DPS 2 UNITATEA 3 Final

3. INFRACȚIUNI PREVĂZUTE LA ART. 360 – ART.
410 C. PEN.
3.1 Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice.......120

3.1.1 Accesul ilegal la un sistem informatic.................................................................120
3.1.2 Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice.............................129
3.1.3 Alterarea integrităţii datelor informatice...........................................................140
3.1.4. Perturbarea funcţionării sistemelor informatice..............................................150
3.1.5 Transferul neautorizat de date informatice.......................................................153
3.1.6 Operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice............................156
3.2. Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea social................159
3.2.1. Aspecte comune....................................................................................................159
3.3. Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice..............................................................160
3.3.1 Constituirea unui grup infracţional organizat...................................................161
3.3.2 Instigarea publică.................................................................................................164
3.3.3 Incitarea la ură sau discriminare........................................................................165
3.3.4 Încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni.....................................166
3.3.5 Tulburarea ordinii şi liniştii publice...................................................................169
3.3.6. Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.....................................171
3.3.7 Împiedicarea desfăşurării unei adunări publice................................................173
3.3.8 Pornografia infantilă...........................................................................................175
3.3.9 Ultrajul contra bunelor moravuri.......................................................................177
3.4. Infracţiuni contra familiei.........................................................................................178
3.4.1 Bigamia..................................................................................................................179
3.4.2. Incestul..................................................................................................................180
3.4.3. Abandonul de familie..........................................................................................181
3.4.4. Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului.............................185
3.4.5 Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu...........................187
3.5 Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor
decedate..............................................................................................................................188
3.5.1 Împiedicarea exercitării libertăţii religioase......................................................188
3.5.2 Profanarea lăcaşurilor sau a obiectelor de cult.................................................191
3.5.3 Profanarea de cadavre sau morminte.................................................................192
3.5.4. Prelevarea ilegală de ţesuturi sau organe..........................................................193
3.6 Infracţiuni electorale...................................................................................................195
3.6.1 Împiedicarea exercitării drepturilor electorale.................................................195
3.6.2 Coruperea alegătorilor.........................................................................................197
3.6.3 Frauda la vot.........................................................................................................198
Alexandru Boroi, Ana Alina Ionescu Dumitrache Infracțiuni Prevăzute la art. 360 – art. 410 C. Pen.
3.6.4 Frauda la votul electronic....................................................................................199

3.6.5 Violarea confidenţialităţii votului.......................................................................201
3.6.6 Nerespectarea regimului urnei de vot.................................................................202
3.6.7 Falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale..........................................203
3.7 Infracţiuni contra securităţii naţionale.....................................................................205
3.7.1 Trădarea................................................................................................................205
3.7.2 Trădarea prin transmitere de informaţii secrete de stat..................................207
3.7.3 Trădarea prin ajutarea inamicului.....................................................................209
3.7.4 Acţiuni împotriva ordinii constituţionale...........................................................211
3.7.5 Înalta trădare.......................................................................................................212
3.7.6 Atentatul care pune în pericol securitatea naţională........................................213
3.7.7 Atentatul contra unei colectivităţi.......................................................................215
3.7.8 Actele de diversiune..............................................................................................217
3.7.9 Comunicarea de informaţii false.........................................................................219
3.7.10 Propaganda pentru război.................................................................................220
3.7.11 Compromiterea unor interese de stat...............................................................222
3.7.12 Divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională...............................224
3.7.13 Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională. .226
3.7.14 Constituirea de structuri informative ilegale...................................................228
3.7.15 Nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale...........................230
Rezumat...............................................................................................................................232
Teste de autoevaluare..........................................................................................................234
Bibliografie minimală.........................................................................................................241
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, veți avea capacitatea:
 să definiți infracțiunile analizate în prezenta Unitate de studiu;
 să identificați caracteristicile fiecărei infracțiuni studiate;
 să analizați elementele de diferențiere existente între diferitele
infracțiuni care aparțin aceleiași categorii;
 să realizați o corectă încadrare juridică a infracțiunilor analizate în
această Unitate de studiu.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 6 ore
Drept penal special II 119

3.1 Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice

3.1.1 Accesul ilegal la un sistem informatic
1. Conţinutul legal
Constituie această infracţiune, potrivit art. 360 alin. (1) N.C.P., accesul, fără
drept, la un sistem informatic, varianta tip, şi două variante agravate, prima
fiind prevăzută la alin.(2) unde se prevede că fapta este mai gravă dacă se
săvârşeşte în varianta prevăzută la alin.(1) în scopul obţinerii de date
informatice. De asemenea, a doua variantă agravată, conform art. 360 alin. (3)
N.C.P., fapta este mai gravă, dacă se săvârşeşte în varianta prevăzută la alin.(1)
cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri,
dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis
pentru anumite categorii de utilizatori.
2. Condiţii preexistente
A. Obiectul infracţiunii
a) Obiectul juridic generic (de grup) Obiectul juridic generic (de grup)1
[ CITATION Vas02 \l 1033 ] este reprezentat de valoarea socială numită „sistem
informatic" şi de relaţiile sociale care iau naştere în legătură cu utilizarea
sistemelor automate de prelucrare a datelor în societate. Totodată, se asigură
inviolabilitatea „spaţiului informatic". Alţi autori vorbesc chiar despre ocrotirea
„domiciliului informatic" . Bineînţeles, în termenul de spaţiu informatic intră şi
datele informatice, aşa cum vor fi ele definite ulterior.
a) Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la
inviolabilitatea sistemelor informatice prin accesarea acestora doar de către
persoanele îndrituite (proprietarul, deţinătorul sau utilizatorul de drept al
sistemului informatic)
Se cuvine a se menţiona şi faptul că infracţiunile informatice sunt infracţiuni
care, în raport cu dispoziţia legală de incriminare, se caracterizează prin aceea
că aduc atingere mai multor valori sociale, din care cauză putem spune că au
mai multe obiecte juridice, dintre care unul principal şi altul secundar (sau
adiacent). în cazul de faţă, de exemplu, accesul neautorizat la un sistem infor-
matic din domeniul apărării loveşte atât în siguranţa naţională şi capacitatea de
apărare a statului, cât şi în instituţia sau persoana titulară a sistemului penetrat
ori a informaţiilor accesate.
b) Obiectul material este reprezentat de entităţile materiale care compun
sistemele informatice (calculatoare, reţele de calculatoare, elemente hardware -
echipamente periferice, cabluri, plăci, servere etc. şi software - programe,
aplicaţii, baze de date etc.) şi din datele informatice spre care se îndreaptă
atenţia făptuitorului.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ poate fi orice persoană2 responsabilă
penal, textul neprevăzând o calitate specială pentru aceasta.
Practica judiciară a demonstrat însă că, în marea majoritate a cazurilor,
asemenea persoane posedă cunoştinţe în domeniul tehnologiei informaţiei.
Dintre aceştia, un procent însemnat îl reprezintă experţii în sisteme de calcul şi
1
Obiectul juridic generic este comun tuturor infracţiunilor prevăzute în Titlul al 111-lea din Legea nr. 161/2003.
2
Potrivit dispoziţiilor noului Cod Penal, subiect activ al infracţiunii poate fi şi o persoană juridică (art. 448). Aceasta
va răspunde penal dacă fapta a fost săvârşită în numele sau în interesul persoanei juridice, de către organe sau reprezentanţi
ai acesteia.

reţelele de calculatoare, familiarizaţi cu „spargerea" măsurilor de securitate ale

calculatoarelor sau reţelelor de calculatoare.
Participaţia este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare sau
complicitate.
b) Subiectul pasiv este reprezentat de persoana fizică sau juridică proprietară
sau deţinătoare de drept a sistemului informatic accesat illegal sau a datelor
informatice vizate. Prin extensie, poate exista subiect pasiv colectiv, alcătuit
dintr-o mulţime de persoane fizice sau juridice, atunci când accesul în sistemul
informatic generează în mod automat accesul ilegal în alte sisteme similare
interconectate cu primul.
Poate exista subiect pasiv secundar în cazul în care datele informatice vizate de
accesul ilegal se referă la o persoană fizică sau juridică, alta decât proprietarul
sau deţinătorul de drept al respectivului sistem informatic. Spre exemplu,
făptuitorul accesează ilegal sistemul integrat de evidenţă informatizată a
persoanei şi intră în posesia datelor personale referitoare la un anumit individ
(evident, cu scopul de a le folosi ulterior).
3. Conţinutul constitutiv
A. Latura obiectivă. a) Elementul material se realizează prin accesul fără drept
într-un sistem informatic (staţie de lucru, server ori reţea informatică).
Accesul, în înţelesul dat de lege, desemnează intrarea în tot sau numai într-o
parte a sistemului informatic. Metoda de comunicare - la distanţă, inclusiv
graţie legăturii prin satelit sau nu ori de aproape - nu prezintă importanţă.
în forma sa cea mai simplă, accesul fără drept la un sistem informatic
presupune o interacţiune a făptuitorului cu tehnica de calcul vizată prin
intermediul echipamentelor sau diverselor componente ale sistemului vizat
(sursă de alimentare, butoane de pornire, tastatură, mouse, joystick).
Manipularea acestor dispozitive se transformă în solicitări către UCP a
sistemului, care va procesa date ori va rula programe de aplicaţii în beneficiul
intrusului.
Va exista acces ilegal în formă simplă şi în cazul în care intrusul, manipulând
propriile echipamente periferice, de la distanţă, găseşte şi utilizează o cale
externă de intrare într-un alt sistem de calcul. Este cazul tipic al accesării unei
alte staţii de lucru aflate într-o reţea.
Pentru obţinerea accesului, făptuitorul va încerca o gamă variată de procedee
tehnice, cum ar fi: atacul prin parolă, atacul de acces liber, atacul care
exploatează slăbiciunile tehnologice, atacul care exploatează bibliotecile
partajate, atacul IP ori atacul prin deturnarea TCP etc. [CITATION Kla98 \p "22- 25,
250, 430, 431, 508, 509" \l 1033 ]
Atacuri prin parolă. Spargerea parolelor în reţea.
Pentru înţelegerea modului de operare al hackerilor în cazul atacurilor asupra
parolelor în reţele, am ales ca exemplu sistemele de operare Windows NT şi
UNIX.
Pentru a prelua parolele dintr-o reţea Windows NT, un hacker trebuie să aibă
acces la cel puţin un nume de utilizator şi la implementarea NT a algoritmului
MD4. După ce copiază baza de date (unicul loc în care poate găsi numele de
utilizator şi funcţia liash MD4), hackerul va efectua un atac prin forţă brută sau
un atac prin dicţionar împotriva fişierului cu parole.

Deoarece numai administratorii de sistem pot accesa directorul sam (unde

Windows NT îşi localizează baza de date cu parole), unica modalitate pentru
hacker de a găsi baza de date este fie de la consolă, fie dintr-o copie backup a
bazei de date (situată, de exemplul, pe un disc de reparaţii). Cu alte cuvinte,
pentru a ajunge la baza de date, hackerul trebuie să aibă acces fizic la consolă
sau la o copie a bazei de date. Dacă serverul şi copiile backup de server sunt
securizate fizic, riscul de atac prin intermediul bazei de date cu parole se
reduce semnificativ.
Atacul parolelor prin forţă brută la Windows NT. Când atacă o instalaţie
Windows NT, primul pas al hackerului este de a încerca o parolă de nivel
redus. Dacă facilitatea Windows NT de blocare a conturilor (Account Lockouf)
nu este activată, hackerul poate încerca parolele până când obţine o parolă
acceptată de reţea. Procesul de ghicire a parolelor poate fi automatizat prin
utilizarea unui program care ghiceşte parolele în permanenţă, cunoscut sub
numele de „tehnică de spargere a parolelor prin forţă brută" (brute force
password-cracking technique). Un program care execută asemenea atacuri este
disponibil pe scară largă pe Internet. Programul de atac prin forţă brută va
încerca parole gen aa, ab, ac etc, până când a încercat fiecare combinaţie
posibilă de caractere. în final, hackerul va obţine parola.
Cu toate acestea, un atac prin forţă brută împotriva unei reţele Windows NT
impune fie ca hackerul să aibă acces prin consolă la server, fie să dispună de o
copie a bazei de date cu parole. în eventualitatea în care hackerul poate rula
atacul prin forţă brută împotriva unei baze de date cu parole Windows NT
statice, mai multe programe gratuite de spargere a parolelor pot ghici parole de
16 caractere în maximum şapte zile.
Atacul parolelor prin dicţionar la Windows NT. Deşi un atac prin forţă brută
impune un acces pe termen lung la fişierul cu Analiza infracţiunilor prevăzute
în Legea nr. 161/2003
parole din Windows NT, un atac prin dicţionar asupra unui fişier cu parole
poate avea şanse de reuşită dacă nu a fost activată facilitatea de blocarea
conturilor (Account Lockoui). Cu toate acestea, atacurile prin dicţionar pot
avea efect asupra unei copii off-line a respectivului fişier cu parole.
în general, un atac prin dicţionar Windows NT fie trece cuvintele dintr-un
dicţionar prin prompterul de login Windows NT (dacă facilitatea Account
Lockup este inactivă), fie ia o listă de cuvinte din dicţionar şi le criptează unul
câte unul, folosind acelaşi algoritm de criptare ca şi NT, pentru a vedea dacă
prin criptare se ajunge la aceeaşi valoare hash unisens (dacă hackerul are o
copie off-line a bazei de date cu parole). Dacă valorile hash sunt egale, parola
astfel identificată va fi parola unui utilizator.
Cele mai bune soluţii împotriva atacurilor prin dicţionar sunt: modificarea
sistematică a parolelor, rularea periodică a aplicaţiei Kane Security Analyst sau
a altui program de analiză a sistemului pentru verificarea parolelor.
Spargerea parolelor în Unix. Pentru a obţine parole dintr-o reţea Unix, un
hacker trebuie să aibă acces chiar la reţea, sau măcar să poată exploata o breşă
într-un serviciu (cum este cea din serviciul sendmail bouce) pentru a ajunge la
fişierul ,/etc/passwd'\ După ce ajunge la fişierul cu parole, hackerul mai are
nevoie şi de hash-ul unisens Unix pe 8 octeţi. După copierea bazei de date cu
parole, hackerul va executa un atac - prin forţă brută sau prin dicţionar - asupra
fişierului cu parole.

Deoarece fişierul ,/etc/passwd" este accesibil oricui pe serverul Unix, hackerul

poate ajunge la baza de date cu parole folosind drepturi minimale de acces la
server sau chiar fără niciun fel de drepturi. Camuflarea parolelor (shadowing)
sau utilizarea de programe superioare de securitate a parolelor este aproape o
necesitate pentru Unix.
Atacul parolelor prin forţă brută în Unix. Când un hacker atacă o instalaţie
Unix, prima etapă este de a încerca o parolă de nivel redus. Spre deosebire de
Windows NT, Unix nu blochează conturile utilizatorilor după un anumit număr
de login-uri ratate. Deoarece Unix este tolerant, hackerul poate folosi un atac
prin forţă brută asupra unui server fără a avea deloc acces la serverul respectiv.
în eventualitatea în care hackerul poate rula un atac prin forţă brută împotriva
unei baze de date cu parole statice din Unix, există programe gratuite de
spargere a parolei care pot ghici parole de 16 caractere în maximum 10 zile (în
funcţie de viteza conexiunii). După ce obţine parola de nivel redus, hackerul va
folosi parola respectivă pentru a intra în server şi a copia fişierul ,/etc/passwd".
După ce a intrat în posesia unei copii a fişierului Jetc/passwd\ hackerul poate
folosi un atac prin forţă brută pentru a ghici parolele, până când găseşte o
parolă acceptată de reţea. Un hacker poate automatiza procesul de găsire a
parolelor folosind un program care execută această operaţie continuu.
Cea mai bună metodă de protecţie împotriva unui atac prin forţă brută este
camuflarea fişierului cu parole, astfel încât hackerul să nu mai poată accesa
parolele în sine, ci numai jetoanele generate de sistemul de operare. Dacă
hackerul este ţinut la distanţă de valorile hash ale parolelor, aceasta nu va mai
putea rula atacul prin forţă brută, deoarece nu va putea compara rezultatele
hash proprii cu valorile din fişier.
Atacul parolei prin dicţionar în Unix. Dacă un atac prin forţă brută necesită un
acces de durată la fişierul cu parole al reţelei Unix, un atac prin dicţionar poate
avea mai multe şanse de succes. Cu toate acestea, atacurile prin dicţionar vor
avea de asemenea succes asupra unei copii off-line a fişierului cu parole.
în general, un atac prin dicţionar asupra unui sistem Unix fie supune cuvintele
dintr-un dicţionar prompterului de login Unix (dacă hackerul încearcă un atac
online), fie foloseşte o listă de cuvinte şi aplică funcţia hash fiecărui cuvânt în
parte, folosind acelaşi algoritm de criptare ca şi Unix, pentru a vedea dacă prin
criptare de ajunge la aceeaşi valoare hash unisens (dacă hackerul dispune de o
copie off-line a bazei de date cu parole). Dacă valorile sunt egale, cuvântul
respectiv este chiar parola utilizatorului.
Cea mai bună protecţie împotriva atacurilor bazate pe dicţionar este de a
determina utilizatorii să-şi modifice cu regularitate parolele, de a rula periodic
programul Security Administrator Tool for Analysing Networks (SATAN) sau
un alt program de analiza a sistemului pentru verificarea parolelor.
Atacurile de acces liber. Atacurile de acces liber apar frecvent în reţelele care
folosesc un sistem de operare (inclusiv Unix, VMS sau Windows NT) care
încorporează mecanisme de liber acces. Aceste mecanisme reprezintă un punct
deosebit de slab al sistemelor. Spre exemplu, în cazul sistemului de operare
Unix, utilizatorii pot crea fişiere-gazdă cu acces liber (trusted hostfiles), care
includ numele host-urilor (gazdelor) sau adresele de unde un utilizator poate o'
'me acces la sistem fără parolă. La conectarea dintr-un astfel dt istem,
utilizatorul trebuie să folosească numai comanda rlogin sau altă comandă
asemănătoare, cu argumentele corespunzătoare. Astfel, un hacker poate obţine

un control extins asupra sistemului dacă ghiceşte numele unui sistem cu acces
liber sau o combinaţie host - nume utilizator. Şi, mai rău, majoritatea hackerilor
ştiu că mulţi administratori de sisteme Unix configurează fişiere .rhosts în
directorul rădăcină, astfel încât utilizatorii să se poată deplasa rapid de la un
host la altul folosind privilegiile aşa-numitului „superutilizator" (superuser). Mai
mulţi administratori de sistem Unix încep să-şi dea seama că utilizarea
fişierelor .rhost poate fi o facilitate costisitoare. Aceste fişiere permit unui
hacker abil să obţină cu uşurinţă acces neautorizat la directorul rădăcină.
Atacurile care exploatează slăbiciunile tehnologice.

Atacurile care exploatează slăbiciunile tehnologice includ atacul de acces liber
discutat anterior, precum şi multe altele. Fiecare sistem de operare important îşi
are punctele sale slabe. Unele sunt mai uşor de accesat decât altele. Pe de altă
parte, probabilitatea ca un hacker să detecteze asemenea puncte slabe este
destul de redusă. De exemplu, o versiune recentă a produsului Microsoft
Internet Information Server (produs auxiliar pentru Windows NT) conţinea o
eroare cu potenţial de distrugere a sistemului. Sistemul ar fi cedat dacă hackerul
ar fi introdus în browser-xA său un anumit URL unic, cu multe cifre, la
pătrunderea în acel site. URL-u\ este foarte lung şi este unic pentru fiecare
sistem în parte. Probabilitatea ca hackerii să exploateze acest defect este foarte
redusă însă. Pe de altă parte, probabilitatea ca un hacker să exploateze fişierul
host cu acces liber pe un sistem Unix, datorită simplităţii accesului şi a
existenţei acestui fişier pe mai multe servere, este sensibil mai mare decât
probabilitatea de a exploata acest defect de program.
Atacurile care exploatează bibliotecile partajate.
Aceste atacuri utilizează bibliotecile partajate folosite cel mai des în Unix. O
bibliotecă partajată reprezintă un set de funcţii-program comune, pe care
sistemul de operare le încarcă într-un fişier RAM, la cererea fiecărui program.
Hackerul înlocuieşte deseori programele din bibliotecile partajate cu noi
programe care servesc scopurilor proprii, cum ar fi permisiunea unui acces
privilegiat.
Atacurile prin deturnarea TCP (Protocolul de Control al Transportului).
Poate că ameninţarea cea mai periculoasă la adresa serverelor conectate la
Internet este deturnarea TCP. Deşi predicţia TCP a numerelor de secvenţă şi
deturnarea TCP au multe elemente comune, ultimul procedeu este diferit,
deoarece hackerul are acces la reţea prin forţarea acesteia să accepte propria lui
adresă IP, ca adresă de reţea credibilă, şi nu prin tentative repetate de a testa
mai multe adrese IP până la găsirea celei potrivite. Ideea esenţială care stă la
baza atacului prin deturnare TCP este aceea că hackerul dobândeşte controlul
unui calculator conectat la reţeaua ţintă, apoi deconectează calculatorul de la
reţea şi face serverul să creadă că hackerul a luat locul host-alui real.
După ce hackerul deturnează cu succes un calculator credibil, acesta va înlocui
adresa IP a calculatorului ţintă din cadrul fiecărui pachet cu adresa sa proprie şi
va simula numerele de secvenţă ale ţintei. Specialiştii în materie de securitate
numesc acest procedeu „simulare de IP". Un hacker simulează o adresă IP de
sistem credibilă pe calculatorul propriu folosind procesul de simulare IP. După
ce hackerul simulează calculatorul ţintă, acesta va folosi o simulare inteligentă a
numerelor de secvenţă pentru a deveni ţinta serverului.

Un hacker poate executa un atac prin deturnare TCP mult mai simplu decât un
atac prin simulare IP. De asemenea, deturnarea TCP permite hackerului să
ignore sistemele test-răspuns cu parolă unică (de exemplu, sistemele cu parolă
de tip secret partajat) şi să compromită astfel un host cu nivel de securitate mai
ridicat.
în fine, atacurile prin deturnare TCP sunt mai periculoase decât simularea IP,
deoarece hackerii capătă un acces sensibil mai ridicat după o deturnare TCP
reuşită decât după un atac singular prin simulare IP. Hackerii doresc un acces
mai amplu deoarece astfel se interceptează tranzacţii aflate în curs de
desfăşurare în loc de a simula un calculator şi de a începe ulterior tranzacţiile.
Deturnarea sesiunii. Deturnarea sesiunii este un atac ceva mai popular decât
spoofing-u\ de IP. Un motiv este şi faptul că aceasta permite atât importul, cât
şi exportul de date din sistem. De asemenea, deturnarea sesiunii nu necesită
anticiparea numerelor de secvenţă pentru protocolul de început, fiind astfel un
atac mai simplu de efectuat. în cadrul acestei tehnici rudimentare de infracţiune
informaţională, intrusul găseşte o conexiune existentă între două calculatoare
(de obicei un server şi un client), iar apoi, prin penetrarea unor routere
neprotejate sau a unor parafocuri firewalls) necorespunzătoare, intrusul
detectează numerele de secvenţă importante (numerele adreselor TCP/IP) în
cadrul unui schimb de informaţii între calculatoare. După ce intră în posesia,
adresei unui utilizator legitim, intrusul deturnează sesiunea acestuia, simulând
numerele de adresă ale utilizatorului. După deturnarea sesiunii, calculatorul
host deconectează utilizatorul legitim şi astfel intrusul capătă acces gratuit la
fişierele utilizatorului legitim.
Protecţia împotriva deturnării sesiunii este foarte dificilă, iar detecţia unei
asemenea deturnări este, de asemenea, foarte anevoioasă, în vederea unei
protecţii anti-deturnare, trebuie securizate acele regiuni din sistem de unde se
poate lansa un atac prin deturnare. De exemplu, se elimină conturile prestabilite
care nu sunt necesare şi se remediază punctele vulnerabile pentru protecţia
parafocurilor şi a rowfer-elor împotriva accesului neautorizat. De asemenea,
utilizarea criptării reprezintă o măsură de protecţie valoroasă împotriva
deturnării. Detecţia deturnării unei sesiuni este practic imposibilă în lipsa unui
mesaj din partea utilizatorului deturnat, deoarece intrusul apare în sistem
deghizat în utilizatorul pe care 1-a deturnat.
Atacurile prin inginerie socială. Un tip interesant de acces ilegal, din ce în ce
mai utilizat astăzi, îl reprezintă atacurile prin inginerie socială. Acestea au
devenit mai frecvente şi mai periculoase pe măsură ce tot mai mulţi utilizatori
se conectează la Internet şi la reţele interne. Un exemplu frecvent de inginerie
socială este ca un hacker să trimită mesaje email către utilizatori 156
Reglementări juridice interne privind criminalitatea informatică
(sau pur şi simplu să folosească telefonul) pentru a-i anunţa pe aceştia că el este
administratorul sistemului. Deseori, mesajele solicită utilizatorilor să-şi trimită
parola prin email către administrator, fiindcă sistemul este într-o pană sau va fi
dezafectat temporar. Un atac prin inginerie socială se bazează cel mai mult pe
ignoranţa utilizatorilor în materie de calculatoare şi reţele. Cea mai bună reţetă
împotriva acestor atacuri o reprezintă educaţia utilizatorilor.
Practica a demonstrat că, în marea majoritate a cazurilor, făptuitorul acţionează
pentru obţinerea de date informatice, care poate să însemne:
 captarea vizuală a acestor date pe monitor;

 intrarea în posesia unei imprimate alfanumerice (foaia de hârtie

tipărită);
 rularea unor programe sau aplicaţii care gestionează date informatice
(de exemplu, programe de administrare a bazelor de date într-o
instituţie, programe de poştă electronică etc).
Prin „obţinerea de date informatice" se înţelege inclusiv copierea acestora pe
suporţi externi de stocare (Floppy Disk, CD, Memory Stick, Cârd etc). Dacă
are loc numai o copiere a datelor, fapta se va încadra în prevederile art. 42 alin.
(2). Dacă însă făptuitorul transferă datele pe un suport extern (în accepţiunea
unei mutări sau migrări a datelor pe respectivul suport de stocare), se vor aplica
dispoziţiile art. 44 din lege, care se referă la „alterarea integrităţii datelor
informatice". Simpla copiere a unor date informatice de pe Hard Disk-vX unui
computer sau de pe orice alt mediu de stocare pe un suport extern de memorie
nu este de natură a afecta în vreun fel integritatea respectivelor informaţii, însă
transferul acestora poate implica şi ştergerea lor din locaţia iniţială.
În general, proprietarii, deţinătorii sau utilizatorii de drept aleg să-şi protejeze
sistemele informatice prin măsuri standard de securitate.
Protecţia poate fi fizică (izolarea tehnicii de calcul într-o incintă securizată,
asigurarea cu dispozitive mecanice cu cheie sau cifru metalic, controlul manual
al sursei de curent etc.) sau logică (prin parole, coduri de acces sau criptare).
În condiţiile alin. (3), făptuitorul va acţiona asupra sistemului informatic vizat
prin forţarea acestor protecţii.
La nivel fizic, forţarea presupune dezafectarea dispozitivelor mecanice de
securitate prin diferite mijloace mecano-chimico-elec-trice. La nivel logic,
avem atacuri asupra parolelor.
Atacurile prin parolă[CITATION Kla98 \p 21 \l 1033 ] sunt, din punct de vedere
istoric, printre cele mai preferate de către hackeri pentru abordarea reţelelor
online. La început, hackerii au încercat să pătrundă în reţele prin introducerea
unui identificator de login şi a unei parole. Aceştia încercau o parolă după alta
până când nimereau una care funcţiona. Totuşi, hackerii şi-au dat seama că
aveau posibilitatea de a redacta programe simple care să încerce parolele în
sistem. în general, aceste programe simple rulau pe rând fiecare cuvânt din
dicţionar, în încercarea de a găsi o parolă. Astfel, atacurile prin parole automate
au devenit rapid cunoscute sub denumirea de „atacuri cu dicţionarul"
(dictionary-based attacks). Sistemele de operare Unix sunt deosebit de
vulnerabile la atacurile cu dicţionarul, deoarece Unix nu exclude automat
utilizatorul după un anumit număr de încercări de intrare în reţea, spre
deosebire de alte sisteme de operare, care inactivează un nume de utilizator
după un număr fixat de tastări a unor parole incorecte. Cu alte cuvinte, un
hacker poate încerca de mii de ori să se conecteze la un sistem Unix, fără ca
acesta să închidă conexiunea sau să alerteze în mod automat pe administratorul
de sistem.
Unii hackeri au avut chiar succes în utilizarea unor servicii Unix ca Telnet sau
FTP pentru a obţine accesul la fişiere parolă accesibile publicului. Sistemul de
operare codifică parolele în asemenea fişiere. Totuşi, deoarece fiecare sistem
Unix îşi codifică fişierul parolă folosind acelaşi algoritm (o funcţie
matematică), un hacker poate ignora codificarea acestui fişier folosind un
algoritm disponibil pe Internet. Acest algoritm este încorporat în mai multe
instrumente de „spargere" a sistemelor, des folosite în comunitatea hackerilor.
Pentru a exemplifica contextul şi modalităţile de comitere a infracţiunii de acces

ilegal la un sistem informatic, prezint următorul caz instrumentat de DGCCOA
din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române1. În luna aprilie 2003,
ofiţerul de legătură al FBI la Bucureşti a sesizat DGCCOA. cu privire la faptul
că unui număr de patru companii americane care ofereau diverse servicii prin
Internet li s-au accesat fără drept serverele şi li s-au sustras datele confidenţiale
ale unor clienţi. Conform indiciilor existente la acea dată această activitate
infracţională era iniţiată din Sibiu, România.
Ulterior, persoanele care au accesat bazele de date şi au sustras informaţiile
secrete, au ameninţat victimele solicitându-le cea. 50.000 dolari SUA de la
fiecare, pentru a nu publica datele sustrase. Pentru identificarea şi probarea
activităţii infracţionale a acestora au fost desfăşurate un complex de activităţi
specifice, precum şi coordonarea cu ofiţerii FBI a două transferuri „supra-
vegheate" de bani. Astfel, în urma acestor activităţi au fost identificaţi numiţii:
O.Ş.A., de 21 ani, elev, cel care a accesat neautorizat serverele companiilor
americane şi a organizat activitatea de ameninţare a acestora cu publicarea
datelor confidenţiale; M.E., de 25 ani, student şi Ş.C.V., de 25 ani,
administrator la un Internet-cafe, complici la accesarea neautorizată a serverelor
companiilor; Z.S.N., de 25 ani, fără ocupaţie şi L.F.I., de 19 ani, elev, folosiţi
pentru primirea banilor obţinuţi în urma activităţilor ilegale şi N.R.L., de 18
ani, fără ocupaţie, pe numele căreia cei în cauză au deschis un cont de cârd
folosit la ridicarea banilor.
În data 2 iunie 2003,0.S.A. şi Z.S.N. au ridicat de la mai multe ban-comate din
Sibiu suma de 1.500 dolari SUA, bani transferaţi în contul de cârd al numitei
N.R.L., de una din companiile din SUA şantajate.
Sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiţie, Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog
au fost efectuate mai multe descinderi la domiciliile suspecţilor şi la Internetul
Cafe, ocazie cu care a fost găsită suma de 1.500 dolari SUA, cartea de credit,
calculatoarele pe care se aflau informaţiile sustrase, precum şi alte mijloace de
probă. O.Ş.A. şi Z.S.N. au fost arestaţi preventiv pentru săvârşirea infracţiunii
de acces neautorizat şi transfer de date, iar celelalte persoane au fost cercetate
în stare de libertate. Cazul se află în acest moment pe rolul instanţelor
judecătoreşti.
O cerinţă a existenţei infracţiunii este aceea ca făptuitorul să fi acţionat fără
drept.
b) Urmarea imediată din punct de vedere fizic, urmarea este modificarea pe
care acţiunea incriminată a produs-o în lumea externă. Uneori această
modificare poate consta în schimbarea unei situaţii sau stări, alteori ea se poate
concretiza într-o transformare de ordin material adusă obiectului material al
infracţiunii.
În practică, urmarea formei simple de acces fără drept este trecerea într-o stare
de nesiguranţă a sistemului informatic şi/sau resurselor sale (hardware,
software etc).
Dacă scopul accesului neautorizat a fost obţinerea de date informatice, starea
de nesiguranţă a sistemului de calcul este dublată de starea de nesiguranţă a
datelor informatice stocate în acesta sau prelucrate de către acesta.
1
Înregistrat cu nr. 122/D/P/23.09.2003 la DGCCOA din cadrul IGP.

Încălcarea măsurilor de securitate va determina însă o transformare efectivă

adusă obiectului material al infracţiunii, măsura de securitate fiind, în acest caz,
parte integrantă a sistemului informatic.
Din punct de vedere juridic, sub aspectul consecinţelor pe care acţiunea
incriminată le are asupra valorii sociale ce constituie obiectul juridic, urmarea
este tocmai starea de pericol, de ameninţare, la adresa „domiciliului informatic"
ori a „spaţiului informatic".
c) Legătura de cauzalitate între activitatea făptuitorului şi urmarea produsă
trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Această legătură rezultă ex re, adică
din materialitatea faptei, în cazul accesului neautorizat în forma cea mai
simplă. Pentru cel de-al doilea caz de acces fără drept trebuie demonstrată
forţarea măsurilor de securitate (parole, coduri de acces etc).
B. Latura subiectivă. Infracţiunea de acces neautorizat se comite cu intenţie
directă sau indirectă. În cazul obţinerii de date informatice [alin. (2)], intenţia
acestuia este calificată prin scop1.
4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni
A. Forme. Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt incriminate şi, ca atare, nu
sunt pedepsite (doar anumite acte pregătitoare sunt incriminate ca infracţiuni de
sine stătătoare, cum ar fi cazul art. 365 „Operaţiuni ilegale cu dispozitive sau
programe informatice").
Tentativa se pedepseşte, conform prevederilor art. 366 din lege.
Consumarea infracţiunii în modalitatea prevăzută la alin. (1) se realizează în
momentul în care făptuitorul accesează în mod direct sau de la distanţă
resursele sistemului informatic.
În modalitatea prevăzută la alin. (2), consumarea infracţiunii are loc atunci
când intrusul acţionează asupra măsurilor de securitate, indiferent dacă a reuşit
sau nu neutralizarea ori înlăturarea acestora.
B. Modalităţi. Infracţiunea analizată prezintă o sigură modalitate normativă
exprimată prin elementul său material, respective prin accesul fără drept la un
sistem informatic. Acestei modalităţi normative pot să-i corespundă însă
variate modalităţi de fapt.
Astfel cum am mai arătat, infracţiunea prezintă şi două modalităţi agravate.
Astfel, fapta este mai gravă [alin. (2)] dacă este săvârşită în scopul obţinerii de
date informatice ori prin încălcarea sau înlăturarea măsurilor de securitate [alin.
(3)].
C. Sancţiuni Pedeapsa principală prevăzută în alin. (1) este închisoarea de la 3
luni la 3ani sau amendă. Pentru fapta prevăzută la alin. (2), pedeapsa este
închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar fapta prevăzută în alin. (3) se pedepseşte cu
închisoare de la 2 la 7 ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Tentativa la infracţiune se
pedepseşte, conform prevederilor art.366 N.C.P.
1
A se vedea M. Dobrinoiu, în [CITATION Dob04 \p 529 \l 1033 ]
3.1.2 Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice

§1. Conţinutul legal
Constituie infracţiunea prevăzută în art. 361 alin. (1) interceptarea, fără drept,
a unei transmisii de date informatice care nu este publică şi care este destinată
unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în
cadrul unui sistem informatic.
Constituie o modalitate asimilată infracţiunii, potrivit alin. (2), interceptarea,
fără drept, a unei emisii electromagnetice provenită dintr-un sistem informatic
ce conţine date informatice care nu sunt publice.
§2. Condiţii preexistente
2.1. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special. Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile
sociale referitoare la telecomunicaţii şi comunicaţiile informatice, în general,
respectiv la comunicaţiile de date (informatice) care nu sunt publice, în special.
Obiectul material. Obiectul material este reprezentat de fluxul de pachete
informatice (succesiunea de biţi „0” şi „1”, adică succesiunea de impulsuri
electrice rezultată din variaţia controlată a tensiunii), care sunt transportate de
la un echipament de calcul către altul sau în interiorul aceluiaşi sistem
informatic, şi spre care se îndreaptă interesul făptuitorului.
În mod particular, obiectul material poate fi chiar suportul tehnic prin care se
realizează comunicaţiile de date între echipamente, pornind de la port-urile de
ieşire ale staţiilor de lucru (conectorii plăcilor de reţea sau telefonici ai modem-
urilor) şi continuând cu cablurile de transport (de reţea sau telefonice), casetele
de conexiuni (în care se găsesc comutatoarele de reţea - switch-urile),
distribuitorii de reţea, router-ele etc).
În cazul alin. (2), obiectul material este constituit din energia (emisia)
electromagnetică, ce radiază sau se găseşte în formă reziduală ori necontrolată
(necontrolabilă) în imediata vecinătate a echipamentelor electronice care
alcătuiesc sistemul informatic vizat. Astfel, emisia electromagnetică din jurul
unui echipament (imprimantă, monitor, cablu etc.) nu va putea fi considerată
drept obiect material dacă, în momentul acţiunii de interceptare (captare),
acesta nu era conectat la un sistem informatic în condiţiile alin.
2.2. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ. Subiectul activ poate fi orice persoană responsabilă penal. În
general, acesta este comun tuturor infracţiunilor informatice. În cazul de faţă,
făptuitorul trebuie neapărat să folosească (în mod direct) anumite echipamente
electronice special destinate interceptărilor în mediul IT, fără ca deţinerea unor
cunoştinţe specifice în domeniu să aibă vreo relevanţă.
În particular, se pune problema cine ar fi aceste persoane interesate de
urmărirea sau captarea transmisiilor electronice? Unii pot fi persoane pe care
„victima” le cunoaşte, dar care au interesul de a o urmări. De exemplu, un şef
(prin intermediul administratorului de reţea) ar putea fi interesat să afle dacă un
subordonat transmite documente clasificate prin sistemul email al companiei.
Un angajator ar dori să se asigure că angajatul nu este implicat online în acţiuni
care ar putea să lanseze un proces de hărţuire sexuală ori fraudă informatică
sau că nu îşi pierde timpul navigând pe Internet etc.

