Diagnosticul firmei în

activitatea de evaluare-
diagnosticul economico-financiar
 Prof univ dr Valentina Vasile
 
Diagnosticul firmei - structura

 Pentru evaluarea unei întreprinderi, diagnosticul este structurat în mai multe

componente, respectiv:
 Juridic

 Tehnic sau operational

 al resurselor umane

 Comercial

 și economico-financiar.
 
DIAGNOSTICUL ECONOMICO-
FINANCIAR

 obiectiv esențial = studiul static și dinamic al activității desfășurate de

întreprindere, care să permită expertului să-și exprime o opinie asupra:
 rezultatelor obținute,

 echilibrelor financiare referitoare la sursele de finanțare și destinațiile acestora,

precum și în legătură cu randamentul capitalului investit.

 = se realizează pe baza datelor cuprinse în situațiile financiare de sinteză,

întocmite în conformitate cu reglementările contabile în vigoare.
 
Conditii pentru un diagnostic adecvat

 Conditia 1 = Bilanțul contabil, ca document oficial de gestiune, trebuie să

asigure imaginea fidelă, clară și completă a patrimoniului, a rezultatelor și
situației financiare.
 
E necesara verificarea respectarii
principiilor contabile, respectiv:
 principiul continuității activității;

 principiul permanenței metodelor;

 principiul prudenței;

 principiul independenței exercițiului;

 principiul evaluării separate a elementelor de activ și pasiv;

 principiul intangibilității. Bilanțul de deschidere al unui exercițiu trebuie să

coincidă cu bilanțul de închidere al exercițiului precedent;

 principiul necompensării. Valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi

compensate cu valorile elementelor ce reprezintă pasive, respectiv veniturile și
cheltuielile, cu excepția compensărilor permise de reglementările legale.
 
Conditia 2

 În activitatea practică este recomandabil ca diagnosticul economic-financiar și

aplicarea metodelor de evaluare bazate pe profit sau flux de disponibilități
(cash-flow), ce necesită proiecții economico-financiare, să fie realizate de
același specialist sau grup de specialiști, tocmai pentru a asigura
convergența celor două mari componente ale procesului de evaluare propriu
zisă.
 Componentele DIAGNOSTICULUI economico- financiar


 1. FINANCIAR-PATRIMONIAL
 Patrimoniul net =averea întreprinderii la o anumită dată

 se determină ca diferență între activele totale și datoriile totale, reflectând activele firmei negrevate
de datorii la un moment dat

 Sursele de finantare – nivel, structura, dinamica

 capital social;

 rezerve;

 fonduri proprii;

 rezultatul nerepartizat (profit nerepartizat/pierdere neacoperită);

 subvenții pentru investiții și diferențe de reevaluare;

 provizioane reglementate

Primele patru surse formează ceea ce în literatura de specialitate poartă denumirea de „situație netă”
 2. FLUXUL FINANCIAR
Diagnosticul
 corelației fond de rulment – necesar de
fond de rulment; trezorerie netă
 Fondul de rulment (FR)

 = acea parte a capitalului permanent destinată și utilizată pentru finanțarea activității curente, îndeosebi a celei aferente
exploatării.

 = se determină ca diferență dintre capitalul permanent și activele imobilizate.

 În mod normal, fondul de rulment trebuie să fie pozitiv. În situația în care diferența este negativă, întreprinderea se confruntă
cu un deficit (insuficiență) de fond de rulment.

 Nevoia de fond de rulment (NFR)

 = partea din activele circulante care trebuie finanțată din fondul de rulment.

 = se determină ca diferența dintre activele circulante (exclusiv disponibilitățile) și obligațiile pe termen scurt.

 În cazul în care diferența este pozitivă, aceasta reprezintă activele circulante de natura stocurilor și creanțelor ce urmează a fi
finanțate din fondul de rulment. Atunci când diferența este negativă se înregistrează o degajare de surse atrase.

 Variația nevoii de fond de rulment este un element important în determinarea fluxului de disponibilități și, implicit, în
stabilirea valorii întreprinderii prin metoda fluxurilor actualizate de lichidități. Ca urmare, se impune aprofundarea analizei NFR
în funcție de elementele aferente exploatării care au caracter de continuitate, respectiv de cele din afara exploatării.
 Trezoreria netă (TN)

 = se
 poate stabili ca diferență între fondul de rulment și necesarul de fond de
rulment

TN = FR-NFR

 În estimarea unor elemente necesare în cazul aplicării metodei de evaluare

bazate pe fluxul de lichidități sunt necesari și indicatorii
 viteză de rotație a NFR și
 viteza de rotație a FR.

