratio longior plura
exigit.
Quintilian, Institutio oratoria, III, 3
autem conj. = însă res,rei s.f. = materie, subiect
oro,-are vb. = a vorbi, a ruga voluntas,-tatis s.f. = voinţă
plurimi,-ae,-a adj. = cei mai mulţi verbum,-i s.n. = cuvânt, verb
maximus,-a,-um adj. = cel mai mare ac conj. = şi
auctor,-oris s.m. = autor brevis,-e adj. = scurt
trado,-ere,tradidi, traditum vb = a transmite conclusio,-onis s.f. = concluzie
consto,-are,-stiti,-statum vb = a consta finio,-ire,-ivi,-itum vb = a termina
sive conj. = sau nihil pron. nehot. = nimic
uterque,utraque,utrumque = amândoi fortasse adv. = probabil, poate
vero adv. = într-adevăr ultra adv. = mai departe, dincolo
sermo,-onis s.m. = enunţ, formulare desido,-are,-avi,-atum vb = a lipsi
aliquis,aliqua,aliquid adj pron nehot = vreo at conj. = dar
enuntio,-are,-avi,-atum vb = a enunţa, a formula plures, plura adj. comp. = mai mulţi, mai multe
necesse adv. = necesar exigo,-ere,-egi,-actum vb = a cere

Quare materia quidem nobis rhetoricae videtur artis ea, quam Aristoteli visam esse diximus;
partes autem eae, quas plerique dixerunt, inventio, dispositio, elocutio, memoria, pronuntiatio.
Inventio est excogitatio rerum verarum aut veri similium, quae causam probabilem reddant;
dispositio est rerum inventarum in ordinem distributio; elocutio est idoneorum verborum [et
sententiarum] ad inventionem accommodatio; memoria est firma animi rerum ac verborum ad
inventionem perceptio; pronuntiatio est ex rerum et verborum dignitate vocis et corporis moderatio.
Cicero, De inventione, I, 9
quare adv. = de aceea ordo,-inis s.m. = ordine
materia,-ae s.f. = materie, subiect distributio,-onis sf. = aranjare, dispunere
videor,videri,visus sum vb = a părea idoneus,-a,-um adj. = potrivit
Aristoteles,-is s.m. = Aristotel sententia,-ae s.f. = părere, gând, propoziţie
plerique,pleraeque,pleraque adj. = cei mai mulţi accomodatio,-onis s.f. = adaptare, armonizare
excogitatio,-onis s.f. = reflecţie firmus,-a,-um adj. = ferm, statornic, rezistent
verum,-i s.n. = adevăr perceptio,-onis s.f. = percepere, receptare, cunoaştere
similis,-e adj+G = asemănător dignitas,-tatis s.f. = valoare, importanţă, demnitate
probabilis,-e adj. = credibil, dovedit cu probe vox,vocis s.f. = voce
reddo,-ere,-didi,-ditum vb = a face corpus,-pris s.n. = corp
invenio,-ire,-ivi,-itum vb = a găsi moderatio,-onis s.f. = adecvare, modulare, cumpătare

3.Citiţi următorul text din Oratorul lui Cicero şi comentaţi-i valoarea de adevăr.
Trebuie pus aşadar între primele lucruri ceea ce apoi se va înţelege mai bine, că fără filosofie
nu se poate forma acel vorbitor elocvent pe care îl căutăm; totuşi nu pentru că în ea se găsesc toate, ci
ca să-l ajute ca palestra (sala de gimnastică) pe actor; de fapt adeseori cele mici sunt comparate pe
bună dreptate cu cele mari. Căci nimeni nu poate să vorbească mai pe larg şi mai abundent despre
lucruri mari şi felurite fără filosofie. Ba mai mult, dacă într-adevăr în Phaidros de Platon Socrate
spune că acel Pericle a fost mai presus decât ceilalţi oratori, pentru că a fost discipolul filosofului
naturalist Anaxagoras; datorită acestuia socoteşte că el nu numai a învăţat alte lucruri strălucite şi
măreţe, ba chiar a fost abundent şi fecund şi ştiutor, ceea ce este lucrul cel mai important în arta
elocinţei, prin ce mijloacele ale discursului sunt impresionate fiecare din părţile sufletelor. Ceea ce
poate fi socotit şi despre Demostene, din ale cărui scrisori se poate înţelege cât era de zelos ascultător
al lui Platon. Însă fără ştiinţa filosofilor nu putem nici să distingem genul şi specia fiecărui lucru, nici
4
să-l explicăm definindu-l şi nici să-l împărţim în părţi, nici să judecăm ce lucruri sunt adevărate şi
care false, nici să distingem consecinţele, să vedem contradicţiile şi să deosebim ambiguităţile. Ce să
zic despre natură (filosofia naturii), a cărei cunoaştere oferă discursului o mare bogăţie, despre viaţă,
despre îndatoriri, despre virtute, despre morală? Oare se poate fie vorbi, fie înţelege îndeajuns fără
multa ştiinţă a chiar acestor lucruri?
Cicero, Orator, IV, 14-16