Sunteți pe pagina 1din 27

Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.

: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 1 / 27

Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie


„Nicolae Testemiţanu”

FACULTATEA FARMACIE

CATEDRA CHIMIE FARMACEUTICĂ ŞI TOXICOLOGICĂ

Aprobat la şedinţa catedrei


Proces verbal № _1_ din _28.08.2014_
Şef de catedră, d.h.f., profesor
universitar
_____________ Vladimir Valica

Substanţele medicamentoase din grupul arilalchilaminelor,


oxifenilalchilaminelor şi derivaţii lor

Indicaţie metodică la chimia farmaceutică pentru studenţii anului IV

Autorii: Tatiana Treapitina – conferenţiar universitar


Tatiana Ştefaneţ – asistent universitar

Redactor: Vladimir Valica – profesor universitar


Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 2 / 27

CHIŞINĂU – 2014

INTRODUCERE
Către derivaţii arilalchilaminelor şi oxifenilalchilaminelor se referă un grup mare de
substanţe atât de origine naturală cât şi cea de sinteză, cu acţiune farmacologică diferită. Multe
substanţe din grupul dat sunt create pe baza substanţelor naturale care participă în procesele
biochimice ale organismului uman. Pe parcursul ultimilor ani pe baza derivaţilor
arilalchilaminelor şi oxifenilalchilaminelor au fost sintetizate multe substanţe ce ne permit să le
considerăm ca substanţe de bază pentru obţinerea remediilor noi.
Scopul. De a însuşi efectuarea analizei calităţii substanţelor medicamentoase din grupa
arilalchilaminelor, oxilfenilalchilaminelor şi a derivaţilor lor în corelaţie cu structura lor chimică,
proprietăţile fizico-chimice, ce determină metodele de obţinere, prevederi către calitate, condiţii
de conservare şi întrebuinţare.
Scopuri determinate:
1. De a obţine deprinderi în efectuarea analizei substanţelor medicamentoase din tema dată
prin aprecierea comparativă a proprietăţilor fizice, fizico-chimice şi chimice.
2. De a putea efectua determinarea substanţelor studiate în conformitate cu prevederile
DАN cu oformarea documentaţiei necesare.

Planul studierii temei:


Pentru studierea temei se acordă 2 lucrări.
Etapele pentru însuşirea temei:
 Pregătirea teoretică pentru efectuarea scopurilor determinate;
 Lucrul practic în laborator;
 Recapitulare.

MATERIAL INFORMATIV
Substanţele medicamentoase din grupul studiat se pot diviza în următoarele grupe (tab.1):
1. Simpatomimetice:
 Neselective: epinefrină (adrenalina), norepinefrină (noradrenalină) şi sarurile lor,
clorhidrat de dopamină (dofamină).
 α-selective: fenilefrina, metoxamina, clorhidratul de clonidină (clofelina).
 β-selective: salbutamol, fenoterol.
 Neurosimpatomimetice: clorhidratul de efedrină.
2. Simpatoliticele:
 Neurosimpatolitice: metildopa.
 -blocante neselective: fentolamina.
 α-blocante selective: prozosin.
 Blocante beta-adrenergice: clorhidratul de propranolol, atenolol.
3. Medicamente care interferă în biosinteza neurotransmiţătorilor adrenergici: levodopa.
4. Aminodibromfenilalchilamine: clorhidratul de ambroxol.
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 3 / 27

Tabelul 1
Substanţele medicamentoase din grupul arilalchilaminelor, oxifenilalchilaminelor şi derivaţii lor
Denumirea latină, română şi chimică.
Descrierea, solubilitatea
Formula de structură
Simpatomimetice - Neselective
Epinephrini tartras Pulbere cristalină albă sau puţin roză
Hidrotartrat de epinefrină (Adrenalină) (clorhidrat), albă cu nuanţă cenuşie
Adrenaline tartrate (Ph. Eur.) (hidrotartrat). Uşor îşi modifică culoarea sub
H OH
H acţiunea luminii. Uşor solubilă în apă, puţin
N H OH
CH3
în alcool (hidrotartrat).
. HOOC COOH
Мr = 333,30
HO H OH
OH
L–1(3,4-dihidroxifenil)-2 metilamino-etanol
Norepinephrini tartras Pulbere cristalină albă sau aproape albă, fără
Hidrotartrat de norepinefrină (Noradrenalină) miros, uşor solubilă în apă, puţin în alcool.
Noradrenaline tartrate (Ph. Eur.) Uşor îşi modifică culoarea sub acţiunea
H OH luminii şi a oxigenului din aer.
NH2 H OH
. . H2O Мr = 337,29
HOOC COOH
HO H OH
[ ]20 0
D = de la –10 pînă la –120 (soluţie
OH apoasă 2%, raportat la substanţă anhidră).
hidrotartrat de L –1(31,41-dihidroxifenil)-2- amino-etanol
Dopamini hydrochloridum Pulbere albă cristalină, fără miros. Uşor
Clorhidrat de dopamină (Dofamină) solubilă în apă, puţin solubilă în alcool,
Dopamine hydrochloride (Ph. Eur.) practic insolubilă în cloroform şi eter.
HO Мr 189,6
CH2 - CH2 - NH2
. HCl
HO
сlorhidrat de 2-(31,41-dihidroxifenil)-etilamină
Simpatomimetice - α-selective:
Phenylephrini hydrochloridum Pulbere cristalină albă sau albă cu nuanţă
Clorhidratul de fenilefrina ( Mesatonum) galbuie fără miros. Uşor solubilă în apă şi
Phenylephrine hydrochloride (Ph. Eur.) alcool.
H OH Мr = 203,7
H
N
HO
CH3 . [ ]20 0
D = de la –43 pînă la –470 (soluţie
HCl
apoasă 2%, raportat la substanţă anhidră).
clorhidrat de (1R)-1-(3-Hydroxifenil)-2-(metilamino)-
etanol

Methoxaminum
Metoxamina OCH3 OH
NH2

CH3
OCH 3
2-amino-1-(2,5-dimetoxifenil)propan-1-ol
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 4 / 27

Clonidini hydrochloridum Pulbere albă cristalină. Solubilă în apă, greu


Clorhidratul de clonidină (Clofelina) în alcool, practic insolubilă în cloroform şi
Clonidine hydrochloride (Ph. Eur.) eter.
Cl H Мr = 266,6
N
. HCl
N N
H
Cl
clorhidrat de 2,6-diclor-N-(imidazolidin-2-ilidene)aniline
sau
clorhidrat de 2-(2,6-diclor-fenil-amino)-imidazolidină
Simpatomimetice - β-selective:
Salbutamolum Pulbere albă sau aproape albă cristalină. Greu
Salbutamol solubilă în apă, solubilă în alcool.
Salbutamol (Ph. Eur.) Мr = 239,3
H OH [ ]20
D de la –0,100 pînă la +0,100 (soluţie
H
N CH3 2% în metanol, raportat la substanţă anhidră)
HO şi enantiomer
CH3
HO CH3

(1RS)-2-[(1,1-Dimetiletil)amino]-1-[4-hidroxi-3-
(hidroximetil)-fenil]-etanol
Fenoteroli hydrobromidum Pulbere albă sau aproape albă cristalină.
Bromhidrat de fenoterol (Birotec) Solubilă în apă şi alcool.
Fenoterol hydrobromide (Ph. Eur.) Мr = 384,3
OH H

HO N
. HBr
CH3
OH
bromhidrat de OH1–(31,41-dihidroxifenil)-2-(para-hidroxi--
metil-fenetilamino)-etanol
Simpatomimetice - Neurosimpatomimetice:
Ephedrini hydrochloridum Cristale albe aciforme sau pulbere albă
Clorhidrat de efedrină cristalină, cu gust amar. Uşor solubilă în apă
Ephedrine hydrochloride (Ph. Eur.) (1:5), solubilă în alcool (1:5).
H OH H Мr = 201,70
N
CH3 . [ ]20
D = de la –330 pînă la –360 (soluţie
H CH3 HCl
apoasă 5%)
clorhidrat de (1R, 2S)-2-metilamino–1-fenil- -propanol-1
Simpatoliticele – Neurosimpatolitice:
Methyldopum O Pulbere cristalină albă, puţin solubilă în apă,
Metildopa C insolubilă în alcool, solubilă în acizi minerali
Metilhdopa (Ph. Eur.) OH . diluaţi şi soluţii de hidroxizi alcalini.
1,5 H2O
H3C NH2
HO Мr = 238,2
OH
(2S)-amino-3-(3,4-dihidroxifenil)-2-metil acid propionic
sau
(-)-3-(3,4-dihidroxifenil)-2-metilalanină
sau
3-hidroxi--metil – L-tirozină
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 5 / 27

Simpatoliticele –  -blocante neselective:


Phentolamini mesilas Pulbere albă sau aproape albă cristalină,
Mesilat de fentolamina higroscopică. Uşor solubilă în apă şi alcool,
Phentolamine mesilate (Ph. Eur.) practic insolubilă în cloroform.
N
Мr = 377,5
N
H . H3C - SO3H
HO N

