Antreprenoriat şi inovare

Autori:
Dr. Daniela Borisov – ASE din Bucureşti
Dr. Laurenţiu Frătilă – ASE din Bucureşti
Dr. Adrian Tanţău – ASE din Bucureşti

Cuprins
Definiţii şi concepte folosite pentru procesele de antreprenoriat şi de inovare.................................................................... 2
Legătura antreprenoriat şi inovare ................................................................................................................................. 4
Definiţii - Activitatea de inovare ..................................................................................................................................... 4
Capacitatea de inovare prin cercetare-dezvoltare ........................................................................................................... 8
Antreprenoriat şi creativitate.............................................................................................................................................. 9
Antreprenoriatul - motor al creşterii economice ............................................................................................................... 14
Legătura dintre intensitatea activităţii de antreprenoriat şi bunăstarea economică ........................................................... 15
Amploarea antreprenoriatului în România. Indicatorii GEM (Global Entrepreneurship Monitor) 2012 ............................... 16
Ratele activităţii antreprenoriale în România (%) ...................................................................................................... 16
Motivaţia antreprenorială în România ...................................................................................................................... 20
Aspiraţiile antreprenoriale în România ..................................................................................................................... 20
Antreprenoriatul cu creștere rapidă ......................................................................................................................... 21
Profilul antreprenorului român................................................................................................................................. 21
Investigarea activităţii de inovare sub aspect statistic. Aspecte metodologice ................................................................... 22
Performerii inovării din mediul privat și nivelul lor de performanță ................................................................................... 24
Intensitatea inovării în mediul privat al cercetării-dezvoltării .................................................................................... 32
Inovaţia - o prioritate a Uniunii Europene ......................................................................................................................... 43
Politicile UE pentru susținerea antreprenoriatului și a IMM-urilor ..................................................................................... 43
Strategia Europa 2020 ...................................................................................................................................................... 44
Tabloul de bord al Uniunii inovării ................................................................................................................................ 46
Concluzii........................................................................................................................................................................... 51
Teme de discuţie .............................................................................................................................................................. 52
Competitivitatea ridicată presupune inovare continuă.................................................................................................. 52
Cine generează inovaţia în companie? .......................................................................................................................... 53
Banca Mondială a pus punctul pe 3 “I": Inovare, Incluziune şi Integrare - Afacerile de tranziţie din România, caracterizate
prin învăţare şi experimentare ...................................................................................................................................... 54
Creativitatea şi inovaţia, cheia pentru un management eficient .................................................................................... 55
Inovarea în business este o parte foarte importantă a strategiei de business şi o componentă tot mai critică de
menţinere a unei marje competitive faţă de concurenţă. .............................................................................................. 55
Bibliografie ....................................................................................................................................................................... 58

1
Definiţii şi concepte folosite pentru procesele de antreprenoriat şi de inovare

Conceptul de întreprinzător nu este un concept definit într-o manieră general acceptată, totuşi prin
cooperarea între OECD și Eurostat, în cadrul EIP (Entrepreneurship Indicators Programme / Programul
Indicatorilor pentru Antreprenoriat) au fost elaborate definițiile și conceptele standard care stau la baza
producerii și colectării datelor statistice din diferite ţări [Barta, 2012].
• Antreprenori sunt persoanele (proprietari de afaceri) care urmăresc să genereze valoare, prin inițierea
și dezvoltarea de activități economice, prin identificarea și exploatarea de noi produse, servicii și piețe;
• Activitatea antreprenorială este acțiunea umană întreprinzătoare pentru obținerea generării de
valoare, prin crearea sau dezvoltarea activității economice, prin identificarea și exploatarea de noi
produse, servicii și piețe;
• Antreprenoriatul este fenomenul asociat activității antreprenoriale.
Abordarea OECD-Eurostat combină mai multe definiții conceptuale cu indicatori empirici. Sistemul de indicatori
dezvoltat prin programul EIP permite înțelegerea și compararea tipurilor de antreprenoriat și a nivelului
antreprenorial din diverse regiuni, prin abordarea complexă a mai multor factori. Măsurarea antreprenoriatului
se face nu numai prin prisma manifestării fenomenului antreprenorial, ci și prin cea a factorilor de influență.
Acești factori determinanţi acoperă domenii precum: cadrul de reglementare, condițiile de piață, cultură sau
accesul la finanțare.
Tabelul 1. Structura sistemului de indicatori EIP - Factori determinanţi
Factori determinanţi Aspecte referite
Cadrul de reglementare bariere administrative pentru înființarea unei firme, bariere administrative pentru
creștere, reglementări privind falimentul, reglementări privind siguranța, sănătatea
și mediul, reglementări privind produsele, reglementări privind piața muncii,
instanța și cadrul legal, securitatea socială, impozitarea veniturilor și taxele sociale,
impozitarea afacerilor și capitalului
Condițiile de piață legislația anti-trust, concurența, accesul pe piața autohtonă, accesul pe piața
externă, gradul de intervenție publică, achiziții publice , sistemul de brevete și
standardizarea
Accesul la finanțare accesul la împrumut, business angels, venture capital, alte tipuri de equity, piața de
capital
Crearea și diseminarea cunoştințelor investiții în Cercetare - Dezvoltare, interfața dintre mediul academic și industrie,
cooperarea tehnologică între firme, diseminarea tehnologiei, accesul la rețele
broadband
Abilități antreprenoriale instruirea și experiența antreprenorilor, educația pentru afaceri și antreprenoriat,
infrastructura, imigrația
Cultură atitudinea față de risc în societate, atitudinea față de antreprenoriat, dorința
pentru deținerea unei afaceri, educație antreprenorială
Inovarea, creativitatea, educația și cultura educație antreprenorială introdusă în curricula şcolară din sistemul convențional de
antreprenorială învățământ, împreună cu programele de formare profesională continuă, livrate de
organizații publice sau private

