Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ALIMENTATIE
ALIMENTATIE
In structura primara intră C,H,O,N şi facultativ S,Fe, Zn, Cu. Prezenţa azotului diferenţiază
proteinele de lipide şi glucide. Conţinutul de azot este de 16% ceea ce duce la concluzia că 1 g N = 6,25 g
proteine.
Structura secundara - este mai sofisticată decât a lipidelor sau a glucidelor. Proteinele umane
sunt formate din aminoacizi.
Aminoacizii se împart, după sinteza lor în organism, în patru clase:
aa esenţiali = nu pot fi sintetizaţi de către organism, trebuie aduşi prin alimente : fenilalanina,
izoleucina, leucina, lizina, metionina, treonina, triptofan, valina.
aa neesenţiali = pot fi sintetizaţi de către organism
aa semi-esenţiali = dacă nu sunt suficienţi în alimente, pot fi eventual sintetizaţi din aa esenţiali:
cisteina, tirozina.
aa relativ esenţiali = esenţiali la copilul prematur şi în unele afecţiuni: arginine, histidina.
Structura tertiara a proteinelor deriva din dispunerea 3D a lanturilor de aa.
Clasificarea proteinelor:
A. dupa structura chimica pot fi holoproteine (substante organice alcatuite doar din aa) sau
heteroproteine (pot avea legate de lantul polipeptidic o grupare prostetica de natura organica
sau minerala)
Holoproteinele:
1.Proteine globulare (sferoproteine) solubile în apă sau soluții saline cum ar fi: albuminele,
glutelinele, globulinele, prolaminele sau gliadinele, protamine, histone.
2.Proteine fibrilare (scleroproteine) ce au structura fibroasa si rezista la actiunea enzimelor
proteolitice. Au rol de sustinere, protectie si actiune mecanica : colagenul, elastina, keratina.
Heteroproteinele : fosfoproteine (cazeina din lapte), metaloproteine (cu fier – hemoglobina,
mioglobina, feritina, cu cupru – ceroplasmina), lipoproteinele (proteine legate de complexe lipoproteice
– in galbenusul de ou), glicoproteinele (ca si grupare prostetica au un glucid – ovomucoidul din albusul
de ou) si nucleoproteinele (includ prezenta acizilor nucleici iar din degradarea lor rezulta acid uric; se
gasesc mai ales in carnea slaba si in viscere - rinichi, ficat, splina)
Rol structural : proteinele formeaza baza pentru muschi, viscere, matrice osoasa, tesut conjunctiv
Rol functional : factori de coagulare, elemente transportoare, lipoproteine, enzime, anticorpi,,
pigmenti vizuali, hormoni, sisteme tampon (mentinerea EAB), mentinerea presiunii coloid-osm.
Rol energetic : indirect, prin gluconeogeneza. Rolul direct este nerentabil pentru organism,
deoarece proteinele, ca sursa de energie sunt ‘scumpe’, iar produsii lor de catabolism trebuie detoxifiati
si necesita alt consum de energie. 1g proteine furnizeaza 4,1 kcal.
4. Necesarul de proteine,
Există o pierdere zilnică obligatorie de proteine numită „cheltuiala endogenă de azot” sau
“coeficient de uzura”. Cantitate de azot eliminată prin urină este aprox de 21 g.
Necesarul de proteine pe grupe de vârstă este:
- Adult: 1,2 - 1,5 g/kgcorp/zi (85-100g la ♂ de 70kg)
- Batrân: 1g/kg/zi
- Copil mic: 3 - 4 g/kg/zi
- Adolescent, femei în perioada maternităţii: 1,5 - 2 g/kg/zi
- Sportivi care îşi hipertrofiază muşchii: 2 -2,5g/kg/zi
Aportul proteic “de securitate” sau aport minim necesar recomandat este de 0.52g/kg corp pentru
femei şi 0.57g/kg corp pentru bărbaţi, în cazul proteinelor cu valoare biologică înaltă.
