Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.

: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 1 / 17

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”

FACULTATEA FARMACIE

CATEDRA CHIMIE FARMACEUTICĂ ŞI TOXICOLOGICĂ

Aprobat la şedinţa catedrei

Proces verbal № __ din __
Şef de catedră, d.h.f., profesor universitar
_____________ Vladimir Valica

Substanţe medicamentoase, derivaţi ai betalactamidei

Indicaţii metodice pentru studenţii anului III

 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 2 / 17

CHIŞINĂU 2015

INTRODUCERE

Antibioticele ocupă un loc de frunte din remediile medicamentoase utilizate în medicină.

Astfel antibioticele betalactamice posedă un spectru larg de acţiune antimicrobiană. Studierea
substanţelor medicamentoase derivaţi ai betalactamidelor permite de a evidenţia legităţi comune
şi selective a proprietăţilor fizice, chimice şi a metodelor de analiză.

Scopul lucrării: De a putea efectua analiza antibioticelor betalactamice în funcţie de

structura chimică, ce determină metoda de obţinere, metodele de analiză,
condiţii de conservare şi întrebuinţare.

Scopurile determinate
1. Pe baza consultării şi documentaţiei analitice de normare (DAN) de a însuşi analiza
substanţelor medicamentoase din grupul studiat prin aprecierea comparativă a
proprietăţilor fizice, fizico-chimice şi chimice.
2. De a deprinde aprecierea calităţii antibioticelor betalactamice în corespundere cu
prevederile DAN.

Planul studierii temei

Pentru studierea temei se acordă 1 lucrare de laborator:

Conţinutul lucrării
 Pregătirea teoretică pentru efectuarea sarcinilor din scop.
 Lucrare practică de laborator.
 Recapitulare.

MATERIAL INFORMATIV

La baza structurii penicilinelor naturale şi semisinestetice stă inelul acidului 6-

aminopenicilinic, care are o structură condensată din doi heterocicli în care atomul de azot este
comun pentru ciclul lactamic (B) şi cel tiazolidinic (A).

Reprezentanţii principali naturali şi semisinteză sunt prezentaţi în tabelul 1.

2
 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 3 / 17

Tabelul 1
Substanţe medicamentoase din grupa penicilinelor

Denumirea română, latină şi chimică. Formula de

Descrierea, solubilitatea
structură

3
 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 4 / 17

Benzylpenicillinum natricum Pulbere albă microcristalină,

Benzilpenicilină sodică higroscopică, cu miros slab
caracteric şi gust amar, foarte uşor
solubilă în apă, puţin solubilă în eter,
cloroform şi uleiuri. Soluţia apoasă
are reacţie acidă.
=+262-+3000 (determinat în
soluţie apoasă de 2% ).
Sarea de sodiu a acidului (2S, 5R, 6R)-3,3-dimetil-7- Mr=365,38
oxo-6-fenilacetamido-4-tia-1-aza-biciclo
Benzylpenicillinum kalicum Pulbere albă microcristalină,
Benzilpenicilină potasică higroscopică, cu miros slab
caracteric, foarte uşor solubilă în apă,
puţin solubil în eter, cloroform şi
uleiuri.
= +2700 (determinat în soluţie de
2% preparat).
Sarea de potasiu a acidului (2S, 5R, 6R)-3,3-dimetil-7- Mr=372,49
oxo-6-fenilacetamido-4-tia-1-aza-biciclo
Benzylpenicillinum-procainum Pulbere microcristalină, cu miros
Benzilpenicilină procaină slab caracteric şi gust amar, puţin
solubilă în apă, greu solubil în eter,
cloroform şi uleiuri.
Puterea rotatorie specifică =
0 0
+165 - +185 (determinat în soluţie
de 2 % preparat în metanol).).
Mr=588,70

Ampicillinum trihydratum Pulbere albă microcristalină, fără

Ampicilină trihidrat miros cu gust amar, punct de topire
199-2020C, puţin solubilă în apă,
insolubil în alcool, acetonă,
cloroform. Puterea rotatorie
specifică = +2800 până +3050
(determinat în soluţie apoasă de 0,25
Acid (2S, 5R, 6R)-3,3-dimetil-7-oxo-6-(2-fenil-2- %).
amino-acetamido)-4-tia-1-aza-biciclo Mr=403,5

Amoxicillinum Pulbere albă ori aproape albă.

Amoxicilină Puterea rotatorie specifică [α] 20D =
+2900 pînă la +3150 ( soluţie apoasă
de 0,2%).
Mr=419,4

4
 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 5 / 17

α-amino-p-oxibenzilpenicilina

Azlocillinum natrium Pulbere albă sau aproape albă, fără

Azlocilină sodică miros, cu gust slab amar, uşor
solubilă în apă.
Mr=483,47

Tabelul 2

Substanţele medicamentose din grupa carbapenemelor şi monobactamelor

Denumirea română, latină şi chimică.

