Sunteți pe pagina 1din 10

STIMULAREA ELECTRICĂ NEUROMUSSCULARĂ

1.1. Definiție

Electrostimularea neuromusculară (ESNM), cunoscută și sub denumirea de


electrostimulare musculară (ESM) sau electromiostimulare reprezintă declanșarea contracției
musculare cu ajutorul impulsurilor electrice.

Impulsurile sunt generate de un dispozitiv și livrate prin intermediul electrozilor


plasați pe tegument, la mușchiul ce trebuie stimulat. Impulsurile mimează potențialul de
acțiune pornit de la SNC și care determină contracția musculară. De obicei se folosesc
electrozi tip placă, bine fixați pe tegument.

ESNM este o formă atât de electrotearpie cât și o formă de antrenament muscular. Se


consideră a fi o formă complementară de antrenament sportiv, idee susținută de cercetări
științifice în domeniu.

ESNM determină adaptarea fibrelor musculare. Datoriă caracteristicilor fibrelor


musculare scheletice, diferitele tipuri de fibre pot fi activate diferit prin diferite tipuri de
EMS, iar moificările induse depind de protocoalele sau programele de aplicare al ESNM.
Unele programe cresc rezistența, altele forța.

În medicină, ESNM, este foolosită în scopuri de reabilitare, ca de exemplu în


prevenția atrofiei mușchilor imobilizați datorată leziunilor musculoscheletale, osoase, ale
articulațiilor, ligamentelor sau tendoanelor.

1.2. Efectele electrostimulării neuromusculare

Ca adjuvant al kinetoterapiei tradiționale, ESNM a mușchiului sănătos are rolul de:

- a tonifia, a preveni sau a menține masa musculară pe perioadele de inactivitate forțată;


- a menține mobilitatea articulară – în reducerea amplitudinii de mișcare ca urmare a
intervențiilor chirurgicale, artroscopiei, a imobilizării în urma fracturilor;
- a facilita cotrolul muscular voluntar;
- a reduce temporar spasticitatea;
- contracția – relaxarea musculară este eficientă în tratarea afecțiunilor
musculoscheletale și vasculare;
- relaxarea mușchiului spastic – electrostimularea se folosește pentru a epuiza mușchiul
spastic;
- reeducare musculară: evidența practică demonstrează ca exercițiul fizic combinat cu
stimularea electrică dă rezultate foarte bine în tonifierea mușchiului atrofiat;
- a crește circulația sangvină locală: contracțiile ritmice repetate determină
îmbunatațirea circulației, contribuind astfel și la reducerea edemului local;
- a preveni tromboza venoasă prin stimularea postchirurgicală imediată a mușchior
gambei: folosirea SENM pentru stimularea circulației locale ajută la prevenirea trombozei
venoase.

1.3. Fiziologia efectelor stimulării electrice neuromusculare terapeutice

Când un stimul electric este aplicat la nivelul joncțiunii neuromusculare (joncțiunea


dintre terminațiile fibrelor nervoase mielinizate și fibrelor musculare), raspunsul unei singure
unități motorii la acțiunea unui singur potențial de acțiune sau impuls se traduce printr-o
contractție musculară. Dacă un al doilea impuls este primit înainte ca unitate motorie să se
relaxeze, unitatea motorie va produce o nouă contracție musculară care fizionează impulsuri
este recepționat la o frecvență suficientă pentru un anumit tip de unitate motorie, contracțiile
sumate se transformă într-o contracție ușoară (lină) tetanică.

Mușchii striați din corpul uman sunt compuși din două tipuri de fibre:

- Tipul I – produc contracții lente, sunt fibre musculare oxidative lente, care au
rezistență mare (de ex. acest tip de fibre este dezvoltat de alergătorii de distanță);
- Tipul II – produc contracții rapide, sunt glicolitice, ceea ce le conferă capacitatea de a
furniza explozii de energie intensă pentru scurte perioade de timp (de ex. acest tip de fibre
este dezvoltat de sprinteri).

Fall and Lindstrom (1991) vorbesc despre efectele aplicării diferitelor frecvenţe
electrice asupra fibrelor musculare rapide şi lente. Ei susţin că:

- fibrele lente răspund cel mai bine la frecvenţe de 10 – 20 Hz,


- fibrele rapide răspund cel mai bine la frecvenţe de 30 – 60 Hz.

Aceşti parametri sunt folosiţi pentru musculatura striată a planşeului pelvin, care este
alcătuit din aproximativ 70% fibre lente şi 30% fibre rapide (Gilpin et al, 1989).

În consecinţă, majoritatea programelor de stimulare musculară utilizează cicluri cu


pauze care să permită recuperarea unităţilor motorii, fiind recomandat ca frecvenţele să nu
depăşească 40 – 50 Hz. (Herbert et all., 2012).

