Contabilitatea Costurilor de Productie

Tema 3
Contabilitatea costurilor de producţie
Obiective didactice:
 prezentarea componenţei detaliate a costurilor directe şi a celor indirecte de producţie;
 explicarea modului de perfectare documentară a costurilor de producţie;
 descrierea modului de calculare a salariilor personalului încadrat în procesul de
producţie;
 prezentarea modului de repartizare a costurilor indirecte de producţie;
 tratarea modului de contabilizare a costurilor activităţilor de bază;
 definirea activităţilor auxiliare şi explicarea modului de contabilizare, precum şi
repartizare a costurilor aferente acestora pe beneficiari;
 descrierea metodelor de determinare a costului producţiei în curs de execuţie;
 determinarea pierderilor din producţie şi contabilizarea acestora.
3.1. Contabilitatea costurilor directe de materiale
Costurile directe de materiale reprezintă primul element care formează costul efectiv de producţie
şi, de regulă, deţine ponderea cea mai mare în componenţa acestuia. Din acest motiv, este necesară o
evidenţă corectă şi un control riguros a unor astfel de elemente care să asigure determinarea unui cost
de producţie real şi să favorizeze reducerea acestuia.
La eliberarea materiilor prime şi materialelor în producţie trebuie respectate anumite cerinţe:
- eliberarea în baza cerinţelor prevăzute privind volumul, greutatea şi masa acestora;
- eliberarea în baza limitelor prestabilite ţinând cont de normele progresive de consum a
materialelor şi programul de producţie;
- eliberarea materialelor din depozit în producţie se va efectua de către persoanele împuternicite.
Eliberarea materiilor prime şi materialelor în producţie poate fi perfectată prin următoarele

documente primare:
 Fişa-limită de consum – se utilizează pentru evidenţa eliberării sistematice a materialelor în
producţie în baza limitelor prestabilite. Ea se deschide la începutul lunii în două exemplare
şi reflectă: luna, tipul operaţiei, numărul depozitului care eliberează materialele, secţia
beneficiară, numărul nomenclator şi denumirea materialului, unitatea de măsură şi limita
prestabilită. Un exemplar al fişei se transmite secţiei beneficiare, iar al doilea – depozitului.
La sfârşitul lunii fişele sunt semnate reciproc de către magazioner şi şeful secţiei
consumatoare, după care ambele exemplare se transmit în contabilitate pentru evidenţa
materialelor eliberate în conturile corespunzătoare.
 Bonul de comandă pentru înlocuire (eliberare suplimentară) de materiale– se utilizează
pentru evidenţa eliberării de materiale peste limita prestabilită sau înlocuirii unor materiale
cu alte tipuri de materiale. Se întocmeşte în două exemplare: un exemplar pentru secţia
beneficiară, al doilea – pentru depozit. Eliberarea materialelor peste limita de consum
prestabilită şi înlocuirea unor materiale cu altele se admite numai cu acordul
conducătorului entităţii, inginerului-şef sau persoanelor autorizate.
 Dispoziţie de livrare a materialelor (mişcare internă)– se utilizează pentru evidenţa
mişcării materialelor în cadrul entităţii şi eliberării acestora către subdiviziunile structurale
ale entităţii plasate în alte teritorii. Se emite în două exemplare şi se semnează de către
contabilul-şef sau de o altă persoană autorizată. În cazul eliberării materialelor
subdiviziunilor sale structurale, un exemplar se transmite beneficiarului, iar cel de-al doilea
– depozitului, care ulterior se transmite la contabilitate.
Eliberarea materialelor în producţie nu semnifică consumul efectiv al acestora.
Prin consumul efectiv de materiale se subînţelege utilizarea lor reală pentru fabricarea
produselor, executarea lucrărilor sau prestarea serviciilor. În acest context vom menţiona,
că eliberarea materialelor în magaziile (depozitele) secţiilor este tratată ca mişcare internă
a materialelor şi nu ca consum efectiv.
După stabilirea cantităţii de materiale efectiv consumată, aceasta va fi exprimată valoric, în vederea
reflectării în conturile corespunzătoare. În acest scop se poate utiliza una din metodele de evaluare a
ieşirilor din stoc prevăzute în SNC 2 „Stocuri”: metoda identificării, cost mediu ponderat sau FIFO.
De regulă, costurile directe de materiale se includ în mod direct în costul de producţie, adică
nemijlocit pe baza datelor din documentele primare, fără efectuarea unor calcule suplimentare. Însă,
includerea directă nu este întotdeauna posibilă. Astfel, în unele ramuri complexe ale industriei dintr-
un tip de materiale de bază se obţin câteva tipuri diferite de produse, ceea ce duce la repartizarea
acestora pe tipuri de produse fabricate. În acest scop, pot fi utilizate di ferite metode de repartizare, cele
mai uzuale fiind:
Metoda normativă – este utilizată în condiţiile unei producţii mai mult sau mai
puţin omogene, cum ar fi: industria constructoare de maşini, de încălţăminte,
mobilei etc.
Esenţa metodei constă în următoarele:

 la începutul perioadei de gestiune se stabilesc normele de consum a materialului pentru
fiecare tip de produs;
 se determină consumul normativ de materiale pe fiecare tip de produs şi pe total prin
înmulţirea volumului efectiv de producţie cu normele de consum ale materialului;
 se calculează coeficientul de repartizare ca raportul dintre totalul consumului efectiv de
materiale şi totalul consumului normativ al acestora;
 se stabileşte consumul efectiv de materiale pe fiecare tip de produs fabricat din acelaşi
material prin înmulţirea coeficientului de repartizare cu consumul normativ
Exemplu: Din materialul „X” se fabrică 2 produse: A - 2000 unităţi şi B -

400 unităţi. Pentru fabricarea acestor produse s-au consumat 6 800 kg de
materialul X. Norma de consum pentru produsul A - 2 kg/unit şi pentru
produsul B - 8 kg/unit. Preţul materialului - 10 lei/kg.
Se cere: de repartizat consumul materialului X pe tipuri de produse,
conform metodei normative (tabelul 3.1) şi de reflectat această operaţiune în
contabilitate.
Soluţie:
Tabelul 3.1
Borderou de repartizare a consumului din materialul X
Denumirea Volumul Norma de Costuri Coeficient Costuri Cost CDM
produselor de consum normate de materiale (lei (lei)
producţie pe unitate totale repartizare efective /
(unit) (kg) (kg) (kg) kg)
1 2 3 4= 5 6= 7 8=
A
B
Total
Coeficient de repartizare =
Reflectarea consumului materialului X pentru fabricarea produselor:

_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
b) Metoda coeficienţilor de echivalenţă se aplică la entităţile unde se obţin

produse din aceeaşi materie primă, care se deosebesc între ele prin formă,
dimensiuni, proprietăţi tehnologice şi chimice etc.
Astfel de produse se obţin, de exemplu, în fabricile de sticlă, unde din aceeaşi materie primă
(sticlă topită) se fabrică diferite tipuri şi mărimi de sticle (0,1l, 0,2l, 0,5l etc.) sau de geamuri (1 mm,
2 mm, 2,5 mm, 3 mm etc.); în industria sârmei, unde se obţin din aceeaşi materie diferite dimensiuni
de sârme şi cuie; industria cărnii; lactate; metalurgie etc.
Repartizarea costurilor directe de materiale conform acestei metode se desfăşoară, astfel:
 se alege un criteriu (un parametru tehnico-economic) cu ajutorul căruia se calculează coeficienţii
de echivalenţă. De ex: consumul de materie primă, greutatea, lungimea, greutatea moleculară,
densitatea, puterea calorică;
 se alege produsul, sortul sau dimensiunea cea mai reprezentativă, care îndeplineşte rolul de produs
etalon. De ex: produsul B, deoarece are un consum unitar mai mare.
 se calculează coeficientul de echivalenţă prin raportarea mărimii criteriului de echivalenţă
corespunzător fiecărui produs la mărimea criteriului corespunzător produsului etalon.
Pentru produsul etalon, coeficientul de echivalenţă = 1.
În exemplu: pentru B: Ke = ;
pentru A: Ke = .
 se exprimă întreaga producţie fabricată în unităţi echivalente prin înmulţirea volumului efectiv de
producţie pentru fiecare produs fabricat cu coeficienţii de echivalenţă;
 se calculează consumul de materiale efectiv consumate pe o unitate echivalentă prin raportarea
totalului cantităţii de materiale efectiv consumate la totalul volumului producţiei în unităţi
echivalente.
 se determină consumul efectiv de materiale pentru fiecare produs prin înmulţirea consumului
efectiv de materiale / unit. echivalente cu producţia în unităţi echivalente.
Exemplu: În baza datelor din exemplu precedent, se cere, de
repartizat costurile directe de materiale pe tipuri de produse, conform
metodei coeficienţilor de echivalenţă (tabelul 3.2).
Soluţie:
Tabelul 3.2
Borderou de repartizare a consumului din materialul X
Denumire Volumu Coeficien Volumul Consum de Costuri Cost CDM

a l t de producţiei materiale / directe (lei (lei)
produselor producţi echivalen în unit. unit. de / kg)
ei ţă echivalente echivalente material
efective e
( unit) (kg)
1 2 3 4= 5 6= 7 8=
A
B
TOTAL
Consumul efectiv de materiale / unit. echivalentă =
Reflectarea consumului materialului X pentru fabricarea produselor:

______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
__________________________________________________________________
Pentru fabricarea produselor se pot consuma pe lângă materialele de bază şi unele materiale
auxiliare. Acestea se includ în cost fie în mod direct, fie în mod indirect – proporţional normelor de
consum, numărului de ore-maşini de lucru, cantităţii de produse fabricate.
În unele ramuri ale industriei (metalurgie, industria extractivă etc.) o pondere esenţială în costul
de producţie o are consumul de resurse energetice în scopuri tehnologice (combustibil, energie
electrică, apă, abur, gaze naturale, frig, aer comprimat etc.). Ele se includ în costul produselor
fabricate în mod direct, adică nemijlocit în baza documentelor primare în care sunt consemnate datele
privind măsurarea, cântărirea resurselor, indicaţiile contoarelor etc. Toate informaţiile privind
cantitatea de combustibil, energie electrică, gaze şi alte resurse energetice consumată le furnizează
secţia „Energetică” sau „Mecanică”. Dacă includerea directă nu este posibilă, atunci consumul de
resurse energetice se repartizează pe tipuri de produse proporţional numărului de ore-maşini de
funcţionare a agregatelor, normelor de consum sau cantităţii efective de produse fabricate.
În cazul costurilor directe de materiale trebuie acordată o atenţie sporită şi deşeurilor, care apar,
în mod firesc, în rezultatul procesului tehnologic.
Deşeuri – resturile de materii prime şi materiale sau semifabricate,
care apar în procesul transformării materiilor prime în produs finit, care
şi-au pierdut total sau parţial calităţile de materie primă (proprietăţile
fizice sau chimice).
În contabilitate, deşeurile, în funcţie de destinaţie se grupează în două grupe:
 recuperabile – care pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii. Ex: în industria
vinicolă – tescovina, drojdiile de vin etc.
 nerecuperabile – care nu mai pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii. Ex: în
industria vinicolă – ciorchini strugurilor, etc.
Deşeurile recuperabile se scad din costul produselor fabricate, indiferent de modalitatea de
utilizare ulterioară, din aceste considerente ele urmează a fi măsurate cantitativ şi valoric. Cantitatea
deşeurilor se determină în baza documentelor primare, de ex. în industria vinicolă – „Actele de
prelucrare a strugurilor”.
Dacă entitatea prelucrează doar un singur produs, atunci valoarea deşeurilor recuperabile urmează a fi
repartizată în raport cu consumul de bază a materiei prime.
Deşeurile nerecuperabile, de regulă, sunt măsurate doar cantitativ. Aşa
cum acestea nu mai pot fi utilizate, ele urmează a fi nimicite. În practică
cheltuielile legate
de evacuarea sau nimicirea deşeurilor sunt neînsemnate şi se contabilizează în componenţa
cheltuielilor perioadei.
Evidenţa costurilor activităţii de bază, inclusiv şi a costurilor directe de materiale se ţine în contul
811 „Activităţi de bază”, care este un cont de calculaţie, structura căruia poate fi prezentată în figura
3.1:
Dt 811 „Activităţi de bază” Ct
Soldul producţiei în curs de execuţie la În perioada de gestiune:
începutul perioadei de gestiune - costul efectiv al rebutului definitiv;
Costurile pentru fabricarea produselor - costul efectiv al deşeurilor
în perioada de gestiune: recuperabile;
La finele perioadei de gestiune:
- costurile directe materiale, - costul producţiei în curs de execuţie
la
- costurile directe de retribuirea finele perioadei de gestiune
muncii, - costul efectiv al produselor fabricate,
- contribuţiile privind asigurările serviciilor prestate şi lucrărilor executate.
sociale şi primele de asigurare
medicală obligatorie,
La finele perioadei de gestiune costuri
indirecte de producţie.
Rulaj debitor Rulaj creditor
Fig. 3.1 Structura contului 811 „Activităţi de bază”

