Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu-Jiu

Facultatea de Ș tiințe Economice

Specializarea Managementul dezvoltă rii afacerii

Diagnosticarea stării de performanţă a firmei.

Student :Iliesi Otilia Ionela

 Diagnosticul financiar constă într-un ansamblu de instrumente şi metode care permit
aprecierea situaţiei financiare şi a performanţelor unei întreprinderi.

Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situaţia financiară a întreprinderii. Pe baza

acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menţinere şi dezvoltare în mediul
specific economiei locale.

În sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informaţii

financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât şi celor interesaţi din afara acesteia.

Când problema diagnosticului este pusă din interiorul întreprinderii (diagnostic

financiar intern) utilizatorii pot fi conducătorii, acţionarii actuali sau salariaţii. Obiectivul urmărit
în acest caz este de a detecta eventuale situaţii de dezechilibru financiar şi de a adopta noi decizii
de gestionare a întreprinderii. Aceste decizii se bazează pe identificarea originii şi cauzelor
dezechilibrelor, pe de o parte, iar pe de altă parte, pe stabilirea măsurilor de remediere a
dezechilibrelor.

Când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar extern)
utilizatorii pot fi analiştii financiari, acţionarii potenţiali, organisme bancare şi financiare sau
chiar statul. Obiectivul urmărit este capacitatea financiară a întreprinderii de a genera profit,
capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea şi
solvabilitatea întreprinderii), precum şi valoarea întreprinderii.
 De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie
pentru acordarea de credite întreprinderilor (în special băncile), fie pentru luarea deciziilor de
pătrundere în capitalul unei întreprinderi (acţionari potenţiali sau alte întreprinderi).

Atât analiza pe plan intern cât şi cea externă au ca obiectiv aprecierea performanţelor
întreprinderii şi a riscurilor la care aceasta este pusă şi urmăresc: analiza rentabilităţii; analiza
riscului şi analiza valorii întreprinderii.

De obicei, diagnosticul este efectuat numai în caz de grave dificultăţi sau când cineva
cere o astfel de lucrare. Independent de rezultatele înregistrate de întreprindere sau de
desfăşurarea evenimentelor, elaborarea unui diagnostic financiar trebuie să aibă loc periodic.

Diagnosticul financiar identifică factorii favorabili si nefavorabili care vor afecta

activitatea viitoare a întreprinderii.

De cele mai multe ori informaţiile diagnosticului financiar trebuie completate cu

informaţii referitoare la mediul extern al întreprinderii (starea economiei, a sectorului de
activitate), informaţii referitoare la potenţialul tehnic şi uman, potenţial comercial şi juridic,
managementul întreprinderii (informaţii dependente de întreprinderi). Toate aceste elemente
influenţează performanţele financiare ale întreprinderii determinând, în final, competitivitatea
acesteia.

Folosind metode şi tehnici specifice, diagnosticul financiar permite aprecierea situaţiei

financiare trecută şi actuală, pe baza informaţiilor furnizate pentru luarea deciziilor de către
conducere acesta vizează viitorul.
 Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare, procedează în acelaşi mod,
având câteva obiective generale:

 Evidenţierea disfuncţionalităţilor sau elementelor nefavorabile în situaţia financiară şi a

performanţelor întreprinderii;
 Identificarea cauzelor dificultăţilor prezente sau viitoare ale întreprinderii;
 Prezentarea perspectivelor de evoluţie a întreprinderii şi propunerea unor acţiuni de
întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situaţiei.

Diagnosticul financiar presupune aşa dar unele judecăţi asupra sănătăţii financiare a
întreprinderii, punctele forte şi punctele slabe ale gestiunii financiare, prin care se pot
aprecia riscurile trecute, prezente şi viitoare ce decurg din situaţia financiară şi soluţiile
pentru diminuarea riscurilor şi îmbunătăţirea rezultatelor.

Astfel, diagnosticul financiar necesar managerului vizează răspunsul la patru întrebări

esenţiale privind următoarele aspecte:

1) Creşterea: Cum s-a desfăşurat activitatea întreprinderii în perioada examinată şi care a fost
ritmul creşterii acesteia în raport cu ritmul sectorului?

