TREZORERIA FINANTELOR PUBLICE.

ECHILIBRUL FINANCIAR
Termenul de trezorerie este folosit in doua sensuri. Astfel, pe de o parte, el serveste la
desemnarea casieriilor propriu-zise ale statului, atunci cand se vorbeste de „situatia trezoreriei”,
sau de „deficitul trezoreriei”, iar pe de alta parte, el serveste la desemnarea unei administratii
publice, ca institutie. Cele doua sensuri ale termenului sunt legate intre ele si vizeaza si functiile
pe care le indeplineste trezoreria.
Printre functiile de baza ale finantelor publice, recunoscute de doctrina, remarcam:
    Functia de mobilizare, repartizare si utilizare a resurselor banesti, numita si functia de
repartitie;
    Functia de control asupra crearii, repartitiei, circulatiei si utilizarii resurselor publice.
Trezoreria, ca administratie, este serviciul public insarcinat cu gestiunea fondului public,
in sensul casieriei, dar mai ales cu asigurarea echilibrului permanent dintre incasarile generatoare
de lichiditati si platile exigibile, dintre 252g67c veniturile publice si cheltuielile publice,
finantarea deficitului bugetar, gestionarea datoriei publice si altele, toate acestea concurand la
asigurarea echilibrului monetar si a echilibrului general al economiei.
Functiile trezoreriei publice sunt astazi influentate de diversitatea si complexitatea rolului
statului modern, care au impus regandirea si redimensionarea fluxurilor monetare prin institutia
trezoreriei.
Functia originara a trezoreriei este cea atribuita de catre finantele clasice care considerau
trezoreria ca o „casierie”, unde sunt depuse si gestionate fondurile statului si ca „o banca”, cu
activitate de credit pe termen scurt, insarcinata sa echilibreze in orice moment intrarile si iesirile
de fonduri. Aceasta corespunde definitiei corecte a trezoreriei.
In finantele moderne, la functiile: „de casa” si „de banca”, ale trezoreriei se adauga si cea
a controlului asupra ansamblului de activitati ale statului. Trezoreria tinde sa devina un
instrument de procurare a resurselor, alaturi de resursele bugetare si de cele de imprumut. Astazi,
vorbim in mod curent de resursele de trezorerie, ca de o categorie speciala a resurselor financiare
publice, care se formeaza in cadrul activitatii trezoreriei si se reflecta numai in contabilitatea
publica.
Activitatea care se manifesta distinct in exercitarea functiilor traditionale ale trezoreriei
(de casier public si de banca a sectorului public) se bazeaza pe doua principii: centralizarea si
gestionarea fondurilor publice.
 In ceea ce priveste centralizarea fondurilor, s-a demonstrat deja ca un stat nu poate sa-si
exercite pe deplin suveranitatea financiara decat daca reuseste sa-si centralizeze totalitatea
serviciilor financiare, daca incaseaza toate veniturile la care are dreptul, pentru a-si finanta toate
cheltuielile pe care le-a angajat, pentru a le efectua pe intreg teritoriul tarii. In acest scop, pentru
functionarea unui mecanism al centralizarii fondurilor, s-a instituit trezoreria publica centrala, ca
o etapa importanta in planul separarii finantelor publice de finantele private. Mecanismul
centralizarii fondurilor a presupus de la inceput crearea unei administratii speciale insarcinate cu
executia bugetului avand mai mult functii contabile, ceea ce a presupus separarea sa in raport cu
autoritatile care iau decizii privind executia bugetului. Stabilirea unitatii casieriei in favoarea
serviciului public al trezoreriei a fost insotita de atribuirea agentilor sai a dreptului de control
asupra ansamblului operatiilor de executie a bugetului.
Analizam asadar cele doua functii de baza ale trezoreriei:

              I.     Trezoreria ─ in calitate de casier

Aceasta functie implica doua aspecte:
     Executia de casa a operatiunilor de incasari si plati efectuate de stat
     Asigurarea existentei de disponibilitati suficiente pentru a face fata angajamentelor statului, in
cadrul exigibilitatilor.
Executia de casa a incasarilor si platilor. Obiectul acestor operatiuni il reprezinta
executia operatiunilor statului si ale institutiilor publice, respectiv ale corespondentilor.
Trezoreria efectueaza, in calitate de „casier al statului”, un mare numar de incasari si plati.