CH3
3-[[(4,5-Dihidro-1H-imidazol-2-yl)metil](4-
metilfenil)amino]fenol metansulfonat
Simpatoliticele – α-blocante selective:
Prazosini hydrochloridum Pulbere albă sau aproape albă cristalină.
Clorhidrat de prаzosin Foarte uşor solubilă în apă, solubilă în etanol
Prazosin hydrochloride (Ph. Eur.) şi metanol, practic insolubilă în acetonă.
O
Mr= 419.9
N
H3CO N N O
. HCl
N
H3CO
NH2

clorhidrat de 1-(4-Amino-6,7-dimetoxiquinazolin-2-il)-4-
(furan-2-ilcarbonil)piperazine
Simpatoliticele – Blocante beta-adrenergice
Propranololi hydrochloridum Pulbere cristalină albă. Solubilă în apă şi
Clorhidrat de propranolol (Anaprilina) alcool.
Propranolol hydrochloridе (Ph. Eur.) Мr = 295,8
H OH CH3
O - CH2 - C - CH2 - NH - CH . HCl
CH3

clorhidrat de ()-1-izopropilamină-3-(1-naftoxi)-2-
propanol
sau
clorhidrat de (2RS)-1-[(1-metiletil)amino]-3-(1-
naftoxi)propan-2-ol
Atenololum Pulbere albă cristalină. Hidrofilă. Solubilă în
H CH3
Atenolol OH apă, uşor solubilă în acizi diluaţi, puţin
O - CH2 - C - CH2 - NH - CH
Atenolol (Ph. Eur.) CH3 solubilă în cloroform.
Мr = 266,3
O
Punct de topire: 152-1550C (Ph. Eur. 7.0)
CH2 - C
NH2

(±) 4-(2-hidroxi-3-izopropilaminopropoxi)-fenil-
acetamidă
ori
2-[4-[(2RS)-2-hidroxi-3-[(1-metiletil)amino]-
propoxi]fenil]-acetamidă
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 6 / 27

Medicamente care interferă în biosinteza neurotransmiţătorilor adrenergici


Levodopum O Pulbere cristalină albă. Puţin solubilă în apă,
Levodopa C insolubilă în alcool.
OH
H
Levodopa (Ph. Eur.) NH2 Мr = 197,2
HO
OH

(S)-2-amino-3-(3,4-dihidroxifenil) acid propionic


sau
(-)-3-(3,4-dihidroxifenil)-L-alanină
sau
3-hidroxi-L-tirozină
Aminodibromfenilalchilamine: clorhidratul de ambroxol.
Ambroxoli hydrochloridum Pulbere cristalină albă fără miros, cu gust
Clorhidrat de ambroxol slab amar. Uşor solubilă în apă şi alcool,
Ambroxol hydrochloride (Ph. Eur.) practic insolubilă în eter şi acetonă.
OH
Мr = 414.6
Br N . HCl
H
NH2
Br
clorhidrat de trans-4-[(2-amino-3,5-dibrombenzil)-
amino]-ciclohexanol

Proprietăţi fizice
După aspectul exterior substanţele medicamentoase din şirul arilalchilaminelor,
oxifenilalchilaminelor şi derivaţii lor prezintă pulberi albe cristaline, uneori cu nuanţe gălbuie,
fără miros. Majoritatea substanţelor sunt solubile în apă şi unele în solvenţi organici.
Pentru analiza substanţelor medicamentoase, din şirul arillalchilaminelor,
oxifenilalchilaminelor şi derivaţii lor sunt utilizate metodele fizico-chimice (spectrofotometria
(tab. 2), polarimetria, CGL, HPLC, CSS etc.).

Tabelul 2
Condiţiile derterminărilor spectrofotometrice a unor derivaţi ai arillalchilaminelor şi oxifenilalchilaminelor
Lungimea de undă, nm
Substanţă Solvent
Max. Min.
Clorhidrat de efedrină Apă 251, 257, 263 253,261
Dofamină Soluţie 0,1 mol/l acid clorhidric 280 250

Hidrotartrat de epinefrină Soluţie 0,1 mol/l acid clorhidric 279 -

Hidrotartrat de norepinefrină Soluţie 0,1 mol/l acid clorhidric 279 -

Fenoterol Soluţie 0,01 mol/l acid clorhidric 276 -

Clorhidrat de ambroxol Soluţie 0,01 mol/l acid clorhidric 245, 307 -


Clorhidratul de clonidină Soluţie 0,01 mol/l acid clorhidric 272, 279 -
Salbutamol Soluţie 1% acid clorhidric 276 -
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 7 / 27

Propietăţi chimice
Cu toate că au structură chimică asemănătoare (tab.1), ele diferă după proprietăţi acido-
bazice, oxido-reducătoare etc.
Proprietăţile acido-bazice. Substanţele medicamentoase, derivaţi ai arillalchilaminelor
şi hidroxifenilalchilaminelor sunt baze azotoase cu gradul de bazicitate diferit.
Eliminarea bazei organice din sărurile lor. Sărurile, formate de baze organice slabe şi
acizi tari (tartric, clorhidric), sunt instabile şi uşor hidrolizează. Hidroliza în mediu bazic este
ireversibilă şi rezultă la formarea bazei organice insolubile în apă.
Baza efedrinei prezintă excepţie şi se dizolvă în apă.
Bazele epinefrinei (adrenalinei) şi norepinefrinei (noradrenalinei) sunt insolubile în apă,
dar în solutii alcaline formează fenolaţi solubili, uşor oxidabili sub influenţa oxigenului din aer.
De aceea pentru eliminarea bazei organice se utilizează soluţia amoniacală. Reacţia se efectuează
în prezenţa antioxidantului şi la rece.
Reacţii de formare a compuşilor complecşi. Fiind baze azotoase, substanţele
medicamentoase din grupul studiat interacţionează cu reactivi comuni de precipitare (tab.3).
Тabelul 3
Reacţiile unor derivaţi ai arillalchilaminelor şi hidroxifenilalchilaminelor
cu reactivi comuni de precipitare
Substanţă Reactivul Efectul analitic
Clorhidrat de efedrină Reactivul Sonnenschein (acid Precipitat galben, solubil în
fosforomolibdenic – hidroxid de amoniu
H3PO4·12MoO3·2H2O)

Clorhidrat de ambroxol Reactivul Dragendorff Precipitat roşu-brun

Derivaţii α-aminoalcoolilor formează compuşi complecşi cu sărurile cuprului (II) în


mediu bazic. Astfel, pentru identificarea clorhidratului de efedrină utilizăm reacţia cu sulfatul de
cupru în prezenţa hidroxidului de sodiu şi eterului; stratul de eter se colorează în roşu-violet, iar
cel apos îşi menţine culoarea albastră:
CH - CH - CH3
O NH - CH3
Cu
O NH - CH3
CH - CH - CH3

Derivaţii α-aminoacizilor (levodopa, metildofa, clorhidratul de fenilefrina) la fel


formează compuşi complecşi coloraţi cu sărurile de cupru.
Ca derivaţi fenolaţi epinefrina (adrenalina), norepinefrina (noradrenalina), levodopa şi
metildofa formează compuşi coloraţi cu clorură fierică (III). Componenţa compusului şi culoarea
lui depinde de pH-ul soluţiilor.
Proprietăţile oxido-reducătoare. Proprietăţile reducătoare ale substanţelor din grupul
hidroxifenilalchilaminelor (hidrotartrat de epinefrină, hidrotartrat de norepinefrină) se majorează
brusc datorită prezenţei grupărilor hidroxile fenolice. Uşor se oxidează cu diferiţi reactivi: soluţie
de iod, iodură de potasiu, nitrit de sodiu. Dar, capacitatea de a se oxida depinde de unii factori:
poziţia hidroxililor fenilici, ionizarea moleculei etc.
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 8 / 27

Preparate ce prezintă о-difenoli se oxidează până la produse cu structura chinoidă


(adrenocrom şi noradrenocrom). Adrenocromul se poate de deosebit de noradrenocrom după
reacţia de oxidare cu soluţia de iod 0,1 mol/l în două soluţii tampon cu pH-ul 3,56 si pH-ul 6,5.
Epinefrina formează adrenocrom în soluţii atât cu рН-ul 3,56, cât şi pH-ul 6,5; soluţiile se
coloreaşă în roşu-închis: H
OH
N O
HO I2
CH3

HO pH 3,56 ; 6,5 O OH
H3C N
epinefrin (adrenalin ) adrenocrom
Coloraţia se menţine (la рН-ul 3,56) şi după adăugarea 0,1 mol/l soluţie tiosulfat de
sodiu. Norepinefrina formează noradrenocromul (coloraţie rosu-violetă) doar în soluţii cu рН-
ul 6,5:
O
OH
HO NH2 I2
O OH
HO pH 6,5 H N
norepinefrina (noradrenalina ) noradrenocrom
Epinefrina şi norepinefrina reduc argintul din soluţia amoniacală, dau reacţie pozitivă cu
reactivul Fehling.
Reacţia de culoare cu 1,2-dinitroclorbenzen este bazată pe oxidare în mediu bazic cu
formarea ulterioară a orto-chinonei:
OH H OH H
N O N
HO [O] CH3
CH3
+ 2H
HO OH - O
epinefrina
Are loc reducerea 1,2-dinitrobenzenului pînă la compuşi cu structura о-chinoidă coloraţi în
albastru-violet :
NO2 2H NH - OH N - OK
KOH
NO2 NO2 +
N - OK

