TEMA 5.

VENITURILE BUGETULUI DE STAT

Plan:
1. Conţinutul economic al veniturilor publice.
Într-o economie modernă, de regulă, necesarul de resurse depăşeşte posibilităţile de procurare a acestora. În timp
ce resursele au un caracter limitat, cererea de resurse înregistrează o tendinţă de creştere continuă. Resursele, în general,
reprezintă elemente ale bogăţiei unei naţiuni şi constau din: resurse financiare, resurse materiale, resurse umane, resurse
valutare şi resurse informaţionale. Resursele financiare (ale societăţii) reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti dintr-o
economie, necesare realizării obiectivelor economice şi sociale, într-un interval de timp determinat . Resursele financiare
publice reprezintă mijloacele băneşti aflate la dispoziţia autorităţilor publice într-un interval de timp determinat. La nivel
naţional, resursele financiare includ:
a) resursele financiare ale autorităţilor şi instituţiilor publice;
b) resursele financiare ale unităţilor private;
c) resursele financiare ale organizaţiilor fără scop lucrativ;
d) resursele financiare ale populaţiei.
Între resursele financiare ale societãţii şi resursele financiare publice există un raport ca de la întreg la parte,
deoarece resursele financiare ale societăţii au o sferă de cuprindere mult mai largă. Alături de resursele financiare publice,
resursele financiare ale societăţii includ şi resursele financiare private.
Deciziile privind alocarea resurselor între sectorul public şi cel privat influenţează decisiv, atât producţia de
bunuri publice, cât şi raportul dintre acestea şi bunurile private.
Veniturile bugetare sunt mijloacele necesare formării fondurilor băneşti din care se efectuează cheltuieli bugetare .
Cercetătorii definesc diferit veniturile bugetare. Aceştia consideră că veniturile publice sunt încasări ale unităţilor
administrativ teritoriale, care sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor publice şi care participă în mod direct sau
indirect la realizarea diferitelor politici economice, influenţând comportamentele persoanelor fizice şi juridice. Pe de altă
parte veniturile publice, sunt considerate ca mijloace constituite în urma unor relaţii economice, de la persoane fizice şi
juridice, în virtutea suveranităţii fiscale a comunităţii locale. O altă definiţie arată că veniturile publice sunt „prelevări de
bogăţie” utilizate pentru acoperirea cheltuielilor publice. Resursele financiare publice sunt resursele băneşti pe care şi le
procură o autoritate publică pentru exercitarea funcţiilor sale.
Resursele financiare publice, din punct de vedere al conţinutului lor economic, se concretizează în:
prelevările cu caracter obligatoriu (impozite, taxe, contribuţii);
resursele de trezorerie;
resursele provenind din împrumuturi publice;
resursele provenind din emisiune monetară fără acoperire.

1. Prelevările cu caracter obligatoriu se prezintă sub forma veniturilor fiscale şi nefiscale. Veniturile fiscale se
instituie de către stat, în virtutea suveranităţii sale financiare, în calitatea sa de subiect de drept public.
Veniturile cu caracter fiscal reprezintă prelevări legale din veniturile create de unităţile economice şi populaţie,
inclusiv în legătură cu deţinerea de către aceştia a unor averi sau proprietăţi impozabile şi se concretizează în:
- impozite, taxe şi contribuţii directe, în cazul cărora suportatorul real este considerat a fi însuşi subiectul lor;
- impozite şi taxe indirecte, în cazul cărora suportatorul real nu coincide cu subiectul plătitor, datorită
fenomenului financiar de repercusiune.
Veniturile nefiscale sunt acele venituri care revin statului în calitatea sa de proprietar de capitaluri avansate în
procesul reproducţiei economice (de pildă, dividendele), după cum se menţionează în figura 5.1.