Acestea sunt, mai intai, operatiuni prevazute de legea bugetara, adica de venituri si cheltuieli
bugetare propriu-zise, precum si operatiuni ale conturilor speciale ale trezoreriei.
In calitate de casier al statului, trezoreria are ca sarcina emisiunea titlurilor de imprumut
public si gestionarea datoriei statului. In acest scop, ea poate beneficia de concursul bancilor care
folosesc ghiseele lor pentru plasarea imprumuturilor. Pentru imprumuturile pe termen scurt,
trezoreria joaca un rol important in emisiunea bonurilor de tezaur. Pe aceasta cale, se urmareste
asigurarea de lichiditati suficiente pentru efectuarea platilor in termenele stabilite, conform
angajamentelor asumate.
Asigurarea disponibilitatilor banesti. Sarcina fundamentala a trezoreriei este de a veghea
ac in fiecare moment sa existe fonduri disponibile intr-un cuantum suficient pentru a face fata
cheltuielilor statului si ale corespondentilor sai. Procurarea de bani pentru casieria publica este
prima dintre operatiunile trezoreriei. Aceasta este legata de miscarea fondurilor in timp,
determinata de termenele la care devin exigibile incasarile si platile.
Factorul temporal confera trezoreriei un caracter dinamic. Astfel, incasarile si platile sunt
obiectul fluctuatiilor monetare in cursul anului. La cheltuieli, exista o anumita regularitate in
ceea ce priveste nivelul lor lunar, cu exceptia lunii decembrie, in care se executa partial
cheltuieli, serviciile publice utilizand cea mai mare parte a creditelor lor inca neconsumate
inainte de inchiderea exercitiului si care risca sa fie anulate in virtutea regulii anualitatii. La
venituri, regularitatea este mai putin realizabila, deoarece aceasta depinde de ritmicitatea
activitatii economice, mai ales in cazul impozitelor directe. Aceste miscari diferite in timp ale
veniturilor si cheltuielilor se combina cu alte miscari de fonduri exceptionale (emisiunea de
imprumuturi, rambursari in strainatate, amortizarea datoriei publice) si cu miscarile datorate
operatiunilor corespondentilor; ele imprima lichiditatilor trezoreriei mari variatii. Prin aceste
miscari exceptionale, se pot degaja unele miscari constante in fluctuatia lichiditatilor trezoreriei
si succesiunea perioadelor de cresteri (lichiditati abundente) si scaderi (lipsa de lichiditati).
Asemenea perioade pot fi identificate in cadrul trimestrelor, pe luni ale acestora, intre trimestre,
dar si in cadrul lunilor, intre decadele acestora.
Pentru echilibrarea trezoreriei se poate apela la trei categorii de resurse:
1.    utilizarea fondurilor corespondentilor;
2.    emisiunea de bonuri de tezaur;
3.    avansurile acordate de banca de emisiune.
1.   Utilizarea fondurilor corespondentilor.
Fondurile cele mai mari provin din depozitele corespondentilor (colectivitati locale,
institutii publice, intreprinderi publice si altele). Trezoreria are posibilitatea sa dispuna de aceste
fonduri in intervalul pana cand respectivii corespondenti isi retrag din conturi sumele necesare
pentru efectuarea platilor proprii.
In ciuda centralizarii fondurilor, disponibilitatile astfel procurate de trezorerie pot fi
insuficiente pentru asigurarea lichiditatilor necesare. Aceasta insuficienta poate tine de un deficit
bugetar important, precum si de faptul ca acesta creeaza un gol in casieria trezoreriei. De
asemenea aceasta insuficienta poate sa tina de deciziile luate de corespondenti privind retragerea
fondurilor lor din conturi.
2.   Emisiunea de bonuri de tezaur.
Bonurile de tezaur sunt inscrisuri ale imprumuturilor pe termen scurt si mediu. Se face
distinctia intre bonurile de tezaur destinate publicului si cele destinate bancilor sau altor
organisme financiare. De asemenea, se face distinctia intre: „bonuri in formular” si „bonuri in
cont curent”.
    Bonurile in formular sunt plasate in public, la ghiseu deschis, adica fara limitarea
nivelului. Ele constituie unul dintre elementele esentiale ale politicii de economisire. De
asemenea, regimul lor de emisiune variaza in functie de obiectivele urmarite.
    Bonurile in cont curent sunt bonurile cumparate de diferite institutii financiare, banci care
doresc sa-si inscrie valoarea lor intr-un cont curent girat de Banca Centrala. Acest sistem
este mai eficient, economisind cheltuielile de confectionare, de paza, si de manipulare a
formularelor.