1,2-dinitrobenzen O-

Dacă la soluţia de epinefrină de adaugat un volum neesenţial de hidroxid de sodiu, are loc
oxidarea până la adrenolutin, care fluorescează în galben-verzui:
OH H OH

HO N HO
CH3 -4H

HO OH
H3C N
epinefrina (adrenalina ) adrenolutin
La încălzirea epinefrinei până la 60°С сu soluţia iodură de potasiu 1% şi soluţia de acid
ortofosforic diluat apare o coloraţie stabilă roşu-violetă. Reacţia confirmă prezenţa în moleculă
fenolului biatomic.
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 9 / 27

La oxidarea efedrinei (hexacianoferat (III) de potasiu, permanganat de potasiu,


ninhidrina) se formează benzaldehida cu miros de migdale amare:

K3[Fe(CN)6] O
CH - CH - CH3 + H3C - CH2 - NH - CH3
C
H
OH NH - CH3

efedrina benzaldehida
Descompunerea hidraminică. Substanţele din grupul arilalchilaminelor se supun
hidrolizei în mediu bazic sau acid cu eliminarea aminei respective. Derivaţii α-aminoalcoolilor
(ex.,efedrina) se supun diferitor tipuri de descompunere hidraminică în funcţie de condiţiile de
efectuării reacţiei:
O [O]
C CH - CH - CH3
H t0
OH NH - CH3
+ O NaOH
CH3 - C
H
HCl încălzire uscată
0
+ t t
0
CH3NH2 H3PO4
C - CH2 - CH3
0
t
O
+ C - CH2 - CH3
+
[CH3NH3] CH2 - C - CH3 O +
+ O CH3NH2
+
[CH3NH3]

La încălzirea efedrinei cu soluţia de ninhidrină în mediu bazic apare coloraţie violet-


închisă.
Reacţia poate fi efectuată în prezenţa 2,4-dinitroclorbenzenului (coloraţie galbenă):
+
O2N Cl + H2N - CH3 O N NH - R + HCl
-
O
NO2

Reacţii pentru α-aminoacizi. Către α-aminoacizi se referă levodopa şi metildopa, care


dau reacţia biuretică şi ineracţionează cu ninhidrina.
Reacţia de substituţie cu 4-nitrobenzoilclorură este reacţia de grupă pentru derivaţii α-
aminoacizilor. La interacţiunea levodopei cu 4-nitrobenzoilclorură apare coloraţie violetă,
metildopei-oranj:
R O
R O
HO CH2 - C - C
HO CH2 - C - C OH
OH Cl - C NO2
+
NH2 HCl HO
HO HN C NO2
O
O

Coloraţia şi nuanţele depind de condiţiile efectuării reacţiilor (încălzire, adăugarea


carbonatului de sodiu etc.).
Determinarea acizilor care formează săruri cu baze organice sau esteri. Pentru
identificarea ionului tartrat în sărurile epinefrinei şi norepinefrinei se utilizează reacţia, bazată pe
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 10 / 27

dehidratarea şi oxidarea ulterioară la încălzire cu acid sulfuric concentrat în prezenţa rezorcinei.


La încălzirea tartrat-ionului cu acid sulfuric se obţine glioxalul şi acidul formic:

Apoi acidul formic se condensează cu trei molecule de rezorcină. În rezultat se formează


compusul aurinic cu strustura chinoidă:
HO COOH HO O
H2SO4 O
+ 2 HC
t OH
HOOC OH O OH
OH O

H2SO4
O H2SO4 OH OH OH OH
OH -2H
3 + HC
OH - 2 H2O
OH HO HO NaO
OH HO ONa

compus aurinic

Metode de dozare
Determinarea cantitativă a derivaţilor arilalchilaminelor şi hidroxifenilalchilaminelor se
efectuează prin diferite metode: fizico-chimice - spectrofotomertia în UV, FEC, CSS, HPLC etc.
sau titrimetrice (titrarea acido-bazică în mediu apos şi anhidru, nitritometria, argentometria etc.).
Titrarea acido-bazică în mediu anhidru. Prin această metodă se dozează majoritatea
substanţelor din grupul arilalchilaminelor şi hidroxifenilalchilaminelor. Aşa, dozarea
clorhidratului de efedrină se efectuează în mediu acidului formic cu adăugarea anhidridei
acetice:
HCOOH
CH - CH - CH3 . Cl - + (CH3CO)2O + HClO4 CH - CH - CH3 . ClO4- + CH3COCl + CH3COOH
+ +
OH NH - CH3 OH NH - CH3
H H
Dozarea levodopei, metildopei, epinefrinei şi norepinefrinei se efectuează în mediu
solvenţilor protogeni.
Dozarea clorhidratului de propanolol şi atenolol se efectuează prin titrarea în mediu
anhidru, folosind ca solvent acid acetic glacial, indicator-cristal violet, se titrează cu soluţie
standard de acid percloric. Deoarece sunt clorhidraţi, titrarea se petrece în prezenţa acetatului de
mercur. Punctul de echivelenţă la titrarea atenololului se determină vizual sau potenţiometric cu
electrodul indicator de sticlă.
Determinarea periodatometrică a clorhidratului de efedrină. Metoda
periodatometrică este utilizată pentru dozarea efedrinei în forme farmaceutice. Metoda este
bazată pe oxidarea efedrinei cu periodat de potasiu în mediu slab bazic. Pentru oxidarea unei
molecule de efedrină se consumă: 4I2 - 3I2 = I2. Masa molară a echivalentului = Мr·1/2.
KIO4 O O
CH - CH - CH3 C + CH3 - C + H3C - NH2 + KIO3
NaHCO3 H H
OH NH - CH3

KIO4 + 7 KI + 4 H2SO4 4 I2 + 4 K2SO4 + 4 H2O

KIO3 + 5 KI + 3 H2SO4 3 I2 + 3 K2SO4 + 3 H2O

I2 + 2 Na2S2O3 2 NaI + Na2S4O6


Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 11 / 27

Dozarea clorhidratului de efedrină prin metoda cuprimetrică cu finisarea


iodometrică. Reacţia de formare a clorhidratului de efedrină la interacţiunea cu sulfatul de cupru
a compusului complex poate fi utilizată pentru dozarea fotocolorimetrică sau titrimetrică:
CH - CH - CH3
O NH - CH3
2 CH - CH - CH3 + CuSO4 Cu
OH NH - CH3 O NH - CH3
CH - CH - CH3

CuSO4 + 4 KI I2 + 2 CuI + 2 K2SO4

I2 + 2 Na2S2O3 2 NaI + Na2S4O6

Proprietăţi farmacologice ale derivaţilor arilalchilaminelor şi hidroxifenilalchilaminelor

Domeniul adrenergic are 2 componente:


1. nervoasă;
2. endocrină.
1. Componenta nervoasă cuprinde neuroni şi sinapse ce folosesc ca neurotransmiţători
următoarele catecolamine:
 noradrenalina sau norepinefrina este neurotransmiţător la nivelul sinapselor simpatice
terminale şi al unor sinapse din SNC.
 adrenalina sau epinefrina acţionează la nivelul unor sinapse din SNC.
 dopamina este mediator pe sinapse din creier (sinapse dopaminergice din sistemul limbic,
sistemul extrapiramidal şi hipotalamus) şi sinapse din periferie (în teritoriul vaselor
splanhnice şi renale).
2. Componenta endocrină cuprinde glanda medulosuprarenală, care secretă un amestec de
adrenalină şi noradrenalină.
Catecolaminele se sintetizează pornind de la aminoacidul tirozină (fig. 1). În citoplasma
neuronilor adrenergici tirozina este hidroxilată sub acţiunea enzimei Tirozin-hidroxilaza în dopa,
iar aceasta este decarboxilată în dopamină. În veziculele granulare din terminaţiile axonilor, prin
β hidroxilare dopamina este transformată în noradrenalină apoi prin N – metilarea noradrenalinei
se formează adrenalina (vezi fig. 1).
Noradrenalina este depozitată sub formă inactivă în vezicule granulare la nivelul
terminaţiilor adrenergice (figura 2). Veziculele din celulele din medulosuprarenală care conţin
adrenalină sau noradrenalină au dimensiuni mai mari. La nivelul terminaţiilor simpatice există şi
neurotransmiţători liberi într-o formă protejată de inactivarea enzimatică. Impulsul nervos sau
stimularea simpatică determină distrugerea granulelor de depozit şi eliberarea în fanta sinaptică
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 12 / 27

de noradrenalină. Se produc succesiv: depolarizarea membranei presinaptice cu influx de ioni de


calciu, exocitoza veziculelor şi eliberarea mediatorului. Noradrenalina eliberată se fixează pe
receptorii adrenergici de pe suprafaţa membranei postsinaptice. Sunt declanşate reacţii chimice în
lanţ care determină efectele corespunzătoare asupra structurilor postsinaptice.
Recaptarea noradrenalinei se face prin transport activ cu ajutorul a 2 sisteme
transportoare:
1. Primul sistem: noradrenalina trece din lichidul extracelular în citoplasma neuronilor
adrenergici;
2. Al doilea sistem: este o ATP-ază proton dependentă, noradrenalina trece din citoplasmă în
veziculele de depozit.