Descrierea, solubilitatea
Formula de structură
Aztreonamum Pulbere albă sau aproape albă,
Aztreonam solubilă în apă, dimetilformamidă,
dimetilsulfoxid, practic insolubilă în
cloroform, etilacetat şi toluen.
Mr = 435,43

Acidul [(Z)-2-[[[(2-amino-4-tiazolil)[[(2S,3S)-2-metil-4-
oxo-1-sulfo-3-azetidinil]- carbamoil]-metilen]amino]-oxi]-
2- metilpropionic

Imipenemum Pulbere albă sau alb-gălbuie, moderat

Imipenem solubilă în apă, puţin solubilă în
metanol.
Mr = 317,4

N-formidoiltienamicina
ori
Acidul (5S,6R)-3-[[2-(formidoilaminoetil)tio]-6[R]-1-
hidroxietil]-7-оxо-1-azabiciclo[3,2,0]hept-2-еn-2-carbonic

Tabelul 3

Substanţele medicamentoase inhibitori ai β-lactamazei

Denumirea română, latină şi chimică. Descrierea, solubilitatea

5
 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 6 / 17

Formula de structură
Acidum clavulanicum Cristale incolore sub formă de ace,
Acid clavulanic solubil în apă.
Densitate=1,65 g/cm3
Mr = 199,16

4-Oxa-1-azabicyclo[3,2,0]heptane-2-carboxylicacid, 3-
(2-hydroxyethylidene)-7-oxo-,(2R,3Z,5R)

Proprietăţi fizico-chimice
Penicilinile naturale şi cele de semisinteză prezintă pulberi cristaline albe sau aproape
albe fără miros, majoritatea fiind higroscopice.
Sărurile de sodiu a penicilinilor se dizolvă foarte bine în apă. Procain-benzilpenicilina şi
ampicilina sunt puţin solubile în apă. Preparatele nominalizate au o solubilitatea diferită în
solvenţi organici.
Identitatea substanţelor medicamentoase derivaţi de peniciline se efectuează prin
compararea spectrelor de absorbţie cu cele standard în regiunile 4000-400 сm-1.
Documentaţia analitică de normare (DAN) reglementeazădeterminarea absorbanţei
soluţiilor a sărurilor benzilpenicilinei la 280 şi 263 nm. Pentru unele substanţe se determină
raportul absorbanţelor la diferite lungimi de undă (ampicilina).
Constantă caracteristică pentru penicilinele este puterea rotatorie specifică a soluţiilor
apoase sau alcoolice. Toate penicilinele sunt substanţe levogire.

Proprietăţile chimice şi metodele de analiză

Datorită prezenţei grupei carboxile la C 3 penicilinele au caracter acid , ce le permite
formarea sărurilor atât cu metale alcaline (sau cu alte metale) cât şi cu baze organice.
Ciclul lactamic se caracterizează printr-o instabilitate la acţiunea diferiţilor factori. El
este uşor supus descompunerii hidrolitice sub acţiunea acizilor, bazelor, enzimei penicilinaza, în
rezultat activitatea biologică scade.
Bazele şi penicilinaza hidrolizează inelul β-lactamic cu formarea acidului peniciloic
inactiv:

sarea disodică a acidului peniciloic

La acţiunea acizilor, penicilinile sunt inactivate prin hidroliză cu eliminarea acidului

peniloic şi acidului penicilinic. Ambii acizi sunt produse de izomerizare a penicilinei. Acidul
penilic se formează la рН ~ 2,0, аcidul penicilenic – la рН ~ 5:

6
 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 7 / 17

penicilinile

acid peniciloic forma tiolă a acid peniciloic

acid penilic acid penicilenic

Reacţia formării acidului peniciloic este utilizată la identificarea sărurilor de sodiu a

penicilinelor. Formarea sărurilor de mercur (II) şi cupru (II) ai acidului penicilenic stau la baza
determinării cantitative a penicilinelor prin metoda spectrofotometrică.
Forma acidă a penicilinelor la interacţiunea cu excesul de acid clorhidric se supun
descompunerii hidrolitice şi izomerizării până la acid penilic, care este amfolit şi datorită
proprietăţilor bazice ale azotului formează cu acid clorhidric clorhidrat -sare solubilă.

acid penilic clorhidrat acidului penilic

(precipitat alb) (soluţie incoloră transparentă)

Pentru determinarea identităţii β-lactamidei este folosită reacţia de culoare bazată pe

destrugerea ciclului β-lactamic şi formarea hidroxamaţilor de cupru de culoare verde:

7
 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 8 / 17

Acidul hidroxamic formează săruri complexe de culoare roşie cu soluţia cloruri de fier
(III).
Paralel cu metode comune în analiza β-lactamidelor sînt utilizate şi reacţii particulare.
Penicilinele formează cu reactivul Marquis compuşi incolori, fiind încălziţi dau coloraţii
galbene-brune.
Produsele penicilinei se deosebesc unul de altul prin formarea diverselor
coloraţii cu acidul cromotropic în prezenţa acidului sulfuric (coloraţie galben-verzuie sau roşu-
gălbui).
Ampicilina după hidroliză, pe baza restului de acid fenilaminoacetic (aminoacid alifatic)
reacţionează cu ninhidrina şi întră în reacţie de formare a compuşilor complecşi cu soluţie de
sulfat de cupru (II) ( în calitate de reactiv se foloseşte reactivul Fehling).
Sărurile de sodiu şi potasiu a benzilpenicilinei cu acidul clorhidric precipită sediment de
culoare albă-baza penicilinei, solubilă în etanol, cloroform, eter.
Prezenţa ionilor de sodiu şi potasiu în peniciline se determină prin reacţiile farmacopeice.
Restul de procaină este identificat prin formarea azocolorantului (roşu cărămiziu).
Pentru identificarea atomului de azot terţiar în procain – benzilpenicilină se utilizează
reacţia cu reactivul Mayer - se formează precipitat de culoare albă, cu şoluţia de iod în KI -
coloraţie cafenie.

Determinarea cantitativă a penicilinelor se realizează prin metoda iodometrică.

Penicilina în mediu slab acid sau neutru nu reacţionează cu iodul. Produsele de inactivare a
penicilinelor în mediu bazic se oxidează uşor cu iodul după următoarea schemă:

penicilină (sarea de sodiu) sarea disodică a acidului peniciloic

acid peniciloic forma tiolă a acid peniciloic

8
 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 9 / 17

penicilamina
(dimetilcisteina)

acid penaldic

acid dehidropenaldioic acid penicilaminic

(dimetilcisteinic)

Pentru determinarea cantitativă a benzilpenicilinei în sărurile sale se foloseşte metoda

gravimetrică pe baza reacţiei cu N-etilpiperidina. Se formează sarea N-etilpiperidinică a
benzilpenicilinei, insolubilă în amestec de amilacetonă cu acetonă. Sărurile altor penicilinelor
sunt solubile în acest amestec şi nu formează precipitat:

sarea N-etilpiperidinică a
benzilpenicilinei

Se utilizează şi alte metode: titrarea în mediu anhidru, spectrofotometria în UV, HPLC

etc.
Proprietăţi farmacologice ale Penicilinelor

Acţionează bactericid, inhibînd biosinteza peretelui celular al microorganismelor.

Microorganismele inactive metabolic şi cele care nu se divid nu sunt afectate de către
peniciline deoarece procesul de formare a peretelui celular nu este operant. Micoplasmele sunt
de asemenea rezistente deoarece sunt lipsite de peretele celular.
Unele microorganisme prezintă rezistenţa naturală sau pot deveni rezistente la diferite
peniciline datorită capacităţii de a forma nişte enzime (beta-lactamaze sau penicilinaze) capabile
să desfacă inelul beta-lactamic, inactivînd molecula de antibiotic.

9
 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 10 / 17

Rezistenţa la peniciline se poate datora şi altor mecanisme. De exemplu, unele tulpini

rezistente de pneumococi prezintă proteine membranare receptoare modificate, care nu mai pot
lega antibioticul.
Specrul de acţiune al penicilinelor:
Penicilinile biosintetice (naturale) au spectru de acţiune relativ îngust ce cuprinde: coci
gram-pozitivi, coci gram-negativi, mulţi bacili gram-pozitivi, spirochete şi actinomicete. Bacilii
gram-negativi sunt rezistenţi în mod natural la penicilinile biosintetice. Sunt sensibili:
streptococul, pneumococul, meningococul, bacilul difteric, bacilul cărbunos, clostridii anaerobe,
listeria, spirocheta sifilisului, actinomicete. Enterococul are o sensibilitate mică. Sunt rezistente
majoritatea tulpinilor de Staphilococcus aureus, unele tulpini de Staphilococcus epidermidis,
Bacteroides fragilis, Haemophilus pertussis şi Brucella.
Antibioticele semisintetice, avînd reprezentanţi principali ampicilina şi amoxicilina au un
spectru lărgit de acţiune comparativ cu penicilinele naturale. Spectrul de acţiune cuprinde
bacterii gram-pozitive şi bacterii gram-negative (unele tulpini de Haemophilus influenzae,
Escherihia coli, Salmonella, Shigella, Proteus mirabilis).
Reacţii adverse:
Penicilinile sunt cele mai puţin toxice printre antibiotice. Reacţiile adverse mai frecvent
sunt condiţionate de hipersensibilitate faţă de peniciline şi se manifestă prin reacţii alergice.
Reacţiile alergice sunt declanşate de administrarea antibioticului la 10-15% din persoanele cu
antecedente alergice la peniciline, faţă de mai puţin de 1% în cazul celor fără asemenea
antecedente. Benzilpenicilina este foarte antigenică, penicilinele, semisintetice sunt mai puţin
sensibilizante cu excepţia ampicilinei care produce frecvent erupţii cutanate.
Alte efecte nedorite: Dozele mari pot avea acţiune iritantă asupra SNC, inclusiv scoarţa
cerebrală (se întâlneşte rar, la doze mai mari de 20 mln benzilpenicilină în zi).
Acţiunea iritantă locală se poate manifesta la administrarea dozelor mari i/m sau i/v
(dureri, tromboflebite, degenerarea nervului infiltrat). La administrarea i/m a dozelor mari de
benzilpenicilină potasică se poate dezvolta necroză aseptică.
Preparatele cu spectru lărgit (ampicilina, amoxicilina) administrate oral pot provoca
dereglări dispeptice – greaţă, vomă, diaree, enterite.