La sfârşitul perioadei de gestiune contul 811 „Activităţi de bază” se închide şi, respectiv, nu are
sold.
Contul 811 „Activităţi de bază” se va dezvolta analitic pe secţii de producţie, tipuri de produse,
servicii sau lucrări. De exemplu, dacă într-o secţie de producţie se fabrică două tipuri de produse: A şi
B, atunci se vor deschide două conturi analitice: 811 / A şi 811 / B, fiecare dintre ele ţinând evidenţa
costurilor necesare fabricării produsului pentru care s-a deschis contul analitic respectiv.
Pentru evidenţa costurilor directe de materiale se pot întocmi următoarele formule contabile
prezentate în tabelul 3.3:
Tabelul 3.3
Jurnalul de înregistrare a operaţiilor economice
Nr Conţinutul operaţiilor economice Conturi Temei pentru
. coresponden înregistrare
crt te (document
. Debit Cred primar, registru
it contabile etc.)
1. Consum materii prime, materiale de bază, Fişe-limite de
semifabricate cumpărate, combustibil şi consum, bonuri de
ambalaj tehnologic utilizate pentru fabricarea comandă, bonuri de
produselor (prestarea serviciilor) consum etc.
2. Reflectarea costului serviciilor şi bunurilor Procese-verbale de
materiale (energie electrică, termică, apă, prestare a
gaze naturale etc.), fără TVA, utilizate în serviciilor, facturi
scopuri tehnologice, aprovizionate de la fiscale, facturi de
furnizori; expediţie, note de
contabilitate etc.
materiale (energie electrică, termică, apă prestare a
etc.), fără TVA, utilizate în scopuri serviciilor, facturi
tehnologice, aprovizionate de la întreprinderi fiscale, facturi de
asociate sau fiice; expediţie, note de
contabilitate etc.
4. Reflectarea costului serviciilor şi bunurilor Note de
materiale (energie electrică, termică, apă contabilitate etc.
etc.), fără TVA, utilizate în scopuri
tehnologice, din producţie proprie;
5. Reflectarea valorii deşeurilor recuperabile Bonuri de intrări
obţinute în secţiile de bază
Evidenţa analitică a costurilor directe de materiale se ţine în Borderoul de repartizare a

costurilor directe de materiale pe tipuri de produse, care se întocmeşte la nivelul fiecărei secţii de
producţie, iar evidenţa sintetică a acestora se ţine în:
 borderoul 8.11 „Activităţi de bază” – la nivelul secţiilor de producţie, care se întocmeşte în
baza datelor din Borderoul de repartizare a costurilor directe de materiale pe tipuri de
produse;
 registrul 7.8 „Consumurile şi cheltuielile întreprinderii ” – la nivelul entităţii, care se
completează prin preluarea datelor din borderourile 8.11 „Activităţi de bază” .
3.2.
Contabilitatea costurilor directe privind retribuirea muncii
Contabilitatea managerială a costurilor directe privind retribuirea muncii (CDR) presupune:

a) determinarea şi controlul timpului de muncă;
b) evaluarea muncii şi determinarea drepturilor salariale;
c) includerea costurilor directe privind retribuirea muncii în costul producţiei.
Printre documentele primare utilizate la calcularea salariului pot fi enumerate:

a) „Tabelul de pontaj” – serveşte ca bază pentru evidenţa timpului de muncă prestat. Acest
document se deschide lunar de către fiecare secţie, sector într-unităţile de cercetare-dezvoltare
singur exemplar, şi se completează zilnic, indicându-se prezenţele, numărul de ore lucrate,
absenţele şi cauzele acestora. Înregistrările se fac pentru fiecare salariat în parte. Abaterile se
înregistrează prin semne convenţionale: incapacitate temporară de muncă – B; deplasare – D;
zile de odihnă – O; concediul legal – C, etc. Menţiunile privind cauzele absenţelor se fac în
baza documentelor corespunzătoare, de exemplu „Certificat medical”, „Ordin de acordare a
concediului”.
În funcţie de caracterul producţiei şi a procesului tehnologic pentru evidenţa producţiei se
utilizează diverse documente primare. Ele servesc ca bază pentru obţinerea datelor privind producţia
fabricată de muncitori şi calcularea salariilor, controlul mişcării articolelor în procesul de producţie,
evidenţa îndeplinirii planului de producţie.
b) La entităţi cu caracterul de producţie în masă şi în serie, când muncitorii îndeplinesc operaţii
omogene, se întrebuinţează „Raport de fabricaţie”. Acesta este un document centralizator pe
schimb, câteva zile, decadă, lună. În acest bon la începutul lucrului se indică sarcinile stabilite,
timpul efectuării, cantitatea şi alţi indicatori, iar după finisarea schimbului maistru preia
producţia fabricată. Acest raport este semnat de către maistru, normator, controlor de calitate,
contabil-şef.
c) În producţie individuală şi în serii mici care se caracterizează prin aceea că muncitorii
îndeplinesc diferite lucrări sau operaţii neomogene pentru evidenţa producţiei şi salariului se
îndeplineşte „Bonul de lucru în acord”. Bonul se completează pentru un anumit cod de
cheltuieli a unui muncitor (comandă individuală) sau pe colectivul muncitorilor (în dependenţă
de comandă). În acest document se indică: numărul, conţinutul comenzii, locul îndeplinirii,
executorii şi numărul de pontaj, categorie, timpul normat şi tariful pe o unitate de lucru,
precum şi totalul de ore normă şi suma retribuţiei. După finisarea lucrului în bon se indică
cantitatea bună a producţiei finite, a rebutului (cu precizarea rebutului plătit şi % de plată). Pe
bonul de brigadă se determină suma totală a remunerării, apoi ea se repartizează între membrii
brigăzii. Pentru aceasta pe partea verso a bonului sînt indicate criteriile necesare pentru
repartizarea salariului.
d) „Foaia de parcurs” se întocmeşte în cazul producţiei în serie. Se deschide pentru o partidă de
detalii, pe care le însoţeşte pe tot parcursul prelucrării, începând cu prima şi finisând cu ultima
operaţie. Acest document se foloseşte şi pentru controlul mişcării şi înregistrării detaliilor în
procesul de producţie.
Aceste documente primare din secţii se transmit în contabilitate pentru calcularea salariului.
La momentul actual salarizarea angajaţilor din economia naţională se efectuează
în baza Legii salarizării nr. 847-XV din 14 februarie 2002, cu modificările
ulterioare şi a Codului Muncii al RM nr. 154-XV din 28 martie 2003, cu
modificările şi completările ulterioare.
Se cunosc doi factori interdependenţi ce contribuie la organizarea stabilirii salariului:
1. sistemul tarifar
2. formele de retribuire.
Baza organizării remunerării muncii o constituie sistemul tarifar ce include 3 elemente:
 indicatorii tarifari de calificare;
 reţeaua tarifară unică de salarizare;
 salariu tarifar.
Indicatorii tarifari de calificare se elaborează aparte pentru fiecare ramură a economiei
naţionale.
Reţeaua tarifară serveşte pentru stabilirea relaţiilor în retribuirea muncii între categoriile de
muncă şi categoriile de muncitori.
Salariul tarifar pentru categoria I de salarizare a Reţelei tarifare unice serveşte drept bază
pentru stabilirea, în contractele colective şi individuale de muncă, a salariilor tarifare şi de funcţie
concrete.
Formele de salarizare ocupă un rol important în sistemul de salarizare şi utilizarea eficientă a
forţei de muncă. În conformitate cu Codul Muncii şi Legea salarizării „munca muncitorilor şi
funcţionarilor este retribuită:
a) pe unitate de timp (în regie);

b) pe unitate de produs (în acord).
Salarizarea pe unitate de timp sau în regie este forma de salarizare prin

care plata forţei de muncă se face în funcţie de timpul lucrat (oră, zi, săptămînă,
lună, etc) fără să se precizeze cantitatea de muncă pe care el trebuie s-o depună
în unitatea dată de timp.
Forma de retribuire după timp include 2 sisteme de salarizare:
a) sistemul simplu;
b) sistemul premial.
Sistemul simplu de salarizare pe unitate de timp prevede calcularea salariului numai în
dependenţă de numărul de ore, zile lucrate. Salariul se determină:
Salariul = numărul de ore lucrate * tarif pe oră.
Exemplu: Un muncitor cu categoria a V-a de calificare a lucrat într-o lună 165 ore.
Tariful de remunerare - 8,68 lei/oră.
Se cere, de calculat salariul total.
Soluţie:
Salariul lunar al lucrătorului =
Sistemul premial de salarizare pe unitate de timp prevede în afară salariului calculat după
timpul lucrat şi un premiu stabilit în dependenţă de coeficientul participării în muncă sau de calitatea
muncii efectuate. Acest sistem de salarizare se foloseşte pentru stimularea şi cointeresarea
lucrătorilor.
În acest sistem salariul se calculează în felul următor:
Salariul = salariul tarifar lunar + suma premiilor stabilite în % faţă de salariul tarifar
Lucrătorilor ce fac parte din personalul administrativ şi de conducere salariul se determină conform
tarifelor lunare. Dacă lucrătorul a lucrat întreaga lună, atunci lui i se atribuie salariul întreg. În cazul
absenţei de la lucru din diferite motive salariul se determină după timpul efectiv lucrat.
Exemplu: Dna Frunză, diridicătoare, are salariul tarifar lunar de 1 900 lei. În luna
decembrie a lucrat 17 zile (136 ore). În luna decembrie sunt 183 ore lucrătoare. Mărimea
premiului este de 20 % din salariul tarifar.
Se cere de calculat salariul total.
Soluţie:
1. salariul tarifar pe oră =
2. salariul pentru timpul efectiv lucrat =
3. suma premiului =
4. salariul total =
Salariul în acord (pe unitate de produs) este forma de salarizare

potrivit căreia remunerarea lucrătorilor se face în raport cu cantitatea de
bunuri produse sau cu numărul de operaţii executate în unitate de timp.
În funcţie de condiţiile concrete de organizare a muncii şi de interesul
stimulării mai puternice a unor laturi cantitative sau calitative ale
activităţii, acordul poate îmbrăca următoarele sisteme:
 acord direct;
 acord indirect;
 acord premial;
 acord progresiv.
 acord direct – prevede calcularea salariului doar în funcţie de cantitatea de bunuri produse sau de
numărul de operaţiuni executate.
Salariul = nr de unităţi efectiv fabricate * tarif pe unitate de produs.
Exemplu: Un muncitor a fabricat într-o lună 160 piese M-18 remunerate la tariful –
5,3 lei / piesă şi 125 piese M-24 la tariful – 4,25 lei / piesă.
Se cere, de calculat salariul lucrătorului.
Soluţie:
Salariul lunar al lucrătorului =
 acord indirect – se utilizează pentru remunerarea muncii muncitorilor auxiliari (lăcătuşi,