Fig.1. Sinteza catecolaminelor


Biotransformarea catecolaminelor este realizată de 2 sisteme enzimatice principale:
1. Catecol-O-metil-transferază (COMT), care se găseşte în citoplasmă. COMT transformă
noradrenalina sau adrenalina din lichidul extracelular şi noradrenalina sau adrenalina din
sânge, în normetanefrină (în cazul noradrenalinei) şi metanefrină (în cazul adrenalinei). În
continuare, aceşti 2 produşi intermediari, sub acţiunea monoaminooxidazei (MAO) sunt
transformaţi în acidul vanililmandelic (acid 3-metoxi, 4-hidroxi mandelic), ce va fi
eliminat prin urină.
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 13 / 27

2. Monoaminooxidaza (MAO), care se găseşte la nivelul mitocondriilor din butonii


presinaptici. MAO dezaminează oxidativ noradrenalina, rezultând acidul
dihirdroximandelic. Acidul dihirdroximandelic este transformat sub acţiunea COMT în
acid valinilmandelic, ce se va elimina prin urină.
În intestin, catecolaminele administrate pe cale orală, sunt inactivate în mare parte prin reacţii
catalizate de sulfataze ale florei intestinale.
Receptorii adrenergici se împart în 2 clase mari :
Receptori de tip α - se împart în 2 subclase: ş
1. Receptori α1
2. Receptori α2
Receptori de tip β – se împart în 3 subclase :
1. Receptori β1
2. Receptori β2
3. Receptori β3
I. Receptorii de tip α adrenergici
1. Receptorii α1 – sunt receptori cuplaţi cu proteina G ce activează fosfolipaza C. Cuplarea
mediatorilor cu receptorii α1 mai pot activa: fosfolipaza A2 – hidrolizează acidul arahidonic şi
iniţiază producerea de prostaglandine şi leucotriene; fosfolipaza D – se formează acid fosfatidic.
Activarea receptorilor α1 provoacă efecte α1 adrenergice :
- vasoconstricţie cutanată, pe mucoase, renală şi splanhnică.
- contracţia capsulei splenice;
- contracţia musculaturii tractului genito-urinar;
- midriază prin contracţia muşchiului radiar al irisului;
- relaxarea musculaturii tubului digestiv;
- hiperglicemie prin glicogenoliză şi gluconeogeneză.
2. Receptorii α2 – sunt cuplaţi cu proteine Gi ce inhibă adenilatciclaza şi duce la scăderea
concentraţiei de AMPc.
Receptorii α2 sunt de 3 feluri: presinaptici, postsinaptici, extrasinaptici (nesinaptici).
Efectele activării receptorilor α2 presinaptici - inhibă eliberarea de noradrenalină .
Efectele activării receptorilor α2 postsinaptici:
– relaxează musculatura netedă a tractului gastrointestinal;
– stimularea secreţiei salivare;
– inhibarea secreţiei de insulină;
– inhibarea secreţiei de renină;
– scăderea intensităţii procesului de lipoliză la nivelul adipocitelor.
Receptorii α2 extrasinaptici – se găsesc la nivelul plachetelor sanguine, iar stimularea lor produce
agregare plachetară.
II. Receptorii de tip β adrenergici
Receptorii β adrenergici – sunt cuplaţi cu proteinele G, iar activarea lor provoacă stimularea
adenilatciclazei → se formează o cantitate crescută de AMPc care activează proteinkinaze
adenilat dependente.
Efectele stimulării receptorilor β1:
- stimulează activitatea cardiacă, cu creşterea contracţiei miocardice şi tahicardie;
- stimularea SN, anxietate;
- lipoliză şi creşterea concentraţiei acizilor graşi liberi în sânge.
Efectele stimulării receptorilor β2:
- relaxează musculatura netedă bronşică cu bronhodilataţie;
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 14 / 27

- relaxează musculatura netedă a tractului genito-urinar;


- creşte secreţia de renină, insulină şi glucagon;
- relaxează musculatura netedă vasculară (din muşchii striaţi);
- provoacă tremor al extremităţilor;
- stimulează gluconeogeneza hepatică, glicogenoliza hepatică şi musculară cu creşterea
glicemiei.
Efectele stimulării receptorilor β3 - sunt mai puţin cunoscute; provoacă lipoliză cu eliberare de
acizi graşi din ţesutul adipos.

Relaţii structură-activitate pentru preparatele domeniului adrenergic

1. Prezenţa structurii feniletilamine condiţionează efectul simpatomimetic direct.


2. Prezenţa grupei aminice alifatice libere condiţionează efectele terapeutice α 1, α2, β1
adrenergice (Norepinefrina).
3. Substituţia grupei amine alifatice duce la apariţia efectelor terapeutice α1, α2, β1, β2
adrenergice (Epinefrina).
4. Substituţia grupei amine alifatice cu structuri alchilice superioare: izopropil, izobutil duce
la micşorarea efectelor α şi mărirea efectelor β, în special β2 (Salbutamol), iar substituţia
cu radicalul fenil contribuie la mărirea efectelor β2 de circa 200 ori (Fenoterol).
5. Prezenţa grupelor hidroxile fenolice în poziţiile 3 şi 4 în inelului benzenic condiţionează
efectele terapeutice α, iar în poziţiile 3 şi 5 – efectele terapeutice β.
6. Prezenţa grupelor hidroxile fenolice contribuie la scăderea lipofilităţii substanţei
medicamentoase şi respectiv la mărirea hidrofilităţii. Se măreşte solubilitatea acestor
substanţe în apă, ceea ce a dus la apariţia formelor farmaceutice lichide.
7. Substituţia la atomul de carbon din poziţia α contribuie la prelungirea duratei de acţiune a
substanţelor medicamentoase, datorită inhibiţiei MAO.
8. Substituţia la atomul de carbon din poziţia β cu gruparea hidroxilică condiţionează
efectul adrenomimetic, iar lipsa grupei hidroxilice în această poziţie (Dopamina)
contribuie la scăderea efectelor β, efectele α fiind prezente, dar de o durată mai scurtă.

Clasificarea farmacologică a substanţelor medicamentoase


Există substanţe medicamentoase care activează sau blochează receptorii adrenergici,
reprezentând agoniştii sau antagoniştii din domeniul adrenergic.
A. Simpatomimeticele
Simpatomimeticele (stimulante adrenergice, adrenomimetice) sunt substanţe care provoacă
efecte asemănătoare celor ale stimulării nervilor simpatici acţionând agonist la nivelul sinapselor
simpatice terminale.
Marea majoritate a simpatomimeticelor au în structura lor un nucleu feniletilaminic. La
catecolanime (adrenlină, noradrenalină) şi izoprenalină, la nucleul feniletilaminic se mai adaugă 2
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 15 / 27

grupări OH- fenolice în poziţiile 3 şi 4. Aceste grupări permit fixarea la receptorii adrenergici
determinând efectele α şi β adrenergice.
Lipsa unui OH- reduce efectele, mai ales pe cele β, iar absenţa ambilor OH- (la amfetanimă
şi efedrină) conferă proprietăţi simpatomimetice indirecte.
I. Simpatomimeticele directe – acţionează direct asupra receptorilor adrenergici α şi β
membranari; unele au efecte predominant α, altele au efecte predominant β adrenergice.
II. Simpatomimeticele indirecte – pătrund în terminaţiile simpatice şi eliberează
noradrenalina în fanta sinaptică, acţionând prin intermediul ei.
După acţiunile farmacologice, simpatomimeticele se împart în 3 grupe:
1. Simpatomimetice cu spectru larg de activitate, care au acţiuni α şi β adrenergice;
2. Simpatomimetice folosite ca antihipotensive şi vasoconstrictoare – cu acţiuni α-
adrenergice şi β1-adrenergice;
3. Simpatomimetice folosite ca bronhodilatatoare, vasodilatatoare şi relaxante uterine, care
au acţiuni β2 adrenergice.
I. Simpatomimetice cu spectru larg de activitate:
Adrenalina (epinefrina)
Are o moleculă instabilă, uşor oxidabilă; administrată oral, este distrusă în mare parte, în
tubul digestiv şi în ficat. Injectată subcutanat se absoarbe lent din cauza vasoconstricţiei locale. În
organism este inactivată prin acţiunea COMT şi MAO şi prin recaptare.
Efectele:
 vasoconstricţie în teritoriul cutanat şi al mucoaselor;
 vasodilataţie pe musculatura striată, cerebrală şi coronară;
 stimulează proprietăţile cordului;
 efect bronhodilatator;
 relaxează musculatura netedă digestivă, cu excepţia sfincterelor;
 relaxează vezica şi contractă sfincterul vezical;
 midriază;
 creşte glicemia, metabolismul oxidativ şi valorile metabolismului bazal.
Indicaţii: utilizarea terapeutică este limitată datorită acţiunii brutale şi a spectrului larg.
Principala indicaţie este şocul anafilactic, urmărindu-se stimularea inimii, creşterea tensiunii
arteriale, bronhodilataţie, îndepărtarea edemului mucoasei traheobronşice. În tratamentul crizei de
astm bronşic este utilizată în injecţii subcutanate. În aplicaţii locale, este folosită în scop
decongestiv şi antihemoragic.
Reacţii adverse: adrenalina este o substanţă cu potenţial toxic; dozele terapeutice injectate
subcutanat pot provoca anxietate, palpitaţii, leşin; dozele mari → hipertensiune brutală, accidente
vasculare, aritmii grave, până la fibrilaţie ventriculară. Injectată produce uneori ischemie locală
prin vasoconstricţie excesivă.
Mod de administrare: injecţii subcutanate 0,25-0,5 mg ( se foloseşte soluţia 1 la mie ). Mai
rar se foloseşte calea i.v. şi se injectează lent 0,1 - 0,5 mg cu multă prudenţă.
Efedrina
Efedrina este un alcaloid a cărui structură chimică presupune prezenţa unui oxidril
alcoolic, a unui substituent metil la carbonul α al catenei laterale şi la gruparea amino; nu conţine
oxidrili fenolici. Aceste particularităţi fac ca molecula să fie solubilă, să treacă uşor prin
membrane, să nu fie degradabilă la nivel intestinal. Efedrina are durată prelungită de acţiune,
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 16 / 27

