UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „NICOLAE TESTEMIŢANU”

Facultatea de Farmacie
Catedra de Chimie farmaceutică şi toxicologică

Aprobat la şedinţa catedrei

Proces verbal № _8_ din _29.01.2022_
Şef de catedră, dr. hab. şt. farm., profesor universitar

V.Valica

Substanţe medicamentose – vitamine și analogi. Caracteristica generală.

Metode de analiză
(partea I)

Recomandare metodică la „Chimia farmaceutică, sem. VIII” pentru studenţii anului IV

Autori:
Vladimir VALICA, profesor universitar
Tatiana TREAPIȚÎNA, conferențiar universitar
Tatiana ȘTEFANEȚ, asistent universitar

CHIŞINĂU – 2022
 INTRODUCERE

Vitaminele – substanţe organice compuse necesare organismului, cu structură diferită,

care sunt catalizatori biologici a reacţiilor chimice sau reagenţi a proceselor chimice, care
decurg în celula vie, participă la schimbul de substanţe mai ales în componenţa sistemelor
enzimatice. În organismul uman şi al animalelor, vitaminele preponderent se asimilează din
mediul extern. Termenul de „vitamină” (tradus ca „amina vieţii”) a fost propus de către Funk
(1911- 1912).
Vitaminele se clasifică după mai multe criterii.
După structura chimică vitaminele se împart în:
 alifatice (acid ascorbic)
 aliciclice (retinol, vitaminele grupei D)
 heterociclice (vitaminele grupei B: B1, B2, B6 etc.)
Structura chimică a vitaminelor este extrem de heterogenă, fapt ce creează împedimente
în clasificarea lor. Un criteriu empiric încă acceptat de clasificare a vitaminelor îl constituie
solubilitatea lor.
După gradul de solubilitate vitaminele se împart în:
 liposolubile
 hidrosolubile
 factori alimentari "vitamin-like"
Vitaminele liposolubile se absorb pasiv (fără consum energetic) din intestin împreuna cu
lipidele si se elimină prin materiile fecale. Vitamine liposolubile sunt: A, D, E , K.
Vitaminele hidrosolubile se absorb din intestin pasiv sau activ (cu consum energetic) și
se elimina prin urină. Vitamine hidrosolubile sunt: vitamina B1 (tiamină), vitaminaB2
(riboflavină), B3 (niacină), vitamina B6 (piridoxină), B7 (biotină), B5 (acidul pantotenic), vitamina
B12 (cianocobalamină), vitamina B9 (acidul folic).
Factorii alimentari "vitamin-like" au caracteristici similare cu vitaminele, dar nu
intrunesc toate criteriile de vitamine: pot fi sintetizați de organism, pot fi esențiali pentru anumite
perioade ale dezvoltării organismului. Factorii alimentari "vitamin-like" sunt: ubiquinone
(coenzima Q10), bioflavonoidele etc.

Scopul. De a putea efectua analiza calitativă a substanţelor medicamentoase din

grupul medicamentelor vitamine și analogi în dependenţă de structura
chimică, care determină obţinerea substanţei, prevederile faţă de calitate,
condiţii de păstrare şi administrare.

Planul studierii temei

Pentru studierea temei se preconizează două lucrări de laborator.

Metode, materiale și echipamentul necesar pentru realizarea lucrării practice de

laborator
Medicamentele: Clorhidrat de tiamină, Clorhidrat de cocarboxilaza, Riboflavină, Fosfat
sodic de riboflavină, Acid folic, Acid nicotinic, Nicotinamidă, Сlorhidrat de piridoxină.
Materiale și echipament: reactivii, veselă, aparatura: spectrofotometru, balanţă analitică.
2
 Subiectele pentru pregătirea de sine stătătoare
1. Caracteristica generală a vitaminelor. Clasificarea. Rolul vitaminelor în organism.
2. Caracteristica generală a derivaţilor pirimidino-tiazolului.
3. Obţinerea şi metodele de analiză a clorhidratului de tiamină. Utilizarea şi condiţiile de
păstrare.
4. Metodele de analiză a derivaţilor esterici a tiaminei: clorhidrat de cocarboxilaza.
Utilizarea.
5. Biotransformarea şi stabilitatea a substanţelor medicamentoase, derivaţi ai pirimidino-
tiazolului.
6. Obţinerea şi analiza substanţelor medicamentoase, derivaţi ai pteridinei: acid folic.
7. Obţinerea şi analiza substanţelor medicamentoase derivaţi ai izoaloxazinei: riboflavină,
fosfat sodic de riboflavină.
8. Caracteristica generală a derivaţilor piridinei. Proprietăţile fizico-chimice.
9. Clasificarea substanţelor medicamentoase, derivaţi ai piridinei. Metodele comune de
analiză.
10. Substanţele medicamentoase, derivaţi ai acidului piridin-3-carboxilic: Acid nicotinic,
Nicotinamidă. Metode de obţinere şi analiză.
11. Substanţele medicamentoase, derivaţi ai piridin-metanolului: Сlorhidrat de piridoxină.
Metodele de obţinere şi analiză.
12. Poziţiile generale a metodelor de analiză fizico-chimice: spectrofotometria,
fotocolorimetria, fluorometria.
13. Corelaţia dintre structură şi acţiunea farmacologică a substanţelor medicamentoase,
derivaţi ai pirimidino-tiazolului, pteridinei şi izoaloxazinei, piridinei.
14. Caracteristica farmacologică a derivaţilor pirimidino-tiazolului, pteridinei şi
izoaloxazinei, piridinei.

MATERIAL INFORMATIV
Vitaminele sunt componente importante ale alimentației. Vitaminele sunt micronutrienți
organici care intra în compoziția alimentelor, esențiali pentru desfășurarea funcțiilor
organismului. Acești micronutrienți nu sunt sintetizați de organism sau sunt sintetizați în cantități
insuficiente.
Alimentele animale sau vegetale contin tipuri și cantități de vitamine variabile, de aceea
carenta unui aliment se poate asocia cu deficiente de vitamine. Alimentația variată asigură
necesarul de vitamine fără a se impune suplimentarea acestora.
Descoperirea vitaminelor s-a produs intr-o perioada cand doar 4 factori alimentari erau
considerați esentiali pentru organism: proteinele, glucidele, lipidele și mineralele. La inceputul
secolului XX s-au intensificat cercetarile privind descifrarea componentelor alimentatiei
fiziologice și a crescut interesul pentru identificarea acestor factori alimentari esențiali
numiți vitamine.
Termenul de vitamină este asociat cu Casimir Funk, biochimist polonez. În 1912 a izolat

3
un concentrat cu azot din invelisul orezului brun prin a carui administrare s-au remis simptomele
in boala berieri (deficitul de vitamina B1) și care s-a considerat că aparține unor clase de
substanțe denumite amine. Acești factori alimentari au fost denumiti vital amines. Ulterior, desi
nu s-a confirmat apartenenta lor la clasa aminelor, în 1920 Cecil Drummond îi
denumește vitamine (vitamins).
Preparatele medicamentoase, vitamine, sunt prezentate în tabelul 1.

Tabelul 1. Preparatele medicamentoase vitamine și analogi

Denumire, structură chimică Descriere

Vitaminele hidrosolubile
Derivaţi ai pirimidino-tiazolic
Clorhidrat de tiamină Pulbere cristalină albă sau aproape
Thiamini hydrochloridum albă sau cristale incolore.
Thiamine hydrochloride Ușor solubil în apă, solubil în glicerol,
foarte puțin solubil în etanol (96%),
practic insolubil în heptan.
Мr 337,27

Clorură clorhidrat de 3-[(4-amino-2-

metilpirimidin-5-il)metil]-5-(2-
hidroxietil)-4-metil-1,3-tiazol-3-iu.
Clorhidrat de cocarboxilază
Cocarboxylasi hydrochloridum
Cocarboxylase hydrochloride
Pulbere cristalină albă sau masă
poroasă uscată, cu gust acid-amărui și
cu miros slab specific.

