Titularizare EFS - TEORIE Si DIDACTICA - Programa Rezolvata PDF

Titularizare
2012
CUPRINS
1.NOŢIUNILE FUNDAMENTALE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT (CONCEPTE). ............................................ 10
1.1 Educaţia fizică........................................................................................................................................... 10
caracteristici fundamentale: .....................................................................................................................................................10
Particularităţi: ...........................................................................................................................................................................10
subsisteme ................................................................................................................................................................................10
Alte caracteristici ......................................................................................................................................................................11
1.2. Sportul .................................................................................................................................................... 11
Ca structura: .............................................................................................................................................................................11
Ca funcţii ale sportului: .............................................................................................................................................................11
1.3. Antrenamentul Sportiv ............................................................................................................................ 12
1.4. Dezvoltarea fizică .................................................................................................................................... 12
Categorii de indici: ....................................................................................................................................................................12
obiective principale: .................................................................................................................................................................12
1.5. Capacitatea motrică................................................................................................................................. 12
1.6. Deprinderile motrice................................................................................................................................ 13
1.7. Priceperile motrice .................................................................................................................................. 13
1.8. Calităţile motrice ..................................................................................................................................... 13
1.9. Exerciţiul fizic .......................................................................................................................................... 13
1.10. Mişcarea omului (motricitatea) .............................................................................................................. 13
1.11. Cultura fizică.......................................................................................................................................... 14
1.12. Efort fizic ............................................................................................................................................... 14
1.13. Act motric.............................................................................................................................................. 14
1.14. Acţiunea motrica ................................................................................................................................... 14
1.15. Activitatea motrica ................................................................................................................................ 14
1.16. Psihomotricitatea .................................................................................................................................. 15
1.17. Performanta .......................................................................................................................................... 15
1.18. Capacitatea de performanta................................................................................................................... 15
1.19.Competiţia sportiva ................................................................................................................................ 15
1.20Aptitudinile ............................................................................................................................................. 15
1.21 Antrenamentul sportiv............................................................................................................................ 15
1.22 DEPRINDERILE MOTRICE ......................................................................................................................... 16
2.IDEALUL ŞI FUNCŢIILE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI ........................................................................ 16
Idealul educaţiei fizice .................................................................................................................................... 16
idei fundamentale care definesc conceptia pe plan naţional: ..................................................................................................17
Funcţiile educaţiei fizice ................................................................................................................................. 17
ŞCOLI DE GÂNDIRE care au influentat evolutia educatiei fizice......................................................................... 19
3.CONCEPŢII ACTUALE DESPRE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ŞCOLAR. ....................................................... 19
Concepţia de bază a educaţiei fizice şcolare ............................................................................................................................19
4.OBIECTIVELE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI. .................................................................................... 20

clasificare a obiectivelor ................................................................................................................................. 20
A. DUPĂ GRADUL DE GENERALITATE ........................................................................................................................................20
A1.OBIECTIVE GENERALE .....................................................................................................................................................20
A2.OBIECTIVE SPECIFICE(DE REFERINTA) .............................................................................................................................20
A3.OBIECTIVE OPERAŢIONALE .............................................................................................................................................20
B. DUPĂ SFERA DE INFLUENŢĂ ŞI TIPUL DE COMPORTAMENT VIZAT ......................................................................................20
B1.OBIECTIVE DE DEZVOLTARE STRUCTURAL-FUNCŢIONALĂ A ORGANISMULUI ...............................................................20
B2.OBIECTIVE ÎN PLAN MOTRIC: ..........................................................................................................................................21
B3.OBIECTIVE PSIHOMOTORII: ............................................................................................................................................21
B4.OBIECTIVE COGNITIVE ....................................................................................................................................................21
B5.OBIECTIVE ÎN PLAN MOTIVAŢIONAL ŞI AFECTIV-VOLITIV ...............................................................................................21
5.SUBSISTEMELE EDUCAŢIEI FIZICE. ....................................................................................................... 22

A) Subsistemul educaţiei fizice a generaţiei tinere: ...................................................................................... 22
obiective ...................................................................................................................................................................................22
b) Subsistemul educaţiei fizice profesionale: ................................................................................................... 22
obiective ...................................................................................................................................................................................22
c) Subsistemul educaţiei fizice militare:........................................................................................................... 23
·obiective ..................................................................................................................................................................................23
d ) Subsistemului educaţiei fizice a vârstnicilor:............................................................................................... 23
·obiective ..................................................................................................................................................................................23
e) Subsistemul activităţilor fizice independente (autoeducaţiei fizice): ............................................................ 23
··obiective .................................................................................................................................................................................23
6.FORMELE DE ORGANIZARE A EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI ŞCOLAR. ............................................... 23

Formele de organizare a activităţii de educatie fizica în ciclul primar: .............................................................. 24
FORME DE ORGANIZARE a activităţii de educatie fizica ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL GIMNAZIAL: ................................. 24
FORME DE ORGANIZARE a activităţii de educatie fizica ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL: ......................................... 24
7.CARACTERISTICILE MOTRICITĂŢII LA VÂRSTELE ŞCOLARITĂŢII. ............................................................ 25
1.Vârsta antepubertară (şcolară mică-clasele I-V; 6-11 ani);............................................................................. 25
1.1. Particularităţi morfologice (somatice): ..............................................................................................................................25
1.2. Particularităţi funcţionale: .................................................................................................................................................26
1.3. Particularităţi psihice: ........................................................................................................................................................26
1.4. Particularităţi motrice: .......................................................................................................................................................27
Aplicatii practice: ......................................................................................................................................................................27
2.Vârsta pubertară (şcolară mijlocie-clasele V-IX; 11-14 ani) ............................................................................ 27
Aplicatii practice .......................................................................................................................................................................28
3. Vârsta postpubertară (şcolară mare-clasele IX-XII; 14-18). ........................................................................... 29
Aplicatii practice .......................................................................................................................................................................30
8.ÎNVĂŢAREA MOTRICĂ (FORMAREA DEPRINDERILOR MOTRICE) .......................................................... 30

Definitie:........................................................................................................................................................ 30
sarcini formative concrete ale învăţării motrice: ......................................................................................................................30
tipuri de învăţare motrică: ........................................................................................................................................................31
a) După modul în care se administrează "experienţa umană" care urmează să fie însuşită: ..............................................31
b) După modul de abordare a deprinderilor motrice: .........................................................................................................31
2
c) După tipul de învăţare a deprinderilor motrice: ..............................................................................................................31
etape in formarea deprinderilor motrice: ................................................................................................................................31
1. ETAPA INITIERII ................................................................................................................................................................31
2.ETAPA CONSOLIDĂRII DEPRINDERILOR MOTRICE ............................................................................................................32
3. ETAPA PERFECŢIONĂRII DEPRINDERILOR MOTRICE ........................................................................................................32
Transferul şi interferenta în învăţarea motrică. .......................................................................................................................32
9.CUNOŞTINŢELE DE SPECIALITATE. ....................................................................................................... 32

Definiţie: ...................................................................................................................................................................................32
Tipuri (categorii) de cunoştinţe teoretice care pot fi transmise in procesul practicării exerciţiior fizice: ................................33
Metodologia formarii cunoştinţelor de specialitate. ................................................................................................................33
Metode: ...............................................................................................................................................................................33
Cerinţe: ................................................................................................................................................................................33
10.DEPRINDERILE ŞI PRICEPERILE MOTRICE. .......................................................................................... 34

10.1.Deprinderile motrice .............................................................................................................................. 34
DEFINITIE ..................................................................................................................................................................................34
Caracteristici: ............................................................................................................................................................................34
Etapele formării deprinderilor motrice, principalele lor obiective SI Caracteristici ale exersării (metodele de instruire)
(Gh.Cârstea,2000) .....................................................................................................................................................................34
1.Etapa iniţierii în bazele tehnice de execuţie a deprinderii motrice ..................................................................................34
2.Etapa consolidării deprinderii motric, ..............................................................................................................................35
3.Etapa perfecţionării deprinderii motrice, .........................................................................................................................35
Tipurile sau categoriile de deprinderi motrice – se pot stabili după mai multe criterii: ..........................................................35
După nivelul automatizării: ..................................................................................................................................................35
După finalitatea folosirii: .....................................................................................................................................................35
După nivelul participării sistemului nervos la formarea şi valorificarea deprinderilor: .......................................................35
Transferul şi interferenţa în procesul de formare a deprinderilor. ..........................................................................................36
Transfer, influenţa pozitivă a deprinderii vechi asupra celei noi .........................................................................................36
Interferenţă, influenţă negativă, când procesul nou este împiedicat de cel vechi; .............................................................36
Slăbirea şi stingerea deprinderilor motrice ..............................................................................................................................36
DEPRINDERI MOTRICE DE BAZĂ ............................................................................................................................................36
MERSUL ................................................................................................................................................................................36
ALERGAREA ..........................................................................................................................................................................38
SĂRITURA .............................................................................................................................................................................38
ARUNCAREA ŞI PRINDEREA ..................................................................................................................................................39
DEPRINDERI MOTRICE APLICATIV-UTILITARE .........................................................................................................................40
TÂRÂREA ..............................................................................................................................................................................40
CĂŢĂRARE/ESCALADARE......................................................................................................................................................41
TRACŢIUNE-ÎMPINGERE .......................................................................................................................................................42
RIDICARE ŞI TRANSPORT DE GREUTĂŢI ...............................................................................................................................43
ECHILIBRUL ..........................................................................................................................................................................45
PARCURSURILE APLICATIV- UTILITARE .....................................................................................................................................45
DEFINIŢIE: ............................................................................................................................................................................45
CARACTERISTICI: ..................................................................................................................................................................45
CERINŢE ORGANIZATORICE:.................................................................................................................................................46
CERINŢE METODICE: ............................................................................................................................................................46
POSIBILITĂŢI DE DOZARE PRIN REGLAREA: ..........................................................................................................................46
PROCEDEELE DE ORGANIZARE A PARCURSURILOR .............................................................................................................46
LOCUL PARCURSURILOR APLICATIVE ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ: ................................................................................46
Relatia intre priceperi motrice elementare, deprinderi motrice si priceperi motrice complexe .............................................46
10.2.PRICEPERILE motrice ............................................................................................................................... 47
DEFINITIE: .................................................................................................................................................................................47
Caracteristici: ............................................................................................................................................................................47
Clasificare: ................................................................................................................................................................................47
factori .......................................................................................................................................................................................48
11.APTITUDINILE/ CALITĂŢILE MOTRICE. ............................................................................................... 48

DEFINITIE: .................................................................................................................................................................................48
Dezvoltarea calităţilor motrice – rol şi importanţă ..................................................................................................................48
3
11.1. VITEZA................................................................................................................................................... 49
Definiţie ....................................................................................................................................................................................49
Forme de manifestare: .............................................................................................................................................................49
a)Viteza de reacţie. ..............................................................................................................................................................49
b) Viteza de execuţie. .........................................................................................................................................................49
c)Viteza de repetiţie(frecvenţa mişcărilor) ..........................................................................................................................49
d)Viteza de deplasare. .........................................................................................................................................................50
e) Viteza de accelerare.........................................................................................................................................................50
f)Viteza in regimul altor calităţi motrice: .............................................................................................................................50
Factori ce condiţionează viteza. ...............................................................................................................................................50
Factorul nervos : ..................................................................................................................................................................50
Factorul muscular : ..............................................................................................................................................................50
Factor osos: ..........................................................................................................................................................................50
Factorul psihic : ....................................................................................................................................................................50
Factorul motric: ...................................................................................................................................................................50
Procedee metodice de dezvoltare – educare a vitezei .............................................................................................................50
EXEMPLE DE EXERCITII SI PROCEDEUL METODIC APLICAT IN DEZV V. ................................................................................51
Cerinţe în instruire: ..................................................................................................................................................................51
11.2.CAPACITĂŢILE COORDINATIVE (ÎNDEMĂNAREA)...................................................................................... 52
Definiţie: ...................................................................................................................................................................................52
elemente componente: ............................................................................................................................................................53
Forme de manifestare a capacităţiilor coordinative.................................................................................................................53
Factorii de condiţionare a capacităţilor coordinaative .............................................................................................................53
Procedee metodice de dezvoltare-educare a indemanarii ......................................................................................................53
EXEMPLE DE EXERCITII SI PROCEDEUL METODIC APLICAT IN DEZV. INDEMANARII ...........................................................54
11.3 FORŢA .................................................................................................................................................... 56
Definţie: ....................................................................................................................................................................................56
FORMELE DE MANIFESTARE ALE FORŢEI: .................................................................................................................................56
FACTORI CE CONDIŢIONEAZĂ FORŢA : .....................................................................................................................................56
PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE- EDUCARE A FORTEI. .................................................................................................57
1. Procedeul „ cu greutăţi” ( inclusiv propriul corp): ...........................................................................................................57
2. Procedeul în circuit .........................................................................................................................................................57
3. Procedeul izometriei ........................................................................................................................................................58
4. Procedeul Power – Trening ..............................................................................................................................................58
5. Procedeul contracţiilor musculare izotonice intense şi rapide .......................................................................................58
6. Procedeul eforturilor repetate până la refuz ..................................................................................................................59
EXEMPLE DE EXERCITII SI PROCEDEUL METODIC APLICAT IN DEZV. F. ................................................................................59
11.4 REZISTENŢA ............................................................................................................................................ 60
Definiţie: ...................................................................................................................................................................................60
Forme de manifestare. .............................................................................................................................................................60
Factorii de condiţionare ai rezistenţei (A.Dragnea) ..................................................................................................................61
Procedee metodice de dezvoltare- educare a rezistentei ......................................................................................................61
Cerinte ce trebuie avute in vedere când prin jocul sportiv se urmăreşte educarea rezistenţei: ........................................63
Principii: ....................................................................................................................................................................................63
Rolul respiraţiei în educarea rezistenţei ...................................................................................................................................64
11.5.SUPLEŢEA ............................................................................................................................................... 64
DEFINIŢIE: .................................................................................................................................................................................64
Formele de manifestare ale supleţei. .......................................................................................................................................65
Factori de condiţionare ai supleţei. ..........................................................................................................................................65
Metodica dezvoltării supleţei in educatie fizica. ......................................................................................................................65
Metode, procedee metodice şi mijloace pentru dezvoltarea supleţei: ....................................................................................65
Cerinte in instruire: ...................................................................................................................................................................68
12.EXERCIŢIUL FIZIC ŞI CELELALTE MIJLOACE ALE EDUCAŢIEI FIZICE ŞCOLARE. ........................................ 68

I.Mijloace specifice ............................................................................................................................... 68
4
A) exercitiul fizic-mijloc specific ...................................................................................................................... 68
DEFINITIE ..................................................................................................................................................................................68
CONTINUTUL EXERCITIULUI FIZIC .............................................................................................................................................68
Esenţa conţinutului fizic............................................................................................................................................................69
Forma exerciţiului fizic ..............................................................................................................................................................69
Factori Pentru aprecierea formei exerciţiului fizic ...................................................................................................................69
Relaţia între conţinutul şi forma exerciţiului fizic .....................................................................................................................69
CLASIFICAREA EXERCITIILOR FIZICE ..........................................................................................................................................69
B)Aparatura de specialitate ............................................................................................................................ 70
c) Mijloacele si măsurile de refacere a capacităţii de efort a subiecţilor ........................................................... 70
II.Mijloace nespecifice .......................................................................................................................... 70
Conditii igienice: ............................................................................................................................................ 70
Factori naturali de calire: ................................................................................................................................ 70
Mijloace nespecifice din domeniul audio-vizual si informatiei: ........................................................................ 70
Mijloace nespecifice din domeniul medical, .................................................................................................... 70
Mijloace nespecifice imprumutate din alte laturi ale educatiei generale .......................................................... 71
13.EFORTUL ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ. .......................................................................................... 71
1. Parametrii efortului ..............................................................................................................................................................71
2. Dinamica efortului în lecţia de educaţie fizică ......................................................................................................................72
3. Dirijarea efortului în lecţia de educaţie fizică .......................................................................................................................73
Modalităţile principale de dirijare a efortului în lecţie ........................................................................................................73
4. Reglarea efortului în lecţia de educaţie fizică .......................................................................................................................73
5.Densitatea in lectia de educatie fizica ...................................................................................................................................73
Tipuri (forme)de densitate şi criteriile corespunzătoare: ....................................................................................................74
Cauzele care duc la o slaba densitate sunt: .........................................................................................................................75
Masuri pentru imbunatatirea densitatii: .............................................................................................................................75
6.Oboseala ................................................................................................................................................................................75
7. Odihna ..................................................................................................................................................................................76
14.STATUTUL ŞI ROLUL PROFESORULUI DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ................................................... 76

Statutul.......................................................................................................................................................... 76
Rolul .............................................................................................................................................................. 76
14.1 Competenţa profesională a profesorului de educaţie fizică ...................................................................... 77
14.2. Aptitudinea pedagogică, ........................................................................................................................ 77
Aptitudini ale profesiunii de cadru didactic- aptitudini transpuse pe specialitatea activităţilor corporale: ............................78
14.3. Autonomia şi creativitatea profesională ................................................................................................. 79
14.3.1. Autonomia profesională ...............................................................................................................................................79
14.3.2. Creativitatea profesională ............................................................................................................................................80
15.LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ – ASPECTE TEORETICE ............................................................................ 80

Caracteristicile lectiei de educatie fizica ...................................................................................................................................80
Cerintele didactice generale a lectiei de educatie fizica ...........................................................................................................80
CONŢINUTUL LECŢIEI DE EDUCAŢIE FIZICĂ ...............................................................................................................................81
I. TIPOLOGIE(clasificarea LECTIIILOR DE EFS) ................................................................................................... 81
II. STRUCTURA LECTIEI DE EDUCATIE FIZICA .................................................................................................... 82
VERIGILE, OBIECTIVELE CONŢINUTUL ELEMENTELOR DE STRUCTURĂ ALE LECŢIEI DE EDUCAŢIE FIZICĂ si formatiile de lucru:
..................................................................................................................................................................................................82
1.Organizarea colectivului de elevi 1-5 min .........................................................................................................................82
2. Pregătirea organismului pentru efort 4-7 min .................................................................................................................83
3. Influenţarea selectivă a aparatului locomotor 8-10 min .................................................................................................83
4.Dezvoltarea calităţilor motrice viteza sau îndemânarea 7-10 min ...................................................................................84
5.Însuşirea,consolidarea,perfecţionarea sau verificarea deprinderilor şi-sau priceperilor motrice 10-20 min ..................84
5
6.Dezvoltarea calităţilor motrice forţa sau rezistenţa 5-10 min ..........................................................................................85
7. Revenirea organismului după efort 3-4 min ....................................................................................................................86
8. Aprecieri şi recomandări 1-2 min .....................................................................................................................................86
Reusita lectiei de efs .................................................................................................................................................................87
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ .......................................................................... 88
1.METODELE ŞI PROCEDEELE DE ORGANIZARE ........................................................................................................................88
1.organizare materială .........................................................................................................................................................88
2.organizarea colectivului de elevi.......................................................................................................................................88
3.organizarea exersării .........................................................................................................................................................88
Metoda frontală ..............................................................................................................................................................88
Metoda lucrului pe grupe ...............................................................................................................................................89
Metoda lucrului la staţii pe bandă rulantă : ....................................................................................................................89
Metoda lucrului în circuit ................................................................................................................................................90
Procedeul individual ........................................................................................................................................................90
2. CONDUCEREA CLASEI ............................................................................................................................................................91
PLASAMENTUL PROFESORULUI ...........................................................................................................................................91
REZOLVAREA SITUAŢIILOR DE INDISCIPLINĂ .......................................................................................................................91
3.MOTIVAREA ELEVILOR PENTRU PARTICIPAREA LA LECŢII .....................................................................................................91
4. PARTICULARITĂŢI ALE LECŢIEI DE EDUCAŢIE FIZICA .............................................................................................................92
1.Particularităţi alelecţiei de educaţie fizică în învăţământul primar: .................................................................................92
2.Particularităţile lecţiei de educaţie fizică în învăţământul gimnazial:...............................................................................92
3.Particularităţile lecţiei de educaţie fizică în învăţământul liceal: .....................................................................................93
4.Particularităţile ale lecţiei desfăşurate în AER LIBER pe timp friguros( sezon rece). ........................................................93
5.Particularităţile ale lecţiei desfăşurată în spaţii improvizate din INTERIOR, pe timp friguros( sezon rece) .....................93
16.PRINCIPIILE DIDACTICE (DE INSTRUIRE). ........................................................................................... 94

1. PRINCIPIUL INTUIŢIEI .................................................................................................................................. 94
2. PRINCIPIUL PARTICIPĂRII ACTIVE ŞI CONŞTIENTE......................................................................................... 94
3.PRINCIPIUL ACCESIBILITĂŢII ......................................................................................................................... 95
4.PRINCIPIUL SISTEMATIZĂRII ŞI CONTINUITĂŢII ............................................................................................. 95
5. PRINCIPIUL ÎNSUŞIRII TEMEINICE ................................................................................................................ 96
6. Principiul legării instruirii de cerinţele activităţii practice (MODELARII) ........................................................ 96
17.METODELE DE ÎNVĂŢĂMÂNT............................................................................................................ 96
Conceptul de metodă de învăţământ .............................................................................................................. 96
1.Metode de instruire propriu-zisă ................................................................................................................. 97
1.1. Metode verbale .................................................................................................................................................................97
a)Expunerea verbală ............................................................................................................................................................97
b) Conversaţia ......................................................................................................................................................................98
c) Studiul individual ..............................................................................................................................................................98
d) Brain storming-ul .............................................................................................................................................................98
1.2. Metodele intuitive .............................................................................................................................................................98
a) Demonstraţia ...................................................................................................................................................................98
b)Folosirea unor materiale iconografice ..............................................................................................................................98
c) Observarea execuţiei altor subiecţi: ................................................................................................................................98
1.3. Metodele practice .............................................................................................................................................................98
1.3.1. Exersarea....................................................................................................................................................................98
Procedee metodice de dezvoltare – educare A VITEZEI ...........................................................................................................99
Procedee metodice de dezvoltare-educare a indemanarii ................................................................................................... 100
PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE- EDUCARE A FORTEI. .............................................................................................. 100
1. Procedeul „ cu greutăţi” ( inclusiv propriul corp): ........................................................................................................ 100
2. Procedeul în circuit ...................................................................................................................................................... 100
3. Procedeul izometriei ..................................................................................................................................................... 100
4. Procedeul Power – Trening ........................................................................................................................................... 100
5. Procedeul contracţiilor musculare izotonice intense şi rapide .................................................................................... 100
6. Procedeul eforturilor repetate până la refuz ............................................................................................................... 100
6
Procedee metodice de dezvoltare- educare a rezistentei ..................................................................................................... 100
18.PROIECTAREA ACTIVITĂŢII DIDACTICE LA DISCIPLINA EDUCAŢIE FIZICĂ. ..........................................101

18.1.PROIECTAREA DIDACTICĂ ..................................................................................................................... 102
ETAPELE PROIECTĂRII DIDACTICE .......................................................................................................................................... 102
cerinte pt planificarea activitatii didactice ............................................................................................................................ 102
18.1.2 Planul tematic anual (EŞALONAREA ANUALĂ a unitatii de invatare) ........................................................................ 103
Etape şi cerinţe pentru realizarea eşalonării anuale a unităţilor de învăţare: ................................................................ 103
Teme abordate intr-o lectie .............................................................................................................................................. 103
18.1.3 Planul calendaristic semestrial ................................................................................................................................... 106
18.1.4 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE ............................................................................................................................................. 107
18.1.5 PROIECTUL DIDACTIC .................................................................................................................................................. 109
Algoritmul procedural pentru proiectarea lecţiei pe baza unor întrebări(dupa Jinga I): .................................................. 109
ETAPA I - CE VOI FACE ?: ................................................................................................................................................... 109
ETAPA A II-A - CU CE VOI FACE ?: ...................................................................................................................................... 109
ETAPA A III-A - CUM VOI FACE ? :..................................................................................................................................... 110
ETAPA A IV- A- CUM VOI ŞTI DACĂ CEEA CE TREBUIA FĂCUT A FOST REALIZAT ?: .......................................................... 110
Acţiunea "operaţia" I. ....................................................................................................................................................... 110
REGULI PENTRU FORMULAREA OBIECTIVELOR OPERAŢIONALE ...................................................................................... 110
Acţiunea "operaţia" a II-a ................................................................................................................................................. 111
Acţiunea"operaţi" a III-a ................................................................................................................................................... 111
19.EVIDENŢA ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞCOLARE .......................................................................113

Tipuri (forme)de evidenţă ............................................................................................................................ 113
Documente de evidenţă ............................................................................................................................... 114
20.EVALUAREA LA DISCIPLINA EDUCAŢIE FIZICĂ. ..................................................................................114
funcţiile evaluării ......................................................................................................................................... 114
Tipologia evaluării se poate analiza după mai multe criterii: .......................................................................... 114
Conţinutul evaluării...................................................................................................................................... 115
Functiile notarii ...................................................................................................................................................................... 115
1.Criteriile de evaluare .......................................................................................................................................................... 115
Metode de evaluare ..................................................................................................................................... 116
A.Metode de verificare: ......................................................................................................................................................... 116
b. Metode de apreciere şi notare sau acordare de calificative: ............................................................................................ 116
SISTEMUL NATIONAL DE EVALUARE .............................................................................................................. 117
Metodologia de aplicare a SISTEMULui NATIONAL DE EVALUARE. ....................................................................................... 117
Modalităţi de aplicare a sistemului de evaluare .................................................................................................................... 118
Calitatea motrică – forţa ................................................................................................................................................... 118
Calitatea motrică – viteza ................................................................................................................................................. 118
La gimnastică, ................................................................................................................................................................... 118
La gimnastică acrobatică notarea se face astfel : ............................................................................................................. 118
La jocurile sportive, ........................................................................................................................................................... 118
Notarea elevilor se realizează astfel : ............................................................................................................................... 118
DESCRIEREA PROBELOR ce se vor evalua: ............................................................................................................................. 118
Factorii perturbatori ai aprecierilor (NOTARILOR)................................................................................................................. 120
21.COMPONENTELE CURRICULUMU-LUI NAŢIONAL .............................................................................120

Conceptul de curriculum............................................................................................................................... 120
Componentele Curriculum-ul Naţional: ......................................................................................................... 121
concept: ................................................................................................................................................................................. 121
TIPURI DE CURRICULUM: ....................................................................................................................................................... 121
DOCUMENTE CURRICULARE: ................................................................................................................................................. 121
PLANURI – CADRU DE ÎNVĂŢĂMÂNT ..................................................................................................................................... 121
ARIA CURRICULARĂ ............................................................................................................................................................... 121
TRUNCHI COMUN .................................................................................................................................................................. 121
7
CICLURILE CURRICULARE: ...................................................................................................................................................... 121
PROGRAMA ŞCOLARĂ, ........................................................................................................................................................... 122
CARACTERISITICI ............................................................................................................................................................... 122
Eficienţa procesului de predare-învăţare în educaţie fizică este condiţionată de: ........................................................... 122
STRUCTURA PROGRAMEI ŞCOLARE: ................................................................................................................................. 122
a.Obiective de referinţă (specifice), ............................................................................................................................. 123
b.Activităţile de învăţare .............................................................................................................................................. 123
c.Conţinuturile instruirii; .............................................................................................................................................. 123
d.Standardele curriculare de performanţă .................................................................................................................. 123
CONTINUTUL PROGRAMEI ŞCOLARE ................................................................................................................................ 123
I.Finalităţile educaţionale în ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR: ........................................................................124

Cicluri curriculare: .................................................................................................................................................................. 124
Obiectivele cadru: .................................................................................................................................................................. 124
Obiective de referinţă sunt specifice fiecărei clase. ............................................................................................................. 125
II. CONŢINUTUL PROGRAMEI ........................................................................................................................ 125
III. FORMELE DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DE E.F. ÎN CICLUL PRIMAR:........................................................ 126
STANDARDE CURRICULARE DE PERFORMANŢĂ pentru învăţământul primar ................................................. 127
I.STRUCTURA CURRICULUMULUI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL GIMNAZIAL: .......................................................127
II. FINALITĂŢILE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI GIMNAZIAL: ........................................................................................... 128
Obiective cadru : .................................................................................................................................................................... 129
Obiective de referinţă (specifice): ......................................................................................................................................... 129
III. CONŢINUTURILE INSTRUIRII, .................................................................................................................... 129
IV.Standardele curriculare de performanţă ................................................................................................... 131
V. FORME DE ORGANIZARE ALE ACTIVITĂŢII: ................................................................................................ 131
I.STRUCTURA CURRICULUMULUI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL ................................................................131
TIPURI DE C.D.S. ........................................................................................................................................... 131
OPŢIONALUL DE APROFUNDARE, .......................................................................................................................................... 131
OPŢIONALUL DE EXTINDERE, ................................................................................................................................................ 131
OPŢIONALUL CA DISCIPLINĂ NOUĂ ....................................................................................................................................... 131
OPŢIONALUL INTEGRAT ......................................................................................................................................................... 131
PROGRAMA PENTRU OPŢIONAL ............................................................................................................................................ 131
PENTRU CLASA a-IX-a ....................................................................................................................................................... 132
PENTRU CLASELE a- X-a – a-XII-a: .................................................................................................................................... 132
II.FINALITĂŢILE LICEULUI .............................................................................................................................. 132
III.cicluri curriculare (liceu): .......................................................................................................................... 134
24. II. CURRICULUMULUI LA DECIZIA ŞCOLII, LA EFS - ELABORAREA ŞI UTILIZAREA. ..............................134
CURRICULUM-UL LA DECIZIA ŞCOLII CUPRINDE: ............................................................................................ 134
Curriculum elaborat în şcoală care cuprinde oferta de opţionale: .................................................................. 134
I. CURRICULUM LA DECIZIA ŞCOLII ÎN Învăţământul primar şi gimnazial ..................................................... 134
1.Curriculum aprofundat ....................................................................................................................................................... 134
2.Curriculum extins ................................................................................................................................................................ 135
3.Opţional la nivelul disciplinei .............................................................................................................................................. 135
4.Opţional la nivelul ariei curriculare .................................................................................................................................... 135
5. Opţional la nivelul mai multor arii curriculare ................................................................................................................... 135
II. CURRICULUM LA DECIZIA ŞCOLII ÎN Învătământul liceal ......................................................................... 135
1.Curriculum aprofundat ....................................................................................................................................................... 135
2.Curriculum extins ................................................................................................................................................................ 136
3. Opţional ca disciplină nouă ................................................................................................................................................ 136
4. Opţional integrat ............................................................................................................................................................... 136
8
III. Programa de opţional .............................................................................................................................. 136
IV. Măsuri pentru creşterea şanselor de acordare a orelor din C.D.S. la educaţie fizică ................................ 137
Calendarul disciplinelor opţionale ......................................................................................................................................... 137
25. LOVITURA DE ATAC PE DIRECŢIA ELANULUI(VOLEI) - ÎNSUŞIREA UNUI PROCEDEU TEHNIC DE ATAC 137
26. BLOCAJUL(volei) - ÎNSUŞIREA UNUI PROCEDEU TEHNIC DE APARARE ..............................................138
27.SĂRITURa ÎN LUNGIME CU ELAN CU 1 ½ PASI - INVATARE ................................................................138
28.EXERCIŢII, PENTRU ÎNSUŞIREA ALERGĂRII DE REZISTENŢĂ, ..............................................................139
29.SĂRITURA CU SPRIJIN DEPĂRTAT LA CAPRA DE GIMNASTICĂ - invatare ...........................................139
30.EXERCIŢII, PENTRU ÎNVĂŢAREA ARUNCĂRII MINGII DE OINĂ. ..........................................................140
31.EXERCIŢII PENTRU DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII COORDINATIVE (ÎNDEMÂNĂRII) ..............................140
33.EXERCITII, PENTRU DEZVOLTAREA FIZICA ARMONIOASA, EXECUTATE LA SCARA FIXA. ....................141
34.EXERCITII, PENTRU INVATAREA STANDULUI PE CAP DIN GHEMUIT. .................................................142
28. METODICA ÎNVĂŢĂRII PRINCIPALELOR ELEMENTE ŞI PROCEDEE TEHNICE DIN GIMNASTICĂ ...........142
2. SĂRITURĂ CU ROSTOGOLIRE ÎNAINTE PESTE LADA ÎN LUNGIME. .................................................................................. 144
Podul de jos ( din culcat dorsal ) ............................................................................................................................................ 144
Podul de sus, din stând depărtat ........................................................................................................................................... 144
Podul din stând pe mâini ....................................................................................................................................................... 145
d) Sfoara înainte................................................................................................................................................................... 145
e) Sfoara laterală ................................................................................................................................................................... 146
a) Cumpăna înainte............................................................................................................................................................... 146
Cumpăna înapoi ..................................................................................................................................................................... 146
Stând pe omoplaţi. ................................................................................................................................................................ 147
Stând pe cap din ghemuit ...................................................................................................................................................... 147
Stând pe cap din sprijin ghemuit pe un picior, cu elan .......................................................................................................... 148
Stând pe cap din sprijin depărtat, din forţă ........................................................................................................................... 148
Stând pe mâini cu elan, din poziţia stând .............................................................................................................................. 149
Stând pe mâini din forţă cu plecare din sprijin depărtat ....................................................................................................... 149
RULĂRILE................................................................................................................................................................................ 150
a) Rostogolire înainte DIN GHEMUIT IN GHEMUIT(cu corpul grupat ) ................................................................................ 150
Rostogolire înainte din săritură. ............................................................................................................................................ 151
Rostogolire înapoi DIN GHEMUIT IN GHEMUIT ..................................................................................................................... 151
Rostogolire înapoi cu picioarele depărtate ........................................................................................................................... 151
Rostogolire înapoi cu picioarele apropiate. ........................................................................................................................... 152
Rostogolire înainte cu picioarele depărtate .......................................................................................................................... 152
Rostogoliri înapoi peste umăr ( cilindrul) ............................................................................................................................. 153
RĂSTURNĂRI ................................................................................................................................................ 153
Roata laterală ........................................................................................................................................................................ 153
METODICA ÎNVĂŢĂRII PRINCIPALELOR ELEMENTE ŞI PROCEDEE TEHNICE ATLETISM .............................154

ALergare REZISTENTA .................................................................................................................................. 154
a) Pasul alergător, lansat în tempo moderat ( pasul alergător de semifond şi fond) .......................................................... 154
ALERGARE DE VITEZA ................................................................................................................................... 155
Pasul alergător de accelerare ................................................................................................................................................ 155
Pasul alergător lansat de viteză ............................................................................................................................................. 155
Startul de jos şi lansarea de la start ....................................................................................................................................... 155
4.SĂRITURA ÎN LUNGIME .............................................................................................................................. 156
5.SĂRITURA ÎN ÎNĂLŢIME PRIN ROSTOGOLIRE VENTRALĂ ............................................................................. 157
6.SĂRITURA ÎN ÎNĂLŢIME CU RĂSTURNARE DORSALĂ ................................................................................... 158
GIMNASTICA ZILNICĂ ............................................................................................................................................................. 159
GIMNASTICA COMPENSATORIE ............................................................................................................................................. 160
9
GIMNASTICA DE ÎNVIORARE .................................................................................................................................................. 160
RECREAŢIA ORGANIZATĂ ....................................................................................................................................................... 160
MOMENTUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ, minutul de educaţie fizică .............................................................................................. 160
ACTIVITĂŢI TURISTICE ............................................................................................................................................................ 160
ACTIVITĂŢI COMPETIŢIONALE "PENTRU TOŢI" ...................................................................................................................... 160
SERBĂRI ................................................................................................................................................................................. 160
23. JOCURILE DE MIŞCARE ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ....................................................................160

SARCINILE JOCURILOR: .......................................................................................................................................................... 160
CERINŢE METODICE GENERALE : ........................................................................................................................................... 161
LOCUL JOCULUI în lecţia de educaţie fizică ........................................................................................................................... 162
1.NOŢIUNILE FUNDAMENTALE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT (CONCEPTE).

1.1 EDUCAŢIA FIZICĂ
DEFINITIE
"activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare a exerciţiilor fizice în scopul
măririi, în principal, a potenţialului biologic al omului conform cerinţelor sociale".
CARACTERISTICI FUNDAMENTALE:
• este fiziologică prin natura exerciţiilor;
• este pedagogică prin metodă;
• este biologică prin efecte;
• este socială prin organizare.
PARTICULARITĂŢI:
-Se desfăşoară în două modalităţi: ca proces instructiv educativ bilateral şi ca activitate independentă unde
este necesară prezenţa celor doi factori: educatorul şi educaţii;
- Cele mai multe referiri teoretico-metodice vizează educaţia fizică ca proces instructiv-educativ bilateral.
Ca proces instructiv-educativ bilateral_ educaţia fizică se desfăşoară în timp, permanent şi
sistematic. Acest proces are o "intrare" şi o "ieşire", între care se desfăşoară activitatea propriu-zisă, adică
are loc prelucrarea subiecţilor. Prelucrarea este realizată de către cel care conduce procesul instructiv-
educativ, în majoritatea cazurilor acesta fiind profesor de specialitate. Conducătorul are responsabilităţi
precise asupra acestui proces. El trebuie să fie competent, să fie capacitat cu cunoştinţe şi metodologie
pentru a putea să facă o prelucrare cât mai corectă a subiecţilor intraţi în procesul respectiv. Elevii, trebuie să
fie atenţi şi să încerce prin efort fizic şi intelectual să-şi însuşească ceea ce este transmis de conducătorul
procesului instructiv-educativ. Aceasta nu se poate realiza decât prin participarea conştientă şi activă a
subiecţilor.
Ca activitate independentă realizată individual sau în grup, educaţia fizică se desfăşoară numai
în timpul liber al subiecţilor şi în absenţa fizică a conducătorului procesului bilateral. Această activitate inde-
pendentă de educaţie fizică trebuie, însă, să fie bine pregătită în cadrul procesului instructiv-educativ .
- urmăreşte "cultivarea", creşterea, educarea, formarea, învăţarea, consolidarea, perfecţionarea capacităţilor
fizice ale oamenilor;
- Educatia fizica are un caracter predominant formativ (în sensul ca, face pregatire pentru "viata"), nefiind
exclus - ba chiar recomandat, din ce în ce mai mult - caracterul competitiv
SUBSISTEME
Educaţia fizică are mai multe subsisteme, determinate, în principal, de ontogeneza umană. Este vorba
de:
 educaţia fizică a tinerei generaţii (preşcolară, şcolară şi universitară);
 educaţia fizică militară;
 educaţia fizică profesională;
 educaţia fizică a adulţilor;
10
 educaţia fizică a vârstei a treia;
 educaţia fizică independent (autoeducatia).
ALTE CARACTERISTICI
Alte câteva caracteristici ale educaţiei fizice trebuie să fie menţionate, pentru o analiză comparativă cu
celelalte activităţi motrice fundamentale din domeniu (antrenament sportiv, activităţi competiţional-sportive,
activităţi specifice de timp liber, activităţi motrice recuperatorii sau, şi mai bine preventive etc.).
-Educaţia fizică este accesibilă tuturor oamenilor, indiferent de starea de sănătate, vârstă, ocupaţie, sex, rasă,
credinţă religioasă, apartenenţă politică, etnie, zonă social-economică sau geografică etc.
-Educaţia fizică are un predominant caracter formativ, în sensul că pregăteşte subiecţii pentru viaţă, pentru
necesităţile existenţei cotidiene din ontogeneză. Ea se adresează, cu precădere, corpului uman (în sens de
armonie a dezvoltării, rezistenţei cardio-respiratorii la eforturile fizice etc.), calităţilor motrice ale
practicantului exerciţiilor fizice, deprinderilor şi priceperilor motrice de bază şi utilitar-aplicative, sau
probelor sportive
-Educaţia fizică dispune de un număr foarte mare de exerciţii fizice. În diferitele sale forme de organizarea,
educaţia fizică "operează" cu: exerciţii pentru influenţarea dezvoltării corecte şi armonioase a corpului
subiecţilor, exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice, exerciţii din deprinderile şi priceperile motrice,
exerciţii din gimnastica aerobică, exerciţii de stretching, exerciţii din dansuri populare sau sportive etc.
1.2. SPORTUL
DEFINITIE
Este activitatea de întrecere constituita dintr-un ansamblu de acţiuni motrice diferenţiate pe ramuri
de sport, desfăşurata intr-un cadru instituţionalizat sau independent, prin care se caută
perfecţionarea posibilităţilor morfo-funcţionale si psihice, concretizate in performante obţinute in
competiţii, ca: record, depăşire proprie sau a partenerilor.
Sportul este deosebit de complex, atât sub aspectul structurii cat şi al funcţiilor:
CA STRUCTURA:
remarcăm cele patru subsisteme ale sale:
1. sportul pentru tineret;

2. sportul pentru toti;
3. sportul de competitie;
4. sportul de inalt nivel (profesionist).
Intre cele patru subsisteme exista legături evidenţe şi logice, dar şi Diferenţe specifice, inclusiv din
punct de vedere al caracteristicilor competitiei.
CA FUNCŢII ALE SPORTULUI:
mentionam următoarele:
 contributiile la dezvoltarea fizică armoniaosa a practicantilor (daca fenomenul este dirijat ştiinţific);
 contributie la dezvoltarea gustului specific şi specializat al omului – practicant sau spectator – pentru
mişcare şi practicare a unor ramuri sau probe sportive;
 contributie la integrarea socială a practicantilor.
Sportul are că trăsătura fundamentala competitia.
El are prin aceasta un caracter preponderent competitiv, nefiind exclus însă caracterul formativ.
Competitia este prezentă în toate subsistemele sau eşaloanele sportului, având caracteristici diferenţiale.
Sportul se clasifica în multe feluri, dupăcriterii diferite şi numeroase. Nici o alta clasificare nu poate şi
absolutizata şi nu exista o ierarhizare a acestor clasificari. Iata de exemplu, cateva clasificari:
 sportul pentru barbati (asa cum au fost initial concepute), pentru femei (gimnastica ritmica,
inotul şincron, etc.) şi pentru ambele sexe;
 sporturi clasice, moderne şi contemporane;
 sporturi olimpice şi neolimpice;
 sporturi naţionale (la noi oina şi tranta) şi internaţionale;
 sporturi individuale, pe echipe şi mixte;
 sporturi cu carcater motric (majoritatea) şi cu caracter amotric (sah, aeromodelism, etc.).
11
1.3. ANTRENAMENTUL SPORTIV
DEFINITIE
Antrenamentul sportiv este "procesul instructiv - educativ bilateral, desfăşurat sistematic şi continuu
gradat de adaptare a organismului omenesc la eforturi fizice şi psihice intense, în scopul obţinerii de
rezultate înalte într-una din formele de practicare competitivă a exerciţiilor fizice ".
- se adresează unui număr mic de indivizi;
- beneficiază de un număr redus de exerciţii, dar aceste mijloace sunt specifice, perfecţionate uneori până la
virtuozitate;
- calităţile şi deprinderile şi priceperile motrice, parametrii efortului fizic se desfăşoară la un înalt nivel faţă
de educaţia fizică;
- are două laturi: instruirea şi educaţia.
Tendinţe manifestate în cadrul antrenamentelor în sportul contemporan
-menţinerea unor volume de efort raţionale (optime) care să asigure progresul şi, mai ales, caracterul relativ
extensiv necesar acumulărilor pentru stabilitatea formei sportive;
- perfecţionarea strategiilor de selecţie;
- creşterea considerabilă a intensităţii eforturilor de antrenament,
- creşterea ponderii pregătirii integrale a sportivilor în dauna pregătirii cu mijloace de bază şi specifice.
- utilizarea în mai mare măsură a trenajoarelor, dispozitivelor, simulatoarelor etc.
- conducerea antrenamentului şi competiţiilor de către o echipă de specialişti.
1.4. DEZVOLTAREA FIZICĂ

DEFINITIE
Prin dezvoltarea fizică se înţelege "rezultatul, precum şi acţiunea îndreptată spre influenţarea
creşterii corecte şi armonioase a organismului uman, concretizată în indici morfologici (somatici) şi
funcţionali calitativ şi proporţionali, cât mai apropiaţi de valorile atribuite în acest sens organismului
sănătos la diferite vârste ".
CATEGORII DE INDICI:
Dezvoltarea fizică/corporală presupune, două categorii de indici:
1. somatici/morfologici - care se văd, se observă cu "ochiul liber" sau se obţin prin măsurare: înălţimea
corporală, greutatea corporală, perimetrele şi diametrele la anumite niveluri corporale, lungimea segmentelor
corpului etc.;
2. funcţionali/fiziologici - care nu se văd cu "ochiul liber", dar care constituie "motorul" organismului uman
(dacă pe ceilalţi indici îi acceptăm, metodologic vorbind, în postura de "caroserie" a organismului uman!) şi
care se obţin numai prin măsurare: frecvenţa cardiacă, frecvenţa respiratorie, capacitatea vitală/respiratorie,
tensiunea arterială etc.
OBIECTIVE PRINCIPALE:
 armonie între cele două categoric de indici;
 armonie/proporţionalitate în interiorul indicilor somatici/morfologici (raportul dintre înălţimea şi
greutatea corporală);
 armonie între indicii funcţionali/fiziologici;
 menţinerea unui tonus muscular optim
 obţinerea şi menţinerea unei atitudini corporale corecte, atât în actele motrice statice, cât şi în cele
dinamice;
 prevenirea atitudinilor şi deficienţelor fizice;
 corectarea tuturor atitudinilor fizice deficiente şi a unor deficienţe fizice
 educarea marilor funcţii ale organismului, dar în mod special a funcţiei respiratorii
1.5. CAPACITATEA MOTRICĂ

DEFINITIE:
Prin capacitatea motrică se înţelege ansamblul posibilităţilor motrice naturale şi dobândite prin care
se pot realiza eforturi variate că structură şi dozare. Capacitatea motrică este un potenţial uman
dinamic (progresiv sau regresiv în ontogeneză) dat de unitatea dialectică dintre calităţile şi
deprinderile sau priceperile motrice ".
Capacitatea motrică mai este denumită şi “capacitate fizică” sau capacitate psiho-motrică
12
1.6. DEPRINDERILE MOTRICE
DEFINITIE
Sunt acţiuni motrice umane însuşite pe parcursul vieţii individuale (ontogeneză), prin exersare
conştientă şi sistematică.
Se formează/însuşesc atât în practica vieţii (mai ales unele din deprinderile de bază şi utilitar-aplicative:
mers, alergare, transport de obiecte/ "greutăţi", săritură etc.), dar şi în procese instructiv-educative special
organizate, de tip educaţie fizică sau antrenament sportiv (mai ales deprinderile specifice sporturilor: pase,
dribling, rostogoliri, aruncări la poartă sau la coş, şuturi la poartă, lovituri de atac la volei etc.).
1.7. PRICEPERILE MOTRICE

DEFINITIE:
Priceperile motrice denumite şi “abilitati” sunt actiuni motrice insusite in ontogeneza umana,
prin exersare sistemamtica, constand in capacitatea de folosire eficienta a deprinderilor motrice
cunoscute in conditii variabile si neprevazute. Exprima maiestria motrica a indivizilor umani, mai ales
in situatii competitive.
Priceperile motrice sunt componente neautomatizate ale activităţii motrice voluntare umane, deoarece
sunt dependente de condiţii variabile, nestandardizate. Principala cale de formare a priceperilor motrice este
de tip euristic, modalitatea cea mai frecvent folosită fiind problematizarea.
1.8. CALITĂŢILE MOTRICE

DEFINITIE
Sunt însuşiri ale organismului uman, care se pot dezvolta/educa în ontogeneză. Se mai numesc şi
"calităţi fizice". Sunt de două categorii: de bază şi specifice.
Calităţile motrice sunt de două feluri:
de bază: viteza, îndemânarea, rezistenţa şi forţa (codificat V1RF!); unii autori adaugă mobilitatea şi supleţea;
alţi autori (puţini ca număr şi fragili în stăpânirea terminologiei româneşti!) nu includ îndemânarea în această
categorie
specifice: cele implicate prioritar în practicarea ramurilor şi probelor sportive.
1.9. EXERCIŢIUL FIZIC

DEFINITIE:
Se mai numeşte şi "gest motric", el este un act motric repetat sistematic si constient in vererea
realizarii obiectivelor educatiei fizice si sportului (Carstea) sau actiunea motrica cu valoare
instrumental conceputa si programata in vederea realizarii obiectivelor educatiei fizice si sportului
(Dragnea)
Exerciţiul fizic, pentru a fi deosebit de alte acte motrice umane, se efectuează conştient şi sistematic, după
reguli metodologice riguros ştiinţifice, numai pentru a fi îndeplinite obiectivele specifice activităţilor motrice
din domeniu.
1.10. MIŞCAREA OMULUI (MOTRICITATEA)

Definitie:
Se mai numeşte şi "motricitatea omului". Este un termen ce desemneaza o schimbare de pozitie si
transformare suferita de un corp sau de una din partile sale, o iesire din starea de imobilitate,
stabilitate, o schimbare a pozitiei corpului in spatiu in raport cu unele repere fixe (Dragnea)
Mişcarea sau motricitatea omului este de diferite tipuri (ciclică, aciclică, activă, pasivă, voluntară,
involuntară, uniformă, neuniformă etc.) şi are caracteristici spaţiale, temporale, energetice etc.
Elementele componente ale mişcării/motricităţii omului au fost grupate următoarele trei categorii:
1. Actele motrice, care sunt fapte simple de comportare realizate în mod voluntar pentru îndeplinirea unor
acţiuni sau activităţi motrice. Un act motric special este exerciţiul fizic.
2. Acţiunile motrice, care sunt ansambluri de acte motrice astfel structurate încât realizează toturi unitare
în scopul realizării unor sarcini imediate. (de exemplu - deprinderile şi priceperile motrice, , sunt
acţiuni motrice reprezentative.)
13
3. Activităţile motrice, care sunt ansambluri de acţiuni motrice încadrate într-un sistem coerent de idei,
reguli şi forme de organizare în vederea obţinerii unui efect complex de adaptare a organismului uman
şi de perfecţionare a dinamicii acestuia, în concordanţă cu obiective bine precizate.
Activităţile motrice fundamentale din domeniu sunt:
-educaţia fizică,
-antrenamentul sportiv,
-activitatea competiţional/sportivă,
-activitatea motrică recuperatorie şi alte
- alte activităţi motrice de timp liber.
1.11. CULTURA FIZICĂ

DEFINITIE
Este o componentă deosebit de importantă şi interesantă a culturii universale, care sintetizează toate
valorile materiale şi spirituale puse în slujba dezvoltării personalităţii umane. Ea sintetizează toate
valorile (legităţi, instituţii, bunuri materiale, etc.) menite a fructifica exerciţiile fizice în scopul
perfecţionării potenţialului biologic, spiritual şi motric ale omului.
Sfera culturii este deosebit de larga.
In aceasta sfera, după opinia majoritatii specialistilor, intra următoarele categorii de valori:
a)valori create în scopul organizarii superioare a practicării exerciţiilor fizice de-a lungul istoriei sociale,
concretizate în urmatoarele elemente:
- discipline ştiinţifice în domeniu;
- regulamente competiţionale (îmbunătăţite permanent);
- performanţe motrice (unele în postura de recorduri);
- măiestria tehnică şi tactică; etc.
b)Valori create în dezvoltarea filogenetica a omului, concretizate în următoarele elemente:
- armonioasa şi corecta dezvoltare fizică a fiinţei umane, practicante a exerciţiilor fizice;
- idealul despre dezvoltarea armonioasă corporală umană
c)Valori create în procesul direct de practicare a exerciţiilor fizice, care sunt de natură materială sau
create prin spectacolul sportiv.
d)Valori de ordin spiritual, gânduri şi reflecţii scrise despre practicarea exerciţiilor fizice, despre unele
proiecte de bate materiale sau instalaţi sportive etc.
1.12. EFORT FIZIC

DEFINITIE:
Efortul este un proces de învingere conştientă a solicitărilor, în vederea atingerii unui bun nivel de pregătire
(A.Dragnea); componentă a activităţii fizice sau intelectuale, reprezintă capacitatea psiho-fizică a omului de
a presta activităţi caracterizate prin indici superiori de solicitare.
1.13. ACT MOTRIC

DEFINITIE:
– reprezintă faptul simplu de comportare realizat prin muşchii scheletici in vederea obţinerii unui efect
elementar de adaptare sau de construire a unei acţiuni motrice. Producerea unui act motric voluntar se
bazează pe trei sisteme mari: informaţional, reglator, efector.
exemple de acte motrice: extensia gambei pe coapsa, flexia antebratului pe brat, strangerea degetelor
in pumn etc
1.14. ACŢIUNEA MOTRICA

DEFINITIE:
-este un ansamblu de acte motrice astfel structurate încât realizează un tot unitar in scopul rezolvării
unor sarcini imediate care pot fi izolate sau înglobate in cadrul unei activitati motrice. Acţiunile motrice se
„clădesc” pe acte motrice precise si automatizate. Dezvoltarea acţiunilor motrice se bazează pe: combinarea
actelor motrice, exersarea si coordonarea actelor motrice in condiţii standard si apoi schimbătoare. Acţiunile
motrice au structuri bine definite, fiind grupate sub forma deprinderilor motrice.
1.15. ACTIVITATEA MOTRICA

14
DEFINITIE:
-desemnează ansamblul de acţiuni motrice încadrate intr-un sistem de idei, reguli si forme de
organizare, in vederea obţinerii unui efect complex de adaptare a organismului si de perfecţionare a
dinamismului acestuia. Activitatea motrica releva forma de organizare, conţinutul si finalităţile pe care le au
de îndeplinit E.F.S.
exemple de activitati motrice: educatia fizica, antrenamentul sportive, activitatea competitionala, etc.
1.16. PSIHOMOTRICITATEA
DEFINITIE:
explica importanta motricitatii in dezvoltarea somatica si psihica. Manifestarea psihica si cea motrica
reprezintă elementele fundamentale ale adaptării sistemului. Dezvoltarea psihomotricităţii este un proces
extrem de complex ce are ca factori determinanţi predispoziţiile si plasticitatea S.N.C (moştenite genetic) si
educaţia.
Dupa Dragnea motricitatea poate fi privita din doua perspective:-ca fenomen observant din exterior ai
caror fapte si procese sunt explorate descriptiv si explicativ printr-un demers interdisciplinar, si – ca process
privit din interior de catre subiectul implicat, care simte, allege, decide, comunica, ataca, riposteaza.
1.17. PERFORMANTA
DEFINITIE:
este un rezultat valoros individual sau colectiv, obţinut intr-o competiţie, sportiva si exprimata in cifre
absolute, după sistemul locurilor oficiale sau prin locul ocupat in clasament. Performanta sportiva mai poate
fi definita ca o valoare bio-psiho-sociala realizata in cadrul unor competiţii oficiale, ca rezultat a unei
capacitaţi multiplu determinate si apreciate pe baza unor criterii sau baremuri riguros stabilite.
1.18. CAPACITATEA DE PERFORMANTA

DEFINITIE:
rezultatul interacţiunii operaţionale a unor sisteme bio-psiho-educagene, concretizate in valori
recunoscute si clasificate pe baza unor criterii elaborate social istoric. Capacitatea de performanta este
manifestarea complexa a disponibilităţilor individului, materializata in valori obiective sau obiectivitatea in
pct. locuri, clasamente, etc. capacitatea de performanta este determinata de interacţiunea a patru factori:
aptitudinile, atitudinile, ambianta si antrenament. La aceştia se adaugă si alţi factori mai îndepărtaţi fără
acţiune directă, cum ar fi: religia, tradiţiile, etc.
1.19.COMPETIŢIA SPORTIVA
DEFINITIE:
este o forma de organizare a întrecerii, intre sportivii de diferite categorii, ce are ca obiect principal
compararea performantelor (rezultatelor) conform unor reguli precise si unor normative stabilite anterior.
Caracteristici ale competiţiei:
- sunt forme de organizare stimulative pt. sportivi, încununându-le întreaga activitate de pregătire.
- sunt puncte nodale ale întregului proces de antrenament programat pe termen lung;
- competiţia constituie mijloace de dezvoltare integrala a capacitaţii de performanta;
- competiţiile fac posibil schimbul de informaţii in numeroase direcţii (antrenor, sportiv, adversar, public,
media), motiv pt. care sunt considerate ca adevăraţi factori de reglare si dezvoltare sociala;
- competiţia se constituie ca părţi componente ale vieţii social-culturale;
- competiţia la care participa sportivii de cel mai înalt nivel se constituie ca factori economici, de profit pt.
cei implicaţi.
1.20APTITUDINILE
DEFINIŢIE:
Aptitudinile sunt sisteme de procese fizice şi psihice organizate în mod original pentru efectuarea cu
rezultate înalte a activităţii (Dragnea, 1996).
1.21 ANTRENAMENTUL SPORTIV

DEFINIŢIE:
15
„Proces pedagogic desfăşurat sistematic cu scopul obţinerii adaptării organismului la eforturi psihofizice
intense implicate la participarea la concursuri” (Dragnea, 1996).
1.22 DEPRINDERILE MOTRICE

DEFINIŢIE:
Sunt acţiuni motrice umane însuşite pe parcursul vieţii individuale (ontogeneză), prin exersare conştientă şi
sistematică.
Se formează/însuşesc atât în practica vieţii (mai ales unele din deprinderile de bază şi utilitar-aplicative:
mers, alergare, transport de obiecte/ "greutăţi", săritură etc.), dar şi în procese instructiv-educative special
organizate, de tip educaţie fizică sau antrenament sportiv (mai ales deprinderile specifice sporturilor: pase,
dribling, rostogoliri, aruncări la poartă sau la coş, şuturi la poartă, lovituri de atac la volei etc.).
1.23. RELAŢIA EDUCAŢIEI FIZICE CU CELELALTE ARII CURRICULARE
ANATOMIE
-cunoaştere a principalilor indici morfo-funcţionali (puls, respiraţie –), de igienă personală (echipament
adecvat) şi de autoprotecţie (reguli care să prevină eventualitatea autoaccidentării sau accidentării).
-coroborat cu cunoştinţele de la disciplina biologie, elevul va conştientiza adoptarea unei poziţii corecte a
corpului atât în activităţile statice cât şi dinamice, el va fi capabil să conştientizeze efectul unei posturi
deficiente si să acţioneze pentru prevenirea instalării viciilor de postură
-elevul va cunoaşte principiile, procedeele pentru dezvoltarea musculaturii care contribuie la menţinerea unei
posturi corecte pe întreg parcursul vieţii .
FIZIOLOGIE
- cunoasterea legilor activitatii nervoase superioare, mecanismul formarilor deprinderilor, priceperilor si
calitatilor motrice, adaptarea organismului la efort si legatura dintre cele doua sisteme de semnalizare.
COMUNICARE IN LIMBA MATERNA

-Folosirea in orele de educatie fizica intre profesor si elev a metodelor verbale:
Expunerea verbala (Explicaţia) – pe care o poate efectua profesorul sau elevul
Conversaţia - Se poate dialoga, intre cei doi factori, pe problemele obiectivelor instruirii, modalitatilor de
evaluare, cauzele greşelilor de execuţie, nivelul de înţelegere a procedeelor metodice folosite în predare, etc.
Astfel elevul, pe parcursul anilor scolari, isi dezvolta o terminologie specifică:
 tehnică, tactică,
 bio-fiziologică si psihologică,
 igienică,
 organizatorică,
 metodică;
- regulamentele probelor si ramurilor sportive;
- informatii sportive.
MATEMATICA
- unitătile de măsură ale masei, spatiului, timpului;
- directie, amplitudine, unghiuri;
- formule de calcul a indicilor specifici (de proportionalitate);
MUZICA/ARTA
Exerciţiile efectuate pe muzică contribuie la dezvoltarea simţului şi educaţiei muzicale şi estetice.
Dezvoltă spiritul de creativitate datorită multiplelor posibilitati de executie a exercitilor sau de legare a
anumitor elemente.
2.IDEALUL ŞI FUNCŢIILE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI
IDEALUL EDUCAŢIEI FIZICE

16
DEFINITIE
Idealul este un model prospectiv spre care trebuie sa se intrepte intreaga activitate teoretica şi
practica specifica. El depaseste întotdeauna cerinţele prezentului şi vizează perspectiva. Se refera nu
numai la educaţia fizică ci şi la toate activităţile motrice din domeniu.
El este determinat de comanda socială, deci şi de nivelul acestuia, de conceptia factorilor de decizie pe plan
naţional în privinta practicări exerciţiilor fizice. Teoretic exista în legi, decrete guvernamentale, intructiuni şi
alte acte normative, ideile fundamentale care definesc conceptia pe plan naţional privind acest fenomen.
IDEI FUNDAMENTALE CARE DEFINESC CONCEPTIA PE PLAN NAŢIONAL:

-Educaţia fizică, antrenametul sportiv, activitatea competiţională, etc., fac parte integranta din masurile
privind dezvoltarea fizică armonioasa şi menţinerea unei stari optime de sănătate pentru toate categoriile de
populatie ale tarii noastre;
-Educaţia fizică şi celelalte activităţi motrice fundamentale se subordoneaza pregătirii pentru munca şi viaţă;
trebuie urmarita cu prioritate afirmarea talentelor – mai ales pe planul activităţii competiţional-sportive, atat
la nivel naţional cat şi la nivel internaţional;
-Petrecerea timpului liber al oamenilor de diferite vârste şi profesii sa se realizeze în mod util şi recreativ şi
prin practicarea exerciţiilor fizice sub diferite forme organizatorice;
-Sa fie pus accent pe educaţia fizică şi sportivă a tineri generatii (mai ales cea şcolară), premiza şi pentru o
activitate sportivă de calitate superioara;
-Asigurarea unei conduceri militare a fenomenului de practicare a exerciţiilor fizice pe fondul unei
autonomii în plina afirmare.
Idelaul educaţiei fizice şi al celorlate activităţi motrice trebuie sa fie în concordanta cu idelaul general
educaţional al societatii. În consecinta el s-a modificat şi se va modifica în funcţie de evoluţia social-
istorica a fiecarei societati, de succesiunea etapelor de dezvoltare specifice.
În formularea idealului educaţiei fizice şi sportului se au în vedere şi unele elemente fundamentale de
referinţă. Principalele elemente de referinţă sunt următoarele:
- dezvoltarea fizică/corporală corectă şi armonioasă;
- calităţile motrice;
- deprinderile şi priceperile motrice (de bază, utilitar-aplicative şi specifice sporturilor);
- cunoştinţele şi tehnicile individuale sau de microgrup privind autoorganizarea, autoconducerea şi
autoevaluarea practicării exerciţiilor fizice (inclusiv pe planul refacerii capacităţii de efort);
- calităţile, trăsăturile şi comportamentele pozitive pe planurile moral, intelectual, estetic, tehnico-profesional
etc. ale personalităţii umane.
FUNCŢIILE EDUCAŢIEI FIZICE

DEFINITIE:
Funcţiile sunt destinaţii constante ale unui fenomen şi ele derivă din ideal, în sensul că se
subordonează acestuia. Prin funcţii se realizează idealul educaţiei fizice, se face “apropierea” faţă de
aceasta. Ele sunt foarte importante şi îşi dovedesc eficienţa numai dacă sunt îndeplinite în “sistem”
influenţându-se şi completîndu-se reciproc.
Funcţiile educaţiei fizice sunt de două feluri:
1. Funcţii specifice (vizează cele două coordonate ale obiceiului de studiu propriu Teoriei şi Metodici:
dezvoltarea fizică şi capacitatea motrică):
- funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizice armonioase (sau funcţia de optimizare a potenţialului biologic);
- funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice.
2. Funcţii asociate (întregesc efectele practicării exerciţiilor fizice asupra fiinţei umane):
- funcţia igienică;
- funcţia educativă;
- funcţia recreativă;
- funcţia de emulaţie.
Aceste funcţii ale E.F.S. se transferă la nivelul subsistemelor E.F. şi exercită influenţe, unele imediate altele
tardive ( influenţează activitatea viitoare a absolventului sau a maturului).
1.Funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizice (sau funcţia de optimizare a potenţialului biologic) face parte
din categoria celor specifice şi are rol prioritar mai ales în educaţie fizică a tinerei generaţii. Rolul
17
dezvoltării fizice armonioase, a unor indici superiori pe plan somatic şi pe cel funcţional , pentru viaţă şi
activitatea oamenilor de toate vârstele este prea binecunoscut şi nu este negat sau contestat de nimeni. Un
bun potenţial biologic condiţionează şi o stare optimă de sănătate, întreţinută permanent prin practicarea
exerciţiilor fizice. Activităţile de educaţie fizică şi sport constituie un stimul direct, aproape exclusiv, al
dezvoltării morfo-funcţionale, iar absenţa acestora poate conduce la adaptări de tip involutiv, ale căror
dimensiuni sunt greu de anticipat.
2.Funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice face parte tot din categoria celor specifice educaţiei fizice.
Prin această funcţie sunt vizate cele două elemente componente ale capacităţii motrice : calităţiile motrice,
deprinderile şi priceperile motrice. Rolul capacităţii motrice pentru un randament sporit pe toate planurile
vieţii şi în întregirea personalităţii umane nu mai trebuie argumentat.
3.Funcţia igienica( de păstrare a sănătăţii) sau sanogenetică face parte din categoria celor asociate şi
vizează cerinţa fundamentala de menţinere a unei stări optime de sănătate a oamenilor. Prin educaţia fizică
se acţioneaza prioritar preventiv pe acest plan. Se poate , cu ajutorul exerciţiilor fizice să se acţioneze şi
pentru corectarea unor deficienţe pe planul sănătăţii.
4.Funcţiia recreativa este o alta funcţie asociată pentru educaţia fizică . Ea trebuie înţeleasă cel putin în
următoarele două sensuri:
- asigurarea , prin activitatea de educaţie fizică a fondului de calităţii , deprinderi şi priceperi motrice
necesare că oameni de diferite vârste să poată petrece în mod util şi plăcut , adică recreativ timpul lor liber (
cotidian, sau în vacante şi concedii ).
-asigurarea condiţiilor şi dezvoltarea interesului pentru urmărirea, tot în timpul liber , direct sau prin
mass-media , a întrecerilor motrice de bună calitate sau a unor activităţii motrice desfăşurate necompetitiv.
5.Funcţia de emulatie face parte tot din categoria celor asociate pentru educaţia fizică. Aceasta funcţie
trebuie sa se materializeze prin dezvlotarea spiritului competitiv care caracterizeaza în general fiinţa umana,
a dorinţei permanenţei de “depăşire” şi “autodepăşire” dar numai în limitele regulamentare corecte şi cu
atitudine de fair-play. În acest sens se impune promovarea frecventă în educaţia fizică a întrecerii prin jocuri
de mişcare sau jocuri sportive, ştafete, parcursuri aplicative, concursuri, etc. Prin această modalitate se
dezvoltă şi creativitatea subiecţilor, dorinţa de a câştiga, de a obţine victoria, de a se situa pe primele locuri,
etc., aspecte deosebit de importante mai ales pentru elevi.
6.Funcţia educativa este tot o funcţie asociată a educaţiei fizice dar este considerată că fiind mai complexă
prin prisma influenţelor asupra dezvoltării personalităţii umane în integritatea sa. Influenţa educaţiei fizice
este evidenţă pe planul dezvoltării laturii “fizice” a personalităţii. în acelaşi timp, însa sunt influenţe
deosebite pe care le poate avea educaţia fizică, bine concepută şi realizată asupra dezvoltării celorlate laturi
ale personalităţii umane: intelectuală, morală, estetică şi tehnico-profesională.
-Pe plan intelectal se pot desprinde cel puţin următoarele două direcţii evidenţe:
Înarmarea subiecţiilor cu cunoştinţe de bază din domeniul fiziologiei şi igiena efortului fizic, al
biomecanicii de execuţie a actelor şi acţiunilor motrice, psihologiei activităţilor motrice, metodicii, etc.,
toate aceste cunostiinte, transmise conform şi cerinţelor principiului accesabilitatii, asigura fondul de baza
pentru cunoasterea ştiinţifica a practicării exerciţiilor fizice pentru constientizarea acesteia.
Contribuie în procesul direct de practicare a exerciţiilor fizice la dezvoltarea unor trăsături şi calităţi
intelectuale foarte importante cum sunt: atentia, memoria, spiritul de observatie, imaginatia, rapiditatea
gandirii, etc.
-Pe plan moral se poate realiza, de asemenea, o acţionare eficienta prin toate activităţiile de educaţie fizică.
Accentul trebuie pus pe formarea unor deprinderi şi obiceiuri de comportament corect în intreceri şi
competitii, în spiritul respectarii adversarilor şi partenerilor de intrecere, al acceptarii deciziilor arbitrilor, a
disciplinei în munca.
-Pe plan estetic, prin exerciţiile tehnice şi tactice, şituate uneori la nivelul de maiestrie, se contribuie cu
eficienta la educarea gustului pentru frumos. Practicarea exerciţiilor fizice pe fond muzical, atat în lecţiile
de educaţie fizică cat şi în alte forme de organizare, sporeste evident influenţele educaţiei fizice asupra unor
calităţi şi trăsături de ordin estetic (ritm, armonie, graţie, etc.).
-Pe plan tehnico-profesional, contribuţia educaţiei fizice este de asemenea evidenta. în primul rând este
expresiv aportul la creşterea indicilor unor calităţi motrice necesare exerciţiului cu eficienţă a profesiilor
social-economice. De asemenea, acelaşi aport este vizibil şi în sensul asigurării unor indici superiori de
dezvoltare morfo-funcţională şi de capacitate cu temeinice deprinderi motrice de baza şi utilitar-aplicative
implicate în desfăşurarea eficienta a majoritatii profesiilor.
18
ŞCOLI DE GÂNDIRE CARE AU INFLUENTAT EVOLUTIA EDUCATIEI FIZICE
Cele trei scoli de gandire (franceza , suedeza si germana) care au influentat evolutia educatiei fizice sunt
scolile intemeiate de:
-Francesco Amoros (Franta)
-Per Henrik Ling (Suedia)
-Fr. Ludwig Jahn (Germania)
Scoala Franceza - FRANCESCO AMOROS Gimnastica lui Amoros are la bază în ceea ce priveşte alegerea,
sistematizarea, şi executarea exerciţiilor sale criterii ştiinţifice care se fundamentează pe cunoştinţe de anatomia şi
fiziologie, mecanica mişcărilor şi examenul fizic şi moral ale elevilor. El are marele merit de a fi primul care a
individualizat educaţia motrică ţinând cont de constituţia fizică şi de personalitatea elevului
Metoda lui Amoros se bazează pe două principii:
a) principiul psihologic, care dezvăluie că sursa de mişcare a omului o constituie senzaţiile kinestezice, care îşi au
originea în centrii nervoşi superiori.
b) principiul utilitarist, care obişnuieşte omul cu asperităţile depăşirii obstacolelor inerente ale vieţii şi, mai cu seamă,
ale vieţii de militar.
Scoala Suedeza - HENRIK LING, Exerciţiile gimnasticii suedeze sunt libere, analitice, realizate în toate articulaţiile
şi planurile corpului uman, efectuate simplu, fără şi cu aparate specifice (saltea, bastoane, corzi, bancă, ladă, cal, scară
fixă, cadru marinăresc), completate cu jocuri dinamice.
Sistemul suedez a făcut epocă, a avut o generalizare fără egal în mediul şcolar, supravieţuind în Europa până dincolo
de jumătatea secolului al XX-lea; în România, a fost înlocuit, în 1948, cu gimnastica sportivă a lui Jahn.
Scoala Germana - F.LUDWIG JAHN este considerat părintele gimnasticii sportive. Meritul de necontestat al lui Jahn
este -înţelegerea faptului că exerciţiile fizice sunt necesare pentru dezvoltarea copiilor şi tinerilor, dar şi pentru
antrenarea adulţilor şi că aceste exerciţii sunt mai eficiente dacă sunt exersate în aer liber, în diferite condiţii climatice.
Sistemul suedez a contribuit la fundamentarea ştiinţifică a domeniului educaţiei fizice, iar prin caracteristicile sale a
determinat promovarea practicării motivate şi conştiente a exerciţiului fizic de un număr foarte mare de persoane din
Suedia şi din alte ţări europene care l-au preluat şi în sistemul şcolar.
3.CONCEPŢII ACTUALE DESPRE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ŞCOLAR.

Concepţia despre educaţia fizică reprezintă valorificarea conceptului de educaţie fizică, prin aplicarea lui la
condiţiile concrete ale anumitor societăţi.
În România, expresia acestei concepţii se materializează în “Legea educaţiei fizice şi sportului”. Conform
acestui document, educaţia fizică şi sportul sunt activităţi de interes naţional, sprijinite de stat.
CONCEPŢIA DE BAZĂ A EDUCAŢIEI FIZICE ŞCOLARE
la etapa actuală este formarea la elevi a unui sistem de cunoştinţe şi motivaţii, care vor contribui la formarea
deprinderilor practicării sistematice a exerciţiului fizic pe parcursul vieţii.
Conceptul de E.F. trebuie să sublinieze influenţele multiple ale acestei activităţi asupra vieţii individului.
1. E.F. este un tip de activitate motrică, constituită din acţiuni motrice sistematizate conform unor criterii
specifice subiective.
2. E.F. este o componentă a educaţiei integrale, realizată în cadrul procesului instructiv-educativ.
3. E.F. se constituie într-un ansamblu de forme de organizare ,ce valorifică sistematic exerciţiile fizice în
scopul realizării obiectivelor.
4. E.F. este un sistem de instrumente care acţionează asupra individului
Educatia fizica si sportiva scolara constituie in conceptia actuala una din verigile cele mai importante ale
educatiei fizice si sportului in tara noastra.
-Educatia fizica, ca principala activitate de tip motrica e accesibila tuturor varstelor, are obiective generale si
diferentiate pentru fiecare subsistem specific ca proces instructiv-educativ, dar ca si auto educatie fizica este
o activitate deliberat construita si desfasurata in vederea perfectionarii, dezvoltarii fizice si a capacitati
motrice ale participantilor exercitiilor fizice, in functie de particularitatile de varsta, sex si de cerintele de
integrare sociala.
19
-Educatia fizica are un pronuntat caracter formativ, ea beneficiza de un numar foarte mare de exercitii fizice,
diferentiate si adaptate la toate subsistemele si variabilele.
-Educatia fizica desfasurata in randul tinerii generatii scolare reprezinta subsistemul care este cel mai bine
organizat. La nivelul acestui subsistem exista:
- cadre de specialitate în eductie fizica,ca o disciplina de învăţământ;
- programele scolare;
- obligativitatea participarii la forma organizatorica de baza(lectia);
- posibilitatea elevilor de a beneficia de o serie de alte forme bine statuate (gimnastica
zilnica,momentul de educatie fizica).
- activitatea sportiva si educativa;
- evaluarea randamentului subiectilor pe baza unor probe si criterii precise.
Educatia fizica si sportiva scolara are de indeplinit obiective educativ distractive specifice, precum
subordonarea idealului si functiilor general valabile pentru intreg femomenul de practicare a exercitiilor
fizice. Aceasta, nu poate fi realizata decat prin conceperea si transpunerea în practica a unui proces
desfasurat în timp si dupa anumite reguli bine statornicite în sistemul de invatamant.
Modernizarea permanenta a activitatii de educatie fizica si sport în scoala impune gasirea unor noi metode,
procede si mijloace prin care sa actioneze in practica, precum si perfectionarea continua a celor existente, a
celor asa zise clasice, traditionale, în baza noilor obiective ce stau în fata acestui obiect de învăţământ.
4.OBIECTIVELE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI.

tipologie, specificul acestora pentru subsistemele educaţiei fizice şi sportului
Obiectivele evidenţiază modul de realizare a funcţiilor sociale ale educaţiei fizice şi cerinţele modelului
de educaţie fizică. Ele asigură activitatea optimă a întregului sistem educaţional (în sens larg) şi a celui de
educaţie fizică (în sens restrâns).
În educaţia fizică, obiectivele sunt delimitate după efectele acestei activităţi asupra sferelor biomotrică,
psihomotrică şi sociomotrică, fapt care pune în lumină polivalenţa educaţiei fizice.
CLASIFICARE A OBIECTIVELOR
Obiectivele sunt priorităţi de diferite niveluri sau ranguri. Ele derivă din funcţiile activităţii
respective şi se subordonează acestora:
A.obiectivele de rangul I, (adică, cele generale);
B.obiectivele de ultim rang (adică cele operaţionale, numite şi "sarcini", specifice temelor lecţiei sau
altei activităţi organizatorice).
A. DUPĂ GRADUL DE GENERALITATE

A1.OBIECTIVE GENERALE
– evidenţiază esenţa educaţiei fizice, dimensiunile comune ale subsistemelor ei, aceste obiective sunt:
– menţinerea unei stări optime de sănătate;
– favorizarea dezvoltării fizice armonioase;
– dezvoltarea capacităţii motrice generale, adică educarea calităţilor motrice de bază şi formarea unui
sistem de deprinderi şi priceperi motrice de bază, utilitar-aplicative şi specifice unor ramuri de sport;
– formarea capacităţii de practicare sistematică şi independentă a exerciţiilor fizice;
– dezvoltarea armonioasă a personalităţii.
A2.OBIECTIVE SPECIFICE(DE REFERINTA)
– reprezintă o particularizare a obiectivelor generale, la nivelul subsistemelor educaţiei fizice.
OBIECTIVE INTERMEDIARE – acţionează la nivelul ciclurilor de învăţământ, al anilor de studiu etc.
A3.OBIECTIVE OPERAŢIONALE
– vizează comportamentele imediate, observabile în timp scurt, care pot fi urmărite şi măsurate, adică
acţiunile pe care subiectul trebuie să le realizeze în timpul unei activităţi, al unei lecţii, al unei şedinţe.
B. DUPĂ SFERA DE INFLUENŢĂ ŞI TIPUL DE COMPORTAMENT VIZAT
B1.OBIECTIVE DE DEZVOLTARE STRUCTURAL-FUNCŢIONALĂ A ORGANISMULUI

 armonia între indicii somatici şi funcţionali;
20
 armonia şi proporţionalitatea în interiorul fiecărei categorii de indici;
 menţinerea unui tonus muscular optim
 dezvoltarea lateralităţii şi a armoniei laterale;
 formarea şi menţinerea unei atitudini corporale corecte;
 prevenirea şi corectarea deficienţelor posturale şi fizice;
 combaterea excesului ponderal şi a obezităţii.
B2.OBIECTIVE ÎN PLAN MOTRIC:

 dezvoltarea componentelor fitness-ului (rezistenţă cardiovasculară, rezistenţă musculară, forţă,
mobilitate – supleţe, compoziţie corporală);
 dezvoltarea componentelor fitness-ului motor (echilibru, coordonare segmentară, agilitate, putere,
timp de reacţie, viteză);
 formarea unui sistem de deprinderi şi priceperi motrice de bază, utilitar-aplicative şi specifică unor
ramuri şi probe sportive;
 îmbunătăţirea capacităţii de efort, prin stimularea marilor funcţii.
B3.OBIECTIVE PSIHOMOTORII:
 dezvoltarea schemei corporale în două direcţii: ca reper în reglarea mişcărilor şi ca nucleu al imaginii
de sine;
 dezvoltarea coordonărilor senzori-motorii normale;
 dezvoltarea echilibrului static şi dinamic;
 realizarea unor reechilibrări în perioada pubertară;
 formarea coordonatelor de timp ale mişcării (ritm, tempou, durată, elemente ce conferă eficienţa
mişcării);
 dezvoltarea lateralităţii şi a armoniei laterale;
 formarea reprezentărilor ideomotorii şi a capacităţii de a opera cu ele;
 educarea capacităţii de relaxare generală şi selectivă;
 dezvoltarea capacităţii de diferenţiere kinestezică.
 Domeniul psihomotor evidenţiază rolul controlului corporal şi al coordonării mişcărilor asupra
uşurinţei, eficienţei şi expresivităţii acţiunilor, deprinderilor şi structurilor operaţionale care formează
conţinutul educaţiei fizice.
B4.OBIECTIVE COGNITIVE
– conduc la cunoaşterea şi înţelegerea tuturor aspectelor asociate exerciţiului fizic, efortului, ecoului acestora
în planul subiectiv al individului. O serie de autori (Bloom, Guilford, Gagne-Merrill, Harrow) au realizat
taxonomii (clasificări) ale obiectivelor cognitive ale educaţiei fizice. În forma adaptată de noi, acestea sunt:
dezvoltarea capacităţii de a cunoaşte propria persoană, mediul ambiant, natural şi social (percepere,
descoperire, redescoperire, înţelegerea informaţiilor sub diverse forme);
dezvoltarea capacităţii de a analiza şi interpreta elementele de conţinut, relaţiile care se stabilesc în procesul
educaţiei fizice (generare de informaţii unice, convenţional acceptate, în care subiecţii respectă regula,
principiul etc.);
valorizarea efectelor pozitive ale educaţiei fizice (luarea unor decizii sau formularea unor judecăţi
evaluative, conforme cu conţinuturile însuşite);
dezvoltarea calităţilor atenţiei, memoriei, aspectelor intuitive ale gândirii, creativităţii (motrice), adică
generare de informaţii variate, pornind de la aceleaşi date, originalitate – “producţie divergentă”.
B5.OBIECTIVE ÎN PLAN MOTIVAŢIONAL ŞI AFECTIV-VOLITIV

răspund necesităţii de modelare a intereselor, atitudinilor şi valorilor, în vederea creşterii capacităţii de
adaptare. Acestea sunt:
 formarea unor convingeri referitoare la rolul exerciţiilor fizice în creşterea calităţii vieţii;
 echilibrarea şi reglarea emoţională (prin descărcarea agresivităţii, defulare etc.);
21
 educarea atitudinilor, a convingerilor, a sentimentelor morale (fair-play, respect, colaborare,
întrajutorare, prietenie etc.);
 educarea emoţiilor estetice (date de aprecierea frumuseţii mişcărilor şi a esteticii corporale);
 dezvoltarea capacităţii de autoreglare la nivelul comportamentului global (spirit de organizare, curaj,
disciplină, perseverenţă, dârzenie etc.).
Educaţia fizică devine, astfel, un domeniu al exprimării identităţii, al relaţiilor interpersonale pozitive şi al
valorilor culturale create prin mişcare.
B6.OBIECTIVE, REALIZATE PRIN MIJLOACE STRICT SPECIFICE EDUCAŢIEI FIZICE
-care pot orienta, în mare măsură, activitatea specialiştilor:
la nivelul cunoaşterii senzoriale:
 conştientizarea şi dezvoltarea sensibilităţii proprioceptive.
la nivelul atenţiei:
 dezvoltarea calităţilor atenţiei (concentrare, distribuţie, volum).
la nivelul cunoaşterii logice:
 dezvoltarea memoriei mişcărilor şi a memoriei topografice;
 dezvoltarea inteligenţei motrice (practice);
 dezvoltarea unor aspecte ale gândirii (capacitate de anticipare, rapiditate, intuiţie, operativitate);
 dezvoltarea creativităţii motrice.
5.SUBSISTEMELE EDUCAŢIEI FIZICE.

