Subiectul 5.

Analiza performanțelor financiare și rentabilității

Obiective didactice
 înțelegerea conceptului de performanță financiară, rentabilitate;
 însușirea metodologiei de calcul a indicatorilor de eficiență în dinamică și pe factori de influență;
 cunoașterea factorilor ce influențează performanța financiară și eficiența activității economico-
financiare a întreprinderii.
Suportul informațional
5.1. Conceptul de performanță și tipologia rezultatelor financiare.
5.2. Indicatorii rentabilității activității economico-financiare a întreprinderii și analiza lor.
5.3. Reperele analizei repartizării profitului net a întreprinderii.

5.1. Conceptul de performanță și tipologia rezultatelor financiare

Prin performanță financiară se are în vedere relația dintre veniturile și cheltuielile entității
prezentate în situația de profit și pierdere pentru perioada de gestiune.
Veniturile- creșteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub
forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora sau a diminuării datoriilor care au drept
rezultat creșteri ale capitalului propriu, cu excepția celor legate de contribuțiile proprietarilor;
Cheltuielile – diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune sub
formă de ieșiri sau reduceri ale valorii activelor sau de creșteri ale datoriilor care contribuie la
diminuări ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor;
Rezultatele financiare – profitul (pierderea) calculat ca diferență dintre veniturile și cheltuielile
perioadei de gestiune.
În situația de profit și pierdere (Anexa 2 din ,, Situațiile financiare”) se reflectă următoarele
categorii de rezultate financiare și se prezintă formarea rezultatelor financiare.
Profit brut (pierdere brută) – Pb și reflectă diferența dintre veniturile din vânzări (VV) și costul
vânzărilor (CV).
Rezultatul din activitatea operațională (𝑅𝐴𝑂 ): profit (pierdere) reflectă diferența dintre
veniturile și cheltuielile din activitatea operațională din perioada de gestiune:
Rezultatul din alte activități (𝑅𝐴𝐴 ): profit (pierdere) reflectă diferența dintre veniturile și
cheltuielile din alte activități din perioada de gestiune:
Veniturile din alte activități cuprind:
 Veniturile aferente activelor imobilizate, cu excepția plusurilor de active constatate la
inventariere;

1
  Dividende și/sau participații în alte entități (cu excepția celor indicate în rândul 010);
 Dobânzi (cu excepția celor indicate în rândul 010);
 Diferențe favorabile de curs valutar;
 Intrarea activelor cu titlu gratuit;
 Reluarea pierderilor din depreciere;
 Compensații pentru acoperirea pierderilor excepționale;
 Alte fapte economice care nu se referă la activitatea operațională.
Cheltuielile altor activități cuprind cheltuielile aferente activelor imobilizate, cheltuielile
financiare și excepționale.
Profit (pierdere) până la impozitare (𝑃𝑃𝐼 ) indică rezultatul financiar după impozitare,
determinat prin suma rezultatului din activitatea operațională și rezultatul din alte activități.
Profit net (pierdere netă) – (PN) al perioadei de gestiune indică rezultatul financiar după
impozitare, care rămâne la dispoziția entității și este determinat ca diferența dintre profitul (pierderea)
până la impozitare și cheltuielile privind impozitul pe venit. Acest indicator trebuie să coincidă cu
indicatorul respectiv rândului 360 din bilanț.
Se poate vorbi de profit atunci când veniturile totale ale activității unei firme depășesc
cheltuielile totale, profitul reprezentând execedentul de venit peste cheltuielile efectuate de
întreprindere.
Rezultatele financiare se formează progresiv, pe baza unui mecanism de “succesiune în
cascadă” datorită înlănțuirii continue de operațiuni (achiziții, vânzări, plăți) care caracterizează
activitatea firmei.

