1.

Apariţia curentului
2. Reprezentanţi
3. Trăsăturile
romantismului
4. Principii estetice
5. Teme abordate
6. Motive eminesciene
7. Moment interactiv
8. Bibliografie
 Pentru prima dată romantismul a apărut în Germania şi
în Anglia, ţări în care tradiţia clasică era mai puţin
puternică, şi s-a extins apoi treptat în Franţa şi în restul
Europei, precum şi dincolo de ocean.
 Privind în ansamblu, romantismul se constituie ca o
reacţie împotriva excesului de încredere în raţiune,
promovat de clasicism, acţionând în numele creaţiei şi a
imaginaţiei. Dacă scriitorii clasici tindeau spre
obiectivitate, ignorând particularul în favoarea
generalului, prin conturarea unor tipuri umane precum
avarul, mincinosul, ipocritul etc., romanticii nu acceptau
decât individualitatea.
 În literatura română, romantismul se face simțit prin
intermediul scriitorilor pașoptiști (Ion Heliade
Rădulescu Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu
Russo ș.a.). Influențele curentului persistă mult timp
după declinul său în culturile vest-europene, atingând
punctul culminant în opera lui Mihai Eminescu,
considerat ultimul mare romantic european.

Romantismul s-a manifestat în literatura română în trei

etape:
 preromantismul (cunoscut și ca romantism al scriitorilor
pașoptiști sau de tip Bidermaier)
 romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism
înalt)
 romantismul posteminescian.
 LITERATURA UNIVERSALĂ: Novalis, Victor
Hugo, E.T.A. Hoffmann, Alphonse de Lamartine.
LITERATURA ROMÂNĂ:
 În perioada paşoptistă:
- I.H. Rădulescu
- Costache Negruzzi
- Alecu Russo
- Vasile Alecsandri
- Gh. Asachi
 În perioada romantismului înalt: Mihai Eminescu
VICTOR HUGO NOVALIS
• introduce noi categorii estetice: sublimul, grotescul,
macabrul, fantasticul, feericul;
• cultivă sensibilitatea, imaginaţia, originalitatea, fantezia
creatoare, misterul;
• evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul
oniric) într-un cadru nocturn sau exotic (spre deosebire de
perioada anterioară marcată de clasicism care maximiza
încrederea în raţiune şi luciditate);
• promovează inspiraţia din tradiţie, folclor, trecutul
istoric al neamului, ceea ce imprimă curentului un caracter
naţional-patriotic;
 acordă o deosebită importanţă sentimentelor omeneşti, cu
predilecţie iubirii, trăirile interioare fiind armonizate cu
peisajul naturii ocrotitoare şi participative;
 afirmă personajul ca individualitate excepţională, construieşte
eroi excepţionali în situaţii excepţionale, dar portretizează şi
omul de geniu şi condiţia nefericită a acestuia în lume.
Personajele romantice nu sunt dominate de raţiune, ci de
imaginaţie şi trăiri intense;
 defineşte timpul şi spaţiul ca fiind nemărginite, ca proiectare
subiectivă a spiritului uman;
 utilizează procedee artistice variate, dintre care se remarcă
antiteza..
Se remarcă aspiraţia spre originalitatea şi libertatea
formelor; spargerea barierelor tematice şi formale.

Subiectivitatea este accentuată, determinată de primatul

sentimentului, al trăirii, de exacerbarea eului poetic.

Antiteza este procedeul artistic fundamental, atât în

construcţia personajelor, a destinelor, cât şi în ilustrarea
stărilor sufleteşti contradictorii.

Condiţia geniului este abordată şi din perspectiva

filosofică.

Mediile sociale relevate sunt diverse şi contrastante,

fiind înfaţişate inclusiv periferia sordidă şi lumea celor
umili. „Francisco de Goya”:
autoportret, 1815 — Academia
San Fernando, Madrid
 Natura evocată devine cadru sugestiv (peisaj
nocturn, crepuscul misterios, mediu întunecat,
brutal sau idealizat, depărtaăi fascinante, vagul
exotic, ţinuturi stranii sau sublim).
Limba literară se îmbogaţeşte prin valorificarea
tuturor registrelor - popular, regional, arhaic sau
limbaj oral.
Se observă libertatea genurilor şi a speciilor,
care interferează în structuri hibride : liric şi epic,
eseu, critică, poem filosofic, teatru poetic etc.
Romantismul promovează în special poezia
lirică, dar şi dramaturgia sau proza, iar speciile noi
sunt: meditaţia, elegia, poemul filosofic, drama,
nuvela istorică.
Stilul romantic este retoric, exaltat şi pitoresc,
susţinut de antiteză, hiperbolă, tiradă, în acord cu
pasiunile şi trăirile interioare ale eului poetic sau cu
Francesco de Goya:
intensitatea conflictului dintre personaje.
Familia lui Carol al IV-lea,
1800-1801 - Museo del
Prado, Madrid
 Personajul romantic:
- erou excepţional în imprejurări excepţionale