Relațiile de calcul ale vitezei de rotație exprimată ca durată sunt

NFR
 Viteza de rotație a NFR = xT
CA
FR
 Viteza de rotație a FR = xT
CA
unde T reprezintă numărul de zile ale perioadei.
 
3. Echilibrul financiar al relatiilor cu tertii
Diagnosticul corelației creanțe – obligații
 = cunoașterea evoluției dintre creanțe și obligații  influențează în mod direct
capacitatea de plată.

 Opusul creanțelor îl reprezintă obligațiile sau datoriile firmei către terți, formate
în cadrul relațiilor acesteia cu furnizorii, acționarii, salariații, bugetul statului etc

 Indicatori de analiza:
 obligații, în care să se includă datoriile firmei către terțe persoane fizice și juridice
obligațiile fiscale;

 datorii curente, care să cuprindă obligațiile, împrumuturile pe termen scurt și ratele

scadente pentru împrumuturile pe termen mediu și lung;

 datorii totale, respectiv datoriile curente și împrumuturile pe termen mediu și lung.

 În cadrul diagnosticului se cercetează, în primul rând, evoluția creanțelor și obligațiilor, în raport cu cifra de afaceri, pentru a

pune în evidență raportul dintre imobilizările capitalului firmei și folosirea surselor atrase.

 indicatori:

Sd x T
Durata de imobilizare a creanțelor (Di): Di =
Rd sau CA
în care:

 Sd = soldul mediu debitor al conturilor de creanțe

 Rd = rulajul debitor al conturilor de creanțe

 CA = cifra de afaceri

 T = perioada de timp considerată

Durata de folosire a surselor atrase (Df): Df = "Sc x T" /"Rc sau CA"
în care:

Sc = soldul mediu creditor al conturilor de obligații

Rd = rulajul creditor al conturilor respective

 

Pentru evaluarea întreprinderii, creanțele și obligațiile trebuie analizate în raport

cu vechimea lor. Intervalele utilizate sunt diferite, dar în mod normal considerăm
că acestea pot fi grupate în:

 creanțe / obligații până la 30 de zile;

 creanțe / obligații între 30 și 90 de zile;

 creanțe / obligații între 90 de zile și un an;

 creanțe / obligații peste un an.

 4. Flexibilitatea financiara
Diagnosticul
 lichidității și solvabilității întreprinderii

 Lichiditatea, la modul general, poate fi definită ca fiind proprietatea elementelor

patrimoniale de a fi transformate în bani

 Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a face față obligațiilor sale la

termenele scadente.

 Pentru a caracteriza lichefiabilitatea unei întreprinderi, în studiile de bonitate

realizate de bănci, în cazul solicitării de credite, precum și în studiile de evaluare,
se folosesc următorii indicatori:
 Rata lichidității
 generale

Active circulante
 Lg =
Datorii curente
Rata solvabilității patrimoniale

Capital propriu
 Rata lichidității curente (intermediare) Sp=Capital propriu + Imprumuturi pe termen mediu şi lung

Active circulante − Stocuri

 Lc=
Datorii curente

Rata solvabilității globale

 Rata lichidității imediate
Active totale
Sg=
Disponibilitati Datorii totale
 Li=
Datorii curente
 
5. ECHILIBRE
Diagnosticul pe baza ratelor de echilibru economico- financiar

 Echilibrul financiar al firmei = un sistem de corelații prin care se stabilesc anumite

proporționalități în cadrul și între diferite fluxuri financiare

 Pentru exprimarea sintetică a multiplelor corelații implicate de echilibrul financiar,

literatura de specialitate oferă o mulțime de indicatori
 
Cei mai uzitati indicatori:
Rata autonomiei financiare:

Capital propriu Rata de finanțare a necesarului de fond

Raf= de rulment:
Capital propriu + Capital imprumutat

Fond de rulment
Rf NFR=
NFR
Rata de finanțare a stocurilor:

Fond de rulment
Rfs= Rata de autofinanțare a activelor:
Stocuri

Capital propriu
Raa=
Rata de finanțare a activelor circulante: Active fixe + Active circulante

Fond de rulment
Rfac=
Active circulante Rata datoriilor:

Rd = 1 – Rata de autofinanțare a activelor

 
DIAGNOSTICUL RENTABILITĂŢII
 În teoria și practica evaluării, diagnosticul rentabilității oferă informații asupra situației
trecute și prezente, realizând premise utile pentru prefigurarea viitorului afacerii care
formează obiectul evaluării

