Constituția din 1938

Bega Bogdan
begabogdan@yahoo.com

Constituția Regatului României din 1938 a fost actul normativ fundamental care a fost în
vigoare pe timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea. Contextul istoric care a dus la elaborarea
actului a fost reprezentat de criza dinastică, deoarece prințul moștenitor Carol, fiul lui Ferdinand
renunță la tron din nou din motive personale. Parlamentul acceptă renunțarea sa la 4 ianuarie
1926 fiind declarat prinț moștenitor Mihai, fiul lui Carol și nepotul lui Ferdinand. După moartea
lui Ferdinand I, tronul îi revine nepotului său Mihai I, care datorită vârstei fragede domnește sub
o regență formată din Principele Nicolae, fiul mai mic al defunctului rege, Miron Cristea ,
patriarhul României și Gheorghe Buzdugan președintele Ȋnaltei Curți de Casație și Justiție. Carol
se va întoarce în secret în tară în 1930, urmând să ȋși detronează fiul, pe care ȋl face moștenitor al
tronului cu titlul de ,,Mare Voievod de Alba-Iulia‘. Datorită instabilității politice și pentru a evita
tensiunile din politica internă, Parlamentul îl recunoaște ȋn aceeași zi, la 8 iunie 1930 sub numele
de Carol al II –lea.1

În ceea ce privește perioada de domnie a lui Carol al II-lea aceasta este una de
dezechilibru al sistemului constituțional, de decădre comparative cu perioada domniilor lui Carol
I și Ferdinand I care au contribuit la întărirea și consolidarea statului român.Viață politică în ani
30 a fost marcată de declinul general al instituțiilor democratice, iar liberalii și național țărăniștii
care asiguraseră suprastructura guvernării parlamentare și-au pierdut din importanța pe care o
exercitau în deceniul precedent. Regele Carol și-a manifestat deschis disprețul său pentru
sistemul partidelor și pentru democrație urmând să facă pași importanți spre impunerea unui
regim personal. În anii 20 național liberalii și mai târziu național-țărăniștii exercitaseră o
puternică influență asupra Palatului, influență care a limitat puterea de decizie a suveranului, dar
în anii 30 Carol I a reușit să se elibereze de aceste constrângeri, stârnind marile partide unul
împotriva celuilalt. Această dorință a regelui de a distruge sistemul politic întemeiat pe partide
politice și instaurarea unei puteri personale a întâmpinat opoziție.2

Astfel, datorită dorințelor autocrate ale lui Carol al II-lea criza politică se declanșează la
20 decembrie 1937 când în alegeri Partidul Liberal condus de Gheorghe Tătărescu a câștigat
majoritatea (35,9 % ) și cele mai multe locuri în cameră, dar nu a obținut cele 40% din voturi
necesare pentru a primi prima și majoritatea în Camera, astfel demisionează. Pentru întâia oară în
istoria parlamentarismului românesc un partid aflat la guvernare pierduse alegerile. Eșecul în
1
Ioan Scurtu ,Democratia la romani 1866-138,Editura Humanitas , 1990 , p. 168-172.
2
Eleodor Focseneanu, Istoria Constitutionala a Romaniei (1859-2003),Bucuresti,2009,p 70-78.
alegeri s-a datorat opoziției conduse de Iuliu Maniu, președintele Partidului Național Țărănesc
care a coalizat majoritatea forțelor opoziției, inclusiv Garda de Fier pentru a opri drumul spre
guvernarea autocrată a lui Carol al II-lea, susținută de guvernul liberal al lui Gheorghe Tătărescu.
Conform uzanțelor diplomatice și constituționale regele ar fi trebuit să încredințeze formarea
unui nou guvern șefului partidului din opoziție cu cel mai mare procent de voturi obținut
respectiv lui Iuliu Maniu (PNȚ), dar regele nu respectă acestă prevedere și ȋncredințeză formarea
guvernului lui Octavian Goga, șeful Partidului Național Creștin care obținuse în alegeri doar 9,15
din voturi. 3

Carol al II-lea pregătește lovitura de stat din 10 februarie 1938 .Astfel, se fixează noi
alegeri generale pentru Adunarea Deputaților și pentru Senat, în contextual în care guvernul nu
avea o bază parlamentară. Carol nu mai așteaptă alegerile iar la 10 februarie printr-o lovitură de
stat demite guvernul Goga, ȋnsărcinându-l pe patriarhul Romaniei, Miron Cristea să formeze noul
guvern, al cărei membrii îi numește regele însuși, instaurandu-se regimul monarhiei autoritare.
Caracteristicile noului regim autoritar presupuneau creșterea rolului puterii executive și
reducerea prerogativelor legislative ale parlamentului, înlăturarea votului universal, asigurarea
unui control al presei, precum și dizolvarea partidelor politice.