mecanici, sudori etc.), care deservesc locurile în care activează muncitorii de bază. Conform
acestui sistem salariul se determină în % faţă de salariul muncitorilor de bază sau se stabileşte un
salariu fix lunar, ce se modifică în funcţie de îndeplinirea normelor de producţie.
Exemplu: Muncitorului ce deserveşte utilajele de producţie îi este stabilit tariful de 8,00 lei
pentru 10 unităţi de produse fabricate de către muncitorii de bază. În timpul lunii curente
muncitorii de bază au produs 2000 unităţi de produse.
Se cere, de calculat salariul muncitorului auxiliar.
Soluţie:
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________
 (acord premial – prevede în afară de salariul pentru munca efetiv prestată şi un premiu pentru
îndeplinirea sau supraîndeplinirea normei de producţie.
Exemplu: Un muncitor a produs în cursul unei luni 5 230 unităţi dintr-un produs, norma de
producţie fiind de 4 600 unităţi. Tariful de plată - 105,50 lei pentru 500 unităţi. Conform
condiţiilor premiale ale întreprinderii, premiul pentru îndeplinirea normei de producţie este de
20%, iar pentru supraîndeplinirea acesteia – 3,0 % pentru fiecare cinci sute de unităţi fabricate
peste normă.
Se cere, de calculat salariul muncitorului.
Soluţie:
1) Salariul pentru unităţile fabricate =
2) Suma premiului pentru îndeplinirea normei =
3) Suma premiului pentru supraîndeplinirea normei:
Calculăm numărul de unităţi fabricate supranormă:
Calculăm mărimea procentului premiului:
Suma premiului =
4) Salariul total =
 acord progresiv – constă în faptul că producţia fabricată în limita normei de producţie va fi
remunerată la un tarif de plată obişnuit, iar producţia fabricată peste norma de producţie – la un
tarif majorat în anumite proporţii stabilite progresiv. Astfel, cu cît gradul de îndeplinire a normei
este mai înalt, cu atît mai mult se majorează tariful pe o unitate de produs.
Exemplu: Un muncitor a prelucrat pe parcursul unei luni 275 piese, norma de producţie lunară
fiind de 220 piese. Tariful de plată – 8,25 lei / unit. Conform condiţiilor premiale stabilite la
entitate, se prevede că pentru supraîndeplinirea normei de producţie de la 100 – 110%, tariful
de plată se majorează cu 7 %, de la 111 – 120% - cu 14 %, iar peste 121% - cu 21 %.
Se cere, de calculat salariul muncitorului.
Soluţie:
1. Salariul pentru articolele fabricate în limita normei =
2. Gradul de îndeplinire a normei de producţie =
3. Cantitatea articolelor fabricate de la 101 % - 110 % =
4. Tariful majorat cu 7 % =
5. Cantitatea articolelor fabricate de la 110 % - 120 % =
7. Cantitatea articolelor fabricate peste normă 121 % =
9. Salariul pentru articolele supranormă =
10. S alariul total calculat =
În funcţie de posibilităţile de organizare a evidenţei rezultatelor muncii prestate acordul poate fi:
1. individual;
2. colectiv sau global.
Acordul individual se aplică atunci cînd se poate stabili cu exactitate cantitatea de produse sau
operaţii executate pe fiecare muncitor în parte.
Acordul colectiv se utilizează în cazul în care la fabricarea unor produse sau la executarea unor
lucrări participă un colectiv de mai mulţi muncitori cu aceeaşi calificare sau calificări diferite.
Salariul fiecărui muncitor se determină reieşind din timpul lucrat de fiecare dintre ei şi nivelul de
calificare a lor. Repartizarea salariilor între membrii brigăzii se face prin 2 metode:
1. metoda coeficient-oră;
2. metoda salariului tarifar.
Termenul coeficient-oră reprezintă produsul dintre orele lucrate şi
coeficientul tarifar corespunzător categoriei.
Repartizarea salariului între membrii colectivului prin metoda coeficient-oră se face în felul
următor:
 se determină numărul de coeficienţi-oră pe fiecare membru al colectivului şi în
întregime pe brigadă, apoi numărul de ore lucrate se înmulţeşte cu coeficientul tarifar;
 suma totală a salariului colectivului se împarte la numărul total de coeficienţi –ore al
colectivului şi se determină costul unui coeficient-oră;
 costul unui coeficient-oră se înmulţeşte la numărul de coeficient-ore pe fiecare muncitor
şi se determină mărimea salariului.
Exemplu: Se cunosc următoarele date despre activitatea unei brigăzi formate
din trei muncitori, care în luna curentă au lucrat împreună la executarea unui
articol.
Toţi membrii brigăzii au fabricat împreună 600 articole, executând după
tehnologie două operaţii. Tariful stabilit la executarea operaţiilor este
următorul: pentru operaţia I – 7,50 lei, pentru operaţia II – 8,25 lei.
Componenţa brigăzii şi timpul lucrat de către membrii acesteia se prezintă în
tabelul 3.4:
Tabelul 3.4
Numele, Număr Categoria Tariful Timpul lucrat
prenumele matricol orar (lei) (ore)
Ursu I.E. 544 I 8 160
Vulpe A.N. 547 II 9,6 185
Lupu A.N. 550 III 12 190
Se cere: de repartizat salariul între membrii brigăzii, conform metodei coeficient-oră.
Soluţie:
1. Salariul calculat brigăzii =
2. Coeficienţi tarifari:
Categoria I =
Categoria II =
Categoria III =
3. Modul de repartizare a salariului între membrii brigăzii se va prezenta în tabelul 3.5:
Tabelul 3.5
Repartizarea salariului conform metodei coeficient-oră
Numele, Cate- Timp Coeficienţi Coefici- Mărimea Salariul
muncitorilor goria efectiv tarifari enţi-ore unui efectiv
lucrat, ore coeficient-oră calculat, lei
1 2 3 4 5= 6 7=
Ursu I.E.
Vulpe A.N.
Lupu A.N.
Total
Mărimea unui coeficient-oră =
Repartizarea salariului prin metoda salariului tarifar se face în felul următor:

 se determină suma salariului tarifar pe fiecare muncitor prin produsul numărului de ore lucrate la
salariul tarifar pe oră;
 se calculă coeficientul de plată prin raportul salariului cîştigat de colectiv către suma totală a
salariului tarifar;
 se determină suma salariului fiecărui muncitor în parte prin produsul coeficientului de repartizare
şi a salariului tarifar.
Exemplu: În baza datelor din exemplu precedent, se cere, de repartizat
salariul brigăzii prin metoda salariului tarifar. Modul de repartizare a
salariului între membrii brigăzii se va prezenta în tabelul
3.6:
Soluţie:
Tabelul 3.6
Repartizarea salariului conform metodei salariului tarifar
Numele, Cate- Timp Tariful Salariul Coeficient Salariul
muncito- goria efectiv orar, tarifar, lei de plată efectiv
rilor lucrat, ore lei/ oră calculat, lei
1 2 3 4 5= 6 7=
Ursu I.E.
Vulpe A.N.
Lupu A.N.
Total
Coeficient de plată =
Comparând calculele ambelor metode observăm că rezultatele repartizării salariului

trebuie să fie întocmai aceleaşi, dar se cere să fie aleasă cea mai efectivă reieşind din
condiţiile concrete a muncii.
Conform art.137 al Codului muncii, în afară de salariile pentru munca efectiv prestată, angajatorii
sunt în drept să calculeze personalului angajat şi anumite adaosuri, sporuri la salarii cu caracter de
compensare şi stimulare.
Adaosul la salarii reprezintă o plată sub formă de compensare, în funcţie de regimul de lucru şi
condiţiile de muncă.
Sporul la salarii reprezintă o plată suplimentară care are caracter de stimulare a lucrătorilor pentru
ridicarea calificării, măiestriei profesionale, precum şi pentru îndeplinirea îndelungată a sarcinilor de
muncă pe un anumit teritoriu sau într-un anumit domeniu de activitate.
Tipurile de adaosuri şi sporuri posibile la salarii sunt prezentate în tabelul 3.7.
Tabelul 3.7
Tipuri de adaosuri şi sporuri la salariile da bază
Adaosuri Sporuri
 pentru munca suplimentară;  pentru munca în caz de
 pentru munca în zilele de odihnă şi cumulare a profesiilor
sărbătoare; (funcţiilor) şi de îndeplinire a
 pentru munca în timp de noapte; obligaţiilor de muncă ale
 pentru munca în tură continuă; salariaţilor temporar absenţi;
 pentru munca în caz de cumul de profesii  pentru măiestrie profesională;
şi funcţii;  pentru categoria de calificare;
 pentru efectuarea lucrărilor de diversă  pentru grad ştiinţific;
calificare;  pentru vechimea în muncă etc.
 pentru munca în condiţii nefavorabile etc.
Retribuirea muncii suplimentar prestate. Se consideră muncă suplimentară, munca prestată peste
durata stabilită a timpului de muncă, prevăzută în art. 95 al Codului muncii. Munca suplimentară
poate fi efectuată numai cu învoirea comitetului sindical al entităţii şi numai în cazuri excepţionale.
Drept temei retribuirea muncii suplimentare serveşte ordinul în scris al conducătorului entităţii care
este adus la cunoştinţa lucrătorilor.
Conform art. 157 al Codului muncii, retribuirea pentru munca suplimentar prestată se efectuează
astfel:
- pentru primele două ore suplimentare prestate – în mărime de cel puţin 1,5 din tariful de plată
stabilit lucrătorului;
- pentru următoarele ore suplimentare – cel puţin în mărime dublă.
Exemplu: În legătură cu necesităţile de producţie, un muncitor în luna ianuarie a lucrat
160 ore (fără ore suplimentar prestate), iar în 5 zile a lucrat suplimentar câte 4 ore.
Tariful de plată constituie 10 lei / oră.
Calculul salariului muncitorului se prezintă astfel:
 salariul pentru numărul total de ore lucrate pe parcursul lunii
=__________________________;
 adaosul pentru primele două ore lucrate suplimentar
=_________________________________ ;
 adaosul pentru orele următoare lucrate suplimentar
= __________________________________;
 salariul total calculat muncitorului
= ________________________________________________.
Retribuirea muncii prestate în zilele de odihnă şi cele de sărbătoare. În zilele de odihnă şi

sărbătoare se admit lucrările, stoparea cărora nu este posibilă în legătură cu condiţiile tehnico-
industriale (entităţile, instituţiile, organizaţiile care funcţionează fără întrerupere), lucrările
determinate de necesitatea deservirii populaţiei, precum şi lucrările de reparaţie şi de încărcare-
descărcare urgentă.
Conform art.158 al Codului muncii, munca în zilele de odihnă şi sărbătoare este retribuită
salariaţilor:
- care lucrează în acord – cel puţin în mărimea dublă a tarifului în acord;
- a căror muncă este retribuită în baza tarifelor de salarizare pe unitate de timp sau zi – cel puţin în
mărimea dublă a salariului pe unitate de timp sau zi;
- a căror muncă este retribuită cu salariul lunar – în mărime de cel puţin un salariu pe unitate de
timp sau a remuneraţiei de o zi peste salariu, dacă munca în ziua de sărbătoare a fost prestată în
limitele normei lunare a timpului de muncă şi de cel puţin în mărime dublă a salariului pe
unitate de timp sau a remuneraţiei de o zi peste salariu, dacă munca a fost prestată peste norma
lunară.
La dorinţa salariatului care a prestat munca în zi de sărbătoare, lui i se poate acorda o altă zi de
odihnă.
Exemplu: Un muncitor în luna ianuarie a lucrat 160 ore, inclusiv ziua de 7 ianuarie
în legătură cu necesităţile de producţie. Tariful de plată – 10 lei / oră.

 salariul pentru numărul total de ore lucrate
= ________________________________________;
 adaosul pentru timpul lucrat în ziua de 7 ianuarie
= ___________________________________;
= _______________________________________________.
Retribuirea muncii prestate în timp de noapte. Potrivit art. 103 (alin.1) al Codului muncii, timp de
noapte este considerat timpul de la ora 2200 până la ora 600 . Dacă munca se prestează în timp de
noapte, durata stabilită a muncii (turei) se reduce cu o oră.
Conform art.159 al Codului muncii, retribuirea muncii prestate în timp de noapte se efectuează în
mărime de cel puţin 1,5 din tariful de plată stabilit salariatului.
Exemplu: Un muncitor în luna ianuarie a lucrat 160 ore, dintre care 35 – în timp de
noapte. Tariful de plată constituie – 10 lei / oră.
 salariul pentru numărul total de ore lucrate
= _______________________________________;
 adaosul pentru munca prestată în timpul nopţii
=_____________________________________;
= ______________________________________________.
Retribuirea muncii prestate în condiţii nefavorabile. Conform art. 139 al Codului muncii, pentru
munca prestată în condiţii nefavorabile se stabilesc adaosuri cu caracter de compensare unice pentru
salariaţii de orice calificare care muncesc în condiţii egale la entitatea respectivă. Mărimile concrete
ale plăţilor sub formă de compensare se stabilesc în urma negocierilor şi în funcţie de condiţiile de
muncă (lucrări grele şi foarte grele, lucrări în condiţii nocive şi foarte nocive etc.), dar nu mai mici
decât cele prevăzute de Legea salarizării.
Uneori, la entităţile de producţie pot exista cazuri de producere a rebuturilor şi de staţionări în
procesul tehnologic. În asemenea situaţii remunerarea muncii se efectuează în felul următor:
o remunerarea muncii în caz de producere a rebuturilor: conform art. 162 al Codului muncii,
remunerarea produselor rebutate se face, astfel:
 rebuturile definitive care au avut loc din vina muncitorilor nu se remunerează;
 rebuturile definitive care au avut loc nu din vina muncitorilor se remunerează similar
produselor calitative;
 rebuturile parţiale din vina muncitorilor se remunerează la tarife reduse, stabilite în
contractul colectiv de muncă.
o remunerarea timpului de staţionare: conform art. 163 al Codului muncii, remunerarea pentru
timpul de staţionare se efectuează astfel:
 din vina muncitorilor – nu se remunerează;
 nu din vina muncitorilor, în cazul în care aceştia au preîntâmpinat administraţia despre o
eventuală staţionare sau despre începutul staţionării, se efectuează în mărime de cel puţin
2/3 din salariul tarifar (salariul funcţiei) pe unitate de timp stabilit salariatului, dar nu mai
puţin de un salariu minim pe unitate de timp, stabilit de legislaţie, pentru fiecare oră de
staţionare.
Modul de înregistrare a staţionării produse nu din vina salariatului şi mărimea retribuirii concrete
se stabilesc în contractele colective şi individuale de muncă.
Exemplu: Conform Fişei de pontaj din luna ianuarie, lăcătuşul Nicu Petrescu (tariful de
plată constituie 12 lei / oră) a fost prezent la locul de muncă 160 ore. Însă în ziua de 5
ianuarie lăcătuşul nu a activat de la 8 00 până la 1000 din cauza deteriorării utilajului de
producţie. Responsabilitatea de producerea staţionării îi revine secţiei mecanice.
Calcularea salariului lăcătuşului se prezintă astfel:
 salariul pentru orele efectiv lucrate
= _________________________________________;
 salariul pentru orele nelucrate
= _____________________________________________;
 salariul total calculat lăcătuşului
= ___________________________________________.
Drepturile salariale se determină de către compartimentul contabilităţii denumit adesea