5.2. Indicatorii rentabilității activității economico-financiare a întreprinderii și analiza lor

Rentabilitatea reprezintă un indicator al eficienței, care exprimă capacitatea entității de a obține
profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor indiferent de proveniența acestora.
Mărimea absolută a profitabilității este reflectată de profit, iar gradul în care capitalul sau utilizarea
resurselor întreprinderii aduce profit, este reflectat în rata rentabilității (indicator al mărimii relative
al rentabilității).
𝐸𝑓𝑒𝑐𝑡
Formula de bază în determinarea rentabilității este: 𝑟𝑒𝑛𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 = 𝐸𝑓𝑜𝑟𝑡 × 100%

În activitatea economico-financiară, rentabilitatea ia diferite forme. În calitate de efect poate

servi: profitul, dividendele ș.a., în calitate de efort – costul vânzărilor, vânzări nete, activele totale,
activele medii, capitalul propriu, capitalul permanent etc.

2
 În literatura de specialitate, indicatorii rentabilității sunt grupați în 3 categorii:
1. indicatori ai rentabilității producției și vânzărilor;
2. indicatori ai rentabilității activelor;
3. indicatori ai rentabilității capitalului.
Tabelul 5.1
Indicatori de rentabilitate și modul de calcul a acestora
Indicatori Modul de calcul Specificare
1. Rentabilitatea producției
1.1. Rentabilitatea resurselor 𝑃𝑏 Exprimă eficiența efortului
consumate 𝑅𝑅𝐶 = × 100 materializat în costuri, adică
𝐶𝑉
profitul brut la un leu costul
vânzărilor.

1.2. Rentabilitatea vânzărilor 𝑃𝑏 Reflectă profitul brut obținut

𝑅𝑉𝑉 = × 100 la un leu venituri din vânzări
𝑉𝑉
1.3. Rentabilitatea pe produs 𝑃𝑝
𝑅𝑖 = 𝑝 × 100 sau Reflectă aceleași elemente la
𝑖 nivel de produs.
𝑃𝑝
𝑅𝑖 = × 100
𝐶𝑢𝑛𝑖𝑡
2. Rentabilitatea activelor
2.1. Rentabilitatea economică 𝑃𝑃𝐼 Reflectă profitul până la
𝑅𝑒𝑐𝑜𝑛 = ̅ × 100 impozitare câștigat în medie la un
𝐴
leu active medii anuale.

2.2. Rentabilitate activelor cu 𝑃𝑃𝐼 Exprimă eficiența cu care

𝑅𝐴𝐷𝑃 = ̅̅̅̅̅ ̅̅̅̅ × 100 sunt utilizate activele cu destinație
destinație de producție 𝑀𝐹 + 𝐴𝐶
de producție pentru obținerea
profitului până la impozitare .

3. Rentabilitatea capitalului
3.1. Rentabilitatea capitalului 𝑃𝑁 Exprimă eficiența cu care
𝑅𝑓𝑖𝑛 = ̅̅̅̅ × 100
propriu (financiară) 𝐶𝑃 este utilizat capitalul propriu
pentru obținerea profitului net.

3.2. Rentabilitatea capitalului 𝑃𝑁 Exprimă eficiența cu care

𝑅𝐶𝑃𝑒𝑟𝑚 = ̅̅̅̅̅̅̅̅̅ × 100 este utilizat capitalul permanent
permanent 𝐶𝑃𝑒𝑟𝑚
pentru obținerea profitului net sau
profitului până la impozitare.

În practica economico-financiară a entităților economice cei mai reprezentativi în sensul

activității firmei în ansamblu sunt indicatorii rentabilității vânzărilor, activelor și capitalului propriu.