Următorul pas este abolirea Constituția din 1923, care este înlocuită cu o nouă constituție
bazată pe principii corporatiste, constituție care concentrează puterea în mâinile regelui. Astfel ,
tot în aceeași zi regele adresează poporului o Proclamație care ȋnfățisează o nouă Constituție pe
care o supune aprobării de către popor. Se instituie un plesbicit la 24 februarie 1938, votul
făcâdu-se prin declarație verbală consemnată pe liste separate cu cei ce votau pentru și cei ce
votau contra. Manifestul regelui preciza scopul acestui nou act fundamental care era ,,să așeze
temelii încă solide și mai drepte statului și să îndrume viață obștească pe o cale mai sigură, mai
liberă și mai sănătoasă’’. Constituția din 1938 a fost precedată de două acte, unul constituțional
și celălalt încălcând practica constituțională: Decretul regal nr. 856 din 11 februarie 1938 prin
care se introducea starea de asediu pe tot cuprinsul țării pe timp nelimitat, fără nici o expunere de
motive și Comunicatul Casei Regale nr 32 din 15 februarie 1938 prin care audiențele la rege erau
suspendate pe timp nelimitat. Constituția din 1938, însemna ruperea pactului fundamental
existent între monarhie și națiune, pact enunțat de regele Carol I în proclamația la depunerea
Jurământului pe Constituția din 1 iulie 1866 .În condițiile stării de asediu cu vot deschis oral,
având listă separantă pentru opozanți era de așteptat rezultatul și acela de aprobare a Constituției
de către mare majoritate a populației, noua constituție a primit 4 297 581 de voturi pentru, și
5483 de voturi contra. Regele dă un decret regal ȋn 27 februarie 1938 prin care a promulgat noua
Constituție, ea apărea ȋn fața opiniei publice ca un act fundamental, menit sa contribuie la
,,apărarea ‘’ și ‘’ salvarea’’ țării de hitlerism, primind numele de ,,Constituția salvării
nationale‘’. Constitutia din 1938 a fost pregătită ȋn secret ȋn cadrul unui comitet de oameni

3
Hitchins, Keith , Romania 1866-1947, Editia a II-a, Humanitas, Bucuresti 1998,p 410-425
politici apropiați ai lui Carol al II-lea precum Istrate Mircescu, Constantin Argentoianu, Armand
Călinescu și alții . 4

Carol al II-lea va suprima partidele politice, deoarece Constituția a stabilit că funcțiile

ȋndeplinite de partidele politice ȋn vechiul regim parlamentar erau incompatibile cu noua ordine.
Partidele istorice vor fi desființate dar își vor păstra ȋn mare parte structura organizatorică, initial
regele a sperat să le asocieze noului regim, dar nici liberalii nici țarăniștii nu au dorit colaborarea,
protestând ȋmpotriva dictaturii. Carol a înfiinţat un nou partid pe nume Frontul Renaşterii
Naţionale deschis tuturor cetăţenilor, toţi funcţionarii de stat erau obligaţi sa fie membri ai
acestui partid pentru a-şi putea păstra funcţiile fiind primul partid de masă din istoria României.
Regele a schimbat şi Legea Electorală promulgând în 9 mai 1939 una nouă prin care femeile
aveau drept de vot, introducând obligativitatea ca toţi alegătorii să fie cunoscători de carte, a
reînfinţat Consiliul de Coroană format din persoane numite de el, decretând o nouă reformă
administrativă prin care a fost introdusă pe lângă vechile unităţii administrative, una nouă ţinutul
care cuprinde mai multe judeţe conduse de un rezident regal, au fost create zece ţinuturi. Din
punct de vedere economic regimul s-a caracterizat prin creşterea intervenţiei statului în domeniul
social, sindicatele au fost dizolvate şi au fost create breslele de lucrători. 5