Necesarul de proteine raportat la numărul de calorii/zi = 10 -16%
În anumite condiţii speciale cum ar fi în timpul sarcinii, al lactaţiei, la copii în perioada de creştere,
convalescenţă sau activităţi fizice intense se recomandă suplimentarea cantităţii de proteine.
În funcție de origine:
Pentru adult 30% - dintre proteine trebuie sa fie de origine animală,
Pentru femeie în perioada maternității - cel puțin 50% trebuie sa fie de origine animală,
Pentru copii - cel puțin 50-75% trebuie sa fie de origine animală.
Lipidele sunt compusi deosebit de importanti pentru organismul uman. Ca si glucidele contin C, H,
O, alaturi de acestea putand sa existe in structura lor si alte elemente cum ar fi P si N.
Caracteristici generale : este o grupa foarte heterogena de substante, insolubile in apa, solubile in
solventi organici (eter, acetona, benzen, cloroform), au densitate inferioara apei, aspect in functie de
gradul de nesaturare si de lungimea lantului de atomi de C (solide – grasimile, lichide – uleiuri)
Clasificarea : lipide simple (TG) sau lipide complexe.
Lipidele simple reprezinta 98% din lipidele alimentare. Constituie mai mult de 90% din grasimea
corporala totala. Sunt reprezentate de esteri ai AG cu glicerolul, denumiti trigliceride (grasimi neutre).
Acestea pot fi simple (cei trei AG sunt la fel) sau compuse (cel putin 2 AG sunt diferiti).
Lipidele complexe sunt lipide care alaturi de AG si glicerol sau un alt alcool, contin si alti
componenti : N, acid fosforic. Exemple de lipide complexe : lecitina, cefalina, sfingomielina, cerebrozide
si gangliozide(din clasa glicosfingolipidelor).
8. Colesterolul
Are o molecula foarte rigida, stabila, foarte hidrofoba. Sursa sa exogena : alimentele. Sursa sa
endogena : practic se poate sintetiza in toate celulele din acetil CoA (maximum in ficat, epiteliu
intestinal, CSR). Intensitatea sintezei endogene este invers proportionala cu aportul exogen.
Surselepentru grăsimile comerciale,animale (au un mare procent de SAFA şi colesterol) sunt: -unt:
82% grăsimi; -smântână: 20-30 %; -untură: 99%;
11. Necesarul de lipide a organismului uman
Necesarul cantitativ al lipidelor este de 20-35% din caloriile zilnice (0,7 –1 mg/kg corp/zi),
Necesarul calitativ este: SAFA: MUFA: PUFA = 1:1:1.
În cazul acizilor grasi esenţiali necesarul calitativ este: omega 6: omega 3 = 5:1(3:1).
Aportul recomandat pentru colesterol este de max.300 mg.
Principalelesursede glucidedigerabilesunt:
derivatelecerealiere,
leguminoaseleuscate,
produselezaharoase,
legume: cartofi, napi, mazăre, usturoi
fructe: struguri, prune, pere, banane, fructe uscate.
1. Rolulorganoleptic. Monozaharidele şi dizaharidele conferă gust dulce (bun)alimentelor-
considerându-se parametrul putere relativă de îndulcire,
2. Rolul energetic. Glucidele reprezintă principala sursă energetică a organismului, acoperind mai
bine de ½ din necesarul caloric.
Glucoza
-are dimensiuni micişi este lipsită de sarcină electrică, având o bună difuzibilitate în ţesuturi şi
celule (aici –control insulinic);
-o moleculă gram (180g) eliberează prin ardere o cantitate mare de energie (686kcal), deşeurile
(H2O si CO2) fiind netoxice şi uşor de eliminat;
-eficienţa energetică a arderii glucozei: 40% din total (restul se pierde sub formă de caldură);
-conţine mult oxigen–este combustibilul de elecţie în anaerobioză, glucoza este preferată de:
muschiulînefortfizic intens, de eritrocite(care nu au mitocondrii), de medulararenală(care primeştepuţin
oxigen), de creier, de cord.