De asemenea, guvernul este foarte interesat să urmărească traseele online ale

infractorilor sau suspecţilor în numele conceptului de combatere a criminalităţii
organizate, antidrog sau siguranţă naţională. Sistemul Carnivore (detaliat în
cele ce urmează) poate fi un foarte bun exemplu în acest sens.
Nu în ultimul rând, crackerii (hackerii maliţioşi) doresc să fure identitatea
victimelor, să le vandalizeze datele ori să le stânjenească trimiţând în numele
lor mesaje nepotrivite diferitelor persoane. Participaţia este posibilă în toate
formele sale: coautorat, instigare sau complicitate.
A. Subiectul pasiv. Subiectul pasiv va fi persoana fizică sau juridică
deţinătoare de drept a sistemului informatic ori a componentelor de legătură
(transmisiuni) între două sau mai multe sisteme informatice. În mod adiacent,
subiect pasiv va fi deţinătorul de drept al datelor informatice interceptate sau
persoana vizată în mod direct de prelucrarea automată a acestor date1.
§3. Conţinutul constitutiv
3.1. Latura obiectivă Elementul material. Prin „interceptare” (în sens tehnic)
se înţelege acţiunea de a capta, cu ajutorul unui dispozitiv electronic special
fabricat în acest scop sau a unui computer, impulsurile electrice, variaţiile de
tensiune sau emisiile electromagnetice care tranzitează în interiorul unui sistem
informatic sau se manifestă ca efect al funcţionării acestuia ori se află pe
traseul de legătură dintre două sau mai multe sisteme informatice care
comunică.
Interceptarea pachetelor reprezintă una dintre infracţiunile cele mai dificil de
realizat, şi este, de asemenea, o ameninţare serioasă la adresa comunicaţiilor
prin Internet. După cum am arătat în cuprinsul descrierii tehnice a sistemelor
informatice, fiecare pachet trimis prin Internet poate tranzita un număr mare de
calculatoare şi reţele înainte de a ajunge la destinaţie. Prin intermediul unui
interceptor de pachete, hackerii pot intercepta pachetele de date (inclusiv cele
cu mesaje de login, transmisii ale identificatorilor numerici ai cărţilor de credit,
pachete email etc.) care călătoresc între diferite locaţii din Internet. După ce
interceptează un pachet, hackerul îl poate deschide şi poate fura numele host-
ului, al utilizatorului, precum şi parola asociată pachetului. Hackerii folosesc
unul dintre cele mai comune tipuri de interceptări de pachete
înaintea unor atacuri IP. Experţii în materie de securitate denumesc deseori
interceptarea pachetelor ca „spionaj în reţea” (network snooping) sau
„supraveghere ascunsă" (promiscous monitoring).
Pentru a preveni atacurile prin interceptare asupra reţelelor distribuite,
administratorii de sistem folosesc în general scheme de identificare, cum ar fi
un sistem cu parolă unică (one-time password systems) sau un sistem de
autentificare prin tichete (cum este Kerberos). Administratorii pot folosi o
varietate de sisteme cu parolă unică. De exemplu, unele sisteme de acest gen
furnizează unui utilizator următoarea parolă de intrare de fiecare dată când
utilizatorul iese din sistem. Deşi atât sistemele cu parolă unică, cât şi sistemele
Kerberos pot îngreuna sensibil interceptarea unei reţele nesecurizate pentru
orice hacker, ambele metode sunt expuse la atacuri active dacă nu criptează şi
nu semnează fluxul de date.
În general, un dispozitiv sau calculator intrus se poate plasa în orice punct al
unui sistem informatic sau al unei reţele de calculatoare, având ca obiectiv
1
A se vedea prevederile Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii
private în sectorul comunicaţiilor electronice (M. Of. nr. 1101 din 25 noiembrie 2004).

interceptarea traficului de mesaje. Atacurile care pot fi executate sunt de două

feluri [CITATION Pat94 \p 22 \l 1033 ]:
atacuri pasive, în cadrul cărora intrusul „observă” informaţia care trece prin
canal, fără să interfereze cu fluxul sau conţinutul mesajelor;
- atacuri active, în care intrusul se angajează fie în furtul mesajelor, fie în
modificarea, reluarea sau inserarea de mesaje false etc.
Cel mai simplu atac Hacker.[CITATION Kla98 \p 248 \l 1033 ] Fiecare calculator
dintr-o reţea are o adresă IP unică. în cazul unei conexiuni, calculatorul
ataşează fiecărui pachet trimis adresa IP de destinaţie şi un număr unic,
denumit „număr de secvenţă". în cadrul unei conexiuni TCP/IP, calculatorul
receptor, la rândul său, acceptă numai pachete cu adrese IP şi numere de
secvenţă corecte. De asemenea, multe dispozitive de securitate, inclusiv router-
ele, permit transmisiunea în cadrul unei reţele numai spre şi dinspre
calculatoarele cu anumite adrese IP. Atacul TCP/IP cu predicţia numărului de
secvenţă foloseşte modalitatea de adresare a calculatoarelor în reţea şi
schimburile de pachete pentru a obţine acces într-o reţea.
În esenţă, hackerul efectuează atacul TCP/IP cu predicţia numărului de
secvenţă în două etape. în prima etapă, hackerul încearcă să determine adresa
IP a serverului, fie prin interceptarea pachetelor din Internet încercând în
ordine unele numere de host, fie prin conectarea la un site printr-un browser
Web şi urmărirea adresei de IP a site-ului în bara de stare. Deoarece hackerul
ştie că alte calculatoare din reţea au adrese IP identice cu adresa serverului pe
unele porţiuni, acesta va simula un număr de adresă IP pentru a evita router-ul
şi a accesa sistemul ca un utilizator intern, exemplu, dacă un sistem are adresa
IP 192.0.0.15, hackerul (care ştie că o reţea de clasă C poate conţine maximum
256 de calculatoare) va încerca să ghicească toate numerele de adresă reprezen-
tate de ultimul octet din serie. După ce începe să încerce adresele de reţea,
hackerul trece la monitorizarea numerelor de secvenţă ale pachetelor
transferate de la un calculator la altul în reţea. După supravegherea
transmisiunilor, hackerul va încerca să anticipeze următorul număr de secvenţă
pe care îl va genera serverul, iar apoi „simulează” acel număr, plasându-se
efectiv între utilizator şi server. Deoarece dispune, de asemenea, de adresa IP a
serverului, hackerul va genera pachete cu numere de secvenţă şi adresele IP
corecte care îi permit interceptarea transmisiunilor cu utilizatorul. După ce
hackerul a dobândit acces intern la sistem prin predicţia numărului de secvenţă,
acesta poate accesa orice informaţie transmisă serverului de către sistemul de
comunicaţie, inclusiv fişierele-parolă, nume de login, date confidenţiale sau
orice alte informaţii transmise prin reţea. De obicei, un hacker va folosi
predicţia numărului de secvenţă pentru a pregăti un atac mai puternic asupra
serverului sau pentru a-şi asigura o bază de unde să-şi lanseze, atacurile asupra
unui server apropiat din reţea.
Atacurile active prin desincronizare. O conexiune TCP impune un schimb
sincronizat de pachete. De fapt, dacă din anumite motive numerele de secvenţă
ale pachetelor nu sunt cele aşteptate de către calculatorul receptor, acesta va
refuza (sau ignora) pachetul şi va aştepta pachetul cu numărul corect. Hackerul
poate exploata cererea de număr de secvenţă a protocolului TCP pentru
interceptarea conexiunilor.
Pentru a ataca un sistem folosind atacurile prin desincronizare, hackerul induce
sau forţează ambele extremităţi ale unei conexiuni TCP într-o stare
desincronizată, astfel încât aceste sisteme să nu mai poată efectua schimburi de
date. Apoi, hackerul foloseşte un host terţ (adică un alt calculator conectat la
mediu fizic care transportă pachetele TCP) pentru a intercepta pachetele reale
şi pentru a crea pachete de înlocuire acceptabile pentru ambele calculatoare din
conexiunea originală. Pachetele generate de host-ul terţ mimează pachetele
reale pe care sistemele aflate în conexiune le-ar fi schimbat în mod normal.
Deturnarea prin postsincronizare. Să presupunem, pentru moment, că
hackerul poate asculta orice pachet schimbat între două sisteme care formează
o conexiune TCP. în continuare, sâ presupunem că după interceptarea fiecărui
pachet, hackerul poate falsifica orice tip de pachet IP doreşte şi să înlocuiască
originalul. Pachetul falsificat al hackerului îi permite să se dea drept client sau
drept server (iar mai multe pachete falsificate permit hackerului să folosească
ambele identităţi). Dacă hackerul este capabil să pună în aplicare toate aceste
consideraţii, atunci acesta poate determina toate transmisiunile client-server să
devină transmisiuni client-hacker, respectiv server-hacker.
Furtuna TCP ACK. Atacul de deturnare detaliat anterior are un singur
dezavantaj de bază, în sensul că generează pachete TCP ACK (de confirmare)
în număr extrem de mare. Specialiştii reţelelor numesc aceste mari cantităţi de
pachete ACK furtună TCP ACK. Când un host (client sau server) primeşte un
pachet inacceptabil va confirma pachetul prin trimiterea numărului de secvenţă
aşteptat înapoi către generatorul pachetului. Acesta este un pachet de
conformare sau pachet TCP ACK.
în cazul unui atac TCP activ, primul pachet TCP ACK include propriul număr
de secvenţă al serverului. Calculatorul-client nu va accepta acest pachet de
conformare, deoarece clientul nu a trimis la început pachetul cu cererea
modificată. Ca atare, clientul îşi generează propriul pachet de confirmare, care,
la rândul său, determină serverul să genereze un alt pachet de confirmare etc,
creând ceea ce se numeşte, cel puţin în teorie, un ciclu infinit pentru fiecare
pachet de date trimis.
Deoarece pachetele de confirmare nu transportă date, emiţătorul pachetului
ACK nu retransmite pachetul dacă receptorul îl pierde. Cu alte cuvinte, dacă un
sistem pierde un pachet în ciclul de furtună ACK, ciclul se încheie. Din
fericire, TCP foloseşte IP pe un nivel de reţea nesigur. Cu o rată de pierdere a
pachetelor nenulă, nivelul de reţea încheie rapid ciclul. De asemenea, cu cât
mai multe pachete sunt pierdute în reţea, cu atât mai scurtă este durata furtunii
ACK. în plus, ciclurile ACK sunt cu autoreglare, astfel, cu cât hackerul creează
mai multe cicluri, cu atât mai mult creşte traficul primit de client şi de server,
ceea ce determină o creştere a congestiei, deci a pierderilor de pachete şi,
implicit, a ciclurilor încheiate.
Interceptarea informatică se poate realiza, în mod direct, prin interacţiunea
făptuitorului cu componentele externe ale sistemului informatic (cabluri,
comutatoare, routere, computere etc). Spre exemplu, comunicaţia între două
computere într-o reţea locală LAN a unei instituţii poate fi interceptată de un
intrus după ce acesta se conectează fizic la traseul de cablu al reţelei vizate,
prin secţionarea firelor şi legarea acestora (în paralel) cu cablul conectat la
propriul computer unde va recepţiona fluxul de date informatice.
Indirect sau de la distanţă, interceptarea poate să ia forma utilizării unor
aplicaţii specializate (aşa-numitele sniffere - „a mirosi”) care sunt capabile să
monitorizeze traficul pachetelor într-o reţea şi să salveze datele de interes în
cadrul unor fişiere de tip log. în general, sniffer-ele sunt utilizate de
administratorii de reţea sau de Internet Service Provideri pentru realizarea
analizei de trafic în cadrul unei reţele în scop tehnic, de mentenanţă. Totodată,

acestea sunt folosite de către administratorii reţelelor unor instituţii pentru
monitorizarea comunicaţiilor (interne sau externe) ale angajaţilor, adesea
pentru a preîntâmpina scurgerile de informaţii, desfăşurarea de activităţi ilegale
în cadrul sistemului (de exemplu, descărcarea de programe supuse protecţiei
copyright-ului, expunerea de materiale cu conţinut pornografic infantil etc.) ori
chiar pentru ca managementul să aibă o reprezentare cât mai exactă a timpului
petrecut de subordonaţi în reţea ori în Internet.
Sistemul Carnivore[CITATION Bir04 \p 331 \l 1033 ] . Specialiştii sunt la curent cu
existenţa aplicaţiei Carnivore, un program controversat dezvoltat de către
Biroul Federal de Investigaţii al SUA (FBI), menit să faciliteze agenţiei accesul
la activităţile informatice desfăşurate de potenţialii infractori.
Deşi proiectul Carnivore a fost abandonat de FBI în favoarea unor sisteme
informatice integrate comerciale din ianuarie 2005, programul ce promitea
odată reînnoirea influenţei specifice a Biroului în lumea comunicaţiilor şi
tehnologiei informaţiilor, continuă să stârnească curiozitatea şi să alarmeze
societatea civilă, date fiind structura şi modalităţile sale de operare.
În ceea ce priveşte evoluţia proiectului, Carnivore a reprezentat cea de-a treia
generaţie de programe şi aplicaţii de supraveghere electronică folosite de FBI.
Informaţii despre prima versiune nu au fost niciodată date publicităţii, mulţi
specialişti susţinând că aceasta stă la baza unui program comercial actual
denumit Etherpeek.
În anul 1997, FBI a dezvoltat şi pus în serviciu o a doua generaţie de programe
de interceptare şi monitorizare IT, sub titulatura Omnivore. Potrivit unor date
furnizate chiar de FBI, Omnivore a fost creat în special pentru supravegherea
traficului de mesaje de poştă electronică ce ajungeau (rutate) printr-un anumit
ISP şi captarea acestora în funcţie de emitent (sursă). Omnivore a fost
abandonat la sfârşitul anului 1999 în favoarea unui alt sistem, mult mai
complex, intitulat DragonWare Suite, care permitea FBI să reconstruiască
(recompună, reconfigureze) mesaje de e-mail, fişiere descărcate din Internet şi
chiar pagini Web.
Suita de programe DragonWare era alcătuită din trei părţi:
- Carnivore - un program ce rula pe o platformă Windows NT sau 2000 în
scopul captării de informaţii;
- Packeteer - aplicaţie de reasamblare a pachetelor de reţea captate sau a
elementelor unor pagini de Web;
- Coolminer - aplicaţie de analiză a informaţiilor extrase (conform unor
algoritmi sau criterii de căutare) din conţinutul mesajelor sau pachetelor de
date captate (monitorizate).
Pe baza acestor succinte informaţii furnizate de FBI s-a putut, iniţial, contura
concluzia că programul Carnivore nu era altceva decât un Packet Sniffer
(Interceptor de pachete de reţea) mai evoluat.
Tehnic, Packet Sniffer-ul este o operaţiune larg răspândită printre
administratorii de reţele, care o folosesc în scopul de a monitoriza activitatea
echipamentelor, a traficului derulat sau pentru a executa programe speciale de
diagnostic sau a trata diferite probleme. După cum am arătat, un sniffer este un
program care poate „observa” şi analiza absolut toate pachetele de date care

tranzitează reţeaua la care este conectat. în mod normal, un computer este

„interesat" doar de pachetele de date care îl privesc sau care îi sunt adresate şi
ignoră restul traficului din reţea. Când o aplicaţie (sau un dispozitiv) Packet
Sniffer rulează pe un computer, interfaţa acestuia cu reţeaua este automat setată
pe modul „amestecat” (promiscous), ceea ce înseamnă că va capta şi analiza
fiecare dată sau informaţie tranzitată. Adesea, cantitatea de informaţii (pachete
de date) tranzitată printr-un calculator conectat la o reţea depinde de localizarea
echipamentului în cadrul reţelei respective. Astfel, un „client” izolat va putea
„vedea" doar un mic segment din datele traficate în cadrul reţelei, în timp ce un
server de domeniu principal va putea capta totul.
Un Packet Sniffer poate fi setat să opereze în două moduri: nefiltrant (captează
absolut toate pachetele de date) sau filtrant (captează doar acele pachete care
conţin date de interes).
Astfel, pachetele interceptate care au în conţinut datele căutate de sniffer, vor
fi copiate şi livrate imediat înapoi în trafic. în funcţie de configurare, sniffer-ul
va copia datele în memorie sau direct pe Hard Disk-ul computerului pe care
rulează.
Când un utilizator se conectează la Internet, în mod obligatoriu el se alătură
unei reţele coordonate de un ISP. Această reţea va fi conectată la alte reţele
deservite de alţi ISP-işti. Un eventual sniffer care ar rula pe serverele ISP-ului
de bază va putea monitoriza activitatea utilizatorului astfel: ce pagini au fost
vizitate şi ce conţinut a fost vizualizat pe respectivele pagini, căror adrese le-a
fost expediat un mesaj de e-mail, conţinutul mesajelor transmise de către
utilizator, conţinutul descărcat din Internet, dacă se folosesc în Internet aplicaţii
audio-video sau de telefonie şi cine vizitează pagina de Web a utilizatorului.
În ceea ce priveşte modul de operare al aplicaţiei Carnivore, în general, FBI-ul
obţine prin mijloace şi metode specifice date şi informaţii privind eventuala
activitate infracţională a unei persoane. Pe baza acestora, agenţia obţine adesea
mandat pentru începerea supravegherii operative a persoanei în cauză, în
principal a comunicaţiilor. O componentă importantă a comunicaţiilor unei
persoane o reprezintă astăzi Internetul. Cele mai obişnuite mandate emise
prevăd posibilitatea ca FBI să procedeze la interceptarea şi copierea
conţinutului mesajelor de poştă electronică.
Folosit în materia interceptărilor telefonice, termenul de „ascultarea
conţinutului” (content-wiretap) se referă la faptul că tot conţinutul pachetelor
va fi captat şi folosit. O altă modalitate este „interceptează şi urmăreşte” (trap-
and-trace), astfel că FBI va putea să capteze doar informaţiile privind
destinaţia unui anumit mesaj de e-mail sau adresa paginii de Web pe care
suspectul a vizitat-o fără a putea lua la cunoştinţă cu privire la conţinutul
comunicărilor. Varianta inversă se numeşte pen register şi determină adresele
de la care au fost trimise mesaje de e-mail către adresa suspectului sau cine
anume (IP-urile) a vizitat un anumit site Web.
După obţinerea informaţiilor din interceptări, conform mandatului emis de
instanţă, FBI contactează ISP-ul în reţeaua căruia activează suspectul şi solicită
copii back-up ale operaţiunilor derulate de acesta online. în mod normal, un
ISP nu păstrează informaţii despre activităţile online ale clienţilor ca parte a
rutinei sale de back-up. Pentru a elimina acest „neajuns", FBI procedează la
„plantarea" unui computer pe care rulează aplicaţia Carnivore. în esenţă,
echipamentul este compus din: sistem Pentium III cu sistem de operare
Windows NT/2000, cu 128 Mb de RAM; software de comunicaţii; aplicaţie
scrisă în C++ care lucrează în conjuncţie cu programul de comunicaţii pentru

interceptarea şi filtrarea pachetelor de date; un sistem de protecţie cu parolă a
sistemului; un „dispozitiv de izolare în reţea", care va face aplicaţia Carnivore
invizibilă în reţea (pentru a preîntâmpina orice atac asupra sistemului din
afară); medii externe de stocare.
FBI va configura aplicaţia Carnivore prin furnizarea adresei IP a suspectului,
astfel încât programul va intercepta numai traficul înspre sau dinspre această
adresă şi va ignora celelalte pachete de date.
Copierea pachetelor de interes de la/către computerul suspectului se va face
fără afectarea fluxului de pachete în reţea. Odată pachetele copiate, acestea
ajung la un program de filtrare care va reţine doar pachetele corespunzătoare
mesajelor e-mail. Filtrul este în măsură să determine conţinutul pachetelor pe
baza protocolului SMTP.
Acest tip de supraveghere electronică nu poate dura mai mult de o lună fără un
ordin expres al instanţei. De îndată ce au fost strânse datele necesare, sistemul
este debranşat de la reţeaua ISP. Ulterior, datele astfel captate şi stocate sunt
procesate corespunzător cu ajutorul programelor Packeter şi Coolminer. Dacă
rezultatul furnizează destule dovezi, FBI le va putea folosi în cazul penal
instrumentat împotriva suspectului în cauză.
La vremea dezvoltării aplicaţiei, FBI folosea Carnivore numai în cazuri bine
determinate, cu relevanţă în lupta împotriva terorismului, pornografiei infantile
şi exploatării copiilor, spionajului, războiului informaţional şi fraudelor
cibernetice.
Bineînţeles, au fost (şi încă sunt) şi aspecte care au ridicat anumite semne de
întrebare asupra legalităţii folosirii sistemului I Carnivore din punctul de
vedere al:
a) intimităţii - oamenii au perceput utilizarea aplicaţiei drept o I „violare gravă
a vieţii private a unei persoane”. În fapt, legalitatea interceptării este pe deplin
asigurată de mandatul sau ordinul instanţei de judecată, singura în măsură să
analizeze gravitatea faptelor imputabile unei persoane;
b) reglementării - a existat o temere generală cu privire la posibilitatea ca
sistemul să permită Guvernului un control strict asupra resurselor Internet. însă,
pentru ca acest lucru să fie posibil, ar fi fost necesară o infrastructură gigantică,
cu puncte de lucru la fiecare ISP din lume, ceea ce este aproape imposibil;
c) libertatea de exprimare - oamenii trăiesc cu impresia că acest gen de
instrumente de interceptare sunt programate să filtreze conţinuturile tuturor
mesajelor de poştă electronică ce ar conţine cuvinte comune, nu doar a acelora
care ar putea reprezenta dovezi privind implicarea în activităţi infracţionale,
ceea ce ar însemna o îngrădire a libertăţii de opinie sau de exprimare;
d) Echelon - mulţi specialişti au făcut adesea referire la utilitarul Carnivore ca
făcând parte din sistemul integrat Echelon, dezvoltat de Agenţia pentru
Securitate Naţională a SUA (NSA) - specializată în spionaj electronic şi
protecţie a telecomunicaţiilor guvernamentale americane.
Banala tastatura - aliata spionilor 1. Pentru a descoperi ce se află într-un
sistem informatic, persoanele interesate au la dispoziţie o nouă metodă diabolic
de simplă, căreia nu-i rezistă niciun Firewall, antivirus sau alt program de
1
http://www.berkeley.edu.

securitate informatică. în esenţă, se pot decoda sunetele produse de butoanele

tastaturii.
Cercetătorii de la Berkley, Universitatea California, au descoperit că o simplă
înregistrare a sunetelor produse de tastatură poate fi folosită pentru descifrarea
textului scris de utilizator, indiferent dacă este o parolă, o scrisoare de dragoste
sau un secret de stat.
Experţii în computere ai renumitei instituţii academice au înregistrat timp de 10
minute sunetele produse de o tastatură. Fişierul audio rezultat a fost introdus
într-un computer şi „decriptat” cu ajutorul unui software special. Au fost
recuperate cu exactitate 96% din caracterele scrise de utilizator. Asta înseamnă
că textul a putut fi dedus fără nicio problemă, chiar dacă mai lipsea câte o literă
la câteva cuvinte.
Cercetări asemănătoare au fost făcute de doi experţi ai IBM: Rakesh Agrawal
şi Dimitri Asonov. Aceştia au reuşit sa descifreze 80% din text. în cazul IBM,
studiul a fost făcut în cazul unei singure persoane, care a utilizat aceeaşi
tastatură, cu ajutorul unui algoritm bazat pe un text cunoscut şi a unei mostre
de sunet corespunzătoare.
Spre deosebire de studiile IBM, programul de decriptare folosit de cercetătorii
de la Berkley descifrează scrisul indiferent de stilul de tastare folosit de diverşi
utilizatori şi filtrează fără probleme zgomotele de fond din încăpere1.
Aceasta înseamnă că utilizatorul nu prea are la dispoziţie metode de protecţie,
în caz că cineva se hotărăşte să-i „asculte” sunetele tastaturii de la distanţă.
Microfoanele direcţionale capabile să înregistreze o şoaptă de la sute de metri
distanţă există pe piaţă de zeci de ani. De asemenea, aparate cu laser care
înregistrează sunetele dintr-o încăpere analizând vibraţia ferestrelor. Ultimul
refugiu al secretelor rămâne camera izolată fonic, fără ferestre.
O altă metodă de interceptare indirectă sau de la distanţă o constituie folosirea
programelor tip keylogger, adware, spyware. Programele de tip adware şi
spyware se încarcă automat în PC-ul personal în momentul vizitării unei
anumite pagini Web. Scopul lor este de a înregistra „traseul online” şi
transmite înapoi celor care le-au trimis (de obicei este vorba despre companii
care fac comerţ prin Internet, firme de marketing şi publicitate) date şi
informaţii despre preferinţele utilizatorului în materie de pagini Web, conţinut,
tematică etc.[CITATION Bir04 \p 329 \l 1033 ] . Un program keylogger este o
aplicaţie specializată care înregistrează fiecare tastă pe care o apasă un
utilizator şi trimite informaţiile către persoana care a instalat programul. Acest
software poate extrage informaţii extrem de folositoare pentru un hacker, cum
ar fi numărul cărţii de credit, rapoarte ale companiei, informaţii secrete dintr-o
instituţie sau date cu caracter financiar.
Tot in aceeaşi gama exista şi programele de monitorizare a email-urilor
(Websense, MIMEsweeper, FastTrack etc).
În alin. (2) este prevăzută o modalitate asimilată de săvârşire a infracţiunii,
respectiv interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice provenite
dintr-un sistem informatic ce conţine date informatice care nu sunt publice.
Aceasta presupune captarea emisiilor parazite ori a câmpurilor
electromagnetice prezente (pe o anumită distanţă determinată ştiinţific) în jurul
oricărui dispozitiv tranzitat de impulsuri electrice sau electromagnetice. Astăzi
1
http://www.securizare.ro/informatii/banala_tastatura_aliata_spionilor. html.

este de notorietate modalitatea modernă prin care persoane interesate captează,

cu ajutorul unor dispozitive speciale, radiaţiile electromagnetice existente în
imediata vecinătate a monitorului computerului ţintă, pe care le „traduc”
transformându-le în impulsuri electrice şi, mai apoi, în caractere alfanumerice.
Tehnologia de protecţie a sistemelor de calcul împotriva captării emisiilor se
numeşte TEMPEST – Transient ElectroMagnetic Puise Emanation
STandardizing.
Securitatea radiaţiilor. Toate echipamentele care funcţionează pe bază de
energie electrică produc energie electrică, emisă prin semnale electromagnetice
necontrolabile, transmisibile prin aer, ca undele radio, sau de-a lungul firelor
sau materialelor conductibile, ca orice curent electric. Este în natura lucrurilor
un astfel de fenomen şi nimic nu îl poate stopa. Astfel de radiaţii de la
calculatoare sau de la cablurile de comunicaţii pot fi purtătoare de informaţii,
ce pot fi extrase de către persoane interesate din afară, după o analiză mai
specială.
Protecţia echipamentelor de prelucrare automată a datelor utilizate pentru
informaţiile speciale împotriva riscului generat de propriile lor radiaţii este una
dintre cele mai dificile probleme puse în faţa agenţiilor specializate. Ele nu
sunt de competenţa utilizatorilor finali şi nici a personalului cu atribuţii în
cadrul sistemelor, dar este foarte important ca aceştia să cunoască şi să
conştientizeze efectele unor astfel de procese.
Zgomotele care însoţesc funcţionarea sistemelor informatice se numesc
„radiaţii acustice”. În paralel cu acestea, echipamentele electronice şi cele
electromagnetice mai furnizează în mediul înconjurător şi „radiaţii electrice sau
electromagnetice”.
În general, complexitatea radiaţiilor emise de echipamente depinde de felul lor
şi de mediul în care se utilizează:
a) echipamentele periferice, în special imprimantele şi aparatura video, emit
semnale puternice, fără zgomote, ce pot fi uşor „percepute" de la distanţă;
b) semnalele produse de unitatea centrală de prelucrare sunt mult mai
complexe şi mai greu de descifrat. De asemenea, zonele aglomerate cu multe
echipamente video şi imprimante, cum sunt oficiile de calcul, produc semnale
sesizabile mai greu, dar nu imposibil de descifrat, prin „citirea" numai a unora
dintre ele, cele care prezintă interes pentru atacatori;
c) modul în care un echipament anume produce radiaţii depinde, în mare parte,
de măsurile de protecţie încorporate în fazele de proiectare, fabricaţie, instalare
şi utilizare ale respectivului echipament;
d) de regulă, radiaţiile de la un echipament de birou pot fi detectate de la o
distanţă de până la 100 de metri, deşi există şi numeroase excepţii.
Pentru preîntâmpinarea sau diminuarea pericolelor radiaţiilor s-au realizat
echipamente speciale, despre care literatura de specialitate are următoarele
păreri:
- există o mare preocupare pe linia promovării şi comercializării aparaturii de
distrugere a radiaţiilor necontrolate tip TEMPEST. în Marea Britanie a fost
mediatizată descoperirea unui cercetător care a demonstrat că oricine dispune
de un aparat TV cu anumite modificări ar putea citi ecranul unui computer de
la o distanţă de 15 km;

- semnalele interceptate sunt numai cele care se transmit la un moment dat.

Pentru detectarea datelor cu regim special, cum ar fi cazul parolelor, trebuie să
fie urmărite toate radiaţiile, ceea ce presupune un mare consum de timp şi de
resurse;
- pentru a se obţine un semnal corect şi util, e nevoie ca atacatorii să se situeze
la o distanţă optimă, care să le permită efectuarea cu succes a interceptării. Ori,
în cazul unui microbuz străin staţionat în apropierea unui centru de calcul,
practic în zona de securitate, oricine poate să-i sesizeze prezenţa şi să-i anunţe
pe cei în drept. Echipamentele cu gabarit mai redus sunt mai puţin performante,
iar cele portabile au o utilitate foarte mică;
- fenomenul captării radiaţiilor necontrolate nu este foarte lesne de realizat.
Acest lucru presupune înalte cunoştinţe tehnice, echipamente scumpe, timp şi
şansă, dar şi expunerea persoanei care interceptează la un mare risc (în cazul
interceptării ilegale).
Există un număr substanţial de măsuri, relativ ieftine, de diminuare a
pericolului răspândirii datelor prin intermediul radiaţiilor
a) zonele sterile - se recomandă crearea unor zone sterile în jurul
echipamentelor de prelucrare automată a datelor, în special al monitoarelor şi
imprimantelor, prin îndepărtarea tuturor corpurilor metalice din apropierea lor.
Nu se recomandă folosirea birourilor metalice, nici măcar cu picioare din metal
şi nici coşuri de gunoi metalice;
b) telefoanele - monitoarele sunt veritabile surse de informaţii, iar pentru bunul
mers al operării, alături de ele se plasează telefonul, numai că, în timp ce datele
se afişează pe ecran, telefonul, ehiar dacă este în repaus, poate transmite datele
oriunde în afara organizaţiei. De aceea, pe cât posibil, toate componentele
telefonului, inclusiv cablurile, să fie ţinute la distanţă de echipamentele
c) curenţii filtranţi - radiaţiile necontrolate pot fi diminuate prin transmiterea în
cablu a unor curenţi filtranţi;
d) accesul - un rol important va reveni controlului accesului în organizaţie al
persoanelor sau al prezenţei vehiculelor în apropierea centrului de prelucrare a
datelor;
e) amplasarea echipamentelor în birouri - este recomandat a se evita plasarea
echipamentelor de calcul lângă ferestre, monitoarele . se vor poziţiona cu
ecranele spre interiorul camerei, deşi radiaţiile necontrolate pot fi oricum
interceptabile. De asemenea, se vor plasa toate componentele fizice în centrul
sălii sau clădirii, pentru a beneficia de rolul protector al zidurilor şi altor
materiale izolatoare;
f) echipamentele moderne - seturile actuale de echipamente electronice de
calcul tind să dea mai puţine radiaţii în afară decât vechile modele.
Preocupările au fost concentrate spre protejarea operatorilor de a nu mai fi
expuşi radiaţiilor, ceea ce a dus implicit la diminuarea radiaţiilor necontrolate;
g) curăţirea ecranelor - scurgerile de date pot avea loc doar atunci când ele sunt
afişate pe ecran sau în timpul procesului de imprimare. Personalul va trebui
instruit să şteargă ecranul după ce nu mai are nevoie de datele afişate şi, de
asemenea, nu se recomandă listarea de probă de prea multe ori a documentelor
ce conţin date secrete;
h) derularea - datele importante pot fi protejate prin crearea unui val de
scurgeri de informaţii nesemnificative, ceea ce se concretizează prin
aglomerarea, în jurul pieselor de bază ale centrului de prelucrare automată a

datelor, a unor echipamente care să prelucreze date lipsite de importanţă, dar
care vor fi interceptate de inamicii sistemului.
O cerinţă a existenţei infracţiunii este aceea ca făptuitorul să fi acţionat fără
drept. Actul va fi legitim dacă persoana care procedează la interceptare:
- are dreptul de a dispune de datele cuprinse în pachetele de transmisie (este
cazul proprietarilor sau deţinătorilor sistemelor informatice);
- dacă acţionează în baza unui contract, la comanda sau cu autorizaţia
participanţilor la procesul de comunicaţie (este cazul administratorilor de reţea,
furnizorilor de servicii internet - ISP);
- dacă datele sunt destinate uzului propriu sau marelui public;
- dacă, pe fondul unei dispoziţii legale specifice, supravegherea este autorizată
în interesul securităţii naţionale sau pentru a permite serviciilor speciale ale
statului să aducă la lumină infracţiuni grave (este cazul organelor specializate
care deţin aparatură corespunzătoare şi sunt abilitate prin lege).
Orice acţiune care se situează în afara celor de mai sus sau depăşeşte termenii
de legitimitate va fi considerată în mod automat ca fiind fără drept.
Urmarea imediată şi legătura de cauzalitate. Din punct de vedere fizic,
urmarea constă în interferenţa cu căile prin care se realizează comunicaţiile de
date. Spre exemplu, branşarea la cablurile de fibră optică ce leagă un sistem
„client” de unul „server” într-o reţea.
Din punct de vedere juridic, sub aspectul consecinţelor pe care acţiunea
incriminată le are asupra valorii sociale ce constituie obiectul juridic, urmarea
este tocmai starea de pericol, de ameninţare, pentru valoarea socială pe care
legea penală o apără.
Între activitatea făptuitorului şi urmarea produsă trebuie să existe o legătură de
cauzalitate. Aceasta rezultă ex re, adică din materialitatea faptei.
3.2. Latura subiectivă
Intenţie directă. Infracţiunea de interceptare ilegală se comite numai cu
intenţie directă. Din analiza elementului material al laturii obiective, rezultă că
este imposibil ca făptuitorul, prevăzând rezultatul acţiunii sale, să capteze (şi,
eventual, să înregistreze) pachetele de date ale unei comunicaţii într-un sistem
informatic sau între două astfel de sisteme fără să urmărească acest lucru,
acceptând numai posibilitatea producerii rezultatului.
§4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni şi aspecte procesuale
Forme. Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt incriminate şi ca atare nu
sunt pedepsite. Anumite acte pregătitoare sunt incriminate ca infracţiuni de
sine stătătoare, cum ar fi art. 360 N.C.P. - accesul ilegal la un sistem informatic
ori art. 365 N.C.P. - operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
Tentativa se pedepseşte (art. 366 N.C.P.).
Consumarea infracţiunii se realizează în momentul interceptării fără drept a
unei transmisii de date informatice sau a emisiei electromagnetice a uneia din
componentele sistemului informatic.
Modalităţi. Infracţiunea analizată prezintă două modalităţi normative,
respectiv interceptarea unei transmisii de date şi captarea emisiei

electromagnetice radiante. Acestor modalităţi normative pot să le corespundă

variate modalităţi de fapt.
Sancţiuni şi aspecte procesuale. Pentru ambele forme ale infracţiunii,
pedeapsa principală este închisoarea de la 2 la 7 ani1.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
3.1.3 Alterarea integrităţii datelor informatice

Constituie infracţiunea prevăzută de art. 362 alin. (I) fapta de a modifica,
şterge sau deteriora date informatice ori de a restricţiona accesul la aceste
date, fără drept.
Obiectul juridic special. Obiectul juridic special este reprezentat de fascicolul
de relaţii sociale care iau naştere în jurul datelor şi informaţiilor stocate sau
tranzitate în formă electronică. Interesul juridic protejat va fi acela al
proprietarului sau deţinătorului de drept al datelor informatice pentru ca acesta
să fie în măsură să dispună efectiv de respectivele informaţii.
Obiectul material. Constă în entităţile materiale numite date informatice.
Acestea sunt formate dintr-un număr de biţi (prescurtare din limba engleză:
binary digit), denumit octet (8 biţi formează un octet). Sistemul binar foloseşte
doar două cifre simbolice, „0” şi „1”, pentru reprezentarea fizică a informaţiei,
care, la nivelul de bază al sistemului de calcul, reprezintă variaţia controlată a
tensiunii energiei electrice transportată prin fire sau stocată în chipul de
memorie. La nivelul utilizatorului, datele sunt reprezentate de caractere alfa-
numerice şi semne speciale cu o anumită însemnătate. Prin extensie, obiect
material ar putea fi considerat şi mediul de stocare pe care se găsesc datele
informatice, respectiv HardDisk, discuri magnetice, optice, chipuri de
memorie, memorii flash etc.
Subiect activ (autor) poate fi orice persoană fizică responsabilă penal 2. În
general, după cum am mai văzut, autorul este o persoană cu cunoştinţe în
domeniul calculatoarelor sau al electronicii, deşi există şi unele cazuri (mai rar,
însă) în care acest aspect nu are nicio relevanţă.
complicitate.
Subiect pasiv al infracţiunii este persoana fizică sau juridică deţinătoare de
drept a datelor şi informaţiilor care constituie obiectul material al infracţiunii.
3.1. Latura obiectivă
1
Aceeaşi pedeapsă principală este prevăzută şi la art. 441 din noul Cod penal. în plus, persoana juridică se
sancţionează cu amendă între 1.000 şi 500.000 lei, la care se pot adăuga una sau mai multe din pedepsele
complementare.
2
CPprevede că subiect activ poate fi şi persoana juridică.

Elementul material. Elementul material al infracţiunii în varianta tip se

realizează prin mai multe acţiuni alternative de a modifica, şterge sau deteriora
date informatice, de a restricţiona accesul la aceste date.
Actele prin care se realizează elementul material al infracţiunii implică efecte
negative asupra stării datelor, mai ales în ceea ce priveşte capacitatea lor de a
funcţiona în maniera prevăzută de persoana care dispune de ele. Sunt deci
excluse modificările, ştergerile etc. care nu au asemenea consecinţe, adică, spre
exemplu, care merg până la a perfecţiona programul sau datele din punct de
vedere al finalităţii lor subiective[CITATION Vas02 \p 160 \l 1033 ].
a) „modificarea” constă în acţiunea făptuitorului de a introduce noi secvenţe
sau de a şterge anumite porţiuni ale datelor informatice ce au ca rezultat noi
date informatice, diferite de cele iniţiale şi neconforme cu valoarea de adevăr
pe care ar trebui acestea să le reprezinte;
b) prin „ştergere” se înţelege acţiunea de eliminare, în tot sau în parte, a
reprezentării binare a datelor informatice vizate din medii de stocare tip
HardDisk, CD, floppy-disk, memory-stick etc, ceea ce conduce implicit la
dispariţia respectivelor date. Ştergerea de date echivalează oarecum cu
distrugerea de obiecte materiale. Poate fi vorba însă şi de distrugerea suportului
de date, de supraimprimarea pe benzi, platane magnetice, discuri optice (tip
CD-RW), memorii flash etc. Ştergerea reprezentărilor binare înseamnă
anularea valorilor de „0” şi „1”, respectiv producerea de modificări asupra
tensiunilor corespunzătoare.
Trebuie reţinut însă faptul că ştergerea datelor informatice nu înseamnă
întotdeauna şi eliminarea lor definitivă. Cel mai adesea, ştergerea de date este
rezultatul unor comenzi software tip Delete sau Format. în acel moment, datele
- care sunt organizate în calculator sub formă de fişiere - vor continua să existe
fizic în mediile de stocare, însă sistemul va trata respectivele locaţii drept
„libere” pentru viitoare supraimprimări. Astfel, până când sistemul nu va ocupa
locaţiile respective cu alte informaţii, datele iniţiale (presupuse şterse) vor
putea fi recuperate. Deşi se crede că în urma comenzii Format, un disc
magnetic este „formatat", iar datele imprimate sunt automat distruse, tehnic
acest lucru se întâmplă abia după executarea a şapte astfel de operaţiuni;
c) „deteriorarea” înseamnă alterarea conţinutului binar al datelor informatice
prin inserţii controlate sau aleatoare de secvenţe „0” şi „1” (octeţi), astfel încât
noua secvenţă rezultată să nu mai poată avea un corespondent logic în realitate.
într-un sens mai grav, distrugerea de date poate fi rezultatul unor atingeri
concrete ale unor instalaţii informatice prin acte de terorism, acte specifice de
sabotaj, elaborate sau foarte simple, precum şi ştergerea de date cu magneţi sau
prin inserarea de programe incidente, bombe logice etc. Din punct de vedere
tehnic, una dintre cele mai simple modalităţi de distrugere a datelor este
plasarea unui magnet (destul de puternic) în imediata vecinătate sau în contact
cu un mediu de stocare electronic sau magnetic (platanele HardDisk-ului, folia
magnetică a Floppy-disk-ului, chipul unei memorii flash etc);
d) există „restricţionare a accesului” atunci când autorul face să dispară datele
fără ca ele să fie în fapt şterse ca rezultat al operării unor instrucţiuni
corespunzătoare. Datele nu mai sunt accesibile persoanelor autorizate şi, în
consecinţă, acestea nu se pot servi de ele. Restricţionarea accesului la datele
informatice este rezultatul uneia sau mai multor acţiuni exercitate de către
făptuitor asupra sistemelor de calcul sau mediilor de stocare, astfel încât
utilizatorul de drept să nu le mai poată regăsi în forma lor iniţială ori prin
procedurile standard de operare a sistemelor de calcul. În cazul restricţionării

„fizice”, făptuitorul acţionează direct pentru blocarea accesului la resursele
unui sistem prin dezafectarea componentelor periferice gen tastatură sau
mouse.
În cazul restricţionării „logice", spre exemplu, făptuitorul poate modifica FAT
(File Allocation Table) o componentă a sistemului de operare care alocă
fiecărui fişier unul sau mai multe porţiuni pe suportul de stocare prin
menţionarea unor adrese corespunzătoare.
Un exemplu actual de restricţionare îl reprezintă atacurile informatice la adresa
paginilor Web, care au ca rezultat imposibilitatea de afişare a paginii sau chiar
blocarea întregului site Web, privând atât proprietarii sau deţinătorii de drept,
cât mai ales vizitatorii de conţinutul informaţional;
Cele mai periculoase instrumente care alterează datele informatice sunt însă
programele tip Virus, Vierme sau Cal troian, care se reproduc şi se pun în lucru
în alte programe ori fişiere de date ca programe de distrugere1.
Viruşi şi viermi informatici[CITATION Kla98 \p 385 \l 1033 ] . Virusul de
calculatoare este unul dintre cele mai comune riscuri la adresa securităţii
reţelelor. Ca şi un virus medical, un virus de calculator se extinde prin ataşarea
la programe sănătoase (echivalentul celulelor sănătoase). După infectarea unui
sistem, virusul de calculator se ataşează de fiecare fişier executabil, fişier
obiect sau ambele, situate în sistemul unde se află virusul. Mai mult, unii viruşi
infectează sectorul de boot al unităţilor de disc, ceea ce înseamnă că infectează
orice calculator care încarcă sistemul de operare de pe discul respectiv, înainte
de rularea oricărui alt program.
În esenţă, un virus este un program care infectează fişiere executabile sau
fişiere obiect. Orice program care se multiplică fără acordul utilizatorului este
un virus. De obicei, un virus se ataşează la un fişier de aşa natură încât virusul
rulează în memorie sau în sistemul de operare de fiecare dată când sistemul
execută fişierul infectat. De asemenea, un virus care infectează fişiere
executabile sau obiect va infecta sectorul de boot al unităţii de disc şi fiecare
dischetă introdusă în calculatorul infectat. Prin scrierea pe hard disk (HDD) şi
pe dischete (FDD) se asigură faptul că virusul se va executa întotdeauna la
pornirea calculatorului.
Majoritatea viruşilor funcţionează prin autocopierea unor duplicate exacte pe
fiecare fişier infectat. Cu toate acestea, pe măsură ce programele antivirus au
devenit mai răspândite şi mai eficiente, „creatorii” de viruşi au răspuns prin noi
lanţuri de viruşi care se modifică de la o copie la alta. După ce îşi alege un
fişier executabil pentru a-1 infecta, virusul se autocopiază de pe host-ul infectat
pe fişierul executabil în vederea infectării.
Etapele parcurse de majoritatea viruşilor la infectarea unui sistem sunt relativ
similare. De exemplu, un virus simplu cu ataşare la fişier va parcurge următorii
paşi pentru infectarea întregului sistem:
Pasul 1: mai întâi este necesară încărcarea unui fişier infectat în memoria
calculatorului. Fişierul poate proveni de pe o dischetă, de la o reţea locală sau
1
Aceste instrumente care afectează integritatea datelor informatice sunt susceptibile să afecteze şi integritatea
sistemului informatic, generând urmarea specifică a infracţiunii de perturbare a integrităţii sistemelor
informatice. După cum vom arăta, perturbarea integrităţii sistemelor informatice este o infracţiune complexă,
care absoarbe în conţinutul său infracţiunea de alterare a integrităţii datelor informatice. Deci explicaţiile date în
continuare sunt valabile şi în analiza infracţiunii de perturbare a integrităţii sistemelor informatice.

din Internet. După rularea fişierului respectiv, virusul se autocopiază în

memoria sistemului;
Pasul 2: după ce virusul se autocopiază în memoria calculatorului, va aştepta
rularea altor programe pe calculator. în esenţă, virusul aşteaptă în memorie o
nouă gazdă, similar modului în care virusul gripei pluteşte în aer;
Pasul 3: la rularea unui alt program, virusul se ataşează la programul respectiv
în memorie. De asemenea, virusul se ataşează la copia stocată pe disc a
programului;
Pasul 4: virusul continuă să execute acest proces până când infectează toate
programele din calculator sau până la închiderea calculatorului. La închiderea
calculatorului, acesta va şterge virusul din memorie, dar nu şi din fişierele
infectate;
Pasul 5: la repornirea calculatorului şi la încărcarea unui program infectat cu
virusul respectiv, virusul reinfectează memoria calculatorului şi trece la
infectarea tuturor programelor rulate.
Exemplul anterior este un model foarte simplu de funcţionare a viruşilor. însă
unii viruşi se salvează automat pe Hard Disk, astfel că vor fi rulaţi automat la
fiecare pornire a calculatorului. Alţi viruşi se ascund în fişiere comprimate.
Viruşii pot infecta un calculator chiar prin intermediul procesorului de texte.
Este foarte important de reţinut că virusul poate infecta un calculator numai
dacă se rulează un program. Chiar şi viruşii care infectează calculatorul prin
procesorul de texte conţin, în documentul creat cu acest program, un alt
program denumit macro care rulează virusul.
Printre simptomele infectării cu viruşi se numără: încărcarea programelor
durează mai mult; fişierele apar sau dispar; dimensiunea unui fişier program
sau fişier obiect se modifică; pe ecran apar texte sau obiecte neobişnuite;
unităţile de disc par să lucreze excesiv; pe ecran, obiectele apar deformate;
spaţiul liber de pe disc scade fără nicio explicaţie; comenzile CHKDSK şi
SCADISK returnează valori incorecte; numele fişierelor se schimbă fără niciun
motiv; tastatura emite zgomote ciudate; unitatea de disc este inaccesibilă.
Există mai multe clase de viruşi. Fiecare clasă foloseşte o metodă diferită
pentru a se reproduce. Printre cele mai frecvente şi interesante tipuri de viruşi
amintim viruşii Cal troian, viruşii de criptare polimorfici şi nonpolimorfici,
viruşii invizibili, viruşii lenţi, viruşii retro, viruşii multipartiţi, viruşii protejaţi
şi viruşii fagi. La aceştia se adaugă viruşii macro, care reprezintă un nou up ce
nu respectă mare parte din regulile cunoscute.
La proiectarea politicii antivirus a unei instituţii sau firme, trebuie avut în
vedere faptul că majoritatea viruşilor nu se răspândesc prin Internet.
Programele infectate vândute en-detail, sistemele email private din LAN-uri
izolate sau universitare şi transferuri incorecte de pe sistemele personale ale
angajaţilor sunt cele mai comune surse de viruşi.
Multe companii care furnizează programe shareware executabile prin Internet
sunt extrem de conştiente de riscul infecţiei virale şi se asigură sistematic că în
copiile de programe destinate distribuirii nu există viruşi. Rareori se întâmplă
ca sistemele unei firme să fie infectate cu viruşi în urma transferului unor
programe shareware sau a altor programe profesionale. Pe de altă parte, sute de
editori de programe distribuite en-detail au recunoscut că au distribuit discuri
infectate către clienţi. Având în vedere tipurile de programe infectate, numărul

de sisteme infectate (persoane particulare sau firme) cu aceste discuri este

probabil de ordinul sutelor de mii.
În afara riscului semnificativ generat de o monitorizare defectuoasă a discurilor
comerciale de către producătorii de programe comerciale, un alt risc provine de
la programele comerciale cumpărate de la magazinul local. De obicei,
vânzătorii cu amănuntul reambalează programele respinse şi le aşează înapoi în
raft. Dacă aceste discuri au fost folosite pentru instalarea programului respectiv
pe un calculator infectat, riscul de infecţie rămâne foarte ridicat.
Site-urile de transfer din Internet, sistemele de buletine electronice şi autorii de
programe shareware au mari probleme cu supravegherea segmentului propriu
de Internet şi înlăturarea viruşilor. Orice operator de sistem sau Webmaster
care doreşte să câştige bani din site-ul Web propriu îşi va verifica fişierele
împotriva viruşilor de tip Cal troian, a viruşilor invizibili şi a tuturor celorlalte
tipuri de viruşi. Desigur, verificările antivirus trebuie aplicate oricărui material
transferat prin Internet. Totuşi, când vine vorba despre viruşi, de regulă, trebuie
avute în vedere mai mult dischetele care se plimbă prin birouri decât cine ştie
ce fişier executabil cu gânduri ascunse, inclus în ultima versiune demonstrativă
a jocului preferat.
Emailul de firmă este una dintre zonele cu cele mai mari probleme pentru
administratorii de sistem care se luptă cu viruşii, în esenţă, mesajele email nu
conţin niciun pericol de transmisie de viruşi. Un mesaj email este doar un
simplu fişier de date. Fişierele de date nu sunt programe executabile şi se ştie
că numai programele executabile pot transfera viruşi (cu excepţia caracteristică
a viruşilor macro). Afirmaţia anterioară este valabilă şi pentru majoritatea
anexelor la mesajele email, deşi nu pentru toate. De exemplu, există situaţii
când ceea ce se bănuieşte a fi un simplu fişier de date devine fişier executabil.
Unele browsere Web sau programe de servicii online vor executa în mod
automat fişierul transferat după ce respectivul program a terminat transferul
acestuia.
Mult mai comun decât anexele la fişierele text este transportul unor fişiere,
cum sunt documentele Microsoft Word, care par a fi simple fişiere de date
create cu un procesor de texte. Cu toate acestea, datorită unor progrese recente
ale firmelor de produse soft, un fişier de date creat cu un procesor de texte nu
mai este doar un fişier de date, ci include macrocomenzi încapsulate.
Majoritatea utilizatorilor folosesc macrocomenzi pentru a-şi mări viteza de
lucru prin „economisirea” tastaturii. Cu toate acestea, un „macro” este un
program încapsulat în fişierul de date. Macrocomenzile pot fi folosite în
scopuri normale sau pentru „binefacerea” altor utilizatori. Când un programator
creează şi distribuie un macro cu autoreproducere, acesta este un virus macro.
Chiar dacă majoritatea viruşilor nu sunt deosebit de distructivi, viruşii macro
dispun în mod clar de potenţial distructiv. Un virus macro are acces complet la
o suită de comenzi utilizabile în scopuri distructive, cum ar fi ştergerea unui
număr suficient de mare de fişiere sistem pentru a face imposibilă reîncărcarea
sistemului de operare.
Pentru o mai bună înţelegere a modului în care un virus infectează un fişier
executabil este exemplul următor:
Pasul 1: în esenţă, virusul creează un spaţiu de stocare în memorie pentru sine
însuşi, spaţiu situat deasupra programului.