3
 Rentabilitatea vânzărilor -exprimă relația care există între rezultatul financiar și veniturile din
vânzări. În practica analitică, la numărător, pe lângă profitul brut, pot fi utilizați și indicatori de efect:
profitul (pierderea) din activitatea operațională, profitul(pierderea) până la impozitare, profitul
(pierderea) net, însă cel mai frecvent se calculează în baza profitului brut.
Analiza rentabilității vânzărilor(veniturilor din vânzări) începe cu analiza generală a dinamicii
nivelului rentabilității veniturilor din vânzări.
La următoarea etapă se analizează factorii care au determinat modificarea rentabilității
vânzărilor. În practica analitică se cunosc mai multe modele factoriale de analiză a modificării
rentabilității vânzărilor.
Unul din modelele factoriale presupune că devierea rentabilității vânzărilor poate fi cauza
următorilor factori:
a)Modificarea structurii și sortimentului produselor vândute:
Acest factor poate avea atât influență pozitivă dar și negativă asupra rezultatului. Calculul
influenței acestui factor asupra devierii nivelului rentabilității vânzărilor, se face după relația:
𝑉𝑉𝑟𝑒𝑐−𝐶𝑉𝑟𝑒𝑐 𝑉𝑉𝑜−𝐶𝑉𝑜
∆𝑅𝑣𝑠𝑡𝑟 = –
𝑉𝑉𝑟𝑒𝑐 𝑉𝑉0

Unde:
∆Rvstr -modificarea nivelului rentabilității vânzărilor sub influența structurii și sortimentului
produselor vândute;
Vvrec, VVo -venituri din vânzarea produselor recalculate (rec),respectiv din perioada de bază (0);
Cvrec, CVo -costul vânzărilor produselor recalculate (rec),respectiv din perioada de bază(0).
Astfel, prima componentă a formulei de calcul a influenței structurii și sortimentului ,reflectă
nivelul rentabilității vânzărilor ,calculat ținându-se cont de structura și sortimentul vânzărilor anului
de gestiune, costul și prețul de vânzare din perioada de bază. A doua parte reprezintă nivelul
rentabilității vânzărilor din perioada de bază.
b)Modificarea costului unitar al produselor vândute:
Costul unitar al produselor vândute are o acțiune inversă asupra nivelului rentabilității
vânzărilor. Influența acestui factor se determină, astfel:
𝑉𝑉𝑟𝑒𝑐−𝐶𝑉1 𝑉𝑉𝑟𝑒𝑐−𝐶𝑉𝑟𝑒𝑐
∆Rvc= −
𝑉𝑉𝑟𝑒𝑐 𝑉𝑉𝑟𝑒𝑐

Unde:
∆Rvc -modificarea nivelului rentabilității vânzărilor sub influența costului produselor vândute;
Vvrec- venituri din vânzarea produselor recalculate (rec);
Cvrec,CV1-costul vânzărilor produselor recalculat(rec),respectiv din perioada de gestiune(1)

4
 Prima parte a formulei de calcul al costului vânzărilor reflectă nivelul rentabilității vânzărilor,
calculat pornind de la structura ,sortimentul și costul unitar al produselor vândute ale anului de
gestiune și prețul de vânzare din perioada de bază.
c)Modificarea prețului de vânzare:
Majorarea sau reducerea prețului de vânzare pe unitatea de produs ,influențează direct nivelul
rentabilității vânzărilor. Influența acestui factor se determină astfel:
𝑉𝑉1−𝐶𝑉1 𝑉𝑉𝑟𝑒𝑐−𝐶𝑉1
∆Rvp= –
𝑉𝑉1 𝑉𝑉𝑟𝑒𝑐

Unde:
∆Rvp-modificarea nivelului rentabilității vânzărilor sub influența prețului produselor vândute;
Vvrec,VV1-venituri din vânzarea produselor recalculate(rec),respectiv din perioada de gestiune(1);
CV1-costul vânzărilor produselor din perioada de gestiune(1).
Prima parte a formulei de calcul al costului vânzărilor reflectă nivelul rentabilității vânzărilor
din perioada de gestiune.
Rentabilitatea activelor- după conținutul său economic reflectă nivelul profitului obținut a
mijloacelor investite în circuitul întreprinderii, indiferent de sursa de finanțare a acestora.
Rentabilitatea activelor este utilizată de analiștii financiari, în calitate de:
-indicator al aprecierii calității și eficienței gestionării entității economice;
-indicator al aprecierii capacității entității economice de a obține suficient profit la fiecare leu
investit în mijloace economice.
Analiza rentabilității activelor începe cu aprecierea evoluției în timp a acesteia. Ca sursă de
informații servesc Bilanțul și Situația de profit și pierdere.
Nivelul rentabilității activelor poate crește sau descrește, fie prin majorarea sau micșorarea
nivelului rentabilității vânzărilor, fie pe seama accelerării ori încetinirii rotației activelor. Astfel,
nivelul rentabilității activelor este determinat de influența următorilor factori:
 Modificarea rentabilității vânzărilor;
 Modificarea numărului de rotații ale activelor.
Modelul factorial de analiză este următorul:
𝑃𝑃𝐼 𝑃𝑃𝐼 𝑉𝑉
Ra= ∗ 100% = *𝐴
𝐴 𝑉𝑉

