Traditionalismul reprezinta o maniera de creatie prin care se ilustreaza valorile ce intra in sfera

specificului national, dezvaluind o viziune originala asupra trecutului, asupra existentei, care este
asezata sub semnul unor repere autentice.

Poezia lui Vasile Voiculescu se impune in perioada interbalica printr-o traiectorie spectaculoasa de la
ecourile pasoptiste ale inceputurilor la traditionalism si la modernism, cunoscand nuantari si
redefiniri permanente. Debutand sub semnul semanatorismului, tendinta ilustrata prin surprinderea
universului rural sau a eroismului primului razboi mondial, poetul se orienteaza spre formula
gandirismului in volumul „Parga” ce marcheaza o innoire a expresiei si o spiritualizare a
imaginarului/. Indepartarea de pastelul traditional si de alegoriile facile determina interpretarea
scenelor si a motivelor biblice ce devin pretexte ale meditatiei lirice potentand zbuciumul omului
aflat in cautarea divinitatii si a cunoasterii.

Inclusa in acest volum, poezia „In gradina Ghetsemani” evidentiaza aceasta tendinta a creatiei lui
Vasile Voiculescu, tema religioasa a acesteia permitand deschideri reflexive prin durprinderea
dualitatii trup-suflet, material-spiritual. Textul valorifica episodl biblic al rugaciunii lui Iisus din
gradina Ghetsimani in noaptea dinaintea crucificarii. Punctul de plecare pentru ilustrarea dualitatii
lui Hristos il constituie Evanghelia dupa Luca, in care se accentueaza suferinta sufleteasca.

Titlul, ca element de paratextualitate, constituie o cheie in descifrarea mesajului poetic. Acesta

indica un topos biblic, Ghetsemani insemnand in limba ebraica locul unde se strivesc maslinele.
Substantivul gradina denumeste un spatiu propice meditatiei, retragerii in sine, dar si al rugaciunii si
al ispitei.

Poezia cuprinde patru catrene, iar structurarea imaginarului poetic reliefeaza natura duala a lui Iisus,
oscilatia intre ezitare, teama, indoiala, neliniste si asumarea sacrificiului care presupune depasirea
acestor stari. Viziunea lui Vasile Voiculescu asupra suferintei fapturii christice se dezvaluie in trei
secvente ce marcheaza cresterea in intensitate a zbuciumului si potentarea acestuia prin proiectarea
in planul naturii.

Prima strofa reda imaginea lui Iisus a carui drama este proiectata intr-un timp mitic prin verbele la
imperfect „nu primea”, „se-mpotrivea”, „curgeau”, ce ilustreaza latura umana marcata de lupta cu
un destin inspaimantator. Epitetul metaforic „sudori de sange” si comparatia „chipu-i alb ca varul”
sugereaza suferinta intensa asociata cu dimensiunea umana si puncteaza totodata latura divina.
Discursul compune imaginea iconica, prezentand drama interioara, tragismul ilustrat de inchiderea
spiritului divin in trupul limitat. Ultimul vers proiecteaza suferinta in planul cosmic prin imaginea
dezlantuirii stihiilo, evidentiind reverberatiile disperarii.

Cea de-a doua secventa dezvolta semnificatiile zbuciumului, potentand drama fiintei christice.
Constructia „o mana nendurata” se constituie intr-o metonimie ce sugereaza vointa divina neclintita
ce a trasat un destin necrutator, care desi este de exceptie, sta sub semnul unor obstacole si a
suferintei. Semnificatia paharului, simbol biblic preent in prima strofa se dezvolta prin termenii
„cupa” si „bautura” prin care se ilustreaza motivul jertfei ce are menirea de a aduce izbavirea de
pacate. Dramatismul conditiei christice este sugerat de valoarea superlativa a epitetelor „mana
nendurata” si „grozava cupa”. Hiperbola din versul „Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa” exprima o
constientizare a propriului drum, necesitatea de a actiona conform celor stabilite, amplificand astfel
suerinta care ia nastere din conflictul dintre latura umana si latura divina. A treia strofa surprinde o
alta etapa a sublimarii fiintei prin asumarea sacrificiului. Constructiile oximoronice redau imaginea
„infamei bauturi” sub forma unui jc dintre esenta si aparenta ce ilustreaza ideea ca bucuria mantuirii
se ascunde in realitatea cruda si nemiloasa. Versul final „Batanduse cu Moartea, uitase de Viata”
concentreaza sensul luptei christice, moartea trupului devenind o conditie a dobandirii vietii de apoi.

In ultima secventa apar elemente expresioniste prin proiectarea suferintei in cadrul natural. Efectele
mortii sunt redate prin imagini apocaliptice ce evidentiaza dezordinea („vraistea gradinii”) si
perturbarea echilibrului („se framantau maslinii”). In al treilea vers, metafora „batai de aripi” confera
ambiguitate discursului, putand face trimitere la ingerul mantuirii sau la ingerul mortii. Sugestia
thanatica este intarita prin imaginea ulii, a caror miscare circulara pune in lumina ciclicitatea
existentei.

In ceea ce priveste limbaul poetic, viziunea traditionalista este sustinuta prin termeni regionali si
arhaici: „sterlici”, „vraistea”, „pe branci”, „tihna”. Tragedia omului aflat in lupta cu limitele se cu
sinele este dezvoltata prin campul semantic „pahar”-„cupa”-„infama bautura” prin care se
contureaza motivul jertfei. Imperfectul si gerunziile au valoare durativa, amplificand starile si trairile.
La nivel stilistic, se remarca prezenta unor imagini sugestive realizate prin epitete („mana
nendurata”, „grozava cupa”), comparatii („chipu-i alb ca varul”), metafore („batai de aripi”),
oximoron („Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata”) si hiperbola („Si-o sete uriasa sta sufletul
sa-i rupa”). Textul respecta canoanele prozodice, fiind structurat in patru catrene cu versuri de 14
silabe cu rima incrucisata si ritm iambic.

Poemul lui Vasile Voiculescu redimensioneaza, in opinia mea, mitul biblic printr-o viziune ce
accentueaza tragismul suferintei fapturii christice, prin sublinierea zbaterii permanente intre latura
umana si latura divina.

In concluzie, poezia „In Gradina Ghetsemani” este traditionalista prin apelul la sursa de inspiratie
religioasa, coordonata a liricii gandiriste, prin lexicul poetic marcat de numeroase arhaisme si
regionalisme sugestive si prin versificatia canonica. Opera se individualizeaza prin elemente de
factura modernista, reprezentate de accentele expresioniste din ultima strofa ce potenteaza prin
imagini apocaliptice drama fiintei christice.