Pasul 2: virusul citeşte informaţia de antet curentă şi o salvează în vederea unei

utilizări ulterioare. Informaţia de antet a fişierului conţine lungimea fişierului, o
valoare a unei sume de verificare şi alte informaţii cu privire la conţinutul
fişierului;
Pasul 3: virusul determină spaţiul care trebuie adăugat fişierului pentru a se
ataşa el însuşi;
Pasul 4: virusul se ataşează la fişier. Dimensiunile sale şi variaţia pe care o
provoacă acesta în antetul fişierului reprezintă „semnătura virusului”;
Pasul 5: virusul scrie informaţia de antet în program şi o modifică pentru a
include în aceasta spaţiul suplimentar necesar virusului;
Pasul 6: virusul salvează programul astfel modificat pe disc.
Exemplul de mai sus este acela al unui virus parazit. Acesta trăieşte atâta timp
cât trăieşte şi fişierul infectat. Dacă fişierul infectat este şters, atunci virusul va
fi şters şi el. Virusul parazit este diferit de virusul de boot, care se salvează în
rutina de boot a sistemului de operare. în schimb, virusul parazit se ataşează la
un program şi se reproduce prin intermediul altor programe, fără a fi rezident în
sistemul de operare.
Virusul Cal Troian. Este un tip de virus care se ascunde în codul unui fişier
non-executabil (de exemplu, fişiere comprimate sau fişiere document) sau, în
unele cazuri, chiar într-un fişier executabil pentru a nu fi detectat de
majoritatea programelor antivirus. Un Cal troian va intra în execuţie după ce a
trecut cu bine de programul de detecţie antivirus. Deseori, viruşii Cal troian
apar sub masca unor programe utile sau ca fişiere bibliotecă în cadrul unui
fişier arhivă comprimat. Cu toate acestea, un Cal troian conţine în general
numai subrutine virus. Poate cea mai bună definiţie a unui Cal troian aparţine
unui fost hacker care acum este vânător de viruşi pentru agenţia americană
NSA. Acesta definea Calul troian ca „un program ostil, distrugător al
securităţii, deghizat în ceva inofensiv, cum ar fi un program de liste de
directoare, un program de arhivare, un joc sau chiar un program de localizare şi
distrugere a viruşilor”. în prezent, majoritatea programelor antivirus detectează
cei mai mulţi viruşi da tip Cal troian.
B. Viruşi polimorfici. Viruşii polimorfici criptează corpul unui virus. Prin
criptarea virusului, semnătura acestuia este ascunsă faţă de programele
antivirus. Pentru ca un virus polimorfic - sau orice alt fel de virus criptat - să se
propage, îşi decriptează mai întâi porţiunea criptată folosind o rutină de
decriptare specială. O rutină de decriptare converteşte un fişier criptat înapoi în
starea sa iniţială. Rutina de decriptare a unui virus polimorfic preia controlul
asupra calculatorului pentru a decripta corpul virusului. După decriptarea
virusului, rutina de decriptare transferă controlul sistemului către corpul viral
decriptat pentru ca virusul să se poată propaga.
Un virus polimorfic este semnificativ mai greu de depistat pentru programele
antivirus. Acesta generează o rutină de decriptare complet nouă la fiecare
infectare a unui nou executabil, ceea ce generează o semnătură diferită a
virusului la fiecare apariţie a acestuia. în general, un virus polimorfic îşi
modifică semnăura folosind un generator de cod-masină simplu, cunoscut sub
numele de „maşină de mutaţie”. Maşina de mutaţie foloseşte un generator
aleatoriu de numere şi un algoritm matematic relativ simplu pentru modificarea
semnăturii virusului. Folosind maşina de mutaţie, un programator de viruşi
poate transforma practic orice virus într-un virus polimorfic prin efectuarea

unor modificări simple în codul sursă de asamblare, astfel încât virusul

apelează la maşina de mutaţie înainte de a se apela pe el însuşi.
C. Viruşi invizibili. Viruşii invizibili (stealth viruses) ascund modificările
operate asupra fişierelor sau înregistrărilor de boot. Aceştia ascund aceste
modificări prin monitorizarea funcţiilor sistem folosite de sistemul de operare
pentru citirea de fişiere sau sectoare din mediile de stocare şi prin falsificarea
rezultatelor apelurilor la aceste funcţii. Aceasta înseamnă că programele care
încearcă să citească fişiere sau sectoare infectate primesc forma originală,
neinfectată a acestora, în loc de forma curentă, infectată. Astfel, este posibil ca
programele antivirus să nu detecteze modificările aduse de virus. Pentru a se
proteja împotriva detecţiei pe mediile de stocare, virusul trebuie să fie rezident
în memorie la executarea programului antivirus. Orice program antivirus are
mari şanse sa detecteze infecţia virală la încărcarea programului în memorie.
Viruşii invizibili sunt, în general, de dimensiune sau de citire. Viruşii invizibili
de dimensiune sunt cei din categoria celor care infectează fişiere. Virusul se
ataşează la un fişier-program ţintă şi apoi se reproduce, determinând creşterea
dimensiunilor acelui fişier. Fiind un virus invizibil, acesta ascunde
dimensiunea reală a fişierului, astfel încât utilizatorul calculatorului nu va
detecta activitatea virusului în cursul utilizării normale a calculatorului. Viruşii
invizibili de citire interceptează cererile de citire a fişierelor sau sectoarelor de
boot infectate şi furnizează autorului respectivei cereri materialele originale,
neinfectate, ascunzând din nou prezenţa unui virus.
Viruşii invizibili sunt relativ simplu de detectat. Majoritatea programelor
standard antivirus vor detecta viruşii invizibili dacă rulează pe un sistem curat.
Se lansează sistemul de pe o dischetă de boot credibilă, curată, înainte de a
efectua verificarea antivirus şi se vor depista toţi viruşii invizibili.
D. Viruşi lenţi. Viruşii lenţi (slow viruses) sunt dificil de detectat deoarece
infectează numai fişiere pe care sistemul de operare le modifică sau le copiază.
Cu alte cuvinte, un virus lent infectează un fişier numai când utilizatorul
efectuează anumite operaţii asupra acestuia. De exemplu, un virus lent poate
infecta sectorul de boot al unei dischete numai când comenzi ca Format sau
SZS scriu în sectorul de boot. Un virus lent infectează copia unui fişier, dar
niciodată fişierul iniţial.
Combaterea unui virus lent este o problemă dificilă. Un program de verificare a
integrităţii va detecta fişierul nou apărut şi va semnala existenţa acestuia
utilizatorului, deoarece nu există nicio sumă de verificare pentru fişierul
respectiv. Un program de verificare a integrităţii (integrity checker) este un
program antivirus care monitorizează conţinutul unităţilor de disc ale calcula-
torului, precum şi dimensiunea şi suma de verificare a fiecărui fişier situat pe
acele unităţi. în eventualitatea unei modificări de conţinut sau dimensiune,
programul de verificare a integrităţii alertează utilizatorul. Cu toate acestea,
probabil că utilizatorul nu va suspecta nicio problemă, chiar după ce a fost
avertizat, deoarece noul fişier a fost creat la instrucţiunile sale. Ca atare,
utilizatorul va cere utilitarului de verificare să calculeze o nouă sumă de verifi-
care pentru noul fişier (cel infectat).
E. Viruşii retro. Un virus retro este un program de calculator care încearcă să
evite sau să obstrucţioneze funcţionarea unui program antivirus prin atacarea
directă a acestuia. Specialiştii denumesc deseori viruşii retro ca programe anti-
antivirus.

Crearea unui virus retro nu este o problemă dificilă. La urma urmelor, creatorii
de programe virus au acces la toate programele antivirus de pe piaţă. Tot ce le
rămâne de făcut este să studieze programele pe care doresc să le atace până la
găsirea unor deficienţe pe care creatorii de antiviruşi nu le-au anticipat. Apoi
creatorii de viruşi exploatează aceste deficienţe. Cel mai comun tip de virus
retro caută fişierul de date din programul antivirus (fişierul care conţine
semnăturile viruşilor) şi îl şterge, eliminând astfel capacitatea de detecţie a
programului. Un tip mai sofisticat de virus retro caută baza de date cu
informaţii de integritate din programele de verificare a integrităţii şi o şterge.
Ştergerea bazei de date a utilitarului de verificare a integrităţii are acelaşi efect
ca şi ştergerea fişierului de date al programului antivirus.
Alţi viruşi retro detectează activarea unui program antivirus şi apoi se ascund
în program, opresc execuţia programului antivirus sau determină o rutină
destructoare înainte de a fi detectaţi de program. Unii viruşi retro alterează
mediul de calcul într-un mod care afectează operarea programului antivirus.
Alţi viruşi exploatează slăbiciuni specifice pentru a încetini sau afecta în alt
mod activitatea programului antivirus.
F. Viruşi multipartiţi. Viruşii multipartiţi infectează nu numai fişierele
executabile şi sectoarele de partiţie boot, dar uneori şi sectorul de boot al
dischetelor. Viruşii multipartiţi sunt denumiţi astfel deoarece infectează
calculatorul în mai multe moduri, în loc a se limita doar la o anumită locaţie pe
disc sau la un anumit tip de fişier. La rularea unei aplicaţii infectate cu un virus
multipartit, virusul afectează sectorul de boot al hard-discului calculatorului.
La următoarea pornire a staţiei de lucru, virusul se activează din nou, cu
intenţia de a infecta fiecare program ce va fi rulat.
G. Viruşi protejaţi. Viruşii protejaţi se apără prin utilizarea unui program
special care face codul virusului cu mult mai dificil de detectat, dezasamblat şi
înţeles. Viruşii protejaţi se pot apăra folosind un „cod de împachetare” care
deturnează atenţia observatorului de la codul de operare al virusului.
Alternativ, virusul se poate ascunde folosind un cod de distrugere care indică o
altă locaţie a virusului decât cea reală. Unul dintre cei mai faimoşi viruşi
protejaţi este Virusul Balenă.
H. Viruşi companioni. Aceştia se ataşează la un fişier executabil prin crearea
unui nou fişier cu o altă extensie. Viruşii companioni sunt denumiţi astfel
deoarece creează un fişier companion pentru fiecare fişier executabil infectat
de virus. De exemplu, un virus companion se poate salva sub numele
winword.com. La fiecare executare a fişierului winword.exe, sistemul de
operare va lansa mai întâi fişierul winword.com, infectând sistemul.
I. Viruşi fagi. Ultimul dintre tipurile clasice de viruşi, viruşii fagi, sunt
programe care modifică alte programe sau baze de date în moduri neautorizate.
Specialiştii în materie i-au numit viruşi fagi după virusul fag medical, un virus
deosebit de distructiv, care înlocuieşte o celulă infectată cu propriul său cod
genetic.
De obicei, virusul fag va înlocui fişierul executabil al programului cu propriul
său cod, în loc să se ataşeze la acesta. Viruşii fagi generează deseori viruşi
companioni. Viruşii fagi sunt extrem de distructivi, deoarece nu se limitează
doar la autoreproducere şi infecţie, ci tind să distrugă fiecare program pe care îl
infectează.

J. Viermele. Viermele Internet (cunoscut şi sub numele de viermele Morris) a

fost prima ameninţare virală serioasă care a afectat Internetul. Un virus-vierme
produce căderea unui sistem prin crearea unui număr extrem de mare de copii
ale acestuia în memoria calculatorului, eliminând toate programele din
memorie. Deoarece un virus-vierme are tendinţa să dezactiveze calculatorul
infectat, hackerii construiesc în general viruşi-vierme care trec de la
calculatorul infectat la un altul, aflat în conexiune cu primul. Viruşii-vierme se
copiază pe alte calculatoare folosind protocoale obişnuite. Reproducţia acestora
la distanţă este importantă, deoarece după ce un virus determină căderea unui
sistem, utilizatorul acestuia va trece imediat la devirusarea totală a
calculatorului. Datorită naturii activităţii unui vierme, acesta nu trebuie să
modifice un program host pentru a se propaga.
Pentru a putea opera fără a modifica programe host, viermii necesită sisteme de
operare care furnizează facilităţi de execuţie la distanţă, adică un sistem de
operare care permite autoexecuţia automată a unui program din exterior.
Ca o ironie, vierme este şi numele unui instrument foarte util în combaterea
programelor ostile. Dezavantajul majorităţii instrumentelor standard cu piste de
verificare şi de control al integrităţii este acela că ele însele pot fi alterate (de
aici necesitatea unui boot curat pentru combaterea viruşilor invizibili). O altă
soluţie este de a memora informaţia şi programele de securitate pe medii
izolate, nemodificabile, cum ar fi o unitate WORM - unitate de stocare pe
suport optic, cum ar fi un optodisc multiplu, care conţine mai multe discuri
WORM de înaltă capacitate în zona de stocare.
Pericole virale specifice reţelelor şi Internetului. Viruşii de fişiere şi viruşii
macro sunt două tipuri principale de viruşi împotriva cărora este necesară
protecţia serverelor de reţea şi a reţelelor peer-to-peer conectate la Internet (de
obicei, Internetul nu transportă viruşi de boot, o altă formă de virus care apare
ocazional pe unele reţele, deoarece calculatoarele conectate la Internet nu pot
efectua operaţii pe disc la nivel de sector pe alte calculatoare conectate la
Internet).
Un „virus de fişier” poate fi un Cal troian, un virus invizibil sau un alt tip de
virus. Viruşii de fişier reprezintă un pericol pentru serverele de reţea, reţelele
peer-to-peer şi, într-o oarecare măsură, pentru Internet. Un virus de fişier poate
infecta un server de reţea prin oricare din următoarele trei metode:
a) copierea (de către un utilizator sau de către administratorul de sistem) a
fişierelor infectate direct pe server. După ce un utilizator a copiat un fişier
infectat direct pe server, virusul îşi va începe procesul de infectare la prima
execuţie a fişierului sau la prima accesare la nivel de cod a fişierului de către
sistemul de operare;
b) execuţia unui virus de fişier pe o staţie de lucru poate infecta reţeaua. După
ce virusul începe să ruleze pe o staţie de lucru conectată la serverul de reţea,
poate infecta orice executabile, rezidente permanente în server, care rulează pe
staţia de lucru. După ce a infectat un fişier pe server, virusul poate compromite
rapid întreaga reţea;
c) execuţia unui virus de fişier rezident în memorie pe o staţie de lucru poate
infecta reţeaua. După ce virusul de fişier rezident în memorie îşi începe
execuţia, acesta poate obţine informaţii de transmitere pentru server şi se poate
copia pe server fără intervenţia directă a utilizatorului.

Locul de unde un virus de fişier intră într-un sistem este lipsit de importanţă.
Indiferent dacă virusul intră de pe o unitate de dischetă a unui calculator
conectat în reţea, dintr-o anexă de mesaj email sau dintr-un executabil infectat
transferat din Internet, rezultatul este acelaşi. Virusul compromite reţeaua din
momentul în care infectează orice calculator din reţea care are acces de citire
sau scriere la orice alt calculator din reţea care conţine un fişier executabil sau
un fişier obiect. După infecţia iniţială, virusul de fişier va începe să se
transmită de la un calculator la altul, până când ajunge la serverul de fişiere al
reţelei.
După ce virusul infectează serverul de fişiere, toţi utilizatorii care folosesc
programe infectate vor invita simultan virusul să le infecteze fişierele de pe
unităţile locale respective sau fişierele asociate de pe serverul de reţea. De
asemenea, administratorii cu privilegii de „super-utilizatori” care le permit să
ignore protecţia de nivel fişier şi director a serverului pot infecta involuntar
chiar mai multe fişiere server.
Când un server primeşte un fişier virus în oricare dintre modurile descrise
anterior, acesta devine purtător de viruşi de fişiere executabile şi nu un
domiciliu pentru aceştia. Viruşii nu se reproduc în server şi nici nu afectează
programul server, ci vor începe să producă pagube numai când cineva îi
transferă din server pe o staţie de lucru în reţea.
Reţelele peer-to-peer sunt chiar mai predispuse la atacuri de virus de fişier
decât serverele de reţea.
Internetul nu este un mediu de incubaţie pentru viruşi, ci doar un mijloc de
transport. Viruşii de fişier nu se pot reproduce pe Internet. De asemenea, este
imposibil ca viruşii de fişier să infecteze din Internet fişiere situate la distanţă.
Un calculator conectat la reţea trebuie să transfere şi să execute virusul înainte
de infectarea fişierelor.
Viruşii „macro” reprezintă categoria de viruşi cu cea mai rapidă dezvoltare şi
propagare pe Internet. Aceştia sunt un pericol pentru toate tipurile de reţele, ca
şi pentru sistemele individuale. Cel mai interesant aspect al viruşilor macro
este că aceştia sunt independenţi de platformă şi de sistemul de operare, adică
similari Internetului şi diferiţi de viruşii de fişier sau de sector de boot.
De obicei, autorii viruşilor macro îşi concep programele astfel încât acestea să
se reproducă în interiorul documentelor create de programele de aplicaţie.
Astfel, viruşii macro se pot extinde la alte calculatoare când utilizatorii
aplicaţiilor gazdă fac schimb de documente infectate. Deseori, viruşii macro
şterg fişierele într-un mod care le face de nerecuperat. Viruşii macro se pot
executa pe orice platformă unde pot găsi aplicaţia în discuţie şi limbajul de
programare intern aferent. Limbajul de aplicaţie elimină restricţia viruşilor de a
rula pe o singură platformă sau pe un singur sistem de operare.
Condiţia de bază pentru ca operaţiunile enumerate mai sus să fie considerate
fapte penale este acţionarea fără drept.
În România, o infracţiune de alterare a datelor informatice prin intermediul
viruşilor s-a săvârşit în cadrul Facultăţii de Hidrotehnică din cadrul
Universităţii Iaşi.
La 1 septembrie 2003, mass-media a prezentat faptul că în România a apărut un
nou virus informatic, ştire preluată de pe canalele de informaţii externe.

Pe baza acestei informaţii, Compania Softwin, specializată în dezvoltarea de

programe antivirus, a reuşit identificarea sursei acestui virus şi a sesizat
Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei1.
Ca urmare a activităţilor întreprinse, a fost identificat numitul C.D., de 25 ani,
student la cursul de Maşter al Facultăţii de Hidrotehnică din cadrul
Universităţii Iaşi, care a preluat un virus de pe Internet pe care ulterior 1-a
modificat, introducând un mesaj în limba română, care conţinea cuvinte
jignitoare la adresa unui profesor din cadrul respectivei facultăţi şi cu privire la
instituţia în cauză, şi a direcţionat acest virus către reţeaua de calculatoare a
Facultăţii Hidrotehnice din Iaşi.
A fost efectuată o percheziţie domiciliară la cel în cauză, ocazie cu care au fost
ridicate mai multe calculatoare, dischete, CD-uri, precum şi alte documente.
Ofiţeri din cadrul DGCCOA au efectuat percheziţii în sistemele informatice
ridicate de la domiciliul lui CD. şi ale facultăţii, care au condus la identificarea
unor probe importante referitoare la activitatea infracţională comisă de suspect.
Urmarea imediată şi legătura de cauzalitate. Urmarea imediată o constituie
existenţa de date informatice alterate (modificate, şterse, distruse ori de
negăsit), care nu mai prezintă caracteristicile iniţiale şi deci nici importanţa ori
valoarea iniţială.
Intenţie directă sau indirectă. Infracţiunea de alterare a datelor informatice se
realizează cu intenţie directă sau indirectă.
În majoritatea cazurilor, autorul caută să dăuneze. Intenţia de a scoate dintr-un
asemenea act un profit ilicit nu este necesară şi ea nu este tipică acestei forme
de comportament delictual. Este totuşi posibil să existe o motivaţie indirect
lucrativă, de exemplu dorinţa de a face rău unui concurent. Daunele
informatice sunt adesea motivate de dorinţa de răzbunare a unui angajat al
cărui contract de muncă a fost reziliat sau este pe cale de a fi. Motivaţiile
politice sau ideologice sunt şi ele caracteristice, spre exemplu în actele
teroriste. în fine, dorinţa de a atrage atenţia publicului sau unor organizaţii nu
este rară2.
4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni şi aspecte procesuale
Forme. Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt incriminate şi, ca atare, nu
sine stătătoare, cum ar fi cum ar fi art. 42 - accesul ilegal la un sistem
informatic ori art 46 - operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe
informatice. Tentativa se pedepseşte (art. 47 din lege).
B. Infracţiunea se consideră consumată atunci când făptuitorul a
modificat, şters sau deteriorat în vreun fel datele dintr-un sistem informatic, a
împiedicat accesul la aceste date de către deţinătorii de drept.
Modalităţi. Infracţiunea analizată prezintă patru modalităţi normative în
varianta tip, respectiv modificarea, ştergerea, deteriorarea ori restricţionarea
accesului la date informatice.
1
http://www.softwin.ro.
218
I.Vasiu, L. Vasiu, op. cit., p. 161.

Sancţiuni şi aspecte procesuale. Pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de

alterare a integrităţii datelor informatice este închisoare de la 1 la 5 ani.
3.1.4. Perturbarea funcţionării sistemelor informatice

§1. Conţinutul legal
Constituie infracţiunea prevăzută de art. 363 N.C.P. fapta de a perturba grav,
fără drept, funcţionarea unui sistem informatic, prin introducerea,
transmiterea, modificarea, ştergerea sau deteriorarea datelor informatice
sau prin restricţionarea accesului la date informatice.
§2. Condiţii preexistente
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care protejează buna
funcţionare a sistemelor informatice şi apără „inviolabilitatea domiciliului
informatic”.
Obiectul material este reprezentat de datele informatice spre care se îndreaptă
în primul rând atenţia făptuitorului şi restul componentelor unui sistem
informatic sau ale unei reţele informatice.
Subiect activ (autor) poate fi orice persoană responsabilă penal, în sensul
menţiunilor făcute până în prezent.
Participaţia este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare ori
complicitate.
Subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică deţinătoare de drept a
sistemului informatic a cărui funcţionare este perturbată.
§3. Conţinutul constitutiv
Elementul material. Elementul material se realizează prin orice acţiune de
natură a perturba grav funcţionarea unui sistem informatic. Textul legal
precizează şi modalităţile prin care se realizează elementul material al laturii
obiective, şi anume: introducerea, transmiterea, modificarea, ştergerea sau
deteriorarea, precum şi restricţionarea accesului la date informatice1.
a) introducerea de date informatice - datele pot fi introduse în mod direct, de la
tastatură, ori prin transfer de pe un mijloc extern de stocare. De la tastatură (sau
din mouse), atacatorul poate accesa anumite zone rezervate ale echipamentului
de calcul (cum ar fi: zona de BIOS - Basic Input Output System, care
controlează activitatea Unităţii Centrale de Prelucrare) sau ale sistemului său
de operare. Datele greşite pot afecta progresiv şi funcţionarea altor
componente, mai ales în condiţiile unei reţele.
Poate fi cazul operatorului unui sistem informatic de control al activităţii unei
hidrocentrale, care introduce de la tastatură o serie de parametri ce sunt în mod
1
Cum modificarea, ştergerea sau deteriorarea datelor informatice ori restricţionarea accesului la aceste date,
constituie şi modalităţi de săvârşire a infracţiunii de alterare a integrităţii datelor informatice, facem trimitere la
explicaţiile date cu ocazia analizei acestei infracţiuni.

greşit interpretaţi de programul sau aplicaţia de bază, rezultatul fiind

funcţionarea haotică a sistemului ori blocarea anumitor segmente de execuţie;
b) transmiterea de date informatice, se realizează de la distanţă, folosind
facilităţile oferite de conectarea sistemului vizat la o reţea informatică (de tip
LAN - locală sau WAN - de largă utilizare).
Cel mai adesea, este vorba despre plasarea în sistemul informatic vizat de
viruşi, viermi sau cai troieni. Transmiterea se poate realiza prin: transferul
(copierea) în sistemul informatic vizat de fişiere sau programe infectate de pe
suporţi externi; transmiterea de mesaje email având ca ataşament fişiere
infectate; descărcarea de fişiere sau programe purtătoare de cod maliţios din
Internet;
c) deosebit de des întâlnit este cazul persoanei care, indiferent de motiv, trimite
prin intermediul Internetului un număr mare de mesaje (fără încărcătură virală)
către sistemul informatic al unei instituţii, supra-aglomerând porturile de date
şi blocând accesul acestuia în exterior.
Un astfel de exemplu este refuzarea serviciului (Denial of Service - DoS) în
care o resursă de pe Internet, cum ar fi un server sau un site Web nu mai
funcţionează corespunzător deoarece atacatorii lansează un atac coordonat care
supraîncarcă ţinta cu atât de multe solicitări false, încât sistemul nu mai poate
să le administreze şi este copleşit. Cel mai comun tip de atac DoS are ca efect
împiedicarea accesului utilizatorilor de Internet la un anumit site Web, ceea ce
poate avea ca rezultat pierderi financiare imense în contextul unei organizaţii
ale cărei afaceri depind de Internet;
d) o altă modalitate prin care un atacator poate să preia controlul asupra unui
sistem informatic sau să introducă aplicaţii maliţioase este prin intermediul
Codului Mobil. Acesta este o categorie de cod scris (în limbajele Java,
JavaScript şi ActiveX) şi încadrat într-un document tip HTML. Când browser-
ul utilizatorului încarcă pagina de Web, codul mobil ascuns este descărcat şi
executat de browser.
Condiţia de bază pentru ca operaţiunile enumerate mai sus să fie considerate
fapte penale este acţionarea fără drept. Va acţiona îndreptăţit, spre exemplu,
persoana fizică sau juridică, care, în baza unui contract specific încheiat cu
proprietarul sau deţinătorul de drept al sistemului informatic, execută o
operaţiune de Ethical Hacking - Penetrare cu Acord - prin care se determină
vulnerabilităţile sistemului şi se propun mijloace adecvate de securitate,
provocând o perturbare (chiar gravă) a funcţionării respectivului ansamblu
informatic.
Urmarea imediată şi legătura de cauzalitate. Urmarea imediată constă în
alterarea datelor informatice, creându-se prin aceasta o stare de pericol asociată
funcţionării defectuoase, haotice, de necontrolat a sistemului informatic în
cauză, rezultând o perturbare gravă a funcţionării sistemului. Prin „perturbarea
funcţionării unui sistem informatic” se înţelege alterarea totală sau parţială a
parametrilor funcţionali ai acestuia, de natură să provoace un dezechilibru
temporar sau permanent. Spre exemplu: virusarea sistemului informatic de
gestiune a tranzacţiilor în cadrul unei burse de valori. Gravitatea perturbării
este dată de importanţa obiectivului social sau economic controlat prin
intermediul sistemului informatic afectat, dar mai ales de dimensiunea şi
valoarea pagubelor materiale rezultate. Această perturbare poate avea conotatii

puternice în plan social, economic, politic sau chiar militar, în funcţie de zona
de interes în care activa infrastructura IT respectivă.
Legătura de cauzalitate între activitatea făptuitorului şi urmarea produsă trebuie
dovedită.
Intenţie directă sau indirectă. Infracţiunea de perturbare a funcţionării unui
sistem informatic se poate comite cu intenţie directă sau indirectă. Adesea,
diferenţa dintre cele două forme de vinovăţie este dată de natura datelor
introduse, transmise, modificate, şterse, deteriorare sau supuse restricţionării.
Spre exemplu, putem reţine intenţia indirectă în cazul unui angajat al unei
instituţii care, într-o pauză, trimite tuturor colegilor de serviciu o glumă
inofensivă sub forma unui mesaj de poştă electronică având ataşat un fişier de
dimensiuni foarte mari sau chiar un fişier infectat cu un virus. Tehnic vorbind,
rezultatul unei astfel de acţiuni va fi cu siguranţă o blocare temporară a
serviciului de mesagerie internă şi deci o perturbare a funcţionării serverului de
poştă electronică al instituţiei, urmare prevăzută şi acceptată de angajat.
sine stătătoare, cum ar fi: art. 360 N.C.P. care se referă la accesul ilegal la un
sistem informatic, art. 361 N.C.P. care incriminează interceptarea ilegală a unei
transmisii de date informatice ori art. 365 N.C.P. privind operaţiuni ilegale cu
dispozitive sau programe informatice. Tentativa se pedepseşte (art. 366
N.C.P.).
Infracţiunea se consideră consumată atunci când sistemul informatic vizat dă
primul semn de funcţionare defectuoasă sau de blocare. Dacă această urmare
nu se realizează, putem vorbi de acte pregătitoare efectuate de făptuitor sau de
săvârşirea altor infracţiuni (de exemplu, acces ilegal la un sistem informatic ori
alterarea integrităţii datelor informatice).
Modalităţi. Sancţiuni şi aspecte procesuale. Infracţiunea analizată prezintă
şase modalităţi normative în varianta tip, respectiv introducerea, transmiterea,
modificarea, ştergerea, deteriorarea ori restricţionarea accesului la date
informatice. Acestor modalităţi normative pot să le corespundă variate
modalităţi de fapt.
Pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 2 la 7 ani. Acţiunea penală se pune în
mişcare din oficiu.
3.1.5 Transferul neautorizat de date informatice

Constituie această infracţiune, potrivit art. 364 N.C.P. transferul neautorizat de
date dintr-un sistem informatic saau dintr-un mijloc de stocare a datelor
informatice.
A. Obiectul infracţiunii

a) Obiectul juridic generic (de grup) Obiectul juridic generic (de grup)1 este
reprezentat de valoarea socială numită „sistem informatic" şi de relaţiile sociale
care iau naştere în legătură cu utilizarea sistemelor automate de prelucrare a
datelor în societate. Totodată, se asigură inviolabilitatea „spaţiului informatic".
Alţi autori vorbesc chiar despre ocrotirea „domiciliului informatic" .
Bineînţeles, în termenul de spaţiu informatic intră şi datele informatice, aşa
cum vor fi ele definite ulterior.
a) Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la
inviolabilitatea sistemelor informatice prin accesarea acestora doar de către
persoanele îndrituite (proprietarul, deţinătorul sau utilizatorul de drept al
sistemului informatic). Este bine cunoscut faptul că infracţiunile informatice sunt
infracţiuni care, în raport cu dispoziţia legală de incriminare, se caracterizează
prin aceea că aduc atingere mai multor valori sociale, din care cauză putem
spune că au mai multe obiecte juridice, dintre care unul principal şi altul
secundar (sau adiacent).
b) Obiectul material este reprezentat de entităţile materiale care compun
sistemele informatice (calculatoare, reţele de calculatoare, elemente hardware -
echipamente periferice, cabluri, plăci, servere etc. şi software - programe,
aplicaţii, baze de date etc.) şi din datele informatice spre care se îndreaptă
atenţia făptuitorului.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ poate fi orice persoană2 responsabilă
penal, textul neprevăzând o calitate specială pentru aceasta.
Practica judiciară a demonstrat însă că, în marea majoritate a cazurilor,
asemenea persoane posedă cunoştinţe în domeniul tehnologiei informaţiei.
Dintre aceştia, un procent însemnat îl reprezintă experţii în sisteme de calcul şi
reţelele de calculatoare, familiarizaţi cu „spargerea" măsurilor de securitate ale
calculatoarelor sau reţelelor de calculatoare.
complicitate.
b) Subiectul pasiv este reprezentat de persoana fizică sau juridică proprie-tară
sau deţinătoare de drept a sistemului informatic accesat ilegal sau a datelor
informatice vizate. Prin extensie, poate exista subiect pasiv colectiv, alcătuit
dintr-o mulţime de persoane fizice sau juridice, atunci când accesul în sistemul
informatic generează în mod automat accesul ilegal în alte sisteme similare
interconectate cu primul.
Poate exista subiect pasiv secundar în cazul în care datele informatice vizate de
transfer se referă la o persoană fizică sau juridică, alta decât proprietarul sau
deţinătorul de drept al respectivului sistem informatic. Spre exemplu,
făptuitorul accesează ilegal sistemul integrat de evidenţă informatizată a
persoanei, intră în posesia datelor personale referitoare la un anumit individ, cu
scopul de a le folosi transfera ulterior.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material se realizează prin transferul de date
1
Obiectul juridic generic este comun tuturor infracţiunilor prevăzute în Titlul al 111-lea din Legea nr. 161/2003.
2 I. Vasiu, Informatica juridică şi drept informatic, Ed. Albastră, Cluj-Napoca, 2002, p. 166.
23
Potrivit dispoziţiilor noului Cod Penal, subiect activ al infracţiunii poate fi şi o persoană juridică (art. 448). Aceasta
va răspunde penal dacă fapta a fost săvârşită în numele sau în interesul persoanei juridice, de către organe sau reprezentanţi
ai acesteia.

dintr-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice.

Prin transfer neautorizat se înţelege mutarea fără drept a reprezentării binare a
informaţiilor din mediul de stocare curent (autorizat) pe un alt suport de stocare
extern sau chiar în interiorul aceluiaşi sistem informatic, dar în altă locaţie. În
cazul transferului de date, suntem în faţa a două aspecte care pot produce
confuzii. Prin transfer, aşa cum am văzut în paragraful precedent 1, se înţelege
mutarea datelor informatice dintr-o locaţie în alta. Însă această mutare, în sens
tehnic, informatic, poate însemna fie o copiere a datelor (inclusiv o migrare),
fie o relocare a acestora. În cazul copierii reprezentării binare a informaţiilor
dintr-un sistem informatic ori dintr-un mijloc de stocare într-un alt mediu, nu
se poate vorbi despre o alterare a datelor informatice. În urma unei operaţiuni
de copiere, indiferent dacă este legală sau nu, structura informaţiilor şi
reprezentarea lor binară nu suferă niciun fel de modificare. În acest caz ne vom
afla în situaţia accesului ilegal la un sistem informatic în scopul obţinerii de
date informatice potrivit art. 360, alin. (2) N.C.P., dacă sunt întrunite
elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Migrarea datelor de pe un sistem informatic cu o anumită configuraţie
hardware sau software pe un alt sistem cu o configuraţie diferită poate
determina disfuncţionalităţi, iar informaţia să nu se mai regăsească în formatul
cu care utilizatorul era obişnuit. De cele mai multe ori, asemenea incidente sunt
accidentale şi ţin mai mult de profesionalismul celui care execută operaţiunea
decât de o eventuală intenţie criminală.
Relocarea datelor poate avea, într-adevăr, un anumit impact asupra integrităţii
datelor informatice. Este cazul unor baze de date relaţionale, în care
informaţiile finale sunt structurate după o anumită ordine logică, iar la nivel
fizic datele primare se regăsesc după algoritmi bine stabiliţi în funcţie de
poziţionarea lor în mediul de stocare. O eventuală relocare a unora dintre
aceste date poate avea ca rezultat imposibilitatea programului (sau aplicaţiei
principale) de a le mai identifica, ceea ce va avea efect asupra integrităţii
informaţiilor finale, din punct de vedere al formatul aşteptat de utilizator.
b) Urmarea imediată din punct de vedere fizic, urmarea este modificarea pe
care acţiunea incriminată a produs-o în lumea externă. În cazul transferului de
date informatice, urmarea o constituie, pe de o parte, ştergerea datelor
informatice din locaţia iniţială, astfel că acestea nu mai există pentru
utilizatorul de drept şi crearea concomitentă a unei replici a datelor informatice,
pe acelaşi suport de stocare sau pe un altul, extern, în posesia făptuitorului.
Legătura de cauzalitate între activitatea făptuitorului şi urmarea produsă trebuie
dovedită.
c) Legătura de cauzalitate între activitatea făptuitorului şi urmarea produsă
trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Această legătură rezultă ex re, adică
din materialitatea faptei.
B. Latura subiectivă. Infracţiunea de transfer neautorizat de date informatice se
comite cu intenţie directă sau indirectă.
A.Forme. Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt incriminate şi, ca atare, nu
sunt pedepsite. Tentativa se pedepseşte, conform prevederilor art. 366 din lege.
1
A se vedea şi analiza infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic.

Consumarea infracţiunii are loc atunci când făptuitorul a reuşit transferul

reprezentării binare aa datelor selectate pe un alt mediu de stocare.
B.Modalităţi. Infracţiunea analizată prezintă o sigură modalitate normativă
exprimată prin elementul său material, respectiv prin transferul neautorizat de
date dintr-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice.
C. Sancţiuni Pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 1 la 5ani. Acţiunea
penală se pune în mişcare din oficiu. Tentativa la infracţiune se pedepseşte,
conform prevederilor art.366 N.C.P.
3.1.6 Operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice

1. Conţinutul legal Constituie infracţiunea prevăzută în art. 365 alin.(1)
N.C.P. fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau pune
la dispoziţie, sub orice formă:
a) dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul
comiterii uneia din infracţiunile prevăzute de art. 360- 364;
b) parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit
accesul total sau parţial la un sistem informatic, în scopul săvârşirii uneia din
infracţiunile prevăzute de art.360- 364 N.C.P.
De asemenea, constituie infracţiune, potrivit art. 365 alin. (2) N.C.P.,
deţinerea, fără drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei
parole, a unui cod de acces sau a altor date informatice dintre cele prevăzute
în alin. (1) în scopul săvârşirii unei din infracţiunile prevăzute în art. 360 –
364 N.C.P.
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la
încrederea în datele, dispozitivele şi programele informatice, în sensul utilizării
corecte şi legale a acestora, precum şi în desfăşurarea corectă şi legală a
operaţiunilor comerciale în legătură cu acestea.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie dispozitivele electronice ori
programele special create sau adaptate pentru a fi folosite ca mijloace pentru
comiterea altor infracţiuni informatice, precum şi datele informatice ce ţin de
protecţia sistemului (parole, coduri de acces etc.).
Subiect activ (autor) poate fi orice persoană fizică responsabilă penal1.
Participaţia este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare ori
complicitate.
Subiectul pasiv al infracţiunii este persoana fizică sau juridică deţinătoare de
drept a sistemului informatic, susceptibil a i se aduce atingere prin săvârşirea
faptelor incriminate, dar şi proprietarul ori deţinătorul dreptului de autor pentru
produsele hardware ori software modificate sau adaptate în scop infracţional.
Va fi subiect pasiv şi persoana fizică sau juridică deţinătoare de drept sau
proprietară (nu neapărat utilizator) a parolelor, codurilor de acces sau alte
1
CPprevede posibilitatea ca o persoană juridică să fie subiect activ al infracţiunii.

asemenea date informatice care au fost în mod fraudulos utilizate pentru a

permite accesul într-un sistem informatic.
Elementul material. Elementul material este reprezentat de acţiunea de a
produce, vinde, importa, distribui sau pune la dispoziţie unul sau mai multe
dispozitive ori programe informatice, special concepute sau adaptate în scopul
săvârşirii uneia din infracţiunile informatice menţionate mai sus.
„Producerea unui dispozitiv informatic” constă în efectuarea unor activităţi de
ordin tehnic prin care anumite componente electronice sunt astfel îmbinate şi
interconectate, încât produsul obţinut să poată interacţiona (direct sau de la
distanţă) cu un sistem informatic sau să devină o parte integrantă a acestuia.
Spre exemplu, confecţionarea unui dispozitiv electronic cu ajutorul căruia pot
fi interceptate transmisiile de pachete de date într-o reţea de calculatoare.
„Crearea unui program informatic” presupune elaborarea unei schiţe logice a
programului în funcţie de scopul urmărit şi transcrierea instrucţiunilor într-un
limbaj de programare (cod maşină - Assembler, C++, Pascal, Visual Basic,
Java etc.) pentru a putea fi „înţelese" şi ulterior executate de către sistemul
informatic vizat. Un exemplu în acest sens poate fi conceperea, cu ajutorul
limbajului de programare de nivel înalt C++, a unui program care, pus în
execuţie pe un computer, permite accesul unei persoane neautorizate la
resursele sale ori la întregul sistem informatic la care este conectat, prin
efectuarea unei operaţiuni de „identificare” a parolei ori codului de acces. Cele
mai periculoase programe informatice sunt, însă, cele care generează viruşi
informatici, cai troieni sau „bombe logice”.
Legiuitorul doreşte, totodată, să incrimineze şi fapta aceluia care, deşi nu are
nicio contribuţie la crearea dispozitivului sau programului informatic, îl
„importă", îl „distribuie" ori îl „pune la dispoziţia" persoanei care acţionează în
mod nemijlocit asupra sistemului informatic.
În acelaşi timp, vor fi sancţionate şi producerea, vânzarea, importul,
distribuirea ori punerea la dispoziţia persoanelor neautorizate a parolelor,
codurilor de acces sau oricăror alte date informatice care permit accesul, total
sau parţial, la un sistem informatic.
Parola, ca şi codul de acces, reprezintă o înşiruire cu lungime variabilă de cifre,
litere şi semne speciale rezultate în urma atingerii anumitor butoane ale
tastaturii ori generate aleatoriu, prin aplicarea unui algoritm matematic
anumitor semnale electrice (sau de altă natură) în cadrul unui dispozitiv special
fabricat în acest sens. în mod figurat, parola şi codul de acces pot fi comparate
cu „dinţii” unei chei. Cu ajutorul acestora, din motive de securitate, deţinătorii
sau utilizatorii autorizaţi restricţionează accesul străinilor la sistemele,
dispozitivele sau programele informatice pe care le rulează sau gestionează.
Urmarea imediată si legătura de cauzalitate. Urmarea imediată constă în
crearea unei stări de pericol, de ameninţare, la adresa datelor, dispozitivelor sau
programelor informatice. O persoană care a experimentat un astfel de
eveniment va căpăta o anumită teamă sau reticenţă în a mai folosi, de exemplu,
programe informatice descărcate (ori achiziţionate online) din Internet sau
„obţinute” de la diverşi „prieteni”.

Între activitatea făptuitorului şi urmarea produsă trebuie să existe o legătură de

cauzalitate. Această legătură rezultă ex re, adică din materialitatea faptei.
Intenţie directă. Operaţiunile ilegale cu dispozitive sau programe informatice
se săvârşesc cu intenţie directă calificată prin scop. Astfel, acţiunile descrise în
alin. (1) şi (2) vor fi comise în scopul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.
42-45 (accesul ilegal la un sistem informatic, interceptarea ilegală a unei
transmisii de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice,
perturbarea funcţionării sistemelor informatice).
sunt pedepsite.
Observăm că faptele incriminate la art. 365 lit. a)-c) N.C.P. constituie acte
pregătitoare ale infracţiunilor prevăzute în art. 360-364 N.C.P., însă legiuitorul
român a preferat să le incrimineze în mod distinct. Tentativa se pedepseşte
(conform art. 366 N.C.P.).
Infracţiunea se consideră consumată în momentul producerii, comercializării,
importului, distribuirii, punerii la dispoziţie ori deţinerii, fără drept, a unui
dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau alt tip de date
informatice în scopul săvârşirii infracţiunilor mai sus menţionate.
Săvârşirea faptelor incriminate în art. 365 lit. a)-c) N.C.P., cu aceeaşi ocazie şi
în mod neîntrerupt, realizează conţinutul constitutiv al unei singure infracţiuni
(constituie o unitate naturală de infracţiune).
Modalităţi. Sancţiuni şi aspecte procesuale. Infracţiunea analizată prezintă
cinci modalităţi normative, respectiv producerea, importul, distribuirea,
punerea la dispoziţie sau deţinerea, fără drept, a unui dispozitiv, program
informatic, parolă, cod de acces sau alte date informatice. Acestor modalităţi
normative pot să le corespundă variate modalităţi de fapt.
Pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea prevăzută la art. 365, alin.(1) este
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar în cazul variantei prevăzute
la alin.(2) pedeapsa este închisoarea de laa 3 luni la 2 ani sau amendă.
Sarcina de lucru 1
1. Analizați aspectele comune infracțiunilor contra siguranţei
şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice.