Tabelul 2. Structura sistemului de indicatori EIP - Indicatori ai performanței antreprenoriale

Firme rata natalității firmelor, rata mortalității firmelor, rata de creștere a numărului de firme, rata de
supraviețuire a firmelor între 3-5 ani
Locuri de muncă (ponderea firmelor cu creștere mare - ca număr de angajați), pondere „gazele” - ca număr de angajați),
rata acționariatului în startup-uri, angajarea în firme cu vârsta între 3-5 ani
Bunăstare ponderea firmelor cu creștere mare - din punct de vedere al cifrei de afaceri), pondere „gazele” - din punct
de vedere al cifrei de afaceri), valoarea adugată în firme mici sau startup-uri, contribuția la productivitate

2
 a firmelor mici sau startup-uri, inovarea în firme mici sau startup-uri, exportul realizat de firmele mici sau
startup-uri

Indicatorii structurali și demografici ai întreprinderii măsoară importanța diferitelor clase de mărime

ale firmelor în raport cu numărul locurilor de muncă, cifra de afaceri, valoarea adaugată și exportul. Indicatorii
demografici ai întreprinderii sunt analizați și din punct de vedere al activităților economice, în sectoarele
productive și servicii.
Tabelul 3. Structura sistemului de indicatori EIP – Impact
Crearea de locuri de muncă
Creștere economică
Reducerea sărăciei

Acceptând cadrul teoretic al GEM (Global Entrepreneurship Monitor)1, termenii pentru

caracterizarea activităţii antreprenoriale în rândul populaţiei adulte sunt:

Intreprinzătorii în formare sunt cei care planifică activ demararea unei afaceri. Aceşti întreprinzători au
întreprins acţiuni concrete în ultimele 12 luni pentru a porni a nouă afacere pe care singuri sau
împreună cu alţii o vor deţine. Activităţile precum organizarea unei echipe, căutarea unor echipamente,
economisirea unor sume pentru demarare sau pregătirea unui plan de afaceri pot fi considerate ca
activităţi întreprinse pentru demararea unei afaceri. Aceste afaceri nu au efectuat plăţi de salarii sau
orice alte plăţi către proprietar în ultimele trei luni.

Proprietarii de firme noi sunt acei întreprinzători care deţin şi administrează o firmă în funcţiune care a
plătit salarii sau a efectuat orice alte plăţi către proprietari pe o perioadă între patru şi 42 de luni.
Aceste firme au fost demarate de o perioadă mai mică de 42 de luni.

Întreprinzătorii în stadiu incipient cuprind atât întreprinzătorii în formare, cât şi întreprinzătorii de firme
noi.

Proprietarii de firme consacrate sunt acei întreprinzători care deţin şi administrează o firmă care a plătit
salarii sau a efectuat orice alte plăţi către proprietari pentru o perioadă mai mare de 42 de luni [Nagy et
al., 2010].
Câteva dintre Rezultatele studiului GEM2 indică:

Scopul studiului constă în identificarea factorilor care influenţează probabilitatea de a deveni
întreprinzător în stadiu incipient în perioada 2007-2009 în România.

Variabilele semnificative menţinute în regresiile logistice estimate sunt: venitul gospodăriei,
cunoaşterea altor întreprinzători, vârstă, sex, frica de eşec, încrederea în cunoştinţele şi abilităţile
antreprenoriale, percepţia privind promovarea succeselor antreprenoriale de către mass media şi
ocupaţia.

