CONVERSIA PATRIMONIULUI

INDUSTRIAL
17 februarie 2013

Moldova

0 comentarii
Postat de: Adrian Majuru

ORASUL MODERN, ORASUL INDUSTRIEI

„ Si, in sfarsit afirm ca: asa cum anticii

s-au inspirat, in arta, din elementele naturii, noi – artificiali, material si

spiritual – trebuie sa ne inspiram din elementele celei mai noi lumi mecanice
pe care am creat-o, careia arhitectura trebuie sa-i fie cea mai frumoasa

expresie, sinteza cea mai completa, integrarea artistica cea mai eficace” din Mesaj 1914 Antonio Sant‟Elia (Lascu, N.

1989, Functiune si forma, Meridiane, Bucuresti).

INTRODUCERE

Termenul de conversie a patrimoniului industrial, si in general conversia, trebuie sa fie

analizata din numeroase puncte de vedere: conversia implica in special puncte

de vedere filozofice, recosiderari ale: monumentului si relatiilor complexe

dintre spatiu si om (Conditia Postmodernitatii de David Harvey) dictate de

schimbari ale climatului socio-economic (schimbari ce au adus cu sine aparitia

postmodernismului). Patrimonial aduce amminte de valori socio-culturale, valori

privite in genere din punctual de vedere al semiologiei, iar industrialul de un moment istoric legat in special de

istoria tehnicii si urbanismului.

Pe de alta parte

lucrarea isi propune sa raspunda la intrebarea de ce conversiile industriale

prezinta in general exemplele cele mai reusite ale unui concept de

restructurare urbana si regandire a orasului ca un system complex, o tesatura

de straturi suprapuse, in care functiunea nu mai este gandita ca dispersata

intr-un plan orizonatal ci ca o mutitudine de sisteme functionale suprapuse.

Aceste schimbari de perceptie au fost dictate de redefinirea tipului si

spatiului de catre filozofii post-moderni dar si de dezvoltatrea teoriilor

sistemelor de catre structuralisti in anii 60‟.

Reducerea la obiectul

architectural al acestor concepte produce ruptura dintre arhitectura moderna

care are ca baza de lucru planul functional si arhitectura de dupa modenism

care utilizeaza tot mai frecvent notiunea de sectiune (miscare pe verticala si

orizonatala in acelasi timp si spatiu).

Arhitectura industriala redescoperita ofera surprize legate de complexitatea de structuri

interne suprapuse: circulatii (ale materiilor prime, componente si produse

finite), ale personalului, auto etc) sisteme de aductiuni, retele edilitare, si

de maleabilitatea cladirilor de a-si adapta spatiile la noi cerinte sau linii

tehnologice. In general arhitectura industriala este o arhitectura moale constitita

dupa reguli slabe (Augustin Ioan O (noua) „ESTETICA A RECONSTRUCTIE):

moleculare, prin articularea reciproca a partilor (in ansambluri industriale),

relativa indiferenta la presiunea pe care o exercita prin feed-back compozitia

intregului si nu instaureaza deliberat relatiile de ierahie intre parti sau

intreg si parti. Gandita ca o arhitectura utilitara, in primul rand,

dictata de necesitati tehnologice si gabaritice, compozitia arhitecturala

industriala se subordoneaza regulilor slabe ale sistemelor interioare

sau exterioare, importanta partilor fiind contrabalansata de intregul gandit

sau devenit pe parcurs deschis (foarte putine ansambluri industriale sau

cladiri nu au suferit modificari sau adaugiri, dezvoltari sau transformari,

multe dintre ele fiind gandite initial ca sisteme deschise).

Prin prizma acestor lucruri nu mai mira pe nimeni de ce conversia spatiilor industriale au

constituit un miraj pentru marii arhitecti contemporani, care in structuri

industriale au putut sa-si exprime conceptele referitoare la spatiu, timp,

miscarea, dar si au gasit in acestea embrionul

acestor concepte.