Politica de emisiune a bonurilor de tezaur se refera la alternativele operatiunilor
trezoreriei posibile de folosit pentru a influenta masa subscrierilor. Acestea sunt:
        Mecanismul plafonului, care consta in proportia stabilita de autoritatea monetara, ca
procentaj din disponibilitatile bancilor, care poate sa fie plasata in bonuri de tezaur. Acest plafon
reprezinta un imprumut fortat pe cere bancile trebuie sa-l asigure, prin bonuri de tezaur, pentru o
anumita masa a subscrierilor.
        Mecanismul coeficientului de trezorerie, stabilit ca raport intre activele lichide ale bancilor,
inclusiv bonurile de tezaur, si ansamblul resurselor. In acest sistem, trezoreria nu este singurul
beneficiar al blocarii activelor bancare, ca in mecanismul plafonului, deoarece efectele
comerciale mobilizate se pot substitui bonurilor in calculul coeficientului. De fapt, stabilirea
coeficientului de trezorerie poate permite reducerea, putin cate putin, a populatiei plafonului.
        Mecanismul rezervelor obligatorii prin care bancile sunt constranse sa conserve, intr-un cont
creditor neremunerat, de la Banca Centrala, active reprezentand o anumita fractiune a
depozitelor, astfel incat partea respectiva din creditele potentiale sa fie considerata ca economie.
Cresterea acestui procent restrange expansiunea creditelor si reprezinta o forma concreta de lupta
contra inflatiei.
Desi aceste mecanisme au dus la reducerea rolului bonurilor de tezaur in sistemul bancar, totusi
bancile continua sa subscrie la bonuri de tezaur pentru plasarea disponibilitatilor.
        Mecanismul emisiunii de bonuri in raport cu nivelul resurselor bugetare. Aceasta presupune
stabilirea unui anumit procentaj al valorii bunurilor emise in raport cu nivelul total al resurselor
bugetare. Bonurile de tezaur reprezinta forma curenta, obisnuita sau normala, de recurgere la
imprumut ca mijloc de procurare de resurse publice. Imprumuturile propriu-zise sunt relativ rare,
dar mai ales neregulate. Imprumuturile prin bonuri de tezaur se fac regulat si de o maniera
permanenta. Ele genereaza o datorie pe termen scurt, cunoscuta sub denumirea de „datorie
flotanta”. „Datoria flotanta” prezinta unele dezavantaje:
    Reinnoirea bonurilor de tezaur de la o scadenta la alta, transformandu-le, din
imprumuturi pe termen scurt sau mediu, in imprumuturi indefinit reinnoibile. Este o
situatie cu riscuri, deoarece ar fi suficient ca reinnoirea sa nu fie acceptata, pentru ca
statul sa „plonjeze” in grave dificultati. Ar putea fi vorba de solicitarea rambursarii in
perioade dificile pentru trezoreria publica, ceea ce conduce la agravarea crizei;
    Pericolul politic apare atunci cand detinatorii de bonuri isi retrag increderea in guvern,
aruncandu-l intr-o criza grava. Remediul clasic folosit pentru protectia impotriva
pericolelor datoriei flotante este „consolidarea acesteia”.
3.   Avansurile acordate de Banca de Emisiune.
Cel mai important ajutor pe care banca il acorda statului rezulta din avansurile pe care i le
transmite. Avansurile se acorda pe baza unei conventii incheiate intre Ministerul Finantelor si
Banca Nationala, prin care Banca consimte voluntar un avans si ii fixeaza si conditiile. Un bon
de tezaur reprezentand un avans este remis la Banca in contrapartida. Conventia se aproba prin
lege. Recurgerea la lege denota vointa de a restrange si de a controla utilizarea avansurilor.
Din punct de vedere financiar, recurgerea la avansuri la Banca Centrala semnalizeaza o
situatie critica a finantelor publice, dezechilibrul bugetului statului si al trezoreriei. Se apreciaza
astfel ca apelul la avansuri la Banca Centrala compromite creditul public, denuntandu-i
deteriorarea sa. Din punct de vedere monetar, avansurile de la Banca centrala conduc la emisiune
de bani fara acoperire, adica au un factor inflationist.
 II. Trezoreria ─ in calitate de bancher.
Rolul de bancher al trezoreriei are doua forme:
     In primul rand, trezoreria actioneaza ca o banca de depozit, ca o banca de afaceri, care
furnizeaza capitalului unor intreprinderi pentru a le asigura dezvoltarea.