compartimentul, serviciul, biroul de salarizare care, pornind de la evidenţele operative ale prezenţei la
lucru – fişa de pontaj, tabelul de evidenţă a timpului de muncă prestat, confruntate cu evidenţele
operative ale volumului de muncă prestat – bonul de lucru în acord, raportul de fabricaţie, foaia de
parcurs, trebuie să asigure pentru fiecare salariat în parte calculul salariului individual.
Paralel cu determinarea drepturilor băneşti ale fiecărui salariat acestea se repartizează pe tipuri de
produse fabricate în scopul includerii lor în costul acestora. În acest context vom menţiona că, modul
de repartizare a drepturilor băneşti pe tipuri de produse este diferit.
Astfel, salariile muncitorilor de bază calculate conform formei de salarizare în acord se includ, de
regulă, în mod direct în costul produselor fabricate, adică nemijlocit în baza datelor din documentele
primare (raporturi de fabricaţie, bonuri de lucru în acord etc.), fără alte calcule suplimentare. În cazul
în care includerea directă a salariilor în acord nu este posibilă, ele se repartizează pe tipuri de produse
proporţional salariilor tarifare (normative). Pentru aceasta se parcurg următoarele etape:
 se determină suma salariului normativ pe fiecare tip de produs prin înmulţirea salariului
normativ pe o unitate de produs cu volumul efectiv al produselor fabricate;
 se calculează coeficientul de repartizare ca raportul dintre suma totală a salariului efectiv
calculat şi suma totală a salariului normativ;
 se stabileşte suma salariului pe fiecare tip de produs prin înmulţirea coeficientului de
repartizare cu suma salariului normativ.
Salariile muncitorilor de bază calculate conform formei de salarizare în regie, inclusiv premiile
muncitorilor de bază, se repartizează pe tipuri de produse fabricate proporţional salariilor calculate în
acord.
Salariul suplimentar calculat muncitorilor de bază se repartizează pe tipuri de produse proporţional
salariilor de bază (în acord şi regie).
În final vom menţiona că, de rînd cu includerea salariilor muncitorilor de bază în costul produselor
fabricate este necesară repartizarea contribuţiilor pentru asigurările sociale şi primelor de asigurare
obligatorie de asistenţa medicală. Contribuţiile pentru asigurările sociale şi primelor de asigurare
obligatorie de asistenţa medicală se includ în costul produselor în mod direct, adică prin aplicarea
cotei procentuale stabile de către legislaţia în vigoare la suma salariilor repartizate pe tipuri de
produse.
Pentru evidenţa costurilor directe privind retribuirea muncii se pot întocmi următoarele formule
contabile prezentate în tabelul 3.8:
Tabelul 3.8
crt te (document
it contabile etc.)
1. Calculul salariilor muncitorilor de bază Bonuri de lucru în
acord, tabele de
pontaj, borderour
de calcul a
salariilor etc.
2. Calculul contribuţiilor de asigurări sociale de Notă de
stat obligatorii aferente salariilor muncitorilor contabilitate
de bază
3. Calculul primelor de asistenţa medicală Notă de
obligatorie aferente salariilor muncitorilor de contabilitate
bază, în cazul în care calculul şi achitarea
salariilor se efectuează în aceeaşi lună;
obligatorie aferente salariilor muncitorilor de contabilitate
bază, în cazul în care calculul şi achitarea
salariilor se efectuează în luni diferite
5. Constituirea provizioanelor pentru plata Notă de
concediilor de odihnă ale muncitorilor de bază contabilitate
Evidenţa analitică a costurilor directe privind retribuirea muncii se ţine în Borderoul de
repartizare a salariilor, contribuţiilor sociale şi a provizioanelor privind concediile de odihnă pe
tipuri de produse, care se întocmeşte pe fiecare secţie în parte, iar evidenţa sintetică a acestora se ţine
în:
 borderoul 8.11 „Activităţi de bază” – la nivelul secţiilor de producţie, care se întocmeşte în
baza datelor din Borderoul de repartizare a salariilor, contribuţiilor sociale şi a
provizioanelor privind concediile de odihnă pe tipuri de produse;
completează prin preluarea datelor din borderourile 8.11 „Activităţi de bază”.
3.3. Contabilitatea şi repartizarea costurilor indirecte de producţie
Costurile indirecte de producţie se pot perfecta prin următoarele documente primare, cum ar fi:
1. Bon de consum a materialelor – utilizat pentru eliberarea materialelor pentru necesitățile
generale ale secţiei de producţie. El conţine date referitoare la: data şi numărul documentului,
tipul operaţiei, secţia consumatoare, numărul nomenclator şi denumirea materialelor
consumate, unitatea de măsură, cantitatea, costul şi valoarea materialelor utilizate. Este semnat
de către persoana gestionară şi seful secţiei consumatoare;
2. Borderou de calculare a amortizării mijloacelor fixe – este folosit pentru calcularea
amortizării mijloacelor fixe de producţie. În acest borderou se indică următoarele elemente
informative: denumirea mijloacelor fixe, data predării lor în exploatare, norma amortizării,
contul de evidenţă a amortizării calculate, valoarea iniţială, suma amortizării calculate. Se
întocmeşte lunar de către persoana responsabilă de ţinerea acestui compartiment al
contabilităţii;
3. Borderou de calculare a salariilor – se utilizează pentru calcularea salariilor muncitorilor
auxiliari şi personalului administrativ care activează într-o subdiviziune de producţie. Conţine
date cu privire la: numele, prenumele lucrătorilor, numărul matricol al acestora, timpul efectiv
lucrat, tariful de remunerare, suma salariilor calculate şi în unele cazuri reţinerile din salariile
calculate, precum şi suma salariilor spre plată;
4. Darea de seamă privind consumul de resurse energetice – este utilizat pentru evidenţa
consumului de energie electrică, energie termică, apă atât în expresie cantitativă, cât şi valorică
pentru necesităţile generale ale subdiviziunilor de producţie;
5. Borderou de evidenţă a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată – este utilizat pentru
evidenţa mişcării obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, etc.
5.
Pentru evidenţa costurilor indirecte de producţie este destinat contul 821 „Costuri indirecte
de producţie”, acesta fiind un cont de colectare-repartizare.
În debitul contului pe parcursul perioadei de gestiune se reflectă costurile aferente
articolelor stabilite de fiecare entitate, iar în creditul contului – repartizarea costurilor
colectate pentru includerea în costul produselor fabricate (serviciilor prestate) sau
raportarea la cheltuielile perioadei.
În vederea reflectării costurilor indirecte de producţie colectate pe parcursul perioadei de
gestiune se pot întocmi următoarele formule contabile prezentate în tabelul 3.9:
Tabelul 3.9
. corespondent înregistrare
crt e (document
. Debi Cred primar, registru
t it contabile etc.)
1. Calcularea amortizării activelor nemateriale Borderou de
cu destinaţie de producţie calculare a
amortizării
activelor
nemateriale, notă de
contabilitate
2. Calcularea amortizării mijloacelor fixe de Borderou de
producţie (utilajelor de producţie, clădirilor calculare a
secţiilor de producţie etc.) amortizării
mijloacelor fixe,
notă de
contabilitate
3. Consum materiale utilizate pentru Bonuri de consum,
exploatarea, reparaţia, întreţinerea procese-verbale de
mijloacelor fixe de producţie, precum şi casare a
pentru alte necesităţi generale ale secţiilor de materialelor
producţie
4. Consum obiecte de mică valoare şi scurtă Procese-verbale de
durată cu valoarea unitară de până la 3 000 casare a OMVSD,
lei, utilizate pentru necesităţi generale ale borderouri de
secţiilor de producţie evidenţă a OMVSD
5. Calcularea amortizării obiectelor de mică Bonuri de eliberare

valoare şi scurtă durată, utilizate pentru a OMVSD,
nevoile generale ale secţiilor de producţie borderouri de
evidenţă a OMVSD
6. Decontarea costurilor de deplasare în interes Deconturi de avans
de serviciu suportate de către lucrătorii cu documentele de
productivi, în cazul acordării avansurilor spre decontare şi de
decontare plată justificative
7. Decontarea costurilor de deplasare în interes Deconturi de avans
de serviciu suportate de către lucrătorii cu documentele de
productivi, în cazul neacordării avansurilor decontare şi de
spre decontare plată justificative
aburi, gaze naturale etc.) utilizate pentru serviciilor, facturi
necesităţile generale ale secţiilor de fiscale
producţie, aprovizionate de la furnizori,
aburi, gaze naturale etc.) utilizate pentru serviciilor, facturi
necesităţile generale ale secţiilor de fiscale
producţie, aprovizionate de la întreprinderile
–fiice sau asociate
10 Reflectarea costului serviciilor şi bunurilor Nota de
. materiale (energie electrică, termică, apă, contabilitate
aburi, gaze naturale etc.) utilizate pentru
necesităţile generale ale secţiilor de
producţie din producţie proprie
11 Calculul salariilor muncitorilor auxiliari Bonuri de lucru în
. (muncitorilor care execută lucrări de acord, tabele de
reparaţie a mijloacelor fixe direct în cadrul pontaj, borderour
secţiilor, dereticătoarelor, paznicilor, de calcul a salariilor
hamalilor etc.), şi personalului administrativ etc.
(şefi de secţie, maiştri, normatori, brigadieri
etc.) din cadrul subdiviziunilor de producţie
12 Calculul contribuţiilor de asigurări sociale de Notă de
. stat obligatorii aferente salariilor contabilitate
muncitorilor auxiliari şi personalului
administrativ din cadrul subdiviziunilor de
producţie
13 Calculul primelor de asistenţa medicală Notă de
. obligatorie aferente salariilor muncitorilor contabilitate
auxiliari şi personalului administrativ din
cadrul subdiviziunilor de producţie, în cazul
în care calculul şi achitarea salariilor se
efectuează în aceeaşi lună
14 Calculul primelor de asistenţa medicală Notă de
. obligatorie aferente salariilor muncitorilor contabilitate
auxiliari şi personalului administrativ din
cadrul subdiviziunilor de producţie, în cazul
în care calculul şi achitarea salariilor se
efectuează în luni diferite
15 Constituirea provizioanelor pentru plata Notă de
. concediilor de odihnă ale muncitorilor contabilitate
auxiliari din cadrul subdiviziunilor de
producţie sau pentru reparaţia mijloacelor
fixe de producţie
La sfârşitul fiecărei perioade de gestiune (de regulă, lună) totalul

costurilor indirecte de producţie acumulate la nivelul unei secţii de
producţie urmează să fie repartizate pe tipuri de produse fabricate în
cadrul secţiei respective.
În cazul în care într-o secţie de producţie se fabrică două sau mai multe tipuri de produse apare
necesitatea calculării coeficientului de repartizare a costurilor indirecte de producţie (K cip), conform
următoarei relaţii de calcul:
Total consumuri indirecte de productie
K cip =
Total baza de repartizare
În calitate de bază de repartizare a costurilor indirecte de producţie se poate alege:
 salariile muncitorilor de bază;
 numărul de om-ore;
 numărul de maşini-ore;
 cantitatea de materii prime şi materiale de bază consumată;
 volumul fizic al producţiei etc.
Fiecare entitate urmează să-şi aleagă, în mod individual, baza de
repartizare a costurilor indirecte de producţie. Însă, trebuie de avut în vedere
ca baza de repartizare aleasă să fie într-o relaţie de cauzalitate cu costurile
indirecte supuse repartizării. De exemplu, pentru repartizarea costurilor
indirecte de producţie ale unei secţii robotizate se va alege ca bază de
repartizare numărul de maşini-ore de funcţionare a utilajului sau consumul de
materie primă, dar nu se va alege salariul lucrătorilor sau numărul de om-ore
lucrate.
Datorită modului de variaţie a costurilor pe o unitate de produs, SNC 2 „Stocurile de mărfuri şi