Unde:
Ra-rentabilitatea activelor
PPI-profitul perioadei curente până la impozitare u.m.
A-valoarea medie a activelor
VV-venitul din vânzări

5
 Calculul influenței factorilor la devierea nivelului rentabilității activelor poate fi efectuată prin
metoda substituțiilor în lanț sau procedeul diferențelor absolute.
Rentabilitatea capitalului propriu(rentabilitatea financiară)- este cea mai importantă rată a unei
întreprinderi, deoarece în funcție de mărimea acesteia, acționarii iau decizia de a investi sau de a
retrage dintr-o afacere. Ca urmare, majoritatea analizelor financiare studiază această rată, în scopul
de a găsi diverse căi de ameliorare a nivelului indicatorului.
Rentabilitatea financiară-măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii. Ea reflectă
capacitatea întreprinderii de a utiliza capitalul propriu în vederea obținerii profitului, prin ea
înțelegem “capacitatea întreprinderii de a-și îmbogăți proprietarii”.
Se determină după formula:
𝑃𝑛 𝑠𝑎𝑢 𝑃𝑃𝐺𝑃𝐼
Rf= * 100
𝐶𝑃

Unde:
Rf-rentabilitatea financiară
Pn-profitul net
PPGPI-profitul perioadei de gestiune de până la impozitare
Cpropr-Capitalul propriu
În teoria și practica analitică sunt utilizate mai multe modele de interpretare a sistemelor
factoriale de analiză a rentabilității financiare. În cazul când rentabilitatea financiară este calculată în
baza profitului până la impozitare, înmulțind și numitorul și numărătorul cu valoarea medie a
activelor, căpătăm influența a 2 factori:
-Rentabilitatea economic
-Rata pârghiei financiare
𝑃𝑃𝐼 𝑃𝑃𝐼 Ã 𝑃𝑃𝐼 Ã
Rf= 𝐶𝑜𝑝=𝐶𝑜𝑝 *𝐴= *𝐶𝑃
Ã

Unde:
PPI-Profitul perioadei de gestiune de până la impozitare
CP-valoarea medie a capitalului propriu
A-valoarea medie a activelor
𝑃𝑃𝐼
-Rentabilitatea economic
Ã

A/CP-Rata pârghiei financiare

Modelul 2 reflectă descompunerea rentabilității financiare în 3 factori de influență:
-rentabilitatea vânzărilor
-numărul de rotație al activelor
-rata pârghiei financiare.

6
 Atunci, modelul 2 se va prezenta în felul următor:
𝑃𝑃𝐼 𝑃𝑃𝐼 𝑉𝑉 Ã
Rf=𝐶𝑝𝑟𝑜𝑝= * 𝐴 *𝐶𝑃
𝑉𝑉

În continuare, vom aprecia rentabilitatea financiară calculată în baza profitului net. Pe seama
profitului net sunt create rezerve, sunt acoperite pierderile anilor precedenți, proprietarii întreprinderii
obțin dividende, este majorat capitalul statutar, se efectuează investiții în vederea dezvoltării
producției și în alte scopuri prevăzute de legislație și statutul întreprinderii. De aceea, pentru
proprietarii întreprinderii, rentabilitatea financiară calculată în baza profitului net este preferabilă
rentabilității financiare, calculată în baza profitului până la impozitare.
Modelul 3 ne prezintă legătura și dependența rentabilității financiare de rentabilitatea
economică (rentabilitatea activelor ), rata pârghiei financiare și rata corelației dintre profit net și
profitul până la impozitare.

