Gheorghe Petrascu

Gheorghe Petrascu (Gheroghe Petrovici sub numele adevarat) s-a nascut pe data de 20 noimebrie
1872, la Tecuci, in Moldova. Inca din tinerete a dat dovada de talent artistic, primele studii
realizandu-le la Academia de Bell-Arte din Bucuresti.

El a fost unul dintre reprezentantii de seama ai impresionismului in arta romneasca si totodata

unul din initiatorii Societatii “Tinerimea Artistica”.

El este influentat de grigorescu si picture acestuia, pe care are posibilitatea s ail cunoasca prin
jurul anului 1895, aceasta intalnirea a fost posibila datorita lui Ipolit Strambulescu care le-a facut
cunostinta. Datorita sprijinului lui Grigorescu, el ajunge sa studieze in strainatate. Dupa cum
spuneam cu ajutorul unei recomandari din partea lui Grigorescu, dar si cu ajutorul Ministerului
Cultelor si Instructiunii Publice, prin Ministrul sau Spiru Haret, Petrascu intra in posesia unei
burse de studiu in Munchen si Paris. La Paris, unde se inscrie la Academia Julian, petrece 4 ani.
In toti acesti ani el este captivat de peisajele din sudul Frantei, de locurile de acolo, strazile,
tarmurile marine. Asemenea tablouri il situeaza in randul pictorilor adepti ai peisajului
impressionist (Case la Vitré, Ruine la Vitré, Tarm la mare, Pe plaja, Vedere din Bretania, Marea
la Saint-Malo) ele fiind remarcabile prin spontaneitatea si sinceritatea cu care au fost redate
peisajele, natura. Desi, dupa cum am mentionat, el a fost subjugat intr-o oarecare masura picturii
lui Grigorescu, continua picture la un nivel apropiat celei moderne, pictura specifica primelor
decenii ale secolului XX.

El dovedeste a manifesta o sensibilitate speciala, in care se rasfrange un colorit original, cu

accente de culori transante, clare, energice si viu colorate, asezate pe contraste de alb si negru. Si
viu este pentru Petrascu, nota N. Nicolae Tonitza, tot ceea ce iesind din haul intunecimilor grele
intalneste sarutarea voluptuoasa a soarelui.

Artistul se opera, in peregrinarile sale, pentru a desena un copac, o casa taraneasca, o colina
inverzita, marea cu dunele sale nisipoase. Putea sa stea indelung sa contemple un tufis salbatic
sau o femeie in sezlong pe tarmul marii. Totul ii parea a avea o inima care se acorda cu propria
sa inima. In picturile si desenele sale se afirma deplinul accord cu natura. O magie fascinanta a
culorilor se ridica de pe tarmurile marilor, de pe canalele venetiene, de pe culele taranesti. Desi a
fost alaturi de Stefan Luchian la infiintarea Societatii “Tinerimea Artistica”, influenta acestuia
este neinsemnata, am putea afirma chiar ca Petrascu nu are nimic in comun cu pictura lui
Luchian, cu spontaneitatea si coloritul acestuia. Este prea calm, subiectiv, orgolios, chiar cinic si
egoist, reflecta o atmosfera de maturitate, de seriozitate, de luciditate profunda in constructia
tabloului, riguros gandit ca de un arhitect pasionat de imaginile caselor vechi, a culelor, de stilul
si coloritul lor. Petrascu s-a impus magistral, in special in pictarea canalelor, podurilor si
palatelor Venetiei,, in redarea arhitecturii sale, a lagunelor si luminii de pe ape. Canal Grande
este vazut ca de un veritabil pictor impressionist, datorita sinceritatii impresiilor sale vizuale. Si
nu numai Venetia este magistral reprezentata, dar si peisajele din zonele preferate ale pictorilor
peisagisti romani, Targoviste, unde are si un atelier, Valenii de Munte (1909, si 1919-1921),
Mangalia, Balcicul, Sighisoara, strazile Bucurestiului. Nicaieri insa nu se simtea in largu sau, ca
la Venetia sau ChiogOgia. Venetia lui Petrascu, nota Constantin Baba, nu are patina de ziduri
macerate de vreme si ape, are stralucirea de vechi relicve, evoca istoria, cu fast si drama, evoca
tacerea apasatoare a cetatii moarte, pasul greoi al calului lui Coleone coborat de pe soclu.

Sensul mesajului estetic a lui Petrascu se dovedeste a urma , intr-o masura cuprinzatoare, traditia
artei lui Luchian. Ca si contemporanul sau , mai varstnic, Petrascu va trece, pe rand, pe la
Munchen si prin atelierul neoclasicului Bougureau, intorcandu-se la fel de nemiltumit de ceea ce
ii putea oferi o arta devenita anacronica. Primii ani ai creatiei sale, se aseaza, insa tot sub semnul
influentei lui Grigorescu, al carui atelier il frecventa adesea.