Noua Constituție din 1938 conținea numai 100 de articole față de 138 ale Constituției
din 1923 având însă tot 8 titluri, cu aceleași denumiri, cu excepția titlului II care în loc de
,,Despre drepturile românilor‘’ a fost a fost ȋmpărțit în două capitole , primul ,,Despre datoriile
românilor’’, al doilea ,,Despre drepturile românilor ‘’. Prioritatea datoriilor față de drepturi
demonstrează însuși spiritul Constituției, scopul ei trebuia să fie o garantare a drepturilor
cetățenești în caz de abuzuri ale puterii, iar nu să le impună datorii. Constituția din 1938 a
promovat și consacrat o nouă,, ideologie’’ privind ordinea socială și de stat, întemeiată acum pe
conceptele de:,,comunitate națională’’, ,,solidaritate’’, ,,muncă în folosul obștesc’’, ,,disciplină’’,
,,supunere’’ etc. Astfel regele nu mai respectă concepția individualistă pe care o consacraseră
așezămintele constituționale, stabilind o nouă concepție comunitară, solidaristă. Se interzicea
printre altele,, a propavadui prin viu grai sau în scris schimbarea formei de guvernământ a
statutului ‘’, pentru a garanta liniștea publică se introducea pedeapsa cu moartea și pe timp de
pace, o prevedere care nu existase în nici o Constituție anterioară. Unele dintre prevederile
Constituției doreau slăbirea capacității de organizarare a Gărzii de Fier și în general a forțelor și
mișcărilor extremiste, astfel este interzisă luarea și prestarea juramintelor de credință către
persoanele care nu aveau acest drept acordat prin lege, iar preoții nu mai aveau voie să-și pună
autoritatea sau locașurile de cult în slujba propagandei politice. Comparativ cu actul
constituțional din 1923 cel adoptat în 1938 limitează drepturile și liberatatiile cetățenești, prin
sporirea datoriilor și obigatiilor în defavoarea drepturilor prin instituirea supravegherii și
controlului mai puternice asupra activităților și comportamentului indivizilor. Introducerea
pedepsei cu moartea pentru atentatorii la viață familiei regale și a demnitarilor politici (articolul
4
Banciu Angela, Istoria vietii constitutionale in Romania (1866-1991), Casa de Editura si Presa ,,SANSA’’-
SRL,Bucuresti , 1996, p 131-160.
5
Marcela Sălăgean, Introducere in Istoria Contemporana a României,Presa Universitară Clujeană, 2013, p. 72-78.
15), ca și pierderea cetățeniei române pentru cei care se alătură unor corporații militare străine
(articolul 9), iar prin articolul 24 era interzis portul de arme la întrunirile publice. Regele devine
o persoană activă prin concentrarea puterii executive și legislative în persoana sa, fiind proclamat
pentru prima dată în istoria constituționalismului românesc, drept ,,cap al statului’’. Regimul
parlamentar-democrat existent în Constituția din 1923 este înlocuit prin Constituția din 1938 cu
regimul reprezentativ simplu în care miniștrii sunt numiți de rege, fără consultarea sau acordul
parlamentului, aceștia fiind răspunzători numai față de rege, nu și față de Parlament( articolul65).

In ceea ce privește organizarea statului, Constituția din 1938 a schimbat principiile

fundamentale ale organizării statului și societății, regele devenind ,,capul statului’’, factorul
principal al puterii legislative. Astfel, articolul 45 conferea regelui dreptul de a convoca
Adunările legiuitoare, de a determina durata lor sau de a amână ținerea lor. Era extins dreptul
regelui de a dizolva ambele Adunări legiuitoare ,,deodată sau numai una din ele’’. Prin aceasta
regele obținea posibilitatea suspendării pe un timp mai îndelungat a activități parlamentare, dacă
o considera periculoasă intereselor statale. Sporirea puterii regelui în materie legislativă reiese și
din dispozițiile articolului 31 din Constituție care conferea monarhului inițiativa generală și
nelimitată a legilor, Adunările legiuitoare nemaiputând propune din inițiativa proprie, decât legi
privitoare la interesul obștesc al statului iar conform articolului 32 puterea executiva este
ȋncredințată Regelui, care o exercita prin Guvernul Său ȋn modul stabilit prin Constituție. Dreptul
regelui de a sancționa și promulga legile este completat de prevederile articolului 46 care
stabilea că ,,ȋn timpul când adunările legiuitoare sunt dizolvate și ȋn intervalul dintre sesiuni’’,
monarhul poate emite ,,decrete cu putere de lege, care urmează sa fie supuse adunărilor spre
ratificare la cea mai apropiată sesiune ‘’.