Rezultatele arată că în perioada 2007-2008 factorii de influenţă s-au schimbat; vârsta, sexul, frica de
eşec şi ocupaţia au devenit factorii de influenţă ai probabilităţii de a deveni întreprinzător în stadiu
incipient în perioada crizei economico-financiare globale.

1
GEM este un program de cercetare iniţiat în anul 1997 de către cercetătorii din domeniul antreprenoriatului din London Business
School şi Babson College. Scopul principal al programului GEM este de a studia relaţia complexă dintre antreprenoriat şi creşterea
economică, măsurând nivelul activităţii antreprenoriale în comparaţie internaţională pentru a descoperi factorii de influenţă ai nivelului
activităţii antreprenoriale şi a identifica politicile care pot stimula nivelul activităţii antreprenoriale. GEM, ca şi program de cercetare, se
concentrează asupra factorilor de influenţă ai creşterii economice şi asupra antreprenoriatului, pornind de la fenomenul larg acceptat că
antreprenoriatul este una dintre forţele majore care influenţează starea economiilor.
2
Sursa: “Evoluţia factorilor de influenţă ai activităţii antreprenoriale în stadiu incipient din România”, autori: Ştefan Pete, Ágnes Nagy,
Lehel-Zoltán Györfy, Annamária Benyovszki, Tünde Petra Petru, Economie teoretică şi aplicată, Volumul XVII (2010), No. 7(548), pp. 3-12

3
Legătura antreprenoriat şi inovare

Orice demers antreprenorial trebuie să fie orientat permanent către piaţă. Orice iniţiativă
antreprenorială presupune asumarea unei doze de incertitudine care derivă din foarte multe aspecte:
imposibilitatea de a obţine informaţii corecte şi perfecte cu privire la mediul de acţiune; imposibilitatea de a
anticipa complet comportamentul consumatorilor sau al concurenţilor; dificultăţi de a previziona modul în care
evoluează tehnologia (atât sub aspectul descoperirilor tehnologice cât şi sub aspectul utilizărilor viitoare ale
acestora; probleme în a controla multe dintre evenimentele viitoare. Grija permanentă pe care antreprenorii
privaţi o au cu privire la clienţii lor include şi inovarea la nivel de produs material sau serviciu dar și la nivel de
modalităţi de punere în vânzare a acestora sau la nivel de alocare a resurselor din cadrul organizaţiei.
Inovarea reprezintă aşadar o problemă sensibilă atât la nivel de organizaţie, dar şi pentru dezvoltarea
economică a societăţii în ansamblu, amplificând în mod evident performanţa şi productivitatea proceselor
economice. Inovarea este văzută ca un proces complex care incubă nu doar introducerea sau dezvoltarea de
noi tehnologii ci şi introducerea de produse materiale şi servicii noi pe piaţă şi din care iniţiativa antreprenorială
este vitală [Johanson et al., 2007; Robert, 2008; Love şi Roper, 2009]. Manualul OCDE defineşte inovarea ca
fiind „introducerea unui produs nou pe piaţă sau a unui proces nou de producţie” [OCDE, 2006]. Elementele
cheie regăsite în conceptul de inovare este acela de ”schimbare” şi de ”nou” [O’Sullivan şi Dooley, 2008].
Inovarea poate îmbrăca foarte multe forme:
[1] introducerea unui produs sau serviciu nou pe piaţă (toate produsele introduse pe piaţă au avut la
un moment dat caracter de noutate şi de inovare);
[2] modificarea sau îmbunătăţirea produselor deja existente pe piaţă (adăugarea unei opţiuni noi
produsului;
[3] îmbunătăţirea proceselor de producţie prin utilizarea unor tehnologii diferite care nu au mai fost
utilizate până acum (sunt invenţii noi sau sunt invenţii care au avut o altă utilizate în momentul în
care au fost introduse pe piaţă);
[4] îmbunătăţirea structurii organizatorice a companiei;
[5] îmbunătăţirea strategiilor prin care organizaţia abordează clienţii sau se confruntă cu concurenţii
de pe piaţă (inovarea în sens mai larg poate viza şi acest aspect) sau [6] îmbunătăţirea aspectului
produsului sau serviciului cum ar fi de exemplu modul de prezentare al produsului în faţa
consumatorilor [Rogers, 2003; Frăsineanu şi Băloiu, 2004; Srholec şi Verspagen, 2008, Barna
et al., 2010].