materiale” prevede că pentru a repartiza şi a include în cost costurile indirecte de producţie este
necesar de a stabili suma costurilor indirecte de producţie variabile şi suma costurilor indirecte de
producţie constante din totalul costurilor indirecte de producţie colectate la sfîrşitul unei perioade de
gestiune.
Sunt considerate costuri indirecte de producţie variabile, costurile efectuate pentru întreţinerea
şi funcţionarea utilajului de producţie, consumul materialelor auxiliare pentru reparaţia curentă a
utilajului de producţie etc.
Costuri indirecte de producţie constante cuprind costurile efectuate pentru necesităţile generale ale
secţiei de producţie, cum sunt: combustibilul consumat pentru încălzirea secţiei de producţie, consum de
materiale auxiliare pentru reparaţia curentă a clădirii secţiei de producţie, amortizarea mijloacelor fixe cu
destinaţie de producţie, primele de asigurare a mijloacelor fixe cu caracter productiv etc.
Astfel, costurile indirecte de producţie variabile se includ
integral în costul produselor fabricate, indiferent de nivelul
utilizării efective a capacităţii de producţie, iar costurile indirecte
de producţie constante se repartizează pe tipuri de produse în baza
capacităţii normative de producţie.
Capacitatea normativă – nivelul producţiei care poate fi atins în mediu pe parcursul a cîtorva
perioade sau sezoane, în cazul unor circumstanţe normale (condiţii normale de lucru), luîndu-se în
considerare pierderile aferente capacităţilor rezultate din executarea lucrărilor tehnice-planificate.
De obicei, capacitatea normativă se stabileşte de către entităţi la începutul fiecărui an pentru
fiecare tip de produs în parte. Capacitatea normativă poate fi egală, mai mică sau mai mare ca
capacitatea efectivă de producţie.
Prin urmare, dacă capacitatea efectivă este egală sau mai mare decât capacitatea normativă de producţie,
atunci CIP constante se includ integral în costul produselor fabricate, iar în cazul când capacitatea efectivă
este mai mică decât capacitatea normativă de producţie, atunci CIP constante se includ în costul produselor
fabricate în baza gradului de utilizare a capacităţii de producţie, care se determină în baza următoarei relaţii de
calcul:
Grad de utilizare a Capacitatea efectivă de producţie x 100%
=
capacităţii de producţie
Capacitatea normativă de producţie
Suma rămasă a CIP constante, care n-a fost inclusă în costul de producţie, se
consideră drept cheltuieli ale perioadei de gestiune în care a fost suportate.
O asemenea repartizare a CIP impusă de către SNC 2 prezintă o mare importanţă deoarece:
a) pune în evidenţă utilizarea integrală a capacităţii de producţie;
b) evită denaturarea valorii stocurilor în sensul supraevaluării lor şi, respective, a rezultatului
financiar al perioadei de gestiune, în sensul subevaluării lor, deoarece cota-parte a CIP
corespunzător capacităţii de producţie neutilizate este considerată cheltuială a perioadei şi
afectează venitul în scopul calculării profitului.
Pentru evidenţa costurilor indirecte de producţie repartizate se pot întocmi următoarele formule
contabile prezentate în tabelul 3.10:
Tabelul 3.10
crt te (document
it contabile etc.)
1. Repartizarea costurilor indirecte de producţie Notă de
în costul produselor fabricate (serviciilor contabilitate
prestate, lucrărilor executate)
2. Reflectarea costurilor indirecte de producţie Notă de
constante raportate la cheltuielile perioadei contabilitate
Evidenţa analitică a costurilor indirecte de producţie se ţine în Borderoul de repartizare a

costurilor indirecte de producţie pe tipuri de produse întocmit pe fiecare secţie de producţie în parte,
iar evidenţa sintetică a acestora se ţine în:
 borderoul 8.11 „Activităţi de bază” – la nivelul secţiilor de bază, care se întocmeşte în
baza datelor din Borderoul de repartizare;
 borderoul 8.12 „Activităţi auxiliare” – la nivelul secţiilor auxiliare;
completează prin preluarea datelor din borderourile 8.11 „Activităţi de bază” şi 8.12
„Activităţi auxiliare”.
Exemplu: În decursul unei luni s-au fabricat 2 produse: X şi Y. Se cunosc următoarele date:
 capacitatea normativă de producţie pentru produsul X - 300 buc., iar pentru Y – 500 buc.;
 capacitatea efectivă de producţie pentru produsul X - 310 buc., iar pentru Y – 400 buc.;
 costuri indirecte de producţie variabile - 28 800 lei;
 costuri indirecte de producţie constante - 19 200 lei;
 baza de repartizare a costurilor indirecte de producţie – salariile muncitorilor de bază;
 costuri directe salariale pentru produsul X -5 000 lei, iar pentru Y – 7 000 lei.
Se cere: de repartizat costurile indirecte de producţie pe tipuri de produse fabricate (tabelul 3.7).
Soluţie:
Tabelul 3.7
Borderou de repartizare a costurilor indirecte de producţie pe tipuri de produse
Capacitatea Grad de
Denumir
de utilizare a CIPV CIPC Total CIP
ea Baza de
producţie capacităţi repartizat
produsel repartizare
nor i de e
or efect k suma k suma
m producţie
1 2 3 4 5= 6 7= 8 9= 10=
K CIP variabile =
K CIP constante =
*
Dacă capacitatea efectivă este mai mare decât capacitatea normativă de producţie, atunci CIP
constante se includ integral în costul de producţie, adică
**
 714/6 =
Reflectarea costurilor indirecte de producţie repartizate în costul producţiei fabricate:

_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
____________
Reflectarea costurilor indirecte de producţie constante nerepartizate în costul producţiei:
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________
În continuare, încercaţi în mod individual să rezolvaţi o problemă generalizatoare de evidenţă a
costurilor şi calculaţie a costului producţiei de bază.
Exemplu: În cursul lunii mai la întreprinderea „Rapid” au avut loc
următoarele operaţii economice:
Se cere, de:
a) completat Jurnalul de înregistrare a operaţiilor economice şi Borderoul de evidenţă a
costurilor;
b) repartizat costurile indirecte de producţie, cunoscându-se următoarele date:
- capacitatea normativă de producţie – 3 600 kg;
- capacitatea efectivă de producţie – 3 240 kg;
- din totalul costurilor indirecte de producţie, 30% - sunt variabile, 70% - constante;
c) calculat cotul efectiv al producţiei fabricate total şi unitar.
Jurnalul de înregistrare a operaţiunilor economice din luna curentă

Corespondenţa
Suma
Conţinutul operaţiilor economice conturilor
(lei)
Dt Ct
1. Consum materiale pentru:
a) fabricarea produselor 31 000
b) întreţinerea utilajelor de producţie 5 500
2. S-a acceptat factura prezentată de către firma „Respect” pentru
paza:
a) secţiei de producţie 1 800
b) oficiului entităţii 2 500
3. Calculul salariilor:
a) muncitorilor care fabrică produse 27 000
b) şefilor secţiei de producţie 12 000
c) administratorilor entităţii 36 000
4. Calculul contribuţiilor pentru asigurările sociale şi primelor de
asistenţă medicală obligatorie din salariile calculate:
5. Calculul amortizării utilajelor de producţie 10 250

6. S-a acceptat factura Centrale Electrice pentru energia
consumată la:
a) punerea în funcţiune a utilajelor de producţie 7 270
b) iluminarea oficiului 19 480
7. Repartizarea costurilor indirecte de producţie în costul
produselor fabricate
8. Reflectarea costurilor indirecte de producţie constante
nerepartizare în costul de producţie
9. Reflectarea costului efectiv total al produselor fabricate
Borderou de evidenţă a costurilor de producţie pe luna mai
Total pe
luna
curentă
811
821
Total pe
luna curentă
3.4. Contabilitatea costurilor activităţilor auxiliare
În activitatea de producţie, de rînd cu secţiile principale un rol important le revine secţiilor de

producţie auxiliare care, în mod indirect, contribuie la fabricarea produselor, executarea lucrărilor sau
serviciilor de bază. Astfel, activitatea auxiliară este organizată pentru ca activitatea de bază să se
desfăşoare în condiţii normale şi presupune, inclusiv obţinerea unor produse ajutătoare, cum ar fi:
sculele, energia electrică şi termică, ambalajele etc. Secţiile auxiliare pot presta anumite servicii
ajutătoare, cum ar fi: reparaţia, transportul etc.
Producţia secţiilor auxiliare este destinată, în principal, nevoilor interne (proprii) ale entităţii, dar
uneori poate fi livrată terţilor.
La o entitate activităţile auxiliare organizate au scopul:
a) fabricării anumitor produse ajutătoare, cum sunt: producerea energiei electrice, termice,
apei, ambalajelor etc.;
b) prestării anumitor servicii ajutătoare, cum sunt: reparaţia, transportul etc.
De regulă, costurile activităţilor auxiliare sunt perfectate prin următoarele documente primare:
 Fişa-limită de consum – se utilizează pentru evidenţa eliberării sistematice a materialelor în
activitatea auxiliară strict în baza limitelor prestabilite.
 Bonul de comandă pentru înlocuire (eliberare suplimentară) de materiale – se utilizează
pentru evidenţa eliberării de materiale peste limita prestabilită sau înlocuirii unor materiale
cu alte tipuri de materiale.
 Tabel de pontaj – pentru evidenţa timpului de muncă prestat de către muncitorii încadraţi
nemijlocit în secţiile activităţilor auxiliare;
 Bon de lucru în acord –pentru evidenţa volumului de muncă prestat, precum şi a salariilor
calculate muncitorilor încadraţi nemijlocit în secţiile activităţilor auxiliare;
 Borderou de calculare a amortizării mijloacelor fixe – este folosit pentru calcularea