Organismul are o formă de stocaj constituita din glicogen (sintetizat din glucoză şi/sau fructoză)
într-o cantitate de 100 g în ficat, 150-500 g în muşchi. Sinteza glicogenului este: directă(prin
glicogenogeneza), indirectă(prin neoglucogeneza). Avantajele glicogenului ca formă de depozitare:
poate fi hidrolizat mai rapid ca lipidele, poate fi utilizat ca sursă de energie anaerobă, lipidele nu pot fi
transformate rapid în glucoză, pentru a putea menţine glicemia sanguină necesară susţinerii
metabolismului cerebral, stocarea glucozei sub forma de glicogen evită încărcarea osmotică excesivă a
ficatului.
Principalelesursede glucidenedigerabilesunt:
derivatele cerealiere integrale, cât mai puţin rafinate,
leguminoaseleuscate,
legumeleşifructele,
preparateleprocesatecu adaosde fibre(iaurturi, crème, dulceţuri, etc).
Prin capacitatea de a reţine apa şi prin volumul propriu, glucidele nedigerabile cresc
volumulbolului fecal.
Accentuează peristaltismulpe două căi: mecanică (volum mare) şi chimică (se produce iritaţia
pereţilor intestinali datorită faptului ca apar produşi de digestie bacteriană intestinală de tipul acizilor
graşi cu lanţ scurt).
Combat constipaţiaşicomplicaţiileacesteia(diverticuloză, hemoroizi).
Au rol în profilaxia cancerului rectalprin favorizarea proliferării florei de fermentaţie şi prin
scurtarea timpului de staţionare a bolului fecal în intestinul terminal.
Au rol înprofilaxia obezităţii, “diluează” alimente –scad densitatea calorică, prin:
accelerareatranzitului;scăderea coeficientului de utilizare digestivă a tuturor principiilor nutritive,
datorită formării de bariere faţă de enzimele digestive.
Fibrele solubile reţin multă apă (de 20-30 ori mai mult ca propria greutate), formează un gel, cu rol
antiseptic şi antiinflamatorcare absoarbe toxine. Sunt utile în inflamaţiile intestinale specifice şi
nespecifice(sindromul de intestin iritabil).
Pot funcţiona ca schimbătoare de cationi, legând calciu, fier, magneziu, etc.
Alte roluri: reduc indexul glicemic al alimentelor (prinmicşorarea impactului
glicemic);inducsaţietate;diminuează absorbţia colesteroluluialimentar şi a celui recirculat (din bilă şi
celulele descuamate) –în mod special fibrele solubile (guma guar) .
Organizaţia FAO-OMS recomandă ca 50-68%din kcalorii să fie reprezentate de glucide, din care
maxim 10% sa fie din glucide simple (zaharuri).
19. Vitamina A, clasificare, rol în organism, doze recomandate, surse alimentare, carență
Carotenoizii sunt pigmenţi oranj, galbeni, roşii cu rol în fotosinteză (terpene) şi au acţiune
antioxidanta.Provitaminele A sunt numai anumiţi carotenoizi (α-caroten, β-caroten şi β-cryptoxantina),
nu toate substanţele din respectiva clasă. Carotenoizii necesită lipide ca vehicul iar absorbţia lor este
variabilă. În intestin şi ficat se transformă în retinal (procent invers proporţional cu depozite din
organism –daca organismul are suficienta vitamina A, rata de activare a carotenilor este redusă).
Doze recomandate de retinoizi-unităţi de măsură: UI (Unităţi Internaţionale), ER (echivalenţi de
retinol), mcg; 1 UI = 0.3 mcg retinol; 1ER = 3, 3 UI= 1mcg
Doza recomandată pentru bărbaţi este 900 mcg (3000 UI), iar pentru femei 700 mcg (2300 UI).
Pe perioada sarcinii este recomandat un aport de 2500 UI, iar pe perioada alăptării 4500 UI.
Limita superioară tolerabilă (pentru vârste mai mari de 19 ani) este de 3000 mcg (10 000 UI).