 Cumpărătorul potențial al unei firme, cel care investește, dorește nu numai să

recupereze suma avansată, dar și să obțină un profit superior unui plasament fără risc

 Principala sursă de informare în realizarea diagnosticului rentabilității o reprezintă

„contul de profit și pierdere” care arată modul în care s-a atins o anumită stare, un
anumit rezultat, care au fost fluxurile de venituri și cheltuieli

 Se recomandă ca diagnosticul rentabilității să cuprindă probleme privind

 situația generală a rezultatelor,
 analiza factorială pe baza ratelor de rentabilitate,
 determinarea punctului critic și a intervalului de siguranță.
 
Diagnosticul factorial al rezultatului
exploatării

 În operațiunea de evaluare, diagnosticul factorial al rezultatului din exploatare

este necesar pentru a explica, care au fost principalii factori care, au contribuit la
modificarea acestuia de la o perioadă la alta.

 Cunoscându-se aceste elemente, ele pot fi valorificate de echipa de evaluare în

stabilirea rezultatului probabil pentru perioada de prognoză.
 
Literatura de specialitate recomandă mai multe modele.

 Model cu aplicabilitate generală, indiferent de profilul de activitate al firmei, este:

𝐶𝐶𝐶
 𝑅𝑅𝑅𝑅 = 𝑉𝑉 ∗ (1 − )
𝑉𝑉

în care:

 RE = rezultatul exploatării;

 V = venituri din exploatare,

 Ch = cheltuieli aferente veniturilor din exploatare.

 
Pentru societățile comerciale cu profil industrial,
diagnosticul rezultatului (profilului P) aferent producției
vândute poate fi realizat pe baza modelului:

 𝑃𝑃 = ∑ 𝑞𝑞𝑞𝑞 − ∑ 𝑞𝑞𝑞𝑞

în care:

 q = cantitatea vândută;

 p = prețul de vânzare (fără T.V.A.);

 c = costul pe unitatea de produs.

 Diagnosticul factorial al profitului brut

 Metodele de evaluare pe bază de randament operează cu profitul total al
întreprinderii, și nu numai cu cel din exploatare.

 În același timp, activitatea de exploatare poate fi complexă, în ea se port regăsi

mai multe ramuri de activitate. Or pentru previzionarea profitului este necesar să
se cunoască nivelul de rentabilitate pe sectoare de activitate, precum și contribuția
acestora la formarea rezultatului total al întreprinderii.

 Modelul: P = Vt x R
 în care:

 P = profitul înaintea impozitării

 Vt = venitul total

 R = rata rentabilității veniturilor totale

 Pragul de rentabilitate și intervalul de siguranță


 Cunoașterea pragului de rentabilitate și a intervalului de siguranță este utilă în

activitatea practică de evaluare, întrucât se pot face judecăți corespunzătoare asupra
comportamentului firmei în cazul modificării unor variabile care influențează
mecanismul de funcționare al acesteia
 Potrivit metodologiei oferite de literatura de specialitate, pragul de rentabilitate,

respectiv cifra de afaceri minimă care asigură în cazul inițierii unei afaceri recuperarea
cheltuielilor, este dată de suma cheltuielilor variabile și fixe sau folosindu-se relația (în
cazul inițierii unei afaceri):

𝐹𝐹
𝑄𝑄 =
∑ 𝑞𝑞𝑞𝑞𝑣𝑣
1−
𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇 𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐
 Q = cifra de afaceri minimă;

 F = suma cheltuielilor fixe;

 ∑ 𝑞𝑞𝑞𝑞𝑣𝑣 =cheltuieli variabile

Pentru o afacere în derulare se folosește relația:

𝐹𝐹
𝑄𝑄 =
∑ 𝑞𝑞𝑞𝑞𝑣𝑣
1−
𝐶𝐶𝐶𝐶
 
Diagnosticul pe baza ratelor de rentabilitate

 În efectuarea diagnosticului firmei, ratele de rentabilitate permit realizarea de

comparații în spațiu, precum și în raport cu anumite norme sau standarde
elaborate și acceptate de organisme abilitate în domeniul evaluărilor.

 Exprimarea relativă a nivelului de rentabilitate completează diagnosticul prin

capacitatea informațională a indicatorilor respectivi. Fiecare formă de exprimare a
rentabilității, în raport cu elementele luate în calcul, are o anumită putere
informațională, îndeplinind o funcție specifică în activitatea practică de gestionare
a capitalului și plasamentelor de capital.
 