atinge concentratia maximă în plasmă în aproximativ 2-4 ore dupa administrarea orală. Timpul
de înjumătăţire plasmatică în cazul efedrinei este de 4.5-8 ore.
Acţionează prin mecanism indirect, eliberând noradrenalină din terminaţiile simpatice, şi
acţionează în mică măsură pe receptorii adrenergici.
Efectele:
 vasoconstrictor, cu creşterea tensiunii arteriale; efectul este lent, cu durată mare şi mai
puţin intens decât cel al adrenalinei;
 stimulează inima;
 provoacă stimulare psihomotorie cu îndepărtarea senzaţiei de oboseală;
 bronhodilatator mai puţin intens decât adrenalina;
Indicaţii: se foloseşte limitat în tratamentul unor stări hipotensive, astm bronşic, în miastenia
gravis. Nu poate fi folosită timp îndelungat: după 7-10zile apar fenomene de tahifilaxie (fenomen
de toleranta rapida a organismului fata de un medicament a carui eficacitate descreste pe masura
ce se inmultesc crizele, obligand ca dozele sa creasca).
Reacţii adverse: anxietate, insomnie, uneori palpitaţii.
Mod de administrare: subcutanat (fiole de 10 mg şi 50 mg) , oral (comprimate 50 mg), local
pe tegumente şi mucoase (soluţii 1 %) ca decongestiv.
II. Simpatomimetice folosite ca antihipotensive şi vasoconstrictoare
Noradrenalina ( norepinefrina )
Efectele:
 vasoconstrictoare în teritoriile cutanate, ale mucoaselor cu consecinţe hipertensive;
 efectul cardiac este mic, deoarece efectul cardiostimulator de tip β1 este în mare parte
mascat prin reflexe cardioinhibitoare (declanşate de creşterea tensiunii arteriale) şi prin
rezistenţa periferică crescut.
Indicaţii: este utilă în tratamentul colapsului.
Reacţii adverse: dozele mari pot creşte mult tensiunea arterială cu risc de accidente cerebrale,
cardiace, vasculare. În cazul perfuziei prelungite, întrerupte brusc, poate surveni hipotensiunea
arterială. Provoacă uneori fenomene ischemice, în regiunea venei în care este perfuzată. Pentru
evitarea acestui fapt, este necesară infiltrarea locală de fentolamină care împiedică
vasoconstricţia.
Mod de administrare: nu se administrează oral (este polară); se administrează în perfuzie
intravenoasă lentă ( soluţie 4 mg la 1000 ml ).
Dopamina
Dopamina stimulează atât receptorii adrenergici cât şi pe cei dopaminergici din periferie.
Efectele:
 creşte forţa contractilă a miocardului crescând debitul cardiac (efect β1 adrenergic);
 scade rezistenţa periferică, producând vasodilataţie mezenterică şi renală (efecte
dopaminergic);
 dozele mari măresc rezistenţa periferică totală prin efect vasoconstrictor α adrenergic.
Se foloseşte sub formă de perfuzie i.v. mai ales în şoc cardiogen.
III. Simpatomimetice folosite ca bronhodilatatoare, vasodilatatoare şi relaxante
uterine au acţiuni β2 adrenergice fiind utile în astmul bronşic, afecţiuni vasculospastice periferice
sau în iminenţa de avort sau de naştere prematură.
Structural, conţin un substituent voluminos la gruparea amino care nu permite fixarea pe
receptorii α.
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 17 / 27

Fenoterolul este un compus necatecolaminic cu efect bronhodilatator (are predoninant


acţiune β2 adrenergică; acţiunea β1 cardio stimulatoare este foarte slabă). Molecula este stabilă;
efectul este durabil. Principala indicaţie este astmul bronşic.

B. Simpatolitice
Simpatoliticele sunt substanţe care inhibă funcţia sinapselor adrenergice.
Sunt clasificate în:
I. Blocantele adrenergice, sau inhibitoare adrenergice sau adrenolitice – blochează direct
receptorii adrenergici, împiedicând astfel efectele substanţelor simpatomimetice şi efectele
stimulării simpaticului.
II. Neurosimpatolitice sau blocantele terminaţiilor adrenergice – acţionează pe terminaţiile
simpatice periferice şi epuizează depozitele de noradrenalină sau împiedică eliberarea
mediatorului chimic.
Propranololul este principalul β blocant.
Efectele:
 antiaritmic, antianginos şi antihipertensiv;
 nu produce coronarodilataţie (împiedică tahicardia de efort);
 nu produce vasodilataţie;
 scade secreţia de renină.
Reacţii adverse: risc de deprimare cardiacă excesivă, producere de blocuri de conducere,
tulburări ale metabolismului glucidic.
Contraindicaţii: la astmatici, bradicardici, diabetici, în caz de blocuri.
Mod de administrare: se administrează obişnuit pe cale orală (cu doze zilnice între 40-240 mg
în funcţie de indicaţii şi de bolnav); se administrează şi injectabil.
Atenolol este un β blocant selectiv; la doze terapeutice blochează mai ales receptorii β 1; Se
indică în hipertensiune arterială, angina pectorala, aritmii cardiace.
Neurosimpatoliticele sunt simpatolitice indirecte care blochează terminaţiile adrenergice
periferice; împiedică, prin mecanisme diverse, eliberarea noradrenalinei în fanta sinaptică. Scad
sau anulează răspunsul la stimularea nervilor simpatici, inhibă acţiunea simpatomimeticelor
indirecte, deoarece împiedică eliberarea de noradrenalină. Potenţează acţiunea
simpatomimeticelor directe realizând o denervare sinaptică de natură chimică.
α-metildopa substitue dopa ducând la formarea α metil noradrenalinei, un fals mediator.
Acesta acţionează la nivelul unor structuri α adrenergice din creier şi determină inhibarea
simpaticului periferic cu consecinţe hipotensive. Acţionează şi asupra receptorilor persinaptici α 2
inhibând eliberarea mediatorului adrenrgic.

Clorhidrat de ambroxol
Indicatii: in tratamentul tuturor afectiunilor respiratorii asociate cu o sputa vâscoasa:
bronsita; traheobronsita; bronsiectazie; emfizem; sinuzita; otita medie; sindrom de detresa
respiratorie;
Ambroxolul este absorbit bine si rapid, în urma administrarii orale. Actioneaza sistemic
ca agent mucolitic, cu instalare rapida a actiunii si efect maxim într-o perioada scurta de timp.
Ambroxol prezinta doua avantaje clinice importante care conduc la ameliorarea
simptomatologiei si îmbunatatirea functiei ventilatorii:
1. lichefiaza mucusul bronsic vâscos, crescându-i volumul, favorizând astfel expectoratia,
care conduce la usurarea respiratiei;
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 18 / 27

2. favorizeaza penetratia anumitor antibiotice în secretiile bronsice, permitând un control


eficient al infectiei de baza.
Contrar altor mucolitice, Ambroxolul nu determina tulburari ale barierei gastrice; astfel, practic,
nu are efecte adverse si este bine tolerat.
Subiectele pentru pregătirea de sine stătătoare
1. Caracteristica generală a substanţelor medicamentoase, derivaţi ai arilalchiaminelor şi
hidroxifenilalchilaminelor. Clasificarea.
2. Substanţele medicamentoase: simpatomimetice – neselective: epinefrină (adrenalina),
norepinefrină (noradrenalină) şi sarurile lor, dopamina (dofamină).
3. Substanţele medicamentoase: simpatomimetice – α-selective: fenilefrina, metoxamina,
clorhidratul de clonidină (clofelina).
4. Substanţele medicamentoase: simpatomimetice – β-selective: salbutamol, fenoterol.
5. Substanţele medicamentoase: simpatomimetice – neurosimpatomimetice: clorhidratul de
efedrină.
6. Substanţele medicamentoase simpatoliticele: neurosimpatolitice – metildopa; -blocante
neselective – fentolamina; α-blocante selective – prozosin.
7. Substanţele medicamentoase, derivaţi ai hidroxipropanolaminelor (blocante beta-
adrenergice): clorhidrat de propanolol (anaprilina), atenolol.
8. Substanţele medicamentoase, derivaţi ai aminoacizilor hidroxifenilalifatici: levodopa.
9. Substanţele medicamentoase, derivaţi ai aminodibromfenilalchilaminelor: clorhidrat de
ambroxol.
10. Demonstraţi exemple ce confirmă apartenenţa clorhidratului de efedrină, clorhidratului de
ambroxol la baze azotoase.
11. Enumeraţi metodele de dozare utilizate în analiza substanţelor medicamentoase, derivaţi ai
arilalchilaminelor şi hidroxifenilalchilaminelor (titrimetrice, fizico-chimice).
12. Argumentaţi posibilitatea utilizării metodei de titrare anhidră pentru analiza derivaţilor
arilalchilaminelor şi hidroxifenilalchilaminelor.
13. Relaţii structura-activitate în şirul derivaţilor arilalchiaminelor şi hidroxifenilalchilaminelor.
14. Condiţii de conservare a derivaţilor arilalchiaminelor şi hidroxifenilalchilaminelor în
dependenţă de structura lor chimică.