de la regiile publice sau societăţile naţionale apar sub forma întregului profit net al acestora sau a vărsămintelor unei
autonome fracţiuni din profitul net rămas după alimentarea fondurilor proprii);

apar sub forma taxelor de metrologie, pentru eliberarea autorizaţiilor de

transport cu autovehicule în traficul internaţional de mărfuri, pentru
de la instituţiile publice analizele efectuate de laboratoarele organizate în sistemul protecţiei
consumatorilor şi de altele asemănătoare, taxele consulare, taxe şi alte
venituri din protecţia mediului etc.

din diverse alte surse (sunt denumite amenzile şi penalităţile aplicate;

venituri nefiscale diverse) cum sunt de pildă valorificarea bunurilor confiscate;
cele provenite din: concesiunile realizate de instituţiile publice, etc.

Figura 5.1. Provenienţa veniturilor nefiscale

2. Resursele de trezorerie intervin pentru acoperirea temporară a deficitului curent al bugetului de stat, al
bugetului asigurărilor sociale şi de sănătate, pentru acoperirea golurilor de casă înregistrate la bugetele locale şi a
deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale. Ele prezintă următoarele caracteristici principale:
 a) sunt împrumuturi pe termen scurt, contractate pe piaţa de capital, prin emisiunea şi plasarea unor titluri de stat
sub forma bonurilor de tezaur, a certificatelor de depozit;
b) au caracter temporar şi rambursabil;
c) presupun un cost determinat de dobânda aferenta titlurilor de stat, precum şi de cheltuielile ocazionate de
punerea şi retragerea din circulaţie a titlurilor respective.
3. Resursele financiare provenind din împrumuturi publice se gestionează, de asemenea, prin sistemul trezoreriei
publice şi constituie un mijloc frecvent de procurare a resurselor financiare şi de acoperire a deficitului bugetar.
4. Emisiunea monetară fără acoperire, deşi constituie o modalitate de finanţare a deficitului bugetar, nu este
recomandabilă deoarece are efecte negative, pe plan economic şi social, determinate în principal de creşterea inflaţiei.

2. Structura resurselor financiare publice.

Structura resurselor financiare publice diferă de la o ţară la alta, iar în evoluţia istorică a acestora s-au înregistrat
numeroase modificări. În continuare vom prezenta această structură pe baza următoarelor criterii:
din punct de vedere al conţinutului economic;
din punct de vedere al structurii organizatorice a statelor;
prin prisma bugetului general consolidat;
în funcţie de ritmicitatea încasarilor la buget;
în funcţie de provenienţă.
Structura resurselor financiare privită prin prisma bugetului general (central) consolidat, include:
1. Resursele financiare ale bugetului de stat, cuprind veniturile menţionate în figura 5.2.
deţin ponderea cea mai mare în
formarea bugetului public

veniturile curente (impozite, se încasează pe baza unor prevederi

taxe, contribuţii, venituri legale care au o valabilitate mare în
nefiscale), care: timp
în funcţie de natura lor,
acestea se împart în venituri
fiscale şi venituri nefiscale
tipuri de deţin o pondere scăzută
venituri în structura veniturilor
bugetare

au o provenienţă obiectivă, rezultată din

valorificarea prin vânzare a unei părţi din
venituri din avuţia naţională aflată în patrimoniul public
capital, care:
veniturile obţinute prin valorificarea unor
bunuri ale statului;

se concretizează veniturile obţinute din valorificarea unor

în: bunuri ale instituţiilor publice;

veniturile obţinute din valorificarea unei

părţi a stocurilor aflate în rezerva de stat şi
de mobilizare.
Figura 5.2. Structura resursellor financiare ale bugetului de stat