Мr 460,78

Clorhidrat esterului difosforic al 4-metil-5-

hidroxietil–N-(2-metil-4-amino-5-metil-pirimidin
tiazoliu
Derivaţi ai izoaloxazinei
Riboflavină Pulbere cristalină galbenă sau galben-
Riboflavinum portocalie.
Riboflavin Foarte greu solubilă în apă, practic
insolubilă în etanol (96%).
Soluțiile se deteriorează la expunerea
la lumină, în special în prezența
bazelor alcaline. Prezintă polimorfism.
Мr 376,4

7,8-Dimetil-10-[(2S,3S,4R)-2,3,4,5-
4
 Denumire, structură chimică Descriere
tetrahidroxipentil]-benzo [g] pteridin-2,4(3H,10H)-
dionă.
Fosfat sodic de riboflavină Pulbere cristalină galbenă sau
Riboflavini natrii phosphas galben-portocalie, higroscopică.
Riboflavin sodium phosphate Solubil în apă, foarte ușor solubil în
etanol (96%).
Mr 478,3

riboflavin-5- monofosfat de sodiu

sau
6,7-dimetil-9-(D-1-ribitil)-izoaloxazin –5-fosfat de
sodiu
Amestec care conține riboflavină 5′-
(hidrogen de sodiu fosfat) ca component principal
și alte riboflavine monofosfați de sodiu.
Derivaţi ai pteridinei
Acid folic hidrat Pulbere cristalină gălbuie sau
Acidum folicum hydricum portocalie.
Folic acid hydrate Practic insolubil în apă și în
majoritatea solvenților organici. Se
dizolvă în acizi diluați și soluții
alcaline.
Mr 441,4

Acid (2S)-2-[4-[[(2-amino-4-oxo-1,4-
dihidropteridină-6-
il)metil]aminobenzamido]pentandioic hidrat.
Derivaţi ai piridinei
Acid nicotinic Pulbere cristalină albă sau aproape
Acidum nicotinicum albă.
Nicotinic acid Puțin solubil în apă, solubil în apă
clocotită și în etanol la fierbere (96
%). Se dizolvă în soluții de hidroxizi
diluați și carbonați alcalini.
Мr 123,1
Acid piridin-3-carboxilic
Nicоtinamidă Pulbere albă sau aproape albă,
Nicotinamidum cristalină sau cristale incolore.
Nicotinamide Ușor solubil în apă și etanol anhidru,
greu solubil în clorură de metilen.
Мr 122,13

5
 Denumire, structură chimică Descriere

Piridin -3-carboxamidă
Clorhidrat de piridoxină Pulbere cristalină albă sau aproape
Pyridoxini hydrochloridum albă.
Pyridoxine hydrochloride Ușor solubil în apă, foarte puțin
solubil în etanol (96%).
Мr 205,64

Clorhidrat de (5-hidroxi-6-metilpiridină-3,4-
diil)dimetanol

Proprietăţile fizico-chimice şi analiza calitativă

Proprietăţile fizico-chimice
Substanţele medicamentoase din grupul vitaminelor și analogi – în mare parte reprezintă
pulberi cristaline de culoare albă, iar riboflavină, fosfat sodic de riboflavină, acid folic sunt
colorate în galben-portocaliu; fără miros sau cu miros specific (clorhidrat de tiamină) (tabelul 1).
Solubilitatea în apă depinde de proprietăţile acido-bazice acestora.
La vitaminele heterociclice se referă vitaminele grupei B, derivaţii pirimidino-tiazolului
(B1), pteridinei şi izoaloxazinei (B2 și B9), piridinei (B3, B6). Vitaminele grupei B sunt vitamine
hidrosolubile.
Derivații pirimidino-tiazolului (tiamine)
La baza structurii tiaminei stau două heterocicluri – pirimidinic şi tiazolic:

Aceste cicluri sunt legate între ele prin intermediul grupării metilenice, de aceea tiamina
se atribuie la vitaminele, derivate de pirimidin-tiazoli sau de pirimidin-metiltiazoli.

Proprietăţile chimice şi metodele de indentificare

Identificarea preparatelor medicamentoase din grupul tiaminelor poate fi efectuată cu
ajutorul metodelor spectrofotometrice în UV/VIS şi IR, dar şi în baza proprietăţilor lor chimice.
Proprietăţile bazice ale preparatelor medicamentoase sunt condiţionate de prezenţa grupei
amine quaternare şi grupei amine în ciclul pirimidinic.

6
 Hidroliza bazică. În mediu acid puternic clorhidratul de tiamină posedă stabilitate înaltă şi
nu se distruge la acţiune cu oxidanţi puternici. În mediu bazic, ciclul tiazolic al tiaminei devine
instabil şi uşor se deschide cu formarea tiamin-tiolului – o formă tiolică deschisă a tiaminei.
Procesul chimic decurge prin următoarea succesiune de reacţii:

Primul echivalent de bază este utilizat la neutralizarea acidului (HCl), al doilea – la

formarea hidroxidului de tiamină (I). Produsul intermediar al hidroxidului de tiamină şi tiamin-
tiolului este o pseudobază (II). Prin acţiunea cu al treilea echivalent de bază are loc deschiderea
ciclului tiazolic şi obținerea formei tiolice deschise a tiaminei (III), care se află într-un echilibru
cu forma ei ciclică (IV).
Oxidarea tiaminei până la tiocrom. Oxidarea tiaminei se petrece prin forma deschisă
tiolică cu formarea compusului triciclic – tiocrom. Formarea tiocromului în mediu bazic se
petrece sub acţiunea oxidanţilor puternici (permanganat de potasiu, peroxid de hidrogen,
hexacianoferatul (III) de potasiu):

Tiocromul se extrage în mediu de alcool butilic sau izoamilic și posedă fluorescenţă

albastră caracteristică în lumina UV. Reacţia este una specifică şi este folosită atât pentru
identificare, cât şi pentru dozarea preparatelor (fluorimetria).
Reacţiile cu reactivii generali de precipitare ai alcaloizilor. Tiamina prezintă o bază
organică cu conţinut de azot, și formează precipitate colorate cu reactivii generali de precipitare
ai alcaloizilor (Dragendorff, Lugol, acid fosfovolframic, fosfomolibdenic, acid picric, etc.).
7
 Metode de dozare
Structura chimică a derivaţilor tiaminei dă posibilitatea de aplicare a diferitor metode de
determinare cantitativă chimice sau fizico-chimice.
1. Titrarea acido-bazică (în mediu apos şi anhidru). Determinarea cantitativă a clorurii de
tiamină, se efectuează prin metoda de titrare acido-bazică în mediu de acid acetic anhidru
(solvent protogen):

Determinarea cantitativă a clorhidratului de cocarboxilază se efectuează prin metoda

alcalimetrică (după DAN):

2. Metode fizico-chimice. Spectrofotometria, fotocolorimetria, cromatografia pe strat

subţire, cromatografia gaz-lichidă, HPLC.

Derivații pteridinei și izoaloxazinei

Pteridină prezintă un compus biciclic, obținut la condensarea ciclului pirimidinic cu cel
pirazinic:

Pteridina este un compus aromatic, rezistent la agenți oxidanți, posedă proprietăți

amfotere. Derivații oxigenați ai pteridinei se numesc pterine:
8
 Reprezentantul principal acestui grup de compuși, utilizat în medicină, este acidul folic.
Acid folic conține în structura sa fragment de pteridină, acid p-aminobenzoic și acid
glutamic:

La baza structurii chimice a derivaţilor izoaloxazinei stă sistem heterociclic condensat a

benzpteridinei:

Aloxazina şi izoaloxazina sunt derivaţi tautomeri cu conţinut de oxigen ai benzpteridinei:

Proprietăţile chimice şi metodele de indentificare

Derivații izoaloxazinei, utilizați în medicină, sunt riboflavina şi fosfat sodic de riboflavină.
Acidul folic prezintă spectrele de absorbţie specifice în regiunile UV-VIS şi IR. Pentru
identificarea acidului folic se reglementează de efectuat înregistrarea spectrelor de absorbţie
soluţiei substanței 0,001% în hidroxid de sodiu 0,1 M; în regiunea UV- substanța prezintă trei
maxime: la 256 nm, la 283 nm și la 365 nm).
Acidul folic se topeşte cu descompunere la 360 oС.
Riboflavină şi fosfat sodic de riboflavină sunt substanţe labile, care se descompun uşor la
lumină.
Riboflavina şi derivaţii săi posedă spectre de absorbţie caracteristice în regiunea UV şi
activitate optică în mediu bazic şi slab-bazic (în mediu acid şi neutru este optic inactivă). La
determinarea activităţii optice a riboflavinei (datorită atomilor chirali a radicalului ribitil) în
9
hidroxid de potasiu 0,1 M soluţie alcoolică, valoarea puterii rotatorii specifice se reglementează
în limitele de la –110o până –130o. În hidroxid de sodiu 0,1 M puterea rotatorie specifică este –
170o.
Proprietăţile acido-bazice. Acidul folic posedă proprietăţi amfotere cu predominarea
proprietăţilor acide (grație prezenței hidroxilului enolic la C4 şi grupelor carboxile din restul
acidului glutamic). În baza acestora se formează săruri solubile mono-, di- şi trisubstituite cu
bazele alcaline, carbonaţii, hidrogenocarbonaţii şi cu amoniacul; cu sărurile metalelor grele
formează compuşi complecşi insolubili. Proprietăţile bazice sunt condiţionate de nucleul
pteridinic.
Riboflavina are caracter amfoter. Proprietăţile acide sunt condiţionate de atomul mobil de
hirogen din grupa imidă (N3). Proprietăţi foarte slab-acide posedă şi grupele hidroxile alcoolice a
restului ribitil.
Proprietăţile bazice ale riboflavinei sunt mai slabe decât cele acide şi sunt condiţionate de
atomul de azot heterociclic. De aceea ea este solubilă în soluţiile bazice, în acizii clorhidric şi
acetic. Ca bază azotoasă, riboflavina reacţionează cu reactivii comuni de precipitare ai
alcaloizilor.
Datorită prezenței grupelor (-С=О; -N=) riboflavina formează complecşi insolubili,
coloraţi intens cu sărurile unor metale (argint, mercur, cupru, fier, cobalt ş.a.).
Proprietăţile oxido-reducătoare.
Descompunere hidrolitică şi oxidare. Pentru identificarea acidului folic se foloseşte
posibilitatea lui de a hidroliza şi de a se oxida la interacţiunea cu permanganatul de potasiu în
mediu bazic, cu formarea acidului pterin-6-carboxilic (acidul 2-amino-4-hidroxi-6-
pteridincarboxilic), care prezintă o fluorescenţă albastră în ultraviolet:

