Singurul lucru de care trebuie să ne temem este frica

Frica nu are nevoie de o descriere specială. O înțelegem fiindcă am simțit-o,

fiecare, încă din leagănul copilăriei. Nimeni nu este scutit de frică, nici chiar cei
mai privilegiați semeni ai noștri, aflați aparent la adăpost de intemperiile vieții.
Frica este o emoție primară, moștenită la nivel genetic de la strămoșii noștri,
care au reușit să supraviețuiască punându-se la adăpost în fața primejdiilor pe care
nu ar fi reușit să le depășească altfel.
Atunci când ne simțim amenințați, hipotalamusul secretă un factor de eliberare a
corticotropinei, care se deplasează la glanda pituitară, activând celulele speciale care
eliberează în sânge hormoni adrenocorticotropici (ACTH) .
Aceștia ajung la glandele suprarenale, unde servesc ca semnal pentru activarea
secreției de hormoni de stres, care ne dau marea putere fiziologică de a face față
unui pericol, sau de a fugi de acesta.
Însă, dacă frica se instalează pentru o perioadă mai lungă, devine o emoție
nocivă, care transformă viața de zi cu zi într-un adevărat calvar.
În momentul în care suntem mobilizați într-o reacție de tip ”luptă sau fugi”,
hormonii suprarenalei reprimă direct acțiunea sistemului imunitar, pentru a conserva
rezervele de energie.
Ca urmare, o consecință secundară a unei frici prelungite și intense este aceea că
aceasta interferează cu capacitatea noastră de a învinge bolile.
Practic, hormonii de stres sunt atât de eficienți în a reduce funcțiile sistemului
imunitar, încât doctorii îi administrează pacienților cu transplanturi, pentru ca
sistemul lor imunitar să nu respingă țesuturile străine.
Hormonii de stres ai suprarenalor produc, de asemenea, contracția vaselor de
sânge din creierul anterior, care este centrul rațiunii executive și al logicii, reducând
astfel capacitatea de funcționare a acestuia. În plus, aceștia reprimă și activitatea
cortexului prefrontal, care este centrul acțiunii volitive conștiente și al activității
conștiente.
Încercarea de a supraviețui într-o ambianță de pericol constant ne afectează
memoria și poate provoca dereglări ireversibile ale hipocampului. Ne poate afecta
gândirea, capacitatea de decizie și de concentrare.
Așadar, atunci când ne este frică, suntem mult mai proști decât de obicei.
Frica prelungită provoacă leziuni cardiovasculare, probleme gastro-intestinale,
ulcere, modificări ale apetitului și ale greutății, dureri persistente de cap și poate, de
asemenea, afecta sistemul reproductiv, reprezentând un pericol pentru continuitatea
speciei.
De asemenea, ea poate provoca oboseală extremă, depresie clinică, precum și
șoc post-traumatic, având consecințe profunde asupra sănătății noastre fizice și
mentale, un impact puternic asupra capacității noastre de de a funcționa normal în
viața de zi cu zi.
Frica este contagioasă.
Dacă, de exemplu, o singură antilopă sesizează apropierea unui leu care
urmărește turma, aceasta declanșează rapid un apel de alarmă și o ia la goană,
urmată de de toate celelalte antilope. Acest tip de comportament, automat și
inconștient, cu o valoroasă funcție de supraviețuire, este întâlnit și la oameni.
Pandemia de covid 19 a evoluat în paralel cu o pandemie a fricii, întreținută atât
de autorități, cât și presa ”mainstream”, internă și internațională.
De exemplu, în Austria – ca să dau un exemplu din afara României, unde știm cu
toții cum au decurs lucrurile – a ieșit la iveală o minută a grupului de intervenție
pentru coronavirus, care sugerează că însuși cancelarul Sebastian Kurz ar fi
recomandant amplificarea fricii în rândul populației.1
Dacă am face o revistă a presei din ultima perioadă, luând la rând articolele sau
emisiunile de radio sau televiziune care au încercat să evoce emoții pozitive, am
observa că, în comparație cu cele care au transmis și continuă să transmită panica,
acestea sunt ca și inexistente.
Consecințele unei asemenea abordări asupra unei populații închise cu forța în
case și, pe cale de consecință, supraexpuse mediatic, nu sunt deloc greu de ghicit.
Antilopele din savană se opresc din goană deîndată ce au ajuns la o distanță
sigură de prădătorul care le punea viața în pericol, dar știrile și imaginile
înfricoșătoare, vocile isterice ale prezentatoarelor de televiziune, precum și textele
din presa, rulează la infinit, 24 de ore din 24, săptămâni și luni una dupa alta, în
vreme ce instrucțiunile și informațiile privitoare la pericol au fost și continuă să
fie, așa cum știm, contradictorii, neclare și, de multe ori, lipsite de orice logică.
Oamenilor supuși unui stres puternic le este foarte greu să proceseze detalii și
nuanțe, minciuna crește incertitudinea, iar incertitudinea mărește temerile și
anxietatea.
Atunci când vom număra, în sfârșit, corect victimele, vom avea prilejul să
constatăm că panica irațională declanșată de mijloacele media s-a dovedit mult mai
dăunătoare decât pandemia în sine.
Fostul președinte al SUA, Franklin D. Roosevelt spunea că ”singurul lucru de
care ar trebui să ne temem este frica”.
Nu s-a vorbit aproape deloc despre rolul condiției noastre mentale și spirituale în
combaterea virusului. Și nici despre componenta spirituală a curajului.
Panica scoate din noi tot ce e mai rău, în vreme ce speranța și optimismul
generează modalități inedite de a face față tensiunilor acestei perioade.
Și niciodată nu suntem mai plini de resurse decât atunci când acționăm, și
reacționăm cu curaj.
Nu doar că vom supraviețui acestei pandemii, dar vom fi judecați de urmașii
noștri în funcție de felul în care am făcut-o.

1 https://www.demnitatea.info/2020/04/30/soc-in-mijlocul-europei-ies-la-iveala-dedesubturile-crizei-coronavirus/?
fbclid=IwAR1POp8VN4jfjzWiBG8TsserAx-cZMYqE-1BfR7BSYYb9iLWCApAypf3dag