Surse alimentare
Retinolul (acesta trebuie să acopere 50% din necesarul de vitamina A) se găseşte în special în
alimente de origine animală sau fortificate, şi anume în: ficat (6500mcg), ulei de peşte/carne de peşte,
brânzeturi grase, smântână, unt, frişcă, margarină, galbenuş de ou, cereale fortificate, lapte degresat
fortificat.
Sursele de caroteni sunt reprezentate de legumele şi fructele cu coaja şi pulpa intens colorate,
inclusiv de legumele-frunze: morcovi, spanac, dovleac, pepene galben, caise, mango, broccoli, mazăre,
sfeclă .
Carenta poate manifesta prin: hemeralopie, modificări ale troficităţii şi aspectului tegumentelor şi
mucoaselor (xeroftalmie, piele uscată, îngroşată, fisurată, mucoase şi semimucoase cu metaplazie
cornoasă), infecţii secundare abolirii rolului de barieră împotriva germenilor jucat de tegumente şi
mucoase, împiedicarea creşterii şi dezvoltării normale, anemie, malformaţii fetale.
20. Vitamina D, sinteză, rol în organism, doze recomandate, surse alimentare, carență vitaminică
21. Vitamina E, clasificare, rol în organism, doze recomandate, surse alimentare, carență
22. Vitamina K, sinteză, mod de acțiune, rol , doze recomandate, surse alimentare, carență
Termenul vitamină K este, de fapt, un nume generic pentru un grup de substanţe. Bacteriile
intestinului uman (E. coli) sintetizează o bună parte din necesarul de vitamina K sub formă de K2
(menachinone-4, -6, -7 sau -9). Vitamina K1este o filochinonă.
Rolul vitaminei K: vitamina acţionează ca şi coenzimă a unei carboxilaze care carboxilează acidul
glutamic. Rezultă Gla (gama-carboxi-glutamat) →astfel se determină activarea unor proteine = proteine
Gla. Activitatea acestor proteine Gla este determinată de potenţialul lor de legare a calciului.
Deocamdată s-au identificat 14 proteine umane Gla, cu rol în:
coagulare(intervin în sinteza protrombinei (factor II), factorilor VII, IX, X, proteinei C, proteinei S
şi proteinei Z);
metabolismul osului
biologia celulei: reglarea(stimularea)creşterii celulare;
alte roluri de confirmat prin cercetări ulterioare –vitamina K este protectoare faţă de :
ateroscleroză, osteoporoză.
Raţia de vitamină K pentru:bărbaţi este de 120mcg, iar pentru femei este de 90mcg.
Sursele alimentare pentru vitamina K1(filochinonă) sunt reprezentate de:legume verzi: spanac,
salată, brasicacee (varză, conopidă, broccoli),tărâţă de grâu, cereale, fructe (banane, avocado, kiwi),
carne şi organe (ficat), ouă, unele brânzeturi, produse de soia.
Carenţa vitaminei K nu apare la adultul normal pentru că pe de o parte vitamina este larg
răspândită în alimente, iar pe de altă parte este produsă de bacteriile intestinale. De asemenea ciclul său
în organism este conservator.
Circumstanţele favorizante carenţei apar: la nou născut, în administrarea de antibiotice pe termen lung,
în malabsorbţia lipidică severă.
Carenţa vitaminei K în organism determină hemoragii.
23. Vitamina C: rol în organism, carență vitaminică, necesar vitaminic, surse alimentare
Este principalul AOX hidrosolubil, astfel:protejează molecule importante faţă de stresul oxidativ
(proteine, lipide, glucide, acizi nucleici); regenerează alţi AOX (vitamina E).
Este cofactor enzimatic. Vitamina C funcţionează ca donor de electroni pentru 8 enzime-implicate
în:
hidroxilarea colagenului . Vitamina este esenţială în dezvoltarea şi menţinerea ţesuturilor
conjunctive (proces important pentru cicatrizare, rezistenţă vasculară, formarea cartilajelor);
sinteza carnitinei –transportor al AG pt sinteza de ATP;
transformarea dopaminei în noradrenalina;
sinteza hormonilor peptidici;
modularea metabolismului tirozinei.