- antiteza (înger-demon); titanul, geniul

- provine din toate mediile sociale

- exprimă victoria pasiunii asupra raţiunii

- defineşte particularul, unicul, individualul

Stilul
- stilul metaforic
- fuziunea genurilor şi a speciilor

- îmbogăţirea limbii literare: limbaj popular, arhaic

etc. (valoarea stilistică)
5. Temele literare abordate sunt
diverse:
 Motivul omului de geniu: în „Scrisoarea I”, „bătrânul dascăl”
trăieşte într-o izolare aproape totală: „ Fericească-l scriitorii, toată
lumea recunoască-l.../ Ce-o să aibă din acestea pentru el bătrânul
dascăl?/ Nemurire, se va zice.” Singura atitudine într-o lume
incapabilă să înţeleagă eforturile de a depăşi limitele înţelegerii
obişnuite este izolarea, contemplarea sinelui: „Nu spera când vezi
mişeii/ Ce e val ca valul trece...” (Glossă)
 Motivul iubitei pierdute/moarte , favorizat de fondul melancolic al
poetului, a intrat adânc în imaginarul eminescian menţinându-se
aproape în toată opera acestuia. Acest motiv se regăseşte în prima
operă majoră pe tema iubirii a lui Eminescu „Mortua est!”: “Ş-
atunci de-a fi astfel... atunci în vecie / Suflarea ta caldă ea n-o să
învie,/ Atunci graiu-ţi dulce în veci este mut... / Atunci acest înger n-
a fost decât lut.[...]
 Idealizarea iubirii sau a ritualului erotic înaintează până la
sacrificiu, întrucât moartea poate fi considerată cauză a
despărţirii cuplului sau din contră, treapta către iubirea
veşnică: „şi dacă ochii ce-am iubit/ N-or fi de raze plini,/ Tu
mă priveşte liniştit/ Cu stinsele lumini/ Şi dacă glasul adorat/
N-o spune un cuvânt/ Tot înţeleg că m-ai chemat/ Dincolo de
mormânt.”
 Ipostaza femeii înger, himeră care are rolul de a alina
îndrăgostitului moartea sau de a oferi liniştea şi pacea
veşnică prin moarte. La Eminescu, moartea nu este văzută ca
o tenebră macabră, ci este tot o prezenţa angelică: „Voi vă
imaginaţi scheletul unui om şi-i ziceţi moarte. Pentru mine e
un înger drag, cu o cunună de spini, cu faţa palidă şi cu
aripi negre”.
 Motive asociate temei naturii: luna, izvorul, codrul, lacul etc. În
toate creaţiile poetului, codrul nu reprezintă doar un loc unde se
desfăşoară povestea de dragoste, ci şi un spaţiu protector al
îndrăgostiţilor. De exemplu, în poezia “Lacul”, poetul îşi cheamă
iubita: „Vino-n codru, la izvorul...”
 Motivul fantasmei, al iubitei ca proiecţie a dorinţei se
regăseşte în poezia „Din ocean de vise”: „Din ocean de vise
ferice, strălucitoare/Ai apărut în viaţa-mi,femeie răpitoare,/Cum
luna argintoasă, albă zâmbind răsare/Din înstelata mare!//In
ocean de vise din ce în ce pierite/Te-ai dus şi-ai stins cu tine iluzii
fericite,/Cum luna melancolică şi palidă dispare/În înstelata
mare!”
 Motivul despărţirii, al rememorării, al chemării, al deziluziei
este prezent în poeziile: “Departe sunt de tine…”, “Singurătate”,
“De câte ori, iubito…”, “Intre păsări”, în care poetul sugerează
faptul că, odată cu firul iubirii s-a rupt şi legătura sa cu lumea.
 Motivul nostalgiei cauzate de pierderea iubitei este
evidenţiat in sonetul „Afară-i toamnă”, în care poetul îşi
exprimă melancolia lăsată în urmă de o iubire care nu a fost
trăită, ci doar visată.
 Motivul femeii generatoare de inspiraţie reiese din poezia
„Sunt ani la mijloc”, însă este un motiv general al lirismului
eminescian. În schimbul acestui dar misterios, femeia câştigă
nemurirea.
 Motivul senzualităţii cunoaşte câteodată intensităţi
surprinzătoare pentru cine cunoaşte tonurile obişnuite ale
cântului eminescian de dragoste: „Ah, mierea buzei tale am
gustat-o,/ A buzei tale coapte, amorul meu;/ Zăpada sânului
eu am furat-o,/ pe ea mi-am răcorit suflarea eu;/ Ah, unde
eşti, demonico, curato,/ Ah, unde eşti, să mor la sânul tău!”.



 George Gană, Melancolia lui Eminescu, Editura
Fundaţiei



  Bara Teodor
 Bălănoiu Bianca
 Cîpea Cristina
 Călin Daniel
 Gheţu Alina
 Leca Beatrice
 Măţăuanu Andrada
 Tivig Miruna
 Tuţu Claudia
 Vasile Cristina

CLASA A XII- H


 COLEGIUL NATIONAL IULIA HASDEU

BUCUREȘTI
Profesor coordonator: Mimi Dumitrache
-material apărut în revista Orizont Didactic nr. 18/2012-