2. Resursele financiare ale asigurărilor sociale de stat, care provin din contribuţiile pentru asigurările sociale şi
din alte surse care alimentează asigurările sociale de stat.
3. Resursele financiare cu destinaţie specială, care constau, în general, din contribuţiile care alimentează fondurile
speciale constituite la nivel central.
4. Resursele financiare ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale cum sunt:
- impozitele, taxele şi veniturile nefiscale cu caracter local;
- cotele şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
- transferurile cu destinaţie specială de la bugetul de stat;
- alte venituri proprii ale bugetelor locale, inclusiv veniturile din capital.
În funcţie de ritmicitatea încasării lor la buget, resursele financiare publice se grupează în:
1. Resurse ordinare (curente) sunt cele considerate normale, fireşti pentru constituirea bugetului public şi se
încasează la buget cu o anumită regularitate, în cadrul fiecărui exerciţiu bugetar. În această categorie se includ:
- veniturile fiscale;
- contribuţiile pentru asigurările sociale de stat;
- contribuţiile care alimentează fondurile speciale;
- veniturile nefiscale.
2. Resurse extraordinare (întâmplătoare sau incidentale) sunt cele la care statul recurge în situaţii excepţionale,
respectiv când resursele curente nu acoperă cheltuielile publice. În această categorie se includ:
- împrumuturile de stat interne şi externe;
 - transferurile, ajutoarele şi donaţiile primite din străinătate;
- unele rezultate din lichidarea participaţiilor de capital în străinătate;
- sumele rezultate din valorificarea peste graniţă a bunurilor statului;
- emisiunea monetară fără acoperire în economia reală.
După sursa de formare, resursele financiare publice se delimitează în:
a) resurse provenite din produsul intern brut (impozite, taxe, venituri de la întreprinderile şi proprietăţile statului,
împrumuturi de stat interne, contribuţii, penalităţi, etc.);
b) resurse provenite din avuţia naţională (vânzarea de proprietăţi de stat, rezerve ale tezaurului, venituri din participaţiile
de capital în străinătate etc.);
c) resurse provenite din import (credite publice externe, ajutoare, venituri din încasarea despăgubirilor de război
etc.).
În funcţie de provenienţa lor, resursele financiare publice se grupează în:
1) resurse de provenienţă internă, reprezentate de:
- venituri de la unităţile economice cu capital de stat, privat, mixt şi cooperatist;
- venituri de la instituţiile publice şi private;
- venituri de la populaţie (menaje),
- care se încasează la bugetele corespunzătoare sub formă de impozite, taxe, contribuţii, venituri nefiscale,
împrumuturi publice interne.
2) resurse de provenienţă externă, care apar, în principal, sub formă de:
- împrumuturi de stat contractate la instituţii financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială, BERD ş.a.);
- împrumuturi de stat contractate la guvernele altor ţări;
- împrumuturi de stat contractate la bănci cu sediul în alte ţări;
- împrumuturi de stat contractate de la deţinători străini, particulari de capitaluri băneşti;
- dobânzi percepute pentru creditele externe acordate, precum şi ratele scadente la aceste credite, care se
încasează la buget în anul curent;
- ajutoare financiare şi donaţii primite din străinătate.
Un criteriu de grupare a resurselor publice îl constituie structura organizatorică a statelor pe baza căruia
distingem categoriile de venituri incluse în figura 5.3.

în statele de tip în statele de tip

unitar: federal:

resurse publice resurse publice

ale bugetului ale bugetului
central; federal;

resurse publice ale

resurse publice bugetelor statelor,
ale bugetelor regiunilor sau
locale; provinciilor membre
ale federaţiei
resurse mobilizate pe
linia asigurărilor resurse publice
sociale, reprezentate ale bugetelor
în bugetul central locale.
consolidat.
Figura 5.3. Clasificarea veniturilor structura organizatorică a statelor

În statele de tip federal, resursele asigurărilor sociale se regăsesc ca venit atât în bugetul central consolidat, cât şi
în bugetele statelor, regiunilor sau provinciilor membre ale federaţiei. Indicatorii de calcul a nivelului veniturilor publice
sunt următorii:
1. Volumul veniturilor publice exprimă totalitatea veniturilor publice ale unui stat, se calculează după relaţia:

VPT= ∑ VPT
i (6.1)
a) în expresie nominală – totalitatea veniturilor publice exprimate în preţurile curente ale anului de calcul:

VPTn= ∑ VPT
ni (6.2)
b) în expresie reală – totalitatea veniturilor publice exprimate în preţurile constante ale unei perioade de bază (se obţin
prin împărţirea valorilor nominale la un indice de preţ: indicele preţurilor de consum sau deflatorul PIB):
VPT n
VPTr = IP (6.3)
 2. Ponderea veniturilor publice în PIB – exprimă partea din produsul intern brut într-un an care se alocă pentru
acoperirea nevoilor colective ale societăţii:
VPT
VPT PIB = x 100 %
PIB (6.4)
3. Veniturile publice medii pe locuitor – suma alocată fiecărui locuitor în urma distribuirii resurselor în economie.
Se poate exprima în monedă naţională sau într-o monedă care să asigure comparabilitatea datelor:
VPT
VPT loc.=
Populatie (6.5)
Indicatorii de structură a veniturilor publice se clasifică după cum urmează:
1. Ponderea fiecărei categorii de venituri în total venituri – exprimă modul de formare a veniturilor publice totale,
în funcţie de provenienţa fiecărei categorii de venit, calculându-se după formula:
VPi
gi= x 100
VPT (6.6)
Indicatorii privind dinamica veniturilor publice sunt:
1. Modificarea absolută a veniturilor publice – exprimă suma cu care se modifică volumul veniturilor publice de
la o perioadă la alta.
ΔVP=VP 1−VP0 (6.7)
2. Modificarea relativă a veniturilor publice - - exprimă procentul cu care variază veniturile publice de la o
perioadă la alta.
VP1 −VP0
ΔVP= x 100 %
VP0 (6.8)
3. Modificarea ponderii veniturilor publice în PIB – exprimă modificarea proporţiei de alocare a PIB destinată
acoperirii nevoilor colective:

ΔVP PIB=
( VP 1 VP 0
−
PIB1 PIB 0 )
x 100 %
(6.9)
4. Modificarea veniturilor publice medii pe locuitor – exprimă modificarea gradului de alocare a veniturilor
publice pe cap de locuitor:
VP1 VP0
ΔVPloc = −
Populatie 1 Populatie0 (6.10)
5. Modificarea structurii veniturilor publice exprimă mutaţiile ce se produc la nivelul categoriilor de venituri care
alcătuiesc veniturile publice totale:

Δg i=
( VPi 1 VPi0
−
VPT 1 VPT 0 )
x 100
(6.11)
6. Indicatorul privind corespondenţa dintre modificarea veniturilor publice şi modificarea PIB:
VP1
x 100
VP0 I
= VP
PIB1 I PIB
x 100
k Vp/PIB = PIB0 (6.12)
Indicatorul de corespondenţă poate lua următoarele valori:
k Vp/PIB >1, ceea ce semnifică un raport supraunitar între indicele veniturilor publice şi cel al produsului intern brut şi,
deci, o modificare mai rapidă a veniturilor în raport cu PIB;
k Vp/PIB =1, ceea ce semnifică modificarea cu aceeaşi mărime a veniturilor publice şi a PIB;
k Vp/PIB <1, semnificând o modificare a veniturilor publice inferioară modificării PIB (în cazul creşterii PIB poate însemna
un grad relativ scăzut de colectare a veniturilor public sau evaziune fiscală).
7. Elasticitatea veniturilor publice în raport cu PIB – exprimă modificarea procentuală a veniturilor publice la
modificarea cu 1% a PIB. Coeficientul de elasticitate şi indicatorul de corespondenţă (k) trebuie să fie situate în acelaşi
interval comparativ cu 1.
 VP1 −VP0
x 100
VP0
PIB1 −PIB0
x 100
e VP/PIB = PIB 0 (6.13)