Modelul 4 stabilește conexiunea profitului net și așa factori ca rentabilitatea vânzărilor,

numărul de rotație ale activelor totale, rata pârghiei financiare, rata corelației dintre profitul net și
profitul până la impozitare.

Cunoștința modelelor factoriale ajută la identificarea și valorificarea rezervelor, privind

creșterea eficienței activității economico-financiare a entităților. La principalele rezerve de creștere a
profitului și rentabilității întreprinderi se referă la :
I. Sporirea veniturilor din vânzări prin:
mărimea volumului de produse, servicii vândute, ameliorarea calității produselor, serviciilor, etc;
extinderea rețelelor de comercializare;
realizarea acțiunilor promoționale;
perfecționarea politicii de formare a prețurilor;
perfecționarea calificării personalului;
II. Optimizarea cheltuielilor prin:
implementarea tehnologiilor avansate;
raționalizarea proceselor de organizare a muncii;
căutarea resurselor de producție cu prețuri avantajoase;
organizarea securității economice, tehnologice, umane.

7
5.3 Reperele analizei repartizării profitului net a întreprinderii
Obiectivul principal al gestiunii entității economice este maximizarea valorii de piață și
creșterea bunăstării proprietarilor (acționarilor) și/sau investitorilor. Realizarea acestui obiectiv
presupune sporirea și utilizarea rațională a profitului net.
Profitul net se repartizează în conformitate cu statutul întreprinderii în următoarele direcții:
a) remunerarea capitalurilor investite (plata dividendelor );
b) formarea fondurilor pentru reinvestire (finanțarea investițiilor în dezvoltarea durabilă a entității
economice );
c) formarea fondurilor de stimulare materială a angajaților, soluționarea unor probleme cu caracter
social (ajutoare materiale , acte de binefacere );
d) formarea capitalului de rezervă;
Analiza repartizării profitului net are următoarele obiective:
 examinarea în dinamică a valorii profitului net, utilizat pentru realizarea cheltuielilor;
 comparația rezultatelor depistate cu planul stabilit pe anul de gestiune;
 identificarea cauzelor de abatere, dacă acestea au avut loc.
Factorul principal, care influențează distribuirea profitului net pentru consum și reinvestire este
modificarea valorii profitului net(PN) și cota (Ci) și distribuire în fondurile respective (în fonul de
dividende, capitalul de rezervă, fondul pentru dezvoltare economică, fondul pentru probleme sociale).
Valoarea fondului respectiv este egală : Fi =PN*Ci
Pentru determinarea influenței factorilor(PN și Ci) asupra valorii fondului (Fi) pot fi aplicate
procedeele analizei determinate (substituirea în lanț de exemplu ).
Apoi se determină modificării a profitului net asupra proporției de desfacere în fondurile
entității. Pentru aceasta modificare a profitului net din cauza fiecărui factor se va înmulți cu cota de
desfacere planificată în fondul respectiv. ΔFi =ΔPN * ΔCi plan
În procesul de analiză este necesar de studiat evoluția cotei profitului (Ci), prevăzute pentru
fondurile mai sus menționate, precum și valoarea autofinanțării, valoarea investițiilor raportate la
numărul de angajați, suma fondului de salarizare și plățile ce revin unui angajat.
Indicatorii aceștia se examinează în corelare cu rentabilitatea, cu valoarea profitului, raportată
la un angajat, la un leu de mijloace fixe cu destinație de producție.
Dacă indicatorii menționați au un nivel mai înalt decât la alte entități sau mediile pe sector
(ramură ), se consideră că entitatea economică are posibilități pentru dezvoltare în perioada viitoare.
Analiza repartizării profitului net se va axa și pe studierea utilizării efective a mijloacelor din
fondurile formate. Sub acest aspect se vor identifica sumele și destinațiile repartizării. Rezultatele
acestui studiu vor permite concluzionarea cu privire la raționalitatea și eficiența utilizării mijloacelor
financiare.