Sunteți pe pagina 1din 2

VICTIMOLOGIE

Ramură a criminologiei, de interes sociologic, avînd ca obiect de


studiu caracteristicile victimei infracţiunii (persoana sau grupul
care a suferit un prejudiciu sau i s-a adus o vătămare a intereselor
sau a integrităţii sale corporale). Investigarea detaliată, prin studii
de caz, a circumstanţelor în care s-a produs agresiunea (locul,
timpul şi modalitatea de comitere a infracţiunii) şi, mai ales, a
datelor situaţionale ale victimei (sexul, vîrsta, profesia, nivelul de
educaţie, starea civilă, condiţiile materiale, starea psihică,
raporturile întreţinute cu infractorul: ocazionale sau frecvente etc.)
aduce multiple informaţii în sprijinul evaluării şi explicaţiei
motivelor săvîrşirii anumitor categorii de infracţiuni care se produc
cu o anumită frecvenţă (de pildă, crimele sau violurile.

Asamblarea şi corelarea acestor informaţii, sub forma unor


„modele" sau tabele predictive cu caracter victimologic, oferă un
sprijin inestimabil pentru activitatea practică de prevenţie, pentru
concentrarea ei, cu precădere, asupra locurilor sau persoanelor
celor mai expuse agresiunilor. Studiul victimologic al violurilor, de
exemplu, a permis să se constate că acest tip de infracţiuni se
produce, în majoritatea cazurilor, în condiţiile unor relaţii
prealabile între infractor şi victimă, ale încrederii excesive a
victimei în „bunele intenţii" ale agresorului, în uşurinţa cu care
priveşte ea invitaţia acestuia în medii străine - de unde şi ideea unei
responsabilităţi împărţite între infractor şi victimă.

V. capătă în prezent din ce în ce mai multă pondere în analizele


criminalistice, în studiile medicinei legale şi în cercetările
sociologice din domeniul delincventei, mai ales prin aşa-numitele
anchete sociale cu privire la „victimizare", care îşi propun
estimarea numărului de infracţiuni contra persoanelor ori bunurilor
acestora, neraportate sau trecute sub tăcere de victime datorită
sentimentelor de ruşine, teamă ori culpabilitate împărţită cu
agresorul. Datele culese prin intermediul acestor anchete permit
evaluarea cantitativă şi calitativă a tendinţelor fenomenului
infracţional care nu sînt consemnate în statisticile oficiale. S.R.
 

S-ar putea să vă placă și