Lucrare practică de laborator

Problema 1. De apreciat calitatea substanţelor medicamentoase după indicii


„Descriere” şi „Solubilitatea”. Rezultatele se prezintă sub formă de tabelă.
Adnotare: Solvenţii se utilizează conform prevederilor DAN.

Problema 2. De efectuat determinarea calităţii substanţelor medicamentoase


2.1. Hidrotartrat de epinefrină (Hidrotartrat de adrenalină)
2.1. А. Identificare:
1). Reacţia pentru hidroxil fenolic: 5 mg preparat (hidrogenotartrat de epinefrină) se dizolvă
în 5 ml apă, se adaugă o picătură solutie clorură de fier (III); apare o coloraţie verde de
smarald; care virează în roşu-vişiniu la adăugarea unei picături soluţie de amoniac, apoi
virează în roşu-portocaliu.
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 19 / 27

2). Reacţia de formare adrenocromului: la 1 ml soluţie 0,2% se adaugă 5 ml soluţie tampon


hidrgenotartrat cu рН 3,56 şi 2 ml soluţie de iod 0,1 mol/l; se lasă pentru 5 minute, apoi se
amestecă cu 3 ml soluţie 0,1 mol/l de tiosulfat de sodiu. Culoarea roşie-întunecată (deosebire
de norepinefrină) se menţine. Se repetă determinarea cu 10 ml soluţie tampon cu pH 6,5;
apare o coloraţie roşu-violetă.
3). Reacţia de oxidare cu soluţia iodat de potasiu (nitrit de sodiu): la 1 ml soluţie
hidrogenotartrat (clorhidrat) de epinefrină sau hidrogenotartrat (clorhidrat) de norepinefrină
se adaugă 2 ml solutie iodat de potasiu 1% (sau solutie nitrit de sodiu 10%, proaspăt
preparată) şi se încălzeşte cu precauţie. Peste 3-4 minute apare coloraţie roşie, datorită
formării produselor de oxidare, unul din care este adrenocrom (noradrenocrom).
4). Reacţia pentru hidrogenotartrat : soluţia preparatului (1:100) dă reacţie caracteristică pentru
hidrogenotartrat. La 1 ml solutie hidrogenotartrat de epinefrină se adaugă un cristal de
clorură de potasiu, 0,5 ml alcool şi se freacă cu bagheta de sticlă pereţii eprubetei; se
formează un precipitat cristalin alb, solubil în acizi minerali diluaţi şi soluţii de baze
alcaline.
2.1.B. Dozare:
1). Metoda de titrare anhidră. Circa 0,15 g preparat (masă exactă) se dizolvă în 20 ml acid
acetic anhidru şi se titrează cu soluţie 0,1 mol/l acid percloric pînă la apariţia culorii verde-
albăstruie, în prezenţa indicatorului - cristal violet.
Paralel se efectuează proba de control.
1 ml soluţie 0,1 mol/l acid percloric corespunde cu 0,03333 g hidrotartratul de
epinefrină.

2.2. Hidrotartrat de norepinefrină (Hidrotartrat de noradrenalină)


2.2. А. Identificare:
1). Reacţia pentru hidroxil fenolic: reacţia cu soluţia de clorură de fier (III) (Vezi. 2.1.А.1).
2). Reacţia de formare a noradrenocromului: la 1 ml soluţie 0,1% a preparatului se adaugă 5
ml soluţie tampon hidrogenotartrat cu рН 3,56 pînă la volumul de 10 ml şi se adaugă 1 ml
soluţie de iod de 0,1 mol/l, se lasă pentru 5 minute, apoi se adaugă 2 ml soluţie 0,1 mol/l de
tiosulfat de sodiu. Soluţia trebuie să fie incoloră sau roz-pal (deosebire de epinefrină, care dă
o coloraţie roşu-violet). Se repetă determinarea cu 10 ml soluţie tampon cu pH 6,5; se
formează o coloraţie roşu-violetă.
3). Reacţia pentru hidrogenotartrat: soluţia preparatului (1:100) dă reacţie caracteristică pentru
hidrogenotartrat (Vezi 2.1.B.4).
2.2.B. Dozare:
1). Metoda de titrare anhidră. Circa 0,15 g preparat (masă exactă) se dizolvă în 30 ml acid
acetic anhidru, se adaugă 10 ml dioxan şi se titrează cu soluţie 0,1 mol/l acid percloric în
dioxan pînă la culoarea roşu-violetă, în prezenţa indicatorului metiloranj.
1 ml soluţie 0,1 mol/l acid percloric corespunde cu 0,03355 g hidrotartrat de
norepinefrină.

2.3. Clorhidrat de dopamină (dofamină)


2.3. А. Identificare:
1). Reacţia pentru hidroxil fenolic: 0,01 g preparat se dizolvă în 2 ml apă şi se adaugă 0,5 ml
solutie clorură de fier (III); apare coloraţie verde.
2). Reacţia pentru clor-ion: 0,02 g preparat se dizolvă în 1 ml apă şi se adaugă 0,2 ml soluţie
nitrat de argint; se formează precipitat alb cazeios, solubil în amoniac.
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 20 / 27

2.3.B. Dozare:
1). Metoda de titrare anhidră. Circa 0,4 g preparat (masă exactă) se dizolvă în 50 ml acid acetic
anhidru. Se adaugă 0,2 ml soluţie naftobenzeină în acid acetic anhidru (indicator) şi se
titrează cu soluţie 0,1 mol/l acid percloric (virajul culorii – de la galben-portocaliu la verde).
1 ml soluţie 0,1 mol/l acid percloric corespunde cu 0,05420 g C26H28ClN5O6.

2.4. Clorhidratul de fenilefrina ( Mesatonum)


2.4. А. Identificare:
1). Putere rotatorie specifică:   20 0 0
D = de la −43 pînă la −47 , (soluţia apoasă 2%, recalculat la
substanţă anhidră).
2). Reacţia cu sulfatul de cupru (II): 0,01 g preparat se dizolvă în 1 ml apă şi se adaugă 0,05
ml soluţie sulfat de cupru şi 1 ml soluţie hidroxid de sodiu; apare o coloraţie albastră. La
agitarea acestei soluţii cu 1 ml de eter, stratul de eter se colorează în roşu-violet, dar stratul
apos îşi menţine coloraţie albastră.
3). Reacţia pentru clor-ion. Substanţa (circă 0,002 g clor-ion) dă reacţie pozitivă pentru ionul de
clor.
2.4.B. Dozare:
1). Metoda potentiometrică (alcalimetrică). Circa 0,15 g preparat (masă exactă) se dizolvă în
amestec de 0,5 ml acid clorhidric şi 80 ml alcool (96%). Se titrează cu soluţie 0,1 mol/l
hidroxid de sodiu în alcool.
Citiți volumul adăugat dintre cele 2 puncte de inflexiune.
1 ml 0,1 mol/l soluţie de hidroxid de sodiu în alcool corespunde 0,02037 g C9H14ClNO2.
2.5. Clorhidratul de clonidină (Clofelina)
2.5. А. Identificare:
1). Spectrul IR al clonidinei trebuie să corespundă cu spectrul probei standard în dispersie de
comprimate cu bromură de potasiu.
2). Spectrul UV al soluţiei 0,03% în soluţie acid clorhidric 0,1 mol/l prezintă două maxime: la
271 nm şi la 278 nm.
3). Reacţia pentru clor-ion. Substanţa (circă 0,002 g clor-ion) dă reacţie pozitivă pentru ionul de
clor.
2.5.B. Dozare:
1). Metoda potentiometrică (alcalimetrică). Circa 0,2 g preparat (masă exactă) se dizolvă în 70
ml alcool (96%). Se titrează cu soluţie 0,1 mol/l hidroxid de sodiu în alcool. Punctul de
echivalență este determinat potențiometric.
1 ml 0,1 mol/l soluţie de hidroxid de sodiu în alcool corespunde 0,02666 g C9H10Cl3N3.
2). Determinarea clorurii. Metoda de ardere în balonul cu oxigen. Circa 0,1 g (masă exactă)
preparat se arde, cum e descris în monografia „Mineralizarea halogenilor şi a sulfului legaţi
organic” (FR Х, pag. 1023), folosind în calitate de lichid absorbant amestec din 20 ml apă şi
1 ml soluţie hidroxid de sodiu. Pereţii balonului se spală cu 20-30 ml apă, se acidulează cu
acid azotic, se adaugă 20 ml soluţie 0,1 mol/l nitrat de argint şi se filtrează. Precipitatul se
spală cu 10 ml soluţie acid azotic. La filtrat se adaugă alăuni de fier amoniacale şi se titrează
cu soluţie 0,1 mol/l tiocianat de amoniu până la coloraţie slab-cafenie.
1 ml soluţie 0,1 mol/l nitrat de argint corespunde la 0,003545 g clor, care în preparatul
prealabil uscat trebuie să fie cel puţin 30,2% şi cel mult 31,4%.
2.6. Salbutamol
2.6. А. Identificare:
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 21 / 27