Este necesar de a respecta regimul temperaturii la oxidare a acidului folic.

Reacţia de formare a azocolorantului. Această reacţie este bazată pe reducerea prealabilă
a acidului folic cu zinc în mediu bazic până la acid p-aminobenzoilglutamic şi apoi diazotarea
acestuia şi azocuplare:

Acidul folic participă în reacţia de formare a azocolorantului şi în alte condiţii, care stau
la baza determinării cantitative fotocolorimetrice a preparatului.

10
 Riboflavina şi derivaţii săi au proprietăţi oxido-reducătoare caracteristice, datorită
sistemului conjugat a izoaloxazinei. Ea se reduce prin adiţionarea a doi protoni şi doi electroni în
leucoriboflavină (dihidroriboflavină), pierzindu-şi coloraţia galbenă.

Dihidroriboflavină uşor revine în riboflavină deja la acţiunea oxigenului din aer.

Structura chimică a riboflavinei condiţionează diferite tipuri de oxidare în dependenţă de
condiţiile de efectuare. În calitate de oxidanţi pot fi folosiţi permanganatul de potasiu, dicromatul
de potasiu etc.
La oxidarea riboflavinei cu acid sulfuric concentrat se formează produs de culoare roşie.
La acţiunea preparatului cu periodat de sodiu, se oxidează fragmentul de moleculă ribitil
(reacţia Malaprad). Această reacţie stă la baza unei metode de determinare cantitative a
riboflavinei:

Apoi acidul formic obţinut în rezultatul reacţiei se titrează (potenţiometric sau în prezenţa
indicatorului) cu hidroxid de sodiu.
O altă variantă – după acţiunea periodatului, la soluţie se adaugă iodură de sodiu şi acid
sulfuric:
5 NaI + NaIO3 + 3 H2SO4  3 I2 + 3 Na2SO4 + 3 H2O
Iodul ce se elimină se titrează cu tiosulfat de sodiu:
I2 + 2Na2S2O3  2NaI + Na2S4O6
Sensibilitatea la lumină. Soluţia diluată de riboflavină în apă are fluorescenţă verde -
deschisă în lumina UV, care dispare la acidulare, ori la alcalinizare. Adăugarea hidrosulfitului de
sodiu duce la dispariţia şi a fluorescenţei şi a coloraţiei.
La acţiunea acidului în lumina UV se formează lumicrom (derivat ai aloxazinei), iar la
acţiunea bazei – lumiflavină (derivat ai izoaloxizinei):

11
 Metode de dozare
Structura chimică a riboflavinei şi derivaţilor săi permite determinarea lor prin diferite
metode de analiză chimice şi fizico-chimice: spectrofotometria în UV-VIS, metoda
fluorimetrică, oxidarea cu periodat (reacţia Маlaprad), metoda de acetilare.
Determinarea cantitativă a acidului folic se efectuează prin metoda HPLC, polarografică
şi fotocolorimetrică. Determinarea fotocolorimetrică se bazează pe hidroliza acidă cu formare de
acid pterin-6-carboxilic şi acid p-aminobenzoilglutamic, care și se supune diazotării:

Excesul de acid azotos se descompune cu sulfamat de amoniu:

Apoi sarea de diazoniu se cuplează cu N-(1-naftil)-etilendiamină şi se determină

absorbanţa azocolorantului obţinut:

12
 Totodată are loc descompunerea excesului de permanganat de potasiu:

Alte metode de determinare cantitativă sunt alcalimetria, spectrofotometria în UV,

fluorimetria.

Derivații piridinei
Derivaţii piridinei atât cei de origine naturală cât şi de sinteză sunt întrebuinţăte în
medicină ca remedii cu acţiune antituberculoasă, vasodilatatoare şi ca vitamine.
Piridina se referă la heterociclurile hexagonale cu un heteroatom de azot:

Piridina posedă proprietăţi bazice, deoarece este bază azotoasă.

Nucleul de piridină este la fel de stabil la oxidare ca şi nucleul de benzen. La oxidare
omologilor metilpiridinei se obţin acizii piridincarboxilici corespunzători:

аcidul piridin- аcidul piridin- аcidul piridin-

carboxilic carboxilic carboxilic
(acidul picolinic) (acidul nicotinic) (acidul izonicotinic)

La reducerea catalitică are loc hidrogenizarea şi în rezultat se obţine piperidină, o

bază azotoasă mai puternică decât piridina:

Piridină este o substanţă destul de toxică, deaceea nu se utilizează în practica medicală.

Toxicitatea piridinei scade la introducerea în moleculasa grupei carboxilice.
Derivaţii de piridină se utilizează în medicină ca remedii antituberculoase şi ca vitamine.

Proprietăţile chimice şi metodele de indentificare

13
 După aspectul exterior preparatele medicamentoase, derivaţi ai piridinei sunt pulberi
cristaline albe uneori cu nuanţă gălbuie, fără miros.
Majoritatea preparatelor sunt solubile în apă şi în solvenţi organici. Toate preparatele
acestei grupe posedă interval de absorbţie în spectrele UV şi IR, ceea ce se aplică în analiza
chimico-farmaceutică. În acest scop pot fi aplicate şi alte metode fizico-chimice: CSS, CGL,
HPLC etc. (tabelul 2).

Tabelul 2. Condiţiile determinării spectrofotometrice pentru unii derivaţi ai piridinei

1%
Preparatul Solventul nm A 1 cm
Nicotinamidă Sol. acid clorhidric 0,1 mol/l 261 438
Apă 262 309,7
Acid nicotinic
Sol. acid clorhidric 0,1 mol/l 260 246,9
Clorhidrat de piridoxină Apă 292 312,93

Proprietăţile chimice ale preparatelor medicamentoase derivaţi ai piridinei se datorează

ciclului piridinic în baza căruia se efectuează reacţiile de grupă şi corespunzător grupărilor
funcţionale în bază cărora se efectuează reacţiile specifice.
Reacţia de descompunere. La încălzirea preparatului cu carbonat de sodiu se formează
piridina, care se determină după miros specific:

Reacţia de formare a aldehidei glutaconice (reacţia Ţinke). Derivaţii piridinei cu

poziţiile libere  şi  formează compuşi coloraţi în mediul bazic cu soluţie alcoolică de 2,4-
dinitroclorbenzen. În mediul bazic are loc formarea sării nestabile de piridiniu, care după
deschiderea ciclului se transformă în aldehidă glutaconică (compuşi polimetinici) - coloraţi în
maro şi roşu (cu diferite nuanţe). Aldehida glutaconică există în două forme tautomere. Sarea de
sodiu a aldehidei glutaconice (forma enolă) este colorată în galben:

14
 Aldehida glutaconică cu aminele aromatice (anilină, procaină, sulfacetamida de sodiu)
formează colorant polimetilic – bazele Şiff, colorate în galben, portocaliu ori roşu:

Reacţiile selective
Reacţii cu caracter acido-bazic. Preparatele medicamentoase, derivaţi ai piridinei de
obicei posedă caracter amfoter (Acidul nicotinic, Clorhidratul de piridoxină etc.), determinate de
grupele funcţionale din moleculă. Proprietăţile bazice sunt determinate de azotul terţiar al
piridinei, iar proprietăţile acide – de hidrogenul labil din grupa carboxilică şi hidroxilul fenolic.
La preparatele, derivaţi de acid nicotinic (nicotinamidă) predomină proprietăţi bazice, deoarece
hidrogenul din grupa carboxilă este substituit de radicali ce conţin azot.
Proprietăţile acido-bazice stau la baza identificării preparatelor din această grupă. De
exemplu: acidul nicotinic datorită proprietăţilor acide formează săruri colorate insolubile cu ionii
de metale grele. Aşa, cu ionii de cupru (II) – precipitat de culoare albastră (nicotinat de cupru):

Notă: Această reacţie poate fi efectuată în câteva variante:

- Se poate de interacţionat direct cu acid nicotinic, deoarece el este dizolvat în apă
fierbinte;
- Acidul nicotinic preventiv se poate de transformat în formă ionică prin dizolvare în
soluţie de alcali. E necesar de stabilit reacţia mediului după adăugarea soluţiei de alcali. Ea
trebuie să fie neutră pentru a evita formarea hidroxidului de cupru.
15
 - Această reacţie este mai convenabil de îndeplinit interacţionând la soluţia de acid
nicotinic cu acetat de cupru. Prin înlocuirea acetatului de cupru cu sulfat de cupru, reacţia devine
mai puţin sensibilă în vederea dizolvării parţiale a precipitatului în acidul sulfuric format.