Proprietăţi farmacologice ale Monobactamelor

Monobactamii sunt nişte chimioterapice cu inel beta-lactamic monociclic.

Sunt rezistenţi la beta-lactamaze şi sunt activi faţă de bacilii gram-negativi aerobi.
Aztreonamul este primul preparat chimioterapic cu o astfel de structură, fiind un analog
sintetic al unui antibiotic produs de Chromobacterium violaceum.
Spectrul antibacterian cuprinde bacilii aerobi gram-negativi Escherichia coli, Proteus,
Serratia, Klebsiella, Enterobacter, Haemophilus influenzae, Branhamella catarralis,
Pseudomonas aeruginosa şi Pseudomonas species. Pseudomonas poate dezvolta rezistenţă la
antibiotic. Interacţionează sinergic cu aminoglicozidele. Având o rezistenţă sporită la beta-
lactamazele bacteriilor gram-negative, aztreonamul este inactivat de beta-lactamazele
stafilococice.
Mecanismul de acţiune este asemănător ca la alte beta-lactamine. Iniţial se fixează de
proteinele specifice receptoare membranare, împiedicând sinteza peretelui bacterian. Se produc
forme alungite de bacterii care nu rezistă în mediul izoton şi mor.
Particularităţi farmacocinetice: Aztreonamul nu este eficient fiind administrat pe cale
orală deoarece este inactivat în intestin. Se administrează parenteral (i/m, i/v). Este distribuit în
diferite ţesuturi, trece bariera hematoencefalică. Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie

10
 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 11 / 17

50-60%. Se elimină cu urina, 70% sub formă neschimbată. Timpul de înjumătăţire plasmatică
1,5-2 ore. În insuficienţa renală avansată T ½ creşte considerabil (până la 8 ore).
Reacţii adverse: Se întîlnesc până la 7% din cazuri. Pot fi flebite la administrare i/v,
injecţiile i/m sunt dureroase. Pot fi fenomene dispeptice (greţuri, vomă, diaree), creşterea
tranzitorie a transaminazelor, icter, erupţii cutanate. Pacienţii cu alergie la peniciline pot suporta
aztreonamul bine.

Proprietăţi farmacologice ale Carbapenemelor

Carbapenemii sunt o nouă clasă de chimioterapice asemănătoare după structură cu

antibioticele beta-lactamice. Primul preparat din acest grup a fost imipenemul.
Are spectru de acţiune larg şi activitate înaltă fiind bactericid aproape pentru toate
bacteriile patogene care posedă perete celular. Spectrul de acţiune cuprinde numeroase bacterii
gram-negative, gram-pozitive şi anaerobe. Este rezistent la beta-lactamaze, dar este inactivat de
dehidropeptidazele secretate de epiteliul tubilor renali. La imipenem sunt sensibile majoritatea
speciilor de bacterii gram-negative, inclusiv multe tulpini de Pseudomonas aeruginosa.
Eficacitatea faţă de cocii gram-pozitivi (streptococi, stafilococi, pneumococi) este asemănătoare
celei a benzilpenicilinei cu excepţia stafilococilor penicilinazo-pozitivi. Stafilococii rezistenţi la
benzilpenicilină sunt sensibili la imipenem, susceptibilitatea stafilococilor rezistenţi la meticilină
ca şi a pneumococilor rezistenţi la penicilină este variată. Imipenemul este cel mai activ preparat
beta-lactamic faţă de anaerobi, eficacitatea fiind comparabilă cu cea a clindamicinei şi
metronidazolului.

Proprietăţi farmacologice ale inhibitorilor de beta-lactamaze

Acidul clavulanic (clavulanat) este structural similar cu antibiotice beta-lactamice.

Spectru de acţiune: prezintă activitate minimă față de Pseudomonas aeruginosa și
enterococi, are o activitate moderată împotriva membrilor Enterobacteriaceae și Haemophilus
influenzae, activitate mai mare se manifestă împotriva stafilococilor și streptococilor. Este activ
împotriva gonococilor și are o activitate mărită impotriva bacteriilor atipice, precum Legionella
și Chlamydia.
Intră în componenţa medicamentelor combinate, în asociere cu beta-lactamice,.

Cefalosporine

Nucleul cefalosporinelor este acidul 7-aminocefalosporanic (7-AC) şi acidul 7-

aminodezacetoxicefalosporanic (7-ADC). Aceştia au în structura lor un sistem biciclic format
dintr-un inel dihidrotiazinic (A) şi inelul β-lactamic (B).

