REFERAT

JURISDICȚII EUROPENE
 JURISDICȚII EUROPENE
COSTA V ENEL 6/64 – 1964

Accesul la justiție permite persoanelor fizice să se protejeze împotriva încălcării

drepturilor, să remedieze faptele ilicite, să atragă răspunderea puterii executive și să se apere în
cadrul procedurii penale. Acesta este un element important al statului de drept1 și include dreptul
civil, penal și administrativ. Accesul la justiție este atât un proces, cât și un obiectiv și este
esențial pentru persoanele care urmăresc să beneficieze de alte drepturi procesuale și de drept
material.

În legislația europeană a drepturilor omului, noțiunea de acces la justiție este consacrată

în articolele 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale (ECHR) și în articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE, care garantează
dreptul la un proces echitabil și la un remediu efectiv, conform interpretării date de către Curtea
Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și, respectiv, de către Curtea de Justiție a Uniunii
Europene (CJUE).

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Curtea de justiție a Uniunii Europene (CJUE), numită în trecut Curtea Europeană de

Justiție (CEJ) își are sediul în Luxemburg și este organul juridic suprem al Uniunii Europene.
Denumirea corectă a CJUE ar trebui să fie însă „Curțile de Justiție ale Uniunii Europene”,
fiindcă CJUE cuprinde trei instanțe diferite: Curtea de Justiție, Curtea Generală și Tribunalul
Funcției Publice.

Curtea Europeană de Justiție nu trebuie confundată cu Curtea Europeană de Justiție

pentru Drepturile Omului cu sediul la Strasbourg, care este o instituție a Consiliului Europei și
nici cu Curtea Internațională de Justiție, care este o instanță internațională, principalul organ
jurisdicțional al Organizației Națiunilor Unite cu sediul la Haga.

Rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene

 Simplu spus, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) interpretează legislația UE
șpentru a se asigura ca aceasta se aplică în același mod în toate țările membre și soluționează
litigiile juridice dintre guvernele naționale și instituțiile europene.

In anumite circumstanțe, Curtea poate fi sesizată de persoane fizice, întreprinderi sau

organizații care doresc sa introducă o acțiune împotriva unei instituții UE pe care o suspectează
că le-a încălcat drepturile.

Sarcinile CJUE sunt prevăzute în art. 220-245 Tratatul UE precum și în propriul său
statut. Acestea constau în asigurarea interpretării uniforme a legislației europene. În 1989, pentru
a ușura activitatea CJUE a fost înființată Curtea Europeană de Justiție de Primă Instanță (CEJ-PI)
și apoi în 2004 o altă instanță, pentru probleme care privesc funcționarii publici: Tribunalul
funcționarilor publici ai Uniunii Europene. De atunci CJUE nu mai este competentă decât pentru
soluționarea căilor de atac înaintate de persoanele fizice și juridice împotriva deciziilor luate de
Curtea Europeană de Justiție de Primă Instanță. Mai nou însă, cu puține excepții, CJUE răspunde
și de dosarele de chemare în judecată în primă instanță înaintate de statele membre ale UE
împotriva Comisiei Europene.

Principiile fundamentale de funcționare ale Curții

În adoptarea hotărârilor sale CJUE se ghidează după următoarele principii fundamentale

și metode de bază.

Principiul împuternicirii speciale limitate, ceea ce înseamna că aplicarea și asigurarea

respectării dreptului comunitar este în primul rând sau rămâne în continuare misiunea instanțelor
naționale, în timp ce CJUE revin numai competențele rezervate în mod expres prin art. 220 și
următoarele din Tratatul CE, competențe care sunt individual determinate.

Principiul interpretării unitare și autonome a dreptului comunitar în toate statele membre.

Mai mult, Curtea se străduie să interpreteze termenii juridici într-un sens aparte comunitar,
diferit de înțelesul lor național, cu scopul de a forma o ordine juridică nouă, originală.

Principiul efectului util sau principiul aplicării dreptului comunitar cu cea mai mare
eficacitate, pentru a se obține cea mai mare eficiență din actele normative comunitare elaborate
de cele mai multe ori de economiști, politicieni și în general de non-juriști.
 Principiul dezvoltării dinamice a dreptului comunitar în corelație cu scopurile și
obiectivele de integrare europeană stabilite. Respectarea acestui principiu atrage după sine
adaptarea dreptului comunitar la modificările majore aduse de Actul Unic European, de Tratatul
de la Maastricht sau de Tratatul de la Amsterdam.

Principiul interpretării dreptului secundar în conformitate cu dreptul originar dar cu

respectarea principiului implied powers ceea ce înseamnă că puterea comunitară provine nu
numai din tratatele de înființare, ci și din actele normative create ulterior acestora de instituțiile
comunitare.