1). Spectrul IR al salbutamolului trebuie să corespundă cu spectrul probei standard


în dispersie de comprimate cu bromură de potasiu.
2). Spectrul UV al soluţiei 0,008% în acid clorhidric 1% prezintă un maxim la 276 nm.
3). Reacţia сu aminopyrazolonă (aminofenazone). 0,01 g preparat se dizolvă în 50 ml 2%
soluţie tetraborat de sodiu. Se adaugă 1 ml soluţie aminopyrazolonă, 10 ml cloroform şi 10
ml soluţie hexacianoferat (III) de potasiu 2%. Se agită și se lasă să se separe. Stratul de
cloroform se colorează în roșu-portocaliu.
2.6.B. Dozare:
1). Metoda de titrare anhidră. Circa 0,2 g preparat se dizolvă în 30 ml acid acetic anhidru şi se
titrează cu soluţie 0,1 mol/l acid percloric. Punctul de echivalență este determinat
potențiometric.
1 ml 0,1 mol/l soluţie de acid percloric corespunde 0,02393 g C13H21NO3.
2.7. Bromhidrat de fenoterol (Birotec)
2.7. А. Identificare:
1). Spectrul IR al bromhidratului de fenoterol trebuie să corespundă cu spectrul probei standard
în dispersie de comprimate cu bromură de potasiu.
2). Spectrul UV al soluţiei 0,01% în acid clorhidric diluat prezintă un maxim la 275 nm.
3). Reacţia pentru brom-ion. Substanţa dă reacţie pozitivă pentru ionul de brom.
4). Reacţia сu aminopyrazolonă (aminofenazone). 0,01 g preparat se dizolvă în 50 ml 2%
soluţie tetraborat de sodiu. Se adaugă 1 ml soluţie aminopyrazolonă, 10 ml 2% soluţie
hexacianoferat (III) de potasiu şi 10 ml cloroform. Se agită și se lasă să se separe. Stratul de
cloroform se colorează în roșu-brun.
2.7.B. Dozare:
1). Metoda argentometrică. Circa 0,6 g substanţă (masa exactă) se dizolvă în 50 ml apă, se
adaugă 5 ml soluţie acid nitric diluat, 25,0 ml 0,1 mol/l soluţie nitrat de argint şi 2 ml
soluţie sulfat de amoniu-fer (III). Amestecînd se titrează cu soluţie 0,1 mol/l tiocianură de
amoniu până la culoare oranj. Paralel se efectuează proba de control.
1 ml 0,1 mol/l soluţie nitrat de argint corespunde 0,03843 g C17H22BrNO4.

2.8. Clorhidrat de efedrină


2.8. А. Identificare:.
1). Reacţia cu sulfatul de cupru (II): 0,01 g preparat se dizolvă în 1 ml apă, se adaugă 0,1 ml
soluţie sulfat de cupru şi 1 ml soluţie hidroxid de sodiu; apare o coloraţie albastră. La
agitarea acestei soluţii cu 1 ml de eter, stratul de eter se colorează în roşu-violet, stratul apos
rămâne albastru.
2). Reacţia de formare a benzaldehidei: 0,05 g preparat se dizolvă în 1 ml apă, se adaugă un
cristal de fericianură de potasiu şi se încălzeşte pînă la fierbere, apare miros de benzaldehidă.
3). Reacţia pentru clor-ion: 0,01 g preparat se dizolvă în 2 ml apă, se adaugă 0,5 ml acid azotic
diluat şi 0,5 ml soluţie nitrat de argint; se formează un precipitat alb cazeios, solubil în soluţie
de amoniac.
2.8.B. Dozare:
1). Metoda de titrare anhidră. Circa 0,1 g preparat (masă exactă) se dizolvă la încălzire în 10
ml acid acetic anhidru, după răcire se adaugă 5 ml acetat de mercur (II) şi se titrează cu
soluţie 0,1 mol/l acid percloric pînă la coloraţie albastră, în prezenţa indicatorului – cristal
violet.
1 ml soluţie 0,1mol/l acid percloric corespunde cu 0,02017 g clorhidrat de efedrină.
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 22 / 27

2). Metoda periodatometrică. Circa 0,01-0,02 g substanţă (masa exactă) se dizolvă în 10 ml apă
în balon cu dop rodat, se adaugă 10 ml soluţie hidrogenocarbonat de sodiu 0,1 mol/l
(0,84%), exces (10-20 ml) soluţie periodat de potasiu 0,1 mol/l. Se lasă pe 10 min, apoi se
adaugă acid sulfuric diluat 2-3 ml, 5 ml soluţie iodat de potasiu 10 % şi iodul eliminat se
titrează cu soluţie 0,1 mol/l tiosulfat de sodiu (indicator-amidon). Paralel se efectuează proba
de control.
1 ml 0,1 mol/l periodat de potasiu corespunde 0,01009 g clorhidrat de efedrină.

2.9. Metildopa
2.9. А. Identificare:
1). Spectrul IR al metildopa trebuie să corespundă cu spectrul probei standard.
2). Putere rotatorie specifică:   20 0 0
D = de la -25 pînă la -28 (2,2 g substanţă anhidră se dizolvă
în 50 ml soluţie clorură de aluminiu).
2.9.B. Dozare:.
1). Metoda de titrare anhidră. Circa 0,18 g preparat (masă exactă) se dizolvă în 50 ml acid
acetic anhidru (la necesitate se încălzeşte) şi se titrează cu acid percloric 0,1 mol/l . Punctul
de echivalenţă se determină potenţiometric.
1 ml soluţie 0,1 mol/l acid percloric corespunde cu 0,02112 g C10H13NO4.

2.10. Mesilat de fentolamina


2.10. А. Identificare:
1). Spectrul IR al mesilatului de fentolamina trebuie să corespundă cu spectrul probei standard.
2). Reacţia de eliminare a dioxodului de sulf. 0,5 g substanţă se amestecă cu 0,2 g hidroxid de
sodiu, se încălzeşte pînă la fuziune și continuă încălzirea timp de câteva secunde. Se lasă să
se răcească și se adaugă 0,5 ml de apă caldă, apoi se acidulează cu acid clorhidric diluat. Se
elimină dioxidul de sulf, colorînd hîrtia de iod-amidon în albastru.
3). Punct de topire: 178-1820C (Ph. Eur. 7.0)
2.10.B. Dozare:
1). Metoda potenţiometrică. Circa 0,3 g substanţă (masa exactă) se dizolvă în 100 ml propanol-
2. Se titrează în fluxul de nitrogen cu 0,1 mol/l de hidroxid de tetrabutilamoniu în propanol-
2. punctul de echivalenţă se determina potențiometric utilizând un electrod indicator de sticlă
și un electrod de referință calomel, ce conține soluție saturată de clorură de tetrametilamoniu
propanol-2. Paralel se efectuează proba de control.
1 ml de 0,1 mol/l de hidroxid de tetrabutilamoniu în propanol-2este echivalent cu 37,75
mg C18H23N3O4S.
2.11. Clorhidrat de prаzosin
2.11. А. Identificare:
1). Spectrul IR al clorhidratului de prazosin trebuie să corespundă cu spectrul probei standard
în dispersie de comprimate cu clorură de potasiu.
2). Reacţia pentru ionul de clor. Circa 0,002 g substanţa se dizolvă în 2 ml apă. Soluţie dă
reacţie pozitivă pentru cloruri.
2.11.B. Dozare:
1). Metoda de titrare anhidră. Circa 0,35 g preparat (masă exactă) se dizolvă în amestec de 20
ml acid formic anhidru şi 30 ml acid acetic anhidru. Se titrează cu soluţie 0,1 mol/l acid
percloric. Punctul de echivalență se determină potențiometric.
1 ml soluţie 0,1 mol/l acid percloric corespunde cu 0,04199 g C19H22ClN5O4.
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 23 / 27