amortizării mijloacelor fixe utilizate nemijlocit în secţiile activităţilor auxiliare; Proces-
verbal de prestare a serviciilor – pentru evidenţa serviciilor şi bunurilor materiale (fără
TVA) utilizate nemijlocit în secţiile activităţilor auxiliare (apă, energie de toate tipurile
consumate nemijlocit la fabricarea produselor, prestarea serviciilor) etc.
Evidenţa costurilor activităţii auxiliare se ţine cu ajutorul contului 812 „Activităţi auxiliare”,
acesta fiind un cont de calculaţie, structura căreia poate fi prezentată în figura 3.2. La finele perioadei
de gestiune contul în mod obligatoriu se închide şi, respectiv, nu are sold.
Dt 812 „Activităţi auxiliare” Ct
Soldul producţiei în curs de execuţie la În perioada de gestiune:
începutul perioadei de gestiune - costul efectiv al rebutului
definitiv;
Costurile pentru fabricarea produselor - costul efectiv al deşeurilor
auxiliare, serviciilor auxiliare prestate, în recuperabile.
perioada de gestiune: La finele perioadei de gestiune:
- costurile directe materiale, - costul producției în curs de
- costurile directe de retribuirea muncii, execuţie la finele perioadei de
gestiune;
- contribuţiile privind asigurările sociale şi - costul efectiv al produselor
primele de asistenţa medicală obligatorie auxiliare fabricate, serviciilor
La sfîrşitul perioadei de gestiune costuri auxiliare prestate, lucrărilor
indirecte de producţie incluse în costul executate.
produselor auxiliare fabricate, serviciilor
auxiliare prestate, lucrărilor executate.
Rulaj debitor Rulaj creditor
Fig. 3.2. Structura contului 812 „Activităţi auxiliare”
Pentru evidenţa costurilor activităţii auxiliare se pot întocmi următoarele formule contabile
Tabelul 3.11
. corespondent înregistrare
crt e (document primar,
. Debi Cred registru contabile
t it etc.)
1. Reflectarea producţiei în curs de execuţie Notă de
existentă la începutul perioadei de gestiune; contabilitate
2. Consum materiale utilizate pentru fabricarea Fişe-limite de
produselor auxiliare (de exemplu, combustibil consum, bonuri de
utilizat pentru producerea agentului termic) comandă, bonuri de
sau prestarea serviciilor auxiliare (de exemplu, consum etc.
benzină, motorină, uleiuri lubrifiante utilizate
pentru prestarea serviciilor de transport
materiale (energie electrică, termică, apă, gaze prestare a
naturale etc.), fără TVA, utilizate nemijlocit în serviciilor, facturi
cadrul secţiilor auxiliare, aprovizionate de la fiscale, facturi de
furnizori expediţie, note de
contabilitate etc.
materiale (energie electrică, termică, apă etc.), prestare a
fără TVA, utilizate nemijlocit în cadrul serviciilor, facturi
secţiilor auxiliare, aprovizionate de la fiscale, facturi de
întreprinderi asociate sau fiice; expediţie, note de
contabilitate etc.
5. Reflectarea costului serviciilor şi bunurilor Notă de
materiale (energie electrică, termică, apă etc.), contabilitate etc.
fără TVA, utilizate nemijlocit în cadrul
secţiilor auxiliare, din producţie proprie;
6. Calcularea salariilor muncitorilor care fabrică Bonuri de lucru în
produse auxiliare (de exemplu, fochiştilor care acord, tabele de
produc agentul termic) sau prestează servicii pontaj, borderour
auxiliare (de exemplu, şoferilor care prestează de calcul a salariilor
servicii de transport) etc.
7. Calculul contribuţiilor de asigurări sociale de Notă de
stat obligatorii aferente salariilor muncitorilor contabilitate
care fabrică produse auxiliare sau prestează
servicii auxiliare
obligatorie aferente salariilor muncitorilor care contabilitate
fabrică produse auxiliare sau prestează servicii
auxiliare, în cazul în care calculul şi achitarea
salariilor se efectuează în aceeaşi lună
obligatorie aferente salariilor muncitorilor care contabilitate
fabrică produse auxiliare sau prestează servicii
auxiliare, în cazul în care calculul şi achitarea
salariilor se efectuează în luni duferite
10 Constituirea provizioanelor pentru plata Notă de
. concediilor de odihnă aferente muncitorilor contabilitate
din secţiile auxiliare
11 Repartizarea costurilor indirecte de producţie Notă de
. în costul activităţilor auxiliare contabilitate
La sfârşitul perioadei de gestiune, pe baza costurilor colectate în Debitul contului 812, se calculează
costul efectiv al producţiei auxiliare. Procedura de calculaţie a costului producţiei auxiliare este
similară procedurii de calculaţie a costului producţiei de bază, cu deosebirea că în cazul calculaţiei
costului producţiei auxiliare se ţine cont de serviciile reciproce primite şi prestate între secţiile
auxiliare.
Serviciile reciproce:
 pot exista doar în situaţia în care la entitate sunt organizate două sau mai multe secţii
auxiliare;
 ele apar în cazul în care o secţie auxiliară prestează unei altei secţii auxiliare un
serviciu, iar a doua îi prestează în schimb un alt serviciu primei secţii auxiliare.
Astfel, pentru simplificarea evidenţei este necesar de ţinut
cont:
- serviciile reciproce dintre secţiile auxiliare se estimează la
costuri normate,
- serviciile livrate de către secţiile auxiliare către alţi consumatori
(secţii de bază, sector administrativ, terţi etc.) se evaluează la cost
efectiv.
Costul efectiv al producţiei auxiliare se calculează în baza următoarelor relaţii:
CPT + Vsrp - Vsrl
Cost efectiv / unit. =
QTF - QRL (inclusiv, cantitatea consumătă ,
de însăşi secţia producătoare)
unde:
CPT – costuri de producţie totale (exclusiv, valoarea serviciilor reciproc primite);
Vsrp - valoarea serviciilor reciproc primite;
Vsrl - valoarea serviciilor reciproc livrate;
QTF – cantitatea totală fabricată;
QRL – cantitatea reciproc livrată.
În vederea reflectării în contabilitate a produselor auxiliare fabricate şi a serviciilor auxiliare
prestate se pot întocmi următoarele formule contabile prezentate în tabelul 3.12:
Tabelul 3.12
crt te (document
. Debi Credi primar, registru
t t contabile etc.)
1. Reflectarea costului efectiv al serviciilor prestate
de către secţiile auxiliare pentru:
a) secţiile de bază, în scopuri tehnologice Notă de
contabilitate
b) necesităţile generale ale secţiilor de bază; Notă de
contabilitate
c) necesităţile generale ale entităţii Notă de
contabilitate
d) necesităţile sectorului comercial Notă de
contabilitate
e) terţi Notă de
contabilitate
f) procurarea (crearea) activelor nemateriale şi
pregătirea acestora pentru utilizare după Notă de
destinaţie contabilitate
g) procurarea (crearea/construcţia) mijloacelor
fixe şi pregătirea acestora pentru utilizare după Notă de
destinaţie contabilitate
h) procurarea materialelor Notă de
contabilitate
i) procurarea mărfurilor etc. Notă de
contabilitate
2. Reflectarea serviciilor reciproce dintre secţiile Notă de
auxiliare contabilitate
3. Reflectarea costului efectiv al:
a) materialelor fabricate Bonuri de intrări
b) instrumentelor, dispozitivelor, echipamentelor
speciale fabricate; Bonuri de intrări
c) produselor auxiliare fabricate Bonuri de intrări
4. Reflectarea deşeurilor recuperabile obţinute în
cadrul secţiilor auxiliare Bonuri de intrări
5. Reflectarea producţiei în curs de execuţie Notă de
existentă la sfârşitul perioadei de gestiune contabilitate
Evidenţa analitică a costurilor activităţii auxiliare se ţine în diverse rapoarte sau dări de seamă ale
secţiilor auxiliare, în care se includ date privind producţia fabricată, comenzile executate, repartizarea
serviciilor pe consumatori, precum şi costul producţiei şi a serviciilor prestate. Evidenţa sintetică a
acestora se ţine în:
 borderoul 8.12 „Activităţi auxiliare” – la nivelul secţiilor auxiliare, care se întocmeşte în
baza datelor din rapoartele sau dările de seamă întocmite;
completează prin preluarea datelor din borderourile 8.12 „Activităţi auxiliare”.
Exemplu: În cadrul unei entităţi sunt organizate două secţii auxiliare, care îşi prestează servicii
reciproce:
Nr. Indicatori Secţii auxiliare
crt. cazangerie energetică
1. Total cantitate fabricată 600 Gcal 400 000 kwh
2. Consumatori:
a) cazangeria 20 Gcal 60 000 kwh
b) energetica 280 Gcal -
c) secţia de bază 200Gcal 70 000 kwh
d) oficiul administrativ 100 Gcal 10 000 kwh
e) terţi - 260 000 kwh
3. Cost normativ de producţie / unit., lei 400 0,60

4. Costuri totale de producţie, lei 202 000 230 000
Se cere, de repartizat serviciile prestate de către secţiile auxiliare pe consumatori şi de reflectat

operaţiile economice.
Soluţie:
Pentru cazangerie:
a) Colectarea costurilor de producţie
b) Reflectarea serviciilor reciproc primite
c) Reflectarea serviciilor reciproc livrate
Calculul costului efectiv

al 1 Gcal de aburi =
d) Reflectarea costul energiei termice livrate pentru necesităţile:

- secţiei de bază
- oficiuluii
Pentru energetică:
a) Colectarea costurilor de producţie
b) Reflectarea serviciilor reciproc primite
c) Reflectarea serviciilor reciproc livrate
Calculul costului efectiv

al 1 kwh =
d) Reflectarea costului energiei electrice livrate:

- secţie de bază
- oficiului
- terţilor
3.5. Contabilitatea pierderilor din producţie
Din componenţa pierderilor din producţie se remarcă, în mod special, două tipuri de pierderi, şi
anume: pierderile din rebuturi şi pierderile din staţionări.
Contabilitatea pierderilor din rebuturi

Rebuturile reprezintă produsele, semifabricatele care nu satisfac cerinţele standardelor
tehnologice şi de calitate şi care nu pot fi utilizate conform destinaţiei iniţiale sau necesită consumuri
suplimentare pentru remediere (corectare).
În funcţie de tipul defectelor depistate, se cunosc:
a) rebuturi definitive (totale) – care tehnic nu pot fi corectate sau nu este raţională corectarea
lor din punct de vedere economic;
b) rebuturi remediabile (parţiale)– care necesită efectuarea unor cheltuieli reduse pentru
remedierea lor.
După locul de depistare, rebuturile se clasifică în:
a) rebuturi interne – depistate în interiorul entităţii;
b) rebuturi externe – depistate în afara entităţii, adică după livrarea producţiei cumpărătorilor.
În afară de aceasta, rebuturile se deosebesc după cauze de apariţie şi persoane responsabile. La
întreprinderi se elaborează un nomenclator special al posibilelor cauze de apariţie a rebuturilor şi
pentru fiecare cauză se stabileşte persoana vinovată. De exemplu, cauza – materie primă necalitativă,
vinovat – secţia aprovizionare; cauza – abatere de la procesul de prelucrare a piesei, vinovat –
executantul.
De regulă, rebuturile în producţie nu se planifică. Însă în unele ramuri ale industriei (fabricarea
sticlei, porţelanului, ceramicii, metalurgie etc.) ele pot fi prevăzute de către normele tehnologice.
Aceasta este legat de faptul că în ramurile date nu poate fi lichidată integral apariţia rebuturilor, chiar
şi în condiţiile actuale ale dezvoltării tehnicii.
Este foarte important ca după depistarea rebutului să se stabilească tipul acestuia, consumurile
legate de fabricarea lui şi posibilitatea de remediere. De regulă, rebuturile sunt depistate de către
lucrătorii secţiei Control tehnic de calitate (secţia CTC) sau de către muncitori, atunci când se trece de
la o operaţie tehnologică la alta. Posibilitatea de corectare a rebuturilor o stabilesc lucrătorii din
secţiile tehnice şi tehnologice ale entităţii.
Rebuturile depistate în producţie sunt consemnate în documentele primare privind evidenţa
muncii prestate (bonuri de lucru în acord, raporturi de fabricaţie, foi de parcurs etc.), în care, de
obicei, pe lângă numărul de produse calitative se indică şi numărul de produse rebutate. Pentru fiecare
caz de depistare a rebuturilor definitive se întocmeşte documentul primar Proces-verbal privind
rebutul, în care se indică: denumirea produsului (piesei) şi a operaţiei tehnologice la care a fost
depistat produsul rebutat, cauza şi persoana responsabilă de apariţia acestuia, consumurile suportate
pentru fabricarea lui, suma ce urmează a fi recuperată de la persoana vinovată etc. Evidenţa tuturor
rebuturilor depistate în cursul unei perioade de gestiune se ţine într-un Borderou de evidenţă a
rebuturilor.
În vederea determinării mărimii consumurilor aferente producţiei rebutate sunt necesare
efectuarea unor calcule speciale. Astfel, costul rebuturilor definitive depistate în interiorul entităţii
include consumurile efective suportate pentru fabricarea lor, începând de la prima până la operaţia
tehnologică la care au fost depistate. Însă pentru că mărimea efectivă a consumurilor suportate este,
deseori, dificil de stabilit, se admite ca în unele ramuri ale industriei cu un nomenclator variat de
produse să se stabilească costul rebuturilor în baza consumurilor normative. Pentru aceasta numărul
produselor rebutate se înmulţeşte cu normele de consum ale materialelor directe, a salariilor directe şi
a consumurilor indirecte de producţie. Determinarea costului rebuturilor definitive interne se
realizează într-o situaţie specială, numită Calculaţia costului rebuturilor definitive.
Pentru o înţelegere mai clară a modului de determinare a costului rebuturilor definitive depistate
în interiorul entităţii, vom prezenta un exemplu.
Exemplu 3.21: Conform procesului-verbal nr.56 privind rebutul s-a stabilit că după a doua operaţie
tehnologică au rezultat 40 unităţi de produse rebutate. Se cunoaşte că norma de consum a
materialelor directe este de 11 lei / unit., a deşeurilor recuperabile – 3% din valoarea materialelor
consumate, tariful de plată pentru prima operaţie este de 8 lei / unit., iar pentru a doua operaţie – 9
lei / unit., salariile suplimentare reprezintă 15% din suma salariilor de bază, iar costurile indirecte
de producţie – 175% din salariile de bază.
Calculul costului rebuturilor definitive este prezentat în tabelul 3.13.
Costul rebuturilor definitive depistate în exteriorul entităţii se formează din costul efectiv al
produsului rebutat şi cheltuielile privind înlocuirea şi transportarea până la cumpărător şi înapoi. Cu
valoarea produselor rebutate externe se reduce venitul din vânzarea produselor din luna în care a fost
primită şi acceptată pretenţia cumpărătorului privind rebutul constatat.
Tabelul 3.13
Calculaţia costului rebuturilor definitive interne
Nr. Suma,
Articole de calculaţie
crt. lei
1 2 3
1. Materiale directe
2. Deşeuri recuperabile
3. Salarii de bază
4. Salarii suplimentare
5. Contribuţii pentru asigurările sociale
6. Prime pentru asistenţa medicală obligatorie
7. Costuri indirecte de producţie
Costul rebuturilor definitive
Mărimea cheltuielilor legate de remedierea rebuturilor corectabile se determină în baza

documentelor primare de evidenţă a materialelor consumate, salariilor calculate, proceselor-verbale de
primire-predare a lucrărilor executate etc.
În vederea reflectării în contabilitate a rebuturilor se pot întocmi următoarele formule contabile