11
 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 12 / 17

7-AC 7-ADC

Structura chimică, denumirile şi descrierea substanţelor sînt prezentate în tabelul 4.

Таbelul 4
Substanţe medicamentoase din grupa cefalosporinelor

Denumirea română, latină şi chimică.

Descrierea, solubilitatea
Formula de structură
Cephazolinum natricum Pulbere albă ori aproape albă,
Cefazolină sodică higroscopică. Uşor solubilă în apă şi
puţin în alcool.
Mr = 476,5

sarea sodică a acidului [3-(5-metil-1,3,4-tidiazolil-2-

tiometil)-7-(1-tetrazolil-acetamido)-2-cefem-4]-
carboxilic

Cefaclorum Pulbere cristalină albă sau aproape albă.

Cefaclor Moderat solubilă în apă, practic
insolubilă în metanol, cloroform şi
benzen.

Acidul (6R,7R)-7-[(R)-amino-2-fenilacetamido]-3-
clor-8-оxо-5-tio-1-azabiciclo-[4,2,0]oct-2-en-2-
carbonic

Cefotaximum Pulbere cristalină albă sau gălbuie.

Cefotaxim Moderat solubilă în apă, practic
insolubilă în solvenţi organici.

Proprietăţile fizice
Cefalosporinele sunt pulberi albe, uneori cu nuanţă gălbuie. Formele acide a
cefalosporinelor sunt greu solubile în apă, sărurile de sodiu-uşor solubile.
Substanţele sunt optic active (atomi de carbon asimetrici în poziţiile 6 şi 7), dextrogire. În
DAN se reglementează puterea rotatorie specifică.

12
 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 13 / 17

Pentru identificarea preparatelor cefalosporinelor se utilizează spectrele IR- şi UV-.soluţiile

apoase a cefalosporinelor ne dau în regiunea UV o bandă caracteristică de absorbţie la 260 nm,
determinată de mişcările vibratorii cu posibila particulare a sulfului din nucleu.

Proprietăţile chimice
Cefalosporinele posedă proprietăţi acide datorită prezenţei grupei carboxile la C 4; unele
din ele se utilizează în formă de săruri de sodiu. Unele din cefalosporine au proprietăţi amfotere.
Proprietăţile chimice comune ale cefalosporinelor sunt bazate pe prezenţa în moleculele
lor a atomului de sulf în inelul dihidrotiazinic (capacitatea a se oxida), şi ciclului β-lactamic
(reacţia hidroxamică).
Identitatea cefalosporinelor poate fi stabilită cu ajutorul reacţiilor ce sunt bazate pe
oxidarea lor cu un amestec de soluţie de acid sulfuric de 80 % şi soluţie de acid azotic de 1%.
Reacţia hidroxamică pentru ciclul β-lactamic se efectuează analogic cu cea pentru
penicilinele.

Metodele de dozare
Pentru determinarea cantitativă a cefalosporinelor sunt utilizate următoarele metode:
 Мetoda microbiologică prin difuzie în agar care constă în compararea zonei de
inhibiţie a creşterii Bacillus subtilis-microorganizm-test produse de concentraţii
cunoscute dintr-un antibiotic-standard cu zonele de inhibiţie produse de concentraţii
presupuse egale ale antibioticului de analizat;
 Metoda iodometrică se efectuează analogic cu săruri de benzilpenicilină cu
utilizarea soluţiei de tampon acetat рН 4,7±0,05;
 Metoda de titrare în mediu anhidru.
 Metoda HPLC în analiza cefalosporinelor este recomandată de către Farmacopeia
Europeană.

Proprietăţi farmacologice ale Cefalosporinelor

Cefalosporinele au acţiune bactericidă. Mecanismul de acţiune este asemănător ca la
peniciline. Ca şi penicilinele acţionează asupra unor proteine receptoare specifice, împiedicând
formarea legăturilor transversale la nivelul polimerului peptidoglicanic din structura peretelui
celulelor bacteriene şi activând autolizinele acestuia.
Spectru de acţiune cuprinde o bună parte din cocii gram-pozitivi inclusiv pneumococul,
streptococul (hemolitic, piogen, viridans), stafilococul auriu, inclusiv tulpinile penicilinazo-
pozitive, cocii gram-negativi – meningococul, gonococul. Dintre bacilii gram-pozitivi sunt
sensibili Cl.perfringens şi bacilul difteric. Eficacitatea faţă de bacilii gram-negativi este în
general mică. Relativ sensibili sunt Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Proteus mirabilis.
Particularităţile farmacocinetice a unor cefalosporine:
Cefazolina este inactivă pe cale orală, însă se absoarbe repede şi bine la injectarea i/m. Se
leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 89%. Timpul de înjumătăţire plasmatic este de 1,8
ore, dar în ţesuturi persistă în concentraţie activă 8-9 ore. Este epurată prin eliminare renală,
îndeosebi prin filtrare glomerulară.
Cefaclorul, la administrarea orală are o biodisponibilitate de 95%. Se leagă de proteinele
plasmatice în proporţie de 25%. Timpul de înjumătăţire 0,6-0,9 ore. Se elimină sub formă
neschimbată cu urina pînă la 85%.
Cefotaxima nu se absoarbe din intestin. Legarea de proteinele plasmatice este moderată
(36%). Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 1,1 ore. Pătrunde în lichidul cefalorahidian,