3.2. Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială
3.2.1. Aspecte comune
1. Obiectul juridic generic şi material al infracţiunilor contra regulilor de
convieţuire socială
A. Obiectul juridic generic, comun tuturor infracţiunilor din acest capitol, îl
constituie ansamblul relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare normală sunt
condiţionate de apărarea unor reguli de convieţuire socială (referitoare la familie,
sănătate, obligaţia de ajutor etc.). Aceste relaţii sociale privind convieţuirea
socială sunt reglementate prin diferite norme de conduită, începând cu cele
morale şi terminând cu cele juridice, iar fiecare fascicul de relaţii formate în
concordanţă cu aceste norme constituie indiscutabil valori sociale, ocrotirea
relaţiilor sociale nefiind posibilă fără o apărare prin mijloace juridice a acestor
valori sociale1.
Infracţiunile care aduc atingere regulilor de convieţuire socială sunt numeroase şi
variate. Aceasta se explică prin aceea că şi obiectul reglementării, adică relaţiile
privind convieţuirea socială, sunt numeroase şi variate; ele pot să se refere la
familie, respectul şi buna convieţuire între oameni, buna cuviinţă, relaţiile dintre
locatari, cele referitoare la liniştea publică etc. Lezarea uneia sau a alteia dintre
aceste valori sociale implică lezarea relaţiilor de convieţuire socială în ansamblul
lor, tulburându-se într-un fel sau altul buna şi paşnica convieţuire socială.
Noţiunea de relaţii de convieţuire socială are, pe de o parte, un sens larg, potrivit
căruia cele mai multe relaţii sociale sunt, în fond, relaţii de convieţuire socială,
relaţii de vieţuire a unor oameni împreună cu alţi oameni. În acest sens, şi în
cazul infracţiunilor contra persoanei se încalcă unele relaţii de convieţuire
socială, după cum se încalcă asemenea relaţii şi în cazul infracţiunilor contra
avutului privat ori a avutului public. Mai mult, în sens larg, prin orice infracţiune
se aduce atingere relaţiilor sociale, deoarece orice infracţiune tulbură relaţiile
sociale, adică relaţiile de convieţuire dintre oameni, relaţiile de convieţuire
socială2.
Noţiunea de relaţii de convieţuire socială are însă şi un sens mai restrâns, când
avem în vedere acele relaţii de convieţuire socială care presupun contacte apro-
piate, directe, frecvente între oameni şi a căror încălcare implică o suferinţă mo-
rală, cum sunt: relaţiile de familie, relaţiile de asistenţă a celor aflaţi în primejdie,
relaţiile dintre locatari, relaţiile privind buna cuviinţă şi respectul reciproc etc. În
acest sens este folosită noţiunea de relaţii de convieţuire socială în acest capitol al
cursului.
B. Obiectul material. Unele infracţiuni din acest capitol al cursului au şi obiect
material, de exemplu profanarea de cadavre sau morminte (art. 383 CP),
prelevare ilegală de ţesuturi sau organe (art. 384), iar altele nu, de exemplu,
bigamia (art. 376 CP), instigarea publică (art. 368 CP) etc.
2. Subiecţii infracţiunilor
A. Subiect activ al infracţiunilor la care ne referim poate fi, de regulă, orice per-
soană care îndeplineşte condiţiile generale privind răspunderea penală. De la
această regulă există şi excepţii, cum este cazul infracţiunii de abandon de familie
prevăzută de art. 378 CP, când subiect activ poate fi numai o persoană care are o
anumită calitate sau se află într-o anumită situaţie.
1
A se vedea [CITATION Don72 \p 544 \t \l 1033 ].
2

B. Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar poate fi persoana
care a avut de suferit ca urmare a infracţiunii săvârşite. Participaţia penală, sub
toate formele sale este, de regulă, posibilă la majoritatea acestor infracţiuni.
3. Latura obiectivă
A. Elementul material al laturii obiective se realizează de cele mai multe ori
printr-o acţiune. Există însă şi cazuri când se realizează alternativ şi prin
inacţiune, de exemplu, la infracţiunea de abandon de familie sau numai prin
inacţiune, de exemplu, la infracţiunea de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate
în dificultate.
Ideea de bază în jurul căreia sunt sistematizate infracţiunile cuprinse în Titlul
VIII din Partea specială a Noului Cod penal este aceea a relaţiilor sociale privind
convieţuirea socială, considerată ca valoare socială principală şi a diferitelor
segmente de relaţii care intră în alcătuirea valorii sociale principale. În raport cu
aceste fascicule de relaţii, infracţiunile sunt împărţite în trei subgrupe, şi anume:
infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice, infracţiuni contra familiei, infracţiuni
contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate.
B. Urmarea socialmente periculoasă constă, în ce priveşte majoritatea infracţiu-
nilor privind convieţuirea socială, în crearea unei stări de pericol pentru valorile
sociale ocrotite de lege, ca de exemplu, pentru întreţinerea unor persoane
(abandonul de familie) ori pentru educarea unui minor (împiedicarea accesului la
învăţământul general obligatoriu).
C. Între acţiunea (inacţiunea) descrisă de lege şi rezultatul produs trebuie să
existe o legătură de cauzalitate. De regulă, legea nu prevede condiţii speciale de
loc sau timp pentru existenţa infracţiunilor.
4. Latura subiectivă
Forma de vinovăţie cu care se săvârşesc aceste infracţiuni este intenţia directă sau
indirectă.
A. Forme. Deşi, de regulă, aceste infracţiuni sunt susceptibile de forme
imperfecte, de obicei actele pregătitoare nu se pedepsesc.
Tentativa este posibilă la majoritatea infracţiunilor, dar se pedepseşte numai la
infracţiunea de pornografie infantilă, prevăzută în art. 374 CP.
B. Modalităţi. La unele infracţiuni legea prevede numai varianta simplă sau tipică
(cu modalităţi normative specifice), pe când la altele sunt prevăzute două variante
care constituie şi modalităţi normative, agravate. Fiecărei modalităţi normative
poate să-i corespundă o varietate de modalităţi faptice.
C. Sancţiuni. Sancţiunile prevăzute de lege se diferenţiază în raport cu
pericolul social al faptelor, fiind prevăzute atât pedeapsa cu închisoarea, cât
şi amenda. În cazul infracţiunii de constituire a unui grup infracţional
organizat, prevăzută de art. 367 CP, se prevede şi pedeapsa interzicerii unor
drepturi.
3.3. Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice

În privinţa grupărilor infracţionale, CP propune renunţarea la paralelismul
existent astăzi între textele care incriminează acest gen de fapte (grup infracţional
organizat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complot, grupare teroristă)

în favoarea instituirii unei incriminări cadru – constituirea unui grup infracţional

organizat – cu posibilitatea menţinerii ca incriminare distinctă a asociaţiei
teroriste, dat fiind specificul acesteia.
În categoria incriminărilor noi din acest capitol, trebuie menţionată încercarea de
a determina comiterea unei infracţiuni, incriminare necesară în condiţiile
renunţării la reglementarea, în Partea generală, a instigării neurmate de executare.
Fiind o ipoteză de excepţie, această incriminare nu priveşte decât faptele grave,
sancţionate cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10
ani.
Totodată, au fost aduse în secţiunea de faţă textele de incriminare aflate în
prezent în legislaţia specială (Legea nr. 61/1991 şi respectiv Legea nr. 60/1991) şi
care prin obiectul lor juridic se încadrează în această categorie. De asemenea, au
fost introduse unele incriminări noi, legate în special de libertatea de întrunire,
menite fie să contribuie la respectarea obligaţiei pozitive a statului în privinţa
asigurării condiţiilor de exercitare a acestei libertăţi – fiind astfel incriminată
împiedicarea desfăşurării unei adunări publice – fie să protejeze ordinea publică
în cazurile de exercitare abuzivă a libertăţii în cauză (tulburarea ordinii publice
prin adunări neautorizate). Incriminări similare conţin art. 513-514 C.pen.
spaniol, art. 431-3 şi urm. C.pen. francez, art. 302-304 C.pen. portughez, art. 260
C.pen. elveţian, § 125-126 C.pen. german, § 284-285 C.pen. austriac, cap. 16 § 4
C.pen. suedez.
Prin reglementarea infracţiunii de pornografie infantilă s-a urmărit eliminarea
suprapunerilor în reglementare determinate în prezent de existenţa a trei acte
normative care conţin incriminări în materie (Legea nr. 678/2001, Legea nr.
161/2003 şi Legea nr. 196/2003). Elementele constitutive ale incriminărilor din
aceste texte au fost sintetizate în textul propus de Noul Cod penal, text care a avut
în vedere şi dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr.
2004/68/JAI din 22 decembrie 2003 privind lupta împotriva exploatării sexuale a
copiilor şi pedo-pornografiei. Dispoziţii similare se regăsesc în art. 197 C.pen.
elveţian, art. 189 alin. (1) lit. b) C.pen. spaniol, § 184 alin. (3) C.pen. german, §
207a C.pen. austriac, cap. 16 §10a C.pen. suedez, § 211 alin. final C.pen.
norvegian.
Infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri a fost, la rândul ei reformulată,
prin separare de infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice, inclusă într-
un text distinct al acestui capitol. Astfel, infracţiunea de ultraj contra bunelor
moravuri urmează a acoperi situaţiile de expunere în public a unor imagini ce
prezintă o activitate sexuală explicită, dar şi cele de comitere în public a unor acte
de exhibiţionism sau acte sexuale explicite, indiferent de natura acestora
(raporturi sexuale, acte sexuale orale sau anale, acte cu caracter zoofil etc.).
Dispoziţii similare se regăsesc şi în alte legislaţii, ca § 183-183a C.pen. german, §
218-220 C.pen. austriac, cap. 16 § 11 C.pen. suedez, § 376-377 C.pen. norvegian.
3.3.1 Constituirea unui grup infracţional organizat

Constituie această infracţiune, potrivit art. 367 CP, iniţierea sau constituirea unui
grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui
astfel de grup.

A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie

relaţiile sociale privind convieţuirea socială, a căror existenţă este condiţionată de
apărarea securităţii sociale şi a ordinii de drept împotriva pericolului pe care-l
generează pentru aceste valori asocierea pentru săvârşirea infracţiunii.
b) Obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material, deoarece acţiunile făp-
tuitorilor nu se răsfrâng asupra unui obiect material, ci asupra unei valori
imateriale (asocierea).
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ al infracţiunii este reprezentat de orice
persoană care iniţiază sau constituie un grup infracţional. Este de observat că,
spre deosebire de modalităţile iniţierii, aderării şi sprijinirii, în care subiect poate
fi o singură persoană, în cazul constituirii va exista întotdeauna o pluralitate de
subiecţi (pluralitate constituită). Vor avea calitatea de coautori ai infracţiunii şi
cei care sprijină sub orice formă grupul infracţional organizat , activitate care în
alte condiţii ar putea constitui complicitate. Pluralitatea ocazională poate să se
adauge pluralităţii constituite, dar numai sub forma instigării la iniţierea
constituirii unui grup infracţional organizat ori la aderarea la acesta sau la
sprijinirea acestuia. Complicitatea nu este posibilă decât prin promisiunea de
tăinuire sau favorizare.
b) Subiect pasiv al infracţiunii este statul (subiect pasiv principal). Nu există un
subiect pasiv secundar.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al laturii obiective se caracterizează
prin patru modalităţi de acţiune: iniţierea, constituirea, aderarea, sprijinirea.
Aceste acţiuni au conţinut alternativ, oricare dintre acestea fiind suficientă pentru
existenţa elementului material al laturii obiective.
Iniţierea, element material al infracţiunii, presupune nu numai gândul, ideea de a
constitui un grup infracţional organizat, ci ea implică şi o anumită activitate prin
care ideea este comunicată altor persoane, precum şi propunerea către persoanele
cărora li se face această comunicare de a adera la ideea constituirii grupului
infracţional organizat. Vor intra în acţiunea de iniţiere toate actele întreprinse în
vederea determinării şi pregătirii constituirii grupului.
Constituirea implică asocierea prin consensul mai multor persoane a unei plu-
ralităţi constituite de făptuitori, organizate în scopul de a fiinţa în timp şi de a
pregăti, organiza şi a aduce la îndeplinire săvârşirea uneia sau a mai multor
infracţiuni. Caracterul de asociaţie îl conferă existenţa unei discipline interne, a
unor reguli de comportare, ierarhie etc.
Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca această constituire să aibă o
anumită durată de timp, nu este necesar ca obiectivele ei să se realizeze. Este
suficient, dar în acelaşi timp, necesar, ca între subiecţi să fi intervenit un consens
neechivoc privind constituirea unui grup infracţional organizat , consens care
priveşte atât constituirea grupului în sine, cât şi scopul acestuia, adică săvârşirea
de infracţiuni1. Nu interesează contribuţia concretă a fiecărei persoane la
constituirea societăţii: organizator, autor, membru etc.
1
Într-un caz s-a reţinut că mai mulţi deţinuţi dintr-un penitenciar s-au asociat, întocmind un plan amănunţit, cu
determinarea rolului fiecăruia – pentru a lovi şi imobiliza personalul de pază, pentru a le lua uniformele, armele
şi a evada, urmând ca, ulterior, să-şi procure haine şi alimente prin furt (Trib. Suprem, secţia penală, decizia nr.
4182/1971, C.D. 1971).

Aderarea presupune că există un grup infracţional şi că subiectul şi-a manifestat

voinţa (fie printr-o declaraţie formală, fie tacit) de a face parte din grupul de
persoane între care s-a înfăptuit asocierea. Nu este necesar ca cel în cauză să fi
activat în asociere (dacă a aderat explicit printr-o declaraţie formală) ori să fi luat
parte la vreo consfătuire şi nici măcar să cunoască pe toţi membrii asocierii. Este
suficientă manifestarea de voinţă de a se integra în grupul constituit, de a activa
în cadrul acestuia pentru realizarea scopurilor sale ilicite, cu condiţia însă ca
solicitarea să fie acceptată de ceilalţi membri.
Sprijinirea asocierii presupune o activitate desfăşurată de o persoană care,
nefăcând parte din asociere, ajută sau înlesneşte ca aceasta să fiinţeze sau chiar să
pregătească săvârşirea infracţiunii (infracţiunilor) în vederea căreia a fost
constituită. De pildă, săvârşeşte o acţiune de sprijinire cel care pune la dispoziţie
un local pentru ca membrii asocierii să se poată întâlni şi să ţină consfătuiri1.
b) Urmarea imediată. Urmarea – cealaltă componentă a laturii obiective a acestei
infracţiuni – constă într-o stare de pericol pentru relaţiile de convieţuire socială,
care rezultă din însăşi săvârşirea uneia din acţiunile incriminate. Acest pericol
derivă din ameninţarea ca grupul infracţional să treacă la îndeplinirea scopului în
vederea căruia s-a constituit, respectiv săvârşirea de infracţiuni. Dacă acest scop
se realizează, va exista un concurs de infracţiuni între infracţiunea de constituire a
unui grup infracţional organizat şi cea comisă de asociaţi.
c) Legătura de cauzalitate. Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată
trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
Legea nu prevede condiţii speciale de loc sau timp pentru existenţa infracţiunii.
B. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă ca formă
de vinovăţie. Deşi infracţiunea de constituire a unui grup infracţional trebuie să
se facă în scopul săvârşirii uneia sau a mai multor infracţiuni, acest scop priveşte
în mod direct elementul material al laturii obiective, el nu afectează intenţia cu
care poate fi comisă infracţiunea şi care poate fi atât directă, cât şi indirectă.
Bineînţeles, însă, că nu orice infracţiune poate intra în scopul unei asocieri, ci numai
cele intenţionate. Astfel, poate intra în scopul asocierii săvârşirea de furturi, contra-
bandă, speculă, deturnare de aeronave, evadare, infracţiuni contra reprezentantului
unui stat străin etc.2
A. Forme. Atât actele preparatorii, cât şi tentativa, deşi posibile, nu se pedepsesc.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii vreuneia dintre acţiunile
incriminate.
În cazul acestei infracţiuni, după consumare, activitatea infracţională este suscep-
tibilă de prelungire în timp, fie din iniţiativa făptuitorului (infracţiune continuată),
fie din natura însăşi a acţiunii (infracţiune continuă). Astfel, în cazul iniţierii
constituirii sau al sprijinirii, infracţiunea se consumă prin existenţa unui singur
act de executare sau sprijinire, dar se pot repeta acte cu aceeaşi rezoluţie
infracţională.
În cazul constituirii ori aderării, activitatea se prelungeşte în mod natural în timp
până la încetarea activităţii infractorului. Ca urmare, va exista un moment al epui-
zării, constând în încetarea actelor de prelungire a activităţii infracţionale.
1
Trib. Suprem, secţia penală, decizia nr. 682/1981 (nepublicată).
2
A se vedea [CITATION Pâr03 \p 153 \l 1033 ].

B. Modalităţi. Modalităţile normative sub care se realizează infracţiunea:

iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt prevăzute în mod alternativ,
infracţiunea putându-se săvârşi în oricare dintre acestea. Dacă se săvârşeşte
infracţiunea sub mai multe modalităţi, aceasta va fi avută în vedere la
individualizarea pedepsei.
Modalităţile faptice se regăsesc în fiecare modalitate normativă, astfel, de exem-
plu, în cazul iniţierii sau constituirii unei unui grup infracţional organizat,
împrejurarea că la această acţiune au luat parte mai multe persoane ori în cazul
sprijinirii, împrejurarea că s-a dat un sprijin material puternic.
C. Sancţiuni. Sancţiunea pentru varianta prevăzută la alin. (1) al art. 367 CP este
închisoarea de la 1 an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi, iar când infracţiunea
care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu
pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa
este închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. În
cazul în care faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au fost urmate de săvârşirea unei
infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. De asemenea,
conform alin. (4), nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în
alin. (1) şi (2) dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat, înainte ca
acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre
infracţiunile care intră în scopul grupului. În cazul alin. (5), dacă persoana care a
săvârşit una dintre faptele prevăzute în alin. (1), (2) şi (3) înlesneşte, în cursul
urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau
mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale
pedepsei se reduc la jumătate.
3.3.2 Instigarea publică

Constituie această infracţiune, potrivit art. 368 CP, fapta de a îndemna publicul,
verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special al infracţiunilor îl constituie
relaţiile sociale privitoare la convieţuirea socială şi a căror dezvoltare este
condiţionată de respectarea ordinii de drept împotriva faptelor de instigare
publică la săvârşirea de infracţiuni.
b) Obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material, deoarece acţiunea făp-
tuitorului se răsfrânge asupra unor valori imateriale.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ poate fi orice persoană. Infracţiunea
poate fi comisă în oricare din formele de participaţie.
b) Subiect pasiv este statul (subiect pasiv principal). Infracţiunea nu are subiect
pasiv secundar.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al laturii obiective se realizează prin
diferite acţiuni, în raport cu variantele descrise în norma de incriminare.1
În raport cu varianta prevăzută în art. 368 alin. (1), elementul material constă în
acţiunea de a îndemna publicul să săvârşească infracţiuni.
1
A se vedea [CITATION RCo04 \p 89 \l 1033 ].

„Îndemnul” înseamnă o incitare, trezirea unui interes, ceea ce înseamnă mai puţin
decât o determinare şi nu se îndreaptă către o anumită persoană, ci el este adresat
publicului, pentru a săvârşi infracţiuni.
Îndemnul se poate înfăptui, astfel cum indică textul de lege: verbal, în scris sau
prin orice alte mijloace.
În cazul variantei prevăzute la alin. (2), se cere ca fapta să fie comisă de un
funcţionar public, în sensul art. 175 CP.
O cerinţă esenţială este ca îndemnul [variantele din alin. (1) şi (3)] să se refere la
comiterea unei infracţiuni.
b) Urmarea imediată constă în producerea, prin însăşi săvârşirea acţiunii incrimi-
nate, a unei stări de pericol pentru ordinea de drept, chiar dacă nu s-a săvârşit, ca
urmare a instigării publice, vreo infracţiune.
c) Legătura de cauzalitate. Între acţiunea incriminată şi urmarea imediată trebuie
să existe o legătură de cauzalitate.
B. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
A. Forme. Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu se pedepsesc. Consu-
marea infracţiunii are loc, în varianta prevăzută de art. 368 alin. (1), în momentul
săvârşirii acţiunii.
B. Modalităţi. După cum rezultă din conţinutul infracţiunii prevăzute în art. 368
CP, aceasta este susceptibilă de săvârşirea în mai multe modalităţi normative.
Astfel, în alin. (1) al art. 368 CP, fapta poate fi săvârşită verbal, în scris sau orice
alte mijloace.
Modalităţile faptice sunt variate în funcţie de împrejurările de fapt, de exemplu:
gravitatea îndemnului, categoriile de persoane cărora li s-a adresat îndemnul.
C. Sancţiuni. Sancţiunea în cazul alin. (1) al art. 368 CP este închisoarea de la 3 luni
la 3 ani sau amenda, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infrac-
ţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat. Conform alin. (2), dacă fapta prevăzută în
alin. (1) este săvârşită de un funcţionar public, pedeapsa este închisoarea de a 1 la
5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăşi pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
Conform alin. (3), dacă instigarea publică a avut ca urmare săvârşirea infracţiunii la
care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
3.3.3 Incitarea la ură sau discriminare

Sub această denumire este incriminată, în art. 369 CP, incitarea publicului, prin
orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special al infracţiunii constă în relaţiile
sociale privind convieţuirea socială a căror existenţă şi dezvoltare depind de asigu-
rarea bunei înţelegeri între cetăţeni, indiferent de rasă sau naţionalitate, etnie, limbă,
religie etc.

b) Infracţiunea nu are obiect material, deoarece acţiunea făptuitorului nu se

răsfrânge asupra unui bun material (buna înţelegere între cetăţeni).
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ poate fi orice persoană. Această infrac-
ţiune este susceptibilă de toate formele de participaţie.
b) Subiect pasiv este statul (subiect pasiv principal) ori membrii grupului naţional
sau rasial, etnic, împotriva cărora s-a desfăşurat instigarea la ură sau discriminare
(subiect pasiv adiacent, secundar).
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al laturii obiective constă într-o
acţiune de instigare la ură sau discriminare.
Acţiunea de instigare la ură pe temei de rasă, naţionalitate etc. constă în stârnirea,
incitarea sau încurajarea sentimentelor de ură rasială sau naţionalitate, în sânul
unei naţiuni sau al unui grup rasial, împotriva altei naţiuni sau altui grup rasial 1.
Infracţiunea poate fi săvârşită în orice mod şi prin orice mijloace.
Nu constituie instigare la discriminare manifestarea unei atitudini critice,
dezaprobarea faţă de greşelile, atitudinile necorespunzătoare ale unor
reprezentanţi ai unei minorităţi naţionale.
b) Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru relaţiile de convieţuire
socială bazată pe înţelegere şi armonie.
să existe o legătură de cauzalitate. Legea nu are condiţii speciale de loc sau timp
pentru existenţa infracţiunii.
B. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie, care poate fi directă sau
indirectă.
A. Forme. Actele pregătitoare şi tentativa, deşi posibile în cazul infracţiunii de
instigare la discriminare, nu sunt sancţionate de lege. Fiind o infracţiune
momentană, se consumă în momentul în care se săvârşeşte un act de instigare la
ură sau discriminare.
B. Modalităţi. Inacţiunea are o singură modalitate normativă căreia îi corespunde
o varietate de modalităţi faptice, în raport cu mijloacele de săvârşire, de locul,
timpul săvârşirii, de calitatea subiectului activ etc.
C. Sancţiuni. Sancţiunea este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
3.3.4 Încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni

Legiuitorul a incriminat sub denumirea „încercarea de a determina săvârşirea
unei infracţiuni”, în dispoziţiile art. 370 CP, încercarea de a determina o
persoană, prin constrângere sau corupere, să comită o infracţiune pentru care
legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de
10 ani.
1
A se vedea [CITATION Don722 \p 645 \t \l 1033 ]

A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special. Încercarea de a determina o

persoană să săvârşească o infracţiune, are ca obiect juridic special relaţiile sociale
privind convieţuirea socială, relaţii a căror bună desfăşurare este incompatibilă cu
săvârşirea unor acte de constrângere sau corupere în încercarea de determina o
persoană să comită o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe
viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, adică infracţiuni cu grad de
pericol social mare.
b) Obiectul material. Putem vorbi de obiect material la această infracţiune atunci
când fapta se realizează prin constrângerea fizică a unei persoane. În acest caz,
corpul persoanei constrânse constituie obiectul material al infracţiunii, deoarece
asupra sa se exercită în mod direct acţiunea de constrângere. Dacă infracţiunea se
realizează prin corupere, nu există obiect material. De regulă, aceasta este şi
forma întâlnită atunci când se comite această infracţiune.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ. Infracţiunea poate fi săvârşită de orice
persoană. Legea nu face nicio limitare în această privinţă. Participaţia penală este
posibilă sub oricare dintre formele sale.
b) Subiectul pasiv este persoana care a suportat actele de constrângere sau faţă de
care s-au desfăşurat actele de corupere.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material. Încercarea de a determina o persoană
de a săvârşi o infracţiune prin constrângere sau corupere este o infracţiune
comisivă, elementul material fiind reprezentat de o acţiune din partea
făptuitorului, care vizează formarea la acea persoană a rezoluţiei de a săvârşi o
infracţiune. Acţiunea constând în încercarea de a determina o persoană să
săvârşească o infracţiune trebuie să fie efectuată prin constrângere sau corupere.
Constrângerea poate fi fizică sau morală. Prima se realizează prin violenţă, iar
ultima prin ameninţare. Dacă constrângerea fizică realizează prin ea însăşi
conţinutul unei infracţiuni (de exemplu, cea prevăzută în art. 193 sau art. 194
CP), răspunderea penală a făptuitorului se stabileşte atât pentru infracţiunea
prevăzută în art. 370, cât şi pentru infracţiunea realizată prin folosirea
constrângerii. În ceea ce priveşte constrângerea morală, aceasta poate avea
conţinutul ameninţării prevăzută la art. 206 CP sau poate fi realizată în condiţiile
art. 25 CP. Dacă fapta de ameninţare este de natură să alarmeze, se va reţine şi
infracţiunea de la art. 206 CP.
Coruperea se poate realiza prin oferirea sau promiterea de bani, daruri sau alte
foloase. Nu interesează dacă acestea au fost sau nu acceptate. Dacă încercarea de
a determina o persoană să săvârşească o infracţiune nu s-a realizat prin
constrângere sau corupere, nefiind îndeplinită o condiţie prevăzută în art. 370 CP,
fapta nu se încadrează în acest text de lege.
b) O cerinţă esenţială pentru existenţa laturii obiective o constituie aceea ca
activitatea de constrângere sau corupere să se desfăşoare cu privire la comiterea
unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau
pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani.
c) Urmarea imediată. Acţiunea de a încerca determinarea unei persoane să săvâr-
şească o infracţiune are ca rezultat sau ca urmare imediată crearea unei stări de
pericol pentru desfăşurarea normală a relaţiilor privind convieţuirea socială.
d) Legătura de cauzalitate. Având în vedere că urmarea imediată constă într-o
stare de pericol, între acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii şi

această urmare va exista totdeauna a legătură de cauzalitate, care se stabileşte,

implicit, odată cu identificarea acţiunii săvârşite.
B. Latura subiectivă. Încercarea de a determina o persoană să săvârşească o
infracţiune nu se poate săvârşi decât cu intenţie şi aceasta numai în modalitatea
intenţiei directe, adică făptuitorul trebuie să fi prevăzut că prin fapta sa s-ar putea
pune în pericol relaţiile privind convieţuirea socială şi să fi urmărit anume acest
rezultat.
Săvârşirea faptei din culpă, cu atât mai mult, nu este deci posibilă. Mobilul şi
scopul nu interesează pentru existenţa infracţiunii, dar trebuie avute în vedere la
individualizarea pedepsei. Astfel, este indiferent, pentru existenţa infracţiunii,
dacă făptuitorul avea sau nu un interes direct sau dacă a săvârşit infracţiunea din
ură, răzbunare sau pentru a salva o persoană apropiată.
A. Forme. Actele de pregătire sunt posibile, dar nu se pedepsesc. Considerăm că
această infracţiune nu poate avea tentativă, deoarece ea derivă dintr-o formă de
participaţie la săvârşirea unei infracţiuni, respectiv instigarea, care rămâne fără
rezultat – instigare neizbutită. Practic, este vorba despre o tentativă la instigarea
de a determina o persoană la săvârşirea unei infracţiuni, care, dacă am avea în
vedere regulile generale, nu s-ar putea pedepsi. În acest caz, legiuitorul a prevăzut
o excepţie şi a incriminat infracţiunea pe care o analizăm în art. 370 CP. Dacă
activitatea de determinare a unei persoane să săvârşească o infracţiune, indiferent
de conduita ulterioară a acestuia, se va reţine instigare la săvârşirea unei
infracţiuni, iar dacă nu reuşeşte, se va reţine încercarea de a determina săvârşirea
unei infracţiuni în formă consumată. Infracţiunea se consumă în momentul în
care s-a săvârşit acţiunea prin care s-a încercat determinarea unei persoane de a
săvârşi o infracţiune (adică în momentul în care s-a efectuat acţiunea de
constrângere sau acţiunea de corupere a unei persoane pentru a o determina să
săvârşească infracţiunea) şi s-a produs deci urmarea imediată.
Activitatea infracţională poate continua şi după consumarea infracţiunii. Astfel,
actele repetate prin care se încearcă determinarea, săvârşite în realizarea aceleiaşi
rezoluţii infracţionale, constituie o infracţiune în forma continuată, conform art.
35 alin. (1) CP, care se epuizează în momentul ultimului act prin care se încearcă
determinarea.
B. Modalităţi. Încercarea de a determina o persoană să săvârşească o
infracţiune, deşi este incriminată numai în configuraţia sa tipică, dispoziţia
incriminatoare conţine însă unele variante, şi anume după cum încercarea este
săvârşită prin constrângere ori prin corupere, precum şi de gradul de pericol
social al infracţiunii, având în vedere pedeapsa aplicată, care poate fi
detenţiunea pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani. Săvârşirea
infracţiunii poate fi deci realizată în modalităţile normative corespunzătoare
acestor variante de conţinut.
Trebuie precizat faptul că, în oricare dintre modalităţile normative de mai sus,
încercarea de a determina mărturia mincinoasă poate prezenta şi diferite
modalităţi faptice, legate, de exemplu, de modul săvârşirii (oral, în scris) sau de
mijloacele de săvârşire (constrângere fizică sau morală, oferte de bani sau de alte
bunuri, promisiuni cu caracter material sau de altă natură, daruri etc.), de raportul
dintre subiectul activ şi persoana a cărei determinare se încearcă. Cunoaşterea
tuturor modalităţilor de fapt serveşte la stabilirea gradului de pericol social
concret al infracţiunii şi a periculozităţii infractorului.

C. Sancţiuni. Infracţiunea de încercare de a determina o persoană să săvârşească

o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau
pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5
ani sau cu amendă.
Dacă încercarea de determinare a reuşit, iar persoana determinată a săvârşit
infracţiunea, persoana care a încercat determinarea (şi a reuşit) se pedepseşte ca
instigator, potrivit art. 49 CP1. Potrivit art. 137 alin. (4) lit. c) CP, persoana
juridică se sancţionează între 180 şi 300 de zile amendă, dacă legea prevede
pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa de cel mult 10 ani
3.3.5 Tulburarea ordinii şi liniştii publice

Sub această denumire este prevăzută de art. 371 CP fapta persoanei care, în
public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin
ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi
liniştea publică.
Această incriminare dă expresie preocupării legiuitorului pentru asigurarea unui
climat de convieţuire paşnică şi demnă, întemeiat pe respect şi consideraţie reci-
procă între membrii societăţii.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale
de convieţuire a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea
bunelor moravuri în relaţiile interumane şi a liniştii publice.
Prin bune moravuri trebuie să înţelegem acele obiceiuri, deprinderi, comportări
care, în raporturile dintre membrii unei colectivităţi, sunt compatibile cu respectul
reciproc, cu păstrarea demnităţii umane, cu observarea decenţei în atitudini şi
cuvinte2.
Liniştea şi ordinea publică, în sensul art. 371 CP, sunt atribute ale vieţii sociale în
care raporturile dintre oameni, comportarea lor şi, în genere, activităţile lor,
atunci când participă la forme de viaţă în comun, în public, se desfăşoară în mod
paşnic, după norme de respect reciproc, de securitate personală, de încredere în
atitudinea şi faptele celorlalţi oameni3. Aceste valori sunt adânc întipărite în
conştiinţa oamenilor, ele constituind rezultatul unei îndelungi convieţuiri
civilizate.
b) Obiectul material. De regulă, infracţiunea nu are un obiect material, deoarece
acţiunea făptuitorului nu se răsfrânge asupra unui obiect material, ci asupra unor
valori imateriale. În mod excepţional, ar putea exista un obiect material în cazul
unor manifestări ilicite exprimate prin distrugerea de bunuri etc.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice per-
soană, legea nu pretinde vreo condiţie specială cu privire la persoana subiectului.
Infracţiunea este susceptibilă de săvârşire în participaţie sub forma coautoratului,
instigării sau complicităţii.
b) Subiect pasiv al infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice este statul
(subiect pasiv principal) sau persoanele ale căror sentimente morale au fost
1
2
A se vedea [CITATION Mar71 \p 93 \l 1033 ].
3
Ibidem, p. 24.

ultragiate sau cărora li s-a adus atingere prin scandalul public provocat (subiect
pasiv adiacent).
În practica judiciară s-a hotărât că, atunci când manifestările lipsite de respect
sunt adresate unei singure persoane – şi numai acelei persoane – în urma unui
conflict personal, nu există această infracţiune1.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al laturii obiective se caracterizează,
în varianta simplă, printr-o acţiune care se poate înfăţişa sub formă de violenţe,
ameninţări sau atingeri grave a demnităţii. În practica judiciară s-a decis că
realizează elementul material al infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii
publice: fapta de a sparge geamurile locuinţei unde avea loc o nuntă, acostarea şi
lovirea pe stradă a două sau mai multe persoane, spargerea geamurilor de la mai
multe case în timp ce locatarii dorm, spargerea veselei într-un restaurant în mod
intenţionat, înţeparea cu un briceag prin uşă a unui călător aflat într-un autobuz,
în timp ce acesta era în staţie, blocarea căii de circulaţie timp de circa 30 minute,
lovirea şi insultarea unei femei necunoscute săvârşită în sala de aşteptare a unei
gări etc.
Pentru ca aceste manifestări să constituie conţinutul laturii obiective a
infracţiunii, trebuie să se comită în public (cerinţă esenţială). Cerinţa legii este
îndeplinită dacă fapta se săvârşeşte în condiţiile art. 184 CP2.
Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii este necesar ca prin violenţe
comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave
aduse demnităţii persoanelor săvârşite în public să se tulbure ordinea şi liniştea
publică3.
b) Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile de
convieţuire socială, ca urmare a săvârşirii acţiunii incriminate.
să existe o legătură de cauzalitate. Această legătură rezultă din însăşi săvârşirea
faptei.
B. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin forma de
vinovăţie a intenţiei, care poate fi directă sau indirectă 4, deoarece nu este necesar
ca făptuitorul să fi urmărit să tulbure grav liniştea publică, fiind suficient ca el să
fi fost conştient că, săvârşind în public acţiunile ce realizează elementul material
al infracţiunii, se va produce un asemenea rezultat şi să fi acceptat posibilitatea
survenirii lui5.
marea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice se produce în momentul
săvârşirii acţiunii şi producerii urmării imediate.
B. Modalităţi. Modalităţile normative ale infracţiunii sunt reflectate în modurile
în care poate fi realizat elementul material al infracţiunii: violenţe comise
1
Trib. jud. Hunedoara, decizia penală nr. 627/1984, R.R.D. nr. 5/1985.
2
Trib. Suprem, secţia penală, decizia nr. 5142/1971, R.R.D. nr. 6/1972, p. 171; Trib. jud. Timiş, decizia nr.
3/1970, R.R.D. nr. 10/1970, p. 167.
3
Trib. Bucureşti, secţia a II-a penală, decizia nr. 262/1993 (nepublicată).
4
Trib. jud. Neamţ, decizia penală nr. 162/1988, R.R.D. nr. 11/1988, p. 62.
5
T.M.B., secţia a II-a penală, decizia nr. 489/1986, R.R.D. nr. 5/1987, p. 64.

împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse
demnităţii persoanelor. Fiecărei modalităţi normative pot să-i corespundă variate
modalităţi faptice, în raport cu gradul de pericol social concret, asemenea
împrejurări pot fi numărul făptuitorilor, caracterul actelor comise etc.
C. Sancţiuni. Sancţiunea prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 2 ani
sau amenda.
3.3.6. Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase

Infracţiunea este prevăzută în art. 372 CP într-o variantă tip şi două variante
agravate. Varianta tip de la alin. (1) constă în fapta de a purta fără drept, la
adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi
autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:
a) cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate
anume pentru tăiere, înţepare sau lovire, b) arme neletale care nu sunt supuse
autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice, c) substanţe iritant-
lacrimogene sau cu efect paralizant.
În variantă agravată prevăzută la alin. (2) infracţiunea se realizează prin
folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri
de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau
substanţelor prevăzute în alin. (1), iar în varianta prevăzută la alin.(3) prin
portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul
autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes
public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral.
În afara acestor incriminări, în Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi
muniţiilor sunt prevăzute şi alte fapte ca infracţiuni, având următoarele denumiri
marginale: „uzul de armă letală, fără drept” (art. 136); „ştergerea sau modificarea,
fără drept, a marcajelor de pe arme letale” (art. 137); „efectuarea, fără drept, a
operaţiunilor cu arme sau muniţii” (art. 138)1.
Regimul armelor şi muniţiilor este reglementat prin Legea nr. 295/20042, dar şi
prin Legea nr. 17/1996, care a rămas în vigoare în ceea ce priveşte uzul de armă
(art. 46-52). Prevederi referitoare la deţinerea şi utilizarea unor categorii de arme
se mai găsesc şi în Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor,
valorilor şi protecţia persoanelor3, dar şi în Legea nr. 407/2006 privind
vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic4.
ale căror formare şi dezvoltare normală sunt condiţionate de respectarea
regimului armelor şi muniţiilor în România, fixat prin Legea nr. 295/2004 care
stabileşte „categoriile de arme şi muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea,
portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi muniţii sunt permise pe
teritoriul României”.
1
Prin O.U.G. nr. 26/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 au fost introduse după art. 136 a
două articole noi, art. 1361 şi art. 1362, cu următoarele denumiri marginale: „Deţinerea sau portul de armă neletală
din categoria celor care fac obiectul autorizării, fără drept” şi „Uzul de armă neletală din categoria celor care fac
obiectul autorizării, fără drept”.
2
M.Of. nr. 583 din 30 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
3
M.Of. nr. 525 din 22 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare.
4
M.Of. nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

b) Obiectul material îl reprezintă armele albe, armele neletale care nu sunt supuse
autorizării ori dispozitivele pentru şocuri electrice, substanţele iritant-
lacrimogene sau cu efect paralizant.
Potrivit art. 179 alin. (1) CP, sunt „arme” instrumentele, dispozitivele sau piesele
declarate astfel prin dispoziţii legale. Potrivit Legii nr. 295/2004, prin armă se
înţelege orice dispozitiv a cărui funcţionare determină aruncarea unuia sau mai
multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri
incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în măsura
în care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexa la lege.
Sunt arme albe aşa cum sunt prevăzute de art. 2 pct. I alin 2 1 din Legea nr.
295/2004, acele obiecte sau dispozitive ce pot pune în pericol sănătatea ori
integritatea corporală a persoanelor prin lovire, tăiere, împungere, cum ar fi:
baionete, săbii, spade, florete, pumnale, cuţite, şişuri, boxuri, castete, arbalete,
arcuri, bâte, măciuci şi bastoane telescopice1.
De asemenea, sunt arme neletale, în conformitate cu prevederile de la poziţia 3
de la pct. II al art. 2 din Legea nr. 295/2004, armele pentru scop utilitar, agrement
ori autoapărare, confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor să nu cauzeze
moartea persoanelor2.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ, în varianta tip, poate fi orice persoană
fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile răspunderii penale.
b) Subiectul pasiv principal este statul, ca titular al valorilor sociale puse în
pericol prin săvârşirea infracţiunii. Subiect pasiv secundar este persoana fizică
sau juridică asupra căreia se răsfrânge activitatea infracţiunii de nerespectare a
regimului armelor şi muniţiilor.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material în cazul variantei tip de la alin. (1) se
poate realiza prin portul fără drept a cuţitului, pumnalului, boxului sau alte
asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau
lovire, a armelor neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru
şocuri electrice, a substanţelor iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant în
anumite locuri limitativ arătate de lege. În cazul variantei agravate prevăzută la
alin. (2), elementul material se realizează prin folosirea, fără drept a obiectelor
sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în anumite locuri limitativ arătate de lege,
iar în varianta prevăzută la alin. (3) prin portul, fără drept, al obiectelor sau
substanţelor prevăzute în alin.(1) în anumite locuri limitativ arătate de lege.
b) Cerinţe esenţiale. Pentru ca acţiunile enumerate în art. 372 alin. (1), (2) şi (3)
CP să întregească latura obiectivă a infracţiunii se cere ca ele să fie înfăptuite
fără drept. Aceste acţiuni sunt efectuate fără drept atunci când nu s-au respectat
condiţiile prevăzute în Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor de foc şi
muniţiilor.
În cazul deţinerii sau portului de arme cerinţa este îndeplinită dacă făptuitorul nu
a obţinut autorizarea de la organele competente ori dacă deţine sau poartă arme în
număr sau cantităţi mai mari decât cele autorizate ori după ce a expirat termenul
de valabilitate a autorizaţiei sau permisului.
1
Poziţia 21 de la punctul I al art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din Legea nr. 235/2007 (M.Of. nr. 490 din
23 iulie 2007).
2
Poziţia 3 de la pct. II al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din O.U.G. nr. 26/2008 (M.Of. nr. 203 din 17
martie 2008).

Pentru întregirea laturii obiective este deci necesar ca fiecare acţiune incriminată
să se efectueze fără drept. Elementul circumstanţial de agravare a infracţiunii de
nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor îl constituie specificul obiectului
material al infracţiunii.
În modalitatea prevăzută în alin. (3) al art. 372 CP, elementul circumstanţial de
agravare îl constituie locul săvârşirii acţiunii, şi anume „în sediul autorităţilor
publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în
spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral”.
Pentru a delimita obiectul material al infracţiunii privind portul sau folosirea fără
drept de obiecte periculoase prevăzută la art. 372 alin. (3) CP cu infracţiunea
privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzute în art. 342 alin.
(4) CP este necesară o coroborare a acestor dispoziţii cu cele cuprinse în Legea
nr. 295/2004, cu cele arătate în Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de
încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii publice şi liniştii publice 1,
precum şi cele ale art. 179 CP în vigoare.
c) Urmarea imediată în cazul acestei infracţiuni constă în crearea unei stări de
pericol pentru relaţiile sociale ocrotite prin incriminarea faptelor prevăzute în art.
372 CP. Urmarea este implicită acţiunii incriminate.
d) În acelaşi timp, legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea
imediată decurge din însăşi săvârşirea faptei.
B. Latura subiectivă. Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase
constituie infracţiune numai dacă a fost comisă cu intenţie directă sau indirectă.
A. Forme. Infracţiunea privind portul sau folosirea fără drept de obiecte
periculoase în varianta tip şi variantele agravate este susceptibilă de toate
formele: acte pregătitoare, tentativă, fapt consumat şi fapt epuizat.
În cazul acestor variante, fapta este incriminată numai în forma consumată.
Consumarea are loc în momentul în care s-a executat acţiunea ce constituie
elementul material şi s-a creat starea de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
Infracţiunea privind portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase atât în
varianta tip, cât şi în variantele agravate, are uneori caracter de infracţiune
continuă şi alteori de infracţiune continuată.
B. Modalităţi. Infracţiunea prezintă mai multe modalităţi normative în varianta
tip, cât şi în cele agravate. Modalităţile normative pot îmbrăca la rândul lor mai
multe modalităţi faptice.
C. Sancţiuni. Varianta tip prevăzută la alin. (1) se sancţionează, în cazul săvârşirii
de către o persoană fizică, cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an sau cu
amendă, iar varianta agravată prevăzută de alin. (2), cu închisoarea de la 6 luni la
2 ani sau amendă. Fapta prevăzută în alin. (3) săvârşită de o persoană fizică se
pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendă.
1
În art. 11 din Legea nr. 61/1991, republicată (M.Of. nr. 387 din 18 august 2000) cu modificările şi completările
ulterioare , se prevede: „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă,
dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, următoarele fapte: 1. portul, fără drept, în locurile şi
împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura
ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte
fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri sau
împrejurări a armelor cu aer comprimat sau gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe bază de amestecuri
pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice (...)”.