Voi porni in enuntarea tezei prin analizarea termnului de conversia patrimoniului

industrial inversand ordinea termenilor, pornind de la industrial

(obiectul) si sfarsind la conversie (actiunea exercitata asupra obictului) reducand

clasa obiectelor analizate. Desi reductiunea de la industrial la patrimoniu

poate fi sustinuta pana la un punct, intre conversie si patrimoniu ramane un

rest la ambele incluziuni, (nu obligatoriu toate conversiile pot fi executate

doar pe situri sau obiecte industriale de patrimoniu, cum de asemenea nu toate

obiectele de patrimoniu industrial pot fi convertite), de aceea se va face

distinctia dintre obictele cu care opereaza arheologia industriala si si

obiectele cu care opereaza istoricii patrimoniului construit setul de valori

afferent.

Conversiile industriale mai mult ca orice au necesitat o integrare multidisciplinara a

gestiunii şi planificarii si o puternica prezenta a caracteristicii economice

si urbanistice pe toata durata proceselor.

In special cand este vorba de siturile

industriale conversia este optiunea cea mai fericita prin pizma: calitatilor

fizice ale cladirilor si potentialul de utilizare al unor spatii flexibile si

ample, disparitia functiunii initiale din majoritatea siturilor industriale,

politici locale sau nationale de restructuarare urbana, semnificatii maleabile si in acelasi timp universal valabile la

nivelul unei societati si nu in ultimul rand

APARITIA

Patrimoniul industrial este legat de dezvoltatrea orasului industrial din a doua jumatate a

sec. al XIX-lea si inceputul sec. XX, datorita dezvoltarii relativ diferentiate

intre tari sau chiar intre regiuni cu acelasi specific industrial, este greu sa

gasim exemple absolut identice, insa anumite caracteristici majore ale industrializarii

raman recognoscibile in majoritatea cazurilor, exemplele raspunzand acelorasi

mobile si avand aproximativ acelasi mediu de aparitie si dezvolatare.

Anglia fiind si prima tara puternic industrializata

patrimonial industrial este si cel ami variat, de la inceputul sec. XIX

cupranzand toate fazele si situatiile patrimoniului industrial. Anglia in prima

faza a industrializarii constitue o exceptie de la regula continentului

European (masarea industriei in centrele urbane de mare importanta). Constructia

unei system de cai ferate national incepand din ani 1850, adica relativ recent,

incurajata si de relieful relativ plat al tarii (Michel Ragon „le dezurbanizm”

in Histoire de l‟architecture et de l‟urbanisme modernes, vol. 2 Naissance de

la cite moderne 1900-1940 pag 27) cat si de specificul manufacturier al Angliei

acela al cresterii si prelucrarii bumbacului permite o disipare a industriei in

teritoriu. Apar primele manufacturi de bumbac Anglia ajungand principalul

producator de bumbac al lumii cu peste 55% din productia mondiala in 1855 (Michel Ragon „le dezurbanizm” in

Histoire
de l‟architecture et de l‟urbanisme modernes, vol. 2 Naissance de la cite

moderne 1900-1940 pag 27). Primele orase britanice industrializate au fost

orasele porturi (Londra, Liverpool, York), unde introducerea motorului cu abur

pe vapoare si cresterea masiva a exporturilor de bumbac au necesitat

constructii de depozite si santiere navale.

Dupa inventia motorului cu abur extragerea carbunelui a devenit prioritate nationala in

majoritatea statelor industrializate sau in curs de industrializare, un al

doilea val de industrializare constituindu-l ramurile metalurgice feroase.

Pe Continentul Nord American aparitia si dezvoltarea unor orase “unifunctionale” a fost strans legata

de dezvoltarea industriei (si implicit soarta acestor orase s-a confundat pana

la un punct de cel al ramurilor industriale active in zona).

Pana la supra-aglomerarea oraselor miniere si metalurgice de la sfarsitul secolui XX

(si acutizarea problemelor sociale) Anglia poseda o solutie la criza aparuta in

marile orase industrializate: dezurbanizmul asa cum il numeste Michel

Ragon cu cea mai importanta componenta: orasele gradina. Acestea reprezentau

o solutie viabila pentru cazul special al Marii Britanii sau al Statelor Unite.