1.4. Indicații terapeutice

Electrostimularea neuromusculară se aplică doar dacă inervaţia musculară este intactă


(incluzând creier, măduva spinării, nervi periferici), fiind o indicaţie de tratament pentru:

- Tonifierea musculară sau reantrenarea muşchiului atrofiat ca urmare a imobilizării,


intervenţiilor chirurgicale, leziunilor;
- Alte afecţiuni non-neurologice care cauzează atrofie musculară;
- Disfagie: stimularea deglutiţiei;
- După accident vascular cerebral: reducerea spasticităţii;
- Hipotonie şi hipotrofie musculară consecutivă imobilizării prelungite;
- Prevenirea trombozei venoase;
- Afecţiuni circulatorii;
- Contracturi datorate cicatricilor arsurilor;
- Intervenţii chirurgicale mari pe genunchi
- Artroplastie recentă de şold (ESNM se foloseşte până la începerea kinetoterapiei);
- Reducerea edemului;
- Controlul durerii;
- Tratamentul pentru răni şi ulceraţii este încă experimental.

1.5. Contraindicații și precauții

Contraindicații:

- Inflamații acute: perineu, vagin, anus;


- Pacemaker;
- Sarcină;
- Sângerare vaginală excesivă;
- Tulburări de sensibilitate (internă/externă);
- Tumori maligne pelvine;
- Inabilitatea de a înțelege sau a tolera tratamentul.

Precauții:

- Imediat postpartum;
- Afecțiuni ale pielii;
- Sensibilitatea internă sau externă diminuată;
- Afecțiune malignă anterioară;
- Body-piercing;
- Dispozitive intrauterine;
- Hemofilie;
- Epilepsie;
- Abuz sexual.

1.6. Practică

ESNM folosește curenți de joasă frecvență ajustați pentru a stimula nervul motor al
unui mușchi, cu o intensitate suficient de mare pentru a produce contracție musculară și
pentru a infkuența mușchiul în profunzime.

În terapie, această tehnică este folosită de kinetoterapeut ca formă de recuperare după


accident vascular cerebral sau alte incidente care duc la pierderea funcției musculare.

Terapia presupune:

- aplicarea electrozilor pe aria de tratat și fixarea lor corespunzatoare,


- aplicațiile se pot face pe orice segment unde apare o senzație de disconfort, durere,
slăbiciune;
- în general se folosesc doar doi electrozi, dar în cazul în care se doreşte tratarea
simultană a mai multor zone, se vor folosi două seturi de electrozi;
- şedinţa se începe cu intesitate mică şi frecvenţă joasă, apoi se creşte gradual până la
pragul de toleranţă al pacientului (tratamentul trebuie să fie o experienţă plăcută,
confortabilă);
- la pornirea impulsurilor electrice, pacientul va simţi o senzaţie uşoară de furnicături
care se transformă apoi într-o senzaţie de masaj, pe măsură ce se creşte frecvenţa;
- dacă intensitatea este prea mare, pacientul îşi va simţi muşchii tensionaţi şi contractaţi
(cereţi pacientului să semnaleze acest lucru şi să ceară terapeutului reducerea intensităţii/
frecvenţei);
- durata şedinţelor – se poate începe cu durate de 5 minute care se cresc progresiv până
la 30 minute/şedinţă.

ESNM poate fi folosită în următoarele scopuri:

Tonifiere musculară: ca în orice exerciţiu repetitiv, va avea loc creşterea masei şi


forţei musculare. Acest lucru va duce la creşterea densităţii capilare, la îmbunătăţirea
circulaţiei locale şi implicit la ameliorarea condiţiei tegumentului.

Creşterea mobilităţii articulare: stimularea electrică permite efectuarea regulată a


unui stretching similar cu stretchingul pasiv, dar efectuat pe o parioadă mai lungă de timp. Se
va acorda o atenţie specială articulaţiilor care nu se întind excesiv atunci când se încearcă
creşterea mobilităţii altora.

De exemplu, uneori este util să se folosească o atelă de blocare a extensiei în


articulaţiile metacarpofalanigene, pentru a le proteja şi pentru a creşte eficienţa acţiunii
impulsurilor electrice asupra articulaţiilor interfalangiene proximale şi distale.

Un alt exemplu poate fi utilizarea unei atele de blocare a flexiei în articulaţia


pumnului atunci când se exersează flexia degetelor.

Relaxarea muşchilor spastici

Când se contractă un muşchi, activitatea fusurilor musculare se bazează pe cea a


interneuronilor inhibitori, care la rândul lor inhibă neuronii motori ai muşchiului antagonist,
reducându-i activitatea. Acest mecanism este cunoscut ca inhibiţie reciprocă şi efectul ei
poate fi exploatat prin stimularea antagonistului al muşchiului spastic.

Reeducarea mişcării

Când contracţia musculară este produsă de stimularea electrică, se produc o serie


variată de imputuri senzoriale. Acestea includ senzaţia directă determinată de stimulare şi
feedback-ul proprioceptiv de la articulaţii, tendoane, muşchi şi mecanoreceptori. Se va
produce şi o stimulare antidromică a motoneuroilor α (alfa) şi γ (gama). Toate acestea vor
determina o creştere semnificativă în activitatea căilor nervoase spre cortex şi aţi centri,
stimulând astfel formarea de noi conexiuni sinaptice. Excitaţia aferenţelor Ia are acelaşi efect
ca şi activarea fusurilor neuromusculare prin stretching, ceea ce va determina excitaţia
neuronului motor şi apoi contracţia muşchiului.