Pentru activitatea practică de evaluare considerăm că
se pot utiliza, în principal, următoarele forme de
exprimare a rentabilității:
 Rata rentabilității veniturilor (Rv), care se determină prin raportul

𝑃𝑃
𝑅𝑅𝑅𝑅 = ∗ 100
𝑉𝑉
în care:

 P = profitul înaintea impozitării,

 V = veniturile totale aferente perioadei.

 Rata rentabilității economice a activului (Re)

caracterizează eficiența elementelor patrimoniale
angajate în activitatea firmei.

𝑃𝑃
𝑅𝑅𝑒𝑒 = ∗ 100
𝐴𝐴
unde A reprezintă totalul activului, respectiv active imobilizate (Ai) și active circulante (Ac) (se
recomandă folosirea de valori medii anuale).

Pentru analiza ratei rentabilității economice a activului poate fi utilizată și următoarea

relație:

𝑉𝑉 𝑃𝑃
𝑅𝑅𝑅𝑅 = ∗ ∗ 100
𝐴𝐴 𝑉𝑉
 V/A = viteza de rotație a activului;

 P/V = rata rentabilității veniturilor.

Ca parte componentă poate fi și rata rentabilității economice aferente exploatării,

ceea ce presupune luarea în calcul a rezultatului exploatării și, corespunzător,
activele de exploatare.

Modificarea ratei rentabilității economice se explică prin influența:

 vitezei de rotație a activului

𝑉𝑉𝑉 𝑃𝑃𝑃
∗ ∗ 100 − 𝑅𝑅𝑅𝑅0
𝐴𝐴𝐴 𝑉𝑉𝑉
 rentabilității veniturilor:
𝑉𝑉𝑉 𝑃𝑃𝑃
𝑅𝑅𝑅𝑅0 − ∗ ∗ 100
𝐴𝐴𝐴 𝑉𝑉𝑉
 
 În activitatea practică se impune analiza structurii activului, în vederea depistării
elementelor materiale care au contribuit la modificarea vitezei de rotație, având în
vedere faptul că fiecare element are o semnificație proprie și, în consecință, se impun
măsuri specifice pentru dimensionarea lor normală.

 se recomandă următorul model de analiză a ratei rentabilității economice a activului,

derivat din cel prezentat anterior:

𝑃𝑃
𝑅𝑅𝑅𝑅 = 𝑉𝑉 ∗ 100
𝐴𝐴𝐴𝐴 𝐴𝐴𝐴𝐴
+
𝑉𝑉 𝑉𝑉
 Ai/V = 1/R, unde R reprezintă randamentul activelor imobilizate;

 Ac/V = 1/n, unde n este viteza de rotație a activelor circulante, exprimată în număr de
rotație.
 

Rata rentabilității resurselor consumate (Rc) (în literatura de specialitate se

regăsește sub denumirea de rentabilitatea costurilor).

= În activitatea practică prezintă importantă în estimarea și negocierea prețurilor

de vânzare a produselor sau tarifelor pentru prestări de servicii.

= permite poziționarea produselor sub aspectul rentabilității față de media de

întreprindere.

Elementele de calcul a ratei rentabilității resurselor consumate sunt rezultatul

exploatări (RE) și cheltuielile de exploatare (∑ 𝑞𝑞 ∗ 𝑐𝑐)aferente producției vândute:

𝑅𝑅𝑅𝑅 ∑ 𝑞𝑞𝑞𝑞 − ∑ 𝑞𝑞𝑞𝑞
𝑅𝑅𝑅𝑅 = ∗ 100 = ∗ 100
∑ 𝑞𝑞𝑞𝑞 ∑ 𝑞𝑞𝑞𝑞
Din relația de mai sus rezultă factorii direcții de influență, respectiv:

 structura cifrei de afaceri (producției vândute):

∑ 𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒 − ∑ 𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒
∗ 𝟏𝟏𝟏𝟏𝟏𝟏 − 𝑹𝑹𝑹𝑹𝟎𝟎
∑ 𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒

 costurile pe produse:

∑ 𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒−∑ 𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝟏𝟏 ∑ 𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒−∑ 𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒

∑ 𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝟏𝟏
∗ 𝟏𝟏𝟏𝟏𝟏𝟏 − ∑ 𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒
∗ 𝟏𝟏𝟏𝟏𝟏𝟏

 preturile de vânzare pe produse:

∑ 𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒 − ∑ 𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒
𝑹𝑹𝑹𝑹𝟏𝟏 − ∗ 𝟏𝟏𝟏𝟏𝟏𝟏
∑ 𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒𝒒
 