Carenţa vitaminei C se numeste: hipoascorbinemie(faza preclinică)si scorbut (forma clinic
manifestă).
Simptomele carenţei sunt:
precoce -polimorfe, nespecifice –“astenia de primăvară”,
la aproximativ o lună-două de la primele simptome, tabloul se diversifică: discretă dispnee, dureri
osoase, modificări cutanate, gingivoragii şi gingivită hipertrofică, epistaxis, vindecare lentă a soluţiilor de
continuitate ale pielii, sindromul Sjogören cu xerostomie şi xeroftalmie,tulburări emoţionale, etc.
în stadiile tardive ale scorbutului, gravitatea tabloului clinic este maximă, şi anume: icter, edeme
generalizate, oligurie, neuropatie, febră, convulsii, exitus; la nivel cutanatapar: papule perifoliculare
hiperkeratozice, hemoragii perifoliculare, purpura, echimoze, iar in patul unghial -"hemoragii în aşchie" .
Necesarul de vitamina C este diferit, în funcţie de organizatia care emite recomandările dar OMS
recomandă 45 mg/zi.
Surse alimentare: vegetale – coacaze negre, ardei rosii, kiwi, broccoli, papaya, portocale, lamai,
pepene galben, mandarine, zmeura etc.
24. Vitamina B1( tiamina sau aneurina), forme, funcții, carență vitaminică, rație, surse alimentare
Organismul uman nu poate sintetiza tiamină, dar poate transforma tiamina în fosfaţii şi
pirofosfaţii ei.
Formele fosforilate ale tiaminei în organism sunt: tiamin –monofosfat, tiamin –difosfat
(tiaminpirofosfat –TPP), tiamin –trifosfat, adenozin –tiamin –trifosfat (recent).
Tiaminpirofosfat (TPP) este forma majoritară întâlnită în organismul uman. Se formează din
tiamină, în prezenţa Mg, ATP, tiamin-fosfokinaza.
Funcțiile vitamineiB1:
TPPeste coenzimă pentru câteva enzime mitocondriale foarte importante: piruvat –dehidrogenaza, α –
cetoglutarat dehidrogenaza, cetoacid –dehidrogenaza.
TPP estecoenzimă şi pentru transcetolaza.Astfel, intervine în calea pentozelor, rezultând intermediari
necesari în sinteza ATP, GTP, ADN, ARN, NADPH;
eliberarea energiei din glucide şi lipide;
creştere şi dezvoltare;
funcţionareacorectă a sistemelor: digestiv, nervos şi cardiovascular.
Carenta vitaminei B1este o maladie cunoscută sub denumirea boala Beri-Beri. Maladia
afectează sistemele: cardio-vascular, nervos, digestiv şi muscular.
Forme Beri-beri
1. Beri-berinervos (uscat), care urmează unei carenţe instalate cronic. Se manifestă în principal prin:
neuropatie periferică; arsuri în extremităţi(apar precoce); reflexe exagerate; hiposensibilitate şi
slăbiciune la nivelul membrelor; mialgii, sensibilitate musculară crescută; grav: atrofii musculare, pareze,
paralizii; convulsii.
2. Beri-bericardiac (umed -edeme) care urmează unei carenţe instalate acut. Se manifestă în principal
prin insuficienţă cardiacă congestivă.
Raţiavitaminei B11,2 mg/zi pentru bărbaţi și 1,1 mg/zi pentru femei.
Surselealimentare pentru vitamina B1:drojdie,derivatele cerealiere integrale, derivatele
cerealiere rafinate şi fortificate, leguminoasele uscate, carnea de porc (nu şi în alte tipuri de carne),
legume, fructe.
25. Vitamina B2 ( riboflavina), forme, funcții, carență vitaminică, rație, surse alimentare
26. Vitamina B6 ( piridoxina), forme, funcții, carență vitaminică, rație, surse alimentare
Vitamina B6se găseşte în organism sub 3 forme: piridoxal (PL), piridoxina (PN) şi piridoxamina
(PM).
Funcții : Principala coenzimă implicată în metabolismul uman: piridoxal-5-fosfatul (PLP) –fosfat
ester.