Acest nivel crescut de excitare a neuronului motor va permite şi imputurilor


descendente mai slabe să activeze neuronul motor şi să producă contracţie musculară
voluntară. Este important ca pacientul să fie rugat să execute mişcări voluntare concomitent
cu acţiunea stimulului electric, pentru a creşte efectul. Acest efect voluntar nu trebuie să fie
atât de mare încât să crească spasticitatea şi să inhibe mişcările dorite.

Îmbunătăţirea percepţiei senzoriale

Imputul sensorial va favoriza formarea de noi conexiuni sinaptice în cortexul


senzorial şi astfel va îmbunătăţi percepţia sau conştientizarea senzorială. Studiile de
specialitate au demonstrat ameliorarea sensibilităţii, lucru ilustrat de reducerea distanţei de
discriminare dintre două puncte pe tegument şi reducerea sindromului de neglijare.

1.7. Aplicații ESNM

Fig.1.1. Întărirea musculară a cvadricepsului.

- Efecte dorite: contracție activă împotriva rezistenței, asistată de electrostimulare și


controlată de pacient.
- Ansamblu: "bipolar activ" pe 4 ieșiri, electrozi pe corpurile musculare ale
cvadricepsului.
Fig.1.2. Electrostimularea mușchiului tibial anterior.

- Efecte dorite: căutați zona de stimulare cea mai eficientă și cea mai bine tolerată cu un
electrod mobil. Apoi, un electrod cu o suprafață mai mică decât electrodul indiferent, este
aplicat acestei zone.
- Asamblare: stimularea “monopolară activă” este localizată la nivelul electrodului mic,
numit electrod activ.

Fig.1.3. Dureri de spate cu contracturi.


- Efecte dorite: întărirea musculară și sedarea contracturilor.
- Asamblare: electrozi pe fiecare parte a coloanei vertebrale.

Fig.1.4. Hipotonie abdominală.

- Efecte dorite: întărirea musculară în cazurile de dureri lombare, obezitate, constipație


și în reabilitarea respiratorie activă asistată (figurile A și B). În funcție de caz,
electrostimularea se efectuează în timpul mișcării active sau separat.
- Sindroame ventilatorii obstructive ieșiri simultane; electrostimularea controlată
însoțește expirarea activă.
- Sindroame ventilatorii restrictive: ieșiri simultane; electrostimularea controlată are loc
la sfârșitul expirației active pentru a o finaliza. Constipație: ieșiri succesive sau suplimentare
instalate astfel încât contracția să se producă în sensul acelor de ceasornic (doar figura A).
- Asamblare: electrozi pe toți mușchii abdominali.
Fig.1.5. Stimularea electrică funcțională a umărului hemiplegic.

- Efecte dorite: ridicarea și recentrarea capului humeral.


- Asamblare: electrozii sunt instalați în perechi, o pereche pe supraspinos și pe trapezul
superior și o pereche pe deltoidul anterior și pe deltoidul posterior.

Fig.1.6. Aplicarea electrozilor in ESNM pentru subluxația umărului


Fig.1.7. Aplicații în tetraplegie a ESNM

Stimularea electrică poate fi folosită pentru tonifierea muşchiului slăbit, parţial


denervat sau paralizat, folosind aceleaşi poziţionări ale electrozilor ca cele descrise mai sus.
Este utilă stimularea nervului median şi ulnar, în acest fel recrutând toţi muşchii antebraţului.
Trebuie avut în vedere faptul că muşchii pot fi denervaţi datorită unor leziuni ale nervilor
periferici, ca urmare a leziunii la nivel spinal. Aceşti muşchi nu mai pot fi stimulaţi. Totuşi,
stimularea de acest tip se poate folosi cu scop diagnostic, pentru a se stabili care muşchi sunt
denervaţi.

Fig.1.8. Stimularea neuromusculară pentru mers

Un astfel de stimulator este Odstock Dropped Foot Stimulator (ODFS). Acest


dispozitiv permite stimularea temporizată de ciclul de mers al pacientului, folosind un
întrerupător sensibil la presiune (întrerupător plantar), aşezat în pantof, sub călcâi, şi care este
conectat la stimulator printr-un fir subţire, nerestrictiv. Stimularea începe când călcâiul este
ridicat de pe sol şi se termină când piciorul se întoarce pe sol. Stimularea determină
dorsiflexia piciorului şi asistă în acest fel la excursia pe care piciorul o face în faza de balans
anterior în mişcarea de păşire. Stimularea permite stabilizarea gleznei când are loc încărcarea
greutăţii pe membrul afectat.
BIBLIOGRAFIE

Sursă electronică: document pdf : Electroterapia pentru kinetoterapeu ți: principii şi


practică/ 2014

Francis Crépon, Électrothérapie et physiothérapie, Applications en rééducation et


réeadaptation, Ed. Elsevier Masson, 2012, p. 51-66