1

Alimentaţia câinilor şi a pisicilor

Pisicile sunt animale solitare, iar câinii au spirit social şi de haită. Câinii sunt
animale carnivore, dar pot fi hrăniţi chiar şi cu un regim vegetarian.
Pisicile prelucrează alimentele mecanic la nivelul cavităţii orale, iar după mărunţire
le înghit.
Câinii înghit alimentele fără a le mărunţi în prealabil. Secreţia salivară a glandelor
parotide, sublinguale şi mandibulare este uşor acidă, lipsită de enzime. Este bogată în
mucus cu rol lubrifiant. În stomac are loc digestia proteinelor, iar datorită particularităţilor
anatomice ale cardiei, vomită uşor.
Mucoasa gastrică secretă mucus, HCl şi pepsină. Pepsina este secretată sub formă
de pepsinogen (inactiv), iar activarea se produce sub acţiunea HCl. Stratul de mucus din
stomac are rol protector împotriva HCl şi pepsinei (autodigestia). Secreţia gastrică este
reglată pe cale nervoasă şi umorală. Stimulii vizuali, olfactivi, acustici, corelaţi cu procesul
de hrănire au un rol important în declanşarea secreţiei gastrice. Pe cale umorală intervine
gastrina care stimulează activitatea secretorie a glandelor gastrice. Dacă secreţia gastrică
este în exces, scăderea pH-ului inhibă producerea de gastrină.
Digestia propriu-zisă are loc în intestinul subţire, sub influenţa enzimelor provenite
din secreţia intestinală, pancreas, ficat.
În intestinul gros are loc absorbţia unor electroliţi şi a unei cantităţi mici de apă.
Preferinţele alimentare ale câinilor şi pisicilor fac ca aceste animale să aleagă hrana,
deci trebuie să li se asigure o raţie variată, care nu trebuie să conţină toxine, alimente
alterate sau nu trebuie modificată brusc.
Aparatul digestiv la câine este mai “performant” decât la pisică, iar tubul digestiv
este mai lung. Câinele digeră mai bine carnea crudă (excepţie carnea de porc).
Amidonul crud şi cel preparat nu se digeră bine. Glucidele pot lipsi din dietă,
glucoza putând fi sintetizată din lipide şi proteine. Totuşi, pentru femelele gestante,
glucidele sunt importante.
Atât câinii, cât şi pisicile, nu pot digera cantităţi prea mari de lactoză şi zaharoză,
producându-se diareea. În condiţii normale, glucidele pot acoperi 40-50% din conţinutul
caloric total al raţiei.

Alimente folosite în hrana câinilor şi pisicilor

Carnea şi organele (ţesutul muscular, grăsimea intrafasciculară, fasciile,

tendoanele, vasele de sânge). Carnea slabă crudă are următoarea CC – 20-22% proteină,
70-75% apă, 8-9% grăsime, 1% săruri minerale, 0,01-0,02% Ca, 0,2 –0,3% P.
Organele au practic o valoare nutritivă (VN) asemănătoare în cazul aceluiaşi tip de
organe, chiar de la specii diferite, dar VN diferă foarte mult de la un organ la altul.
Carnea se administrează în stare crudă, tăiată bucăţi, fiind preferată carnea slabă de
cal, vită, iepure, pasăre. Carnea de porc se dă numai preparată.
Carnea congelată se decongelează şi se fierbe (pt. că au loc multiplicări ale
microorganismelor).
Laptele, deşi este preferat de animale, se va da cu atenţie, întrucât produce stări
diareice (conţine lactoză).
Brânzeturile pot fi utilizate, au VN mare şi sunt alimente preferate de către pisici.
 2

Ouăle – gălbenuşul conţine o proteină echilibrată în aminoacizi (a.a.). se folosesc

preparate sau fierte; în stare crudă se administrează doar gălbenuşul, deoarece albuşul
conţine avidină (antibiotina).
Legumele şi fructele – morcovi, fasole, cartofi, salată, diferite fructe. Se
recomandă la toate categoriile de vârstă, mai ales la adulte şi bătrâne.
Grăsimile animale şi vegetale – pt. echilibrarea raţiilor – întră obligatoriu în raţiile
câinilor de spot şi tracţiune (pot ajunge până la 50% din acoperirea energetică a raţiilor).
Alimentele produse la scară industrială: alimente umede, semiumede, uscate.
Alimentele umede – conservele ambalate în cutii metalice sau material plastic.
Conţin: carne, peşte, legume cereale etc. Formulele utilizate în produsele respective trebuie
să asigure cerinţele nutritive, iar administrarea lor se va face conform indicaţiilor de pe
etichetă.
Alimentele semiumede (30-40% SU) – semiconserve. Au termen de valabilitate
mai lung decât precedentele. Se prepară din carne, soia, diverse legume, grăsimi, glucide
etc.
Alimentele uscate – se utilizează cel mai mult. Sunt biscuiţi speciali care constituie
hrana completă. În cazul în care nu acoperă toate cerinţele se specifică pe etichetă şi se va
completa alimentaţia cu cele necesare. Se prepară din carne, peşte, legume, cereale.