Definiţii - Activitatea de inovare

Conform DEX a inova înseamnă “a face o schimbare, a introduce o noutate într-un domeniu, într-un
sistem etc.; a înnoi” iar inovarea este definită ca “acţiunea de a inova şi rezultatul ei; înnoire, inovaţie”.
Cuvântul ”invenţie” derivă din cuvântul latin “invenire” care înseamnă a găsi şi care se referă la găsirea şi
aplicare de noi principii tehnice. Conform DEX, invenţia constituie o “rezolvare sau realizare tehnică dintr-un
domeniu al cunoaşterii care prezintă noutate şi progres faţă de stadiul cunoscut până atunci”, inventica este o
“disciplină care studiază sistematic procesul invenţiei şi condiţiile stimulării creativităţii”, inventivitatea este
“însuşirea de a fi inventiv, de a avea imaginaţie creatoare, ingeniozitate”, iar inventatorul este definit ca
“persoana care a realizat o invenţie”.

4
 Cercetarea-dezvoltarea trebuie să fie orientată spre piață și trebuie să implice cât mai mult sectorul
privat și inițiativa privat (cea mai în măsură să asigure o alocare eficientă a resurselor din perspectiva
beneficiarilor finali ai procesului de inovare – consumatorul din piață). Categorii adiacente pe care cadrul juridic
privind schimbarea tehnologică le stabileşte ca forme de manifestare ale creativităţii tehnologice: inovaţia,
invenţia şi descoperirea.
o Invenţia presupune rezolvarea tehnică a unei probleme economice sau de altă natură, care
aduce noutate în domeniu, faţă de stadiul cunoscut al tehnicii din ţară sau străinătate.
Invenţiile sunt necesare, dar nu şi suficiente pentru schimbarea tehnologică (pentru ca ele
să se manifeste ca atare ele ar trebui exploatate şi trebuie să producă rezultate economice,
acceptate pe piaţă).
o Inovaţia reprezintă aplicaţia unei noi realizări tehnice care rezolvă o problemă economică şi
este concretizată în plan comercial, într-un produs, proces, serviciu. Aceasta se exprimă prin
ideea de folosire a unui principiu ştiinţific sau de aplicare a unor cunoştinţe tehnologice
pentru crearea unor aplicaţii inedite.
o Descoperirea constă în procesul prin care se constată existenţa unor însuşiri sau fenomene
necunoscute până la acel moment, din realitatea înconjurătoare, obiectiv existentă.
Inovarea este unul dintre principalii factori care conduc la bunăstare economică. În Comunicarea
Comisiei Europene privind Politica Inovării, inovarea este definită pe larg ca producerea, asimilarea sau
exploatarea cu succes a noutăţilor în sfera economică şi socială. Conform legistaţiei române3, inovarea este
definită că activitatea orientată către generarea, asimilarea şi valorificarea rezultatelor cercetării-dezvoltării în
sfera economică şi socială.
In mod distinct, se defineşte inovarea tehnologică ca activitatea de introducere în circuitul economic a
unui proces sau a unei tehnologii ori ameliorarea semnificativă a celor existente, inclusiv îmbunătăţirea
metodelor de gestiune şi organizare a muncii. Conform definiţiei OCDE, “inovaţiile tehnologice cuprind atât
produsele şi procesele noi cât şi modificările tehnologice semnificative ale acestora. O inovaţie se consideră
implementată dacă a fost introdusă pe piaţă (în cazul inovării de produs) sau dacă a fost utilizată în cadrul unui
proces de producţie (cazul inovării de proces). De aceea, inovaţiile presupun o serie de activităţi ştiinţifice,
tehnologice, organizaţionale, financiare şi comerciale”. Procesul complet de inovare presupune crearea
“noului” şi implementarea acestuia. Implementarea se poate realiza fie direct, fie prin transfer pe piaţa de
cunoaştere. Din motive statistice, a fost introdusă şi definiţia armonizată a inovării tehnologice a
produsului şi procesului (TPP)4. Se consideră că inovarea TPP a fost implementată dacă a fost introdusă pe
piaţă (inovarea produsului) sau a fost utilizată într-un proces de producţie (inovarea procesului). Inovările
tehnologice (TPP) implică o serie de activităţi ştiinţifice, tehnologice, organizatorice, financiare şi comerciale. O
firmă inovatoare de TPP este cea care a implementat produse sau procese tehnologice noi sau semnificativ
îmbunătăţite într-o perioadă de referinţă. Cerinţa minimă pentru o firmă inovatoare de tehnologie a produsului
sau procesului de producţie este ca produsul sau procesul să fie nou sau semnificativ îmbunătăţit pentru firmă,
nu este necesar să fie nou pe plan internaţional.
In legislaţia actuală, inovarea reprezintă implementarea unui produs, serviciu sau proces nou sau
substanţial îmbunătăţit ori a unei metode de marketing sau afaceri noi, în activitatea practică, în organizarea
locului de muncă ori a relaţiilor externe5. Inovarea reprezintă un produs (bun/serviciu) sau proces nou sau