3.3.7 Împiedicarea desfăşurării unei adunări publice

Potrivit art. 373 CP, infracţiunea constă în împiedicarea, prin orice mijloace, a
desfăşurării unei adunări publice care a fost autorizată potrivit legii.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic specific al acestei infracţiuni este, ca
şi în cazul celorlalte infracţiuni care fac parte din acest capitol, complex, format
din relaţiile sociale privind convieţuirea socială, precum şi libertatea cetăţenilor
de a-şi exprima opiniile politice, sociale sau de altă natură prin organizarea de
adunări publice.
b) Obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană
fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile răspunderii penale.
b) Subiectul pasiv principal este statul, ca titular al valorilor sociale puse în
pericol prin săvârşirea infracţiunii.
Subiect pasiv secundar este persoana fizică sau juridică asupra căreia se răsfrânge
activitatea infracţiunii de împiedicare a desfăşurării unei adunări publice.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material este reprezentat de împiedicarea, prin
orice mijloace a desfăşurării unei adunări publice care a fost autorizată potrivit
legii.
Adunările publice, în sensul art. 1 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi
desfăşurarea adunărilor publice1, pot fi reprezentate de mitinguri, demonstraţii,
manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea, ce urmează să se
desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber şi se pot organiza
numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege.
Pentru competiţiile sportive internaţionale, precum şi pentru manifestările
sportive internaţionale, declararea prealabilă este obligatorie, indiferent de locul
de desfăşurare a acestora.
Conform art. 3 din Legea nr. 60/1991, nu trebuie declarate în prealabil adunările
publice al căror scop îl constituie manifestările cultural artistice, sportive,
religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum şi cele care
se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor
juridice de interes public sau privat. În conformitate cu prevederile art. 6 din
Legea nr. 60/1991, pentru organizarea adunărilor publice, solicitanţii se vor
adresa, în scris, primarului unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază
urmează să se desfăşoare adunarea.
b) Cerinţe esenţiale. Pentru reprezentarea elementului material al infracţiunii
prevăzute în art. 373 CP se cere ca împiedicarea să se realizeze prin orice
mijloace, fie prin instigare prin orice mijloace, iniţierea sau recurgerea la acţiuni
violente sau alte manifestări, cu intenţia de zădărnicire ori tulburare, în orice
mod, a adunărilor publice; fie prin organizarea sau participarea la
contramanifestaţii desfăşurate în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu adunările publice
declarate, indiferent de modul lor de exprimare aşa cum sunt prevăzute în art. 26
1
M.Of. nr. 888 din 29 septembrie 2004.

din Legea nr. 60/1991 sau prin opunere cu violenţă faţă de organizatori aşa cum
prevede art. 29 din legea sus-menţionată.
c) Urmarea imediată în cazul acestei infracţiuni constă în crearea unei stări de
pericol pentru relaţiile sociale ocrotite prin incriminarea faptelor prevăzute în art.
373 CP. Urmarea este implicită acţiunii incriminate.
d) În acelaşi timp, legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea
imediată decurge din însăşi săvârşirea faptei.
B. Latura subiectivă. Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase
constituie infracţiune numai dacă a fost comisă cu intenţie directă sau indirectă.
A. Forme. Infracţiunea privind împiedicarea desfăşurării unei adunări publice
este susceptibilă de toate formele: acte pregătitoare, tentativă, fapt consumat şi
fapt epuizat.
În cazul acestor variante, fapta este incriminată numai în forma consumată.
Consumarea are loc în momentul în care s-a executat acţiunea ce constituie
elementul material şi s-a creat starea de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
B. Modalităţi. Infracţiunea prezintă mai multe modalităţi normative în varianta
tip, cât şi în cele agravate. Modalităţile normative pot îmbrăca la rândul lor mai
multe modalităţi faptice.
C. Sancţiuni. Săvârşirea infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un
an sau cu amendă.
3.3.8 Pornografia infantilă

Infracţiunea este prevăzută în art. 374 CP într-o variantă tip, o variantă agravată
şi o variantă atenuată. Varianta tip de la alin. (1) constă în producerea,
deţinerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziţionarea, stocarea,
expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie, în orice
mod, de materiale pornografice cu minori. Varianta agravată este prevăzută la
alin. (2) şi constă în săvârşirea faptelor prevăzute la alin. (1) al art. 374 CP
printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice.
Varianta atenuată este prevăzută la alin. (3) şi constă în accesarea, fără drept, de
materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau
altor mijloace de comunicaţii electronice.
relaţiile sociale referitoare la convieţuirea socială, la respectarea bunelor
moravuri în familie şi în societate, precum şi relaţiile sociale referitoare la
ocrotirea minorilor.
b) Obiectul material al infracţiunii îl constituie materialele obscene, care au ca
obiect stocarea în format electronic a materialelor pornografice cu minori, care
reprezintă în formă explicită comportamentul sexual prin imagini.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană
fizică sau juridică.

b) Subiect pasiv general al infracţiunii este reprezentat de stat, iar subiectul pasiv
special este reprezentat de persoana minorului.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al laturii obiective pentru varianta tip
prevăzută la alin. (1) constă în diferite acţiuni sau inacţiuni alternative, şi anume:
producerea, deţinerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziţionarea,
stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie, în
orice mod, de materiale pornografice cu minori.
„Producerea” este o activitate de confecţionare a materialelor pornografice cu
minori.
„Producerea în vederea distribuirii” presupune fabricarea, extragerea, combinarea
acestor materiale în vederea răspândirii lor. Dacă producerea materialelor nu s-a
făcut în vederea răspândirii lor, ci pentru sine, acţiunile respective nu vor
constitui elementul material al delictului. Va fi însă reţinută această infracţiune în
modalitatea deţinerii fără drept a materialelor pornografice cu minori.
„Deţinerea” constă într-o acţiune de posesie a acestor materiale în vederea
expunerii sau distribuirii.
„Achiziţionarea” reprezintă acţiunea de procurare de materiale pornografice.
„Stocarea” reprezintă acţiunea de depozitare.
„Expunerea” reprezintă acţiunea de etalare, „promovarea” reprezintă acţiunea de
susţinere, „distribuirea” reprezintă acţiunea de repartizare, iar „punerea la
dispoziţie” reprezintă acţiunea de a pune la îndemână aceste materiale
pornografice cu minori.
Fiecare din aceste acţiuni este aptă de a caracteriza singură existenţa infracţiunii.
În varianta prevăzută la alin. (2), elementul material se realizează prin aducerea la
îndeplinire a acţiunilor prevăzute la alin. (1), dar cerinţa esenţială este ca aceste
acţiuni să se săvârşească printr-un sistem informatic în sensul art. 181 alin. (1)
CP sau alt mijloc de stocare a datelor informatice.
În varianta agravată, elementul material constă în accesarea, fără drept, de
materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau
altor mijloace de comunicaţii electronice.
Prin „accesare” se înţelege pătrunderea într-un program, într-o reţea.
Prin materiale pornografice cu minori în sensul alin. (4) al art. 374, se înţelege
orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau
care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor
având un astfel de comportament.
b) Urmarea imediată. Acţiunile care se înscriu în cele trei variante ale infracţiunii
au ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru minori, dar şi pentru
relaţiile sociale ce apar şi se dezvoltă în cadrul unei societăţi, în ceea ce priveşte
bunele moravuri.
c) Legătura de cauzalitate. Între acţiunile incriminate şi producerea stării de
pericol pentru minori trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
B. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.

A. Forme. Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt incriminate şi ca atare nu

sunt pedepsite. Tentativa se pedepseşte, conform alin. (5) al art. 374.
B. Modalităţi. Infracţiunea prezintă opt modalităţi normative la alin. (1), iar în
varianta agravată de la alin. (3) doar o modalitate. Acestor modalităţi normative
le pot corespunde variate modalităţi de fapt.
C. Sancţiuni. Pornografia infantilă se pedepseşte în conformitate cu art. 374 alin.
(1) cu închisoare de la unu la 5 ani. În varianta alin. (2) al acestui articol,
pedeapsa prevăzută de legiuitor este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar în varianta
prevăzută la alin. (3) al aceluiaşi articol, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la
3 ani sau amenda.
3.3.9 Ultrajul contra bunelor moravuri

Această infracţiune este prevăzută în art. 375 CP şi constă în fapta persoanei
care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o
activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârşeşte acte de
exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite.
de convieţuire a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea
bunelor moravuri în relaţiile interumane.
Prin „bune moravuri” trebuie să înţelegem acele obiceiuri, deprinderi, comportări
care, în raporturile dintre membrii unei colectivităţi, sunt compatibile cu respectul
reciproc, cu păstrarea demnităţii umane, cu observarea decenţei în atitudini şi
cuvinte1.
b) Obiectul material. Infracţiunea are ca obiect material imagini care prezintă
explicit o activitate sexuală, alta decât cea prevăzută la art. 374 CP.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice per-
soană, legea nu pretinde vreo condiţie specială cu privire la persoana subiectului.
Infracţiunea este susceptibilă de săvârşire în participaţie sub forma coautoratului,
instigării sau complicităţii.
b) Subiect pasiv al infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri este statul
(subiect pasiv principal) sau persoanele ale căror sentimente morale au fost
ultragiate (subiect pasiv adiacent).
În practica judiciară s-a hotărât că, atunci când manifestările lipsite de respect
sunt adresate unei singure persoane – şi numai acelei persoane – în urma unui
conflict personal, nu există această infracţiune2.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al laturii obiective se caracterizează
prin expunerea sau distribuirea fără drept de imagini ce prezintă explicit o
activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârşirea de acte
de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite.
1
A se vedea [CITATION Mar71 \p 93 \l 1033 ].
2
Trib. jud. Hunedoara, decizia penală nr. 627/1984, R.R.D. nr. 5/1985.

„Expunerea de imagini” reprezintă acţiunea de etalare de imagini care prezintă

explicit o activitate sexuală.
„Distribuire de imagini” reprezintă acţiunea de împărţire, repartizare de imagini
care prezintă explicit o activitate sexuală.
Pentru întregirea laturii obiective este necesar ca fiecare acţiune incriminată să se
efectueze fără drept.
Pentru ca aceste manifestări să constituie conţinutul laturii obiective a
infracţiunii, trebuie să se comită în public (cerinţă esenţială). Cerinţa legii este
îndeplinită dacă fapta se săvârşeşte în condiţiile art. 184 CP1.
convieţuire socială, ca urmare a săvârşirii acţiunii incriminate.
să existe o legătură de cauzalitate. Această legătură rezultă din însăşi săvârşirea
faptei.
B. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin forma de
vinovăţie a intenţiei, care poate fi directă sau indirectă2.
marea ultrajului contra bunelor moravuri se produce în momentul săvârşirii
acţiunii şi producerii urmării imediate.
B. Modalităţi. Modalităţile normative ale infracţiunii, sunt reprezentate de
modurile în care poate fi realizat elementul material al infracţiunii prin expunere
sau distribuire fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta
decât cea la care se referă art. 374, ori săvârşirea de acte de exhibiţionism sau alte
acte sexuale explicite.
Fiecărei modalităţi normative pot să-i corespundă variate modalităţi faptice, în
raport cu gradul de pericol social concret, asemenea împrejurări putând fi
reprezentate de numărul făptuitorilor, caracterul actelor comise, producerea unor
tulburări care au creat condiţii altor infractori să săvârşească infracţiuni etc.
C. Sancţiuni. Sancţiunea prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 2
ani, alternativ cu amenda.
Sarcina de lucru 2
1. Realizați un eseu în care să surprindeți principalele
aspecte comune referitoare la obiectul juridic și material al
infracţiunilor care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea
social.
1
Trib. Suprem, secţia penală, decizia nr. 5142/1971, R.R.D. nr. 6/1972, p. 171; Trib. jud. Timiş, decizia nr.
3/1970, R.R.D. nr. 10/1970, p. 167.
2
Trib. jud. Neamţ, decizia penală nr. 162/1988, R.R.D. nr. 11/1988, p. 62.

3.4. Infracţiuni contra familiei

În Capitolul al II-lea, consacrat infracţiunilor contra familiei, au fost incluse, în
plus faţă de incriminările existente astăzi, incestul şi o incriminare nouă –
împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu. Aceasta reprezintă
o necesitate, în condiţiile creşterii alarmante a ratei abandonului şcolar de către
elevi de vârstă tot mai mică. Bineînţeles, textul nu vizează situaţiile în care
acest abandon este determinat de o situaţie materială precară, caz în care statul
trebuie să intervină prin alte mijloace, ci situaţiile în care părintele acţionează
în mod abuziv, retrăgându-l pe minor de la studii sau împiedicându-l să le
urmeze, deşi ar fi avut toate condiţiile pentru aceasta. O reglementare similară,
care a inspirat textul propus, se regăseşte în § 195 C.pen. austriac.
3.4.1 Bigamia
Constituie infracţiunea de bigamie, potrivit art. 376 CP, încheierea unei noi
căsătorii de către o persoană căsătorită. Persoana necăsătorită care încheie o
căsătorie cu o persoană pe care o ştie căsătorită este sancţionată cu o
pedeapsă mai redusă.
referitoare la familie şi a căror existenţă şi dezvoltare implică respectarea
caracterului monogam al căsătoriei.
Infracţiunea nu are obiect material deoarece acţiunea subiectului nu se
răsfrânge asupra unui asemenea obiect.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ al infracţiunii poate fi numai persoana
(bărbat sau femeie) care are calitatea de persoană căsătorită. Infracţiunea se
săvârşeşte în coautorat dacă ambii soţi sunt bigami (fiecare are calitatea de
persoană căsătorită). Dacă numai unul din soţi este bigam, celălalt va fi
complice nemijlocit la infracţiune. Instigator sau complice mijlocit poate fi
orice persoană.
b) Subiect pasiv este soţul persoanei care încheie o nouă căsătorie.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al laturii obiective se realizează prin
acţiunea de încheiere a unei noi căsătorii de către o persoană care este
căsătorită. Noua căsătorie trebuie să-şi găsească concretizarea într-un act de
căsătorie valabil întocmit (dacă noua căsătorie nu este valabilă, nu va exista
bigamie), adică de către ofiţerul de stare civilă, în urma luării
consimţământului viitorilor soţi care semnează împreună cu el actul pe care
acesta îl înscrie în registrul de stare civilă.
În alin. (2) al art. 376 CP nu se incriminează o infracţiune de sine stătătoare, ci
se prevede numai un mod de pedepsire mai blând al complicelui nemijlocit la
infracţiune, adică a persoanei cu care soţul bigam încheie căsătoria1.
Întrucât căsătoria constă în alianţa dintre un bărbat şi o femeie, infracţiunea de
bigamie nu poate fi săvârşită fără concursul a două persoane de sex opus. Dacă
ambele persoane sunt căsătorite, ele săvârşesc infracţiunea în calitate de
1
A se vedea: [CITATION Don72 \p 559 \t \l 1033 ]; Gh. Nistoreanu şi colab.op. cit., p. 442.

coautori. Dacă numai una dintre aceste persoane este căsătorită, ea răspunde
pentru bigamie în calitate de autor, iar persoana necăsătorită, în ipoteza că a
ştiut că cealaltă persoană este căsătorită, răspunde pentru aceeaşi infracţiune în
calitate de complice nemijlocit. Tot în calitate de complice, însă mijlocit,
răspunde şi ofiţerul de stare civilă care a cunoscut în momentul încheierii
căsătoriei că una din părţi este căsătorită.
Există infracţiunea de bigamie şi atunci când făptaşul, deşi era căsătorit, soţii
trăiau despărţiţi în fapt, de un timp îndelungat1.
b) Urmarea imediată constă într-o atingere gravă a relaţiilor de convieţuire
socială.
c) Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de bigamie se cere ca între acţiu-
nea de încheiere a unei noi căsătorii de o persoană căsătorită şi urmarea imediată
să existe o legătură de cauzalitate. Dacă căsătoria anterioară este anulată dintr-o
altă cauză decât bigamia, nu va exista legătura de cauzalitate şi nici infracţiunea
de bigamie.
Legea nu cere condiţii speciale de loc sau timp pentru existenţa infracţiunii.
B. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie, care poate fi directă sau
indirectă. Aceeaşi formă de vinovăţie se cere şi la complicele nemijlocit.
A. Forme. Deşi infracţiunea de bigamie este susceptibilă atât de acte
preparatorii, cât şi de tentativă, aceste forme imperfecte de infracţiune nu se
pedepsesc.
Fiind o infracţiune instantanee, bigamia se consumă în momentul încheierii
noii căsătorii.
B. Modalităţi. Infracţiunea nu are decât o singură modalitate normativă.
Bigamia poate avea însă multiple modalităţi faptice, de exemplu din prima
căsătorie făptuitorul are copii sau are obligaţii de întreţinere a unor persoane;
făptuitorul a indus în eroare pe complice etc.
C. Sancţiuni. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
cu amendă, în varianta prevăzută în alin. (1) şi cu închisoarea de la o lună la 1
an sau cu amendă, în varianta prevăzută în alin. (2).
Sancţiunea este mai uşoară în alin. (2) deoarece participantul necăsătorit, deşi
contribuie nemijlocit la săvârşirea faptei, nu încalcă vreo obligaţie legală
privind relaţiile de familie; acesta nu este bigam, iar fapta sa nu constituie o
modalitate atenuată a infracţiunii de bigamie.
3.4.2. Incestul
Sub această denumire este incriminat, în art. 377 CP, raportul sexual consimţit,
săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori.
1
C.S.J., secţia penală, decizia nr. 78/1999, Dreptul nr. 5/2000, p. 61; Jud. Satu Mare, sentinţa penală nr. 83/1992,
Dreptul nr. 2/1993, p. 66.

A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale

privitoare la viaţa sexuală, care trebuie să se desfăşoare în condiţii care să nu
afecteze calităţile biologice şi morale ale speciei umane.
Pericolul grav al faptei constă în producerea de degenerări speciei umane;
totodată, prin comiterea ei, se încalcă relaţiile de familie.
B. Subiecţii infracţiunii. Infracţiunea presupune, obligatoriu, un raport sexual
între două persoane de sex diferit.
a) Incestul este o infracţiune bilaterală, cu subiect activ plural, ambele
persoane între care are loc raportul sexual răspund pentru infracţiune. Subiecţii
sunt calificaţi, în sensul că trebuie să aibă calitatea de rudă apropiată, dar
numai în gradul prevăzut de art. 377 CP. Este posibilă şi participaţia, sub forma
instigării sau a complicităţii.
Raportul sexual cu o persoană de sex diferit, care este rudă în linie directă sau
frate ori soră, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de
a se apăra ori de a-şi exprima voinţa constituie atât infracţiunea de viol
prevăzută de art. 218 alin. (2) lit. b) CP, cât şi infracţiunea de incest prevăzută
de art. 377 N.C.P., în concurs ideal.
b) De regulă, nu există subiect pasiv al infracţiunii, deoarece ambii parteneri
răspund pentru infracţiune.
În mod excepţional, subiect pasiv al infracţiunii ar putea fi acel partener care a
fost victima celuilalt (de pildă, dacă a fost iresponsabil sau indus în eroare) 1. În
acest caz, este posibil ca numai unul dintre parteneri să fie tras la răspundere
penală2.
Nu există cerinţe speciale cu privire la timpul şi locul săvârşirii infracţiunii.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material se realizează prin săvârşirea unui
raport sexual. Este vorba de relaţii sexuale normale şi între sexe diferite3.
Cerinţa esenţială este ca acest raport sexual să fie consimţit.
b) Urmarea imediată constă în atingerea valorilor sociale ocrotite de lege.
B. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie. Făptuitorul are
reprezentarea că săvârşeşte un raport sexual cu o persoană în linie directă de
rudenie sau cu o soră şi voieşte să consume acest raport.
A. Forme. Infracţiunea este susceptibilă de forme imperfecte ale infracţiunii,
însă numai tentativa se pedepseşte. Infracţiunea se consumă prin realizarea
raportului sexual. Dacă fapta se comite repetat, infracţiunea este continuată.
B. Modalităţi. Infracţiunea are o singură modalitate normativă, căreia îi poate
corespunde o varietate de modalităţi faptice.
C. Sancţiuni. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
1
A se vedea G. Antoniu, op. cit., vol. I, p. 233; I.C.C.J., Secţiile Unite, decizia nr. II/2005, M.Of. nr. 867 din 27
septembrie 2005.
2
Trib. jud. Suceava, decizia penală nr. 674/1971, R.R.D. nr. 10/1971, p. 175.
3
A se vedea [CITATION Tru06 \p 88 \l 1033 ]; H. Diaconescu, Cu privire la absorbirea infracţiunii de incest în
infracţiunea de viol calificat prevăzut de art. 197 alin. (2) lit. b) C.pen., Dreptul nr. 10/2003, p. 193.

3.4.3. Abandonul de familie

Constituie această infracţiune, potrivit art. 378 alin. (1) CP, săvârşirea de către
persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la
întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându- l la suferinţe
fizice sau morale;
b) neîndeplinirea cu rea- credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzută de lege;
c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere, stabilită pe
cale judecătorească.
De asemenea, constituie infracţiune şi neexecutarea, cu rea-credinţă, de către
cel condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească,
în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei
infracţiunii conform prevederilor alin. (2) al art. 378 CP.
relaţiile sociale referitoare la familie şi a căror existenţă şi dezvoltare sunt
condiţionate de respectarea obligaţiei de solidaritate şi de sprijin moral şi
material. Între membrii familiei nu este vorba de un sprijin moral şi material
general şi abstract, ci de un sprijin concret, efectiv, constând în furnizarea
mijloacelor de întreţinere aceluia dintre membrii familiei care se află în nevoie.
b) Obiectul material al infracţiunii îl constituie bunurile de care a fost lipsită
persoana îndreptăţită la ajutor şi întreţinere.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ al infracţiunii este persoana care are
obligaţia legală de întreţinere (subiect activ calificat). Această obligaţie derivă
din lege sau din alte reglementări (art. 86 C.fam.), de exemplu: obligaţia poate
fi unilaterală, dar, cel mai adesea, este bilaterală, constituind o obligaţie
reciprocă de întreţinere între soţi, părinţi şi copii etc.
b) La rândul său, subiect pasiv al infracţiunii este persoana îndrituită la
întreţinere (subiect pasiv calificat). Dispoziţiile art. 86 C.fam. prevăd că
obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, părinţi şi copii, cei care adoptă şi
adoptat, bunici şi nepoţi, străbunici şi strănepoţi, fraţi şi surori, precum şi între
celelalte persoane anume prevăzute de lege.
În raport cu situaţia concretă, subiectul pasiv poate deveni subiect activ al in-
fracţiunii şi viceversa (de exemplu, dacă părintele se îmbolnăveşte grav,
obligaţia de întreţinere o au copiii de la o anumită vârstă).
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al laturii obiective constă în diferite
acţiuni sau inacţiuni alternative, şi anume: părăsirea, alungarea sau lăsarea fără
ajutor a celui îndreptăţit la întreţinere în varianta alin. (1), iar conform alin. (2),
elementul material al infracţiunii se realizează prin neexecutarea, cu rea-
credinţă, a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească.
„Părăsirea” este o acţiune de plecare, de îndepărtare de la domiciliu a persoanei
obligate la întreţinere şi lăsarea persoanei îndrituite la întreţinere fără
mijloacele de întreţinere necesare.

„Alungarea” constă într-o acţiune de izgonire, de îndepărtare de la locuinţa sa a

persoanei îndreptăţite la întreţinere.
„Lăsarea fără ajutor” înseamnă adoptarea unei atitudini de pasivitate, de
inacţiune din partea făptuitorului; chiar dacă cel îndreptăţit la întreţinere
rămâne în locuinţă nu primeşte ajutorul de care are nevoie.
„Neexecutarea cu rea-credinţă” reprezintă adoptarea unei atitudini pasive din
partea celui obligat prin hotărâre judecătorească a prestaţiilor periodice.
Fiecare din aceste acţiuni este aptă de a caracteriza singură existenţa
infracţiunii. Pentru realizarea laturii obiective în această variantă, nu este
suficientă părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor a celui îndreptăţit la
întreţinere; mai este necesar ca acesta să fi fost expus – ca o consecinţă a
acestor acţiuni – la suferinţe fizice sau morale1. Dacă cel îndreptăţit la
întreţinere nu este expus la suferinţe fizice sau morale, fapta nu constituie
infracţiunea de abandon de familie2.
Suferinţele la care se referă textul pot deriva din lipsa sau insuficienţa celor ne-
cesare traiului – locuinţă, îmbrăcăminte, hrană –, din contractarea unei maladii
ori din lipsa sau dificultatea de a obţine îngrijiri medicale, din condiţiile
neigienice de trai, din imposibilitatea în care a fost pus de a urma o şcoală etc.
Cea de- a doua modalitate a elementului material al infracţiunii constă într-o
inacţiune, o omisiune, anume: neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de
întreţinere prevăzută de lege. Este vorba de acele cazuri în care obligaţia de
întreţinere, care operează în virtutea legii, nu implică o determinare bănească
sub forma unei pensii, ci prestarea directă a celor necesare traiului cotidian –
alimente, îmbrăcăminte, medicamente – fără de care nu pot fi concepute viaţa
de familie şi relaţiile dintre membrii acesteia3.
Are dreptul la întreţinere numai acela care se află în nevoie, neavând putinţa
unui câştig din muncă din cauza incapacităţii de a munci ori care nu are alte
venituri. În practica judiciară s-a decis că faptul de a avea un venit lunar în
calitate de pensionar nu exonerează pe fiu de obligaţia legală de întreţinere,
dacă venitul este insuficient pentru acoperirea nevoilor celui aflat în
incapacitate de a munci4.
Tot în practica judiciară s-a hotărât că în cazul în care comisia pentru ocrotirea
minori lor a dispus încredinţarea minorului unui leagăn pentru copii, obligând
în acelaşi timp pe mama acestuia la plata unei contribuţii lunare, neîndeplinirea
obligaţiei de a plăti această contribuţie nu constituie infracţiunea de abandon de
familie.
A treia modalitate de realizare a elementului material al infracţiunii de abandon
de familie [art. 378 alin. (1) lit. c)] constă într-o inacţiune, şi anume neplata
timp de trei luni a pensiei stabilite pe cale judecătorească. Termenul de 3 luni
curge de la data când hotărârea a rămas definitivă sau cu execuţie provizorie
privind pensia de întreţinere. Dacă s-au plătit unele sume şi apoi a încetat,
termenul curge de la data ultimei plăţi.5 O plată parţială echivalează cu o
neplată, deoarece o asemenea plată nu mai este pensia stabilită de instanţă.
1
Trib. jud. Braşov, decizia penală nr. 772/1973, R.R.D. nr. 9/1974, p. 66.
2
T.M.B., secţia a II-a penală, decizia penală nr. 862/1989 (nepublicată).
3
A se vedea [CITATION Vas77 \p 381 \t \l 1033 ].
4
Trib. jud. Suceava, decizia penală nr. 422/1973, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe
anii 1969-1975, p. 8.
5
A se vedea: Gh. Nistoreanu şi colab., op. cit., p. 446; O. Loghin, A. Filipaş, Drept penal. Partea specială, Casa
de Editură şi Presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1992, p. 298.

Neplata pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească poate atrage răs-

punderea penală, chiar dacă minorul, îndreptăţit la această pensie, realizează
unele venituri proprii, însă neîndestulătoare pentru a-şi asigura condiţiile
necesare de creştere, educare, învăţământ şi pregătire profesională1.
Este discutabilă în doctrină soluţia în cazul în care făptuitorul, fiind obligat la
pensie de întreţinere în beneficiul mai multor persoane, nu le plăteşte cu
rea-credinţă timp de două luni; în acest caz, după o părere, ne vom afla în
prezenţa unei pluralităţi de infracţiuni de abandon de familie, prevăzută de art.
378 alin. (1) lit. c) CP2, iar după alţi autori ar fi o unitate de infracţiune3.
b) Urmarea imediată. Acţiunile sau inacţiunile ce se înscriu în cele trei
variante ale abandonului de familie au ca urmare imediată lipsirea de
întreţinere la care are dreptul o persoană faţă de care există obligaţia de
întreţinere şi, deci, păgubirea sub acest raport a acestei persoane şi producerea
unei suferinţe fizice sau morale.
c) Legătura de cauzalitate. Între acţiunea sau inacţiunea incriminată şi
producerea stării de suferinţă materială sau morală ca urmare a lipsei de ajutor,
B. Latura subiectivă la abandonul de familie se caracterizează prin intenţie, ca
formă a vinovăţiei, dar între cele trei modalităţi ale infracţiunii apar o serie de
deosebiri. Astfel, în ce priveşte prima modalitate – părăsirea, alungarea sau
lăsarea fără ajutor –, vinovăţia se caracterizează atât prin intenţie directă, cât şi
prin intenţie indirectă. Celelalte două modalităţi ale infracţiunii se
caracterizează, sub aspect subiectiv, printr-o omisiune cu rea-credinţă4.
Această precizare, „reaua-credinţă”, indică intenţia legiuitorului de a sancţiona
numai infracţiunea intenţionată (directă, indirectă) nu şi pe cea din culpă [art.
16 alin. (4) CP].
Dacă omisiunea nu este cu rea-credinţă, adică intenţionată, nu va exista
infracţiune.
În practica judiciară s-a subliniat că infracţiunea de abandon de familie există şi
în cazul în care făptuitorul, obligat la plata pensiei de întreţinere stabilită prin
hotărâre judecătorească, deşi capabil de muncă, refuză cu intenţie să presteze o
activitate eficientă pentru a dobândi venituri din care să achite obligaţia de
întreţinere5.
Nu este realizat conţinutul infracţiunii de abandon de familie în situaţia în care
neplata pensiei de întreţinere, stabilită pe cale judecătorească, este urmarea
stării de arestare (în altă cauză) a celui obligat la întreţinere 6, ori este student
sau militar în termen, deoarece aceasta exclude condiţia impusă de textul
incriminator ca neplata să fie urmarea relei-credinţe. De asemenea, nu există
rea-credinţă atunci când cel obligat la plata pensiei de întreţinere, deşi nu a
plătit-o, a locuit în perioada respectivă împreună cu mama copilului şi cu
acesta, îngrijindu-se de minor şi furnizându-i cele necesare traiului7.
1
Trib. Suprem, secţia penală, decizia nr. 2211/1973, C.D. 1973, p. 433.
2
A se vedea [ CITATION Viz79 \l 1033 ].
3
A se vedea [CITATION Ant \p 213-214 \t \l 1033 ].
4
A se vedea [CITATION Pun00 \p " 93" \t \l 1033 ].
5
Trib. Suprem, secţia penală, decizia nr. 1642/1988, R.R.D. nr. 5/1989, p. 62.
6
Trib. jud. Hunedoara, decizia penală nr. 621/1987, R.R.D. nr. 6/1988, p. 64.
7
Procuratura locală Rm. Vâlcea, ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din 20 martie 1971, R.R.D. nr.
10/1971, p. 172.

A. Forme. Infracţiunea, având două modalităţi constând în inacţiune nu este

susceptibilă de tentativă; numai prima modalitate [art. 378 alin. (1) lit. a)] ar
putea fi săvârşită sub forma tentativei, însă, datorită gradului redus de pericol
social al acesteia, nu este incriminată.
Consumarea în ce priveşte prima modalitate [art. 378 alin. (1) lit. a)] se
realizează în momentul când cel îndreptăţit la întreţinere este părăsit, alungat
sau lăsat fără ajutor. În cazul celei de-a doua modalităţi [art. 378 alin. (1) lit.
b)] infracţiunea are caracter continuu şi ia sfârşit odată cu încetarea activităţii
delictuoase. În cazul celei de-a treia modalităţi, infracţiunea se consumă în
momentul în care nu s-a respectat termenul de plată, dacă subiectul nu respectă
succesiunea termenului de plată va exista o infracţiune continuată; aceasta
încetează odată cu săvârşirea ultimei acţiuni sau inacţiuni1.
B. Modalităţi. Infracţiunea de abandon de familie prezintă mai multe modalităţi
normative. În prima variantă, cea prevăzută în art. 378 alin. (1) lit. a), există ca
variantă normativă părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor; celelalte
variante prezentate la lit. b) şi c) au câte o singură modalitate normativă,
neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere [lit. b)], neplata pensiei de întreţinere
[lit. c)].
Legea nu prevede decât modalităţi simple, nu şi agravate.
C. Sancţiuni. Abandonul de familie se pedepseşte, în modalităţi le prevăzute de
art. 378 alin. (1) lit. a), b) şi c), precum şi în varianta prevăzută la alin. (2) cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
În conformitate cu prevederile alin. (3), acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Conform art. 378 alin. (4) CP, fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de
terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile.
În varianta alin. (5), dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,
inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea
aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar
dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.
3.4.4. Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului

Constituie această infracţiune, potrivit art. 379 alin. (1) CP, reţinerea de către
un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al
persoanei căreia i- a fost încredinţat minorul potrivit legii. De asemenea,
constituie această infracţiune, potrivit alin. (2) al art. 379 CP, fapta persoanei
căreia i s- a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi
educare, de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă
legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către
organul competent.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale
referitoare la familie, ale căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de
manifestarea unei permanente griji pentru creşterea şi educarea minorului,
1
A se vedea [CITATION Voi02 \p 145 \l 1033 ]

precum şi pentru păstrarea legăturii acestuia cu părinţii săi, atunci când aceştia
sunt despărţiţi.
b) Obiect material al infracţiunii îl constituie persoana fizică a minorului;
izolarea acestuia de părinţi poate să se răsfrângă negativ asupra persoanei
minorului.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ al infracţiunii poate fi persoana care
are calitatea de părinte a minorului sau persoana căreia i s-a încredinţat minorul
spre creştere şi educare (subiect activ calificat). Fapta se poate comite şi în
participaţie: coautorul trebuie să aibă însă calitatea specială cerută de lege;
instigatori sau complici pot fi orice persoane.
b) Subiect pasiv este părintele sau părinţii minorului cărora nu li s-a încredinţat
minorul.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material se realizează potrivit alin. (1) al
art. 379 CP prin acţiunea de reţinere a copilului minor de către unul dintre părinţi,
iar în cazul alin. (2) al aceluiaşi articol prin acţiunea de împiedicare a părintelui
să aibă legături personale cu minorul1; reţinerea trebuie să se facă fără
consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia minorul i-a fost
încredinţat (cerinţă esenţială)2.
Fapta de împiedicare [art. 379 alin. (2)] trebuie să fie săvârşită în mod repetat
(cerinţă esenţială).
b) Urmarea imediată constă, în varianta primă, în crearea unei stări de pericol
pentru creşterea şi educarea copilului; în varianta secundară, constă în punerea
în pericol a legăturilor dintre părinţi şi copii.
c) Legătura de cauzalitate. Între acţiunea incriminată şi urmarea imediată
trebuie să existe o legătură cauzală.
B. Latura subiectivă se caracterizează prin forma de vinovăţie a intenţiei care
poate fi directă sau indirectă. Există intenţie dacă făptuitorul îşi dă seama că
încalcă măsurile privind încredinţarea minorului şi prevede că reţinerea
minorului fără consimţământul celor în drept va avea urmări nefavorabile
creşterii şi educării copilului şi, totuşi, urmăreşte sau acceptă producerea
acestor urmări.
4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni,
A. Forme. Actele pregătitoare şi tentativa, deşi posibile, nu se pedepsesc.
Consumarea infracţiunii are loc când s-a produs reţinerea sau împiedicarea
repetată a minorului de a avea legături cu părintele.
B. Modalităţi. În varianta simplă infracţiunea este prevăzută în două modalităţi
normative, una, cea prevăzută în alin. (1) – reţinerea minorului – şi alta, cea
prevăzută în alin. (2) – împiedicarea minorului de a avea legături personale cu
părinţii săi. Legea nu prevede modalităţi agravate.
C. Sancţiuni. Sancţiunea pentru infracţiunea de nerespectare a măsurilor
privind încredinţarea minorului în ambele modalităţi normative este
închisoarea de la o lună la 3 luni sau amenda.
1
Procuratura jud. Prahova, ordonanţa nr. 23/1979, R.R.D. nr. 9/1980, p. 46.
2
A se vedea [CITATION Dră71 \p 84 \l 1033 ].

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei

vătămate.
3.4.5 Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu

Articolul 380 alin. (1) CP prevede că părintele sau persoana căreia i-a fost
încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl
împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general
obligatoriu se pedepseşte.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale
referitoare la familie, ale căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de
manifestarea unei permanente griji pentru creşterea şi educarea minorului.
b) Obiect material al infracţiunii îl constituie persoana fizică a minorului,
retragerea sau împiedicarea acestuia de a urma cursurile învăţământului general
obligatoriu poate să se răsfrângă negativ asupra creşterii şi educării acestuia.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ al infracţiunii poate fi persoana care
are calitatea de părinte al minorului sau persoana căreia i s-a încredinţat,
potrivit legii minorul spre creştere şi educare (subiect activ calificat). Fapta se
poate comite şi în participaţie: coautorul trebuie să aibă însă calitatea specială
cerută de lege; instigatori sau complici pot fi orice persoane.
b) Subiect pasiv este reprezentat de persoana minorului.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material se realizează, potrivit alin. (1) al
art. 380 CP, prin acţiunea de retragere sau împiedicare în mod nejustificat prin
orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu.
b) Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru creşterea şi
educarea copilului.
c) Legătura de cauzalitate. Între acţiunea incriminată şi urmarea imediată
trebuie să existe o legătură cauzală.
B. Latura subiectivă se caracterizează prin forma de vinovăţie a intenţiei care
poate fi directă sau indirectă.
Consumarea infracţiunii are loc când s-a produs în mod nejustificat retragerea
sau împiedicarea repetată a minorului de a urma cursurile învăţământului
general obligatoriu.
B. Modalităţi. Infracţiunea este prevăzută în două modalităţi normative,
prevăzute în alin. (1) – retragerea sau împiedicarea minorului de a urma
cursurile învăţământului general obligatoriu.
C. Sancţiuni. Sancţiunea pentru infracţiunea de împiedicare a accesului la
învăţământul general obligatoriu este închisoarea de la 3 luni la 1 an sau
amendă.

De asemenea, la alin. (2) se prevede că fapta nu se pedepseşte dacă înainte de

terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor
de către minor, iar la alin. (3) se prevede că dacă până la rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de
către minor, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.
Sarcina de lucru 3
1. Argumentați necesitatea încriminării incestului
împiedicării accesului la învăţământul general obligatoriu în
Codul penal în vigoare.
3.5 Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate

Capitolul al III-lea din Titlul VIII al Părţii speciale a Noului Cod penal
cuprinde incriminarea faptelor prin care se aduce atingere libertăţii cultelor şi
respectului datorat morţilor.
Faţă de textele astăzi în vigoare, incriminările existente au fost completate cu
noi ipoteze şi au fost incriminate noi fapte a căror comitere a fost semnalată în
ultima perioadă. Astfel, s-a prevăzut, ca ipoteză distinctă, obligarea unei
persoane, prin violenţă sau ameninţare, la efectuarea unui act interzis de cultul
căreia îi aparţine (spre exemplu, obligarea unei persoane să consume alimente
interzise de religia sa). De asemenea, a fost incriminată distinct fapta de
profanare a lăcaşurilor şi obiectelor de cult. Reglementări similare regăsim şi în
alte legislaţii, cum ar fi § 166-167 C.pen. german, § 188-189 C.pen. austriac,
art. 522-524 C.pen. spaniol, art. 251-252 C.pen. portughez, art. 261 C.pen.
elveţian, § 142 C.pen. norvegian.
În privinţa infracţiunii de profanare de morminte, au fost separate ipotezele de
profanare a unui cadavru de cele referitoare la profanarea unui mormânt sau
monument funerar, intensitatea atingerii aduse valorii sociale ocrotite şi ecoul
social al faptei fiind în mod evident diferite în cele două situaţii.
Reglementările în materie propuse de proiect sunt asemănătoare celor
consacrate de § 190-191 C.pen. austriac, § 167a-168 C.pen. german, art. 225-
17 şi 225-18 C.pen. francez, art. 526 C.pen. spaniol, art. 254 C.pen. portughez,
art. 262 C.pen. elveţian, cap. 16 § 10 C.pen. suedez, § 143 C.pen. norvegian.
3.5.1 Împiedicarea exercitării libertăţii religioase

Constituie această infracţiune, potrivit art. 381 CP, împiedicarea sau tulbu-
rarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios, care este organizat şi
funcţionează potrivit legii. De asemenea, constituie infracţiune obligarea unei
persoane, prin constrângere, să participe la serviciile religioase ale unui cult
ori să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult. În varianta
prevăzută la alin. (3), constituie infracţiune şi obligarea unei persoane, prin

violenţă sau ameninţare, să îndeplinească un act interzis de cultul, organizat

potrivit legii, căruia îi aparţine.
În conceptul de împiedicare a libertăţii cultelor intră atât împiedicarea
exercitării libere a cultelor religioase recunoscute de stat, constrângerea unei
persoane la participarea sau la practicarea unui cult religios împotriva voinţei
sale, cât şi obligarea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să
îndeplinească un act interzis de cultul, organizat potrivit legii, căruia îi
aparţine.
În cele trei cazuri este vorba despre fapte prin care se loveşte în libertatea
conştiinţei unei persoane, şi anume în libertatea ei de a împărtăşi sau nu o
anumită credinţă, de a adera sau nu la un cult religios, de a părăsi un cult la
care a aderat ori de a-l exercita sau nu, după cum îi dictează propria conştiinţă.
Printre drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, în Constituţia
României este prevăzută şi libertatea conştiinţei. Potrivit dispoziţiilor art. 29
din Constituţie, libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor
religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să
adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrar convingerilor sale.
Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în
condiţiile legii.
În art. 29 alin. (5) din Constituţie se consacră autonomia cultelor religioase faţă
de stat, culte care se bucură de sprijinul statului inclusiv prin înlesnirea
asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri şi orfelinate.
Prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al
cultelor1, prin chiar primul său articol se stabileşte că Statul român respectă şi
garantează dreptul fundamental la libertate de gândire, de conştiinţă şi
religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României, potrivit Constituţiei şi
tratatelor internaţionale la care România este parte. Nimeni nu poate fi
împiedicat sau constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă
contrară convingerilor sale şi nici nu poate fi supus vreunei discriminări,
urmărit sau pus într-o situaţie de inferioritate pentru credinţa, apartenenţa ori
neapartenenţa sa la o grupare, asociaţie religioasă sau un cult ori pentru
exercitarea, în condiţiile prevăzute de lege, a libertăţii religioase.
Articolul 2 din Legea nr. 489/2006 conturează libertatea religioasă, care
cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a şi-o
manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin
practicile şi ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educaţie religioasă,
precum şi libertatea de a-şi păstra sau schimba credinţa religioasă. Libertatea
de a-şi manifesta credinţa religioasă nu poate face obiectul altor restrângeri
decât al celor care sunt prevăzute de lege şi constituie măsuri necesare într-o
societate democratică pentru securitatea publică, protecţia ordinii, a sănătăţii
sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special al infracţiunii constă în
relaţiile sociale privitoare la convieţuirea socială şi a căror dezvoltare este
condiţionată de libertatea de exercitare a oricărui cult religios de către toţi
cetăţenii ţării noastre.
1
M.Of. nr. 11 din 8 ianuarie 2007.

b) Obiectul material este corpul persoanei asupra căreia s-au săvârşit acte de
constrângere, violenţe sau ameninţări. Mai pot fi obiect material bunurile
destinate exercitării cultului asupra cărora s-au răsfrânt acţiunile făptuitorului.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ poate fi orice persoană, legea necerând
o anumită calitate acestuia. Fapta se poate comite sub orice formă de
participaţie.
b) Subiect pasiv este statul (subiect pasiv principal), precum şi persoana care
suferă acţiunea de împiedicare a exercitării cultului sau care a fost constrânsă la
aceasta (subiect pasiv adiacent).
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al laturii obiective se realizează în
varianta simplă sub două modalităţi alternative: împiedicarea sau tulburarea
libertăţii de exercitare a cultului religios.
Nu interesează mijloacele folosite, însă acţiunea făptuitorului trebuie să
privească un cult religios care este organizat şi funcţionează potrivit legii
(cerinţă esenţială).
În varianta de specie, elementul material se caracterizează printr-o
constrângere, prin care o persoană este obligată fie să participe la serviciile
religioase ale unui cult, fie să îndeplinească un act religios legat de exercitarea
cultului1.
Mijloacele prin care se realizează pot fi foarte variate, pornind de la
constrângere şi mergând până la actele de violenţă fizică sau ameninţare.
convieţuire socială ca urmare a săvârşirii faptei incriminate.
c) Din aceasta rezultă şi legătura de cauzalitate între acţiunea făptuitorului şi
urmarea imediată.
B. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. Există
şi opinia că, numai în cazul art. 381 alin. (1) CP, infracţiunea poate fi săvârşită
şi cu intenţie indirectă,2 nu şi în cazul infracţiunii în varianta prevăzută în art.
381 alin. (2) CP. Credem că ar putea exista situaţii în care, şi în această ipoteză,
făptuitorul să acţioneze cu intenţie indirectă (de exemplu, făptuitorul supunând
victima unei acţiuni intenţionate de constrângere morală sau fizică pentru a
adopta o anumită atitudine filozofică, prevede că, urmare a acestei
constrângeri, va avea loc şi neparticiparea victimei la actele unui cult religios
ori participarea la un asemenea cult, consecinţă pe care, deşi nu o urmăreşte,
acceptă posibilitatea producerii ei).
A. Forme. Cu toate că infracţiunea de împiedicare a libertăţii cultelor este sus-
ceptibilă de acte preparatorii şi tentativă, aceste forme nu sunt pedepsite de
lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care exerciţiul cultului este
împiedicat să înceapă ori să continue sau este tulburată desfăşurarea lui, ori
când o persoană este obligată prin constrângere, prin violenţă sau ameninţări
1
A se vedea [CITATION Bod03 \p 73 \l 1033 ].
2
A se vedea [CITATION Don722 \t \l 1033 ].

pentru a asista la serviciul religios sau să îndeplinească un act legat de

exercitarea unui cult.
B. Modalităţi. În cadrul formei tipice, infracţiunea prezintă două modalităţi
normative care constau fie în împiedicarea, fie în tulburarea libertăţii de
exercitare a unui cult religios. În cazul primei variante de specie, cele două
modalităţi normative constau în constrângerea unei persoane fie de a participa
la serviciile religioase ale vreunui cult, fie de a îndeplini un act religios legat de
exercitarea unui cult, iar în a doua modalitate de specie este prevăzută
obligarea unei persoane prin violenţă sau ameninţare să îndeplinească un act
interzis de cultul, organizat potrivit legii, căruia îi aparţine.
Fiecare modalitate normativă poate avea o varietate de modalităţi faptice legate de
împrejurări ca: folosirea de violenţe fizice pentru a împiedica exercitarea cultului
religios, constrângerea folosită asupra persoanei, obligând-o să participe la
serviciul religios etc.
C. Sancţiuni. Sancţiunea în cazul acestei infracţiuni în varianta prevăzută la
alin. (1) este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, în varianta
prevăzută la alin. (2) şi (3) este închisoarea de la 1 la 3 ani sau cu amendă.
3.5.2 Profanarea lăcaşurilor sau a obiectelor de cult

Este incriminată sub această denumire, în art. 382 CP, profanarea unui lăcaş sau
a unui obiect de cult aparţinând unui cult religios care este organizat şi
funcţionează potrivit legii.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special îl relaţiile sociale privitoare
la convieţuirea socială şi a căror dezvoltare este condiţionată de libertatea de
exercitare unui cult religios în lăcaşuri de cult şi cu ajutorul obiectelor de cult
utilizate de către diferite culte religioase recunoscute de lege.
b) Obiect material îl constituie lăcaşul sau obiectul de cult asupra cărora se
îndreaptă acţiunea făptuitorului.
„Lăcaş de cult” este locul în care se oficiază slujbele religioase
corespunzătoare unui cult religios recunoscut de lege. El cuprinde partea res-
pectivă de teren cu toate anexele care se află pe această împrejmuire, felinare,
obiecte religioase etc.
„Obiect de cult” reprezintă orice bun cu ajutorul căruia se desfăşoară activitatea
unui cult religios (cruce, sfeşnic, candelabru etc.).
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ nu este determinat de lege, putând fi
orice persoană. Participaţia este posibilă sub oricare din formele acesteia.
b) Subiect pasiv este statul, societatea interesată pentru exercitarea libertăţii
cultelor într-o societate democratică, pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al laturii obiective presupune o
acţiune de profanare a unui lăcaş sau a unui obiect de cult, aparţinând unui cult
religios care este organizat şi funcţionează potrivit legii.