Tabelul 3.14
crt te (document primar,
. Debit Cred registru contabile
it etc.)
1. Reflectarea costului rebuturilor definitive Procese-verbale
depistate în: privind rebuturile,
a) secţiile de bază ale entităţii notă de
contabilitate
b) secţiile auxiliare ale entităţii Procese-verbale
privind rebuturile,
notă de
contabilitate
2. Reflectarea cheltuielilor de remediere a
rebuturilor corectabile: Bonuri de consum
a) consum materiale pentru remedierea
rebuturilor
b) consum OMVSD cu valoarea unitară mai Bonuri de consum,
mare de 3 000 lei pentru remedierea procese-verbale de
rebuturilor casare a OMVS
c) calcularea amortizării OMVSD utilizate la Bonuri de eliberare
remedierea rebuturilor a OMVSD în
exploatare,
borderouri de
evidenţă a OMVSD
d) calcularea salariilor muncitorilor care Bonuri de lucru în
execută lucrări de remediere a rebuturilor acord, tabele de
pontaj, borderour
de calcul a salariilor
etc.
e) calculul contribuţiilor de asigurări sociale Notă de
de stat obligatorii aferente salariilor contabilitate
muncitorilor care execută lucrări de
remediere a rebuturilor
f) calculul primelor de asistenţa medicală Notă de
obligatorie aferente salariilor muncitorilor contabilitate
care execută lucrări de remediere a
rebuturilor, în cazul în care calculul şi
achitarea salariilor se efectuează în aceeaşi
lună
g) calculul primelor de asistenţa medicală Notă de
obligatorie aferente salariilor muncitorilor contabilitate
care execută lucrări de remediere a
rebuturilor, în cazul în care calculul şi
achitarea salariilor se efectuează în luni
diferite
h) reflectarea costului lucrărilor de remediere Facturi fiscale,
a rebuturilor executate de către terţi procese-verbale de
prestare a
serviciilor
i) reflectarea costului lucrărilor de remediere Notă de
a rebuturilor executate de către secţiile contabilitate
auxiliare ale entităţii
3. Reflectarea valorii materialelor recuperate Bonuri de intrări
din rebuturile definitive
4. Reflectarea sumelor prejudiciului material Proces-verbal al
care urmează a fi achitate de către comisiei de
persoanele responsabile de apariţia inventariere,
rebuturilor, în condiţiile în care: decizia de
a) recuperarea prejudiciului material se recuperare,
efectuează în perioada în care s-au depistat hotărârea instanţei
rebuturile de judecată
b) recuperarea daunei materiale se
efectuează în perioadele viitoare celei în
care s-au depistat rebuturile, dar mai mică
de un an
c) recuperarea daunei materiale se
efectuează în perioadele viitoare celei în
care s-au depistat rebuturile, dar mai mare
de un an
Evidenţa analitică a rebuturilor se ţine pe secţii, tipuri de produse şi articole de calculaţie în Fişele de
calculaţie a costurilor, iar evidenţa sintetică a acestora se ţine în Borderourile de evidenţă a costurilor şi
în Registrele de evidenţă a cheltuielilor
Contabilitatea pierderilor din staţionări

Staţionare (întrerupere) în procesul tehnologic este considerată inactivitatea forţată a
muncitorilor şi a utilajelor de producţie.
Staţionările provoacă unele pierderi, evidenţa cărora se ţine în mod special. Datorită acestui
aspect, contabilul trebuie să ştie ce fel de staţionări pot avea loc, componenţa consumurilor legate de
ele, precum şi modul de determinare şi evidenţă a pierderilor din staţionări.
Astfel, staţionările se pot produce din cauze interne sau externe. Staţionările din cauze interne
sunt provocate de existenţa unor lacune în organizarea procesului de producţie, cum ar fi: lipsa
schemelor, desenelor tehnice, instrumentelor de lucru, deteriorarea utilajelor, absenţa muncitorilor
etc. În acest caz, responsabilitatea pentru apariţia acestui tip de staţionare aparţine unor lucrători din
cadrul entităţii.
Staţionările din cauze externe apar în rezultatul livrării întârziate a materiilor prime şi
materialelor de către furnizori, întreruperii livrării energiei electrice de către furnizori etc. Astfel,
după cum se observă, responsabilitatea pentru acest gen de staţionare aparţine furnizorilor.
În funcţie de durata lor, staţionările pot fi:
 interschimb – durata cărora reprezintă doar o parte din durata unui schimb (tură) de muncă;
 total schimb – durata cărora include durata unui sau a mai multor schimburi (ture) de
muncă.
Însă indiferent de tipul acestora, orice staţionare mai mare de 15 min. trebuie să fie perfectată
documentar. Documentul primar care se întocmeşte în acest caz este Fişa staţionărilor (tabelul 3.15)
sau Fişa întreruperilor care, de cele mai multe ori, are forma următoare:
Tabelul 3.15
FIŞA STAŢIONĂRII
prelucrări mecanice secţie „27” ianuarie 2012

Htema L.N. .
Nemele, prenumele maistrului
Cauza Început Sfârşit Durata

Reparaţia acţionării 7.00 9.00 2 ore
distribuitorului
Lipsa energiei electrice în 15.25 15.55 30 min
secţie
...
Maistrul secţiei ________________
În cazul în care este sistată activitatea unei secţii de producţie sau a entităţii în întregime se
întocmeşte un Proces-verbal de staţionare.
Conform art.163 al Codului muncii, retribuirea timpului de staţionare a salariaţilor, când vina nu
le aparţine, se efectuează în mărime de cel puţin 2/3 din salariul tarifar (salariul funcţiei) pe unitate de
timp stabilit salariatului. Însă dacă în perioada staţionării salariaţii execută alte lucrări tarifate la un
nivel inferior în raport cu categoriile de calificare ce le-au fost acordate, atunci, conform art. 153 al
Codului muncii, angajatorul este obligat să le plătească un adaos la salariul calculat care este egal cu
diferenţa dintre categoriile de calificare, care , de regulă, este inclus în componenţa pierderilor din
staţionări.
Costurile incluse în componenţa pierderilor din staţionări sunt următoarele:
 salariile muncitorilor de bază;
 adaosurile la salariile muncitorilor de bază;
 contribuţii pentru asigurările sociale;
 prime de asistenţă medicală obligatorie;
 resurse energetice (combustibil, energie electrică, termică, apă etc.) utilizate pentru
asigurarea desfăşurării normale a procesului tehnologic sau de înlăturare a abaterilor de la
acesta pe perioada staţionării.
Reieşind din cerinţele SNC 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor entităţii”, pierderile
din staţionări sunt constatate drept cheltuieli ale perioadei.
Trebuie de menţionat că pierderile din staţionările provocate de cauze externe pot fi recuperate de
la agenţii economici responsabili de apariţia acestora (de regulă, furnizorii de materii prime,
materiale, combustibil, energie etc.), prin prezentarea unor reclamaţii pentru încălcarea clauzelor
contractuale. Astfel, în momentul acceptării în scris a reclamaţiei sau adoptării deciziei organelor
judiciare cu privire la recuperarea reclamaţiei se întocmeşte formula contabilă:
Debit 229 „Alte creanţe pe termen scurt”
Credit 612 „Alte venituri operaţionale” .
Entităţile pot suporta pierderi şi din staţionările provocate de calamităţi naturale (incendii,
inundaţii etc.) care se vor contabiliza în debitul contului 723 „Pierderi excepţionale”.
3.6. Contabilitatea producţiei în curs de execuţie
Desfăşurarea procesului de producţie presupune, în anumite cazuri, existenţa unei cantităţi de

producţie neterminată sau în curs de execuţie.
Se consideră producţie în curs de execuţie acea parte a producţiei care nu a trecut toate fazele
(stadiile) de prelucrare prevăzute de procesul tehnologic, precum şi lucrările şi serviciile aflate
în curs de execuţie la data calculării costurilor. De asemenea, producţia în curs de execuţie
reprezintă produsele finite nerecepţionate şi pentru care nu au fost întocmite documentele
primare de predare la depozit.
Determinarea cantitativă şi valorică a producţiei în curs de execuţie este necesară pentru calcularea
costului efectiv al producţiei finite.
Însă, determinarea corectă a valorii producţiei în curs de execuţie influenţează nu numai exactitatea
costului efectiv al producţiei finite, dar şi a altor indicatori economico-financiari (costul vânzărilor,
rezultatul financiar, impozitele datorate etc.), după cum se vede din figura 3.3:
Costul
produselor
Producţia în curs finite
de execuţie Costul
produselor
vândute
Rezultatul
Impozite
financiar
datorate
Fig. 3.3. Influenţa costului producţiei în curs de execuţie asupra indicatorilor

economico – financiari
Pentru determinarea costului producţiei în curs de execuţie se pot folosi următoarele metode:
a) metoda inventarierii (metoda directă);
b) metoda contabilă (metoda indirectă).
Metoda inventarierii constă în stabilirea cantităţii producţiei în curs de execuţie în mod

obligatoriu prin inventariere.
Inventarierea stocurilor de producţie în curs de execuţie este precedată de restituirea şi predarea la
magazie a materialelor care nu au suferit nici o prelucrare, a produselor complet finisate, a rebuturilor
definitive şi a deşeurilor care nu pot fi asimilate cu producţia în curs de execuţie.
Astfel, conform acestei metode, pentru determinarea cantitativă a producţiei în curs de execuţie se
procedează la inventarierea stocurilor de produse neterminate la locurile de producţie, de către
comisia de inventariere constituită în acest scop şi care numără, măsoară şi cântăresc toate loturile de
repere, piese, subansamble etc. ce se află în momentul respectiv la locurile de muncă, secţiile de
producţie etc. şi le înscrie în Listele de inventariere.
În Listele de inventariere întocmite pe fiecare secţie se înscriu stocurile de producţie în curs de
execuţie constatate pe fiecare produs, comandă sau piesă, cu indicarea gradului de finisare.
Dacă procesul de fabricaţie nu permite o constatare faptică a producţiei în curs de execuţie aflată pe
maşini, aceasta se poate stabili în funcţie de datele evidenţei operative, de capacitatea instalaţiilor sau
se aproximează.
Evaluarea cantităţilor de producţie în curs de execuţie înregistrate în Listele de inventariere se poate
efectua prin mai multe procedee, printre care:
a) procedeul evaluării pe piese şi operaţii – se utilizează cu precădere în industria constructoare de
maşini.
La baza evaluării stocurilor de producţie în curs de execuţie stă Fişa tehnologică în care sunt
înscrise normele de consum ale materiilor prime, materialelor de bază, combustibil, energie şi de
muncă corespunzătoare fiecărei operaţii tehnologice în funcţie de succesiunea lor.
Conform acestui procedeu, relaţia de calcul este cea a ponderării cantităţii de producţie în curs de
execuţie cu normele de consum sau de timp şi cu costurile unitare sau tarifele de salarizare. În urma
acestor calcule rezultă producţia în curs de execuţie evaluată la cost direct la care, ulterior, se adaugă
costurile indirecte de producţie stabilite, fie pe baza unui procent prevăzut în antecalculaţii, fie prin
preluarea lor din calculaţiile efective ale perioadei precedente.
Exemplu: La o entitate fabricarea unui utilaj se efectuează în două secţii: Prelucrări mecanice
şi Montaj. Conform datelor inventarierii, s-au stabilit următoarele cantităţi de producţie în curs de
execuţie:
- în secţia Pelucrări mecanice – 10 unit. (după a 6 – a operaţie tehnologică);
- în secţia Montaj – 15 unit. (după a 2 – a operaţie tehnologică).
Normele costurilor de producţie sunt următoarele:
a) pentru secţia Prelucrări mecanice:
- materiale de bază – 3 400 lei/unit.;
- salarii – 1 000 lei/unit. (pentru toate operaţiile), 800 lei/unit. (pentru primele 6 operaţii).
b) pentru secţia Montaj:
- materiale de bază – 3 000 lei/unit;
- salarii – 700 lei/unit.(pentru toate operaţiile), 500 lei/unit. (pentru primele 2 operaţii).
În vederea determinării valorii totale a producţiei în curs de execuţie, conform procedeului de