PLPeste coenzimă pentru aprox.100 enzime ce îndeplinesc diverse funcţii:eliberarea glucozei din
glicogen (majoritatea PLP este găsit în muşchi); gluconeogeneza; funcţionarea SNC (sinteza
neurotransmiţătorilor –serotonina, dopamina, norepinefrina, GABA); sinteza hemului; sinteza niacinei
din triptofan; modularea acţiunii hormonilor steroizi; sinteza acizilor nucleici; imunitate.
Carenţa izolată a vitaminei B6 este excepţională. Apare când vitamina este complexată de:
izoniazida, antiparkinsoniene, penicilamina.
Raţiaeste de 1,3 mg/zi.
Sursealimentare:alimentele de origine animală, derivate cerealiere integrale, leguminoase,
legume (banane, cartofi, spanac, etc), produse fortificate.
27. Vitamina PP( niacina), forme, funcții, carență vitaminică, rație, surse alimentare
28. Vitamina B12 ( ciancobalamina), forme, funcții, carență vitaminică, rație, surse alimentare,
Vitamina B12este cea mai complexă vitamină. Conţine în structura sa ionul de cobalt, motiv
pentru care compuşi cu activitate de B12sunt numiţi cobalamine.În corpul uman sunt folosite:
metilcobalamina & 5-dezoxi-adenozilcobalamina. Cianocobalamina (din suplimente) este convertită în
cei 2 compuşi în organismul uman.
Funcţiile vitamineiB12La mamifere, cobalamina este cofactor pentru doar 2 enzime: methionin-
sintetaza şi L-metilmalonil-CoA mutaza.
Metionin-sintetaza (folat-dependentă) are rol în sinteza metioninei din homocisteină. Metionina
→ S-adenozilmetionina = donor de radicali metil→ intervine în reacţii de metilare (inclusiv pentru
formarea de ADN, ARN).
Cofactor pentru enzimele care transformă L-metilmalonil-CoA în succinil-CoA-, compus cu rol
în:producerea de energie din grăsimi şi proteine, sinteza hemoglobinei.
La nivel mitocondrial, dezoxi-adenozilcobalamina are rol de coenzimă în reacţia de transformare
a metilmalonil-CoA în succinil -CoA,reacţie esenţială pentru metabolizarea propionatului şi a acizilor
graşi cu număr impar de atomi de carbon de la nivelul sistemului nervos. Absenţa acestui factor duce la
acumularea metilmalonil-CoA şi a precursorului său propionil-CoA ceea ce duce la formarea unor acizi
graşi cu număr mare de atomi de carbon şi rezultă acizi graşi nefiziologici care pot fi înglobate în lipidele
neuronale şi duc la apariţia leziunilor nervoase.
Deficienţa vitaminei B12Se întâlneşte la 10-15% din persoanele cu vârsta de peste 60 ani.
Manifestările deficienţei sunt:
Anemia Addison-Biermer sau anemia pernicioasă sau anemia megaloblastică - se asociază cu o secreţie
inadecvată de factor intrinsec, consecutivă unei atrofii gastrice. Poate sa apara o atrofie gastrică odată
cu avansarea în vârstă.Atrofia gastrică se asociază cu distrugerea celulelor gastrice parietale şi
aclorhidrie
afectarile neurologice şi
afectarile gastro-intestinale.
Raţiaeste de 2,4 mcg/zi.
Sursele alimentare sunt reprezentate NUMAI de alimentele de origine animală(ficat de rata,
stridii, hering, ou, lapte, branza) sau de produsele fortificare. Vegetarienii au nevoie de suplimente sau
produse fortificate.
29. Acid folic, forme, funcții, carență vitaminică, rație, surse alimentare,
Acidul folic este o formă stabilă şi se găseşte rar ca atare în organism sau alimente. Forma
naturală a acidului este reprezentată de folaţi. Doar în alimentele fortificate şi suplimente se găseşte sub
forma de acid folic.