     In al doilea rand, trezoreria actioneaza ca o banca de emisiune si, in acest fel, intervine in
domeniul circulatiei monetare.
Acoperirea golurilor temporare de casa si a deficitului inregistrat pe parcursul executiei
bugetului de stat se efectueaza prin:
                Folosirea resurselor disponibile aflate in contul general al trezoreriei statului. Legea
finantelor publice prevede ca asemenea resurse se pot folosi pentru finantarea temporara a
deficitului inregistrat pe parcurs. Atragerea acestor resurse reprezinta imprumuturi de stat
purtatoare de dobanda;
                Emisiunea, in primele zece luni ale fiecarui an, de bonuri de tezaur sau alte instrumente
specifice purtatoare de dobanda si cu scadenta pana la sfarsitul anului financiar. Valoarea
totala a acestor inscrisuri aflate in circulatie nu poate depasi un plafon stabilit procentual din
volumul total al cheltuielilor statului;
                Imprumuturi acordate de Banca Nationala pe seama resurselor de creditare ale acesteia.
Termenul de rambursare este de maxim 180 zile, iar dobanda se stabileste la nivelul pietei, pe
baza de conventii incheiate cu Ministerul Finantelor Publice. Dobanzile se prevad si se
platesc din bugetul trezoreriei. Rambursarea se efectueaza pe seama veniturilor bugetare sau
a unui imprumut de stat efectuat in conditiile legii. Valoarea imprumutului acordat de banca
nu poate depasi intr-un an financiar proportia stabilita prin lege, de 7 % din totalul veniturilor
bugetului de stat realizate in anul precedent, iar soldul permanent al imprumuturilor acordate
si nerambursate nu poate depasi in nici un moment suma totala rezultata din dublul
capitalului bancii si a fondului de rezerva constituit. Suplimentarea unor credite bugetare
aprobate prin Legea bugetului de stat in vederea finantarii unor actiuni si sarcini noi aparute
pe parcursul anului, respectiv pentru inlaturarea efectelor unor calamitati naturale, se
efectueaza pe seama fondului de rezerva bugetara si a fondului de interventie la dispozitia
Guvernului care se utilizeaza pe baza de hotarari ale acestuia.
Avand in vedere abordarile moderne cu privire la Trezoreria Finantelor Publice,
concluzionam faptul ca trezoreria indeplineste cinci functii principale:
       Administrator al banilor publici;
      Intermediar financiar;
      Mandatar al puterii publice;
      Agent al interventiei financiare publice in economie;
      Supraveghetor al marilor echilibre.
1)   Cea mai importanta functie, aceea de „administrator al banilor publici”, consta in ajustarea
resurselor la sarcinile publice, adica echilibrarea intrarilor cu iesirile de fonduri pe ansamblul
circuitului trezoreriei, prin asigurarea securitatii resurselor disponibile pe termen scurt, permitand
confruntarea cu nevoile imprevizibile.
Totodata, aceasta functie presupune existenta unei distinctii intre echilibrul bugetar si echilibrul
trezoreriei. Trezoreria trebuie sa asigure sudura intre secventele fluxurilor bugetare, pe parcursul
anului bugetar, solicitand imprumutul in numele statului. In asemenea situatii, functia de
administrator se prelungeste cu aceea de casier de care se leaga sarcinile contabilitatii si ale
controlului banilor publici. Apelul la imprumuturi obliga trezoreria sa duca, in numele statului, o
politica activa a indatorarii, prin interventia sa pe piata titlurilor de stat, pentru a obtine profit de
pe urma reducerii sau a extinderii costurilor datoriei.
2) Ca „intermediar financiar”, pe de o parte, trezoreria se imprumuta pentru a acoperi un
deficit, iar pe de alta parte, poate acorda imprumuturi pentru a facilita fluxuri de fonduri pentru
imprumutati sau imprumutatori. In acest fel, functia de intermediar al trezoreriei este similara
celei a institutiilor financiar-bancare, putand contribui in numele statului la finantarea sectoarelor
prioritare. In acest context, trebuie retinut ca trezoreria, in tabloul operatiunilor financiare din
contabilitatea nationala, este numele sub care figureaza Statul, considerat in activitatile sale
monetare sau financiare.
