1 Metode Si Procedee Generale-16372 PDF

Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - I)
Pag. 1 / 43
Aprobat
la şedinţa catedrei de Chimie farmaceutică şi
toxicologică
Proces-verbal № _1_ din 30.08.2019_
Şef de catedră, dr. hab. şt. farm., profesor universitar
___________________ V.Valica
Metode şi procedee generale în controlul calităţii

medicamentelor
Indicaţie metodică la «Chimie farmaceutică-I» pentru studenţii anului III
Autorii: Livia Uncu, dr.șt.farm., conf.univ.
CHIŞINĂU, 2019
1
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 2 / 43
INTRODUCERE
Baza indicaţiei metodice o constituie metodica organizaţiei pregătirii de sine stătătoare a

studenţilor pentru fiecare lucrare de laborator, ceea ce asigură nivelul necesar de cunoştinţe şi
deprinderi practice pentru lucrul productiv la lucrările de laborator.
Farmacistului analist i se acordă o sarcină de mare importanţă socială în domeniul
organizaţiei şi efectuării controlului calităţii medicamentelor.
Organizarea exactă a controlului medicamentelor permite nu numai identificarea la timp a
erorilor, dar şi constatarea cauzei lor şi preîntîmpinarea posibilităţilor de a se reflecta la diferite
etape de producere, păstrare şi întrebuinţare a preparatelor medicamentoase.
Aprecierea calităţii medicamentelor poartă un caracter complex, pentru că se efectuează
nu numai după un singur criteriu, dar în acelaşi timp după cîteva.
În legătură cu aceasta, farmacistul-analist trebuie să-şi închipuie clar algoritmul efectuării
analizei farmaceutice, atît a substanţelor medicamentoase individuale, cît şi a formelor
medicamentoase (gata şi extempore). Aceasta are o mare importanţă în hotărîrea problemelor
profesionale a determinării bunei calităţi a preparatelor medicamentoase.
Înainte de a începe analiza farmacopeică a unor medicamente aparte, trebuiesc însuşite
principiile şi metodele generale în analiza farmaceutică și în primul rînd de luat cunoştinţă de
documentația analitică de normare (DAN): Farmacopeea, monografii farmacopeice (MF) şi
principiile lor generale.
Pentru ca farmacistul-analist să poată efectua analiza metodologic corect şi să dea o
concluzie obiectivă despre calitatea substanţei analizate, el trebuie să se orienteze bine în
proprietăţile substanţelor medicamentoase din diferite grupe chimice, totodată trebuie să posede
analiza funcţională, diferite metode fizice, chimice şi biologice de analiză.
Studierea temei „Metodele şi procedeele generale de cercetare a calităţii medicamentelor”
necesită cunoştinţe şi în domeniul altor disciplini - chimie neorganică, chimie analitică, chimie
organică, chimie fizică şi coloidală.
Cunoaşterea principiilor fundamentale a analizei farmaceutice permite viitorului farmacist-
analist, la orice etapă a activităţii sale profesionale să se apropie conştient de aprecierea calităţii
medicamentelor, şi de asemenea să prevadă şi să poată preîntîmpina schimbările posibile în
procesul pregătirii preparatelor medicamentoase şi a păstrării lor. Toate acestea formează un
nivel înalt de gîndire profesională şi e legat strîns de educarea simţului de răspundere proprie
pentru asigurarea populaţiei şi instituţiilor medico-profilactice cu preparate medicamentoase de
înaltă calitate.
Scopul. Pe baza cunoaşterii metodelor şi procedeelor generale de cercetare a calităţii

preparatelor medicamentoase, de a putea efectua controlul calităţii medicamentelor cu
metode fizice, chimice şi fizico-chimice.
Baza de orientare către pregătirea sinestătătoare

În timpul pregătirii sine stătătoare pentru fiecare lucrare e necesar:
1. De a face cunoştinţă cu structura logică a temei;
2. De a chibzui scopul şi sarcina studierii temei;
3. De a clarifica scopul şi conţinutul pregătirii sinestătătoare;
4. De a studia materialul, referitor la întrebările pregătirii sinestătătoare;
5. De a rezolva problemele, indicate în capitolul pregătirii sinestătătoare;
2
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 3 / 43
6. De a face cunoştinţă cu capitolul „Lucrul practic al studenţilor la lecţiile

practice”.
Baza de orientare către partea practică a lecţiei

Fiecare student trebuie:
1. Să primească de la profesor probleme individuale
2. Să îndeplinească partea practică şi să verifice rezultatul primit
3. Să îndeplinească şi să susţină darea de seamă
BIBLIOGRAFIE:
De bază:
1. Suport de curs
2. Farmacopea Europeană. Ediţia ed. 7, 2010
3. Farmacopea Europeană. Ediţia .ed. 8, 2014
4. Farmacopeia de Stat ed. XI, vol.I. – Moscova : „Medicina”, 1990.
5. Farmacopeia de Stat ed. XI, vol.II. – Moscova : „Medicina”, 1990.
6. Farmacopeia Română ed. X, vol.I. – Bucureşti : „Editura medicală”, 1993.
7. Reglementarea activităţii farmaceutice în Republica Moldova.- Ch.: Vector, 2007
(F.E.-P. „Tipogr.Centrală”). – 1038 p.
8. Curea E., Baloescu A. Controlul medicamentelor.
Suplimentară:
1. Babilev F.V. Chimie farmaceutică, Chişinău: Universitas, 1994
2. Мелентьева Г.А. Фармацевтическая химия. –М.: Медицина,1976.
3. Беликов В.Г. Фармацевтическая химия. –М.: Медицина,1979., с.768.
4. Арзамасцева А.И. Фармакопейный анализ. –М.: Медицина,1971, с.239
5. Руководство к лабораторным занятиям по фармацевтической химии. Под ред.
проф. Арзамасцева А.И.–М.: Медицина,1987, с.303.
6. Контроль качества лекарственных средств (справочник). .–М.: Медицина,1986,
с.367.
7. Арзамасцева А.И., Сенов П.Л. Стандартные оброзцы лекарственных веществ. .–
М.: Медицина,1978, с.277.
8. Пособие по химическому анализу лекарств. Кулешова М.И. .–М.:
Медицина,1974, с.32.
9. Международная фармакопея . III изд. – ВОЗ, Женева, 1961, с.983.
Consultativă:
1. Справочник фармацевта. Под ред. чл. кор. АМН СССР А.И.Тенцовой –М.:
Медицина, 1981.
2. Машковский М.Д. Лекарственные средства. Т.I, II. –М.: Медицина,1987.
3
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 4 / 43
Tema: Organizarea controlului calităţii preparatelor medicamentoase.

Documentația analitică de normare (DAN) pentru aprecierea calităţii substanţelor
medicamentoase.
Importanţa indicilor „Descriere” şi „Solubilitate” în controlul farmaceutic.
Scopuri determinate:
1. De a studia sistemul de control al calităţii medicamentelor în Republica
Moldova.
2. De a face cunoştinţă cu documentația analitică de normare a controlului
calităţii preparatelor medicamentoase şi de a învăţa a o folosi în practică.
3. A însuşi principiile generale ale petrecerii analizei farmaceutice.
4. De a face controlul calităţii medicamentelor după indicii „Descriere” şi
„Solubilitate”.
Cerinţele către nivelul cunoştinţelor iniţiale
Pe baza cunoştinţelor, acumulate la alte disciplini, studentul trebuie:
Să cunoască:
 Proprietăţile fizico-chimice a grupelor principale de substanţe organice;
 Analiza funcţională a grupelor principale de substanţe organice,
 Nomenclatura substanţelor organice.
Să poată:
 Lucra de sinestătător cu literatura de studiu şi consultativă;
 Caracteriza aspectul exterior al substanţelor medicamentoase în
dependenţă de structura chimică.
Deprinderile şi îndemânările practice căpătate la lucrările de laborator
1. Priceperea de a lucra cu DAN (FR ed. X, monografiile farmacopeice,
monografii farmacopeice temporare, etc.)
2. Priceperea de a petrece cercetări pe indicii „Descriere” şi „Solubilitate”.
Pregătirea sinestătătoare a studenţilor

1. Controlul calităţii medicamentelor în RM, însemnătatea lui. Controlul
calităţii medicamentelor la întreprinderile industriei medicale.
2. Agentia Medicamentelor RM. Funcţiile, organograma, rolul lui în sistemul
de Stat al controlului medicamentelor.
3. Ordinile şi instrucţiunile MS al RM, ce reglamentează controlul calităţii
substanţelor medicamentoase şi activitatea farmaciştilor-analişti.
4. Importanţa stării permanente la toate etapele existenţei medicamentelor.
5. Particularităţile analizei farmaceutice în legătură cu destinaţia preparatelor
medicamentoase şi răspunderea profesională a farmacistului-analist.
6. Importanţa caracterului complex a aprecierii calităţii medicamentelor.
7. Structura Framacopeei de Stat ediţiile X şi XI, Framacopeei Române ediția
a X-a, structura MF şi a MFT. Importanţa indicilor „Descriere” şi „ Solubilitate” pentru
aprecierea schimbărilor calitative a substanţelor medicamentoase şi pentru îndeplinirea
unor etape a analizei farmaceutice.
8. De a face cunoştinţă cu Ph. Eur. ed. VIII , FR ed. X, FS ed.XI.
9. De a pregăti materialul prelegerilor pe tema studiată.
4
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 5 / 43
MATERIAL INFORMATIV
Organizarea controlului medicamentelor

Controlul calităţii medicamentelor intră în atribuţiile Ministerului Sănătăţii.
Această activitate i se atribuie Agentiei Medicamentului (subdiviziune Laboratorul pentru
Control Calitatii Medicamentelor – LCCM), care efectuează controlul de Stat al calităţii
medicamentelor indigene şi de import în conformitate cu regulamentul aprobat prin ordinul MS
RM Nr. 6 din 06.01.06.
În afară de aceasta toate fabricile de medicamente posedă laboratoare de control proprii.
Toate medicamentele de uz uman, produsele fitofarmaceutice, stomatologice,
radiofarmaceutice, produsele parafarmaceutice, produsele dietice şi cosmetice înregistrate de
Ministerul Sănătăţii, materiile prime folosite în producţia de medicamente, precum şi ambalajele
pentru produsele enumerate, produse la fabricile farmaceutice (laboratoare de microproducţie)
din Republica Moldova sau importate în Republica Moldova, sunt supuse în mod obligatoriu
Controlului de Stat al calităţii şi trebuie să corespundă cerinţelor normativelor de calitate:
monografiilor farmacopeice, farmacopeii în vigoare, fişe, specificaţii de calitate ale
producătorului, altă documentaţie analitico-normativa (DAN).
Controlul de Stat al calităţii include:
- controlul preventiv;
- controlul ulterior selectiv;
- controlul de arbitraj.
LCCM efectuează un control complex chimic, fizico-chimic, microbiologic şi fitochimic.
Categoriile de medicamente controlate de acest laborator sunt următoarele:
- substanţele medicamentoase şi produsele finite ce vin din import;
- medicamentele care se exportă;
- grupele de medicamente cu acţiune terapeutică majoră, cum sunt:
antibioticele, anestezicele, soluţiile perfuzabile, se controlează serie cu serie;
- toate medicamentele noi, introduse de către industria autohtonă în
piaţa farmaceutică sunt controlate serie cu serie (primele 10 serii);
- seriile de medicamente reclamate de reţeaua sanitară ca
necorespunzătoare den punct de vedere al calităţii.
Laboratoarele de control din fabricile de medicamente execută controlul materiilor prime,
al produselor intermediare şi al medicamentelor finite.
Legislaţia actuală prevede ca toate medicamentele eliberate de fabrică să fie însoţite de
buletine de analiză al acestui laborator, trecute ulterior în registru LCCM.
„DESCRIERE”
Primul indice din monografica particulară pentru substanţele medicamentoase este
indicele „Descriere” sau controlul organoleptic. Monografie generală pentru acest indice nu
există, din simplu motiv că toate substanţele sunt diferite după aspectul exterior. Însă de unele
reguli şi cerinţe este necesar de ţinut cont:
Controlul organoleptic se efectuează în scopul verificării aspectului, culorii, mirosului şi
gustului (dacă este necesar) unei substanţe (FR X, p.981-983).
Aspect: pentru substanţele medicamentoase solide se controlează forma, sub care
aceasta se prezintă: cristalină (cu ochiul liber), microcristalină (la microscop –200) sau
amorfă (la microscop – 200 să nu se observe cristale). Substanţele medicamentoase
lichide se controlează dacă acestea sunt limpezi (prin compararea cu apa), transparente,
5
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 6 / 43
opalescenţa sau tulbureala (prin comparare cu etaloanele respective) conform

prevederilor monografiilor farmacopeice generale respective.
Culoare: Substanţele solide trebuie privite fără o prelucrare prealabilă, pe o

suprafaţă mată, albă, la lumina zilei. Substanţele lichide transparente se compară cu apa,
iar cele eventual colorate – cu etaloanele de culoare conform cerinţelor MF generale
„Determinarea culorii lichidelor” (FR ed. X, p.985-987).
Mirosul: Substanţele medicamentoase se examinează imediat după deschiderea
recipientului, dacă se percepe vre-un miros, recipientul se lasă deschis pentru 15 minute,
dacă se mai percepe mirosul substanţa nu este corespunzătoare.
Cînd se urmăreşte perceperea unui miros 1-2 g substanţă solidă sau o hîrtie de filtru
îmbibată cu substanţă lichidă se miroase de la o distanţă de 2-4 cm. Prin „miros caracteristic” se
înţelege, că mirosul perceput nu poate fi confundat, acesta fiind specific produsului respectiv.
Gust: Pentru controlul gustului se ia o cantitate mică de substanţă şi se aduce pe
limbă. Pentru substanţele toxice şi substanţele cu gust pronunţat se prepară o soluţie de 1%,
cu care se îmbibă o fîşie de hîrtie de filtru, care se atinge cu vîrful limbii.
„SOLUBILITATE”
(FR ed. X, p.984-985).
Indicele „Solubilitate” din MF particulară prevede, în ce raporturi se dizolvă substanţa