Cea mai importanata consecinta a oraselor gradina (modelul culturalist) sunt orase satelit sau

suburbia gradina (in Anglia acest model al orasului gradina si-a datorat esecul

in mare parte inaplicabilitatii punctului ei forte, sistemul econmic gandit de

Ebenezer Howard. Orasele gradina realizate Letchworth, Hampstead, au esuat in a

atrage industria astfel populatia transformandu-se in navetisti legati de polul

industrial cel mai apropiat, primul sat gradina din Germania s-a construit

langa Essen, in bazinul Ruhr ( Margarethenhohe in Ruhrgebiet) ridicat de importanta familie industriasa

Krupp in 1912.).

Modelul progresist (Ragon

M. 1986) produce un mai mare ipact,

dezvoltarea orasului in raport cu industrializatea sa extinderea orasului in

teritoriu sub sub forma segregarii functionale in lungul retelelor edilitatre.

Aceasta a dus la creerea de importante zone industriale in centrele oraselor si

in lungul retelelor de transport, functiunile de locuinta si loisir mutandu-se

in suburbii.

DECADEREA
Separarea functiunilor in oras a fost motto-ul conceptelor urbanistice pana in anii ‟70

momentul crizei industriale. Globalizarea a adus modifica circuitului

productie, distributie, consum de la un areal retrans; oras, teritoriu, tara la

un context global in care pe o piata saturata, mobilitatea marfurilor este

cheia supravietuirii. Migratia industriei catre noile piete de desfacere,

reducand timpul dintre productie si comercializare, a insemnat inchiderea a

numeroase fabrici si platforme industriale din zone altadata traditionale

pentru desfasurarea acestor activitati. Dezvolatarea pe de alta parte a

tehnologiei avansate si a diversicarii marfurilor a insemnat o

incompatibilitate intre noile tehnologii si spatiile industriale mostenite din

primele faze ale industrializarii, cu cat ne apropiem de zilele noastre cu atat

timpul dintre constructia unui complex industrial si momentul de depasire din

punct de vedere al cerintelor tehnologice este mai scurt. In multe dintre

cazuri, din motive economice, numeroase cladiri si situri industriale au fost

abandonate optandu-se pentru constructia rapida, de cele mai multe ori in

exteriorul orasului, si mai putin costisitoare decat demolarea sau

reconditionarea cladirilor necorespunzatoare.

Anii 60 au constituit punctul de cotitura la ceea ce a insemnat lumea moderne asa cum fusese ea

cunoscuta pana atunci, intr-o perioada de mare efervescenta in contextual

destramarii unor mituri si disolutiei unor axiome universale (Marea Britanie

isi pierde si ultimele colonii, revolutia bolsevica si cultul Stalinist sunt

chestionate din interior, capitalizmul de piata nu se ridica la sperantele

anilor ‟50, perioada de maxima dezvoltate economica a statelor cu capitalism de

tip liberal).

Recesiunea economica din anii ‟70 si 80‟ au lovit puternic

economiile dezvotate si in special pe cea britanica si americana, inte acesti

ani o mare parte a industriei manufacturiere din Anglia a disparut cauzand

inchideri massive de fabrici, nordul Angliei bazat pe industrie grea si

extractoare de carbune inceteaza a mai fii motorul dezvoltarii britanice polul

de greutate mutandu-se in sud unde coridoarele de inalta tehnologie se aflau

inaca in expansiune. Orase ca Liverpool (altadata punctul de pornire a marilor

transatlantice in cursa de a castiga suprematia si recunoasterea superioritatii

tehnologice in batalia cu rivalii francezi sau germani) sau Glasgow au trebuit

sa-si inchida santierele navale si docurile, lor le-au urmat Londra (altadata
cu cel mai mare port din lume) care a fost nevoita sa-si inchida cea mai mare

parte a imensei zone portuare ce incepea din apropierea centrului istoric si se

intindea pe 12 km de o parte si de alta a Tamisei si totaliza 14 kmp. Cu

acelasi tip de problema s-a confruntat in SUA zona New England centrul

productiei manufacturiere americane cazut prada competitiei si diversificarii

ofertei, porturi ca Boston sau Baltimore au avut aceeasi soarta ca suratele lor

Britanice. Industria textila prima ramura manufacturiera dezvolatata in Anglia

si apoi in SUA lasa numeroase relicve incepand cu anii 30‟ din timpul

marii crize economice (1936 se inchide cel mai mare manufactura textila din

lume la acea data Amoskeag Manufacturing, pe raul Merrimack in apropierea

orasului Lowell, fondat ca un oras utopic in legatura cu industria textila), (HARVARD

ALUMNI BULLETIN, 1968) “Decaderea” are

loc pana la sfasitul anilor 70‟ inceput de 80‟ csi incepe inca din anii 30‟ .