13
 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 14 / 17

realizînd concentraţii mari la bolnavii cu meningite. Se metabolizează în ficat în proporţie de

40%. Se elimină cu urina sub formă neschimbată în proporţie de 55%.
Reacţii adverse:
Cefalosporinele sensibilizează organismul şi pot provoca diferite reacţii alergice, inclusiv
de tip anafilactic, febră, erupţii cutanate însoţite de prurit, hiperemie, edem, sindromul Stivens-
Djons (vezicule, descvamarea epiteliului). Incidenţa reacţiilor alergice este de 1-4%. Cu toate că
inelul chimic al cefalosporinelor într-o oarecare măsură este diferit de cel al penicilinelor – sunt
posibile reacţii alergice încrucişate.
Alte reacţii adverse se întîlnesc rar. Anemia hemolitică autoimună poate fi la
administrarea diferitor cefalosporine dar comparativ mai frecvent la administrarea cefotetanului.
Reacţiile alergice asemănătoare cu boala serului se întâlnesc mai frecvent la
administrarea cefaclorului.
Multe cefalosporine din generaţia a 2-a şi în special a 3-a, sunt ineficiente faţă de
bacteriile gram-pozitive (în primul rând enterococi, stafilococi). La administrarea acestor
preparate, din cauza proliferării tulpinilor rezistente se poate dezvolta superinfecţia.

Întrebări pentru pregătirea individuală

1. Caracteristica generală a antibioticelor.
2. Schema generală de obţinere a antibioticelor.
3. Cerinţele faţă de eficacitatea antibioticelor.
4. Caracteristica generală a antibioticelor - betalactamidelor. Clasificarea şi metodele de
analiză.
5. Corelaţia dintre structura moleculei penicilinelor de acţiunea farmacologică.
6. Metode de analiză a substanţelor medicamentoase din grupul penicilinilor: sarea de sodiu şi
potasiu, sau a procainiei benzilpenicilinei.
7. Semisinteza dirijată pe baza de acidului 6-aminopenicilanic. Penicilinele de semisinteză:
ampicilina, amoxicilină, azlocilina.
8. Metode de obţinere şi analiza monobactamelor şi carbapenemelor: aztreonam şi imipenem.
9. Substanţe medicamentoase din grupul inhibitorilor de β-lactamaze: acid clavulanic.
10. Caracteristica generală a antibioticelor- cefalosporinelor. Sinteza dirijată pe baza acidului 7-
aminocefalosporanic şi acidului 7-aminodezacetoxicefalosporanic. Metode de analiză:
cefazolina, cefaclor, cefotaxim.

LUCRUL PRACTIC

Sarcina 1: De apreciat calitatea substanţelor medicamentoase după indicii:

„Descriere” şi „Solubilitate”.
Datele de oformat în formă de tabelă şi de făcut concluzia despre calitate după indici
indicaţi mai sus.
Adnotare: Solvenţii se aleg corespunzător prevederile DAN.

Sarcina 2. De efectuat identificarea comune.

2.1. De efectuat reacţiile care cofirmă prezenţa ciclului β-lactamic în moleculele
penicilinelor şi cefalosporinelor.
2.1.A. Reacţia formării hidroxamatului de clorurii de fier (III). 0,005 g preparat se dizolvă
în 3 ml apă, se adaugă 1 ml soluţie hidroxid de sodiu 1 mol/l şi 0,1 g clorhidrat de
hidroxilamină. Peste 5 minute se adaugă 1,1 ml soluţie de acid clorhidric 1 mol/l şi 3 picături
soluţie clorură de fier (III).

14
 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 15 / 17

2.2.B. Reacţia formării hidroxamatului de cupru (II). 0,05 g preparat se dizolvă în 1 ml apă
şi se adaugă o picătură de amestec care constă din 1 ml soluţie clorhidrat de hidroxilamină 1
mol/l şi 0,3 ml soluţie hidroxid de sodiu 1 mol/l. Peste 2-3 minute la amestec se adaugă o
picătură acid acetic, se amestecă minuţios, apoi se adaugă 1 picătură sulfat de cupru (II).