în apă, alcool, eter, cloroform şi alţi solvenţi. Deseori în calitate de solvenţi sunt folosiţi
soluţiile apoase de acizi sau baze.
Indicele „Solubilitate” din MF particulară prevede, în ce raporturi se dizolvă substanţa în
apă, alcool, eter, cloroform şi alţi solvenţi. Deseori în calitate de solvenţi sunt folosiţi soluţiile
apoase de acizi sau baze.
Numim „Solubilitate” proprietatea substanţei medicamentoase de a se dizolva în diferiţi
solvenţi. După FR ed. X prin solubilitate se subînţelege nu o constantă fizică, ci o proprietate a
substanţei, ce permite de a da o apreciere orientativă identităţii şi bunei calităţi a substanţei
medicamentoase.
Pentru exprimarea solubilităţii în FR ed. X sunt prevăzute nişte expresii – termeni
convenţionali (tabelul 1). Fiecare dintre aceste expresii corespunde unui anumit interval de
volum al solventului (în ml), în limitele căruia trebuie să se dizolve complet 1,0 g de substanţă.
Substanţa medicamentoasă se consideră dizolvată complet, atunci cînd în soluţia privită cu
ochiul liber nu se vor observa particule nedizolvate. În unele cazuri în monografia farmacopeică
se indică raportul concret de substanţă şi solvent. De exemplu: bromura de potasiu se dizolvă în
1,7 p. apă; clorura de potasiu – în 3 p. apă.
Metoda determinării solubilităţii:
Cantitatea de substanţă, cîntărită cu exactitatea pînă la 0,01 g fin pulverizată (dacă este
necesar) se dizolvă în volumul măsurat de solvent (prevăzut în monografia farmacopeică
particulară sau limita superioară din tabel). Se agită continuu timp de 10 minute. Temperatura
solventului trebuie să fie 20 ± 20C . Preparate greu solubile (solubile în timp) sunt acelea la care
procesul de dizolvare decurge mai mult de 10 minute. Pentru aceste substanţe se permite
încălzirea pînă la 300C. Rezultatul se verifică după răcirea soluţiei pînă la 20 ± 2 0C şi agitare
energică 1-2 minute. Condiţiile de dizolvare pentru substanţele greu solubile se indică în
monografiile farmacopeice particulare. Pentru substanţele medicamentoase, care formează la
dizolvare soluţii tulbure, în monografia farmacopeică particulară trebuie să existe indicaţia
corespunzătoare.
6
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 7 / 43
Farmacopeea Română ediţia a X-a înscrie următorii termeni aproximativi pentru

exprimarea solubilităţii substanţelor medicamentoase:
Tabelul 1. Solubilitatea substanţelor medicamentoase
Cantitatea de solvent necesară pentru
Expresii folosite
dizolvarea 1,0 g substanţă ( în ml)
foarte uşor solubil cel mult 1 ml
uşor solubil de la 1 ml pînă la 10 ml
solubil de la 10 ml pînă la 30 ml
puţin solubil de la 30 ml pînă la 100 ml
foarte puţin solubil de la 100 ml pînă la 500 ml
greu solubil de la 500 ml pînă la 1000 ml
foarte greu solubil de la 1000 ml pînă la 10000 ml
practic insolubil mai mult de 10000 ml
Verificarea solubilității substanțelor farmaceutice nu este necesar să se efectueze în toți

soivenții prevazuți în monografie, ci este necesar să se controleze solubilitatea în cel putin doi
solvenți diferiți. Dacă se constată prezența unor impurități insolubile, se verifică, solubilitatea și
în ceilalți solvenți prevazuți.
Cînd se prevede solubilitatea în soluții de acizi sau în soluții de baze nu se precizeaza
volumul din soluția respectiva, deoarece dizolvarea are loc ca urmare a unei reaeții chimice.
Pentru determinarea solubilității substanțelor solide, substanța fin pulverizată, cântărită cu o
exactitate de 10 mg, se agita pâna la dizolvare cu volumul de solvent prevăzut în monografia
respectivă sau cu volumul de solvent prevăzut în tabel la limita superioară.
LUCRUL PRACTIC AL STUDENŢILOR

Studenţii fac cunoştinţă detaliată cu Ph. Eur. ed. VIII şi FR ed. X, structura lor, cu
structura monografiilor farmacopeice generale şi particulare, studiază monografia farmacopeică
generală a FR ed.X „Solubilitate”.
Pentru îndeplinirea scopurilor determinate 2-4 se propun următoarele substanţe
medicamentoase: clorură de sodiu, sulfat de magneziu, sulfacil de sodiu, oxid de zinc, salicilat de
sodiu, acid acetilsalicilic, peroxid de magneziu, acid benzoic, peroxid de hidrogen, streptocidă,
bromură de potasiu, iodură de sodiu, etc.
Studentul primeşte două substanţe medicamentoase, pentru care el trebuie:
1. Să găsească monografiile farmacopeice particulare în FR ed. X şi să facă
cunoştinţă cu cerinţele indicilor „Descriere” şi „Solubilitate” pentru substanţele
respective;
2. Să caracterizeze aspectul exterior şi să determine solubilitatea substanţelor
medicamentoase cercetate;
3. Să compare cerinţele MF şi rezultatul cercetărilor;
4. Să indice, care sunt schimbările aspectului exterior şi a solubilităţii şi
cauzele posibile a acestor schimbări;
7
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 8 / 43
5. Să facă concluzie despre buna calitate a substanţelor cercetate după indicii

„Descriere” şi „Solubilitate” conform cerinţelor FR ed. X.
Rezultatul lucrului practic se reprezintă în scris în caietele pentru dări de seamă, după
următoarea schemă:
Denumirea preparatului _________________________________________

(română, latină, raţională)
Formula de structură ___________________________________________
Indicii ce Cerinţele Rezultatu Cauzele

caracterizează calitatea monografiei l observaţiilor schimbărilor posibile
farmacopeice
Descriere
Solubilitate
Concluzia despre calitatea substanţelor medicamentoase, conform cerinţelor monografiei

farmacopeice după cercetările realizate.
Întrebări pentru recapitulare

Dați răspunsuri argumentate la următoarele întrebări:
1. Explicaţi importanţa controlului organoleptic în analiza şi controlul
medicamentului.
2. Indicaţi şi descrieţi metode de determinare a solubilităţii. Importanţa
determinării acestui indice în analiza şi controlul medicamentului.
3. Descrieți sistemul controlului calităţii medicamentelor în RM. Structura
organizatorică.
4. Numiţi documentările tehnice de normare principale, întrebuinţate pentru
aprecierea calităţii remediilor medicamentoase.
5. Ordinile principale ce reglamentează cerinţele către controlul calităţii
medicamentelor la întreprinderi şi farmacii.
6. Farmacopeea – document principal, ce reglamentează cerinţele către
controlul calităţii medicamentelor.
7. Ce aspecte a controlului se întrebuinţează în condiţiile de farmacie?
8. Sistema de măsuri la etapa prelucrării, pregătirii, transportării, păstrării şi
întrebuinţării ce asigură corespunderea indicilor producţiei cerinţelor DAN:
9. Explicați legătura între solubilitatea substanţelor medicamentoase şi
acţiunea lor farmacologică.
8
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 9 / 43
Tema: Controlul fizic şi fizico-chimic al calităţii remediilor

medicamentoase conform cerinţelor FS XI. Metodele farmacopeice
comune de determinare a identităţii şi purităţii preparatelor
medicamentoase
Scopul lucrării:
Pe baza indicilor comuni ai FS XI de a se învăţa a determina identitatea şi puritatea
substanţelor medicamentoase.
Scopuri determinate :
1. De a însuşi principiile de alegere a metodei de identificare a substanţelor
medicamentoase pe baza proprietăţilor lor chimice.
2. De a învăţa a identifica substanţele medicamentoase conform cerinţelor
monografiei generale a FS ed. XI „Reacţiile comune de identificare”
3. De a învăţa a determina: punctul de topire, limpezimea şi gradul de
tulbureală, coloraţia, puritatea şi limita admisibilă de impurităţi, cenuşa. Substanţele
volatile şi apa, pH-ul soluţiei conform cerinţelor FS ed.XI
Cerinţe către nivelul iniţial de cunoştinţe

Pe baza cunoştinţelor, acaparate la alte disciplini, studentul trebuie:
Să ştie:
 Reacţiile la cationi şi anioni;
 Analiza funcţională a substanţelor organice;
 Ph-metriia indicatorilor.
Să poată:
 Petrece reacţiile pe bază grupelor funcţionale aparte;
 Lucra cu pH- metrul;
 Lucra de sine stătător cu FS ed. XI.
Priceperile şi deprinderile, acaparate la lucrările de laborator:

1. A putea argumenta metodica şi identifica substanţele medicamentoase;
2. A putea determina:
o punctul de topire,
o limpezimea şi gradul de tulbureală a lichidelor,
o puritatea şi limita admisibilă de impurităţi,
o cenuşa de sulfaţi,
o substanţele volatile şi apa,
o pH-ul soluţiilor,
o coloraţia lichidelor.
Pregătirea sinestătătoare a studenţilor

*** Întrebări ***
1. Însemnătatea şi principiul MF comune „Reacţiile comune de identificare”.
2. Cercetările comune şi particulare în timpul identificării substanţelor
medicamentoase.
9
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 10 / 43
3. Particularităţile petrecerii reacţiilor de identificare a substanţelor

medicamentoase organice şi anorganice.
4. Cum pot fi deosebite substanţele organice de cele anorganice?
5. Principiile abordate către identificarea ingredienţilor, ce fac parte din
formele medicamentoase compuse.
6. Factorii, ce aduc la schimbarea structurii substanţei medicamentoase.
7. Posibilitatea şi limitarea folosirii indicelui „Temperatura de topire” pentru
identificarea şi determinarea gradului de puritate a substanţelor medicamentoase.
8. Acţiunea impurităţilor la componenţa calitativă şi cantitativă a
medicamentului şi posibilităţile schimbării activităţii farmacologice.
9. Metodele comune şi particulare de determinare a impurităţilor.
10. Determinarea limitelor admisibile de impurităţi, bazate pe gradul de
sensibilitate a reacţiilor chimice ( metodele cu etalon şi fără etalon).
11. Cercetările farmacopeice pentru puritate şi limitele admisibile de
impurităţi ( cloruri, sulfaţi, amoniac, săruri de calciu, săruri de fier, săruri de zinc, săruri
metalelor grele, arseniu)
12. Caracterul comun al cercetărilor conţinutului de impurităţi după indicii
„Determinarea purităţii şi gradului de tulbureală a lichidelor”, „Determinarea coloraţiei
lichidelor”.
13. Importanţa constantelor fizice ca indice a purităţii relative a substanţelor
medicamentoase ( valoarea pH a soluţiei; aciditatea sau alcalitatea soluţiei; gradul de
umiditate).
14. Cu care factor e legată mărirea cerinţelor în privinţa cercetărilor purităţii
substanţelor medicamentoase şi formelor medicamentoase.
În timpul pregătirii pentru lucrarea a doua studenţii trebuie să scrie în caietele de lucru
poziţiile principale ale monografiilor comune:
1. „Reacţiile comune de identificare”
2. „Cercetările purităţii şi limitelor admisibile de impurităţi”
3. „Determinarea limpezirii şi gradului de tulbureală a lichidelor”
4. „Determinarea coloraţiei lichidelor”
5. „Determinarea cenuşei de sulfaţi”
6. „Determinarea substanţelor volatile şi a apei”
7. „Determinarea temperaturii de topire”
8. „Determinarea pH-ului”
MATERIAL INFORMATIV
1. Reacţiile comune de identificare, pentru ioni organici şi anorganici
1.1.A. Ion de sodiu. Se măsoară 1 ml sol. clorură de sodiu 10%, se acidulează cu acid
acetic, se filtrează dacă este necesar, apoi se adaugă 0,5 ml sol. uranilacetat de zinc; se
formează precipitat galben cristalin.
10
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 11 / 43
1.1.B. Ion de sodiu. Sarea de sodiu introdusă în flacăra incoloră o colorează în galben.
1.1.C. Ion de sodiu. Reacţie recomandată de farmacopeea europeană