Dacă reacţia cu sulfatul de cupru (II) se efectuează în prezenţa tiocianurii de amoniu, se

obţine un compus complex colorat în verde:

Hidroxilul fenolic al clorhidratului de piridoxină determină reacţia de formare a

complexului cu clorură de fier (III) de culoare roşie, care dispare la adăugarea acidului clorhidric
diluat.
Reacţiile de substituţie electrofilă sunt caracteristice pentru Clorhidratul de piridoxină ca
compusul ce conține OH-fenolic şi fiind liber poziţia para- .
La aceste reacţii se referă formarea azocolorantului şi colorantului indofenolic:

Reacţia cu 2,6-diclorchinonclorimidă este specifică pentru piridoxină care are poziţia

para- liberă faţă de hidroxil fenolic.
După adăugarea amoniacului coloraţia galben-cafenie a produsului de condensare a
piridoxinei cu 2,6-diclorchinonclorimidă virează în culoare albastră, datorită formării fenolatului
de amoniu instabil.
În prezenţa acidului boric nu are loc formarea colorantului indofenolic deoarece
piridoxina formează complexul borat:

Caracterul negativ al reacţiei argumentează identitatea clorhidratului de piridoxină.

Metode de dozare

Dozarea preparatelor medicamentoase derivaţi ai piridinei se efectuează atât prin metode

fizico-chimice cât şi chimice.
16
 Cele mai des aplicate sunt metodele fotometrice: spectrofotometria în UV bazată pe
absorbţia în solvenţi corespunzători (tabelul 2); metodele fotocolorimetrice bazate pe formarea
produselor colorate cu reactivi corespunzători; metodele cromatografice şi altele.
Din metodele chimice de dozare sunt utilizate: metoda de neutralizare (alcalimetria,
acidimetria, titrarea în mediul anhidru), iodometria, argentometria etc.
Așa, acidului nicotinic se dozează prin metoda acido-bazică în mediu apos, se titrează cu
hidroxid de sodiu 0,1 M, punctul de echivalenţă se determină cu indicatotor – fenolftaltină.
Metoda iodometrică se aplică, după precipitarea nicotinatului de cupru. Inițial se formează
nicotinatul de sodiu; acesta se tratează cu sulfatul de cupru, în exces, și se formează un precipitat
– nicotinat de cupru. În amestec de reacție se adaugă iodură de potasiu, care interacționează cu
restul sulfatului de cupru, în rezultat se elimină iodul, care se titrează cu tiosulfatul de sodiu:

Nicotinamida se dozează prin metoda metoda acido-bazică în mediu anhidru (solvent –

acid acetic anhidru), se titrează cu acid percloric 0,1 M, punctul de echivalenţă fiind determinat
potenţiometric:

Clorhidratul de piridoxină se dozează prin metoda acido-bazică în mediu anhidru (solvent –

acid formic anhidru și anhidridă acetică), se titrează cu acid percloric 0,1 M, punctul de
echivalenţă fiind determinat potenţiometric.

Preprietăţile farmacologice ale preparatelor din grupe vitamine și analogi

Tiamina.
Funcţiile tiaminei:
 Coenzima esenţială în metabolismul carbohidraţilor şi producerea de energie celulară
din glucoză;
 Coenzima în reacţiile de sinteză ale precursorilor ADN;
 Implicată în conducerea impulsului nervos;
 Joacă un rol important în metabolismul unor neurotransmițători precum acetilcolina,
acidul gama-aminobutiric (GABA), adrenalina şi serotonina;
17
  Implicată în metabolismul aerob la nivelul mușchiului cardiac, mușchilor netezi și
mușchilor striați (scheletici), cu rol în funcționarea adecvată a acestor sisteme musculare.
Vitamina B1 (tiamina) se găseşte în multe surse alimentare, însă cantităţile sunt mici. Cea
mai bogată sursă în vitamina B1 (tiamina) o constituie drojdia de bere. Printre sursele bogate
în vitamina B1 (tiamina) se numără carnea de porc, ficatul de vită, anumite specii de peşte
(tiparul, tonul), cerealele integrale (tărâţele) şi pâinea din cereale integrale (pâinea neagră, din
tărâţe), orezul brun (nedecorticat), seminţe de floarea soarelui, nuci, alune, legume uscate
(fasole, linte) şi cartofi.
Cocarboxilaza. Pirofosfat de tiamina, coenzima sintetizată în organism din tiamina.
Participă la procesele metabolice, în special la decarboxilarea oxidativă a cetoacizilor,
transformările glucozei în ciclul pentozofosfaţilor. În ciclul Krebs, catalizează decarboxilarea
acidului piruvic până la aldehida acetică. Reduce concentraţia acizilor lactic şi piruvic,
măreștemetabolizarea glucozei. Normalizează metabolismul țesutului nervos şi funcţiile
sistemului cardiovascular. Deficitul de cocarboxilaza conduce la acidoza prin acumularea
acidului piruvic în organism. Crește acțiunea glicozizilor cardiaci.
Acidul folic a fost extras pentru prima dată din frunzele de spanac (numele provine din
cuvântul latin "folium" = frunza) în 1964 şi s-a descoperit repede că este esenţial în prevenirea
anemiei la animale. Ceva mai târziu s-a constatat şi că, adăugat în alimentaţia femeilor
insărcinate, reduce riscul apariţiei problemelor de tub neural la noii născuţi.
Alimentele care contin acid folic. Verdeţurile cu frunze verde inchis; broccoli; fasolea;
mazarea şi lintea; avocado; varza de Bruxelles; seminţele şi nucile; conopidă; sfeclă; porumbul;
ţelină; morcovii; dovleacul.
Acidul folic, sau vitamina B9, contribuie la formarea de celule sănătoase şi joacă un rol
foarte important în prevenirea anomaliilor sistemului nervos şi ale coloanei vertebrale la făt.
Fiind o substanţă hidrosolubilă, acidul folic nu ramâne prea mult timp în corp, aşa că trebuie luat
in fiecare zi pentru a acţiona eficient. În perioadele de creştere intensă şi în timpul sarcinii,
cerinţele corpului cu privire la această vitamină sunt mai mari. 
Vitamina B2 (riboflavina). Istoricul ei incepe in anul 1879, când un pigment hidrosolubil
este descoperit în zerul de lapte de către biochimistul britanic A. Wynter Blyth. Acest pigment,
care avea o fluorescenţă aparte, galben-verzuie a fost denumit iniţial lactocrom,
apoi lactoflavina (termen reunind generic originea pigmentului şi culoarea sa). 
In 1935, chimiștii germani Kuhn şi Karrer reuşesc să sintetizeze vitamina B2, pe care o
denumesc riboflavină.
Riboflavina se găseşte atât în produsele animale, cât şi în cele vegetale. Principalele surse
alimentare de vitamina B2 sunt: ficat, inimă, carne de vită sau porc, peste, ou, lactate, cereale
integrale, legume cu frunze verzi (broccoli, spanac, sparanghel, laptuci, stevie), drojdia de bere,
hriscă, ovăz, pâinea de secară şi din făină de grâu integrală, fasolea, mazarea, nuci, soia, rosii,
conopidă.
Riboflavina are un rol determinant în reglarea respiraţiei celulare, în procesul de fixare
a fierului în hemoglobină, în sinteza proteinelor, precum şi în catabolismul lipidelor şi
glucidelor, necesară pentru producerea de globule rosii în sânge.
Cele două coenzime ce contin riboflavina (riboflavin-nucleotidul şi riboflavin-adenin-
dinucleotidul) joacă un rol important în procesele de oxido-reducere, care constituie o parte din
seria complexă de reacţii metabolice din organism.