Profanarea constă într-o acţiune prin care se aduce atingere obiectului material
prin alterarea materială ori prin schimbarea poziţiei, a înfăţişării acestuia de
natură a exprima lipsa de respect faţă de lăcaşurile sau obiectele de cult.
Profanarea se poate realiza şi prin efectuarea unor acte care nu alterează
substanţa sau poziţia obiectului material, dar care exprimă aceeaşi lipsă de
respect faţă de lăcaşul sau obiectul de cult, ca de exemplu: desenarea pe pereţii
lăcaşurilor de cult a unor scene obscene, scrierea unor cuvinte lipsite de respect
etc.
Dacă prin acţiunea de profanare se realizează şi conţinutul altei infracţiuni
(perversiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii
publice), se aplică regula referitoare la concursul de infracţiuni.
b) Urmarea imediată constă în atingerea adusă relaţiilor de convieţuire socială
referitoare la exercitarea cultului religios.
B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea este
intenţia directă sau indirectă.
A. Forme. Atât actele preparatorii, cât şi tentativa, deşi posibile, nu sunt
pedepsite. Infracţiunea de profanare a lăcaşurilor de cult sau a obiectelor de
cult se consumă în momentul producerii acţiunii de profanare, acţiune
materializată în semnele vizibile materiale ale profanării.
B. Modalităţi. Infracţiunea nu are decât o singură modalitate normativă de
săvârşire. Acesteia pot să-i corespundă diferite modalităţi faptice, în raport cu
împrejurările concrete în care are loc acţiunea (de exemplu, distrugerea
lăcaşului sau obiectului de cult).
C. Sancţiuni. Sancţiunea prevăzută de lege este pedeapsa închisorii de la 6 luni
la 2 ani sau cu amendă.
3.5.3 Profanarea de cadavre sau morminte

Este incriminată sub această denumire, în art. 383 CP, sustragerea, distrugerea
sau profanarea unui cadavru ori a cenuşii rezultate din incinerarea acestuia. De
asemenea, infracţiunea se mai poate realiza prin profanarea prin orice mijloace
a unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui monument funerar.
privind convieţuirea socială, a căror dezvoltare este condiţionată de cultivarea
şi păstrarea sentimentului de respect şi pietate faţă de cei decedaţi şi faţă de
obiectele care păstrează memoria lor (cadavre, morminte, monumente, urne
funerare etc.);
b) Obiect material îl constituie mormântul, monumentul, urna funerară sau
cadavrul asupra cărora se îndreaptă acţiunea făptuitorului.

„Mormântul” este locul în care se află înhumat cadavrul. El cuprinde partea

respectivă de teren cu toate anexele care se află pe această împrejmuire,
felinare, obiecte religioase etc.
„Monumentul funerar” este orice lucrare artistică aflată pe un mormânt sau alături
de un mormânt, având menirea de a exprima sentimentele de respect şi veneraţie
faţă de cel dispărut.
„Urna funerară” este obiectul în care se păstrează cenuşa celui dispărut. Prin
cadavru se înţelege rămăşiţa trupească a celui decedat.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ nu este determinat de lege, putând fi
orice persoană. Participaţia este posibilă sub oricare din formele acesteia.
b) Subiect pasiv este statul, societatea interesată în păstrarea unei atitudini de
respect faţă de cei dispăruţi.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al laturii obiective presupune o
acţiune de profanare prin orice mijloace a unui cadavru, cenuşă rezultată din
incinerarea acestuia, mormânt, monument, urnă funerară.
Profanarea constă într-o acţiune prin care se aduce atingere obiectului material
prin alterarea materială ori prin schimbarea poziţiei, a înfăţişării acestuia de
natură a exprima lipsa de respect faţă de memoria celui dispărut şi a aduce
atingere sentimentului comun de pietate şi respect faţă de morţi.
Profanarea se poate realiza şi prin efectuarea unor acte care nu alterează
substanţa sau poziţia obiectului material, dar care exprimă aceeaşi lipsă de
respect faţă de memoria celui dispărut, ca de exemplu: desenarea pe mormânt a
unor scene obscene, scrierea unor cuvinte lipsite de respect etc.
Dacă prin acţiunea de profanare se realizează şi conţinutul altei infracţiuni
(perversiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii
publice), se aplică regula referitoare la concursul de infracţiuni.
b) Urmarea imediată constă în atingerea adusă sentimentului comun de pietate
faţă de morţi şi crearea prin aceasta a unui pericol pentru relaţiile de convieţuire
socială.
B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea este
A. Forme. Atât actele preparatorii, cât şi tentativa, deşi posibile, nu sunt
pedepsite. Infracţiunea de profanare a unui cadavru, a cenuşii rezultate din
incinerarea acestuia, a mormintelor sau a unei urne funerare sau a unui
monument funerar se consumă în momentul producerii acţiunii de profanare,
acţiune materializată în semnele vizibile materiale ale profanării.
împrejurările concrete în care are loc acţiunea (de exemplu, distrugerea
monumentului sau urnei, devastarea mormântului, mutilarea cadavrului etc.).

C. Sancţiuni. Sancţiunea prevăzută de lege pentru această infracţiune prevăzută

la alin. (1) este pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, iar în varianta
prevăzută la alin. (2) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă.
3.5.4. Prelevarea ilegală de ţesuturi sau organe

Sub această denumire este incriminată în art. 384 CP prelevarea de ţesuturi
sau organe de la un cadavru, fără drept.
referitoare la ocrotirea sănătăţii publice.
b) Fapta are ca obiect material cadavrul.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ poate fi orice persoană. Participaţia
este posibilă sub oricare din formele acesteia.
b) Subiect pasiv este statul, societatea interesată de prelevarea în mod legal a
ţesuturilor sau a organelor.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material constă în acţiunea de prelevare de
ţesuturi sau organe de la un cadavru.
În conformitate cu prevederile art. 142 lit. d) din Legea nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătăţii, prin „prelevare” se înţelege recoltarea de organe
şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană sănătoase morfologic şi
funcţional, cu excepţia autotransplantului de celule stem hematopoietice când
celulele sunt recoltate de la pacient, în vederea realizării unui transplant1.
Prin „ţesut” se înţelege o gruparea de celule diferenţiată, unite prin substanţă
intercelulară amorfă, care formează împreună o asociere topografică şi
funcţională2.
Prin „organ” se înţelege partea diferenţiată în structura unui organism, adaptată
la o funcţie definită, alcătuită din mai multe ţesuturi sau tipuri celulare,
prezentând vascularizaţie şi inervaţie proprii3.
Cerinţa esenţială este reprezentată de prelevarea fără drept, adică prin
nerespectarea dispoziţiilor prevăzute în Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătăţii, Titlul VI. Efectuarea prelevării şi transplantul de organe,
ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic.
b) Urmarea imediată constă în atingerea adusă integrităţii unui cadavru prin
prelevarea de organe şi ţesuturi în mod ilegal.
c) Legătura de cauzalitate. Între acţiunea făptuitorului şi urmare trebuie să
existe un raport de cauzalitate.
Legea nu cere existenţa unor cerinţe speciale de loc sau timp.
1
M.Of. nr. 372 din 28 aprilie 2006.
2
Art. 142 lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
3
Art. 142 lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie în cazul săvârşirii infracţiunii este

Infracţiunea se consumă în momentul când s-a produs acţiunea de prelevare a
organelor sau a ţesuturilor.
împrejurările concrete în care are loc acţiunea.
C. Sancţiuni. Pentru sancţionarea infracţiunii de prelevare de ţesuturi sau
organe fără drept se prevede închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
3.6 Infracţiuni electorale
3.6.1 Împiedicarea exercitării drepturilor electorale
(1) Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a
alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte
cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Potrivit dispoziţiei art. 392 CP, dispoziţiile de mai sus se aplică în mod
corespunzător şi în cazul faptelor săvârşite cu prilejul unui referendum.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic specific este reprezentat de relaţiile
sociale care apără drepturile oricărui cetăţean de a alege, de a fi ales. Prin
această infracţiune este apărat dreptul fiecărui cetăţean de a participa la vot.
O asemenea infracţiune este deosebit de gravă deoarece loveşte într-un drept
constituţional, care trebuie garantat, mai ales într-un stat de drept, democratic.
Prin urmările pe care le produce infracţiunea pe care o analizăm, pune în
pericol cadrul democratic de desfăşurare al relaţiilor sociale. În varianta
prevăzută în alin. (2), obiectul juridic specific constă în acele relaţii sociale
privind desfăşurarea alegerilor în condiţii de securitate fără intervenţia unor
persoane din exterior. Ca obiect juridic specific secundar, ar putea fi acele
relaţii sociale privind integritatea fizică a bunurilor, precum şi sănătatea şi
integritatea corporală a persoanelor, dacă atacul priveşte în mod direct bunuri
sau persoane.
b) Obiectul material la această infracţiune, în varianta tip [alin. (1)], de regulă,
nu există, pentru că activitatea infracţională priveşte un drept al persoanei şi nu
persoana acesteia sau proprietatea. Activitatea infracţională a autorului nu
loveşte în ceva material.
Dacă activitatea de împiedicare priveşte în mod direct, corpul persoanei care
este împiedicată să voteze sau să se prezinte la referendum, acesta va deveni
obiectul material al infracţiunii.
Dacă în activitatea de împiedicare autorul lezează, în mod fizic, obiecte sau alte
bunuri ale persoanei împiedicate să voteze sau să se prezinte la referendum, sau
ale altor persoane, acestea vor fi obiecte materiale ale infracţiunii.

Obiectul material al variantei agravate [alin. (2)] poate fi reprezentat de

clădirea în care se afla amenajată o secţie de votare, de corpul persoanelor din
cadrul secţiei de votare sau chiar de buletinele de vot.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ poate fi orice persoană care realizează
în concret activitatea incriminată. Nu se cere o condiţie specială pentru
subiectul activ.
b) Subiect pasiv este persoana care a fost împiedicată să voteze sau împotriva
căreia s-a exercitat activitatea violentă, în cazul variantei prevăzute în alin. (1),
iar în cazul variantei prevăzute în alin. (2), subiectul pasiv este în principal
statul, dar şi autoritatea legală care veghează la desfăşurarea în condiţii de
legalitate şi ordine a alegerilor: Biroul Electoral Central, judeţean şi chiar
biroul electoral al secţiei de votare unde a avut loc atacul.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material, în varianta tip, constă într-o acţiune
de împiedicare a unei persoane să participe la vot sau să-şi exercite dreptul de a
fi ales. Împiedicarea presupune desfăşurarea unei activităţi prin care subiectul
activ îl pune pe subiectul pasiv în imposibilitatea de a-şi exercita unul din
drepturile amintite anterior.
În concret, o persoană poate fi împiedicată să voteze prin interzicerea accesului
în sala de votare, prin ascunderea documentelor necesare pentru votare.
Împiedicarea exercitării dreptului de a fi ales presupune acea activitate prin
care unei persoane i se interzice, în mod abuziv, să participe ca şi candidat la
alegerile locale sau parlamentare. Spre exemplu, săvârşeşte această infracţiune
acela care, în mod abuziv, exclude de pe listele electorale ale unui partid o
persoana care doreşte să candideze în alegeri pentru Camera Deputaţilor.
Infracţiunea se poate realiza, în concret, prin orice mijloace, nu neapărat
activităţi îndreptate împotriva integrităţii corporale. Chiar şi mijloace
nonviolente pot fi folosite la săvârşirea acestei infracţiuni. Dacă la săvârşirea
infracţiunii se folosesc acte false, se va reţine în concurs şi uzul de fals. De
exemplu, se prezintă, de către autorul infracţiunii, un înscris care atestă o
incompatibilitate a celui care participă la alegeri în calitate de candidat în
scopul înlăturării persoanei vătămate de pe listele electorale.
În varianta agravată, elementul material este reprezentat de o acţiune.
Legiuitorul foloseşte o manieră specială de a ilustra acţiunea incriminată, şi
anume substantivul „atacul”. Aceasta înseamnă o acţiune desfăşurată de mai
multe persoane prin care se ia cu asalt secţia de votare.
Atacul presupune o acţiune violentă desfăşurată de mai multe persoane
înarmate sau nu, care, în acţiunea lor, pot să distrugă bunuri, obiecte sau să
lovească persoane.
b) Urmarea imediată constă în imposibilitatea ca subiectul activ să-şi exercite
unul din drepturile menţionate în textul de lege sau în perturbarea desfăşurării
alegerilor şi în starea de pericol ce rezultă pentru desfăşurarea în condiţii de
legalitate şi ordine a alegerilor.
Pot fi întâlnite şi urmări fizice dacă sunt distruse ori deteriorate bunuri sau sunt
vătămate persoane.

c) Legătura de cauzalitate trebuie dovedită. Astfel, trebuie să se demonstreze ă

împiedicarea exercitării drepturilor electorale a avut loc ca urmare a activităţii
autorului.
B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie este intenţia. Aceasta poate fi directă
sau indirectă.
Mobilul sau scopul nu reprezintă elemente constitutive.
A. Forme. Actele de pregătire, deşi posibile, nu se pedepsesc.
Tentativa, potrivit art. 393 CP, se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă în momentul în care, fiind realizată în întregime
activitatea infracţională, subiectul activ este pus în imposibilitatea de a-şi
exercita unul din drepturile prevăzute de lege.
Această infracţiune se poate comite şi în formă continuată.
B. Modalităţi. În cazul acestei infracţiuni, există trei modalităţi normative, şi
anume: împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu a dreptului de a
alege, de a fi ales ori atacul asupra localului unei secţii de votare.
C. Sancţiuni. Infracţiunea prevăzută în art. 385 alin. (1) se sancţionează cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani. În cazul art. 385 alin. (2), pedeapsa este
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
3.6.2 Coruperea alegătorilor

(1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul
determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de
candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare
simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic specific este format din acele relaţii
sociale privind corectitudinea desfăşurării alegerilor, sub aspectul neinfluenţării
opţiunilor electorale ale alegătorilor prin fapte de corupere săvârşite de către
orice persoană.
În esenţă, această faptă este una de corupţie, dar pentru că se referă la un
anumit gen de relaţii sociale, legiuitorul a considerat necesar să o reglementeze
separat.
b) La această infracţiune nu exista obiect material. Banii, bunurile sau
foloasele oferite sau date nu reprezintă obiecte materiale ale infracţiunii. Ele
reprezintă bunuri cu ajutorul cărora se comite infracţiunea. Potrivit dispoziţiei
din alin. (2), nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu
valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.

B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ poate fi orice persoană care încearcă

să corupă alegătorii.
b) Subiect pasiv este statul şi autorităţile cu atribuţii în acest domeniu.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material constă într-o acţiune de oferire sau
dare de bani, bunuri sau alte foloase. Aceste activităţi pot fi comise de orice
persoană. Trebuie să vizeze influenţarea deciziei electorale a alegătorului, cu
alte cuvinte, să fie apte de a corupe alegătorul. Acţiunile incriminate trebuie să
privească bani, bunuri sau valori care nu i se cuvin alegătorului.
Faptele descrise trebuie comise pentru a corupe pe alegători.
b) Urmarea imediată constă într-o stare de pericol.
c) Legătura de cauzalitate nu trebuie dovedită.
B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie este intenţia directă. Corupătorul,
subiectul activ, urmăreşte un scop special, şi anume de a determina alegătorul
să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi.
Mobilul poate exista, dar el nu este prevăzut în mod expres.
A. Forme. Actele de pregătire şi tentativa deşi posibile, nu se pedepsesc.
B. Modalităţi. Exista două modalităţi normative: oferirea şi darea.
C. Sancţiuni. Potrivit art. 386 CP, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
3.6.3 Frauda la vot

(1) Fapta persoanei care votează:
a) fără a avea acest drept;
b) de două sau mai multe ori;
c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un
alegător se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau
a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic specific este reprezentat de acele
relaţii sociale privind încrederea publică ce se acordă operaţiunilor electorale şi
documentelor ce se întocmesc cu prilejul alegerilor. De asemenea, obiectul
juridic specific mai este reprezentat şi de relaţiile sociale privind cinstea,
onoarea şi corectitudinea tuturor persoanelor implicate în alegeri, precum şi a
celor participanţi – persoane fizice – la alegeri.

b) Obiectul material este reprezentat de materialele din care sunt confecţionate

buletinele de vot false, precum şi de buletinele de vot adevărate care sunt
falsificate.
B. Subiectul infracţiunii. a) Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană,
care răspunde penal.
b) Subiect pasiv este statul, reprezentat de biroul electoral central, ca organ cu
atribuţii specifice la nivel naţional în ceea ce priveşte desfăşurarea alegerilor în
condiţii de legalitate. Subiect pasiv poate fi şi biroul electoral cu atribuţii la
nivel judeţean, dar şi biroul unei secţii de votare unde s-a comis o anume
ilegalitate.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material constă în acţiunea de a vota,
întregită în mod alternativ de una dintre următoarele cerinţe esenţiale:
alegător.
De asemenea, elementul material mai poate consta şi în acţiunea de utilizare a
unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin
de vot fals.
Ultima modalitate a elementului material presupune utilizarea de către un
alegător atunci când se prezintă la vot a unei cărţi de alegator nule sau a unei
cărţi de alegator nule (căreia i-a expirat valabilitatea) ori false, ori a unui
buletin de vot fals. Această modalitate este o modalitate specială a uzului de
fals cu referire în mod special la cartea de alegător, actul de identitate sau
buletinul de vot. Autorul va răspunde şi pentru fals material în înscrisuri
oficiale dacă chiar el a falsificat cartea de alegător, actul de identitate sau
buletinul de vot.
b) Urmarea imediată constă în perturbarea desfăşurării în bune condiţii a
alegerilor, precum şi în încălcarea regulilor de desfăşurare a alegerilor prin
utilizarea de voturi false, introducere în urnă a unor voturi suplimentare etc.
c) Legătura de cauzalitate nu trebuie dovedită.
B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această
infracţiune este intenţia. Considerăm că în majoritatea cazurilor aceasta este
directă.
A. Forme. Actele de pregătire sunt posibile, dar nu se pedepsesc.
Tentativa se pedepseşte. Infracţiunea se consumă în momentul în care se
realizează una din modalităţile elementului material şi se produce urmarea
imediată. Această infracţiune se poate comite şi în forma continuată.
B. Modalităţi. Există mai multe modalităţi normative fiecăreia dintre acestea
corespunzându-i o multitudine de modalităţi faptice.
C. Sancţiuni. Sancţiunea, atât în cazul variantei tip, cât şi în cazul variantei
asimilate, este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea
exercitării unor drepturi.

3.6.4 Frauda la votul electronic

Tipărirea şi utilizarea de date de acces false, accesarea frauduloasă a
sistemului de vot electronic sau falsificarea prin orice mijloace a buletinelor
de vot în format electronic se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
relaţii sociale privind încrederea publică ce se acordă operaţiunilor electorale şi
documentelor ce se întocmesc cu prilejul alegerilor, desfăşurate prin vot
electronic. De asemenea, obiectul juridic specific mai este reprezentat şi de
relaţiile sociale privind cinstea, onoarea şi corectitudinea tuturor persoanelor
implicate în alegeri, precum şi a celor participanţi – persoane fizice – la alegeri.
b) Obiectul material este reprezentat de sistemul de vot electronic accesat
fraudulos, precum şi de buletinele de vot în format electronic care sunt falsifi-
cate.
B. Subiectul infracţiunii. a) Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană
care răspunde penal. Datorită specificului infracţiunii, apreciem că subiectul
activ este o persoană ce posedă anumite cunoştinţe în domeniul informatic.
ilegalitate.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material constă în mod alternativ în vreuna
dintre următoarele acţiuni: tipărirea şi utilizarea de date de acces false, accesare
frauduloasă a sistemului de vot electronic, falsificare prin orice mijloace a
buletinelor de vot în format electronic.
În cazul primei modalităţi a elementului material, considerăm că trebuie
efectuate în mod cumulativ ambele acţiuni, atât cea de tipărire cât şi cea de
utilizare pentru existenţa elementului material.
Accesarea frauduloasă a sistemului de vot electronic este o variantă de specie a
infracţiunii denumită „accesul ilegal la un sistem informatic” din art. 360 CP.
Acţiunea de falsificare a buletinelor de vot în format electronic se poate realiza
prin orice mijloc, fie prin contrafacere, fie prin alterare, caz în care de
asemenea ne vom afla în prezenţa unei variante de specie a infracţiunii de
alterare a integrităţii datelor informatice – art. 362 CP.
b) Urmarea imediată constă în perturbarea desfăşurării în bune condiţii a
alegerilor desfăşurate prin vot electronic.
c) Legătura de cauzalitate nu trebuie dovedită, fiind o infracţiune formală.

B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţiei cu care se săvârşeşte această

directă.
realizează una din modalităţile elementului material şi se produce urmarea
imediată. Aceasta infracţiune se poate comite şi în formă continuată.
B. Modalităţi. Exista trei modalităţi normative corespunzătoare fiecărei
variante a elementului material, fiecăreia dintre acestea corespunzându-i o
multitudine de modalităţi faptice.
C. Sancţiuni. Sancţiunea pentru această infracţiune este închisoarea de la unu la
5 ani.
3.6.5 Violarea confidenţialităţii votului

(1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă.
(2) Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de
votare, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi
relaţii sociale privind confidenţialitatea votului şi păstrarea caracterului secret
al acestuia, după cum consfinţesc normele constituţionale.
b) Obiectul material. Această infracţiune este lipsită de obiect material.
B. Subiectul infracţiunii. a) Subiect activ al infracţiunii, în varianta tip, poate fi
orice persoană care răspunde penal. În cazul variantei agravate, subiectul activ
este calificat în persoana unui membru al biroului electoral al secţiei de votare.
ilegalitate.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material constă în acţiunea de violare prin
orice mijloace a secretului votului.
Violarea secretului votului presupune utilizarea oricăror modalităţi ce presupun
dezvăluirea conţinutului buletinului de vot care trebuie să rămână secret.
b) Urmarea imediată constă în starea de pericol ce se creează cu privire la
asigurarea secretului votului.
c) Legătura de cauzalitate nu trebuie dovedită, fiind o infracţiune formală.


directă.
produce urmarea imediată. Această infracţiune se poate comite şi în formă
continuată.
B. Modalităţi. Există o singură modalitate normativă şi o multitudine de
modalităţi faptice.
C. Sancţiuni. Sancţiunea pentru această infracţiune în varianta tip este amenda,
iar pentru varianta agravată este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi
3.6.6 Nerespectarea regimului urnei de vot

(1) Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea
(2) Încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului
electoral al secţiei de votare ori transportarea acesteia de către alte persoane
sau în alte condiţii decât cele prevăzute de lege se pedepseşte cu închisoare de
la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
relaţii sociale privind corectitudinea desfăşurării alegerilor şi asigurarea
secretului votului care nu pot exista fără respectarea regimului urnei de vot,
care presupune deschiderea acesteia la ora stabilită pentru închiderea votării,
supravegherea şi manipularea urnelor speciale doar de către persoanele în
drept, în deplin acord cu dispoziţiile legale.
b) Obiectul material este reprezentat de urna sau urnele care sunt deschise,
desfăcute, desigilate, înainte de ora stabilită pentru votare, precum şi de urnele
speciale al căror regim juridic nu este respectat.
B. Subiectul infracţiunii. a) Subiectul activ nu este circumstanţiat prin lege, dar
considerăm că este unul calificat, fiind un membru al biroului electoral al
secţiei de votare sau judeţean sau chiar din Biroul Electoral Central. În mod
normal, o altă persoană din exterior nu poate avea acces la urne pentru a le
deschide. Potrivit dispoziţiilor din legea electorală, urna se deschide în prezenta
preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare şi a membrilor acestuia.
Aceleaşi explicaţii rămân valabile şi în cazul dispoziţiilor referitoare la urna
specială de vot.
b) Subiect pasiv este statul şi biroul electoral al secţiei de votare.

A. Latura obiectivă. a) Elementul material, în varianta tip prevăzută în alin.

(1), este reprezentat de o acţiune. Acţiunea se concretizează într-o comportare
exterioară prin care subiectul activ deschide urna. Deschiderea presupune
înlăturarea dispozitivului de închidere – înlăturarea capacului, ruperea
sigiliului.
Pentru a exista această infracţiune trebuie îndeplinită o cerinţă esenţială privind
timpul săvârşirii infracţiunii. Astfel, fapta de deschidere a urnelor trebuie să se
realizeze înainte de ora stabilită prin lege pentru încheierea votării. Potrivit art.
77 din Legea nr. 67/2004, privind alegerile locale, votarea se desfăşoară într-o
singură zi; ea începe la ora 700 şi se încheie la ora 2100. Orice faptă de
deschidere a urnelor înainte de ora 2100 constituie infracţiune. Dispoziţii
similare privind intervalul de desfăşurare al alegerilor există şi în legea privind
alegerile prezidenţiale sau privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.
În varianta prevăzută în alin. (2) al art. 390 CP, elementul material constă în
acţiunile de încredinţare a urnei speciale altor persoane decât membrilor
biroului electoral al secţiei de votare ori de transportarea a acesteia de către alte
persoane sau în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
b) Urmarea imediată constă într-o stare de pericol. Mai întâi trebuie să se
dovedească faptul că o persoană a deschis o urnă sau mai multe înainte de ora
stabilită pentru votare sau că urna specială a fost încredinţată altor persoane
decât membrilor biroului electoral al secţiei de votare ori transportarea acesteia
a fost făcută de către alte persoane sau în alte condiţii decât cele prevăzute de
lege. Din aceste acţiuni rezultă şi starea de pericol cu privire la corectitudinea
desfăşurării alegerilor.
c) Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
infracţiune este intenţia directă sau indirectă.
La această infracţiune poate exista un mobil special sau un scop special. Astfel,
urna poate fi deschisă în scopul introducerii unor voturi false şi al scoaterii
celor adevărate, precum şi din dorinţa de a avea succes în alegeri doar o
anumită persoană avută în vedere de autorul infracţiunii.
A. Forme. Actele de pregătire sunt posibile, dar nu se pedepsesc. Tentativa,
potrivit art. 393 CP, se pedepseşte.
B. Modalităţi. Există patru modalităţi normative. În funcţie de ora săvârşirii
infracţiunii, de mijloacele folosite, de numărul participanţilor şi al locului unde
s-a comis fapta, pot exista mai multe modalităţi faptice.
C. Sancţiuni. Pedeapsa pentru această infracţiune, în varianta prevăzută la alin. (1)
este închisoarea de la unu la 3 ani sau amenda şi interzicerea exercitării unor
drepturi, iar în varianta din alin. (2) este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
amenda şi interzicerea exercitării unor drepturi.
3.6.7 Falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale


(1) Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se

pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi înscrierea în copia de pe lista
electorală permanentă a unor persoane care nu figurează în această listă.
(3) Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care
alterează înregistrarea ori însumarea rezultatelor obţinute în secţiile de votare
sau determină repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(4) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează introducerea de date, informaţii sau
proceduri care duc la alterarea sistemului informaţional naţional necesar
stabilirii rezultatelor alegerilor.
relaţii sociale privind încrederea publică acordată documentelor, evidenţelor
electorale, programelor informatice sau sistemului informaţional naţional
necesar stabilirii rezultatului alegerilor că exprimă adevărul în această privinţă.
b) Obiectul material este reprezentat în funcţie de variantele prevăzute în textul
de lege, de înscrisurile de la birourile electorale care sunt falsificate, de copia
de pe lista electorală permanentă, de programul informatic viciat utilizat, ori de
sistemul informaţional naţional necesar stabilirii rezultatelor alegerilor asupra
căruia se intervine pentru alterare.
B. Subiectul infracţiunii. a) Subiectul activ nu este circumstanţiat prin lege, dar
considerăm că este unul calificat, fiind un membru al biroului electoral al
secţiei de votare sau judeţean sau chiar din Biroul Electoral Central, sau orice
altă persoană care prin natura funcţiei are acces, chiar şi temporar, la
activităţile ce se desfăşoară cu prilejul alegerilor.
b) Subiect pasiv este statul, în principal. În postura unui subiect pasiv secundar
se poate regăsi şi candidatul dezavantajat urmare a falsificării, vicierii sau
alterării rezultatului alegerilor.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material în varianta prevăzută în alin. (1)
este reprezentat de o acţiune de falsificare prin orice mijloace a înscrisurilor de
la birourile electorale. Falsificarea se poate realiza prin contrafacere sau
alterare.
Elementul material în cazul variantei prevăzute în alin. (2) este reprezentat de
acţiunea de înscriere în copia de pe lista electorală permanentă a unor persoane
care nu figurează în această listă.
Potrivit variantei prevăzute în alin. (3), elementul material este reprezentat de
acţiunea de introducere în uz sau de folosire a unui program informatic cu vicii
care alterează înregistrarea ori însumarea rezultatelor obţinute în secţiile de
votare sau determină repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii.

Varianta din alin. (4) are ca element material acţiunea de introducere de date,
informaţii sau proceduri care duc la alterarea sistemului informaţional naţional
necesar stabilirii rezultatelor alegerilor.
Ceea ce este comun acestor variante este că reprezintă modalităţi de denaturare,
alterare, viciere, falsificare a rezultatelor alegerilor în cele din urmă, sau cel
puţin au aptitudinea de a produce acest rezultat.
b) Urmarea imediată constă într-o stare de pericol. Mai întâi trebuie să se
dovedească faptul că o persoană a deschis o urnă sau mai multe înainte de ora
stabilită pentru votare sau că urna specială a fost încredinţată altor persoane
decât membrilor biroului electoral al secţiei de votare ori transportarea acesteia
de către alte persoane sau în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. Din
aceste acţiuni rezultă şi starea de pericol cu privire la corectitudinea
desfăşurării alegerilor.
c) Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
infracţiune este intenţia directă sau indirectă.
La această infracţiune poate exista un mobil special sau un scop special. Astfel,
urna poate fi deschisă în scopul introducerii unor voturi false şi al scoaterii
celor adevărate, precum şi din dorinţa de a avea succes în alegeri doar o
anumită persoană avută în vedere de autorul infracţiunii.
A. Forme. Actele de pregătire sunt posibile, dar nu se pedepsesc. Tentativa,
potrivit art. 393 CP, se pedepseşte.
B. Modalităţi. Exista patru modalităţi normative. În funcţie de ora săvârşirii
infracţiunii, de mijloacele folosite, de numărul participanţilor şi al locului unde
s-a comis fapta, pot exista mai multe modalităţi faptice.
C. Sancţiuni. Pedeapsa pentru această infracţiune, în variantele prevăzute la alin.
(1) şi (2), este închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi, iar în variantele din alin. (3) şi (4) este închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi
SARCINA DE LUCRU 4
Sarcina de lucru 4
1. Care sunt principalele modificări introduse în legislația penală
odată vu intrarea în vigoare a Codului penal din 2014, cu privire
la infracțiunile electorale?

3.7 Infracţiuni contra securităţii naţionale

3.7.1 Trădarea
Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o
organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi
unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:
a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare
străine;
b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei
activităţi ostile împotriva securităţii naţionale, se pedepseşte cu închisoarea de
la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Infracţiunea de trădare presupune, ca orice infracţiune, anumite elemente
preexistente, şi anume: obiectul şi subiecţii infracţiunii.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic generic este identic pentru toate
infracţiunile contra statului.
b) Obiectul juridic special al acestei infracţiuni este reprezentat de ansamblul
relaţiilor sociale ce privesc unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea şi
independenţa statului, valori sociale fundamentale ce garantează viabilitatea şi
existenţa statului.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ al trădării este calificat, în sensul că
acesta trebuie să fie cetăţean român. Această calitate cerută de lege trebuie să
existe la data săvârşirii infracţiunii. În măsura în care făptuitorul nu
îndeplineşte această cerinţă a subiectului activ pentru a exista infracţiunea de
trădare prevăzută în art. 394 CP, fapta va fi încadrată în art. 399 CP (acţiunile
ostile contra statului în cazul căreia subiectul activ trebuie să aibă calitatea de
cetăţean străin sau de apatrid). Infracţiunea de trădare poate fi săvârşită atât de
un autor unic, cât şi în participaţie, sub toate formele acesteia.
b) Subiect pasiv al infracţiunii este statul român.
A. Latura obiectivă. a) Infracţiunea de trădare se realizează, sub aspectul
elementului material, prin acţiunea făptuitorului de a intra în legătură cu o
putere sau o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora.
Intrarea în legătură presupune stabilirea unui contact cu unul din factorii
enumeraţi în textul de lege: putere sau organizaţie străină ori agenţi ai acestora.
Nu are relevanţă din iniţiativa cui s-a realizat legătura. Intrarea în legătură se
poate realiza prin contact personal sau prin utilizarea altor metode: în scris,
prin mijloace de telecomunicaţii, prin intermediul altei persoane etc. Pentru
calificarea faptei nu interesează locul unde s-a realizat legătura (în ţară sau în
străinătate), dacă aceasta a fost anticipată sau ocazională ori cât timp a durat
întâlnirea sau contactul propriu-zis1.
1
A se vedea, în acest sens: [CITATION Don71 \p 33 \t \l 1033 ]; [CITATION Vas75 \p 19 \t \l 1033 ].

Intrarea în legătură este un act bilateral în care sunt implicate cel puţin două
părţi, respectiv făptuitorul şi unul din cei trei factori: putere străină, organizaţie
străină sau agenţi ai acestora.
Prin „putere străină” înţelegem, în primul rând, un stat străin, dar şi o
formaţiune statală străină, indiferent de faptul dacă aceasta a dobândit sau nu
recunoaştere internaţională.
„Organizaţie străină”, în accepţiunea art. 394 CP, poate fi orice grup străin
constituit sub formă de asociaţie, mişcare, partid, uniune, societate, fundaţie
etc., indiferent dacă aceasta are caracter naţional sau internaţional, dacă este
sau nu recunoscută oficial.
„Agent” al unei puteri sau organizaţii străine este acea persoană care lucrează
pentru o putere sau organizaţie străină, indiferent în ce calitate (reprezentant
diplomatic, consular, comercial, reprezentant, trimis special, mediator,
împuternicit etc.) şi indiferent dacă este sau nu cetăţean al statului respectiv, al
organizaţiei străine, dacă este sau nu remunerat pentru activitatea sa.
b) Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru securitatea
naţională, pentru unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea, independenţa
statului.
c) Fiind infracţiune de pericol, raportul de cauzalitate în cazul trădării rezultă
din însăşi săvârşirea faptei.
infracţiune este intenţia directă, calificată prin scop, deoarece legea cere,
pentru existenţa infracţiunii, ca făptuitorul să urmărească un scop bine precizat:
suprimarea sau ştirbirea unităţii, suveranităţii sau independenţei statului.
Prin „suprimare” se înţelege distrugerea, nimicirea, anihilarea sau încetarea
existenţei componentelor, atributelor fundamentale ale siguranţei naţionale, de
care depinde însăşi existenţa acesteia.
„Ştirbirea” presupune diminuarea, limitarea, îngrădirea suveranităţii, indepen-
denţei sau unităţii statului, cum ar fi situaţia în care s-ar dezmembra o parte din
teritoriul ţării.
Realizarea scopului urmărit de făptuitor prin intrarea sa în legătură cu puterea,
organizaţia străină sau agenţii acestora trebuie să privească anumite acţiuni
expres prevăzute de lege, şi anume: provocare de război contra ţării sau de
înlesnire a ocupaţiei militare străine; subminare economică, politică sau a
capacităţii de apărare a statului; aservire faţă de o putere sau organizaţie
străină; ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei
activităţi ostile împotriva securităţii naţionale.
4. Forme. Sancţiuni
A. Forme. Infracţiunea de trădare se poate săvârşi atât sub forma actelor pregă-
titoare neincriminate, cât şi a tentativei, care este pedepsită potrivit
prevederilor art. 412 alin. (1) CP.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul intră în
legătură cu o putere, organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora; în acest
moment, se conturează starea de pericol pentru securitatea naţională, fără a fi
necesar să se realizeze şi urmările preconizate concomitent cu intrarea în
legătură.