Reacţia sărurilor de sodiu cu hexahidroxiantimonat de potasiu în mediu neutru. Hexahidroxiantimonat de
potasiu în mediu neutru precipită sărurile de sodiu, formînd precipitat alb.
1.2.A. Ion de potasiu. La 1 ml sol. clorură de potasiu 10% se adaugă 1ml sol. acid tartric, 1 ml sol. acetat de
sodiu, 0,5 ml etanol şi se agită. Treptat cade precipitat alb cristalin. Precipitatul se dizolvă în acizi minerali şi soluţii
de baze alcaline.
1.2.B. Ion de potasiu. La 1 ml sol. clorură de potasiu 10%, în prealabil calcinat pentru înlăturarea sărurilor de
amoniu, se adaugă 0,5 ml acid acetic diluat si 0,5 ml cobaltnitrit de sodiu, se formează precipitat galben cristalin.
1.2.C. Ion de potasiu. Sarea de potasiu, introdusă în flacăra incoloră, o colorează în violet.
1.3.A. Ionul de argint. (după FS X). La 1 ml sol. azotat de argint 2% se adaugă sol. amoniac, până la diluarea
precipitatului format, apoi se adaugă 2-3 picături de formaldehidă şi se încălzeşte. Pe pereţii eprubetei se formează o
peliculă de argint metalic.
1.4.A Ion de magneziu . La

1 ml sol. sulfat de magneziu 5%, se adaugă 1 ml sol. clorură de amoniu, 0,5 ml sol. fosfat de sodiu şi 1 ml sol.
amoniac. Se formează un precipitat alb cristalin.
1.5.A. Ion de calciu . La 1 ml sol. clorură de calciu 5%, se adaugă 1 ml soluţie oxalat de amoniu. Se
formează un precipitat alb. Precipitatul este insolubil în acid acetic şi sol. amoniac, dar se dizolvă în acizi
minerali.
1.5.B. Ion de calciu. Sarea de calciu, introdusă în flacăra incoloră, o colorează în roşu-cărămiziu.
1.6.A. Ion de zinc. La 2 ml sol. neutră sulfat de zinc 2%, se adaugă 0,5 ml sol. sulfură de sodiu. Se formează
un precipitat alb. Precipitatul nu se dizolvă în acid acetic diluat şi este uşor solubil în acid clorhidric diluat.
1.6.B. Ion de zinc. La 2 ml sol. sulfat de zinc 5%, se adaugă 0,5 ml sol. hexacianoferat (II) de potasiu
(ferocianura de potasiu), şi se formează un precipitat alb gelatinos. Precipitatul este insolubil în acid clorhidric
diluat.
11
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 12 / 43
1.7.A. Ion de mercur (II). La 2 ml sol. biclorură de mercur 5% se adaugă 0,5 ml sol. hidroxid de sodiu, se
formează un precipitat galben.
1.7.B. Ion de mercur (II). La 1 ml sol. biclorură de mercur 5% se picură atent sol. iodură de potasiu, se
formează un precipitat roşu, solubil în surplus de reactiv.
1.8.A. Ion de amoniu. 1 ml sol. clorură de amoniu 1%, se încălzeşte cu 0,5 ml sol. hidroxid de sodiu. Se
elimină amoniac, depistând după miros şi după apariţia culorii albastre a hârtiei de turnesol.
1.9.A.Ion de bismut. Circa 0,1 g subnitrat bazic de bismut se agită cu 3 ml acid clorhidric diluat şi se
filtrează. La filtrat se adaugă 1 ml sol. sulfură de sodiu. Apare un precipitat negru-cafeniu. Precipitatul se dizolvă în
volum egal de acid azotic concentrat.
1.9.B. Ion de bismut. Circa 0,1 g sare de bismut se agită cu 5 ml acid sulfuric diluat şi se filtrează. La filtrat
se adaugă 2 picături sol. iodură de potasiu, cade un precipitat negru, solubil în surplus de reactiv cu formare de sol.
galben-oranj.
1.10.A. Ion de fier (II). La 2 ml sol. sulfat de fier (II) 5% se adaugă 0,5 ml acid clorhidric diluat şi 1 ml sol.
fericianură de potasiu. Se formează un precipitat albastru.
1.10.B. Ion de fier (II). La 2 ml sulfat de fier (II) 5% se adaugă sol. sulfură de amoniu. Se
formează precipitat negru. Precipitatul este solubil în acizi minerali diluaţi.
1.11.A. Ion de fier (III). La 1 ml sol. clorură de fier (III) 3% se adaugă 5 ml apă, 0,5 ml
acid clorhidric diluat şi 1-2 picături ferocianură de potasiu. Se formează un precipitat albastru.
1.11.B. Ion de fier (III). La 1 ml sol. clorură de fier (III) 3% se adaugă 5 ml apă, 0,5 ml acid azotic diluat şi 1-
2 picături de rodanură de amoniu. Apare o coloraţie roşie.
1.11.C. Ion de fier (III). La 1 ml sol. clorură de fier (III) 3% se adaugă 5 ml apă şi sol.
sulfură de amoniu. Se formează precipitat negru. Precipitatul este solubil în acizi minerali.
12
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 13 / 43
1.12.A. Ion carbonat (hidrocarbonat). La 0,2 g carbonat (hidrocarbonat) de sodiu sau la 2

ml sol.10%, se adaugă 0,5 ml acid diluat. Se elimină bule de bioxid de carbon. La trecerea lor
prin apă de var se formează un precipitat alb.
1.12.B. Ion carbonat. La 2 ml sol. carbonat de sodiu 10%, se adaugă 5 picături sulfat de
magneziu, se formează un precipitat alb (hidrocarbonaţii formează precipitat la fierberea
amestecului).
1.12.C. Ion carbonat. La sol. carbonat de sodiu 10% se adaugă 1 picătură de fenolftaleină,
se colorează în roşu (spre deosebire de hidrocarbonaţi).
1.13.A. Ion nitrat. La 0,01 g nitrat de sodiu, se adaugă câteva picături sol. difenilamină.
Apare coloraţie albastră.
1.13.B. Ion nitrat. Nitratul de sodiu nu decolorează sol. de permanganat de potasiu, acidulat
cu acid sulfuric (deosebire de nitriţi).
1.13.C. Ion nitrat. La 0,2 g nitrat de sodiu, se adaugă 2-3 picături apă şi acid sulfuric
concentrat, o bucăţică de cupru metalic şi se încălzeşte. Se elimină vapori cafenii de bioxid de
azot.
1.14.A. Ion de nitrit. La 0,02 g nitrit de sodiu, se adaugă câteva picături sol. difenilamină,
apare coloraţie albastră (vezi 1.13.A.).
1.14.B. Ion de nitrit. La 1 ml sol. nitrit de sodiu 10% se adaugă 1 ml acid sulfuric diluat. Se
elimină vapori galbeni-cafenii (deosebire de nitraţi).
13
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 14 / 43
1.14.C. Ion nitrit. Câteva cristale de antipirină se dizolvă într-un creuzet de porţelan în 2
picături acid clorhidric diluat, se adaugă 1 picătură sol. nitrit de sodiu 10%. Apare o coloraţie
verde (deosebire de nitraţi).
1.15.A. Ion fosfat. La 2 ml sol. neutră fosfat de sodiu 5% se adaugă câteva picături sol.
azotat de argint. Apare un precipitat galben. Precipitatul este solubil în acid azotic diluat şi sol.
amoniac.
1.15.B. Ion fosfat. La 2 ml sol. fosfat de sodiu 5% se adaugă 1 ml sol. clorură de amoniu, 1
ml amoniac şi 0,5 ml sol. sulfat de magneziu. Se formează precipitat alb cristalin, solubil în acid
acetic, şi acizi minerali diluaţi:
1.15.C. Ion fosfat. La 2 ml sol. fosfat de sodiu 5% în acid azotic diluat se adaugă 2 ml sol.
molibdat de amoniu şi se încălzeşte. Se formează precipitat galben cristalin. Precipitatul este
solubil în sol. amoniac.
1.16.A. Ion arsenit. La 0,3 ml sol. anhidridă arsenică 1% se adaugă 1-2 picături sol. azotat
de argint. Se formează precipitat galben, solubil în acid azotic şi amoniac.
1.17.A. Ion arsenat. La 0,3 ml sol. arsenat de sodiu 0,5% se adaugă 1-2 picături sol. azotat
de argint. Apare precipitat de culoarea ciocolatei.
1.18.A. Ion sulfat. La 2 ml sol. sulfat de sodiu 5% se adaugă 0,5 ml acid clorhidric şi 0,5 ml
sol. clorură de bariu. Se formează un precipitat alb, insolubil în acizi diluaţi.
14
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 15 / 43
1.19.A. Ion clorură. La 2 ml sol. clorură de sodiu 0,5% se adaugă 0,5 ml acid azotic diluat
şi 0,5 ml sol. azotat de argint. Apare un precipitat alb brânzos, solubil în soluţie de amoniac.
1.20.A. Ion-bromură. La 1 ml sol. bromură de potasiu 1% se adaugă 1 ml sol. acid

clorhidric, 0,5 ml sol. cloramină, 1 ml cloroform şi se agită. stratul de cloroform se colorează în
galben-cafeniu.
1.20.B. Ion –bromură. La 1 ml sol. bromură de potasiu 1%, acidulat cu acid azotic, se
adaugă câteva picături de azotat de argint. Se formează un precipitat galben-brânzos, greu solubil
în soluţie amoniacală.
1.21.A. Ion iodură. La 2 ml sol. iodură de potasiu 1% se adaugă 0,2 ml acid sulfuric diluat,
0,2 ml sol. nitrit de sodiu sau sol. clorură de fier (III) şi 2 ml cloroform. La agitare stratul de
cloroform se colorează în violet.
1.21.B. Ion iodură. La 2 ml sol. iodură de potasiu 1%, se adaugă 0,5 ml acid azotic şi 0,5
ml sol. azotat de argint. Se formează un precipitat galben-brânzos. Precipitatul este insolubil în
soluţie de amoniac.
1.21.C. Ion iodură. La încălzire a 0,1 g iodură de potasiu cu 1 ml acid sulfuric concentrat
apar vapori violeţi de iod.
1.22.A. Amine aromatice primare. 0,05 g streptocidă se dizolvă în 1 ml acid clorhidric

diluat, se adaugă 2 ml sol. nitrit de sodiu 1% şi se agită. soluţia obţinută, apoi se adaugă la 1 ml
sol. bazică de β- naftol cu conţinut de 0,5 g acetat de sodiu, apare o coloraţie roşie-vişinie sau
+ + OH
NH2 NH3 N N OH
N N
HNO3
HCl - -
Cl Cl
-2 H2O
NaOH
R R R R
15
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 16 / 43
precipitat roşu-oranj.
+ HO
N N N N
OH
- NaOH
Cl + + NaCl + H2O
R R
1.23.A. Acetaţi. Se încălzeşte 2 ml sol. acetat de potasiu 2% cu un volum egal de acid

sulfuric concentrat şi 0,5 ml etanol. Apare miros de etilacetat.
1.23.B. Acetaţi. La 2 ml sol. neutră de acetat de potasiu 2%, se adaugă 0,2 ml sol.clorură
de fier (III). Apare coloraţie roşu-brună, care dispare la adăugarea acizilor minerali diluaţi.
1.24.A. Benzoaţi. La 2 ml sol. neutră benzoat de sodiu 1% se adaugă 0,2 ml sol. clorură de
fier (III), apare precipitat roz-gălbui, solubil în eter.
1.25.A. Salicilaţi. La 2 ml sol. neutră salicilat de sodiu 0,5% se adaugă 2 picături clorură de
fier (III), apare culoare albastră-violetă sau roşu-violetă.
Culoarea se păstrează la adăugarea unei cantităţi mici de acid acetic, dar dispare la
adăugarea acidului clorhidric diluat. În acest caz cade un precipitat cristalin de acid salicilic.
16
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 17 / 43
1.26.A. Tartraţi. La 1 ml sol. acid tartric 2% se adaugă un cristal de clorură de potasiu, 0,5
ml etanol şi se agită cu o baghetă de sticlă pe pereţii eprubetei. Cade un precipitat alb cristalin,
solubil în acizi minerali diluaţi şi soluţii de baze alcaline. (Vezi potasiu 1.2.A.)
1.26.B. Tartraţi. Se încălzeşte 0,25 ml sol. acid tartric 2% cu 1 ml acid sulfuric concentrat
şi câteva cristale de rezorcină, peste 15-30 secunde apare coloraţia roşu- vişinie.
1.27.A. Citraţi. La 1 ml sol. neutră de citrat de sodiu 1% se adaugă 1 ml sol. clorură de

calciu; soluţia rămâne transparentă. La fierbere apare precipitat alb, solubil în acid clorhidric.
1.27.B. Citraţi. La 0,002 g citrat de sodiu se adaugă 0,5 ml anhidridă acetică şi se