18
 Lucrare practică de laborator
Sarcina 1. De apreciat calitatea substanţelor medicamentoase după indicii „Descriere”
şi „Solubilitatea”.
Adnotare. Solvenţii se întrebuinţează conform prevederilor DAN.
Sarcina 2. De efectuat determinarea calităţii substanţelor medicamentoase:
1. Clorhidrat de tiamină
1.1. Identificare:
1.1.A.
Spectrul IR trebuie să corespundă cu spectrul probei standard.
1.1.B.
Reacţia de oxidare şi de formare a tiocromului (DAN). La 2 ml soluție apoasă
2% a tiaminei se adaugă 2 ml hidroxid de sodiu 100 g/l; apare o colorație galbenă. Se adaugă 5
ml 1-butanol sau 5 ml 1-pentanol, 0,5 ml hexacianoferat (III) de potasiu 50 g/l și se agită energic;
stratul alcoolic prezintă o fluorescență albastră, care dispare prin acidulare și reapare prin
alcalinizare.
1.1.C.
Reacţia pentru identificarea ionului de clor. La 2 ml soluţie de clorură
(aproximativ 0,002 g de ion) se adaugă 0,5 ml acid azotic diluat şi 0,5 ml soluţie nitrat de argint,
se formează un precipitat alb, cazeos, solubil în amoniac.
1.1.D.
Spectrul în UV(DAN) al soluției 0,001% m/V în acid clorhidric 0,01 M prezintă
un maxim la 246 nm.
1.1.E.
Reacţia cu acetat de plumb (DAN). La 1 ml soluție apoasă 2% se adaugă 1 ml
acetat de plumb 50 g/l și 1 ml hidroxid de sodiu 100 g/l; apare o colorație galbenă. După
încălzire în baie de apă, colorația devine brună și se formează un precipitat negru.
1.1.F.
Reacţia cu reactivul Nessler. La 0,002-0,003 g clorhidrat de tiamină se adaugă 2-
3 picături de reactiv Nessler, apare coloraţie galbenă, care trece în galben-brun, apoi în negru.
1.2. Puritate. Se determină: aspectul soluției; pH 2,7-3,3 (sol. apoasă 2,5%); substanțe
înrudite (HPLC); sulfați; metale grele; apă.
1.3. Dozare:
1.3.A. Metoda acido-bazică în mediu anhidru. 0,100 g clorhidrat de tiamină se dizolvă
în 5 ml acid formic anhidru și se adaugă 50 ml anhidridă acetică. Se titrează cu acid percloric 0,1
M. Punctul de echivalenţă se determină potenţiometric.
În paralel, se efectuează determinarea cu o probă-martor.
1 ml acid percloric 0,1 M corespunde la 16,86 mg C12H18Cl2N4OS.
1.3.B. Metoda acido-bazică în mediu apoase. 0,1 g clorhidrat de tiamină se dizolvă în
10-15 ml apă şi se titrează cu hidroxid de sodiu 0,1 M până la colorație albastru-verzuie
(indicator-albastru de bromfenol), ori până la colorație roşie (indicator - fenolftaleină).
1 ml hidroxid de sodiu 0,1 M corespunde la 0,03373 g clorhidrat de tiamină.
1.3.C. Metoda spectrofotometrică (clorhidrat de tiamină). Condiţiile determinării
spectrofotometrice sunt indicate în tabel:
Preparat Solvent Lungimea de undă, nm A 11 %cm

Apă 274 212,3

Clorhidrat de
233 380
tiamină Alcool
267 240

19
 2. Clorhidrat de cocarboxilază
2.1. Identificare.
2.1.A. Reacţia de oxidare şi formare a tiocromului (vezi tiamina).
2.1.B. Reacţia pentru identificarea restului de acid fosforic. 0,01 g clorhidrat de
cocarboxilază se dizolvă în 3ml acid azotic concentrat şi se fierbe 5 min. La soluţia obţinută se
adaugă 10 ml apă şi 5 ml molibdat de amoniu; se formează un precipitat galben.
2.1.C. Reacţia cu reactivul Nessler. La 0,002-0,003 g clorhidrat de cocarboxilază se
adaugă 2-3 picături reactiv Nessler, apare o coloraţie galbenă, care trece în galben-brun, apoi în
negru.
2.1.D. Reacţia pentru identificarea ionului de clor (vezi 1.1.C.)
2.2. Dozare.
2.2.A. Metoda acido-bazică în mediu apoase. 0,1 g clorhidrat de cocarboxilază se
dizolvă în 20 ml apă, se adaugă 4-5 picături timolftaleină-soluţie şi se titrează cu hidroxid de
sodiu 0,1 M până la colorație albastră.
1 ml hidroxid de sodiu 0,1 M corespunde la 0,01536 g clorhidrat de cocarboxilază.

3. Riboflavină
3.1. Identificare.
3.1.A. Putere rotatorie specifică: în interval − 1150 până la − 1350 (substanța uscată). Se
dizolvă 50,0 mg riboflavină în hidroxid de sodiu 0,05 M și se diluează până la 10 ml cu același
solvent. Măsurarea se efectuează timp de 30 min după dizolvare.
3.1.B. Cromatografia pe strat subțire. La efectuarea cromatografiei pe strat subțire
spotul substanței analizate trebuie să corespundă după mărime și Rf cu spotul standardului.
3.1.C. Determinarea fluorescenței. 1,0 mg riboflavină se dizolvă în 100 ml apă; soluția
prezintă o culoare galben-verzuie în lumina transmisă, iar în cea reflectată prezintă o fluorescență
verde-gălbuie, care dispare la adăugarea de acizi minerali sau de hidroxizi alcalini.
3.1.D. Determinarea spectrului IR. Spectrul IR trebuie să corespundă celui obținut cu
riboflavină (s.r.) prin dispersie în bromură de potasiu.
3.1.E. Reacţia cu reactivul Dragendorff. La 1ml soluţie riboflavină 0,1% se adaugă o
picătură reactiv Dragendorff, se formează precipitat roşu-brun.
3.1.F. Reacţia de formare a esterului. 0,010 g riboflavină, îmbibat cu o picătură de acid
sulfuric concentrat (în capsula de porţelan) formează o coloraţie roşie-vişinie.
3.1.G. Reacţia de formare a complecşilor. La 2 ml soluţie riboflavină 0,1% se adaugă 1
ml nitrat de argint, apare o coloraţie portocalie, care virează în roşu.
3.2. Puritate. Se determină: putere rotatorie specifică (în interval − 115o până la − 135o);
absorbanța; substanțe înrudite (HPLC); pierdere prin uscare (cel mult 1,5% determinat în 1,000 g
riboflavină uscată până masa constantă la 105 °C); reziduu prin calcinare.
Determinarea absorbanței. Soluția preparată pentru „Dozare” se dilueză cu o cantitate
egală de apă. Soluția obținută prezintă patru maxime la 223 nm, la 267 nm, la 373 nm și la 444
nm. Raportul absorbanțelor, determinate la 373 nm și la 267 nm, trebuie să fie cuprins între 0,31
și 0,33; raportul absorbanțelor, determinate la 444 nm și la 267 nm, trebuie să fie cuprins între
0,36 și 0,39.

20
 A 256 A 444
=2,8−3,0 =0 ,36−0 , 39
A 365 ; A 267
3.3. Dozare.
3.3.A. Metoda spectrofotometrică. În timpul efectuării experimentului proba de analizat
trebuie să fie protejează de lumină. 65,0 mg riboflavină se umecteză cu 5 ml apă asigurânduse că
este complet umectată și se dizolvă în 5 ml hidroxid de sodiu diluat. Imediat după dizolvare
completă, se adaugă 100 ml apă și 2,5 ml acid acetic glacial și se diluează cu apă, la 500 ml, într-
un balon cotat, de sticlă maro. La 20 ml din această soluție se adaugă 3,5 ml acetat de sodiu 14
g/l și se diluează cu apă la 200 ml, într-un balon cotat, de sticlă maro. Se citește absorbanța la
1%
444 nm; se calculează conținutul C17H20N4O6, absorbanța specifică ( A 1 cm )= 328, la 444 nm.
3.3.B. Metoda spectrofotometrică (DAN). 75 mg riboflavină se dizolvă pe baia de apă în
150 ml apă și 2 ml de acid acetic. După răcire se diluează cu apă la 1000 ml, într-un balon cotat.
La 10 ml din această soluţie se adaugă 3,5 ml acetat de sodiu 13,6 g/l și se completează cu apă la
50 ml, într-un balon cotat. Se derermină absorbanţa soluţiei la 444 nm, folosind ca lichid de
compensare un amestec format din aceiași reactivi și prelucrat în aceleași condiții cu soluția-
probă.
A 11 %cm = 323.
la 444 nm

3.3.C. Metoda spectrofotometrică. 0,06 g riboflavină se dizolvă pe baia de apă în 150 ml

apă și 2 ml de acid acetic glacial. După răcire se diluează cu apă la 1000 ml, într-un balon cotat.
La 10 ml din această soluţie se adaugă 3,5 ml acetat de sodiu 0,1 M şi se aduce cu apă la 100 ml,
într-un balon cotat. Se determină absorbanţa soluţiei la 267 nm la spectrofotometru în cuva cu
grosimea stratului 1cm.
Conţinutul de riboflavină în procente (Х) se calculează după formulă:
A⋅10000
X=
a⋅850 ,
undе А –absorbanţa soluţiei cercetate;
а – masa în grame;
1%
850 –absorbanţa specifica ( A 1 cm ) a riboflavinei pure la 267 nm.
Conţinutul С17Р20N4O6 în preparat trebuie să fie cel puțin 98,0% și cel mult
102,0% (recalculat la substanţa uscată).