Alimentaţia câinilor

Se stabilesc cerinţele de energie – exprimate în kcal EM/kg G metabolică (G0,75)

sau în kcal EM/kg GV.
În medie, necesarul de energie pentru întreţinere este de 138 kcal EM/kg GV,
dar acesta oscilează în funcţie de o serie de factori:
• Temperatura ambiantă – în timpul iernii, necesarul de energie pentru întreţinere se
poate dubla pentru întreţinerea mecanismului de termoreglare;
• Mişcarea şi activitatea fizică voluntară, antrenamentul – duc la majorarea
necesarului de E pentru întreţinere cu 20-60%;
• Sedentarismul – datorat întreţinerii în spaţii mici, lipsei de mişcare – duce la
diminuarea cerinţelor cu 10-20%, altfel se ajunge la obezitate. Există diferenţe de la
o rasă la alta, precum şi de la un individ la altul (diferenţele sunt de ± 20%);
• Vârstă – cu înaintarea în vârstă se reduc şi cerinţele de E pt. întreţinere;

Necesarul de energie pentru gestaţie

Înainte de montă, nivelul energetic este comparabil cu cel pentru întreţinere, la care
se adaugă un supliment de 10-20% pentru stimularea ovulaţiei şi a prolificităţii. În cazul
femelelor supraponderale nu se mai aplică suplimentul. În prima parte a gestaţiei cerinţele
de E sunt aceleaşi cu cele pentru întreţinere; în a doua parte a gestaţiei, când produşii de
concepţie se dezvoltă în proporţie de 75% (zilele 40-55 de gestaţie), se vor suplimenta
cerinţele de E treptat, cu 10-20% faţă de cele pentru întreţinere, valorile maxime
atingându-se în săptămâna a 6-7. în perioada gestaţiei, femelele trebuie să crească în
greutate cu 5-10%.
 3

Cerinţele de energie pentru lactaţie

Lactaţia este cea mai solicitantă perioadă. Producţia de lapte creşte în primele 3
săpt., se menţine la nivel constant până în săpt. a 8-a, după care descreşte rapid. Cantitatea
de lapte produsă de o femelă în timpul alăptării este de 1,5 – 2 ori mai mare decât greutatea
sa. Consumul specific al căţeilor este de 2,7 g lapte pentru 1 g de spor în greutate.
Conţinutul de substanţe nutritive din lapte este de 1200-1350 kcal/kg la căţea, iar la pisică
de 1064-1400 kcal/kg lapte. Laptele de pisică este mai puţin concentrat în SU şi grăsime
comparativ cu cel de la căţea.
Concomitent cu creşterea în greutate a căţeilor, cresc şi cerinţele de substanţe
nutritive:
• În săpt. I – de 1,5 ori faţă de necesarul de întreţinere al căţeilor
• În săpt. II – de 2 ori
• În săpt 3 – de 3 ori

De aceea, căţeaua va fi alimentată cu raţii gustoase, echilibrate în principii nutritivi,

care să stimuleze consumul de furaje şi să contribuie la menţinerea constantă a GV.
Distribuirea raţiei de va face în 3 tainuri.

Necesarul de energie pentru creştere

În primele 3 săptămâni este asigurat doar prin colostrul (important prin valoare
nutritivă şi imunoglobuline) laptele matern. Ritmul de creştere va fi foarte rapid, mai ales
la rasele mari.
De la 4 săptămâni se va face hrănirea suplimentară a căţeilor, distribuită în 4 tainuri
pe zi. De la 6 săptămâni hrănirea se va face cu un singur tip de hrană completă sau cu o
raţie perfect echilibrară şi se va reduce numărul de tainuri până la 2. în plus trebuie făcute
dehelmintizările, vaccinurile etc.
Sunt stabiliţi coeficienţii de multiplicare pentru echivalarea necesarului de creştere.
Valoarea coeficientului = 1,2 – 2 de la înţărcare, când puii pot avea până la 40% din
greutatea adultului.

Pentru câinii de sport sau care sunt folosiţi pentru diverse servicii, cerinţele de E
se stabilesc în funcţie de efortul pe care îl prestează şi se concretizează prin creşterea
valorii energetice fără a se modifica volumul raţiei (altfel se ajunge la supraîncărcare).
La această categorie valoarea energetică a raţiilor este de 5000 kcal EM/kg SU din
raţie.
Faţă de cerinţele pentru întreţinere, necesarul se calculează astfel:
• Pt. câinii de pază – necesarul pentru întreţinere se majorează cu 30%
• Pt. câinii poliţişti şi de grăniceri – majorare cu 100%
• Pt- câinii de sanie – majorare cu 300%

Necesarul de proteină
Depinde de valoare biologică, digestibilitate, gradul de utilizare metabolică a
proteinei. Pentru câini, proteina se calculează astfel:
• 5 g PB/kg G0,75, sau
• 50-57 g PB/1000 kcal EM
 4

Necesarul de proteină pentru gestaţie

În primele două treimi ale gestaţiei necesarul de proteină nu se majorează faţă de
cel pentru întreţinere. În ultima treime a gestaţiei, faţă de cerinţele pentru întreţinere, se va
suplimenta raţia cu 3 g PB/kg G0,75.