încălzeşte. Apare culoare roşie.
2. Determinarea purităţii şi a limitelor admisibile de impurităţi

anorganice
Impurităţile anorganice în proba de analizat pot proveni din materiile prime, din procesul
de fabricaţie, dintr-o purificare incompletă, sau dintr-o conservare necorespunzătoare. Limitele
admisibile pentru impurităţile anorganice în proba de analizat, exprimate în grame ( % m/m) , se
apreciază prin compararea cu soluţii - etalon, conform prevederilor din monografiile respective.
Conţinutul substanţei în soluţiile etalon trebuie să fie aproape sensibilităţii reacţiei folosite
pentru depistarea impurităţii. În caz contrar nu se va putea compara intensitatea culorii sau
opalescenţei în etalon şi soluţie cercetată.
Soluţiile cercetate se prepară, conform indicaţiilor monografiilor particulare. Conţinutul
substanţei analizate în aceste soluţii se calculează astfel, ca la prezenţa în ele a unei cantităţi
limitate permise de impurităţi, partea de masă a acesteia (%) în soluţia cercetată şi etalon va fi
aproximativ aceiaşi.
În general limita permisă de impurităţi (X) în 1ml soluţie cercetată, pregătită după
metodica MF particulare, se calculează după formula :
17
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 18 / 43
X - limita permisă de impurităţi;

C - concentraţia permisă (după FS X) de impurităţi în substanţa
medicamentoasă, %
m - masa substanţei medicamentoase, luate pentru cercetări, g
V - volumul solventului, folosit la prepararea soluţiei, ml.
La determinarea limitelor de impurităţi anorganice trebuie respectate următoarele condiţii
generale:
 Apa şi reactivii nu trebuie să conţină ionii cercetaţi;
 Eprubetele trebuie să fie identice şi fără culoare;
 Substanţa pentru prepararea soluţiilor etalon se cântăreşte cu precizie până la
0,001g;
 Soluţiile etalon B şi C se pregătesc extempore;
 Cercetarea tulburelei şi a opalescenţei se petrece pe fon întunecat, iar a culorii -
pe fon alb la lumina zilei;
 Adăugarea reactivilor la soluţia de cercetat şi la etalon se petrece în acelaşi timp şi
în aceleaşi cantităţi;
 În cazul, când în MF se indică, că impuritatea dată nu trebuie să se conţină în
substanţa medicamentoasă respectivă, se face în felul următor: la 10 ml sol. analizată se
adaugă reactivii necesari, în afară de reactivul de bază, care descoperă impuritatea
dată. Apoi soluţia se împarte în 2 părţi: la una din părţi, + reactivul de bază şi ambele
soluţii se compară între ele, -- nu trebuie să fie vre-o deosebire.
3. Determinarea substanţelor volatile şi a apei ( FS XI, p.176)
Pentru determinarea substanţelor volatile şi a apei se folosesc metoda de uscare, distilare

(FS XI – „Determinarea apei”) şi titrarea cu reactivul Fischer. Alegarea metodei depinde de
scopul cercetării şi de proprietăţile fizico-chimice a substanţei medicamentoase.
3.1.Metoda de uscare este folosită pentru determinarea pierderii la uscare. Pierderi pot fi
din cauza prezenţei în substanţa medicamentoasă a umidităţii şi a substanţelor volatile (uleiuri
eterice, acizi volatili, amine ...). cercetările se petrec după metodele, indicate în monografiile
particulare. Mai des substanţa medicamentoasă se usucă la t= 100-1050 C până la o masă
constantă. Pentru unele substanţe medicamentoase nu se cere aducerea până la o masă constantă,
dar se indică durata şi temperatura uscării. Substanţele medicamentoase, care se descompun la
t0C se menţin în exicatoare - vacuum, fără încălzire (hidrotartrat de adrenalină).
3.2. Determinarea apei Metoda se bazează pe o măsurare a volumului de apă, distilat din
substanţa medicamentoasă cercetată. La prezenţa simultană a solventului organic şi a apei,
distilarea se petrece la o t0C mai joasă, decât pentru fiecare din aceste lichide. Aceasta se
lămureşte prin faptul, că amestecul vaporilor de apă şi solvenţi organici are o presiune,egală cu
18
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 19 / 43
suma presiunilor vaporilor lor la această t 0C. După FS XI, în calitate de solvenţi organici sunt
folosiţi toluenul şi xilenul.
Eroarea metodei survine din cauza reţinerii picăturilor de apă pe pereţii interni ai
refrigerentului şi recipientului , precum şi din cauza formării emulsiei în stratul de mărginire a
două lichide nemiscibile. Deaceia metoda se recomandă pentru determinarea apei în cantităţi
destul de mari de substanţe medicamentose (10-20g).
3.3. Titrarea cu reactivul Fischer Metoda se bazează pe oxidarea bioxidului de sulf cu iod
în prezenţa apei. Produsele reacţiei (acizii sulfuric şi iodhidric) se leagă cu piridina, ceia ce mişcă
egalitatea chimică în dreapta.
Reactivul Fischer Karl constă dintr-un amestec de bioxid de sulf, iod şi piridină în metanol
anhidru:
Reactivul Fischer trebuie să conţină un surplus de bioxid de sulf în raport cu iodul şi un

surplus de piridină în raport cu bioxidul de sulf şi iod. În aceste condiţii reacţia se va termina,
când se va lega toată apă sau tot iodul liber.
4. Determinarea transparenţei şi a gradului de tulbureală a lichidelor
 Determinarea transparenţei se petrece prin compararea lichidului

analizat cu solventul, folosit la pregătirea acestuia.
 Gradul de tulbureală se determină prin compararea soluţiei de substanţă
medicamentoasă analizată cu soluţia etalon de tulbureală. Eprubetele se analizează la
lumina electrică pe un fon negru.
Lichidele se consideră transparente, dacă la urmărirea cu ochiul liber nu se observă
particule nedizolvate, în afară de fire unice şi la compararea cu solventul nu se observă nici o
diferenţă.
În calitate de etaloane pentru determinarea gradului de tulbureală servesc suspensiile de
hexametilentetramină şi sulfatul de hidrazină.
Pregătirea soluţiilor etalon de tulbureală se face în câteva etape:
1. Pregătirea soluţiei sulfat de hidrazină
0,5 g sulfat de hidrazină , se pune în balonul cotat de 50 ml, se dizolvă în 40 ml
apă, se agită, se aduce cu apă până la cotă şi se lasă pe 6 ore.
2. Pregătirea soluţiei de hexametilentetramină
0,5 g hexametilentetramină se dizolvă în 30 ml apă (luate cu pipeta sau biureta).
19
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 20 / 43
3. Pregătirea etalonului iniţial

25 ml sol. sulfat de hidrazină şi 25 ml sol. hexametilentetramină luate cu biureta
sau pipeta se amestecă bine şi se lasă pe 24 ore.
4. Pregătirea etalonului de bază
15 ml etalon iniţial se dizolvă până la 1ml în balonul cotat şi se amestecă.
Termenul de valabilitate a etalonului de bază este de 24 ore.
5. Pregătirea soluţiei etalon
FS XI prevede 4 soluţii etalon de tulbureală. Pentru pregătirea soluţiilor etalon I, II, II,
IV etalonul de bază se ia cu pipeta sau biureta şi se pune într-un balon cotat de 100 ml, după
aceea se aduce cu apă până la cotă. ( Tabelul 2).
Tabelul 2
Soluţia etalon
I II III IV
Soluţia etalon de 5 10 30 50
bază (ml)
Apă (ml) 95 90 70 50
Notă: Înainte de întrebuinţare etalonul iniţial, etalonul de bază şi soluţia etalon se
agită bine timp de 3 minute.
Soluţia etalon trebuie să fie proaspăt pregătită. Determinarea gradului de tulbureală
a lichidelor colorate se petrece în comparatoare speciale. O parte de lichid se filtrează şi se pune
eprubeta cu lichid nefiltrat. În spatele ei trebuie să se afle o eprubetă cu apă, iar în spatele
eprubetei din comparator se pun pe rând soluţiile etalon (I-IV). Se alege acel, care are gradul de
tulbureală identic cu lichidul nefiltrat.
5. Determinarea culorii lichidelor
Culoarea lichidelor se determină vizual prin compararea cu soluţiile etalon de culoare.

Dacă în MF particulară se indică, că soluţia trebuie să fie incoloră – compararea se petrece cu
solventul respectiv, iar în cazul lichidelor – cu apa.
Compararea se petrece în eprubete identice, la lumina zilei reflectată pe fon alb-pal.
Pregătirea soluţiilor - etalon de culoare se face în câteva etape:
1. Pregătirea soluţiilor iniţiale (sol. A,B,C,D.)
Pentru aceasta 6,0 g clorură de cobalt (sol.A), 0,49 g bicromat de potasiu (sol.B), 6,0 g
sulfat de cupru (sol.C) şi 4,5 g clorură de fier (III) (sol.D) - toate masele exact cântărite, se
dizolvă în baloane cotate de 100 ml în sol.0,1 mol/l. Termenul de valabilitate a soluţiilor iniţiale
este 1 an.
20
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 21 / 43
2. Pregătirea etaloanelor de bază.

Etaloanele de bază se prepară prin amestecarea etaloanelor iniţiale (A,B,C,D) între ele în
diferite proporţii. (Tabelul 3)
Tabelul 3
E Sol.A, Sol.B, Sol.C, Sol.D, Sol.acid
talon ml ml ml ml sulfuric 0,1 mol/l,
de bază ml
I 35,0 8,0 17,0 40,0 --
II 9,5 10,7 1,9 4,0 73,9
II 40,5 6,3 6,1 12,0 35,10
I 3,5 10,4 20,10 4,0 62,0
V
3. Pregătirea soluţiei – etalon
Din fiecare etalon de bază se pregăteşte câte 7 soluţii – etalon, prin diluarea acestuia cu
cantităţi diferite de acid sulfuric 0,1 mol/l. Pentru diferite etaloane de bază, pe lângă numărul
etalonului, se indică şi litera, căreia îi corespunde o anumită scară de culoare (Tabelul 4).
Tabelul 4
Etaloane Etaloane Etaloane de Etaloane de
N de nuanţă de nuanţă nuanţă roză nuanţă verde
etalo cafenie gălbuie
nului
Scara a Scara b Scara c Scara d
S Sol S Sol S Sol.a S Sol.a
ol de .acid ol de .acid ol de cid sulfuric ol de cid
bază sulfuric bază sulfuric bază 0,1 mol/l, bază sulfuric
I, ml 0,1 mol/l, II, ml 0,1 mol/l, III, ml IV, ml 0,1 mol/l,
ml ml ml ml
1 1 -- 1 -- 1 -- 1 --
00 00 00 00
2 50, 50, 50,0 50,0
5 0 5 0 5 5
3 75,0 75,0
0,0 0,0 0,0 0,0
75, 75,
4 87,5 87,5
2 0 2 0 2 2
5 5,0 5,0 5,0 93,7 5,0 93,7
87, 87,
6 1 5 1 5 1 96,9 1 96,9
7 2,5 2,5 2,5 98,4 2,5 98,4
93, 93,
6 7 6 7 6 6,
,3 ,3 ,3 3
96, 96,
3 9 3 9 3 3,
,10 ,10 ,10 10
98, 98,
1 4 1 4 1 1,
21
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 22 / 43
,6 ,6 ,6 6
Termenul de valabilitate a etaloanelor N 1,2,3,4 este de 4 zile. Etaloanele N 5,6,7 se