4. Fosfat sodic de riboflavină

4.1. Identificare.
4.1.A. Spectrofotometria în UV-VI. 50.0 mg fosfat sodic de riboflavină se dizolvă în
soluție-tampon fosfat cu pH-ul 7,0 și se diluează cu aceiași soluție la 100 ml, într-un balon cotat.
2 ml soluție obținută se diluează cu soluție-tampon fosfat cu pH-ul la 100 ml, într-un balon cotat.
În intervalul 230-350 nm se determină un maxim la 266 nm. Absorbanța specifică 580-640.
4.1.B. HPLC. Se examinează cromatogrma obținută la „Substanțe înrudite”. Picul
principal obținut la cromatografiere a substanței analizate trebuie să corespundă după mărime și
timpul de retenție cu picul standardului.
4.1.C. Fluorescenţa în UV. 10 mg fosfat sodic de riboflavină se dizolvă în hidroxid de
sodiu diluat și se completează la 100 ml cu același solvent, într-un balon cotat. 1 ml din soluția
obținută se expune la lumina ultravioletă la 254 nm timp de 5 min, apoi se adaugă acid acetic,
21
suficient, până la reacția acidă după indicator universal, 2 ml clorură de metilen și se agită;
stratul inferior prezintă fluorescență galbenă.
4.1.D. Determinarea sodiului și ionului fosfat. La 0,5 g fosfat sodic de riboflavină se
adaugă 10 ml acid nitric și amestecul se evaporă la sec, pe baia de apă. Reziduul se calcinează
până devine alb, apoi se dizolvă în 5 ml apă și se filtrează. Filtratul dă reacție pozitivă pentru
ionul sodiu și fosfat.
4.2. Puritate. Se determină: pH în interval 5.0 - 6.5 (0,5 g fosfat sodic de riboflavină se
dizolvă în 50 ml apă proaspăt fiartă și răcită); putere rotatorie specifică: în interval + 38.0 0 până
la + 43.0 0 (substanța uscată); substanțe înrudite; fosfat-ion anorganic (cel mult 1,5 %); metale
grele; pierdere la uscare.
4.3. Dozare.
4.3.A Metoda spectrofotometrică. 0,100 g fosfat sodic de riboflavină se dizolvă pe
baia de apă în 150 ml apă și 2 ml de acid acetic. După răcire se diluează cu apă la 1000 ml, într-
un balon cotat. La 10 ml din această soluţie se adaugă 3,5 ml acetat de sodiu 14 g/l și se
completează cu apă la 50 ml, într-un balon cotat. Se citește absorbanţa soluţiei la 444 nm.
1%
Se calculează conținutul C17H20N4O6, absorbanța specifică ( A 1 cm ) 328 la 444 nm.
4.3.B Metoda spectrofotometrică în regiunea vizibilă a spectrului. 0,1 g fosfat sodic de
riboflavină se dizolvă în apă cu volumul 250 ml, se adaugă 0,5 ml acid acetic glacial şi se aduce
volumul soluţiei cu apă 250 ml, într-un balon cotat. La 1 ml din această soluţie se adaugă 1 ml
acetat de sodiu 0,1 M, și se completează cu apa la 25 ml, într-un balon cotat.
Se detrmină absorbanţa la 445 nm, la spectrofotometru în cuva cu grosimea.
Conţinutul fosfatului sodic de riboflavină (%) se calculează după formulă:
A⋅250⋅25⋅1 , 2709
X=
a⋅323 ,
undе А – absorbanţa soluţiei cercetate;
а – masa probei, în grame;
1%
323 – absorbanţa specifică ( A 1 cm ) la 445 nm.
1,2709 – coeficientul de recalculare a riboflavinei în fosfat sodic de riboflavină, obţinut
prin metoda împărţirii masei moleculare a fosfatului sodic de riboflavină anhidră la masa molară
a riboflavinei (478,33 : 376,37 = 1,2709).

5. Acid folic
5.1. Identificare:
5.1.A. Putere rotatorie specifică: in interval + 18o to + 22o (substanța anhidră). Se
dizolvă 0,25 g acid folic în hidroxid de sodiu 0.1 M și se diluează până la 25 ml, cu același
solvent.
5.1.B. HPLC. Se examinează cromatogrma obținută la „Dozare”. Picul principal obținut
la cromatografiere a substanței analizate trebuie să corespundă după mărime și timpul de retenție
cu picul standardului.
5.1.C. Cromatografia pe strat subțire. La efectuarea cromatografiei pe strat subțire
spotul substanței analizate trebuie să corespundă după mărime și Rf cu spotul standardului.
5.1.D. Reacţia de oxidare hidrolitică. 0,01 g acid folic se dizolvă în 5 ml hidroxid de
sodiu 0,1 M, se adaugă 5 ml acid clorhidric 0,1 M şi 1 ml permanganat de potasiu. Soluţia se
încălzeşte în baia de apă 3 min la 80-85 oС. La soluţia răcită se adaugă peroxid de hidrogen
22
picătură cu picătura până la dispariţia culorii şi se filtrează. Filtratul prezintă fluorescenţă
albastră în UV.
5.1.E. Determinarea maximului de absorbţie. Soluţia preparatului 0,001% în hidroxid
de sodiu 0,1 M prezintă trei maxime de absorbţie - la 256 nm, la 283 nm şi la 365 nm. Raportul
absorbanțelor, determinate la 256 nm și la 365 nm, trebuie să fie cuprins între 2,8 și 3,0.
A 256
=2,8−3,0
A 365 .
5.1.F. Reacţia de formare a complecşilor. 0,01 g acid folic se dizolvă în 2,5 ml hidroxid
de sodiu 0,01 M, se filtrează, se adaugă 1 ml sulfat de cupru (II) 5%. Se formează precipitat de
culoare galben-verde.
5.2. Puritate. Se determină: substanțe înrudite (HPLC); apă; reziduu prin calcinare.
5.3. Dozare:
5.3.A. HPLC.
5.3.B. Metoda spectrofotometrică. Determinarea spectrofotometrică a acidului folic în
acid sulfuric 5 M la 320 nm poate fi folosită pentru analiza lui în amestecurile medicamentoase (
1%
A 1 cm – 209,8).
5.3.C. Metoda acido-bazică în mediu apos. 0,15 g acid folic se dizolvă în 20 ml hidroxid
de sodiu 0,1 M şi se titrează încet cu acid clorhidric 0,1 M. În calitate de indicator se foloseşte
amestec format din 4 picături fenolftaleină-soluție şi 2 picături albastru de metilen 0,2%. Se
titrează până la colorație verde; dacă în calitate de indicator este utilizată timolftaleină-soluție, se
titrează până la colorație galben-verzuie.
Paralel se efectuează determinarea acidului p-aminobenzoilglutaminic liber. Pentru
aceasta 0,15 g acid folic se prelucrează în balon de două ori cu 5 ml alcool etilic 96% la agitare
timp de 5 min. Extragerea alcoolică, după filtrare se titrează cu hidroxid de sodiu 0,01 M cu
indicatorul corespunzător.
Diferenţa dintre prima şi a doua titrare corespunde cantităţii hidroxidului de sodiu 0,1 M,
care s-a consumat la titrarea acidului folic.
1 ml hidroxid de sodiu 0,1 M corespunde la 0,01471 g acid folic.