Educaţia fizică are mai multe subsisteme, determinate, în principal, de ontogeneza umană: 1.
1.Subsistemul educaţiei fizice a generatiei tinere, care cuprinde:
- învăţământul preşcolar;
- învăţământul primar;
- învăţământul gimnazial;
- învăţământul liceal;
- învăţământul profesional;
- învăţământul superior;
2. Subsistemul educaţiei fizice profesionale, se referă la diferite specialităţi care solicită eforturi fizice
: aviatorii, scafandrii, geologii, cosmonauţii;
3. Subsistemul educaţiei fizice militare, diferite arme : aviaţie, infanterie, marină;
4. Subsistemul educaţiei fizice în cadrul educaţiei permanente, pentru toate vârstele (din iniţiativă
proprie sau pe baza unor recomandări speciale)
5. Subsistemul activităţilor fizice independente (autoeducaţiei fizice)
A) SUBSISTEMUL EDUCAŢIEI FIZICE A GENERAŢIEI TINERE:

-poate fi considerat temelia pe care se sprijina celelalte subsisteme de educatie fizica si sport
-are caracter formativ
OBIECTIVE
·- favorizarea procesului de creştere armonioasă a corpului;
·- formarea şi perfecţionarea priceperilor, deprinderilor şi calităţilor motrice de bază;
·- educarea trăsăturilor pozitive de caracter şi de comportament civilizat;
·- stimularea interesului şi aptitudinilor pentru practicarea diverselor sporturi, concomitent cu cultivarea
dorinţei de depăşire a performanţelor;
·- înzestrarea tinerilor cu un sistem de cunoştinţe de specialitate şi deprinderi organizatorice, capabil să le
formeze capacitatea de a practica exerciţiile fizice independent, în scopuri recreative, compensatorii, de
emulaţie.
B) SUBSISTEMUL EDUCAŢIEI FIZICE PROFESIONALE:

-se referă la diferite specialităţi care solicită eforturi fizice: aviatorii, scafandrii, geologii, cosmonauţii;
-are caracter stimulativ, compensator
OBIECTIVE
22
-optimizarea capacităţii fizice a cetăţenilor în scopul creşterii randamentul în munca;
·- prevenirea eventualelor influenţe negative ale diferitelor sectoare de muncă asupra atitudinilor corpului şi
a capacităţii funcţionale a organismul ;
·- compensarea eforturilor fizice şi psihice depuse în procesul muncii prin activităţii utile şi recreative
desfăşurate în timpul liber, precum şi în regimul zilei de lucru;
·- favorizarea şi amplificarea interrelaţiilor dintre salariaţii instituţiilor şi întreprinderilor.
C) SUBSISTEMUL EDUCAŢIEI FIZICE MILITARE:

-Se desfasoara in cadrul diferitelor arme: aviatie, infanterie, marina
- are caracter formativ-utilitar
·OBIECTIVE
- sporirea potenţialului fizic al militarilor în concordanţă cu solicitările caracteristice din diversele arme şi
implicit cu cerinţa creşterii capacităţii de apărare;
·- educarea trăsăturilor cetăţeneşti ale militarilor;
·- obişnuirea militarilor cu practicarea sistemică a exerciţiilor fizice în timpul liber.
D ) SUBSISTEMULUI EDUCAŢIEI FIZICE A VÂRSTNICILOR:

Promovarea sportului pt toti in randul populatiei de varsta senectutii reprezinta o cale a ridicarii calitatii
vietii. Din pct de vedere psihologic, prin constientizarea efectelor exercitiului fizic, creste speranta de viata
prelingita.
·OBIECTIVE
·- menţinerea cât mai îndelungată a bunei condiţii;
·- organizarea în mod variat, atractiv şi util a regimului cotidian de activitate;
·- menţinerea încrederii în forţele proprii.
E) SUBSISTEMUL ACTIVITĂŢILOR FIZICE INDEPENDENTE (AUTOEDUCAŢIEI FIZICE):

Caracter stimulativ, recreativ, de menţinere şi refacere
··OBIECTIVE
- sporirea şi menţinerea indicilor bunei condiţii fizice;
·- compensarea eforturilor fizice şi spirituale depuse în timpul orelor de
producţie prin activităţi fizice atractive şi utile refacerii capacităţii de muncă a organismului;
·- favorizarea interrelaţiilor dintre oameni şi antrenarea acestora în activităţi capabile să le stimuleze forţele
fizice şi spirituale.
6.FORMELE DE ORGANIZARE A EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI ŞCOLAR.

Organizarea educaţiei fizice în sistemul de învăţământ este cel mai cunoscut şi răspândit model
organizatoric, care şi-a dovedit eficienţa în realizarea obiectivelor având la bază procesul instructiv-educativ
desfăşurat pe clase, ani de studii şi lecţii.
Avantajul sistemului constă pe de-o parte, în marea diversitate a conţinutului activităţilor ce pot fi organizate
în raport de condiţiile existente, iar pe de altă parte în caracterul obligatoriu al unora dintre aceste activităţi.
Nu poate fi trecut cu vederea avantajul creat de aspectul gratuităţii instruirii de specialitate şi al accesului în
bazele instituţiilor de învăţământ.
Programarea activităţilor de educaţie fizică se realizează diferit pentru tipurile de învăţământ, în acord cu
prevederile oficiale ale ministerului de resort sau în funcţie de opţiunea elevilor
Formele de organizare a educaţiei fizice
Cel mai răspândit mod de organizare este ca proces de învăţământ care şi-a dovedit eficacitatea în
realizarea obiectivelor, îl reprezintă organizarea pe clase şi lecţii.
Educaţia fizică se desfăşoară în două forme distincte:
a. ca proces de instruire şi educare deliberat conceput, desfăşurat în forme instituţionalizate (şcoli,
licee, universităţi) cu ajutorul specialiştilor care dirijează acest demers. Acest proces se bazează pe
programe de instruire ascendente, pe clase sau ani de studii;
b. ca activitate independentă de timp liber, care se bazează pe sistemul de cunoştinţe, achiziţii,
deprinderi, structuri operaţionale însuşite în cadrul procesului menţionat anterior. Aceste forme de
organizare se particularizează în cadrul fiecărui subsistem al educaţiei fizice;
23
FORMELE DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DE EDUCATIE FIZICA ÎN CICLUL PRIMAR:
 lecţia de educaţie fizică;

 extensia
 opţionalul;
 momentul de educaţie fizică;
 recreaţia organizată;
 plimbări, excursii;
 serbări şi demonstraţii sportive;
În ciclul primar sunt alocate în planul cadru 2-3 ore/săpt. şi 1 oră opţional, pentru aria curriculară
Educaţie fizică şi sport. În cazul în care se acordă 3 ore de educaţie fizică, se impune realizarea conţinutului
din programă cu asterisc iar clasa numai poate avea disciplină opţională; există posibilitatea opţionalului în
momentul în care învăţătorul trece la 2 ore de educaţie fizică, în acest caz opţionalul poate fi tot o disciplină
sportivă, sau nu;
Opţionalul, poate fi o disciplină nouă, care vizează pregătirea elevului într-un domeniu nou,
necuprins în programă, sau opţional integrat, care cuprinde discipline ne integrate într-o arie curriculară (“
Euritmie”, dans clasic, dans modern, pantomimă).
Pentru realizarea acestor opţionale se întocmesc programe speciale, cu conţinuturi specifice şi cu probe de
verificare adecvate conţinutului. În catalog, opţionalul, se trece într-o rubrică specială.
Programa pentru disciplina opţională cuprinde:
Argument:
Obiectiv cadru:
Obiective de referinţă şi exemple de activităţi de învăţare,
Conţinuturi;
Evaluarea;
Bibliografie;
FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DE EDUCATIE FIZICA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

GIMNAZIAL:
 LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ- trunchi comun;
 Aprofundarea;
 Extensia;
 Opţionalul;
 Ansamblul sportiv, activitate de tip extracurricular; se acordă o oră pentru fiecare grupă constituită pe
ramură de sport; se desfăşoară pe specificul antrenamentului sportiv; se realizează document specifice
pentru această activitate;
 competiţii sportive.
La ora actuală, la nivelul ciclului gimnazial, clasele V-VII, au prevăzute în planul-cadru 2 ore de
educaţie fizică, iar clasa a –VIII-a o oră, cu posibilitatea acordării opţionalului.
PROGRAMA pentru disciplina opţională cuprinde:
ARGUMENT:
OBIECTIV CADRU:
CONŢINUTURI;
EVALUAREA;
BIBLIOGRAFIE;
FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DE EDUCATIE FIZICA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

LICEAL:
24
Planul de învăţământ pentru licee prevede pentru fiecare filieră, profil, specializare şi an de studiu un număr
de ore în trunchiul comun şi un număr de ore pentru disciplinele opţionale asigurate pe baza ofertei şi la
decizia şcolii. Pentru educaţie fizică mai sunt prevăzute şi ore de ansamblu sportiv, o oră pe săptămână pe o
grupă constituită, care poate intra în norma profesorului şi se poate desfăşura şi sâmbăta.
Trecerea de la un plan - cadru generic la mai multe reprezintă trecerea de la un învăţământ obligatoriu la un
învăţământ axat pe opţiunea elevului de a-şi continua studiile.
TIPURI DE C.D.S.
 OPŢIONALUL DE APROFUNDARE, derivat dintr-o disciplină studiată în trunchiul comun, care
urmăreşte aprofundarea obiectivelor/competenţelor din curriculum nucleu prin noi unităţi de conţinut;
 OPŢIONALUL DE EXTINDERE, derivat dintr-o disciplină studiată în trunchiul comun, care
urmăreşte extinderea obiectivelor/competenţelor generale prin noi obiective de referinţă/ competenţe
specifice şi noi conţinuturi;
 OPŢIONALUL CA DISCIPLINĂ NOUĂ, introduce noi obiecte de studiu;
 OPŢIONALUL INTEGRAT, introduce ca obiecte de studiu, noi discipline structurate în jurul unei
teme integratoare pentru o arie curriculară sau pentru mai multe;
PROGRAMA PENTRU OPŢIONAL
PENTRU CLASA a-IX-a

ARGUMENTUL, ½- 1 pagină, se motivează cursul;
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ, se formulează în aşa fel încât să exprime ce poate face elevul; pentru 1 oră/
săpt. – se formulează 5-6 obiective;
ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE;
LISTA DE CONŢINUTURI;
MODALITĂŢI DE EVALUARE, tipuri de probe: scrise, orale, practice, referate, proiecte (nu se includ
probele ca atare);
Dacă opţionalul se desfăşoară pe mai mulţi ani se formulează şi obiective cadru;
PENTRU CLASELE a- X-a – a-XII-a:
ARGUMENT, ½-1 pagină;
COMPETENŢE SPECIFICE, variază în funcţie de tipul de opţional; se formulează 6-8 competenţe
specifice, acestea trebuie corect formulate pentru a defini rezultatele aşteptate în urma instruirii;
CONŢINUT;
VALORI ŞI ATITUDINI;
SUGESTII METODOLOGICE, vor include tipuri de activităţi de învăţare şi modalităţi de evaluare;
În cazul în care opţionalul se desfăşoară pe toată perioada liceului se formulează şi competenţe generale.
7.CARACTERISTICILE MOTRICITĂŢII LA VÂRSTELE ŞCOLARITĂŢII.

Datorită faptului că perioadele vârstei fiziologice nu corespund celei cronologice şi deci nici etapelor de
şcolarizare se va pune accentul pe periodizarea biologică şi se va menţiona în secundar etapele de şcolarizare
şi vârstele cronologice care corespund, în general, acestor perioade biologice.
Această periodizare bazată pe cel mai important eveniment biologic şi psihologic, nu numai al vârstei
de creştere, dar şi ale întregii vieţi, grupează copiii şi juniorii în următoarele perioade de vârstă:
1. Vârsta antepubertară (şcolară mică-clasele I-V; 6-11 ani);
2. Vârsta pubertară (şcolară mijlocie-clasele V-IX; 11-14 ani);
3. Vârsta postpubertară (şcolară mare-clasele IX-XII; 14-18; are 3 subetape: preadolescenţa (14-16 ani),
adolescenţa (16-18 ani), adolescenţa prelungită (18-25 ani)
Ea concretizează pentru profesorii de educaţie fizică şi pentru antrenori raportul cu vârsta cronologică, care
grupează copii de vârstă şcolară pe clase, cu programe diferite, deci cu regimuri diferite de efort fizic.
1.VÂRSTA ANTEPUBERTARĂ (ŞCOLARĂ MICĂ-CLASELE I-V; 6-11 ANI);

1.1. PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE (SOMATICE):
25
-Procesul creşterii cunoaşte o scădere a ritmului la debutul şcolarităţii mici, el intensificându-se la sfârşitul
ciclului primar
- Din punct de vedere al greutăţii corporale, se înregistrează o creştere de aproximativ 10kg., copilul de 10
ani având o greutate aproximativă de 30 kg
-Din punct de vedere al înălţimii, creşterea este de aproximativ 20 cm, copilul de 10 ani având o înălţime de
130 – 132 cm. Pană la 10 ani, diferentele intre sexe nu sunt mari.
-La fete incepe o accelerare a cresterii datorită aparitiei pubertătii, se inregistrează dezvoltarea intregului
organism, accentuanduse in acelasi timp diferentele de sex ; cresterea membrelor inferioare se opreste
inainte de pubertate, deci trunchiul devine mai lung.
-La băieti cresterea membrelor inferioare continuă pană la 15 ani, trunchiul devenind mai scurt. Membrele
inferioare cresc mult la 12 ani, deci anvergura creste.
- creste rezistenta si duritatea oaselor, ceea ce va conduce la cresterea rezistentei la tractiune, presiune si
răsucire. La inceputul perioadei (6-7 ani) ritmul de crestere este mai rapid , ulterior (8-11 ani) acesta se
incetineste mai ales in sfera somatica (cresterea taliei).
- se înregistrează creşterea masei musculare generale şi a musculaturii fine a mâinilor
- Pe fondul general al dezvoltării somatice a organismului din această perioadă, poziţiile greşite din băncile
şcolii sau ghiozdanele prea grele şi poziţionale incorect, pot determina deformări ale sistemului osos, mai
ales la nivelul coloanei vertebrale.
1.2. PARTICULARITĂŢI FUNCŢIONALE:
Aparatul cardio-vascular:
Aparatul cardio-vascular - cordul reacTionează puternic, dar neeconomic la efort, irigatia coronariana este
bogata; mecanismele de reglare sunt inca slabe pana la 7 ani , fiind mai adecvate la solicitarile usoare .
Aparatul respirator:
-Toracele devine asemanator cu cel al adultului ca forma, nu insa si ca dimensiuni ; diametrul transversal si
cel anteroposterior sunt mai mari ca la adult. Coastele iau o directie descendenta, nemaifiind atat de
orizontalizate.
-Plamanii incep sa se asemene ca structura ca plamanii de adult inca de la 7 ani, dar volumul este mic ;
datorita acestui fapt , capacitatea de efort creste , insa fara prea multa eficienta .
-Muschii respiratori accesorii (abdominali, marele dintat, scalenii, pectoralii , sternocleidomastoidienii) ,
insuficient dezvoltati, nu pot asigura marirea corespunzatoare a volumului toracelui in efort, amplitudinea
miscarilor respiratorii fiind din aceasta cauza relativ mica .
-Capacitatea de efort creste, insă este departe de a atinge valorile maxime
Sistem nervos:
- Activitatea S.N.C. se perfectionează. Creierul este aproape ca la adult ca greutate, insa din punct de vedere
functional dezvoltarea nu este completa ; aria motrica corticala se apropie de maturatie fiind complet
dezvoltata abia la 13-14 ani. In aceasta perioada fenomenul cel mai izbitor este lipsa echilibrului dintre
procesele corticale fundamentale, remarcandu-se o predominanta a excitatiei . -Inhibitia de diferentiere este
slab dezvoltata si ingreuiaza fixarea corticala a elementelor nou receptionate .
Aparatul endocrin:
-este perioada în care predomină acţiunea unor glande ca: timusul şi tiroida; epifiza şi hipofiza;
1.3. PARTICULARITĂŢI PSIHICE:
 Pe plan intelectual:
-Memoria, mult solicitată în activitatea de joc, sub formele sale predominante la această vârstă: cea mecanică
şi cea involuntară;
 Pe plan senzorial:
- simţul tactil pierde teren în favoarea celui auditiv şi vizual; se realizează o colaborare între tactil şi
vizual;
- sub aspect auditiv, se perfecţionează auzul fonematic, muzical şi abilitatea de a recunoaşte şi repera
obiecte după sunetul pe care îl emit;
- solicitările intense realizate pe baza jocului generează achiziţii sub raport perceptiv; percepţia are câteva
note distincte: are încărcătură afectivă, reflectă mai uşor culoarea şi forma decât volumul, apar greutăţi
în recepţionarea relaţiei dintre parte şi întreg, apar achiziţii noi în percepţia spaţiului şi timpului;
- în domeniul reprezentărilor se produc modificări calitative;
26
1.4. PARTICULARITĂŢI MOTRICE:
-Masa musculară se dezvoltă relativ lent, tonusul muscular are valori mai reduse, ceea ce favorizează
efectuarea unor mişcări cu amplitudine în diverse articulaţii. Forţa musculară este relativ redusă, iar
menţinerea echilibrului necesita un efort suplimentar
-Motricitatea este debordantă, capacitatea de învăţare motrică - remarcabilă, dar posibilităţile de fixare a
mişcărilor noi sunt reduse. În consecinţă, doar repetarea sistematică integrează si stabilizează structura nouă
în repertoriul motrical copilului.
-Alergarea are un aspect apropiat de cel optim; odată cu creşterea şi cu îmbunătăţirea repartiţiei de forţe,
deplasarea verticală a centrului general de greutate creşte, ceea ce corespunde unei mai mari extensii a
piciorului de impulsie.
-La începutul perioadei (7 ani), copilul are dificultăţi de plasare în spaţiu în raport de traiectoria mingii. -La
9-11 ani deplasările la minge sunt mai sigure şi se caracterizează prin menţinerea stabilităţii posturale
verticale.
Săritura în lungime
- la 7 ani se manifestă tendinţa de modificare a ritmului, insuficient structurată însă.
- la 9 ani copilul începe să conştientizeze necesitatea ruperilor de ritm, variind accelerarea cu decelarea.
- la 11 ani, se atinge o formă eficienta, în sensul realizării unei curse uniform accelerate şi anticipării reglării
fuleului înainte de prag (din timp şi în mod precis).
- Coordonarea ochi-mână permite controlul şi perfecţionarea gesturilor
-Aprecierea corectă a poziţiei segmentelor şi corpului în spaţiu
-Este prezentă orientarea spaţio- temporală în coordonarea mişcărilor
-Asimetria funcţională este moderată ca intensitate
APLICATII PRACTICE:
Se insistă asupra unei tinute corecte, insusirea unui ritm corect al miscării;
- se recomandă atentie la dezvoltarea musculaturii extensoare a spatelui si gatului.
- rezistenta la efort static este mică; efortul dinamic este favorizat de gradul mai mare al fortei;
- eforturile de forTă si de rezistenTă nu sunt recomandate.
2.VÂRSTA PUBERTARĂ (ŞCOLARĂ MIJLOCIE-CLASELE V-IX; 11-14 ANI)

- ritm accentuat al dezvoltării somatice (în special între 12-14 ani) – dimorfism sexual
datorită acceleraţiei, are loc o creştere în înălţime, creşterea se semnalizează mai ales la nivelul membrelor
inferioare apoi la cele superioare (anvergura depăsind cu 2- 4cm inăltimea), apărând uneori dizarmonii;
- trunchiul este lung, toracele îngust, abdomenul supt;
- datorită instalării mai rapide a pubertăţii la fete ,acestea au valori superioare ale creşterii în înălţime şi
greutate;
- sistemul articular este slab;
- ca aspect puberul are o alură caricaturală;
2.2. PARTICULARITATI FUNCTIONALE:
- între 13-14 ani, aparatul cardio-vascular se dezvoltă în ritm accelerat;
- vasele sanguine cresc în diametre;
- inima creşte în volum şi greutate;
- totuşi întregul sistem manifestă disponibilităţi reduse şi o mare labilitate;
- circulaţia periferică este încă imperfectă;
- sunt frecvente stările de oboseală, rezistenţă scăzută la effort, palpitaţii;
- F.C.- la 13 ani ajunge la 82 pul./min –B. ; 88 pul./min.-F.
- T.A. este mică 90-100/40-50, în efort 150-160;
- organele din cutia toracică sunt puţin dezvoltate, ceea ce creează dificultăţi în adaptarea la efort;
- căile respiratorii cresc în lungime şi diametre, asigurând un debit de aer relativ mare;
- plămânii cresc în greutate şi volum după 12 ani, ritmul cel mai accelerat fiind în jurul vârstei de 14 ani;
- între12-16 ani creşte debitul pulmonar cu 50%, creşte diametrul alveolelor şi sporeşte elasticitatea
parenchimului pulmonar;
27
- la 12 ani capacitatea vitală(CV) este de 2000 cm3, iar la 15 ani ajunge la 3000 cm3;
- F.R. scade la 20res/min.- la 13 ani iar la 15 ani-la 18 res/min.;
Sistem nervos:
- volumul creierului creşte puţin, se adâncesc circumvoluţiunile, se înmulţesc fibrele de asociaţie sporind
conexiunile dintre diferite zone;
- celulele corticale se diferenţiază şi se perfecţionează;
- se remarcă marea plasticitate a S.N.C-sub raport funcţional;
- predomină excitaţia asupra inhibiţiei şi iradierea asupra concentrării;
Aparatul endocrin:
- fenomenul principal este intrarea în acţiune a glandelor endocrine;
- apare diferenţierea dintre sexe – accentuarea caracteristicilor sexuale;
- întreaga activitate nervoasă superioară şi psihică se dezvoltă rapid;
- asistăm la o scădere a pragurilor senzoriale şi producerea unei erotizări a tuturor simţurilor;
- individul are o capacitate suplimentară în a percepe culorile, se dezvoltă spiritul de observaţie, persistă
încă iluziile perceptive;
- se stabilizează câmpul vizual şi cromatic;
- procesele gândirii: analiza, sinteza, generalizarea, sistematizarea, abstractizarea, se perfecţionează,
asigurând rezolvarea unor situaţii problematice;
- memoria devine logică; observaţia devine selectivă; voinţa se dezvoltă şi astfel răzbeşte cu mai multă
uşurinţă greutăţile;
- se formează convingeri, se elaborează idei, concepţii personale despre lume şi viaţă;
- este vârsta la care se recurge încă la modele, care sunt idealizate;
- datorită plasticităţii scoarţei cerebrale şi a mobilităţii proceselor nervoase superioare: excitaţia şi
inhibiţia, este posibilă dezvoltarea/educarea unor aptitudini motrice:- V.-la 12 ani- fete; la 13 ani- la
băieţi;
- datorită dezvoltării aparatului locomotor se dezvoltă şi indemanarea.- pubertatea fiind vârsta
îndemânării;
- la vârsta de 12-13 ani, simţul orientării în spaţiu se apropie de cel al adultului;
- la 12-13 ani, fete şi 13-14 ani, băieţi, scade nivelul mobilităţii;
- prin îmbunătăţirea calităţii muşchilor, creşte şi forţa în regim de viteză(detenta, puterea);se măreşte şi
capacitatea de efort static, moderat la băieţi;
- capacitatea de rezistenţă este scăzută şi trebuie luate măsuri pentru îmbunătăţirea ei; se va acţiona asupra
R în regim de F.; R. în regim de V.;
- la această vârstă, băieţii preferă exerciţiile de forţă, fetele preferă exerciţiile expresive, executate pe
muzică;
- din punct de vedere al deprinderilor motrice: alergarea, cea mai des folosită, volumul ei scăzând odată cu
înaintarea în vârstă; aruncarea, mai accesibilă băieţilor, mai ales azvârlire, fetele folosind împingerea;
săritura are bătaia puternică dar zborul redus;
Această etapă este favorabilă învăţării majorităţii deprinderilor motrice specifice ramurilor şi probelor
sportive, precum şi pentru optimizarea indicilor calităţilor motrice.
APLICATII PRACTICE
- la această varstă este suficient dezvoltat substratul nervos si locomotor necesar invătării motrice complexe
si se pot efectua eforturi de viteză pe distante scurte, săriturile, aruncările cu materiale sportive
corespunzătoare, jocurile sportive, alternate cu pauze de odihnă mai lungi
- În privinţa aruncărilor, acestea sunt accesibile în mod deosebit băieţilor care spre sfârşitul ciclului
gimnazial deprind bine mişcarea de azvârlire, în timp ce fetele efectuează mai bine prin împingere.
-Săriturile nu se execută cu eficienţă corespunzătoare, bătaia este puternică, zborul nefiind pe măsura
acesteia. Se impune astfel lucru pentru dezvoltarea detentei la membrele inferioare, necesară la săriturilor în
lungime, înălţime, pe aparate şi peste aparate. Important în efectuarea lor este coordonarea dintre mişcările
segmentelor corpului, precum şi pentru învăţarea aterizărilor elastice.
28
La acest ciclu de învăţământ există mari disponibilităţi în ceea ce priveşte însuşirea unor procedee
specifice ramurilor de sport şi mai ales jocurilor sportive. Deci, învăţarea rapidă a unor ramuri de sport
constituie o sarcină prioritară a educaţiei fizice.
- sunt indicate exercitiile fizice cu structuri diferite ale miscării si cu caracter variat al efortului
neuromuscular.
3. VÂRSTA POSTPUBERTARĂ (ŞCOLARĂ MARE-CLASELE IX-XII; 14-18).

-Oasele îsi continua cresterea în lungime si în aceasta perioada, dar cu un ritm lent, în special spre sfârsitul
ei. În schimb, procesul de îngrosare, mai ales pe seama compactei, este foarte intens în perioada
postpubertara.
-Mobilitatea pasiva si activa a segmentelor coloanei vertebrale atinge valorile maxime la începutul perioadei
postpubertare dupa care se stabilizeaza sau se reduce.
-Dezvoltarea cutiei toracice în întregime este în strânsa corelatie cu dezvoltarea plamânilor, a ficatului si cu
adoptarea pozitiilor de stând si sezând.
-În cele mai multe cazuri, oasele si-au dobândit forma si dimensiunile lor definitive la sfârsitul perioadei
scolare, postpubertare, urmând ca sudarea centrilor de osificare primari cu cei secundari sa aiba loc mai
târziu, între 20-25 de ani.
-Talia creste în special datorita dezvoltarii mai accentuate a trunchiului. Între 16-18 ani creste în medie doar
1-2 cm pe an, fata de etapa pubertara, când se înregistreaza 4-6 cm pe an.
3.2. PARTICULARITĂŢI FUNCTIONALE:
- Aparatul cardiovascular isi accelereaza vascularizarea.
- Volumul si greutatea miocardului cresc , mai ales cordul stang.
- Arterele si venele mari ating aproape dimensiunile de la adult
- Creste economia functiilor de efort si adaptarea la efort.
- Frecventa cardiaca si tensiunea arteriala la elevii de vârsta postpubertara prezinta valori apropiate de cele
ale adultilor.
în clasa a X-a, valorile sunt:
FC repaus - 70 batai/min.
TA - 96/54
în clasa a XII - a, valorile sunt:
FC repaus - 64 batai/min.
TA - 102/58
-Aparatul respirator , morfologic , se apropie de situatia de la adult dar functional este inca departe si isi
continua dezvoltarea.
-In aceasta perioada se constata dezvoltarea laringelui precum si sporirea numarului de fibre elastice
pulmonare.
-frecventa respiratorie scade, in timp ce amplitudinea miscarilor respiratorii creste, capacitatea vitala
sporeste, consumul maxim de oxigen creste considerabil (Frecventa respiratorie are valori de 20-22 la fete si
18-20 la baieti)
Sistem nervos:
- SNC si analizatorii în perioada postpubertara se prezinta atât morfologic cât si functional, la un nivel
apropiat de cel al adultilor. Echilibrul între excitatia si inhibitia corticala este mult îmbunatatit, ceea ce
favorizeaza formarea si pastrarea timp îndelungat a legaturilor temporare necesare formarii deprinderilor de
miscare.
-Mobilitatea functionala crescuta a proceselor nervoase fundamentale favorizeaza dezvoltarea vitezei si a
îndemânarii, în timp ce plasticitatea corticala ridicata asigura o mare capacitate de imprimare e noilor
engrame. Totusi, atât SNC, cât mai ales analizatorii, sunt mai putin rezistenti la excitatii prelungite si prea
intense, oboseala centrala si periferica instalându-se mai usor la elevii de vârsta postpubertara, în comparatie
cu adultii.
29
- adolescenta realizeaza în limitele sale definitorii profilul personalitatii umane, fiind perioada încheierii
studiilor de baza si începutul calificarii profesionale, în etapa tineretii se realizeaza integrarea profesionala si
sociala a individului.
-Tineretul a fost întotdeauna generatia receptiva la nou, preocupata de propria situatie si devenire.

-Din punct de vedere motric, " vârsta scolara mare " este propice unei cresteri logice a capacitatii de a se
executa sarcini motrice cu indici crescuti ai calitatilor motrice. Baietii au disponibilitati mai mari.
- În privinta vitezei, se limiteaza suportul fiziologic al dezvoltarii vitezei de baza (a vitezei pure), obtinându-
se, totusi, o usoara crestere a indicilor acesteia.
-Se constata o îmbunatatire simtitoare a capacitatilor de coordonare, în consecinta, cresterea nivelului de
îndemânare.
-Pâna la 17 ani nu sunt diferente în privinta îndemânarii între baieti si fete, dupa aceasta vârsta fetele
devenind mai îndemânatice. Apare posibilitatea limitarii mai precise a efortului pe anumite segmente si
grupe musculare, pe baza inhibitiei de diferentiere, mult îmbunatatita la aceasta vârsta.
-Mobilitatea articulara scade, mai pregnant la baieti.
-Eforturile de rezistenta sunt foarte bine raportate acum, indicii ei fiind mai buni la baieti decât la fete.
-Forta, pe baza hipertrofiei musculare (mai accentuata la baieti), poate fi dezvoltata sub toate formele sale
de manifestare.
APLICATII PRACTICE
- Se pune accent pe viteza de repetitie, de executie si de deplasare. Este favorizata, în ultima parte a
perioadei, si dezvoltarea vitezei în regim de rezistenta, prin alergari pe 200-400 m.
-La vârsta postpubertară efortul în lecția de educație fizică se poate realiza prin: exerciții de viteză; exerciții
de rezistență si forță (efortul să fie corespunzător dozat ) care sunt folosite în funcție de nivelul de
dezvoltare morfologică si capacitatea motrică reală a subiecților; folosirea unor intervale de refacere mai
mari pentru odihnă între eforturi si limitarea încordărilor mari si repetate (contracții izometrice funcționale
8.ÎNVĂŢAREA MOTRICĂ (FORMAREA DEPRINDERILOR MOTRICE)

DEFINITIE:
Formarea deprinderilor motrice sau învăţarea motrică este un proces complex intelectual-motric,
caracterizat de prezenţa permanentă a conştientizării actelor motrice efectuate.
Deprinderile motrice se învaţă. Fenomenul sau acţiunea respectivă a primit denumirea de "Învăţare motrică".
Învăţare motrică poate fi abordată cel puţin din două puncte de vedere:
a) ca proces -dirijat pedagogic sau independent: individual sau pe grupuri;
b) ca finalitate- cu materializarea rezultatelor în deprinderi motrice, priceperi motrice, cunoştinţe de
specialite, atitudini corporale etc..
- Învăţarea motrică se poate realiza în orice perioadă din ontogeneză. Ea capătă trăsături specifice în funcţie
de multiple variabile, între care se remarcă:
- particularităţile celor care învaţă;
- timpul pus la dispoziţie pentru învăţare;
- nivelul de pregătire al celui care conduce învăţarea ( profesor, antrenor etc.);
- cerinţele învăţării specifice în diferitele etape (preşcolare, şcolare, universitare, performanţial - sportive
etc.).
SARCINI FORMATIVE CONCRETE ALE ÎNVĂŢĂRII MOTRICE:
a) pregătirea pentru dirijarea mişcărilor simple ale aparatului locomotor;
b) însuşirea exerciţiilor care vor fi folosite pentru încălzire (pregătirea organismului pentru efort),
dezvoltarea fizică armonioasă (influenţarea selectivă a aparatului locomotor), dezvoltarea/educarea calităţilor
motrice;
c) formarea şi perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor motrice necesare în viaţă
30
Sub aspect metodic ceea ce se învaţă, într-o "succesiune" sau într-un sistem/ciclu de lecţii sau alte forme de
organizare, constituie teme.
În funcţie de plasamentul din "succesiune" (sistem/ciclu), unităţile pot realiza:
- însuşirea primară;
- consolidarea;
- perfecţionarea;
- verificarea
TIPURI DE ÎNVĂŢARE MOTRICĂ:
a) După modul în care se administrează "experienţa umană" care urmează să fie însuşită:
a.1. învăţarea de tip euristic:
• învăţarea problematizată;
• învăţarea prin descoperire;
a.2. învăţarea programată. reglată de, feed-back-ul fiecărei unităţi din ciclul tematic;
a.3. învăţarea algoritmică (pentru situaţiile tipice);
a.4. învăţarea prin modelare (modele operaţionale - mai ales);
a.5. învăţarea independentă (mai ales la vârste mai mari).
b) După modul de abordare a deprinderilor motrice:

b.1. învăţare globală (recomandată, de majoritatea specialiştilor, pentru deprinderile simple);
b.2. învăţare parţială sau analitică (recomandată pentru deprinderile complexe şi, unde se poate începe
învăţarea, la alegerea specialistului: cu faza fundamentală a deprinderii respective, cu faze pregătitoare sau
cu faza finală).
c) După tipul de învăţare a deprinderilor motrice:

c.1. învăţare intensivă. atunci când se abordează o singură temă din deprinderile motrice în aceeaşi
activitate;
c.2. învăţare extensivă, atunci când se abordează două sau mai multe teme din deprinderile motrice în
aceeaşi activitate.
Psihologia prezintă următoarele patru faze:

a) faza iniţială. a "orientării şi familiarizării" cu acţiunea: se ia cunoştinţă de structura acţiunii, de
mecanismul său de bază; se intuiesc principalele elemente componente şi se fac primele execuţii;
b) faza însuşirii fiecărui element al acţiunii (deprinderii) respective, punându-se accent pe elementul sau
elementele "cheie";
c) faza unificării elementelor componente ale acţiunii (deprinderii) în cadrul unor execuţii integrale;
d) faza automatizării: deprinderea se exersează în condiţii cât mai variate.
Fiziologia prezintă următoarele trei faze:
a) faza mişcărilor inutile grosolane, nediferenţiate şi lipsite de coordonare;
b) faza mişcărilor în concordantă cu scopul acţiunii. dar realizate prin contracţii excesive, prin încordări
puternice. Dispar mişcările inutile, inhibiţia crescând ca intensitate. Se realizează o coordonare mai bună
între cele două sisteme de semnalizare. Comenzile sunt încă delimitate imprecis. Tonusul muscular este prea
ridicat, jar contracţiile musculare au intensitate exagerată;
c) faza formării propriu-zise şi a stabilizării deprinderii motrice; se întăreşte stereotipul dinamic. Execuţia se
concentrează precis în zonele interesate.
Metodica descrie urmatoarele etape in formarea deprinderilor motrice:

ETAPE IN FORMAREA DEPRINDERILOR MOTRICE:
1. Etapa initierii ;
2.Etapa consolidării ;
3.Etapa perfecţionării
1. ETAPA INITIERII
Obiective:
- formarea unei reprezentări clare asupra deprinderii.
31
- formarea ritmului general de execuţie cursivă a deprinderii
- preîntîmpinarea sau corectarea greşelilor tipice de execuţie
Caracteristicile exersării:
- abordarea analitică a deprinderii
- folosirea preponderent a explicaţiei, demonstraţiei
- predomină volumul efortului
2.ETAPA CONSOLIDĂRII DEPRINDERILOR MOTRICE

Obiective:
- realizarea tehnicii de execuţie, în concordanţă cu caracteristicile spaţiale, temporale şi dinamice optime
- întărirea legăturilor temporale
- corectarea greşelilor individuale
- exersare în condiţii relativ constante, standardizate
- se creează premisele unei exersări în condiţii variabile
- creşte intensitatea efortului, autocontrolul execuţiei
3. ETAPA PERFECŢIONĂRII DEPRINDERILOR MOTRICE

Obiective:
- creşterea numărului variantelor de execuţie a fiecărei deprinderi
- executarea unor combinaţii tehnice, sau alte înlănţuiri de elemente
- asigurarea premiselor pentru trecerea la priceperile motrice
- exersarea în condiţii cât mai variate, apropiate de practica competiţională
- exersarea unor legări de elemente, sau scheme tehnico-tactice
- creşte complexitatea efortului
Dragnea A. descrie patru etape ale formării deprinderilor motrice, şi anume:

1. etapa informării şi formării imaginii mentale, sau a configuraţiei spaţiale a mişcării (cognitivă);
2. etapa mişcărilor grosiere sau insuficient diferenţiate;
3. etapa consolidării mişcării, a coordonării fine;
4. etapa perfecţionării şi supraînvăţării.
TRANSFERUL ŞI INTERFERENTA ÎN ÎNVĂŢAREA MOTRICĂ.

În procesul de formare a deprinderilor motrice pot fi întâlnite două fenomene, transferul şi interferenţa, cu
implicaţii asupra calităţii însuşirii informaţiei.
TRANSFERUL defineşte influenţa pozitivă exercitată de o deprindere anterior formată, asupra
procesului de formare a unei deprinderi noi. De exemplu, stăpânirea la nivel corespunzător a tehnicii de
realizare a driblingului, se repercutează pozitiv asupra însuşirii aruncării la coş din dribling, prin scurtarea
timpului de învăţare, dar mai ales prin faptul că atenţia elevului poate fi concentrată în special pe momentul
aruncării.
INTERFERENŢA desemnează influenţa negativă exercitată de o deprindere deja însuşită, asupra
procesului de formare a unei deprinderi noi. Ca exemplu, planificarea în acelaşi timp a săriturii în
lungime cu elan şi a săriturii în înălţime, poate îngreuia procesul de învăţare, având în vedere aspectele
diferenţiate în ceea ce priveşte tehnica de realizare a fazelor de elan, bătaie-desprindere, zbor şi aterizare.
9.CUNOŞTINŢELE DE SPECIALITATE.
DEFINIŢIE:
32
„ reflectarea in constiinţa celor ce practică exerciţii fizice – sub forma unor percepţii, reprezentari,
reguli, principii – a fenomenelor proprii activitaţi de educaţie fizică şi sport, precum şi a
interdependenţei acestora”.
Cunostintele de specialitate:
-sunt de natură teoretică;
-pentru transmiterea lor se prevăd lecţii teoretice sau se transmit în timpul procesului de instruire,
pe cale verbală sau intuitivă;
-au rol în conştientizarea elevilor;
-se referă la întreaga sferă de practicare a exerciţiilor fizice;
-ajută la formarea, consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor motrice şi la
dezvoltarea calităţilor motrice.
TIPURI (CATEGORII) DE CUNOŞTINŢE TEORETICE CARE POT FI TRANSMISE IN

PROCESUL PRACTICĂRII EXERCIŢIIOR FIZICE:
 argumente privind importanţa practicării exerciţiilor fizice;
 denumirile principalelor segmente ale corpului uman, a grupelor musculare şi articulaţiilor;
 elemente privind poziţiile, planurile şi posibilităţile de mişcare ale segmentelor corpului;
 regulamente de practicare a disciplinelor sportive;
 elemente minimale privind efortul de natură psiho- fizică ( parametrii, doyare, etc.) şi ecoul sau la
nivel funcţional ( frecvenţă respiratorie, şi frecvenţă cardiacă);
 reguli privind conceperea, organizarea şi desfăşurarea, în condiţii de eficienţă, a activităţii de
practicare a exerciţiului fizic;
 denumirea elementelor şi procedeelor tehnice, a actiunilor tactice specifice anumitor discipline
sportive;
 reguli de igiena individuală şi colectivă care trebuie respectate înainte, în timpul şi după desfăşurarea
activităţii de eucaţie fizică;
 reguli de nutriţie asociate efortului fizic;
 reguli de alcătuire a complexelor de influenţare selectivă a aparetului locomotor;
 reguli privind mecanismele de executare şi exersare a acţiunilor motrice specifice activităţii
desfăşurate;
 recorduri, performanţe, personalitaţi din lumea sportului;
 elemente de istoria şi filozofia educatiei fizice şi sportului ( olimpism, mişcare olimică, jocuri
olimpice etc.);
 organizarea de întreceri, competiţii sportive etc.
METODOLOGIA FORMARII CUNOŞTINŢELOR DE SPECIALITATE.

Aceste cunoştinţe, se formează de regulă simultan cu procesul de exersare a exerciţiilor fizice.
Metode:
-explicaţia, dialogul, expunerea, convorbirea.
În aplicarea acestor metode trebuie să se ţină cont de :
- categoriile de cunoştinte transmise
- particularităţilor elevilor cu care se lucrează.
- temele şi obiectivele lecţiei
Cerinţe:
- atenţie deosebită utilizării unei terminologii adecvate
- transmiterea unor indicaţii metodice, însoţite de argumente logice, care să ajute subiecţii să înţeleagă
utilitatea anumitor exerciţii, a ordinii şi dezvoltării lor
-valorificarea optimă a timpului alocat lecţiei pentru transmiterea acestor cunoştinţe
Acesete cunoştinţele de specialitate pot fi încuşite şi în afara lecţiei de educaţie fizică, :
dirijat, prin temele pentru acasă pe care le formulează profesorul ( întocmirea de referate cu conţinut
sportiv) sau prin recomandări privind vizionarea sau participarea la anumite competiţii sportive.
spontan; ca urmare a mediatizari fenomenului sportiv
33
10.DEPRINDERILE ŞI PRICEPERILE MOTRICE.
10.1.DEPRINDERILE MOTRICE
DEFINITIE
Sunt acţiuni motrice umane însuşite pe parcursul vieţii individuale (ontogeneză), prin exersare
conştientă şi sistematică.
Se formează/însuşesc atât în practica vieţii (mai ales unele din deprinderile de bază şi utilitar-
aplicative: mers, alergare, transport de obiecte/ "greutăţi", săritură etc.), dar şi în procese instructiv-
educative special organizate, de tip educaţie fizică sau antrenament sportiv (mai ales deprinderile
specifice sporturilor: pase, dribling, rostogoliri, aruncări la poartă sau la coş, şuturi la poartă, lovituri
de atac la volei etc.).
CARACTERISTICI:
-Deprinderile se însuşesc în practica vieţii, mai ales în copilărie, sau în procese de instruire special
organizate ( educaţie fizică, antrenament sportiv etc.).
- Deprinderile motrice se însuşesc prin repetări multiple, care au ca rezultat formarea legăturilor
temporale, a stereotipurilor dinamice, în baza fenomenului fiziologic al conexiunii dintre anumiţi centrii din
scoarţa cerebrală.
- Se caracterizează printr-o rapidă şi eficientă aferentaţie inversă, care permite corectarea pe moment a unor
inexactităţi;
- Sunt condiţionate de factori oboectivi şi subiectivi:aptitudini motrice,motivaţia,nivelul instruirii
-Unele elemente sau părţi ale deprinderilor motrice se pot automatiza, ,ceea ce permite economie de
energie nervoasă şi indreptarea atenţiei subiectului cătr rezultatele acţiunii motrice
- Elementele componente ale unei deprinderi se înlănţuiesc logic, depind unele de altele, se combină
raţional.
-Deprinderile motrice sunt unice si ireversibile, adică nici o execuţie nu seamănă cu alta şi elementele
componente se înlănţuiesc într-un singur sens.
Tabel nr. 1 - Caracteristici comparative pricepere elementara - deprindere

Priceperea elementara Deprinderea motrica
Constientizarea situatiei, alegerea celor Constiinta este orientata spre efectul actiunii.
mai
adecvate gesturi.
Miscarile nu sunt coordonate, se depune Include structuri de miscari coordonate
efort inutil (supraîncordare)
Conducerea miscarilor se realizează mai Au la baza capacitatea de diferentiere fina si rapida
ales pe baza informatiilor vizuale/oferite a indicatorilor care constituie elementele
prin demonstraţie, de către un model informationale
demonstratie senzorial-perceptive în dirijarea actiunilor.
Feedbackul este predominant exterior. Rapida si eficienta aferentatie inversa (feedback
interior).
Se poate dezorganiza in lipsa modelului. Stabilitate relativă in conditii variabile; plasticitate.
ETAPELE FORMĂRII DEPRINDERILOR MOTRICE, PRINCIPALELE LOR OBIECTIVE SI

CARACTERISTICI ALE EXERSARII (METODELE DE INSTRUIRE) (GH.CÂRSTEA,2000)
1.Etapa iniţierii în bazele tehnice de execuţie a deprinderii motrice

obiective:
- formarea unei reprezentări clare asupra deprinderii respective, prin explicaţii şi demonstraţii în
mod speciali ( acest obiectiv este identic cu aşa – numita fază de „ formare a imaginii
mentale”:
- formarea ritmului general deexecuţie cursivă a deprinderii motrice respective;
34
- descompunerea deprinderii motrice, dacă este necesar şi posibil, în elemente componente şi
exersarea analitică a acestora;
- preântâmpinarea sau corectarea greşelilor tipice de execuţie.
În această primă etapă predomină volumul efortului fizic.
Caracteristici ale exersării (metodele de instruire) :
- abordarea analitica a deprinderii
- folosirea preponderent a explicatiei, demonstratiei
- predomina volumul efortului;
2.Etapa consolidării deprinderii motric,

obiective:
- realizarea tehnicii de execuţie a deprinderii în concordanţă cu caracteristicile spaţiale,
temporale si dinamice optime;
- întărirea legăturilor temporale prin exersarea deprinderii în condiţii relativ şi predominant
constante, standardizate, fiind create premisele şi pentru executarea acesteia în condiţii variate;
- corectarea, cu prioritate, a greşelilor individuale de execuţie a deprinderii motrice.
În această etapă creşte rolul intensităţii efortului fizic şi al controlului sau autocontrolului nivelului
de execuţie a deprinderii motrice respective.
- exersare în condiţii relativ constante, standardizate
- se creează premisele unei exersări în condiţii variabile
- creşte intensitatea efortului, autocontrolul execuţiei
3.Etapa perfecţionării deprinderii motrice,

obiective:
- largirea variantelor de execuţie a fiecărei deprinderi, prin desăvârţirea procedeelor tehnice
specifice;
- exersarea deprinderii motricecu precădere în condiţii cât mai variate ţi apropiate de cele
întâlnite în prectică, mai ales în cea competiţional – sportivă;
- includerea deprinderii în înlănţuiri de alte deprinderi motrice şi executarea acestor „
combinaţii” cu usurinţă, cursivitate şi eficienţă.
În această etapă intervine şi complexitatea efortului fizic la realizarea obiectivelor propuse. Este
etapa în care se face şi trecerea de la deprinderi la priceperi motrice complexe.
- exersarea în condiţii cât mai variate, apropiate de practica competiţională
- exersarea unor legări de elemente, sau scheme tehnico-tactice
- creşte complexitatea efortului
Clasificarea deprinderilor motrice:

TIPURILE SAU CATEGORIILE DE DEPRINDERI MOTRICE – SE POT STABILI DUPĂ MAI
MULTE CRITERII:
După nivelul automatizării:
- deprinderi motrice elementare, care sunt complet automatizate,desfăşurându-se stereotip (
mers, alergare ,săritură).
- deprinderi motrice complexe, care sunt parţial automatizate. ( jocurile sportive, gimnastică,
sarituri, lupte, aruncări).
După finalitatea folosirii:
- Deprinderi motrice de bază si utilitar- aplicative. Ele sunt folosite, cu precădere, în viaţa
cotidiană dar şi în practicarea unor ramuri sau probe sportive ( mers, alergare, saritură,
aruncare- prindere, târâre, căţărare, escaladare, tracţiune – împingere, transport de greutăţi-
obiecte etc.).
- Deprinderi motrice specifice ramurilor şi probelor sportive.
După nivelul participării sistemului nervos la formarea şi valorificarea deprinderilor:
35
- Deprinderi motrice propriu – zise, care se formează prin repetări stereotipe, efectuate de foarte
multe ori ( gimnastică, patinaj etc.).
- Deprinderi perceptiv- motrice, care sunt influenţate, în formare şi valorificare, de ambianţă (
schi, oină, tir cu talere).
- Deprinderi inteligent motrice, care sunt influenţate, în formare şi valorificare, de partenerii şi
adversarii de întrecere ( box, lupte, judo, scrimă etc.)
TRANSFERUL ŞI INTERFERENŢA ÎN PROCESUL DE FORMARE A DEPRINDERILOR.

Transfer, influenţa pozitivă a deprinderii vechi asupra celei noi
-acest fenomen se produce atunci când elevul înţelege structura noii mişcări şi ajunge să înţeleagă
asemănările dintre deprinderea veche şi cea nouă.
Procesul instructiv-educativ are sarcina de a dezvolta priceperea de a aplica cunoştinţele anterioare în
însuşirea unor noi cunoştinţe şi la formarea unor noi deprinderi.
Aspecte ale transferului în învăţarea motrică:
 trecerea de la exerciţii parţiale la exerciţii integrale;
 trecerea prin generalizare de la o deprindere la alta;
 trecerea unor elemente specifice de la o sarcină motrică la alta, de tip diferit;
 trecerea de la învăţarea mentală la execuţia directă;
 trecerea de la învăţarea senzorio-motrică la execuţia practică;
Interferenţă, influenţă negativă, când procesul nou este împiedicat de cel vechi;
Apare în momentul în care deprinderile învăţate sunt foarte stabilizate şi automatizate.
Cauze ale interferenţei:
 dezvoltare şi pregătire fizică unilaterală; specializare îngustă;
 nivel scăzut al aptitudinilor motrice
 deprinderi greşite sau insuficient consolidate;
 greşeli metodice în organizarea procesului de instruire
Deci dacă influenţa deprinderilor însuşite favorizează accesibilitatea şi însuşirea unei noi deprinderi, atunci
fenomenul îl denumim transfer, iar dacă influeţa defavorizează învăţarea sau consolidarea deprinderi, are o
acţiune negativă, fenomenul poartă numele de interferenţă.
SLĂBIREA ŞI STINGEREA DEPRINDERILOR MOTRICE

Fenomenul se datorează inhibiţiei care acţionează în sensul stingerii legăturilor temporare. Lipsa exerciţiilor,
repetările la intervale mari, produc slăbirea deprinderilor, pierderea preciziei, a uşurinţei de execuţie a
mişcării.
Stingerea completă a deprinderii este un caz rar, sub controlul conştiinţei ele pot fi reactualizate (fiind vorba
de deprindere ca: înotul, schiul, ciclismul, patinajul).
DEPRINDERI MOTRICE DE BAZĂ
MERSUL
-deprindere motrică de bază prin care se realizează în mod deosebit locomoţia umană. Este o acţiune motrică
voluntară, care prin exersare devine involuntar, automat, stereotip.
Mersul constă din dezechilibrări continue prin care corpul se adaptează suprafeţei de sprijin şi mediului
înconjurător păstrând contactul cu suprafaţa pe care se realizează mişcarea şi se poate definii prin alternarea
sprijinului picioarelor pe sol, acţiune prim care se realizează înaintarea.
Unitatea de bază este pasul, el se repetă identic dând mersului caracter ciclic. Termenii folosiţi în legătură
cu mersul: lungimea pasului, distanţa dintre călcâiul aceluiaşi picior între două poziţii identice ale corpului
(la adult , lungimea pasului este de 70-80 cm.), cadenţa, tempoul, numărul de paşi/unitatea de timp ( în
medie 70-80 de paşi/minut), viteza (distanţa parcursă/unitatea de timp, în medie 4 km./oră).
Mersul influenţează funcţia respiratorie şi cea circulatorie.
Timpii mersului:
1. Sprijin dublu;
2. Primul sprijin unilateral: semipasul posterior, momentul verticalei, semipasul anterior;
36
3. Al doilea sprijin dublu;
4. Al doilea sprijin unilateral (după Duchroquet).
Mersul are mari variaţii individuale în funcţie de ereditate, vârstă, greutate de transportat, felul încălţămintei.
Poziţia corpului în timpul mersului poate fi o caracteristică individuală. În mers capul şi trunchiul suferă o
deplasare verticală de 4-5 cm., deplasare determinată de momentul verticalei şi dublului sprijin şi o
deplasare frontală de 4-5 cm.. Contactul cu solul se face cu talonul (călcâiul), trunchiul este drept, capul în
prelungire, braţele se mişcă liber, alternativ, înainte - înapoi şi invers, fiind coordonate cu mişcarea
picioarelor.
Greşeli:
 Mers rigid, băţos;
 Mers săltat, cu balans exagerat pe verticală;
 Mers legănat, cu balans exagerat pe orizontală;
 Mers târşit, nu se ridică piciorul suficient în timpul fazei de pendulare;
 Mers în” buestru”, lipsa coordonării mişcării braţelor cu cea a picioarelor;
 Mers cu vârfurile exagerat în afară sau exagerat spre interior.
Variante:
 Mersul liber fără cadenţă;
 Mersul în cadenţă, pasul de manevră, pasul de front (marş);
 Mers gimnastic;
 Mers pe vârfuri, călcâie, partea internă, externă a labei piciorului;
 Mers în ghemuit (mersul piticului);
 Mers fandat (mersul uriaşului);
 Mers cu ridicarea alternativă a unui genunchi la piept (mersul berzei);
 Mers cu pendularea gambei înainte;
 Mers cu sprijinul palmelor pe sol şi picioarele întinse (mersul elefantului);
 Mers cu pas alăturat, încrucişat;
 Mers cu spatele pe direcţia de deplasare.
În lecţia de educaţie fizică, mersul este prezent în toate momentele acesteia dar pentru a creşte atractivitatea
acestuia se utilizează deplasarea în figuri: zigzag, şerpuit, spirală, buclă închisă şi deschisă, opt.
Deplasare şerpuită Deplasare în zigzag Deplasare în opt
Buclă deschisă Buclă închisă
Indicaţii:
37
 Mersul se poate executa cu diferite poziţii şi mişcări ale braţelor;
 Ritmul mersului diferă în funcţie de structura variantei alese;
 Se adoptă diferite formaţii în funcţie de varianta utilizată;
 În timpul deplasării pot fi combinate mai multe variante de mers.
ALERGAREA
Deprindere motrică de bază, elementară, care asigură o deplasare mai rapidă prin acţiunea coordonată a
musculaturii membrelor inferioare şi superioare. În timpul alergării se succed fazele de sprijin şi zbor.
Fazele alergării:
1. Faza de sprijin unilateral ;
2. Faza de zbor ;
3. Faza de sprijin unilateral pe celălalt picior.
La fel ca la mers şi la alergare apar oscilaţii pe verticală şi orizontală. Importantă în timpul alergării, este
poziţia corpului iar ritmul şi amplitudinea alergării sunt influenţate de intensitatea acesteia. În timpul
alergării, un rol deosebit îl are coordonarea actului respirator cu pasul.
Alergarea ca deprindere motrică de bază reprezintă « startul » în formarea deprinderilor specifice probelor de
alergare.
Greşeli :
 Alergarea îngenunchiată, fără terminarea impulsiei;
 Alergarea cu accentuarea balansului corpului;
 Orientarea greşită a labei piciorului în timpul alergării;
 Poziţia greşită a trunchiului;
 Mişcarea greşită a braţelor, încrucişare, braţe întinse.
Variante:
 Alergare cu genunchii sus;
 Alergare cu pendularea gambelor pe coapsă, alergarea cu pendularea gambelor
înainte;
 Alergare cu paşi încrucişaţi;
 Alergare cu spatele pe direcţia de deplasare.
Alergarea este prezentă în lecţie, în toate momentele ei. Este elementul care asigură manifestarea spiritului
de întrecere în desfăşurarea ştafetelor, parcursurilor aplicative şi nu în ultimul rând este esenţa jocurilor de
mişcare.
Indicaţii :
 În faza de învăţare a alergării se utilizează tempo-uri moderate, se folosesc corectările
urmărind realizarea unei alergări cu caracter relaxat.
 Se cere o atenţie deosebită la coordonarea ritmului respirator cu ritmul paşilor.
 Se pun în mod progresiv duratele, distanţele, numărul de repetări;
 Prin utilizarea unor formaţii variate şi deplasările în figuri, se asigură alergării un caracter
atractiv.
SĂRITURA
Deprindere motrică de bază, naturală, cu larg caracter aplicativ, care constă în desprinderea corpului de pe
sol prin propulsie, efectuând un zbor ce poate avea diferite traiectorii.
Are un rol în stimularea marilor funcţiuni, asigură excitabilitatea S.N.C., asigură tonicitate şi troficitate
musculaturii, asigură întărirea sistemului osteo-ligamentar, educarea percepţiilor spaţio-temporale.
Intervine în educarea/dezvoltarea aptitudinilor motrice: viteză, forţă, putere, îndemânare, rezistenţă.
Determină formarea unor trăsături de caracter :voinţă, hotărâre, curaj.
Săritura este o deprindere cu caracter aciclic şi se compune din următoarele faze :
38
1. Elan ;
2. Bătaie-desprindere ;
3. Zbor,
4. Aterizare.
Greşeli care apar în funcţie de fazele săriturii:
 Elan insuficient de energic;
 Impulsie slabă;
 Lipsa coordonării elanului cu bătaia ;
 Coordonarea slabă a segmentelor corpului în timpul zborului,
 Poziţie rigidă la aterizare.
Variante :
 Sărituri libere, în care zborul este continuu;
 Sărituri cu sprijin, în care zborul este întrerupt de aşezarea pentru scurt timp a mâinilor pe sol.
 Sărituri ca mingea, cu desprindere pe două picioare şi aterizare pe două sau pe un picior, cu
desprindere pe un picior şi aterizare pe două sau pe un picior.
 Sărituri succesive ca mingea, pe loc, sau cu deplasare pe diferite direcţii.
 Sărituri la coarda scurtă sau lungă, individual, pe perechi, în trei sau în grup.
 Sărituri pe aparate, sărituri cu bătaie pe o suprafaţă mai înaltă.
 Sărituri în adâncime.
 Săritura în lungime de pe loc.
 Pasul săltat.
 Pasul sărit.
Pentru aceste variante apar următoarele greşeli:
 Pentru săriturile ca mingea : nu se respectă ritmul, la săriturile pe loc nu se aterizează pe
acelaşi loc, poziţii incorecte ale trunchiului, aterizare rigidă, lipsa de coordonare a
segmentelor.
 Pentru săriturile cu coarda: mânuire greşită a corzii, lipsa coordonării mişcării corpului cu
mişcarea corzii.
Se utilizează în partea pregătitoare şi fundamentală a lecţiei de educaţie fizică.
Indicaţii:
 Pe tot parcursul învăţării se va insista asupra corectitudinii execuţiei;
 Săriturile se pot utiliza în ştafete, parcursuri dar numai după ce au fost corect însuşite;
 Pentru învăţare pot fi utilizate şi jocurile de mişcare bazate pe sărituri.
 La săriturile mai dificile profesorul trebuie să asigure condiţii de securitate copiilor, pentru a preveni
accidentările;
 Aparatele utilizate trebuie verificate înainte de a fi folosite;
 În învăţare se începe cu însuşirea aterizării (în gimnastică);
Pentru a spori eficacitatea acţiunilor se pot utiliza repere vizuale.
ARUNCAREA ŞI PRINDEREA
Două deprinderi motrice de bază care trebuie abordate împreună întrucât cea de a doua nu se poate
efectua decât dacă există prima. Ambele au o mare aplicativitate în viaţa de zi cu zi.
Asigură tonicitate şi troficitate musculaturii întregului corp, întăresc articulaţiile implicate, determină
dezvoltarea mobilităţii articulare, coordonarea, precizia, solicită intens analizatorii: vizuali, auditivi, tactili şi
influenţează pozitiv manifestarea celorlalte aptitudini motrice ca: viteză, forţă, putere, rezistenţă.
Aruncarea este o acţiune motrică prin care, obiecte de diferite mărimi, forme, greutăţi sunt proiectate
în spaţiu prin contracţie musculară.
Prinderea este acţiunea motrică prin care se interceptează şi se reţin anumite obiecte aflate în mişcare.
Prinderea se poate efectua cu ajutorul membrelor superioare şi cu cele inferioare.
Fazele aruncării:
1. Poziţia iniţială, elan;
2. Faza de aruncare (mişcarea segmentelor şi a trunchiului), eliberarea obiectului;
3. Faza finală, restabilirea.
Fazele prinderii:
39
1. Faza de aşteptare;
2. Faza de întâmpinare, mâinile iau contact cu obiectul;
3. Faza de amortizare;
4. Faza de reţinere.
Reuşita aruncării şi prinderii depinde de: priza, modalitatea prin care obiectul este ţinut, susţinut, apucat, sau
sprijinit; coordonarea mişcărilor, aprecierea corectă a distanţei de aruncare, alternarea judicioasă a
contracţiei cu relaxarea.
Greşeli:
Aruncarea:
 Priza defectuoasă;
 Folosirea în exclusivitate a forţei braţelor;
 Proiectarea obiectelor pe unghiuri ne adecvate;
 Scăparea obiectelor;
Prinderea:
 Adoptarea unei poziţii greşite a palmelor;
 Teama de obiect;
 Lipsa fazei de întâmpinare;
 Lipsa de apreciere corectă a distanţei şi vitezei obiectului;
 Lipsa coordonării mişcării braţelor cu mişcarea întregului corp.
Tipuri de aruncare
 Aruncare azvârlită, este aruncarea care se face cu mişcare rapidă şi energică (biciuirea), concretizată
în proiectarea energică a braţului din poziţia întins înapoi spre înainte, se poate realiza de pe loc, din
deplasare, din diferite poziţii, cu diferite obiecte (aruncare azvarlita la distanta, la tinta, la partener – de
pe loc si din deplasare)
 Aruncarea lansată, se caracterizează prin aceea că , priza se face de regulă susţinând sau ţinând
obiectul de jos sau din lateral, propulsia se realizează printr-un balans premergător realizat cu braţele
întinse, poziţie care se păstrează şi în momentul eliberării obiectului. Se execută cu o mână, cu două
mâini, de pe loc, sau din deplasare (aruncare lansata, cu o mana – din lateral, pe deasupra capului, de
jos, prin rostogolire - la distanta, la tinta, la partener – de pe loc si din deplasare; aruncare lansata, cu
doua maini– inainte, inapoi - din lateral, pe deasupra capului, de jos, prin rostogolire - la distanta, la
tinta, la partener).
 Aruncarea împinsă, se caracterizează prin faptul că obiectul se menţine pe palmă, cu braţele îndoite,
propulsia se realizează prin extensia energică a braţului de aruncare. Se realizează de pe loc, din
deplasare, cu o mână sau cu două mâini, pe diferite direcţii, la distanţă, la ţintă sau partener (aruncare
impinsa la distanta, in sus, la tinta, la partener –cu o mana, cu doua mini - de pe loc si din deplasare)
Variante de prindere:
 Prindere cu o mână;
 Prindere cu două mâini;
În lecţia de educaţie fizică aruncare şi prinderea pot fi folosite în toate părţile ei, în funcţie de obiectivele
urmărite.
Îndicaţii:
 Pentru a fi eficiente, aceste deprinderi trebuie executate cu un număr mare de repetări;
 În etapa de învăţare un rol important îl are demonstraţia şi explicaţia fenomenului respectiv,
distanţele şi greutatea obiectelor cu care se realizează aruncarea;
 Pentru a se evita accidentările se recomandă folosirea formaţiilor de lucru largi şi a comenzilor;
Pentru consolidarea acestor deprinderi se folosesc jocurile de mişcare, ştafetele şi parcursurile aplicative.
DEPRINDERI MOTRICE APLICATIV-UTILITARE
TÂRÂREA
40
deprindere motrică, aplicativ-utilitară, reprezentând forma de deplasare pe orizontală a corpului pe suprafaţa
de sprijin, deplasare realizată cu ajutorul braţelor şi a picioarelor.
- este un procedeu de deplasare natural pentru nou născut iar apoi perfecţionat de adult
corespunzător cerinţelor vieţii;
- serveşte pentru deplasări în spaţii reduse ca înălţime, sau pe sub diferite obstacole;
- se utilizează pentru dezvoltarea/educarea aptitudinilor motrice: F. R. Î; pentru educarea unor
trăsături de caracter;
- se poate utiliza pentru corectarea atitudinilor deficiente ale coloanei;
- târârea şi variantele ei sunt prezente în conţinutul curriculei;
Greşeli:
 tehnică greşită; insuficientă împingere din braţe şi picioare;
 insuficientă forţă;
 lipsă de coordonare, efectuarea mişcărilor cu braţul şi piciorul de aceeaşi parte;
 ridicarea bazinului prea sus;
 necorelarea actului respirator cu ritmul de deplasare;
 nu se acţionează suficient cu picioarele (acţiunea dc împingere)
Variante:
 târâre pe antebraţe şi genunchi;
 târâre pe o parte;
 târâre joasă;
 târâre pe antebraţe şi picioare apropiate (ghemuit);
 târâre pe abdomen fără braţe şi picioare;
 târâre pe spate;
 târâre cu transport de obiecte sau persoane;