folosesc proaspăt pregătite.
La compararea culorii soluţiei cercetate cu etaloanele, în afară de numărul etalonului se
mai indică litera scării de culoare.
Exemplu: culoarea soluţiei nu trebuie să fie mai intensă decât etalonul N 5b.
6. Determinarea t0C de topire (FS XI, p.16)
T0 de topire este o constantă fizică importantă a substanţei medicamentoase. În analiza

farmacopeică determinarea t 0 de topire permite demonstrarea identităţii substanţei
medicamentoase cercetate. În acelaşi, timp t 0de topire este un indice, ce indică gradul de puritate.
Prezenţa impurităţilor în substanţa medicamentoasă, ca lege micşorează t 0de topire. Substanţele
chimic pure se topesc într-un interval mic de t 0 (o,5-1,00). Intervalul de topire a substanţelor
medicamentoase se indică în MF particulare şi este de obicei = 2 0C.
În dependenţă de proprietăţile fizice a substanţelor medicamentoase, determinarea t 0 de
topire se face prin diferite metode. După acest criteriu în FS XI, ele se împart în 3 grupe:
1) Metoda 1 şi 1a pentru substanţele medicamentoase, care pot fi uşor triturate
în pulbere. Aceste substanţe se împart în stabile (metoda 1) la încălzire (li se determină t 0
de topire ) şi nestabile (metoda 1a) la încălzire (li se determină t 0 de descompunere).
2) Metoda 2 pentru substanţele, ce nu se triturează în pulberi (grăsimi, ciară,
parafină, vazelină ...) . ele se împart în substanţe moi, la determinarea cărora tubul de
capilar se umple prin introducere în substanţă (metoda 2 a) , şi substanţe solide, care mai
întâi se topesc la o t 0 minimală, apoi se umple capilarul (metoda 2b). Mai departe –
analogic metodei 1.
3) Metoda 3 este folosită pentru acelaşi grup de substanţe medicamentoase,
ca şi în metoda 2, dar se foloseşte un dispozitiv special şi termometru de tip Ubbllode.
7. Determinarea pH-ului (FS XI, p.113)
PH-ul este logaritmul negativ al activităţii ionului de hidrogen.

PH = - lg a H+
Măsurarea pH-ului constă în compararea potenţialului electrodului indicator, introdus în
soluţia cercetată, cu potenţialul aceluiaşi electrod în soluţie - tampon standard cu o valoare
cunoscută a pH-ului.
22
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 23 / 43
Metoda potenţiometrică constă în determinarea forţei electromotoare a unui element,

compus din doi electrozi: indicator, potenţialul căruia depinde de activitatea ionilor de hidrogen,
şi a unui electrod de comparare – electrod standard cu o valoare cunoscută a potenţialului. În
calitate de electrozi indicatori se folosesc electrodul de sticlă şi hinghidron. În cazuri
excepţionale se foloseşte electrodul de hidrogen.
Pentru măsurarea pH-ului se folosesc pH- metre, care înainte de măsurare, este calibrat cu
ajutorul soluţiilor tampon.
Metoda colorimetrică se bazează pe proprietatea indicatorilor de aşi schimba culoarea în
dependenţă de activitatea ionilor de hidrogen într-un anumit interval al pH-ului. Determinarea
colorimetrică a pH-ului se petrece cu ajutorul indicatorilor şi a soluţiilor tampon standard.
Mai întâi se determină valoarea aproximativă a pH-ului cu ajutorul indicatorului universal.
După aceia se aleg 5-6 soluţii tampon din regiunea pH-ului determinat, care se deosebesc unul de
altul cu 0,2. într-o eprubetă se toarnă 10ml soluţie de analizat şi în restul - soluţie tampon. În
toate eprubetele se adaogă câte 2-3 picături de indicator şi se compară culoarea soluţiilor
cercetate cu culoarea soluţiei tampon. pH-ul soluţiei cercetate este egal cu pH-ul acelei soluţii, la
care culoarea este mai aproapiată de culoarea soluţiei cercetate.
Metoda potenţiometrică are priorităţi faşă de cea colorimetrică, este mai exactă, are mai
puţine limitări, legate cu prezenţa oxidanţilor, reducătorilor, culorii, tulburelii etc ...
***** LUCRUL PRACTIC AL STUDENŢILOR *****
Problema 1. Determinarea identităţii substanţei medicamentoase.

Pentru rezolvarea acestei probleme se propun următoarele substanţe medicamentose:
 Clorura de calciu, acizii benzoic, salicilic, acetilsalicilic, bromura de natriu,
hexametilentetramina, peroxidul de magneziu, sulfatul de magneziu, benzoatul de
magneziu, citratul de natriu, hidrocarbonatul de natriu, iodura de natriu, nitritul de natriu,
ftalazolul, soluţia de aldehidă formică, streptocida).
Fiecare student primeşte individual de la profesor câte 2 substanţe medicamentoase şi
petrece reacţiile de identificare conform cerinţelor MF particulare.
Rezultatul experienţilor se înscrie în caiete, conform tabelului:
Tabelul 1
Denumirea Reag Chimismul reacţiei Rezult
română, latină, entul atul
raţională, formula de observărilor
structură
Problema 2. Determinarea purităţii şi a limitelor admisibile de impurităţi ( FS XI, p.165).

Pentru experienţe se propun următoarele substanţe medicamentose:
23
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 24 / 43
 Clorura de calciu, iodura de potasiu, cofein - benzoat de sodiu, benzoat de sodiu,

clorură de sodiu, acidul acetilsalicilic, acidul boric, acidul benzoic.
2.1 Cercetări la prezenţa impurităţilor de cloruri

Pregătirea soluţiei etalon de ioni de clor
Pentru aceasta 0,066 g (masă exactă) clorură de sodiu calcinată se dizolvă într-un balon
cotat de 100 ml şi se aduce cu apă până la cotă (sol.A). 0,5 ml sol.A se pun într-un balon cotat de
100 ml şi se aduce cu apă până la cotă (sol.B). această soluţie conţine 0,002 mg ioni de clor într-
un ml (2 mcg/ml).
Cercetări la cloruri
Se prepară soluţia de substanţă medicamentoasă aşa cum se indică în MF particulară. La 10
ml de soluţie de analizat şi paralel, la 10 ml soluţie etalon (sol.B) se adaugă câte 0,5 ml acid
azotic şi câte 0,5 ml soluţie azotat de argint, se agită şe peste 5 minute se compară intensitatea
opalescenţei apărute în lumina trecătoare pe fon întunecat. Opalescenţa apărută în soluţia de
analizat nu trebuie să fie mai intensă decât opalescenţa probei etalon.
2.2 Cercetări la prezenţa impurităţilor de sulfaţi

Pregătirea soluţiei etalon de ion de sulfat
Pentru aceasta 0,181 g (masă exactă) de sulfat de potasiu, uscat la 100-1050C până la masă
constantă se dizolvă în apă într-un balon cotat de 100 ml şi se aduce până la cotă (sol.A). 1 ml
sol.A se diluiază cu apă până la 100 ml (sol.B). această soluţie conţine 0,01 mg ion sulfat în 1
ml (10 mcg/ml).
Cercetări la sulfaţi
Se prepară soluţia de substanţă medicamentoasă aşa cum se indică în MF particulară. La
10 ml soluţie de analizat şi paralel, la 10 ml soluţie etalon se adaugă câte 0,5 ml acid clorhidric
diluat şi câte 1ml soluţie clorură de bariu, se agită şi peste 10 minute se compară opalescenţa
ambelor soluţii. Soluţia analizată nu trebuie să prezinte o tulbureală mai intensă, decât tulbureala
probei – etalon.
2.3 Cercetări la prezenţa impurităţilor sărurilor de amoniu

Pregătirea soluţiei –etalon de ion de amoniu
Pentru aceasta 0,063 g clorură de amoniu, uscate în exicator pe acid sulfuric până la masă
constantă se dizolvă într-un balon cotat de 100 ml în apă, se aduce până la cotă (sol.A). 1 ml
sol.A se diluiază cu apă până la 100 ml (sol.B). Această soluţie conţine 0,002 g ion de amoniu
în 1 ml (2 mcg/ml).
Cercetări la săruri de amoniu
Se prepară soluţia de substanţă medicamentoasă aşa cum este indicat în MF particulară. La
10 ml soluţie cercetată şi paralel, la 10 ml soluţie –etalon se adaugă câte 0,15 ml
24
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 25 / 43
tetraiodmercurat de potasiu (r-vul Nesler), se agită şe peste 5 minute soluţiile se compară. Soluţia
de analizat nu trebuie să prezinte o tulbureală mai intensă, decât tulbureala probei etalon.
Observările se petrec în lumina reflectată pe un fon alb.
2.4 Cercetări la prezenţa impurităţilor sărurilor de calciu

Pregătirea soluţiei –etalon de ion de calciu
Pentru aceasta 0,749 g carbonat de calciu , uscat la 100-1050C până la o masă constantă se
dizolvă într-un balon cotat de 100 ml cu 10 ml apă, se adaogă câte puţin acid clorhidric diluat
până la dispariţia bulelor de gaz şi se aduce cu apă până la cotă (sol.A). 1 ml sol.A se diluează cu
apă până la 100 ml (sol.B). Această soluţie conţine 0,03 g ion de calciu în 1 ml (30 mcg/ml).
Cercetări la săruri de calciu în substanţele medicamentoase anorganice
Se prepară soluţia de substanţă medicamentoasă aşa cum este indicat în MF particulară. La
10 ml soluţie cercetată şi paralel, la 10 ml soluţie –etalon se adaugă câte 1 ml soluţie clorură de
amoniu,1 ml soluţie amoniac, 1 ml soluţie oxalat de amoniu, se agită şe peste 10 minute,
soluţiile se compară. Soluţia de analizat nu trebuie să prezinte o tulbureală mai intensă, decât
tulbureala probei etalon.
2.5. Cercetări la prezenţa impurităţilor sărurilor de fier

Pregătirea soluţiei etalon de ion de fier (III)
La început se determină conţinutul fierului în alaunii de fier amoniacali. Pentru aceasta
0,5g (masă exactă) de alauni se dizolvă în 15 ml apă într-un balon cu dop rodat şi se aduce cu
apă până la volum de 20 ml. Apoi se adaugă 10 ml acid clorhidric şi 2 g iodură de potasiu,
amestecul se agită şi se lasă la întuneric pe 30 minute, după ce se adaugă 50 ml apă şi se titrează
cu soluţie tiosulfat de sodiu 0,1 mol/l (indicator - amidonul), 1 ml sol. tiosulfat de sodiu 0,1mol/l
corespunde 0,005585 g ioni de fier (III). Conţinutul fierului în masa luată m se calculează după
formula:
V - volumul soluţiei tiosulfat de sodiu, cheltuit la titrare, ml;

K - coeficientul de corecţie;
T - titrul fierului după tiosulfat de sodiu;
V1 – volumul balonului cotat, ml;
V2 – volumul soluţiei, luate pentru analiză, ml.
25
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 26 / 43
Cantitatea de alauni de fier amoniacali m1, necesară pentru pregătirea 100 ml sol.0,1% de
ioni de fier (III), se calculează după formula:
Se prepară sol.0,1% de ion de fier (III), dizolvînd în apă masa calculată de alauni într-un
balon cotat de 100 ml. Soluţia se acidulează cu 1 ml acid clorhidric şi se aduce cu apă până la
cotă (sol.A). 3 ml sol.A se aduce până la 100 ml cu apă (sol.B). 10 ml sol.B se aduce cu apă până
la 100 ml (sol.C).
Cercetări la săruri de fier
Se prepară soluţia substanţei medicamentoase aşa, cum este indicat în MF particulară. La
10 ml soluţie cercetată şi paralel la 10 ml soluţie-etalon se adaugă câte 2 ml soluţie acid
sulfosalicilic şi câte 1 ml soluţie amoniac şi peste 5 minute soluţiile se compară. Soluţia cercetată
nu trebuie să prezinte o opalescenţă mai mare, decât soluţia etalon. Observările se petrec în
lumina reflectată pe un fon alb.
Determinarea sărurilor de fier în substanţele medicamentoase

Rezidiul obţinut după arderea masei exacte de substanţă cu acid sulfuric concentrat se
tratează cu 2 ml acid clorhidric concentrat la încălzire pe baia de apă, apoi se adaugă 2 ml de apă.
Conţinutul creuzetului se filtrează (dacă este necesar), creuzetul se spală cu 3 ml apă. Soluţia se
neutralizează cu soluţie de amoniac şi se aduce cu apă până la 10 ml. Mai departe se procedează
după cum este indicat mai sus.
2.6. Cercetări la impurităţi de săruri a metalelor grele