6. Acid nicotinic
6.1. Identificare:
6.1.A.
Spectrul IR trebuie să corespundă cu spectrul probei standard.
6.1.B.
Punct de topire. De la 234 oC la 240 oC.
6.1.C.
Spectrul în ultraviolet și vizibil.
Amestec de solvenți. Se dizolvă 6,8 g dihidrogen de potasiu fosfat în 900 ml apă, se
ajustează la pH 7,0 cu se diluează soluția R de hidroxid de sodiu și se diluează la 1000 ml cu apă.
Soluție de analizat. Se dizolvă 50 mg substanță în amestecul de solvenți și se diluează la
100,0 ml cu amestecul de solvent. Se diluează 1,0 mL din soluție la 25,0 ml cu amestecul de
solvent.
Interval spectral: 237-262 nm.
Absorbție maximă: la 262 nm.
Absorbție minimă: la 237 nm.
Raport de absorbție:A237/A262 = 0,46 - 0,50.
23
 6.1.D.
Reacția cu carbonat de sodiu anhidru. 0,1 g preparat se încălzeşte cu 0,1 g
carbonat de sodiu anhidru. Apare miros de piridină.
6.1.E.
Reacția cu sulfat de cupru. La 3 ml soluţie caldă de preparat (1:100) se toarnă 1
ml soluţie sulfat de cupru. Se formează un precipitat albastru.
6.1.F.
Reacția cu sulfat de cupru și rodanură de amoniu. La 10 ml de aceeaşi soluţie se
adaugă 0,5 ml soluţie sulfat de cupru şi 2 ml soluţie rodanură de amoniu. Apare o coloraţie
verde.
6.2. Dozare:
6.2.A. Metoda acido-bazică în mediu apoase. 0,250 g acid nicotinic se dizolvă în 50 ml
apă. Se adaugă 0,25 ml fenolftaleină-soluție. Se titrează cu hidroxid de sodiu 0,1 M până la
colorație roză. În paralel, se efectuează determinarea cu o probă-martor.
1 ml hidroxid de sodiu 0,1 M corespunde la 12,31 mg de C6H5NO2.

7. Nicotinamidă
7.1. Identificare:
7.1.A.
Punct de topire. De la 128 oC la 131 oC.
7.1.B.
Spectrul IR trebuie să corespundă cu spectrul probei standard.
7.1.C.
Reacția cu hidroxid de sodiu. Se fierbe 0,1 g nicotinamidă cu 1 ml soluție diluată
de hidroxid de sodiu R; se percepe un miros caracteristic de amoniac.
7.1.D.
Reacția cu carbonat de sodiu anhidru. 0,1 g preparat se încălzeşte cu 0,1 g
carbonat de sodiu; se percepe un miros caracteristic de piridină.
7.2. Dozare:
7.2.A. Metoda acido-bazică în mediu apos. 0,250 g nicotinamidă se dizolvă în 20 ml
acid acetic anhidru, la încălzire ușoară, dacă este necesar, și se adaugă 5 ml anhidridă acetică. Se
titrează cu acid perclorhidric 0,1 M, utilizând soluția de cristal violet ca indicator până la
colorație albastru-verzuie.
1 ml acid percloric 0,1 M corespunde la 12.21 mg C6H6N2O.

8. Clorhidrat de piridoxină
8.1. Identificare:
8.1.A.
Spectrul în ultraviolet și vizibil.
8.1.B.
Spectrul IR trebuie să corespundă cu spectrul probei standard.
8.1.C.
CSS.
8.1.D.
Reacţia pentru identificarea ionului de clor. Soluția S (vezi 8.1.F) dă reacția
caracteristică pentru cloruri.
8.1.E.
Reacţia cu 2,6-diclorchinonclorimidă. 0,01 g preparat se dizolvă în 10 ml apă. La
0,1 ml soluţie obţinută se adaugă 1 ml apă, 2 ml soluţie tampon amoniacală, 1 ml soluţie 2,6-
diclorchinonclorimidă, 2 ml alcool butilic şi se agită timp de 1 minut; stratul de alcool butilic se
colorează în albastru.
8.1.F.
La 1 ml de aceeaşi soluţie se adaugă 2 picături clorură de fier (III); apare coloraţie
roşie, care dispare la adăugarea acidului sulfuric diluat.
Soluția S. Se dizolvă 2,5 g în apă fără dioxid de carbon și se diluează la 50 ml cu același
solvent.
8.2. Dozare:

24
 8.2.A.
Metoda acido-bazică în mediu anhidru. Pentru a evita supraîncălzirea în mediul
de reacție, se agită bine in timpul titrării și se oprește titrarea imediat după ce punctul de
echivalență a fost atins.
0,150 g substanță se dizolvă în 5 ml de acid formic anhidru. Se adaugă 50 ml de anhidridă
acetică. Se titrează cu acid percloric 0,1 M, determinând punctul final potențiometric. În paralel,
se efectuează determinarea cu o probă-martor.
1 ml acid percloric 0,1 M corespunde la 20,56 mg de C8H12ClNO3.
8.2.B.
Metoda acido-bazică în mediu anhidru. Circa 0,15 g preparat (masă exactă) se
dizolvă în 20 ml acid acetic anhidru la o încălzire uşoară. Soluţia se răceşte, se adaugă 5 ml
soluţie acetat de mercur şi se titrează cu acid percloric 0,1 M până la apariţia coloraţiei verde de
smarald (indicator – cristal violet).
În paralel, se efectuează determinarea cu o probă-martor.
1 ml soluţie 0,1 M acid percloric corespunde la 0,02056 g C8H11NO3•HCl, care la
recalculare în substanţa uscată trebuie să fie cel puţin 99,0%.
8.2.C.
Metoda acido-bazică în mediu apos. Circa 0,1 g preparat (masă exactă) se
dizolvă în 25 apă și se completează cu același solvent la 50 ml, într-un balon cotat. La 20 ml
soluţie obţinută se adaugă 2-3 picături albastru de bromtimol-soluţie şi se titrează hidroxid de
sodiu 0,1 M până la apariţia coloraţiei albastre.
1 ml hidroxid de sodiu 0,1 M corespunde la 0,003545 g Cl, care conține cel puţin 17,1%
şi cel mult 17,35% raportat lasubstanţa uscată.

Notă. Rezultatele obţinute la efectuarea sarcinilor 1-3 de prezentat în tabel 3.

Tabelul 3. Rezultatele obţinute la efectuarea sarcinilor 1-2

Denumirea Identificarea substanţelor Determinarea cantitativă: metoda
substanţelor medicamentoase - tehnica de de lucru, chimismul reacţiilor pentru
medicamentoase în lucru (condiţii, efectul metode chimice de analiză sau
limba latină, română; analitic); chimismul reacţiilor principiile pentru metodei fizico-
denumirea raţională; (pentru substanţe analizate). chimice; formula de calcul pentru
formula de structură; determinarea conţinutului substanţei
descriere (pentru active; concluzia despre calitatea
substanţe analizate). substanţei analizate în baza
rezultatelor obţinute.

Control de recapitulare
1. Controlul cunoştinţelor teoretice după întrebările pentru pregătirea de sine stătătoare.
2. Controlul lucrului practic efectuat în cadrul lucrării de laborator.
Întrebări pentru recapitulare
Daţi răspunsuri argumentate la următoarele întrebări:
1. Scrieţi formulele de structură, denumirile latine şi raţionale a substanţelor
medicamentoase, derivaţii pirimidino-tiazolului.
2. Caracterizaţi proprietăţile acido-bazice a substanţelor medicamentoase, derivaţii
pirimidino-tiazolului.
25
3. Pe baza proprietăţilor chimice a tiaminei, explicaţi posibilitatea reacţiei de formare a
tiocromului. Indicaţi importanţa reacţiei date pentru aprecierea calităţii preparatelor
tiaminei.
4. Propuneţi metodele posibile de identificare a substanţelor medicamentoase, derivaţi ai
pirimidino-tiazolului.
5. Propuneţi metodele posibile de dozarea substanţelor medicamentoase, derivaţi ai
pirimidino-tiazolului. Explicaţi esenţa lor şi scrieţi ecuaţiile reacţiilor.
6. Scrieţi formula de structură a riboflavinei, acidului folic şi derivaţilor lor. Caracterizaţi
proprietăţile lor fizice şi fizico-chimice (aspectul exterior, solubilitatea, activitatea optică,
absorbţia în UV şi VIZ). Importanţa acestor proprietăţi în aprecierea calităţii preparatelor.
7. Caracterizaţi proprietăţile acido-bazice a riboflavinei şi a acidului folic.
8. Pe baza proprietăţilor chimice a acidului folic explicaţi posibilitatea reacţiei de formare a
azocolorantului în aprecierea calităţii preparatelor.
9. Caracterizaţi proprietăţile oxido-reducătoare a riboflavinei şi a acidului folic. Indicaţi
posibilitatea lor de utilizare în determinarea identităţii preparatelor.
10. Indicaţi metodele posibile de determinare cantitativă a acidului folic şi riboflavinei.
11. Argumentaţi condiţiile de păstrare a acidului folic şi riboflavinei în dependenţă de
proprietăţile lor chimice.
12. Argumentaţi formele de livrare medicamentelor, derivaţi ai pteridinei şi izoaloxazinei.
13. Scrieţi formule de structură, denumirea latină, română şi chimică a preparatelor
medicamentoase, derivaţi ai piridinei.
14. Argumentaţi corelaţia dintre structura chimică şi solubilitatea în apă a acidului nicotinic.
15. Scrieţi chimismul reacţiilor de descompunere a acidului nicotinic şi nicotinamidei.
Arătaţi condiţiile de efectuare a reacţiilor şi determinarea produselor de descompunere.
16. Descrieţi schema de obţinere a preparatelor medicamentoase, derivaţi ai piridinei.
17. Scrieţi chimismul reacţiilor de identificare a preparatelor medicamentoase, derivaţi ai
piridinei.
18. Scrieţi chimismul reacţiilor de dozare a nicotinamidei prin metoda titrării acido-bazice în
mediul anhidru.
19. Vor fi egale volumele soluţiilor standarde în cazul dozării clorhidratului de piridoxina
prin metoda argentometrică şi neutralizării, dacă pentru analiză se vor lua volume egale
de soluţie de analizat?