Necesarul de proteină pentru lactaţie

Având în vedere conţinutul foarte mare de proteină din lapte (8-9%), coeficientul
de utilizare a proteinei din hrană şi producţia de lapte, se estimează că normele pentru
producţia de lapte sunt cuprinse între 20-30 g PB/kg G0,75 sau 70 g PB/1000 kcal EM.

Necesarul de proteină pentru creştere şi dezvoltare

Necesarul de PB este de 27 g/100 g SU din raţie (adică 27%) până la 3 luni, după
care scade la 20%. Cerinţele faţă de calitatea şi valoarea biologică a proteinei trebuie să se
menţină crescute pentru toată perioada.

Necesarul de proteină pentru câinii de sport şi servicii

Pentru această categorie proteina trebuie să fie perfect echilibrată în a.a. Pelângu un
nivel ridicat (35% din SU a raţiei), proteina se va asigura din surse valoroase: carne macră,
peşte, lapte, a.a. de sinteză – lizină, metionină, arginină). Raţiile vor fi completate cu săruri
minerale, vitamine şi se va asigura raportul optim între proteine, lipide, glucide: 28% -
22% - 40-50%.
Câinii care sunt supuşi efortului fizic foarte mare sau în anumite situaţii speciale,
vor beneficia de o raţie cu 32% proteină, 17 % glucide, 51% lipide. Este important ca raţia
să conţină acidul linoleic în cantitate de 10g/1 kg SU a raţiei.

Structura raţiilor pentru câini

Raţiile pot fi de tip menajer sau de tip industrial.
Raţiile de tip menajer trebuie să conţină: carne, peşte, cereale fierte sau prăjite,
legume proaspete, un complement corector (alcătuit din ulei de soia, de floarea soarelui,
drojdie de bere uscată şi un supliment mineral care trebuie să conţină calciu).

Exemple de raţii

I – carne slabă 43% II – carne grasă 35%

-cereale preparate(orz, pâine, făină de grâu) 25% -cereale preparate 43%
-legume crude sau preparate 25% -legume crude sau preparate 15%
-complement corector 7% -complement corector 7%
III – carne slabă 45%
-cereale preparate 25%
-legume crude sau preparate 20%
-complement corector 10%
 5

Alimentaţia pisicilor

Pisica are digestia şi metabolismul adaptate pentru alimentaţia preponderent

carnată, hiperproteică, bogată în a.a. şi acizi graşi esenţiali (linoleic, linolenic, arahidonic).

Necesarul de energie

Pentru întreţinere – este mai redus decât la câine, respectiv 110 kcal EM/kg G0,75.
Acest necesar este relativ constant datorită comportamentului şi modului de viaţă al
pisicilor. Concentraţia energetică este mai mare decât la câine – 4000 kcal EM/kg SU a
raţiei.
Stabilirea cerinţelor de E exprimate în kcal EM/ kg G0,75 este mai precisă decât în
exprimarea kcal EM/kg GV.
Diferenţele în ceea ce priveşte necesarul de E pentru întreţinere între pisicile adulte
din rare diferite variază foarte puţin.

Pentru gestaţie – în prima parte a gestaţiei nu este necesară suplimentarea energiei

faţă de necesarul pentru întreţinere, dar în ultima parte cerinţele se vor suplimenta cu 30-
50% faţă de cele pentru întreţinerea funcţiilor vitale, întrucât produşii de concepţie se
dezvoltă foarte mult şi se realizează şi rezervele pentru lactaţie.
În perioada de gestaţie se vor asigura 100 kcal EM/kg GV.

Pentru lactaţie
Pentru 1 kg de lapte sunt necesare 1060-1400 kcal EM. Lactaţia durează 6-8
săptămâni, iar producţia de lapte scade semnificativ din a 4-a săptămână.
Necesarul de E pentru lactaţie se consideră a fi 299 kcal EM/kg GV/zi.

Pentru creştere. Pisica fată 2-3 pui. Ochii pisoilor se deschid doar la 10 zile de
viaţă, creşterea este foarte intensă, iar înţărcarea se face la 7-8 săptămâni, la GV = 350 g.
Hrana pisoilor trebuie să aibă o concentraţie energetică de 3 ori mai mare decât cea
pentru pisicile adulte. Necesarul de E este de 260 kcal EM/kg GV/zi faţă de 70-90 kcal
EM/kg GV la pisicile adulte.
Alimentele preparate trebuie să fie gustoase, atractive pentru pui, consumate cu
plăcere.
Pe parcursul creşterii de la 0,4 – 4 kg, necesarul de E se reduce de la 260 la 130
kcal EM/kg GV şi, în final, la 80 kcal EM/kg GV.