B. Sancţiuni. Pedeapsa principală prevăzută pentru această infracţiune este

închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Dacă persoana care a săvârşit această infracţiune înlesneşte, în cursul urmăririi
penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a
participanţilor, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
3.7.2 Trădarea prin transmitere de informaţii secrete de stat

Transmiterea de informaţii secrete de stat unei puteri sau organizaţii străine ori
agenţilor acestora, precum şi procurarea ori deţinerea de documente sau date ce
constituie informaţii secrete de stat de către cei care nu au calitatea de a le
cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori
agenţilor acestora, săvârşite de un cetăţean român, se pedepsesc cu închisoarea
de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic generic este comun tuturor
infracţiunilor contra securităţii naţionale.
b) Obiectul juridic special al infracţiunii de trădare prin transmitere de
informaţii secrete de stat este format din ansamblul relaţiilor sociale care
privesc securitatea naţională şi a căror apărare este asigurată prin stricta
păstrare a secretului de stat.
Potrivit art. 178 alin. (1) CP, informaţii secrete de stat sunt informaţiile
clasificate astfel, potrivit legii.
c) Acţiunea incriminată poate avea şi un obiect material, atunci când se
exercită asupra unui document care a fost transmis ori procurat sau deţinut în
vederea transmiterii către o putere sau organizaţie străină sau agenţilor
acestora. Pentru existenţa obiectului material este irelevantă forma de
prezentare a documentului: original, copie, reproducere integrală sau în parte
(ca fragmente sau extrase). De asemenea, nu prezintă importanţă dacă, prin
conţinutul lor, aceste date sau documente sunt exacte, incomplete, eronate sau
chiar false.
B. Subiecţii infracţiunii. Atât subiectul activ, cât şi cel pasiv prezintă aceleaşi
caracteristici cu cele pe care le-am analizat la infracţiunea de trădare prevăzută
în art. 394 CP. O deosebire există numai în cazul deţinerii de documente
secrete în scopul transmiterii lor: în acest caz, subiectul trebuie să aibă în plus
calitatea de persoană în ale cărei atribuţii nu intră deţinerea acestor documente.
În cazul în care subiectul activ este un cetăţean străin sau apatrid se va comite
infracţiunea de spionaj prevăzută în art. 400 CP.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al acestei infracţiuni constă în
săvârşirea uneia dintre următoarele acţiuni alternative: transmiterea, procurarea
sau deţinerea de către cei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul
transmiterii, a unor documente sau date din cele prevăzute de lege.
Transmiterea constă în predarea, înmânarea, încredinţarea sau expedierea de
către făptuitor a documentelor sau datelor pe care le are asupra sa către o putere
ori organizaţie străină sau agenţi ai acestora. Nu are relevanţă faptul că

transmiterea s-a făcut în scris sau verbal, direct sau indirect ori dacă cel care
le-a primit le-a folosit sau nu împotriva României, după cum nu are importanţă
că transmiterea s-a efectuat în ţară sau străinătate.
Procurarea de documente sau date, în scopul transmiterii, priveşte situaţia
când subiectul activ nu are asupra sa documentele sau datele pe care doreşte să
le transmită şi, ca atare, el trebuie „să procure” aceste date, documente. Aceasta
se poate realiza prin diferite mijloace: sustragerea, pătrunderea prin fraudă în
locuri interzise, folosirea de calităţi mincinoase etc. Legea prevede în mod
expres condiţia ca procurarea documentelor sau datelor să se facă în scopul
transmiterii către puterea sau organizaţia străină ori agenţii acestora (în acest
context scopul constituie o cerinţă a elementului material al laturii obiective a
infracţiunii şi nu o cerinţă a laturii subiective).
Deţinerea de documente de către acei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în
scopul transmiterii lor, presupune executarea acţiunii de a poseda şi păstra
documentele menţionate în scopul transmiterii lor. Din punct de vedere al
calificării faptei, nu prezintă importanţă dacă este vorba de un singur document
sau mai multe, precum şi modul cum au ajuns documentele în mâna
făptuitorului, fiind însă obligatoriu ca el să nu aibă calitatea de a le cunoaşte,
deci să nu aparţină sectorului său de activitate.
b) În ce priveşte urmarea imediată, legea nu condiţionează existenţa
infracţiunii de producerea unui rezultat distinct de acţiunea incriminată
(infracţiunea va subzista chiar dacă datele, documentele n-ar fi ajuns la agentul
străin, deoarece un asemenea rezultat nu este descris în lege; pe de altă parte,
dacă datele sau documentele nu au ajuns la agentul străin, va exista întotdeauna
o faptă de procurare de date sau documente ori de deţinere de documente în
scopul transmiterii şi care sunt incriminate fără să existe cerinţa unui rezultat
nemijlocit, ca modalităţi normative distincte). Acţiunea de transmitere de date
sau documente secrete, în oricare din modalităţile incriminate, aduce atingere
valorilor sociale ocrotite de lege, prin simpla sa consumare.
c) În raport cu urmarea imediată analizată mai înainte, nu se pune nici
problema legăturii de cauzalitate între acţiune şi rezultat.
B. Latura subiectivă. Trădarea prin transmitere de secrete se săvârşeşte cu
intenţie directă sau indirectă. Aşa cum am precizat mai înainte, termenul
„scop” pe care-l foloseşte art. 395 CP, având semnificaţia destinaţiei obiective
a acţiunii şi nu de finalitate subiectivă urmărită de făptuitor 1, acesta va constitui
o cerinţă a laturii obiective a infracţiunii şi nu va influenţa forma de vinovăţie
(intenţia) şi modalităţile acesteia (intenţia directă sau indirectă).
A. Forme. Infracţiunea poate îmbrăca atât forma actelor pregătitoare asimilate
tentativei, cât şi a tentativei, care sunt pedepsite. Fiind o infracţiune cu
modalităţi alternative de executare (transmitere, procurare, deţinere), ea se va
consuma în momentul producerii urmării imediate arătate de lege, care
cuprinde o cerinţă, sub acest aspect, în conţinutul incriminării.
B. Sancţiuni. Pentru faptele prevăzute în art. 395 CP, pedeapsa este închisoarea
1
A se vedea, în acest sens: [CITATION Don71 \p 59 \t \l 1033 ]; [CITATION Vas77 \p 28 \t \l 1033 ];
[CITATION Vas75 \p 46 \t \l 1033 ]


3.7.3 Trădarea prin ajutarea inamicului

Fapta cetăţeanului român care, în timp de război:
a) predă teritorii, oraşe, poziţii de apărare, depozite ori instalaţii ale forţelor
armate române sau care servesc apărării;
b) predă nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale
care pot servi purtării războiului;
c) procură inamicului oameni, valori sau materiale de orice fel;
d) trece de partea inamicului sau efectuează alte acţiuni care sunt de natură să
favorizeze activitatea inamicului ori să slăbească puterea de luptă a forţelor
armate române sau a armatelor aliate;
e) luptă sau face parte din formaţii de luptă împotriva statului român sau a
aliaţilor săi se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la
25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
b) Obiectul juridic special al infracţiunii de trădare prin ajutarea inamicului
este complex, deoarece, pe lângă valoarea socială specifică acestei infracţiuni
contra securităţii naţionale, mai există şi un alt obiect juridic, adiacent, care
priveşte capacitatea de apărare a statului1.
c) Infracţiunea are şi un obiect material, reprezentat de obiectivele, bunurile
sau valorile asupra cărora se îndreaptă activitatea infracţională: teritorii, oraşe,
poziţii de apărare, depozite ori instalaţii ale forţelor armate române sau care
servesc apărării, nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte
materiale care pot servi purtării războiului, oameni, valori sau materiale de
orice fel.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii trebuie să
îndeplinească aceleaşi cerinţe ca şi în cazul trădării prevăzute de art. 394 CP. În
măsura în care subiectul activ este cetăţean străin sau apatrid, se va comite
infracţiunea de acţiuni ostile contra statului, prevăzută de art. 399 N.C.P.
b) În legătură cu subiectul pasiv trebuie remarcat faptul că acesta poate fi, în
cele mai multe situaţii, statul român, dar şi un stat aliat acestuia.
A. Latura obiectivă. a) Sub aspectul elementului material această infracţiune se
realizează printr-o acţiune sau o inacţiune de ajutare a inamicului.
Textul art. 396 CP prevede diferite modalităţi normative ale acţiunii sau inac-
ţiunii de ajutare a inamicului, cum ar fi: predă teritorii, oraşe, nave, aeronave,
procură duşmanului oameni, valori sau materiale de orice fel, trece de partea
1
A se vedea, în acest sens: [CITATION Don71 \p 42 \t \l 1033 ]; [CITATION Vas77 \p 22 \t \l 1033 ]

inamicului, luptă sau face parte din formaţii de luptă împotriva statului român
sau a aliaţilor săi.
Prin predarea oraşelor, navelor, materialelor etc. se înţelege punerea la
dispoziţia inamicului a acestor obiective şi valori fie prin cedarea lor, fie prin
înlesnirea ocupării acestora ori prin abandonarea lor spre a fi ocupate.
Procurarea de oameni se referă la recrutarea acestora pentru inamic, iar
„procurarea” de valori şi materiale presupune achiziţionarea de bunuri
materiale pentru necesităţile inamicului, indiferent de valoarea strategică a
acestora, cu condiţia ca ele să aparţină armatei române sau să fi putut servi
armatei române ori aliaţilor ei pentru apărare.
Cât priveşte trecerea de partea inamicului, nu are relevanţă modul cum s-a făcut
trecerea la inamic, putându-se realiza acte de dezertare, intrarea în serviciul
inamicului, desfăşurarea unei propagande defetiste pentru demobilizarea propriei
armate etc.
Prin a lupta înţelegem participarea efectivă la operaţiunile militare, iar a face
parte din formaţii de luptă înseamnă simpla înrolare într-o formaţie de luptă a
inamicului, chiar dacă cel în cauză nu a luat parte la luptă.
b) Pentru ca activitatea de ajutare să se constituie ca element material al
infracţiunii prevăzute de art. 396 CP, se impune a fi îndeplinită o condiţie
esenţială, şi anume ajutorul să fie dat inamicului în timp de război.
Potrivit explicaţiilor date de art. 185 CP, prin „timp de război” se înţelege
durata stării de mobilizare a forţelor armate sau durata stării de război.
c) Urmarea imediată şi în cazul acestei infracţiuni de trădare constă în
producerea unei stări de pericol pentru valoarea socială protejată de legea
penală.
d) Raportul de cauzalitate care trebuie să existe între acţiunea incriminată şi
urmarea produsă rezultă, de cele mai multe ori, ex re.
B. Latura subiectivă. Infracţiunea de trădare prin ajutarea inamicului se poate
săvârşi cu intenţie, sub ambele sale forme: directă sau indirectă.
A. Forme. Actele pregătitoare asimilate tentativei şi tentativa se pedepsesc. In-
fracţiunea se consumă prin producerea rezultatului descris în normele de
incriminare (predă, procură, trece de partea inamicului), prin aceasta dând
ajutor inamicului şi punând în pericol securitatea naţională. Pentru modalităţile
care nu presupun existenţa unui rezultat, infracţiunea se consumă prin
săvârşirea acţiunii (de exemplu, efectuează acţiuni de natură să favorizeze
activitatea duşmanului).
B. Modalităţi. Infracţiunea prevăzută în art. 396 CP se poate săvârşi în moda-
lităţi normative diferite pe care le-am trecut în revistă, pentru realizarea
conţinutului infracţiunii şi consumarea acesteia fiind suficientă săvârşirea
oricăreia dintre activităţile ce pot constitui element material al infracţiunii.
C. Sancţiuni. Pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la

3.7.4 Acţiuni împotriva ordinii constituţionale

(1) Acţiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale
ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu
(2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor
săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii
constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat,
dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic generic este identic cu al celorlalte
infracţiuni contra securităţii naţionale.
b) Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute în art. 397 CP este format
din relaţiile sociale care asigură apărarea securităţii naţionale în două dintre
cele mai importante componente ale sale, şi anume: ordinea constituţională şi
puterea de stat.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii de acţiuni
împotriva ordinii constituţionale poate fi orice persoană, deoarece legea nu cere
o calitate specială. Participaţia penală este posibilă sub forma coautoratului,
instigării şi complicităţii.
b) Subiectul pasiv al infracţiunii este statul român a cărui ordine constituţională
sau putere de stat sunt puse în pericol.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 397
CP se realizează în varianta tip prin acţiunea armată întreprinsă în scopul
schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării
puterii de stat, iar în varianta atenuată prin acţiuni violente îndreptate împotriva
persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună.
b) Cerinţe esenţiale. Pentru întregirea elementului material al variantei atenuate
se cere ca acţiunile violente să pună în pericol securitatea naţională.
c) Urmarea imediată a acestei infracţiuni constă în crearea unei stări de pericol
pentru securitatea naţională, efect care decurge din săvârşirea acţiunilor care
sunt incriminate în art. 397 CP.
d) Neprevăzându-se un rezultat material nemijlocit, nu se pune nici problema
dovedirii legăturii de cauzalitate între acţiune şi rezultat.
B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea
denumită „Acţiuni împotriva ordinii constituţionale” este intenţia directă sau
indirectă.
Scopul cu care acţionează făptuitorul este schimbarea ordinii constituţionale ori
îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat.
Mobilul nu este menţionat în textul art. 397 CP, dar stabilirea şi probarea
acestuia are relevanţă în procesul de individualizare a pedepsei aplicate.


A. Forme. Infracţiunea prevăzută în art. 397 CP poate îmbrăca atât forma
actelor pregătitoare, cât şi a tentativei, ambele fiind sancţionate potrivit
prevederilor art. 412 alin. (1) şi (2) CP. Consumarea are loc în momentul
executării oricăreia din acţiunile ce constituie element material al acestei
infracţiuni.
B. Modalităţi. Infracţiunea prezintă două modalităţi normative: o variantă tip
[art. 397 alin. (1)] şi o variantă atenuată [art. 397 alin. (2)]. În privinţa
modalităţilor de fapt putem întâlni o multitudine de aspecte.
C. Sancţiuni. Pentru varianta tip, legea prevede pedeapsa cu închisoarea de la
15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar pentru varianta
atenuată pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
3.7.5 Înalta trădare

Faptele prevăzute în art. 394-397, săvârşite de către Preşedintele României
sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării,
constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă
sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic generic este identic cu al celorlalte
infracţiuni contra securităţii naţionale.
b) Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute în art. 398 CP este format
din relaţiile sociale ce constituie în mod alternativ obiect juridic special al
infracţiunilor prevăzute în art. 394-397 (a se vedea explicaţiile date anterior).
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii de înaltă
trădare este calificat în persoana Preşedintelui României sau a unui alt membru
al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
b) Subiectul pasiv al infracţiunii este statul român.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 398
CP se realizează prin oricare dintre acţiunile ce constituie, în mod alternativ,
elementul material al infracţiunilor prevăzute în art. 394-397 CP.
b) Cerinţe esenţiale. În măsura în care sunt prezente în textele de incriminare
ale infracţiunilor prevăzute în art. 394-397 CP, cerinţele esenţiale trebuie
îndeplinite şi în cazul infracţiunii de înaltă trădare.
c) Urmarea imediată a acestei infracţiuni constă în crearea unei stări de pericol
pentru securitatea naţională.

d) Neprevăzându-se un rezultat material nemijlocit, nu se pune nici problema

dovedirii legăturii de cauzalitate între acţiune şi rezultat.
B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea
denumită „Înaltă trădare” este intenţia directă sau indirectă.
Mobilul şi scopul au aceeaşi relevanţă ca şi în cazul infracţiunilor prevăzute în
art. 394-397 CP.
A. Forme. Infracţiunea prevăzută în art. 398 CP poate îmbrăca forma tentativei,
sancţionată potrivit prevederilor art. 412 alin. (1) CP. Consumarea are loc în
momentul executării oricăreia din acţiunile ce constituie element material al
infracţiunilor prevăzute în art. 394-397 CP.
B. Sancţiuni. Infracţiunea de înaltă trădare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă
sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
3.7.6 Atentatul care pune în pericol securitatea naţională

Atentatul contra vieţii săvârşit împotriva unei persoane care deţine o funcţie
de demnitate publică, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se
pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi
b) Obiectul juridic special al infracţiunii de atentat care pune în pericol
securitatea naţională a statului este complex, deoarece ea are, mai întâi, un
obiect juridic special principal constituit din relaţiile sociale privind securitatea
statului (dreptul la suveranitate, independenţă, unitate), separat existând şi un
obiect juridic special secundar format din relaţiile sociale care asigură dreptul
persoanei fizice la viaţă, integritate corporală sau sănătate.
c) Infracţiunea are şi un obiect material, reprezentat de corpul persoanei care
poate deveni victima atentatului.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ nemijlocit al infracţiunii poate fi orice
persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Legea nu
cere nicio calitate specială care să fie întrunită în persoana subiectului activ.
Într-o accepţiune mai largă, cei care săvârşesc asemenea activităţi infracţionale
sunt „terorişti” care acţionează pentru a destabiliza structurile interne ale
statului, pentru a crea o instabilitate politică şi socială internă sau
internaţională.
b) Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul. Infracţiunea de atentat
prevăzută de art. 401 CP are şi un subiect pasiv secundar care, în formularea
acestui text de lege, este persoana care deţine o funcţie de demnitate publică.

Prin infracţiunea de atentat se aduce atingere nu numai corpului persoanei su-

puse atentatului, dar şi activităţii pe care o desfăşoară victima în astfel de
funcţii, cu repercusiuni de amploare pentru ceea ce reprezintă siguranţa internă
şi exterioară a ţării. Nu interesează dacă activitatea desfăşurată de subiectul
pasiv secundar constituie o însărcinare de lungă durată sau o misiune singulară
ori modul în care a fost învestit cel în cauză (prin alegere sau numire); este
indiferent şi dacă el este cetăţean român sau străin, dacă însărcinarea a fost dată
în ţară sau în străinătate de către statul român, un stat străin sau o organizaţie
internaţională, urmând însă a fi îndeplinită în România, esenţial este ca
periclitarea vieţii sau integrităţii corporale a subiectului pasiv să provoace
tulburări de natură să pericliteze securitatea statului.
Nu există incriminări anume privind locul şi timpul comiterii infracţiunii.
A. Latura obiectivă. a) Infracţiunea se realizează, cât priveşte elementul
material, prin săvârşirea unui atentat îndreptat împotriva vieţii unei persoane
care îndeplineşte o funcţie de demnitate publică. Analizând etimologia
cuvântului „atentat”, doctrina dreptului penal apreciază în mod unitar că acesta
presupune o acţiune, un atac material şi violent susceptibil să provoace
uciderea unei persoane, ca şi simpla încercare de a produce această urmare.1
Prin urmare, acţiunea care formează substanţa elementului material al
infracţiunii de atentat presupune, în egală măsură, atât fapta în formă
consumată, cât şi tentativa la respectiva infracţiune. Acest mod de formulare a
elementului material este justificat dacă avem în vedere intenţia legiuitorului de
a incrimina nu numai activitatea infracţională care a produs uciderea persoanei
victimă a atentatului, dar şi încercarea de a comite fapta, dacă prin asemenea
modalităţi este pusă în pericol valoarea socială principală, pe care o reprezintă
securitatea naţională. Această din urmă condiţie constituie o cerinţă esenţială
care întregeşte latura obiectivă a infracţiunii de atentat prevăzută de art. 401
CP, şi anume fapta să pună în pericol securitatea naţională. Existenţa acestei
cerinţe va fi evaluată în raport cu importanţa activităţii de stat sau publice pe
care o îndeplineşte victima atentatului, dar şi cu ecoul, rezonanţa şi reacţia pe
care a produs-o în rândul opiniei publice atentatul, implicaţiile pe care le-a
declanşat acesta pe plan intern şi internaţional.
b) Infracţiunea de atentat, afectând două valori sociale distincte, care se
constituie ca obiecte juridice specifice (principal şi secundar) ale acestei
infracţiuni, va avea două urmări imediate: în principal, crearea unei stări de
pericol pentru siguranţa statului, în secundar suprimarea sau punerea în pericol
a vieţii persoanei care deţine o funcţie de demnitate publică şi prin aceasta
crearea unei stări de pericol pentru securitatea naţională.
c) În raport cu urmările imediate analizate mai sus se va verifica şi existenţa
legăturii de cauzalitate. Aceasta va trebui constatată în raport cu urmările
imediate produse asupra corpului persoanei supuse atentatului, deoarece numai
în acest caz există o urmare distinctă, în timp şi spaţiu, şi apare necesară
stabilirea acestei legături.
B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea de
atentat este intenţia, directă sau indirectă. Reprezentarea subiectului trebuie
raportată, în egală măsură, la ambele urmări imediate, acesta trebuie să-şi dea
seama că acţiunea sa poate produce moartea sau vătămarea integrităţii
1
A se vedea, în acest sens: [CITATION Don71 \p 81 \t \l 1033 ]; [CITATION Vas75 \p 31 \t \l 1033 ]; O.
Loghin, A. Filipaş, op. cit., p. 21; [CITATION Dob001 \p 37 \t \l 1033 ]; [CITATION Vas02 \p 51 \l 1033 ]

corporale a victimei şi că prin aceasta se creează un pericol pentru securitatea

naţională, consecinţe pe care făptuitorul le urmăreşte sau dacă nu le urmăreşte,
acceptă posibilitatea producerii lor.
A. Forme. Infracţiunea este susceptibilă de a fi săvârşită atât sub forma actelor
pregătitoare asimilate tentativei, cât şi a faptei consumate. Tentativa, în cazul
acestei infracţiuni, fiind asimilată infracţiunii consumate, nu există o fază
propriu-zisă a tentativei, săvârşirea oricărui act de execuţie a atentatului
constituind infracţiune consumată.
B. Modalităţi. Dispoziţia care incriminează atentatul prevede o singură
modalitate normativă de săvârşire, însă, din punct de vedere faptic, activitatea
infracţională poate îmbrăca modalităţi deosebit de diverse.
C. Sancţiuni. Infracţiunea se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare
3.7.7 Atentatul contra unei colectivităţi

Atentatul săvârşit contra unei colectivităţi prin otrăviri în masă, provocare de
epidemii sau prin orice alt mijloc, în scopul îngreunării sau împiedicării
exercitării puterii de stat, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu
închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
2. Condiţiile preexistente
b) Obiectul juridic special al infracţiunii de atentat contra unei colectivităţi
este, de asemenea, complex, fiind format dintr-un obiect juridic special
principal şi care constă în relaţiile sociale referitoare la securitatea naţională, a
căror apărare este asigurată prin păstrarea neatinsă a puterii de stat. De
asemenea, există un obiect juridic special, secundar, constând în relaţiile
sociale a căror apărare depinde de ocrotirea vieţii, integrităţii corporale sau
sănătăţii persoanelor care fac parte dintr-o colectivitate. Prin atingerea adusă
obiectului secundar se realizează atingerea obiectului juridic special principal.
c) Infracţiunea are şi un obiect material, reprezentat de corpul persoanelor care
ar putea fi ucise sau vătămate prin activitatea infracţională.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Cât priveşte subiectul activ al infracţiunii, acesta
poate fi orice persoană, deoarece legea nu prevede nicio calitate anume.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
b) Unele menţiuni se impun a fi făcute în legătură cu subiectul pasiv secundar,
care, în formularea din art. 402 CP, este o colectivitate. Prin „colectivitate”
trebuie să înţelegem o grupare socială, organizată după anumite criterii de
ordin politic sau economic, ce-şi duce existenţa într-un spaţiu bine determinat,
indiferent de mărimea acesteia şi de recunoaşterea ei de către structurile statale

sau alte comunităţi similare1. Evident, comunitatea nu poate fi lezată ca entitate

globală, ci numai prin vătămarea adusă persoanelor care compun
colectivitatea.
Pentru existenţa infracţiunii de atentat contra unei colectivităţi legea nu cere
vreo condiţie specială de loc sau timp.
A. Latura obiectivă a infracţiunii de atentat contra unei colectivităţi prezintă
următoarele particularităţi: a) Elementul material este reprezentat de o acţiune
de ucidere sau de vătămare a integrităţii corporale ori a sănătăţii membrilor
unei colectivităţi care se realizează prin otrăviri în masă, provocarea de
epidemii sau prin orice alt mijloc.
Otrăvirile în masă se pot produce prin infectarea surselor de apă, a culturilor,
alimentelor etc.; provocarea de epidemii presupune răspândirea unor boli
molipsitoare prin aer, apă sau hrană; legiuitorul foloseşte o ultimă formulă, mai
largă prin orice alt mijloc cum ar fi: iradierea, provocarea de explozii, gazarea,
înfometarea, producerea unor inundaţii etc.
Asemănător infracţiunii de atentat care pune în pericol securitatea naţională şi
în cazul atentatului prevăzut de art. 402 CP, tentativa este asimilată infracţiunii
consumate.
c) Atentatul contra unei colectivităţi produce, de asemenea, două urmări ime-
diate: în principal, crearea unei stări de pericol pentru siguranţa statului, fapta
fiind de natură să slăbească puterea de stat, iar în secundar, uciderea sau
vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii membrilor unei colectivităţi sau
crearea unei stări de pericol pentru aceste valori.2
B. Latura subiectivă. Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea se poate
săvârşi numai cu intenţie directă, calificată prin scopul expres prevăzut de
norma de incriminare, acela al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de
stat.
A. Forme. Infracţiunea de atentat contra unei colectivităţi este susceptibilă să
îmbrace atât forma actelor pregătitoare, cât şi a tentativei şi infracţiunii
consumate. Din momentul în care făptuitorul trece la executarea activităţii
infracţionale, fapta se consumă, indiferent dacă actele respective şi-au produs
sau nu rezultatul urmărit de autor.
B. Modalităţi. Textul art. 402 CP prezintă mai multe modalităţi faptice sub care
se poate realiza elementul material al infracţiunii: otrăviri în masă, provocarea
de epidemii, precum şi prin orice alt mijloc.
C. Sancţiuni. Atentatul contra unei colectivităţi se pedepseşte cu detenţiune pe
viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
1
A se vedea: [CITATION Don71 \p 87 \t \l 1033 ]; [CITATION Vas77 \p 35 \t \l 1033 ]
2
Ibidem.

3.7.8 Actele de diversiune

Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în
întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a
instalaţiilor industriale, a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport, a
mijloacelor de telecomunicaţie, a construcţiilor, a produselor industriale sau
agricole ori a altor bunuri, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se
pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
b) Obiectul juridic special al infracţiunii de acte de diversiune este complex,
existând un obiect juridic special principal, constând în relaţiile sociale
referitoare la securitatea naţională şi un obiect juridic special secundar,
reprezentat prin relaţiile sociale care privesc avutul public.
c) Infracţiunea are un obiect material, format din bunurile, enumerate exem-
plificativ, asupra cărora se poate îndrepta nemijlocit activitatea infracţională:
uzine, instalaţii industriale, maşini, căi de comunicaţie, mijloace de transport,
mijloace de telecomunicaţie, construcţii, produse industriale sau agricole ori
alte bunuri.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Infracţiunea poate avea ca subiect activ nemijlocit
orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale ale răspunderii penale,
deoarece legea nu cere o calitate specială. Actele de diversiune pot fi săvârşite
şi în participaţie sub toate formele sale.
b) Subiectul pasiv principal este statul, în timp ce subiectul pasiv secundar este
societatea comercială, regia autonomă, firma cu capital deplin sau majoritar de
stat care ocupă o poziţie importantă pe planul realizării intereselor economice
ale statului şi al asigurării siguranţei statului.
Nu există menţiuni speciale privind locul şi timpul comiterii infracţiunii.
A. Latura obiectivă. a) Pornind de la prevederile art. 403 CP, se observă că
elementul material al infracţiunii de acte de diversiune se realizează, de regulă,
prin acţiuni care se pot înfăţişa sub trei modalităţi: distrugerea, degradarea ori
aducerea în stare de neîntrebuinţare. Prin distrugere se înţelege nimicirea,
dezintegrarea bunurilor, suprimarea stării lor de fapt anterioare. Acţiunea de
degradare presupune diminuarea, alterarea valorii bunurilor, care îşi pierd în
parte sau în totalitate calităţile. Ultima modalitate, aducerea în stare de
neîntrebuinţare constă în afectarea potenţialului de utilizare a bunului în raport
cu destinaţia sa iniţială.
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare poate fi totală
(iremediabilă) sau parţială (remediabilă).
Acţiunile prin care se poate realiza elementul material al infracţiunii pot fi
săvârşite în diverse moduri, unele din ele prezentate exemplificativ (explozii şi
incendii), iar altele într-o formulă mai largă, prin expresia „în orice alt mod”,
cum ar fi: provocarea de inundaţii, scufundarea unei nave, deraierea unui tren,
răspândirea de dăunători în culturi, otrăvirea unor animale etc.
b) Latura obiectivă a infracţiunii se întregeşte cu o cerinţă esenţială prevăzută

în art. 403 CP şi care constă în aceea că faptele săvârşite trebuie să pună în
pericol siguranţa statului.
c) Urmarea imediată a infracţiunii de acte de diversiune constă, în principal, în
crearea unei stări de pericol pentru securitatea naţională. În secundar, urmarea
constă în producerea unei pagube avutului public sau privat, cu o extindere
deosebită spre economia naţională.
De observat că, în cazul acestei infracţiuni, există în realitatea obiectivă o
urmare nemijlocită distinctă de acţiunea incriminată: acţiunea de distrugere,
degradare, aducere în stare de neîntrebuinţare trebuie să fi avut ca rezultat
distrugerea bunului, degradarea, aducerea lui în stare de neîntrebuinţare. Prin
realizarea acestei urmări secundare se aduce atingere siguranţei statului.
Această urmare trebuie să se verifice pentru existenţa infracţiunii.
d) În raport cu urmarea nemijlocită constând într-o transformare a obiectului
material, se pune şi problema legăturii de cauzalitate între acţiune şi rezultat.
B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea pre-
văzută în art. 403 CP este intenţia directă sau indirectă.
A. Forme. Infracţiunea poate fi săvârşită atât sub forma actelor pregătitoare,
care sunt asimilate tentativei, cât şi a tentativei şi a infracţiunii consumate.
Consumarea intervine în momentul în care s-a executat integral una din
acţiunile incriminate, s-a produs rezultatul nemijlocit şi prin aceasta s-a realizat
starea de pericol pentru siguranţa statului.
B. Modalităţi. Actele de diversiune prezintă trei modalităţi normative
alternative: distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare. În
raport cu fiecare din acestea, pot exista diferite modalităţi de fapt, ţinând seama
de situaţia concretă; unele modalităţi de fapt sunt prezentate exemplificativ de
lege (explozii şi incendii).
C. Sancţiuni. Pentru această infracţiune se prevede pedeapsa cu închisoarea de
3.7.9 Comunicarea de informaţii false

Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau
informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al
acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic generic este identic cu cel al
celorlalte infracţiuni îndreptate împotriva securităţii naţionale.
b) Obiectul juridic special al infracţiunii de comunicare de informaţii false este
format din ansamblul relaţiilor sociale care privesc securitatea naţională, relaţii

a căror apărare este asigurată în măsura în care nu se produc activităţi de

colportare de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate.
c) Acţiunea incriminată în textul art. 404 CP poate avea şi un obiect material
atunci când ea priveşte un document care a fost supus unei operaţiuni de
falsificare.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii poate fi
orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale. Într-o accepţiune mai
largă, persoanele care săvârşesc aceste activităţi infracţionale sunt „colportori”,
răspânditori de ştiri, date, informaţii ori de documente care sunt nereale.
b) Subiect pasiv principal al infracţiunii este statul. Infracţiunea de comunicare
de informaţii false poate avea şi un subiect pasiv secundar, în măsura în care ea
afectează în mod concret un organ al statului, făcând parte din una dintre cele
trei puteri, cum ar fi, spre exemplu: Parlamentul României, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, Ministerul Afacerilor Externe etc.
Nu sunt făcute precizări speciale referitoare la locul şi timpul săvârşirii infracţiuni.
A. Latura obiectivă. a) Sub aspectul elementului material, infracţiunea se poate
săvârşi prin una din următoarele acţiuni alternative: comunicarea sau
răspândirea de ştiri, date sau informaţii false ori documente falsificate,
cunoscând caracterul fals al acestora.
Comunicarea constă în prezentarea, informarea, înştiinţarea uneia sau mai mul-
tor persoane asupra conţinutului anumitor date, informaţii sau documente.
Răspândirea este acţiunea prin care sunt împrăştiate, difuzate, propagate ştiri,
date, informaţii cu dorinţa ca acestea să ajungă la cunoştinţa publicului.
b) În ambele modalităţi normative, atât în cazul comunicării, cât şi al răspândirii
este necesar să fie îndeplinită o cerinţă esenţială, şi anume activităţile întreprinse
de făptuitor să pună în pericol siguranţa naţională. Această cerinţă va fi
îndeplinită în măsura în care prin importanţa şi semnificaţia ştirilor, datelor,
informaţiilor sau documentelor ori prin amploarea pe care a căpătat-o în mod
concret operaţiunea de comunicare, de răspândire sau prin reacţiile produse pe
plan intern şi internaţional, aceasta s-a repercutat în mod real şi efectiv asupra
stabilităţii interne a statului1.
O altă cerinţă este aceea ca ştirile, datele sau informaţiile să fie false, iar docu-
mentele falsificate. Aceasta presupune că ştirile, datele sau informaţiile nu
corespund realităţii, iar documentele au suferit o operaţie de denaturare a
conţinutului lor prin contrafacere sau alterare.
c) Urmarea imediată constă în executarea uneia din activităţile menţionate şi în
producerea în acest fel a unei stări de pericol pentru securitatea naţională ori
pentru relaţiile internaţionale ale României.
d) Deoarece în conţinutul infracţiunii nu este cerut un rezultat distinct de
acţiunile care sunt incriminate, nu se impune stabilirea legăturii de cauzalitate.
B. Latura subiectivă. Infracţiunea de comunicare de informaţii false poate fi
săvârşită din punct de vedere subiectiv atât cu intenţie directă, cât şi indirectă. În
măsura în care fapta s-ar săvârşi din culpă, nu se mai realizează conţinutul
acestei infracţiuni.
1
A se vedea [CITATION Dob03 \p 21 \t \l 1033 ].


A. Forme. Infracţiunea de comunicare de informaţii false, fiind o infracţiune
comisivă intenţionată, poate îmbrăca atât forma actelor pregătitoare, cât şi a
tentativei, doar cea de-a doua fiind însă pedepsită. Infracţiunea se consumă în
momentul în care a fost săvârşită una din acţiunile incriminate (comunicarea
sau răspândirea) şi în măsura în care fapta este de natură să aducă atingere
securităţii naţionale.
B. Modalităţi. Infracţiunea prezintă două modalităţi alternative: comunicarea şi
răspândirea, consumându-se prin executarea oricăreia dintre ele. Fiecare
modalitate normativă este pretabilă a fi realizată printr-o diversitate de
C. Sancţiuni. Comunicarea de informaţii false se pedepseşte cu închisoarea de
la
unu la 5 ani.
3.7.10 Propaganda pentru război

(1) Propaganda pentru război de agresiune, precum şi răspândirea de ştiri
tendenţioase sau inventate, în scopul provocării unui război de agresiune, se
pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în alin. (1),
săvârşite în scopul provocării unui război de agresiune împotriva României
sau a unui conflict armat intern.
Coexistenţa paşnică a statelor, menţinerea păcii şi securităţii umane constituie
valori de însemnătate primordială pentru toate popoarele lumii, iar ocrotirea
acestora şi prin intermediul mijloacelor de drept penal s-a impus mai ales după
cel de al Doilea Război Mondial1.
Nenumăratele crime săvârşite în cursul celui de al Doilea Război Mondial de
către nazişti au determinat statele din coaliţia antihitleristă să înfiinţeze
tribunalele internaţionale pentru judecarea şi sancţionarea celor ce s-au făcut
vinovaţi de dezlănţuirea războiului, de omoruri, de jafuri şi distrugeri.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile
sociale cu răsfrângeri interne şi interstatale inerente coexistenţei
colectivităţilor umane, relaţii a căror existenţă şi normală desfăşurare sunt
asigurate prin apărarea păcii şi omenirii 2.
b) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale privind pacea, aceasta
fiind definită ca referindu-se la o stare de coexistenţă şi de convieţuire între
popoare, stare care este expresia unui consens între naţiunile şi popoarele lumii
1
[CITATION Sto61 \p "30 şi urm." \t \l 1033 ][CITATION Gea77 \p "143 şi urm." \l 1033 ] ;
[CITATION Dob00 \p 671 \t \l 1033 ] .
2
[CITATION Don722 \p 915 \t \l 1033 ].

şi un rod al voinţei lor de conlucrare, de cooperare în domeniile politic,

economic şi social.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice
persoană care îndeplineşte condiţiile generale de răspundere penală, legea
necerând o calitate specială a acestuia. Astfel, poate fi atât un simplu cetăţean,
cât şi o persoană care îndeplineşte o funcţie pe linie de stat sau în viaţa publică.
Participaţia penală este posibilă sub forma coautoratului, instigării şi
complicităţii.
b) Subiect pasiv este statul ca reprezentant al societăţii, deoarece spectrul
războiului ameninţă întotdeauna societatea şi chiar omenirea în ansamblul ei1.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material se prezintă sub forma unor acţiuni
de propagandă pentru războiul de agresiune sau de răspândire de ştiri
tendenţioase sau inventate în scopul provocării unui război de agresiune.
Ambele modalităţi ale elementului material, trebuie să fie de natură să
servească aţâţării la război. Propaganda constă într-o acţiune de răspândire a
unor idei în favoarea declanşării unui război de agresiune cu scopul de a
convinge şi de a câştiga adepţi. Răspândirea presupune aducerea la cunoştinţa
unui număr nedeterminat de persoane a unor asemenea ştiri. Pe de o parte, este
vorba de ştiri adevărate, dar modul de prezentare este cu totul eronat,
tendenţios, urmărindu-se cu totul alt scop decât dacă s-ar prezenta în mod
normal. Însă activitatea de răspândire se referă şi la ştiri inventate. Este vorba
de ştiri false, care nu au corespondent în realitate.
În această variantă, o cerinţă esenţială a elementului material este aceea ca
ştirile să fie de natură să servească aţâţării la război, adică să fie de natură a
contribui la crearea unei psihoze favorabile războiului.
Răspândirea de ştiri tendenţioase ori inventate se adresează mai mult
elementelor de natură afectivă a conştiinţei2.
b) Urmarea imediată este reprezentată de starea de pericol creată la adresa
securităţii naţionale.
Infracţiunea de la art. 405 CP, fiind una de pericol, urmarea socialmente
periculoasă rezultă din însăşi săvârşirea faptei, nefiind necesară producerea
unui anume rezultat.
infracţiune este intenţia directă, făptuitorul prevăzând că prin fapta sa este
periclitată pacea ca valoare socială, urmărind acest lucru.
A. Forme. Infracţiunea este susceptibilă de acte pregătitoare şi tentativă.
Tentativa la această infracţiune se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care subiectul activ a comis în
întregime acţiunea incriminată în art. 405 CP.
B. Modalităţi. Infracţiunea se poate comite sub forma a două modalităţi norma-
tive: propaganda pentru un război de agresiune şi răspândirea unor ştiri
tendenţioase sau inventate în scopul provocării unui război de agresiune.
1
[CITATION Dob00 \p 672 \t \l 1033 ].
2
[CITATION Ant02 \p 538 \t \l 1033 ].
Acestei modalităţi poate să-i corespundă o varietate de modalităţi de fapt.

Există şi o variantă asimilată, atunci când elementul material are drept scop
declanşarea unui război de agresiune contra României sau a unui conflict armat
intern.
C. Sancţiuni. În ambele variante, infracţiunea de propagandă pentru război se
drepturi.
3.7.11 Compromiterea unor interese de stat

Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sunt
stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, dacă prin
aceasta sunt puse în pericol sau vătămate interesele de stat, se pedepseşte cu
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic generic este identic cu cel al tuturor
b) Obiectul juridic special al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale
referitoare la securitatea naţională a României, a căror normală evoluţie este
asigurată prin protejarea intereselor şi drepturilor statului român în raporturile
sale cu o putere străină, drepturi care au fost stabilite într-un document sau
înscris.
c) Compromiterea unor interese de stat este o infracţiune care are întotdeauna
şi un obiect material, constând în documentul sau înscrisul în care sunt
consemnate drepturi ale statului român în raport cu o putere străină. Aceste
documente sau înscrisuri pot fi tratate, acorduri, convenţii etc. care sunt
susceptibile să producă efecte juridice, adică să dea naştere, să modifice sau să
stingă drepturi ori obligaţii ale statului nostru, în raporturile sale cu o putere
străină.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii prevăzute
de art. 406 CP poate fi orice persoană, legea nefăcând niciun fel de precizare în
legătură cu o eventuală calitate a acestuia. Participaţia penală poate fi realizată
în toate formele sale.
b) Subiectul pasiv al infracţiunii este statul. În secundar ar putea exista un
subiect pasiv în persoana instituţiei care deţine în păstrare documentul sau
înscrisul.
Nu există nicio condiţie de loc şi timp privind comiterea infracţiunii.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material în cazul compromiterii unor interese
de stat se realizează prin mai multe acţiuni alternative, prevăzute în mod expres
de lege, şi anume: distrugerea, alterarea ori ascunderea documentului sau
înscrisului.

Prin distrugere se înţelege operaţiunea de lichidare, desfiinţarea materială a

documentului sau înscrisului prin ardere, rupere, mânjire, ştergerea scrisului,
astfel încât acesta nu mai poate fi refăcut şi utilizat de statul român.
Alterarea reprezintă acea manoperă prin care se aduce o anumită modificare a
conţinutului documentului sau înscrisului, în aşa fel încât prin noua formulare
este schimbată poziţia juridică a statului român în raport cu puterea străină.
Ascunderea presupune o dosire a documentului, prin schimbarea poziţiei sale
iniţiale şi plasarea sa în alte locuri decât cele cunoscute de persoanele care erau
însărcinate oficial cu păstrarea şi manipularea sa, în aşa fel încât acesta să nu
mai poată fi descoperit şi folosit în interesul statului român.
b) Cerinţe esenţiale. Latura obiectivă a infracţiunii de compromitere a unor
interese de stat este întregită de două cerinţe esenţiale, formulate în textul art.
406 CP. O primă cerinţă prevede ca acţiunea făptuitorului să fie îndreptată
împotriva unor documente sau înscrisuri care consemnează drepturi ale statului
român în raport cu o putere străină. Aceste drepturi pot fi de natură teritorială,
pot privi retrocedarea anumitor valori şi bunuri lăsate temporar în depozit,
debite valutare, garanţii etc.; nu are relevanţă vechimea documentului sau
înscrisului, nici dacă acesta este originalul, copie, duplicat sau triplicat, dacă a
fost sau nu recunoscut de puterea străină. Pentru existenţa infracţiunii, mai este
necesar a fi îndeplinită şi o a doua cerinţă esenţială, şi anume acţiunea
făptuitorului să pericliteze sau să vatăme interesele de stat, cu alte cuvinte să
îngreuneze dovedirea şi valorificarea drepturilor statului român în raporturile
sale cu puterea străină.
c) Urmarea imediată constă în producerea consecinţelor cerute de lege în
raport cu fiecare modalitate normativă. Aceste consecinţe sunt distincte de
acţiunea incriminată, chiar dacă legiuitorul foloseşte o expresie prin care le
comprimă în însăşi acţiunea incriminată. Prin prisma acestor consecinţe se
creează starea de pericol pentru siguranţa statului.
d) În raport de urmările menţionate, va fi necesar să se stabilească şi legătura
de cauzalitate între acţiune şi rezultat.
B. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau
indirectă.
A. Forme. Compromiterea unor interese de stat poate cunoaşte atât forma
actelor pregătitoare, cât şi a tentativei, însă numai aceasta din urmă este
pedepsită. Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a produs rezultatul,
adică documentul sau înscrisul a fost distrus, alterat sau ascuns.
B. Modalităţi. Infracţiunea poate fi săvârşită în una din cele trei modalităţi nor-
mative: distrugere, alterare ori ascundere şi într-o varietate nelimitată de
C. Sancţiuni. Infracţiunea este sancţionată cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi

3.7.12 Divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională

(1) Divulgarea unor documente sau a unor date care constituie informaţii
secrete de stat, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu,
dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea
de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu a unui document ce conţine
informaţii secrete de stat, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se
pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani.
A.Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic generic este identic cu cel al
celorlalte infracţiuni din acest titlu.
b) Obiectul juridic special al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale
referitoare la securitatea naţională a căror apărare este asigurată prin ocrotirea
secretului de stat a cărui divulgare pune în pericol această valoare socială.
c) Infracţiunea prevăzută de art. 407 CP are şi un obiect material reprezentat de
un document care constituie informaţie secret de stat, în accepţiunea art. 178
alin. (1) CP.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ nemijlocit al divulgării în
modalitatea prevăzută de art. 407 alin. (1) CP trebuie să aibă calitatea de
funcţionar care a luat cunoştinţă de respectivele documente sau date în cadrul
atribuţiilor sale de serviciu. În modalitatea prevăzută de alin. (2), subiectul
activ este o persoană care n-a cunoscut datele sau documentele în cadrul
îndeplinirii obligaţiilor sale de serviciu. Participaţia penală este posibilă sub
toate formele sale.
b) Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, iar subiect pasiv
secundar poate fi o unitate în păstrarea căreia s-au aflat documentul sau datele
respective.
Nu există o menţiune specială cu privire la locul şi timpul comiterii
infracţiunii.
A. Latura obiectivă. a) Infracţiunea de divulgare prevăzută de art. 407 CP
presupune ca element material o acţiune de divulgare a unor documente sau
date ce constituie informaţii secrete de stat ori o acţiune de deţinere a unui
document ce conţine informaţii secrete de stat.
Divulgarea presupune comunicarea, aducerea la cunoştinţa altor persoane a
unor documente sau date ce constituie informaţii secrete de stat, fără intenţia ca
acestea să ajungă însă în posesia unei puteri, organizaţii străine sau agenţilor
acestora (în caz contrar, fapta va constitui trădare prin transmiterea de secrete),
dar creându-se în acest fel canalul de scurgere a informaţiilor care pot ajunge şi
în mâna unor persoane sau instituţii care le pot folosi împotriva intereselor
statului român.
În mod excepţional, divulgarea se poate realiza şi printr-o inacţiune, atunci
când făptuitorul lasă documentul, cu ştiinţă, la vederea altor persoane ori nu ia
măsurile corespunzătoare de asigurare a acestuia, cunoscând faptul că alte

persoane vor putea în acest fel să se informeze asupra conţinutului

respectivului document1.
Deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu presupune o activitate de trecere în
deţinerea sau posesia făptuitorului a anumitor documente, la care în mod
normal acesta nu avea acces decât în cadrul atribuţiilor sale de serviciu.
Deţinerea va constitui element material al infracţiunii atât în cazul în care
documentele au fost obţinute de făptuitor din afara unităţii la care este angajat
şi fără ca acestea să aibă vreo legătură cu atribuţiile sale de serviciu, dar şi
atunci când au fost obţinute în cadrul instituţiei respective, deşi făptuitorul nu
avea atribuţii în legătură cu deţinerea respectivului document.
b) În raport cu cele două modalităţi normative sub care se poate prezenta
infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului, este
necesar să fie îndeplinită o cerinţă esenţială, şi anume faptele de divulgare sau
deţinere trebuie să pună în pericol securitatea naţională. Îndeplinirea acestei
cerinţe esenţiale va fi evaluată în raport cu importanţa documentelor sau
datelor divulgate ori deţinute, cu materialitatea concretă a faptelor săvârşite,
precum şi cu amploarea scurgerii informaţiilor cuprinse în respectivele
documente.
c) Urmarea imediată rezultă din săvârşirea oricăreia dintre activităţile
infracţionale incriminate în art. 407 CP şi constă în crearea în acest mod a unei
stări de pericol pentru securitatea naţională.
d) Legea nu prevede producerea unui rezultat complet distinct de acţiunea
incriminată, astfel că nu se ridică nici problema stabilirii legăturii de
cauzalitate între acţiune şi rezultat.
B. Latura subiectivă. Infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează
securitatea naţională se săvârşeşte, din punct de vedere subiectiv, cu intenţie
directă sau indirectă. Subiectul prevede că prin acţiunea pe care o desfăşoară
va avea loc o aducere la cunoştinţa altor persoane a unor documente sau date
sau că se realizează deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu a unor
documente ce constituie secrete de stat şi că prin aceasta pune în pericol
siguranţa statului şi urmăreşte acest lucru, sau, dacă nu urmăreşte, acceptă
posibilitatea producerii unor asemenea consecinţe.
A. Forme. Infracţiunea, în modalitatea prevăzută în alin. (1) al art. 407 CP, este
susceptibilă de tentativă. Infracţiunea, atunci când constă în divulgare, se con-
sumă în momentul comunicării documentelor sau datelor, iar în cazul deţinerii,
se consumă în momentul când a început deţinerea în afara îndatoririlor de
serviciu.
B. Modalităţi. Infracţiunea are două modalităţi normative: divulgarea secretului
de stat, deţinerea de documente ce constituie secrete de stat.
C. Sancţiuni. Faptele de divulgare prevăzute în alin. (1) sunt pedepsite cu
închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar
deţinerea prevăzută în alin. (2) ale art. 407 CP, se pedepseşte cu închisoarea de
la 5 la 10 ani.
1
A se vedea, în acest sens, [CITATION Vas75 \p 58 \t \l 1033 ]