O altă grupă de rate vizează eficiența capitalului investit, respectiv utilizat.
Literatura de specialitate recomandă, în principal, doi indicatori, și anume:
 rata rentabilității financiare a capitalului propriu (Rf), calculată ca raport între
profitul net (Pn) și capitalul propriu (Fp):
𝑃𝑃𝑃𝑃
𝑅𝑅𝑅𝑅 = ∗ 100
𝐾𝐾𝐾𝐾

 rata rentabilității financiare a capitalului permanent (Rp) (denumită în unele

lucrări rentabilitate economică):
𝑃𝑃
𝑅𝑅𝑅𝑅 =
𝐾𝐾𝐾𝐾 + 𝐾𝐾𝐾𝐾
în care:

 P = profit brut;

 K i = capital împrumuta pe termen mediu și lung.

 În contabilitatea
 financiară, respectiv în structura contului de profir și pierdere, nu
apare noțiunea de profit brut. De aceea, în activitatea practică s-a folosit profitul
înaintea impozitării sau rezultatul exercițiului înainte de deducerea sarcinilor
financiare, respectiv dobânzilor și impozitului pe profit.

 Criteriul principal în orientarea plasamentului de capital îl constituie corelația

dintre rata rentabilității financiare a capitalului propriu (Rf), rata rentabilității
financiare a capitalului permanent (Rp) și rata dobânzii (d). În consecință, pentru
calculul ratei rentabilității financiare a capitalului permanent se poate lua în
calcul profitul net la care se adaugă dobânda plătită pentru capitalul împrumutat
pe termen mediu și lung (costul capitalului).

 În acest caz, legătura dintre cele două rate de rentabilitate financiară se

exprimă prin relația:
𝐾𝐾𝐾𝐾
𝑅𝑅𝑅𝑅 = 𝑅𝑅𝑅𝑅 + 𝑅𝑅𝑅𝑅 − 𝑑𝑑 ∗
𝐾𝐾𝐾𝐾
 
Întrucât rezultatul final este în directă legătură cu
ansamblul activității firmei, rata rentabilității
financiare a capitalului propriu poate fi
evidențiată prin relația:
𝑃𝑃𝑃𝑃 𝑉𝑉 𝐴𝐴 𝑃𝑃𝑃𝑃
= ∗ ∗ ∗ 100
𝐾𝐾𝐾𝐾 𝐴𝐴 𝐾𝐾𝐾𝐾 𝑉𝑉

în care:

 Pn = profitul net;

 V = veniturile totale;

 A = active totale.
 
Din relația de mai sus rezultă că rata rentabilității
financiare a capitalului propriu este dependentă de:

 viteza de rotație a activelor totale (V/A), care exprimă volumul vânzărilor pe unitate
monetară investită. Cu cât rotația activelor este mai mare, cu atât sporește eficiența
capitalului investit, dacă în activitatea de exploatare se obține profit;

 pârghia financiară (A/Kp), prin care se exprimă în mod sintetic corelația dintre structura
financiară și capitalul împrumutat;

 rentabilitatea netă a veniturilor (Pn/V) în care se reflectă, în principal, eficiența

activității de exploatare. În același timp, indicatorul este util în poziționarea firmei în
raport cu altele din aceeași ramură sau domeniu de activitate. Dacă rata este peste
media sectorului (ramurii) există un avantaj competițional față de concurenți, ceea ce
constituie un element de siguranță în activitatea viitoare.
 

În finalul etapei de diagnostic, echipa de evaluare trebuie să realizeze

o sinteză a principalelor concluzii

(favorabile sau nefavorabile)
în baza cărora se vor face

estimările principalilor indicatori economico-financiari,

necesari în aplicarea unor metode de evaluare.
 
Analiza SWOT a diagnosticului
economico-financiar

 - natura activitatii
 Performanta de productie la un nivel dat de tehnologie

 Fluxurile financiare

 Performanta combinarii si consumului resurselor si a pietei specific

 - scopul evaluarii
 SINTEZA DIAGNOSTICULUI


 SWOT – existent vs potential

 Corelat cu scopul evaluarii
 Combinarea efectelor cadranelor analizei SWOT partiale, pe
componentele majore ale diagnosticului

 Calitatea diagnosticului determina :

 - alegerea corecta a metodelor de evalare
 -corelarea scopului cu situatia constatata – credibilitatea
scopului
 -coerenta si validitatea valorii recomandate