LOCUL în lecţie: în partea fundamentală, în funcţie de obiectivele propuse;
Indicaţii:
 se execută târârea numai pe suprafeţe netede, lucioase, curate;
 în etapa de învaățare, se execută în tempo lent, insistându-se pe coordonarea mişcării braţelor cu cea a
membrelor inferioare;
 pentru ca târârea să se execute corect şi să fie eficientă se utilizează limitatorii metodici: sfori, şipci,
bastoane, diferite aparate;
 Dezvoltarea efortului se realizează prin mărirea sau micşorarea distanţelor parcurse, greutatea obiectelor
transportate, realizarea ei lentă sau sub formă de întrecere.
 pentru însuşirea târârii se pot utiliza jocurile de mişcare iar pentru consolidare şi generalizarea
cunoştinţelor se utilizează parcursurile aplicative şi ştafetele.
CĂŢĂRARE / ESCALADARE
Căţărarea, este o deprindere motrică utilitară , ce constă dintr-o urcare cu ajutorul mâinilor şi a picioarelor
pe diferite aparate, obstacole naturale înalte. Căţărarea se poate efectua la frânghie verti-cală sau orizontală, pe
prăjină, pe scara fixă, banca de gimnastică înclinată sau pe diferite obiecte din natură: copaci, stâlpi, garduri ctc.
Escaladarea, este o deprindere complexă, ce presupune depăşirea unor obstacole mai înalte.
Cele două deprinderi se prezintă simultan, contribuind la dezvoltarea aptitudinilor motrice: F. R.Î. şi la
educarea unor trăsături de caracter: curaj, voinţă, întrajutorare;
Căţărarea se poate realiza la: scara fixă, bârnă, scara marinărească, frânghie, prăjină, ladă, cal, copac, stâlp,
portic;
Escaladarea se poate realiza la: ladă, cal, bârnă, capra, scara obişnuită, gard, trunchi de copac;
Greşeli:
CAȚĂRARE
 neînsuşirea mecanismului de bază a mişcării;
 insuficienta coordonare a mişcării braţelor cu cea a picioarelor;
41
 mişcări limitate din lipsă de forţă.
ESCALADARE
 insuficienta coordonare a mişcărilor braţelor şi picioarelor;
 abordarea obstacolului fără a respecta tehnica dc execuţie indicată;
 asumarea unui risc ce depăşeşte posibilităţile executantului;
 nu se acordă atenţie şi la coborârea de pe obstacole;
 lipsa curajului
Variante:
Catarare
 căţărare la scara fixă, prin procedeul braţ şi picior opus, braţ şi picior de aceeaşi parte; căţărare din
atârnat; căţărare cu îngreuiere;
 căţărare cu spatele la scara fixă
 căţărare la frânghia verticală în atârnat mixt, în doi sau trei timpi; în atârnat;
 căţărare la frânghia orizontală;
Escaladare
 escaladare cu apucare
 escaladare cu sprijin şi păşire pe obstacol
 escaladare cu încălecarea obstacolului
 escaladare cu apucare şi sprijin pe şezută
 escaladare cu apucarea şi rularea pe piept şi abdomen
 escaladare cu apucare, sprijin şi păşire pe obstacol
 escaladare peste doua banci cu o minge in mană
LOCUL deprinderilor în lecţie: se utilizează în partea introductivă, sub forma jocurilor de mişcare şi în
partea fundamentală.
Indicaţii METODICE:
CĂȚĂRARE
- căţărările se învaţă mai întâi pe banca de gimnastica, scara fixă, cu braţele şi picioarele;
- înaintea începerii exersării se va verifica stabilitatea agăţării obiectelor pe care se execută căţărarea;
- spaţiul pe care se aterizează la coborâre se va asigura cu saltea;
- în prealabil se va acţiona pentru dezvoltarea forţei, cu precădere a 1 rilor musculare scapolo-
humerale, braţelor şi picioarelor;
- se va evita blocarea respiraţiei pe timpul căţărării;
- se va efectua relaxarea alternativă a segmentelor angrenate în efort.
- pentru consolidare se poate utiliza cu eficienţă sporită, metoda problematizării
ESCALADARE
 escaladările se învaţă în ordinea: cu apucare/sprijin şi păşire pe aparat (obstacol), cu apucare şi
încălecarea obstacolului, cu apucare şi rulare în aşezat, cu apucare şi rulare pe piept (abdomen);
 înaintea începerii exerciţiilor de escaladare, profesorul trebuie să verifice starea aparatelor şi stabilitatea lor;
 se vor lua măsurile necesare pentru sprijin şi asigurarea aterizării pe suprafeţe moi;
 exersările se vor începe cu efectuarea descompusă lentă a mişcărilor, înălţimea obstacolelor fiind mică,
dându-se explicaţii individualizate, şi realizând demonstraţii;
 gradarea înălţimii aparatelor se va face cu prudenţă.
 aceste deprinderi se introduc în ştafete şi parcursuri, când sunt bine însuşite;
 pentru consolidare se poate utiliza cu eficienţă sporită, metoda problematizării
TRACŢIUNE / ÎMPINGERE
TRACŢIUNEA - Această deprindere implică în conţinutul ei o acţiune de depla-sare prin tragere, a unui obiect
sau partener, fără a-1 ridica de pe sol. Implică angajarea muşchilor flexori a corpului, priza realizându-se prin
apucare.
42
Greşeli:
- insuficienta cunoaştere a tehnicii de execuţie;
- consituirea perechilor, cu talie şi greutate diferite;
- lipsa de acţiune simultană în cadrul activităţilor în grup;
- dozarea necorespunzătoare a efortului;
- lipsa de relaxare şi refacerea actului respirator după eforturi scurte de intensitate maximă;
prelungirea prea marc a duratei de tracţiune.
Variante:
 tracţiuni executate individual- Tracţiuni la bara fixă
 tracţiuni executate pe perechi – ex.Tracţiuni concomitente de un baston vertical
 tracţiuni executate în grup - Tracţiuni la frânghie, echi-pele dispuse faţă în faţă.
LOCUL în lecţie: în partea pregătitoare şi în cea fundamentală;
Indicaţii:
 în realizarea acestor deprinderi important este sprijinul tălpilor pe sol, pentru mărirea suprafeţei de
sprijin;
 se vor utiliza obiecte şi aparate cu dimensiuni şi greutăţi care pot fi învinse de copii;
 formarea perechilor în mod echilibrat;
 stabilirea distanţelor care se parcurg;
 instruirea elevilor cu privire la efectuarea actului respirator;
 priza şi modalităţile de lungire a acesteia.
 se pot aplica sub formă de joc, ştafete, parcursuri aplicative, folosind întrecerea.
Împingerea - Această deprindere constă dintr-o activitate de deplasare a unui obiect sau persoane fără a fi
ridicate de la sol. Implică angajarea musculaturii extensoare a corpului, priza pe obiect făcându-se prin
apucare sau sprijin.
Aceste deprinderi, contribuie la dezvoltarea aptitudinilor motrice şi la educarea trăsăturilor de caracter,
dârzenie, curaj, voinţă, spirit competitiv, conlucrare între elevi.
Greşeli:
- insuficienta cunoaştere a tehnicii de execuţie;
- constituirea perechilor inegal din punct de vedere al gabaritului;
- opoziţia exagerată a partenerului;
- efectuarea împingerii pe distanţe prea mari;
dozarea incorectă a efortului şi blocarea actului respirator.
Variante:
 impingeri executate individual
 impingeri executate pe perechi
 impingeri executate în grup
LOCUL în lecţie: în partea pregătitoare şi în cea fundamentală;
Indicaţii:
- se va începe exersarea prin împingerea unor obicctc uşoare;
- se va acţiona pentru pregătirea forţei;
- însuşirea poziţiei corecte a corpului;
- se va alterna efortul cu odihna;
- se va adapta actul respirator la calitatea efortului depus.
RIDICARE ŞI TRANSPORT DE GREUTĂŢI
43
Sunt deprinderi frecvent utilizate în activitatea cotidiană. Implică acţiunea întregului corp, iar efectuarea
greşită a acestora pot determina leziuni la nivelul coloanei vertebrale (zona lombară), leziuni ale
articulaţiilor, muşchilor.
Aşa după cum arată şi denumirea sa, această acţiune implică două momente:
- priza şi ridicarea obiectului;
- transportul acestuia.
Această deprindere are o mare aplicativitate în viaţa cotidiană şi doar spo¬radic în activitatea de educaţie
fizică, când este necesară manipularea aparatelor şi a diverselor materiale sau pentru dezvoltarea calităţii
motrice de forţă.
Transportul se poate realiza individual sau în grup, înainte, lateral sau cu spatele, obiectele sau partenerii pot
fi transportaţi prin susţinere cu unul sau ambele braţe, în apropierea şoldului, pe braţe, pe umeri, în spate sau
chiar pe cap (când este implicat şi echilibrul).
Acest exerciţiu contribuie la dezvoltarea forţei şi a forţei în regim de rezistenţă. La acţiunea de transport
participă, în diferite proporţii, întreaga musculatură a corpului.
Greşeli:
- priza incorectă la obiect;
- constituirea incorectă a perechilor, ca posibilităţi şi gabarit;
- deplasarea rapidă şi necorelată cu mişcarea partenerilor;
- instabilitatea unor aparate (cutiile de ladă);
- greutatea prea marc a obiectului transportat;
- se transportă pe distanţe prea mari;
- nu există simultaneitate la ridicarea şi desprinderea obiectului transportat.
Variante:
 ridicare şi transport individual;
 ridicare şi transport în perechi;
 ridicare şi transport în grup;
Se pot transporta:
- obiecte de diferite mărimi şi greutăţi;
- aparate;
- persoane;
- mobilă;
Obiectele pot fi: menţinute, susţinute cu unul sau ambele braţe, pe cap, pe umăr, pe piept, sub braţ, pe şold,
pe spate; unele au primit chiar denumiri ca: “ scăunelul”, “coşuleţul”, “patul”, “ targa” ;
LOCUL în lecţie: pe tot parcursul ei.
Indicaţii:
 exerciţiile de transport vor fi judicios gradate ca dificultate (greutate) co¬relate cu vârsta, sexul şi
dezvoltarea fizică a elevilor;
 foarte important este explicarea prizei corecte asupra obiectelor sau par¬tenerilor, menţinând atât la
ridicare, cât şi pe parcursul transportului, coloana vertebrală în poziţie verticală;
 după efectuarea exerciţiilor de transport se vor executa mişcări compen¬satorii, de relaxare şi respiraţie
profundă;
 poziţia de ridicare a obiectului va fi cu coloana vertebrală dreaptă şi genunchii uşor îndoiţi, după apucare
unul dintre coechipieri va da semnalul de ridicare, de exemplu „şi“, moment când toţi participanţii ridică
concomitent obiectul respcctiv;
 un accent deosebit se va acorda abordării unei atitudini disciplinare per¬fecte, evitându-se
dezechilibrările şi bruscările;
 aceeaşi atenţie se va acorda şi la depunerea obiectelor sau a partenerilor pe sol, interzicându-se aruncarea
lor;
 gradarea efortului se va realiza prin:
 mărirea/micşorarea greutăţilor;
 mărirea/micşorarea distanţelor de transport;
 trecere peste unul sau mai multe obstacole mici
 ridicările şi transportul în grup se realizează pe baza comenzilor;
44
 variantele de ridicare şi transport se execută de 5-6x;
 la transportul în grup a unor obiecte lungi sprijinite pe umeri, cap, braţe, de asupra capului, elevii vor fi
aşezaţi în coloană, după înălţime.
ECHILIBRUL
Unii autori consideră echilibrul o componentă a capacităţii coordinative, manifestată prin sensibilitatea
simţului chinestezic, alţi autori îl consideră deprindere motrică.
Echilibrul se defineşte prin: modalitatea prin care se asigură păstrarea stabilităţii corpului în diferite poziţii
sau acţiuni motrice.
Rol deosebit în realizarea echilibrului îl are aparatul vestibular care informează sistemul nervos central
asupra gradului de stabilitate a corpului.
În viaţă, echilibrul este solicitat începând de la mers şi până la cele mai banale activităţi casnice.
Forme de manifestare:
 menţinerea echilibrului în poziţii statice cu sprijin redus;
 menţinerea echilibrului în acţiuni dinamice (echilibrul dinamic);
Gradarea exerciţiilor de echilibru:
 reducerea suprafeţei de sprijin, a punctelor de sprijin;
 modificarea poziţiilor segmentelor corpului;
 creşterea complexităţii mişcărilor;
 creşterea înălţimii;
 utilizarea unor obiecte ce pot fi: menţinute, purtate, manevrate;
LOCUL în lecţie: prezent pe tot parcursul lecţiei;
Indicaţii:
 ca suprafeţe înguste pot fi utilizate: bârna, bănci, ţevi, buşteni, borduri, cărămizi;
 modalităţi de echilibrare: îndoirea genunchilor, coborârea centrului de greutate; mărirea suprafeţei de
sprijin; mişcări compensatorii cu braţele; orientarea privirii înainte;
 pentru a compensa frica se execută mişcări cu ajutor direct sau verbal;
 se pot efectua sub formă de joc, ştafete, parcursuri;
Greşeli posibile:
 lipsa de concentrare;
 încordarea insuficientă a musculaturii.
PARCURSURILE APLICATIV- UTILITARE
DEFINIŢIE:
Parcursurile aplicative sunt o formă combinată de deprinderi motrice, caracterizate prin diversitatea
instalaţiilor, obiectelor dispuse într-o anumită succesiune, succesiune determinată de scopul urmărit.
Aceste parcursuri sunt mijloace eficiente de realizare a multiplelor sarcini ale educaţie fizice şcolare având
efecte deosebite pe plan psihocomportamental.
CARACTERISTICI:
 pot fi realizate cu colective de toate vârstele; pot fi organizate în orice condiţii;
 contribuie la fixarea şi consolidarea deprinderilor motrice de bază, aplicative şi cele specifice diferitelor
ramuri sportive; se poate realiza o interdependenţă între deprinderi;
 au valoare aplicativă, formativă şi prezintă o atractivitate deosebită; rolul formativ al parcursurilor se
evidenţiază în momentul în care profesorul valorifică posibilităţile fiecărui elev, cultivă atitudinea
participativă a tuturor elevilor, dezvoltă voinţa, disciplina, perseverenţa, încrederea în forţele proprii, dorinţa
de autodepăşire, autocontrolul;
 determină o participare emoţională a elevilor;
 permite organizarea în forme de întrecere( ştafetă, torent);
În realizarea parcursurilor aplicative trebuie îndeplinite anumite cerinţe organizatorice şi metodice.
45
CERINŢE ORGANIZATORICE:
- respectarea particularităţilor colectivului de elevi: vârstă, sex, nivel de pregătire;
- stabilirea sarcinilor parcursurilor în funcţie de obiectivele urmărite în lecţie: 1-2 deprinderi pentru
învăţământul preprimar, 2-3 deprinderi pentru cel primar;
- gradarea judicioasă a efortului; se stabileşte raportul dintre volum şi intensitate; se recomandă mărirea
progresivă a efortului prin mărirea mai întâi a volumului şi apoi a intensităţii;
- controlul în permanenţă a stării de funcţionare a aparatelor şi instalaţiilor folosite, asigurarea locului de
aterizare cu saltele pentru sărituri şi escaladări.
CERINŢE METODICE:
- exerciţiile utilizate în parcursul aplicativ trebuie să fie cunoscute;
- trebuie alternate elementele dinamice cu cele mai puţin dinamice; alternarea celor dificile cu cele mai
uşoare;
- asigurarea unei încălziri specifice înaintea începerii parcursului;
- evitarea folosirii unor structuri dificile la sfârşitul parcursului;
- parcursurile se por schimba cât mai des, fie prin introducerea unor aparate noi, fie prin modificarea
funcţionalităţii aparatelor existente şi a exerciţiilor;
- controlul permanent al adaptării la efort prin înregistrarea F.C.
POSIBILITĂŢI DE DOZARE PRIN REGLAREA:
- lungimii traseului, repetarea acestuia (minim 3x);
- numărului de obstacole, caracterul acestora, înălţimea acestora;
- elemente de îngreuiere;
- vitezei de deplasare;
PROCEDEELE DE ORGANIZARE A PARCURSURILOR
ale parcursurilor sunt dependente de condiţiile materiale, în sală sau în aer liber:
- grupe paralele;
- bandă rulantă (continua);
- torent;
LOCUL PARCURSURILOR APLICATIVE ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ:
- în partea pregătitoare: în momentul de pregătire a organismului pentru efort, sub forma unor parcursuri
uşoare, scurte, cu obstacole joase; trebuie să vizeze dezvoltarea fizică armonioasă;
- în partea fundamentală, atât pentru consolidarea deprinderilor motrice cât şi pentru dezvoltarea
aptitudinilor motrice;
- în partea de încheiere: în momentul de revenire a organismului parcursurile vor avea un tempo lent cu
caracter de destindere şi relaxare;
RELATIA INTRE PRICEPERI MOTRICE ELEMENTARE, DEPRINDERI MOTRICE SI

PRICEPERI MOTRICE COMPLEXE
1.
- Priceperi mortice elementare – sunt mişcări efectuate conştient prin alegerea celor mai adecvate
gesturi motrice în raport cu situaţia dată.
- Deprinderile motrice – sunt mişcări automatizate în care conştiinţa este orientată spre efectele
acţiunii.
- Priceperile motrice complexe – sunt mişcări efectuate conştient prin valorificarea pe plan
superior a abilităţilor motrice şi intelectuale pentru rezolvarea eficientă a unor acţiuni întreprinse
în condiţii schimbătoare sau chiar dificile.
2.
- Priceperi mortice elementare - mişcările simple efectuate în condiţiile iniţiale ale învăţării sunt
coordonate pe baza experienţelor motrice însuşite anterior
- Deprinderile motrice – sunt alcătuite din structuri de mişcări coordonate efectuate în condiţii
standard
- Priceperile motrice complexe – mişcările sunt coordonate pe baza schemelor operaţionale
elaborate mental prin valorificarea superioară a cunoştinţelor şi experienţelor anterioare efectuate
în condiţii noi
3.
46
- Priceperi mortice elementare – secvenţele motrice se învaţă mai repede datorită experienţelor
motrice mai bogate
- Deprinderile motrice – constau dintr-o succesiune logică de secvenţe motrice însuşite în
procesul învăţării
- Priceperile motrice complexe – secvenţele motrice sunt efectuate prin luarea unor decizii în
folosirea unei variante eficiente alese din mai multe posibile
4.
- Priceperi mortice elementare – controlul mişcărilor sunt prepoderent realizate prin feedback –
ul exterior
- Deprinderile motrice – controlul mişcărilor se efectuează pe baza feedback-ului interior
- Priceperile motrice complexe – controlul mişcărilor se efectuează atât pe baza feedback-ului
interior cât şi cel exterior
5.
- Priceperi mortice elementare – au stabilitate cât timp persistă modelul
- Deprinderile motrice – au stabilitate când condiţiile în care se desfăşoară nu se schimbă
- Priceperile motrice complexe – au stabilitate relativă şi se pot reorganiza rapid la factorii
perturbatori ce apar când se desfăşoară în condiţii variabile (prin plasticitatea sistemului nervos
central)
10.2.PRICEPERILE MOTRICE
Cuvântul provine din latinescul percipere = îndemânare, iscusinţă
DEFINITIE:
Priceperile motrice denumite şi “abilitati” sunt actiuni motrice insusite in ontogeneza umana, prin
exersare sistemamtica, constand in capacitatea de folosire eficienta a deprinderilor motrice cunoscute
in conditii variabile si neprevazute. Exprima maiestria motrica a indivizilor umani, mai ales in situatii
competitive.
CARACTERISTICI:
- nivelul de manifestare a priceperilor depinde de plasticitatea scoarţei cerebrale;
- sunt componente ne automatizate ale activităţii voluntare;
- priceperile complexe sunt dependente de experienţa motrică anterioară; exprimă măiestrie practică în
condiţii variabile;
Caracteristici comparative pricepere elementara – deprindere
Priceperea elementara Deprinderea motrica

Constientizarea situatiei, alegerea celor Constiinta este orientata spre efectul actiunii.
mai adecvate gesturi.
Miscarile nu sunt coordonate, se depune Include structuri de miscari coordonate
efort inutil (supraîncordare)
Conducerea miscarilor se realizează mai Au la baza capacitatea de diferentiere fina si rapida
ales pe baza informatiilor vizuale/oferite
a indicatorilor care constituie elementele
prin demonstraţie, de către un model informationale senzorial-perceptive în dirijarea
demonstratie actiunilor.
Feedbackul este predominant exterior. Rapida si eficienta aferentatie inversa (feedback
interior).
Se poate dezorganiza in lipsa modelului. Stabilitate relativă in conditii variabile; plasticitate.
CLASIFICARE:
47
- priceperi elementare (complet automatizate -caracter ciclic: mers, alergare, înot, ciclism etc.) - reprezintă
prima fază a învăţării unei acţiuni;; consta în capacitatea individului uman de a recepţiona ceva nou (de
exemplu, o deprindere motrică care urmează să se înveţe).
- priceperi complexe (parţial automatizate -sporturile aciclice: gimnastică, sărituri, aruncări, box, lupte
etc., jocuri sportive).
- superiore, care constau în valorificarea deplină a întregului complex de activităţi motrice şi intelectuale ale
unui subiect.; sunt caracterizate de o mare complexitate structural-funcţională înglobând cunoştinţe teoretice,
experienţa personală, deprinderi motrice diferite, toate putând fi actualizate, mobilizate şi selectate pentru
rezolvarea unor situaţii complexe şi schimbătoare.
Specific celor două tipuri de priceperi, este aspectul conştientizării situaţiei motrice şi alegerea în consecinţă, a
mijloacelor optime pentru rezolvarea acesteia.
Realizarea priceperilor motrice reprezintă o finalitate a pregătirii specifice activităţii de educaţie
fizică şi sport.
FACTORI
- conştientizarea şi aprecierea cât mai exactă a sarcinii motrice;
- volumul deprinderilor motrice cunoscute de individ;
- experienţa motrică a individului;
- capacitatea de generalizare, memoria, imaginaţia şi creativitatea, manifestate de individ.
11.APTITUDINILE/ CALITĂŢILE MOTRICE.

definiţie, forme de manifestare, factori de condiţionare
DEFINITIE:
Sunt însuşiri ale organismului uman, care se pot dezvolta/educa în ontogeneză. Se mai numesc şi
"calităţi fizice". Sunt de două categorii: de bază şi specifice.
Calitaţile motrice reprezintă însuşiri ale organismului, concretizate în capacitatea de efectuare a
acţiunilor de mişcare cu anumiţi indici de forţă, viteză, îndemânare, rezistenţă ( I.Şiclovan).
Calităţile motrice sunt de două feluri:
- calitaţi motrice de bază: viteză, rezistenţă, forţă, capacităţile coordinative(îndemânarea), supleţea;
- calităţi motrice specifice anumitor ramuri sportive, reprezentate prin combinaţii ale calităţilor
motrice de bază.
Orice act motric sau acţiune motrică implică în efectuarea lor toate calităţile motrice, dar cu pondere
diferită.
Dezvoltarea / educarea calităţilor motrice se realizează – spre deosebire de insuşirea cunoştinţelor de
specialitate – pe baza mobilizării resurselor energetice ale organismului, deci prin efort sistematic de tip
nervos (atenţie, memorie, etc.) şi muscular.
DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE – ROL ŞI IMPORTANŢĂ
1. Influenţează favorabil indicii marilor funcţiuni, motricitatea generală, calităţile volitive.
2. Au un rol important în procesul dezvoltării fizice corecte şi armonioase, contribuie la întărirea sănătăţii.
3. Se poate acţiona segmentar, pentru dezvoltarea calităţilor motrice deficitare (corectarea deficienţelor fizice)
pentru dezvoltarea la un nivel superior (util în sport).
4. Valorifică superior aptitudinile organismului uman.
5. Aflându-se într-o strânsă interdependenţă cu deprinderile motrice, favorizează însuşirea acestora, iar
exersarea deprinderilor are ca efect creşterea indicilor calităţilor motrice.
6. Calităţile motrice sunt interdependente în sensul că dezvoltarea uneia, implică influenţe asupra altei calităţi
(influenţele pot fi favorabile – transfer, sau nefavorabile – interferenţă).
7. Cel mai ades, calităţile motrice sunt combinate, cu ponderi diferite, specifice ramurilor sportive.
8. Se manifestă diferenţiat pe sexe şi au pondere variabilă cu vârsta (figura nr. 1).
48
TENDINŢE ÎN DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE
CALITĂŢI VÂRSTA
tendinţă
MOTRICE 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
VITEZA
FORŢA
ÎNDEMÂNAREA
REZISTENŢA
MOBILITATEA
Figura nr. 1
11.1. VITEZA
DEFINIŢIE
– este „ capacitatea organismului uman de a executa acte sau acţiuni motrice, cu întregul corp sau numai cu
anumite segmente ale acestuia intr-un timp cât mai scurt, cu rapiditate ( repeziciune, iuţeală) maximă, in
funcţie de condiţiile existente”.
FORME DE MANIFESTARE:
a)Viteza de reacţie.
Reacţiile motrice sunt de două feluri:
 Simple – constau in raspunsuri motrice la excitanţi cunoscuţi, dar care apar spontan, inopinant(startul
la probele de alergare din atletism) .
 Complexe – implică elaborarea răspunsurilor motorii, in sensul alegerii, combinarii sau corectării
acestora; acţiunea de răspuns nu a fost exersată în prealabil în acceaşi relaţie cu semnalul; răspunsurile
sunt în funcţie de acţiunile partenerilor sau adversarilor, condiţii de întrecere ( în jocuri sportive, sporturi
ve contact).
Este dependentă de următoarele elemente:
- apariţia excitaţiei in receptor ;
- transmiterea pe cale aferentă;
- analiza semnalului ( care durează cel mai mult);
- transmiterea pe cale eferentă;
- excitaţia muşchilor;
b) Viteza de execuţie.
- capacitatea de a efectua un act sau o acţiune motrică, dar şi mai multe asemenea acte sau acţiuni motrice „
singulare”, adică nerepetabile.
Se măsoară prin timpul care trece de la începerea şi până la încheierea execuţiei .
Este determinată şi de nivelul însuşisii tehnicii de execuţie a deprinderilor şi priceperilor motrice.
c)Viteza de repetiţie(frecvenţa mişcărilor)
49
- capacitatea de a efectua aceeaşi mişcare într-o unitate de timp prestabilită; ea se referă la mişcarile
ciclice(Gh.Cârstea,2000)
Este condiţionată de:
- tempoul mişcării -densitatea mişcarii pe unitatea de timp;
- ritmul mişcării - periodicitatea repetarii mişcării.
d)Viteza de deplasare.
– reprezintă capacitatea individului de a parcurge o distanţă cât mai mare ,în timp cât mai scurt.
Gh.Cârstea o consideră o variantă a vitezei de repetiţie
e) Viteza de accelerare
– capacitatea de a atinge nivelul maxim de manifestare a vitezei ,în timp cât mai scurt.(I.Şiclovan,1972)
f)Viteza in regimul altor calităţi motrice:
- viteza in regim de forţă, numită şi detentă ;
- viteza in regim de îndemânare;
- viteza in regim de rezistenţă;
FACTORI CE CONDIŢIONEAZĂ VITEZA.

Este determinată de următoarele categorii de factori: nervos, muscular, osos, psihic si motric. Ponderea lor
este diferită în manifestarea formelor vitezei.
Factorul nervos :
- rapiditatea cu care alternează procesele nervoase fundamentale pe scoarţa cerebrală: excitaţia şi
inhibiţia;
- coordonarea intramusculară – se referă la activitatea unităţolr motorii cu o frecvenţă care să permită
accelerarea contracţiei şi relaxării muşchilor implicaţi în mişcare;
- cooronarea intermusculară – realizată de centrii motori şi reflectată în relaţia dintre muşchii agonişti şi
antagonişti implicaţi în realizarea unei mişcări;
Factorul muscular :
- tipul de fibre din structura muşchiului ( fibrele albe sunt fibre rapide)
- sursele de energie – substanţele fosfagene existente la nivel muscular ( ATP, CP);
- forţa musculară;
- elasticitatea musculară.
Factor osos:
- lungimea segmentelor
- înălţime.
Factorul psihic :
-capacitatea de concentrare a atenţiei
- nivelul motivaţiei.
Factorul motric:
-nivelul de manifestare a celorlalte calitaţi motrice( în special forţa )
PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE – EDUCARE A VITEZEI

1. Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri maximale, în condiţii normale de lucru. Acesta este
procedeul metodic cel mai frecvent folosit pentru dezvoltarea vitezei.
-alergarea pe teren plat ;
-pase sau dribling cu mingea regulamentară pentru un joc sportiv etc.
2. Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri supramaximale, folosindu-se condiţii uşurate de
lucru.
-alergare la „vale” pe o pantă uşor înclinată,
- alergare pe teren plat cu echipament mai uşor
- pase sau dribling cu minge mai usoară decăt cea regulamentară.
3. Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri submaximale, în condiţii uşor îngreuiate de lucru
alergare la „ deal” pe o pantă uşor înclinată, etc..
4. Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri alternative ( „ maximale şi submaximale”,
„maximale şi supramaximale”, „supramaximale – submaximale”), tempouri imprimate de factori
externi.
50
EXEMPLE DE EXERCITII SI PROCEDEUL METODIC APLICAT IN DEZV V.
PROCEDEU METODIC SISTEME DE ACTIONARE(EXERCITII)
1.Exercitiul: start de jos, din spatele unei linii
pe distanta de 3-5m, la semnal sonor
Formaţii de lucru - linie pe un rand cate 6
Numărul de serii şi de repetări – 3-5x doua serii
Tempoul/intensitatea – 4/4 - intensitate
maximala
Procedeul repetărilor în tempouri maximale
(se aplica în condiţii normale de lucru) 2. Exercitiul: la semnal sonor start de sus si
alergare de viteza pe 15-20m
Formaţii de lucru - linie pe un rand cate 4-6
Numărul de serii şi de repetări – 2-3x doua serii,
pauza intre repetari 30sec, pauza intre serii 1min.
Tempoul/intensitatea – 4/4 - intensitate maximala
3. Exercitiul: pase cu doua maini de la piept cu

minge mai usoara decat cea regulamentara (in
locul mingii de baschet se folosesc mingi de
handbal)
Formaţii de lucru – Pe perechi, fata in fata,
Procedeul repetărilor în tempouri distanta de 3m
supramaximale Numărul de serii şi de repetări – 2x20pase,
(folosindu-se condiţii uşurate de lucru) doua serii, pauza pasiva 40 sec.
maximala
4. Exercitiul: alergare cu împingerea unui

partener care opune rezistenţă la nivelul
umerilor.
Procedeul repetărilor în tempouri Formaţii de lucru – pe perechi
submaximale Numărul de serii şi de repetări – 2-3x25m, doua
(folosindu-se condiţii uşor îngreuiate de lucru) serii; pauza intre repetari 30sec, pauza intre
serii 1min.
submaximala
5. Exercitiul: alergare cu genunchii sus pe loc in
ritmul impus de profesor, prin batai din palme
Procedeul repetărilor în tempouri alternative
(tempo maxim4/4 alternat cu tempo moderat2/4)
(maximale şi supramaximale )
Formaţii de lucru – formatie de sah
Efectuarea miscarilor de mare intensitate-
Numărul de serii şi de repetări – 2-3x15sec,
executate in decurs de 4-5sec, urmate de cele cu
doua serii, pauza (mers) 40-50s.
intensitate mica
Tempoul/intensitatea –T 4/4 - intensitate
maximal si T2/4 intensitate moderata
CERINŢE ÎN INSTRUIRE:
- durata exerciţiilor de viteză trebuie să fie circa 5 – 6 s până la maximum 40 – 43 s;
- pauzele dintre repetări trebuie să fie suficient de lungi pentru a permite revenirea funcţiilor vegetative,
dar nu şi reducerea stării de excitabilitate optimă la nivelul scoarţei cerebrale ca urmare a lucrului cu
viteză maximă;
- subiecţii trebuie să aiba structura exerciţiilor bine însuşită;
51
- exerciţiile pentru dezvoltarea vitezei se vor planifica la începutul lecţiilor, în condiţiile unui sistem
nervos odihnit şi ale unui organism cu nivel optim de încălzire.
- în perioada de vârstă cuprinsă între 5 şi 7 ani, prin ameliorarea capacităţii de coordonare segmentară,
se constată creşterea frecvenţei mişcărilor; de asemenea se constată progrese la nivelul vitezei de
reacţie;
- între 7 şi 10 ani, procesele de creştere şi dezvoltare favorizează manifestarea unei viteze de reacţie şi
execuţie crescute;
- între 10 şi 14/15 ani se pot atinge, printr-o instruire adecvată, la indici ai vitezei de reacţie echivalenţi
cu cei ai adulţilor; prin creşterea capacităţii de efort anaerob, se poate interveni şi asupra dezvoltării
vitezei de deplasare, precum şi a vitezei în regim de forţă;
- adolescenţa este perioada de vârstă la care pot fi abordate toate formele de manifestare ale vitezei.
ALTE EXERCITII de dezvoltare a CALITATII MOTRICE VITEZA:

Viteza de reactie
- Schimbări rapide din diferite poziţii la semnale vizuale, sonore, formatie de sah
- imitarea miscarilor partenerului (deplasare laterala cu pas adaugat stanga , dreapta , sarituri , alergare
cu fata pe directie), 2-3x, pe perechi fata in fata
-repetarea startului avand pozitii de plecare sezand , ghemuit, cu spatele spre directia de deplasare, culcat ,
4x4m, pauza 30 s, linie pe un rand
Viteza de executie
- doua siruri, cu fata la perete: lovirea mingii in perete astfel incat sa ricoseze partenerului din sirul alaturat si
deplasarea rapida la coada propriului sir; 3x , pauza 30 sec
-doua linii, asezat fiecare cu o minge: aruncarea mingii in sus, prinderea ei inainte ca aceasta sa atinga solul.
Mingea se arunca din ce in ce mai jos(10-20repetari).
- aruncarea in sus si prinderea unei mingi 20 x2
- aruncarea in sus si prinderea unei mingi dupa ricosarea ei de la sol 20x2
Viteza de repetitie
- alergare rapida pe loc in ritmul impus de profesor, prin batai din palme, 2-3x30sec pauza 30 sec, formatie
de sah
-sarituri ca mingea pe loc, 2-3x30sec , pauza 30 sec, formatie de sah
-sarituri cu genunchii sus, 1-2x10,15 sec, pauza 20 sec, formatie de sah
- aruncarea rapida a mingii de handbal in zid si reprimirea ei . 20x2
-stand cu palmele sprijinite pe un perete- se executa joc de glezne, la semnal sonor , elevii se intorc si alearga
4-5m pana la un nou semnal 4 x, pauza 30 sec
Viteza de deplasare
-Întreceri în perechi, pe distanţe crescute progresiv, realizate la semnale sonore, vizuale
- pe perechi , spate la spate , aliniati pe linia de centru a terenului de baschet , avand fiecare la 10 m
distanta o minge de baschet , la semnal ambii alearga , ocolesc obiectul si revin in aceeasi pozitie {
castiga cel mai rapid }
- mers, la semnal executa o saritura inalta si accelerare pana la urmatorul semnal, 4x8m, pauza 30 sec
- doi jucatori, A si B, stau fata in fata, la 15m.; ambii pornesc in acelasi timp unul spre celalalt, iar cand s-au
apropiat la 2-3m., jucatorul A, cu mingea, o trimite pe langa B, care se intoarce rapid, sprinteaza, preia
mingea, conduce si se reia exercitiul;
11.2.CAPACITĂŢILE COORDINATIVE (ÎNDEMĂNAREA)
DEFINIŢIE:
52
Capacitatea organismului uman de a efectua acte şi acţiuni motrice, mai ales în condiţii variate şi
neobişnuite, cu eficienţă maximă şi cu consum minim de energie din partea executantului.
ELEMENTE COMPONENTE:
• capacitatea de coordonare a segmentelor corpului sau a acestuia în întregime pentru efectuarea
actelor şi acţiunilor motrice;
• capacitatea de combinare a mişcărilor;
• capacitatea de diferenţiere a mişcărilor;
• echilibrul;
• precizia;
• capacitatea de orientare spaţială;
• capacitatea de orientare temporală, mai ales ritm şi tempo;
• amplitudinea, pe bază de mobilitate articulară - supleţe - elasticitate musculară;
• ambilateralitatea
FORME DE MANIFESTARE A CAPACITĂŢIILOR COORDINATIVE.

1. Capacităţile coordinative generale: necesare însuşirii şi efectuării tuturor actelor şi acţiunilor
motrice.
2. Capacitătile coordinative specifice: evidenţiate în practicarea diferitelor ramuri şi probe sportive.
3. Capacităţile coorinative în regimul altor calităţi motrice: ( în regim de viteză, rezistenţă, forţă)
Formele de manifestare a îndemânarii trebuie raportate şi la alte elemente care reprezintă şi indici valorici ai
calităţii respective astfel:
- gradul de dificultate, complexitatea actului sau acţiunii motrice, în care se integreaza coordonarea
simetrica şi asimetrica;
- indicele de precizie al încadrării mişcării în spaţiu;
- indicele de viteză, dat de timpul de execuţie, tempoul şi ritmul execuţiei;
- indicele de forţă care rezultă din raportarea indicelui de precizie, la gradul de incordare musculară
la lucrul efectuat.
FACTORII DE CONDIŢIONARE A CAPACITĂŢILOR COORDINAATIVE

Este determinată de următoarele categorii de factori( A.Dragnea, 1993):
1. Factori biologici:
- mobilitatea proceselor nervoase fundamentale excitaţia şi inhibiţia;
- viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferente şi eferente;
- calitatea analizatorilor implicaţi în recepţionarea informaţiilor;
- calitatea inervaţiei musculare care determină contracţia şi relaxarea;
- valoarea surselor energetice existente în organism;
2. Factori motrici:
- nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice ( viteză, forţă, rezistenţă, mobilitate şi combinaţiile
dintre acestea);
- numărul şi complexitatea deprinderilor motrice stăpânite .
3. Factori psihologici:
- capacitatea de anticipare a desfăşurării mişcării;
- anticiparea evoluţiei viitoare a condiţiilor în care se execută mişcarea
- calitatea proceselor cognitive ( percepţii, reprezentări);
- memoria ( de scurtă şi lungă durată):
- gândirea rapidă cu toate procesele sale .
PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE-EDUCARE A INDEMANARII

1. Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în condiţii constante, - se realizează prin număr mare de
repetări şi într-un timp îndelungat;
Argumente care stau la baza utilizării acestui procedeu:
- achiziţionarea de noi acte , acţiuni motrice determină creşterea bagajului motric care se constituie în
factorul de bază ce condiţionează valoarea îndemânării;
53
- în etapa de iniţiere motrică se perfecţionează percepţiile şi reprezentările motrice îmbunătăţindu-se
capacitatea de adecvare motrică la situaţiile date.
2. Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în conditii complexe, - se realizează prin sporirea treptată
a dificultăţii de execuţie şi structurilor de mişcare.
-introducerea a unor acte sau acţiuni motrice suplimentare,
- micşorarea dimensiunilor spaţiului de lucru;
- modificarea poziţiilor iniţiale de execuţie;
- schimbarea succesiunii de execuţie a diferitelor deprinderi motrice;
- schimbarea ritmului de execuţie;
- efectuarea unor exerciţii fizice pe fond muzical;
- mărirea numărului de execuţii pe acelaşi spaţiu;
- efectuarea unor deprinderi motrice în prezenţa unui partener sau în colaborare cu mai mulţi coechipieri
- efectuarea unor acţiuni motrice în prezenţa unor adversari pasivi, semiactivi, activi
- consolidarea unor structuri motrice în condiţii de efort crescut , reacţii de răspuns la comenzi date prin
surprindere care solicită pe lângă viteza de reacţie şi îndemânarea prin selecţionarea adecvată a răspunsurilor
şi coordonarea eficienţă a mişcărilor
Argumente care stau la baza utilizării acestui procedeu:
- procedeul se extinde asupra unor arii sporite de activităţi motrice; el nu se implică numai în efectuarea unor
procedee tehnice care cuprind de regulă un număr limitat de mişcări ci şi o multitudine de acţiuni şi mişcări.
3. Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în condiţii variabile, care să preântâmpine orice situaţie
viitoare posibilă.
-exersare în săli de sport cu dimensiuni diferite
-exersare pe suprafeţe diferite
- jocurile de mişcare, pregătitoare şi ştafetele cu condiţia să militeze explicaţia sau demonstraţia subiectului
modul de realizare
- parcursuri aplicative
Prin intermediul acestor activităţi sportivul e solicitat să dovedească că poate valorifica rezultatele obţinute
în procesul de însuşire a deprinderilor motrice, utilizându-şi repertoriul motric în condiţii de eficienţă sporită
(exemplu: deprinderi şi-sau priceperi motrice aparţinând unor ramuri sau probe sportive individuale
efectuate în condiţii de întrecere şi care creează premisele pentru ca îndemânarea să fie educată la indici
superiori - emoţiile întrecerii, dorinţa de a obţine performanţe bune schimbă apreciabil condiţiile în care au
fost consolidate diferitele procedee tehnice solicitând subiecţilor unele intervenţii de adaptare şi corecţii ale
mişcărilor).
EXEMPLE DE EXERCITII SI PROCEDEUL METODIC APLICAT IN DEZV. INDEMANARII
PROCEDEUL METODIC EXERCIŢII
Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice 1. Exercitiul: executa aruncarea mingii peste cap in perete,
în conditii complexe: intoarcere 180 grade si prinderea mingii inainte de a atinge solul
- se realizează prin sporirea treptată a
Formaţii de lucru – colectivul de elevi raspandit in toata sala,
dificultăţii de execuţie şi structurilor
fiecare elev cu o minge cu spatele la perete, distanta fata de
de mişcare. perete 3m
-introducerea a unor acte sau acţiuni Numărul de serii şi de repetări – 1x8 repetari cu intoarceri spre
motrice suplimentare, stanga si 1x8repetari cu intoarceri spre dreapta, pauza 40sec
Tempoul/intensitatea 2/4-mare, 3/4 submaximala
2. Exercitiul: executa aruncarea mingii in sus, prinderea mingii
Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice
Formaţii de lucru – colectivul de elevi raspandit in toata sala,
în condiţii constante
fiecare elev cu o minge
(se realizează prin număr mare de
Numărul de serii şi de repetări – 2x8-10 repetari, pauza 20sec
repetări şi într-un timp îndelungat)
Tempoul/intensitatea mare, submaximala
54
3. Exercitiul: executa mers pe prima banca, coborare la capatul
bancii, intoarcere 360 grade, continuarea mersului pe
urmatoarea banca asezata cu partea ingusta in sus, revenire cu
mers pe varfuri pe o linie trasata pe sol, bratele sus, privirea la
Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în
maini
condiţii variabile
Formaţii de lucru – 4 siruri, in fata fiecarui sir doua banci
-exersare pe suprafeţe diferite
asezate longitudinal la 3m distanta, a doua cu partea ingusta in
sus.
Numărul de serii şi de repetări – 3-5x, pauza 20sec.
Tempoul/intensitatea 2/4-medie3/4mare
3. aruncarea obiectelor, pasarea (mingi) cu mâna opusă celei
în conditii complexe:
preferate
Efectuarea exerciţiilor cu segmentul
- efectuarea exerciţiilor de gimnastică în oglindă sau invers comenzii
neîndemânatic (braţ, picior)
în conditii complexe
4 structuri de joc, jocuri pregătitoare şi dinamice pe terenuri reduse
Limitarea spaţiului în care se efectuează
exerciţiul
Efectuarea procedeelor tehnice şi a - exerciţii din jocuri fără dribling sau cu un singur dribling - exerciţii
înlănţuirilor acestora cu restricţii pentru corectarea tehnicii
5. sărituri în înălţime prin diverse procedee

Schimbarea procedeelor de execuţie
- aruncări diferite la poartă sau la coş
Efectuarea exerciţiilor prin creşterea - efectuarea unor mişcări suplimentare la săriturile din gimnastică,
complexităţii acestora înainte de aterizare
6. alergări în tempo variat şi cu variante de alergare
Schimbarea tempoului şi a sistemului de
- desfăşurarea acţiunilor de atac sau a altor structuri de joc în tempo
execuţie
variat sau cu accelerarea treptată până la faza de finalizare
Folosirea unor adversari diferiţi ca - jocuri cu echipe mai slabe sau mai puternice - utilizarea unor
valoare şi nivel de pregătire planuri şi acţiuni tactice diferite
- canotaj pe apă cu valuri
Efectuarea exerciţiilor în condiţii variate
- slalom (schi) pe teren denivelat
de mediu, cu materiale diferite
- tenis pe diferite suprafeţe
Trebuie să se ţină cont de stadiile creşterii şi dezvoltării organismului:
- între 3-6 ani se va insista asupra însuşirii unui număr cât mai mare de deprinderi motrice simple;
- între 6 -10 ani, accentul se va pune pe ameliorarea capacităţii de coordonare segmentară,; precizia şi
orientarea spaţio- temporală se vor vor aborda;
- perioada 10 – 14 ani se caracterizează prin ameliorarea capacităţii de învăţare motrică, manifestată mai
ales la nivelul indicilor de stocare a informaţiei şi de diferenţiere temporală; se vor aborda precizia şi
orientarea spaţio- temporală;
- între 14 şi 18 ani, , se înregistrează o scadere a capacităţii de coordonare segmentară, mai ales în cazul
mişcarilor complexe;
- În lecţia EFS temele planificate pentru abordarea îndemânării vor fi abordate imediat după partea
pregătitoare (încălzire) atunci când organizmul se află în stare optimă de realizare a eforturilor fizice şi
psihice specifice.
55
- Intervalele de odihnă (pauzele dintre repetarea exerciţiilor concepute pentru dezvolatrea îndemânării
trebuie să fie suficient de lungi pentru a putea permite refacerea organismului după efortul depus şi să aibă
un caracter activ pentru a menţine SNC in stare de excitabilitate
11.3 FORŢA
DEFINŢIE:
reprezintă „ capacitatea organismului uman de a învinge o rezistenţă internă sau externă prin intermediul
contracţiei musculare”. ( A. Dragnea, 1993).
FORMELE DE MANIFESTARE ALE FORŢEI:

1. In funcţie de masa musculară implicată:
- forţă generală – cu participarea principalelor grupe musculare;
- forţa locală – cu participarea a una sau câteva grupe de muşchi;
2. În funcţie de activitatea prestată:
- forţă generală – solicitată în general de activitatea cotidiană a individului;
- forţă specifică – dezvoltată de actele motrice implicate într-un anumit tip e activitate.
3. În funcţie de lucrul mecanic efectuat:
- forţă dinamică(izotonică) – apare atunci când prin contracţie musculară se efectuează lucrul mecanic;
se subîmparte în:
a. forţă maximă ( cea mai mare forţă care poate fi dezvoltata de sistemul neuromuscular,
în cadrul unei contractii musculare),
b. forţă– viteză ( capacitatea sistemului neuromuscular de a învinge o rezistenţă cu cea
mai mare viteză de contracţie posibilă),
c.-rezistenţa – forţa dinamică ( capacitatea musculară de a rezista la oboseală în efortul de
lungă durară);
- forţă statică – apare în condiţiile contracţiei izometrice, fără efectuarea de lucru mecanic, ci doar cu
dezvoltare de tensiune internă;
- forţă mixtă – pentru învingerea rezistenţei alternează contracţiile musculare statice cu cele dinamice.
4. În funcţie de modificările care apar la nivelul fibrelor musculare în timpul contracţiei se poate
vorbi despre:
- forţă izometrică ( statică) – muşchiul nu îşi modifică lungimea;
- forţă pliometrică ( în regim de cedare) – cu creşterea lungimii fibrelor;
- forţă miometrică ( în regim de învingere) – cu scurtarea lungimii totale a fibrelor musculare.
5. Raportată la greutatea corporală, se poate vorbi despre:
- forţa absolută – când forţa dezvoltată nu ia în considerare greutatea corporală;
- forţa relativă – când forţa dezvoltată este raportată la greutatea corporală .
6. În funcţie de combinarea cu alte calităţi motrice:
- fortă în regim de viteză ( forţă explozivă);
- forţă în regim de rezistenţă;
- forţă în regimul capacităţilor coordinative.
FACTORI CE CONDIŢIONEAZĂ FORŢA :

- factori centrali:
- capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale;
- capacitatea de coordonare a muşchilor ( coordonare intramusculară, coordonare intermusculară);
- nivelul tonusului muscular;
- factori periferici:
56
-diametrul muşchiului implicat în contracţie ( grosimea, secţiunea transversală a fibrei musculare este direct
proporţională cu valoarea forţei);
- lungimea muşchiului şi unghiului dintre segmente;
-volumul muşchiului;
-structura muşchiului ( prezenţa fibrelor rapide fazice favorizează dezvoltarea forţei)
- rezervele energetice ( cantitatea de ATP şi CP);
- factori psihici:
- motivaţia,
- starile emoţionale
-concentrarea atenţiei,
- voinţa
- factori metodici:
- intensitatea contracţiei musculare;
- durata sau amplitudinea contracţiei musculare;
- factori de mediu: radiaţiile ultraviolete favorizează acţiunea glandelor suprarenale, care mobilizează
hormonii sexuali masculini;
PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE- EDUCARE A FORTEI.
1. Procedeul „ cu greutăţi” ( inclusiv propriul corp):

a. 1. Creşterea continuă a încărcăturii, raportându-se totul la posibilităţile maxime pentru exerciţiul
respectiv. Dacă vrem să facem mai multe repetări în aceeaşi activitate, atunci rata de creştere a încărcăturii
va fi mai mică ( de exemplu 5%: 60% - 65% - 70% etc.). Dacă vrem să facem mai puţine repetări în aceeaşi
activitate, atunci rata de creştere a încărcăturii va fi mai mare ( de exemplu 10%: 60% - 70% - 80% etc.).
a. 2. Creşterea şi descreşterea continuă a încărcăturii. La această variantă. Rata de creştere şi descreştere
a încărcăturii trebuie să fie aceeaşi. Se folosesc cel puţin următoarele doua modalităţi:
- aceeaşi mărime a ratei ( de creştere şi descreştere) ca la varianta anterioară, dar se reduce la jumătate
numărul repetărilor dintr-o lecţie:
- valori procentuale mult mai mici ale ratei ( de creştere şi descreştere) ca la varianta anterioară, dar cu un
număr de repetăti mai mare.
a. 3. Varianta metodică in trepte., sunt necesare pentru formarea ei minimum două repetări cu aceeaşi
încărcătură ( 60% - 60%; 65% - 65%; 70% - 70%; 80% - 80% etc. sau 60% - 60%; 70% - 70%; 80% - 80%
etc
a. 4. Varianta metodică în val. Se bazează pe alternarea creşterii şi a descreşterii încărcăturii de la o
repetare la alta. Regula principală ca să se formeze „ valul” este ca întodeauna rata de creştere să fie mai
mare decăt rata de descreştere. În funcţie de diferenţa dintre cele două rate de se obţin „ valuri mari” ( cănd
cele două rate sunt apropiate valoric: 60% - 70% - 62% - 72% - 64% - 74% etc.,unde, ca exemplu, rata de
creştere este de 10%, iar cea de descreştere de 8%), „ valuri medii” ( când rata de descreştere este jumătete –
ca valoare – din rata de creştere ( 60% - 70% - 65% - 75% - 70% - 80% etc.) şi „ valuri mici” ( când între
cele două rate sunt mari diferenţe valorice: 60% - 70% - 67% - 77% - 74% - 84% etc., unde, de exemplu,
rata de creştere este de 10%, iar cea de descreştere este de 3%.
2. Procedeul în circuit
„ Circuitul” – ca procedeu metodic – a fost creat pentru dezvoltarea- educarea forţei principalelor
grupe musculare ale organismului uman. Deci forma de manifestare a forţei căreia i se adresează
acest procedeu este, (dupa participarea grupelor musculare), forta generala.
Nu se includ în circuit exerciţii care se adresează îndemânării, vitezei, tehnicii, tacticii etc.
Ordinea de efectuare a exerciţiilor este dependenta de varianta circuitului folosit:
a) la circuitul frontal tot grupul de subiecţi efectueaza exerciţiile în aceiasi ordine;
b) la circuitul de statii (grupe, ateliere, etc.) ordinea de parcurgere a exerciţiilor este diferita de la un
esantion la altul de subiecţi.
Exerciţiile trebuie să îndeplinească cel puţin patru condiţii:
-să fie simple;
57
-să fie cunoscute de subiecţi;
-să se cunoască posibilităţile maxime ale fiecărui subiect la exerciţiile respective;
-să fie astfel dispuse, ca ordine de efectuare, încât să nu se angajeze succesiv musculatura aceluiaşi
segment corporal.
Forme ale circuitului
1. Circuit pentru lucru de durată:
• fără pauze dar cu normă de timp;
• fără pauze dar cu normă de tip standard şi dozare standardizată.
2. Circuit extensiv cu intervale.
3. Circuit intensiv cu intervale.
În educaţie fizică pot fi utilizate cu succes primele două variante de antrenament în circuit.
Clasificarea circuitelor
După numărul exerciţiilor, circuitele pot fi:
- scurte, formate din 4 – 6 exerciţii;
- medii, formate din 8 – 9 exerciţii;
- lungi, formate din 10 – 12 exerciţii.
Dozarea efortului fizic în cadrul „ circuitului”. Conform celor care l-au creat, ar fi funcţională doar
următoarea formulă individualizată de dozare a efortului fizic: posibilităţile maxime la exerciţiul respectiv
supra doi, plus rata de creştere.
Pentru a fi posibilă aplicarea unei asemenea formule, trebuie să se lucreze cu puţini subiecţi şi să se
dispună de o bază materială foarte bună.
În lecţia de educaţie fizică nu sunt posibile aceste condiţii . S-a ajuns la efectuarea exerciţiilor din circuit şi
a pauzelor dintre acestea „ contratimp”. De regulă, mai ales în educaţia fizică, timpul de lucru este mai mic
decât cel de pauză ( 20 secunde lucru şi 30 secunde pauză; 30 secunde lucru şi 45 secunde pauză etc.). Foarte
rar se ajunge la egalitate între timpul de lucru şi cel de pauză ( 15 secunde lucru şi 15 secunde pauză; 20
secunde lucru şi 20 secunde pauză etc.).
Exerciţiile din circuit pot fi executate frontal sau pe grupe (staţii), care îşi schimbă locul în sensul arcelor de
ceasornic. Exerciţiile trebuie să fie: simple, cunoscute, să fie astfel dispuse încât să nu angajeze succesiv
aceleaşi grupe musculare, să se cunoască posibilităţile maxime ale fiecărui subiect la exerciţiile respective.
În circuit un rol important îl are dozarea efortului, în educaţia fizică timpul de lucru este mai mic decât pauza
: 20 sec lucru – 30 sec. pauza; alte posibilităţi de dozare: 30 sec. lucru – 30 pauză; 30 lucru – 45 pauză;
3. Procedeul izometriei
Se foloseşte pentru dezvoltarea masei musculare , de regulă după 14 – 15 ani.
Rezistenţa de învins prin contracţie musculară este imobilă, deci imposibil de a fi deplasată ( o bară fixă,
un zid construit, o halteră foarte grea etc.).
Durata contracţiei musculare trebuie să fie de 10 – 12 secunde. Pauza maximă între contracţiile musculare
este de 90 – 120 secunde şi trebuie să fie numai activă. Într-o lecţie se recomandă să se efectueze şase – opt
contreacţii izometrice, care se pot repeta într –o săptămână doar de două trei ori.
4. Procedeul Power – Trening

Se foloseste pentru dezvoltarea forţei explozive, acţionându –se prin trei grupe de exerciţii:
- exerciţii cu haltere;
- exerciţii cu mingea umplută ( „ medicinală”);
- exerciţii acrobatice
Un program de lucru, după întemeietorii procedeului, cuprinde 12 exerciţii, adică câte patru din fiecare
grupă. Deci sunt trei serii între care se face pauză de trei – cinci minute. In fiecare serie se începe cu execuţia
fiecărui exerciţiu de câte şase ori. Dacă viteza de execuţie a exerciţiilor este corespunzătoare, se trece în
aceaşi activitate la câte 12 repetări pentru fiecare exerciţiu. Când se constată că şi cele 12 repetări se fac cu
viteză corespunzătoare se creşte încărcătura ( faţă de posibilităţile maxime individuale ) şi se reia lucrul cu
şase şi, apoi, cu 12 repetări. Nu se folosecte în lecţia de educaţie fizică.
5. Procedeul contracţiilor musculare izotonice intense şi rapide
58
Se mai numeşte şi procedeul „ eforturilor dinamice” şi se foloseşte tot pentru dezvoltarea- educarea
forţei explozive, adică a forţei în regim de viteză. Exerciţiile se execută cu amplitudine maximă şi într –o
manieră cât mai apropiată sau chiar identică cu structura unor deprinderi sau priceperi motrice.
6. Procedeul eforturilor repetate până la refuz
Este folosit cu încărcături ale efortului fizic de 35 – 40 % pentru începători şi 55 – 60 % pentru
avansaţi. Are mare accesibilitate deoarece nu poate produce accidente asupra organismului subiecţilor.
Eficienţa lui este vizibilă doar la ultimele exerciţii, deci după instalerea oboselii reale.
EXEMPLE DE EXERCITII SI PROCEDEUL METODIC APLICAT IN DEZV. F.

Procedeu metodic exercitii
Varianta metodică in trepte
Exercitiul: Culcat facial, bratele sus, cu ambele
maini tinand o minge medicinala: T1-T2 extensia
trunchiului, revenire T3-T4; T1-extensia
trunchiului,T2-T5 mentinerea pozitiei; revenire T6
Procedeul cu greutăţi( inclusiv propriul corp)
Formaţii de lucru – colectivul in coloana de
gimnastica cate 4 la 3m distanta
Numărul de serii şi de repetări – 2x4T, pauza
16sec; 2x6T pauza 25sec
Tempoul/intensitatea 60%-60%; 65%-65%
2.Circuit scurt organizat in sala de sport, timp
de lucru 30sec, pauza incompleta 1min(se
efectueaza pe grupe (care îşi schimbă locul în
sensul „acelor de ceasornic”). 3x cu pauza de
2min:
Grupa 1 – culcat facial, sprijinit cu minile pe
banca –flotari
Grupa 2 – stand, bratele la ceafa, genuflexiuni
Procedeul in circuit Grupa 3 – culcat facial, cu picioarele sub
pentru exerciţiile de forţă se măreşte treptat
prima sipca, bratele la ceafa, extensia
încărcătura şi se micşorează numărul de repetări
trunchiului
Grupa 4 – din culcat dorsal, ducerea
picioarelor intinse peste cap pe sol- revenire –
indoirea trunchiului fata
Grupa 5 – sarituri peste banca de gimnastica
-Durată circuit: 2,5 minute;
-Număr repetări: 2x2,5 minute
-Timp de lucru: 30 secunde;
-Pauza între staţii (semiactivă): 45 secunde-
Pauza între repetări: 2 minut
8. Exercitiul: menţinut în poziţie de flexie a

genunchilor la 90°, durata 8-10sec cu trecere prin
trei trepte de încordare în creşterea continuă a
intensităţii:
Procedeul izometriei a.2 – 3 secunde încordare slabă;
Se foloseşte pentru dezvoltarea masei musculare b. 4 – 6 secunde încordare medie;
la vârste mai mari, de regulă după 14-15 ani. c. 7 – 10 secunde încordare maximă
Formaţii de lucru – colectivul de elevi raspandit
in toata sala
Numărul de serii şi de repetări 3-4 serii. pauza
activa 1min, pauza intre serii 3min
„Exerciţii” izometrice, cu mingea de fotbal -

59
individuale
Poziţia iniţială – culcat facial, braţele în
prelungirea trunchiului, palmele apucă şipca de
jos a scării fixe, gleznele susţin mingea –
ridicarea lentă a picioarelor oblic înapoi (300) şi
menţinerea poziţiei (8-10 sec.)
Timp de contracţie: 8-10 sec.
Pauză: 60-90 sec.
„Exerciţii” izometrice, cu mingea de fotbal – cu

partener – pe loc
C.2I.7 – Poziţia iniţială – pe perechi, culcat
facial, faţă în faţă, braţele în prelungirea
trunchiului, palmele apucă mingea cu priză
inversă – tracţiune simultană, cu menţinerea
mingii cât mai aproape de poziţia centrală.
Timp de contracţie: 8-10 sec.
Pauză: 60-90 sec.
4.Sarituri inlantuite pe si peste obstacole cu grad

diferit de dificultate: Saritura peste o linie trasata
pe sol, peste o minge, peste banca de gimnastica,
Procedeul contracţiilor musculare izotonice
pe lada de gimnastica (40cm) –ritmul executiilor
intense şi rapide
va fi rapid. Numarul de repetari va fi de 3-4, in 5-
6 serii pauza activa 1 min intre repetari si 2-3min
intre serii
- la vârsta preşcolară se va evita antrenementul de forţă pură;
- între 6-7 şi 10 ani, se vor folosi exerciţii dinamice de dezvoltare a forţei, evitându –se cele
statice;
- până în jurul vârstei de 11 – 12 ani, atât la fete cât şi la băieţi, se înregistrează o evoluţie
asemănătoare a indicilor de forţă; acest lucru rămâne valabil doar până la această vârstă
- între 10 şi 14-15 ani se pot utiliza exerciţii în care încărcătura este propriul corp sau greutăţi de
circa 1 – 2 kg; pâna la vârsta de 14 ani, cuplul forţă – viteză poate fi dezvoltat fără restricţii;
- între 11 şi 13 ani, greutăţile cu care se poate lucra sunt de maximum 30% din greutatea corpului;
peste 14 ani, se pot folosi chiar exerciţii cu încărcături ce depăşesc greutatea corporală a
subiecţilor( L. Baroga, 1980);
11.4 REZISTENŢA
DEFINIŢIE:
- capacitatea organismului uman de a depune eforturi cu o durată relativ lungă şi o intensitate relativ
mare,menţinând indici constanţi de eficacitate optimă; deci este capacitatea umană de a depune eforturi fără
apariţia stării de oboseală sau prin învingerea acestui fenomen.(Gh.Cârstea,2000)
FORME DE MANIFESTARE.
b) După ponderea participării în efort a grupelor musculare şi a marilor funcţii organice:
- Rezistenţa generală, - aproximativ 70% din grupele musculare şi solicitându-se mai mult
sistemele nervos central, cardio-vascular şi respirator;
- Rezistenţa specifică, de două feluri:
-regională ( când în efort se angrenează între 1/3 şi 2/3 din grupele musculare )
60
- locală ( când în efort se angrenează mai puţin de 1/3 din musculatură).
c) După procesele metabolice care furnizează energia :
- rezistenţa anaerobă - alactacidă, pentru eforturile până în 10 secunde
lactacidă pentru eforturile cuprinse între 10 secunde şi două minute,
- rezistenţa aerobă,, specifică pentru eforturile peste două minute
d) După durata efortului:
- Rezistenţă de scurtă durată între 2-10 minute
- Rezistenţă de durată medie între10-30 minute
- Rezistenţă de durată lungă peste 30 minute
e) După natura efortului:
- rezistenţă în efort cu intensitate constantă;
- rezistenţă în efort cu intensitate variabilă.
f) După modul de combinare cu alte calităţi motrice:
- rezistenţă in regim de viteză;
- rezistenţă în regim de îndemânare;
- rezistenţă în regim de forţă ( numită şi rezistenţă musculară locală).
FACTORII DE CONDIŢIONARE AI REZISTENŢEI (A.DRAGNEA)
Rezistenţa aerobă este condiţionată de:

 factori morfologici:
-tipul de fibre musculare – fibrele lente ( roşii) sunt favorabile;
- cantitatea de mioglobină; -
-numărul de mitocondrii;
 factori fiziologici:
-capilarizarea şi reglarea periferică;
- capacitatea cardiovasculară ( VO2 maxim, debit cardiac, debit sistolic) şi pulmonară;
- coordonarea intra- şi inter- musculară;
 factori metabolici
-rezervele energetice ( glicogen şi lipide);
 factori psihici: voinţa, motivaţia.
Rezistenţa anaerobă este determinată de:
 tipul fibrelor musculare - fibrele albe ;
 rezervele energetice – ATP, CP, glicogenul muscular;
 rezistenţa la acidoză, respectiv la acidul lactic acumulat intracelular şi în sânge.
În cazul ambelor tipuri de rezistenţă se adaugă stabilitatea proceselor nervoase fundamentale
( excitaţia şi inhibiţia),
PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE- EDUCARE A REZISTENTEI

a)Procedee metodice bazate pe variaţia volumului efortului fizic:
a.1. procedeeul eforturilor uniforme; intensitate constantă şi creşte volumul( exprimat prin durată,
distanţă, număr de repetări etc.) în aceeasi activitate sau de la o lecţie la alta
a.2. procedeul eforturilor repetate; intensitetea constantă , dar creşte numărul de repetări în aceeaşi unitate
de efort ( fie în aceeaşi activitate, fie de la o activitate la alta;
b) Proceee metodice bazate pe variaţia intensităţii efortului fizic:
b.1. procedeul eforturilor variabile, unitate de efort constantă , dar se modifică intensitatea, în sens
de creştere şi descreştere: mijlocul principal îl constituie alergarea pe teren variat, cu modificarea treptată a
intensităţii, mai ales datorită profilului terenului. Se creează, în acest tip de efort, un dezechilibru între nevoia de
oxigen şi posibilităţile de asigurare a acestuia, de exemplu prin alergarea pe porţiuni de urcuş.
Această datorie de oxigen determină setea de aer şi senzaţii de oboseală care trebuie învinse. De aceea, se recomandă
ca, după o porţiune de deal, să urmeze deplasarea la vale, menită să uşureze
trecerea peste momentele neplăcute.
61
b.2. procedeul eforturilor progresive, unitate de efort constantă , dar se modifică intensitatea, numai
în sens de creştere ( fie pe parcursul unităţii de efort, fie de la o unitate de efort la alta).
c) Procedeul metodic „cu intervale”, care se bazează atât pe variaţia volumului, cât şi a intensităţii
efortului fizic (După cum arată şi numele, antrenamentul cu intervale presupune efectuarea exerciţiilor alternând cu
perioade de revenire. O perioadă de revenire este făcută, în general, de exerciţii moderate)
Variaţia volumului efortului fizic se realizeauă numai de la o activitate la alta; deci nu în aceeaşi
activitate.
Variaţia intensităţii efortului, care este semnificativă pentru acest procedeu metodic, se realizează –
dacă este necesar – numai în aceeaşi activitate, de la o repetare la alta a unităţii de efort.
Producerea de energie şi oboseală în timpul lucrului intermitent - dacă se aleargă continuu un minut şi dacă acelaşi
minut este împărţit în reprize de 10 secunde cu pauze de 30 secunde se produce aceeaşi cantitate de lucru în mod
continuu şi respectiv intermitent. Cu toate acestea, oboseala ca urmare a lucrului intermitent, va fi mult mai mică.
Exemplu
Aplicarea principiului de încărcare progresivă care permite îmbunătăţirea crescândă a filierei energetice în discuţie.
Pentru dezvoltarea filierei ATP-PC, este posibilă, de exemplu, creşterea vitezei de alergare pe
50 m, trecând de la 10 secunde în prima săptămână, la 7 secunde în ultima săptămână de antrenament, crescând
totodată, în aceeaşi perioadă, numărul de repetări de la 10 la 20. Deci, încărcarea progresivă constă în creşterea
gradată a dificultăţii exerciţiului, pe măsură ce condiţia fizică a subiecţilor se îmbunătăţeşte.
parametrii efortului de rezistenţă:

1. Intensitatea efortului;
2.Durata efortului;
3. Durata pauzelor dintre eforturi;
4. Caracterul acestor pauze (pasive sau active);
5. Volumul efortului (numărul repetărilor).
EXEMPLE DE EXERCITII SI PROCEDEUL METODIC APLICAT IN DEZV. R

A.PROCEEE METODICE BAZATE PE 1. – Exercitiul: alergare 50m tempo 2/4; 50m
VARIAŢIA INTENSITĂŢII EFORTULUI FIZIC tempo 3/4, 50m tempo 2/4
A1.Procedeul eforturilor variabile, ( unitate de efort Formaţii de lucru – elevii sunt impartiti pe
constantă , dar se modifică intensitatea în sens de grupe cate 4
creştere şi descreştere) Numărul de serii şi de repetări – 1-2x pauza
când se menţine aceeaşi unitate de efort
activa mers pana la revenire
(durată/"repriză", distanţă, număr de repetări), dar
se modifică intensitatea, în sens de creştere şi Tempoul/intensitatea 2/4, 3/4
descreştere;
2. Exercitiul: alergare 50m tempo 2/4, 50m
A2.Procedeul eforturilor progresive (unitate de tempo 3/4, 50m;
efort constantă , dar se modifică intensitatea, numai
Formaţia de lucru – grupe valorice
în sens de creştere)
Numărul de serii şi de repetări 3-4x, semnal
sonor, pauza 1-2min
Tempoul/intensitatea 2/4, 3/4
3. Exercitiul: la semnal sonor, alergare tempo
B.PROCEDEUL METODIC „CU INTERVALE - moderat(2/4) 300m, 30m alegare accelerata
care se bazează atât pe variaţia volumului, cât şi a tempo 4/4, 2-3x
intensităţii efortului fizic (După cum arată şi numele,
Formatie de lucru: elevii sunt impartiti pe
antrenamentul cu intervale presupune efectuarea
exerciţiilor alternând cu perioade de revenire).
grupe valorice
Numărul de serii şi de repetări 2-3x, pauza
activa 2-3min
C. PROCEDEE METODICE BAZATE PE 4. Exercitiul: alergare tempo moderat(2/4)

62
VARIAŢIA VOLUMULUI EFORTULUI FIZIC: 2minute, pauza activa 2min. alergare tempo
moderat(2/4) 3minute, pauza activa 2min.
C1. procedeeul eforturilor uniforme- intensitate Formatie de lucru: elevii sunt impartiti pe
constantă şi creşte volumul( exprimat prin durată, grupe valorice
distanţă, număr de repetări etc.) în aceeasi activitate Numărul de serii şi de repetări 1x, pauza
sau de la o lecţie la alta
activa 2-3min
C2. procedeul eforturilor repetate când intensitatea Exercitiul: saritura la coarda pe loc 50x, pauza
efortului rămâne constantă, dar efortul se efectuează 50sec, saritura la coarda pe loc 50x, 2 repetari cu
cu un număr de repetări în creştere a aceeaşi unităţi pauza de 50-60 sec intre repetari
de efort (fie în aceeaşi activitate, fie de la o activitate Tempoul/intensitatea 2/4
la alta).
- copii şi adolescenţii au o capacitate de efort anaerob redusă, de aceea se vor folosi metode de instruire
care să solicite capacitatea de efort aerob;
- între 7 şi 10-11 ani, se va viza dezvoltarea rezistenţei generale, prin eforturi de lungă durată, în
tempouri uniforme;
- capacitatea aerobă creşte progresiv pâna la 10 – 12 ani;
- se poate interveni asupra acestei calităţi motrice în primul stadiu al pubertăţii, ca urmare a existenţei
unor proporţii optime între dimensiunea şi greutatea inimii, precum şi cea a plămânilor;
- în timpul copilăriei şi adolescenţei, metoda eforturilor continue este cea mai adecvată; se va evita
metoda eforturilor repetate care să includă distanţe care solicită glicoliza anaerobă;
Cerinte ce trebuie avute in vedere când prin jocul sportiv se urmăreşte educarea rezistenţei:
- participarea activă a elevilor la joc; aceasta se poate realiza numai dacă elevii stăpânesc bine tehnica
jocului şi dacă echipele sunt relativ omogene ca valoare;
- desfăşurarea jocului pe reprize mai scurte ca durată decât cele normale, mărind, în schimb ritmul de joc;
atenţie la pauzele dintre reprize, care vor fi mai scurte sau mai lungi în funcţie de durata reprizelor şi
ritmul de joc;
- realizarea unui număr mai mare de reprize decât cel regulamentar; se vizează, în principal, mărirea
rezistenţei generale a organismului şi îmbunătăţirea execuţiilor procedeelor tehnice în condiţii de efort.
alte EXERCITII DE DEZVoltare A C.M. REZISTENTA

-sarituri la coarda in tempo moderat timp , 2x2 min., pauza de 60 s, linie cate 4
- alergare accelerata pe loc, 2x 15-20s, pauza 40 s, linie cate 4
-ştafetă cu plecare in torent trecand peste obstacole repetata de 3 x consecutiv, pauza 40 s, coloana cate unul
- Joc Leapsa Profesorul desemnează un concurent care devine „prinzător” şi care la semnalul
conducatorului aleargă încercând să atingă cu mâna pe unul din ceilalţi participanţi la joc.După ce reuşeşte
să atingă pe cineva, cel atins va deveni prinzător iar cel care a atins va intra în rândul celor care urmează a fi
prinşi. 3min, pe tot terenul de baschet
PRINCIPII:
a. Continuitatea – reprezintă un principiu de mare importanţă pentru educarea rezistenţei; aceasta
presupune: planificarea pe semestre, an şcolar şi chiar ciclu de şcolarizare, timp cât mai îndelungat posibil, a
unităţilor care pot contribui la dezvoltarea rezistenţei – programarea întâmplătoare, sporadică a
mijloacelor specifice nu poate avea efecte pozitive asupra educării rezistenţei.
b. Variaţia volumului efortului – reprezintă un element principal de progresie în educarea rezistenţei
generale; având în vedere cerinţele programei şcolare, referitoare la dezvoltarea, cu prioritate a rezistenţei
63
generale, se va acţiona cu eforturi de valoare moderată, ceea ce presupune ca element de progres volumul în
combinaţie cu intensitatea.
c. Creşterea continuă a duratei activităţii sau a distanţei – este de asemenea un element hotărâtor în
educarea rezistenţei.
d. Aprecierea continuă a progresului – principiu care pretinde o evidenţă strictă a metodelor,
procedeelor metodice şi mijloacelor utilizate şi mai ales a efectelor pe care acestea le au într-o anumită
perioadă; fără a aprecia continuu progresele realizate, planificarea unităţilor de învăţare este întâmplătoare,
neconformă cu posibilităţile de progres ale elevilor.
În educarea rezistenţei, pe lângă consacratele mijloace, mers şi alergare, un aport considerabil îl au
procedeele tehnico-tactice în condiţii de joc, jocurile de mişcare şi ştafetele, jocurile sportive.
ROLUL RESPIRAŢIEI ÎN EDUCAREA REZISTENŢEI
Asigurarea unui înalt nivel al activităţii aerobe a organismului depinde, în mare măsură, de gradul de
pregătire al aparatului respirator, de executarea unei respiraţii corecte atât în repaus, cât şi în timpul
efortului. Este bine cunoscut că, aparatul respirator se dezvoltă morfo-funcţional sub influenţa unor exerciţii
speciale; concomitent cu această dezvoltare are loc şi o perfecţionare a proceselor nervoase care racordează
respiraţia la intensitatea activităţii fizice.
Respiraţia are un rol deosebit în cazul eforturilor de intensitate moderată, medie (2/4) şi submaximală
(3/4), intensitate care acţionează frecvent în timpul educării respiraţiei.
Datorită acestor considerente elevii trebuie învăţaţi să respire corect şi ritmic în timpul efortului; în actul
respirator foarte importantă este executarea expiraţiei depline şi intense, la început forţat în mod conştient.
Treptat, ea devenind o componentă a acţiuni motrice nu va mai necesita acordarea unei atenţii deosebite.
În educarea respiraţiei trebuie să avem în vedere că inspiraţia durează, de obicei, ceva mai mult decât
expiraţia, la începători o inspiraţie la 3-4 paşi, iar expiraţia la 2-3 paşi. La prima vedere acest fel de a respira
pare dificil, pentru că muşchii respiratori obosesc repede, precum şi datorită senzaţiei de
usturime pe traiectul căilor respiratorii; datorită exersări exerciţiilor de respiraţie, muşchii respiratori devin
mai rezistenţi, favorizând o activitate normală timp îndelungat, iar capacitatea plămânilor semăreşte
asigurând efectuarea respiraţiei necesare realizării actului motric în condiţii normale.
O respiraţie corectă se poate realiza folosind, în principal, exerciţii ciclice, în timpul cărora trebuie
impusă şi menţinută, la început, o respiraţie ritmică accentuată.
Atenţie deosebită trebuie acordată modului în care respiră elevii în timpul executării unor acţiuni motrice
aciclice, în special la jocurile sportive; aici se recomandă o grijă deosebită exerciţiilor de respiraţie din
timpul pauzelor sau după terminarea acţiunii.
11.5.SUPLEŢEA
DEFINIŢIE:
capacitatea organismului uman de a efectua acte motrice cu mare grad de amplitudine posibila in mod activ
sau pasiv. Este aptitudinea motrică aflată la graniţa dintre aptitudinile condiţionale şi cele coordinative şi
cuprinde mobilitatea care se referă la articulaţii, la posibilitatea lor de a se mişca, limitată de forma
suprafeţelor articulare şi elasticitatea, ca fiind proprietatea fundamentală din punct de vedere fiziologic a
fibrei musculare de a reveni la lungimea sa după o contracţie sau o întindere pasivă.
Mobilitatea articulară se măsoară în grade, ştiut fiind faptul că mişcările aparatului locomotor fac
unghiuri diferite între ele.
Cercetările în domeniu au demonstrat că această aptitudine este condiţionată genetic, este puţin
perfectibilă şi regresează odată cu înaintarea în vârstă.
64
FORMELE DE MANIFESTARE ALE SUPLEŢEI.
- supleţea generală – exprimată prin intermediul mobilităţii principalelor articulaţii ale corpului
- ( centura scapulară, coxo – femurală, coloana vertebrală);
- supleţea specifică – solicitată în cadrul anumitor ramuri şi probe sportive – aruncarea suliţei, înot etc.;
- supleţea activă – caracterizează amplitudinea maximă a unei mişcări executete prin contracţia
musculaturii agonistice:
- supleţea pasivă – caracterizează amplitudinea unei mişcări efectuate sub afectul unei fotre externe.
Depinde de capacitatea de întindere şi de relaxare a muşchilor antagonişti;
- supleţea mixtă – manifestată în condiţiile de alternare a supleţei active cu cea pasivă.
FACTORI DE CONDIŢIONARE AI SUPLEŢEI.
- masa musculară, tonusul muscular, capacitatea de întindere musculară, capacitate de întindere a

tendoanelor şi ligamentelor;
- vârsta – la copii, mobilitatea este cea mai mare comparativ cu adulţii şi vârstnicii;
- sexul – persoanele de sex feminin prezintă o mobilitate mai mare decât cele de sex masculin;
- temperatura mediului ambiant – mobilitatea articulară şi elasticitatea musculară au valori optime într-un
mediu cald;
- oboseala
- ritmul diurn – valori scăzute ale supleţei se înregistrează dimineaţa comparativ cu amiaza.
METODICA DEZVOLTĂRII SUPLEŢEI IN EDUCATIE FIZICA.