2) Rentabilitatea: Dacă rezultatele obţinute sunt pe măsura mijloacelor folosite şi dacă

creşterea a fost însoţită de o rentabilitate suficientă. ?

3) Echilibrul: Care este structura financiară a întreprinderii şi dacă aceasta este echilibrată, în
contextul raportului între masele de capitaluri pentru un suprt financiar convenabil?

4) Riscurile: Care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de vulnerabilitate şi dacă există
un risc de faliment crescut sau nu?. Dacă se urmăreşte creşterea, se verifică dacă întreprinderea
are suficiente resurse pentru investiţii şi un necesar de fond de rulment pentru activitatea curentă
fără riscul de a dezechilibra structurile financiare.
Analiza financiară condusă în vederea elaborării diagnosticului financiar parcurge mai
multe etape succesive complementare:

I. Analiza creşterii întreprinderii

II. Analiza rentabilităţii

III. Echilibrul structurilor şi strategia financiară

IV. Aprecierea şi evaluarea riscurilor

V. Sinteza diagnosticului financiar: punctele forte şi punctele slabe.

I. Analiza creşterii întreprinderii

În această etapă se caută mai întâi să se auditeze funcţiunea de exploatare a întreprinderii,

independent de funcţiunea financiară, în trei timpi succesivi:

1) Evoluţia activităţii: cifra de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea adăugată, marja

comercială şi a elementelor componente, cu următoarele precizări:

a) O creştere mai mare a producţiei exerciţiului comparativ cu cifra de afaceri reflectă un

transfer de dificultăţi asupra exerciţiilor următoare (stocuri costisitoare şi generatoare de
depreciere);

b) Producţia imobilizată ascunde adesea o sub-activitate, supra-evaluarea ei dă o imagine

eronată asupra rezultatului.

2) Mijloacele puse în operă: personalul; capitalul economic.

3) Rezultatele obţinute: Excedentul brut al exploatării, rezultatul exploatării, rezultatul curent,
rezultatul brut şi net al exerciţiului.

II. Analiza rentabilităţii

Examinarea rezultatelor în sine nu este suficientă; numai din confruntarea rezultatelor cu

mijloacele utilizate rezultă rentabilitatea pe baza căreia se poate aprecia eficienţa şi
competitivitatea exploatării şi a altor funcţiuni:

1) Marjele brute şi nete de rentabilitate;

2) Ratele de rentabilitate economică şi financiară.

III. Echilibrul structurilor şi strategia financiară

Creşterea este o sursă de dezechilibre; fluxurile de operaţiuni se vor acumula în timpul

diferitelor cicluri care caracterizează viaţa întreprinderii, iar acumularea de fluxuri se efectuează
mai mult sau mai puţin armonios, ceea ce impune aprecierea nivelului echilibrului financiar:

1) Analiza capitalului angajat şi efectul de levier;

2) Determinarea independenţei financiare;

3) Acoperirea capitalurilor investite;

4) Determinarea trezoreriei disponibile pentru investiţii, finanţarea investiţiilor

IV. Aprecierea şi evaluarea riscurilor Natura creşterii întreprinderii, nivelul rentabilităţii,

dezechilibrele acumulate produc un ansamblu de riscuri, dintre care, unele anunţă falimentul iar
altele, fragilitatea întreprinderii, ceea ce impune următoarele analize:

1) Analiza riscului economic;

2) Analiza riscului financiar;

3) Analiza riscului de faliment.

V. Sinteza diagnosticului financiar: punctele forte şi punctele slabe.

CONCLUZII

În concluzie, diagnosticul financiar este instrumentul analizei financiare orientate

spre utilizatori care vizează măsurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi a
riscurilor, aprecierea condiţiilor de realizare a echilibrelor financiare şi a gradului
de autonomie, pe baza lui urmând decizii majore: întreprinderea îşi întrerupe
activitatea, îşi redefineşte strategia sau politica pe termen scurt.

Un bun diagnostic financiar permite o mai bună alocare a resurselor, pe baza lui
i se poate acorda sau refuza întreprinderii un credit, iar investitorul îl poate folosi
pentru a lua decizii de cumpărare sau de vânzare a acţiunilor