De asemenea, Carol al II-lea putea să revizuiască Constituția, cu consultarea prealabilă a

Corpurilor Legiuitoare (articolul 97). Organizarea Reprezentanței naționale alcătuită din Senat și
Adunarea Deputaților se schimbă radical prin introducerea criteriului profesional la baza
corpului electoral. Pentru a putea fi membru al Adunării Deputațiilor Constituția prevedea
practicarea efectivă a unei ocupații (profesii) ȋn una dintre următoarele trei categorii:’’agricultură
și muncă manuală’’, ,,comerțul și industria’’, ,,ocupatiuni intelectuale’’. Totodată pentru a fi
eligibil în Adunarea Deputaților se cerea îndeplinirea a patru condiții: cetățenia română,
domiciliul în România, capacitatea de exercițiu a drepturilor civile și politice, vârstă de 30 ani
împliniți. În privința recrutării și organizarii Senatului, senatorii erau acum ȋmpărțiți în trei
categorii, în loc de două: senatorii de drept desemnați în aceleași mod ca și în Constituția din
1923, cu excepția foștilor demnitari ai statului, al căror mandat înceta odată cu încetarea funcției,
în schimb au mai fost introduși în categoria senatorilor de drept ,,toți principii familiei regale
majori’’, renunțându-se la mandatul președintelui Academiei Române și la cel al reprezentantului
superior religios al musulmanilor; senatori aleși, însă numai dintre,, membrii corpurilor
constituite în stat ‘’ spre deosebire de Constituția anterioară unde corpul electoral al senatorilor
se compunea atât din cetățeni români care au îndeplinit vârstă de 40 ani ,cât și din membrii unor
corpuri constituite în stat (de ex consilii județene și comunale, camere de comerț, industrie etc.);
senatori,, numiți ’’de rege’’, dintre persoanele apropiate ( familia și camarila regală, diferiți
politicieni supuși regelui etc.) cu ajutorul cărora monarhul își putea asigura controlul efectiv
asupra Senatului, deoarece proporția senatorilor numiți în raport cu cei aleși era de jumătate.

Adunarea avea drept scop principal alegerea sau desemnarea regelui, alegerea Regenței și
aprobarea revizuirii Constituției, din aceste atribuții rezultă clar rolul decorativ pe care l-au avut
în timpul regimului autoritar. Tot ca un plus adus acestei Constituții ȋn materie legislativa se
extindea atribuțiile Consiliului legislativ care devine acum un organ de colaborare și decizie la
opera legislative (articolul 72), el fiind controlat și dirijat de catre rege. Nici un regulament
pentru aplicarea legilor nu se poate face fără consultarea prealabila a Consiliului Legislativ.
Constituția din 1938 nu mai prevedea alegerea corpului electoral al adunărilor legiuitoare prin
vot universal, egal, direct, obligator și secret, ci doar prin,,vot secret, obligator și exprimat prin
scrutin uninominal, pe circumscripții care să asigure reprezentarea felului de ȋndeletnicire a
alegătorilor’’(articolul 61), ceea ce constituia o îngustare a electoratului și eligibilității
deputațiilor. Precizând că legea electorală va stabili circumscripțiile, incapacitățile, decăderile și
incompatibilitățile, Constituția din 1938 amintește pentru prima dată de ,,condițiile cerute pentru
a fi alegător, pentru bărbați și femei‘’.

Constituția din 1938 îi conferă regelui două importante prerogative: dreptul de a declara
război și de a încheia pacea (articolul 46) și dreptul de a încheia tratate politice și militare cu alte
state. Dacă în Constituția din 1923, titlurile privind atribuțiile Reprezentanței naționale erau
trecute înainte celor care reglementau puterea regelui și miniștrilor, în cea din 1938, puterile
regelui erau specificate înaintea celor exercitate de Adunările naționale. Este anulat dreptul de
control al corpurilor legiuitoare asupra activităților guvernului și miniștrilor, astfel ei exercitau
puterea executivă în numele regelui și pe a lor răspundere, având responsabilitate politică numai
față de rege, nu și față de parlament cum stabilea Constituția din 1923. Puterea judecătorească
era organizată în același mod ca și sub Constituția din 1923, fiind menținute principiile
obiectivității și egalității justiției, inamovibilității judecătorilor, neamestecul regelui în
administrarea justiției, interdicția creării unor comisii, sau tribunale excepționale pentru
judecarea anumitor procese sau anumitor personae. Urmărind instaurarea noii ordini sociale și
preocupat de ideea subordonării individului colectivității muncitoare, prin impunerea în prim
plan a datoriilor individului față de societate, vor fi reorganizate raporturile între individ și stat
fiind introduse anumite restricții privind libertatea individului și libertatea contractuală, astfel
încât individul trebuie să exercite o funcție socială.