Funcţiile Folaţii sunt coenzime în procesele de transfer a radicalilor metil. Coenzimele folice
reacţionează ca acceptori şi/sau donori în reacţii critice pentru metabolismul acizilor nucleici şi al
aminoacizilor.
Factorii favorizanţi apariţiei carenţei sunt: insuficienţa alimentară; alcoolismul; necesarul crescut
(prin creşterea ratei diviziunilor celulare şi a metabolismului) în caz de: sarcină, cancer; administrarea
unor medicamente (antifolice).
Manifestările carenţei sunt:Consecinţa suferinţei ţesuturilor cu turnover rapid (maduva
hematoformatoare, epiteliul digestiv).
Raţiaeste de 400 mcg/zi, iar pe parioada sarcinii la femei 600 mcg/zi.
Surselealimentare sunt:legume frunze,alte legume şi fructe (citricele), leguminoase, alimente de
origine animală, produse fortificate.
Magneziul este un cation preponderent intracelular (extracelular doar un procent scăzut, de 2%).
Rolul Magneziului
rol structural: intră în compoziţia osului şi dintelui (fosfat de Mg), în fibra musculară –rol în travaliul
muscular,
rolurile functionale sunt asigurate de Mg circulant (2-3 mg%), şi anume: menţine echilibru acidobazic,
intervine in excitabilitatea neuromusculară, este coferment al multor enzime (metabolizarea principiilor
nutritive), intervine în procesele eliberatoare de energie, rol în transportul activ transmembranar.
Deficitul de magneziu și stresul creşte riscul de afectare cardiovasculară.
În condiţiile deficituluide magneziu, stresul creşte riscul de afectare cardiovasculară prin: hipertensiune,
constricţie vasculară în teritoriul coronar sau cerebral, ocluzie vasculară în respectivele teritorii, aritmie,
moarte subită.
Magneziul si diabetulConsumat în cantităţi adecvate, magneziu pare să poate amâna instalarea
diabetului de tip 2 şi a complicaţiilor sale importante (boala cardiovasculară, retinopatie, nefropatie).
Carenţanuexista carenţe serioase.
Circumstanţele carenţei sunt:
consumul de medicamentecare induc o depleţie de magneziu, cum ar fi: diureticele (Lasix, Edecrin,
etc), gentamicina, amfoterecina, cisplatin;
diabetul necontrolatcare induce pierderi de magneziu în urină, consecutiv hiperglicemiei;
alcoolismul;
malabsorbţiile diverse, când se poate pierde magneziu datorită diareii şi a steatoreii (boala Crohn,
enteropatie glutenică, enterită regională, intestin operat);
hipopotasemia şi hipocalcemiacronice (pot fi conectate cu deficienţa de magneziu). Suplimentele de
magneziu pot corecta şi problemele legate de K şi Ca;
vârstnici
Simptomele deficitului de magneziu se pot clasifica în 3 categorii:
deficit discret -iritabilitatea, anorexia, astenia, insomnia, spasmele musculare, memoria deficitară,
apatia, confuzia şi scăderea capacităţii de a învăţa;
deficitului moderat-tahicardie şi alte modificări cardio-vasculare;
deficitul grav-tremurături, ameţeală şi confuzie, convulsii, halucinaţii şi delir.
Necesarulde magneziu este de 310-420 mg/zi.
Surse alimentare ale magneziulegumele frunze (magneziu este component al clorofilei),
leguminoasele uscate, fructele oleaginoase, seminţe (mai ales seminţele de dovleac), cerealele integrale,
alimentele de origine animală, mai ales carnea, viscerele, lactatele.
35. Fierul, rol, rație, surse alimentare, manifestările excesului/deficienței,
Rolul fierului
transportul şi depozitarea pe termen scurt a oxigenului (fer heminic în mio-şi hemoglobina),
transportul de electroni (la nivelul mitocondriei) şi metabolismul energetic (compuşi cu hem–
citocromii, compuşi non-heminici -NADH dehidrogenaza, succinildehidrogenaza),
antioxidant (catalaza, peroxidaza –enzime heminice),
reacţii pro-oxidative cu efect pozitiv (mieloperoxidaza –enzima heminică –producerea de specii
reactive de oxigen în neutrofile, în scopul distrugerii germenilor patogeni),
răspunsul fiziologic la hipoxie,
sinteza ADN (prin intermediul ribonucleotid-reductazei),
are rol în creştere, reproducţie, procese reparatorii, imunitate.