3)Ca „mandatar al puterii publice”, trezoreria are numeroase misiuni de autoritate publica in
sectoarele financiar si economic. Astfel, trezoreria reprezinta institutiile financiare care depind
de ea si asupra carora isi exercita influenta sau actioneaza in nume propriu; vegheaza, impreuna
cu Banca Centrala, la buna functionare a institutiilor de credit; este actionar si gestionar al
proprietatii publice, folosind mijloacele de actiune de care dispune statul, ca proprietar, fara a
limita autonomia de gestiune a managerilor acestor intreprinderi si mai ales in sectoarele
concurentiale, poate fi asociata la conducerea institutiilor financiare si economice internationale,
ca Fondul Monetar International, Banca Mondiala, s.a.
4) Trezoreria utilizeaza „mijloace de interventie” foarte diversificate:
     autorizari eliberate pentru realizarea unor activitati de interes national, facilitand accesul la
finantari privilegiate;
     subventionarea totala sau partiala a unor activitati economice;
     acordarea de bonificatii la dobanzi, prin preluarea unei parti din diferenta intre costul resursei
pe piata si rata favorabila acceptata de institutia de credit;
     acordarea de garantii anumitor solicitanti de imprumuturi, in scopul, reducerii resursei;
     asigurarea accesului la resurse financiare al unor intreprinderi sau organisme care apeleaza la
imprumuturi si chiar posibilitatea obtinerii acestor resurse cu o rata mai redusa decat in cazul
solicitarii imprumutului numai in numele propriu al intreprinderii;
     acordarea de avansuri rambursabile pentru anumite prioritati din economie;
     accesul privilegiat al unor organisme sau institutii de refinantare din partea Bancii Centrale,
pentru sprijinirea unor sectoare sau domenii de activitate.
5) Ca „supraveghetor al marilor echilibre”, trezoreria publica este considerata un
serviciu al statului care asigura marile echilibre monetare si financiare ale statului, atat prin
operatiile de casierie, bancare si de contabilitate publica, precum si prin activitatea de tutela de
finantare si de impulsionare in domeniul economic si financiar. Prin operatiunile pe care le
efectueaza, trezoreria finantelor publice indeplineste mai multe functii, si anume:
      Casier al sectorului public, care se ocupa de incasarea veniturilor, efectuarea platilor si
pastrarea disponibilitatilor;
      Realizarea executiei de casa a bugetelor componente ale sistemului, adica a bugetului de stat,
a bugetului asigurarilor sociale de stat, a bugetelor locale, a bugetelor fondurilor speciale, a
celor ale mijloacelor extrabugetare si ale institutiilor autonome reflectate in incasarea
veniturilor provenite de la contribuabili si efectuarea platilor dispuse de ordonatorii de
credite, in limita creditelor bugetare aprobate;
      Efectuarea controlului financiar preventiv asupra incasarii veniturilor, incadrarii cheltuielilor
dispuse de ordonatorii de credite in prevederile legii bugetare;
      Efectuarea operatiunilor de decontare in contul institutiilor publice si pastrarea
disponibilitatilor acestora in urma constituirii mijloacelor extrabugetare si a fondurilor
speciale;
      Atragerea disponibilitatilor din economie (de la institutii financiare, agenti economici,
populatie) prin constituirea de depozite si prin imprumuturi de stat lansate in vederea
asigurarii resurselor financiare pentru restructurarea si retehnologizarea unor sectoare din
economie, acoperirea deficitului bugetar si altele;
      Efectuarea de plasamente financiare ale disponibilitatilor statului existente temporar in
conturile trezoreriei;
      Gestionarea datoriei publice, prin primirea imprumuturilor interne si externe; prin folosirea
acestora potrivit destinatiei prevazute in contracte prin rambursarea creditelor la scadenta si
plata dobanzilor;
      Tinerea evidentei contabile a operatiunilor privind executia de casa a bugetului, pentru
incasari si plati, cu ajutorul conturilor sintetice si analitice desfasurate pe subdiviziunile
clasificatiei bugetare si pe platitori;
      Functionarea normala a sistemului informational contabil privind raportarea rezultatelor
executiei bugetului de stat, a bugetului asigurarilor sociale de stat, a bugetelor locale, a
fondurilor speciale si extrabugetare.
Trezoreriile organizate la nivel de municipiu (sectoare), orase si comune, sunt „unitati
direct functionale” prin care se exercita o parte insemnata a functiilor de baza ale acestora.