Cerinţele de proteină
Sunt foarte mari, atât pentru cantitate, cât şi pentru valoarea biologică.
Se apreciază la 10 g PB/kg G0,75.
Proteina din raţie trebuie să fie de foarte bună calitate, să aibă a.a. esenţiali
(arginina, taurina). Arginina trebuie să fie în proporţie de 1% din SU a raţiei. Chiar şi pe
perioade scurte de timp, carenţa în arginină duce la intoxicaţii amoniacale (comă, moarte),
rolul argininei fiind de a cataliza detoxifierea în cazul amoniacului. Taurina, împreună cu
colina, formează acidul taurocolic care este prezent în secreţia biliară; taurina şi a.a. cu sulf
(metionina, cisteina) sunt foarte importanţi pentru pisică. Carenţa de taurină determină
 6

degenerescenţa retinei, influenţează funcţia bulbului olfactiv, funcţia bilei şi a cerebelului,

ducând şi la boala degenerativă a muşchiului cardiac. Cu excepţia laptelui de vacă, toate
celelalte alimente sunt bogate în taurină.

Necesarul de proteină pentru gestaţie – în ultima treime a gestaţie se va

suplimenta proteina cu 50%, respectiv cerinţele sunt de 15 g PB/kg G0,75.
Necesarul de proteină pentru lactaţie – 240 PB/kg SU (24%)
Necesarul de proteină pentru creştere – 30% PB, iar calitatea proteinei este
deosebit de importantă, aceasta trebuind să fie echilibrată în toţi a.a. esenţiali

Într-un kg SU din raţie trebuie să fie 90 g grăsime, din care 5 g acid linoleic.
Raţiile trebuie să fie echilibrate în săruri minerale: Ca, P, Mg, Co, K, Na, I, Se, Mn,
Zn şi vitaminele A, D, E, B1,2,6, 12, PP, acid pantotenic, acid folic, biotină, colină.
Raţiile menajere trebuie să conţină carne, peşte, legume, cereale şi un complement
corector (ulei, drojdie, SM, vitamine)
Exemple de raţii

I – peşte slab 50% II – carne slabă 60%

-orez preparat 24% -cereale preparate 15%
-legume crude 20% -legume crude 17%
-complement corector 6% - complement corector 8%
III – carne slabă 50% IV – peşte slab 55%
-orez preparat 20% -orez preparat 23%
-legume crude 20% -legume crude 15%
-complement corector 10% -complement corector 7%

Alimentaţia chinchillelor

Chinchilla este un animal erbivor, cu un aparat digestiv relativ voluminos. În

condiţiile unei alimentaţii sărace sau lipsite de furaje fibroase, uzura dinţilor are de suferit,
fiind inegală sau incompletă, fapt care are influenţe negative asupra procesului de
prehensiune, masticaţie digestie şi asimilaţie. Un al inconvenient este reprezentat de
depunerea resturilor alimentare sub limbă, între dinţi, în pungile mandibulare – inflamaţii,
jenă în masticaţie (trebuie înlăturate resturile cu o pensetă şi tratate leziunile).
Stomacul este unicompartimentat, intestinul subţire prezintă numeroase vilozităţi,
iar cecumul este cel mai dezvoltat segment al tubului digestiv.

Valoarea nutritivă a furajelor care intră în raţia chinchillelor se exprimă în EM, mai
rar în ED şi EN; în PB sau PBD, macroelemente, microelemente, vitamine.

Furaje folosite în alimentaţia chinchillelor:

– suculente – masa verde, salata
– rădăcinoase – morcovi, tuberculi de cartofi
 7

– concentrate – boabe de porumb, orz, mazăre, soia

– concentrate industriale – de origine microorganică (drojdia de bere, drojdia
furajeră), proteice vegetale (şroturi de soia, de floarea soarelui), făinuri
proteice de origine animală (de carne, peşte), laptele praf degresat
– grăsime de origine vegetală, animală
– ouă fără coajă
– săruri minerale, vitamine
în hrana chinchillelor se pot administra nutreţuri granulate complexe, preparate
după diferite reţete, nutreţuri care acoperă toate cerinţele nutritive ale acestei specii.
Furajul granulat se administrează la discreţie.
Introducerea unui nou sortiment de furaje se va face treptat, în amestec cu celelalte
nutreţuri.
Normele de hrană sunt diferite în funcţie de rasă, producţie, starea fiziologică,
greutatea corporală.
Cerinţele de substanţe nutritive sunt mai ales pentru dezvoltarea producţiei piloase.
În prima perioadă a vieţii, creşterea părului este controlată de hormonul hipofizar,
iar după aceasta este dependentă de fotoperiodism, metabolismul bazal. Nivelul raţiilor se
stabileşte în funcţie de starea de întreţinere şi perioada fiziologică specifică. Pentru
femelele de reproducţie, nivelul raţiilor se stabileşte în funcţie de ciclul de reproducţie –
pentru perioada de repaus, de gestaţie şi de lactaţie.
Perioada de repaus durează cca 8 luni interval care cuprinde şi faza de năpârlire
(vara), schimbarea părului şi formarea blănii de iarnă.
În perioada august-decembrie, printr-o alimentaţie echilibrată şi mai abundentă se
asigură creşterea masei corporale a femelei adulte cu 25-30% faţă de luna iulie, aceasta
constituind indicii corespunzători pentru reproducţie şi calitatea blănii de iarnă.
Perioada de gestaţie impune asigurarea unor raţii cu nivel proteic şi vitamino-
mineral ridicat pentru dezvoltarea produşilor de concepţie şi realizarea rezervelor pentru
perioada de lactaţie.
Perioada de lactaţie – comparativ cu perioada de repaus, în primele 3-4 săptămâni
de la parturiţie, trebuie să se asigure un nivel nutritiv al raţiei de 3-3,5 ori mai ridicat.
Raţiile trebuie să fie puţin voluminoase, uşor digerabile, conţinând proteină cu valoare
biologică ridicată
Perioada de creştere. Puii şi tineretul se vor hrăni diferenţiat. Din ziua a 15-a până
la înţărcare se introduc suplimente faţă de laptele preluat prin supt – masă verde, o cantitate
mică de iaurt, morcovi felii subţiri.
Tineretul înţărcat are un interval de 2-4 luni cu un ritm de creştere foarte intens.
După perioada de năpârlire (iulie-august), are loc creşterea părului şi depunerea rezervelor
pentru iarnă.
Reproducătorii masculi se hrănesc diferenţiat, în funcţie de masa corporală,
perioada specifică (repaus, pregătire pentru montă, montă, perioada de năpârlire, de
refacere a blănii).