evaluare pe piese si operaţii se vor parcurge următoarele etape de lucru:
1) stabilirea valorii producţiei în curs de execuţie constatată în secţia Prelucrări mecanice. În
acest scop cantitatea producţiei în curs de execuţie se va pondera cu normele de consum a
materialelor şi tarifele de remunerare stabilite pentru această secţie, conform datelor din tabelul 3.16.
Tabelul 3.16
Determinarea valorii producţiei în curs de execuţie din secţia Prelucrări mecanice
Nr. Articole de calculaţie Mod de calcul Suma, lei
1 2 3 4
1. Costuri directe de materiale
2. Costuri directe privind retribuirea
muncii
Valoarea producţiei în curs de -
execuţie
2) stabilirea valorii producţiei în curs de execuţie constatată în secţia Montaj. Pentru aceasta
cantitatea producţiei în curs de execuţie constatată în secţia respectivă se va pondera cu normele de
consum a materialelor şi tarifele de remunerare stabilite pentru această secţie, dar şi pentru secţia
precedentă, dat fiind faptul că procesul său de prelucrare a început din secţia Prelucrări mecanice.
Modul de determinare a valorii producţiei în curs de execuţie din secţia Montaj este prezentat în
tabelul 3.17.
Tabelul 3.17
Determinarea valorii producţiei în curs de execuţie din secţia Montaj
Nr. Articole de calculaţie Secţia Prelucrări Secţia Montaj Suma,
mecanice lei
mod de suma, lei mod de suma,
calcul calcul lei
1 2 3 4 5 6 7=4+6
1. Costuri directe de
materiale
2. Costuri directe privind
retribuirea muncii
Valoarea producţiei în
curs de execuţie
3) determinarea valorii totale a producţiei în curs de execuţie constatată prin însumarea valorii
producţiei în curs de execuţie din secţia Prelucrări mecanice cu cea din secţia Montaj, constituind
___________________________________.
b) procedeul evaluării globale în funcţie de gradul de finisare tehnică – impune stabilirea acestui
grad (sub formă procentuală) de finisare a producţiei în curs de execuţie de către comisia de
inventariere cu ocazia constatării faptice a stocurilor. Procentul de finisare stabilit se ponderează
cu costul planificat sau cu cel efectiv din perioada precedentă, a fiecărui produs, piesă etc.
inventariate.
Pentru înţelegerea mai clară a esenţei procedeului gradului de finisare tehnică, se vor analiza etapele
de lucru ale acestuia în baza unui exemplu.
Exemplu: În hala de producţie nr.2 a unei fabrici de mobilă se produc uşi din lemn de cireş.
La sfârşitul lunii curente comisia de inventariere a constatat 32 de uşi finisate şi 9 uşi – în curs
de execuţie. De asemenea, s-a stabilit că gradul de finisare tehnică a uşilor nefinisate este de
75%. Costurile totale de producţie au totalizat 135 000 lei.
În vederea determinării costului producţiei în curs de execuţie (uşilor nefinisate) la sfârşitul lunii,
conform procedeului gradului de finisare tehnică, se vor parcurge următoarele etape de lucru:
 se transformă producţia în curs de execuţie în producţie finită convenţională (Pfconv.) prin
înmulţirea procentajului de finisare tehnică cu cantitatea producţiei în curs de execuţie:
Pfconv. = __________________________________________________;
 se determină cantitatea totală a produselor finite (QTPF) prin însumarea produselor finite
constatate în urma inventarierii cu produsele finite convenţionale:
QTPF =____________________________________________________;
 se calculează costul pe o unitate de produs finit (CU PF) prin raportul dintre suma totală a
costurilor de producţie la cantitatea totală a produselor finite:
CUPF =____________________________________________________;
 se stabileşte costul pe o unitate de producţie în curs de execuţie (CU Pex) prin aplicarea gradului
de finisare tehnică la costul unitar al produselor finite:
CUPex = ______________________________________________________;
 se determină costul producţiei în curs de execuţie (V Pex) prin înmulţirea costului pe o unitate de
producţie în curs de execuţie cu cantitatea acesteia constatată la inventariere:
VPex =___________________________________________________________.
În vederea stabilirii costului total al produselor fabricate (CPF), se deduce valoarea producţiei
în curs de execuţie din suma totală a costurilor de producţie:
CPF =_____________________________________________________________.
c) procedeul evaluării pe baza consumurilor de materii prime şi materiale directe – în cazul
acestui procedeu valoarea producţiei în curs de execuţie este egală cu valoarea materiilor prime şi
materialelor directe aflate în curs de prelucrare (pe utilaje) la momentul efectuării inventarierii.
Pentru simplificare, se poate folosi şi varianta potrivit căreia, fără a apela la inventariere, valoarea
producţiei în curs de execuţie se determină în baza relaţiei:
Valoarea producţiei în curs de execuţie = Total consumuri de materii prime şi materiale

directe determinate pe baza datelor contabile – Cantitatea de produse fabricate ponderate cu
normele de consum şi costurile unitare ale materiilor prime
şi materialelor directe.
Un asemenea procedeu este recomandabil pentru industria alimentară, uşoară şi chiar pentru cea
chimică.
Metoda contabilă constă în stabilirea costului producţiei în curs de execuţie pe baza datelor
contabilităţii şi ale evidenţei operative, fără a se proceda la inventarierea ei şi, din această
cauză, are un caracter convenţional.
Potrivit acestei metode, costul producţiei în curs de execuţie se stabileşte pe fiecare tip de produs,
pe baza datelor din conturile de calculaţie care au colectat costuri pe tipuri de produse, conturi care
reflectă în debit totalul costurilor efective, iar în credit costul producţiei finite, diferenţa reprezentând
valoarea producţiei în curs de execuţie.
Formula de calcul se prezintă astfel:
CPEx = TC – (QPF x CNCredit contul pf/unit.), (3.6)
unde:
CPEx - costul producţiei în curs de execuţie;
TC - total costuri colectate pe tipuri de produse;
QPF - cantitatea produselor fabricate;
CNCredit contul pf/unit. – costul unitar normativ sau efectiv din perioada precedentă al
produselor finite.
Exemplu: În vederea exemplificării acestei metode, vom analiza următoarele date: în hala
de producţie nr.2 a unei fabrici de mobilă se produc uşi din lemn de cireş. La sfârşitul lunii
curente se cunosc datele: uşi finisate – 32 (constatate în baza documentele primare de
predare la depozit); costuri totale de producţie – 135 000 lei, iar costul normativ al unei uşi
finisate constituie 3 200 lei.
Pentru determinarea costului producţiei în curs de execuţie la sfârşitul lunii, se parcurg etapele de
lucru:
 se determină costul total al produselor finite (CPF) prin înmulţirea costului normativ al unei
unităţi de produs finit cu cantitatea acestora:
CPF =_____________________________________________________________;
 se determină valoarea producţiei în curs de execuţie (V Pex) prin deducerea costului produselor
fabricate din suma totală a costurilor de producţie colectate:
VPex =__________________________________________________________.
Alegerea metodei de determinare a costului producţiei în curs de execuţie reprezintă o problemă
destul de complicată. Soluţionarea ei depinde în mare măsură de particularităţile tehnologice ale
entităţii, de modalitatea de calcul a costului produselor fabricate, precum şi reieşind din:
- posibilităţile reale de aplicare a unei sau altei metode în practica entităţii respective;
- necesitatea simplificării procedurilor de calcul până la limita în care nu este afectată exactitatea
valorii producţiei în curs de execuţie astfel determinată;
- existenţa unui sistem automatizat de ţinere a contabilităţii şi posibilităţile acestuia.
Însă, indiferent de metoda aleasă, ea trebuie în mod obligatoriu să fie stipulată în politica contabilă
a entităţii.
După determinarea costului producţiei în curs de execuţie, ea urmează să fie înregistrată în
conturile corespunzătoare. În acest caz se întocmesc formulele contabile prezentate în tabelul 3.18:
Tabelul 3.18
crt te (document
it contabile etc.)
1. Reflectarea valorii producţiei în curs de Notă de
execuţie la sfârşitul perioadei de gestiune contabilitate
aferentă:
a) activităţii de bază a entităţii
b) activităţilor auxiliare ale entităţii
2. Reflectarea valorii producţiei în curs de Notă de
execuţie la începutul perioadei de gestiune contabilitate
următoare aferentă:
a) activităţii de bază a entităţii
b) activităţilor auxiliare ale entităţii
Evidenţa analitică a producţiei în curs de execuţie se ţine pe tipurile de produse şi servicii, precum
şi pe alte direcţii prevăzute în politica de contabilitate a entităţii.

Contabilitatea Costurilor de Productie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Contabilitatea Costurilor de Productie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema 3

Contabilitatea costurilor de producţie

3.1. Contabilitatea costurilor directe de materiale

Eliberarea materiilor prime şi materialelor în producţie poate fi perfectată prin următoarele

Esenţa metodei constă în următoarele:

Exemplu: Din materialul „X” se fabrică 2 produse: A - 2000 unităţi şi B -

Reflectarea consumului materialului X pentru fabricarea produselor:

b) Metoda coeficienţilor de echivalenţă se aplică la entităţile unde se obţin

Denumire Volumu Coeficien Volumul Consum de Costuri Cost CDM

Consumul efectiv de materiale / unit. echivalentă =

Reflectarea consumului materialului X pentru fabricarea produselor:

Fig. 3.1 Structura contului 811 „Activităţi de bază”

Evidenţa analitică a costurilor directe de materiale se ţine în Borderoul de repartizare a

Contabilitatea managerială a costurilor directe privind retribuirea muncii (CDR) presupune:

Printre documentele primare utilizate la calcularea salariului pot fi enumerate:

a) pe unitate de timp (în regie);

Salarizarea pe unitate de timp sau în regie este forma de salarizare prin

Salariul = numărul de ore lucrate * tarif pe oră.

Salariul în acord (pe unitate de produs) este forma de salarizare

Salariul = nr de unităţi efectiv fabricate * tarif pe unitate de produs.

 acord indirect – se utilizează pentru remunerarea muncii muncitorilor auxiliari (lăcătuşi,

2) Suma premiului pentru îndeplinirea normei =

3) Suma premiului pentru supraîndeplinirea normei:

Calculăm numărul de unităţi fabricate supranormă:

Calculăm mărimea procentului premiului:

5. Cantitatea articolelor fabricate de la 110 % - 120 % =

9. Salariul pentru articolele supranormă =

10. S alariul total calculat =

Mărimea unui coeficient-oră =

Repartizarea salariului prin metoda salariului tarifar se face în felul următor:

Comparând calculele ambelor metode observăm că rezultatele repartizării salariului

Retribuirea muncii prestate în zilele de odihnă şi cele de sărbătoare. În zilele de odihnă şi

Calculul salariului muncitorului se prezintă astfel:

Drepturile salariale se determină de către compartimentul contabilităţii denumit adesea

3.3. Contabilitatea şi repartizarea costurilor indirecte de producţie

5. Calcularea amortizării obiectelor de mică Bonuri de eliberare

La sfârşitul fiecărei perioade de gestiune (de regulă, lună) totalul

Datorită modului de variaţie a costurilor pe o unitate de produs, SNC 2 „Stocurile de mărfuri şi

Evidenţa analitică a costurilor indirecte de producţie se ţine în Borderoul de repartizare a

Reflectarea costurilor indirecte de producţie repartizate în costul producţiei fabricate:

Jurnalul de înregistrare a operaţiunilor economice din luna curentă

5. Calculul amortizării utilajelor de producţie 10 250

Borderou de evidenţă a costurilor de producţie pe luna mai

În activitatea de producţie, de rînd cu secţiile principale un rol important le revine secţiilor de

 Borderou de calculare a amortizării mijloacelor fixe – este folosit pentru calcularea

Fig. 3.2. Structura contului 812 „Activităţi auxiliare”

3. Cost normativ de producţie / unit., lei 400 0,60

Se cere, de repartizat serviciile prestate de către secţiile auxiliare pe consumatori şi de reflectat

b) Reflectarea serviciilor reciproc primite

c) Reflectarea serviciilor reciproc livrate

Calculul costului efectiv

d) Reflectarea costul energiei termice livrate pentru necesităţile:

b) Reflectarea serviciilor reciproc primite

c) Reflectarea serviciilor reciproc livrate

Calculul costului efectiv

d) Reflectarea costului energiei electrice livrate:

3.5. Contabilitatea pierderilor din producţie

Contabilitatea pierderilor din rebuturi

Calculul costului rebuturilor definitive este prezentat în tabelul 3.13.

Mărimea cheltuielilor legate de remedierea rebuturilor corectabile se determină în baza

În vederea reflectării în contabilitate a rebuturilor se pot întocmi următoarele formule contabile

Contabilitatea pierderilor din staţionări

prelucrări mecanice secţie „27” ianuarie 2012