Lucrul individual al studenţilor la tema

«Substanţe medicamentose – vitamine și analogi. Caracteristica generală. Metode de
analiză»
1. Alcătuirea și formarea dării de seamă la sarcinile practice executate în cadrul lucrări
de laborator.
26
2. Rezolvarea problemelor de situație:
2.1.
Argumentaţi influenţa mediului reacţiei asupra stabilităţii tiaminei şi derivaţilor
ei.
2.2.
Caracterizaţi proprietăţile tiaminei şi a derivaţilor ei, ca baze organice.
Argumentaţi influenţa mediului reacţiei asupra stabilităţii tiaminei şi derivaţilor ei.
2.3.
Confirmați prin reacții chimice, că derivaţii pirimidino-tiazolului posedă
proprietăți bazice.
2.4.
Se poate oare de diferenţiat clorhidratul de cocarboxilază de clorhidratul de
tiamină după reacţia de formare a tiocromului? În cazurile posibile scrieţi ecuaţiile
reacţiilor.
2.5.
Argumentaţi reacţia de identificare a clorhidratului de tiamină сu acetatul de
plumb.
2.6.
Argumentaţi reacţia de identificare a clorhidratului de tiamină сu reactivul Nessler
2.7.
Caracterizați comparativ cerințele farmacopeilor referitor la calitatea acidului folic
(identificarea, puritate, dozarea).
2.8.
Caracterizați comparativ cerințele farmacopeilor referitor la calitatea riboflavinei
(identificarea, puritate, dozarea).
2.9.
Caracterizați comparativ cerințele farmacopeilor referitor la calitatea fosfatului
sodic de riboflavină (identificarea, puritate, dozarea).
2.10.
Indicați dacă clorhidratului de piridoxină și acidului nicotinic pot fi diferențiate
prin reacția cu soluție clorură de fier (III). Scrieți chimismul reacțiilor. Specificați
efectul analitic.
2.11.
Scrieţi chimismul reacţiilor de dozare a nicotinamidei prin metoda titrării acido-
bazice în mediul anhidru.
2.12.
Descrieți postulatele principale metodei de analiză „Cromatografie pe hârtie” după
exemplul.
2.13.
Numiţi postulatele principale ale spectrofotometriei în UV. Numiți preparatele din
tema studiată, a căror determinare cantitativă se realizează prin această metodă.
3. Rezolvarea problemelor de calcul:
3.1.
Scrieţi chimizmul reacţiilor determinării cantitative a clorhidratului de tiamină (М r
337,27) prin metoda acido-bazică în mediu anhidru.
Calculaţi masa molară a echivalentului, titrul şi volumul teoretic a soluţiei
titrante (0,1 M) utilizat pentru titrarea 0,1045 g substanţă (conţinutul clorhidratului
de tiamină – 99,4%).
3.2.
Calculaţi concentraţia soluţiei clorhidratului de tiamină pentru determinarea
1%
A 1 cm
spectrofotometrică la lungimea de undă 274 nm, = 212,3 şi А = 0,409.
3.3.
Scrieţi reacţiile determinării cantitative a clorhidratului de tiamină (М r 337,27) prin
metoda acido-bazică.
Calculaţi masa molară a echivalentului, titrul şi volumul teoretic a soluţiei
titrante 0,1 M utilizate pentru titrarea 0,1012 g substanţă (conţinutul clorhidratului
de tiamină – 99,5%).
3.4.
Scrieţi reacţiile determinării cantitative a clorhidratului de cocarboxilază (М r
460,78) prin metoda acido-bazică.

27
 Calculaţi masa molară a echivalentului, titrul şi volumul teoretic a soluţiei
titrante 0,1 M utilizat pentru titrarea 0,0998 g substanţă (conţinutul clorhidratului
de cocarboxilază – 99,45%).
3.5.
Numiţi postulatele principale ale metodei spectrofotometrice în UV. Scrieţi formula
de structură a fosfatului sodic de riboflavină.
Calculaţi conţinutul fosfatului sodic de riboflavină în soluţia determinată la
spectrofotometru la lungimea de undă 444 nm şi cu absorbanţa specifică – 328.
Diluția – 5000. Absorbanţa soluţiei analizate – 0,205.

3.6.
La dozarea riboflavinei prin metoda spectrofotometrică în UV studentul a procedat
în felul următor: substanţa – 0,1005 g a fost cântărită la balanţa tehnică şi întrodusă
într-un balon cotat cu capacitatea 500 ml (soluţia A). 20 ml soluţie A s-au trecut
într-un balon cotat cu capacitatea 200 ml, s-a adus până la cotă. Pentru tehnica de
preparare a solventului vezi p. 2.3.A.
S-a determinat absorbanţa (0,351) soluţiei obţinute la spectrofotometru, la
lungimea de undă 444 nm în cuva cu grosimea 10 mm. Absorbanţa specifică 328.
Calculaţi conţinutul riboflavinei (%) în substanţă. Demonstraţi corespunderea
cu cerinţele DAN (nu mai puţin de 97% şi nu mai mult de 103%). Indicaţi erorile
comise şi cum pot influienţa ele asupra rezultatelor determinării.
3.7.
Calculaţi puterea rotatorie specifică a soluţiei apoase a riboflavinei 5% cu unghiul
de rotaţie - 0,5750, grosimea stratului 10 cm. Faceţi concluzia despre corespunderea
cerinţelor DAN (puterea rotatorie specifică de la -1150 până la -1360 pentru soluţia
apoasă 0,5%). Scrieţi formula de structură, denumirile raţională şi latină a
substanţei. Numiţi postulatele principale ale acestei metode.
3.8.
Scrieţi chimismul reacţiilor metodei de dozare a acidului nicotinic (M r 123,11) prin
metoda „Determinării azotului în compuşii organici”, indicatorul şi intervalul de pH
corespunzător în punctul de echivalenţă. Calculaţi masa molară a echivalentului,
titrul, volumul acidului clorhidric 0,1 mol/l (K=0,98), care s-a consumat la titrarea
probei cu masa de 0,3012 g.
3.9.
Scrieţi chimismul reacţiilor metodei de dozare a acidului nicotinic (M r 123,11) prin
metoda acido-bazică.
Numiţi indicatorul pentru determinarea punctului de echivalenţă. Argumentaţi
de ce pentru solubilizarea preparatului se foloseşte apă fierbinte proaspăt fiartă.
Corespunde oare conţinutul acidului nicotinic cerinţelor DAN, dacă la titrarea probei
cu masa de 0,2879 g s-au cheltuit 24,1 ml soluţie standard de hidroxid de sodiu 0,1
M (K=1,009). Pierdere în masă prin uscare este de 0,24%. Conţinutul acidului
nicotinic în preparat trebuie să fie cel puţin de 99,5 % raportat la substanța uscată.

Bibliografie
1. Suportul de curs la temă.
2. Babilev F.V. Chimie farmaceutică, Chişinău: Universitas, 1994.- 675 p.
3. European Pharmacopoeia. Ediţia 10.0, 2019.
4. European Pharmacopoeia. Ediţia a 8,0. 2014.
5. Farmacopea Română. Ediţia X-a –Bucureşti: Editura medicală, 1993.-1315 p.
6. Ghid farmacoterapeutic. – Ch.: F.E.-P. «Tipografia centrală», 2006. – 1424 p.

28
7. Haţieganu E., Stecoza C. Chimie terapeutică. Vol. II. – Bucureşti: Editura Medicală, 2006-
2008. – 253 p.
8. Беликов В.Г. Фармацевтическая химия.- М.: МЕДпресс-информ, 2007. – 624 с.
9. Вартанян Р.С. Синтез основных лекарственных средств. – М.: МИА, 2004. – 844 с.

29