Deficienţele alimentare, atât cantitative cât şi calitative ( atenţie deosebită la a.a.

limitanţi – metionină, cisteină, lizină, triptofan, izoleucină) se repercutează negativ asupra
sănătăţii şi calităţii blăniţelor.
 8

Cerinţe ale chinchillelor:

– proteină – adulţi 15-16%, pui şi tineret 16-18%
– lipide – 2-3%; trebuie să existe raportul de 1:1 între grăsimile saturate şi
cele nesaturate
– celuloză – 5-8% pentru pui, 10-12% pentru tineret, maxim 20% pentru
adulţi
– substanţe minerale – raportul Ca:P = 1:5, Fe
– vitamine: A, D, E, B1, 2, 6, K

Alimentaţia nurcilor

Este costisitoare deoarece utilizează alimente cu proteine valoroase, dar şi grăsimi

şi hidraţi de carbon cu valoare mare.
Un rol foarte important îl are gustul, pregătirea amestecurilor, caracteristicile
organoleptice necorespunzătoare putând să conducă la stări de subnutriţie chiar în
condiţiile unei furajări considerate corespunzătoare.

În alimentaţia nurcilor intră:

– carnea crudă, ficatul, confiscatele de la abatoare – asigură 50-60% din valoarea
nutritivă a raţiei. În crescătoriile specializate, 30-50% din cerinţele de proteină sunt
asigurate prin făinurile de origine animală (de carne, sânge, peşte etc.). obişnuirea nurcilor
cu consumul acestor furaje trebuie să se facă pe o perioadă de 5-6 zile.
– laptele şi ficatul crud se administrează ca suplimente puilor şi femelelor în perioada
de lactaţie.
– În completare raţii se administrează 2-5% drojdie furajeră, 25% furaje de origine
vegetală (şroturi, mazăre, tărâţe de grâu – prelucrate).

Nutriţia nurcilor în perioada de repaus sexual

La femele, această perioadă este între lunile iunie şi ianuarie (în iunie are loc
înţărcarea puilor, iar în ianuarie începe pregătirea pentru montă).
La masculi, această perioadă este între aprilie şi decembrie (aprilie = sfârşitul
împerecherilor şi decembrie = pregătirea pentru montă).
Femelele au greutatea medie între 1 –1,5 kg, iar masculii între 1,9-2,5 kg. Sporul
cel mai important se înregistrează în perioada septembrie – octombrie: 2,5-3 g/zi pentru
femele şi 3-4 g/zi pentru masculi.
Necesarul unei nurci adulte în perioada de repaus:
– de energie = 170 kcal EM/kg GV
– de proteină = 9,2 g PD/100 g EM sau 25 g PD/zi
Valoarea biologică a proteinei se referă la conţinutul în a.a. esenţiali: metionină,
cisteină, triptofan, lizină, triptofan, izoleucină, histidină. Acestora li se va acorda o atenţie
deosebită în lunile iunie-noiembrie, perioadă în care se formează învelişul pilos. Scăderea
triptofanului şi cisteinei din raţie se poate produce în cazul folosirii unor produse bogate în
colagen, iar a lizinei şi metioninei în urma prelucrării termice a hranei.
Normele de furajare pentru grăsimi sunt aceleaşi ca şi pentru tineret, cu precizarea
că necesarul de acizi graşi nesaturaţi este mai scăzut, 0,5% din SU a furajului. În perioada
 9

de iarnă se va avea în vedere să nu se reducă conţinutul în grăsimi pentru că influenţează

negativ funcţia de reproducere.
Cerinţele de hidraţi de carbon sunt de 3,5-4 g/100 kcal EM, adică 15-25% din EM
a raţei se va asigura prin aceştia. O creştere la 30% influenţează necorespunzător
dezvoltarea corporală.
Dintre vitamine, cele din complexul B sunt cele mai importante pentru toate
categoriile de vârstă. Carenţa în vitamine B generează o patologie greu de diagnosticat şi
de încadrat, confundându-se foarte uşor cu alte boli. Hipo- sau avitaminoza B1 apare în
cazul hrănirii nurcilor şi vulpilor cu peşte care conţine tiaminaze (apar tulburări de
reproducţie, semne nervoase, deprecieri ale părului). Carenţa de B6 determină tulburări de
reproducţie, deprecierea blănurilor, influenţează negativ dezvoltarea). Avidina din albuşul
de ou determină scăderea în greutate şi tulburări de reproducţie, fenomene care pot apărea
şi în urma hrănirii cu carne provenită de la păsările cu diateză exsudativă.