2.12. Clorhidrat de propranolol (Anaprilina)


2.12. А. Identificare:
1). Determinarea punctului de topire a propranolului-bază: 0,2 g preparat se dizolvă în 6 ml
apă şi se adaugă soluţie hidroxid de sodiu pînă la reacţie alcalină şi se extrage cu eter (cîte 5
ml de două ori). Extracţia eterică se spală cu apă pînă la reacţie neutră, după fenolftaleină,
apoi se filtrează prin sulfat de sodiu anhidru şi se evaporă. Precipitatul obţinut se usucă la
500С; temperatura de topire 92-960С.
2). Reacţia pentru clor-ion: 0,3 g preparat se dizolvă în 10 ml apă, se acidulează cu acid azotic
şi se adaugă 0,15 ml soluţie nitrat de argint; se formează un precipitat alb cazeos.
2.12.B. Dozare:
1). Metoda de titrare anhidră. Circa 0,2 g preparat (masă exactă) se dizolvă la încălzire
(circa 400С), în 30 ml acid acetic anhidru şi 10 ml soluţie acetat de mercur (II) şi se titrează
cu soluţie 0,1 mol/l acid percloric pînă la apariţia culorii violete, în prezenţa indicatorului –
metiloranj.
1 ml soluţie 0,1 mol/l acid percloric corespunde cu 0,02958 g clorhidrat de propanolol,
care în preparat trebuie să fie cel puţin de 99,0 % şi cel mult 101,0 %.
2.13. Atenolol
2.13. А. Identificare:
1). Spectrul IR al atenololului trebuie să corespundă cu spectrul probei standard în dispersie de
comprimate cu bromură de potasiu.
2). Spectrul UV al soluţiei 0,1% în metanol prezintă doua maxime: la 275nm şi 282nm.
3). Punct de topire: 152-1550C (Ph. Eur. 7.0)
2.13.B. Dozare:.
1). Metoda de titrare anhidră. Circa 0,2 g substanţă (masa exactă) se dizolvă în 80 ml acid
acetic anhidru şi se titrează cu soluţie 0,1 mol/l soluţie de acid percloric. Punctul de
echivalență este determinat potențiometric.
1 ml 0,1 mol/l soluţie de acid percloric corespunde 0,02663 g C14H22N2O3.
2.14. Levodopa
2.14. А. Identificare:
1). Spectrul IR al levodopei trebuie să corespundă cu spectrul probei standard.
2.14.B. Dozare:
1). Metoda de titrare anhidră. Circa 0,18 g substanţă (masa exactă), se dizolvă în 5 ml acid
formic anhidru, încălzind la necesitate. Se adaugă 25 ml de dioxan şi 0,1 ml soluţie de
cristal violet. Se titrează cu soluţie 0,1 mol/l acid percloric pînă la coloraţie verde.
1 ml 0,1 mol/l acid percloric corespunde 0,1972 g C9H11NO4.
2.15. Clorhidrat de ambroxol
2.15. А. Identificare:
1). Spectrul IR al clorhidratului de ambroxol trebuie să corespundă cu spectrul
probei standard în dispersie de comprimate cu bromură de potasiu.
2). Spectrul UV al soluţiei 0,0004% în acid sulfuric 0,05 mol/l prezintă două
maxime: la 245 nm şi la 310 nm.
3). Reacţia pentru clor-ion. 0,025 g preparat se dizolvă în 25 ml apă, se adaugă 1 ml soluţie de
amoniacă şi se lasă timp de 5 min. Se filtrează și filtratului se acidulează cu acid azotic.
Filtratul dă reacţie pozitivă pentru ionul de clor.
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 24 / 27

2.15.B. Dozare:
1). Metoda potentiometrică (alcalimetrică). Circa 0,2 g preparat (masă exactă) se dizolvă în 70
ml alcool (96%) şi se adaugă 5 ml 0,1 mol/l acid clorhidric. Se titrează potenţiometric cu
soluţie 0,1 mol/l hidroxid de sodiu.
Citiți volumul adăugat dintre cele 2 puncte de inflexiune.
1 ml 0,1 mol/l soluţie de hidroxid de sodiu corespunde 0,02037 g C13H19Br2ClN2O.
Notă. Rezultatele obţinute la efectuarea sarcinilor 1-3 de prezentat în tabel:
Denumirea substanţelor Identificarea substanţelor Determinarea cantitativă: medoda de
medicamentoase în limba medicamentoase- tehnica de lucru (condiţii, lucru, chimismul reacţiilor pentru metode
latină, română; denumirea efectul analitic); chimismul reacţiilor (pentru chimice de analiză sau principiile pentru
raţională; formula de substanţe analizate) metode fizico-chimice; formula de calcul
structură; descriere (pentru pentru determinarea conţinutului substanţei
substanţe analizate) active; concluzia despre calitatea substanţei
analizate în baza rezultatelor obţinute.

Controlul final
1. Controlul cunoştinţelor teoretice după întrebările pentru pregătirea de sine stătătoare.
2. Controlul dărilor de seamă despre efectuarea lucrării practice.

Întrebări de recapitulare
1. Scrieţi denumirile latine, române şi chimice a substanţelor medicamentoase, derivaţi ai
arilalchilaminelor şi hidroxifenilalchilaminelor.
2. Argumentaţi posibilitatea utilizării metodei de titrare anhidră pentru analiza derivaţilor
arilalchilaminelor şi hidroxifenilalchilaminelor.
3. Explicaţi proprietăţile acido-bazice a substanţelor medicamentoase, derivaţi ai
arilalchilaminelor şi hidroxifenilalchilaminelor şi importanţa acestor pentru identificarea şi
dozarea preparatelor.
4. Demonstraţi exemple ce confirmă apartenenţa metildopei şi levodopei către aminoacizi
hidroxifenilalifatici.
5. Caracterizaţi influenţa stereoizomeriei asupra activiţăţii farmacologice în şirul derivaţilor
arilalchilaminelor şi hidroxifenilalchilaminelor.
6. Principiile de bază a metodelor fizico-chimice de analiză: spectrofotometria,
fotocolorimetria, polarimetria.
7. Enumeraţi metodele de identificare a atomilor de halogeni legaţi covalent în moleculele
clorhidratului de ambroxol, clorhidratului de clonidină. Metodele de dehalogenare.
8. Demonstraţi posibilitatea utilizării reacţiei de descompunere hidraminică cu determinarea
ulterioară a produselor de hidroliză în analiza derivaţilor arilalchilaminelor şi
hidroxifenilalchilaminelor (identificarea, gradul de puritate, dozarea).

Bibliografie
1. Conspectul lecţiei.
2. Babilev F.V. Chimie farmaceutică, Chişinău: Universitas, 1994.- 675 р.
3. Farmacopea Europeană Ediţia 8.0, 2013.
4. Farmacopea Română. Ediţia X-a –Bucureşti: Editura medicală, 1993.-1315 p.
5. Ghid farmacoterapeutic. – Ch.: “Vector V-N” SRL, 2010. – 1296 p.
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 25 / 27

6. Беликов В.Г. Фармацевтическая химия.- М.: МЕДпресс-информ, 2007. – 624 с.


7. Вартанян Р.С. Синтез основных лекарственных средств. – М.:МИА, 2004. – 844 с.
8. Машковский М.Д. Лекарственные средства. – 16е изд., – М.: Новая Волна, 2013. –
1216 c.
9. Фармацевтическая химия. Под ред. Арзамасцева А.П. – М.: ГЭОТАР-Медиа, 2006.
640 с.
10. Руководство к лабораторным занятиям по фармацевтической химии. Под ред.
Арзамасцева А.П. – М.: Медицина, 2001. – 384 с.

Aparataj şi reactivii folosiţi la tema «Substanţele medicamentoase din grupul


arilalchilamine, oxifenilalchilamine şi derivaţii lor»
Substanţele medicamentoase:
1. Clorhidrat de efedrină 8. Bromhidrat de fenoterol (Birotec)
2. Hidrogenotartrat de epinefrină 9. Metildopa
(adrenalină) 10. Mesilat de fentolamina
3. Hidrogenotartrat de norepinefrină 11. Clorhidrat de prаzosin
(noradrenalină) 12. Clorhidrat de propanolol
4. Clorhidrat de dopamină (Anaprilina)
5. Clorhidratul de fenilefrina ( 13. Atenolol
Mesatonum) 14. Levodopa
6. Clorhidratul de clonidină (Clofelina) 15. Clorhidrat de ambroxol
7. Salbutamol

Reactivii:
1. Acid acetic anhidru 17. Soluţie de amoniac
2. Acetat de mercur (II) în acid acetic anhidru 18. Soluţie hidrogenocarbonat de sodiu 0,1
3. Alcool mol/l
4. Butanol 19. Soluţie hidroxid de sodiu
5. Clorură de potasiu 20. Soluţie hidroxid de sodiu 10 %
6. Dioxan 21. Soluţie iod 0,1 mol/l
7. Eter 22. Soluţie iodat de potasiu 1%
8. Fericianură de potasiu 23. Soluţie nitrat de argint
9. Indicator amidon 24. Soluţie nitrit de sodiu
10. Indicator cristalin violet 25. Soluţie periodat de potasiu 0,1 mol/l
11. Indicator fenolftaleină 26. Soluţie sulfat de cupru
12. Indicator metiloranj 27. Soluţie tampon cu рН 6,5
13. Soluţie acid azotic diluat 28. Soluţie tampon hidrgenotartrat cu рН
14. Soluţie acid clorhidric diluat 3,56
15. Soluţie acid percloric 0,1 mol/l 29. Soluţie tiosulfat de sodiu 0,1 mol/l
16. Soluţie clorură de fier (III) 30. Soluţie tiosulfat de sodiu 0,1 mol/l
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică -II) Pag. 26 / 27

31. Sulfat de sodiu anhidru

Veselă, aparatură:
1. Aparatul pentru determinarea punctului 8. Eprubete
de topire 9. Etuvă de uscare
2. Baie de apă 10. Fiole de cîntărire cu dop rodat
3. Balanţă analitică 11. Hîrtie de filtru
4. Balon cotat cu volumul de 100 ml 12. Pîlnii de filtrare
5. Balon cotat cu volumul de 250 ml 13. Spectrofotometru
6. Balon cu dop rodat 14. Polarimetru
7. Cuve pentru spectrofotometru 15. pH-metru
Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12 DATA: 06.07.2009

Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori Pag. 27 / 27


(Chimie farmaceutică - II)