Pregătirea soluţiei etalon de săruri a metalelor grele
Pentru aceasta 0,091 g de acetat de plumb proaspăt recristalizat se dizolvă în apă într-un
balon cotat de 100 ml, se aduce cu apă până la cotă (sol.A). 1 ml sol.A se diluează cu apă până la
100 ml (sol.B). Această soluţie conţine 0,005 mg ion de plumb în 1ml (5 mcg/ml). Soluţia B
poate fi folosită numai în ziua în care a fost pregătită.
26
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 27 / 43
Cercetări la săruri de metale grele

Se pregăteşte soluţia de substanţă medicamentoasă aşa, cum este indicat în MF particulară.
La 10 ml soluţie cercetată şi paralel la 10 ml soluţie-etalon se adaogă câte 1 ml acid acetic diluat,
câte 2 picături de soluţie sulfură de sodiu se amestecă şi peste 1 minut soluţiile se compară.
Observările se petrec după axa eprubetelor, situate pe un fon alb. Culoarea soluţiei cercetate nu
trebuie să fie mai intensivă, decât culoarea soluţiei etalon.
2.7. Cercetări la impurităţi de săruri de zinc

Pregătirea soluţiei etalon de ion de zinc
Pentru aceasta 0,12 5g oxid de zinc, calcinat în prealabil până la masă constantă, se dizolvă
în 2 ml acid azotic, se pun într-un balon cotat de 100 ml, şi se aduce cu apă până la cotă (sol.A).
0,5 ml sol.A se acidulează cu 2 picături de acid azotic şi se aduce cu apă până la 100 ml (sol.B).
Această soluţie conţine 0,005 mg ion de zinc în 1 ml (5 mcg/ml).
Cercetări la săruri de zinc
Se pregăteşte soluţia de substanţă medicamentoasă aşa, cum este indicat în MF particulară.
La 10 ml soluţie cercetată şi paralel la 10 ml soluţie-etalon se adaugă câte 2 ml acid clorhidric,
câte 5 picături soluţie hexacianoferat (II) de potasiu, şi peste 10 minute soluţiile se compară.
Soluţia cercetată nu trebuie să prezinte o opalescenţă mai intensă decât soluţia etalon.
2.8. Cercetări la impurităţi de arseniu (FS XI, p.173)

Pregătirea reactivilor pentru determinare (metoda 1)
Zincul metalic se tratează cu acid clorhidric, se spală şi se păstrează sub apă. Hârtia de
filtru se udă cu soluţie alcoolică de diclorură de mercur. După evaporarea alcoolului procesul se
repetă de 4-5 ori. Hârtia de filtru îmbibată se usucă la temperatura camerei şi se păstrează într-
un borcan închis. Vata higroscopică se îmbibă cu acetat de plumb şi se usucă la temperatura
camerei. Se păstrează într-un borcan închis.
Pregătirea substanţei medicamentoase pentru cercetări
Substanţa medicamentoasă se pregăteşte aşa, cum este indicat în MF particulară.
Pregătirea utilajului pentru cercetări (FS XI, p.173, figura 16)
În tubul de sticlă (2) se introduce vată, îmbibată cu acetat de plumb şi aceasta se pune în
balonul cu substanţă analizată. În tubul îngust de sticlă se pune o fâşie de hârtie, îmbibată cu
diclorură de mercur şi se introduce în tubul (2).
Cercetări la arseniu
Metoda 1. Metoda se bazează pe reducerea arseniului până la arsin, care cu biclorura de
mercur formează compuşi coloraţi în oranj sau galben (reacţia Zangher-Blek).
27
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 28 / 43
Cercetările se petrec în aparatul, indicat în FS XI, pag.173, întrucât zincul curat

reacţionează încet cu acizii, prezenţi în balon, acolo la început se adaogă 10-12 picături de
soluţie diclorură de staniu pentru activarea zincului, apoi 10-12 bucăţele de zinc (~ 2 g). Balonul
se închide cu dop, se uneşte cu partea de sus a aparatului, se agită atent şi se lasă pe 1 oră.
Temperatura în amestec nu trebuie să fie mai mare de 40 0C.
Paralel se petrece proba - control cu soluţie - etalon (0,5 ml, ce conţin 0,001 mcg/ml).
După 1 oră fâşiile de hârtie din proba de bază şi proba de control se scot din tubul [4] şi se
pun pentru 10 minute în soluţie de iodură de potasiu. Se spală cu apă şi se usucă cu hârtie de
filtru. Se compară culoarea fâşiilor de hârtie cu culoarea hârtiei din aparatul cu soluţie analizată,
care nu trebuie să fie mai intensivă decât culoarea celei din proba-control.
Metoda 2. Această metodă poate fi folosită pentru determinarea impurităţilor de arseniu
(culoarea brună), cât şi pentru determinarea impurităţilor de telur (culoarea neagră) şi selen
(culoarea roşie).
Această metodă poate fi utilizată şi în prezenţa compuşilor Sb, P, Hg, Ag, S. Esenţa
metodei este aceia, cî la încălzirea cu acid fosforic în mediu acid compuşii arseniului se reduc
până la arseniu elementar ţi în dependenţă de cantitatea de impurităţi de arseniu apare o coloraţie
brună (reacţia Bugo-Tile).
Rezultatele cercetărilor la impurităţi de cationi şi anioni anorganici se înscriu conform

schemei următoare:
 Denumirea substanţei medicamentoase (română, latină, raţională), formula
de structură.
 Metoda determinării impurităţilor respective.
 Chimismul reacţiei.
 Rezultatele cercetării
 Limita permisă de impurităţi în substanţe respectivă, % (după FS X).
 Corespunderea cerinţelor FS X.
Problema 3. Determinarea substanţelor volatile şi a apei.

Obiecte pentru cercetări:
 Acid glutaminic, acid nicotinic, analgină, sulfat de chinină, efedrină, glucoză,
peroxid de magneziu, benzoat de natriu, streptocidă solubilă. (Tab 1.3.)
Notă: obiectele pentru cercetări pot fi schimbate la indicaţia profesorului.
3.1. Determinarea rezidiului prin metoda de uscare
Obiectele pentru cercetări se aleg din cele enumerate mai sus.
28
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 29 / 43
Uscarea se petrece în etuvă (dulap de uscare), regulată la temperatura indicată în MF

particulară (FS X).
Tabelul 3
Substanţa Masa, Temperatura şi Pierderea de
medicamentoasă g condiţiile uscării, 0C masă permisă, %
Acid glutaminic 0,5 100-1050C 0,5%
Acid nicotinic 0,5 100-1050C 0,5%
Analgină 0,25 100-1050C 5,5%
Sulfat de chinină 0,5 100-1050C 3-5%
Ffedrină 0,5 100-1050C 0,5%
Glucoză 0,5 100-1050C 10%
Benzoat de natriu 0,5 100-1050C 3%
Streptocidă solubilă
0,5 100-1050C 2%
Bromură de
0
potasiu 1,0 120 C 1%
0
Clorură de sodiu 1,0 110 C 0,5%
0
Lactat de calciu 0,5 120 C 30%
Fiola de cîntărit cu cantitatea necesară de substanţă, în prealabil cîntărită pînă la o masă
constantă (exactitate pînă la 0,0002 g) se pune în etuvă. Dacă în MF particulară nu este indicat
timpul uscării, substanţa medicamentoasă se ţine în etuvă timp de 2 ore. Pentru răcire fiola de
cîntărit se pune în exicator pe acid sulfuric concentrat pe 50 minute. În perioada uscării şi răcirii
fiola trebuie să fie deschisă. Pe urmă se închide fiola şe se cîntăreşte. Se mai usucă timp de 1 oră.
Dacă după a doua uscare diferenţa de masă în comparaţie cu prima cîntărire nu depăşeşte 0,0005
g , uscarea se termină. La o diferenţă mai mare operaţiunea de uscare se mai repetă.
Pierderea în masă la uscare se calculează după formula:
m - masa substanţei medicamentoase pînă la uscare, g

m1 - masa substanţei medicamentoase după uscare, g
După rezultatul obţinut se face concluzie despre buna calitate a substanţei
medicamentoase (conform cerinţelor FS X).
Problema 4. Determinarea transparenţei şi a gradului de tulbureală a lichidelor

Obiectele pentru cercetat:
 Clorură, bromură şi iodură de potasiu, clorură, bromură de sodiu, sulfat de
magneziu, oxid de magneziu, acid boric, hidrocarbonat de sodiu, benzoat de sodiu,
salicilet de sodiu, terpinhidrat, temisal, ftalazol, anestezină, acid salicilic, acid
acetilsalicilic, acid benzoic, p-aminosalicilat de sodiu.
29
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 30 / 43
Pentru îndeplinirea lucrării de laborator din tabelul 4 se alege o substanţă

medicamentoasă. Soluţia se pregăteşte după cum este indicat în MF particulară (tab.4).
Majoritatea substanţelor medicamentoase trebuie să fie transparente. Pentru determinarea
gradului de tulbureală se folosesc soluţii de hidrocarbonat de sodiu şi temisal. Transparenţa şi
gradul de tulbureală se determină în lumina trecătoare. La începutul lucrării este necesar de făcut
cunoştinţă cu metodele de pregătire a soluţiei etalon, se compară tulbureala acestor soluţii.
Condiţiile probelor la transparenţă, tulbureală şi culoare a soluţiilor unor substanţe
medicamentose după FS X.
Tabelul 4
Substanţa Condiţiile preparării Transp Culoar
medicamentoasă soluţiei arenţa şi ea soluţiei
gradul de
tulbureală a
soluţiei
1 2 3 4
Acid benzoic 1,0 g se dizolvă în 10 ml Transpa Incolor
sol. hidrocarbonat de sodiu rentă ă
0,3 g se dizolvă în 10 ml
Acid boric
apă sau etanol Transpa Incolor
0,5 g se dizolvă în 10 ml rentă ă
Acid salicilic etanol
Transpa Incolor
Anestezină 1,0 g se dizolvă în 10 ml rentă ă
etanol, neutralizat după f/f
Bromură de potasiu 1,0 g se dizolvă în 10 ml Transpa Incolor

apă rentă ă
Bromură de sodiu
1,0 g se dizolvă în 10 ml Transpa Incolor
apă rentă ă
Benzoat de sodiu
1,0 g se dizolvă în 10 ml Transpa Incolor
apă proaspăt fiartă şi răcită rentă ă
Clorură de sodiu
16,0 g se dizolvă în 160 Transpa Incolor
ml de apă proaspăt purificată rentă ă
Ftalazol
0,2 g se dizolvă într-un
amestec de 1 ml sol.1n hidroxid
de sodiu şi 4ml apă Transpa Incolor
rentă ă
30
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 31 / 43
apă
Hidrocarbonat de
sodiu Transpa Nu mai
rentă intensivă
decât etalonul
N4a
apă proaspăt purificată
Iodură de potasiu
Incolor
ă
1,0 g se dizolvă în 10 ml Nu mai
apă şi 25 ml acid acetic la intensiv decât
Oxid de magneziu încălzire până la fierbere etalonul N4
Incolor
Transpa
ă
1,0 g se dizolvă în 10 ml rentă
p-aminosalicilat de
sodiu 2,0 g se dizolvă în 20 ml Incolor
Transpa
apă şi se fierbe 5 minute ă
rentă
Sulfat de magneziu 2,0 g se dizolvă în 50 ml

Nu mai
Transpa
0,3 g se dizolvă în 3 ml intensiv decât
Salicilat de sodiu rentă
etanol la fierbere etalonul N5b
Incolor
ă
1,0 g se dizolvă la
Terpinhidrat încălzire până la 400C în 20 ml Transpa
apă proaspăt purificată rentă
Incolor
ă
Temisal
Transpa
rentă
Incolor
ă
Transpa
rentă
Incolor
ă
Nu mai
intensiv decât
31
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 32 / 43
etalonul N3
Rezultatele cercetărilor se înscriu în caiete sub formă de tabel (tabelul 5).