Hrănirea nurcilor în perioada de pregătire pentru montă şi în perioada

împerecherilor
Această perioadă se derulează în intervalul ianuarie-martie. Hrănirea în acest
interval este foarte importantă pentru prolificitate şi dezvoltarea produsului de concepţie.
Hrana se va distribui în 2 tainuri, iar dacă animalele sunt foarte slăbite sau
temperatura ambiantă este scăzută, chiar în 3 tainuri.
În luna martie, când apetitul este diminuat şi când are loc împerecherea, se va
distribui un singur tain pe zi.
În această perioadă, nivelul energetic al raţiilor la fi de 175 kcal EM/animal/zi şi se
va suplimenta cu 4-4,5 g grăsimi. Nivelul proteic ca fi de 10-11 g PB/100 kcal EM.
În timpul perioadei de montă, animalele pierd cca 25-30% din greutatea corporală.
Trebuie evitată administrarea de furaje bogate în grăsimi libere şi uleiuri vegetale.
Dacă totuşi acestea vor fi folosite, se va ridica nivelul de vitamină E până la 10-20 mg
tocoferol/kg GV.
Conţinutul în glucide va creşte la 5-5,5 g/100 kcal EM.
În cazul unei temperaturi foarte scăzute, hrana va fi încălzită la o To mai ridicată de
10oC. De asemenea va fi încălzită şi apa, care se va administra de 4 ori pe zi.

Nutriţia nurcilor gestante

După 2-3 zile de la montă, apetitul femelelor revine la normal şi îşi vor reface
treptat greutatea.
Femelele sterile se recunosc prin sporuri în greutate mai mari.
Începutul gestaţiei se consideră a fi ultima decadă a lui martie. Din acest moment,
până pe 10-15 aprilie se va creşte nivelul raţiei pentru a se reface greutatea iniţială. Astfel,
între 20 martie – 15 aprilie, conţinutul caloric va fi de 230-280 kcal EM/kg GV, apoi scade
treptat la 180, iar cu două săptămâni înaintea fătării cantitatea de hrană se va reduce cu 20-
30%.
În raţie vor intra furaje bogate în proteine: ficat, carne macră, peşte, brânză de vaci,
sânge. Compoziţia raţiei va fi: 50% proteine, 36,5% grăsimi, 13,5% glucide. Dintre
sărurile minerale, Ca şi P sunt mai importante. Acestea se asigură prin introducerea în raţie
a 25-30 g deşeuri de peşte (oase) sau a 5-6 g pastă de oase sau a 1,5-2 g de făină de oase.
 10

Surse de vitamine: cea mai importantă pentru complexul B – ficatul, apoi drojdia
furajeră şi furajele verzi. Vitaminele A, E, C, K pot fi asigurate prin verdeţuri de seră,
urzici opărite sau alte nutreţuri verzi.
Se mai poate administra laptele, zara, laptele praf.
Se vor evita furajele conservate chimic, cele depozitate timp îndelungat, cele
îngheţate şi cele murdare.
La sfârşitul gestaţiei se va asigura o raţie cu volum mic, administrată în 2 tainuri,
iar la ultimele tainuri, raţia se va reduce la jumătate.
Apa se va asigura la discreţie. Insuficienţa apei conduce la fetofagie.

Nutriţia femelelor lactante

La această categorie, amestecul furajer trebuie să aibă un volum mic, dar să conţină
toate substanţele nutritive şi să aibă un grad mare de digestibilitate.
Puii de nurcă au la fătare 7-12 g, iar la 30 de zile masculii au 200 g, iar femelele
100 g.
După 30 de zile de lactaţie, femelele au tendinţa de slăbire, iar la unele apare
epuizarea de lactaţie. Din aceste motive, alimentaţia nurcilor în a doua perioadă a lactaţiei
prezintă cea mai mare importanţă. Raţia se va înlocui pe decade, necesarul de nutrienţi
crescând odată cu vârsta puilor. Se vor include în amestec furaje cu valoare biologică
mare: lapte, brânză de vaci, deşeuri le la fabricile de brânzeturi.
În mai se reduce conţinutul de proteină la 9-10 g/100 kcal EM şi va creşte cantitatea
de grăsime din raţie. Ridicarea valorii energetice a raţiei are ca scop reducerea cazurilor de
canibalism între puii de nurcă.
Nivelul glucidelor trebuie să scadă sub 12-13% din valoarea calorică totală a
substanţelor nutritive.
Hrana suplimentară a puilor se va administra în stare semifluidă. În cazuri deosebite
se va adăuga în adăpători o soluţie de glucoză, lapte şi vitamine, începând de la 4-7 zile.
Furajarea suplimentară a puilor este obligatorie la femelele cu mai mult de 5 pui, iar la
celelalte începând cu a cincea săptămână de lactaţie, când se instalează epuizarea.
Amestecurile furajere se vor administra la 10oC. O temperatură mai redusă, sau
administrarea de furaje congelate duc la apariţia tulburărilor digestive.
Furajarea se va face în două tainuri, iar în zilele friguroase în trei tainuri, încălzite
o
la 20 C. Apa proaspătă va fi la discreţie.

