Analiza rentabilităţi

Alina PANŢÎR
studentă, Facultatea de Științe Reale Economice și ale Mediului
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Conducător științific:Nelli AMARFII-RAILEAN ., dr., conf. univ.

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Rezumat :În acest articol vom analiza indicatori rentabilităţi care au o mare importanţă în
procesul de luare a deciziilor în entitate şi anume analiza financiară la nivelul oricărei societăți
are ca obiectiv măsurarea rentabilității capitalurilor sale și a riscului cu care s-a obținut această
rentabilitate, deci, cu alte cuvinte, a raportului între rentabilitatea obținută și riscul asumat. Atât
rentabilitatea, cât și riscul se analizează mai întâi la nivelul întregului activ economic și apoi la
nivelul fiecărei surse de capital (capitaluri proprii sau datorii pe termen lung). Deci,rentabilitatea
reprezintă un indicator al eficienţei, care exprimă capacitatea întreprinderii de a câştiga profit.
Rentabilitatea se determină ca raportul dintre efectele economice şi financiare obţinute de
întreprindere şi eforturile depuse pentru obţinerea acestora

Termeni-cheie: rentabilitate, risc, rate de marjă, rate de rotație, rate de rentabilitate a

capitalurilor, solvabilitate, lichiditate, risc de faliment.

Introducere
Rentabilitatea reprezintă un indicator al eficienței, care exprimă capacitatea entității de a obține
profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor indiferent de proveniența acestora.

Mărimea absolută a profitabilității este reflectată de profit, iar gradul în care capitalul sau
utilizarea resurselor întreprinderii aduce profit, este reflectat în rata rentabilității (indicator al
mărimii relative al rentabilității).

Formula de bază a calculului rentabilităţii este:

În practica economică, rentabilitatea poate căpăta diferite forme, după cum se schimbă părţile
componente ale formulei de bază. În calitate de efect economic şi financiar, la calculul
rentabilităţii, se utilizează profitul, dividende etc, iar în calitate de efort - costul vânzărilor,
activele totale, capitalul propriu, capitalul permanent al întreprinderii şi altele.
În literatura de specialitate, indicatorii rentabilităţii sunt grupaţi în trei categorii:
1. indicatorii rentabilităţii activelor;
2. indicatorii rentabilităţii producţiei;
3.indicatorii rentabilităţii capitalului.

Indicatorii rentabilităţii activelor exprimă interesele utilizatorilor interni pentru aprecierea

capacităţii unităţii economice de a-şi utiliza cât mai eficient activele sale. De calculul
 indicatorilor rentabilităţii capitalului sunt preocupaţi nu numai proprietarii întreprinderii, dar şi
potenţialii acţionari, atunci când pe piaţa valorilor mobiliare aleg cele mai atrăgătoare variante de
procurare a acţiunilor[1]

Indicatori Modul de calcul Calcule Specificare

1. Rentabilitatea producţiei

1.1. Rentabilitatea Exprimă eficiența efortului materializat în

resurselor consumate costuri, adică profitul brut la un leu costul
vânzărilor.

1.2. Rentabilitatea Reflectă profitul brut obținut la un

vânzărilor leu venituri din
vânzări
1.3. Rentabilitatea pe Reflectă aceleași elemente la nivel
produs de produs.

2.1. Rentabilitatea Reflectă profitul până la impozitare

economică câștigat în
medie la un leu active medii anuale.

2.2. Rentabilitate 𝑃𝑃𝐼 Exprimă eficiența cu

activelor cu destinație care sunt utilizate activele cu
de producție destinație de producție pentru obținerea
profitului până la impozitare .

3. Rentabilitatea capitalului

3.1. Rentabilitatea 𝑃𝑁 Exprimă eficiența cu care este

capitalului propriu utilizat capitalul propriu pentru obținerea
(financiară) profitului net.

3.2. Rentabilitatea 𝑃𝑁 ̅̅ Exprimă eficiența cu care este

capitalului permanent ̅̅ utilizat capitalul permanent pentru
𝑅𝐶𝑃𝑒𝑟𝑚 = ̅ × 100
obținerea profitului net sau profitului până
𝐶𝑃𝑒𝑟𝑚
la impozitare.

Înainte de a ajunge la analiza efectivă a ratelor de rentabilitate vom prezenta ratele de

marjă și ratele de rotație de la nivelul unei întreprinderi.Ratele de marjă se determină
ca raport între diferite marje și cifra de afaceri (veniturile din exploatare care au
generat aceste marje). Ele se mai numesc și rate de rentabilitate comercială.