- la vârsta preşcolară, ca urmare a particularităţilor aparatului musculo – articular, nu se impun exerciţii
speciale destinate dezvoltării ei;
- între 6 şi 10 ani se recomandă creşterea numărului de exerciţii destinate mobilităţii articulaţiilor coxo-
femurale şi sacpulo- humerale;
- specialistii trebuie să aibă în vedere că între 10 şi 14 ani mobilitatea se ameliorează doar în direcţiile în
care se intervine asupra ei;
- în perioada pubertăţii, caracterizată printr-un puseu de creştere important, se recomandă să se intervină
asupra mobilităţii generale, dar se vor exerciţiile care să suprasolicite aparatului locomotor;
- este condiţionată şi de o bună încălzire şi pregătire a aparatului locomotor
Lipsa de supleţe poate determina:

- lungirea timpului de învăţare a anumitor mişcări;
- apariţia accidentărilor;
- limitarea dezvoltării şi valorificării celorlalte aptitudini;
scăderea randamentului în efectuarea acţiunilor motrice;
METODE, PROCEDEE METODICE ŞI MIJLOACE PENTRU DEZVOLTAREA SUPLEŢEI:
 metode active, care presupun folosirea unor exerciţii dinamice cu ajutorul cărora vom acţiona asupra
supleţei în marile articulaţii şi coloană;
- exerciţii libere de tipul: flexie - extensie, răsuciri, balansări, circumducţii ;
- exerciţii la scara fixă;
- exerciţii pe perechi;
- exerciţii cu obiecte portative ( bastoane, corzii, mingi;)
 metode pasive, caracterizate prin efectuarea unei presiuni asupra segmentului la care dorim să mărim
supleţea, presiune exercitată de partener, aparate sau propriul corp; se menţine poziţia 3-10sec.după care se
fac exerciţii de relaxare;
 metoda antrenamentului autogen, constă din relaxare musculară şi controlul unor funcţii vegetative
prin intermediul autocomenzii sau formule autosugestive; se utilizează mişcări de contracţie şi relaxare -
reflexă;
 metoda stretching- cuvântul provine de la to stretch = a întinde; metoda se caracterizează printr-un
sistem de exerciţii care implică menţinerea într-o anumită poziţie a unui segment 15-30 sec., în scopul
întinderii treptate a unui muşchi; are ca principiu de bază acţiunea musculară în trei trepte:
- contracţie statică;
65
- relaxare (relativ totală);
- întindere lentă (10-80 sec.);
Indicaţii în aplicarea stretchig-ului: întinderea muşchiului să se realizeze pe fond de relaxare, pe
cât posibil sub control psihic; poziţiile iniţiale să fie comode; exersarea se face individual; se realizează de
cel puţin 3x/săpt. dar se recomandă să se facă zilnic; eficienţă mai mare la sfârşitul procesului instructiv-
educativ în doza de 3x la grupele solicitate; în poziţie de întindere maximă nu se realizează arcuiri; pe
parcursul exerciţiilor respiraţia este dirijată voluntar, pentru a rămâne lentă, profundă, continuă, fără apnee.
Indicaţii metodice pentru dezvoltarea supleţei:
- exerciţiile de supleţe nu se fac pe fond de oboseală;
- asupra supleţei se acţionează zilnic;
- paralel cu exerciţiile de supleţe se recomandă folosirea exerciţiilor de forţă;
Măsurarea supleţei;
- măsurarea mobilităţii articulare se poate face cu ajutorul: goniometrului; bandă metrică;
raportor; pe baza a numeroase teste;
- Clasificarea exerciţiilor pentru dezvoltarea mobilităţii (după A. Dragnea
- şi S. Mate-Teodorescu, 2002)
- 1. Exerciţii active:
- • balansul piciorului înainte, înapoi, lateral;
- • îndoirea corpului înainte;
- • podul, etc.
- 2. Exerciţii pasive:
- • sfoară înainte şi în lateral cu arcuire;
- • extensii ale braţelor cu partener, etc.
- 3. Exerciţii dinamice:
- • balans;
- • arcuiri;
- • reveniri.
- 4. Exerciţii statice şi de relaxare:
- • menţinerea poziţiei cu amplitudine maximă.
- 5. Exerciţii combinate:
- • statice;
- Universitatea SPIRU HARET
- 101
- • dinamice.
- 6. Stretching:
- • întinderea muşchilor prin acţiune activă şi pasivă.
- EXEMPLE DE EXERCITII SI PROCEDEUL METODIC APLICAT PT DEZV S.
1.Formatie de lucru: formatie de sah

P.I. Stând depărtat cu braţele sus.
T 1-2 Extensie cu arcuire ;
metode active, care presupun folosirea unor exerciţii T3-4 Îndoire înainte pe piciorul stâng cu arcuire,
dinamice cu ajutorul cărora vom acţiona asupra palmele ating solul ;
supleţei în marile articulaţii şi coloană T5-6 Extensie cu arcuire ;
T 7-8 Îndoire înainte pe piciorul drept cu arcuire.
- exerciţii libere de tipul: aplecări, îndoiri, rotari, 2-3x8
flexii-extensii, balansări;
- exerciţii cu îngreuieri (obiecte mici precum

bastoanele, ganterele, mingile medicinale) care 2.PI.Stând departat, cu o minge medicinala tinuta
valorifică efectul inerţiei mişcării şi accentuează deasupra capului,
întinderea muşchilor încordaţi. T1-indoirea trunchiului inainte cu ducerea mingii pe
sol
T2-revenirePI
2-3x8
66
2.Formatie de lucru: Pe perechi, unul din executanti
culcat facial, cu trunchiul in extensie maxima, cu
bratele sus, sustinut de catre partener )priya la
nivelul antebratelor); mentinerea pozitiei 2-4 sec;
treptat prin tractiune se amplifica extensia.
1.Stând, cu un umăr spre scară, braţele sus, piciorul

sprijinit pe şipcă la înălţimea bazinului:
metode pasive T1-2îndoire înainte
- se folosesc exerciţii cu partener de tipul T3-5- mentinerea pozitiei
întinderilor, foarte utile. Lor li se adaugă exerciţiile T7-8-revenire cu braţele sus sau lateral, spatele drept
cu folosirea propriei greutati sau cu aparate 2-3x8; Exerciţiul se repetă şi pe partea opusă
-sunt statice - constau din menţinerea amplitudinii
timp mai îndelungat (activ sau pasiv) - îndoire pe
timpul 1, menţinerea poziţiei pe timpii 2, 3, 4, şi
revenire pe tâmpul 5
Dinamice- cu antrenarea ritmică a mişcărilor şi
mărirea amplitudinii (îndoire — 1; ridicare — 2;
4. Formatie de lucru: Pe perechi unul(A) execută
îndoire cu arcuire - 3, 4, 5; revenire pe timpul 6),
cumpăna pe un picior cu priza adâncă la scara fixă,
mişcări de balansare.
celalalt (B) înapoia lui, uşor lateral în stând depărtat
ţine cu mâinile piciorul ridicat a lui „ A” şi cu multă
grijă îl ridică. Mentinerea pozitiei 2-6 sec.
Sfoara inainte – mentinere in pozitie

Musculatura laterală a trunchiului
Funcţia: indoirea laterală a trunchiului.
a. Contracţia musculară figura (figura 1) Stând lateral
faţă de un perete cu picioarele depărtate la nivelul
umerilor. Ridicarea unui braţ cât mai sus posibil şi
împingerea palmei, braţului contra peretelui
timp de 20 secunde.
Stretchingul
b. Întindere (figura 2) Indoirea trunchiului lateral, în

direcţia opusă peretelui, cu o mână întinsă deasupra
capului şi cealaltă pe şold. Menţinerea poziţiei timp de
20 secunde.
67
CERINTE IN INSTRUIRE:
Exercitiile pentru dezvolatrea supeltei sunt recomandate la toate varstele. Varsta de 15-16 ani este varsta la
care se obtin valori maxime ale supletei, dupa aceasta varsta, daca nu se exerseaza, supletea scade treptat
-se va urmarii mai intai prelucrarea aspectelor pasive si dupa aceea prelucrarea aspectelor active
-Exerciţiile stabilite pentru dezvoltarea supleţei se execută în serii, fiecare serie incluzând 10-15 repetări.
Este de dorit ca amplitudinea mişcării să crească de la o serie la alta. Indicaţia are în vedere faptul că, în
general, muşchii se opun la acţiunea de întindere, cedând treptat, numai după un număr mai mare de repetări.
-Înainte de a efectua exerciţiile cu amplitudine maximă, trebuie realizată “încălzirea aparatului locomotor”,
pentru a intensifica circulaţia, prevenind astfel eventualele “întinderi” sau “ruperi” ale fibrelor musculare,
prin exerciţii din şcoală, alergări şi sărituri.
-În cadrul fiecărei lecţii, numărul de repetări al fiecărui exerciţiu se calculează dependent de obţinerea
amplitudinii maxime (până la limita punctului în care apar senzaţii de uşoară durere). Treptat, de la un sistem
de lecţii la altul, se va tinde spre depăşirea acestei limite. Dacă în zilele următoare apar senzaţii de durere
musculară, antrenamentul pentru dezvoltarea supleţei va fi sistat. Acesta va constitui şi indiciul că dozarea
amplitudinii nu a fost corect stabilită, depăşindu-se limita maximă optimă.
-Dozarea numărului de repetări în cadrul fiecărei serii trebuie să ţină seama de anumite particularităţi
individuale şi de gradul de mobilitate al articulaţiei.
-Se va avea în vedere ca exerciţiile de supleţe să nu fie administrate pe un fond de oboseală (după eforturi de
forţă şi rezistenţă) şi nici fără o prealabilă încălzire musculară locală.
- fiind considerată utilă în influenţarea selectivă a aparatului locomotor, este recomandată în fiecare anotimp,
în orice loc şi de către oricine, fără a solicita marile funcţiuni ale organismului, dimpotrivă, aducând un plus
de vigoare, formă bună şi relaxare.
12.EXERCIŢIUL FIZIC ŞI CELELALTE MIJLOACE ALE EDUCAŢIEI FIZICE ŞCOLARE.
I.MIJLOACE SPECIFICE
A) EXERCITIUL FIZIC-MIJLOC SPECIFIC
DEFINITIE
Exercitiul fizic reprezinta acţiunea motrică cu valoare instrumentală, concepută şi programată în
vederea realizării obiectivelor E.F.S.(Dragnea). In programarea şi realizarea procesului de instruire
este mijlocul specific de bază
CONTINUTUL EXERCITIULUI FIZIC

depinde de două principale elemente:
- intenţia sau scopul în care este practicat;
- finalitatea realizată.
Conţinutul exerciţiului fizic primeşte două interpretări:
1)totalitatea elementelor (mişcărilor globale sau segmentare) care îl compun;
2) influenţele asupra organismului, influenţe uşor de determinat dacă se au în vedere următoarele:
a) să se ţină seama că efectele se obţin doar în timp;
b) să se respecte, inclusiv în analiza efectelor,particularităţile colectivelor de subiecţi şi în consecinţă
prevederile unor documente oficiale (programe, instrucţiuni, etc.);
c)să se urmărească toate obiectivele antrenamentuluisportiv şi implicit ale educaţiei fizice, adică
polivalenţa exerciţiilor fizice în scopul realizării obiectivelor specifice.
Conţinutul exerciţiului fizic reprezintă totalitatea aspectelor generale a elementelor care îl compun
determinând rezultatul lui, şi prezintă următoarele elemente definitorii:
-mişcările corpului;
-efortul fizic dat de caracteristicile sale: volum, intensitate,complexitate;
-efortul fizic prezent în exerciţiul respectiv.
68
ESENŢA CONŢINUTULUI FIZIC
Elementele care reprezinta Esenţa conţinutului fizic sunt următoarele:
Efortul fizic solicitat de actul motric respectiv care poate foarte bine sa fie apreciat prin cele trei elemente
specifice (volum, intensitate şi complexitate) sau “parametrii” efortului fizic.
Mişcarile corpului sau ale segmenteleor acestuia care sunt subordonate scopurilor urmarite şi sunt
condiţionate de prevederi regulamentare naţionale sau internaţionale.
Efortul psihic depus pentru efectuarea actelor sau acţiunilor motrice respective. Nu poate exista efort fizic
fără implicarea şi a unor elemente de efort psihic. Nu se poate contracta nici un muşchi fără participare
psihică, fără participarea scoarţei cerebrale.
FORMA EXERCIŢIULUI FIZIC

DEFINITIE
forma exerciţiului este modul particular în care succed mişcările componente ale fiecărui exerciţiu,
precum si legăturile dintre acestea ce se stabilesc de-a lungul efectuări acţiuni motrice. Ea este legată de
aspectul exterior, vizibil, care dă atributul calitativ al mişcării. Dacă conţinutul înseamnă coordonări interne şi
procese energetice complexe, forma exprimă plastica mişcării, ritmul, forţa de redare, semnificaţia sa.
FACTORI PENTRU APRECIEREA FORMEI EXERCIŢIULUI FIZIC

- poziţia corpului şi segmentelor corporale (iniţială, intermediară şi finală), uneori şi faţă de obiect
sau aparat;
- direcţia mişcării;
- amplitudinea mişcării şi relaţia dintre segmentele corporale participante;
- tempoul mişcării; -
- ritmul mişcării;
- sistemul de dispunere a subiecţilor în spaţiul de practicare a exerciţiilor fizice
Exerciţiul fizic are patru categorii de caracteristici:
- spaţiale (pozitii, directii, amplitudine, distanţă, etc.)
- temporale (ritm, tempo, durată)
- spaţiu-temporale (determinate de vitezele cu care se efectuează)
- dinamice (determinate de forţele interne şi externe – care influenţează execuţia).
RELAŢIA ÎNTRE CONŢINUTUL ŞI FORMA EXERCIŢIULUI FIZIC

Intre cele două aspecte fundamentale ale exerciţiului fizic trebuie să fie o unitate. Forma apare ca un
element de legătură între conţinut şi scop. Relaţia dintre cele două aspecte este de tip dialectic: conţinutul
are rol determinant. Intotdeauna forma (tehnica de executie, sistemul de joc, tipologia combinatilor
tactice)este dependenta de continut. Niciodata forma nu poate deremina esential continutul dar poate
avea o influenta asupra acestuia. Menţinerea unei forme depăşite, învechite în contradicţie cu noul
conţinut este un aspect pe care specialiştii îl numesc formalism.
Exemplu: conţinutul nou al jocului sportiv de fotbal (în mare viteză, cu participare aproape a tuturor
jucătorilor în fazele de atac şi de apărare) a determinat schimbarea formei de organizare a acţiunilor
individuale sau colective şi "ieşirea" din sistemele clasice de "aşezare" a sportivilor în spaţiul de lucru;
La fel si in jocul de volei prin introducerea liberoului.
CLASIFICAREA EXERCITIILOR FIZICE

Clasificarea este necesara pentru a selecţiona exerciţiile fizice în funcţie de obiectivele urmarite, prin
efectuarea lor. Dintre criteriile de clasificare a exerciţiilor fizice pot fi mentionate următoarele:
- Dupa tipul deprinderilor motrice care se invata : exerciţii fizice pentru deprinderile motrice de baza şi
utilitar-aplicative şi exerciţii fizice pentru deprinderile motrice specifice ramurilor şi probelor sportive.
- Dupa pozitia faţă de aparate, exerciţii fizice la aparate, exerciţii fizice cu aparate, exerciţii fizice pe
aparate, etc.
- Dupa criteriul anatomic : exerciţii fizice pentru segmentele corpului (membre superioare, membre
inferioare, trunchi, cap-gat, etc.)sau pt. intregul corp
69
- Dupa calităţile motrice pe care le dezvolta preponderent : exerciţii fizice pentru viteza, pentru
indemanare, pentru rezistenţa, pentru forţă si exerciţi fizice pentru mobilitate, etc.
- Dupa componentele antrenamentului sportiv pe care le vizează : exerciţii fizice pentru tehnica,
exerciţii fizicepentru tactica, exerciţii fizice pentru pregătirea fizică, etc.;
- Dupa caracterul succesiunii mişcarilor componente: exerciţii fizice ciclice, aciclice şi combinate;
- Dupa intensitatea efortului fizic : exerciţii fizice supramaximale, maximale, submaximale, exerciţii fizice
de intensitate medie şi mica.
- Dupa natura contractiei musculare: exerciţii fizice statice, exerciţii fizice dinamice şi exerciţii fizice
combinate sau mixte.
-
B)APARATURA DE SPECIALITATE
Acestea au importanţă atat in educatie fizica cat si in antrenamentul sportiv.
Aparatura este implicata nemijlocit in practicarea majoritatii exercitiilor fizice; exceptie fac ex. fizice
libere, unele ex. fizice in perechi sau cu partener.
Categorii: a) instalatii (porti, panouri, bara fixa);
b) aparate si materiale (mingi, scara fixa, saltele, banci)
Aparatura prin calitate si cantitate influenteaza eficienta practicarii ex fizice, contribuie la determinarea
valorilor densitatii motrice, asigurand valori functionale deosebite.
C) MIJLOACELE SI MĂSURILE DE REFACERE A CAPACITĂŢII DE EFORT A SUBIECŢILOR

Refacerea capacităţii de efort este o necesitate, deoarece practicarea exerciţiilor fizice se face -
întotdeauna - prin consum de energie şi - uneori - apare starea de oboseală.
Forme de refacere:
a) refacerea pe parcursul activitatii – se realizeaza prin pauzele intre exercitii, pauze active si pasive; in
activitatea competitionala, refacerea se asigura prin schimbarea competitorilor intre fazele de atac si aparare
si prin pauzele dintre reprize;
b) refacerea dupa incheierea activitatii – se realizeaza prin dus cald, miscari de relaxare musculara, masaj;
se realizeaza practic in activitatea din sportul de performanta, unde exista cluburi sportive cu posibilitati
financiare
II.MIJLOACE NESPECIFICE
CONDITII IGIENICE:
a) igiena individuala: - deprinderi si obisnuinte privind echipamentul sportiv
- reguli de depunere a efortului fizic
- reguli precise de alimentatie, raportul dintre efort si odihna
b) igiena bazelor sportive:
- respectarea unor reguli de tip ergonomic si ecologic in confectionarea sau construirea bazelor
sportive
- folosirea corecta, civilizata a bazelor sportive
Întotdeauna locul de desfăşurare a activităţii de practicare a exerciţiilor fizice trebuie să fie curat,
aerisit în cazul activităţii desfăşurate în interior, cu luminozitate sau culoare corespunzătoare sau
cu o acustică funcţională
FACTORI NATURALI DE CALIRE:
- apa, aerul, soarele – sunt principalii factori implicati in calirea organismului. Expunerea rationala a
corpului la soare, imbinata cu practicarea exercitiilor fizice in aer curat si cu folosirea procedeelor de
frictionari cu apa, bai de apa, constituie modalitatea metodologica cea mai eficienta.
- Obiectivele prioritare sunt: calirea organismului; sporirea rezistentei fata de diferiti microbi si boli;
adaptarea la intemperiile naturale; obtinerea unui randament sporit in orice activitate;
MIJLOACE NESPECIFICE DIN DOMENIUL AUDIO-VIZUAL SI INFORMATIEI:
1. diafilme, diapozitive, casetofon, casete video, planse, retroproiector, calculator etc, utilizate cu
precadere in activitatea sportiva de performanta.
MIJLOACE NESPECIFICE DIN DOMENIUL MEDICAL,
2. de investigare: spirometru, taliometru, cantar, dinamometru etc, care se folosesc atat in EF cat si
pentru performanta.
70
MIJLOACE NESPECIFICE IMPRUMUTATE DIN ALTE LATURI ALE EDUCATIEI GENERALE
Pentru a contribui la o educatie integrala a celor care practica sistematic si stiintific ex. fizice, este nevoie de
adaptarea in activitatile specifice a unor mijloace din:
- educatia intelectuala (studierea lucrarilor de specialitate si a celor literare, artistice cu subiecte din
domeniul sportiv)
- educatia estetica (muzica)
- educatia morala (respectarea unor prevederi regulamentare si logice de comportament in activitatea
cotidiana si cometitionala)
- educatia tehnico-profesionala (indeplinirea unor norme, baremuri, pe baza unor cunostinte sau calitati
specifice fiecarei activitati)
13.EFORTUL ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ.
Trăsătura comună a tuturor acţiunilor unui individ o reprezintă consumul energetic, care atunci când atinge un
anumit nivel determină starea de oboseală.
Acţiunile motrice specifice educaţiei fizice implică o suprasolicitare (stress) somato-funcţională şi psihică a
individului, care printr-o dozare şi dirijare adecvată induce perfecţionarea organismului la nivele diferite.
În educaţia fizică dozarea efortului este esenţială pentru realizarea obiectivelor şi se realizează prin modificarea
parametrilor efortului şi corelarea cu un anumit tip de pauză, respectând legile fiziologice ale organismului.
Definitie: Efortul - este un proces de învingere conştientă a solicitărilor, în vederea atingerii unui bun nivel de
pregătire (A.Dragnea); Componentă a activităţii fizice sau intelectuale, reprezintă capacitatea psiho-fizică a
omului de a presta activităţi caracterizate prin indici superiori de solicitare. Eforul implica cele trei elemene ale
sale prin prisma cărora este planificat, analizat şi reconsiderat : volum, intensitate şi complexitate.
1. PARAMETRII EFORTULUI
A. Mărimea efortului este privită atât din perspectivă externă, a factorilor induşi de specialist şi anume volum,
durată, amplitudine, densitate, intensitate, complexitate, cât şi din perspectiva internă a reacţiei complexe a
organismului la activitatea desfăşurată.
Volumul reprezintă cantitatea totală de lucru mechanic și se apreciază prin: nr. De repetări, distanţe parcurse,
greutăţi ridicate, timp de lucru (efectiv şi pauze), execuţii parţiale sau integrale ale unui exerciţiu, execuţii ale
structurilor tehnico-tactice, acţiuni complexe, număr de lecţii.
Intensitatea efortului reprezintă gradul de solicitare a organismului subiecţilor. Ea se exprimă prin procente faţă
de posibilităţile maxime (60%, 70%, 80% etc.), tempo de execuţie (2/4, 3/4, 4/4 etc.), număr de execuţii pe unitatea
de timp etc.
Complexitatea efortului care reprezintă modul concret de înlănţuire a tuturor elementelor pe parcursul efortului.
Ea creşte când apar "adversari" şi chiar coechipieri.
Raportul între volum şi intensitate este invers proporţional, în asigurarea acestui raport, mare rol au
pauzele. Se recomandă:
- după efort maximal (90-100%) - pauză .3-5 min.
- după efort submaximal (75-85%) - pauză 1 min. 30 sec - 3 minute.
- după efort mediu (60-70%) - pauză 45 sec. - 2 min.
- după efort mic (40-55%) - fără pauză.
Specificitatea stimulului este dată de structura mişcării care selecţionează grupele musculare, durata acestei
solicitări, tipul de acţiune neuro-musculară, metabolică şi de adaptare a structurilor osteo-tendinoase, precum şi de
ansamblul funcţiilor activate.
Durata stimulului se apreciază prin timpul cât acesta acţionează singular sau în serie, în cadrul unor structuri
specifice.
Amplitudinea stimulului este reprezentată de ansamblul valorilor numerice relative ale duratei şi numărului de
stimuli în cursul unei structuri de lecţie. De exemplu, 2 x 6 x 10 (două reprize, a câte şase serii, cu 10 de repetări
fiecare).
Densitatea stimulului este apreciată prin raportul dintre durata aplicării stimulilor şi durata pauzelor din lecţie.
Frecvenţa aplicării stimulului este dată de numărul de lecţii la care participă elevul într-un semestru, an, etc.
.
71
Acestor parametrii le sunt adăugaţi indicatorii ce oferă o perspectivă din interior a modificărilor generate de efortul
prestat la nivelul organismului: timpul de reacţie şi de execuţie, date despre frecvenţa respiratorie şi cea cardiacă
etc.
B. Orientarea efortului se apreciază în funcţie de sistemul furnizor de energie aerob-anaerob, dominant în tipul de
efort programat în lecţie. Totodată, ea este determinată şi de particularităţile aplicării şi ordinea combinării
caracteristicilor de durată, intensitate, caracterul exerciţiilor, al pauzelor, numărul de repetări etc.
C. Tipul efortului
-efort specific
-efort nespecific.
Specificitatea efortului se consideră a fi dată pe de o parte de caracteristicile externe ale mişcării (amplitudine,
traiectorie etc.) şi pe de altă parte de structura sa coordinativă, particularităţile funcţionale ale muşchiului şi de
reacţiile vegetative ale organismului.
Stabilirea parametrilor efortului se realizează în funcţie de anumite variabile şi anume:
 obiectivele lecţiei, funcţie de care se stabileşte conţinutul acesteia;
 particularităţile şi nivelul bio-motric al colectivului de elevi;
 locul şi condiţiile de desfăşurare a lecţiei.
Faţă de aceste elemente se poate stabilii o evoluţie a efortului în lecţia de educaţie fizică, care să convină legilor
fiziologice şi să asigure eficienţa fiecărei verigi.
FC TIPURI DE EFORT ACŢIUNI ECHIVALENTE/MONENTE

200 Concursuri; întreceri;
195 Predominant Dezvoltarea/educarea V. şi F.
anaerob Joc bilateral
190
185 Exersare în condiţii de intensitate mare
Mixt Dezvoltarea/educarea V.
180 Neuro - muscular Parcursuri aplicative;
170 Consolidarea deprinderilor motrice;
160 Predominant aerob Aplicare şi generalizare;
150 Cardio-respirator Dezvoltarea R. – intensitate submaximală;
140
130 Pregătirea organismului pentru efort;
120 Aerob Influenţarea selectivă;
110 metabolic Învăţarea deprinderilor motrice;
Dezvoltarea/educarea supleţei;
2. DINAMICA EFORTULUI ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ
Dinamica efortului în educaţie fizică poate fi apreciată, având în vedere posibilităţile de care dispune un profesor în
timpul lecţiei, prin evoluţia parametrilor frecvenţă cardiacă şi frecvenţă respiratorie.
Evoluţia demonstrată practic dar şi cerută de fiziologia efortului, pentru angrenarea treptată şi cu un bun randament
a organismului în efort, evidenţiază un traseu al efortului în lecţie de forma unei curbe ale cărei cote de reprezentare
sunt stabilite prin valorile indicatorilor funcţionali.
-Pe parcursul primelor trei verigi evoluţia efortului înregistrează un drum ascendent evidenţiat de valorile FC şi FR,
care pornind de la aproximativ 70 pulsaţii/min. respectiv 16-18 respiraţii/min., pot atinge cote de 120-130
pulsaţii/min. respectiv 20-22 respiraţii/min. în finalul verigii a treia. Această situaţie corespunde încălzirii
organismului, care exprimă o stare de preparaţie psiho-fizică, senzorială şi chinestezică optimă, ce previne
posibilele accidente.
-Acţionarea în vederea rezolvării obiectivelor operaţionale specifice lecţiei atrage după sine solicitările cele mai
importante exercitate la nivelul organismului. Urmare acestui fapt, în verigile corespondente (IV, V în funcţie de
numărul unităţilor de învăţare abordate) se înregistrează o aparentă stabilizare a efortului la cote crescute, puse în
evidenţă de valori ale FC în jurul a 160 pulsaţii/min. Natura elementelor de conţinut, metodologia şi mijloacele
folosite, durata şi natura pauzelor, reprezintă variabile în funcţie de care efortul poate înregistra mici variaţii,
dovedite de alternanţa valorilor FC între 140-180 pulsaţii/min şi care conferă imaginea unui platou cu unele
oscilaţii.
72
- În ultimele două verigi se înregistrează, o scădere a curbei efortului până la cote apropiate de cele înregistrate
înaintea începerii lecţiei.
modele privind reprezentarea grafică a dinamicii efortului în lecţia cu trei teme, prin prisma valorilor FC:
- două creşteri şi o descreştere
- o creştere şi două descreşteri
- două descreşteri şi o creştere
- trei creşteri
- trei descreşteri.
3. DIRIJAREA EFORTULUI ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ
Sarcina dirijării efortului în lecţia de educaţie fizică, revine profesorului care are obligaţia de a asigura o dinamică
corespunzătoare, fapt ce reclamă o bună cunoaştere a relaţiei efort-oboseală-odihnă.
Oboseala poate fi privită ca răspunsul acut al organismului la efortul fizic, manifestat printr-o stare de disconfort
caracterizat prin scăderea temporară a capacităţii de efort şi o alterare (dezechilibru) a coordonării funcţiilor
organismului.
Această stare este una reversibilă şi fiziologic normală, urmărită de profesor pe parcursul lecţiei ca exponent al
efectului determinat de efortul specific asupra organismului subiecţilor.
Manifestările stării de oboseală se pot înlătura prin odihna asigurată de pauzele active sau pasive dintre repetări şi
dintre lecţii, care nu trebuie prelungite dincolo de faza în care se păstrează efectele favorabile ale efortului,
respectiv faza de supracompensare.
Modalităţile principale de dirijare a efortului în lecţie
în funcţie de momentul folosirii lor, sunt următoarele:
- dirijarea anticipată-realizată prin intermediul documentelor de planificare;
- dirijarea concretă (curentă)-realizată în timpul desfăşurării lecţiei în urma unor informaţii obţinute prin
metode obiective (înregistrarea frecvenţei cardiace şi a celei respiratorii) şi subiective (observarea reacţiei
elevilor la efort, care permite aprecieri cu privire la gradul de transpiraţie, coloritul pielii, gradul de coordonare
motorie, atenţia etc.). În această situaţie se impun modificări ale dirijării anticipate concretizate în:
- modificarea duratei şi naturii pauzelor;
- modificarea parametrilor de efort;
- modificarea condiţiilor de exersare.
4. REGLAREA EFORTULUI ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ

Pentru obţinerea valorilor optime ale efortului (şi realizarea dinamicii corecte a acestuia), se
acţionează asupra componentelor sale prin procedeele de dozare specifice.
a. Reglarea volumului efortului:
- reglarea numărului total de repetări şi reprize,
- variaţii ale distanţelor de parcurs (alergare, complexe tehnico-tactice, parcursuri aplicative),
- modificarea duratei acţiunilor motrice.
b. Reglarea intensităţii efortului:
- reglarea vitezei sau tempoului acţiunilor motrice ciclice sau rapidităţii acţiunilor neciclice,
- modificarea frecvenţei actiunilor în unitatea de timp,
- reglarea încărcăturii (greutatea obiectelor manevrate, procedee de reglare a greutăţii propriului corp sau a
rezistenţei partenerului),
- creşterea sau descreşterea duratei pauzelor şi adoptarea unor forme active sau pasive,
- folosirea elementului de întrecere şi joc, creşte viteza actiunilor, precizia acestora, se realizează stare de
emulaţie deosebită). Efortul este reglat:
- prin alegerea structurii adecvate a jocului,
- prin dirijarea regulamentului de joc,
- prin modificarea duratei jocului sau numărului de repetări,
- prin angrenare progresivă în efortul de competiţie.
5.DENSITATEA IN LECTIA DE EDUCATIE FIZICA
73
Densitatea este indicatorul care subliniaza calitatea unei lectii de educate fizica, scotand in evidenta modul
de valorificare a timpului alocat lectiei, atat din punct de vedere al volumului, cat si al intensitatii sau
complexitatii efortului. Este de fapt indicatorul numarul unu care arata calitatea si cantitatea efortului din
lectie. Ea este scmnificativa numai daca se inregistreaza simultan pe mai multi subiecti reprezentativi din
mai multe puncte de vedere:
- numar;
- nivel de dezvoltare fizica
- nivel de motricitatc;
- sex.
In esenta este relatia dintre timpul cheltuit pentru realizarea continutului lectiei si durata integrala a acesteia.
Tipuri (forme)de densitate şi criteriile corespunzătoare:
A.Volumul efortului raportat la durata integrala a lectiei, determina doua tipuri de densitate:
a) densitatea motrica;
b) densitatea pedagogica
a) Densitatea motrica D.M., vizeaza activitatea motrica a subiectilor, ea reprezinta timpul consumat de
catre subiect pentru executarea exercitiilor si durata integrala a lectiei. In sinteza este timpul efectiv lucrat al
elevului si se calculeaza dupa formula:
timpul de lucru al unui subiect
D.M. =----------------------------------xlOO
50 minute
O densitate buna este atunci cand este egala cu 60-65% din timpul lectiei (30-35minute).
b) Densitatea pedagogica D.P., se refera la timpul cat este angrenat activ subiectul inregistrat la actiunile
didactice si metodice ale conducatorului lectiei si nu la ce face si cat face conducatorul lectiei, la care se
adauga si receptia subiectilor, reprezinta timpul folosit de cadrul didactic pentru rezolvarea rnomentelor
didactice si durata integrala a lectiei.
Ea include timpul afectat demonstratiei explicatiei, indicatiilor metodice, corectarilor, organizarii
colectivului, organizarii materiale si odihnei subiectului.
Se calculeaza dupa formula:
timpul consumat cu masuri didactice si metodice in care
elevul participa activ (explicatii, demonstratii),
aducerea unor materiale + timpul consumat cu pauzele necesare ,
D.P. =------------------------------------------------------------------------xlOO
50 minute
Din punct de vedere teoretic densitatea motrica + densitatea pedagogica trebuie sa dea intregul (durata
integrala a lectiei.
Practic, avand in vedere numarul mare de elevi din clasa, ca si dotarea materiala insuficienta este imposibil
de realizat intregul. In lectii, indiferent de tipologia lor, predomina cea motrica, valoarea ei este mai mare in
lectiile de:
- consolidare sau perfectionare a deprinderilor si priceperilor motrice; dezvoltarea calitalilor motrice.
Valoarea celei pedagogice creste, evident, in lectiile care vizeaza invatarea (initierea primara) deprinderilor
si priceperilor motrice.
B. Intensitatea si complexitatea efortului determina un al treilea tip de densitate,

densitatea functional -Ea reprezinta timpul afectat executiei exercitiilor in raport cu intensitatea si durata
lectiei.
Aceasta densitate se apreciaza prin prisma valorilor F.C. si F.R. in succesiunea verigilor lectiei, care dau
curba sau dinamica efortului.
Densitatea motrica, cea pedagogica si cea functionala se inregistreaza prin metoda cronometrarii (metoda
cronografica) pe baza de protocol, pe un numar reprezentativ de subiecti (de catre alte persoane).
In acelasi protocol se inregistreaza si valorile F.C. si F.R. la inceputul lectiei si la sfarsitul fiecarei verigi,
pentru obtinerea densitatii functionale.
Protocol de densitate (exemplu)
74
Unitatea :........................................ Teme şi obiective:
Efectiv prezent (M....... F.......) 1…………………
Subiecţi ....................................:.... 2…………………
Data. .............................................. 3…………………
Locul de desfăşurare: ............(.../...m)
Conducătorul lecţiei: .....................
Subiectul înregistrat: .....................
Verigi Ora Conţinut Dozare Pauză Formaţii F.C. Obs

De lucru F.R.
durată distanţă Nr.rep tempo activă pasivă
Sau
Verigi Oră Activitatea sau Durata F.C. Alte consemnări
Nonactivitatea elevului F.R.
Cauzele care duc la o slaba densitate sunt:

1) Cauze organizatorice principale:
- deficient in alegerea formatiilor de lucru si a modalitatilor de exersare (neadecvate, necorespunzatoare);
- lipsa unor conditii materiale;
- loc de desfasurare impropriu;
- starea necorespunzatoare a instalatiilor si materialelor sportive; t
2) Cauze metodice principale

- explicatjii prea lungi si neclare;
- demonstrate sau materiale intuitive neconvingatoare;
- modele de actionare inaccesibile, irationale;
- succesiunea necorespunzatoare a mijloacelor;
- lipsa de atractivitate a lect tiilor;
- folosirea unor improvizatii; " lipsa de pregatire a lectiei.
3)Cauze de alta natura;

- lipsa proiectului didactic;
- lipsa atractivitatii mijloacelor folosite;
- starea participativa necorespunzatoare a subiectului inregistrat.
Masuri pentru imbunatatirea densitatii:

 Măsuri organizatorice:
- folosirea celor mai eficiente forme de organizare a colectivului şi ale exersării;
- valorificarea integrală a spaţiului de lucru şi a timpului;
- amenajarea şi pregătirea mijloacelor didactice;
 Măsuri metodice:
- modul de proiectare a unităţilor de învăţare;
- crearea emulaţiei necesare desfăşurării dinamice a lecţiei, folosirea unor metode didactice ce determină
creşterea atractivităţii, utilizarea jocurilor, întrecerilor;
- evaluarea calităţii realizărilor individuale şi colective;
6.OBOSEALA
-fenomen fiziologic, stare tranzitorie produsă de activitatea excesivă sau prelungită şi caracterizată
prin scăderea potenţialului funcţional al organismului şi printr-o sugestie subiectivă caracteristică.
Reprezintă măsura de apărare a organismului ca urmare a semnalelor primite de la sistemul nervos central.
În activitatea şcolară apariţia oboselii reprezintă un semnal de care profesorul trebuie să ţină cont, dar care
75
nu trebuie să determine încetarea activităţii: Profesorul trebuie să observe reacţiile elevilor la efort şi
intervine prin reglarea lui utilizând procedee de dozare specifice.
Determinarea reacţiei la efort şi apariţia stării de oboseală se realizează prin:
 Măsurarea FC. şi a FR.;
 Observarea manifestărilor exterioare ale elevilor;
 Aplicarea unor probe de adaptare la efort;
7. ODIHNA
reprezintă perioada de refacere energetică a organismului;
În efort organismul consumă energie , iar prin perioada de odihnă organismul îşi reface potenţialul şi
rezervele energetice necesare în solicitările viitoare. Este condiţia indispensabilă pentru refacerea capacităţii
de efort.
Tipuri de odihnă: activă; pasivă;
Intervale de odihnă. complete; incomplete; supracompensate; Aceste sunt stabilite în funcţie de obiectivele
de referinţă, de unităţile de învăţare, de structura lecţiei.
Reglarea efortului în lecţia de educaţie fizică se realizează pe baza parametrilor săi. Profesorul îşi
demonstrează măiestria pedagogică tocmai, prin modul în care poate realiza eficient această reglare,
bazându-se pe cunoaşterea particularităţilor colectivului de elevi şi a obiectivele urmărite.
14.STATUTUL ŞI ROLUL PROFESORULUI DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
STATUTUL
este definit ca fiind un act sau un ansamblu de dispoziţii cu caracter oficial, prin care se
reglementează scopul, structura şi modul de funcţionare al unei organizaţii, societăţi; în sociologie - locul pe
care îl ocupă un individ într-un sistem social; status,( D.E.X.)
Statusul este prescris sau câştigat şi reflectă structura organizaţională, poziţia într-un grup, aşteptările
formulate de către ceilalţi, locul în atribuirea de obligaţii, drepturi.
Statutul reprezintă de fapt poziţia socială a unei persoane.
Cercetarea statutului profesorului de educaţie fizică trebuie să vizeze:
 Poziţia economică reală a persoanei;
 Situaţia politico-judiciară, determinată de modul de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor în familie şi în
alte grupuri;
 Caracterizarea profesională, studiile şi corespunzător acestora calificarea obţinută; documentul care
precizează drepturile şi îndatoririle profesorilor(cadrelor didactice) este Statutul cadrelor didactice,
componentă a Legii învăţământului.
 Statutul cultural, se refera la raportarea profesorului la valorile culturii, fiind un consumator şi producător
de cultură.
 Profilul moral, comun cu cel al oricărui profesor, educator: cinstit, corect, obiectiv, înţelegător,
prezentând ataşament faţă de copii.
ROLUL
este definit ca o atribuţie , sarcină care îi revine cuiva în cadrul unei acţiuni; modalitate proprie de
îndeplinire a cerinţelor statusului şi strâns legat de nivelul personalităţii.
În şcoală profesorul stabileşte o serie de relaţii fie cu elevii, fie cu alte persoane: director, diriginte,
medic, părinţi, relaţii care determină realizarea diferitelor roluri pe care le are educatorul.
Rolurile se bazează pe competenţele câştigate şi pe capacităţile dovedite.
D’HAINAUT, 1981, exemplifică câteva categorii de roluri generale:
 De receptor al diferitelor mesaje;
 De emiţător de mesaje variate;
 De participant în activităţi specifice;
 De realizator ,organizator, responsabilul unor acţiuni;
 De proiectant de acţiuni, strategii, modele;
 De agent de soluţii , consilier
 De agent al progresului;
 De transmiţător de idei, soluţii;
76
 De utilizator;
 De decizie, în selecţia obiectivelor, conţinuturilor, strategiilor, resurselor;
 De sursă de informare, model de comportament;
 De consiliere, ghidare;
 De apărare, protecţie;
D. Potolea, 1989, p.140, găseşte următoarele roluri după funcţiile asumate şi îndeplinite pe plan
didactic:
 De organizare; de conducere a clasei;
 De consiliere;
 De orientare şcolară şi profesională;
 De îndrumare a activităţii extraşcolare;
 De perfecţionare profesională şi cercetare pedagogică;
 De activitate socioculturală;
Setul de roluri ale profesorului cere implicarea complexă a personalităţii sale, formarea sa
interdisciplinară continuă, conştiinţa responsabilităţilor, deschiderea spre critici şi sugestii, competenţe de
cercetare ameliorativă.
14.1 COMPETENŢA PROFESIONALĂ A PROFESORULUI DE EDUCAŢIE FIZICĂ
CONCEPTUL DE COMPETENŢĂ: capacitatea cuiva de a se pronunţa asupra unui lucru, pe

temeiul unei cunoaşteri adânci a problemei în discuţie ( D.E.X);
Competent, care este bine informat într-un domeniu, care este capabil, care este în măsură să judece
un anumit lucru;
Prin competenţa profesională a educatorului s-ar putea înţelege acel ansamblu de capacităţi cognitive,
afective, motivaţionale şi manageriale, care interacţionează cu trăsăturile de personalitate ale educatorului,
conferindu-i acestuia calităţile necesare efectuării unei prestaţii didactice care să asigure îndeplinirea
obiectivelor proiectate de majoritatea elevilor iar performanţele să se situeze aproape de nivelul maxim al
potenţialului intelectual al fiecăruia.(Jinga I. Istrate E.,1998)
Dimensiunile competenţei profesionale ale profesorului de educaţie fizică:
 Competenţa de specialitate care cuprinde:
1. cunoaşterea componentelor procesului instructiv-educativ în educaţie fizică;
2. capacitatea de a lega teoria de practică în mod eficient;
3. capacitatea de a aduce modificări conţinuturilor în raport cu noutăţile apărute în diferitele
discipline/ramuri/probe sportive şi în domeniile de graniţă;
 Competenţa psihopedagogică care cuprinde:
1. capacitatea de a cunoaşte elevii din punct de vedere la particularităţilor de vârstă, nivel de pregătire;
2. capacitatea de a comunica uşor cu elevii, de ai motiva pentru activitatea de învăţare în general şi în mod
particular, de ai stimula pentru activitatea de educaţie fizică;
3. capacitatea de a proiecta şi de a realiza optim activitatea instructiv-educativă;
4. capacitatea de a evalua obiectiv, pe baza unor criterii de evaluare bine stabilite;
5. capacitatea de a pregăti elevii pentru a fi apţi să practice independent exerciţiul fizic, de a se autorganiza
şi autoconduce;
 Competenţa psihosocială şi managerială, care cuprinde:
1. Capacitatea de a organiza elevii în raport cu sarcinile instruirii şi de a stabilii responsabilităţi în cadrul
grupului;
2. Capacitatea de a stabilii relaţii de colaborare, cooperare, de realizare a unui climat favorabil educării
personalităţii elevilor;
3. Capacitatea de a organiza, coordona, îndruma şi de a lua decizii în funcţie de situaţiile existente;
14.2. APTITUDINEA PEDAGOGICĂ,

-componentă a personalităţii profesorului, reprezintă” o formaţiune psihologică complexă care,
bazată pe un anumit nivel de organizare şi funcţionalitate al proceselor şi funcţiilor psihice, modelate sub
forma unui sistem de acţiuni şi operaţii interiorizate, constituit genetic conform modelului extern al
77
activităţii educaţionale, facilitează un comportament eficient al cadrului didactic prin operaţionalizarea
adaptativă a întregului conţinut al personalităţii sale.
APTITUDINI ALE PROFESIUNII DE CADRU DIDACTIC- APTITUDINI TRANSPUSE PE
SPECIALITATEA ACTIVITĂŢILOR CORPORALE:
 Calităţi senzoriale:
1. văz: acuitate vizuală
2. auz: sensibilitate absolută, diferenţială fină;
 Calităţi ale aparatului locomotor şi ale fizionomiei în general:
1. înfăţişare agreabilă;
2. posibilitate deosebită de deplasare;
3. posibilitatea realizării coordonării segmentare;
4. a orientării în spaţiu şi timp;
5. realizare unei comunicări nonverbale eficiente;
 Calităţi ale limbajului:
1. Comunicare verbală normală ( voce cu volum, timbru plăcut, capabilă de intonaţie);
2. Exprimare expresivă;
3. Exprimare clară, inteligibilă;
4. Dicţie – pronunţare clară a cuvintelor;
 Atenţie:
1. concentrată; distributivă;
2. mobilitatea atenţiei dezvoltată;
3. spirit de observaţie dezvoltat;
 Calităţi intelectuale:
1. reprezentări dezvoltate;
2. memorie: vizuală, auditivă, motrică; de scurtă durată, de lungă durată; promptitudine în recunoaştere şi
reactualizare;
3. gândire: flexibilitate mintală, raţionament abstract, capacitate de analiză şi sinteză, creativitate deosebită,
priceperi de organizare, capacitate deosebită de ordonare şi sistematizare;
 Aptitudini generale şi speciale:
1. inteligenţa dezvoltată;
2. aptitudini psihopedagogice:
- capacitatea de a determina gradul de dificultate a conţinuturilor;
- capacitatea de a structura conţinutul, de a fi mai accesibil pentru elevi;
- capacitatea de a înţelege elevul, de a se transpune în lumea lui, empatie;
- creativitate;
3. aptitudini psihosociale:
- capacitatea de a stabili uşor relaţii cu elevii
- capacitatea de a influenţa grupul de elevi sau indivizi izolaţi;
- capacitatea de a comunica uşor cu grupuri sau indivizi;
- capacitatea de a corela uşor diferitele stiluri de conducere în funcţie de situaţiile
create;
 Procese afective şi de voinţă:
1. rezistenţă la situaţii stresante şi la oboseală;
2. emotivitate mare; echilibru emoţional;
3. promptitudine şi persistenţă în realizarea scopurilor propuse;
4. blândeţe, duioşie,
 Calităţi ale personalităţii:
1. sociabilitate;
2. prudenţă şi moderare în reacţii;
3. conştiinciozitate, seriozitate, simţul datoriei;
4. independenţă în rezolvarea problemelor;
5. lucid, perspicace, caracter afirmat;
6. calm, liniştit, hotărât;
7. deschis, înţelegător, cooperant;
78
8. interes profesional crescut;
- Talentul pedagogic asociat cu ansamblul capacităţilor care determină competenţa profesională poate
duce la măiestria pedagogică. ( corelarea unei bune pregătiri profesionale de specialitate cu o pregătire
psihopedagogică deosebită), este de fapt rezultatul experienţei şi a pregătirii continue putând fi exprimată
prin capacitatea de a gândi, proiecta, organiza, conduce cu competenţă si eficienţă procesul de instruire şi
educare.
-Aptitudinile pedagogice ajunse la un nivel superior de dezvoltare au o importantă componentă
creatoare, denumită: talent pedagogic, acesta fiind o dimensiune fundamentală a personalităţii profesorului.
-empatia, se concretizează în empatie predictivă, capacitatea profesorului de a se transpune în
psihologia elevului, de a îndeplini rolul lui; empatie emoţională, care se referă la participarea profesorului la
emoţiile şi sentimentele elevilor.
-Tipul de relaţii care se stabileşte între profesori şi elevi, precum şi atitudinea profesorului faţă de
aceştia poate influenţa dimensiunile tactului său pedagogic.
14.3. AUTONOMIA ŞI CREATIVITATEA PROFESIONALĂ
14.3.1. AUTONOMIA PROFESIONALĂ

Definitie -Autonomia presupune un anumit grad de independenţă, în condiţiile unor cunoştinţe şi
capacităţi în direcţia autoorganizării, autoconducerii şi autoevaluării, specifice procesului desfăşurat.
Autonomia implică respectarea unor legităţi specifice, ce caracterizează tipul de activitate şi care asigură
eficienţa acţiunilor întreprinse. Ea se poate manifesta atât în planul profesorului cât şi în cel al subiectului.
Autonomia profesorului se regăseşte în acţiunile acestuia îndreptate în direcţia deciziilor, a stabilirii
obiectivelor şi strategiilor aferente atingerii acestora.
Autonomia profesorului de educaţie fizică trebuie să fie discutată în raport cu trei elemente:
-programa de specialitate,
-metodologia necesară îndeplinirii obiectivelor
-planificarea activităţii.
a) Programa de specialitate oferă o largă libertate profesorului în alegerea, în funcţie de condiţiile materiale
concrete şi chiar în funcţie de opţiunile elevilor, acelor discipline ale căror elemente specifice vor fi supuse
procesului de învăţare. Acest lucru este posibil prin prevederile programei privind opţiunile profesorului şi
cele ale elevilor, prin posibilitatea evaluării diferenţiate a rezultatelor elevilor, sau prin cele care vizează
traseele individuale de pregătire.
b) Metodologia utilizată în vederea realizării obiectivelor programei de specialitate, depinde în mare
măsură de cunoştinţele, deprinderile pedagogice şi experienţa profesorului. Acesta, ţinând cont de legităţile
şi specificul activităţii, are deplină libertate în alegerea metodelor, mijloacelor, formaţiilor de lucru sau altor
elemente care pot favoriza procesul de învăţare.
c) Planificarea activităţii oferă profesorului ocazia să-şi dovedească creativitatea şi eficienţa gândirii în
elaborarea documentelor de planificare specifice:
La nivelul planului tematic anual autonomia profesorului se manifestă prin următoarele acţiuni:
• stabilirea duratei ciclurilor de lecţii pentru unităţile de învăţare alese;
• eşalonarea ciclurilor de lecţii pe parcursul anului şcolar;
• stabilirea numărului şi combinaţiilor unităţilor de învăţare abordate într-o lecţie;
• stabilirea ordinii de abordare a unităţilor de învăţare de-a lungul unui an şcolar;
• eventual, stabilirea timpului alocat abordării fiecărei unităţi de învăţare.
La nivelul planului calendaristic profesorul poate lua decizii privind:
- selecţionarea mijloacelor/sistemelor de acţionare pentru realizarea fiecărei componente sau subcomponente
tematice a modelului de educaţie fizică şi sport;
- stabilirea succesiunii mijloacelor/sistemelor de acţionare selecţionate şi a dozării acestora;
- programarea probelor de control
- alegerea formei de elaborare a planului (descriptivă sau grafică), prin "negocierea" cu factorii locali de
decizie alegerea formei de elaborare a documentului de planificare, ţinând cont şi de sugestiile factorilor de
conducere (director, inspector de specialitate, şef de catedră)
La nivelul planului de lecţie sau de altă activitate concretă::
79
- stabilirea duratei pentru fiecare verigă a lecţiei;
- stabilirea ordinii de abordare a temelor lecţiei;
- operaţionalizarea obiectivelor subordonate temelor propuse;
- stabilirea modalităţilor de evaluare a nivelului de realizare a obiectivelor lecţiei;
Autonomia subiecţilor se regăseşte în activitatea acestora desfăşurată în timpul lecţiei sub indrumarea şi
supravegherea profesorului. Astfel, sunt stimulate interesele şi aptitudinile subiecţilor, în direcţia
manifestării creativităţii în acţiunile desfăşurate.
Activitatea autonomă presupune o bună cunoaştere a specificului activităţii şi un nivel de execuţie ridicat,
aspecte care necesită o pregătire prealabilă de calitate, realizată în timpul lecţiilor de educaţie fizică.
Autonomia subiecţilor se poate manifesta în direcţia conducerii anumitor verigi ale lecţiei, organizării
spaţiului de desfăşurare a activităţii, supravegherii şi acordării ajutorului în execuţie unor colegi, arbitrării
unui joc bilateral sau altei întreceri, etc. Sunt solicitate şi în acelaşi timp îmbunătăţite, capacităţile de
autoorganizare, autoconducere şi autoevaluare.
Asigurarea unui anumit grad de libertate în lecţie, reprezintă un important demers în direcţia formării
capacităţii de practicare independentă a exerciţiilor fizice.
14.3.2. CREATIVITATEA PROFESIONALĂ

Conceptul de creativitate are următoarele accepţiuni:
- de comportament şi activitate psihică creativă ;
- de structură a personalităţii ;
- creativitatea de grup.
Allport introduce termenul de creativitate în limbaj cu sensul de capacitatea de a genera noul, dispoziţie
generală a personalităţii.
Notele definitorii ale creativităţii sunt:
- noutatea;
- valoarea.
Creativitatea poate fi definită ca fiind un proces prin care o persoană sau un grup de persoane
realizează o nouă activitate cu caracter original şi care oferă noi soluţii care cresc eficienţa activităţii depuse.
Punctul de plecare într-un act de creaţie este imaginaţia care este strâns legată de aptitudinea generală -
inteligenţa. Potenţialul creativ diferă de la o persoană la alta.
În educaţie fizică şi sport există mai multe posibilităţi de manifestare a potenţialului creativ cu
aplicaţii imediate în conceperea şi desfăşurarea demersului didactic. Astfel potenţialul creativ al profesorului
se poate manifesta pe plan material, în proiectare şi în activitatea de management al lecţiei.
15.LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ – ASPECTE TEORETICE

LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ poate fi definită astfel: activitatea desfăşurată de către elevi sub
îndrumarea profesorului, în cadrul lecţiei, aceştia îşi optimizează dezvoltarea fizică, îşi dezvoltă aptitudinile motrice,
însuşesc cunoştinţe şi îşi formează priceperi şi deprinderi motrice de bază, aplicativ-utilitare şi specifice unor ramuri
sportive, conform curriculumu-lui, într-un timp delimitat.
CARACTERISTICILE LECTIEI DE EDUCATIE FIZICA

1. Conţinutul lecţiei este stabilit pe baza programei şcolare;
2. Se adresează unor colective de elevi, constante ca şi număr şi relativ omogene;
3. Are o durată stabilită, precis limitată în timp – 50 min. – prevăzut în orarul şc.;
4. Fiind prevăzută în planul de învăţământ este obligatorie pentru profesor şi elev;
5. Este condusă nemijlocit de un cadru didactic de specialitate care poate să-şi valorifice într-un cadru
organizat experienţa sa didactică şi pedagogică;
6. Prin realizarea conţinutului ei oferă posibilitatea practicării exerciţiilor fizice şi în timpul liber al elevilor.
CERINTELE DIDACTICE GENERALE A LECTIEI DE EDUCATIE FIZICA

1. Precizarea clară a temelor şi a obiectivelor instructiv-educative.
2. Alegerea celor mai eficiente metode şi mijloace de exersare pentru realizarea obiectivelor instructiv-
educative.
3. Dozarea corespunzătoare a efortului în lecţie.
4. Realizarea unei relaţii optime între instruire şi educaţie.
80
5. Valorificarea eficientă şi integrală a timpului alocat lecţiei.
6. Conceperea lecţiei ca parte a unui sistem (ciclu) de lecţii
Lectia de educatie fizica – Avantaje

• Profesorul cunoaşte efectivul de elevi şi numărul de ore alocate.
• Profesorul poate adapta conţinutul lecţiilor la posibilităţile şi nivelul de pregătire al elevilor.
• Profesorul are posibilitatea de a doza efortul în mod gradat.
• Profesorul poate folosi în mod judicios timpul alocat lecţiei.
• Profesorul poate să ţină o evidenţă clară a activităţii desfăşurate.
Lectia de educatie fizica – dezavantaje

• Clasele de elevi sunt relativ neomogene
• Clasele cuprind un număr mare de elevi.
• Sferele de interese pentru practicarea exerciţiilor fizice sunt diferite de la elev la elev.
• Accentul principal în desfăşurarea lecţiei de educaţie fizică cade pe activitatea profesorului.
CONŢINUTUL LECŢIEI DE EDUCAŢIE FIZICĂ

Definirea conceptului de “conţinut” :
• Conţinutul reprezintă totalitatea mijloacelor, strategiilor didactice, măsurilor organizatorice utilizate
în scopul îndeplinirii obiectivelor generale (cadru) şi de referinţă. Se stabileşte pe baza programei şi
vizează sistemul de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi motrice şi sistemul de aptitudini motrice.
Lecţia de educaţie fizică se deosebeşte de lecţiile de la celelalte discipline de învăţământ
întrucât are în principal caracter practic. Conţinutul lecţiei este format din totalitatea sistemelor de acţion
areconcretizate în mijloace practice (exerciţii fizice ca reprezentări parţiale sau totaleale
deprinderilor motrice) şi mijloace verbale (cuvântul ca modalităţi de transmiterea cunoştinţelor şi
noţiunilor teoretice) ca modalităţi de execuţie şi transmitere a
deprinderilor şi priceperilor motrice. Fiecărei lecţii îi este specific un anumitconţinut care depinde de
temele şi obiectivele operaţionale
I. TIPOLOGIE(CLASIFICAREA LECTIIILOR DE EFS)
Există mai multe criterii de stabilire a tipurilor de lecţii în educaţie fizică şi sport.
a.După componenta tematică abordată:
- lecţii cu teme din deprinderile şi /sau priceperile motrice;
- lecţii cu teme din calităţile motrice;
- lecţii mixte, cu teme atât din deprinderile si sau priceperile motrice, cât şi din calităţile motrice;
b.După felul deprinderilor si /sau priceperilor motrice abordate tematic:
- lecţii monosport;
- lecţii bisport;
- lecţii polisport;
c. După etapele învăţării deprinderilor şi sau priceperilor motrice abordate tematic:
- lecţii de însuşire învăţare (prin care se insusescnoi cunostinte teoretice de specialitate si se formeaza
deprinderi si priceperi motrice;
- lecţii de consolidare (fixare a cunostintelor teoretice a deprinderilor si priceperilor motrice, dezvoltarea
calitatilor motrice printr-o activitate de exersare a unor structuri stabile);
- lecţii de perfecţionare (a cunostintelor, deprinderilor, priceperlor si calitatilor motrice, prin activitati de
exersare a unor combinatii in conditii variate si situatii diferite);
- lecţii de verificare (de control pt aprecierea gradului de stapanire a unor cunostinte teoretice,
deprinderi si priceperi motrice, de dezvoltare a calitatilor motrice, valorificarea acestora in cadrul unor
activitati practice concrete);
- lecţii mixte sau combinate cele mai frecvent folosite, vizeaza transmiterea de noi cunostinte teoretice ,
deprinderi si priceperi motrice, dar si repetarea celor transmise, exersate anterior.
d. După plasamentul în structura anului de învăţământ:
- lecţii de organizare( la început de an şi semestre, în care se susţin de către elevi şi unele probe de
control, constituindu-se pe baza rezultatelor, grupele de nivel valorific);
- lecţii curente;
81
- lecţii bilanţ (de regulă, ultimele din fiecare semestru, un tip special de lecţie bilanţ pote fi considerată
şi cea „demonstrativă” sau „deschisă”, desfăşurată în scop metodic pentru a prezenta colegilor de
specialitate nivelul care poate fi atins cu un colectiv de subiecţi, dacă se lucrează conform unei
planificări realiste.)
e. După locul şi condiţiile de desfăşurare:
- lecţii în aer liber, condiţii atmosferice şi climaterice normale;
- lecţii în are liber pe timp friguros;
- lecţii în interior, condiţii normale sală de educaţie;
- lecţii în intrerior pe spaţii improvizate (culoar, coridor, hol, sală de clasă cu bănci etc.)şi pe timp
friguros.
f. După numărul de teme abordate:
- lecţii cu o temă;
- lecţii cu două teme;
- lecţii cu trei teme;
- lecţii cu patru sau mai multe teme (lectii demonstrative)
II. STRUCTURA LECTIEI DE EDUCATIE FIZICA
Structura reprezintă organizarea şi succesiunea în timp a părţilor, momentelor, în vederea realizării

obiectivelor propuse.
Structura lecţiei de educaţie fizică şi sport este dată de succesiunea unor momente/ faze/ secvenţe/ verigi/ etape/
părţi etc.,.
În evoluţia sa, lecţia de educaţie fizică şi sport a avut mai multe structuri
a. lecţia pe patru părţi : organizare, pregătire, fundamentală şi de încheiere;
b. lecţia pe trei părţi : pregătitoare fundamentală şi de încheiere;
c. lecţia pe verigi specifică etapei actuale;
VERIGILE, OBIECTIVELE CONŢINUTUL ELEMENTELOR DE STRUCTURĂ ALE LECŢIEI

DE EDUCAŢIE FIZICĂ SI FORMATIILE DE LUCRU:
„Verigile lecţiei" denumite şi: „momentele lecţiei", „evenimentele instrucţionale", „etapele instruirii"
„secvenţele lecţiei" sau „situaţiile de instruire" formează unitatea structurală de bază a lecţiei de educaţie
fizică, instituindu-se într-un sistem.
Verigile lectiei sunt urmatoarele:

1. Organizarea colectivului de elevi.
2. Pregătirea organismului pentru efort;
3. Influenţarea selectivă a aparatului locomotor
4. Dezvoltarea/educarea sau verificarea calităţilor motrice viteza sau îndemânarea;
5. Însuşirea/iniţierea, consolidarea, perfecţionarea sau verificarea deprinderilor şi/sau priceperilor
motrice;
6. Dezvoltarea/educarea sau verificarea calităţilor motrice forţa sau rezistenţa;
7. Revenirea organismului după efort;
8. Aprecieri şi recomandări
Verigile a IV-a, a V-a, şi a VI-a sunt destinate realizării temelor lecţiei şi sunt denumite verigi tematice,
celelalte sunt verigi netematice.
Fiecare verigă are obiective specifice, ce se bazează unele pe altele şi care se realizează prin sisteme de
acţionare, ce durează un anumit timp, formaţii de lucru specifice şi metode de realizare diferite.
1.Organizarea colectivului de elevi 1-5 min
OBIECTIVE:
- asigurarea unui început organizat al lecţiei;
- cunoaşterea situaţiei privind componenţa şi starea de sănătate a colectivului de elevi;
82
- formarea deprinderilor de ordine şi disciplină;
- informarea elevilor privind conţinutul lecţiei;
- formarea capacităţii de organizare
- captarea atenţiei;
SISTEME DE ACŢIONARE (continut):
- adunarea, alinierea, raportul şi salutul;
- verificarea stării de sănătate şi a ţinutei vestimentare;
- comunicarea temelor lecţiei şi obiectivelor majore;
- exerciţii de front şi formaţii;
- exerciţii şi jocuri scurte de atenţie, întoarceri la comandă, ruperi şi grupări de formaţii, etc.
FORMATII DE LUCRU
- in linie pe 1 rand sau 2 randuri
- careu , semicerc , etc
METODE:
- conversaţia, explicaţia, exersarea, aprecierea, încurajarea.
Această verigă poate să dureze de la 1min, când se lucrează cu un colectiv deja format, cu un număr mic de elevi,
bine instruit, cu un nivel ridicat de cunoştinţe şi deprinderi motrice, şi în condiţii atmosferice neprielnice (vânt,
ploaie, zăpadă, căldură excesivă) sau poate să dureze mai mult, până la 5 minute când se lucrează cu un colectiv
numeros, la început de semestru sau ciclu de învăţământ (grădiniţă, primar) şi când se impune rezolvarea anumitor
probleme organizatorice, de amenajare a bazei sportive.
2. Pregătirea organismului pentru efort 4-7 min

Obiective:
- stimularea treptată a marilor funcţiuni ale organismului şi asigurarea unui nivel optim de excitabilitate
corticală pentru activitatea ce urmează;
- educarea percepţiilor spaţio- temporale.
- exerciţii de front şi formaţii;
- variante de mers şi alergare;
- săltări şi sărituri;
- paşi specifici (de dans) din gimnastica ritmică;
- exerciţii pentru educarea ritmicităţii şi muzicalităţii motrice (jocuri şi teme ritmice) etc;
- deplasare cu mişcări diferite ale membrelor superioare şi inferioare;
- jocuri dinamice;
- parcursuri aplicative simple cu elemente cunoscute de elevi.
FORMATII DE LUCRU
- coloana cate 1 sau 2
- formatii specifice exercitiilor desfasurate
METODE:
-conversaţia, demonstraţia, exersarea, explicaţia, observarea curentă, problematizarea, aprecierea etc.
Veriga a doua durează mai mult atunci când sunt condiţii neprielnice (frig afară, echipament neadecvat), când
se susţin probe de control, se participă la concursuri, ceea ce necesită o încălzire mai bună (pentru a evita
eventualele întinderi musculare), sau poate dura mai puţin, când este foarte cald afară şi efortul din verigile
tematice nu este de intensitate mare (crescută). în această verigă se folosesc de obicei exerciţii în tempo
moderat, care să permită creşterea frecvenţei cardiace la 120-140 bătăi pe minut.
3. Influenţarea selectivă a aparatului locomotor 8-10 min

Obiective:
- influentarea sistemului muscular si articular prin urmamrirea cresterii tonicitatii, troficitatii si a supletei
- educarea atitudinii corporale corecte;
- prevenirea sau corectarea unor atitudini sau deficienţe fizice;
- educarea percepţiilor spaţio-temporale şi a ritmului;
- educarea actului respirator;
- complexe de exerciţii de dezvoltare fizică inspirate din gimnastica de bază, care se pot executa liber, cu
obiecte, cu partener, pe fond muzical (tip gimnastrică aerobică), stretching;
- exercitii pentru educarea actului respirator.
FORMATII DE LUCRU
83
- Coloana de gimnastica (pe 2, 3, 4 ,… randuri )
- Semicerc, cerc, etc
METODE:
- demonstraţia, exersarea, explicaţia, observarea curentă, aprecierea
In veriga a treia se angreneaza in activitate, analitic, principalele grupe musculare, articulatiile si segmentele corpului.
Se va trece de la o grupa solicitata la o alta grupa, de la un segment la altul urmarind, alternarea contractiei cu
intinderea, lucrul musculaturii agoniste cu cel al musculaturii antagoniste, flexiile cu extensiile, etc. Efortul efectuat in
aceasta veriga va creste treptat, prin urmarirea ritmului de executie, folosirea unor exercitii dinamice, reducerea
pauzelor. (pulsul executantilor sa atinga valori de 120-130pulsatii/min). Timpul rezervat acestei verigi este mai mare la
clasele mici si mai mic la clasele mari, unde elevii au un bagaj motric mai bogat.
4.Dezvoltarea calităţilor motrice viteza sau îndemânarea 7-10 min
OBIECTIVE:
- creşterea indicilor diferitelor forme de manifestare a aptitudinii psihomotrice de viteză (reacţie, execuţie,
repetiţie, deplasare, accelerare);
- educarea formelor de manifestare a aptitudinii psihomotrice de coordonare (generală şi specifică).
1.pentru dezvoltarea vitezei:
- executarea unor acte şi acţiuni motrice în tempou maxim şi cu intensitate maximală, la diverse semnale
(sonore, vizuale) sau comenzi;
- treceri rapide dintr-o poziţie în alta;
- executarea unor acte şi acţiuni motrice de pe loc sau din deplasare la diferite semnale (sub formă de jocuri de
atenţie);
- mers şi mai ales alergări în tempou maxim (20-30 m.);
- exerciţii din şcoala alergării (joc de gleznă, alergare cu genunchii sus etc.);
- alergări accelerate şi lansate;
- alergări sub formă de întrecere şi cu handicap;
- alergări cu schimbare de ritm;
- exerciţii pentru perfecţionarea tehnicii de execuţie a actelor şi acţiunilor motrice executate în ritm rapid;
- exerciţii şi jocuri cu mingea (prinderi şi aruncări rapide; aruncări la semnal sau comenzi; lovirea prin
surprindere cu mingea şi evitarea loviturilor);
- elemente tehnice din diferite probe şi ramuri sportive executate în ritm rapid, cu obiecte mai uşoare şi în
condiţii uşurate;
- întreceri, jocuri şi ştafete pentru dezvoltarea tuturor formelor de manifestare a vitezei etc.
2.pentru dezvoltarea coordonării:
-însuşirea unor deprinderi motrice cu caracteristici precizate în coordonare si ritm;
-exerciţii libere şi cu obiecte, aparate, efectuate din alte poziţii iniţiale sau cu schimbarea direcţiei, sensului sau
ritmului;
-acte şi acţiuni motrice în condiţii îngreunate (micşorarea suprafeţei de sprijin, execuţia cu segmentul
neîndemânatic etc.);
-executarea unor deprinderi motrice specifice din jocurile sportive, în condiţii de eficacitate şi dificultate
crescută;
-jocuri de mişcare, ştafete şi parcursuri aplicative cu sarcini motrice complexe şi variate;
-acte si acţiuni motrice în condiţii variabile (locuri si condiţii diferite, modificate, privind numărul de parteneri
de joc, suprafeţele de lucru etc.).
FORMATII DE LUCRU
- in linie pe 1,2 sau mai multe randuri
-coloane cate 2,3, 4,6
- pe grupe
- pe echipe
-individual
- formatii de lucru adaptate procedeelor metodice folosite
METODE:
-explicaţia, conversaţia, demonstraţia, problematizarea, exersarea, întrecerea, observarea curentă, aprecierea
verbală, recompensa etc.
Intrucât atât exerciţiile pentru viteză cât şi cele pentru dezvoltarea coordonării solicită foarte mult sistemul
nervos, ele nu se execută de multe ori şi nici pe o durată prelungită de timp. Deci în această verigă se folosesc
exerciţii ce se execută cu viteză mare şi exerciţii ce presupun o complexitate deosebită.
5.Însuşirea,consolidarea,perfecţionarea sau verificarea deprinderilor şi-sau priceperilor motrice 10-20 min

84
Obiective:
- însusirea unor cunoştinţe, iniţierea în mecanismul de bază al unor elemente noi;
- crearea la elevi a unei reprezentări cât mai exacte şi corecte;
- formarea unui stereotip dinamic, a unei automatizări a mişcărilor;
- crearea unei capacităţi de aplicare a cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor motrice, în condiţii variate
şi diversificate impuse de activitatea practică, de cea sportivă;
- cunoaşterea, verificarea şi aprecierea nivelului de cunoştinţe acumulate de elevi, a modului în care se
execută deprinderile şi priceperile motrice.
-exerciţii din şcoala alergării (alergare în diferite forme, ştafete şi parcursuri aplicative);
-exerciţii din şcoala săriturii (sărituri din atletism, jocuri sportive şi din gimnastică);
- exerciţii din şcoala aruncării (efectuate din poziţii şi în direcţii diferite, folosind mingi şi obiecte de diferite
mărimi);
- exersarea exerciţiilor, a deprinderilor şi priceperilor motrice de bază, utilitar-aplicative sau specifice, în
condiţii variate şi diversificate;
-aprecierea şi verificarea curentă prin activităţi globale şi întreceri sportive.
- modalităţi de evaluare a nivelului de învăţare a celor predate în lecţie
FORMATII DE LUCRU
- in linie pe 1,2 sau mai multe randuri
-coloane cate 2,3, 4,6
- pe grupe
- pe echipe
- alte formatii de lucru
METODE:
- explicaţia, demonstraţia, material intuitiv, observarea curentă, problematizarea, exersarea, învăţarea prin
descoperire, modelarea, instruirea programată, verificarea orală, verificarea practică etc.
In activitatea de învăţare, desfăsurată în cadrul orei de educaţie fizică, de mare importanţă este activitatea de
repetare a exerciţiului respectiv, până ce elevul reuşeşte o însuşire cât mai corectă a acestuia şi în perspectivă,
automatizarea mişcării.
La început, ritmul de execuţie al exerciţiilor, folosite pentru învăţarea deprinderilor şi priceperilor motrice,
este mai lent, căutându-se o dată cu însuşirea exerciţiilor să se apropie de cel optim. Pauzele între repetări
trebuie să fie suficient de lungi pentru a asigura refacerea organismului după efortul depus.
Uneori, înaintea învăţării acţiunilor motrice noi, se procedează la repetarea celor învăţate în lecţiile precedente.
Aceasta poate contribui atât la învăţarea noilor acţiuni motrice, cât şi la automatizarea parţială sau totală a
celor învăţate, prin bătătorirea căilor neuromusculare.
In această verigă a lecţiei se asigură şi verificarea gradului de însuşire, de stăpânire a cunoştinţelor specifice, a
deprinderilor şi priceperilor de mişcare, a calităţilor motrice ( testare, verificare).
Durata acestei verigi este mai mare în comparaţie cu verigile tematice IV şi VI. Timpul se împarte în funcţie
dedif icultatea/complexitatea fiecărei teme în parte, dar şi de numărul temelor.
6.Dezvoltarea calităţilor motrice forţa sau rezistenţa 5-10 min

OBIECTIVE:
- îmbunătăţirea indicilor tuturor formelor de manifestare a calitătii motrice forţa.
- îmbunătăţirea indicilor tuturor formelor de manifestare a calitătii motrice forţa.
- dezvoltarea trăsăturilor de personalitate.
SISTEME DE ACTIONARE (continut):
1.pentru dezvoltarea C.M. forta:
- exerciţii pentru dezvoltarea selectivă (analitică) a musculaturii întregului corp folosind greutatea corpului sau a
diferitelor segmente (flexii, extensii, ridicări, rotări, forfecări, aplecări etc.), liber, cu obiecte sau aparate
portative;
- exerciţii cu partener (genuflexiuni în perechi, executate alternativ, împingeri cu rezistenţă, sprijin pentru
localizarea mişcărilor la execuţiile de abdomen şi spate etc.);
- exerciţii cu caracter de trăcţiune şi împingere, căţărare, târâre, transport cu greutăţi uşoare (1-3 kg.);
- exerciţii cu îngreuieri mici până la 30% din posibilităţile maxime (cu saci de nisip, mingi medicinale, gantere
etc.);
- aruncări de diferite tipuri, cu obiecte diferite;
- sărituri diferite (ca mingea, de pe un picior pe celălalt etc.);
- alergări în condiţii îngreunate (în pantă, pe scări, prin zăpadă etc.);
85
- exerciţii executate în circuit etc.
1.pentru dezvoltarea C.M. rezistenta:
- alegarea de durată în tempo uniform pe teren plat, alergare în tempo variat, (alternând tempourile, sau fără a
ajunge la tempouri maxime cu durată totală de 5-7 minute);
- repetarea unor exerciţii cunoscute în tempo moderat şi uniform în grupaje de 3-6 exerciţii cu durată totală de
5-8 minute;
- repetarea unor procedee tehnico-tactice din jocurile sportive (izolat sau în cadrul unor structuri), pe o durată
continuă a 5- 10 minute;
- jocuri dinamice cu efective mici, cu angrenarea continuă şi pe cât posibil uniformă, cu o durată de 5-7 minute;
- jocuri sportive cu efective reduse şi cu modificarea prevederilor regulamentare (astfel încât să se elimine
pauzele), cu o durată de 10-15 minute;
- exerciţii sub formă de circuit continuu, sau cu pauze foarte scurte, în ritm uniform, cu o durată de 5-7 minute.
FORMATII DE LUCRU
- pe grupe
- pe siruri
- pe perechi
- pe echipe
- pe ateliere
- formatii de lucru adaptate procedeelor metodice folosite
METODE:
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exersarea, circuitul, modelarea, observarea permanentă etc.
Intrucât, atât exerciţiile pentru dezvoltarea forţei cât şi cele pentru dezvoltarea rezistenţei solicită
foarte mult sistemul muscular, ele se execută cu intensitate mai mică dar cu o durată prelungită. în
această verigă se folosesc exerciţii ce se execută cu viteză mică şi moderată şi exerciţii ce presupun o
îngreuiere suplimentară.
în aceeaşi lecţie, de obicei, nu se prevăd teme pentru dezvoltarea a două aptitudini psihomotrice şi
anume forţă şi rezistenţă sau viteză şi coordonare.
7. Revenirea organismului după efort 3-4 min

OBIECTIVE:
- scăderea indicilor marilor funcţiuni ale organismului la valori cât mai apropiate de cele iniţiale şi relaxarea
musculară.
SISTEME DE ACTIONARE (continut)
- variante de mers şi alergare cu caracter liniştitor;
- exerciţii de relaxare musculară;
- exerciţii de respiraţie profundă;
- exerciţii de postură;
- acţiuni cu caracter distractiv.
Este o verigă (un moment) important al lecţiei de educaţie fizică. Prin exerciţii , şi mijloace specifice se
asigură încheierea activitătii; concret, se caută diminuarea oboselii si revenirea marilor funcţiuni ale
organismului la indicii iniţiali, dinaintea începerii orei de educaţie fizică.
FORMATII DE LUCRU
- Coloana cate 1 sau 2
- Deplasare Individuala in perimetrul de lucru
- Formatii diverse
METODE:
conversaţia, demonstraţia, exersarea etc. Se execută cu tot colectivul odată.
8. Aprecieri şi recomandări 1-2 min

Obiective:
- evaluarea globală a lecţiei;
- evidenţierea realizării obiectivelor operaţionale;
- conştientizarea nivelului de execuţie şi participare din timpul lecţiei;
- Formarea capacitatii de apreciere si autoapreciere
- stimularea activităţii independente;
86
SISTEME DE ACTIONARE (continut)
- aprecieri cu privire la modul de desfăşurare a lecţiei şi al participării subiecţilor;

- recomandări pentru lectia urmatoare si pentru activitatea independentă a subiecţilor;
- salutul;
- Formatii de lucru
- in linie pe 1,2
- careu , semicerc , etc
Aceasta este ultima verigă a lecţiei Este momentul în care profesorul face aprecieri asupra activităţii
desfăşurate de elevi. Se vor evidenţia elevii care s-au remarcat prin exerciţiile lor, prin participarea activă la
lecţie şi se va accentua asupra problemelor, aspectelor concrete ce vor fi urmărite în lecţia viitoare.
Toate aceste aprecieri se vor face cu tact pedagogic, urmărind efectul stimulativ, educând încredere în forţele
proprii.
Importante sunt şi recomandările pe care profesorul le face tuturor elevilor din clasă, sau numai unora dintre
ei, privind eventualele exerciţii pe care aceştia le vor putea executa eventual acasă, în timpul lor liber. Lecţia
se încheie cu salutul şi părăsirea organizată a locului în care s-a desfăşurat lecţia.
REUSITA LECTIEI DE EFS

-depinde de modul in care este pregatita si condusa
Pentru ca scopul lectiei sa fie in intregime atins, iar eficienta acesteia sa creasca la parametri superiori, se
impune cu hotarare asigurarea unor cerinte de baza indiferent de tipul si obiectivele lectiei respective si
anume: densitate optima , dinamism, varietate, atractivitate.
Masurile luate in legatura cu sporirea densitatii motrice si a intensitatii efortului in lectie, constituie aspecte
importante dar partiale, ale folosirii eficiente a timpului, intre acestea si obiectivele instructive educative ale
lectiei este necesar sa existe; o concordant perfecta.
Densitatea optima este obtinuta prin modul de organizare a exersarii, prin folosirea unui bogat material
didactico-sportiv, prin jnlaturarea „timpilor morti", scurtarea pauzelor, inlantuirea rationala a temelor,
utilizarea unor metode si procedcc metodice adecvate, a unor mijloace standardizate si bine cuantilicate.
Varietatea continutului lectiei se poate realiza prin folosirea unui mare numar de \ mijloace, prin modificari
in forma de organizare, schimbandu-se perechile de lucru si stimulii care due la cresterea interesului elevilor
pentru lecfie. Ea se poate realiza prin continutul exercitiilor (bogat, interesant, cu grad emotional ridicat
etc.), prin asigurarea permanenta a spiritului de intrecere, prin crearea unei atmosfere placute, recreative etc.
atribute specifice intrecerilor, jocurilor de miscare, concursului in general. Procesul de constientizare duce la
activizarea elevilor, la intelegerea executiei si scopului invatani. In momentul in care va intelege aceste
lucruri el va actiona cu mai multa placere, ambitionandu-se pentru perfectionarea executiilor sale.
Lectia de educatie va trebui ancorata in atmosfera specifica sportului. Aceasta se realizeaza prin prezenta
exercitiilor, a structurilor de exercitii, a jocurilor de miscare, a stafetelor si parcursurilor aplicative, a
intrecerilor in general. Punerea frecventa a elevilor in situatia de a descoperi prin eforturi proprii de gandire,
prin cautari laborioase, prin rezolvarea unor situatii problema, este o alta cale de eficientizare a lectiilor.
Atractivitatea lectiei reprezinta problema de baza a eficientei acesteia. De modul in care izbuteste
rezolvarea acestui aspect din lectie depinde interesul si participarea efectiva, constienta si activa a elevilor.
Aceste aspecte din lectie contribuie in mare masura la determinarea elevilor sa iubeasca exercitiul fizic si sa
manifeste dorinta de a-1 practica independent.
Atractivitatea exercitiilor se poate realiza prin continutul acestora, cu un grad emotional ridicat, bogat,
interesant sau prin asigurarea permanenta a spiritului de intrecere pe fondul unei atmosfere placute,
recreative, atribute specifice mai ales intrecerii si jocurilor de miscare. Pentru ca profesorul sa realizeze
aceste cerinte trebuie sa selectioneze continuu metode si mijloace pe care sa le imbunatateasca permanent.
completandu-1 cu noi si interesante exercitii pe baza experien tei proprii sau preluate din literatura de
specialitate.
Motivatia activitatii constiente a elevului pentru practicarea exercitiilor fizice - este determinata de
motivatii imediate si motivatii de perspective.
O influenta deosebita in amplificarea constientizarii o pot avea explicatia, demonstratia, precum si utilizarea
cat mai multor materiale intuitive.
87
Metodele si procedeele folosite pentru constientizare sunt stabilite in functie de varsta si nivelul colectivului
cu care se lucreaza. Constientizarea elevilor in cadrul lectiilor de educate fizica se recomanda sa se realizeze
prin oprirea colectivului si atentionarea elevilor asupra anumitor elemente sau prin recomandari si masuri ce
se iau chiar in timpul executiei (indicatii tehnice, materiale, intuitive), deoarece acestea trezesc interesul
elevilor determinandu-i la exersarea constienta a exercitiilor respective.
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ

Măsurile organizatorice luate în lecţia de educaţie fizică, constituie părţi componente ale tehnologiei didactice,
cu rol hotărâtor în îndeplinirea obiectivelor propuse. Aceste măsuri oferă posibilitatea realizării în mod eficient a
obiectivelor, atât a celor instructiv-educative cât şi a celor operaţionale, în raport direct cu condiţiile materiale, de
climă, nivelul efortului, vârsta, nivel de pregătire şi efectivul de elevi.
1.METODELE ŞI PROCEDEELE DE ORGANIZARE
se diferenţiază în:
1.organizare materială
-care se referă la măsurile care trebuie luate înainte, în timpul şi după desfăşurarea lecţiei pentru:
- asigurarea spaţiului de lucru necesar;
- asigurarea materialelor necesare atât sub aspect calitativ cât şi cantitativ;
- amplasarea lor la începutul lecţiei în imediata apropiere de locul de desfăşurare;
- depozitarea lor la sfârşitul activităţii în mod organizat, în spaţiile special amenajate;
Manevrările de materiale şi mijloace utilizate pentru desfăşurarea eficientă a lecţiei, se fac de către elevi sub
îndrumarea cadrului didactic, asigurându-se astfel valenţele educative ale activităţii.
2.organizarea colectivului de elevi
presupune dispunerea acestuia în spaţiul de lucru, în funcţie de necesităţile procesului didactic la un moment dat;
Colectivul de elevi (clasa) poate fi organizat pe: grupe, perechi, echipe, individual;
Grupele pot fi :
- grupa simplă, organizată la întâmplare, prin numărătoare sau pe altă cale; în cadrul acestui tip de grupă se
lucrează nediferenţiat;
- grupa omogenă, organizată pe baza testării elevilor; acest tip de grupă poate cuprinde, fie elevii aflaţi ca nivel
de pregătire sub cerinţele curriculei, fie elevii dotaţi, fie elevii cu nivel de pregătire mediu, la cerinţele
curriculei; pentru fiecare tip de subgrupă se fixează obiectivele operaţionale proprii, se folosesc conţinuturi
diferenţiate, strategii didactice diferenţiate, sisteme de acţionare diferenţiate, cerinţe diferenţiate; grupele sunt
deschise;
- grupa temporară (variabilă), organizată temporar , în scopul îndeplinirii în condiţii bune a unor sarcini
didactice;
Echipele, se formează în scopul organizării unor jocuri, fie de mişcare, fie sportive, sau în cadrul unor
întreceri; pot fi constituite liber de către elevi( sub îndrumarea profesorului);
- echipele vor fi egale, numeric, la fel de puternice;
- acest tip de organizare prezintă valenţe educative deosebite;
Perechea, formă de organizare des utilizată;
- constituirea perechilor se face pe baza : posibilităţilor fizice, înălţime, greutate, sex;
- perechile trebuie să fie omogene;
- partenerul poate îndeplini mai multe roluri: poate acorda ajutor, sprijin; poate corecta greşelile sesizate; poate
opune rezistenţă;
o Avantaje:
- se poate utiliza în orice moment al lecţiei;
- sunt utilizate forme de activitate independentă, de colaborare;
- se dezvoltă iniţiativa, spiritul de observaţie, atitudinea critică;
- se stabilesc relaţii de colaborare între profesor şi elevi;
o Dezavantaje:
- presupune un oarecare efort pentru organizarea corectă a perechilor;
- solicită bază materială bogată;
3.organizarea exersării
se referă la aplicarea unor metode care privesc realizarea la nivel optim a parametrilor efortului;
Metoda frontală
elevii, sub supravegherea profesorului lucrează simultan, execută acelaşi exerciţiu.
Avantaje: - intensitate mare în exersare;
- asigură acelaşi nivel de efort pentru toţi;
88
- profesorul poate acţiona asupra tuturor elevilor;
- se asigură disciplina;
- se foloseşte timpul în mod eficient;
- se pot sesiza uşor greşelile de execuţie şi se pot corecta;
Dezavantaje:
- necesită un spaţiu mare de lucru;
- necesită un număr mare de materiale şi obiecte;
- nu se poate doza diferenţiat efortul;
- educarea independenţei este limitată;
Modalităţi de aplicare:
- în cadrul metodei se poate acţiona pe grupe, în perechi, important este, ca toţi să
execute simultan acelaşi exerciţiu;
- se poate aplica în oricare moment al lecţiei, în orice tip de lecţie;
- exerciţiile din gimnastica de bază se execută frontal, utilizându-se diferite formaţii;
- se pot executa frontal şi anumite elemente din jocurile sportive;
Posibilităţi de dozare a efortului:
- modificarea gradului de complexitate al exerciţiilor;
- modificarea îngreuierilor;
- mărirea numărului de repetări în unitatea de timp;
- modificarea raportului dintre efort şi odihnă; organizarea activă a pauzelor;
Metoda lucrului pe grupe
constă în divizarea colectivului de elevi în unităţi mici, după anumite criterii, în vederea creşterii eficienţei
procesului didactic;
Ca variantă organizatorică materială este :” atelierul” sau “staţia”, care reprezintă spaţiul special amenajat pentru
execuţia structurilor specifice;
Procedee:
 grupe paralele , se desfăşoară la staţii identice; exerciţiile pot fi identice sau diferite; nu se schimbă grupele;
 grupe alternative, se desfăşoară la staţii diferite; exerciţiile sunt diferite sau asemănătoare ca structură; se pot
executa la comandă sau independent; odihna este asigurată de timpul scurs de la prima execuţie până la a doua;
- se utilizează în efectuarea unor teme din gimnastică, atletism, jocuri;
- se pot combina aceste discipline;
- în alegerea şi dispunerea staţiilor şi a exerciţiilor, un rol important îl au etapele
formării deprinderilor, dozarea şi revenirea;
Modalităţi de dozare a efortului:
- împărţirea clasei în grupe valorice;
- exerciţii în torent;
- activitate frontală în cadrul grupei;
- reducerea numărului de elevi în grupă, mărirea numărului de grupe;
- schimbarea rapidă a grupelor;
Aspecte educative:
- prin această metodă se promovează activitatea independentă, spiritul de colectivitate,
de ordine;
- îi determină pe elevi să-şi îndeplinească sarcinile, responsabilităţile acordate, să
învingă greutăţile organizatorice;
 grupe cu sarcini suplimentare, un procedeu prin care se creşte intensitatea; sarcinile suplimentare sunt acele
exerciţii care se execută după exerciţiul principal, în mod independent;
- sarcina suplimentară are rol de a : spori solicitarea elevului, de a valorifica unele
potenţe educative;
- în alegerea sarcinii suplimentare se ţine cont de: contribuţia la dezvoltarea
aptitudinilor motrice, să fie simple, cunoscute, să se execute fără ajutor, trebuie dozate precis, să fie
mai scurtă decât cea de bază;
Metoda lucrului la staţii pe bandă rulantă :
- se cuprind mai multe staţii într-un cerc, se execută exerciţiile prescrise unul după
celălalt ( în torent), trecând de la o staţie la alta;
- prin această metodă se consolidează unele deprinderi motrice;
89
- elevii sunt educaţi să execute exerciţii în condiţii diferite de dozare şi în condiţii de
întrecere;
- intensitatea mare în exersare favorizează participarea conştientă;
Alegerea şi dozarea exerciţiilor se face în funcţie de:
- vârstă, nivel de pregătire;
- exerciţiile cu solicitare mai intensă trebuie alternate cu cele care solicită mai puţin
organismul; în cazul exerciţiilor dificile se pot reduce numărul de staţii;
- numărul repetărilor să fie corespunzător consolidării deprinderilor motrice;
- activitatea poate fi întreruptă ori de câte ori este nevoie.
Metoda lucrului în circuit
- urmăreşte dezvoltarea aptitudinilor motrice forţă şi rezistenţă şi diferitele lor forme de manifestare;
- a fost creat de englezii Morgan şi Adamson, pentru dezvoltarea forţei principalelor
grupe musculare ale organismului şi constă în efectuarea succesivă a unor exerciţii prin trecere de la
un atelier (staţie) la altul;
- ordinea atelierelor şi a exerciţiilor este stabilită pe criterii precise, pentru a se alterna
solicitarea marilor grupe musculare;
- circuitul sporeşte eficienţa exerciţiilor şi măreşte randamentul marilor funcţii,
contribuind şi la dezvoltarea armonioasă a musculaturii;
Avantaje:
- este o metodă atractivă prin varietatea exerciţiilor şi prin nivelul de solicitare
accesibil;
- este accesibil atât pentru băieţi cât şi pentru fete;
- organizarea dar mai ales desfăşurarea este simplă şi uşor de încadrat în timp;
- modificările în nivelul de manifestare al aptitudinilor motrice pot fi constatate de elevi
şi pot fi auto controlate;
- circuitul are efecte multilaterale: fizice, psihice, formative, motivaţionale;
Alegerea exerciţiilor:
Pentru a realiza un circuit cu efecte benefice asupra nivelului de manifestare ale aptitudinilor motrice,
profesorul trebuie să fie edificat asupra a ceea ce doreşte să obţină;
Exerciţiile alese trebuie să fie:
- simple şi cunoscute de elevi;
- eficiente, cu un grad mediu de solicitare;
- să posede o poziţie iniţială şi una finală;
- să fie măsurabile;
- să permită alternarea influenţelor;
Numărul de staţii într-un circuit depinde de nivelul de pregătire al elevilor şi de condiţiile materiale. Din acest punct de
vedere circuitele pot fi clasificate astfel:
- circuite scurte 4-5 staţii;
- circuite medii 6-8 staţii;
- circuite lungi 9-15 staţii;
În general se stabilesc 5-10 staţii; circuitul se repetă de 1-2 x, în cazuri speciale de 3x; pauza între circuite 2-4
min.
Timpul de lucru şi pauzele trebuie corect stabilite, de regulă : lucru 20-30 sec. pauza 15-25 sec.
Circuitele se pot desfăşura: după timp prescris; după număr de execuţii; după număr şi timp;
Circuitul poate fi aplicat începând din clasa a - IV-a şi continuat în ciclurile următoare, cu posibilitatea
creşterii solicitării. Înainte oricărui circuit, trebuie testat nivelul de pregătire al elevilor, pentru a concepe corect
circuitul din punct de vedere al solicitării efortului şi pauzelor.
Procedeul individual
caracterizat prin exersarea de către individ a unor exerciţii în scopul formării, perfecţionării unor deprinderi motrice
sau a dezvoltării unor aptitudini motrice, sub îndrumarea şi supravegherea cadrului didactic. Această metodă
corespunde cerinţelor actuale ale lecţiei de educaţie fizică.
Aspecte educative:
- reprezintă formă de organizare a exersării cu largi resurse formative şi care este un
pas înainte spre activitatea independentă;
- pentru a fi aplicată trebuie respectate anumite condiţii: motivaţii puternice pentru
activitatea de educaţie fizică, cunoştinţe teoretice de specialitate, existenţa unor tradiţii în conlucrarea
dintre profesori şi elevi, existenţa unui înalt grad de organizare şi disciplină în cadrul colectivului de
elevi;
90
2. CONDUCEREA CLASEI
Fiecare profesor dispune de metode şi mijloace de conducere a grupului de elevi, dar succesul său e
asigurat de o serie de rutine(consemne) pe care le stabileşte cu elevii.
La intrarea şi ieşirea din sala de sport (sau pe teren),elevii trebuie sa fie însoţiţi de profesor;
Comenzile pentru începerea şi încetarea acţiunilor motrice pot fi transmise verbal şi nonverbal.
Comunicarea verbală este dependentă în mare măsură de modul concret în care se foloseşte limbajul, de caracteristicile
acestuia (paraverbalul) ,ce se regăseşte în educaţie fizică în diverse ipostaze:
-volumul vocii, de preferat să varieze pe parcursul unei lecţii în funcţie de situaţiile create;
-ritmul vorbirii, subordonat de asemenea ambianţei, trebuie să evite monotonia şi să susţină demonstraţia profesorului
sau exersarea elevului; poate scădea în cazul explicaţiilor, recomandărilor, intenţiei de a induce calmul şi relaxarea etc.
-tonalitatea vocii variază în funcţie de situaţie, de la cea fermă cerută de comandă, la cea puternică din timpul
conducerii, sau scăzută impusă de momentele de explicaţii, recomandări etc.
-dicţia - importantă pentru claritatea mesajului.
In interior, se prefera comunicarea verbală care trebuie să fie fermă.
Comunicarea nonverbală se face prin: gesturi, demonstraţie, gestuale sau sonore cu ajutorul fluierului.In aer liber se
impune utilizarea fluierului datorita distanţelor ce pot apare între profesori si elevi. Cu ajutorul fluierului se stabileste
un limbaj comun, de exemplu :un fluierat scurt pentru inceperea actiunii motrice urmat de alt semnal similar pentru
oprire ; fluierat scurt succesiv pentru încetarea acţiunilor motrice
În ce priveste utilizarea materialelor, se vor avea in vedere urmatoarele aspecte :

-intrarea in posesia materialelor se va face numai la comanda profesorului ( exemplu : „primul elev din şir ia cate o
minge”,” al doilea elev ia câte trei jaloane”.)
- înainte de inceperea lectiilor se verifică starea materialelor , astfel încât să nu fie deteriorate şi să nu prezinte pericol
de accidente.
Profesorul trebuie sa dea dovada de consecventa si fermitate in aplicarea regulilor si sa nu ridice tonul sau sa ameninte
elevii care le incalca.
PLASAMENTUL PROFESORULUI
Plasamentul profesorului reprezinta un element important al algoritmului de conducere al lectiei.Un bun
plasament se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:
-să poată observa şi supraveghea toti elevii;
- să permită elevilor cea mai buna vizibilitate în timpul demonstraţiilor si corectărilor.
Plasamentul profesorului faţa de formaţiile de lucru in cadrul demonstrării se va face pe latura cea mai mare a
acesteia.
În predarea jocurilor, profesorul trebuie să poată să circule în interiorul suprafeţei ca să poata urmări toţi
elevii care participă la activitate. Elevii trebuie sa fie organizaţi să il poata vedea pe cel care demonstrează.
REZOLVAREA SITUAŢIILOR DE INDISCIPLINĂ

Prin atitudinea profesorului , conţinutul lecţiei şi manierea de predare a acestui conţinut trebuie evitate
problemele de indisciplină în timpul lecţiei.
Profesorul trebuie :
-să prevină cazurile de indisciplina- prin plasamentul său.Observând toţi elevii , înseamna a depista orice atitudine
negativă în faza incipientă şi a evita participarea mai multor elevi.
-să intervină în cazul apariţiei unor astfel de cazuri. Intervenţia va consta în : deplasare în direcţia elevului observat,
privire insistentă asupra lui sau deplasare în direcţia elevului şi observaţie verbal.Observaţia verbală nu trebuie să se
facă în faţa tuturor elevilor, deoarece cei care doresc să iasă in evidenţa prin actele lor de bravură, obţin de fapt ceea ce
îşi doresc.Observaţiile se fac pe un ton calm, persuasiv si nicidecum nervos ,se vor referi la comportamentul
indizerabil şi vor conţine regulile pe care elevul nu le-a respectat.
3.MOTIVAREA ELEVILOR PENTRU PARTICIPAREA LA LECŢII
Exista mai multe modalitaţi de asigurare a unui nivel optim de motivare

1.Desfăşurarea unor lecţii interesante, agreabile, lipsite de monotonie; maniera de
anuntare si continutul temelor de lectii
2. Crearea unui climat afectiv în colectivul şcolar şi utilizarea unor tehnici de
ridicare a tensiunii emoţionale la elevi, condiţie favorizantă pentru
manifestarea activă a tendinţelor emulative;
3. Utilizarea în cadrul lecţiilor a întrecerilor care să stimuleze spiritul
91
competitiv al elevilor;
4. Organizarea unor întreceri intergrupuri;
5. Prezentarea unor modele de identificare pentru elevi (profesori, sportivi,
fruntaşi;
6. Prezentarea unor materiale audio-vizuale pe teme sportive (filme
documentare, diapozitive etc).
7.Afisarea planificarii calendaristice.Copiii vor sti ce conţinuturi urmeaza a fi însuşite
8.Afişarea sistemului de evaluare-probele de control si baremurile care stau la baza verificării,aprecierii si
notării elevilor;
4. PARTICULARITĂŢI ALE LECŢIEI DE EDUCAŢIE FIZICA
1.Particularităţi alelecţiei de educaţie fizică în învăţământul primar:
Tipologie,
- lecţii de învăţare a deprinderilor motrice de bază
- lecţii de consolidare a deprinderilor motrice de bază,
- lecţiile mixte combinate, cu teme atât din deprinderi cât şi din calităţi motrice .
Structura lecţiei este asemănătoare cu cea de la celelalte cicluri de învăţământ.
Durata verigilor lecţiei este variabilă de la o clasă la alta şi pe parcursul aceluiaşi an şcolar.,
Organizarea colectivului de elevi : 5 minute, ajungând chiar la 8-10 minute La clasa aIa. şi la început de semestru Se
anunţă temele lecţiei. La clasele I şi a II-a, acestea se vor anunţa şi în momentul în care se trece la realizarea lor.
Pregătirea organismului pentru efort: predomină exerciţiile din şcoala mersului şi alergării, jocurile de mişcare şi o
parte din exerciţiile de front şi formaţii.
Influenţarea selectivă a aparatului locomotor, se recomandă exerciţii individuale libere, localizate la nivelul
segmentelor corpului. Nu sunt recomandate exerciţiile în perechi. Pot fi executate şi complexe de dezvoltare fizică de
gimnastică aerobică.
Vergile tematice: temele de lecţie se constituie din calităţi motrice, deprinderi şi priceperi motrice, componente ale
capacităţii de organizare (întoarcerile de pe loc, formaţiile de deplasare), elemente din şcoala alergării, săriturii.
Jocul este principala metodă de instruire pentru dezvoltarea calităţilor motrice şi consolidarea deprinderilor motrice.
Jocurile şi întrecerile devin şi mijloace eficiente de rezolvare a altor teme şi obiective de instruire ,după învăţarea
regulilor de desfăşurare şi a sarcinilor motrice specifice.
Procedele de organizare a exersării:
- frontal( este cel mai eficient);
- pe grupe ( preponderent la clasele a IIIa şi aIVa)
2.Particularităţile lecţiei de educaţie fizică în învăţământul gimnazial:
Tipologie:
- lecţii de învăţare a deprinderilor şi priceperilor motrice specifice ramurilor de sport.
- lecţii mixte ( atunci când unele teme sunt din calităţile motrice de bază şi altele sunt din deprinderile motrice).
- lecţii de pregătire fizică generală, cu teme numai din calităţi motrice de bază(în sezonul rece ,în absenţa condiţiilor
materiale specifice.
Structura lecţiei.
Organizarea colectivului de elevi 2-5 minute(durata este mai mare la început de an şi la clasele aVa şi VIa )
Pregătirea organismului pentru efort ; se recomandă conceperea unor programe pentru o anumită perioadă ţinăndu-
se cont şi de temele de lecţie ce urmează a fi abordate; se pot concepe programe de încalzire speciale, care să poată fi
condusă de un elev.
Influenţarea selectivă a aparatului locomotor; se recomandă :
- alcătuirea unor complexe de exerciţii de de dezvoltare fizică sub conducerea profesorului, cu sau fără fond muzical
- complex de exerciţii sub comanda unui elev;-
-complex de exerciţii pentru fete şi separat pentru băieţi;
-complex de gimnastică aerobică,
- complex de exerciţii cu caracter corectiv.
Verigile tematice;
Calităţile motrice ;se pot dezvolta foarte bine toate calităţile motrice. Deosebit de eficiente pentru dezvoltarea
calităţilor motrice la acest ciclu de învăţământ rămân jocurile de mişcare, ştafetele şi parcursurile aplicative.
92
Deprinderile şi priceperile motrice sportive ; se recomandă ca de la exersarea lor separată să se treacă la exersarea în
cadrul structurilor tehnice, apropiate de joc, apoi la exersare în condiţii de joc ;
În cazul deprinderilor atletice, la clasele VII- VIII, se va pune accent pe exersarea în condiţi de concurs (masurarea
performanţelor obţinute)
Temele pentru acasă pot fi date atât pe parcursul lecţiei, cât şi în ultima verigă a acesteia.
3.Particularităţile lecţiei de educaţie fizică în învăţământul liceal:

Tipologie:
-lecţii de învăţare(mai puţine )
-lecţii de tip consolidare (predominante)
-perfecţionare
Pregătirea organismului pentru efort ; se pot concepe programe de încalzire speciale,adecvate temelor de lecţie
care să poată fi condusă de elevi.
Se pune accent pe autoconduvere şi autoorganizare
Influenţarea selectivă a aparatului locomotor ; nu se mai insistă asupra optimizării dezvoltării fizice .Uneori această
verigă nu mai este abordată sau se realizează împreună cu pregătirea organismului pentru efort
Verigile tematice;
- Calităţile motrice se pot aborda ca teme de lecţie separat sau combinat.(detentă)
- Se pot aborda mai multor ramuri de sport, simultan, în funcţie de oferta educaţională şi
opţiunile elevilor;
- Se exersează pe grupe diferenţiate;
- Mijloacelor de instruire pot fi diferite chiar pentru acelaşi conţinut tematic;
-Întrecerea, sub formă de concursuri regulamentare, capătă pondere mult sporită .
-Se lucrează pe grupe de nivel valoric biomotric cu caracter deschis.
-Tratarea diferenţiată în funcţie de sex este o necesitate
-Creşte participarea elevilor la organizarea , conducerea şi evaluarea propriilor execuţii sau a execuţiilor
colegilor de grup.
Temele pentru acasă se dau atât pe parcursul lecţiei cât şi în ultima verigă.
4.Particularităţile ale lecţiei desfăşurate în AER LIBER pe timp friguros( sezon rece).
Lecţiile de educaţie fizică şi sport desfăşurate în aer liber afară, au efecte mai benefice asupa elevilor faţă de cele
desfăşurate în interior, indiferent de sezon.
CERINTE
lecţiile de educaţie fizică şi sport se pot desfăşura în aer liber afară numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- temperatura aerului să nu fie mai mare de minus 10 grade
- să nu fie precipitaţii puternice ploaie sau- mai ales- ninsoare;
- viteza vântului să fie doar până la 5m/s
- umiditatea aerului să fie cuprinsă între 35-65%;
- să nu existe nebulozitate şi poluare a aerului ;
Pentru desfăşurarea acestor lecţii, trebuie neapărat să fierealizată o pregătire treptată elevilor în asemenea condiţii şi
să dispună de un echipament adecvat.
5.Particularităţile ale lecţiei desfăşurată în spaţii improvizate din INTERIOR, pe timp friguros( sezon
rece)
Spaţiile pot fi:

- culoare, coridoare sau holuri;
- săli de clase cu bănci sau săli de festivităţi.
Cerinţe pentru desfăşurarea lecţiei în spaţii improvizate :
- să nu aibă legătură cu alte spaţii sau săli în care se desfăşoară alte activităţi didactice, cu alţi elevi.
- să fie situate la parter sau la subsol, în cazul clădirilor cu etaje, pentru a nu deranja celelalte activităţi.
- să aibă totuşi dimensiuni rezonabile pentru practicarea exerciţiilor fizice.
- măsuri de ordin igienic, aerisirea spaţiului respectiv aranjarea şi ştergerea de praf a
„mobilierului” ,echipament corespunzător al elevilor.
93
- nu se recomandă folosirea mobilierului din spaţiile alese, mai ales din sălile de clasă, pentru practicarea exerciţiilor
fizice.
Se pot aborda teme din:
- calităţile motrice (mai puţin viteza de deplasarea şi rezistenţa de tip aerobă)
- din unele deprinderi şi/sau priceperi motrice( mai ales utilitar aplicative, din gimnastica acrobatică şi ritmică, din
unele sărituri cu sprijin specifice tot gimnasticii sau chiar din jocurile sportive- cum ar fi pasele sau chiar driblingul
etc.)
16.PRINCIPIILE DIDACTICE (DE INSTRUIRE).

Definitie: ansamblul cerinţelor operaţionale exprimate prin propoziţii de sinteză care concentrează
normele şi regulile de realizare eficientă a oricărei activităţi didactice, organizate la nivelul procesului
de învăţământ. Ele au rol deosebit în proiectarea strategiilor didactice şi a situaţiilor de instruire, iar
aplicarea lor este o condiţie a eficienţei procesului de predare-învăţare-evaluare.
1. PRINCIPIUL INTUIŢIEI
Subliniază, rolul pe care îl are primul sistem de semnalizare în cunoaşterea umană.
Rolul intuiţiei :
- Intuiţia presupune o cunoaştere a realităţii cu ajutorul simţurilor, analizatorilor, receptorilor organismului
uman.
- indiferent de vârsta subiecţilor, acest principiu este fundamental. La vârste mici rolul său este foarte
important, deoarece nu este, încă, bine formata treapta logică a cunoaşterii şi se "merge" prin compensare.
În educaţie fizică şi sport, principiul intuiţiei presupune stimularea a cât mai multor analizatori, pentru a se
forma o imagine cât mai exectă despre ceea ce se învaţă. La subiecţii normali, cel mai solicitat analizator
este cel vizual. La subiecţii cu deficienţe vizuale este solicitatat analizatorul tactil. În procesul de învăţare
motrică este solicitat foarte mult şi analizatorul auditiv. În aceste cazuri se trece dincolo de treapta senzorială
a cunoaşterii umane, se trece la treapta logică, deoarece se foloseşte limbajul specific celui de al doilea
sistem de semnalizare.
Metodele intuitive (specifici treptei I de semnalizare umană):
 Demonstraţia- demonstrarea celor ce urmează să fie însuşite;
 Prezentarea unor materiale ( planşe, diapozitive, schiţe, casete video etc.) care redau imaginea celor
ce trebuie învăţete;
 Observarea execuţiei altor subiecţi, din acelaşi grup sau din alte grupuri; observarea dirijată tematic;
Cerinţe pentru respectarea principiului:
- observarea celor prezentate să fie accesibilă tuturor elevilor;
- demonstrarea şi materialele intuitive să fie la nivelul de înţelegere al subiecţilor;
- să nu se folosească abuziv demonstrarea şi materialele intuitive.
2. PRINCIPIUL PARTICIPĂRII ACTIVE ŞI CONŞTIENTE

Laturile pe care le implică acest principiu sunt:
 participarea conştientă;
 participarea activă.
Cerinţe pentru respectarea principiului:
 Subiecţii trebuie să fie conştienţi în privinţa efectelor practicării sistematice a exerciţiilor fizice
asupra organismului propriu, dozării precise a efortului în funcţie de particularităţile individuale şi de
obiectivele urmărite. Trebuie formată la subiecţi o motivaţie puternică şi corectă pentru practicarea
exerciţiilor fizice conform unor norme sau reguli ( pauzele dintre repetări; rolul condiţiilor igienice;
factori naturali de călire a organismului; refacerea după efort etc.).
 Înţelegerea clară şi memorarea actelor şi acţiunilor motrice, care se învaţă. Subiecţii trebuie să
înţeleagă mecanismul de bază al execuţiei actelor şi acţiunilor motrice care se însuşesc, concomitent
cu memorarea acestui mecanism.
 Manifestarea unei atitudini responsabile a subiecţilor pentru însuşirea materialului predat;
94
 Formarea capacităţii subiecţilor de apreciere obiectivă a propriului randament. Este vorba de
capacitatea de apreciere corectă a propriilor execuţii şi rezultate – capacitatea de autoapreciere
obiectivă.
3.PRINCIPIUL ACCESIBILITĂŢII
Acest principiu prevede ca predarea să se realizeze conform particularităţilor de vârstă, sex şi nivel de
pregătire.
Acţiunile celui care conduce instruirea:

 selecţionarea cu atenţie a stimulilor, a exerciţiilor fizice;
 stabilirea unei dozări corespunzătoare a efortului fizic;
 folosirea unor reglatori metodici pentru a accelera procesul de însuşire a unor acte sau acţiuni motrice
de către subiecţi;
 adaptarea metodelor şi procedeelor metodice de instruire şi educaţie la nivelul de înţelegere şi de
dezvoltare psiho – motrică a subiecţilor;
 diferenţierea eveluării randamentului subiecţilor.
Cerinţe pentru respectarea acestui principiu:

 necesitatea cunoaşterii permanente a subiecţilor cuprinşi în procesul de practicare a exerciţiilor fizice;
 stabilirea unui ritm adecvat de lucru, în funcţie de reacţia subiecţilor la stimuli;
 necesitatea cunoaşterii şi aplicării celor trei reguli clasice ale practicii didactice, care se regăsesc şi în
cazul altor principii de instruire:
- trecerea de la uşor la greu;
- trecerea de la simplu la complex, în care funcţionează prioritar criteriul îndemânării necesare
pentru efectuarea actelor şi acţiunilor motrice;
- trecerea de la cunoscut la necunoscut, adică de la elemente deja însuşite la altele noi, care să se
bazeze pe cele deja însuşite.
g) Regula de la simplu la complex se referă la indicii de îndemânare necesari îndeplinirii corespunzătoare
a actelor motrice (De exemplu, în baschet, aruncarea la coş, la început, de pe loc, cu două mâini de la
piept şi, apoi, cu o mână de la umăr, din săritură, din dribling şi alergare şi, treptat, din unghiuri tot
mai ascuţite faţă de coş şi de la o depărtare tot mai mare faţă de panou).
h) Regula de la uşor la greu se referă, cu precădere, la necesitatea eşalonării predării exerciţiilor fizice pe
baza solicitării forţei de execuţie, necesară îndeplinirii diferitelor acţiuni motrice.
i) Respectarea acestei reguli are o importanţă deosebită în instruirea copiilor, unde orice suprasolicitare a
forţelor poate avea consecinţe asupra organismului (de exemplu, efectuarea unor sărituri de pe
obstacole se face crescând treptat înălţimea lor, în paralel cu asigurarea corespunzătoare a spaţiilor de
aterizare).
j) Cu toate caracteristicile distincte ale acestor reguli (de la simplu la complex şi de la uşor la greu), între
ele există legături strânse care fac ca diferenţierile exerciţiilor, care ar corespunde uneia sau alteia,
uneori să se facă anevoios. Ceea ce la un moment dat a fost greu şi complex, în alt moment poate
deveni uşor şi simplu.
k) I Regula de la cunoscut la necunoscut se referă la necesitatea eşalonării instruirii în aşa fel, încât
predarea elementelor noi să se sprijine pe structurile de exerciţii fizice sau cunoştinţele însuşite în
activitatea anterioară. Cu cât instruirea curentă are la bază mai multe elemente cunoscute, cu atât se
asigură premisele necesare însuşirii trainice a deprinderilor şi calităţilor motrice.
4.PRINCIPIUL SISTEMATIZĂRII ŞI CONTINUITĂŢII
Este principiul cu cea mai mare importanţă pentru elaborarea corectă şi efeicientă a documentelor
necesare de planificare - programare şi de evidenţă ale activităţilor de educaţie fizică şi sport.
Sistematizarea şi continuitatea reprezintă condiţiile principale pentru asigurarea reuşitei în programarea
stimulilor, indiferent de particularităţile subiecţilor sau de alte variabile de ordin material, spaţial, temporal.
95
 Materialul de învăţat trebuie să fie grupat, ordonat şi programat în concordanţă cu logica internă pe
care o impune fiecare componentă sau subcomponentă a modelului de educaţie fizică şi sport;
 Materialul nou predat trebuie să se sprijine pe cel însuşit de subiecţi în activităţile anterioare şi să
pregătească pe cel ce va fi predat în activitatea care urmează;
 Conţinutul procesului de instruire trebuie să fie programat- planificat încât să asigure o legătură
logică între lecţii, între etapele de pregătire ( semestre, sezoane), sau între anii de pregătire, ciclurile
de învăţământ, în ordinea lor crescândă;
 Participarea ritmică a subiecţilor la procesul de instruire şi educaţie ( absenţele de la procesul de
pregătire, produc perturbări în însuşirea materialului predat, rămâneri în urmă greu de recuperat.
5. PRINCIPIUL ÎNSUŞIRII TEMEINICE
În literatura de de specialitate se mai numeşte şi principiul „ însuşirii durabile „. Respectarea acestui

principiu este condiţionată de modul ăn care sunt respectate toate celelalte principii de instruire.
 Asigurarea unui număr suficient de repetări a actelor şi acţiunilor motrice, atăt în fiecare activitate
concretă, dar şi în timp. Numai printr-un număr mare de repetări se pot realiza obiectivele stabilite pe
cele trei planuri principale în educaţie fizică şi sport: dezvoltarea fizică- corporală, calităţile motrice
şi deprinderile şi- sau priceperile motrice;
 Într-o perioadă scurtă de timp să nu se programeze şi să se încerce însuşirea unui volum prea mare de
material de învăţat;
 Trebuie ca în mod ritmic să se facă verificarea pregătirii subiecţilor prin probe de control, inclusiv
concursuri sau competiţii sportive, pentru cunoaşterea permanentă a nivelului de însuşire a
materialului predat.
6. PRINCIPIUL LEGĂRII INSTRUIRII DE CERINŢELE ACTIVITĂŢII PRACTICE

(MODELARII)
Acest principiu subliniază faptul de a nu transforma instruirea în scop în sine. Tot ce se însuşeşte ar trebui
valorificat în viaţă, în activităţi curente sau sportiv-competiţionale. Deprinderile şi priceperile motrice care
se învaţă / însuşesc trebuie să fie transferabile în activităţile practice de timp liber sau special organizate, să
aibă valoare practică, să poată fi folosite ori de câte ori este nevoie. De aceea în educaţie fizică şi sport,
indiferent de subsistem, una din cele mai importante componente a modelului structural este "capacitatea de
generalizare" Această capacitate de generalizare se dezvoltă prin metode euristice de instruire, folosindu-se
ca principale mijloace jocurile sportive bilaterale, traseele sau parcursurile aplicative, ştafetele, unele jocuri
de mişcare etc.
Diferenţierea conţinutului instruirii potrivit specificului fiecărei activităţi practice se referă atât la structurile
motrice preponderente în domeniile respective, cât şi la calitatea însuşirii tuturor componentelor acestora. Un
anumit nivel de cerinţe solicită practicarea înotului de plăcere în comparaţie cu cel de performanţă. Anumite
exigenţe sunt manifestate în subsistemul educaţiei fizice la clasele l-IV şi altele în învăţământul liceal.
Acest principiu este cunoscut în literatură şi sub denumirea de principiul modelării.
17.METODELE DE ÎNVĂŢĂMÂNT.
CONCEPTUL DE METODĂ DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Etimologia cuvântului „metodă”:
grecescul metha – catre, spre;
grecescul odos – cale, drum.
Deci metoda nu este altceva decat calea, drumul de urmat, pentru atingerea unor obiective propuse. în
consecinta, metoda variaza în funcţie de natura obiectivelor.
96
Ea presupune, în fapt, un program conform căruia se reglează acţiunile practice şi intelectuale ale factorilor
implicaţi în progresul de. realizare. a obiectivelor propuse. Deci, acţiunile aparţin atât celui care face
transmiterea de informaţii, de cunoştinţe, cât şi celui ce beneficiază de informatii
Metodele se referă la modul concret în care se face predarea (mai ales pe căile verbale şi intuitive), însuşirea
celor predate (pe calea exersării), corectarea greşelilor, evaluarea modului de însuşire a celor predate etc.
Procedeele metodice - modalităţi concrete de „existenţă” a metodelor, de exprimare a acestora.
Metodele nu există ca atare, în realitate. Ceea ce există în practica domeniului sunt doar procedeele
metodice:
-procedee metodice de exersare:
- prin circuit;
- intervale;
- ridicarea de greutăţi;
izometrie etc.
Exista un sistem de metode în educaţia fizică. In acest sistem intra:

1. metodele de instruire propriu-zisă;
2. metodele de educaţie;
3. metodele de corectare a greşelilor de execuţie;
4. metodele de verificare, apreciere şi notare;
5. metodele de refacere a capacităţii de efort.
1.METODE DE INSTRUIRE PROPRIU-ZISĂ

Se folosesc, evident, pentru a fi posibilă îndeplinirea obiectivelor de instruire specifice:
• dezvoltarea - educarea calităţilor motrice;
• formarea deprinderilor şi priceperilor motrice;
• influenţarea indicilor de dezvoltare fizică;
• formarea capacităţilor de autonomie şi de practicare independentă a exerciţiilor fizice;
• însuşirea unor cunoştinţe teoretice de specialitate.
1.1. METODE VERBALE
a) expunerea verbală:
- povestirea;
- explicaţia;
- prelegerea;
b) conversaţia;
c) studiul individual;
d) brain storming-ul.
a)Expunerea verbală
- se realizează prin limbaj;
- trebuie să fie accesibilă nivelului de înţelegere a colectivelor de subiecţi.
Povestirea
- se foloseşte în învăţământul preşcolar şi primar;
- trebuie să fie plastică şi bazată pe realităţi cunoscute de subiecţi.
Explicaţia
- clară;
- logică;
- concisă;
- oportună;
- precede demonstraţia;
- însoţeşte demonstraţia;
- urmează demonstraţiei;
97
Cu a jutorul explicaţiei se asigură :
- formarea unor cunoştinţe aprofundate care să capete caracter de norme sau reguli în însuşirea deprinderilor
şi priceperilor motrice precum şi dezvoltarea calităţilor motrice, influenţarea indicilor somatici/morfologici
şi funcţionali/fiziologici ai organismului uman.
Prelegerea
- se recomandă claselor terminale şi învăţământului superior;
- la baza ei stă o riguroasă argumentare a temelor abordate.
b) Conversaţia
- se referă la dialogul permanent al profesorului sau antrenorului cu subiecţii în procesul instructiv educativ;
- acest dialog are ca punct de plecare problemele legate de conţinutul şi metodologia instruirii;
- se deosebeşte de convorbire prin faptul că abordează numai probleme legate de procesul de instruire.
c) Studiul individual
- Acesta se realizează pe baza celor mai semnificative surse bibliografice despre problema sau problemele
specifice instruirii la educaţie fizică şi sport.
- se foloseşte mai rar, impunându-se aprofundarea cunoştinţelor de specialitate mai mult în antrenamentul
sportiv.
d) Brain storming-ul
- această metodă verbală se foloseşte pentru stimularea participării active şi creatoare a subiecţilor în
dezbaterea unor probleme de instruire. In educaţia fizică şi sportivă, se foloseşte mai rar.
1.2. METODELE INTUITIVE

Se adresează cu precădere, primului sistem de semnalizare. Ajută la formarea unei reprezentări clare despre
ceea ce urmează să se înveţe.
a) Demonstraţia
- cea mai eficientă este demonstraţia „propriu-zisă”, cât mai apropiată de model;
- poate fi realizată:
- de conducător (demonstraţie nemijlocită);
- de un subiect care stăpâneşte bine tehnica de execuţie (demonstraţie mijlocită ).
b)Folosirea unor materiale iconografice
-Se recomandă, atunci când demonstraţia nu poate fi realizată la un nivel de „model". Se poate face
apel la această variantă şi când demonstraţia se realizează la, nivel de "model" ca o cale suplimentară, de
întărire a efectelor demonstraţiei.
-Se realizează, prin folosirea materialelor iconografice clasice (planşe, scheme, schite, grafice, etc.)
sau moderne (filme, diafilme, kinograme etc.).
c) Observarea execuţiei altor subiecţi:

- trebuie să fie întotdeauna dirijată/orientată de conducătorul procesului instructiv-educativ care stabileşte
dinainte tematica de observat;
- în lecţiile curente se urmăreşte evoluţia unor elevi pentru a fi scoase în evidenţă aspectele pozitive şi
negative;
- se poate urmări execuţia unor subiecţi şi din alte grupuri, atât în cadrul lecţiilor dar şi în competiţii sau
concursuri de nivel diferit;
- capacitate de observare este educabilă.
1.3. METODELE PRACTICE

1.3.1. Exersarea
- Exersarea presupune o repetare conştientă şi sistematică
- finalitate a metodelor verbale şi intuitive de instruire;
- aparţine în exclusivitate subiecţilor;
- în primele etape ale învăţării motrice, se face sub îndrumarea şi controlul cadrelor de specialitate;
Tipuri / Modalităţi de Exersare:
1. Exersarea pentru formarea deprinderilor şi priceperilor motrice;
2. Exersarea pentru dezvoltarea / educarea calităţilor motrice;
3. Exersarea pentru optimizarea dezvoltării fizice/corporale;
98
4. Exersarea pentru formarea capacităţii de organizare;
5. Exersarea pentru formarea capacităţii de practicare autonomă a exerciţiilor fizice;
6. Exersarea pentru formarea capacităţii de practicare independentă a exerciţiilor fizice.
I.Exersarea pentru formarea deprinderilor şi priceperilor motrice

- realizată în verigile tematice ale lecţiei, poate înregistra una din situaţiile următoare:
a)exersarea unei singure deprinderi sau priceperi motrice care se poate realiza la început global, pentru
ca ulterior, să se treacă la exersarea analitică (parţială), dacă este necesar; nu este exclusă nici abordarea de
la analitic la global;
b)exersarea mai multor deprinderi sau priceperi motrice presupune înlănţuirea mai multor acţiuni,
susceptibile de a se regăsi în forma propusă spre învăţare în situaţiile concrete din viaţă sau din respectiva
disciplină sportivă.
Această combinare a acţiunilor poate fi stabilită de profesor, sau poate să aparţină fiecărui elev (cum este
cazul verificărilor la jocurile sportive, gimnastică acrobatică şi ritmică, etc.).
În cazul deprinderilor motrice, exersarea se poate realiza prin următoarele procedee metodice:
1. În funcţie de conţinutul a două repetări successive:
-exersarea grupată, toate repetările vizând o anumită deprindere sunt executate înainte de a se trece la o
altă temă de învăţare sau consolidare. Acest tip de exersare conduce la obţinerea rapidă a unor rezultate
bune în chiar timpul exersării;
-exersarea separată (randomizată), - în acest caz, elevul nu execută aceeaşi sarcină în două încercări
consecutive ( implică deprinderi din diferite categorii, care se exersează succesiv, are rezultate mai bune
asupra memorării deprinderii).
2. în funcţie de variaţia parametrilor programului motor care stă la baza derulării unei deprinderi:
-exersarea variabilă care presupune existenţa unor variaţii ale caracteristicilor spaţio-temporale ale
deprinderii. Prin acest procedeu sunt generate scheme de mişcare eficientă, în raport cu modificările
condiţilor de exersare;
-exersarea constantă implică variaţia unei singure dimensiuni a clasei de deprinderi care se formează.
3. În funcţie de abordarea structurii deprinderii:
-exersarea globală care presupune repetarea întregului mecanism tehnic de realizare a mişcării;
-exersarea analitică constă în fragmentarea mecanismului tehnic, atunci când este posibil şi condiţiile o
impun, în elemente constitutive, care pentru început vor fi supuse exersării în mod independent.
4. Exersarea mentală ce presupune ca subiectul să vizualizeze mental secvenţele de mişcare şi reuşitele
execuţiilor.
Eficienţa metodei este asigurată prin:
-implicarea aspectelor cognitive, simbolice şi de decizie, în legătură cu deprinderile vizate;
-posibilitatea subiectului de a anticipa rezultatul acţiunilor;
-pregătirea musculaturii, prin contracţiile de intensitate scăzută, generate în momentul exersării mentale;
-diminuează stressul, anxietatea şi creşte încrederea în reuşita execuţiilor.
II.Exersarea pentru dezvoltarea / educarea calităţilor motrice

În timpul lecţiei de educaţie fizică abordarea calităţilor motrice se realizează, de regulă, prin intermediul
procedeelor metodice.
Procedeul metodic înglobează totalitatea operaţiilor implicate de aplicarea metodei, particularizate în funcţie
de condiţiile şi situaţia concretă de desfăşurare a exersării.
PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE – EDUCARE A VITEZEI
• Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri maximale, în condiţii normale de lucru.
• Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri supramaximale, folosindu-se condiţii uşurate de
lucru.
• Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri submaximale, în condiţii uşor îngreuiate de
lucru
• Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri alternative ( „ maximale şi submaximale”,
„maximale şi supramaximale”, „supramaximale – submaximale”), tempouri imprimate de factori
externi.
99
PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE-EDUCARE A INDEMANARII
• Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în condiţii constante, - se realizează prin număr mare de
repetări şi într-un timp îndelungat;
• Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în conditii complexe, - se realizează prin sporirea treptată
a dificultăţii de execuţie şi structurilor de mişcare.
• -introducerea a unor acte sau acţiuni motrice suplimentare, - micşorarea dimensiunilor spaţiului de
lucru; - modificarea poziţiilor iniţiale de execuţie; - schimbarea succesiunii de execuţie a diferitelor
deprinderi motrice; etc.
• Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în condiţii variabile, care să preântâmpine orice situaţie
viitoare posibilă.
PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE- EDUCARE A FORTEI.
1. Procedeul „ cu greutăţi” ( inclusiv propriul corp):

a. 1. Creşterea continuă a încărcăturii, raportându-se totul la posibilităţile maxime pentru exerciţiul
respectiv.
a. 2. Creşterea şi descreşterea continuă a încărcăturii. La această variantă. Rata de creştere şi descreştere
a încărcăturii trebuie să fie aceeaşi.
a. 3. Varianta metodică in trepte., sunt necesare pentru formarea ei minimum două repetări cu aceeaşi
încărcătură ( 60% - 60%; 65% - 65%; 70% - 70%; 80% - 80% etc. )
a. 4. Varianta metodică în val. Se bazează pe alternarea creşterii şi a descreşterii încărcăturii de la o
repetare la alta. Regula principală ca să se formeze „ valul” este ca întodeauna rata de creştere să fie mai
mare decăt rata de descreştere.
2. Procedeul în circuit
Ordinea de efectuare a exerciţiilor este dependenta de varianta circuitului folosit:
c) la circuitul frontal tot grupul de subiecţi efectueaza exerciţiile în aceiasi ordine;
d) la circuitul de statii (grupe, ateliere, etc.) ordinea de parcurgere a exerciţiilor este diferita de la un
esantion la altul de subiecţi.
Exerciţiile trebuie să fie simple;-să fie cunoscute de subiecţi;-să se cunoască posibilităţile maxime ale
fiecărui subiect la exerciţiile respective;etc.
3. Procedeul izometriei
Se foloseşte pentru dezvoltarea masei musculare , de regulă după 14 – 15 ani.
4. Procedeul Power – Trening
Se foloseste pentru dezvoltarea forţei explozive, acţionându –se prin trei grupe de exerciţii:
- exerciţii cu haltere;
- exerciţii cu mingea umplută ( „ medicinală”);
- exerciţii acrobatice
5. Procedeul contracţiilor musculare izotonice intense şi rapide
Se mai numeşte şi procedeul „ eforturilor dinamice” şi se foloseşte tot pentru dezvoltarea- educarea
forţei explozive, adică a forţei în regim de viteză. Exerciţiile se execută cu amplitudine maximă şi într –o
manieră cât mai apropiată sau chiar identică cu structura unor deprinderi sau priceperi motrice.
6. Procedeul eforturilor repetate până la refuz
Este folosit cu încărcături ale efortului fizic de 35 – 40 % pentru începători şi 55 – 60 % pentru
avansaţi. Are mare accesibilitate deoarece nu poate produce accidente asupra organismului subiecţilor.
Eficienţa lui este vizibilă doar la ultimele exerciţii, deci după instalerea oboselii reale.
PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE- EDUCARE A REZISTENTEI

a)Procedee metodice bazate pe variaţia volumului efortului fizic:
a.1. procedeeul eforturilor uniforme; intensitate constantă şi creşte volumul
a.2. procedeul eforturilor repetate; intensitetea constantă , dar creşte numărul de repetări în aceeaşi unitate
de efort ( fie în aceeaşi activitate, fie de la o activitate la alta;
b) Proceee metodice bazate pe variaţia intensităţii efortului fizic:
b.1. procedeul eforturilor variabile, unitate de efort constantă , dar se modifică intensitatea
100
b.2. procedeul eforturilor progresive, unitate de efort constantă , dar se modifică intensitatea, numai
în sens de creştere
c) Procedeul metodic „cu intervale”, care se bazează atât pe variaţia volumului, cât şi a intensităţii
efortului fizic .
III.Exersarea pentru optimizarea dezvoltării fizice

-realizată în principal prin complexul de exerciţii din veriga de „influenţare selectivă a aparatului
locomotor”, este vizată indirect şi pe parcursul verigilor tematice.
Complexul de influenţare selectivă este format din şase-opt exerciţii libere, cu obiecte (mingi, bastoane,
corzi, eşarfe etc.), în perechi sau la unele aparate (scară fixă, banca de gimnastică etc.), selecţionate, de
regulă, din gimnastica de bază.
În ultima vreme se observă orientarea interesului subiecţilor către exerciţii specifice gimnasticii aerobice, sau
streching-ului. Ele pot reprezenta o alternativă de succes, mai ales în învăţământul liceal.
Această modalitate de exersare este frecvent folosită şi în alte forme de organizare a practicării exerciţiilor
fizice: gimnastica zilnică de întreţinere, activitatea de înviorare, momentul de educaţie fizică, gimnastica
compensatorie.
Modalităţile de exersare cele mai des întâlnite în activitatea practică, sunt:
exersare fragmentat-imitativă;
exersarea frontală;
exersare cu partener;
exersare liberă (complexul de exerciţii, tempoul de execuţie şi numărul de repetări, sunt alese de fiecare
subiect-se recomandă pentru anii mari);
IV.Exersarea pentru formarea capacităţii de organizare

-se realizează prin exerciţiile de front şi formaţii, executate de pe loc şi din deplasare, în primele verigi ale
lecţiei, dar şi prin acţiunile de organizare a formaţiilor de lucru şi a spaţiului de desfăşurare a activităţii în
verigile tematice;
Este vorba de capacitatea, individuală sau de grup, de a răspunde prompt, corect şi unitar la unele comenzi,
necesare în desfăşurarea eficientă a lecţiei, sau a altor forme de organizare a practicării exerciţiilor fizice.
Unele exerciţii din această categorie, sunt prezente, fără a fi exersate special, pe parcursul tuturor celorlalte
verigi ale lecţiei, mai ales în scopul “manevrării” colectivului, a organizării formaţilor de lucru, a trecerii de
la o temă la alta etc.
Ca modalitate principală de exersare în formarea capacităţii de organizare, se foloseşte exersarea frontală.
V.Exersarea pentru formarea capacităţii de practicare autonomă a exerciţiilor fizice

-presupune conducerea anumitor părţi ale lecţiei de către subiecţi, sau realizarea unor acţiuni de ordin
metodico-organizatoric, după ce în prealabil au dovedit că stăpânesc cunoştinţele necesare;
Începând cu anii din finalul ciclului gimnazial de învăţământ, se poate trece la o exersare pentru valorificarea
capacităţii de practicare autonomă a exerciţiilor fizice în lecţiile de educaţie fizică, sub permanenta
supraveghere din partea profesorului.
VI.Exersarea pentru formarea capacităţii de practicare independentă a exerciţiilor fizice

- presupune capacitarea subiecţilor cu acele cunoştinţe practice şi teoretice, care să le permită practicarea în
timpul liber a unei discipline sportive sau altă formă de exerciţiu fizic.
Exersarea în vederea formării acestei capacităţi se realizează în lecţiile de educaţie fizică şcolară sau în alte
forme de organizare, deşi valorificarea capacităţii respective se face în timpul liber al subiecţilor.
În cadrul lecţiei se însuşesc, sub îndrumarea nemijlocită a profesorului de specialitate, principalele tehnici
(individuale sau de microgrup) de autoorganizare, autoconducere şi autoevaluare, regulile efortului fizic,
procedurile de refacere a capacităţii de efort, etc. Toate aceste achiziţii trebuie să fie transferabile în timpul
liber al subiecţilor.
18.PROIECTAREA ACTIVITĂŢII DIDACTICE LA DISCIPLINA EDUCAŢIE FIZICĂ.

101
18.1.PROIECTAREA DIDACTICĂ
Definiţie: „ proiectarea reprezintă activitatea de anticipare şi pregătire a tuturor demersurilor pe care le implică
procesul instructiv şi care are drept scop asigurarea eficienţei acestui proces”. Se realizează pe baza curriculumu-lui,
programei, a evaluării rezultatelor anterioare şi a situaţiei existente;
Conceperea procesului didactic in persectiva raţionalizării, prin desing, conferă acestuia eficienţa, clarviziune,
rigurozitate procedurală şi vine în întâmpinarea exigenţei de planificare şi deliberare a activităţii instructiv-
educative.
ETAPELE PROIECTĂRII DIDACTICE
 Analiza resurselor umane si materiale;
 Analiza sarcinilor de instruire şi fixarea obiectivelor generale care orientează elaborarea planificării;
 Elaborarea obiectivelor de referinţă si a conţinutului instruirii;
 Elaborarea strategiilor didactice, instrumentele prin care se dirijează procesul de predare-învăţare-evaluare;
 Evaluarea rezultatelor şcolare in raport cu obiectivele ;i conţinutul instruirii;
 Proiectarea situaţiilor de instruire, integrate in unităţile de învăţare;
 Realizarea proiectului.
Proiectarea didactică se referă la:

1. proiectare eşalonată
- Proiectarea activităţii anuale;
- Proiectarea activităţii semestriale
- Proiectarea unităţilor de învăţare;
- Proiectarea lecţiei ( pentru studenţi);
2.proiectare globală
- Planuri - cadru;
- cicluri şi arii curriculare
CERINTE PT PLANIFICAREA ACTIVITATII DIDACTICE

1.concordanţa cu programa şcolară în vigoare
2.concordanţă cu particularităţile elevilor
3.concordanţă cu baza materială şi cu specificul zonei geografice
4.concordanţă cu tradiţiile din unitatea de învăţământ în privinţa practicării unor ramuri sau probe de sport
5.concordanţă cu opţiunile elevilor pentru practicarea unorforme de practicare a exerciţiilor fizice
La nivelul fiecărui profesor trebuie să se elaboreze următoarele trei documente de planificare:

- planul tematic anual – nu este obligatoriu
- planul calendaristic semestrial- este document obligatoriu pe tot parcursul exercitării profesiunii
- planul de lecţie- este obligatoriu doar până la obţinerea definitivatului
Proiectarea didactică are un caracter personalizat, propriu fiecărui profesor, baza acesteia fiind documentele
curriculare unitare: planul-cadru de învăţământ, programa şcolară, Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare şi structura
anului şcolar.
Personalizarea acestor documente este generată de:
- componenţa eterogenă a claselor de elevi;
- disponibilităţile şi achiziţiile dobândite anterior de către elevi;
- interesele şi opţiunile exprimate de elevii fiecărei clase.
Cadrul didactic trebuie să studieze planul de învăţământ, să caute posibilităţi de a obţine un maxim de ore şi o oră de
opţiunal precum şi ore de ansamblu sportiv.
Pe baza unor argumente ca:
1. Solicitările copiilor şi părinţilor (la clasele I-IV);
2. Opţiunile elevilor formulate în scris şi susţinute de părinţi (la clasele V-VIII);
3. Opţiunile şi interesele individuale şi de grup ale elevilor din ciclul liceal;
4. Existenţa unor baze sportive dotate din punct de vedere materia;
5. Rezultatele obţinute în anii anteriori reflectate în evoluţia stării de sănătate a elevilor, a dezvoltării fizice şi a
capacităţii motrice, număr de echipe angrenate în activităţi competiţionale extracurriculare;
6. Asigurarea continuităţii pregătirii elevilor;
7. Profesionalismul şi ataşamentul cadrului didactic faţă de elevi şi disciplina predată precum şi contribuţia adusă la
creşterea prestigiului şcolii.
102
18.1.2 PLANUL TEMATIC ANUAL (EŞALONAREA ANUALĂ A UNITATII DE INVATARE)
Acest document vizează conţinutul general al educaţiei fizice şi sportului pe perioada unui an de învăţământ.
se adresează numai componentelor tematice ale modelului de educaţie fizică şi sport, adică calităţilor motrice şi
deprinderilor şi priceperilor motrice (de bază şi utilitar aplicative sau specifice sporturilor).
SE ELABOREAZĂ SUB FORMĂ GRAFICĂ , PENTRU FIECARE CLASĂ ŞI CUPRINDE:

- Indicatorii de recunoaştere: anul şcolar,unitatea de învăţământ,clasa, locul şi zona geografică, resurse
materiale
- Tabelul în care se eşalonează unităţile de învăţare. Acesta cuprinde:
- numărul de săptămâni de şcoală şi perioadele de vacanţă(pe orizontală)
- componentele tematice ale modelului de educaţie fizică,adică unităţile de învăţare pe care le va
aborda în anul şcolar respectiv (pe verticală)
- marcarea probelor de control
Etape şi cerinţe pentru realizarea eşalonării anuale a unităţilor de învăţare:

A.CONSULTAREA PLANULUI DE ÎNVĂŢĂMÎNT ŞI A PROGRAMELOR ŞCOLARE ÎN VIGOARE
B. STABILIREA PROBELOR DE CONTROL PE SEMESTRE
C.STABILIREA MODULUI DE COMBINARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE.
La clasele de început de ciclu şi la clasele nou preluate(dacă elevii nu au fişe individuale de evaluare)
este necesară efectuarea unor testări iniţiale (predictive) care să ne ajute în eşalonarea unităţilor de învăţare.
Teme abordate intr-o lectie
Într-o lecţie pot fi abordate între una şi trei unităţi de învăţare din care se abordează tot atâtea teme de lecţie
Exemplu: unitatea de învăţare este viteza , iar teme pot fi „viteza de reacţie (obiectiv operational dezvoltarea
vitezei de reactie) „,”viteza de deplasare” ,viteza de reacţie” etc
Lecţiile cu două teme sunt cele mai utilizate
Temele pot fi combinate astfel:
- lecţiile cu o tema:
-care nu poate fi decât din deprinderile sau priceperile motrice specifice unor probe sau ramuri sportive
- datorita relaţiei între dotarea materială specifică şi densitatea lecţiei, varianta aceasta este destul de rar întâlnită în
practică
- lecţiile cu două teme:
 o calitate motrică -viteză sau capacităţi coordinative(îndemânare) şi o deprindere motrică - dintr-o ramură de
sport , din deprinderi de bază(clasele I-IV) sau utilitar aplicative(I-VIII)
 o deprindere motrică şi o calitate motrică-forţă sau rezistenţă
 două deprinderi motrice - din ramuri de sport diferite; din aceiaşi ramură de sport,dintr-o ramură de sport şi
din deprinderi motrice de bază sau utilitar aplicative
 două calităţi motrice -viteză sau capacităţi coordinative(îndemânare) şi forţă sau rezistenţă
- lecţiile cu trei teme:
 o calitate motrică -viteză sau capacităţi coordinative(îndemânare) ; o deprindere motrică - dintr-o ramură de
sport , din deprinderi de bază(clasele I-IV) sau utilitar aplicative(I-VIII) şi o calitate motrică-forţă sau
rezistenţă
 o calitate motrică -viteză sau capacităţi coordinative(îndemânare) şi două deprinderi motrice
 două deprinderi motrice din ramuri de sport diferite; din aceiaşi ramură de sport,dintr-o ramură de sport şi din
deprinderi motrice de bază sau utilitar aplicative şi o calitate motrică-forţă sau rezistenţă
- lecţiile cu mai mult de trei teme:
- Această variantă este posibilă în situaţia unor lecţii demonstrative
D.STABILIREA MĂRIMII CICLURILOR TEMATICE:

În stabilirea mărimii ciclurilor tematice(succesiuni de teme din aceeaşi unitate de învăţare) se va tine seama de:
- dificultatea conţinutului abordat,
- nivelul de pregătire al elevilor
- timpul alocat secvenţele tematice (apoximativ 30-35 minute într-o lecţie)
Mărimea diferitelor cicluri tematice:
- Calităţi motrice 6-8 lecţii.Pot fi reluate pe parcursul unui an şcolar.
- Deprinderi şi priceperi motrice de bază 4-8 lecţii
103
- Deprinderi şi priceperi motrice utilitar aplicative 4-8 lecţii
- Probe atletice 5- 8 lecţii
- Jocuri sportive – 60-80% din totalul lecţiilor din anul şcolar.Aceste cicluri tematice pot fi programate de - a lungul
anului şcolar de mai multe ori.
- Gimnastică acrobatică 10-14 lecţii
- Sărituri cu sprijin la aparat 6-8 lecţii
E.TIMPUL ALOCAT VERIGILOR TEMATICE :
-tema secundară 10-15 minute ( calităţi motrice ,deprinderea motrică care nu e în stadiul de învăţare)
- tema principală 20-25 minute (deprinderi şi priceperi motrice)
F.LOCUL CICLURILOR TEMATICE ÎN STRUCTURA ANULUI ŞCOLAR

În stabilirea locului ciclurilor tematice se va ţine cont de următoarele:
-calităţile motrice, să preceadă deprinderile care solicită aceste calităţi
- învăţarea alergarii de rezistenţă ca temă din atletism ,se programează înaintea învăţării alergării de viteză(pentru că
pasul lannsat în tempo moderat se învaţă înaintea pasului lansat de viteză
-gimnastica acrobatică şi săriturile la aparate se programează în săli de sport
-vacanţele şcolare nu trebuie să întrerupă ciclurile tematice (cu excepţia gimnasticii şi a jocurilor sportive)
104
MODEL DE EŞALONARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE
Plan tematic anual
Unitatea de învăţământ .................................. ................
Clasa de elevi ………………………………………….
Locul şi zona geografică ...... ....................................... ....
Condiţiile materiale specifice ...........................................
Semestru
l. Semestrul I Semestrul II
Marti
Unitatea de invatare luna Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie Ianuarie Februarie e Aprilie Mai Iunie
saptama 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 2 2
na 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1
lectia 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
Starea de Modalitati de calire a ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
sanatate si organismului ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
SAPTAMANA ACTIVITATILOR EXTRACURRICULARE SI EXTRASCOLARE

dezvoltare Caracteristicile
∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
fizica complexelor de ISAL
Mobilitate articulara ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
Forme de Formati de adunare ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
organizare Alinieri ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
Intoarceri de pe loc ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
Formarea coloanei
∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
de gimnastica
VACANTA INTERSEMESTRIALA
Calitati Viteza █ █ █ █
motrice Indemanare █ █ █ █ █ █
VACANTA DE PASTI
Forta █ █ █ █ █ █ █
Rezistent
█ █ █
a
Calitati motrice comb. █ █ █ █ █ █
Deprinderi de Mersul ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
Alergare
∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
locomotie de a
baza si Saritura ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
combinate Escaladarea █ █ █
Coborar
█ █
Catarare e
Tararea █ █
Atletism Alergare de viteza █ █ █ █
Alergare de rezistenta █ █ █ █ █
Sarituri █ █ █ █ █
Aruncari █ █ █ █
Gimnasti acrobatic
█ █ █ █ █ █
Gimnastica ca a
Sarituri la aparate █ █ █ █
Jocuri Fotbal - baieti █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █
sportive Volei - fete █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █
Evaluare ▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ▲
∞ - tema cu caracter permanent █ - tema principala ▲ - evaluare sumativa

18.1.3 PLANUL CALENDARISTIC SEMESTRIAL
Planul calendaristic derivă din planul tematic anual.

Este un document administrativ care personalizează conţinutul programei, realizând corelaţia dintre obiectivele de
referinţă (competente specific) şi elementele de conţinut, acestea fiind adecvate condiţiilor concrete ale şcolii
În combinarea unităţilor de învăţare şi implicit a temelor de lecţie trebuie să se ţină cont de următoarele
cerinţe:
- Nu se abordeaza în aceeaşi lecţie calităţile motrice viteză şi capacităţi coordinative (îndemânare)
- Nu se abordeaza în aceeaşi lecţie calităţile motrice forţă sau rezistenţă
- Nu se abordeaza în aceeaşi lecţie calitatea motrică viteză cu alergarea de viteză probă atletică
- Nu se abordeaza în aceeaşi lecţie alergarea de rezistenţă probă atletică cu rezistenţa calitate motrică
- Se vor aborda teme care să se susţină reciproc în vederea facilitării transferului ,ca mecanism de influenţare
pozitivă a procesului învăţării(învăţarea aruncării zvârlite cu o mînă,solicitată la aruncarea mingii de oină va
favoriza învăţarea paselor şi a aruncărilor la poartă ,din jocul de handbal )
- Se va evita programarea în aceeaşi lecţie a două unităţi de învăţare situate în stadiul de învăţare
- Se va evita programarea unor unităţi de învăţare care să fie înrerupte de vacanţele şcolare (în special când
unitatea de învăţare este în faza de învăţare)
Cerinte (reguli) ce trebuie respectate in efectuarea planificarii calendaristice:
-modul de eşalonare a sistemelor de acţionare, logica acestei eşalonări (de exemplu, că viteza este prevăzută în
planul tematic anual cu 10 minute. În planul calendaristic propriu-zis, sistemele de acţionare trebuie astfel
eşalonate şi dozate încât să "consume" cele 10 minute)
- Într-o lecţie trebuie programate atâtea sisteme de acţionare, care prin dozare să justifice "acoperirea" timpului
rezervat temei respective în planul anual.
-În lecţiile care abordează calitatea motrică viteza, ca temă, nu se recomandă să fie abordată şi alergarea de viteză,
în postură tot de temă.
- În lecţiile care abordează alergarea de rezistenţă, ca temă din atletism, nu se recomandă să fie abordată şi
calitatea motrică rezistenţa.
- Într-un an de învăţământ, indiferent de clasă, alergarea de rezistenţă ca probă atletică - va fi programată
întotdeauna înaintea alergării de viteză - tot ca probă atletică. Există doar trei posibilităţi:
1. ambele probe programate în semestrul I
2.ambele probe programate în semestrul II
3. alergarea de rezistentă programată în semestrul I şi alergarea de viteză programată în semestrul II
- Plan calendaristic propriu-zis

- Semestrul I
- Unitatea şcolară .............................

- Clasa de elevi ...... ...... ............ ........ Probe de control
- Efectivul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1…………………..
- Localitatea şi zona de relief ………. 2…………………..
- Condiţii materiale specifice: ............... 3…………………..
MODEL DAT DE MECTS
PLANUL CALENDARISTIC
Disciplina: EDUCAŢIE FIZICĂ
EVALUARE SUMATIVA SEMESTRUL I

Unitatea de învăţământ: Şcoala ,,Andrei Şaguna'' Deva ▲1 notă pentru calitate motrică viteza - Naveta 3x10 m;
Anul şcolar: 2011-2012 ▲1 notă calitatea motrică îndemânarea - aruncarea şi
Cadrul didactic: prof. prinderea mingii de tenis la perete;
▲1 notă – Forţa membrelor inferioare- sarituri cu
genunchii la piept;
CLASA a V-a – Semestrul I
Număr Măsuri
Competenţe
Unitatea de învăţare Conţinuturi de lecţii Săptămâna de
specifice
alocate reglare
01. 02. 03. 04. 05. 06.
 Viteza de reacţie la stimuli: vizuali, auditivi, tactili;
 Viteza de execuţie în acţiuni motrice simple;
Viteza 10 4-8
 Viteza de deplasare pe direcţie rectilinie şi cu schimbări de
direcţie.
 Coordonarea segmentelor faţă de corp;
1.2.  *Manevrarea de obiecte, individuală şi în relaţie cu parteneri;
2.3. Îndemânarea  Echilibrul: 10 9-13
– în poziţii statice;
3.1.
– în deplasare pe suprafeţe înguste, situate la diferite înălţimi;
3.2. Calităţi motrice
– *în deplasare cu purtare, depunere, culegere de obiecte;
3.3.  Forţa dinamică segmentară; 6-8;
4.2. Forţa 12
 *Forţa segmentară în regim de rezistenţă; 13-15
4.3.  Rezistenţa cardio-respiratorie;
Rezistenţa 4 9-10
 *Rezistenţa musculară locală;
Calităţi motrice
- - - -
combinate
Cunoştinţe
 Principalele forme de manifestare a calităţilor motrice; 8 4, 6, 9, 10
teoretice
18.1.4 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE

reprezintă o unitate de conţinut preluată din programă :
- exemple: săritura în lungime, alergarea de viteză.
- pentru ciclul primar pot fi constituite unităţi de învăţare şi din: capacitate de organizare, dezvoltare fizică
armonioasă; calităţi motrice de bază;
- unele categorii de conţinuturi satisfac direct obiectivele de referinţă, alte influenţează realizarea unor
obiective prin demersul didactic.
CATEGORII DE CONTINUTURI:
-obligatorii
-alternative
-optionale
Ca indicativ de recunoastere se va scrie:

- Unitatea de învăţământ:
- Anul școlar:
- Cadrul didactic:
- Clasa a VIII-a
- UNITATEA DE ÎNVĂTARE: - Săritura în lungime cu elan, cu 1 ½ paşi
-
-
In tabel se vor trece:
- nr. lectiilor(1,2,3,4…),
- saptamana de aplicare(1,2,3,)
- obiective de referinta-competente specifice (se regasesc in programa exemplu 1.1, 1.2, 2.3)
- Continuturi supuse instruirii (exemplu: Săritura în lungime cu elan, cu 1 ½ paşi în aer)
- Activitati de invatare (unde se trec exercitiile si mijloacele de actionare. Exemplu: - etalonarea elanului
de 7-9 paşi, bătaie într-un pătrat cu latura de 1/1m, săritură cu 1 ½ paşi, accent pe poziţia de „pas sărit”
în timpul zborului şi aterizare corectă;)
107
- In rubrica resurse se va trece timpul alocat fiecarei lectii (10min) si materialele utilizate ( groapa cu
nisip)
- La ultima rubrica se va nota Tipul de evaluare (exemplu: predictivă / observare sistematică; formativă /
observare sistematică; sumativă / evaluare cu notare)
PROIECTAREA UNITĂȚII DE ÎNVĂȚARE

(M O D E L*)
Unitatea de învăţământ: …………………………………….
Anul școlar: 2011-2012
Cadrul didactic: ……………………………………………..
CLASA a VIII-a
UNITATEA DE ÎNVĂTARE: - Săritura în lungime cu elan, cu 1 ½ paşi
Obiective Resurse Tip de evaluare/

Nr. Săpt. de Conținuturi
de Activități de învățare Timp Materiale instrumente de
lecției aplicare supuse instruirii
referință alocat utilizate evaluare
01. 02. 03. 04. 05. 06. 07. 08.
1.1 - repetare pas săltat alternativ şi pas săltat
Elemente din
1.2 consecutiv;
şcoala săriturii  predictivă /
2.3 - repetare pas sărit legat – pentasalt;
Săritura în
3.2 - exersare cu elan 7-9 paşi ritmaţi de alergare, - groapa cu observare
1. 2 lungime cu elan, 10 min
3.3 desprindere (lungă), pas sărit cu aterizare în nisip sistematică
cu 1 ½ paşi în
4.2 ghemuit;
aer
5.1 . etalonarea elanului de 7-9 paşi, bătaie într-un
5.3 pătrat cu latura de 1/1m, săritură cu 1 ½ paşi
- repetare pas săltat alternativ şi pas săltat
consecutiv;
1.1 Elemente din - repetare pas sărit legat - pentasalt
1.2 şcoala săriturii - exersare cu elan 7-9 paşi ritmaţi de alergare,  formativă /
2.3 Săritura în
3.2 desprindere (lungă), pas sărit cu aterizare în - groapa cu observare
2. 3 lungime cu elan, ghemuit; 10 min
3.3
cu 1 ½ paşi în
nisip sistematică
4.2 - etalonarea elanului de 7-9 paşi, bătaie într-un
5.1 aer pătrat cu latura de 1/1m, săritură cu 1 ½ paşi,
5.3 accent pe poziţia de „pas sărit” în timpul zborului
şi aterizare corectă;
1.1
1.2 Săritura în
2.3 - exersarea săriturii în lungime cu 1 ½ paşi, elan  formativă /
lungime cu elan,
3.2 de 7-9 paşi, bătaie în spaţiu delimitat, accent pe - groapa cu observare
3. 4 cu 1 ½ paşi în 10 min
3.3 ritmul ultimilor paşi de elan, zbor şi aterizare nisip sistematică
4.2 aer corectă;
5.1
5.3
1.1
1.2 Săritura în
2.3  sumativă /
lungime cu elan, - exersarea săriturii în lungime cu 1 ½ paşi, elan
3.2 - groapa cu evaluare cu
4. 5 cu 1 ½ paşi în de 7-9 paşi, bătaie în spaţiu delimitat - concurs 10 min
3.3 nisip notare
4.2 aer
5.1
5.3
108
18.1.5 PROIECTUL DIDACTIC
Proiectul didactic este documentul operaţional care oglindeşte în amănunt şi precis tot ceea ce ne propunem să
realizăm în lecţia de educaţie fizică; el reflectă relaţia dintre conţinutul şi structura lecţiei, locul ei în cadrul unităţii de
învăţare.
Acest document a fost şi este definit în foarte multe feluri:
- plan de lecţie;
- proiect de lecţie;
- proiect didactic;
- proiect de tehnologie didactică;
- scenariu didactic;
- fişă tehnologică a lecţiei,
Conţinutul unui proiect poate fi valabil pentru o singură clasă sau pentru clase paralele cu nivel de cunoştinţe şi
posibilităţi apropiate. Proiectul didactic este perfectibil chiar în timpul desfăşurării lecţiei, prin existenţa rubricii
“observaţii”, unde se consemnează modul de realizare a conţinutului sau ideile de îmbunătăţire. Proiectul este
rezultatul muncii creative a profesorului care doreşte ca activitatea didactică să fie cât mai eficientă.
Algoritmul procedural pentru proiectarea lecţiei pe baza unor întrebări(dupa Jinga I):
1.Ce voi face ? (Etapa I -Precizarea prealabilă a obiectivelor educaţionale)
2.Cu ce voi face ? ( Etapa II -Analiza resurselor educaţionale de care se dispune)
3.Cum voi face ? (Etapa III-Elaborarea strategiilor educaţionale potrivite pentru realizarea obiectivelor)
4.Cum voi şti dacă ceea ce trebuia făcut a fost realizat ? (Etapa IV -Stabilirea unui sistem de evaluare a
eficienţei activităţii care se realizează)
Acestor intrebari le corespund anumite etape, care conţin anumite operaţii necesare proiectării
lecţiei:
ETAPA I - CE VOI FACE ?:
In aceasta etapa fixăm ce vrem să realizăm
- este etapa precizării clare a obiectivelor, condiţia fundamentală a unei proiectări didactice corecte şi
eficiente.
- obiectivele trebuie să fie concrete, măsurabile;
- ele nu vizează activitatea profesorului ci schimbarea ce se aşteaptă să se producă în urma instruirii
elevilor( obiective informative şi formative);
- obiectivele trebuie formulate explicit şi în acest sens se folosesc verbele de acţiune, care să indice
comportamentul observabil al elevului;
NORME CARE STAU LA BAZA DEFINIRII OBIECTIVELOR OPERAŢIONALE ALE UNEI
LECŢII:
1) Obiectivul nu vizează activitatea profesorului specialist, ci schimbarea care se aşteaptă să se producă în
urma instruirii elevilor. Deci, sunt obiective informative (ce trebuie să ştie elevii) şi obiective formative
(ce trebuie să ştie să facă elevii).
2) Obiectivul trebuie să fie formulat în termeni expliciţi, prin folosirea unor verbe de acţiune, care să
indice un comportament observabil al elevilor.
3) Fiecare obiectiv trebuie să vizeze o operaţie singulară, pentru a uşura măsurarea şi evaluarea.
4) Un obiectiv trebuie să fie descris în cât mai puţine cuvinte, pentru a uşura referirea la conţinutul său
specific.
5) Obiectivul trebuie să fie integrat şi derivabil logic, pentru a fi asociat construcţiei logice a conţinutului
informaţional şi situaţiilor instructive.
ETAPA A II-A - CU CE VOI FACE ?:

Această etapă constă în stabilirea resurselor umane şi materiale de care se dispune pentru desfăşurarea lecţiei.
Această etapă se mai numeşte şi de „ analiză a resurselor”. Sunt trei resurse importante:
 Conţinutul învăţării ( informaţii, exerciţii, probleme) – responsabil profesor;
 Capacităţile de învăţare ( psihologia celor care învaţă, interes, aptitudini, motivaţie etc.), responsabil elev;
109
 Condiţiile concrete ( de timp, spaţiu, aparatură ), este resursa cea mai obiectivă;
Operaţiile specifice acestei etape a II- a sunt:
- analiza calităţii materialului „ materialului” uman cu care se va lucra ( clasele de elevi );
- analiza condiţiilor materiale concrete.
ETAPA A III-A - CUM VOI FACE ? :

Această etapă vizează stabilirea strategiilor optime, adică a unor sisteme concrete de metode, materiale şi
mijloace ( „cei trei M” ) pe baza cărora să se atingă obiectivele propuse pentru lecţia respectivă:
-Repartizarea timpului pe verigi,
-stabilirea ordinii de abordare a temelor,
-selecţionarea mijloacelor şi metodelor,
-stabilirea dozării,
-stabilirea formaţiilor de lucru şi a procedeelor de organizare a exersării .
Este denumită de specialişti “scenariul didactic”;
ETAPA A IV- A- CUM VOI ŞTI DACĂ CEEA CE TREBUIA FĂCUT A FOST REALIZAT ?:
Se mai numeşte şi „ evaluarea eficienţei activităţii curente”.
Această etapă este centrată pe eleborarea unui sistem de metode şi tehnici de evaluare, care să fie în concordanţă cu
obiectivele operaţionale şi conţinuturile fixate.
În educaţia fizică şi sportivă şcolară conţinutul şi metodologia elaborării planului de lecţie pot fi analizate numai
prin corelaţie cu etapele şi operaţiile proiectării didactice.
Pot fi menţionate, doar patru acţiuni / "operaţii" principale ale profesorului - specialist, care implică
multe alte acţiuni / "operaţii" secundare.
Acţiunea "operaţia" I.
Constă în precizarea obiectivului operaţional subordonat fiecărei teme abordate în lecţia care se proiectează.
profesorul trebuie să completeze partea din dreapta planului de lecţie:
teme şi obiective operaţionale:
1. temă………………………………….
obiectiv…………………………………
2. temă…………………………………
obiectiv…………………………………
3. temă …………………………………
obiectiv………………………………….
-Temele sunt preluate din planul calendaristic propriu-zis.
-Ele sunt calităţile motrice şi deprinderile şi/sau priceperile motrice.
-Tema rămâne aceeaşi pe parcursul ciclului tematic.
Obiectivul reprezintă ceea ce trebuie să se realizeze din tema respectivă în fiecare lecţie. Se poate menţine
acelaşi obiectiv operaţional în maximum două-trei lecţii succesive, dar sunt şi situaţii în care obiectivul operaţional se
schimbă, pentru tema respectivă, de la o lecţie la alta.
REGULI PENTRU FORMULAREA OBIECTIVELOR OPERAŢIONALE