3
Ordonanţa nr. 57 din 16 august 2002 privind cercetarea ştiintifică şi dezvoltarea tehnologică
4
Oslo Manual, OCDE, Comisia Europeană, Eurostat
5
Ordonanta Nr. 6 din 26 ianuarie 2011 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea
stiintifica si dezvoltarea tehnologica

5
semnificativ îmbunătăţit lansat pe piaţă sau introducerea în propria întreprindere a unui proces nou sau
semnificativ îmbunătăţit. Inovarea este bazată pe rezultatele unor tehnologii noi, pe noi combinaţii ale
tehnologiei existente sau utilizarea altor cunoştinţe dobândite de întreprindere. Nu vor fi considerate ca inovări
vânzările de produse inovative care sunt realizate sau dezvoltate în întregime de alte întreprinderi.
o Inovarea de produs introducerea în circuitul economic a unui produs sau serviciu care este nou
ori îmbunătăţit substanţial în privinţa caracteristicilor şi utilizărilor sale. Imbunătăţirile
substanţiale pot fi ale specificaţiilor tehnice, ale componentelor sau materialelor, ale
programelor de calculator încorporate, ale utilizării sau ale altor caracteristici funcţionale.
Inovarea trebuie să aducă ceva nou pentru întreprindere, chiar dacă nu este necesar să fie nou
şi pentru piaţă. Nu contează dacă inovarea a fost dezvoltată de întreprindere sau de altă
intreprindere. Nu sunt incluse în inovarea de produse (bunuri sau servicii), modificările de
natură estetică, sau numai vânzarea de produse inovative care sunt realizate sau dezvoltate de
alte intreprinderi.
o Inovarea de proces presupune punerea în aplicare a unei metode de producţie sau de
distribuţie noi sau îmbunătăţite considerabil, care implică schimbări semnificative în ceea ce
priveşte tehnicile, echipamentele şi/sau programele de calculator; include tehnologii de
producţie noi sau semnificativ îmbunătăţite, metode noi sau semnificativ îmbunătăţite de
furnizare a serviciilor şi de livrare a produselor. Rezultatul trebuie să fie semnificativ, în ceea ce
priveşte nivelul productiei, calitatea produselor (bunuri sau servicii) sau costurile de productie
şi de distribuţie. Inovarea trebuie să fie nouă pentru întreprindere, iar întreprinderea nu este
necesar să fie prima care a introdus acest proces tehnologic. Nu contează dacă inovarea a fost
dezvoltată de întreprindere sau de o altă întreprindere. Nu sunt incluse schimbările pur
organizatorice sau manageriale.
Principalele componente ale activităţii de inovare sunt:
• Cercetarea-dezvoltarea realizată în intreprindere, care include activităţile creatoare intreprinse
sistematic în cadrul întreprinderii, în vederea cresterii volumului de cunoştinte şi a utilizării lor în scopul
realizării de noi aplicaţii, ca, de exemplu, produse (bunuri sau servicii) şi procese noi şi îmbunătăţite
(inclusiv cercetare de software).
• Activitatea de cercetare-dezvoltare preluată de la alte întreprinderi, care include activităţile de
cercetare-dezvoltare prezentate anterior, dar realizate de catre alte întreprinderi sau institute de
cercetare.
• Achiziţia de echipamente şi aparatură, care include echipamente performante, calculatoare special
cumparate pentru a implementa produse (bunuri sau servicii) si/sau procese tehnologice noi ori cu
îmbunătăţiri semnificative.
• Alte achiziţii de cunoştinte din afara întreprinderii, care includ achiziţia de drepturi de utilizare de
brevete, inventii nebrevetate, licenţe, know-how,marci, software şi alte tipuri de cunoştinte de la
altii,pentru a fi utilizate în activitatea de inovare.
• Perfecţionarea personalului - perfecţionarea în ţară sau în străinătate a personalului direct implicat in
dezvoltarea şi/sau introducerea inovării.
• Introducerea pe piata a produselor (bunuri sau servicii) rezultate în urma inovării - activităti de
marketing intern sau extern care urmăresc introducerea pe piaţă a produselor (bunuri sau servicii) noi
sau cu îmbunătăţiri semnificative. Poate include cercetarea preliminară de piaţă, testări ale pieţii şi
reclamă, dar exclude formarea retelelor de distribuţie către piaţă.