Sarcina 3. Determinarea substanţelor medicamentoase:

3.1. Sarea de potasiu a benzilpenicilinei

3.1.А. Reacţia formării hidroxamatului de cupru. Câteva cristale de preparat se aplică pe o
sticlă de ceas sau într-o capsulă de porţelan la care se adaugă o picătură soluţie de amestec din 1
ml clorhidrat de hidroxilamină 1 mol/l şi 0,3 ml soluţie hidroxid de sodiu 1 mol/l. Peste 2-3 min
la amestec se adaugă o picătură acid acetic 1 mol/l, se amestecă minunţios, apoi se adaugă
opicătură nitrat de cupru (II). Se formează un precipitat de culoare verde.
3.1.В. Reacţia pentru ionul de potasiu. Prin calcinare se obţine un reziduu care umectat cu
acid clorhidric colorează flacăra în violet.

3.2. Benzilpenicilina sodică

3.2.А. Reacţia formării hidroxamatului de cupru. Vezi p.3.1.A.
3.2.В. Reacţia pentru ionul de sodiu. Prin calcinare se obţine un reziduu care umectat cu acid
clorhidric colorează flacăra în galben.

3.3.Sarea de procaină ( novocaină) a benzilpenicilinei

3.3.А. Reacţia formării hidroxamatului de cupru. Vezi p.3.1.A.

3.3.В. Formarea azocolorantului. La 5 ml soluţie saturată procain-benzilpenicilină se adaugă

3 picături de acid clirhidric diluat şi o picătură 10% nitrit de sodiu. La soluţia obţinută se adaugă
5 ml soluţie bazică de -naftol. Apare precipitat de culoare roşie.
3.3.С. Determinarea azotului terţiar. La 2-3 ml soluţie saturată de preparat analizat la care se
adaugă reactiv Mayer se formează un precipitat de culoare albă, iar cu soluţie de iod, se obţine
precipitat cafeniu.
3.4. Ampicilina
3.4.А. Reacţia cu ninhidrină. 0,02 g preparat se dizolvă în 2 ml apă, se adaugă soluţie
ninhidrină 0,25 %, proaspăt pregătită se fierbe timp de 2-3 min. Apare o coloraţie roşie-vişinie.
3.4.В. Reacţia cu reactivul Fehling. 0,01 g preparat se dizolvă în 1 ml apă şi se adaugă 2-3
picături reactiv Fehling, apare o coloraţie violetă.

Notă. Rezultatele obţinute la efectuarea sarcinilor 1-3 de prezentat în tabel:

Denumirea Identificarea substanţelor Determinarea cantitativă:

substanţelor medicamentoase- tehnica de lucru medoda de lucru, chimismul
medicamentoase în (condiţii, efectul analitic); chimismul reacţiilor pentru metode chimice
limba latină,română; reacţiilor (pentru substanţe analizate) de analiză sau postulate
denumirea raţională; principale pentru metode fizico-
formula de structură; chimice; formula de calcul
descriere (pentru pentru determinarea conţinutului
substanţe analizate) substanţei active; concluzia
despre calitatea substanţei
analizate în baza rezultatelor

15
 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 16 / 17

obţinute.

Controlul general
1. Verificarea pregătirii teoretice a cunoştinţelor.
2. Controlul îndeplinirii lucrării de control de către studenţi.

Probleme de control
1. Prezentaţi formula de structură şi nomenclatura substanţelor medicamentoase din
derivaţii betalactamidelor şi aminoglicozidelor.
2. Corelaţia între structura chimică şi proprietăţile fizico-chimice (solubilitatea în apă),
acţiunea farmacologică.
3. Formarea hidroxamaţilor de fier este oare o reacţie de diferenţiere a antibioticelor
betalactamice. Argumentaţi prin reacţii chimice.
4. Nominalizaţi reacţiile comune de determinare a identităţii a următoarelor preparate:
ampicilina şi acidul glutamic. Pe ce sunt bazate aceste reacţii chimice? Argumentaţi în scris.
5. Prin ce se caracterizează proprietăţile acido-bazice ale ampicilinei. Argumentaţi prin
reacţii chimice. Explicaţi utilizarea proprietăţilor acido-bazice în analiza acestor substanţe
6. Ce metode posibile pot fi folosite la determinarea cantitativă a antibioticelor
betalactamice şi aminoglicozidelor.
7. Scrieţi mecanismul reacţiei determinării cantitative a benzilpenicilinei în sarea de sodiu a
benzilpenicilinei (М=356,38 g/mol) prin metoda gravimetrică.
Calculaţi conţinutul benzilpenicilinei în proba de analizat, dacă masa probei cântărite a
sării de sodiu benzilpenicilină 0,06738 g, masa formei gravimetrice 0,07515 g,factorul
gravimetric – 0,7962.Pierdere de uscare – 0,8 %.
Corespunde oare conţinutul de benzilpenicilină în preparat conform prevederilor DTN.
Conţinutul de substanţă nu trebuie să fie mai puţin de 90 %?
8. Scrieţi mecanismul reacţiei determinării cantitative a benzilpenicilinei în sarea de potasiu
a benzilpenicilinei (М=372,49 g/mol) prin metoda gravimetrică.
Calculaţi conţinutul benzilpenicilinei în proba de analizat, dacă masa probei cântărite a
sării de potasiu benzilpenicilină 0,0794 g, masa formei gravimetrice 0,08780 g, factorul
gravimetric – 0,8322.Pierdere la uscare – 1,0 %.
Corespunde oare conţinutul de benzilpenicilină în preparat conform prevederilor DTN.
Conţinutul de substanţă nu trebuie să fie mai puţin de 90 %?
9. Scrieţi mecanismul reacţiei determinării cantitative a benzilpenicilinei în procain
benzilpenicilină (М=588,70 g/mol) prin metoda gravimetrică.
Calculaţi conţinutul benzilpenicilinei în proba de analizat, dacă masa probei cântărite a
procain benzilpenicilinei 0,1202 g, masa formei gravimetrice 0,0813 g, factorul gravimetric
– 1,315. Pierdere la uscare – 3,5 %.
Corespunde oare conţinutul de benzilpenicilină în preparat conform prevederilor DTN.
Conţinutul de substanţă nu trebuie să fie mai puţin de 90 %?
10. Scrieţi mecanismul reacţiei determinării cantitative a benzilpenicilinei în sarea de sodiu a
benzilpenicilinei (М=588,70 g/mol) prin metoda iodometrică.
Calculaţi conţinutul benzilpenicilinei în sarea de sodiu a benzilpenicilinei, dacă masa
extractă a probei de analizat – 0,0612 g a fost dizolvată în apă şi a fost adusă până la cotă
100 ml. La volumul alicvot 5,0 ml s-au adăugat 20,0 ml 0,01 mol/l (½ I 2) soluţia de iod;
16
 Catedra Chimie farmaceutică şi toxicologică RED.: 01