Vom vedea că ratele de marjă reprezintă un factor cantitativ al rentabilității capitalurilor și pot fi
îmbunătățite prin majorarea prețurilor de vânzare în condițiile unei creșteri mai lente a
cheltuielilor. În situația unei concurențe ridicate, ratele de marjă nu pot avea un aport important
la creșterea rentabilității capitalurilor.
În cele ce urmează vom prezenta principalele rate de marjă.
a) Rata marjei profitului înainte de dobânzi, impozit, depreciere și amortizare (REBITDA)
arată rentabilitatea activității de exploatare în a genera O valoare ridicată a acestui indicator
sugerează o gestiune eficientă a managerului financiar. O valoare scăzută arată un cost al
exploatării ridicat în raport cu vânzările.

b) Rata marjei nete de exploatare (REBIT) evidențiază rentabilitatea exploatării. Ea arată

eficiența întreprinderii din punct de vedere industrial, administrativ și comercial. Indicatorul ține
cont de politica de amortizare a activelor și de eventualele deprecieri ale acestora.

c) Rata marjei nete (RPN) se mai numește și rentabilitate comercială și exprimă eficiența

entității în ansamblul său. Acest indicator evidențiază capacitatea întreprinderii de a genera
profit pe baza vânzărilor realizate cuantificate prin cifra de afaceri.

unde:
PN – profitul net.
d) Rata marjei brute de autofinanțare (RCAF) măsoară surplusul monetar din care
întreprinderea ar trebui să își finanțeze atât activitatea de dezvoltare, cât și remunerarea
acționarilor.

unde:
CAF – capacitatea de autofinanțare.

2. Ratele de rotație

Ratele de rotație se calculează pe baza contului de profit și pierdere prin raportare

la elementele bilanțiere. Acestea mai poartă denumirea de rate de rotație a
capitalurilor prin cifra de afaceri.

După cum vom vedea, ratele de rotație reprezintă un factor calitativ al rentabilității
capitalurilor și exprimă intensitatea exploatării activelor întreprinderii. Cu cât acestea
sunt exploatate mai intens, cu atât viteza de rotație este mai mare și durata unei rotații
este mai redusă.

Ratele de rotație se pot exprima prin două modalități:

  prin viteza de rotație;
 prin durata de rotație.

a) Viteza de rotație evidențiază intensitatea exploatării activelor întreprinderii. Aceasta

se calculează la modul general astfel:

Uneori se poate întâlni și inversul acestui coeficient: Activ/CA.

Indicatorul arată cât capital a fost investit pentru a obține un leu din cifra de afaceri
anuală.

b) Cea de-a doua modalitate prin care se pot fundamenta ratele de rotație este
reprezentată de durata de rotație, care măsoară numărul de zile în care se
recuperează elementul de activ sau de capitaluri proprii și datorii. Aceasta este direct
proporțională cu durata de obținere a cifrei de afaceri.

Aceeași modalitate de fundamentare se poate folosi și pentru elementele de datorie sau

de capitaluri proprii. De exemplu, putem determina durata achitării integrale a soldului
datoriei către furnizori și reconstituirea acestuia în bilanț.

3. Ratele de rentabilitate a capitalurilor

Performanța unei întreprinderi este analizată prin raportarea rezultatelor obținute de

aceasta la capitalurile investite de investitori în afacere (acționari sau creditori). Se mai
numește și randament și măsoară practic efectul financiar raportat la efortul
investițional.

Se apreciază că ratele de rentabilitate a capitalurilor exprimă adevărata măsură a

performanței.

Pentru a asigura comparabilitatea lor cu alte rate din economie (care compară efectele
de la sfârșitul anului cu starea de la începutul anului), ratele de rentabilitate a
capitalurilor se calculează ca raport între rezultatele de la sfârșitul exercițiului și
capitalurile investite la începutul exercițiului. Având în vedere că analiza rentabilității
vizează de multe ori companii mari care au un nivel stabil al capitalurilor investite, în
practică se consideră că nivelul capitalurilor la sfârșitul anului este sensibil egal cu cel
de la începutul anului, astfel încât rentabilitatea poate viza și raportul dintre rezultatele
de la sfârșitul exercițiului și capitalurile investite la același moment în timp.