6
 •Proiectarea şi alte activităţi pregătitoare pentru productie/livrare - proceduri si pregătiri tehnice pentru
realizarea implementării inovărilor de produse (bunuri sau servicii) şi procese tehnologice care nu au
fost cuprinse în altă parte.
Activitatea de cercetare-dezvoltare este parte integrantă – chiar nucleul procesului de inovare și are
în vedere realizarea de produse și servicii pe piață îmbunătățite calitativ, cu costuri mai reduse sau puse la
dispoziția consumatorilor mult mai ușor și într-un timp mult mai rapid. Activitatea de cercetare-dezvoltare
cuprinde: cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă şi dezvoltarea tehnologică.

Tabelul 4. Compenentele activităţii de cercetare-dezvoltare

Cercetarea fundamentală - activităţile experimentale sau teoretice desfăşurate, în principal, pentru dobândirea unor
cunoştinţe noi cu privire la fundamentele fenomenelor şi faptelor observabile, fără a se urmări,
în mod particular, aplicarea sau utilizarea practică imediată.
Cercetarea aplicativă - investigaţia originală desfăşurată pentru dobândirea de cunoştinţe în vederea unui obiectiv
practic, specific.
Dezvoltarea experimentală - activitatea sistematică, plecând de la cunoştinţe rezultate din cercetare şi/sau de la experienţa
practică, care urmăreşte producerea de noi materiale, produse sau dispozitive, instituirea de noi
procese, sisteme şi servicii sau îmbunătăţirea substanţială a celor existente.
Sursa: Ordonanta Nr. 6 din 26 ianuarie 2011 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea
stiintifica şi dezvoltarea tehnologica
Cercetarea-dezvoltarea experimentală6 reprezintă activitatea sistematică şi creatoare iniţiată pentru a
spori volumul de cunoştinţe, inclusiv cunoştintele despre om, cultură şi utilizarea acestor cunoştinte pentru noi
aplicaţii.
Cercetarea fundamentală are ca obiectiv cunoaşterea completă a subiectului care se studiază, mai curând
decât o aplicare practică a acestuia (fără să aibă un obiectiv specific comercial).
- produce un avans important în largul front al înţelegerii fenomenului natural şi social.
- este o investigare originală întreprinsă în sensul de a obţine noi cunoştinţe ştiinţifice sau aplicative.
- este îndreptată spre generalizarea soluţiei sau concepţiei.
Cercetarea aplicativă este îndreptată spre obţinerea de cunoştinţe sau înţelegeri necesare pentru
determinarea mijloacelor prin care se poate ajunge la recunoaşterea şi necesarul specific. Interesul industrial este
luat în considerare prin completarea pentru descoperirea unor noi cunoştinţe ştiinţifice care au obiectiv specific
comercial, raportat la un produs sau proces.
- este o investigare originală întreprinsă în sensul de a obţine noi cunoştinţe ştiinţifice sau tehnice; este direcţionată
spre un scop specific practic şi dezvoltă idei în forme operaţionale
Dezvoltarea tehnologică reprezintă utilizarea sistematică a cunoştinţelor obţinute din cercetarea
direcţionată către producerea de materiale utile, dispozitive, sisteme, metode inclusiv proiectare şi dezvoltare de
prototipuri şi procese; reprezintă utilizarea cunoştinţelor ştiinţifice în sensul de a produce noi sau substanţiale
îmbunătăţiri materialelor, dispozitivelor, produselor, sistemelor sau serviciilor. Dezvoltarea tehnologică este
formată din activităţile de inginerie a sistemelor şi de inginerie tehnologică, prin care se realizează aplicarea şi
transferul rezultatelor cercetării către agentii economici, precum şi in plan social, având ca scop introducerea şi
materializarea de noi tehnologii, produse, sisteme şi servicii, precum şi perfectionarea celor existente, şi care
cuprinde:
a) cercetarea precompetitivă, ca activitate orientată spre transformarea rezultatelor cercetării
aplicative in planuri, scheme sau documentatii pentru noi produse, procese sau servicii, incluzând fabricarea
modelului experimental şi a primului prototip, care nu pot fi utilizate în scopuri comerciale;

6
Anuarul Statistic al României, ediţia 2011, capitolul 13

7
 b) cercetarea competitivă, ca activitate orientată spre transformarea rezultatelor cercetării
precompetitive în produse, procese şi servicii care pot răspunde, în mod direct, cererii pieţei, incluzând şi
activităţile de inginerie a sistemelor, de inginerie şi proiectare tehnologică7.
Delimitarea între cercetarea fundamentală, cea aplicativă şi dezvoltarea tehnologică nu este uşor de
realizat, deoarece există un flux continuu între acestea, cercetarea şi dezvoltarea constituind un întreg în care
fiecare element este dependent de precedentul şi de următorul. Colaborarea şi chiar, interacţiunea între
cercetători, savanţi şi tehnicieni contribuie la inovarea tehnică, mai ales în domeniile industriale unde influenţa
ştiinţei este puternică. In acele domenii se recomandă formarea unor echipe mixte de specialişti diferiţi de
cercetători şi ingineri.