Petrascu sa impus in picture romaneasca prin concentrarea grava a culorii sale, prin forta de
evocare a obiectelor din mediul imediat. Incontestabil, conceptia grigoresciana si cea a
“Tinerimii artistice” (printer ai carei membri fondatori s-au aflat si Petrascu) au avut un larg
rasunet in arta tanarului pictor. Dar aceasta influenta s-a manifestat indeosebi in directia alegerii
subiectelor, a dezvoltarii unei tematice rustice, la inceputul creatiei lui. In ceea ce priveste, insa,
tratarea temelor, ea se deosebeste , inca de la inceput de aceea a contemporanilor sai. Adeziunea
sa la ephemera activitatea a Societatii ARTA, al carei scop declarat era organizarea unor
expozitii “de arta moderna”, este si ea mai elocventa decat in cazul altor artisti ai vremii.

Chiar din peisajele taranesti, pictate in jurul lui 1900, Petrascu se releva ca o personalitate ferm
conturata. Albul si negrul sunt de pea cum, nu tonuri neuter ci culori care se integreaza in
compozitia cromatica a tabloului, subliniindo viguros. Densa material picturala are o consistent
severa, planurile peisajului se detaseaza, concentrand lumina in cateva pete puternice. In Casa
din Targu Ocna, de exemplu, o lucrare de tinerete, zonele de lumina si umbra sunt despartite
transant, fara treceri treptate; stralucirea cruda a ceasului de amiaza reliefeaza acuzat contrastele
tusele energice, in care e distribuita culoarea. Si in peisajele care surprind clipa nesigura a
cumpenei dintre zi si nopate, ca in Casa in Campulung, contururile se deseneaza clar, registrele
cromatice confruntandu-se net, fara zone intermediare. Petrascu aseaza aproape intotdeauna
ecrane albe pe care le despovareaza e orice vibratii colorate , lasandu-le in nuda lor simplitate,
uneori majestuoasa , ca in Casa la tara, care implineste, poate, in picture romanesca rolul
privelistilor din L’Estaque ale lui Cezanne, in arta franceza; o aspiratie decisa a sintezei formei si
culorii. Inca din aceasta perioada, estetica lui Petrascu se contureaza intro directive potrivnica
impresionismului care, dintre toate curentele europene, a gasit in atmosfera artistic romanesca
dintre cele doua razboiae un rasunet lung. Artistul nu cauta orchestratiile sonore, freamatul
necontenit al suprafetelor luminoase; ci crea armonii ample, un relief puternic al culorii.

Cam in aceiasi vreme, el s/a indreptat spre peisajul Breton, cel care-l atrasese candva si pe
Nicolae Grigorescu. Dar Petrascu zaboveste indeosebi asupra arhitecturilor maswive, compuse
din volume viguroase, precum Casa la Vitre, din 1901, in care albul verzui al zidarieie, brunul si
rosu acoperisurilor, sunt cuprinse intr-o singura privire, ca un bloc de culoare, ritmat de
verticalele hornurilor. Nici mai tarziu in peisajele pictate sub soarele sudului , pe malul
Adriaticii, la Venetia, lumina nu va erode contururile, ci dimpotriva, arhitecturile cu linii drepte
cu bolti rotunjindu-se clar, vor da o impresie si mai precisa de soliditate. In Podul San Martin de
la Toledo, de pilda, arcurile ample care se reflecta in raul cu sclipiri minerale taie aproape in
intregime suprafata tabloului, despartind galbenul si brunul lor mat lumina apei de aceea a
cerului si reliefandu-si structurile aspre de piatra. DFealtminteri, toate aceste peisaje (si podul
San Martin si Poarta soarelui, pictata in cursul aceleiasi calatorii in Spania) au un fel de ariditate
pietroasa; ele se opun evident traditiei romantic si, deopotriva, edulcorarii decorative, relevand o
constanta preocupare pentru reprezentarea materialitatii.

Din acest punct de vedere, privelistile venetiene exprima si mai direct anticonventionalismul lui
Petrascu; artistul nu s-a lasat ispitit de interpretariile traditional (mai ales cele de factura
impresionista, care transformau peisajul cetatii de pe laguna intr-un pretext pentru a analiza
interferentele vibratiilor vesnic achimbatoare ale luminii, deasupra apei, pe zidurile colorate ale
caselor, in aerul pur). In viziunera sa, Venetia are o noblete dramatic; aici se desfasoara o
dsarbatoare a luminii care se implineste din tonuri dure, din mase cromatice tumultoase, din
surprinzatoare juxtapuneri ale rosului stins, ale albastrului, ale griurilor si brunurilor.