Tabelul 5
Rezultatele cercetărilor la transparenţă şi gradul de tulbureală
Substanţa medicamentoasă Condiţiile şi rezultatul Corespundere
(denumirea latină, română, cercetărilor a cerinţelor FR X
formula de structură)
Problema 5. Determinarea culorii lichidelor

Din tabela 4.1 se alege o substanţă medicamentoasă şi se prepară soluţia aşa, cum este
indicat în tabel. Pentru determinarea culorii se folosesc soluţii de ftalazolă şi p-aminosalicilat de
sodiu. Cercetările se fac pe un fon alb. La începutul lucrării este necesar de făcut cunoştinţă cu
conţinutul MF comune „ Determinarea culorii lichidelor”.
Rezultatul observărilor se înscrie în caiete conform tabelei 4.2.
Problema 6. Determinarea cenuşii şi a pierderii în masă după calcinare

Obiecte de cercetări:
 Ftalazolă, glucoză, fenilsalicilat, streptocidă, acid salicilic,
hidrocarbonat de sodiu, oxid de magneziu, sulfat de magneziu, oxid de zinc, flori
de romaniţă, frunze de mintă, etc.
Determinarea cenuşii comune şi a cenuşii insolubile în acid clorhidric

Drept obiecte pentru aceasta se i-a drogul vegetal (nu mai puţin de 5,0 g) cântărit la
balanţa analitică. Creuzetul se calcinează, se cântăreşte până la o masă constantă. E convenabil
de a folosi creuzet cu capac, pentru a evita pierderile în perioada arderii intensive. Pentru aceasta
arderea se face la o temperatură minimală. După ce substanţa a ars, temperatura se ridică până la
roşu (5000C). Se calcinează nu mai puţin de 1 oră. După arderea completă creuzetul se răceşte în
exicator 30-50 minute, se cântăreşte şi se repetă calcinarea pe parcurs de 1 oră. Calcinarea se
termină, dacă diferenţa de masă între cântăriri nu este mai mare de 0,0005 g.
Conţinutul (%) rezidiului după calcinare se calculează după formula :
32
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 33 / 43
m - masa substanţei medicamentoase, luată pentru calcinare, g

mn - rezultatul ultimei cântăriri după calcinare, g
Rezultatele experienţei se înscriu în caiete sub formă de tabel (tabelul 6).

Tabelul 6
Rezultatele determinării cenuşii si pierderii în masă după calcinare
Substanţa M Rezultatul Rezi Concluzie
medicamentoasă asa, g cântăririlor diul după despre
(denumirea calcinare, corespunderea
1 2 3
latină, română) % cerinţelor FS X
Determinarea cenuşii de sulfaţi

Obiecte pentru cercetare:
 Glucoză, cloralhidrat, anestezină, acid acetilsalicilic, ftalazol, streptocidă,
fenilsalicilat.
Cenuşa de sulfaţi se obţine la arderea substanţei medicamentoase în prezenţa acidului
sulfuric concentrat.
Către masa exact cântărită de substanţă medicamentoasă (0,5 g) se adaogă 0,5-1,0 ml acid
sulfuric concentrat şi se încălzeşte atent până la înlăturarea vaporilor de acid. Apoi se calcinează
până la o masă constantă (vezi p.6.1). Conţinutul cenuşii de sulfaţi nu trebuie să depăşească
acela, indicat în MF particulară (ca regulă 0,1%). Rezultatele se oglindesc conform tabelei 6.
Determinarea pierderii în masă la calcinare
Obiecte pentru cercetare:
 Hidrocarbonat de sodiu, sulfat de magneziu, oxid de zinc.
Substanţa medicamentoasă se calcinează în condiţiile, indicate în MF particulară (tabelul
7).
Tabelul 7.
Condiţiile de calcinare a substanţelor medicamentoase
33
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 34 / 43
Substanţa Masa Pierder Notă explicativă

medicamentoasă exactă, g ea în masă,
%
Hidrocarbonat de 1 > 36,6 Se încălzeşte la 200-3000C,
sodiu până la masă constantă.
Sulfat de Se usucă la 100-1050C timp

1 >48 şi
magneziu de 2-2,5 ore. Apoi se calcinează
<52
până la masă constantă.
Se calcinează până la masă

constantă.
0,5
Oxid de magneziu <5 Se calcinează până la masă
constantă.
1
Oxid de zinc <1
Metoda de calcinare până la masă constantă este indicată în p.6.1. La prezenţa în
substanţa medicamentoasă a apei, de cristalizare, această mai întâi se usucă la 100-1050C , apoi
se calcinează. Rezultatul se oglindeşte sub formă de tabel (t.6.1) calculele se efectuează după
formula din p.6.1.
Problema 7. Determinarea temperaturii de topire

 Fenilsalicilat, cloralhidrat, anestezină, terpinhidrat, acizii benzoic, salicilic,
acetilsalicilic, ascorbic, glutaminic, etazol, dibazol, furacilină, furadonină (tabela 7.1)
Pentru determinarea temperaturii de topire după metoda 1 şi 1a, substanţa
medicamentoasă în prealabil se usucă în exicator pe acid sulfuric timp de 24 ore sau în etuvă 2
ore. Capilarul se umple astfel, încât înălţimea stratului de substanţă să fie de aproximativ 3mm.
Pentru aceasta capilarul cu substanţă se dă drumul printr-un tub de sticlă de la o înălţime de 50
cm. Se încălzeşte mai întâi repede, apoi viteza de ridicare a temperaturii se regulează în
dependenţă de t0 de topire a substanţei medicamentoase. Cu 100C înainte de presupusa t0 de
topire capilarul se introduce în aparat. Pentru aceasta termometrul repede se scoate şi se fixează
la el capilarul cu ajutorul unui inel de cauciuc. Capătul închis al capilarului trebuie să fie la
nivelul mijlocului bulei de mercur al termometrului.
Pentru fiecare substanţă medicamentoasă se fac două determinări, rezultatele
determinărilor trebuie să fie identice (diferenţa nu mai mult de 1 0C). Rezultatul experienţei se
expun sub formă de tabel (Tabelul 8).
34
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 35 / 43
Tabelul 8
Rezultatele determinării punctului de topire
Substanţa Temperatura Condiţii de determinare
medicamentoasă de topire, 0C
Fenilsalicilat 42-43
Cloralhidrat 49-55
Anestezină 89-91,5
Amidopirină 107-109
Acid benzoic 122-124,5
Acid acetilsalicilic 133-138 Viteza de ridicare a t 0 4-60 în
min.
Acid salicilic 158-161
Streptocidă 164-167
Acid glutamic nu mai puţin de
190 Cu descompunere, metoda 1a
Furacilină
230-230 Cu descompunere, metoda 1a
Tabelul 9
Substanţa Temperatura de topire, 0C Concluzie
medicamentoasă despre corespunderea
cerinţelor FS X
Determi Determi Valoa
narea narea II rea medie
I
Problema 8. Determinarea pH-ului, acidităţii şi alcalinităţii substanţei medicamentoase.

(FS X, p.113.)
Determinarea pH-ului soluţiilor prin metoda potenţiometrică
Determinarea pH-ului prin metoda potenţiometrică se foloseşte atunci, când în MF
particulară este indicat intervalul valorilor pH.
Obiecte de cercetări:
 Sol.clorură de sodiu 0,9% pentru injecţii, sol.sulfat de magneziu 20% sau 25%
pentru injecţii, sol.cafienă benzoat de sodiu 10% sau 20% pentru injecţii.
35
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 36 / 43
Înainte de determinarea pH, este necesar de a face cunoştinţă cu regulele de lucru la

potenţiometru (ionometru universal). Aparatul se introduce în reţea cu 15-20 minute înainte de
determinare. Se fixează la aparat temperatura necesară şi se corectează aparatul după sol.tampon
cu valoarea cunoscută a pH-ului. Este preferabil, ca valoarea pH-ului sol.tampon să fie apropiată
de cea a soluţiei analizate.
Pentru analiză se toarnă în paharul chimic 30-50ml soluţie analizată, se introduc în el
electrozi şi se determină valoarea pH-ului. Mai întâi se numără la sensibilitate mică a
galvanometrului, apoi la sensibilitate mare. Măsurările se petrec de 3-5 ori şi se calculează
valoarea medie.
La sfîrşitul experienţei se face concluzie despre corespunderea cerinţelor FS X.
Determinarea acidităţii şi alcalinităţii soluţiilor

 Clorură şi bromură de sodiu, salicilat de sodiu, benzoat de sodiu, sulfat de
magneziu.
Se prepară soluţia aşa, cum este indicat în MF particulară. Dacă în condiţiile indicate
culoarea iniţială sau finală nu corespunde celei, indicate în FS, substanţa medicamentoasă nu
corespunde cerinţelor.
Lucrul de sinestătător al studenţilor pe tema:

„Metodele şi procedeele generale de cercetare a calităţii preparatelor medicamentoase”
Scopul: De adâncit cunoştinţele şi posibilităţile pe metodele şi procedeele
generale de cercetare a calităţii medicamentelor.
Problema 1. Se dau substanţe medicamentoase: clorura de sodiu, iodura de potasiu,

amidonul, sulfatul de magneziu, iodul cristalin, sulfatul de cupru, rutina. Alegeţi din ele
substanţele colorate şi necolorate. Rezultatele prezentaţi în formă de tabelă.
Substanţe colorate Substanţe necolorate
Problema 2. Se dau substanţe medicamentoase: permanganatul de potasiu, uleiul de

măslină, clorura de sodiu, tetraboratul de sodiu, alcoolul etilic, salicilatul de sodiu, tinctura de
valeriană, gipsul medicinal, sulfatul de sodiu. Împărţiţi-le după starea de agregare. Rezultatele
prezentaţi-le în formă de tabelă.
36
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 37 / 43
Substanţe lichide Substanţe solide
Problema 3. Se propun substanţe medicamentoase: iodura de potasiu, bromura de sodiu,

fenolul, clorura de calciu. Indicaţi schimbările posibile ale exteriorului substanţelor la păstrare.
Scrieţi ecuaţiile reacţiilor, ce acţionează la schimbările exteriorului.
Problema 4. Rp: Phenobarbitali 1,0

Aquae purificatae 10,0
M.D.S.
Se poate oare de eliberat bolnavului medicamentul, ţinând cont de solubilitatea
fenobarbitalului (vezi FS ed.X, pag.525-756)?
Problema 5. Se dau substanţele medicamentoase: oxidul de zinc, clorura de potasiu, acidul
boric, silfatul de magneziu, sulfatul de bariu.
Argumentaţi solubilitatea lor în apă în legătură cu structura chimică.
Problema 6. Scrieţi chimismul reacţiilor ce permit diferencierea substanţelor: clorura de
sodiu, bromira de sodiu, iodura de sodiu.
Problema 7. scrieţi formulele de structură şi denumirile latineşti a următoarelor preparate
medicamentoase: hexametilentetramină, etazolul, etaminal-sodiu, novocaină şi subliniaţi acele
preparate, care conţin grupa amină aromatică. Scrieţi chimismul pentru această grupă
funcţională.
Problema 8. ce reacţii pot fi folosite pentru argumentarea proprietăţilor reducătoare ale
substanţelor, ce conţin grupa aldehidică? Scrieţi ecuaţiile reacţiilor pe exemplul preparatului „
Soluţie de formaldehidă”.
Problema 9. Din preparatele enumerate mai jos alegeţi acele, care conţin în componenţa sa
hidroxidul fenolic. Preparatele: acetatul de cortizonă, clorhidratul de efedrină, clorhidratul de
morfină, mentolul, streptocida, clorhidratul.
Scrieţi ecuaţiile reacţiilor pentru hidroxidul fenolic.
Problema 10. Indicaţi reacţiile de identificare a substanţelor medicamentoase, ce conţin
grupele eterică şi esterică.
Problema 11. Indicaţi reacţiile de identificare a substanţelor, ce conţin grupa carboxilă.
Problema 12. Cu ajutorul cărei reacţii farmacopeice comune pot fi identificate
următoarele preparate medicamentoase: cofein-benzoatul de sodiu, benzoatul de sodiu. Scrieţi
ecuaţiile reacţiilor pe exemplul unui preparat.
Problema 13. La determinarea temperaturii de topire a acidului dietilbarbituric obţinut din
barbital de sodiu s-a stabilit, că substanţa se topeşte în intervalul 189,5 – 191,3. Faceţi concluzie
despre corespunderea cerinţelor FS ed.X. Lămuriţi de ce indicele dat poate servi drept dovadă a
identităţii barbitalului de sodiu.
37
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 38 / 43
Problema 14. Pentru analiză au fost luate 3 probe de amidopirină. La determinarea

temperaturii de topire s-a constatat că substanţele se topesc în următoarele intervale:
I probă -- 107,8 - 108,5oC
II probă -- 108,0 - 108,7oC
III probă --106,5 - 107,2oC
Faceţi concluzie despre corespunderea cerinţelor FS ed.X,, după indicele cercetat.
Problema 15. Calculaţi concentraţia soluţiilor-etalon, conform datelor, expuse în tabel:
Substanţa Con
iniţială pentru centraţia
E Pro S Sol.B, ml Sol.
pregătirea soluţiei
talonul ba, g ol.A, C
etalonului etalon
ml
C NaCl 0,3 5 1 ml sol.A în
-
l 295 00 200ml
K2SO4
S 0,1 1 1 ml sol.A în
O42- 814 00 100ml
NH4Cl
N 0,1 2 5 ml sol.A în
H4 + CaCO3 256 00 500ml
C Pb(CH3C 0,7 1 2,5 ml sol.A 1ml