Capacitatea de inovare prin cercetare-dezvoltare

Capacitatea de inovare a companiilor este influenţată într-o mare măsură de modul în care acestea
combină cunoştinţele externe existente pe piaţă (descoperiri tehnologice, îmbunătăţiri de procese, invenţii) cu
soluţiile tehnice brevetate sau nebrevetate pe care acestea le deţin deja [Chesbrough, 2003; Love şi Roper,
2009]. În practică putem identifica trei condiţii fundamentale ca o organizaţie să caute şi să adopte elemente
inovative [Rogers, 1995, 2003 şi ulterior Hall, 2005; Autant-Bernard, 2010], respectiv:
[1] companiile sunt determinate să adopte inovarea datorită influenţei pe care o aduce piaţa (un efect
de antrenare la nivel de companii care se includ una pe alta succesiv în astfel de demersuri care
în final vor conduce la produse noi, tehnologii noi, structuri noi, procese noi);
[2] companiile sunt determinate să adopte calea inovării pentru că pe piaţă consumatorii sunt
interesaţi de un anumit produs sau serviciu care să ofere anumite performanţe sau facilităţi şi
[3] condiţii legate de profitabilitate sau de nivelul de risc de pe piaţă (adoptarea noilor tehnologii
poate scădea preţul, adoptarea unor strategii inovative poate diminua expunerea la risc a celor
care operează pe piaţă).
Toate această dorinţă a companiilor de a se implica în inovare şi de a adopta noi tehnologii depinde
fundamental de acţiunea şi eforturile celor care furnizează inovare pe piaţă (în ipoteza că inovarea se realizează
în afara companiei), interacţiunile şi relaţiile care se formează pe piaţă între diferiţi utilizatori de inovare care
decid să pună în comun astfel de resurse dar şi modul în care este reglementat mediul de afaceri (de exemplul
reglementările de mediu pe care trebuie să le respecte noile tehnologii). Cu cât compania este mai mare (are o
cotă de piaţă mare, are o cifră de afaceri semnificativă), cu atât profitabilitatea adoptării de inovaţii în
organizaţie este mai mare (explicaţia constă în faptul că riscurile şi, uneori, costurile, sunt distribuite între mult
mai multe pieţe de desfacere sau produse pe care compania le oferă; în capacitatea financiară sporită a
companiilor mari care pot adopta inovaţii tehnologice de amploare cu eforturi mai reduse, fie din profitul
reinvestit, fie din capacitatea de îndatorare semnificativ îmbunătăţită de activele reale cu care poate garanta).
Inovarea se poate crea în interiorul organizaţiilor, în colaborare cu alte organizaţii prin punerea la
comun a cunoştinţelor şi experienţei acumulate sau exclusiv în afara organizaţiei (prin transfer de tehnologie,
prin licenţiere, prin achiziţionarea echipamentelor de la terţi). Există studii care arată că acele organizaţii care
optează pentru dezvoltarea tehnologiei prin resurse proprii au capacitate de inovare mai mare decât cele
optează pentru externalizarea acestor eforturi [Arundel, 2007; Huang et al., 2010]. Alte studii [Hanna şi Walsh,
2002; McCann şi Simonen, 2006; De Jong și Den Hartog, 2008], dimpotrivă, menţionează că reţelele create între
organizaţii influenţează procesul de inovare. În funcţie de uşurinţa cu care beneficiarii potenţiali adoptă
inovarea avem de a face cu următorii actori [Rogers, 2003]: inovatorii (cei care îşi asumă riscul unei idei

7
Ordonanţa 57 din 16 august 2002 privind cercetarea ştiintifică şi dezvoltarea tehnologică

8
inovatoare, investesc resurse în aceasta chiar dacă rezultatele demersului sunt foarte incerte); cei care adoptă
timpuriu inovaţia; cei care aşteaptă (o majoritate timpurie de beneficiari); scepticii (o majoritate care adoptă
mai târziu inovaţia) şi întârziaţii (cei care sunt ultimii interesaţi de o anumită idee inovativă). Dacă primele trei
categorii au mai degrabă o înclinaţie spre a adopta o inovaţie, ultimele trei categorii au mai degrabă o
rezistenţă în a o adopta.