09.3.1-12
06.07.2009
DATA:
Elaborare metodică pentru studenţi şi profesori
(Chimie farmaceutică - II) Pag. 17 / 17

(К=1,01), la titrarea excesului de iod în proba de bază s-au consumat 11,6 ml 0,01 mol/l
soluţie tiosulfat de sodiu (К=1,02), în proba de control – 19,4ml de acelaşi titrant.
Titrul sării de sodiu a benzilpenicilinei (210С) 0,0004000 g/ml (Т В/А). Umiditatea
probei analizate 0,5 %.
11. Scrieţi mecanismul reacţiei determinării cantitative a benzilpenicilinei în sarea de potasiu
benzilpenicilinei prin metoda iodometrică.
Calculaţi suma penicilinelor (%), dacă masa probei de analizat 0,06024g a fost
dizolvată într-un balon cotat 100 ml şi adusă până la cotă. La volumul alicvot 5,0 ml s-au
adăugat 20,0 ml 0,01 mol/l (½ I 2) soluţia de iod; (К=1,01), la titrarea excesului de iod în
proba de bază s-au cheltuit 12,5 ml 0,01 mol/l soluţie tiosulfat de sodiu (К=1,02), în proba
de control – 19,4 ml de acelaşi titrant. Umiditatea probei analizate 0,8%.
Titrul sării de sodiu a benzilpenicilinei (20 0С) 0,0004055 g/ml. 1 ml sare de sodiu
benzilpenicilinei corespunde 1,045 mg de sare de potasiu benzilpenicilină.
12. Scrieţi mecanismul reacţiei determinării cantitative a benzilpenicilinei în procain
benzilpenicilină prin metoda iodometrică.
Calculaţi suma penicilinelor (%), dacă masa probei de analizat 0,0809g a fost
dizolvată într-un balon cotat 200 ml şi adusă până la cotă. La volumul alicvot 10,0 ml s-au
adăugat 20,0 ml 0,01 mol/l (½ I 2) soluţia de iod; (К=1,00), la titrarea excesului de iod în
proba de bază s-au cheltuit 14,8 ml 0,01 mol/l soluţie tiosulfat de sodiu (К=0,98), în proba
de control – 20,4 ml de acelaşi titrant. Umiditatea probei analizate 4,2%.
Titrul sării de sodiu a benzilpenicilinei (15 0С) 0,0004374 g/ml. 1 ml sare de sodiu
benzilpenicilinei corespunde 1,652 mg procain benzilpenicilină.

Bibliografie:
1. Conspectul lecţiei.
2. Вabilev F.V. Chimie farmaceutică, Chişinău: Universitas, 1994.-p 675p
3. Farmacopea română. Ediţia X-a –Bucureşti: Editura medicală, 1993.-1315p.
4. Ghid farmacoterapeutic. – Ch.: F.E.-P. «Tipografia centrală», 2006. – 1424 p.
5. Haţieganu E., Stecoza C. Chimie terapeutică. Vol. II. – Bucureşti: Editura Medicală, 2006-
2008. – 253 p.
6. Беликов В.Г. Фармацевтическая химия.- М.: МЕДпресс-информ, 2007. – 624 с.
7. Руководство к лабораторным занятиям по фармацевтической химии. Под ред.
Арзамасцева А.П. – М.: Медицина, 2001. – 384 с.

17