- Pentru calităţile motrice, în postură de teme, obiectivele vizează "dezvoltarea/educarea", `îmbunătăţirea" sau
"verificarea" uneia sau mai multor forme de manifestare, subliniindu-se şi nivelul de localizare (membre superioare
şi/sau inferioare, trunchi, abdomen, spate, întregul corp etc.). Exemplificări:
• Tema: Viteza
Obiectivul: Dezvoltarea/educarea indicilor vitezei de reacţie la nivelul întregului corp şi a vitezei de deplasare pe
distante medii, (30-40 m).
• Tema: Îndemânarea
Obiectivul: Îmbunătăţirea preciziei de aruncare a obiectelor uşoare, în ţinte fixe, cu fiecare membru superior.
• Tema: Forţa
Obiectivul: Dezvoltarea/educarea forţei dinamice la nivelul principalelor grupe musculare.
- Pentru deprinderile şi/sau priceperile motrice. în postură de teme, obiectivele operaţionale trebuie să vizeze etapa
învăţării motrice (însuşire primară, consolidare, perfecţionare sau verificare) şi accentul care se pune pe una sau mai
multe faze din execuţia tehnică, tactică sau tehnico-tactică. Exemplificări:
• Tema: Săritura în lungime cu elan din alergare
110
Obiectivul: Consolidare, cu accent pe etalonarea elanului ("bătaie'' într-un spaţiu delimitat cu piciorul cel mai
puternic).
• Tema: Stând pe cap

Obiectivul: Consolidare, cu accent pe formarea triunghiului echilateral al punctelor de sprijin şi pe ridicarea corectă a
centrului de greutate şi a membrelor inferioare.
• Tema: Dribling multiplu printre obstacole (la baschet) Obiectivul: Consolidare, cu accent pe protejarea
corespunzătoare a mingii în funcţie de obstacol.
Acţiunea "operaţia" a II-a

Este reprezentată de consemnarea resurselor umane şi materiale specifice (indicatori de recunoaştere şi
analiză a lecţiei.) Această consemnare se face - de regulă - în partea din stânga planului de lecţie:
Unitatea şcolară
Clasa de elevi
Efectivul . . . . . . . . . . . . . . (M......F......)
Data .............................
Locul de desfăşurare . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (....../... m)
Instalaţiile, aparatele şi materialele didactice specifice (care şi câte?) . . . . . . . .
-efectivul clasei pe sexe, dimensiunile locului de desfăşurare, nominalizarea şi cantitatea instalaţiilor, aparatelor
şi materialelor didactice specific sunt extreme de semnificativi pentru proiectarea didactica.
Acţiunea"operaţi" a III-a
Constă în completarea, de către profesorul - specialist, a rubricilor specifice planului de lecţie:
Verigi şi Conţinut Dozare Formaţii de lucru Alte consemnări

durată Modalităţi de exersare
Şi indicaţii metodice
- La rubrica "Verigi şi durată"

-se nominalizează, prin cuvinte, verigile în ordinea succesiunii lor şi se menţionează timpul alocat (în minute),
astfel încât prin însumare să rezulte durata integrală a lecţiei. Pentru verigile tematice durata se preia din planul
tematic anual.
- La rubrica "Conţinut"
-se consemnează, în succesiunea lor, mijloacele, metodele şi procedeele metodice preconizate pentru fiecare
verigă. Pentru verigile tematice, sistemele de acţionare sunt preluate din planul calendaristic semestrial. Trebuie
consemnat fiecare sistem de acţionare.
-la elaborarea unei schite de plan de lectie se poate accepta consemnarea doar a grupelor de exercitii (exercitii
de mers, exercitii de alergare etc.)
- La rubrica "Dozare"
se consemnează, pentru fiecare element de la rubrica "Conţinut", varianta cea mai funcţională.
-Se recomandă, de exemplu, ca exerciţiile care implică deplasarea în spaţiu a elevilor să fie dozate prin repere
de tipul: lungime (L.) lăţime (l.), diagonalelor (D.), tururilor de teren sau de sală etc.
-Pentru sistemele de acţionare din verigile tematice se preia dozarea prevăzută în planul calendaristic propriu-
zis.
- La rubrica "Formaţii de lucru, modalităţi de exersare şi indicaţii metodice"
-se consemnează, aşa cum rezultă şi din denumire, următoarele:
- formaţia de lucru, nominalizată prin cuvinte sau reprezentată grafic, pentru fiecare element de conţinut;
păstrarea formaţiei de lucru anterioare se marchează prin ghilimele;
- modalitatea concretă de exersare, din formaţia de lucru preconizată;
111
- indicaţiile metodice, atunci când este cazul; a nu se confunda indicaţiile metodice cu unele aspecte care ţin de
execuţia corectă a actelor sau acţiunilor motrice, de tipul: "spatele drept", "braţele întinse", "privirea înainte",
"coatele lângă trunchi" etc.; aceste indicaţii metodice pot viza tratarea diferenţiată a elevilor, autonomia elevilor,
darea unor teme pentru acasă sau verificarea lor; autoorganizare - autoconducere - autoapreciere etc.
- La rubrica "Alte consemnări"
-se completează, dacă este cazul, numai după desfăşurarea lecţiei, menţionându-se "abaterile" de la ceea ce s-a
prevăzut în plan şi cauzele acestora.
Acţiunea "operaţia" a IV - a
Constă în stabilirea modalităţilor concrete de evaluare a nivelului de îndeplinire a obiectivelor operaţionale
specifice lecţiei care se proiectează. Pentru consemnarea acestor modalităţi, în cazul stabilirii for de către profesorii-
specialişti care se "respectă", nu există rubrică în planul de lecţie.
Proiectul de lecţie trebuie centrat pe obiective, care converg spre conţinut, pe comportamentul profesorului şi pe
comportamentul elevilor. Nu există un model unic, absolut pentru desfăşurarea lecţiei, important este ca proiectul să
fie adaptat situaţiilor concrete de învăţare şi să conducă la rezultatele scontate.
PROIECT DIDACTIC
EXEMPLU
 Cadru didactic: prof. SIMINA Simona

 Unitatea scolara: Şcoala Europeană ,,Andrei Şaguna'' Deva
 Data: 15.05.2012
 Clasa: I-a A
 Efectiv de elevi: …..…
 Disciplina de învatamânt: Educatie Fizica si Sport
 Locul de desfasurare
 Teme
I. VITEZA DE REACTIE SI DE REPETITIE (dezvoltare)
II.PASA CU DOUA MAINI DE LA PIEPT, DE PE LOC SI DIN DEPLASARE (repetare)
- ARUNCAREA LA COS CU O MANA DIN DRIBLING (consolidare)
 Tipul lectiei: mixta

 Poziţia lecţiei în modul: Unitatea de învăţare C.M. VITEZA, JOC SPORTIV-BASCHET
 Competente specifice (obiective de referinta) :
1.2. Folosirea corectă a terminologiei de specialitate
1.3. Aplicarea principalelor prevederi regulamentare ale disciplinelor sportive practicate
2.3. Compararea reacţiilor organismului, în eforturi de tip diferit
3.1. Recunoaşterea formelor de manifestare a calităţilor motrice în cadrul diferitelor acţiuni motrice
3.2. Identificarea mijloacelor pentru dezvoltarea calităţilor motrice
3.3. Utilizarea adecvată a deprinderilor motrice în acţiuni motrice complexe
3.4. Aplicarea, în forme de întrecere/ concurs, a procedeelor tehnice de bază, respectând prevederile
regulamentare
4.1. Integrarea şi acţionarea eficientă într-un grup prestabilit sau constituit spontan
4.2. Rezolvarea de sarcini diferite în cadrul lecţiilor de educaţie fizică şi a întrecerilor/ concursurilor
5.1. Efectuarea gesturilor motrice cu corectitudine şi expresivitate
5.2. Conștientizarea și abordarea constanta a șinutei estetice
5.3. Identificarea modelelor de reuşită din lumea sportului
 OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
PSIHOMOTRICE :
O.P1. dezvoltarea vitezei de reactie si de repetitie la stimuli vizuali auditivi
O.P2. repetarea pasei cu doua maini de la piept, de pe loc si din deplasare
O.P3. consolidarea aruncarii la cos cu o mana din dribling
O.P4. dezvoltarea preciziei în aruncări la coş şi în pasarea mingii
112
COGNITIVE :
O.C. sa reproduca etapele de execuţie a pasei cu două mâini de la piept de pe loc si din deplasare si a aruncarii
la cos din dribling
O.C. sa cunoasca importanta vitezei de reactie
AFECTIVE :
O.A. să manifeste interes pentru practicarea exerciţiilor si procedeelor demonstrate
O.A. să se mobilizeze în vederea rezolvării sarcinilor propuse
SOCIALE :
O.S. să–şi încurajeze colegii;
O.S. să accepte înfrângerea cu sportivitate
O.S. sa manifeste corectitudine, spirit de colaborare in desfasurarea intrecerilor si a jocurilor
 RESURSE:
a) pedagogice (metode şi procedee): conversaţia, activitatea independentă, activitatea pe grupe, exercitiul, jocul,
explicatia , demonstratia
b) materiale : jaloane, fluier, mingi baschet
c) bibliografice: specifice disciplinei:
1.MEC - Programe şcolare de ed.fizică la clasele IX-XII, 2009
3. Iulian Savescu; Educatie Fizica – ghid orientativ pentru titularizare, definitivat si gradul II, Ed. Aius Printed,
2009
4.Iulian Savescu; Proiectarea demersului didactic la educatie fizica pentru clasele de liceu), Ed. Aius Printed,
2010
d) temporale: 50 minute
 FORME DE ORGANIZARE
a) a conţinuturilor: modulară, integratoare, interdisciplinară
b) a activităţii: frontală, individuală, în grupuri mici
 TIPURI DE INTERACŢIUNI : profesor-elev, elev - profesor; elev-elev;
 TIPURI, FORME, STRATEGII ŞI INSTRUMENTE DE EVALUARE: formativă, individuală şi în
grup, autoevaluarea, interevaluarea în cadrul grupului.
19.EVIDENŢA ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞCOLARE

Evidenţa este acţiunea specifică profesorului, care constă în înregistrarea rezultatelor obţinute în activităţile
desfăşurate, în vederea comparării cu obiectivele stabilite. Este o activitate a specialiştilor, relativ simplă, care stă la
baza unei planificări corecte şi eficiente.
Evidenţa este strâns legată de planificare şi se impune în vederea creşterii eficienţei acesteia, urmare a complexităţii
activităţii de educaţie fizică. În acest sens, evidenţa trebuie să îndeplinească două condiţii:
 să fie obiectivă;
 să fie realizată la timp.
TIPURI (FORME)DE EVIDENŢĂ
Pentru educaţie fizică, literatura de specialitate prezintă următoarele tipuri de evidenţă:
● evidenţa preliminară care cuprinde totalitatea datelor necesar a fi cunoscute anterior elaborării
documentelor de planificare: numărul elevilor şi împărţirea lor în funcţie de sex, vârsta, starea de sănătate,
nivelul bio-motric (dacă există înregistrări precedente).
● evidenţa curentă care include datele cu privire la activitatea desfăşurată în fiecare lecţie de-a
lungul unui semestru sau an şcolar, cu referire la: situaţia absenţelor şi scutirilor medicale apărute pe parcurs,
notele sau calificativele primite de elevi la activităţile curente, rezultatele obţinute la verificările susţinute pe
parcursul semestrului sau cele obţinute la diferite competiţii, observaţii curente, etc.
● evidenţa bilanţ care oferă date despre rezultatele obţinute de elevi în perioadele de evaluare
sumativă, de la sfârşitul semestrelor, sau situaţia generală din finalul anului şcolar. Totodată, se poate
elabora o caracterizare cu privire la modul în care s-a desfăşurat procesul didactic şi la nivelul de realizare a
obiectivelor propuse.
Evidenţa bilanţ oferă o bună parte din elementele necesare realizării evidenţei preliminare din anul următor.
113
DOCUMENTE DE EVIDENŢĂ
În activitatea de educaţie fizică documentele de evidenţă sunt clasificate în două categorii:

 documentul oficial reprezentat de catalog, în care se consemnează situaţia absenţelor, notele şi
mediile obţinute de fiecare elev;
 documentele neoficiale reprezentate de caietul profesorului şi fişa individuală a elevului care
includ în general, într-o formă specifică fiecărui profesor, date privind rezultatele şi nivelul înregistrat de
fiecare elev sau colectiv de elevi, în completarea celor cuprinse şi în catalogul clasei ( componenţa echipelor
reprezentative; calendarul competiţional; evidenţa elevilor ce activează la secţiile cluburilor sportive şcolare,
etc.).
20.EVALUAREA LA DISCIPLINA EDUCAŢIE FIZICĂ.
Evaluarea reprezintă o componentă stabilă a procesului de învăţământ, având preponderent un rol reglator
atât pentru activitatea de instruire a elevilor, cât şi pentru îmbunătăţirea strategiilor didactice. Ea poate fi
definită drept procesul care permite constatarea nivelului de îndeplinire a obiectivelor propuse.
Scopul evaluării este în principal acela de a preveni rămânerile în urmă, de a le constata din timp atunci când există,
depistând cauzele şi stabilind măsurile necesare evitării eşecului şcolar
FUNCŢIILE EVALUĂRII
A. Prin raportarea la derularea unei secvenţe de învăţare, se pot desprinde următoarele trei funcţii ale
evaluării:
- verificarea sau identificarea achiziţiilor subiecţilor;
- perfecţionarea şi regularizarea căilor de formare a subiecţilor, adică identificarea celor mai lesnicioase
şi pertinente căi de instruire şi educaţie;
- sancţionarea sau recunoaşterea socială a schimbărilor operate asupra subiecţilor aflaţi în formare.
B. Prin raportare la nivelul unui grup de subiecţi, se disting următoarele funcţii ale evaluării:
- orientarea deciziilor pedagogice în vederea asigurării unui proces armonios şi continuu al subiecţilor;
- informarea subiecţilor şi familiei acestora asupra stadiului formării şi a progreselor actuale sau
posibile în perspectivă;
- stabilirea unei ierarhii implicate sau explicate, prin atribuire în funcţie de rezultatele - a unui loc sau
rang valoric în grup.
C. Prin coroborarea celor două clasificări -nivelurile macro şi micro sistemice-se propun următoarele
şase funcţii ale evaluării:
1 funcţia de constatare dacă o activitate s-a desfăşurat în condiţii optime, sau în ce fel de
condiţii;
2 funcţia de informare a societăţii, asupra stadiului şi evoluţiei pregătiri diferitelor eşaloane de
subiecţi;
3 funcţia de diagnosticare a cauzelor care au condus la o eficienţă necorespunzătoare a acţiunilor
instructiv-educative;
4 funcţia de prognosticare asupra evoluţiei viitoare a grupului de subiecţi, însoţită şi de sugestii
privind deciziile necesare pentru a optimiza procesul instructiv - educativ;
5 funcţia de decizie asupra poziţiei sau integrării unui subiect într-o ierarhie sau într-o formă
sau într-un nivel al pregătirii sale;
6 funcţia pedagogică, în perspectiva subiectului şi în perspectiva conducătorului procesului
instructiv-educativ, pentru a şti ce au făcut şi ce au de realizat.
TIPOLOGIA EVALUĂRII SE POATE ANALIZA DUPĂ MAI MULTE CRITERII:

 După cantitatea informaţiei: evaluare parţială, globală;
 După dimensiunea temporală: evaluare iniţială, intermediară, finală;
 Prin corelarea celor două: evaluare sumativă (cumulativă), continuă ( formativă);
114
 După nivelul de raportare la obiectivele propuse: evaluare normativă, care permite compararea
performanţelor unui subiect cu cele ale altor subiecţi din acelaşi grup, evaluare criterială, pe baza acesteia
stabilindu-se nivelul la care se află subiectul faţă de obiectivul propus şi precede evaluarea normativă.
CONŢINUTUL EVALUĂRII
 Verificarea, actul prin care elevii sunt supuşi unor probe, natura acestora fiind diferită. După natura probelor
distingem următoarele tipuri de verificare: orală, scrisă şi practică.
În E.F., predomină verificarea practică, care urmăreşte identificarea capacităţii de aplicare a ceea ce se dobândeşte sau
se dezvoltă în procesul instructiv-educativ.
Natura probelor este diferită:
- unele sunt măsurabile, apărând operaţia de măsurare, existând probe care au norme, baremuri pe baza lor
explicându-se scala valorică de efectuare a probelor respective;
- unele probe nu sunt măsurabile, aceste sunt cele care verifică nivelul de însuşire a tehnicii de execuţie a
unor elemente/procedee tehnice.
 Aprecierea, element component al evaluării, se face prin apelul la anumite expresii verbale (bine, rău ,foarte
bine),sau folosind anumite simboluri (note). Aprecierea verbală se utilizează în scop de dinamizare, cu rol de feed-
back pentru orice exersare. Este un act psihopedagogic de determinare prin note calificative, puncte, clasificări, a
rezultatelor instructiv-educative.
Autoaprecierea înseamnă focalizarea atenţiei asupra propriilor execuţii. Printr-o auto apreciere obiectivă formată în
timp, subiectul îşi cunoaşte capacitatea sa, atât fizică cât şi psihică.
 Notarea sau acordarea de calificative este ultima fază a evaluării, se exprimă prin note sau calificative. Nota este
modalitatea principală de exprimare cantitativă a performanţei.
Sistemul nostru de notare de la 10 la 1, permite clasificarea elevilor determinând locul fiecăruia în clasă, oferă
informaţii asupra nivelului de cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi capacităţi, stimulează uneori elevul în activitatea de
învăţare.
FUNCTIILE NOTARII
• Funcţia didactică, care subliniază necesitatea ca prin note să fie surprins mecanismul intern al
procesului de instruire, nivelul de însuşire de către subiecţi a componentelor şi subcomponentelor modelului
de educaţie fizică şi sport. Nota, prin valoarea sa, trebuie să fie reperul principal al ameliorării sau
optimizării procesului de instruire.
Prin notă trebuie să se răspundă corect la întrebările: cât a acumulat, a însuşit, "recepţionat" subiectul?;
la ce nivel calitativ se situează cele însuşite?; cum a funcţionat "emisia", adică cum a fost realizată predarea?
• Funcţia educativă, prin notă trebuie să fie determinată la subiect o atitudine activă, conştientă, pozi-
tivă faţă de educaţia fizică şi sportivă. Profesorul trebuie întotdeauna să motiveze faţă de subiect valoarea
notei, să o justifice, deci să răspundă la o altă întrebare: de ce nota este atât? Valorile mici ale notei, dacă jus-
tificarea este înţeleasă de subiect, trebuie să declanşeze o participare activă şi conştientă a acestuia la
activităţile care urmează.
Importantă este formarea la subiecţi a capacităţii de autoapreciere obiectivă şi de apreciere - tot
obiectivă a execuţiilor realizate de colegii de grup.
• Funcţia socială, care decurge din celelalte două funcţii anterioare. Nota îndeplineşte această funcţie
numai dacă ierarhizează valoric subiectul, dacă îi poate oferi acestuia direcţia cea mat sigură de evoluţie
ulterioară pe plan profesional, domeniul pe care îl poate "ataca", îl poate aborda cu sorţi siguri de reuşită.
Elevul care, de exemplu, primeşte note de 10 numai la educaţie fizică - mat ales în liceu - poate aborda - cu
probabilitate foarte mare de reuşită - învăţământul superior cu profilul respectiv.
1.CRITERIILE DE EVALUARE
1. Performanţa motrică, adică rezultatul la probele de control măsurabile.

2. Progresul realizat de subiect. Este o formula de calcul al acestui progres, dar cel mai important este sa stim
sa-l interpretam si sa-l respectam.Dificultatea consta in aceea ca progresul este intoteauna mai mare la cei cu
115
nivel initial mai mic la cei cu nivel initial mai mare. Deci, nu ne putem ghida exclusiv dupa marimea cifrica
sau calitativa a ratei de progres.
3. Cantitatea si, mai ales, calitatea elementelor insusite in raport cu prevederile programei de specialitate(
pentru subsistemele educatiei fizice si sportului care au o asemenea programa).
4. Capacitatea subiectului de a aplica in practica elementele insusite, adica »capacitatea de generalizare ».
5. Capacitatea de practicare independenta a exercitiilor fizice de catre subiect.
6. Capacitatea subiectului de restructurare , asamblare etc., a elementelor insusite.
7. Nivelul cunostintelor teoretice, insusite de subiect, privind practicarea exrecitiilor fizice.
8. Atitudinea subiectului fata de educatie fizica si sport, concretizata prin frecventa la lectii, participarea la
actiunile competitional- sportive, modul de indeplinire a unor sarcini organizatorice etc.
9. Nivelul de dezvoltare fizica a subiectului.
Care este cel mai important criteriu ? Raspunsul nu poate fi decat unul singur : toate sunt importante in unitatea si
interdependenta lor. Nu exista criteriu fara importanta si nici unul cel mai important.
METODE DE EVALUARE
În educaţie fizică metodele de evaluare trebuie discutate din perspectiva apartenenţei la una din etapele
evaluării. În acest fel, au fost descrise următoarele categorii de metode: de verificare, de apreciere şi de
notare.
A.METODE DE VERIFICARE:
1 Trecerea probelor de motricitate prevăzute de „sistemul naţional şcolar de evaluare la disciplina
E.F.S.”, aplicat şi în funcţie de opţiunile profesorului şi elevilor, privind probele prevăzute.
2 Trecerea unor probe de motricitate, stabilite de fiecare învăţător pentru orele din C.D.S., conform
principiului autonomiei.
3 Trecerea unor probe de cunoştinţe teoretice de specialitate (la clasele cu profil de educaţie fizică).
4 Măsurarea unor indici de dezvoltare fizică.
5 Executarea unor deprinderi şi priceperi motrice, în condiţii analoage (asemănătoare) probei sau
activităţii respective.
6 Executarea unor deprinderi şi priceperi motrice în condiţii concrete de concurs.
7 Îndeplinirea de elevi a unor sarcini speciale organizatorice sau metodico-didactice, conducerea unor
verigi din lecţie, arbitraj, conducerea gimnasticii zilnice, conducerea recreaţiei organizate pentru
elevii claselor I-IV, aducerea unor materiale din vestiare.
8 Observarea curentă a elevilor şi înregistrarea datelor observaţiei (reacţie la efort, atitudini,
comportamente în ansamblu şi în situaţii deosebite).
B. METODE DE APRECIERE ŞI NOTARE SAU ACORDARE DE CALIFICATIVE:

1. Metoda aprecierii verbale, atunci când aprecierea este însoţită permanent de acordarea unor calificative.
2. Metode de apreciere şi notare sau acordare de calificative nonverbale, scrise, când se acordă şi note
sau calificative, care se trec în catalog:
- Metoda aprecierii, notării sau acordării de calificative pe baza unor norme sau baremuri cuprinse în
anumite tabele valabile pe plan naţional, zonal sau chiar local. Această metodă, numită şi absolută, se
poate aplica în cazul efectuării de către elevi a unor probe pentru calităţile motrice.
- Metoda aprecierii, notării sau acordării de calificative prin compararea rezultatelor obţinute doar la
nivelul unei clase de elevi, metodă numită şi relativă. Este foarte bună pentru şcolile în care nu există
decât câte o clasă de elevi la acelaşi nivel de vârstă şi pregătire.
- Metoda de apreciere, notare sau acordare de calificative pe baza progresului individual. Este
luat în calcul doar indicele de progres, calculat în funcţie de valoarea performanţiala iniţială şi finală.
- Metoda de apreciere, notare sau acordare de calificative pe baza nivelului de execuţie tehnică
sau tactică a unor deprinderi şi priceperi motrice în condiţii de exersare parţială sau globală
(inclusiv joc sportiv bilateral). Este metoda care depinde aproape exclusiv de competenţa profe-
sională a cadrului didactic evaluator.
- Metoda de apreciere, notare sau acordare de calificative în funcţie de modul în care elevii
îndeplinesc unele sarcini speciale de natură organizatorică sau metodico-didactică.
116
SISTEMUL NATIONAL DE EVALUARE
Începând cu anul şcolar 199-2000 se introduce “ Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare la Educaţie
Fizică şi Sport”, pentru învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional.
Noul sistem cuprinde:

A) Metodologia de aplicare;
B) Capacităţile şi competenţele supuse evaluării;
C) Instrumentele de evaluare ( probele de control);
D) Criteriul minimal de promovabilitate;
E) Descrierea probelor;
METODOLOGIA DE APLICARE A SISTEMULUI NATIONAL DE EVALUARE.

- Sistemul Naţional vizează evaluarea principalelor capacităţi şi competenţe, necesar a fi realizate în aria
curriculară E.F.S.(trunchi comun).
- Pentru fiecare capacitate / competenţă, sistemul prevede 2 – 3 variante de probe din care elevul poate opta
pentru una din ele.
- La clasele I-IV, elevul va susţine anual : 2 evaluari la calitatile motrice, 2 evaluari la deprinderile motrice
si 2 evaluari la deprinderi sportive elementare.
- La clasele V-VIII, elevul va susţine anual : 1-2 evaluări la forţă, 1-2 evaluări la atletism şi câte o evaluare
la gimnastică şi la joc sportiv.
- Programarea evaluărilor pe semestre va fi realizată de învăţător în funcţie de condiţiile de desfăşurare a
procesului de învăţământ.
- Evaluarea calităţilor motrice vizează acumulările cantitative şi calitative realizate până la susţinerea
probelor, ca urmare a sistemelor de acţionare folosite pe parcursul lecţiilor. Evaluarea calităţilor motrice
vizează şi rezistenţa, se poate face prin probele de atletism corespondente sau prin variantele de
„navetă”, prevăzute în sistem.
- Evaluarea la probele şi întrecerile de sport va fi precedată de parcurgerea unuia sau mai multor grupaje de
lecţii în funcţie de complexitatea şi dificultatea lor.
- Notele se acordă pe baza rezultatelor obţinute la susţinerea probelor şi ţinând seama, după caz de criteriile
privind starea de sănătate, disponibilităţile motrice, atitudinea faţă de procesul de învăţământ şi
progresul realizat, prevăzute în fişa individuală.
- Sistemul Naţional prevede bareme minimale echivalente notei 5, pentru acordarea notelor superioare şi
inferioare notei 5 comisiile metodice ale profesorilor sau fiecare profesor vor elabora scale de notare
proprii. Valoarea performanţelor şi echivalarea lor în note vor fi stabilite în funcţie de numărul de ore
săptămânal şi condiţii concrete de lucru.
- La gimnastica acrobatică şi joc sportiv, Sistemul Naţional cuprinde variante de probe cu dificultăţi
diferite, la care aprecierea va fi făcută din nota maximă 8, 9 şi 10.
- În afara notelor acordate conform Sistemului Naţional, profesorul va realiza şi evaluări curente din
celelalte conţinuturi predate.
- Evaluarea sumativă vizează probele de control care necesită o perioadă mai lungă de pregătire şi cu un
grad mărit de dificultate, cum sunt : alergarea de rezistenţă, jocul sportiv.
- Sistemul de evaluare va fi adus la cunoştinţă tuturor elevilor şi afişat la joc vizibil.
Fişa individuală.
- Este folosită pentru înregistrarea rezultatelor şi notelor obţinute de elevi la probele de evaluare.
- Cuprinde: datele personale, probele prevăzute de Sistemul Naţional, probele de evaluare curente şi
date semnificative (care pot influenţa notarea elevilor, acestea fiind marcate cu un semn
convenţional).
- Utilizarea fişei asigură:
-aprecierea operativă şi obiectivă a evoluţiei elevului pe parcursul ciclului de învăţământ
-constatarea opţiunilor anuale ale elevilor pentru diferite probe
- argumentarea dotării, transmiterea informaţiei despre clasă, în cazul schimbării cadrului didactic sau a
transferării elevului
-autoevaluarea profesorului şi evaluarea obiectivă a acestuia de către organele competente.
117
MODALITĂŢI DE APLICARE A SISTEMULUI DE EVALUARE
Calitatea motrică – forţa
- se evaluează de două ori pe an, prin cupluri de câte două probe vizând segmente diferite, conform
opţiunilor elevilor. Pentru fiecare cuplu de probe se înscrie în catalog câte o notă, provenită din media
notelor obţinute la cele două probe care au alcătuit cuplul.
La clasele care au în schema orară o oră pe săptămână se evaluează un singur cuplu de probe.
Calitatea motrică – viteza
- se evaluează prin proba atletică – alergare de viteză pe 50 m – iar atunci când nu există spaţiul necesar se
utilizează proba „naveta 5 x 10 m”.
Din celelalte probe de atletism elevul va fi evaluat, conform opţiunii, la una dintre acestea. La clasele
care au în schema orară o oră pe săptămână se renunţă la una din cele două probe.
La gimnastică,
conform opţiunilor elevilor, aceştia vor fi apreciaţi cu o singură notă pentru una din următoarele variante :
- gimnastică acrobatică;
- săritură la un aparat;
- acrobatică şi săritură, cumulativ.
La gimnastică acrobatică notarea se face astfel :
-elevii care optează pentru executarea elementelor izolate vor fi apreciaţi din nota maximă 9 ;
-elevii care optează pentru exerciţiul la sol vor fi apreciaţi din nota maximă 10.
La jocurile sportive,
potrivit opţiunii comune profesor-elev se poate preda un singur joc pentru întreaga clasă sau două jocuri
diferite.
Notarea elevilor se realizează astfel :
-elevii care optează pentru executarea separată a procedeelor tehnice de bază vor fi apreciaţi din nota
maximă 8 ;
-elevii care optează pentru executarea structurii tehnico-tactice vor fi apreciaţi din nota maximă 9 ;
-elevii care optează pentru jocul bilateral vor fi apreciaţi din nota maximă 10.
Distribuirea probelor de evaluare pe semestre este la latitudinea profesorului, cu condiţia asigurării pregătirii
corespunzătoare şi susţinerii a minimum 2-3 probe semestrial (în funcţie de schema orară). Probelor din
sistemul naţional li se adaugă şi probe de evaluare curentă.
Pe parcursul anului şcolar, la clasele în care schema orară cuprinde două ore săptămânal se acordă
obligatoriu 6 note, după cum urmează :
- 2 note pentru calitatea motrică forţă ;
- 1 notă pentru alergarea de viteză sau „naveta” ;
- 1 notă pentru altă probă de atletism, la opţiunea elevului ;
- 1 notă la gimnastică acrobatică, săritură la un aparat sau o medie între cele două ;
- 1 notă la jocul sportiv.
La clasele pentru care schemele orare prevăd o oră pe săptămână se acordă obligatoriu 4 note pe an
şcolar, după cum urmează :
- 1 notă pentru calitatea motrică forţă ;
- 1 notă pentru o probă atletică ;
- 1 notă pentru gimnastică ;
- 1 notă pentru jocul sportiv.
DESCRIEREA PROBELOR CE SE VOR EVALUA:

Flotări:
 Din poziţia culcat facial sprijinit pe palme şi pe vârful picioarelor, corpul întins, privirea
înainte;
 Îndoirea braţelor până la apropierea pieptului de sol şi revenire în poziţia iniţială;
 Se înregistrează numărul de execuţii.
Tracţiuni din atârnat:
 Atârnat cu braţele şi corpul întinse, priza preferată, fără atingerea solului cu călcâiele;
 Îndoirea braţelor până când bărbia depăşeşte nivelul barei şi revenire în poziţia iniţială;
118
 Se înregistrează numărul de execuţii.
Ridicarea trunchiului din culcat dorsal timp de 30”:
 Culcat dorsal cu palmele la ceafă, genunchii îndoiţi la 90 grade, tălpile fixate pe sol;
 La semnal executantul ridică trunchiul atingând genunchii cu coatele revenind în poziţia
iniţială;
 Se înregistrează numărul de repetări.
Ridicarea picioarelor din culcat dorsal timp de 30”:
 Culcat dorsal, palmele la ceafă;
 La semnal executantul ridică picioarele întinse la verticală şi revine în poziţia iniţială, fără
lovirea solului;
Ridicarea trunchiului din culcat facial, timp de 30”:
 Culcat facial cu braţele întinse în prelungirea corpului ţinând un baston apucat de capete,
picioarele fixate pe sol;
 Ridicarea şi extensia trunchiului, cu capul şi braţele peste nivelul băncii (scăunelului) de
gimnastică;
Ridicarea bazinului din aşezat, timp de 30”:
 Aşezat apropiat cu palmele sprijinite pe sol înapoia bazinului;
 La semnal, bazinul se ridică, corpul extins, capul pe spate (fete);
 Aceeaşi mişcare, simultan cu ridicarea alternativă a picioarelor (băieţi);
 Se revine în poziţia iniţială;
Aruncarea mingii de oină de pe loc:
 Aruncarea se execută cu o singură mână, prin azvârlire, pe deasupra umărului;
 Se aruncă pe un spaţiu marcat;
 Se înregistrează lungimea aruncării.
Săritura în lungime de pe loc:
 Stând cu tălpile uşor depărtate înapoia unei linii;
 Săritură în lungime cu desprindere de pe ambele picioare pe un marcaj trasat pe sol;
 Se înregistrează numărul de sărituri.
Alergarea de viteză pe 50m:
 Startul din picioare cls V-VI, startul de jos cls VII-VIII;
 Se execută în linie dreaptă pe teren plat;
 Cronometrul se porneşte la mişcarea piciorului din spate;
 Se înregistrează timpul realizat în secunde şi fracţiuni de secundă;
Alergarea de rezistenţă:
 Se execută pe teren plat sau variat pe distanţele prevăzute la fiecare ciclu de învăţământ;
 Se inregistrează timpul realizat în minute şi secunde.
Săritura în lungime cu elan:
 Se execută numai la groap cu nisip bine afânat;
 Bătaia se execută într-un spaţiu delimitat de profesor;
 Se măsoară de la urma lăsată de vârful piciorului de bătaie până la prima urmă dinspre prag,
la aterizare;
 Se înregistrează lungimea săriturii în metri şi centimetri.
Elemente acrobatice izolate:
 Elevii care optează pentru susţinerea acestei probe execută izolat numărul de elemente
acrobatice prevăzute în sistemul de evaluare pentru fiecare ciclu şi clasă;
 Se apreciază corectitudinea execuţiei.
Exerciţiu la sol:
119
 Elevul care optează pentru susţinerea acestei probe va efectua exerciţiu liber ales (sau impus)
cuprinzând elemente acrobatice şi de legătură prevăzute de programă;
 Se apreciază calitatea execuţiei, numărul şi dificultatea elementelor componente.
Săritura la un aparat de gimnastică:
 Se execută cu bătaie pe trambulină dură sau semielastică;
 Locul de aterizare se amenajează cu saltele de gimnastică;
 Se execută una din săriturile prevăzute în programa clasei respective;
 Se apreciază corectitudinea săriturii respective.
Procedee tehnice izolate din jocul sportiv:
 Elevii care optează pentru susţinerea acestei probe execută izolat numărul de procedee
tehnice prevăzute în sistemul de evaluare pentru fiecare clasă;
 Se apreciază corectitudinea execuţiei;
Structura tehnico-tactică:
 Elevul care optează pentru susţinerea acestei probe va efectua o structură cuprinzând
elemente tehnico-tactice prevăzute în programă;
 Se apreciază corectitudinea şi cursivitatea execuţiei, numărul şi dificultatea procedeelor.
Joc bilateral:
 Se organizează pe terenuri şi cu efective regulamentare sau adaptate;
 Se desfăşoară utilizând conţinuturile şi regulile prevăzute în programa clasei respective;
FACTORII PERTURBATORI AI APRECIERILOR (NOTARILOR)

sunt generaţi de activitatea şi trăsăturilor de personalitate ale cadrului didactic, se remarcă următorii:
 Efectul halo, care constă în supraaprecierea sau subaprecierea rezultatelor unui elev sub influenţa
impresiei generale pe care şi-a făcut-o profesorul în timp.
 Efectul blând, care se exprimă prin tendinţa de a aprecia cu indulgenţă persoanele cunoscute faţă de
cele mai puţin cunoscute.
 Efectul „PYGMALION”(după R.A. Rosenthal şi L. Jacobson) sau Efectul OEDIPIAN (după G. de
Landsheere), care are ca efect modificarea comportamentului elevului în raport de convingerea profesorului
că acel elev nu poate satisface cerinţele şcolare şi duce la eşec.
 Eroarea de generozitate, care constă în acordarea unor note extrem de mari în raport cu nivelul de
pregătire, pe baza unor probe foarte uşoare şi exigenţă scăzută.
 Efectul de contaminare, care se referă la situaţia în care cunoaşterea notelor date de alţi profesori
influenţează aprecierea unui evaluator.
 Factorii de personalitate ai cadrului didactic, profesori echilibraţi, profesori extremişti, profesori
capricioşi.
Aprecierea poate fi influenţată şi de disciplina de învăţământ, de elev, de strategiile şi metodele de
evaluare , de circumstanţele sociale în care se realizează evaluarea.
Evaluarea este eficientă când:
1. Programul de instruire a fost bine întocmit şi desfăşurat într-o concepţie metodologică actuală.
2. Verificarea şi aprecierea sunt centrate pe obiectivele generale şi operaţionale.
3. Sunt utilizate metode şi tehnici variate.
4. Criteriile de evaluare sunt cunoscute de elevi.
21.COMPONENTELE CURRICULUMU-LUI NAŢIONAL
CONCEPTUL DE CURRICULUM
Curriculum-ul reprezintă un concept-cheie nu numai în ştiinţele educaţiei, dar şi în cadrul practicilor
educaţionale contemporane.
120
În sens larg, procesual, curriculum-ul este ansamblul proceselor educative şi al experienţelor
de învăţare prin care trece elevul pe durata parcursului său şcolar.
În sens restrâns, curriculum-ul cuprinde ansamblul acelor documente şcolare de tip reglator în
cadrul cărora se consemnează datele esenţiale privind procesele educative şi experienţele de învăţare
pe care şcoala le oferă elevului.
COMPONENTELE CURRICULUM-UL NAŢIONAL:
CONCEPT:
Curriculumul este ansamblul experienţelor de predare-învăţare-evaluare, prin care şcoala oferă
elevilor un sistem de informaţii, abilităţi, comportamente şi competenţe pentru formarea unei personalităţi
integrale, creative şi autonome. Acesta poate fi abordat din două puncte de vedere:
1. În sens larg, curriculumul poate fi definit ca: un ansamblu de documente de organizare a conţinuturilor;
un proiect educativ complex pentru formarea tânărului; un complex de elemente ale procesului instructiv-
educativ cuprinzând: obiective, conţinutul, strategii;
2. În sens restrâns, curriculumul păstrează sensul de conţinut al învăţământului;
TIPURI DE CURRICULUM:
 Curriculum De Bază, cuprinde cunoştinţe, capacităţi aptitudini, abilităţi şi comportamente obligatorii
pentru toţi elevii cuprinşi într-un ciclu de învăţământ.
 Curriculum Obligatoriu, este planul cadru care cuprinde: curriculum cu discipline obligatorii (75%-
80%) şi curriculum cu discipline opţionale, la decizia şcolii (20%-25%).
 Curriculum Formal, elaborat de M.E.C.T. S. şi se concretizează în: curriculum naţional şi planul-
cadru.
 Curriculum Naţional, cuprinde un curriculum – nucleu şi un curriculum la decizia şcolii;
DOCUMENTE CURRICULARE:
PLANURI – CADRU DE ÎNVĂŢĂMÂNT

este un plan care permite şcolilor şi claselor să realizeze scheme orare proprii.
educaţie fizică, iar clasa a –VIII-a o oră, cu posibilitatea acordării opţionalului pentru a asigura elevilor
parcursuri diferenţiate.
Pentru liceu M.E.C. a conceput planuri –cadru diferenţiate pe filiere (teoretică, tehnologică,
vocaţională), profiluri şi specializări;
ARIA CURRICULARĂ
este o componentă a planului-cadru şi reprezintă un grupaj de discipline care au comun anumite
obiective. Ariile curriculare sunt în număr de 7:
- limbă şi comunicare;
- matematică şi ştiinţe;
- om şi societate;
- arte;
- sport;
- tehnologii;
- consiliere şi orientare;
La acestea se adaugă trei tipuri de opţionale:
- la nivelul disciplinei;
- la nivelul ariei curriculare;
- la nivelul mai multor arii curriculare;
TRUNCHI COMUN
– reprezintă numărul minim de ore obligatorii în care se parcurge programa şcolară a unei discipline pe
parcursul unui an şcolar;
CICLURILE CURRICULARE:
121
reprezintă periodizări ale şcolarităţii, grupând mai mulţi ani de studiu, uneori chiar cicluri şcolare
diferite:
 ciclul achiziţiilor fundamentale cuprinde: grupa pregătitoare pentru şcoală, clasa I şi a –II- a;
 ciclul de dezvoltare cuprinde clasele III- VI;
 ciclul de observare şi orientare cuprinde clasele VII- IX;
 ciclul de aprofundare cuprinde clasele X-XI;
 ciclul de specializare cuprinde clasele XII-XIII;
PROGRAMA ŞCOLARĂ,
DEFINITIE - Programa şcolară este parte a Curriculumului Naţional. Este documentul oficial care prevede - în
principal şi nu în exclusivitate - conţinutul procesului de instruire la nivelul diferitelor subsisteme ale educaţiei fizice
sau ale sportului. Ea este aprobata prin Ordin al Ministerul Educaţiei Cercetarii Tineretului si Sportului si este
obligatorie in toate scolile din tara noastra.
Programele scolare de ed. Fizica sunt concepute in mod diferentiat pe cicluri scolare si clase, vizand realizarea de
valori si atitudini. Conceperea si realizarea demersului didactic pentru invatamantul general obligatoriu, trebuie sa aiba
in vedere modul de orientare a procesului didactic pentru a-si aduce contributia, prin mijloace specifice la realizarea
celor 8 domeni de competente cheie elaborate de Consiliul Europei, pt invatamantul de acest tip din toate tarile care
au aderat la acest organism international.
CARACTERISITICI
-are caracter obligatoriu, în sensul că prevederile sale trebuiesc respectate la nivelul subsistemului pentru care este
elaborată;
-asigura o baza unitara, multilaterala şi continuu ascendenta de pregătire pentru subiecţi, imbinand caracterul liniar
cu cel concentric al instruirii.
Caracterul liniar se concretizează în faptul că în instruire apar permanent de la un an la altul sau de la o etapă
la alta, elemente noi care trebuie învăţate. Caracterul concentric, care la educaţia fizică are pondere foarte mare
comparativ cu alte activităţi, constă în faptul că întotdeauna elementele de instruire însuşite anterior, sunt reluate, sunt
exersate în scopul consolidării şi perfecţionării lor.
-asigura o relativa tratare diferenţiata a subiecţilor, în funcţie de sex, privind conţinutul instruirii. La educaţia fizică
şcolară, programa prevede unele elemente numai pentru eleve (din gimnastică ritmică, gimnastică acrobatică, sărituri
peste aparate, etc.) şi altele numai pentru elevi (din fotbal, rugby, gimnastică acrobatică, sărituri peste aparate, etc.).
-ofera prioritate funcţiei formative a instruirii în comparatie cu funcţia informativă. Funcţia formativă se referă la
capacitatea subiecţilor cu tehnici individuale sau de microgrup şi cu obisnuinţe de aplicare, în viaţă sau în şituatii
competitive speciale, a ceea ce se însuşeste de către acestia. Funcţia informativa este şi ea prezenta, deoarece fără ea
nu ar putea exista cea formativă. Subiecţii trebuie să înveţe elemente noi, să cunoască cât mai mult din diferitele
componente ale modelului de educaţie fizică, pentru ca să poată aplica cele “învăţate” în funcţie de necesităţi.
-Are un caracter dinamic, în sensul că este un model deschis. Programa de educaţie fizică că de altfel toate
programele, rămân un model închis doar pentru o perioadă de câţiva ani.
Eficienţa procesului de predare-învăţare în educaţie fizică este condiţionată de:

 existenţa unor spaţii specifice de lucru pentru toate anotimpurile şi a materialului didactic adecvat;
 realizarea unei scheme orare care să asigure, să permită valorificarea integrală a bazei sportive şi a
posibilităţilor de demixtare a claselor;
 asigurarea predării de către cadre de specialitate; asigurarea continuităţii predării de către acelaşi cadru
didactic;
 eşalonarea conţinuturilor programei în funcţie de condiţiile concrete, tradiţii, opţiunile elevilor;
 constituirea unor sisteme de lecţii, unităţi de învăţare ;
 acţionarea constantă în fiecare lecţie asupra dezvoltării fizice şi a aptitudinilor motrice;
 reluarea conţinuturilor de la o clasă la alta , realizându-se caracterul concentric al programei;
 organizarea lecţiilor preponderent în aer liber,
 extinderea conţinuturilor predate , în practicarea independentă a exerciţiului fizic;
STRUCTURA PROGRAMEI ŞCOLARE:
1. Introducere;
2. Concepţia despre predare;
122
3. Obiectivele cadru-Sunt obiective cu un grad ridicat de generalitate şi complexitate. Ele se referă la
formarea unor capacităţi şi atitudini generate de specificul disciplinei şi sunt urmărite de-a lungul mai multor
ani de studiu;
4. Curriculum pe clase, care cuprinde:
a.Obiective de referinţă (specifice),
Specifică rezultatele aşteptate ale învăţării şi urmăresc progresia în formarea de capacităţi şi
achiziţia de cunoştinţe ale elevului de la un an de studiu la altul.
Acest mod de a concepe obiectivele menţionate în programă are următoarele avantaje:
- oferă o imagine sintetică asupra domeniului de cunoaştere modelat prin intermediul didacticii obiectului
de învăţământ avut în vedere;
- asigură evidenţierea unei dezvoltări progresive în achiziţia de competenţe de la un an de studiu la altul;
- reprezintă un instrument conceptual care, utilizat corect la nivelul evaluării, oferă o hartă clară a evoluţiei
capacităţilor copilului şi posibilitatea stimulării acelor deprinderi insuficient formate şi dezvoltate;
- creează premisele pentru deplasarea accentelor în activitatea didactică de pe transmiterea de informaţii pe
aspectele formative ale predării-învăţării.
b.Activităţile de învăţare
Propun modalităţi de organizare a activităţii în clasă. Pentru realizarea obiectivelor propuse pot fi
organizate diferite tipuri de activităţi de învăţare. Programa oferă cel puţin un exemplu de astfel de activităţi
pentru fiecare obiectiv de referinţă în parte. Exemplele de activităţi de învăţare sunt construite astfel încât să
pornească de la experienţa concretă a elevului şi să se integreze unor strategii didactice adecvate contextelor
variate de învăţare
c.Conţinuturile instruirii;
Sunt mijloace prin care se urmăreşte atingerea obiectivelor cadru şi de referinţă propuse. Unităţile de
conţinut sunt organizate fie tematic, fie în conformitate cu alte domenii constitutive ale diferitelor obiecte
de studiu
d.Standardele curriculare de performanţă
Sunt standarde naţionale, absolut necesare în condiţiile introducerii unei filosofii educaţionale centrate pe
diversitate, concretizate în existenţa unor planuri-cadru de învăţământ, a unor noi programe şcolare şi a
manualelor alternative. Ele reprezintă, pentru toţi elevii, un sistem de referinţă comun şi echivalent, vizând
sfârşitul unei trepte de şcolaritate.
Standardele curriculare de performanţă sunt criterii de evaluare a calităţii procesului de învăţământ. În mod
concret, standardele constituie specificări de performanţă vizând cunoştinţele, competenţele şi
comportamentele dobândite de elevi prin studiul unei discipline. Standardele permit evidenţierea progresului
realizat de elevi la de la o treaptă de şcolaritate la alta. Ele sunt exprimate simplu, sintetic şi inteligibil pentru
toţi agenţii educaţionali şi reprezintă baza de plecare pentru elaborarea descriptorilor de performanţă,
respectiv a criteriilor de notare
Alte documente curriculare:
- metodologii şi ghidurile de implementare;
- manuale alternative;
- materiale de suport;
CONTINUTUL PROGRAMEI ŞCOLARE
Programa de educaţie fizică contine următoarele capitole:

Nota de prezentare(introducere)- ne este prezentat ce vizeaza programa şcolară pentru disciplina educaţie fizică
(valorizarea competenţelor cheie care se adresează direct domeniului specific de cunoaştere academică -Comunicare în
limba maternă, Competenţă digitală, Competenţe sociale şi civice, Spirit de iniţiativă şi antreprenoriat, A învăţa să înveţi,
I. Nota de prezentare(introducere)- ne este prezentat ce vizeaza programa şcolară pentru disciplina educaţie fizică
(valorizarea competenţelor cheie care se adresează direct domeniului specific de cunoaştere academică -
Comunicare în limba maternă, Competenţă digitală, Competenţe sociale şi civice, Spirit de iniţiativă şi
antreprenoriat, A învăţa să înveţi, Sensibilizare şi exprimare culturală)
II. Obiectivele generale (competente generale, obiective cadru) ale educaţiei fizice la subsistemul respectiv;
III. Indicaţii / Recomandări de aplicare a programei;
IV. Conţinutul procesului de instruire pentru fiecare componentă a modelului de educaţie fizică;
123
IV.1. Dezvoltarea fizică armonioasa (rezolvată prin complexe de exerciţii libere, cu obiecte, cu partener, la aparate,
etc.)
IV.2. Capacitatea de organizare (rezolvată prin exerciţiile de front şi formaţii)
IV.3. Calităţile motrice de baza (viteza, îndemânare, rezistenţă şi forţă)
IV.4. Deprinderile şi priceperile motrice de bază şi utilitar-aplicative (mers, alergare, săritură, aruncare-prindere,
transport de obiecte, căţărare, escaladare, târâre, etc.)
IV.5. Depirnderile şi priceperile motrice specifice unor probe şi ramuri sporitve. Pentru educaţia fizică şcolară, de
exemplu, sunt cuprinse:
IV.5.1. Deprinderi şi priceperi din atlestism: alergare de viteză, alergare de rezistenţă, alergare peste obstacole,
săritura în înălţime cu elan prin alergare, aruncarea mingii de oină şi aruncarea greutăţii.
IV.5.2. Deprinderi şi priceperi din gimnastică: elemente şi procedee tehnice din acrobatică, sărituri cu sprijin şi
ritmică.
IV.5.3. Deprinderi şi priceperi motrice din jocurile sportive: handbal, baschet, volei, fotbal, rugby, oină.
IV.5.4. Deprinderi şi priceperi motrice din unele sporturi de sezon (pentru unităţile de învăţământ cu condiţii
corespunzătoare): schi, patinaj, sanie, înot, etc.
IV.5.5. Cunoştinţe teoretice de specialitate. Pentru fiecare componentă a modelului de educaţie fizică programa
prevede următoarele trei elemente:
a)- obiectivele instructiv-educative specifice;
b)- sistemele de acţionare la modul general, (adică al grupelor de exerciţii) pentru fiecare esalon de subiecţi;
c)- indicatii metodice.
V. Anexe (modele de planuri, modele unitati de invatare, tabele cu normele pentru unele probe de control, etc.)
Din continutul programei scolare sunt obligatorii obiectivele cadru(competente generale), obiectivele de referinta
(competente specifice) si standardele curriculare de performanta. Continuturile invatarii asigura realizarea tuturor
obiectivelor, solicitand cadrului didactic sa le selecteze pe acelea care pot fi utilizate in conditiile concrete in care isi
desfasoara activitatea. Aceste continuturi ofera posibilitatea de a proiecta trasee individuale de instruire, concordante
cu optiunile si cu posibilitatile elevilor.
I.FINALITATILE EDUCAŢIONALE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR:

- asigurarea educaţiei elementare pentru toţi copii;
- formarea personalităţii copilului, respectând nivelul şi ritmul său de dezvoltare;
- înzestrarea copilului cu acele cunoştinţe, capacităţi şi atitudini care să stimuleze raportarea efectivă şi
creativă la mediul social natural şi să permită continuarea educaţiei;
CICLURI CURRICULARE:
1. ciclul achiziţiilor fundamentale, durata 3 ani, care cuprinde: grupa pregătitoare pentru şcoală, clasa I,
II, având ca obiective: asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje convenţionale;
stimularea copilului în vederea perceperii, cunoaşterii şi stăpânirii mediului apropiat; stimularea
potenţialului creativ al copilului, a intuiţiei şi imaginaţiei; formarea motivării pentru învăţare;
2. ciclul de dezvoltare, durata 4 ani, include clasa a-III-a - a-VI-a şi urmăreşte următoarele obiective:
dezvoltarea achiziţiilor lingvistice şi încurajarea folosirea limbilor pentru exprimarea în situaţii
variate de comunicare; dezvoltarea unei gândiri structurale şi a competenţei de aplica în practică
rezolvarea de probleme; familiarizarea cu o abordare pluridisciplinară a domeniilor cunoaşterii;
încurajarea talentului, experienţei, a expresiei în diferite forme de artă; formarea responsabilităţii
pentru propria dezvoltare şi sănătate; formarea unei atitudini responsabile faţă de mediu;
construirea unui set de valori consonante cu o societate democratică şi pluralistă.
Ţinând cont de cele prezentate, toate disciplinele au fost nevoite să-şi reconsidere şi să-şi re
definească obiectivele şi automat să-şi restructureze conţinuturile, pentru a fi în concordanţă cu obiectivele
generale ale ciclurilor curriculare.
Astfel de modificări au survenit şi în cadrul disciplinei ( arie curriculară) Educaţie fizică şi sport,
fiind arie curriculară independentă datorită influenţelor benefice pe care le exercită asupra organismului
copilului aflat în plin proces de dezvoltare şi formare.
OBIECTIVELE CADRU:
124
 Întreţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate a copiilor şi formarea deprinderilor igienico-
sanitare;
Programa şcolară la acest nivel de vârstă stabileşte obiective şi din sfera afectivă şi atitudinală astfel:
elrvii trebuie să manifeste grijă constantă faţă de propria sănătate; să manifeste consecvenţă în păstrarea
stării de igienă personală şi colectivă; să adopte un comportament disciplinat şi să respecte din proprie
iniţiativă regulile de evitare a accidentelor.
Cunoştinţele, capacităţile şi atitudinile specifice acestui obiectiv nu se constituie în unităţi de învăţare
dar se realizează prin toate acţiunile desfăşurate de elevi în decursul tuturor lecţiilor. De asemenea trebuie
valorificate cunoştinţele acumulate de elevi prin celelalte discipline, din celelalte arii curriculare referitoare
la om. În cei patru ani ai ciclului primar elevii trebuie să acumuleze cunoştinţe referitoiare la:
1. Semnele obiective şi subiective ale stării de sănătate;
2. Reguli care pot influenţa starea de sănătate;
3. Reguli de igienă personală şi colectivă în practicarea exerciţiilor fizice;
4. Cauzele care pot genera producerea de accidente.
 Influenţarea evoluţiei corecte şi armonioase a organismului şi dezvoltarea calităţilor motrice de
bază;
Acest obiectiv urmăreşte educarea şi formarea unei atitudiniresponsabile faţă de propria dezvoltare şi
sănătate. Pentru aceasta este necesar ca elevii să fie conştientizaţi prin acţiuni ca: expunerea unor planşe care
să ilustreze atât posibilele deficienţe de postură cât şi poziţiile corecte şi parametrii morfologici şi funcţionali
normali; să lise dea posibilitatea elevilor de a afla singuri parametrii morfologici uzuali (înălţime, greutate);
să fie învăţaţi să-şi controleze FC şi FR.; să se recomande părinţilor să-şi supravegheze copii şi să-i
atenţioneze privitor la poziţiile adoptate în diverse situaţii; verificarea vestimentaţiei copiilor în funcţie de
condiţiile atmosferice; se recomandă realizarea unui regim alimentar care să favorizeze procesele de creştere
şi dezvoltare
 Dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi aplicativ-utilitare şi sportive elementare;
 Formarea obişnuinţei de efectuare independentă a exerciţiilor fizice;
Acest obiectiv cadru se realizează pe baza conţinuturilor predate care sunt corelate cu posibilităţile
elevilor de a le folosi în activităţile din timpul lor liber.
 Dezvoltarea spiritului de echipă şi a colaborării, în funcţie de un sistem de reguli acceptate;
Prin conţinutul şi formele specifice de organizare, educaţia fizică şi sportul contribuie la formarea
trăsăturilor de personalitate. Astel, elevii sunt puşi în situaţii diverse: să organizeze, să conducă anumite
activităţi atenuîndu-se spiritul individualist sau chiar să se subordoneze unor rguli impuse de anumite
situaţii.
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ SUNT SPECIFICE FIECĂREI CLASE.
Realizarea acestor obiective este condiţionată de activitatea cadrului didactic- învăţător/institutor,
care trebuie să fie complexă, sistematică, adecvată nivelului de înţelegere a copiilor din toate punctele de
vedere, luând în considerare şi activitatea desfăşurată cu părinţii.
II. CONŢINUTUL PROGRAMEI
-trebuie considerat ca un mijloc de realizare a obiectivelor propuse şi implicit a finalităţilor şi nu ca un scop
în sine:
 Capacitate de organizare: formarea unor deprinderi de ordine şi disciplină, conştientizarea asupra
activităţii care se va realiza; se folosesc exerciţiile de front şi formaţii de pe loc şi din deplasare, jocuri de
atenţie;
 Dezvoltare armonioasă:
- urmărim formarea unei ţinute corecte, estetice, prevenirea atitudinilor deficiente, corectarea lor; formarea
bazelor generale ale mişcării (caracteristici temporale, spaţiale, spaţio-temporale şi dinamice);
- acţionăm ţinând cont de: succesiunea metodică a utilizării exerciţiilor de dezvoltare armonioasă, realizate
analitic şi selectiv, cu accent pe dezvoltarea musculaturii spatelui; să se evite exerciţiile unilaterale, poziţiile
statice cu menţinere îndelungată; se vor evita eforturile de lungă durată, săriturile de la înălţimi prea mari şi
aterizările dure;
- se vor utiliza obiecte portative, care pot trezi interesul pentru mişcare (mingi, corzi, cercuri, bastoane);
- se recomandă utilizarea acompaniamentului muzical;
- se va ţine cont de următoarele principii: de la uşor la greu; de la simplu la complex; de la cunoscut la
necunoscut;
125
- se vor concepe complexe de exerciţii care trebuie reţinute de elevi şi vor fi evaluate ;
 Calităţi motrice de bază:
- se urmăreşte: dezvoltarea diferitelor forme de manifestare a vitezei: reacţie-decizie, execuţie, repetiţie;
educarea atenţiei, concentrării;
- se urmăreşte dezvoltarea capacităţii coordinative;
- se urmăreşte dezvoltare rezistenţei generale cardio-respiratorie (aerobe);
- se urmăreşte dezvoltarea forţei generale a musculaturii aparatului de susţinere; a puterii;
Conţinut:
- pentru viteză: acţiuni motrice simple, cunoscute, executate de pe loc, la comandă; acţiuni din deplasare;
alergare accelerată pe 15-30 m; jocuri; ştafete;
- pentru îndemânare: exerciţii cu creşterea treptată a complexităţii; ştafete, parcursuri, jocuri de mişcare;
- pentru rezistenţă: alergare în tempo uniform şi moderat (1min.30”-3-4min.), alergare în tempo variat
(4-6 min.); jocuri motrice, ştafete cu număr mai mare de repetări;
- pentru forţă: complexe de exerciţii pentru dezvoltare fizică libere şi cu obiecte portative; exerciţii de
aruncare cu obiecte mai grele; sărituri la coardă; parcursuri aplicative cu deprinderile aplicative cunoscute;
Se recomandă: dozarea corectă a efortului, prin parametrii săi: volum, intensitate şi complexitate; să se
respecte alternanţa dintre solicitare şi refacere; se recomandă utilizarea eforturilor dinamice şi mai puţin cele
statice;
 Deprinderi motrice de bază, aplicativ-utilitare şi elementar sportive:
- se urmăreşte formarea mecanismului de bază al deprinderilor motrice de bază :mers, alergare, săritură,
aruncare-prindere; aplicativ utilitare: căţărare-escaladare, echilibru, târâre, ridicare şi transport de greutăţi,
tracţiune şi împingere; elementar sportive (gimnastică, atletism, jocuri sportive, sporturi alternative);
- se urmăreşte dezvoltarea capacităţii de generalizare şi aplicare a celor însuşite, în cadrul unor acţiuni
globale; vor determina creşterea posibilităţii de adaptare la mediul natural şi social.
Conţinut:
Este specificat în curriculum, pentru fiecare deprindere în parte, pentru fiecare clasă;
Pentru a realiza finalităţile propuse la nivelul acestui ciclu se vor utiliza strategii didactice, metode şi
procedee didactice adaptate vârstei de 6/7-10/11 ani.
Se recomandă utilizarea activităţii frontale corelate cu cea pe grupe şi activitatea individuală.
III. FORMELE DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DE E.F. ÎN CICLUL PRIMAR:

 lecţia de educaţie fizică;
 extensia
 opţionalul;
 momentul de educaţie fizică;
 recreaţia organizată;
În ciclul primar sunt alocate în planul cadru 2-3 ore/săpt. şi 1 oră opţional, pentru aria curriculară
Educaţie fizică şi sport. În cazul în care se acordă 3 ore de educaţie fizică, se impune realizarea conţinutului
din programă cu asterisc iar clasa numai poate avea disciplină opţională; există posibilitatea opţionalului în
momentul în care învăţătorul trece la 2 ore de educaţie fizică, în acest caz opţionalul poate fi tot o disciplină
sportivă, sau nu;
Opţionalul, poate fi o disciplină nouă, care vizează pregătirea elevului într-un domeniu nou,
necuprins în programă, sau opţional integrat, care cuprinde discipline ne integrate într-o arie curriculară (“
Euritmie”, dans clasic, dans modern, pantomimă).
Pentru realizarea acestor opţionale se întocmesc programe speciale, cu conţinuturi specifice şi cu probe de
verificare adecvate conţinutului. În catalog, opţionalul, se trece într-o rubrică specială.
Programa pentru disciplina opţională cuprinde:
Argument:
Obiectiv cadru:
Conţinuturi;
Evaluarea;
126
Bibliografie;
STANDARDE CURRICULARE DE PERFORMANŢĂ PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

EDUCAŢIE FIZICĂ
Obiective cadru Standarde
1. Menţinerea stării optime de sănătate a S1. Exemplificarea a două activităţi desfăşurate

elevilor şi creşterea capacităţii de în scopul menţinerii stării proprii de sănătate
adaptare a acestora la factorii de mediu
2. Armonizarea propriei dezvoltări fizice S2. Executarea unui complex de dezvoltare
şi prevenirea instalării abaterilor fizică alcătuit din patru exerciţii posibilităţile
posibile de la aceasta individuale
S3. Prezentarea câte unui exerciţiu pentru prevenirea
instalării abaterilor de la postura corectă, pentru
spate, membrele inferioare, abdomen
3. Extinderea fondului propriu de S4. Aplicarea, în cadrul unei ştafete, a două

deprinderi motrice de bază, aplicativ- deprinderi motrice de bază, dintre alergare,
utilitare şi sportive elementare şi săritură, aruncare-prindere
dezvoltarea calităţilor motrice aferente
S5. Aplicarea, în cadrul unei ştafete, a două
deprinderi aplicativ-utilitare dintre târâre,
escaladare, transport, tracţiune
S6. Demonstrarea nivelului de dezvoltare a
calităţilor motrice, raportat la valorile
determinate prin evaluarea predictivă la
începutul ciclului de şcolaritate
S7. Aplicarea deprinderilor sportive elementare
însuşite în cadrul unei discipline sportive, cu
respectarea regulamentului specific şi adecvarea la
sistemul de relaţii cu partenerii şi cu adversarii
I.STRUCTURA CURRICULUMULUI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL GIMNAZIAL:

Considerăm necesar menţionarea profilului de formare a adolescentului absolvent al şcolii
obligatorii, acest profil, fiind o componentă reglatoare a Curriculumului naţional ;
Absolvenţii învăţământului obligatoriu trebuie:
 să demonstreze gândire creativă, prin: utilizarea evaluarea şi ameliorarea permanentă a unor strategii
proprii pentru rezolvarea de probleme; elaborarea unor modele de acţiune şi de luarea deciziilor adecvate
într-o lume dinamică; formarea şi utilizarea unor deprinderi de judecată critică; folosirea unor tehnici de
argumentare variate în contexte sociale diferite;
 să folosească diverse modalităţi de comunicare în situaţii reale, prin: dobândirea deprinderilor specifice
achiziţiilor fundamentale şi aplicarea lor efectivă în procesul comunicării; formarea şi utilizarea
deprinderilor de comunicare socială, verbal şi non-verbală; cunoaşterea şi utilizarea eficientă şi corectă a
codurilor, a limbajelor şi a convenţiilor aparţinând terminologiei diferitelor domenii ale cunoaşterii;
 să înţeleagă sensul apartenenţei la diverse tipuri de comunităţi, prin: participarea la viaţa socială a
clasei, a şcolii şi a comunităţii locale din care fac parte; identificarea drepturilor şi a responsabilităţilor
care le revin în calitate de cetăţeni ai României şi reflecţia asupra acestora; înţelegerea şi evaluarea
interdependenţelor dintre identitate şi alteritate, dintre local şi naţional, dintre naţional şi global;
127
 să demonstreze capacitate de adaptare la situaţii diferite, prin: folosirea unei varietăţi de limbaje şi de
instrumente pentru a transmite idei, experienţe şi sentimente; cunoaşterea diferitelor roluri sociale şi a
implicaţiilor acestora asupra vieţii cotidiene; demonstrarea capacităţii de a lucra în echipă, respectând
opiniile fiecăruia; exprimarea voinţei de a urmări un ţel prin mijloace diferite;
 să contribuie la construirea unei vieţi de calitate, prin: dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de sine şi
faţă de semeni, toleranţă, responsabilitate rigoare; formarea şi exprimarea opţiunii pentru o viaţă
sănătoasă şi echilibrată; acceptarea şi promovarea unui mediu natural propice vieţii; cunoaşterea şi
respectarea drepturilor fundamentale ale omului; formularea unor judecăţi estetice privind diferite
aspecte ale realităţii naturale şi sociale; formarea unei sensibilităţi deschise spre valorile estetice şi
artistice;
 să înţeleagă şi să folosească tehnologiile în mod adecvat, prin: folosirea de idei, modele şi teorii diverse
pentru investigarea şi descrierea proceselor naturale şi sociale; folosirea echipamentelor informatice în
calitatea lor de instrumente ale comunicării; cunoaşterea şi utilizarea tehnologiilor întâlnite în viaţa
cotidiană; înţelegerea consecinţelor etice ale dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei asupra omului şi mediului;
 să-şi dezvolte capacităţile de investigare şi să-şi valorizeze propria experienţă, prin: dezvoltarea unei
metodologii de muncă intelectuală şi a capacităţii de explorare a realităţii înconjurătoare; dobândirea
unei culturi a efortului fizic şi intelectual, ca expresie a dorinţei de realizare personală şi socială;
 să-şi construiască un set de valori individuale şi sociale şi să-şi orienteze comportamentul şi cariera în
funcţie de acestea, prin: demonstrarea competenţei de a susţine propriile opţiuni; înţelegerea modului în
care mediul social şi cultural influenţează ideile şi comportamentele proprii şi a altora; cunoaşterea şi
analiza oportunităţilor oferite de diferite filiere vocaţionale, în funcţie de aptitudinile individuale;
realizarea unor planuri personale de acţiune şi motivarea pentru învăţarea continuă;
Este perioada de vârstă cuprinsă atât în ciclul de dezvoltare (clasele a-V-a- şi a – VI-) cât şi în ciclul
curricular de observare şi orientare, (clasele a- VII- a, a- VIII- a, a- IX-a) având ca obiectiv major:
orientarea în vederea optimizării opţiunii şcolare şi profesionale ulterioare şi vizează:
- descoperirea de către elev a propriilor afinităţi, aspiraţii şi valori în scopul construirii unei imagini de
sine pozitive;
- formarea capacităţii de analiză a setului de competenţe dobândite prin învăţare în scopul orientării spre o
anumită carieră profesională;
- dezvoltarea capacităţii de a comunica, inclusiv prin folosirea diferitelor limbaje specializate;
- dezvoltarea gândirii autonome şi a responsabilităţii faţă de integrarea în mediul social;
II. FINALITĂŢILE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI GIMNAZIAL:

1. asigurarea pentru toţi elevii a unui standard de educaţie comparabil cu cel european: starea de
sănătate şi rezistenţă la influenţele nocive ale factorilor ambientali, dezvoltare fizică armonioasă,
capacitate motrică superioară, capacitate de practicare în condiţii regulamentare a 2 probe atletice, una
din ramurile gimnasticii şi un joc sportiv, stabilizarea obişnuinţei de a practica independent exerciţiile
fizice şi sportul în timpul liber;
2. formarea la elevi a capacităţii de a comunica eficient în situaţii reale folosind limba română, limba
maternă, limbile străine şi diverse limbaje de specialitate;
În cadrul activităţilor motrice: educaţie fizică, sport, elevii sunt integraţi în diverse grupuri şi există
necesitatea comunicării pe baza unui limbaj de specialitate, o terminologie specifică domeniului. De aceea în
activitatea didactică profesorul trebuie să transmită elevilor anumite cunoştinţe de specialitate referitoare la:
denumirea poziţiilor şi mişcărilor; tehnica de execuţie a deprinderilor de bază, aplicativ-utilitare şi cele
specifice diferitelor ramuri de sport; parametrii efortului; regulile de desfăşurare a diferitelor jocuri sportive.
Pentru a fixa aceste cunoştinţe preofesorul trebuie să creeze în lecţii situaţii de învăţare care permită
stabilirea unor relaţii de comunicare între elevi şi între elevi şi profesor. Această capacitate de comunicare se
poate stabili prin folosirea de către profesor a terminologiei specifice domeniului, corectări permanente
folosind acest limbaj, traducerea acestor termeni în limbile străine pe care le studiază elevii, folosirea unor
mijloace audio-video de ultimă generaţie, provocarea unor comentarii referitoare la anumite evenimente
sportive.
3. formarea şi dezvoltarea capacităţii de adaptare şi de integrare în comunitate;
Prin conţinuturile sale, educaţia fizică contribuie la dezvolterea fizică şi psihică a elevilor, înzestrarea
lor cu aptitudini motrice şi deprinderi motrice care să le permită o integrare eficientă în comunitate. Această
128
finalitate este realizabilă şi pe baza strategiilor didactice folosite de profesor, adaptate particularităţilor
morfo-funcţionale şi motrice ale elevilor săi precum şi diversele forme de practicare a exerciţiilor fizice.
4. formarea atitudinilor pozitive în relaţionarea cu mediul social: de toleranţă, de responsabilitate, de

solidaritate;
Conţinuturile educaţiei fizice au o influenţă benefică şi asupra personalităţii elevilor, asupra educării
trăsăturilor pozitive de caracter. În cadrul lecţiilor de educaţie fizică pot apărea manifestări de individualism,
egoism, reacţii negative faţă de arbitraj, agresivitate, faţă de aceste manifestări profesorul trebuie să ia
atitudine şi să găsească metode educative care să le combată (convingerea, dezaprobarea, exemplul) şi
mijloace de sancţionare. În lecţii trebuie cultivate trăsăturile pozitive şi găsite mijloace de recompensare.
5. asigurarea unei orientări şcolare şi profesionale optime în raport cu aspiraţiile şi aptitudinile elevilor;
6. formarea capacităţilor şi a motivaţiilor necesare învăţării în condiţiile unei societăţi în schimbare;
OBIECTIVE CADRU :
 Întreţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate conform particularităţilor de vârstă şi de sex ale
elevilor; acest obiectiv vizează educarea atitudinii de responsabilitate faţă de propria sănătate şi
dezvoltare, adoptarea unui regim igienic, utilizarea factorilor naturali de călire;
 Dezvoltarea capacităţii motrice generale a elevilor necesare desfăşurării activităţilor în mediul
natural şi social; la sfârşitul ciclului gimnazial elevul trebuie să adopte reflex o postură corectă a
corpului în orice situaţie, să rezolve eficient solicitările motrice impuse de practicarea exerciţiilor
fizice cât şi a activităţilor cotidiene;
 Asimilarea procedeelor tehnice şi acţiunilor tactice specifice practicării diferitelor sporturi de
către elevi, în şcoală şi în afara acesteia; la sfârşitul acestui ciclu elevul să posede capacitatea de a
practica în şcoală şi independent, ramurile şi probele sportive însuşite, în întreceri, concursuri
respectând regulamentele oficiale;
 Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale; se impune formarea prin
mijloace specifice a atitudinilor, competenţelor de integrare în grup, de a lucra în echipă, de a
respecta regulile, respectul faţă de cel mai bun;
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ (SPECIFICE):
derivate din obiectivele cadru şi definesc rezultatele aşteptate în urma procesului didactic.
Obiectivele şi exemplele de activităţi de învăţare ( repere de concepere, organizare şi desfăşurare a
lecţiilor) sunt diferenţiate pe clase.
III. CONŢINUTURILE INSTRUIRII,
- mijloace de realizare a obiectivelor, sunt minimale şi obligatorii, corespunzând trunchiului comun:
Calităţi motrice de bază: viteză, îndemânare, forţa, rezistenţa;
Deprinderi motrice de bază, aplicativ-utilitare şi sportive:
MERSUL: deprindere motrică de bază, structurat din mişcări care se succed ciclic şi reprezintă
forma de bază pentru deplasare. În ciclul gimnazial se utilizează variantele de mers, care urmăresc atât
dezvoltarea musculaturii membrelor inferioare cât şi prevenirea şi corectarea unor atitudini deficiente. Este
prezent în lecţia de educaţie fizică, în toate momentele ei.
ALERGAREA: deprindere motrică de bază, reprezintă o modalitate de locomoţie mai rapidă, are tot o
structură ciclică fără sprijin bilateral. Este un mijloc eficace pentru antrenarea aparatului cardio-vascular şi
respirator. În ciclul gimnazial se urmăreşte consolidarea alergării prin utilizarea diferitelor variante, ţinând
cont şi de obiectivele pe care le urmărim.
Dacă elementele din şcoala alergării nu au fost însuşite în ciclul primar, se vor realiza în clasa a – V -
a, ca apoi, până în clasa a-VIII-a să se consolideze.
SĂRITURA: deprindere motrică de bază, constă în desprinderea corpului de sol prin propulsie,
efectuând un zbor ce poate avea traiectorii diferite. Săritura are următoarele faze: elan, bătaie, zbor şi
aterizare. Ca deprindere motrică de bază, săritura are mai multe variante, care se consolidează în ciclul
gimnazial: săritura liberă de pe loc cu desprindere pe două picioare sau de pe un picior, în lungime, înălţime;
sărituri peste obstacole joase; săritură în adâncime; sărituri la coardă;
ARUNCAREA ŞI PRINDEREA: două deprinderi motrice de bază care trebuie abordate împreună,
întrucât cea dea a doua nu se poate realiza decât dacă există prima. Aceste deprinderi au mare aplicativitate
în sociomotricitatea omului. Obiectele care pot fi aruncate sunt: bulgări de zăpadă, conuri de brad, mingi de
diferite dimensiuni şi greutăţi, cercuri, bastoane;
129
În ciclul gimnazial se formează abilitatea de a arunca cu ambele mâini, utilizând cele trei tipuri de aruncare:
azvârlire, împingere şi lansare. Se aruncă la distanţă, la ţinta fixă şi se consolidează aruncările şi prinderile
fie pe perechi fie la perete.
Atletismul, ca disciplină sportivă cuprinde mai multe ramuri: alergări, sărituri, aruncări, care la
rândul lor au anumite probe.
Înainte de însuşirea diferitelor probe atletice, elevul îşi va însuşi elementele din şcoala mersului,
alergării, săriturii şi aruncării.
Probele atletice care se învaţă în gimnaziu sunt:
- alergarea de viteză: startul de jos şi lansarea din start; pasul alergător de accelerare; pasul lansat de
viteză; alergarea în turnantă;
- alergarea de rezistenţă: startul din picioare şi lansarea din start; pasul lansat de semifond; alergarea în
pluton; alergare pe teren variat;
- alergarea peste obstacole ( cl. A - VIII- a): atacul obstacolului; ritmul paşilor între obstacole;
- săritura în lungime cu 1 ½ paşi: etalonarea paşilor; bătaia şi desprinderea în zonă precizată; structura
paşilor în aer şi aterizarea;
- săritura în înălţime prin păşire (cl. a- VI-VII-VIII-a): fazele săriturii;
- săritura în înălţime cu rostogolire ventrală (cl. a- VII-VIII-a):etalonarea elanului; bătaia şi desprinderea;
acţiunile specifice zborului şi aterizării;
- aruncarea mingii de oină: de pe loc (cl. a- V- VI-a); cu elan la distanţă (cl. a-VI-VII-VIII-a ): elanul ;
blocarea; mişcarea braţului; traiectoria optimă;
Alergări:
Ordinea în care se abordează însuşirea acestei ramuri atletice este următoarea:
- pasul lansat în tempo uniform şi moderat şi startul de sus;
- pasul alergător de accelerare;
- startul de jos şi lansarea de la start;
- pasul lansat de viteză;
- sosirea;
- alergarea pe teren variat;
- alergarea peste obstacole;
Sărituri:
Săritura în lungime cu 1 ½ paşi:
Săritura în înălţime prin păşire:
Aruncări:
Aruncarea mingii de oină la distanţă:
Gimnastica de bază şi artistică:

Gimnastica, ca formă de practicare a exerciţiului fizic şi ca disciplină sportivă dispune de o
multitudine de mijloace, diferit utilizate în funcţie de obiectivele urmărite. Gimnastica cuprinde mai multe
ramuri din care s-au extras conţinuturile procesului instructiv-educativ în E.F., acestea fiind: gimnastica
formativă (gimnastica de bază şi igienică); gimnastica de performanţă (gimnastica artistică, gimnastica
ritmică-sportivă, gimnastica acrobatică şi gimnastica aerobică).
În gimnaziu se utilizează în principal mijloacele gimnasticii de bază şi unele mijloace ale gimnasticii
de performanţă, mijloace pe care le vom trece în revistă în acest curs:
Capacitatea de organizare: exerciţiile de front şi formaţii din mers şi deplasare;
Dezvoltare fizică armonioasă:

Obiective:
- prelucrarea analitică şi selectivă a aparatului locomotor;
- mobilitate şi stabilitate musculară;
- atitudine corporală corectă globală şi segmentară;
- reflexul de postură;
- educarea actului respirator;
- solicitări cardio-vasculare în eforturi diferite, variabile;
Mijloace utilizate:
130
Deprinderi aplicativ-utilitare:
Târârea; Căţărare-escaladare ; Tracţiune-împingere; Ridicare–transport de greutăţi;
Echilibru;
IV.STANDARDELE CURRICULARE DE PERFORMANŢĂ
-
V. FORME DE ORGANIZARE ALE ACTIVITĂŢII:
 LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ- trunchi comun;
 Aprofundarea;
 Extensia;
 Opţionalul;
 Ansamblul sportiv, activitate de tip extracurricular; se acordă o oră pentru fiecare grupă constituită pe
ramură de sport; se desfăşoară pe specificul antrenamentului sportiv; se realizează document specifice
pentru această activitate;
 competiţii sportive.
educaţie fizică, iar clasa a –VIII-a o oră, cu posibilitatea acordării opţionalului.
PROGRAMA pentru disciplina opţională cuprinde:
ARGUMENT:
OBIECTIV CADRU:
CONŢINUTURI;
EVALUAREA;
BIBLIOGRAFIE;
I.STRUCTURA CURRICULUMULUI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL

Componentele noilor programe se structurează diferit la clasa a – IX- a, care va face parte din
învăţământul obligatoriu, faţă de clasele a- X-a – a- XII (XIII) –a care vor constitui liceul. Structura
diferenţiată pe filiere, profiluri şi specializări precum şi existenţa mai multor planuri-cadru, conduc la
modelarea unor licee cu personalitate proprie.
Planul de învăţământ pentru licee prevede pentru fiecare filieră, profil, specializare şi an de studiu un
număr de ore în trunchiul comun şi un număr de ore pentru disciplinele opţionale asigurate pe baza ofertei şi
la decizia şcolii. Pentru educaţie fizică mai sunt prevăzute şi ore de ansamblu sportiv, o oră pe săptămână pe
o grupă constituită, care poate intra în norma profesorului şi se poate desfăşura şi sâmbăta.
Trecerea de la un plan - cadru generic la mai multe reprezintă trecerea de la un învăţământ obligatoriu la
un învăţământ axat pe opţiunea elevului de a-şi continua studiile.
TIPURI DE C.D.S.
OPŢIONALUL DE APROFUNDARE,
derivat dintr-o disciplină studiată în trunchiul comun, care urmăreşte aprofundarea
obiectivelor/competenţelor din curriculum nucleu prin noi unităţi de conţinut;
OPŢIONALUL DE EXTINDERE,
derivat dintr-o disciplină studiată în trunchiul comun, care urmăreşte extinderea obiectivelor/competenţelor
generale prin noi obiective de referinţă/ competenţe specifice şi noi conţinuturi;
OPŢIONALUL CA DISCIPLINĂ NOUĂ
introduce noi obiecte de studiu;
OPŢIONALUL INTEGRAT
introduce ca obiecte de studiu, noi discipline structurate în jurul unei teme integratoare pentru o arie
curriculară sau pentru mai multe;
PROGRAMA PENTRU OPŢIONAL

131
PENTRU CLASA a-IX-a
ARGUMENTUL, ½- 1 pagină, se motivează cursul;
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ, se formulează în aşa fel încât să exprime ce poate face elevul; pentru
1 oră/ săpt. – se formulează 5-6 obiective;
ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE;
LISTA DE CONŢINUTURI;
MODALITĂŢI DE EVALUARE, tipuri de probe: scrise, orale, practice, referate, proiecte (nu se
includ probele ca atare);
Dacă opţionalul se desfăşoară pe mai mulţi ani se formulează şi obiective cadru;
PENTRU CLASELE a- X-a – a-XII-a:
ARGUMENT, ½-1 pagină;
COMPETENŢE SPECIFICE, variază în funcţie de tipul de opţional; se formulează 6-8 competenţe
specifice, acestea trebuie corect formulate pentru a defini rezultatele aşteptate în urma instruirii;
CONŢINUT;
VALORI ŞI ATITUDINI;
SUGESTII METODOLOGICE, vor include tipuri de activităţi de învăţare şi modalităţi de evaluare;
În cazul în care opţionalul se desfăşoară pe toată perioada liceului se formulează şi competenţe
generale.
PROGRAMA ŞCOLARĂ, ca document curricular urmăreşte să sublinieze rolul reglator al achiziţiilor
elevilor în plan formativ. Ea descrie oferta educaţională a unei anumite discipline pentru un parcurs şcolar
determinat.
La ora actuală se urmăreşte:
 focalizarea actului didactic pe achiziţiile finale ale învăţării;
 accentuarea dimensiunilor acţionale în formarea personalităţii elevului;
 definirea clară a ofertei şcolii în raport cu interesele şi aptitudinile elevului precum şi cu aşteptările
societăţii;
În programa şcolară sunt definite două categorii de competenţe (ansambluri structurate de cunoştinţe
şi deprinderi dobândite prin învăţare) : generale, care se definesc pe obiect de studiu şi se formează pe durata
întregului ciclu liceal; specifice, se deduc din cele generale şi se formează pe durata unui an şcolar;
II.FINALITĂŢILE LICEULUI
-propun formarea unui absolvent în măsură să decidă asupra propriei cariere, să fie capabil să-şi
aleagă propriile trasee de dezvoltare intelectuală şi profesională pentru ca apoi să se integreze activ în viaţa
socială.
Liceul, ca învăţământ secundar superior neobligatoriu trebuie să asigure absolventului:
1) Formarea capacităţii elevilor de a reflecta asupra lumii, de a formula şi de a rezolva probleme pe baza
relaţionării cunoştinţelor din diferite domenii.
2) Valorizarea propriilor experienţe, în scopul unei orientări profesionale optime pentru piaţa muncii şi/sau
pentru învăţământul superior.
- în lecţiile de educaţie fizică , elevii sunt puşi în ipostaze variate, în care îşi dezvăluie capacităţile,
trăsăturile intime ale personalităţii.
- Profesorul de educaţie fizică distinge existenţa caracteristicilor individuale şi îi încurajează pe elevi în
dezvoltarea acestora.
3) Dezvoltarea capacităţii de integrare activă în grupuri diferite: familie, mediu profesional, prieteni;
4) Dezvoltarea competenţelor funcţionale esenţiale pentru reuşita socială: comunicare, gândire critică,
luarea deciziilor, prelucrarea şi utilizarea contextuală a unor informaţii complexe;
5) Cultivarea expresivităţii şi a sensibilităţii în scopul împlinirii personale şi a promovării unei vieţi de
calitate.
6) Formarea autonomiei morale;
Noutăţi în proiectarea curriculară la nivelul liceului:
 Se acordă prioritate procesului de învăţare şi intereselor elevului;
 Centrarea demersurilor didactice pe formarea şi dezvoltarea competenţelor de bază necesare pentru
continuarea studiilor şi integrarea pe piaţa muncii;
132
 Diversificarea ofertei curriculare în conformitate cu filierele, profilurile şi specializările existente şi
crearea posibilităţii de a alege;
 Conceperea liceului ca furnizor de servicii educaţionale determinând elevul să-şi aleagă propriul traseu
de învăţare;
 Profesorul, în acest context devine organizator, îndrumător al experienţelor de învăţare;
 Creşterea responsabilităţii liceului faţă de beneficiarii educaţiei;
 Trecerea de la o cultură generală la o cultură funcţională ( specială);
La ora actuală liceul este structurat astfel:
FILIERĂ PROFIL SPECIALIZARE

FILOLOGIE
ŞTIINŢE SOCIALE
TEORETICĂ
MATEMATICĂ- INFORMATICĂ
ŞTIINŢE ALE NATURII
ELECTRONICĂ ŞI AUTOMATIZĂRI
ELECTROTEHNIC
TELECOMUNICAŢII
TEHNIC
MECANIC
LUCRĂRI PUBLICE – CONSTRUCŢII
TEXTILE - PIELĂRIE
CHIMIE INDUSTRIALĂ
PROTECŢIA MEDIULUI
TEHNOLOGICĂ
RESURSE NATURALE
SILVIC ŞI PRELUCRAREA LEMN
ŞI PROTECŢIA
VETERINAR
MEDIULUI
AGRICOL ŞI AGROMONTAN
INDUSTRIE ALIMENTARĂ
TURISM ŞI ALIMENTAŢIE PUBLI.