In cadrul functiei de casier al sectorului public, trezoreriile asigura:
     incasarea veniturilor din impozite si taxe si alte venituri in numerar de la agentii economici,
institutiile publice si contribuabili;
     eliberarea de numerar la cererea institutiilor publice, din conturile acestora, in vederea
efectuarii de plati prin casieria proprie;
     pastrarea disponibilitatilor.
Functia de control financiar-preventiv se realizeaza:
     asupra incasarii veniturilor prin incadrarea in conturile sintetice si analitice corespunzatoare
clasificatiei bugetare si prin asigurarea evidentei analitice pe platitori;
     asupra incadrarii cheltuielilor dispuse de ordonatorii de credite in prevederile si destinatia
aprobata prin bugetul anual.

Functia de asigurare a contabilitatii sintetice si analitice priveste:

     executia de casa a bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat;
     constituirea si utilizarea mijloacelor extrabugetare si a fondurilor cu destinatie speciala;
Acestea se realizeaza cu ajutorul conturilor sintetice si analitice desfasurate pe
subdiviziunile clasificatiei bugetare si urmaresc in special: intocmirea zilnica si lunara a balantei
de verificare privind operatiunile derulate prin trezorerie si asigurarea lucrarilor de incheiere a
executiei financiare la finele anului, cu intocmirea bilantului contabil anual.
ECHILIBRUL FINANCIAR
Echilibrul general economic este expresia generalizata a echilibrului material al
economiei nationale, a echilibrului fortei de munca si a echilibrului valoric;
Echilibrul financiar reprezinta corelatia existenta intre resursele financiare necesare
economiei pentru indeplinirea obiectivelor si actiunilor prevazute, inclusiv cele pentru
satisfacerea unor nevoi suplimentare.
Echilibrul financiar la nivel macroeconomic poate sa vizeze:
a)   totalitatea resurselor financiare ale societatii si destinatiile acestora;
b)   resursele financiare apartinand unui anumit sector, unei anumite ramuri sau unei unitati
administrativ-teritoriale;
resursele si nevoile unui agent economic sau social;
Din categoria caracteristicilor ce definesc echilibrul financiar fac pate:
     asigurarea echilibrului financiar la nivel macroeconomic;
     sprijinirea in principal pe resurse financiare mobilizate pe plan national prin metode si cai
diferite;
     elaborarea mai multor variante de program, carora le corespund tot atatea variante de balante
financiare, fiecare balanta prezentand o stare de echilibru financiar la un alt nivel decat
precedentele;
     determinarea nivelului optim la care se constituie echilibrul financiar.
Pentru ca statul sa asigure protejarea echilibrului financiar trebuie luate in considerare
urmatoarele aspecte: efectele masurilor de politica economica; efectele masurilor de politica
financiara; efectele masurilor de politica monetara; efectele masurilor de politica valutara.
PENTAGONUL MACROSTABILIZARII – INSTRUMENT DE ANALIZA A
ECHILIBRULUI FINANCIAR
Deficitul bugetar are urmatoarele semnificatii:
     deficit de criza ( statul nu poate sa-si acopere cheltuielile curente se acopera deficitul prin
imprumuturi);
     deficit de dezvoltare (stare care produc resurse in plus, realizate in afara sferei sectorului
public. De exemplu, in sectorul bancar si al populatiei se preconizeaza venituri in plus).
Deficitul se acopera prin:
                  Incasarea de venituri de dimensiuni mai mari decat cele prevazute de legea bugetara;
                  Imprumuturi pe termen mediu si lung prin emisiune de titluri de credit public = datorie
publica;
                  Imprumuturi externe - genereaza datorie publica;
                  Emisiune monetara strict limitata si controlata de catre BNR.

Pentagonul echilibrului
Legenda
rce - rata cresterii reciproce
rs - rata somajului
ri - rata inflatiei;
SBC - deficitul bugetului consolidat in produsul intern brut;
SC - soldul contului curent in produsul intern brut.
 Pentagonul echilibrului este un instrument folosit in SCENARIILE DE REDRESARE
(SR) a capacitatii de plata externe.
Tipuri de scenarii de redresare:
   Scenarii de redresare sustenabile; Scenarii de redresare durabile.
   Asigurarea concordantei dintre parametrii in sensul atingerii obiective (tinte) stabilite /
resurse; asigurarea mentiunii echilibrului macroeconomic pe termen lung.
CUVINTE CHEIE
                  Trezorerie, Trezoreria-casier, Trezoreria-bancher, avansuri ac