Alimentaţia tineretului de nurcă – se va organiza în două perioade:

1.Perioada iunie-septembrie.
În primele luni de viaţă ritmul de creştere este deosebit de intens: la 2 luni au 40%
din greutatea adultului, iar la 4 luni 80%.
Creşterea în lungime este importantă pentru calitatea blănii; până în septembrie
ajunge la 96% din lungimea adultului.
În primele două săptămâni de la înţărcare, puii vor fi repartizaţi câte 4-6 fraţi într-o
cuşcă, apoi câte 2 sau 1 în cuşcă.
Înţărcarea se produce la vârsta de 35-40 zile în cazul femelelor cu predispoziţie
pentru epuizare, rămânând pentru alăptare încă 5-10 zile doar 2-3 pui mai slab dezvoltaţi.
 11

Greutatea finală la care trebuie să ajungă tineretul la vârsta de 7 luni este de:
– pentru tineretul destinat sacrificării: femele 1,15 kg, masculi 2,15 kg
– pentru tineretul de reproducţie: femele 1,5-1,7 kg, masculi 2,5-2,7 kg (deci este
necesară suplimentarea valorii energetice a furajului, comparativ cu cealaltă categorie.
Se va sigura:
– pentru prima ½ a lunii iulie – 150 kcal EM/kg GV
– pentru a doua ½ la lunii iulie – 170 kcal EM/kg GV
– pentru intervalul august-septembrie – 170-175 kcal EM/kg GV
Sporul mediu zilnic în perioada iulie-octombrie este de cca 8 g.
Nivelul proteic va fi între 6,8-9,2 g PD/100 kcal EM. La început necesarul de
proteină este de 8-9 g, iar apoi scade la 7-8 g/100 kcal EM.
Se recomandă ca în amestecul furajer să se introducă furaje proteice complete,
metionină şi alţi a.a. de sinteză, acest supliment fiind necesar în ultimele săptămâni înainte
de sacrificare.
Conţinutul în grăsimi va fi de 5-5,5 g/100 kcal EM. Nu se va include în hrană
grăsimea de porc care determină creşterea nearmonioasă. Uleiurile vegetale proaspete
determină creşterea calităţii blănurilor. Grăsimile vor fi stabilizate prin adăugare de
antioxidanţi (5-7 mg tocoferol/animal/zi).
Glucidele – 6-8 mg/100 kcal EM – se asigură prin fulgi de grăunţe.
Vitaminele B se asigură prin drojdia furajeră – 2-3 g.
Pentru Ca şi P – făina de oase, pasta de oase etc.
În intervalul iulie-august se vor administra 2 tainuri pe zi, iar în septembrie 1 singur
tain.
În a doua jumătate a lui august are loc trierea tineretului (pt. reproducţie sau
sacrificare).

2. Perioada a II-a
Cele două perioade sunt delimitate de luna septembrie, lună critică pentru că începe
formarea blănii de iarnă: în septembrie creşte spicul, iar în octombrie creşte puful. O
malnutriţie în perioada de debut a creşterii părului conduce la defecte grave ale blănurilor.
Până în luna octombrie, tineretul este hrănit cu aceeaşi raţie din perioada anterioară,
diferenţierea hrănirii în funcţie de destinaţie făcându-se din această lună.
Proteina este elementul esenţial şi se asigură cu:
– făină de peşte – 10-15 g/100 kcal EM
– drojdie furajeră – 5-6 g/100 kcal EM
– şroturi de soia şi floarea soarelui – 8 g/100 kcal EM
 12

Alimentaţia vulpilor

În alimentaţia lor intră:

– în proporţie de 60-70% din raţie: furajele bogate în proteine (carnea crudă
proaspătă, peştele, confiscatele de la abatoarele de păsări, de la industrializarea peştelui
– în proporţie de 10-15% din raţie la pui şi femelele în lactaţie: laptele, brânza
proaspătă dulce
– în proporţie de 15-25% din raţie: furajele concentrate măcinate (cereale, tărâţe de
grâu, şroturi)
– în proporţie de 2-4% din raţie: drojdia furajeră
– în proporţie de 2-3% din raţie: furajele suculente (morcovi, cartofi, masă verde)
– în proporţie de 1% din raţie: premixuri vitamino-minerale
Furajele se administrează mărunţite şi se amestecă în următoarea succesiune: se
introduc în malaxor produsele din carne şi peşte mărunţite peste care se adaugă produsele
cerealiere fierte în prealabil. Se lasă să se răcească şi apoi se adaugă furajele bogate în
vitamine (drojdia furajeră, ficatul, premixurile).
Normele de hrană pentru vulpi, raportate la 1 kg mc reprezintă cca 50% din
normele de hrană pentru nurci.
Nivelul nutritiv al raţiilor se va stabili pe baza conţinutului real în substanţe
nutritive al furajelor, stării de întreţinere a animalelor, stării fiziologice. Trebuie luat în
considerare că la vulpi apetitul este în general mai redus, chiar dacă se prepară hrană cu
calităţi gustative deosebite.
În hrana vulpilor polare peştele trebuie să reprezinte 60-80% din raţie.
Raţiile se stabilesc pentru perioada de repaus, de pregătire pentru montă, de montă,
gestaţie, lactaţie şi pentru tineret.
În perioada de repaus raţia va avea următoarea caloricitate: din proteine 43% din
EM, din grăsimi 37% şi din glucide 20% din EM. În acest interval conţinutul de proteină
va fi mai scăzut şi va creşte conţinutul de hidraţi de carbon prin cereale, cartofi, legume.
Administrarea hranei se va face într-un singur tain, excepţie făcând sezonul rece sau cazul
animalelor cu stare slabă de întreţinere (2 tainuri).
În sezonul de montă apetitul este mult diminuat, deci se vor îmbunătăţi calităţile
gustative ale hranei prin includerea de ouă, muşchi, peşte, făină de ovăz cernută, legume
proaspete, vitamine (ulei de peşte, drojdie, ficat proaspăt, premixuri vitamino-minerale).
În timpul gestaţiei animalele sunt mai liniştite şi consumă hrana mai bine (durata
gestaţiei = 5 luni). În perioada a doua a gestaţiei (din săptămâna a 4-a până la fătare)
apetitul femelelor se reduce, iar cu săptămână înainte de fătare se va reduce cantitatea de
hrană.
Vulpile polare, având o prolificitate mai mare decât cele argintii, vor fi hrănite cu o
cantitate mai mare decât acestea din urmă.
Se va administra în această perioadă carne macră, 5 g ficat/100 kcal EM, legume,
verdeţuri, lapte, la vulpile polare şi peşte.
Se vor evita furajele alterate, de proastă calitate, contaminate.
Se va asigura necesarul de vitamine: A, B, E, K.
În perioada de alăptare, faţă de perioada de repaus se va asigura de 3-3,5 ori mai
multă energie şi proteină. Aceste cerinţe se vor asigura prin creşterea conţinutului în carne,
brânză proaspătă pentru stimularea lactaţiei. Hrana se va administra în 2 tainuri pe zi.
 13

Începând cu ziua 20-25 se va face şi hrănirea suplimentară a puilor cu un amestec

semilichid care conţine: carne, ficat, peşte, lapte, legume. Treptat se va trece la regimul
practicat la femele. Puii se înţarcă la 45 de zile şi sunt trecuţi la tineret.
Alimentaţia tineretului se va face diferenţiat în funcţie de destinaţia sa: pentru
blănuri sau pentru reproducţie.
Începând de la vârsta de 6-7 luni scade cantitatea de energie şi se menţine cea de
proteină. Tineretul de vulpe are nevoie de o cantitate mare de proteină atât pentru
realizarea greutăţii, cât şi pentru calitatea blănii. Valorifică bine furajele de origine
vegetală – şroturile de soia şi de floarea soarelui.
Tineretului de vulpe argintie destinat producţiei de blănuri i se va reduce cantitatea
de furaje începând cu luna septembrie, iar din octombrie cu 20% pentru a preveni creşterea
spicului înainte de maturarea pufului.
La vârsta de 4 luni, tineretul de vulpe argintie are 66% din G adultului, iar cel de
vulpe polară 71%; lungimea este de 90% din cea a adultului.
Tineretul destinat sacrificării, în perioada octombrie-noiembrie se va furaja cu raţii
bogate în glucide şi mai sărace în proteine. În perioada friguroasă se reduce cantitatea de
legume şi cartofi şi creşte cantitatea de seu de bovine.

Alimentaţia dihorului alb

În alimentaţia acestei specii vor intra: produse şi subproduse de abator şi carnea de

calitate. Acestea se toacă şi se amestecă cu alte sortimente.
Nu se administrează produse şi subproduse de la abatoarele de porci datorită
conţinutului mare în grăsime. Se utilizează sângele proaspăt în proporţie de 10% din raţie
(influenţează luciul şi culoarea firelor de păr).
Se poate folosi peştele oceanic şi cel de apă dulce în stare proaspătă dacă este bine
sortat (pentru a se evita speciile care conţin antivitamina B 1) sau fiert. Se mai utilizează
ouăle limpezi sau pasta de ouă pentru tineret şi femelele care alăptează. Se includ laptele şi
brânza proaspătă în proporţie de 5-10% din raţie (atenţie deosebită la TBC care se
transmite prin produsele nefierte, dihorul fiind foarte sensibil).
Dintre furajele vegetale sunt utilizate: tărâţele, uruielile de orz, grâu, şroturile.
Pentru asigurarea vitaminelor se folosesc: uleiul de peşte, drojdia de bere,
premixurile vitamino-minerale (1%), masa verde.
Se va diferenţia furajarea în funcţie de starea fiziologică: perioada de pregătire
pentru montă, montă, gestaţie, alăptare, categoria de vârstă.
Furajul se va administra sub formă de pastă, în cantitate de 240-300 g/zi.