Cu toate că sunt meținute în continuare principalele drepturi și libertăți, în realitate

acestea erau restrictive . Constituția din 1938 a introdus o serie de limitări referitoare la ocuparea
funcțiilor și demnităților menționând clar că,, numai de cetățenii români sunt admisibili în
funcțiile și demnitățile publice, civile și militare..’’ Dacă regimul proprietății în 1866 era
declarant,, sacru și inviolabil ’’, în 1923 legiuitorul ,,garanta proprietatea de orice natură‘’,
Constituția din 1938 introducând o formulă intermediară, decretand proprietatea ca ,,inviolabilă
și garantată’’. Susținând că ,,Dreptul de proprietate stă la baza ordinii sociale‘’ Constituția de la
1938 proclamă pentru prima dată principiul liberei circulații a bunurilor, oricine putând ,,dispune
liber de bunurile ce sunt ale lui după normele prevăzute în legi’’ ( art.16). Constituția din 1923
prevedea expres că ,,nicio lege nu poate înființa pedeapsa confiscării averilor‘’, dar cea din 1938
adopta formula ,,afară de cazurile de înaltă trădare și delapidare de bani publici’’.Ea menține
pricipiul naționalizării bogățiilor subsolului introdus în actul fundamental din 1923. Restrângerea
drepturilor cetățenești în materie electorală a fost expusă în legea electorală din mai 1939 prin
care votul universal al cetățenilor era înlocuit cu votul restrâns al acelora care au împlinit vârsta
de 30 de ani și erau înscriși în organizațiile profesionale reprezentate în parlament. Desființând
vechile instituții democratice, regimul autoritar n-a reușit să-și creeze instituții puternice capabile
să confere stabilitatea internă și securitatea externă a regimului. Suspendarea Constituției a fost
consecința politicii a monarhului incapabil să rezolve prin măsuri autoritare problemele interne și
să asigure integritatea țării ,astfel în anii 1940-1944, România nu a avut o Constituție.6

Astfel, după promulgarea Constituției lui Carol al II-lea se produce un dezastru național
declanșat la 26 iunie 1940 de către guvernul sovietic, care cerea înapoierea Basarabiei și partea
de nord a Bucovinei cu hotarele sale. Agresiunea Uniunii Sovietice provoacă reacția Ungariei și
Bulgariei care aveau pretenții teritoriale asupra României, astfel spre a se evita un posibil război
pe două fronturi s-au inițiat tratate prin care Bulgaria primește Cadrilaterul iar prin intervenția
Germaniei și Italiei prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940 au obligat România să cedeze
Ungariei partea de nord a Transilvaniei. Oamenii politici precum Iuliu Maniu, generalul Ion
Antonescu și poporul erau convinși că aceste cedări teritoriale se datorează în principal politicii
iresponsabile a lui Carol al II-lea, astfel îi cer să abdice.7

Concluzionând, Constituția din 1938 a eliminat regimul democratic liberal instaurat prin
actele fundamentale precedente, aceasta instituind regimul autoritarismului prin acordarea puterii
absolute lui Carol al II-lea care devine capul statului. Constituția nu a contribuit la întărirea și
consolidarea statului român, spre deosebire de perioada domniilor lui Carol I și Ferdinand I, ea
limitând dreptul de vot, drepturile și libertațiile cetățenești, prin creșterea datoriilor și a
obligațiilor.

6
Ibidem , op.cit. , , p 162-177.
7
Ibidem ,op.cit. p. 79-81
Bibliografie
- Eleodor Focseneanu, Istoria Constituționala a Romaniei,
București, 2009.
-Ioan Scurtu, Democratia la Romani 1866-1938, Editura
Humanitas, 1990
-Banciu Angela, Istoria vietii constitutionale ȋn România (1866-
1991), Casa de Editura si Presa,, SANSA ’’-SRL,Bucuresti , 1996.
-Keith Hitchins: România ȋntre 1866-1947, Editia a II-a,
Humanitas, Bucuresti 1998
-Marcela Salagean, Introducere in Istoria Contemporana a
Romaniei, Pres Universitara Clujeana, 2013.