REDESCOPERIREA

Aceste schimbari masive din

interiorul oraselor cat si criza identitara prin care treceau multe dintre

societatile din Europa si America au facut ca perceptiile in legatura cu orasul

sa se schimbe fundamental. Statele au reactionat la problemele tot mai acute

din orase, revolte si neliniste, saracie, promiscuitatea zonelor industriale inchise.

Voci ca cea a lui Jane Jacobs in The death and live of great American cities

a fost mai mult decat o critica adusa arhitecturii moderniste si in special

modelelor dezurbanizarii ci a fost o pledoarie la adresa recosiderarii oraselor

ca un sistem elaborat de complexitate (mai mult oragnizat decat dezorganizat),

regasirea vitalitatii si energiei intercatiunilor sociale care depind in mod

crucial de diversiatate si de gradul de complexitate.

In anul 1965 apare lucrarea A City is not a Tree a lui Christopher Alexander, acesta se folosea de noile studii

structuraliste pentru a compara orasul dezvoltat spontan (ex. Liverpool) cu o

retea, iar pe cel proiectat (ex. Chandigarh) cu un copac; relatiile elementelor

in sistemul de tip copac fiind simple iar in cel de tip retea complexe.

Impactul pe care l-a avut aceasta lucrare la timpul ei a facut ca interventiile

ulterioare la nivelul tesuturilor urbane sa reconsidere tesutul existent.

In acest timp se face un apel la abandonarea arhitecturii functionist-academiste si imbogatirea complexitatii

arhitecturii prin democratizarea ei, prin introspectie in arhitectura vernacula si de consum, in Learning from Las

Vegas Robert Venturi isi exprima admiratia pentru bulevardele din Las Vegas si pentru Disneyland exprimand
conceptul de “capital simbolic” introdus de Bourdieu. In societatea

de consum creata, anumite paturi sociale pentru a-si defini identiatatea au

nevoie de “o colectie de bunuri de lux care sunt relevante pentru gustul si

distincia propietarului”. Un nou eclectism apare, iar in goanna de a pretui tot

ceea ce este vechi orice relicva a trecutului devine etalon estetic si demn de

imitare atunci cand el nu mai exista sau nu a existat niciodata.

Conceptele postmoderniste (cultura de masa) isi gasesc inainte de toate ratiunea in realitati socio-economice si
mai apoi in nevoi filozofice si estetice, Leon Krier intr-un articol din Architectural Design Profile din anul 1987

militeaza pentru restaurarea activa si recrerea valorilor urbane traditionale, acest lucru fiind posibil fie prin

“restaurarea unui material urban mai vechi si reabilitarea sa cu scopul de a-I conferi utilizari noi, fie creerea de noi

spatii ce exprima viziunile traditionale cu toata inventivitatea pe care o permit tehnologiile si materialele actuale”

(Harvey David, 2002). Leon Krier isi construia teoria pe baza exemplelor de restructurari si conversii ale

ansamblurilor industriale din America si din Anglia.

Revitalizarea Bostonului (Hall Peter, 1999) a constituit un exemplu pentru toate celelalte orase, inceputa in

anii 50‟ transformarea s-a bazat la inceput printr-o politica de redirectionare

a orasului si transformare din centru industrial in centru economic si de

cercetare in domeniu universitar, al doile pas l-a constituit investitia in reabilitarea

pe scara larga a zonelor portuare si industriale din apropierea acestora,

implicand in acest process noua combinatie de reutilizare a depozitelor cu noi

functiuni ce urmau sa atraga publicul si revitalizare a zonei prin investitii

in mixtizare functionala (creerea de numeroase spatii publice, baruri,

restadardizarea locuintelor din perimetrul portului). Aceeasi reteta a urmat si

Baltimore, un alt important port decazut in favoarea New York-ului, cu a sa transformare

a Inner Harbor-ului.