Principiul dreptului comparat sau cerința respectării principiilor de drept fundamentale

specifice statelor membre și sistemelor de drept europene pentru a identifica principiile
fundamentale de drept specifice, dar și pentru a putea prevedea efectul unor hotărâri într-un
anumit sistem de drept.

Principii stabilite prin jurisprudenţă

În jurisprudenţa sa (începând cu hotărârea Van Gend & Loos din 1963), Curtea a introdus
principiul efectului direct al dreptului comunitar în statele membre. Acesta permite
cetăţenilor europeni să invoce în mod direct normele juridice ale Uniunii în faţa instanţelor
judecătoreşti naţionale.

Întreprinderea de transport Van Gend & Loos, importatoare de mărfuri din Germania în
Ţările de Jos, trebuia să plătească taxe vamale pe care le considera ca fiind contrare dispoziţiei
din Tratatul CEE ce interzice majorarea taxelor vamale în cadrul relaţiilor comerciale reciproce.
Acţiunea punea problema conflictului dintre dreptul intern şi normele Tratatului CEE. Fiind
sesizată de o instanţă judecătorească din Ţările de Jos, Curtea a răspuns prin instituirea doctrinei
efectului direct, conferind astfel întreprinderii de transport o garanţie directă a drepturilor sale
întemeiate pe legislaţia comunitară în faţa instanţei judecătoreşti naţionale.

În 1964, hotărârea Costa V ENEL a stabilit supremaţia dreptului comunitar asupra

dreptului intern. În această cauză, o instanţă judecătorească italiană solicitase Curţii de Justiţie
să stabilească dacă legea italiană de naţionalizare a sectorului producţiei şi distribuţiei energiei
electrice era compatibilă cu anumite norme din Tratatul CEE. Curtea a introdus doctrina
supremaţiei dreptului comunitar, întemeindu-se pe specificitatea ordinii juridice comunitare, care
trebuie să beneficieze de o aplicare uniformă în toate statele membre.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene are următoarele caracteristici:

- Controlează atât legalitatea actelor normative comunitare cât și ale afacerilor

administrative ale instituțiilor comunitare, supraveghind astfel atât legislativul cât și
executivul comunitar.
- Poate soluționa atât litigiile juridice existente între organele comunitare, între organe
și statele membre, între statele membre, precum și litigiile juridice existente între
acestea și persoanele fizice sau juridice, respectiv între persoane fizice sau între
persoane juridice.
- Competența CJUE este una obligatorie, părțile în litigiu nu au posibilitatea de a refuza
jurisdicția Curții, cu excepția câtorva cazuri limitativ prevăzute.
- Deciziile luate sunt definitive și au forță executorie, în cadrul limitelor teritoriale
comunitare fiind dispensate chiar și de procedura exequaturului sau de orice altă
aprobare din partea statului pe teritoriul căruia urmează să fie puse în executare.
- Este abilitată să pronunțe inclusiv sancțiuni pecuniare împotriva oricărui justițiabil,
respectiv să modifice orice sancțiune pecuniară împotriva oricărui justițiabil,
respectiv să modifice orice sancțiune pecuniară stabilită în mod administrativ de
celelalte organe comunitare, mai ales cele aplicate de Comisie, dacă cuantumul
acestora este contestat de cel amendat.
- În anumite situații intervine în procedura de ratificare a tratatelor de drept
internațional public încheiate de Comunitate, organele comunitare fiind obligate să se
consulte cu aceasta înainte de semnarea unor astfel de tratate.
- Ședințele de judecată, dezbaterile în fața CJUE sunt publice, respectându-se astfel
principiul publicității specific dreptului procesual comun sau clasic.
- Jurisprudența Curții, în lumina propriei sale aprecieri, deși nu este considerată unanim
și în mod expres ca izvor de drept, este acceptată ca sursă subsidiară a dreptului
comunitar, contribuind la complinirea lacunelor acestuia, precum și la lămurirea
formulărilor mai puțin clare ale actelor normative comunitare. Mai mult, în materia
 acțiunilor în anulare, hotărârea Curții are autoritate absolută de lucru judecat, nu
numai inter partes.
- Judecă în primă și ultimă instanță, dar în același timp este și instanță de recurs, de
cale de atac.
- Reprezintă o instanță cu caracter permanent, cu sediul în Luxemburg.
- În general dispune de o competență exclusivă, deoarece potrivit articolului 292 din
Tratatul CE statele membre sunt obligate în mod expres ca litigiile privind aplicarea
și interpretarea dreptului comunitar să nu reglementeze într-un mod diferit celui
prevăzut în tratat.
- Instanțele supreme ale statelor membre în UE sau mai bine zis instanțele naționale de
ultim grad de jurisdicție sunt obligate în materia interpretării sau stabilirii valabilității
normelor de drept comunitar să ceară părerea CJUE ori de câte ori apar neclarități în
acest sens, iar Curtea fără a prejudeca fondul printr-o prehotărâre, va tranșa problema
pur teoretică, de drept, ridicată de instanța națională.