SERVICII ECONOMIC, ADMINISTRATIV
POŞTA
SPORTIV
ARTE PLASTICE
ARTE VIZUALE
ARHITECTURĂ
MUZICĂ
ARTE NUZICALE ŞI
TEATRU
DRAMATICE
COREGRAFIE
MATEMATICĂ - INFORMATICĂ
MILITAR( M.Ap.N.
MUZICĂ
MATEMATICĂ - INFORMATICĂ
MILITAR( M.I.)
ŞTIINŢE SOCIALE
VOCAŢIONAL ORTODOX
CATOLIC
ADVENTIST
MUSULMAN
TEOLOGIC
PENTICOSTAL
BAPTIST
UNITARIAN
REFORMAT
Bibliotecar- documentarist, instructor-animator,
PEDAGOGIC instructor pentru activit. extraşcolare, pedagog
şcolar;
133
III.CICLURI CURRICULARE (LICEU):
 Ciclul de observare şi orientare, cuprinde clasele a VII- a – a- IX-a şi urmăreşte orientarea în vederea
optimizării opţiunii şcolare şi profesionale:
- descoperirea de către elev a propriilor afinităţi, aspiraţii şi valori în scopul construirii unei imagini de
sine pozitive;
- formarea capacităţii de analiză a setului de competenţe dobândite prin învăţare în scopul orientării spre o
anumită carieră profesională;
- dezvoltarea capacităţii de a comunica, inclusiv prin folosirea diferitelor limbaje specializate;
- dezvoltarea gândirii autonome şi a responsabilităţii faţă de integrarea în mediul social;
 Ciclul de aprofundare, clasele a- X-a şi a- XI- a şi urmăreşte adâncirea studiului în profilul şi
specializarea aleasă :
- dezvoltarea competenţelor cognitive, ce permit relaţionarea informaţiilor din domenii înrudite ale
cunoaşterii;
- dezvoltarea competenţelor socio-culturale ce permit integrarea activă în diferite grupuri sociale;
- formarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de acţiunile personale cu impact asupra mediului
social;
- exersarea imaginaţiei şi a creativităţii ca surse ale unei vieţi personale şi sociale de calitate;
 Ciclul de specializare, clasele a- XII –a şi a- XIII –a şi urmăreşte pregătirea în vederea integrării
eficiente în învăţământul universitar de profil sau pe piaţa muncii:
- dobândirea încrederii în sine şi crearea unei imagini pozitive asupra reuşitei personale;
- luarea unor decizii adecvate în contextul mobilităţii condiţiilor sociale şi profesionale;
- înţelegerea şi utilizarea modelelor de funcţionare a societăţii şi de schimbare socială;
24. II. CURRICULUMULUI LA DECIZIA ŞCOLII, LA EFS - ELABORAREA ŞI

UTILIZAREA.
CURRICULUM-UL LA DECIZIA ŞCOLII CUPRINDE:
Curriculum nucleu aprofundat:
- pentru elevi cu interese de orientate spre educaţie fizică;
- pentru elevi cu parcursuri individuale de învăţare mai lente, pentru care numărul de ore alocat trunchiului
comun nu este suficient pentru însuşirea conţinutului;
Curriculum extins:
- pentru elevii ce manifestă interes deosebit pentru disciplină;
- parcurg în întregime programa, conţinuturile marcate prin asterisc;
CURRICULUM ELABORAT ÎN ŞCOALĂ CARE CUPRINDE OFERTA DE OPŢIONALE:
- opţionale la nivelul disciplinei;
- opţionale la nivelul ariei curriculare;
- opţionale la nivelul mai multor arii curriculare;
I. CURRICULUM LA DECIZIA ŞCOLII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR ŞI GIMNAZIAL
1.CURRICULUM APROFUNDAT
- se aplică numai la disciplinele care, în planul – cadru de învăţământ în vigoare, au prevazută plaja orară (
număr minim şi număr maxim de ore pe săptămână);
- se realizează în limita numărului maxim de ore prevăzut în plaja orară a disciplinei vizate, numai în locuri
de recuperare, pentru clasele/ grupele de elevi care nu reuşesc să atingă nivelul minimal al obiectivelor prevăzute de
programa în anii anteriori;
- urmăreşte aprofundarea obiectivelor de referintă ale disiplinelor din trunchiul comun, prin diversificarea
activităţilor de învăţare, în limita numărului maxim de ore prevăzut în plaja orară a unei discipline.
Caracteristici ale programei Regim orar Notare în catalog

Programa pentru trunchiul comun, în limita numărului maxim de ore din Se alocă din Aceeaşi rubrică din
plaja orară prevăzuta în planul -cadru plaja orară a catalog cu
134
discilpinei disciplina sursă
2.CURRICULUM EXTINS
- se aplică numai la disciplinele care, în planul- cadru de învăţământ în vigoare, au prevazută plaja orară ( număr
minim şi maxim de ore pe săptămână);
- se realizează în limita numărului maxim de ore prevăzut în plaja ora a disciplinei vizate;
- urmăreşte extinderea obiectivelor cadru si a conţinuturilor din programa de trunchi comun, prin obiectivele de
referintă şi unităţile de conţinut marcate cu asterisc ( *) în programa scolară în vigoare;
- presupune parcurgerea programei în întregime(inclusiv a elementelor marcate cu asterisc).

Obiectivele de referintă şi conţinuturile notate cu asterisc, (*)din Se alocă din Aceeaşi rubrică din
programa şcolară a disciplinei vizate, în limita numărului maxim de ore plaja orară a catalog cu
din plaja orară prevăzută în planul- cadru discilpinei disciplina sursă
3.OPŢIONAL LA NIVELUL DISCIPLINEI

- constă fie din activităţi/ module/ proiecte care nu sunt incluse in programa şcolară naţională, fie dintr-o
disciplină care nu este prevazută ca atare în planul- cadru sau care nu apare la o anumită clasă/ ciclu curricular.

Noi obiective de referintă şi noi conţinuturi, altele decat cele din Se alocă de la Rubrică nouă în
programa de trunchi comun a discilplinei. Discipline catalog
optionale
4.OPŢIONAL LA NIVELUL ARIEI CURRICULARE

- presupune alegerea unei teme care implica cel putin doua discipline din aceeasi arie curriculară; în acest caz,
pornind de la obiectivele- cadru ale disciplinelor, vor fi formulate noi obiective de referintă, din perspectiva temei
pentru care s-a optat.

Noi obiective de referintă şi noi conţinuturi complexe(noutatea este Se aloca de la Rubrică noua în
definite faţă de programele disciplinelor de trunchi comun implicate în Discipline catalog
integrare}. opţionale
5. OPŢIONAL LA NIVELUL MAI MULTOR ARII CURRICULARE

Presupune alegerea unei teme care implică cel putin două discipline aparţinând unor arii curriculare diferite; în
acest caz, informaţiile cu care elevii vor opera au un caracter complex şi, ca atare, permit dobândirea de achiziţii
cognitive de tipul generalizării, al transferului etc.

Noi obiective de referintă şi noi conţinuturi complexe(noutatea este Se alocaăde Rubrică nouă în
definită faţă de programele disciplinelor de trunchi comun implicate în la Discipline catalog
integrare}. opţionale
II. CURRICULUM LA DECIZIA ŞCOLII ÎN ÎNVĂTĂMÂNTUL LICEAL
1.CURRICULUM APROFUNDAT
- este derivat din oricare din disciplinele studiate în trunchiul comun şi/ sau în curriculumul diferenţiat, urmărind
aprofundarea competenţelor specifice ale disciplinei vizate, prin noi unităţi de conţinut.
135
Aceleaşi competenţe specifice- ca şi în programa scolară în vigoare. Se alocă din Aceeaşi rubrica din
Noi conţinuturi- cele notate cu asterisc(*) în programa şcolară în sau CDS. catalog cu
altele. disciplina sursă.
2.CURRICULUM EXTINS
- este derivat din oricare dintre disciplinele studiate în trunchiul comun şi/ sau în curriculumul diferentiat,
urmarind extinderea competenţelor generale ale disciplinei, prin noi competenţe specifice corelate cu noi conţinuturi.

Noi competenţe specifice şi noi conţinuturi, corelate cu acelea ale Se alocă din Rubrică nouă în
programei de trunchi comun şi / sau ale celei de curriculum diferenţiat CDS. catalog
3. OPŢIONAL CA DISCIPLINĂ NOUĂ

- introduce un obiect de studiu , în afara celor prevăzute în trunchiul comun şi/ sau în curriculumul diferenţiat
pentru un anumit profil/ pentru o anumită specializare.

Noi competenţe specifice şi noi conţinuturi, altele decât cele ale Se alocă din Rubrică nouă în
programelor pentru diciplinele prevăzute în planul- cadru CDS. catalog
4. OPŢIONAL INTEGRAT
- introduce , ca obiect de studiu, o nouă disciplină, structurată în jurul unei teme integratoare pentru o anumită arie
curriculară sau pentru mai multe arii curriculare.
Caracteristici ale programei Regim orar Notare in catalog

Noi competenţe specifice- complexe, integrative. Se alocă din Rubrică nouă în
Noi conţinuturi- interdisciplinare. CDS catalog
III. PROGRAMA DE OPŢIONAL
Programa de opţional va fi realizată după modelul programelor de trunchi comun şi va cuprinde:

- Argumentul va conţine maxim o pagina în care se motivează cursul propus: nevoia elevilor, ale comunitatii
locale, formarea unor competente de transfer etc.
- Obiectivele de referinta/competenţe specifice vor fi redactate după modelul celor din programa natională a
materiilor de trunchi comun), dar nu vor fi reluari ale acestora.
Obiectivele de referintă sunt corect formulate dacă enunţurile sale răspund la întrebarea
„ ce poate sa facă elevul?”. O programă de opţional va conţine 5-6 obiective de referinţă.
- Activităţi de învăţare care sunt exemple pentru evidenţierea modului în care se anticipeează rezolcarea
obiectivelor
- Conţinuturile cuprind informaţiile pe care opţionalul le propune ca bază de operare pentru formarea
capacităţilor vizate de obiective. Informaţiile din lista opţionalului vor fi considerate ca un mijloc pentru
formarea intelectuală.
- Modalităţi de evaluare - vor fi prezentate tipurile de probe de control care se potrivesc opţionalului
propus.La educaţie fizică acestea pot fi practice şi teoretice (noţiuni de regulament,terminologie,etc).
- Bibliografie programa de opţional trebuie să conţină şi bibliografie.
Opţionalul prevăzut pentru un nivel de şcolaritate sau un ciclu curricular, este necesar să aibă definite şi obiectivele
cadru din care se deduc obiectivele de referintă pentru fiecare an de studiu. În aceactă situaţie se redactează câte o
programă pentru fiecare an de studiu
Programa de opţional este avizată obligatoriu de inspectorul de specialitate pentru educaţie fizică şi sport, după
aprobarea ei în Consiliul de administraţie al unităţii şcolare.
Avizarea programei se face păna la o dată stabilită de inspectoratul şcolarjudeţean/alMunicipiului Bucureşti ,dar nu
mai tărziu de începutul anului şcolar pentru care este propus opţionalu
136
IV. MĂSURI PENTRU CREŞTEREA ŞANSELOR DE ACORDARE A ORELOR DIN C.D.S. LA
EDUCAŢIE FIZICĂ
Orele din curriculum la decizia şcolii sunt din păcate atribuite, neţinandu-se cont de opţiunea individuală
a elevului, ele fiind dirijate în scopul întregirii diferitelor norme didactice.
Având în vedere numarul limitat de ore opţionale prevăzute în planul de învăţământ, numarul de ore
maxim afectat unei clase şi concurenţa cu celelate discipline de învăţământ care solicită atribuirea acestor
ore, obţinerea lor de către profesorul de educaţie fizica este determinată de:
 Calitatea procesului didactic realizat în orele de trunchi comun;

 Promovarea unei relaţii profesor- elev bazată pe colaborare şi respect reciproc;
 Dotarea materială corespunzătoare, a bazei sportive;
 Asigurarea unui sistem competiţional intern de durată;
 Lărgirea ariei de specializare a profesorilor pentru a respecta opţiunile reale ale elevilor;
 Popularizarea în rândul elevilor şi părinţilor a ofertei educaţionale a catedrei;
 Programarea stabilă a orelor în aşa fel încât să nu se suprapună cu alte activitaţi pe acelaşi spaţiu al
bazei sportive;
 Participarea la cat mai multe competiţii.
CALENDARUL DISCIPLINELOR OPŢIONALE

 Ianuarie:
- alegerea disciplinei opţionale (pentru anul şcolar următor);
- întocmirea proiectului disciplinei opţionale (programa, durata, conţinuturi) care va fi prezentat
spre aprobare consiliului de administraţie al unităţii şcolare.
 Februarie:
- popularizarea listei ofertelor de opţional prin afişarea şi comunicarea ei elevilor şi
părinţilor.
 Martie:
– informarea şi consultarea elevilor şi părinţilor;
- oferta şcolii va fi făcută publică.
 Aprilie:
- prezentarea de către elevi a fişei de opţiuni pentru anul şcolar viitor, moment din care disciplina
opţională devine obligatorie.
- elevii din clasa a IX-a vor prezenta opţiunile în prima săptămână după afişarea
rezultatelor finale ale admiterii.
 Iunie:
– avizarea de consiliile de administraţie şi aprobarea de către I.S.J. a programelor
pentru disciplinele opţionale.
25. LOVITURA DE ATAC PE DIRECŢIA ELANULUI(VOLEI) - ÎNSUŞIREA UNUI

PROCEDEU TEHNIC DE ATAC
- LOVITURA DE ATAC PE DIRECŢIA ELANULUI -este utilizată cel mai frecvent, mai ales la nivelul
de bază al instruirii, având ca efect trimiterea mingii după lovire pe direcţia elanului. Momentele componente
ale loviturii de atac sunt: elanul, bataia, saritura (zborul), lucrul braţelor, lovirea mingii, aterizarea si actiunea
de dupa aterizare (deplasarea pentru fazele următoare).
1.Formatii de lucru: coloane cate 5; In fata unor linii trasate se executa sarituri cu ducerea bratelor sus,
avand grija ca la aterizare sa nu se calce liniile (sarituri cat mai inalte si apropiate de vertical). Dozare 2x8-10
executii, pauza 30sec.
137
2. Formatii de lucru: In toata sala, cu fata la perete, fiecare cu o minge; isi arunca mingea in perete,
inalt, elan, saritura si prinderea mingii cu bratele intinse sus, pentru obişnuirea lovirii ei la punctul maxim al
săriturii şi menţinera momentului de plutire; Dozare: 3x8-10 executii, pauza 2minute.
3. Formatii de lucru: coloane cate 5, executia elanului stang –drept (dreptaci), bataie saritura, pe distant
de 10m. Dozare: 2-3x10 executii, pauza 1minut.
4. Formatii de lucru: In toata sala, cu fata la perete, fiecare cu o minge; lovitura de atac doar din brate,
fara elan, din minge tinuta cu bratul neindemanatic oblic sus. Dozare 2-3x8-10 executii de fiecare, pauza
1minut.
5. Formatii de lucru:siruri de 3-4 elevi, la fiecare scara fixa, pe care este fixata o minge, la cca 2m de sol;
executa alternativ de la 2 m de scara, elan, bataie, saritura si lovirea mingii; Dozare: 2-3x10executii, pauza
1minut. Accent pe coordonarea elanului de braţe cu cel de picioare.
6. Formatii de lucru: elevii pe doua siruri in zona 4 a fiecarei jumatati de teren; atac la fileu la o minge
sustinuta de coleg, deasupra fileului (asezat pe un scaun in terenul advers). La inceput cu fileul la 2,10m, 2,15m,
2,24m; Dozare:2x8-10 executii cu schimbarea zonei de atac, respectiv din zona2.
7.Lovitura de atac din zona 4 si zona 2, din minge ridicata de un jucator din zona 3; 2x1min, pauza 1min;
26. BLOCAJUL(VOLEI) - ÎNSUŞIREA UNUI PROCEDEU TEHNIC DE APARARE

1.Formatie de lucru: in linie cate5; Sărituri la blocaj fără minge, la fileu, de pe loc şi apoi cu deplasare
cu pas adăugat, spre stânga şi spre dreapta, paralel cu fileul, lucru frontal; 2x8- 10 execuţii, pauză lmin.
2. Formaţia de lucru: în coloană câte doi. Elevii se deplasează în jurul terenului (alergare uşoară), la
semnal sonor se grupează câte doi şi execută săritură ca pentru blocaj, cu bătaia palmelor sus; 2 x lmin, pauză
mers 30sec.
3. Formaţia de lucru: câte doi jucători la fileu, pe două zone apropiate, sar lablocaj, se retrag, oblic la
linia de 3m, cu spatele şi schimbă locurile reluând săriturile la blocaj, dar pe zona cealaltă; 2 x 8-10 execuţii,
pauză 30sec.
4. Formaţia de lucru: pe perechi, cu o minge, de o parte şi de alta a fileului; blocaj efectuat la minge
aruncată de coleg şi inversarea rolurilor; 2-3 x 8- 10 execuţii, pauză 1min.
5. Formaţia de lucru: în coloană câte unul; Pe două scări fixe, se aşează câte o minge în golul din scară,
la 2m de sol, unde pe rând, fiecare elev execută de 6-8 ori blocaj cu deplasare stânga - dreapta la fiecare scară;
două serii, pauză pasivă 1 min.
6. Formaţia de lucru: în coloană câte unul Blocaj la minge ţinută de partener deasupra fileului, cu
deplasare spre dreapta din zona 4 (şi invers spre stânga din zona 2); 2x2x1 min, pauza lmin cu schimbarea
rolurilor în terenul A şi B.
7. Pasă la ridicător, ridicare, atac dirijat, blocaj în 2 pe zona 2 a terenului A şi blocaj individual în zona 2 a
terenului B; cel care a atacat rămâne la blocaj (sau rotează spre dreapta) şi trece la coada şirului opus, 2-
3x3min, pauză 2min.
27.SĂRITURA ÎN LUNGIME CU ELAN CU 1 ½ PASI - INVATARE

Succesiunea predarii sariturii in lungime cu 1 1/2 1.
1Formaţia de lucru: în coloană câte trei, bătaie şi desprindere repetate, precedate de trei, apoi de cinci
paşi de alergare, cu aterizare pe piciorul de avântare, 4-6x; pauză pasivă 45sec; se va lucra pe lăţimea gropii;
2. Formaţia de lucru: în linie pe trei rânduri, trecere cu pas sărit peste linii trasate pe sol sau peste
diferite obstacole joase ( 10-12 linii; beţe), 3-4x; pauză pasivă 45sec.;
3. Formaţia de lucru: în linie pe două rânduri, din alergare la interval de trei-cinci paşi execută pas
săltat cu desprindere înaltă, 3x10- 15m; pauză pasivă 30sec.
4. Formaţia de lucru: în coloană câte unul, cu elan de 5-7 paşi, 9-11, 13-15, sărituri peste diferite
obstacole cu înălţimea de 40-60cm şi aterizare pe ambele picioare în groapa de nisip (sau pe saltele), 4-5x;
pauză pasivă 30sec.
5. Formaţia de lucru: în coloană câte unul, cu elan de 7-9 paşi, desprindere cu aterizare în groapa de
nisip în ghemuit, 3-4x; pauză pasivă 30sec;
6.Formaţia de lucru: în coloană câte unul, cu elan de 5-7, 9-11, 13-15 paşi de alergare, săritură cu bătaie
liberă, zbor şi aterizare în poziţia „fandat". Se insistă, pe lângă „avântare" şi „impulsie", pe pozitia avansata a
bazinului, contactul cu nisipul fiind luat in primul rand pe piciorul pendulant, apoi aproape in acelasi timp pe
piciorul de bataie. 3-4x; pauză pasivă 30sec-40sec ;
7.Formaţia de lucru: în coloană câte unul „Cine totalizează cele mai multe puncte": se efectuează
sărituri cu elan complet şi aterizare într-o zonă cât mai îndepărtată. In groapa de nisip se trasează linii din 30
în 30cm, care delimitează anumite zone: prima zonă are un punct, a doua două puncte etc. Câştigă cine a
acumulat cele mai multe puncte, 3-4x; pauză pasivă 30sec;
138
8.Formaţia de lucru: în coloană câte unul, sărituri în lungime cu elan complet de 13-15 paşi cu accent pe ritmul
ultimilor paşi şi bătaie pe prag, apoi cu accent pe accelerarea uniformă a alergării pe lungimea elanului 3-4x;
pauză pasivă 30sec.
28.EXERCIŢII, PENTRU ÎNSUŞIREA ALERGĂRII DE REZISTENŢĂ,

Pasul alergător lansat de semifond-fond
1. Formaţia de lucru: în linie câte 6-8 elevi, de pe loc şi din mers - exerciţii de respiraţie - 2 timpi
inspiraţie - 2 timpi expiraţie -2 timpi inspiraţie - 3 timpi expiraţie - 3 timpi inspiraţie - 3 timpi expiraţie.
Execuţia se face la semnal sonor, 2x3 min, pauză pasivă 30sec.
2. Formaţia de lucru: în linie câte 6-8 elevi, la semnal sonor, de pe loc, din mers şi din alergare controlul
mişcării braţelor (economică şi corectă ); 3x1min-1min 30sec, pauză pasivă 30sec.
3. Formaţia de lucru: în linie câte 6-8 elevi, mers obisnuit, mers cu pasul intins si trecere in alergare
usoara, 2-3x, pauză pasivă 30sec-1min.Se efectueaza sub forma de alternari cu trecere de la mersul obisnuit la
cel cu pasul intins marind frecventa pana la limita supertabilitatii si drept consecinta trecerea in alergare cu
acelasi tempo, apoi revenire la mers. Se va atrage atentia asupra pozitiei verticale a trunchiului si a miscarii
bratelor indoite din cot si simetric in raport cu umarul.
4. Formaţia de lucru: în şir câte 6-8 elevi, alergare cu schimbarea repetată a tempoului pe teren
împărţit în 3 zone a câte 40m fiecare, cu plecare la semnal vizual - în prima zonă alergare uşoară, în a doua
zonă alergare în tempo susţinut, în a treia zonă mers cu exerciţii de respiraţie, 2-3x, pauză activă l-l,30min;
5. Formaţie de lucru: în linie câte 6-8 elevi, alergare cu menţinerea tempoului pe distanţe ce cresc
progresiv - 50m în 18sec, 100m în 36sec, 150m în 54sec, 200m în 72sec, 2-3x, pauză activă 1 -2min, plecare la
semnal sonor ;
6. Formaţie de lucru: în linie câte 6-8 elevi, alergare pe linia marcată a culoarului (se va atrage atentia
asupra aşezarii tălpilor -paralel cu axa alergării), tempo 2/4, 3-4x50m. pauză 1min (revenire în mers la linia de
plecare ), plecare la semnal sonor; ;
7. Formaţia de lucru: grupe de 6-8 elevi „Ghiceşte timpul realizat"- alergare în tempo moderat pe
distanţa de 100-200m. La sfârşitul fiecărei porţiuni elevii trebuie să aprecieze timpul realizat. Se poate indica
timpul în care elevii au parcurs o treime sau jumătate din distanţa totală. Plecarea se face la semnal sonor, 3-4x,
pauză 1-1,30min (revenire în mers la linia de plecare);
8. Formaţia de lucru: grupe de 6-8 elevi, alergare în tempo moderat pe distanţa de 100m tempo 2/4 -
plecare la semnal sonor, 4-5x, pauză (mers) 1min. Se va pune accentul, tot timpul, asupra necesitatii realizarii
unei alergari economicoase: coordonarea intersegmentara, incrucisata a bratelor cu picioarele;contactul cu
solul pe pingea sau pe toata talpa cu derularea completa a labei piciorului, asezarea labei picioarului facandu-se
pe axa alergarii; pendularea gambei la spate, libera nestanjenita.
Invatarea startului inalt nu ridica nici o dificultate in insusirea lui de catre elevi, preocuparea dominanta fiind
aceea de a asocia acest act motric cu comenzile pe care le da starterul la plecare.
29.SĂRITURA CU SPRIJIN DEPĂRTAT LA CAPRA DE GIMNASTICĂ - INVATARE

Descrierea tehnică: după bătaie, braţele se întind spre capră, corpul se înclină înainte aproximativ la 45
grade faţă de sol; în momentul aşezării mâinilor pe capră picioarele se depărtează, bazinul se ridică uşor
înapoi, realizândz-se o îndoire din articulaţiile coxo-femurale. Urmează împingerea energică şi scurtă cu
mâinile, urmată de ridicarea umerilor şi presarea bazinului înainte. După împingere, bratele se duc lateral sus
şi copul se extinde, iar picioarele se apropie înainte de aterizare.
Ajutorul: profesorul stă în faţa caprei pe saltea şi apucă săritorul de braţe, aproape de umeri şi-l trage
peste aparat.
1. Formatii de lucru: coloana cate unul; cu sprijinul mainilor pe capra, batai succesive pe trambulina cu
departarea picioarelor. 8-10x
2. Formatii de lucru: coloana cate unul;cu sprijinul mainilor pe capra, bataie pe trambulina si trecere in
sezand pe capra. Coborare cu impingere in brate; 2-3x8
3. Formatii de lucru: coloana cate unul;saritura in sprijin departat peste un partener care sta cu
trunchiul indoit inainte (capra vie);4x, pauza 30sec.
4. Formatii de lucru: coloana cate unul;saritura in sprijin departat peste capra in latime, cu inaltime
mica 3-4x, pauza 30sec.
5. Formatii de lucru: coloana cate unul;saritura peste capra in lungime cu inaltime medie; 3x; pauza
30sec.
6. Formatii de lucru: coloana cate unul;saritura in sprijin departat peste capra cu bataie pe trambulina;
3-4x; pauza 30sec.
139
7. Formatii de lucru: coloana cate unul;elan de 4-5 pasi de alergare, bataie pe trambulina si saritura in
sprijin departat peste capra; 3-4x, pauza 30sec.
8. Formatii de lucru: coloana cate unul; elan de 7-9 pasi de alergare, bataie pe trambulina (distanta marita fata
de capra) saritura in sprijin departat peste capra (inaltime marita). Ajutorul - profesorul sta in fata caprei ,a
aparatului, pe saltea si apuca săritorul, aproape de umeri si-1 trage peste capra .
30.EXERCIŢII, PENTRU ÎNVĂŢAREA ARUNCĂRII MINGII DE OINĂ.

Ca succesiune a invatarii aruncarii mingii de oina se incepe prin invatarea tehnicii aruncarii fara elan si
apoi se preda tehnica aruncarii cu elan.
1. Pe perechi; prinderea si aruncarea mingilor mici (in vederea dobandirii indemanarii elevilor in
manuirea mingilor), 10-12x, pauza pasiva 30sec.
2.Formatia de lucru: In linie pe doua randuri; invatarea miscarii de azvarlire fara si cu obiecte usoare
(pietricele, bulgari de zapada); 10-12x, pauza pasiva 30sec.
3. Formatia de lucru: in linie pe doua randuri; aruncarea mingii de oina din stand, din sezand, din
stand pe genunchi (din partea bratului aruncator) si cu celalalt indoit in fata, 8-10 pauza pasiva 30sec. Atentia
trebuie indreptata asupra eliberarii mingii care trebuie facuta pe deasupra umarului.
4. Formatia de lucru: in linie pe doua randuri; aruncarea mingii de oina din pozitia stand cu fata spre
directia de aruncare; 6-8x, pauza pasiva 30sec. Se va executa exclusiv prin actiunea bratului aruncator.
5. Formatia de lucru: in linie pe doua randuri; aruncarea mingii de oina din stand cu piciorul opus
bratului de aruncare in fata; Se va efectua fara angajarea picioarelor care raman intinse, trunchiul rasucindu-
se spre directia de aruncare, iar mingea va fi eliberata pe deasupra umarului; si cu angajarea picioarelor in
aruncare si anume cu greutatea corpului pe piciorul stang, jumatate intors, deasupra umarului: pas inapoi cu
piciorul care se indoaie odata cu arcuirea trunchiului si intinderea bratului inapoi; 5-6x pauza pasiva 30sec.
6. Formatia de lucru: in linie pe doua randuri; din mers, ducerea bratului cu mingea inapoi, aruncare
din pozitia cu piciorul opus bratului aruncator in fata si continuarea mersului; 4-6x pauza pasiva 30sec.
7. Formatia de lucru: in linie pe doua randuri; Aruncarea mingii de oina cu elan de 3 pasi (executati cu
si fara linii trasate pe sol). Exercitiul se efectueaza plecand din stand cu fata pe directia de aruncare, greutatea
corpului mai mult pe piciorul drept. Primul pas cu stangul, umerii se intorc spre dreapta, iar bratul se duce
inapoi, intinzandu-se la spate. Al doilea pas se executaastfel: pas cu dreptul peste stangul (incrucisat), iar al
treilea pas: pas cu stangul si aruncare. Exercitiul se face la inceput din mers, apoi din alergare usoara cu o
ritmare care sa sugereze un prim pas mai lent, apoi accelerare cu trimiterea spre inainte a piciorului drept
aproape simultan cu asezarea piciorului stang pentru „blocaj”. Deci se vor executa pasii: stangul…, drept,
stang si aruncare; 4-5x, pauza 30sec.
8. Formatia de lucru: in linie pe doua randuri; Aruncarea mingii de oina cu elan de 4 pasi (dreptul…stangul…
drept, stang si aruncare). 4-5x, pauza 30sec. Aruncari la distanta sub forma de concurs.
31.EXERCIŢII PENTRU DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII COORDINATIVE (ÎNDEMÂNĂRII)

1.Colectivul împărţit în şase - opt echipe 3 - 4 elevi, fiecare şir are aşezată în dreptul lui la 10m distanţă
o minge medicinală, iar primul din fiecare şir cu două mingi de cauciuc în mâini: la semnal primii execută
deplasare cu ridicarea alternativă a unui genunchi şi atingerea mingilor sub genunchi până la mingea
medicinală unde aşează pe sol cele două mingi de cauciuc cu ambele mâini, predau ştafeta, următorul execută
exerciţiul invers de fiecare dată, 2 - 3 x, pauză 30sec.
2.Colectivul împărţit în patru şiruri de şase - opt elevi, stând depărtat, primul din fiecare şir are o
minge de baschet: la semnalul profesorului primul din fiecare şir dă mingea celui din spate pe deasupra capului
înapoi, ultimul care o primeşte parcurge „tunelul" printre picioarele colegilor rostogolind mingea şi odată
ajuns primul, continuă jocul, câştigând cei care şi-au refăcut echipa iniţială, 2 - 3 x, pauză 20sec.
3.Colectivul împărţit în 6 - 8 echipe de 4 - 5 elevi, în spatele unei linii de start, primul de la fiecare şir cu
o minge de baschet, la 2m în faţa fiecărui şir o banca de gimnastică aşezată longitudinal: la semnalul
profesorului primii pleacă în alergare cu dribling cu mâna dreaptă, continuă driblingul pe bancă, se întorc cu
dribling cu mâna stângă pe bancă şi predau ştafeta următorului, 2 - 3 x, pauză 20sec.
4. Colectivul împărţit în patru-şase şiruri de trei-patru elevi, în faţa fiecărui şir o bancă de gimnastică
aşezată longitudinal cu partea îngustă sus: execută mers pe bancă, întoarcere 360° la jumătatea băncii şi
continuarea deplasării, 3 - 5 x.
5. Colectivul în coloană de gimnastică din aşezat cu câte o minge fiecare fixată între glezne, execută
aruncarea mingii cu picioarele şi prinderea ei cu mâinile, 2x8-10 repetări, pauză 20sec.
140
6. Colectivul de elevi răspândit în toată sala, fiecare elev cu o minge, cu spatele la perete, execută de la
distanţa de 2m de perete aruncarea mingii printre picioare în perete, întoarcere 180° şi prinderea ei între
genunchi, 2x8-10 repetări.
7. Colectivul în coloană câte unul execută alergare cu joc de glezne simultan cu rotarea braţelor înainte,
la semnalul sonor execută alergare cu joc de glezne cu rotarea braţelor înapoi, pauză mers, 2 x 20sec.
8. Colectivul împărţit în şase - opt echipe de patru - cinci elevi, în spatele unei linii de start, primul de la
fiecare şir cu o minge de baschet, la 2m în faţa fiecărui şir o banca de gimnastică aşezată longitudinal: la
semnalul profesorului primii pleacă în alergare cu dribling cu mâna dreaptă, continuă driblingul pe bancă, se
întorc cu dribling cu mâna stângă pe bancă şi predau ştafeta următorului, 2 - 3 x, pauză 20sec.
32. EXERCIŢII, PENTRU DEZVOLTARE FIZICĂ ARMONIOASĂ, EXECUTATE LA BANCA DE

GIMNASTICĂ
Exercitii pentru brate si centura scapulara:
1.Formatii de lucru: cate 3 executanti la o banca de gimnastica; stand pe genunchi la 3-4 lungimi de
talpa fata de banca, cu trunchiul indoit la orizontala, cu sprijinul palmelor pe banca – arcuiri de trunchi; 2x8,
pauza 30sec.
2 Formatii de lucru:cate 3 executanti la o banca de gimnastica, sprijin culcat la nivelul coapsei peste
banca in latime (sau cu spijin pe varful picioarelor pe banca) – indoirea si intinderea bratelor (picioarele raman
intinse fara a atinge solul; 2x8 pauza 30sec.
Exercitii pentru musculatura spatelui:
3.Formatii de lucru:cate 3-4 executanti la o banca, stand la 2-3 lungimi de talpa cu varful unui picior
sprijinit lateral pe banca; indoirea laterala a trunchiului spre banca cu ducerea ambelor brate: pe sold, la
umar, la ceafa, pe crestet, in sus; 3x8, apoi se schimba piciorul.
4.Formatii de lucru:cate 3 executanti la o banca de gimnastica; sezand pe banca in latime cu picioarele
departate, sprijinite pe sol; indoirea trunchiului inainte, cu ducerea unui brat la varful piciorului opus. Celalalt
brat se retrage inapoi cu o usoara rasucire de trunchi; 3x8, pauza 30sec.
5. Formatii de lucru:Pe perechi cate doi executanti, calare sezand spate in spate, pe banca in lungime,
apucat de coate; aplecare inainte cu ridicarea partenerulyui pe spate, revenire; 3x8, cu schimb alternativ.
Exercitii pentru musculatura abdominala:
6.Formatii de lucru:Pe perechi, cate 2 executanti la o banca, asezat pe banca, cu gleznele sub banca, fata
in fata, intercalati pe doua banci paralele, coborarea trunchiului pana se atinge solul cu capul si revenire; 2x8,
pauza 30sec.
7. Formatii de lucru:cate 3 executanti la o banca de gimnastica. Asezat, cu fata spre banca, varfurile
picioarelor sub banca:coborarea si ridicarea trunchiului.
8. Formatii de lucru:cate 3-4 executanti la o banca de gimnastica. Asezat pe banca de gimnastica,
picioarele in echer, mainile prinse de muchia apropiata: indoirea si intinderea alternativa a picioarelor.
Exercitii pentru musculatura membrelor inferioare:
9.Formatii de lucru:Coloana cate doi. Stand cu fata la banca de gimnastica; sarituri cu desprindere de
pe ambele picioare peste banca si apoi inapoi; 1x8, trecere la coada coloanei
10. Formatii de lucru:Pe grupe de 3-5 executanti la banca de gimnastica, stand cu latura spre aceasta; indoirea
rasucita a trunchiului spre banca cu apucarea bancii(mana din afara apuca muchia departata peste banca, iar
mana dinspre banca apuca muchia apropiata – ridicarea bancii deasupra capului cu bratele intinse – indoirea
picioarelor in ghemuit cu departarea genunchilor – revenire in stand, 3x8, pauza 30sec.
33.EXERCITII, PENTRU DEZVOLTAREA FIZICA ARMONIOASA, EXECUTATE LA

SCARA FIXA.
1.Formatie de lucru: Cate unul la scara fixa; Menţinut în atârnat; 10-25sec
2. Formatie de lucru: Cate unul la scara fixa: Culcat facial cu faţa la scara fixă, braţele întinse, de prima
şipcă apucat: urcare pe scară din treaptă în treaptă doar cu ajutorul braţelor; 1x8, pauza 40sec;
3. Formatie de lucru: Formatie de lucru: Atârnat cu faţa la scara fixă: coborâre pe scară din treaptă în
treaptă până în stând pe genunchi. 1x8, pauza 40sec Exercitii pentru musculatura abdominala:;
4. Formatie de lucru: Cate unul la scara fixa; din atârnat la scara fixă, cu spatele spre scară: ridicarea
genunchilor la piept şi coborâre; 2x8, pauza 30sec
5. Formatie de lucru: Cate unul la scara fixa; Atârnat la scara fixă, cu spatele spre scară: ridicarea
picioarelor întinse în echer înainte şi coborârea lor lentă; 1x8, pauza 30sec Exercitii pentru musculatura
spatelui:
6. Formatie de lucru: Pe perechi, un executant este atarnat, cu fata la scara fixa, apucat de ultima sipca;
partenerul il apuca de glezne si il indeparteaza de scara, tragand inapoi, dupa un anumit numar de exercitii se
schimba locurile; 1x8 Exercitii pentru musculatura membrelor inferioare:
141
7. Formatie de lucru: Cate unul la scara fixa; Stând lateral faţă de scara fixă, cu mâna sprijinită la
nivelul bazinului pe şipcă: genuflexiune pe piciorul din interior, cel din exterior se întinde înainte; lucru
alternativ pe ambele picioare; 2x8; pauza 40 sec.
8. Formatie de lucru: Cate unul la scara fixa; Stând cu faţa la scara fixă, sprijinit cu ambele picioare
îndoite la nivelul genunchilor, braţele întinse sus, cu ambele mâini de şipcă apucat: întinderea şi îndoirea
genunchilor pe scară; 3x8, pauza 30 sec
34.EXERCITII, PENTRU INVATAREA STANDULUI PE CAP DIN GHEMUIT.

1.Formatie de lucru: coloana cate unul:Culcat facial pe lada de gimnastica cu picioarele in afara ei:
coborari si ridicari ale picioarelor in extensie maxima; 8-10x
2. Formatie de lucru: cate 3 la o saltea: sprijin ghemuit; asezarea mainilor si capului pe sol si revenire;
8-10x
3. Formatie de lucru: cate 3 la o saltea: Pe genunchi, pe palme si pe cap sprijinti, miscari circulare ale
capului in ambele sensuri, pastrand un punct de contact permanent pe sol, 2x8
4. Formatie de lucru: cate 1 la o saltea: Sprijin ghemuit, asezarea mainilor si capului pe sol si prin
usoara saltare, desprinderea picioarelor de pe sol, cu mentinerea echilibrului cu picioarele indoite (realizarea
triunghiului); revenire (la inceput cu ajutor);3-4x cu mentinere 5-6sec, pauza 30sec
5. Formatie de lucru: cate 1 la scara fixa: Sprijin ghemuit: cu spatele la scara fixa sau perete, urcarea
alternativa a picioarelor, pana ce corpul ajunge la verticala si revenire, 3-4x; mentinere 5-6sec ;pauza 30sec
6. Formatie de lucru: cate 1 la scara fixa Sprijin ghemuit: stand pe cap cu sprijinirea spatelui sau
picioarelor la scara fixa sau perete; 3-4x; mentinere 5-6sec ;pauza 30sec
7. Formatie de lucru: cate 1 la o saltea: Stand pe cap cu ajutor si fara 3-4x; mentinere 5-6sec; pauza
30sec, apoi introducerea elementului in combinatii simple.
Ajutorul se acorda din lateral cu o mana, la nivelul bazinului, iar cealalta la glezna. Se ajuta la ridicarea
picioarelor si fixarea pozitiei corpului la vertical.
28. METODICA ÎNVĂŢĂRII PRINCIPALELOR ELEMENTE ŞI PROCEDEE TEHNICE DIN

GIMNASTICĂ
Bazele metodice ale învaţării sariturilor cu sprijn
Saritura în întregime se va învaţa numai după ce au fost însuşite fazele separat, incepând cu cele mai simple
sarituri la aparate şi înalţime potrivita.
Succesiunea învăţării fazelor săriturii: aterizare, elanul, pasul sărit şi bătaia, primul zbor şi sprijinul mâinilor pe
aparat, zborul al doilea.
Modele operaţionale pentru învăţarea aterizarii:
1. Stând, îndoirea genunchilor cu ducerea braţelor lateral - menţinut şi revenire; 1’; în linie pe două rănduri.
2. Acelaşi exerciţiu din săritura de pe ambele picioare, aterizare. 1’; în linie pe două rânduri.
3. Sărituri în adâncime de pe banca de gimnastică. 1’ ; grupe de patru elevi .
4. Săritura în adăncime din atărnat cu spatele la scara fixă. 1’; grupe de 4 – 6 elevi;
5. De pe două trei cutii de ladă, săritură dreaptă, aterizare cu picioarele ghemuite; 1’; în coloană câte unu.
6. Alergare, bătaie pe trambulină si aterizare pe saltea; 2’; în coloană câte unu;
7. Acelaşi exerciţiu ridicănd treptat înalţimea aparatului; 2’; coloana căte unu;
Modele operaţionale pentru învăţarea elanului:
Pe loc:
1. Mişcari de braţe ca la alergare, executate cât mai degajat. 1’; în linie pe două rănduri.
2. Stând cu faţa la scara fixa, cu spijinul mâinilor pe scară: alergare pe loc cu ridicarea coapselor; 1’; grupe de 4 –
6 elevi;
3. Acelaşi exerciţiu fără sprijinul mâinilor; 1’; grupe de 4 – 6 elevi;
Din alergare:
1. Alergare cu ridicarea înaltă a genunchilor; 1’; coloana câte unu;
2. Alegarepe 10 -15 m, cu accelerare treptata; 1’; coloana câte unu;
3. Alergare în pantă sau pe scări în sensul urcuşului; 1’; coloana câte unu;
142
Modele operaţionale pentru învăţarea pasului sărit şi a bătăii:
1. Sărituri simple de pe două picioare; sărituri de pe un picior pe două picioare; 2’; în coloană câte trei;
2. Sărituri drepte cu picioarele apropiate, cu accent pe înalţarea corpului; 2’ ; în coloană câte trei;
3. Acelaşi exerciţiu pe trambulina semielastică, cu sprijinul măinilor pe aparat; 2’; în coloană câte unu;
4. Trei paşi alergaţi şi trecerea prin săritură de pe un picior pe ambele picioare şi aterizarea pe saltea; 2’; în
coloană câte unu;
5. Acelaşi exerciţiu cu mărirea elanului şi corectarea greşelilor; 2’; în coloană câte unu;
6. Sarituri in tempo pe ambele picioare cu deplasare inainte; 1’; in linie pe trei randuri;
7. Sarituri peste un sir de banci sau mingii medicinale asezate la un metru una de alta; 2’; in coloana cate doi;
8. Cu elan progresiv, bataie pe trambulina si desprindere cu aterizare pe doua picioare ( cu trecere in rostogolire
pe o stiva de saltele; 3’; in coloana cate unu;
Modele operationale pentru invatarea primei faze de zbor si sprijinului
1. Rostogolire lunga pe saltea; 2’; 4 saltele; in coloana cate patru;
2. Rostogolire lunga peste sfoara, cu bataie pe trambulina semielestica sau elestica; 2’; in coloana cate unu;
3. Stand cu fata la perete, la distanta de un metru, cadere spre perete cu bratele ininte sus, impingere energica si
rapida cu bratele intinse, cu palma si cu degetele; 2’; grupe de cate 8 elevi;
4. Sprijin culcat: impingere energica si bataia palmelor, revenire in sprijin culcat ; 30’ lucru; 15’ pauza; 4x; in
linie pe doua randuri;
5. Sartituri succesive pe trambulina cu impingerea mainilor pe capra si departarea picioarelor, cu aterizare tot pe
trambulina; 3’; in coloana cate unu;
INDICATII METODICE GENERALE

- profesorul va selectiona exercitiile corespunzatoare invatarii si perfectionarii fazelor izolate ale satiturilor cu
sprijin;
- în pregatirea generala se va pune accent pe dezvoltarea forţei, vitezei, coordonarii, curajului, încrederii in
fortele proprii;
- pentru preântampinarea reflexului de aparare ( frica ), mai ales la eleve, se vor lua o serie de masuri:
executarea săriturilor pe aparate mai joase la început, sau peste aparate peste care s-a aşezat o saltea; sărituri
peste saltele suprapuse;
- trambulina se va aşeza întodeauna pe direcţia aparatului de sărit;
- nu se va modifica structura săriturii în timpul efectuării săriturilor pregătitoare şi nu se va insista prea mult la
acestea, pentru a nu se forma deprinderi greşite;
- trambulina se va folosi numai după însuşirea săriturilor de bază şi tehnica de bază a săriturilor cu sprijin;
1. SĂRITURA ÎN SPRIJIN DEPĂRTAT PESTE CAPRĂ

Descrierea tehnică: după bătaie, braţele se întind spre capră, corpul se înclină înainte aproximativ la 45 grade
faţă de sol; în momentul aşezării mâinilor pe capră picioarele se depărtează, bazinul se ridică uşor înapoi,
realizândz-se o îndoire din articulaţiile coxo-femurale. Urmează împingerea energică şi scurtă cu mâinile, urmată
de ridicarea umerilor şi presarea bazinului înainte. După împingere, bratele se duc lateral sus şi copul se extinde,
iar picioarele se apropie înainte de aterizare.
Ajutorul: profesorul stă în faţa caprei pe saltea şi apucă săritorul de braţe, aproape de umeri şi-l trage peste
aparat.
Metodica învăţării:
1.Stând, îndoirea genunchilor cu ducerea braţelor lateral - menţinut şi revenire;
1’; în linie pe două rănduri.
2. Sărituri în adâncime de pe banca de gimnastică. 1’ ; grupe de patru elevi .
3. Alergare, bătaie pe trambulină si aterizare pe saltea; 2’; în coloană câte unu;
4. Trei paşi alergaţi şi trecerea prin săritură de pe un picior pe ambele picioare şi aterizarea pe saltea;
2’; în coloană câte unu;
5. Cu sprijinul mâinilor pe capră, bătăi succesive pe trambulină cu depărtarea picioarelor;
3 minute; în coloană câte unu;
6. Săritură depărtată peste un partener care stă cu trunchiul îndoit înainte ( capră vie);
2 minute; 6 grupe x 5 elevi;
7.Din aşezat depărtat pe aparat, împingere în braţe desprindere de pe aparat şi aterizare
8. Săritură dreaptă peste capra în lăţime sau în lungime, cu înălţime redusă; 2 minute; 6 grupe x 5 elevi;
9. Aceleaşi sărituri, ridicând treptat înălţimea aparatului; 2 minute; 6 grupe x 5 elevi;
143
2. SĂRITURĂ CU ROSTOGOLIRE ÎNAINTE PESTE LADA ÎN LUNGIME.
Descrierea tehnică: bătaia pe trambulină este urmată de balansul înapoi şi în sus al picioarelor şi ridicarea
bazinului. În timpul primului zbor, săritorul se înalţă deasupra aparatului, cu corpul uşor îndoit din articulaţiile coxo-
femurale. În momentul cănd bazinul se apropie de verticala umerilor, mâinile se sprijină pe mijlocul lăzii. Capul se
apleacă înainte cu bărbia în piept, spatele se rotunjeşta. Prin îndoirea braţelor executantul se rostogoleşte pe ladă,
menţinând corpul îndoit. Cănd ajunge cu bazinulpe marginea lăzii, săritorul se desprinde şi prin uşoară întindere a
corpului aterizează. În timpul sariturii, picioarele pot fi îndoite sau întinse.
Ajutorul: se dă din lateral, cu o mână la ceafă, presând bărbia în piept, iar cu cealaltă sub coapse, pentru a-i uşura
rotaţia.
1. Săritura în adâncime din atârnat cu spatele la scara fixă. 1’; grupe de 4 – 6 elevi;
2.De pe două, trei cutii de ladă, săritură dreaptă, aterizare cu picioarele ghemuite; 1’; în coloană câte unu.
3.Alergare, bătaie pe trambulină si aterizare pe saltea; 2’; în coloană câte unu;
4.Rostogolire lunga pe saltea; 2’; 4 saltele; in coloana cate patru;
5.Rostogolire lunga peste sfoara, cu bataie pe trambulina semielestica sau elestica; 2’; in coloana cate unu;
6. Săritură lungă cu rostogolire pe mai multe saltele aşezate una peste alta; 2 minute; in coloană câte trei;
7. Săritură cu rostogolire peste lada mai joasă; 2 minute; 2 lazi gimnastică; 2 coloane x 15 elevi;
8. Săritură cu rostogolire înainte peste lada în lungime; 2 minute; 2 lazi gimnastică; 2 coloane x 15 elevi;
GIMNASTICĂ ACROBATICĂ
1. Elemene statice cu caracter de mare mobilitate:

PODUL DE JOS ( DIN CULCAT DORSAL )
Descriere tehnică: din culcat dorsal se îndoaie picioarele din genunchi şi se depărtează usor, sprijinindu – se pe sol,
cu toată talpa; în acelaşi timp, mâinile iau contact cu solul, în dreptul capului, cu faţa palmară, Din această poyiţie
se întind braţele şi picioarele, bazinul se proiectează în sus, în aşa fel încât proiecţia umerilor să cadă deasupra
palmelor. Capul se duce mult înapoi, iar genunchii se întind.
Metodica învăţării: exerciţiile pregătitoare sunt grupate în două categorii: prima categorie vizează o pregătire mai
generală şi o încalzire specială a articulaţiilor şi grupelor musculare ce intră în mişcare, iar a doua categorie,
vizează execuţia tehnică prevăzută. Ex:
1. extensii cu arcuiri la nivelul umărului cu ajutorul unui partener; 1min.; 15 grupe x 2 elevi;
2. rulari pe piept din culcat facial, cu gleznele apucate cu mâinile, corpul în extensie mare; 1 min.; individual;
3. pe genunchi, pe călcâie şezând, extensia mare a trunchiului atingând solul cu mâinile;1 min.; individual;
4. stând cu spatele la scara fixă, la distanţă de un pas, cu braţele îndoite şi mâinile apucate de şipcă la nivelul
capului, cu şi fără arcuiri; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
5. culcat dorsal; ridicăre în pod cu ajutor; 2 min.; 15 grupe x 2 elevi;
6. culcat dorsal cu picioarele lipite de scara fixă; podul de jos; 3 grupe x 10 elevi;
7. culcat dorsal: podul cu picioarele pe a treia şipcă a scării fixe, cu întinderea şi îndoirea picioarelor, cu
extensie puternică din articulaţiile scapulo – humerale; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
8. culcat dorsal: pod executat lent ( în patru timpi) şi rapid ( intr-un timp), la semnal; 3 min.;
3 grupe x 10 elevi;
Ajutorul: se acordă din lateral la nivelul articulaţiei scapulo- humerale, ajutând la ridicare şi întinderea braţelor.
Greşeli de execuţie: braţele îndoite din coate şi picioarele din genunchi, lipsa de arcuire a coloanei vertebrale;
capul se aduce înainte cu bărbia în piept; proiecţia umerilor nu este deasupra palmelor, linia umeilor făcând
unghi ascuţit cu solul; mobilitate prea mare în regiunea lombară şi prea mică în restul coloanei vertebrale.
PODUL DE SUS, DIN STÂND DEPĂRTAT

Descriere tehnică: stând depărtat cu braţele sus: accentuarea extensiei corpului prin proiectarea bazinului inainte
şi umerii înapoi. Braţele întinse se duc înapoi, contactul cu solul se ia cu palmele, cât mai aproape de picioare.
144
Revenirea se realizează prin împingerea mâinilor în sol şi proiectarea bazinului înainte – sus, cu picioarele întinse
sau uşor îndoite, braţele rămân sus, capul înapoi până la revenirea în poziţia stând.
1. culcat dorsal: podul de jos; 4 – 5 repetări legate; 3 grupe x 10 elevi; lucru individual;
2. stând depărtat: extensii accentuate cu partener; 2 minute; 15 grupe x 2 elevi la grupă;
3. stând depărtat unul în spatele celuilalt: primul execută extensie simulând podul, iar partenerul îl apucă de
braţe şi încearcă să-i apropie palmele de sol; 3 minute; 15 grupe x 2 elevi la grupă;
4. stând depărtat: pod cu ajutor, aşezând palmele pe câteva saltele suprapuse, pe o şipcă a scării fixe; 3 min.; 3
grupe x 10 elevi, lucru individual.
5. stând depărtat cu spatele la scara fixă, apucat de o şipcă în dreptul capului: trecere în pod coborând mâinile
pe fiecare şipcă şi revenire; 3 min.; 3 grupe x 10 elevi, lucru individual.
6. stând depărtat, braţele sus: podul de sus cu aşezarea palmeor pe un plan mai înalt;
3 min.; 5 grupe x 6 elevi; lucru individual;
7. stănd depărtat: podul de sus cu ajutor şi fără; 3 min.; 15 grupe x 2 elevi la grupă;
8. legarea elementului cu alte elemente cunoscute; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi, lucru individual
Ajutorul se acordă din lateral, cu o mână la braţul apropiat şi cu a doua la omoplaţi. Este contraindicat ajutorul,
pentru ridicare, la nivelul regiunii lombare.
Greşeli de execuţie: arcuire insuficientă la nivelul coloanei vertebrale şi deschidere insuficientă la nivelul
articulaţiilor scapulo – humerale; începerea execuţiei cu poziţia greşită a breţelor ( nu sus); lipsa extensiei capului,
executantul neurmărind cu privirea aşezarea corectă a palmelor pe sol.
PODUL DIN STÂND PE MÂINI

Descriere tehnică: din stând pe mâini, dupâ ce se accentuează extensia capului şi deschiderea unghiului dintre
trunchi şi braţe, corpul se extinde, iar umerii se trag uşor înapoi. Picioarele coboară pe sol şi se revine în poziţia
stând.
Metodica învăţării: înainte de a se trece la acest element se învaţă stândul pe mâini.
1. stând pe mâini la scara fixă: extensia corpului prin depărtarea bazinului de scara fixă; 2 min; 3 grupex 10
elevi, lucru individual;
2. aceeaşi poziţie: coborârea succesivă a picioarelor din şipcă în şipcă, odată cu păşirea înapoi cu braţele; 2 min.;
3 grupe x 10 elevi, lucru individual;
3. acelaşi exerciţiu, cu coborârea simultană a picioarelor din şipcă în şipcă; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi, lucru
individual;
4. stând pe mâini: trecere în pod cu aşezarea tălpilor pe saltele suprapuse ( plan mai ridicat); 3 min.;
5 grupe x 6 elevi; lucru individual;
5. stănd pe mâini: trecere în pod cu ajutor şi fără; 3 min.; 3 grupe x 10 elevi, lucru individual;
6. introducerea elementului în combinaţii simple; 3 min.; 3 grupe x 10 elevi, lucru individual;
Ajutorul se acordă din lateral şi se intervine cu o mână pentru a prinde braţul executantului, cu cealaltă sprijinindu
–i la spate.
Greşeli de execuţie: nu se execută corect poziţia de stând pe măini; căderea bruscă a picioarelor şi lipsa
amortizării; lipsa extensiei capului, executantu cade pe spate; extensie exagerată în regiunea lombară.
Podul din stând pe mâini este un element executat mai mult de către fete şi poate fi considerat ca un exerciţiu
pregătitor pentru răsturnările lente înainte.
D) SFOARA ÎNAINTE
Sfoara este o poziţie în care picioarele, mult depărtate, formează o linie continuă. Este un element tehnic de mare
mobilitate, care solicită articulaţiile coxo- femurale, dar şi elasticitatea musculaturii membrelor inferioare.
Descrierea tehnică: din stând, un picior alunecă înainte şi celălalt înapoi, până ce piciorul din faţă atinge solul cu
partea posterioară, iar cel din spate, cu partea anterioară, pe toată lungimea lor. Vârfurile sunt întinse; trunchiul şi
braţele pot avea diferite poziţii. În timpul învăţării se va insista la menţinerea poziţiei verticale a trunchiului, cu umerii
traşi înapoi.
În metodica instruirii, se va insista la executarea sforii cu ambele picioare înainte. După executarea corectă, sfoara
înainte se poate executa şi din alte poziţii iniţiale din şezând – prin ducerea unui picior înapoi; - din sprijin culcat
înainte – sprijin plutitor cu ducerea rapidă a unui picior înainte printre braţe.
1. stând costal lângă scara fixă, apucat de o şipcă: balansarea piciorului înainte şi înapoi cu amplitudine; se
schimbă piciorul; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
2. stând dorsal la scara fixă: ridicarea cât mai sus a unui picior şi întinderea musculaturii, cu ajutorul unui
partener; 3 min.; 15 grupe x 2 elevi;
3. fandări înainte şi înapoi cu arcuiri; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
145
4. sfoară înainte, progresiv, cu apăsare de către partener; 3 min.; 15 grupe x 2 elevi;
5. sfoară cu menţinerea poziţiei ( 20” – 1min ); 3 min.; 3 grupe x 10 elevi;
6. sfoară cu mărirea unghiului peste 180 grade, prin întinderea pasivă cu piciorul din faţă sprijinit pe o bancă de
gimnastică sau scară fixă ( şipca a II- a sau a III-a); 3 min.; 3 grupe x 10 elevi;
7. introducerea elementului în combinaţii simple; 4 min.; 5 grupe x 6 elevi;
Greşeli de execuţie: orientarea greşită a picioarelor, nerespectarea planului; răsucirea trunchiului spre piciorul din
faţă; orientare greşită a vârfului piciorului din spate.
Variante mai uşoare: semisfoara, în care piciorul din faţă este pe genunchi, aşezat pe călcâi, iar cel din spate este
întins. Trunchiul şi braţele în diferite poziţii. Semisfoara se poate executa şi din stând pe cap, stând pe omoplaţi, stând
pe mâini.
E) SFOARA LATERALĂ
Este un element mult mai dificil care cere o mobilitate mult mai mare.
Descriere tehnică: din poziţia stând, picioarele se depărtează în plan frontal şi iau contactul cu solul cu partea internă,
pe toată lungimea ei, bazinul este împins puţin înainte, trunchiul este drept. Trunchiul şi braţele pot avea şi alte poziţii.
1. fandări laterale stânga – dreapta, cu arcuiri; 1 min.; 3 grupe x 10 elevi;
2. stând cu faţa, cu spatele sau cu un umăr la scara fixă: balansarea laterală a unui picior şi a celuilalt;
3 min.; 3 grupe x 10 elevi;
3. stând cu spatele sau cu un umăr la scara fixă: ridicarea pasivă a piciorului lateral, cu partener; 3 min.;
15 grupe x 2 elevi;
4. sfoara laterală cu sprijinul mâinilor înainte, cu arcuiri; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
5. acelaşi exerciţiu fără sprijinul mâinilor; 3 grupe x 10 elevi;
6. sfoara cu întindere pasivă, cu apăsarea progresivă pe umeri de către partener; 2 min.; 15 grupe x 2 elevi;
7. sfoară laterală cu sprijinul unui picior lateral pe o bancă sau pe a doua sau a treia şipcă a scării fixe; 3 min.;
3 grupe x 10 elevi;
8. introducerea elementului în combinaţie; 4 min.; 5 grupe x 6 elevi;
Greşeli de execuţie: picioarele îndoite din genunchi; sprijin pe bazin din cauza lipsei de mobilitate; picioarele şi
bazinul nu sunt pe aceeaşi linie; orientarea greşită a vârfurilor picioarelor; poziţia incorectă a trunchiului ( spate
rotunjit extensia accentuată a coloanei lombare etc.).
3. Elemente acrobatice statice, cu caracter de echilibru

A) CUMPĂNA ÎNAINTE.
Descriere tehnică: este o poziţie cu caracter de echilibru, în care executantul se găseşte în sprijin pe un picior, cu
trunchiul la orizontală ( sau mai sus) în plan sagital, cu braţele în diferite poziţii. Mişcarea începe prin ridicarea unui
picior înapoi, întins din toate articulaţiile, concomitent cu extensia spatelui şi ridicarea braţelor lateral ( sau alte
poziţii), capul în extensie. În momentul în care piciorul se ridică, trunchiul coboară înainte, păstrând extensia, oprindu-
se deasupra orizontalei. Piciorul dinapoi, trebuie să treacă peste orizontală. Se menţine poziţia aproximativ 3”,în care
linia şodurilor şi umerilor rămâne paralelă cu solul, piciorul de bază rămâne pe toată talpa.
1. 1. stând: încordare musculaturii pentru a realiza extensia generală şi ridicarea piciorului înapoi – sus; 1 min.;3
grupe x 10 elevi; lucru individual;
2. stând cu faţa la scară fixă, cu trunchiul aplecat la nivelul şoldului: balansări alternative de picioare, cu corpul
extins; 1 min.; 5 grupe x 6 elevi;
3. aceeaşi poziţie: balansări alternative cu oprirea piciorului sus; 1 min.; 5 grupe x 6 elevi;
4. cumpănă cu sprijinirea piciorului la scara fixă, desprinderea piciorului de pe scară, menţinere şi revenire;
2min.;5 grupe x 6 elevi;
5. cumpănă cu întindere pasivă, cu ajutorul partenerului; 2 min.; 15 grupe x 2 elevi;
6. cumpănă cu ajutor; 2 min.; 15 grupe x 2 elevi;
7. cumpănă pe piciorul mai puţin îndemânatic; 2 min.; 15 grupe x 2 elevi;
CUMPĂNA ÎNAPOI
Descrierea tehnică: din stând – ducerea unui picior uşor înainte, odată cu ridicarea breţelor lateral sus; urmează
extensia corpului şi coborârea acestuia înapoi,concomitent cu ridicarea unui picior înainte, deasupra orizontalei.
Corpul completează extensia trunchiului; genunchii se menţin întinşi, braţele pot avea diferite poziţii.
1. culcat facial cu braţele lateral: extensia trunchiului şi a capuli; 1 min.; 5 linii x 6 elevi;
146
2. stând cu spatele la scara fixă. Mâinile apucă scara la nivelul şoldurilor: ridicarea unui picior înainte şi
menţinerea lui deasupra orizontalei 2- 3secunde; 10x; 5 grupe x 6 elevi;
3. acelaşi exerciţiu cu extensie mare; 10x; 5 grupe x 6 elevi;
4. stând cu spatele la un pas de scara fixă: cumpănă înapoi cu apucarea scării cu mâinile, 2- 3secunde; 10x; 5 grupe
x 6 elevi;
5. cumpănă înapoi cu ajutor; 1 min; 15 grupe x 2 elevi;
6. stând: cumpănă înapoi cu menţinerea poziţiei 4-5 secunde; 8x; 5 grupe x 6 elevi;
7. introducerea cumpenei în combinaţii simple; 3 min.; 6 grupe x 5 elevi.
4. Elemente statice cu caracter de echilibru şi forţă

Caracteristic pentru aceste elemente este faptul că majoritatea se execută cu corpul răsturnat, iar greutatea este
repartizată numai pe mâini, sau pe mâini şi alte părţi ale corpului. Au caracter de forţă, solicitând dezvoltarea
musculaturii braţelor, spatelui şi centurii abdominale. Se pot executa din forţă sau din elen, realizat prin balansarea,
împingerea şi întinderea picioarelor
STÂND PE OMOPLAŢI.
Poziţiile cele mai folosite pentru executarea acestui element sunt: stând, aşezat, culcat.
Descrierea tehnică: din poziţia şezând se execută o rulare înapoi cu gruparea corpului, urmată de aşezarea
mâinilor pe bazin, braţele cu partea posterioară sunt sprijinite pe sol. Urmează întinderea picioarelor şi a
corpului la verticală, în aşa fel încât, călcâiele, şezuta şi umerii să se găsească pe aceeaşi linie verticală. După
însuşirea corectă a elementului, se va executa cu picioarele întinse, apoi din poziţia stând prin rulare pe spate, cu
şi făra sprijinul mâinilor pe bazin, braţele rămân întinse pe sol. In stând pe omoplaţi picioarele pot fi întinse; un
picior îndoit şi celălalt întins; în sfoară etc.
1. şezând: rulare înapoi cu corpul grupat sau întins şi revenire; 1 min.; 3 linii x 10 elevi;
2. sprijin ghemuit: rulare înapoi cu păstrarea grupării şi revenire; 1 min.; 3 linii x 10 elevi;
3. culcat dorsal cu mâinile apucate de a doua şipcă: îndoirea picioarelor cu apropierea genunchilor de
piept, menţinerea poziţiei şi revenire; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
4. aceeasi poziţie: îndoirea picioarelor, rulare pe spate cu întinderea picioarelor spre verticală atingând
scara cât mai sus şi revenire; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
5. şezând: rulare înapoi cu corpul grupat şi în momentul sprijinului pe omoplaţi şi ceafă, întinderea
braţelor şi aşezarea lor pe saltea; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
6. stând pe omoplaţi cu şi fără ajutor; 2 min; 2 grupe x 15 elevi,
7. stând pe omoplaţi din poziţia aşezat şi stând, prin rulare înapoi; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
8. introducerea elementului în combinaţii simple; 4 min.; 6 grupe x 5 elevi.
Ajutorul se acordă din lateral faţă de executant, apucându- l de glezne, iar cu un genunchi sprijinit pe bazinul
acestuia, se fixează poziţia verticală.
Greşeli de execuţie: elen prea mare la ridicarea picioarelor şi corpul se răstoarnă; ridicarea insuficientă pe
umeri; căderea corpului peste cap; îndoire din articulaţiile coxo – femurale; nerealizarea poziţiei verticale.
a) Stând pe cap
La executarea acestui element, baza de susţinere este formată din mâinile aşezate pe sol la înălţimea
umerilor şi pe cap ( pe partea superioară a frunţii). Capul şi mâinile formează un triunghi echilateral. Corpul este
întins, uşor cambrat. Verticala coboară din centrul de greutate, trebuie să cadă în centrul poligonului de
susţinere.
La învăţare, secţiunile principale sunt orientate în primul rând spre aducerea corpului în poziţia răsturnată şi
în al doilea rând spre menţinerea echilibrului. Ridicarea corpului se realizează din elen sau din forţă.
STÂND PE CAP DIN GHEMUIT

Descrierea tehnică: stând – trecerea în sprijin ghemuit, cu mâinile depărtate la lăţimea umerilor, urmata de
aşezarea capului cu fruntea pe sol, formând u palmele un triunghi echilateral. Printr-o uşoară împingere cu
picioarele, corpul se răstoarnă, trecând în sprijin pe mâini şi pe cap, cu bazinul deasupra poligonului de
susţinere. Urmează întinderea lentă a picioarelor spre verticală, fixând poziţia corpului, cu greutatea egel
repartizată pe mâini şi pe cap.
Revenirea se poate efectua prin coborârea picioarelor ândoite sau întinse, urmată de revenirea în stând, sau
prin rostogolire înainte, care se realizează prin tragerea bărbiei ăn piept, concomitent cu gruparea corpului şi
rularea pe spate ăn ghemuit.
147
Metodica învâţării
1. sprijin ghemuit: aşezarea măinilor şi capului pe sol şi revenire; 2 min.; 6 grupe x 5 elevi;
2. sprijin ghemuit: aşezarea mâinilor şi capului pe sol şi prin uşoară săltare, desprinderea picioarelor de pe
sol, cu menţinerea echilibrului, cu picioarele îndoite; revenire ( la început cu ajutor); 2 min.; 5 grupe x 6
elevi;
3. acelaşi exerciţiu, dar cu întinderea alternativă a picioarelor spre verticală şi revenire; 2 min.; 5 grupe x 6
elevi;
4. sprijin ghemuit cu spatele la scara fixă sau perete: urcarea alternativă a picioarelor, până ce corpul
ajunge la verticală; 2 min.; 6 grupe x 5 elevi;
5. sprijin ghemuit: stând pe cap cu sprijinirea spatelui şi a picioarelor la scarafixă sau perete; ; 2 min.; 6
grupe x 5 elevi;
6. stănd pe cap cu ajutor şi fără; 3 min.; 5 grupe x 6 elevi;
Ajutorul se acordă din lateral, cu o mănă la nivelul bazinului, iar cealaltă la gleznă. Se ajută la ridicarea picioarelor
şi fixarea poziţiei corpului la verticală.
Greşeli de execuţie: mâinile prea apropiate sau depărtate sau nerealizarea triunghiului de susţinere; aşezarea capului
pe creştet; bărbia în piept; repartizarea inegală a greutăţii corpului pe mâini şi pe cap; corpul rămâne îndoit din
articulaţiile coxo – femurale; elen prea mic sau prea mare, ceea ce face dificilă stabilirea echilibrului.
Capul şi mâinile formează un triunghi echilateral. Corpul este întins, uşor cambrat. Verticala coboară din centrul de
greutate, trebuie să cadă în centrul poligonului de susţinere.
La învăţare, secţiunile principale sunt orientate în primul rând spre aducerea corpului în poziţia răsturnată şi în al
doilea rând spre menţinerea echilibrului.
STÂND PE CAP DIN SPRIJIN GHEMUIT PE UN PICIOR, CU ELAN