Aceste concepte de revitalizare au trecut

repede oceanul, docurile din Londra si mai apoi Liverpool au devenit centrul

proiectelor de dezvoltare a orasului ca lupta impotriva noii dezurbanizari.

Anii 80‟ si 90‟ au fost martorii

celor mai importante astfel de proiecte, care au avut in centru refolosirea

vechilor ansambluri industriale sau comerciale in noul concept de structuri

urbane intr-o noua de mixtizare a functiunilor,

(distinctia dintre industrial si commercial, facuta de S. Cantacuzino in

Re/Architecture, pare fortata,

Arheologia industriala elimina aceasta ambiguitate, considerand orice relicva a

epocii industriale (inclusive docuri si depozite) ca apartinand patrimoniului

industrial).

In afara Angliei si Americii toate celelalte

state europene au adoptat noile concepte (Berlinul este si acum teatrul unora

dintre cele mai importante transformari incepute dupa caderea Cortinei de Fier)

rafinadu-le pe alocuri. Exemplul cartierului La Villette din Paris a devenit

deja unul classic, restructurarea cartierului presarat de fostele abatoare ale

Parisului si de alte industrii conexe cu acestea, decazute in urma

transformarilor tehnologice din industria alimentara, a inceput in anii „70

avand finalitate la mijlocul anilor ‟90 si a insemnat restaurarea Pavilionului Vamii

de catre Bernard Huet, conversia unei hale industriale in centru cultural,

precum si creerea parcului cu acelasi nume ca al cartierului de catre Bernard

Tschumi si Jacques Derrida, exemplu etalon al coprezentei straturilor intr-un

impecabil discurs post-structuralist (mai amintesc, in aceeeasi politica de

restructurare urbana, construirea Centrului Muzicii si al Dansului, concepute

de Christian de Portzamparc, Muzeul Tehnicii)

INTROSPECTIA

Reutilizarea acestor ansambluri industriale a fost scanteia ce a declansat un val de interes

manifestat spre patrimonial industrial, potentialul nebanuit de conversie si

rezultatele spectaculoase ale primelor reutilizari au nascut o noua ramura de

cercetare, care printre telurile declarate, la loc de rag, situeaza: analizarea

si definirea potentialului de conversie pentru patrimoniu industrial de orice

forma si natura.

Arheologia industrialala este o “inventie” anglo-saxona care se regaseste ca si stiinta

undeva intre arheologie, arhitectura si stiintele tehnice aplicate. Mai mult ca

orice alta ramura a cercetarii, arheologia industriala invoca si necesita o

abordare multicriteriala.

O definitie a arheologiei industriale, cat mai apropiata de ceea ce inseamna ea in practica,

este cea data de Smithsonian Institution Archives Center in 2001: “Industrial

archeologists study and mesure industrial sites and structures, document them
whithout removing artifacts and encorage their preservation or adaptive

reuse. Industrial archeologists combine their fildwork with other sources

to arrive at a better understanding of the time period, industry, or technology

in question. To bring the site to live and put it into a meaningfoul human and

industrial context, they interviw retayerd workers, visit still alive

industrial sites, examine museum collections, and study old phothografs, trade

catalogs, memoires, correspondence, corporate records, and publications” (Smithsonian

Institution Archives Center in http://americanhistory.si.edu/archives/e-2.htmn).

Obiectele ce constitue studiul arheologiei industriale sunt in general toate artefacte

legate de era industriala, dar in special: vechile docuri si depozite portuare,

vechi mori, fabricile textile, otelariile, canalele, podurile, minele si

sistemele de cai ferate. In mod traditional aria de studiu a fost rezervata:

arheologilor, inginerilor, arhitectilor, istoricilor, artistilor si mai nou

economistilor, sociologilor si antropologilor. Din ramura principala a

arheologiei industriale in ultimele doua decenii s-au desprins inca doua, mai

mult sau mai putin independente, ramuri: arheologia comerciala si arheologia

sociala. Daca intre arheologia industriala si cea comerciala distincia o face

obiectul studiului (arheologia comerciala studiaza: cladiri, artefacte,

structuri, semen si simboluri comerciale ale peisajului sec. al XX-lea) (William

Crandal in New Frontiers in Management Research, The Case for Industrial

Archeology pag. 47) intre cea industriala si cea sociala (aceasta se ocupa de

studiile effectuate asupra vietii muncitorilor din zonele industriale sau

ancheteaza evenimente neobisnuite precum ar fii acidentele de munca) limitele

sunt in cel mai bun caz instabile, arheologia sociala putandu-se confunda cu

unele dintre metodele de cercetare ale arheologiei industriale.