a 2+ OO)3 490 00 în 250ml sol.B în
10ml
1ml sol.A
P ZnO în 0,4 5
2+ HNO3
b 575 00 0,5ml sol.A
în 100ml
Z 0,1 1
n2+ 250 00
Model de răspuns:
0,3295g de NaCl au fost dizolvate într-un balon cotat de 500 ml. Conţinutul într-un ml de
soluţie alcătuieşte:
0,3295· 1
= 0,000569 g NaCl
500
38
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 39 / 43
Aceiaşi cantitate de NaCl se află în 200ml de soluţie B, iar în 100 ml de soluţie B se va

conţine:
0,000659
= 0,0003295 g NaCl
200
Masa moleculară a NaCl este egală cu 58,44g, ăn care se conţin 35,45 g Cl- . Deci, în
0,0003295 g NaCl se conţin:
0,3545 · 0,0003295
= 0,0002 g Cl -
58,44
În 1 ml d soluţie B s conţin 0,000002 g Cl - , ce-i egal cu 0,002 mg sau 0,0002%, care şi
este concentraţia soluţiei de etalon pentru Cl -.
Problema 16. Scrieţi chimismul reacţiilor de determinare a impurităţilor: Cl-, SO42-, NH4+,
Ca , Pb2+,Fe3+, As3+, în preparatele medicamentoase conform cerinţelor FS ed.XI.
2+
Problema 17. Socotiţi probele substanţelor iniţiale pentru pregătirea soluţiilor etalon
conform datelor, expuse în tabel:
1 2 3 4 5 6 7
C NaCl - 20 0,5 ml sol. - 0,00
l– 0 A în 100 ml 02
2 ml sol. A
K2SO4 - -
S 50 în 200 ml 0,00
2-
O4 0 1 ml sol. A 1
NH4Cl - în 100 ml -
1 ml sol. A
N 25 0,00
+ CaCO3 - în 100 ml -
H4 0 02
0,5 ml sol.
A în 200 ml
C ZnO în - 10 - 0,00
a2+ HNO3 0 3
Zn2+ 20 0,00
0 05
39
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 40 / 43
Problema 18. Socotiţi proba de acid acetilsalicilic, necesară pentru pregătirea a 20 ml de

soluţie la petrecerea cercetărilor pentru impurităţi de clor-ion (nu mai mult de 0,004% în
preparat).
Model de răspuns:
I variantă
Pentru efectuarea calculelor date mai întâi trebuie de aflat, în ce cantitate se acid
acetilsalicilic se vor conţine 0,0002 g de clor-ion, ce corespunde concentraţiei soluţiei de etalon.
În 100g de acid acetilsalicilic se permit 0,004g Cl-
x ------------------------------- 0,0002 g Cl-
100 · 0,0002
x= =5g
0,004
Pentru pregătirea soluţiei de acid acetilsalicilic, corespunzătoare după conţinutul clor-
ionului concentraţiei soluţiei de etalon, 5 g de medicament se amestecă cu 100 ml de apă, dar aşa
cum după condiţiile problemei trebuiesc pregătite 20 ml de soluţie, trebuie de luat:
5 · 20
=1g
100
II variantă
Trebuiesc de găsit raportul dintre limita admisibilă de impurităţi şi concentraţia soluţiei de
etalon
0,004
= 20
0,0002
De aici rezultă că pentru a primi soluţia corespunzătoare după conţinutul ionului de clor a
soluţiei de etalon, 1 g de acid acetilsalicilic trebuie agitat cu 20 ml de apă.
Problema 19. Se admite conţinutul impurităţilor de sulfaţi: în clorhidratul de chinină –
0,05%, în iodura de potasiu – 0,01%, în hidrocarbonatul de sodiu – 0,02%, în clorura de calciu –
0,005%. Calculaţi coeficienţii de diluare.
Problema 20. Limita admisibilă de impurităţi de fier în clorura de calciu alcătuieşte nu
mai mult de 0,002%. Calculaţi proba medicamentului pentru pregătirea soluţiei cercetate în
volum de 10 ml.
Problema 21. Limita admisibilă de impurităţi de clor-ion în barbital e prevăzută nu mai
mult de 0,02% , iar sulfaţi - 0,05%. Calculaţi ce cantitate de substanţă e necesară pentru
determinarea acestor impurităţi.
40
RED.: 01
09.3.1-12
DATA: 06.07.2009
Pag. 41 / 43
Problema 22. Indicaţi legătura dintre proprietăţile chimice a iodurii de potasiu şi

necesitatea determinării limpezimii şi culorii soluţiei.
Problema 23. Lămuriţi legătura dintre obţinerea oxidului de zinc şi cerinţele FS ed.XI
către determinarea alcalinităţii medicamentului dat.
Problema 24. La cercetarea apei depurate s-a determinat, că în prima damigeană pH = 4,8,
într-a doua = 5,8, a treia = 6,2. Arătaţi, în care damigeană apa corespunde cerinţelor MF după
indicele cercetat.
Problema 25. Determinaţi pierderea în masă pentru următoarele medicamente, petrecută
conform monografiilor particulare şi monografiei comune „Determinarea substanţelor volatile şi
a apei „ a FS ed.X şi XI.
Denumire Masa % pierderii în masă

a substanţei
Până la După Nu trebuie să deter
uscare uscare depăşească conf. FS minate
Peroxidul 0,6108 0,5236 4,5
de magneziu
Benzoatul 0,5818 0,5329 3,0

de sodiu
Clorura
de sodiu 0,0126 0,9875 0,5
Faceţi concluzie despre corespunderea cerinţelor FS ed.X după indicele cercetat.
Structura grafologică de cercetare a medicamentului
Structura chimică a substanţei Medicamentul, întrebuinţarea Metodele de

medicamentoase: componenţa medicinală medicament
chimică
Documentele ce reglamentează controlul

calităţii medicamentelor (DAN)
Proprietăţile: fizice, fizico-chimice,

chimice, chimico-biologice
41
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”
Facultatea Farmacie
Catedra de Chimie farmaceutică şi toxicologică Pag. 42 / 43
09.3.1-12
(Denumirea disciplinei)
INTRODUCERE
..................................................................................................................................................
............................................................................................................
Scopul. .......................... ............................................... ......................................................

.......................... ............................................... .........
......................................
Sarcini
1. .........................................................
2. ....................................................
Planul studierii temei
Pentru studierea temei se acordă o (doi) lucrare de laborator.
Planul lucrării
- Controlul şi corecţia însuşirii materialului după subiectele pentru
pregătirea de sine stătătoare.
- Lucrul practic al studenţilor.
- Recapitularea materialului la tema.
Subiectele pentru pregătirea de sine stătătoare
1. ...................................
2. ...........................................
MATERIAL INFORMATIV
………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………….
LUCRUL PRACTIC AL STUDENŢILOR
Sarcina 1. .........................................................................................
Sarcina 2. ................................................................................
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”
Facultatea Farmacie
Catedra de Chimie farmaceutică şi toxicologică Pag. 43 / 43
09.3.1-12
(Denumirea disciplinei)
Control de recapitulare
1. Controlul cunoştinţelor teoretice după întrebările pentru pregătirea de sine
stătătoare.
2. Controlul lucrului practice efectuat în cadrul lucrării de laborator.
Întrebări pentru recapitulare

Dați răspunsuri argumentate la următoarele întrebări:
1. ...................................................
2. ..............................................................
Lucrul individual al studenților la tema

„Titlu …….”
1. Alcătuirea și formarea dării de saemă la sarcinile practice executate în cadrul în
cadrul lucrări de laborator.
2. Rezolvarea problemelor de situație:
 ………………………….
 …………………………….
3. Rezolvarea problemelor de calcul:
 ………………………….
 …………………………….
Bibliografie
1. Conspectul lecţiei.
2. .....................................................
3. ...............................................................
Aparataj şi reactivii folosiţi la tema

„Titlu …….”

1 Metode Si Procedee Generale-16372 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1 Metode Si Procedee Generale-16372 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică

Metode şi procedee generale în controlul calităţii

Autorii: Livia Uncu, dr.șt.farm., conf.univ.

Baza indicaţiei metodice o constituie metodica organizaţiei pregătirii de sine stătătoare a

Scopul. Pe baza cunoaşterii metodelor şi procedeelor generale de cercetare a calităţii

Baza de orientare către pregătirea sinestătătoare

6. De a face cunoştinţă cu capitolul „Lucrul practic al studenţilor la lecţiile

Baza de orientare către partea practică a lecţiei

Tema: Organizarea controlului calităţii preparatelor medicamentoase.

Importanţa indicilor „Descriere” şi „Solubilitate” în controlul farmaceutic.

Pregătirea sinestătătoare a studenţilor

Organizarea controlului medicamentelor

opalescenţa sau tulbureala (prin comparare cu etaloanele respective) conform

Culoare: Substanţele solide trebuie privite fără o prelucrare prealabilă, pe o

Indicele „Solubilitate” din MF particulară prevede, în ce raporturi se dizolvă substanţa

Farmacopeea Română ediţia a X-a înscrie următorii termeni aproximativi pentru

Verificarea solubilității substanțelor farmaceutice nu este necesar să se efectueze în toți

LUCRUL PRACTIC AL STUDENŢILOR

5. Să facă concluzie despre buna calitate a substanţelor cercetate după indicii

Denumirea preparatului _________________________________________

Indicii ce Cerinţele Rezultatu Cauzele

Concluzia despre calitatea substanţelor medicamentoase, conform cerinţelor monografiei

Întrebări pentru recapitulare

Tema: Controlul fizic şi fizico-chimic al calităţii remediilor

Cerinţe către nivelul iniţial de cunoştinţe

Priceperile şi deprinderile, acaparate la lucrările de laborator:

Pregătirea sinestătătoare a studenţilor

3. Particularităţile petrecerii reacţiilor de identificare a substanţelor

1. Reacţiile comune de identificare, pentru ioni organici şi anorganici

1.1.C. Ion de sodiu. Reacţie recomandată de farmacopeea europeană

1.4.A Ion de magneziu . La

1.12.A. Ion carbonat (hidrocarbonat). La 0,2 g carbonat (hidrocarbonat) de sodiu sau la 2

1.20.A. Ion-bromură. La 1 ml sol. bromură de potasiu 1% se adaugă 1 ml sol. acid

1.22.A. Amine aromatice primare. 0,05 g streptocidă se dizolvă în 1 ml acid clorhidric

1.23.A. Acetaţi. Se încălzeşte 2 ml sol. acetat de potasiu 2% cu un volum egal de acid

1.27.A. Citraţi. La 1 ml sol. neutră de citrat de sodiu 1% se adaugă 1 ml sol. clorură de

1.27.B. Citraţi. La 0,002 g citrat de sodiu se adaugă 0,5 ml anhidridă acetică şi se

2. Determinarea purităţii şi a limitelor admisibile de impurităţi

X - limita permisă de impurităţi;

3. Determinarea substanţelor volatile şi a apei ( FS XI, p.176)

Pentru determinarea substanţelor volatile şi a apei se folosesc metoda de uscare, distilare

Reactivul Fischer trebuie să conţină un surplus de bioxid de sulf în raport cu iodul şi un

4. Determinarea transparenţei şi a gradului de tulbureală a lichidelor

 Determinarea transparenţei se petrece prin compararea lichidului

3. Pregătirea etalonului iniţial

5. Determinarea culorii lichidelor

Culoarea lichidelor se determină vizual prin compararea cu soluţiile etalon de culoare.

2. Pregătirea etaloanelor de bază.

Termenul de valabilitate a etaloanelor N 1,2,3,4 este de 4 zile. Etaloanele N 5,6,7 se

6. Determinarea t0C de topire (FS XI, p.16)

T0 de topire este o constantă fizică importantă a substanţei medicamentoase. În analiza

7. Determinarea pH-ului (FS XI, p.113)

PH-ul este logaritmul negativ al activităţii ionului de hidrogen.

Metoda potenţiometrică constă în determinarea forţei electromotoare a unui element,

***** LUCRUL PRACTIC AL STUDENŢILOR *****

Problema 1. Determinarea identităţii substanţei medicamentoase.

Problema 2. Determinarea purităţii şi a limitelor admisibile de impurităţi ( FS XI, p.165).

 Clorura de calciu, iodura de potasiu, cofein - benzoat de sodiu, benzoat de sodiu,

2.1 Cercetări la prezenţa impurităţilor de cloruri

2.2 Cercetări la prezenţa impurităţilor de sulfaţi

2.3 Cercetări la prezenţa impurităţilor sărurilor de amoniu

2.4 Cercetări la prezenţa impurităţilor sărurilor de calciu

2.5. Cercetări la prezenţa impurităţilor sărurilor de fier

* LUCRUL PRACTIC AL STUDENŢILOR *