Se execută prin impulsul piciorului de bază, combinat cu balansarea piciorului liber: Este un procedeu mai greu,
deoarece dozarea balansului pentru oprirea la verticală prezintă unele dificultăşi pentru începători. Revenirea se
efectuează prin coborârea picioarelor ăn ordine inversă urcării sau prin rostogolire.
După însuşirea celor două variante de elan, cu elvii mai îndemânatici şi cu o pregătire fizică corespunzătoare, se
poate trece la învăţarea elementului stând pe cap din forţă.
STÂND PE CAP DIN SPRIJIN DEPĂRTAT, DIN FORŢĂ

Descrierea tehnică: din stând depărtat cu braţele lateral, corpul se îndoaie, iar mâinile se aşează cât mai aproape de
linia imaginară ce uneşte tălpile. In continuare, braţele se îndoaie progresiv, preluând o parte din greutatea corpului.
După această fază. Urmează aşezarea capului pe sol, ridicarea pe vârfuri, odată cu deplasarea bazinului pe verticală. In
momentul când centrul de greutate general a ajuns deasupra poligonului de susţinere, picioarele se ridică prin lateral şi
se apropie în momentul verticalei. Revenirea la poziţia iniţială se realizează prin depărtarea picioarelor şi coborârea lor
pe sol, sau prin rostogolire înainte.
Metodica învăţării
1. stând pe cap cu elen din poziţiile învăţate; 2 min.; 5 grupe x 6 elevi; lucru individual;
2. atârnat răsturnat îndoit la scara fixă. Cu picioarele depărtate; trecere ăn atărnat răsturnat, cu picioarele
apropiate; 3 min.; 5 grupe x 6 elevi;
3. sprijin depărtat lângă scara fixă ( perete) : stând pe cap cu ajutor, cu sprijinirea spatelui şi picioarelor pe scară;
2 min.; 5 grupe x 6 elevi;
4. sprijin depărtat: trecere în stând pe cap; 3 min.; 5 grupe x 6 elevi;
5. aceeaşi poziţie: stănd pe cap din forţă cu şi fără ajutor; 3 min.; 5 grupe x 6 elevi;
Greşeli de execuţie: apropierea prea devreme a picioarelor, înainte ca bazinul să ajungă la verticală; lipsa ridicării
pe vârfuri şi a deplasării triunghiului deasupra poligonului de susţinere; apropierea picioarelor nu se face pe plan
frontal, din lateral.
Ajutorul - se acordă din faţă, prinzând executantul de coapse, ajutând le deplasarea trunchiului spre verticală şi
apropierea picioarelor, fixând corpul în poziţie verticală. Poziţiile din care se poateefectua acest element sunt: sprijin
ghemuit; sprijin pe genunchi, sau pe un genunchi, stând depărtat sau stând cu corpul ândoit, înainte sprijin culcat,
stând pe mâini.
În metodica învăţării se foloseşte următoarea succesiune:
- stănd pe cap din sprijin ghemuit; din elen;
- stănd pe cap din sprijin ghemuit pe un picior sau din sprijin pe un genunchi, cu celălat picior îndoit sau întins
înapoi;
148
- stănd pe cap din sprijin depărtat cu elen;
- stănd pe cap din sprijin depărtat din forţă;
- stănd pe cap din sprijin cu picioarele întinse şi corpul îndoit, din forţă;
- stând pe cap din forţă, din sprijin înainte culcat, prin alunecarea picioarelor;
C) Stând pe mâini
Este un element specific de echilibru şi forţă, fiind unul dintre elementele cheie ăn gimnastica acrobatică şi
sportivă. Însuşirea corectă a acestui element de bază, necesită o bună dezvoltare a forţei musculaturii spatelui şi a
celei abdominale, o bună mobilitate la nivelul articulaţiilor scapulo –humerale şi coxo – femurale, o bună
elasticitate a musculaturii posterioare a picioarelor.
STÂND PE MÂINI CU ELAN, DIN POZIŢIA STÂND

Descrierea tehnică: din stând: ridicarea braţelor prin înainte sus, odată cu ridicarea unui picior înainte, urmată
de păţire cu piciorul puţin îndoit şi îndoirea corpului din articulaţiile coxo – femurale; în continuare, se aşează
mâinile pe sol, depărtate la lăţimea umerilor. Unghiul dintre braţe şi trunchi se va menţine constant la aproximativ
180 grade. Urmează balansarea piciorului din spate înapoi – sus, urmat de cel de pe sol, care se ridică spre
verticală, oprindu- se lângă primul; corpul trece în poziţie răsturnată, cu musculatura bine încordată, caun tot
unitar, iar sub aspect estetic – drept. Capul este ridicat, cu privirea înainte
1. sprijin culcat înainte: îndoiri şi întinderi de braţe; 1 min.; 3 grupe x 10 elevi; lucru individual;
2. mers pe mâini cu picioarele susţinute de un partener ( roaba); 2 min.; 15 grupe x 2 elevi;
3. sprijin culcat înainte cu picioarele pe scara fixă, pe a treia şipcă: ridicare din şipcă în şipcă spre stând pe mâini
şi revenire; 2 min.; 5 grupe x 6 elevi;
4. sprijin ghemuit pe un picior: balansarea picioarelor înapoi şi sus, cu forfecarea lor pe verticală; 2 min.;
5 grupe x 6 elevi;
5. sprijin ghemui pe un picior: balansarea picioarelor înapoi sus, în stând pe mâini, cu sprijinul picioarelor la
perete sau scara fixă, cu ajutor; 3 min.; 5 grupe x 6 elevi;
6. acelaşi exrciţiu din stând, cu şi fărăr ajutor; 2 min.; 5 grupe x 6 elevi;
7. stând pe mâini cu ajutor, din sprijin ghemuit sau cu elan; 2 min.; 15 grupe x 2 elevi;
8. introducerea elementului în combinaţii; 3 min.; 3 grupe x 10 elevi
Ajutorul se acordă din lateral, la nivelul gleznelor, oprind executantul în stând pe mâini şi fixînd corect poziţia.
Greşeli de execuţie : musculatura nu este suficient contractată; elan insuficient şi neajungerea la verticală; elan
prea mare cu căderea în partea opusă; braţele îndoite; unghiul între braţe şi trunchi sub 180 grade; capul cu bărbia în
piept
STÂND PE MÂINI DIN FORŢĂ CU PLECARE DIN SPRIJIN DEPĂRTAT

Descrierea tehnică: din stând depărtat cu braţele sus, corpul se ândoaie înainte, iar palmele se aşează pe sol cât
mai aproape de picioare, depărtate la lăţimea umerilor. Se continuă acţiunea, trecându- se progresiv greutatea corpului
pe braţe, concomitent cu proiectarea umerilor înainte şi ridicarea pe vârfuri. Efortul cel mai mare revine acum
musculaturii centurii scapulo – humerale, care acţionează în scopul deschiderii unghiului dintre braţe şi trunchi.
Urmează ridicarea trunchiului la verticală, cu picioarele depărtate. Din acest moment, picioarele încep să se apropie şi
se ridică la verticală, umerii se retrag şi corpul se îndreaptă în stând pe mâini.
1. exerciţii speciale pentru dezvoltarea şi întărirea centurii scapulo- humerale; 2 min; 5 linii x 6 elevi;
2. sprijin culcat facial cu picioarele depărtate, susţinute de un partener: ducerea umerilor înainte odată cu
închiderea trunchiului, cu ridicarea bazinului şi revenire; 2 min.; 15 grupe x 2 elevi;
3. acelaşi exerciţiu cu ridicarea bazinului la verticală; 2 min.; 15 grupe x 2 elevi;
4. sprijin stând depărtat: ridicarea pe vârfuri cu trecerea greutăţii corpului pe braţe, cu umerii aduşi uşor înainte
şi revenire; 3 min; 6 linii x 5 elevi;
5. cu faţa la scara fixă sau perete: ducerea uşoară a umerilor înainte, până ce ating scara fixă, trecerea greutăţii
corpului pe braţe, spatele şi bazinul ating scara fixă – menţinerea poziţiei 3 secunde; 3 min; 6 linii x 5 elevi;
6. acelaşi exerciţiu cu ridicarea şi apropierea picioarelor la scara fixă, în stând pe mâini cu ajutor; 3 min;6
linii x 5 elevi;
7. stând pe mâini cu braţele întinse şi cu picioarele depărtate, cu şi fără ajutor;
3 min; 6 linii x 5 elevi;
8. introducerea elementului în combinaţii; 4 min; 6 linii x 5 elevi;
149
5. Elemente acrobatice dinamice
Definiţie: aceste elemente se caracterizează prin mişcări de rotaţie complete sau incomplete ale corpului, în jurul
axei longitudinale sau transversale. Rotarea corpului se poate face prin intermediul unui sprijin( rostogoliri,
îndreptări, răsturnări) sau fără spijin ( salturile)
Elementele dinamice fiind foarte numeroase, au fost grupate după anumite caracteristici, în mai multe grupe:
rulări, rostogoliri, răsturnări, îndreptări, salturi.
Rulările şi rostogolirile sunt considerate elemente simple, care se folosesc în cadrul unor exerciţii ca elemente
ajutătoare sau de legătură.
Îndreptările, răsturnările din saritură şi salturile sunt considerate elemente mai dificile.
RULĂRILE
Sunt rostogoliri incomplete, în care diferite părţi ale corpului vin în mod succesivîn contact cu solul. Se execută pe
spate, pe abdomen şi pe părţile laterale ale corpului, constituind părţi sau faze de elan sau legătură pentru executarea
altor elemente.
Gruparea - constă într-o îndoire la maximum din toate articulaţiile, cu spatele rotunjit, bărbia în piept, braţele
cuprind gambele. Se execută din poziţiile: culcat, aşezat, stând.
a) Rulare înainte şi înapoi ( pe spate). Se execută o grupare, pri dezechilibrare succesiv pe bazin, spate, ceafă şi
invers. La rularea înapoi, în momentul dezechilibrării, este important ca spatele să fie rotunjit, iar genunchii presaţi cât
mai mult spre umeri. În timpul rulării înainte, călcâiele se lipesc de coapse, iar capul şi umerii se duc energic înainte.
Acestea sunt fazele de rtecere pentru: rostogolire ( înainte sau înapoi), stând pe omoplaţi, cilindru, stând pe mâini.
Ajutorul se acordă din lateral, menţinând gruparea corpului.
b) Rulare laterală ( stânga, dreapta). Se execută din poziţiile: culcat, sprijin ghemuit, pe genunchi, pe călcâie
şezând cu spijin pe palme.
c) Rulare pe abdomen. Se foloseşte ca fază de elan pentru trecerea în alte poziţii şi mişcări sau constituie părţi
din element ( partea a doua a cilindrului); rularea poate deriva şi din alte poziţii şi mişcări ca: stând pe mâini sau
stând pe cap şi rulare pe abdomen, cilindru înapoi.
Însuşirea corectă a grupărilor şi rulărilor reprezintă baza de plecare în învăţarea rostogolirilor
ROSTOGOLIRI. Sunt elemente acrobatice cu caracter de rotare completă, ăn care greutatea corpului trece de pe
picioare pe braţe şi invers, prin rularea corpului înainte, înapoi sau lateral
Se pot executa:
- înainte, înapoi sau lateral;
- cu picioarele îndoite sau întinse;
- cu picioarele apropiate sau depărtate;
- cu corpul grupat sau întins;
- de pe loc şi cu elan.
A) ROSTOGOLIRE ÎNAINTE DIN GHEMUIT IN GHEMUIT(CU CORPUL GRUPAT )
Descriere tehnică: din stând cu braţele sus, corpul trece în sprijin ghemuit, cu palmele depărtate la lăţimea
umerilor, capul aplecat înainte, cu fruntea aproape de genunghi. Imediat după grupare, picioarele efectuează o impulsie
pentru ridicarea bazinului şi trecerea unei părţi din greutatea corpului pe braţe. Urmează desprinderea de pe sol şi
aşezarea cefei pe saltea, braţele se ăndoaie, spatele este rotunjit. După ce tălpile au părasit solul, vârfurile se întind. În
momentul când executantul simte că sprijinul palmelor nu mai este necesar, apucă rapid gambele, sub genunchi; după
trecerea centrului de greutate în interiorul poligonului de susţinere şi se ajunge ăn sprijin ghemuit, picioarele se întind
şi executantul se ridică în stând cu braţele sus
1. şezând: trecerea rapidă şi lentă în grupat; 2 min; 6 linii x 5 elevi
2. şezând cu corpul grupat: rulări înainte şi înapoi; 2 min; 6 linii x 5 elevi
3. culcat dorsal; grupare cu apucarea gambelor şi menţinere 1 – 2 secunde; 3 min; 6 linii x 5 elevi
4. sprijin ghemuit: rulare înapoi şi revenire în poziţia iniţială; 2 min; 6 linii x 5 elevi
5. sprijin ghemuit: ridicarea bazinului cu rotunjirea spatelui şi ducerea bărbiei în piept; 2 min; 6 linii x 5 elevi
6. rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit pe un plan înclinat ( trambulină acoperită cu o saltea); 3 min; 6 linii
x 5 elevi;
7. sprijin ghemuit pe capătul unei bănci: rostogolire înainte din ghemuit pe o saltea aşezată la capătul băncii;
rostogolire cu ajutor; 3 min; 5 bănci de gimnastică; 6 elevi la fiecare bancă.
150
Ajutorul se acordă din lateral, cu o mână la ceafă şi cu cealaltă la bazin, conducând executantul prin mişcare, pentru
menţinerea grupării şi mărirea vitezei de execuţie.
Greşeli de execuţie: deschiderea grupării; insuficientă împingere în sol cu mâinile şi picioarele; insuficientă
rotunjire a spatelui, atingerea solului cu capul; lipsa grupării în partea a doua a rostogolirii; împingerea incompletă cu
braţele şi tendinţa de cădere înapoi.
ROSTOGOLIRE ÎNAINTE DIN SĂRITURĂ.

Se execută asemănător cu rostogolirea înainte, cu corpul grupat, dar înainte de sprijinul mâinilor pe sol se execută o
înpingrere energică din picioare, urmată de o săritură şi rostogolire înainte.
1. stând în poziţia de start ca la înot: balansarea braţelor, împingerea picioarelor şi săritură în lungime de pe
loc; 2 min.; 3 linii x 10 elevi;
2. aceeaşi peste un obstacol; 2 min.; 5 linii x 6 elevi;
3. stând, cădere înainte pe mâini, cu îndoirea braţelor, pe două trei saltele suprapuse; 2 min.; 5 linii x 6
elevi;
4. culcat facial: menţinerea corpului în extansie cu braţele lateral sus 3 – 5 secunde, pentru obişnuirea cu
poziţia corpului în faza de zbor; 2 min.; 5 linii x 6 elevi;
5. rostogolire înainte cu desprinderea energică de pe sol; 2 min.; 5 linii x 6 elevi;
6. stând pe lada de gimnastică: săritură cu rostogolire înainte pe un plan înclinat, cu ajutor la nivelul
coapselor şi pieptului; 2 min.; în coloană câte unul;
7. alergare 3 – 5 paşi, bătaie pe ambele picioare şi rostogolire din săritură peste un obstacol ( viu, cerc,
sfoară); 2 min.; în coloană câte unul;
8. săritura peştelui la trambulina semielastică; 2 min.; în coloană câte unul;
Ajutorul se acordă, la o fază mai avansată, din lateral, cu o mână la nivelul coapselor şi cu cealaltă la nivelul
pieptului pentru înalţarea şi extensia corpului.
Greşeli de execuţie: lipsa de înalţime în faza de zbor; nesincronizarea între bătaie şi ducerea energică a braţelor
înainte; aterizare dură, pe braţele întinse; lipsa grupării după ce palmele iau contactul cu solul şi cădere pe spate.
Folosirea acestui element se recomandă începând cu clasa a VII – a băieţi.
ROSTOGOLIRE ÎNAPOI DIN GHEMUIT IN GHEMUIT

Descierea tehnică: din poziţia stând, se trece în sprijin ghemuit, cu spatele rotunjit şi capul plecat înainte;
urmează o dezechilibrare înapoi cu împingere din braţe şi picioare în aceeaşi direcţie şi rulare înapoi. Braţele sunt
îndoite din coate, la nivelul cefei şi se aşează pe sol cu faţa palmară. În continuare, se efectuează o împingere cu
mâinile pe sol, pentru a putea ridica capul şi se trece peste cap în sprijin ghemuit, pe toată talpa; prin întinderea
braţelor, picioarelor şi corpului se ajunge în poziţia stând cu braţele sus.
Metodica învătării:
1. sprijin culcat cu picioarele pe un plan mai ridicat: flotări; 2 min.; 5 linii x 6 elevi;
2. sprijin ghemuit: rulare înapoi cu aşezarea palmelor pe sol în dreptul capului; 2 min; 3 linii x 10 elevi;
3. rostogolire înapoi pe un plan înclinat; 2 min.; în coloană câte unul;
4. rostogolire înapoi cu şi fără ajutor; 2 min.; 3 linii x 10 elevi;
5. legarea a trei rostogoliri înapoi în ritm convenabil; 4 min.; 3 linii x 10 elevi;
Ajutorul se acordă din lateral, apucând executantul de mijloc sau de bazin, ridicându-l uşor în sus şi înapoi,
pentru uşurarea lucrului braţelor şi ridicării capului.
Greşeli de execuţie: nepăstrarea grupării; aşezarea defectuoasă şi cu întârziere a mâinilor pe sol; lipsa
împingerii cu braţele şi picioarele pe sol în prima fază, pentru a mări viteza de rulare; viteză dr rotare neuniformă; lipsa
împingerii braţelor în partea a doua, greutatea corpului rămânând pe ceafă şi pe cap, cu tendinţa de cădere înapoi;
spatele drept în timpul rulării.
ROSTOGOLIRE ÎNAPOI CU PICIOARELE DEPĂRTATE

Poziţii iniţiale folosite: aşezat; aşezat depărtat; culcat; stând depărtat; stând
Descrierea tehnică: din stând depărtat cu breţele lateral sus: îndoirea trunchiului înainte cu ducerea braţelor
înapoi, printre picioare, până la nivelul coatelor, pentru amortizare. Palmele iau primele contect cu solul, după
care începe rularea ănapoi pe bazin, spate, umeri, odată cu ducerea braţelor prin înainte sus şi aşezarea palmelor
pe sol, lângă cap; urmează împingerea cu braţele prin întinderea lor şi trecerea bazinului peste cap, cu aşezarea
picioarelor depărtate şi întinse pe sol, odată cu ridicarea capului. Corpul se îndreaptă şi se trece în poziţia stând
depărtat cu braţele lateral sus.
151
1. asezat depărtat: apropierea şi depărtarea picioarelor cu îndoirea trunchiului înainte; 2 min.; 3 linii x 10
elevi;
2. culcat dorsal: ridicarea picioarelor peste cap cu atingerea solului cu vârfurile, concomitent cu aşezarea
palmelor pe lângă corp; 2 min.; 3 linii x 10 elevi;
3. stând depărtat cu braţele sus: îndoirea trunchiului înainte, concomitent cu coborârea braţelor înainte în
jos, înapoi şi trecerea în aşezat depărtat; 2 min.; 3 linii x 10 elevi;
4. aşezat depărtat pe un plan înclinat cu braţele îndoite: rostogolire înapoi cu picioarele depărtate şi întinse,
cu întinderea energică a braţelor în finalul mişcării; 3 min.; 3 linii x 10 elevi;
5. stând depărtat: rostogoire înapoi din depărtat în depărtat cu şi fără ajutor; 2 min.; 3 linii x 10 elevi;
6. legări de două trei – rostogoliri; 2 min.; 3 linii x 10 elevi;
7. introducerea elementului în combinaţii simple; 3 min.; 3 linii x 10 elevi;
Ajutorul se acordă din lateral şi puţin înapoia executantului, prinzându-l de mijloc şi ridicânu –l ăn sus şi
înapoi.
Greşeli de execuţie: cădere greoaie pe bazin; insuficientă îndoire a trunchiului înainteaaaaaaaaaaaa,
aşezarea mâinilor prea mult ănaintea bazinului; cădere înapoi cu picioarele îndoite; aşezarea picioarelor înapoi prea
depărtate pe linia braţelor după rostogolire; lipsa împingerii şi întinderii braţelor; ridicarea înceată sau târzie a capului.
ROSTOGOLIRE ÎNAPOI CU PICIOARELE APROPIATE.

Descrierea tehnică: stând: îndoirea trunchiului înainte cu ducerea braţelor înapoi pe lângă coapse, cădere
înapoi cu aşezarea mâinilor pe sol pentru amortizare; rulare înapoi pe bazin, spate, umeri, urmată de aşezarea
mâinilor cu palma pe sol, lângă cap şi ducerea picioarelor peste cap, pe sol, cât mai aprope de cap, urmează
împingerea şi întinderea braţelor şi ridicarea capului; revenire în stând cu braţele sus.
Metodiva învăţării:
1. exerciţii de mobilitate, îndoiri cu ducerea pieptului cât mai aproape de coapse, cu arcuire, din poziţia aşezat şi
stând; 2 min.; 3 linii x 10 elevi;
2. stând: îndoirea trunchiului cu deplasarea lui cât mai înainte, concomitent cu deplasarea bazinului înapoi şi
apropierea de saltea, braţele frânează şocul la cădere; 3 min.; 3 linii x 10 elevi;
3. culcat dorsal: ridicarea picioarelor peste cap, cu atingerea solului cu vârfurile, concomitent cu aşezarea
palmelor pe lângă corp; 3 min.; 3 linii x 10 elevi;
4. sprijin culcat facial: deplasarea alternativă a palmelor înapoi spre picioare, concomitent cu închiderea
corpului, din articulaţiile coxo – femurale ( genunchii rămân întinşi); aceeaşi mişcare cu deplasarea palmelor
înapoi şi împingere; 2 min.; 3 linii x 10 elevi;
5. stând facial pe lungimea băncii de gimnastică: îndoirea corpului din articulaţiile coxo – femurale şi aşezarea
palmelor cu coatele îndoite pe bancă, împingere în braţe şi revenire în stând; 3 min; 6 bănci de gimnastică, se
lucrează câte doi la bancă; fiecare elev repetă de două ori;
6. rostogolire înapoi cu şi fărăr ajutor; 3 min ; 3 linii x 10 elevi;
7. combinaţii simple cu rostogolirea învăţată; 3 min .; 3 linii x 10 elevi;
Ajutorul se acordă din lateral, apucând cu o mână la nivelul umărului şi cu cealaltă la nivelul bazinului,
menţinând închiderea corpului şi uşurând împingerea braţelor.
Greşeli de execuţie: îndoirea genunchilor; cădere pe bazin, fără aşezarea mâinilor; împingere lentă sau întârziată
cu braţele; aşezarea picioarelor prea departe de mâini după trecerea bazinului peste cap.
ROSTOGOLIRE ÎNAINTE CU PICIOARELE DEPĂRTATE

Descrierea tehnică: din poziţia stând depărtat, trunchiul se îndoaie înainte, mâinile se aşează pe sol între
picioare, depărtate la lăţimea umerilor, cu degetele înainte. Urmează o împingere din picioare, trecerea şezutei
peste cap, rulare pe omoplaţi, spate şi bazin; în continuare picioarele coboară întinse şi depărtate spre sol, braţele
se duc rapid înainte şi se aşează printre picioare ( cât se poate sub bazin) şi efectuează împingerea energică în sol;
pieptul şi capul se proiectează înainte. Concomitent, trunchiul se avântă înainte ţi se execută o îndreptare a
acestuia, finalizată în poziţia stând depărtat.
1. aşezat depărtat: rulare pe spate şi revenire înainte cu picioarele depărtate şi întinse; 4x; 3 linii x 10 elevi;
2. aşezat depărtat: rulare înapoi şi revenire în şezând cu picioarele depărtate şi aşezarea mâinilor între picioare,
cu uşoară ridicare a bazinului de pe sol; 2 min.; 3 linii x 10 elevi;
3. şezând depărtat pe banca de gimnastică, cu mâinile sprijinite pe bancă între picioare: îndoirea trunchiului
înainte, împingere din braţe şi ridicarea corpului în stând depărtat; 4 x; câte doi elevi aşezaţi pe bancă, fiecare
la câte un capăt al băncii; 10 bănci x 2 elevi pe bancă;
4. stând pe omoplaţi: rulare înainte cu depărtatrea picioarelor şi împingere în mâini, cu ridicare în stând
depărtat; 6x; 3 linii x 10 elevi;
5. aşezat depărtat cu faţa la capătul de sus al unui plan înclinat: rostogolire înainte cu picioarele depărtate;
152
4x; 3 linii x 10 elevi;
6. stând depărtat: rostogolire înainte în stând depărtat cu şi fără ajutor; 8x; 3 linii x 10 elevi;
7. combinaţii simple cu rostogolirea învăţată; 3 min .; 3 linii x 10 elevi;
Ajutorul se acordă din faţă, prinzând executantul cu mâinile la nivelul umerilor, ajutând la ridicarea corpului; se
mai poate ajuta din spatele executantului, , ridicându-l de la bazin pentru a-i uşura lucrul braţelor.
Greşeli de execuţie: îndoirea genunchilor; întârzierea mâinilor pe sol ţi lipsa împingerii; lipsa de acţiune a
capului şi trunchiului; ridicarea trunchiului spre verticală, în loc să se ducă înainte, pentru a evita căderea înapoi.
ROSTOGOLIRI ÎNAPOI PESTE UMĂR ( CILINDRUL)

Se execută în plan sagital ( antero – posterior), realizându-se un joc de unchiuri în articulaţiile coxo-femurale şi
ale coloanei vertebrale, necesitând o bună orientare în spaţiu.
Descrierea tehnică: stând: îndoirea trunchiului înainte, aşezarea mâinilor şi a bazinului pe sol, urmată de o
rulare pe spate, până când centrul de greutate ajunge deasupra omoplaţilor. În acest moment, se realizează o
întindere a corpului spre verticală cu ducerea braţelor lateral şi a capului pe umărul opus trecerii picioarelor. Se
trece peste umăr şi în continuare se execută o rulare pe piept ( facială), abdomen, coapse, cu corpul în extensie
mare; oprirea este în sprijin înainte culcat.
1. culcat facial: ridicarea corpului în extensie; 2 min.; 3 linii x 10 elevi;
2. culcat facial: partenerul îl ridică în extensie la 45 grade, cu indicaţia să menţină extensia şi să contracte
musculatura posterioară, după care îl lasă liber; 4x; 15 grupe x 2 elevi; fiecare elev din grupă execută de 4x;
3. şezând culcat sau stând: rulare înapoi, cu ridicarea corpului întins la verticală, cu ducerea breţelor lateral şi a
capului spre umărul opus trecerii picioarelor; 2 min.; 3 linii x 10 elevi;
4. culcat dorsal: cilindru înapoi cu ajutor, cu menţinerea picioarelor la verticală, frânare şi rulare încetinită;
4x; 15 grupe x 2 elevi; fiecare elev din grupă execută de 4x;
5. stând: cilindru cu ajutor în partea a doua; 6x; 15 grupe x 2 elevi;
6. stând cu braţele sus: cilindru cu şi fără ajutor; 6x; 15 grupe x 2 elevi;
7. combinaţii cu cilindru; 4 min.; 3 linii x 10 elevi.
Ajutorul se acordă din lateral, apucând executantul de glezne, trecându-l prin fazele elementului, la început mai
lent, pentru orientare.
Greşeli de execuţie: lipsa amortizării cu braţele cu braţele la rulare înapoi; întinderea insuficientă a corpului la
verticală; lipsa extensiei în timpul şi după trecerea de verticală; îndoire în articulaţiile coxo-femurale; aşezarea
incorectă a capului; lipsa controlului şi orientării în spaţiu.
RĂSTURNĂRI
Caracterizare: răsturnările sunt elemente acrobatice cu caracter de rorare, în care greutatea corpului trece de pe
picioare pe braţe şi de pe braţe din nou pe picioare, fără ca ală parte a corpului să mai ia contact cu solul.
ROATA LATERALĂ
Este un element de bază în gimnastica acrobatică. Se poate executa din poziţia stând, cu un umăr sau cu faţa la
direcţia de deplasare; din stând pe un genunchi, cu celălalt picior îndoit înainte etc.
Descrierea tehnică: stând cu umărul stâng spre direcţia de deplasare: ridicarea piciorului stâng şi a braţelor lateral
sus, cu uşoară înclinare a corpului spre dreapta, privirea după braţul stâng, pe direcţia deplasării; urmează aşezarea
piciorului stâng pe sol, cât mai departe de piciorul de bază, uşor fandat; urmează o avântare a piciorului drept în sus-
înapoi, în timp ce braţil drept se duce sus, pe lângă cap. Se aşează palmele succesiv pe sol ( stâng- drept9 depărtate la
lăţimea umărului, cu trecere prin stând pe mâini cu picioarele depărtate. Partea a doua a mişcării este constituita din
aşezarea succesivă a tălpilor pe sol ( drept – stâng) şi ridicarea trunchiului ( ăn plan frontal), în stând depărtat cu
braţele sus.
1. culcat dorsal cu braţele sus: depărtarea picioarelor şi încordarea musculaturii întregului corp în această poziţie;
4x; pauză 10 secunde; 3 linii x 10 elevi;
2. culcat facial cu braţele sus: depărtarea picioarelor şi menţinerea poziţiei 3 secunde, cu muşchii fesieri
încordaţi; 6x; 3 linii x 10 elevi;
3. stând pe mâini, sprijinit de scara fixă: depărtarea şi apropierea picioarelor; 4x; 5 linii x 6 elevi;
4. escaladarea băncii, prin simularea răsturnării laterale, ridicând treptat picioarele cât mai sus; 3 min.; 5 linii x 6
elevi; escaladarea se face cu deplasare de la un capăt la altul al băncii; după ce execută prima linie, se întorc la
coada şirului din care fac parte.
5. roata laterală cu aşezarea mâinilor peste o minge medicinală, cu ajutor; 8x; 3 linii x 10 elevi;
153
6. roata laterală cu aşezarea mâinilor pe un culoar haşurat sau pe semne marcate pe sol; 8x; 3 linii x 10 elevi;
7. includerea roţii în combinaţii simple; 5 min.; 3 linii x 10 elevi.
Ajutorul se acordă din spatele executantului, apucându-l pe acesta de mijloc ( talie) cu mâna care corespunde
direcţiei de deplasare – deasupra.
Greşeli de execuţie: răsucirea umerilor; îndoirea corpului; deviere din planul mişcării; aşezarea mâinilor înapoia
liniei picioarelor; apropierea sau forfecarea picioarelor în momentul trecerii prin stând pe mâini; îndoirea
picioarelor sau a braţelor; lipsa împingerii în braţe în partea a doua a miţcării, pentru redresarea rapidă a
trunchiului; aşezarea pe genunchii îndoiţi sau cădere pe bazin.
METODICA ÎNVĂŢĂRII PRINCIPALELOR ELEMENTE ŞI PROCEDEE TEHNICE

ATLETISM
1.BAZELE METODICE ALE ÎNVĂŢĂRII ALERGĂRILOR PE TEREN PLAT

ALERGARE REZISTENTA
A) PASUL ALERGĂTOR, LANSAT ÎN TEMPO MODERAT ( PASUL ALERGĂTOR DE
SEMIFOND ŞI FOND)
1. mers obişnuit şi mers cu pasul întins, din ce în ce mai rapid, urmat de trecere în alergare uşoară: alternări de
mers obişnuit şi mers cu pasul întins, alergare uşoară şi odihnă activă; 100m; 3x; în coloană câte doi;
2. alergare pe linia marcată a culoarului, cu atenţia îndreptată asupra asupra puneri tălpilor paralel cu axa
alergării; 4x; 100m; în coloanî câte unul;
3. alergări cu aterizări diferite: pe călcâi; pe toată talpa; pe pingea; 50 m; 5 linii x 6 elevi;
4. alergări cu avântarea exagerată a gambelor înainte şi înapoi, apoi a coapselor; 3 min; 5 linii x 6 elevi;
5. alergări pe distanţe de 80, 100, 150 m, cu executarea unui număr minim de paşi ( se va evita alergarea sărită);
3 min; 6 grupe x 5 elevi; grupele pleacă una după alta la interval de 5 secunde;
 în paralel cu lucrul pentru învăţarea tehnicii alergării pe plat şi atunci când distanţele de lucru depăşesc
200m, se va tree la învăţarea ritmului respirator .
6. inspiraţie şi expiraţie de durată egală, efectuate pe 2, 4, 6, 8 paşi de mers, apoi de alergare ( un pas inspiraţie,
un pas expiraţie; doi paşi inspiraţie, doi paşi expiraţie etc.).
7. inspiraţie şi expiraţie pe durate inegale ( expiraţia va fi todeauna mai lungă): un pas inspiraţie şi doi expiraţie,
sau un pas inspiraţie şi trei paşi expiraţie etc., până la aflarea celui mai convenabil ritm respirator
Startul din picioare şi lansarea de la start

- se face direct pe baza demonstraţiei şi a repetărilor integrale, puse în legătură directă cu comenile starterului.
1. stând depărtat cu piciorul drept înainte: pornire în alergare, prin aplecarea şi pierderea echilibrului ; 10 – 15
execuţii; 5 linii x 6 elevi;
2. din aceeaşi poziţie: pornire în alergare la semnal; 10 – 15 execuţii; 5 linii x 6 elevi;
3. start din picioare de la linia de plecare, pe grupe de 4 – 6 alergători, în linie dreaptă la comandă; 4x; 15 m;
4. acelaşi exerciţiu efectuat în turnantă, câte unul şi câte doi, apoi în grup; 3x; 80m.
Exerciţii de alergare în grup:

1. câte 2, apoi câte 3 sau 4 alergători, deplasare „ pas în pas”; elevii sunt aşezaţi prin flanc câte unul; 80m; 4x;
2. alergare în pluton strâns, pe linie dreaptă; 6 – 10 alergători; 60 m; 3x;
3. acelaşi exerciţiu, dar în turnantă ( 5 – 6 alergători), încercănd să alerge cât mai aproepe de bordura interioară
a pistei; 150m; 2x;
4. start la intrarea în turnanta şi alergare în turnantă în vederea ocupării unui loc cât mai favorabil pe turnnantă (
4 – 6 alergători); 150m; 3x;
5. alergare în grup, pe linie dreaptă, cu încercări de evadare din pluton; cel care „ evadează” este desemnat si, ca
atare este cunoscut dinainte; 4 – 6 în grup; 100m; 4 – 6x;
6. alergare în grup, ( 6 – 9 alergători), cu evadare din pluton la intrarea în turnantă, pe turnantă şi la ieşirea din
turnantă; startul se va da în linie dreaptă, cu circa 50 m înainte de intrarea în turnantă; 400m; 2x;
7. alergare în pluton; un alergător rămâne în urmă la 10 – 12m, apoi încearcă să reintre în pluton, prin
accelerarea treptată a alergării; grupe 6 – 8 alergători; 300m; 2x;
154
ALERGARE DE VITEZA
PASUL ALERGĂTOR DE ACCELERARE
În cursul activităţii de învăţare şi perfecţionare a acestui element, atenţia alergătorilor va fi îndreptată
asupra creşterii treptate a vitezei, până la atingerea vitezei normale a acesteia. La început se va evita atingerea
vitezei maxime, până când alergarea nu mai prezintă greşeli. Exerciţiile se caracterizează prin mărirea şi
micşorarea vitezei efectuate, mai lin sau mai brusc.
1. alergare accelerată, în linie dreaptă, la început pe 20 – 30 m, apoi pe 40 – 60 m. Viteza nu depăşeşte la
început 80 – 90 % din posibilităţile maxime; mai târziu se poate ajunge la 95 – 100 % ; se execută
individual dar şi pe perechi, ori 4 – 6 elevi aşezaţi în linie; creşterea vitezei se face lent; 4x;
2. alergare accelerată în turnantă; distanţele de lucru 40 – 60 m, individual apoi în perechi; se indică
aplecarea trunchiului spre interiorul turnantei şi acţiunea mai ampla a braţului exterior; 2x;
3. alergare în tempo variat; distanţa de alergare 100 – 150m; se măreşte şi semicşorează viteza în
tempouri şi pe distanţe prestabilite; astfel, se execută 5 – 6 schimbări de viteză, ajungându-se şi la 90 –
95 % din posibilităţile maxime ale executanţilor; grupe de 6 – 8 elevi; 3x;
4. starturi din picioare, în linie dreaptă, pornindu-se la început cu viteză maximă; se lucrează pe 20 – 30
m; oprirea din alergare se face pe distanţă mai mare, lucrându-se individual, dar şi pe grupe de 4 – 5
executanţi, aşezaţi în linie; 4x;
5. acelaşi exerciţiu, ca mai sus, dar în turnantă, pe culoare; 4 – 5 executanţi; 30 m; 2x;
6. trecere în alergare accelerată din joc de glezne; frecvenţa în jocul de glezne creşte treptat, până la
maximum, apoi se trece în alergare accelerată, cu pasul din ce în ce mai lung; grupe de 6 – 8
alergători; 30 – 40 m; 2x;
7. accelerări bruşte, efectuate din poziţii înalte, de pe loc, prin dezechilibrarea bruscă înainte; pentru a
evita căderea înainte, alergătorul este obligat să execute o alergare cu paşi scurţi şi rapizi, apoi din ce
ţn ce mai lungi; grupe de 6 – 8 alergători; 30 – 40 m; 2x;
PASUL ALERGĂTOR LANSAT DE VITEZĂ

Descrierea tehnică:
- contacul cu solul se va face exclusiv şi permanent pe pingea;
- pasul este ceva mai lung decât ăn alergarea în tempo moderat, fără o pendulare prea evidentă a gambei înainte,
dar cu ridicarea amplă a călcâiului la spate;
- poziţia trunchiului este dreaptă, capul aflându-se ân prelungirea trunchiului, iar privirea îndreptată înspre linia
de sosire;
- mişcările braţelor sunt ritmice, acestea aflându-se îndoite din coate la unghi drept.
1. alergare cu accelerare, în linie dreaptă şi cu atingerea vitezei maxime la sfârşitul accelerării; 4x; 5 linii x 6
elevi, 30m;
2. alergare accelerată, în linie dreaptă pe 20 – 30m, atingerea vitezei maxime, urmată de o alergare liberă, fără
efort; se execută individual, apoi pe grupe mici în linie; 4x;
3. exerciţiul de mai sus este repetat în continuare, fără pauze; accelerare, alergare liberă, accelerare; 30m; 3x; 5
linii x 6 elevi;
4. alergare cu accelerare, pe 20 - 30m, în linie dreaptă, cu atingerea vitezei indicate şi menţinerea ei pe o
distanţă de 10 – 20m, urmată de încetinirea vitezei şi oprirea alergării; 3x; 5 linii x 6 elevi;
5. exerciţiile b, c, d, se vor executa şi pe turnantă, în vederea însuşirii particularităţilor tehnicii alergării pe
turnantă; 3x; grupe de 5 elevi;
6. alergare cu executarea mişcării corecte a braţelor în ritmuri diferite; 40m; 3x; 5 linii x 6 elevi;
STARTUL DE JOS ŞI LANSAREA DE LA START

1. start din picioare, greutatea corpului pe piciorul din faţă, piciorul din spate sprijinit înapoi la o distanţă mai
mate de 2 tălpi; plecarea se face liber şi la comandă, pe grupe de 4 – 6 elevi, aşezaţi în linie; 10m; 4x,
2. plecări din poziţia ghemuit, apropiată mult de poziţia startului de jos; plecări libere şi la comandă; 10m; 4x;
3. luarea poziţiei corespunzătoare comenzii „ pe locuri”, apoi trecerea în poziţia corespunzătoare comanzii
„ gata”; se fac reluări şi alternări ale celor două poziţii, fără comandă şi la comandă; se lucrează la început
pe grupe în linie, apoi individual pentru corectări; 3 min.;
4. starturi de jos la comandă, în linie dreaptă, pe 5 – 10m, apoi pe 20 – 30m, cu atenţia îndreptată şi asupra
155
lansării de la start; 4x; 5 linii x 6 elevi;
5. exerciţiul de mai sus executat în turnantă; 2x; grupe de 4 – 6 elevi;
6. starturi de jos, pe sub o sfoară ori o bară, aşezată transversal pe pistă, la 6 -8m de la linia de plecare; 4x; 5 linii
x 6 elevi;
SOSIREA:
7. alergare cu start lensat şi cu trecerea liberă peste linia de sosire; 4x; 5 linii x 6 elevi; 15 – 20m;
8. alergare cu pas lansat şi cu aplecarea trunchiului peste linia de sosire, afectuată pe ultimul pas de alergare; se
va continua alergarea în viteză, peste şi după linia de sosire ( 5 -6m ).
4.SĂRITURA ÎN LUNGIME
SUCCESIUNEA ÎNVĂŢĂRII
a) Exerciţii pentru învăţarea elanului:

1. mers cu picioarele întinse; după desprindere, talpa se ridică uşor, piciorul este dus înainte cu vârful ridicat,
talpa este aşezată elastic şi plat pe sol începând cu baza degetelor; 2 min.; 3 linii x 10 elevi; 20m;
2. alergare cu joc de glezne şi trecere în alergare accelerată; 3x; distanţa 20m; 6 linii x 5 elevi; ( fiecare linie
aleargă distanţa şi se întorc pe margine la pas);
3. alergare cu joc de gleznă şi trecere în alergare acceletată; 4x; distanîa 15m; 6 linii x 5 elevi;
4. alergare accelerată pe distanţele de 20 – 30m; apoi pe 40 – 50m; 3x; 5 linii x 6 elevi;
5. alergare accelerată pe 20 – 30m, atingând spre sfârşitul distanţei viteza maximă; 2x, 5 linii x 6 elevi;
6. poziţie de plecare în elancu picioarele pe acceaşi linie, palmele sprijinite pe genunchi sau coborâte liber jos,
genunchii uşor îndoiţi; pas cu piciorul de bătaie şi accelerare pe 15 – 20m, 3x; 5 linii x 6 elevi;
7. plecări în elan cu marcarea celui de-al patrulea pas; 15 – 20m; 3x; 5 linii x 6 elevi;
8. concurs cu punerea piciorului de bătaie într-o zonă marcată, fără dereglarea paşilor; 4x; 10 – 15m; 5 linii x 6
elevi;
9. sărituri cu marcarea ultimilor paşi ai elanului; 4x; 10 – 15m distanţă elan; în coloană câte unul;
10. alergare uşoară, cu aşezarea piciorului de atac într-ozonă de 40 – 70 cm., marcată ladistanţă de 5 – 6m de
prag; după care urmează alergare rapidă ( piciorul de bătaie, apoi cel de atac şi desprindere).
b) Exerciţii pentru învăţarea bătăii:
1. executarea desprinderii din mers, la fiecare al treilea pas; 2 min.; 3 linii x 10 elevi;
2. acelaşi exerciţiu efectuat din alergare uşoară; 60m; 15 grupe x 2 elevi; 4x;
3. din mers, api din alergare, sărituri cu avântarea piciorului de atac la scara fixă, piciorul de bătaie atârnă liber
în jos; 2 min.; 5 linii x 6 elevi;
4. elan de 3 – 5 paşi: desprindere în “ pasul ştrengarului” cu atingerea unui obiect suspendat; 2 min.;coloană
câte doi;
5. cu elan de 3 – 5 paşi; apoi de 7 – 9 paşi desprinderi în pas săltat, cu efectuarea bătăii la marginea gropii; 2
min.; coloană câte 2;
6. elan de 3 – 5 paşi, apoi de 7 – 9 paşi desprinderi în pas sărit şi aterizare pe piciorul de atac; 2 min.; coloană
câte 2;
7. accelerare pe distanţa de 10 – 15 m, cu simularea desprinderii în finalul alergării; 2 min.; coloană câte 4;
8. săritură pe lada de gimnastică ( cu mai puţine cutii); saltele suprapuse, cu elan de 4 – 6 – 8 paşi, cu aterizare
pe piciorul de bătaie; desprinderea se execută pe un prag fixat la aproximativ 1 – 3m de aparat ( în funcţie de
gradul de pregătire al elevilor; 3 min.; coloană câte 1;
9. acelaşi exerciţiu fătă prag; 3 min.; coloană câte 1;
10. sărituri pe saltele suprapuse, folosind un elan de 4 – 6- 8 paşi cu aterizare pe ambele picioare; 4 min.;
coloană câte 1;
c) Exerciţii pentru învăţarea zborului:
156
1. din atârnat ( la lecţiile desfăşurate în sală – la bară, inele, paralele, iar la cele desfăsurate în aer liber, de
crengile copacilor sau ceva similar), se vor executa paşi de alergare; 2 min.; 2, 3, sau 4 în funcţie de
condiţii;
2. executarea ampla a mişcărilor de alergare în aer cu sprijin pe umerii a doi parteneri; 3 min.; coloană câte 3;
3. acelaşi exerciţiu, cu ajutorul a doi colegi care aleargă cu executantul, sprijinindu –l de coate; 2 min.;
coloană câte 3;
4. elan de 4 – 6 paşi, băztaie pe lada de gimnastică cu două cutii şi aterizare pe piciorul de desprindere;
indicaţii: piciorul de atac este puternic avântat înainte – sus, cel de desprindere rămâne întins înapoi,
trunchiul drept; după ce piciorul de atac coboară, cel de bătaie este dus înainte( îndoit din genunchi),
continuând alergarea şi aterizare la groapa de nisip; 4x; coloană câte 1;
5. acelaşi exerciţiu fără ladă; 4x; coloană câte 1;
6. sărituri de pa un obstacol mai înalt, cu elan de 6 paşi; se urmăreşte prelungirea fazei de zbor; indicaţii:
piciorul de bătaie să fie rapid aşezat, trunchiul drept, iar piciorul de desprindere ăn timpul zborului să
rămână înapoia trunchiului ( ducerea piciorului de bătaie prea repede în faţă nu permite o extensie suficientă
în aer ); 6x, coloană câte 1;
7. sărituri de pe un obstacol, cu desprindere, executarea a doi paşi în aer şi aterizare cu continuarea alergării;
se urmăreşte obişnuirea cu continuarea alergării în timpul zborului; indicaţii: de regulă începătorii execută
paşi în aer mai mult la nivelul gambelor; pentru a-i învăţa mişcarea corectă (din şold ), îi obligăm să
continue alergarea; 6x, coloană câte 1;
8. elan 6 – 8 paşi şi sărituri cu efectuarea bătăii pe un postament mai înalt şi a paşilor în aer; se urmăreşte
uşurarea execuţiei mişcărilor în ansamblul lor; indicaţii: după desprindere ( care trebuie să fie “
explozivă”), se accentuează mişcarea pasului, în special al doilea, deoarece acesta pregăteşte aterizarea; 6x;
coloană câte 1;
9. pentru învăţarea zborului se mai poate folosi trambulina elastică; aceasta aproape că dublează durata fazei
de zbor, ceea ce permite săritorului să execute paşi de “alergare” în aer; de asemenea, ea ajută la obişnuirea
cu menţinerea echilibrului; trambulina nutrebuie folosită prea des, deoarece dăunează desprinderii;
d) Exerciţii pentru învăţarea aterizării:
- în general aceste exerciţii vor urmării să-l obige pe săritor să – şi ridice cât mai mult picioarele în
momentul aterizării;
1. saritui în lungime peste o bandă elastică ( sfoară, bandă elastică, baston de gimnastică ), aşezate la o
înălţime de aproximatv 20 cm, în zona de aterizare;săritorul este obligar să – şi ridice picioarele pentru a
putea ateriza dincolo de banda elasică; indicaţii: să evite căderea pe spate, prin împingerea rapidă a
şoldurilor şi a trunchiului înainte; 4x; coloană câte 2;
2. desprinderi cu piciorul de atac, aterizare pe o grămadă de nisip; 4x;coloană câte 2;
3. sărituri în lungime de pe loc, peste un anumit semn; se recomandă ca aceste exerciţii să se desfăşoare şi sub
formă de concurs, pentru ai stimula pe elvi; 8x; coloană câte 2;
5.SĂRITURA ÎN ÎNĂLŢIME PRIN ROSTOGOLIRE VENTRALĂ
Indicaţii metodice:
 tehnica probei impune trecerea unui obstacol – ştacheta şi căderea de la o anumită înălţime pe o altă parte a
corpului decât picioarele – aterizarea;
 atât existenţa ştachetei cât şi particularităţile aterizării pot produce o stare de inhibiţie;
 prima grijă a profesorului la învăţarea săriturii prebuie să fie aceea de a pregăti cu atenţie locul de antrenament
şi în special suptafaţa de aterizare;
 înainte de a se trece la lucrul practic, se recomandă ca elevii să fie puşi în temă cu tehnica procedeului, cu
ajutorul diferitelor fotografii, chinograme, explicaţii verbale şi în special demonstraţii practice.
a) Exerciţii pentru învăţarea bătăii:

1. stând pe piciorul de atac îndoit: picorul de bătaie se duce înainte şi concomitent, braţele înapoi; se urmăreşte
punerea activă a piciorului de bătaie pe sol şi avântarea bazinului înainte, greutatea corpului fiind trecută pe
piciorul de bătaie care se îndoaie, amortizând mişcarea ; braţele rămân înapoi, iar piciorul de atac nu se
desprinde de pa sol; 6 -8 repetări; 3 linii x 10 elevi;
157
2. stând: pendularea piciorului de atac înainte – sus, cât se poate de întins, fără însă a se lăsa corpul pe spate; 6
-8 repetări; 3 linii x 10 elevi;
3. acelaşi exerciţiu ca la 1; dar cu pendularea piciorului de atac şi desprindere de pe sol; braţele se avântă înainte
– sus; se execută serii de 8 – 10 repetări; 5 linii x 6 elevi;
4. exerciţiile 2 şi 3 se pot efectua după aceea cu 1 – 3 paşi de elan; trebuie s ă se urmărească sincronizarea
perfectă între acţiunea piciorului de bătaie, a celui de atac şi a braţelor; la aceste exerciţii aterizarea se face pe
piciorul de bătaie; 3 min.; 5 linii x 6 elevi;
5. elan de 3 – 5 paşi, perpendicular pe ştachetă, cu execuţia bătăii; piciorul de atac este coborât activ, după ce a
trecut dincolo de ştachetă, iar cel de bătaie, îndoit din articulaţia genunchiului; 3 min.; coloană câte 1;
6. acelaşi exerciţiu ca la 5, executat fără trecere peste ştachetă şi fără elen; el se poate executa din mers; 3 min; în
coloană câte 3;
7. acelaşi exerciţiu, cu sărituri succesive peste 6 – 10 garduri; înalţimea gardului va fi stabilită în funcţie de
vârstă, sexul şi pregătirea elevilor; se urmăreşte execuţia corectă a mişcîrii; 4 min.; coloană câte 1;
b) Exerciţii pentru învâţarea atacului:
1. sprijin la spalier cu un braţ; balansarea înainte a piciorului de atac; 1 min.; 6 linii x 5 elevi;
2. acelaşi exerciţiu cu partener, executanţii stând lateral faţă în faţă, sprijinindu –se cu mâinile unul pe umărul
celuilalt; 2 min.; 15 grupe x 2 elevi;
3. stând în faţa spelierului, cu piciorul de atac înapoi sprijinit pe vârf: avântarea şi aşezarea acestuia pe spalier,
cât mai sursdeasupra capului; 2 min.; 6 linii x 5 elevi;
4. acelaşi exerciţiu cu o uşoară desprindere; se poate executa şi cu 1 – 3 paşi de elan; 3 min.; 6 linii x 5 elevi;
5. elan de 1 – 2 – 5 paşi: desprindere cu executarea atacului ( piciorul de atac va fi dus întins din genunchi şi cu
vârful piciorului tras înapoi); se urmăreşte atingerea unui obiect suspendat, cu piciorul de atac; înalţimea la
care va fi suspendat obiectul trebuie sa fie în aşa fel aleasă încât să-l solicite la maximum pe săritor; 3 min.; 6
linii x 5 elevi;
6. la exerciţiile de mai sus se lucrează şi cu braţele, în sensul că ele sunt duse puternic în sus, odată cu avântarea
piciorului de atac şi cu impulsia celui de bătaie; 3 min.; 6 linii x 5 elevi;
7. din poziţia stând, pas cu piciorul de bătaie pe un semn marcat pe sol, bătaie, desprindere şi întoarcere 180
grade, atarizare pe piciorul de atac, pe acelaşi semn, respectiv evitarea mişcării de translaţie; 3 min.; 6 linii x 5
elevi,
c) Exerciţii pentru învâţarea trecerii peste ştachetă:
1. elan de un pas, sărituri peste ştachetă cu întoarcere de 90 grade şi aterizare pe piciorul de atac; înălţimea
ştachetei va fi de 50 – 70 cm; 3 min.; coloană câte 1;
2. acelaşi exerciţiu cu elan de 3 paşi; 3 min.; coloană câte 1;
3. idem cu întoarcere de 145 grade; acest exerciţiu se poate executa cu un elan de 3 -5 paşi; 3 min.; coloană câte
1;
4. executarea mişcării de învăluire a ştachetei din poziţia sprijin culcat; 4 min.; coloană câte 1;
5. elan de 1 – 3 paşi şi săritură peste ştachetă cu ajutorul partenerului la executarea învăluirii; 4 min.; coloană
câte 1;
6. sprijin cu braţele pe lada de gimnastică: imitarea mişcării de evitare a ştachetei cu piciorul de bătaie; 4 min.;
coloană câte 1;
7. cu elan de 3 – 5 paşi, sărituri la ştacheta oblică, fixată pe suporţii stâlpilor, aterizare ân groapa de nisip, sau pe
o suprafaţă moale mai joasă; ştacheta se fixează la înalţimi uşor accesibile; 4 min.; coloană câte 1;
8. cu elan de 5 paşi, sărituri în condiţii de concurs; 6 min.; coloană câte 1;
6.SĂRITURA ÎN ÎNĂLŢIME CU RĂSTURNARE DORSALĂ
Succesiunea învăţării:
a) elanul şi bătaia cu rotaţie în jurul axei longitudinale;
b) aterizarea şi trecerea ştachetei prin răsturnare în jurul axului transversal;
c) elaborarea formei globale;
d) perfecţionarea tehnicii;
a) Exerciţii pentru învăţarea elanului şi a bătăii:
1. succesiune de paţi săltaţi, consecutiv numai pe piciorul de bătaie, avântarea cu piciorul de atac în diagonală
spre cel de bătaie şi cu ambele braţe; 20 m: 4x; 5 linii x 6 elevi;
2. de pe loc, avântarea piciorului de atac în diagonală şi cu ambele braţe, pivotare 90 grade spre piciorul de
impulsie; 10x; 5 linii x 6 elevi;
158
3. acelaşi exerciţiu, dar cu desprindere şi aterizare în acelaţâşi punct de pe loc, apoi cu elan de un pas, cu
proiectarea în faţă a bazinului şi aşezarea rapidă pe sol a piciorului de impulsie; 10x; 5 linii x 6 elevi;
4. din alergare pe un cerc cu raza de 10 – 15m, bătaie şi desprindere, întoarcere cu 90 grade spre piciorul de
impulsie, aterizare pe locul desprinderii; sensul alergării spre partea piciorului de „bătaie”; la început bătaia
se face la semnal, apoi după 3 – 5- 7 paşi de alergare; 3 min.; 3 cercuri x 10 elevi;
5. acelaşi exerciţiu, dar alergarea se face pe un traseu în formă de 8, bătaia făcându-se pe vârful buclei, unde
sensul alergării este cel necesar ( stânga sau dreapta , după caz); 3 min.; 2 grupe x 15 elevi;
6. cu elan de 3 – 5 paşi, pe un traseu curb cu raza de 8 – 10m, bătaie, întoarcere, cu 90 grade, aterizare pe locul
desprinderii, liber şi în faţa ştachetei; 4 min.; în coloană câte 1;
7. cu elan de 3 – 5 paşi rectiliniar, urmat de încă 3 – 5 paşi efectuaţi pe un traseu curb, aceeaşi rază, bătaie,
întoarcere cu 90 grade, aterizare pe locul desprinderii, liber şi în faţa ştachetei; 4 min.; în coloană câte 1;
b) Exerciţii pentru învăţarea aterizării şi trecerii ştachetei:

1. din poziţia stând, cu spatele la locul de aterizare ( saltea ), desprindere de pe ambele picioare spre în sus şi
înapoi, aterizare pe spate, regiunea toracală, cu corpul în echer; 4 min; în coloană câte 1;
2. acelaşi exerciţiu se poate efectua de pe banca de gimnastică; de pe 1, 2, 3 cutii de la ladă de gimnastică; de pe
o trambulină elastică; 4 min; în coloană câte 1;
3. din stând, avântarea cu ambele braţe şi desprindere de pe ambele picioare, cu trecere în extensie pronunţată la
nivel lombar şi coxo- femural; 3 min; în coloană câte 1;
4. din stând cu spatele, avântare cu ambele braţe, desprindere pe ambele picioate, aterizare pe saltea, pe spate,
cu gambele flexate şi atârnând la marginea saltelei; 4 min; în coloană câte 1;
5. acelaşi exerciţiu, pe saltele supraânălţate şi cu desprindere de pe lada de gimnastică şi apoi de pe trambulina
elastică; 3 min; în coloană câte 1;
6. acelaşi exerciţiu ca la 5, dar aterizarea se face pe o saltea specială, sub formă de plan înclinat ( prefigurează
coborârea trunchiului după trecerea stachetei); 3 min; în coloană câte 1;
7. săritură „ flop”, de pe ambele picioare, cu bătaie, progresiv pe bancă, ladă şi trambulină elastică, peste
ştachetă; 3 min; în coloană câte 1;
8. acelaşi exerciţiu, cu accent pe extinderea gambelor pe coapse, evitarea ştachetei şi trecere în poziţia L; 3 min;
în coloană câte 1;
c) Exerciţii pentru învăţarea formei globale:
1. săritură în înşlţime cu „ păşire”, cu elan de „ flop”; 3 min; în coloană câte 1;
2. cu 3 – 5 paşi ( „ curba de impulsie”) şi 5 paşi accelerare în linie dreaptă; 3 min; în coloană câte 1;
3. cu 3 – 5 paşi ( „ curba de impulsie”), săritură cu aterizare pe spate, cu gambele flexate;
3 min; în coloană câte 1;
4. cu elan de 3 – 5 paşi ( curba de impulsie), săritură cu răsturnare dorsală la înălţimi mai accesibile şi,
progresiv, la înălţimi mai mari, care stimulează lucrul corect deasupra ştachetei; se va urmării şi lucrul corect
al braţului, opus piciorului de bătaie şi al capului; 3 min; în coloană câte 1;
5. acelaşi exerciţiu, dar elanul va fi complet, respectiv 5 + 3 – 5 ( 5 paşi fată de accelerare în linie dreaptă - 3 – 5
paşi curbă de impulsie); 3 min; în coloană câte 1;
6. introducerea paşilor preliminari şi stabilirea, în raport cu calităţile de viteză ale elevului, a variantelor optime
privind numărul paşilor ( 3 sau 5 ), curbei de impulsie, ca şi a celor din faza de accelerare; 3 min; în coloană
câte 1;
7. trecerea ştachetei , în condiţii de elan mic şi în condiţii de elan de concurs;
5 min; în coloană câte 1;
GIMNASTICA ZILNICĂ
- în regimul zilei de şcoală, formă obligatorie introdusă printr-o Hotărâre a M.Î. din 1972 pentru toate
unităţile învăţământului preuniversitar.
- se realiza zilnic 5'-10' înainte de programul şcolar sau în pauză;
- consta din efectuarea unor structuri de exerciţii de influenţarea selectivă, folosind chiar acompaniamentul
muzical pentru a creşte atractivitatea lor;
159
- erau conduse de un profesor sau un instructor;
GIMNASTICA COMPENSATORIE
- utilizată în învăţământul profesional;
- realizată în zilele de practică, 3'-4';
- are rol compensator, în funcţie de specificul fiecărei meserii;
GIMNASTICA DE ÎNVIORARE
- cuprinde exerciţii prin care se urmăreşte stimularea funcţiilor tuturor aparatelor şi sistemelor corpului;
- au un caracter igienic;
- se realizează dimineaţa după trezire, individual sau în grup, în locuinţă sau în aer liber, cu un echipament
lejer;
- programul cuprinde 6-8 exerciţii care să angreneze principalele grupe musculare şi articulaţii, durata 8-10';
- se organiza cu precădere în internate fiind condusă de pedagog;
RECREAŢIA ORGANIZATĂ
- realizată pe durata pauzei mari ( acolo unde este posibilă) -15'-20';
- se desfăşoară sub formă de jocuri, ştafete, parcursuri;
MOMENTUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ, MINUTUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ
- intervine în programul zilnic ori de câte ori este necesar;
- se întrerupe activitatea şi se execută mişcări din stând sau aşezat care activează circulaţia şi respiraţia,
asigurând o mai bună oxigenare a creierului;
- exerciţiile sunt segmentare şi au un caracter preventiv sau compensator;
- durata 1'-1,30';
- sunt conduse de cei ce desfăşoară celelalte activităţi;
ACTIVITĂŢI TURISTICE
- se realizează în timpul liber al elevilor prin următoarele modalităţi:
plimbări;
 drumeţii;
excursii;
Toate aceste modalităţi vizează realizarea obiectivelor educaţiei fizice deşi nu sunt conduse întotdeauna de
un cadru de specialitate;
ACTIVITĂŢI COMPETIŢIONALE "PENTRU TOŢI"
- concursuri; - cupe
- crosuri;
- campionate şcolare - „OLIMPIADA SPORTULUI ŞCOLAR”.
SERBĂRI
- organizate la începutul sau sfârşitul semestrului sau anului având diferite tematici: cultural-artistice,
cultural-sportive, sportive, literar-artistice;
23. JOCURILE DE MIŞCARE ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ

DEFINITIE
este o activitate complexă predominant motrică şi emoţională, desfăşurată spontan sau organizat, după
reguli bine stabilite, având scop recreativ, sportiv şi de adaptare la realitatea socială.
CLASIFICARE:
- jocuri imitative, conţinutul acestora reflectând diferite fenomene reale din lumea înconjurătoare;
- jocuri de mişcare( jocuri motrice, jocuri dinamice): individuale, fără împărţire în echipe; pe echipe;
- jocuri sportive;
1.Jocurile dinamice
- au o valoare educative foarte mare şi corespund particularităţilor psihice ale preşcolarilor şi şcolarilor mici
din care cauză are o pondere deosebită în conţinutul educaţiei fizice şi aduce satisfacţii deosebite copiilor.
Jocul dinamic îndeplineşte o funcţie triplă:
- metodă de instruire;
- mijloc care prin exersare asigură consolidarea deprinderilor şi dezvoltarea capacităţii motrice;
- formă de organizare a exersării, copiii fiind împărţiţi pe roluri individuale, colective, pe echipe;
SARCINILE JOCURILOR:
ele contribuie în mare măsură la întărirea sănătăţii ţi la dezvoltarea organismului copiilor;
160
în cadrul jocurilor se formează şi se consolidează deprinderi motrice de bază şi aplicative; sunt elemente
pregătitoare pentru formarea deprinderilor sportive;
prin prezenţa elementului de întrecere se dezvoltă aptitudinile motrice dar în acelaşi timp se formează
calităţile morale şi de voinţă;
modificarea continua a condiţiilor şi situaţiilor de joc necesită orientare rapidă şi evaluarea noilor situaţii
create; dezvoltă spiritul de observaţie şi facultatea de a percepe repede schimbările;
sunt eficient pentru educarea spiritului de colectiv, respectul adversarului, subordonarea intereselor
personale celor ale colectivului;
prin joc se formează o anume concepţie despre lume şi viaţă şi contribuie la dezvoltarea personalităţii;
CERINŢE METODICE GENERALE :
În alegerea şi organizarea jocurilor de mişcare trebuie respectate unele cerinţe metodice care condiţionază în mare
măsură atingerea obiectivelor urmărite.
- Pregătirea materialelor pentru jocuri ca şi rearanjarea lor , se recomandă a aparţine elevilor
- Conţinutul jocului trebuie să corespundă particularităţilor somato- funcţionale şi psihice ale elevilor. Dacă jocul e
prea simplu interesul elevilor va fi scăzut, ei participând din obligaţie. Dacă jocul e prea
complicat ca structură şi efort, depăşind posibilităţile de înţelegere şi execuţie, reacţia elevilor va fi identică.
Regulile trebuie să fie înţelese şi reţinute de elevi, elementele care-l compun să fie cunoscute, durata efortului şi
solicitarea organismului corespunzătoare vârstei şi nivelului de pregătire.
- La alegerea jocului se va ţine seama de:
scopul instructiv-educativ urmărit unde din numărul mare de jocuri se va alege cel care contribuie cu cea mai mare
eficienţă la realizarea obiectivelo de instruie prevăzute;
condiţiile materiale şi climaterice în care urmează să se defăşoare activitatea;
- Regulile jocului vor fi astfel stabilite, încât să-l oblige pe elev să execute acţiunile care pot contribui la realizarea
obiectivelor instructiv-educative propuse;
- Formarea echipelor sau grupelor se face astfel încât să fie aproximativ egale ca valoare,pentru a fi competitive; în
cadrul acţiunilor de formare a echipelor trebuie rezolvată şi problema alegerii căpitanilor de echipă, aceştia pot fi
numiţi de către profesor, sarcina încredinţându-se prin rotaţie, mai multor elevi;
- Explicarea şi demonstrarea jocului cere ca acestea să fie scurte, dar
complete, prezentând conţinutul jocului, scopul urmărit, calităţile solicitate
de joc, regulile de desfăşurare etc.
Jocul poate fi demonstrat integral sau numai prin unele momente importante, când pretinde respectarea unui număr
mare de reguli se poate recurge la executarea ,,încetinită “ a jocului cu întregul colectiv, după care se va executa în
ritm normal;
- Dozarea efortului în jocurile de mişcare trebuie să fie în concordanţă cu veriga lecţiei în care se folosesc şi cu
obiectivele operaţionale psihomotrice pe care le îndeplinesc ; dozarea efortului este dependentă si de următoarele
variabile :
*volumul,intensitatea şi complexetitatea efortului fizic implicat:
*numărul participanţilor,dimensiunile terenului de joc ,volumul şi calitatea materialelor folosite
*formaţiile de lucru şi modalităţile concrete de exersare.
În realizarea jocurilor se impune respectarea următorului algoritm:

1. Alegerea jocului după:
- obiectivele urmărite în lecţie;
- colectivul de elevi: efectiv, particularităţi de vârstă, sex, nivel de pregătire;
- locul de desfăşurare: teren, sală;
- sezonul;
- durata jocului; 4'-6',grupa mică;7'-8', grupa mare; 8'-10', clasa I-IV;
- dotarea materială;
2. Pregătirea locului de desfăşurare:
- igiena locului de desfăşurare;
- dimensiune, marcajul terenului, sală;
3. Pregătire materialelor necesare:
- materiale special construite;
- materiale improvizate;
161
4. Formarea echipelor:
- la alegere;
- după înălţime;
- prin numire de către profesor;
5. Dispunerea echipelor în spaţiu (pe teren, sală);
- poziţia profesorului;
6. Explicarea şi demonstrarea jocului;
- joc probă;
7. Arbitrajul, vizează respectarea regulilor jocului privind:
- începerea jocului;
- desfăşurarea;
- stabilirea câştigătorilor;
- sancţiuni şi recompense;
2.Jocul sportive
este izvorul principal al deprinderilor motrice specifice, are valenţe multiple, influenţând atât dezvoltarea
aptitudinilor motrice cât şi manifestarea trăsăturilor de personalitate. Absolventul ciclului gimnazial trebuie
şă ştie să joace regulamentar şi să organizeze aceste activităţi.
LOCUL JOCULUI ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ
- este prezent în toate cele trei părţi ale lecţiei îndeplinind anumite funcţii şi realizând anumite obiective.
Astfel în învăţământul preprimar şi la clasele I-II, JOCUL reprezintă aproximativ 60-70 % din activitate,
procentaj care scade treptat în celelalte cicluri. În învăţământul preprimar jocul poate constitui temă de lecţie
(unitate de învăţare) în timp ce în ciclul primar el devine mijloc şi metodă de realizare a unor obiective.
162
PREGĂTIREA PENTRU TETRATLONUL ŞCOLAR
Dezvoltarea calităţilor motrice specifice tetratlonului
în pregătirea elevilor selecţionaţi pentru tetratlonul atletic şcolar, pe lângă însuşirea temeinică a
tehnicii probelor, se va acorda o mare atenţie dezvoltării calităţilor motrice Mijloacele folosite
vor viza, în primul rând, dezvoltarea vitezei pe fondul celor mai eficiente exerciţii.
Dezvoltarea vitezei
Calitatea motrică viteza se formează odată cu dezvoltarea organismului
Cea mai eficientă metodă pentru formarea vitezei este aceea care recomandă folosirea
exerciţiilor de viteză des, sub diferite forme şi în condiţii diferite
• din alergare, schimbarea direcţiei de deplasare;
• plecări din diferite poziţii (şezând, culcat, ghemuit, sărituri ca mingea, mers ghemuit etc);
• din culcat dorsal, ridicare în stând;
• din culcat dorsal, „briceagul" şi revenire în poziţia iniţială;
• din culcat facial, extensia trunchiului şi revenire ş.a.
principalele exerciţii (cu dozare) pentru dezvoltarea vitezei:
- alergare cu joc de glezne în tempo moderat alternat cu alergare cu joc de glezne în tempo
accelerat - disanta 30-50 m , tempo- 3/4,4/4, pauza 3 min, se repeta
- alergare cu joc de glezne cu ridicarea energică a coapsei la orizontală la fiecare al treilea sau
al cincilea pas , disana 20-30m,tempo-4/4, pauza 3 min, se repeta
- alergare cu joc de glezne dist 10m-20m, tempo 4/4 ,pauza 3-5min repetari
- alergare cu genunchii sus 10m, 20m, 4/4 3-5min repetării
- alergare cu start lansat 10m, 20m, 3/4,4/4 3-5min.repetării
Dezvoltarea forţei
Forţa este o calitate motrică de bază. Fără acţiunea forţei nu este posibilă efectuarea nici unei
mişcări. Forţa musculară este capacitatea organismului de a învinge o rezistenţă externă sau
de a se opune acestei datorită efortului muscular.
Dezvoltarea forţei are loc a dată cu vârsta. Acest procedeu însă are o serie de particularităţi
determinate de sex şi diferite perioade de creştere.
Grupe de exerciţii şi mijloace pentru dezvoltarea forţei şi detentei:
1. exerciţii cu învingerea greutăţii propriului corp:
• alergare cu genunchii sus;
• paşi săriţi în serie sau pe aparate, peste aparate, de pe aparate;
• sărituri repetate pe un picior şi pe ambele;
• genuflexiuni pe un picior şi pe ambele picioare, fandări, mers ghemuit;
• tracţiuni, flotări, urcare pe frânghie;
• sărituri cu depărtarea picioarelor în aer;
• sărituri cu ridicarea genunchilor la piept
2. exerciţii cu partener:
• mers şi apoi alergare cu împingerea unui partener care opune rezistenţă la nivelul umerilor;
• transportul partenerului;
• trageri şi împingeri;
• ridicarea picioarelor la 90° din culcat dorsal, partenerul împinge picioarele partenerului spre
sol, iar acesta opune rezistenţă;
• diferite exerciţii de gimnastică cu învingerea rezistenţei partenerului.
3. exerciţii în condiţii îngreuiate:
• alergare cu joc de glezne pe trepte;
• sărituri pe loc în groapa cu nisip, pe un picior şi pe ambele.
• alergare şi sărituri la deal şi la vale
4. exerciţii cu îngreuieri uşoare
• cu bastoane, mingi medicinale, saci cu nisip;
• transport de obiecte;
• exerciţii de aruncare;
• exerciţii de aruncare şi prindere
Dezvoltarea rezistenţei
163
Este calitatea motrică determinată de starea funcţională şi gradul de dezvoltare a aparatelor
cardiovascular şi respirator.
Scopul activităţii desfăşurate pentru dezvoltarea rezistenţei generale îl constituie creşterea
capacităţii de efort a orgnismului,
Dezvoltarea îndemânîrii
îndemânarea, ca şi mobilitatea, se dezvoltă de timpuriu, când organismul posedă o mare
plasticitate, maturizându-se treptat după vârsta de 12 ani.
îndemânarea permite însuşirea şi coordonarea unor mişcări complexe, execuţia cu multă
uşurinţă şi aplicarea lor în condiţii variate
Exerciţiile pentru dezvoltarea îndemânării generale şi speciale, solicită din partea executanţilor
o stare optimă de funcţionalitate a sistemului nervos şi a aparatului locomotor
164

Titularizare EFS - TEORIE Si DIDACTICA - Programa Rezolvata PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Titularizare EFS - TEORIE Si DIDACTICA - Programa Rezolvata PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Titularizare

4.OBIECTIVELE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI. .................................................................................... 20

5.SUBSISTEMELE EDUCAŢIEI FIZICE. ....................................................................................................... 22

6.FORMELE DE ORGANIZARE A EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI ŞCOLAR. ............................................... 23

8.ÎNVĂŢAREA MOTRICĂ (FORMAREA DEPRINDERILOR MOTRICE) .......................................................... 30

9.CUNOŞTINŢELE DE SPECIALITATE. ....................................................................................................... 32

10.DEPRINDERILE ŞI PRICEPERILE MOTRICE. .......................................................................................... 34

11.APTITUDINILE/ CALITĂŢILE MOTRICE. ............................................................................................... 48

12.EXERCIŢIUL FIZIC ŞI CELELALTE MIJLOACE ALE EDUCAŢIEI FIZICE ŞCOLARE. ........................................ 68

14.STATUTUL ŞI ROLUL PROFESORULUI DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ................................................... 76

15.LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ – ASPECTE TEORETICE ............................................................................ 80

16.PRINCIPIILE DIDACTICE (DE INSTRUIRE). ........................................................................................... 94

18.PROIECTAREA ACTIVITĂŢII DIDACTICE LA DISCIPLINA EDUCAŢIE FIZICĂ. ..........................................101

19.EVIDENŢA ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞCOLARE .......................................................................113

21.COMPONENTELE CURRICULUMU-LUI NAŢIONAL .............................................................................120

I.Finalităţile educaţionale în ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR: ........................................................................124

METODICA ÎNVĂŢĂRII PRINCIPALELOR ELEMENTE ŞI PROCEDEE TEHNICE ATLETISM .............................154

23. JOCURILE DE MIŞCARE ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ....................................................................160

1.NOŢIUNILE FUNDAMENTALE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT (CONCEPTE).

1. sportul pentru tineret;

1.4. DEZVOLTAREA FIZICĂ

1.5. CAPACITATEA MOTRICĂ

1.7. PRICEPERILE MOTRICE

1.8. CALITĂŢILE MOTRICE

1.9. EXERCIŢIUL FIZIC

1.10. MIŞCAREA OMULUI (MOTRICITATEA)

1.11. CULTURA FIZICĂ

1.12. EFORT FIZIC

1.13. ACT MOTRIC

1.14. ACŢIUNEA MOTRICA

1.15. ACTIVITATEA MOTRICA

1.18. CAPACITATEA DE PERFORMANTA

1.21 ANTRENAMENTUL SPORTIV

1.22 DEPRINDERILE MOTRICE

1.23. RELAŢIA EDUCAŢIEI FIZICE CU CELELALTE ARII CURRICULARE

COMUNICARE IN LIMBA MATERNA

2.IDEALUL ŞI FUNCŢIILE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI

IDEALUL EDUCAŢIEI FIZICE

IDEI FUNDAMENTALE CARE DEFINESC CONCEPTIA PE PLAN NAŢIONAL:

FUNCŢIILE EDUCAŢIEI FIZICE

3.CONCEPŢII ACTUALE DESPRE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ŞCOLAR.

4.OBIECTIVELE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI.

A. DUPĂ GRADUL DE GENERALITATE

B. DUPĂ SFERA DE INFLUENŢĂ ŞI TIPUL DE COMPORTAMENT VIZAT

B1.OBIECTIVE DE DEZVOLTARE STRUCTURAL-FUNCŢIONALĂ A ORGANISMULUI

B2.OBIECTIVE ÎN PLAN MOTRIC:

B5.OBIECTIVE ÎN PLAN MOTIVAŢIONAL ŞI AFECTIV-VOLITIV

5.SUBSISTEMELE EDUCAŢIEI FIZICE.

A) SUBSISTEMUL EDUCAŢIEI FIZICE A GENERAŢIEI TINERE:

B) SUBSISTEMUL EDUCAŢIEI FIZICE PROFESIONALE:

C) SUBSISTEMUL EDUCAŢIEI FIZICE MILITARE:

D ) SUBSISTEMULUI EDUCAŢIEI FIZICE A VÂRSTNICILOR:

E) SUBSISTEMUL ACTIVITĂŢILOR FIZICE INDEPENDENTE (AUTOEDUCAŢIEI FIZICE):

6.FORMELE DE ORGANIZARE A EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI ŞCOLAR.

 lecţia de educaţie fizică;

FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DE EDUCATIE FIZICA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DE EDUCATIE FIZICA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

PROGRAMA PENTRU OPŢIONAL

PENTRU CLASA a-IX-a

7.CARACTERISTICILE MOTRICITĂŢII LA VÂRSTELE ŞCOLARITĂŢII.

1.VÂRSTA ANTEPUBERTARĂ (ŞCOLARĂ MICĂ-CLASELE I-V; 6-11 ANI);

2.VÂRSTA PUBERTARĂ (ŞCOLARĂ MIJLOCIE-CLASELE V-IX; 11-14 ANI)

3. VÂRSTA POSTPUBERTARĂ (ŞCOLARĂ MARE-CLASELE IX-XII; 14-18).