O istorie a aparitiei si dezvoltarii arheologiei industriale este oarecum premature datorita starii

incipiente in care se afla aceasta ramura de cercetare. Totusi sunt demne de

amintit primele doua asociatii constituite in vederea protejarii si

revitalizarii patrimoniului industrial. Acestea functioneaza ca niste

catalizatori pentru sutele de noi organizatii specializate in cercetarea

particularitatilor zonale si diferitelor ramuri ale arheologiei

industriale. Prima si cea mai veche este

Association for Industrial Archeology (AIA), cu sediu in tara de
origine a revolutiei industriale, Marea Britanie, iar cea de-a doua The

Society for Industrial Archeology (SIA) a fost fondata in 1971 la o

 conferinta tinuta la Smithsonian Institution din Washington D.C. si se

ocupa in special de patrimonial industrial American.

In momentul de fata exista o asociatie tutelara TICCIH-The International Committee for the

Conservation of the Industrial Heritage, al carei congres din Moscova 2003

a emis o Charta a Patrimoniului Industrial care asteapta sa fie

ratificata ca recomandare a Consiliului Europei (Ioana Irina Iamandescu din

Arhitectura Industriala, Arhitectura, nr 31).

La nivelul Romaniei in contextual dezvotarii internationale a conceptelor arheologiei industriale,

in anul 2001, Directia Monumentelor Istorice si Muzee din Ministerul Culturii

si Cultelor a demarat programul national, in prima faza, de salvare a

patrimoniului industrial national. Prima faza in curs de derulare este cea de

idetificare si inventarierea patrimoniului, in parallel cu stabilirea

urgentelor de salvare. Pe teritoriul Romaniei s-au organizat pana in prezent patru workshopuri destinate

mediatizarii si familiarizarii cu aceasta noua disciplina in formare,

2001/Bucuresti, 2002/Banatul Montan, 2003/Cluj Napoca, 2004/Baia Mare.

Un studiu complet prin prisma muticriterialitatii arheologiei industriale referitor la un complex

industrial de pe teritoriul Romaniei este cel condus de Hanna Derer ce are ca

obiect al studiului Fabrica de hartie “C. & S. Schiel” din Busteni.

autor: Petre Dragos Mihaila

Bibliografie
1. Benevolo, L. 1971, Hystory
of Modern Architecture, Routledge&Keagan Paul, London.

2. Cantacuzino, S. 1989,
Re/architecture, Artes Graficas Toledo S.A.

3. Choay, F. 1998, Alegoria

Patrimoniului, Simetria, Bucuresti

4. Choay, F. 1965, L’urbanisme,

utopies et realites, Une anthologie’, Editions du Seuil, Paris.
5. Crandal, W. 2002,
New Frontiers in Management Research, The case for
industrial Archeology. The Coastal Business Journal, volume 2, number
1.

6. Hall, P. 1999, Orasele

de maine, All Educational, Bucuresti.

7. Harvey, D. 2002, Conditia

Postmodernitatii, O cercetare asupra originilor schimbarii culturale, Amarcord,
Timisoara.

8. Hyde, C. K. 1991,
The Birth of the SIA and reminiscences by some of its founders.
The Journal of the Society for Industrial Archeology.

9. Ioan, A. 1999, KHORA, Colectia spatii

imaginate, Paideia, Bucuresti.

10. Ioan, A. 2002, O

(noua) “ESTETICA A RECONSTRUCTIEI”, Colectia spatii imaginate, Paideia,
Bucuresti.

11. Lascu, N. 1989, Functiune

si forma, Meridiane, Bucuresti.

12. Leach, N. 1997, Rethinking

Architecture, Routledge, London.
13. Ragon, M.
1986, Histoire de l’architecture et de l’urbanisme modernes,
Casterman, Paris.

Tafuri, M., Dal Co, F. 1976, Architecture contemporaine, Berger-Levrault,

Paris