În acțiunile formulate de Comisia Europeană (de ex. pentru încălcarea tratatului UE) sau
de alte organe comunitare și în acțiunile formulate de statele membre împotriva altor organe
decât Comisia Europeană, precum și pentru luarea deciziilor în acțiunile prejudiciale) rămâne
competentă tot Curtea Europeană de Justiție.

O particularitate a CJUE este avocatul general. Acesta, după ce părțile au fost audiate la
judecata în fond, are rolul de a întocmi o propunere privind sentința ce urmează a fi pronunțată.
Avocatul general nu reprezintă însă interesele unei anumite părți, cererile sale trebuind să aibă un
caracter independent și neutru. CJUE nu este obligată să accepte propunerile făcute de avocatul
general, dar de obicei instanța respectă în proporție de ¾ cele solicitate de acesta.

Limba folosită în timpul proceselor este una din limbile oficiale ale UE. Contează în
primul rând din ce țară provine partea care a formulat cererea de chemare în judecată și din ce
țară este pârâtul. Această regulă asigură oricărei persoane din UE posibilitatea de a participa la
actele procesuale în limba sa maternă. Intervențiile părților procesuale și ale judecătorilor sunt
traduse de interpreți, la fel ca și toate documentele care fac parte din dosarul cauzei.
 Limba folosită pe plan intern la CJUE este franceza. Acest lucru se explică prin faptul că
în momentul înființării Comunității Europene în anul 1957 majoritatea populației din cele șase
țări fondatoare (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda) era vorbitoare de limba
franceză.

La ora actuală tendința este de a folosi mai mult limba engleză, datorită faptului că
majoritatea juriștilor din țările recent aderate și-au urmat studiile parțial în limba engleză și mai
puțin în limba franceză.

COSTA V ENEL 6/64 (1964) ECR 585 reprezintă unul dintre cazurile emblematice ale
Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Urmărind liniile directoare din cazul reprezentativ Van Gend en Loos, Curtea de Justiție
în cazul Costa v. ENEL a luat poziția fermă că dreptul comunitar a limitat capacitatea
guvernelor naționale de a introduce legi în conflict cu Tratatul.

Părțile

Flaminio Costa - un cetățean italian care deținea acțiuni ale companiei de electricitate.

ENEL (Ente Nazionale per l’Energia Elettrica) – a fost creată în 1962, când Italia a
naționalizat producția și distribuția de energie electrică.

Situația de fapt

Domnul Flaminio Costa s-a opus naționalizării și, în calitate de protest, a decis să nu
plătească factura cu o sumă simbolică: 1.925 lire (0.99 euro). El a susținut că naționalizarea
industriei electrice a încălcat Tratatul de la Roma și Constituția Italiei.

Astfel acesta a fost dat în judecată și cazul a fost trimis la Curtea Constituțională Italiană
iar apoi a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

El a pregătit o declarație scrisă în care a solicitat Curții o interpretare a dispozițiilor

Tratatului CEE, deoarece a crezut că naționalizarea este contrară dreptului comunitar (legea UE).

Soluția Curții
 În cauza 6/64, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare
formulată în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE, de Giudice Conciliatore din Milano,
referitor la interpretarea articolelor 102, 93, 53 și 37 din tratatul menționat, în cadrul unui litigiu
aflat pe rolul instanței menționate între domnul Flaminio Costa și E.N.E.L. (Ente nazionale
energia elettrica, impresa già della Edison Volta) curtea a decis următoarele:

Având în vedere că, prin Ordonanța din 16 ianuarie 1964, transmisă în mod
corespunzător Curții, Giudice Conciliatore din Milano, „văzând articolul 177 din Tratatul de
instituire a CEE din 25 martie 1957, integrat în legislația italiană prin Legea nr. 1203 din 14
octombrie 1957, și susținerea potrivit căreia Legea nr. 1643 din 6 decembrie 1962 și decretele
prezidențiale adoptate în executarea acestei legi [...] încalcă articolele 102, 93, 53 și 37 din
tratat”, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să transmită dosarul către Curte. Văzând actele
de procedură;după ascultarea raportului judecătorului raportor;după ascultarea observațiilor
părților din acțiunea principală, ale Comisiei Comunității Economice Europene și ale guvernului
Italian; după ascultarea concluziilor avocatului general; văzând articolele 37, 53, 93, 102, 177
din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene; văzând Protocolul privind Statutul
Curții de Justiție a Comunității Economice Europene; văzând Regulamentul de procedură al
Curții de Justiție a Comunităților Europene, Curtea pronunțându-se cu privire la excepția de
inadmisibilitate întemeiată pe articolul 177, hotărăște:

Întrebările adresate de Giudice Conciliatore din Milano în temeiul articolului 177 sunt
admisibile în măsura în care acestea vizează, în speță, interpretarea dispozițiilor Tratatului CEE,
niciun act unilateral ulterior nefiind opozabil normelor comunitare;

declară:

1) Articolul 102 nu conține dispoziții care pot da naștere, în beneficiul justițiabililor, unor
drepturi pe care instanțele naționale trebuie să le apere;

2) Prevederile articolului 93, la care se referă întrebarea adresată, nu conțin nici ele astfel
de dispoziții;

3) Articolul 53 constituie o normă comunitară care poate da naștere, în beneficiul

justițiabililor, unor drepturi pe care instanțele naționale trebuie să le apere;
 Aceste dispoziții interzic orice măsură nouă având ca obiect supunerea stabilirii
resortisanților celorlalte state membre unei reglementări mai severe decât cea rezervată propriilor
resortisanți, iar aceasta indifferent de regimul juridic al întreprinderilor;

4) Articolul 37 alineatul (2) constituie, prin toate dispozițiile sale, o normă comunitară
care poate da naștere, în beneficiul justițiabililor, unor drepturi pe care instanțele naționale
trebuie să le apere.

În cadrul întrebării adresate, aceste dispoziții urmăresc interzicerea oricărei măsuri noi
contrare principiilor articolului 37 alineatul (1), și anume orice măsură având drept obiect sau
drept consecință o discriminare nouă între resortisanții statelor membre în condiții de
aprovizionare și desfacere, prin intermediul monopolurilor sau al organismelor, fiind necesar, pe
de o parte, să aibă ca obiect tranzacțiile cu un produs comercial susceptibil să facă obiectul
concurenței și al schimburilor între statele membre și, pe de altă parte, să joace un rol efectiv în
cadrul acestor schimburi;

Totodată, a decis că în prezenta cauză competența de a se pronunța cu privire la

cheltuielile de judecată effectuate aparține Giudice Conciliatore din Milano.

Consecințe

Decizia Curții în Costa v ENEL a fost, cu siguranță, un pas important în dezvoltarea

doctrinei de supremație în jurisprudența europeană.Curtea subliniază astfel că o lege italiană,
adoptată pentru a pune în aplicare un tratat internațional, nu este diferită de nicio altă lege și este
supusă normelor obișnuite cu privire la abrogarea implicită atunci când aceasta este în conflict cu
alte legi. Încălcarea unei dispoziții a tratatului nu invalidează o lege internă.

Cu toate acestea, întrucât tratatul de la Roma a implicat transferul parțial al suveranității

din statele membre către Comunitate însăși, o lege unilaterală ulterioară, incompatibilă cu
obiectivele Comunității, nu putea să prevaleze.

După cum explică însăși Curtea:

“Din toate aceste observații rezultă că legea care rezultă din tratat, o sursă independentă
de drept, nu putea, din cauza naturii sale speciale și originare, să fie suprimată de dispozițiile
legale interne, indiferent de natura acestora, fără a fi privată de caracterul său de drept comunitar
și fără a pune în discuție temeiul juridic al Comunității. Transferul de către statele membre de la
sistemul lor juridic intern la sistemul juridic comunitar a drepturilor și obligațiilor care decurg
din tratat implică o limitare permanentă a drepturilor lor suverane, împotriva cărora un act
unilateral ulterior incompatibil cu noțiunea de Comunitate nu poate fi dominat.”

Concluzii și aspecte reținut

Una dintre problemele juridice esențiale pe care textele tratatelor fondatoare din acea
vreme nu le-au abordat în mod explicit a fost dacă normele tradiționale ale dreptului internațional
public ar putea fi aplicate în cadrul sistemului juridic comunitar.

Astfel, în hotărârea Costa v. ENEL, Curtea a stabilit că ordinea juridică comunitară

definește ea însăși când și cum prevalează legea statelor membre.

Acest caz a stabilit o regulă autonomă comunitară a conflictelor: a declarat supremația

oricărei prevederi de drept comunitar, inclusiv a deciziilor unice de natură administrativă, privind
orice formă de drept al statelor membre, inclusiv principiile generale ale dreptului constituțional
național. Dreptul comunitar își definește astfel propriul rang în cadrul sistemului juridic al
statelor sale membre.

În final, sistemul juridic european este un proces continuu evolutiv, cu o dezvoltare

instituțională dinamică, dar care s-a dezvoltat treptat, ritmic, interpretând progresiv dispozițiile
tratatelor. Indiferent de stadiul actual al evoluției juridice europene, este important să ne
raportăm deseori la cazurile emblematice care au pus rând pe rând bazele jurisprudenței
europene și să observăm ajutorul acestora pentru o comunitate europeană mai stabilă din punct
de vedere legislativ.