În cele ce urmează vom prezenta principalele rate de rentabilitate a capitalurilor.

a) Rentabilitatea activelor (ROA – return on assets) măsoară eficiența capitalurilor

alocate în active fixe și în activele circulante ale întreprinderii. Aceasta nu ține cont de
modalitatea de procurare a capitalurilor (proprii sau împrumutate) și este independentă
de politica de finanțare.

Este ideal ca indicatorul să fie pozitiv și cât mai mare. Un manager financiar trebuie să
aibă în vedere și alte date comparabile de pe piață pentru a urmări nivelul de eficiență
al afacerii, cum ar fi rata inflației, rata de rentabilitate medie pe sectorul de activitate,
rata dobânzii la depozite etc.

b) Rentabilitatea capitalurilor investite (ROIC – return on invested capital)

evidențiază capacitatea întreprinderii de a genera profit, prin care se asigură
remunerarea investitorilor (acționari și creditori). Rata exprimă performanța exploatării
întregului activ economic al firmei raportând profitul global obținut de aceasta (net de
impozit și economiile fiscale) la activul economic.

unde:
AE – activul economic.     

Așa cum am menționat anterior, managerul financiar va avea în vedere eficiența

capitalurilor investite în funcție de datele comparabile de pe piață. Rentabilitatea
capitalurilor investite trebuie să fie superioară ratei inflației pentru ca întreprinderea să
își mențină activul economic nemodificat și să poată să își recupereze investițiile
realizate (efortul depus). Indicatorul trebuie să fie superior ratei dobânzii din economie.

c) Rentabilitatea financiară (ROE – return on equity) reprezintă randamentul utilizării

capitalurilor proprii, adică evidențiază capacitatea întreprinderii de a realiza profit prin folosirea
capitalurilor proprii de care dispune. Indicatorul arată rata de remunerare a capitalurilor investite
de acționari/asociați și se calculează cu formula:

Rata dobânzii (Rdob) este de obicei rata la creditele contractate de entitate sau la obligațiunile
acordate. Ea evidențiază eficiența investiției în capitalurile împrumutate, pe de o parte, și costul
pentru apelarea la aceste capitaluri, pe de altă parte, și se determină ca raport între cheltuielile
cu dobânzile și datoriile purtătoare de dobândă.
4. Legătura dintre ratele de rentabilitate (modelul Modigliani & Miller)

Ținând cont că activul economic este format din capitalurile proprii și cele împrumutate
(datoriile pe termen lung), se poate concluziona că rentabilitatea capitalurilor investite
are o componentă a rentabilității financiare și una a remunerării datoriilor. Această
fundamentare le aparține lui Franco Modigliani și Merton Howard Miller (1958). Modelul
propus de ei este următorul:

unde:
CPR – capitalurile proprii;
DTL – datoriile pe termen lung.

Ținând cont de această formulă, rata rentabilității financiare se poate determina astfel:

unde:

Rentabilitatea financiară se modifică în funcție de rezultatul diferenței dintre

rentabilitatea capitalurilor investite și rata dobânzii, la care se adaugă ponderea
datoriilor pe termen lung în capitalurile proprii (levierul financiar).

În cazul întreprinderilor îndatorate se evidențiază două cazuri:

 Dacă ROIC > Rdob, efectul de levier este pozitiv, iar acționarii obțin un surplus de
rentabilitate în comparație cu rentabilitatea globală a întreprinderii (ROE > ROIC). Astfel,
ei sunt remunerați suplimentar pentru riscul mai mare pe care și l-au asumat.
 Dacă ROIC < Rdob, efectul de levier este negativ, iar acționarii obțin un câștig mai redus
în comparație cu rentabilitatea globală a întreprinderii (ROE < ROIC).

Pe baza celor prezentate se apreciază că succesul în gestiunea financiară este asigurat

numai dacă se respectă următoarea suită de inegalități:

5. Descompunerea ratelor de rentabilitate a capitalurilor (sistemul DuPont)

Rentabilitățile se exprimă cu ajutorul unor factori calitativi (rotația și structura
capitalurilor) și al unor factori cantitativi (marja).

Astfel, rata rentabilității capitalurilor investite poate fi descompusă în următorul mod:

Rata rentabilității financiare poate fi descompusă în funcție de trei factori: o rată de

marjă netă (factor cantitativ), o rată de rotație (factor calitativ) și una de structură (factor
calitativ).