Sarcina de lucru 5
1. Analizați, prin comparația elementelor conținutului
constitutiv infracțiunile de trădarea prin transmitere de informaţii
secrete de stat și trădarea prin ajutarea inamicului.
3.7.13 Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională

(1) Atentatul contra vieţii săvârşit împotriva reprezentantului unui stat străin
sau altei persoane care se bucură de protecţie în conformitate cu convenţiile
internaţionale, aflată în misiune oficială în România, se pedepseşte cu
detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea
(2) Infracţiunile intenţionate contra integrităţii corporale, sănătăţii sau
libertăţii, săvârşite împotriva unei persoane dintre cele menţionate în alin. (1),
se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită, ale
cărei limite speciale se majorează cu jumătate.
b) Obiectul juridic special al acestor infracţiuni este în principal constituit din
relaţiile sociale referitoare la securitatea naţională a României, iar în secundar
din relaţiile sociale privind viaţa, integritatea corporală, sănătatea sau libertatea
reprezentantului unui stat străin sau altei persoane care se bucură de protecţie
în conformitate cu convenţiile internaţionale, aflată în misiune oficială în
România.
c) Atunci când infracţiunea se răsfrânge asupra corpului unei persoane care are
calitatea menţionată, fapta va avea un obiect material reprezentat de corpul
victimei.
persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale, cu particularităţile
specifice infracţiunilor ce sunt săvârşite contra vieţii, integrităţii corporale,
sănătăţii, libertăţii sau demnităţii.
b) Subiectul pasiv principal este statul român, periclitat prin infracţiunile săvâr-
şite, iar subiectul pasiv secundar este calificat prin persoana celui care are
calitatea de reprezentant al unui stat străin sau altei persoane care se bucură de
protecţie în conformitate cu convenţiile internaţionale, aflată în misiune
oficială în România.
Au această calitate şefii de state, de guverne, membrii unor delegaţii
guvernamentale, membrii corpului diplomatic, precum şi alte persoane cărora,
prin convenţii internaţionale, li se recunoaşte calitatea de reprezentant al unui

stat străin1, precum şi orice altă persoană care se bucură de protecţie în

conformitate cu convenţiile internaţionale, aflată în misiune oficială în
România.
Nu sunt prevăzute condiţii speciale privind timpul şi locul săvârşirii
infracţiunii.
A. Latura obiectivă. a) Sub aspectul elementului material, infracţiunile contra
persoanelor care se bucură de protecţie internaţională se săvârşesc prin aceleaşi
acţiuni sau inacţiuni prin care se săvârşesc infracţiunile îndreptate împotriva
vieţii (acţiunea de atentat), integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii, executate
de subiectul activ1.
naţională a României, sub aspectul relaţiilor pe care ţara noastră le are cu statul
al cărui reprezentant a fost supus agresiunii, consecinţe produse prin realizarea
urmării secundare derivate din vătămarea adusă obiectului material al
infracţiunii (corpul reprezentantului statului străin sau al persoanei care se
bucură de protecţie în conformitate cu convenţiile internaţionale, aflată în
misiune oficială în România).
c) În raport cu urmarea produsă asupra obiectului nemijlocit (corpul victimei)
va exista şi necesitatea stabilirii legăturii de cauzalitate între acţiune şi rezultat.
B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se execută aceste infracţiuni
este intenţia sau culpa, corespunzător infracţiunii săvârşite de autor. Pentru a
putea fi aplicabile dispoziţiile art. 408 CP, este necesar ca făptuitorul să fi avut
reprezentarea că persoana împotriva căreia a săvârşit infracţiunea este
reprezentantul unui stat străin. Dacă subiectul s-a aflat în eroare asupra acestei
împrejurări va răspunde doar pentru infracţiunea contra persoanei pe care a
săvârşit-o în mod concret.
A. Formele şi modalităţile sunt identice cu cele ale infracţiunilor contra vieţii,
integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii întreprinse de autor.
B. Sancţiuni. Infracţiunile contra persoanelor care se bucură de protecţie
internaţională se sancţionează, în modalitatea prevăzută la alin. (1) al art. 408
cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea
În modalitatea prevăzută la alin. (2), pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru
fapta săvârşită, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.
3.7.14 Constituirea de structuri informative ilegale

Iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri
informative în scopul culegerii de informaţii secrete de stat ori desfăşurarea
1
1
A se vedea [CITATION Her04 \p 137 \l 1033 ]

de către acestea a unei activităţi de culegere sau prelucrare de asemenea

informaţii, în afara cadrului legal, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10
ani şi interzicerea unor drepturi.
A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special al infracţiunii este format
din relaţiile sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu securitatea
naţională, valoare socială susceptibilă a fi atinsă ori expusă unui grav pericol,
prin constituirea de structuri informative ce îşi propun să desfăşoare activităţi
de culegere, prelucrare şi valorificare a informaţiilor secrete de stat în afara
cadrului legal.
b) Infracţiunea nu are obiect material. În ipoteza în care în culegerea,
prelucrarea şi valorificarea informaţiilor, fapta poate avea un obiect material,
constând în suporturile de orice fel care conţin informaţiile cu caracter secret
de stat.
B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ poate fi orice persoană fizică cu
menţiunea că această faptă implică o pluralitate constituită de subiecţi activi.
Subiectul activ poate fi şi o persoană juridică.
De regula, infracţiunea poate fi comisă doar în forma coautoratului şi a actelor
de instigare, întrucât actele de complicitate sunt asimilate actelor de autorat.
Subiectul activ poate fi şi unic, în ipoteza în care cel care a iniţiat fapta a fost
descoperit, mai înainte de a atrage la această faptă şi alte persoane.
În concluzie, toţi cei care participă sub orice formă la constituirea structurii
informative ori la activitatea acesteia, sunt consideraţi coautori.
b) Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, ale cărui structuri şi a cărui
stabilitate sunt periclitate prin activităţile infracţionale. În subsidiar pot fi
prejudiciate şi organele de stat cu atribuţii în ceea ce priveşte culegerea,
prelucrarea sau valorificarea informaţiilor secrete de stat.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al infracţiunii de constituire de
structuri informative ilegale se realizează prin mai multe acţiuni alternative:
iniţierea, organizarea sau constituirea unor structuri informative, ori
desfăşurarea de către aceste structuri a unor activităţi de culegere sau
prelucrare a informaţiilor secrete de stat în afara cadrului legal. Termenul de
structura informativă nu se referă la structurile informative legal constituite şi
nici nu trebuie făcută o analogie perfectă cu modul de organizare a structurilor
informative reglementate de legea română. Poate fi considerată structură
informativă orice grupare organizată, constituită din două sau mai multe
persoane, a cărei activitate vizează culegerea sau prelucrarea informaţiilor
secrete de stat. Nu contează gradul de ierarhizare sau tehnologizare a
respectivei structuri. Nu interesează nici sectorul de activitate al acesteia,
obiectivul vizat putându-se afla în sectorul politic, economic, social sau de altă
natură. Aceste structuri se pot forma independent sau în interiorul ori pe lângă
organizaţii sau grupări teroriste, partide politice, persoane juridice de drept
privat sau public.
Acţiunea de iniţiere presupune fapta de a se face propuneri uneia sau mai
multor persoane, de a trece la constituirea efectivă a unei structuri informative
(nu interesează dacă iniţiatorul a făcut parte apoi, efectiv din structura
informativă respectivă).
Constituirea se referă la crearea efectivă a structurii informative, la realizarea

acordului de voinţă a unui număr de indivizi. Din acest moment structura
informativă are o existenţă propriu-zisă. Organizarea semnifică acordul
membrilor de a coopera la desfăşurarea activităţii structurii informative,
crearea unui program de activităţi concrete, repartizarea sarcinilor, stabilirea
unor ierarhii. Dacă iniţierea poate fi făcută de o singură persoană, constituirea
sau organizarea impune ca necesitate existenţa mai multor persoane, fiind
vorba de o etapă mai avansată decât iniţierea1.
Culegerea de informaţii constă în adunarea, obţinerea de informaţii. Aceasta se
poate realiza prin exploatarea resurselor oficiale sau a persoanelor care deţin
oficial informaţii, prin observare, studiu, cercetare prin fotografiere sau
filmare, interceptare a comunicaţiilor etc.
Prelucrarea informaţiilor semnifică supunerea informaţiilor unor modificări de
formă sau de conţinut, păstrând esenţa originalului, stilizarea acestora,
extragerea acelor date de interes pentru structura informativă sau pentru
persoanele care au angajat această structură pentru obţinerea informaţiilor
respective.
naţională.
c) Legătura de cauzalitate. Între elementul material şi urmarea imediată trebuie
să existe o legătură de cauzalitate. Întrucât nu se prevede un rezultat material
direct şi nemijlocit, această legătură se va desprinde din însăşi materialitatea
faptei.
B. Latura subiectivă. Infracţiunea se poate comite atât cu intenţie directă, cât şi
indirectă.
A. Forme. Infracţiunea este susceptibilă de desfăşurare în timp a activităţii
infracţionale, atât sub forma actelor pregătitoare, cât şi a tentativei. Actele
pregătitoare, asimilate tentativei, sunt sancţionate. Şi tentativa este posibilă şi
se pedepseşte.
Momentul consumării infracţiunii de constituire a structurii informative ilegale
este, după caz, momentul în care se iniţiază, se organizează, se constituie, o
astfel de structură informativă. Infracţiunea se mai realizează în momentul
culegerii, prelucrării sau valorificării informaţiilor în afara cadrului legal.
Infracţiunea poate fi întâlnită şi sub forma continuă, ipoteză în care vom avea şi
un moment al epuizării.
B. Modalităţi. Infracţiunea se caracterizează prin numeroase modalităţi
normative (iniţierea, organizarea, constituirea, culegerea, prelucrarea), cărora
pot să le corespundă variate modalităţi de fapt.
C. Sancţiuni. Pedeapsa pentru această infracţiune este închisoarea de la 3 la 10
1
I. Gheorghi u - Brădet , op. cit., p. 58; [CITATION Don71 \p 134 \t \l 1033 ].

3.7.15 Nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale

(1) Fapta persoanei care, luând cunoştinţă despre pregătirea sau comiterea
vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 394-397, art. 399-403 şi art.
406-409, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoarea de
la 2 la 7 ani.
(2) Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
(3) Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii
penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate,
încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau care, chiar după
punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală
a autorului şi a participanţilor.
b) Obiectul juridic special al infracţiunii de nedenunţare îl constituie relaţiile
sociale referitoare la securitatea naţională, a cărei apărare este asigurată prin
descoperirea şi sancţionarea promptă a faptelor ce sunt îndreptate împotriva
acestei importante valori sociale. Infracţiunea are şi un obiect juridic secundar
ce constă în relaţiile sociale ce privesc înfăptuirea justiţiei.
persoană. Participaţia penală este posibilă doar sub forma instigării1.
b) Subiect pasiv este statul român.
Nu există cerinţe speciale privind locul şi timpul săvârşirii infracţiunii.
A. Latura obiectivă. a) Elementul material al infracţiunii de nedenunţare se
realizează printr-o inacţiune, şi anume prin a nu înştiinţa de îndată autorităţile
despre pregătirea sau comiterea vreuneia dintre infracţiunile contra securităţii
naţionale care sunt enumerate în art. 410 CP.
Omisiunea de a înştiinţa constă în aceea că făptuitorul, deşi a cunoscut că se
pregăteşte săvârşirea sau s-a săvârşit vreuna din infracţiunile prevăzute în art.
394-397, art. 399-403 şi art. 406-409 CP, pentru care există obligaţia de
denunţare, are o atitudine pasivă, neîntreprinzând măsurile necesare care ar
uşura activitatea organelor de urmărire penală pentru descoperirea respectivei
infracţiuni şi identificarea făptuitorilor.
Având în vedere gravitatea acestor infracţiuni şi importanţa unor acţiuni rapide
din partea organelor competente, denunţul poate fi făcut şi fără îndeplinirea
unor condiţii de formă în faţa oricărui organ de stat care are posibilitatea să
informeze pe cei în drept să acţioneze. Cu alte cuvinte, denunţul trebuie făcut
în timpul cel mai scurt, după ce au fost cunoscute faptele săvârşite şi anterior
sesizării organelor de urmărire penală pe alte filiere.
b) Urmarea imediată a acestei infracţiuni constă în crearea în acest mod a unei
stări de pericol pentru securitatea naţională.
1

B. Latura subiectivă. Nedenunţarea se poate săvârşi atât cu intenţie, cât şi din

culpă.
A. Forme. Fiind o faptă omisivă, infracţiunea de nedenunţare nu se poate
săvârşi decât în forma consumată, moment care corespunde cu expirarea
intervalului de timp în care se putea denunţa în mod util respectiva infracţiune
îndreptată contra siguranţei statului.
B. Modalităţi. Infracţiunea poate cunoaşte diferite modalităţi faptice de
executare.
C. Sancţiuni. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Cauze de nepedepsire. Sunt reglementate două cauze de nepedepsire. Prima se
referă la nepedepsirea nedenunţării săvârşite de un membru de familie.
De asemenea, nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a
acţiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate,
punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a
autorului şi a participanţilor.
Sarcina de lucru 6
1. Analizați aspectele comune ale infracțiunilor contra
persoanelor care se bucură de protecţie internaţională..


Rezumat
Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor
informatice
Accesul ilegal la un sistem informatic
Constituie această infracţiune, potrivit art. 360 alin. (1) CP, accesul, fără drept,
la un sistem informatic, varianta tip, şi două variante agravate, prima fiind
prevăzută la alin.(2) unde se prevede că fapta este mai gravă dacă se
săvârşeşte în varianta prevăzută la alin.(1) în scopul obţinerii de date
informatice. De asemenea, a doua variantă agravată, conform art. 360 alin. (3)
CP, fapta este mai gravă, dacă se săvârşeşte în varianta prevăzută la alin.(1) cu
privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri,
dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis
pentru anumite categorii de utilizatori.
Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice

Constituie infracţiunea prevăzută în art. 361 alin. (1) interceptarea, fără drept,
a unei transmisii de date informatice care nu este publică şi care este
destinată unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se
efectuează în cadrul unui sistem informatic.
Constituie o modalitate asimilată infracţiunii, potrivit alin. (2), interceptarea,
fără drept, a unei emisii electromagnetice provenită dintr-un sistem
informatic ce conţine date informatice care nu sunt publice.
Alterarea integrităţii datelor informatice

Constituie infracţiunea prevăzută de art. 362 alin. (I) fapta de a modifica,
şterge sau deteriora date informatice ori de a restricţiona accesul la aceste
date, fără drept.
Perturbarea funcţionării sistemelor informatice

Constituie infracţiunea prevăzută de art. 363 CP fapta de a perturba grav,
fără drept, funcţionarea unui sistem informatic, prin introducerea,
transmiterea, modificarea, ştergerea sau deteriorarea datelor informatice
sau prin restricţionarea accesului la date informatice.
Transferul neautorizat de date informatice

Conţinutul legal
Constituie această infracţiune, potrivit art. 364 CP transferul neautorizat de
date dintr-un sistem informatic saau dintr-un mijloc de stocare a datelor
informatice.
Operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice

Constituie infracţiunea prevăzută în art. 365 alin.(1) CP fapta persoanei care,
fără drept, produce, importă, distribuie sau pune la dispoziţie, sub orice
formă:
a) dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul
comiterii uneia din infracţiunile prevăzute de art. 360- 364;
b) parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit
accesul total sau parţial la un sistem informatic, în scopul săvârşirii uneia din
infracţiunile prevăzute de art.360- 364 CP
De asemenea, constituie infracţiune, potrivit art. 365 alin. (2) CP, deţinerea,

fără drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a unui
cod de acces sau a altor date informatice dintre cele prevăzute în alin. (1) în
scopul săvârşirii unei din infracţiunile prevăzute în art. 360 – 364 CP
Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială

Obiectul juridic generic şi material al infracţiunilor contra regulilor de
convieţuire socială
A. Obiectul juridic generic, comun tuturor infracţiunilor din acest capitol, îl
constituie ansamblul relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare normală
sunt condiţionate de apărarea unor reguli de convieţuire socială (referitoare la
familie, sănătate, obligaţia de ajutor etc.). Aceste relaţii sociale privind
convieţuirea socială sunt reglementate prin diferite norme de conduită,
începând cu cele morale şi terminând cu cele juridice, iar fiecare fascicul de
relaţii formate în concordanţă cu aceste norme constituie indiscutabil valori
sociale, ocrotirea relaţiilor sociale nefiind posibilă fără o apărare prin mijloace
juridice a acestor valori sociale1.
Infracţiunile care aduc atingere regulilor de convieţuire socială sunt
numeroase şi variate. Aceasta se explică prin aceea că şi obiectul
reglementării, adică relaţiile privind convieţuirea socială, sunt numeroase şi
variate; ele pot să se refere la familie, respectul şi buna convieţuire între
oameni, buna cuviinţă, relaţiile dintre locatari, cele referitoare la liniştea
publică etc. Lezarea uneia sau a alteia dintre aceste valori sociale implică
lezarea relaţiilor de convieţuire socială în ansamblul lor, tulburându-se într-un
fel sau altul buna şi paşnica convieţuire socială.
Noţiunea de relaţii de convieţuire socială are, pe de o parte, un sens larg,
potrivit căruia cele mai multe relaţii sociale sunt, în fond, relaţii de convieţuire
socială, relaţii de vieţuire a unor oameni împreună cu alţi oameni. În acest
sens, şi în cazul infracţiunilor contra persoanei se încalcă unele relaţii de
convieţuire socială, după cum se încalcă asemenea relaţii şi în cazul
infracţiunilor contra avutului privat ori a avutului public. Mai mult, în sens
larg, prin orice infracţiune se aduce atingere relaţiilor sociale, deoarece orice
infracţiune tulbură relaţiile sociale, adică relaţiile de convieţuire dintre
oameni, relaţiile de convieţuire socială2.
Noţiunea de relaţii de convieţuire socială are însă şi un sens mai restrâns, când
avem în vedere acele relaţii de convieţuire socială care presupun contacte
apropiate, directe, frecvente între oameni şi a căror încălcare implică o
suferinţă morală, cum sunt: relaţiile de familie, relaţiile de asistenţă a celor
aflaţi în primejdie, relaţiile dintre locatari, relaţiile privind buna cuviinţă şi
respectul reciproc etc. În acest sens este folosită noţiunea de relaţii de
convieţuire socială în acest capitol al cursului.
B. Obiectul material. Unele infracţiuni din acest capitol al cursului au şi obiect
material, de exemplu profanarea de cadavre sau morminte (art. 383 CP),
prelevare ilegală de ţesuturi sau organe (art. 384), iar altele nu, de exemplu,
bigamia (art. 376 CP), instigarea publică (art. 368 CP) etc.
2. Subiecţii infracţiunilor
A. Subiect activ al infracţiunilor la care ne referim poate fi, de regulă, orice
persoană care îndeplineşte condiţiile generale privind răspunderea penală. De
la această regulă există şi excepţii, cum este cazul infracţiunii de abandon de
familie prevăzută de art. 378 CP, când subiect activ poate fi numai o persoană
care are o anumită calitate sau se află într-o anumită situaţie.
1
2

B. Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar poate fi
persoana care a avut de suferit ca urmare a infracţiunii săvârşite. Participaţia
penală, sub toate formele sale este, de regulă, posibilă la majoritatea acestor
infracţiuni.
3. Latura obiectivă
A. Elementul material al laturii obiective se realizează de cele mai multe ori
printr-o acţiune. Există însă şi cazuri când se realizează alternativ şi prin
inacţiune, de exemplu, la infracţiunea de abandon de familie sau numai prin
inacţiune, de exemplu, la infracţiunea de lăsare fără ajutor a unei persoane
aflate în dificultate.
Ideea de bază în jurul căreia sunt sistematizate infracţiunile cuprinse în Titlul
VIII din Partea specială a Noului Cod penal este aceea a relaţiilor sociale
privind convieţuirea socială, considerată ca valoare socială principală şi a
diferitelor segmente de relaţii care intră în alcătuirea valorii sociale principale.
În raport cu aceste fascicule de relaţii, infracţiunile sunt împărţite în trei
subgrupe, şi anume: infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice, infracţiuni
contra familiei, infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat
persoanelor decedate.
B. Urmarea socialmente periculoasă constă, în ce priveşte majoritatea in-
fracţiunilor privind convieţuirea socială, în crearea unei stări de pericol pentru
valorile sociale ocrotite de lege, ca de exemplu, pentru întreţinerea unor
persoane (abandonul de familie) ori pentru educarea unui minor (împiedicarea
accesului la învăţământul general obligatoriu).
C. Între acţiunea (inacţiunea) descrisă de lege şi rezultatul produs trebuie să
existe o legătură de cauzalitate. De regulă, legea nu prevede condiţii speciale
de loc sau timp pentru existenţa infracţiunilor.
4. Latura subiectivă
Forma de vinovăţie cu care se săvârşesc aceste infracţiuni este intenţia directă
sau indirectă.
A. Forme. Deşi, de regulă, aceste infracţiuni sunt susceptibile de forme
imperfecte, de obicei actele pregătitoare nu se pedepsesc.
Tentativa este posibilă la majoritatea infracţiunilor, dar se pedepseşte numai la
infracţiunea de pornografie infantilă, prevăzută în art. 374 CP.
B. Modalităţi. La unele infracţiuni legea prevede numai varianta simplă sau
tipică (cu modalităţi normative specifice), pe când la altele sunt prevăzute
două variante care constituie şi modalităţi normative, agravate. Fiecărei
modalităţi normative poate să-i corespundă o varietate de modalităţi faptice.
C. Sancţiuni. Sancţiunile prevăzute de lege se diferenţiază în raport cu
pericolul social al faptelor, fiind prevăzute atât pedeapsa cu închisoarea,
cât şi amenda. În cazul infracţiunii de constituire a unui grup infracţional
organizat, prevăzută de art. 367 CP, se prevede şi pedeapsa interzicerii
unor drepturi.
Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice

În privinţa grupărilor infracţionale, Codul penal actualpropune renunţarea la
paralelismul existent astăzi între textele care incriminează acest gen de fapte
(grup infracţional organizat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni,
complot, grupare teroristă) în favoarea instituirii unei incriminări cadru –
constituirea unui grup infracţional organizat – cu posibilitatea menţinerii ca
incriminare distinctă a asociaţiei teroriste, dat fiind specificul acesteia.
În categoria incriminărilor noi din acest capitol, trebuie menţionată încercarea

de a determina comiterea unei infracţiuni, incriminare necesară în condiţiile

renunţării la reglementarea, în Partea generală, a instigării neurmate de
executare. Fiind o ipoteză de excepţie, această incriminare nu priveşte decât
faptele grave, sancţionate cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea
mai mare de 10 ani.
Totodată, au fost aduse în secţiunea de faţă textele de incriminare aflate în
prezent în legislaţia specială (Legea nr. 61/1991 şi respectiv Legea nr.
60/1991) şi care prin obiectul lor juridic se încadrează în această categorie. De
asemenea, au fost introduse unele incriminări noi, legate în special de
libertatea de întrunire, menite fie să contribuie la respectarea obligaţiei
pozitive a statului în privinţa asigurării condiţiilor de exercitare a acestei
libertăţi – fiind astfel incriminată împiedicarea desfăşurării unei adunări
publice – fie să protejeze ordinea publică în cazurile de exercitare abuzivă a
libertăţii în cauză (tulburarea ordinii publice prin adunări neautorizate).
Incriminări similare conţin art. 513-514 C.pen. spaniol, art. 431-3 şi urm.
C.pen. francez, art. 302-304 C.pen. portughez, art. 260 C.pen. elveţian, § 125-
126 C.pen. german, § 284-285 C.pen. austriac, cap. 16 § 4 C.pen. suedez.
Prin reglementarea infracţiunii de pornografie infantilă s-a urmărit eliminarea
suprapunerilor în reglementare determinate în prezent de existenţa a trei acte
normative care conţin incriminări în materie (Legea nr. 678/2001, Legea nr.
161/2003 şi Legea nr. 196/2003). Elementele constitutive ale incriminărilor
din aceste texte au fost sintetizate în textul propus de Noul Cod penal, text
care a avut în vedere şi dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului Uniunii
Europene nr. 2004/68/JAI din 22 decembrie 2003 privind lupta împotriva
exploatării sexuale a copiilor şi pedo-pornografiei. Dispoziţii similare se
regăsesc în art. 197 C.pen. elveţian, art. 189 alin. (1) lit. b) C.pen. spaniol, §
184 alin. (3) C.pen. german, § 207a C.pen. austriac, cap. 16 §10a C.pen.
suedez, § 211 alin. final C.pen. norvegian.
Infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri a fost, la rândul ei reformulată,
prin separare de infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice, inclusă
într-un text distinct al acestui capitol. Astfel, infracţiunea de ultraj contra
bunelor moravuri urmează a acoperi situaţiile de expunere în public a unor
imagini ce prezintă o activitate sexuală explicită, dar şi cele de comitere în
public a unor acte de exhibiţionism sau acte sexuale explicite, indiferent de
natura acestora (raporturi sexuale, acte sexuale orale sau anale, acte cu
caracter zoofil etc.). Dispoziţii similare se regăsesc şi în alte legislaţii, ca §
183-183a C.pen. german, § 218-220 C.pen. austriac, cap. 16 § 11 C.pen.
suedez, § 376-377 C.pen. norvegian.
Capitolul al III-lea din Titlul VIII al Părţii speciale a Noului Cod penal
cuprinde incriminarea faptelor prin care se aduce atingere libertăţii cultelor şi
respectului datorat morţilor.
Faţă de textele astăzi în vigoare, incriminările existente au fost completate cu
noi ipoteze şi au fost incriminate noi fapte a căror comitere a fost semnalată în
ultima perioadă. Astfel, s-a prevăzut, ca ipoteză distinctă, obligarea unei
persoane, prin violenţă sau ameninţare, la efectuarea unui act interzis de cultul
căreia îi aparţine (spre exemplu, obligarea unei persoane să consume alimente
interzise de religia sa). De asemenea, a fost incriminată distinct fapta de
profanare a lăcaşurilor şi obiectelor de cult. Reglementări similare regăsim şi
în alte legislaţii, cum ar fi § 166-167 C.pen. german, § 188-189 C.pen.
austriac, art. 522-524 C.pen. spaniol, art. 251-252 C.pen. portughez, art. 261
C.pen. elveţian, § 142 C.pen. norvegian.

În privinţa infracţiunii de profanare de morminte, au fost separate ipotezele de

profanare a unui cadavru de cele referitoare la profanarea unui mormânt sau
monument funerar, intensitatea atingerii aduse valorii sociale ocrotite şi ecoul
social al faptei fiind în mod evident diferite în cele două situaţii.
Reglementările în materie propuse de proiect sunt asemănătoare celor
consacrate de § 190-191 C.pen. austriac, § 167a-168 C.pen. german, art. 225-
17 şi 225-18 C.pen. francez, art. 526 C.pen. spaniol, art. 254 C.pen. portughez,
art. 262 C.pen. elveţian, cap. 16 § 10 C.pen. suedez, § 143 C.pen. norvegian.
Infracţiuni electorale
Împiedicarea exercitării drepturilor electorale
(1) Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a
alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se
drepturi.
Coruperea alegătorilor
(1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul
determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de
candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la
3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare
simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.
Frauda la vot
(1) Fapta persoanei care votează:
alegător se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau
a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.
Frauda la votul electronic

Tipărirea şi utilizarea de date de acces false, accesarea frauduloasă a
sistemului de vot electronic sau falsificarea prin orice mijloace a buletinelor
de vot în format electronic se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Violarea confidenţialităţii votului
(1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu
amendă.
(2) Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de
votare, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi

Nerespectarea regimului urnei de vot

(1) Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea
(2) Încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului
electoral al secţiei de votare ori transportarea acesteia de către alte persoane
sau în alte condiţii decât cele prevăzute de lege se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale

(1) Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale
se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi înscrierea în copia de pe lista
electorală permanentă a unor persoane care nu figurează în această listă.
(3) Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care
alterează înregistrarea ori însumarea rezultatelor obţinute în secţiile de
votare sau determină repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii se
drepturi.
(4) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează introducerea de date, informaţii sau
proceduri care duc la alterarea sistemului informaţional naţional necesar
stabilirii rezultatelor alegerilor.
Infracţiuni contra securităţii naţionale

Trădarea
Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o
organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi
unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:
a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare
străine;
b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei
activităţi ostile împotriva securităţii naţionale, se pedepseşte cu închisoarea
Trădarea prin transmitere de informaţii secrete de stat
Transmiterea de informaţii secrete de stat unei puteri sau organizaţii străine ori
agenţilor acestora, precum şi procurarea ori deţinerea de documente sau date
ce constituie informaţii secrete de stat de către cei care nu au calitatea de a le
cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori
agenţilor acestora, săvârşite de un cetăţean român, se pedepsesc cu închisoarea
Trădarea prin ajutarea inamicului
Fapta cetăţeanului român care, în timp de război:

a) predă teritorii, oraşe, poziţii de apărare, depozite ori instalaţii ale forţelor
armate române sau care servesc apărării;
b) predă nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale
care pot servi purtării războiului;
c) procură inamicului oameni, valori sau materiale de orice fel;
d) trece de partea inamicului sau efectuează alte acţiuni care sunt de natură
să favorizeze activitatea inamicului ori să slăbească puterea de luptă a
forţelor armate române sau a armatelor aliate;
e) luptă sau face parte din formaţii de luptă împotriva statului român sau a
aliaţilor săi se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la
Acţiuni împotriva ordinii constituţionale
(1) Acţiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale
ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu
(2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor
săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii
constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat,
dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de
la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi
Înalta trădare
Faptele prevăzute în art. 394-397, săvârşite de către Preşedintele României
sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării,
constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă
sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
Atentatul care pune în pericol securitatea naţională
Atentatul contra vieţii săvârşit împotriva unei persoane care deţine o funcţie
de demnitate publică, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se
pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi
Atentatul contra unei colectivităţi
Atentatul săvârşit contra unei colectivităţi prin otrăviri în masă, provocare de
epidemii sau prin orice alt mijloc, în scopul îngreunării sau împiedicării
exercitării puterii de stat, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu
închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Actele de diversiune
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în
întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a
instalaţiilor industriale, a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport, a
mijloacelor de telecomunicaţie, a construcţiilor, a produselor industriale sau
agricole ori a altor bunuri, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională,
se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
Comunicarea de informaţii false
Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau
informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al
acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Propaganda pentru război
(1) Propaganda pentru război de agresiune, precum şi răspândirea de ştiri

tendenţioase sau inventate, în scopul provocării unui război de agresiune, se

pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în alin. (1),
săvârşite în scopul provocării unui război de agresiune împotriva României
sau a unui conflict armat intern.
Compromiterea unor interese de stat
Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sunt
stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, dacă prin
aceasta sunt puse în pericol sau vătămate interesele de stat, se pedepseşte cu
Divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională
(1) Divulgarea unor documente sau a unor date care constituie informaţii
secrete de stat, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu,
dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea
de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu a unui document ce conţine
informaţii secrete de stat, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se
pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani.
Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională
(1) Atentatul contra vieţii săvârşit împotriva reprezentantului unui stat străin
sau altei persoane care se bucură de protecţie în conformitate cu convenţiile
internaţionale, aflată în misiune oficială în România, se pedepseşte cu
detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea
(2) Infracţiunile intenţionate contra integrităţii corporale, sănătăţii sau
libertăţii, săvârşite împotriva unei persoane dintre cele menţionate în alin.
(1), se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită, ale
cărei limite speciale se majorează cu jumătate.
Constituirea de structuri informative ilegale

Iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri
informative în scopul culegerii de informaţii secrete de stat ori desfăşurarea
de către acestea a unei activităţi de culegere sau prelucrare de asemenea
informaţii, în afara cadrului legal, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10
Nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale

(1) Fapta persoanei care, luând cunoştinţă despre pregătirea sau comiterea
vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 394-397, art. 399-403 şi art.
406-409, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoarea de
la 2 la 7 ani.
(2) Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
(3) Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii
penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate,
punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală
a autorului şi a participanţilor.



Teste de






Teste de autoevaluare
1. Obiectul material al infracțiunii de interceptarea ilegală a unei transmisii de
date informatice:
a) este reprezentat de fluxul de pachete informatice (succesiunea de biţi „0” şi
„1”, adică succesiunea de impulsuri electrice rezultată din variaţia controlată a
tensiunii), care sunt transportate de la un echipament de calcul către altul sau în
interiorul aceluiaşi sistem informatic, şi spre care se îndreaptă interesul
făptuitorului.
b) poate fi chiar suportul tehnic prin care se realizează comunicaţiile de date
între echipamente, pornind de la port-urile de ieşire ale staţiilor de lucru
(conectorii plăcilor de reţea sau telefonici ai modem-urilor) şi continuând cu
cablurile de transport (de reţea sau telefonice), casetele de conexiuni (în care se
găsesc comutatoarele de reţea - switch-urile), distribuitorii de reţea, router-ele
etc).
c) poate fi constituit din energia (emisia) electromagnetică, ce radiază sau se
găseşte în formă reziduală ori necontrolată (necontrolabilă) în imediata
vecinătate a echipamentelor electronice care alcătuiesc sistemul informatic
vizat.
2. Latura subiectiva a infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice:

a) Implică intenția directă
b) Implică intenția diectă și indirectă
c) Poate implica și culpa.
3. Infracțiunea de bigamie:
a) Există și atunci când făptaşul, deşi era căsătorit, soţii trăiau despărţiţi în fapt,
de un timp îndelungat,
b) Nu există atunci când făptaşul, deşi era căsătorit, soţii trăiau despărţiţi în
fapt, de un timp îndelungat.
c) Poate fi săvârşită fără concursul a două persoane de sex opus.
4. În cazul infracțiunii de profanarea lăcaşurilor sau a obiectelor de cult:

a) Profanarea nu poate consta în desenarea pe pereţii lăcaşurilor de cult a unor
scene obscene;
b) Profanarea constă într-o acţiune prin care se aduce atingere obiectului
material prin alterarea materială ori prin schimbarea poziţiei, a înfăţişării
acestuia de natură a exprima lipsa de respect faţă de lăcaşurile sau obiectele de
cult.
c) Profanarea poate consta în desenarea pe pereţii lăcaşurilor de cult a unor
scene obscene.
5. În cazul infracțiunii de compromiterea unor interese de stat:
a) Subiectul activ poate fi orice persoană, legea nefăcând niciun fel de
precizare în legătură cu o eventuală calitate a acestuia;
b) Subiectul activ trebuie să aibă calitatea de funcţionar;

c) Participația penală este posibilă doar sub forma instigării și complicității.
Bibliografie minimală
Antoniu, G., & colab. (1992). Practica judiciară penală,vol III. Bucuresti:
Editura Academiei Române.
Boroi, A. (1998). Infracţiunea de determinare sau înlesnirea sinuciderii.
Dreptul nr. 7, 60.
Corlăţeanu, S. (2004). Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de
marcare. R.D.P. nr. 3, 137-139.
Corlăţeanu, S., & Doroftei, V. (2006). Trecerea ilegală a frontierei de stat.
Dreptul nr. 1, 165 şi urm.
Dobrinoiu, V., & Conea, N. (2000). Drept penal. Partea specială, vol. II.
București: Ed. Lumina Lex.
Dongoroz, V. (1945). Introducere in studiul aprofundat al dreptului penal.
Bucuresti: Universitatea din Bucuresti.
Dongoroz, V., & colab., &. (1971). Explicaţii teoretice ale Codului penal
român. Partea specială, vol. III. Bucureşti: Ed. Academiei R.S.R.
Dongoroz, V., Kahane, S., Oancea, I., Stănoiu, R., Fodor, I., Iliescu, N., &
Roşca, V. (2003). Explicaţii teoretice ale Codului penal Român, vol. II.
Bucureşti: Ed. Academiei Române; Ed. All Beck.
Dongoroz, V., Kahane, S., Oancea, I., Stănoiu, R., Fodor, I., Iliescu, N. &
Roşca, V. (1972). Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea
generală, vol.IV. Bucureşti: Ed. Academiei Române.
Loghin, O., & Filipaş, A. (1992). Drept penal român. Partea specială.
București: Casa de Editură și Presă "Șansa" S.R.L.
Loghin, O., & Toader, T. (2001). Drept penal român,Partea specială, ed. a IV
a. București: Casa de editură și presă Șansa S.R.L.
Nistoreanu, G. (1991). Prevenirea infracţiunilor prin măsuri de siguranţă.
Bucureşti: Ed. Ministerului de Interne.
Nistoreanu, G., & Boroi, A. (2002). Drept penal.Partea specială. București:
Ed. All Beck.
Nistoreanu, G., & colab. (1999). Drept penal. Partea specială. Bucureşti: Ed.
Europa Nova.
Olaru, I. (1999). Calificarea juridică a faptei de a declara în faţa notarului
public un preţ mai mic decât cel real. Dreptul. nr. 6, 80-84.
Rădulescu, O., & Rădulescu, P. (1999). Din nou despre calificarea faptei de a
declara în faţa notarului public un preţ mai mic decât cel real. Dreptul. nr. 10,
132-135.

Stoica, O. (1972). Unele considerații cu privire la infracțiunea de

pruncucidere. A.U.C.
Teodorescu, T. (1999). Aplicarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 87/1994
faţă de cămătari şi de cei care declară notarului public preţuri mai mici decât
cele reale. Dreptul nr. 6, 91-98.
Vasiliu, T. (1977). Codul Penal comentat și adnotat.Partea specială, vol. II.
Bucuresti: Editura Științifică și Enciclopedică.
Vasiliu, T., & colab. (1975). Codul penal al României,Comentat si
adnotat.Partea specială, vol.I. București: Ed. Științifică si Enciclopedică.
Vasiu, I. (1998). Criminalitatea informatică. Bucureşti: Ed. Nemira.
Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Mihai Adrian Hotca, Ioan Chis, Mirela
Gorunescu, Costica Paun, Norel Neagu , Maxim Dobrinoiu , Mircea
Constantin Sinescu, CPcomentat. Partea specială, Ediția a III-a, revăzută și
adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2016;
Tudorel Toader, Noul Cod penal. Noul Cod de procedură penală și legile de
punere în aplicare. Actualizat octombrie 2016. Cuprinde modificările aduse
prin O.U.G. nr. 6/2016, prin Legea nr. 75/2016 și prin O.U.G. nr. 18/2016, Ed.
Hamangiu, București, 2016;
Alexandru Boroi; Ana Alina Ionescu- Dumitrache, Drept penal special I,
Ediție revizuită şi adăugită - Curs ID/FR, Editura Universitară Danubius,
Galați, 2016;
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială. Conform Noului Cod Penal.
Ediţia a 2-a, Curs universitar., Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2014;
Tudorel Toader (coord.), Noul Cod Penal. Comentarii pe articole, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2014;
M. Udroiu, Drept penal. Partea specială. Noul Cod Penal, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2014;
Maxim Dobrinoiu, Mirela Gorunescu, Chis Ioan, Dobrinoiu Vasile, Pascu Ilie,
Costica Paun, Dima Traian, Hotca Adrian Mihai, Noul Cod Penal. Comentarii.
Partea specială, Ediţia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2014;
V. Dobrinoiu, N. Neagu, Drept penal. Partea specială. Teorie şi practică
judiciară. Conform Noului Cod Penal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011;
C. Bulai, V. Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, ed. a II-a, vol.
IV, Ed. Academiei Române, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;
H. Diaconescu, R. Răducanu, Infracţiuni contra vieţii, integrităţii sau sănătăţii
persoanei, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2014;
Mihail Silviu Pocora, Monica Pocora, Infracţiuni contra patrimoniului prin
nesocotirea încrederii, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
Mirela Carmen Dobrilă, Infracţiunea de înşelăciune în vechiul şi în Noul Cod
penal, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014;
Anamaria Trancă, Infracţiuni de corupţie prevăzute în Legea nr. 78 2000, Ed.

Hamangiu, Bucureşti, 2011.
Răspunsuri la testele de autoevaluare:

1. a); b); c).
2. b)
3. a)
4. b); c).
5. a).

DPS 2 UNITATEA 3 Final

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DPS 2 UNITATEA 3 Final

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

3. INFRACȚIUNI PREVĂZUTE LA ART. 360 – ART.

3.1 Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice.......120

3.6.4 Frauda la votul electronic....................................................................................199

Drept penal special II 119

3.1 Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice

Drept penal special II 120

reţelele de calculatoare, familiarizaţi cu „spargerea" măsurilor de securitate ale

Drept penal special II 121

Deoarece numai administratorii de sistem pot accesa directorul sam (unde

Drept penal special II 122

Deoarece fişierul ,/etc/passwd" este accesibil oricui pe serverul Unix, hackerul

Drept penal special II 123

Atacurile care exploatează slăbiciunile tehnologice.

Drept penal special II 124

Drept penal special II 125

 intrarea în posesia unei imprimate alfanumerice (foaia de hârtie

Pentru a exemplifica contextul şi modalităţile de comitere a infracţiunii de acces

Drept penal special II 127

Încălcarea măsurilor de securitate va determina însă o transformare efectivă

3.1.2 Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice

Drept penal special II 129

De asemenea, guvernul este foarte interesat să urmărească traseele online ale

Drept penal special II 130

interceptarea traficului de mesaje. Atacurile care pot fi executate sunt de două

analizei de trafic în cadrul unei reţele în scop tehnic, de mentenanţă. Totodată,

Drept penal special II 133

tranzitează reţeaua la care este conectat. în mod normal, un computer este

scrisă în C++ care lucrează în conjuncţie cu programul de comunicaţii pentru

Drept penal special II 135

securitate informatică. în esenţă, se pot decoda sunetele produse de butoanele

Drept penal special II 136

este de notorietate modalitatea modernă prin care persoane interesate captează,

Drept penal special II 137

- semnalele interceptate sunt numai cele care se transmit la un moment dat.

aglomerarea, în jurul pieselor de bază ale centrului de prelucrare automată a

Drept penal special II 139

electromagnetice radiante. Acestor modalităţi normative pot să le corespundă

3.1.3 Alterarea integrităţii datelor informatice

Drept penal special II 140

Elementul material. Elementul material al infracţiunii în varianta tip se

procedurile standard de operare a sistemelor de calcul. În cazul restricţionării

Drept penal special II 142

din Internet. După rularea fişierului respectiv, virusul se autocopiază în

Drept penal special II 143

de sisteme infectate (persoane particulare sau firme) cu aceste discuri este

Drept penal special II 144

Pasul 2: virusul citeşte informaţia de antet curentă şi o salvează în vederea unei

Drept penal special II 145

unor modificări simple în codul sursă de asamblare, astfel încât virusul

Drept penal special II 146

Drept penal special II 147

J. Viermele. Viermele Internet (cunoscut şi sub numele de viermele Morris) a

Drept penal special II 148

Drept penal special II 149

Pe baza acestei informaţii, Compania Softwin, specializată în dezvoltarea de

Drept penal special II 150

Sancţiuni şi aspecte procesuale. Pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de

3.1.4. Perturbarea funcţionării sistemelor informatice

Drept penal special II 151

greşit interpretaţi de programul sau aplicaţia de bază, rezultatul fiind

Drept penal special II 152

3.1.5 Transferul neautorizat de date informatice

Drept penal special II 153