Deficienţa fierului determina aparitia anemiei feriprive.
Necesarulde fier este de: 8 mg/zi pentru bărbaţi şi 18 mg/zi pentru femei.
Surse alimentare defiersunt: carnea, galbenusul de ou, legumele şi produsele fortificate.
Factoriidietetici care determina o absorbţie crescută:vitamina C, aciditatea gastrică, fierul
heminic, necesarul crescut de fier (hemoragii, altitudine mare, antrenamente intense, graviditate),
rezervele diminuate, proteinele din carne.
Factoriidietetici care determina o absorbţie scăzută oxalţii, taninurile, rezervele suficiente,
excesul altor minerale (Zn, Mn, Ca), hipoaciditatea gastrica, antacide.
Cuprul primeşte şi donează cu uşurinţă electroni de aceea este implicat în reacţii redox şi în
eliminarea radicalilor liberi.
Rolul cuprului
intervine în metabolismul Fe, crescându-i absorbţia şi implicarea în sinteza hemoglobinei (prin
intermediul feroxidazelor I şi II),
este cofactor pentru multe enzime –cuproenzime, implicându-se astfel în foarte multe procese
fiziologice, şi anume: producerea de energie (citocrom-c-oxidaza), formarea ţesutului conjunctiv, sinteza
şi metabolismul unor neurotransmiţători, sinteza şi întreţinerea mielinei,funcţii antioxidante prin
intermediul unor forme de SOD şi a ceruloplasminei, reglarea expresiei unor gene –prin intermediul
unor factori de transcripţie dependenţi de cupru, influenţarea sintezei unor proteine (SOD, CAT,
proteine legate de depozitarea cuprului).
Carența induce: anemie, leucopenie, încetinirea creşterii.
Necesarul de cupru este de 900 mcg/zi.
Sursele alimentare de cupru:ficat,cacao,leguminoase,cereale integrale,fructe uscate şinuci.
Excesul de cupruInduce manifestări toxice: vomă (toxicitate acuta), afectare nervoasă, afectare
hepatică.
Rolul Zincului
rol catalitic este cofactor al peste 100 enzime implicate în: creştere, imunitate, funcţionarea sistemului
nervos, dezvoltarea sexuală şi reproducere;
rol structural intră în structura proteinelor (ex. în structura Cu/Zn SOD) şi a membranelor celulare).
rol reglator prin intermediul proteinelor ce conţin zinc -reglarea expresiei genelor, acţionând ca factori
de transcripţie; prin semnalizarea intercelulară (eliberare de hormoni şi transmiterea influxului nervos);
prin influenţarea apoptozei celulare .
Deficiența zincului produce:rush-uri,scăderea apetitului şi gustului, alopecie, scăderea creşterii şi
dezvoltării.
Grupele supuse la risc sunt reprezentate de: sugarii şi copiii mici,femeile gravide şi care alăptează
(mai ales cele foarte tinere),seniorii (peste 65 ani),vegetarienii -au un necesar cu 50% mai mare, indivizii
cu ficat alcoolic (creşterea excreţiei urinare de zinc şi nivel hepatic redus de zinc),
Sursele alimentare de zinc sunt:carnea,fructele de mare şi legumele-frunze.
Necesarul de zinc este de:13 mg/zi pentru bărbaţi şi 9 mg/zi pentru femei.
Toxicitatea zincului se manifestă prin:scăderea absorbţiei Fe,scăderea absorbţiei Cu,a
imunităţii,crampe, diaree.
38. Seleniu, rol, rație, surse alimentare, manifestările excesului/deficienței
Rolul manganului- este cofactor al unor enzime mai ales cele din metabolismul:carbohidraţilor,
colesterolului, aminoacizilor şieste antioxidant prin intermediul MnSOD.