Antreprenoriat şi creativitate

Antreprenoriatul este corelat cu progresul tehnologic, crearea locurilor de muncă și reducerea

inechităților sociale sau cu problematica de mediu. Ca urmare a intensificării globalizării, a crescut presiunea
competitivității la nivelul întreprinderilor, ceea ce a determinat o creștere a productivității prin apelarea la noi
tehnologii și inovarea proceselor. În plus, evoluțiile din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor au
condus la crearea de noi piețe, care au revoluționat procesele de producție în multe sectoare economice:
industrial și, în mod deosebit, cel al serviciilor [Barta, 2012].
“Secretul” antreprenorului pentru a crea valoare pe piaţă este aplicarea creativităţii şi a inovării pentru a
rezolva problemele şi pentru a exploata posibilitătile cu care oamenii se confruntă în fiecare zi.
Creativitatea este capacitatea de a rezolva noi idei şi de a descoperi noi moduri de a privi problemele şi
oportunităţile; desemnează capacitatea de a descoperi soluţii noi şi originale, de a inventa metode şi procedee noi,
de a formula ipoteze verosimile, de a propune explicaţii inedite.
Inovarea este capacitatea de a aplica solutii creative la aceste probleme şi oportunităţi pentru a
consolida sau de a îmbogăţi vietile oamenilor. Spiritul antreprenorial este rezultatul unui, proces sistematic
disciplinat de aplicare a creativitatii si inovării la nevoile si oportunitatile de pe piaţă.
Probabilitatea de a găsi soluţia unei probleme creşte o dată cu calitatea ideilor pe care le-a suscitat
problema respectivă. Fenomenul creativităţii trebuie analizat într-o triplă ipostază: de proces (mecanism psiho-
intelectual care duce la creaţie), ca produs (rezultat materializat al activităţii de creaţie), ca subiect
(personalitate creatoare sau organizaţii care creează):
 Ca proces – Creativitatea este procesul prin care se focalizează într-o sinergie de factori (economici,
sociali, organizatorici) si care se finalizează într-o idee sau produs nou, original cu sau fără utilitate sau
valoare socială; se concretizează într-o combinare de elemente cunoscute în cadrul unui nou aranjament
sau unei structuri imprevizibile şi originale.
 Ca produs – Creativitatea desemnează o noutate (creaţie originală cu valoare utilă pentru societate)
Produsul creativităţii este cu atât mai valoros cu cât aria de aplicare este mai generală. In legătură cu
produsele creaţiei se vehiculează mai mulţi termeni expuşi în figura 1 împreună cu semnificaţiile lor (între
aceşti termeni există o diferenţă de nivel şi nu de structură, toţi, se referă însă la modelul creativităţii).
Produsul creativităţii este cu atât mai valoros cu cât aria sa de cuprindere este mai largă.
 Ca subiect – Creativitatea relevă capacitatea de a descoperi soluţii noi şi originale, de a inventa metode şi
procedee noi, de a formula ipoteze verosimile, de a propune explicaţii inedite; creativitatea presupune un
ansamblu de aptitudini şi factori comportamentali şi motivaţionali care determină un anumit potenţial
creativ (figura 1) şi desemnează capacitatea de a descoperi soluţii noi originale de a inventa metode noi ,
de formula ipoteze verosimile, a propune aplicaţii inedite.
Creativitatea reprezintă o formă de rezolvare a problemelor sub aspectul tipului de probleme pe care le
rezolvă; aceasta contribuie la rezolvarea unor probleme noi, vag sau imprecis definite (“rău definite”) spre
deosebire de problemele “bine definite” care pot fi rezolvate prin procedee algoritmice. Rezolvarea unei
probleme bine definite pe cale obişnuită presupune aplicarea unor cunoştinţe precise, urmând un anumit

9
algoritm; spre deosebire de această situaţie în mod creativ a unei probleme rău-definite face apel la mecanisme
mai subtile şi complexe de natură psihologică.

Figura 1. Forme materializate ale creativităţii

Descoperirea ştiinţifică – punerea în evidenţă şi elucidarea unor fenomene, procese, proprietăţi controversate ale lumii
materializate sau relaţii încă necunoscute între acestea descoperirea semnifică dezvăluirea unei legităţi ce guvernează
realitatea înainte/după explicitarea lor în plan teoretic.
Invenţia – produsul creativităţii care întruneşte condiţiile: de brevetabilitate (reprezintă o noutate acceptată), generează progres
tehnic, se constituie într-o soluţie tehnică concretă şi are aplicabilitate industrială. Invenţia presupune găsirea care
contribuie la îmbogăţirea tezaurului de cunoştinţe şi obiecte existente.
Inovaţia - are semnificaţia unei noutăţi cu caracter de noutate şi se concretizează într-o aplicaţie ce se poate tranzacţiona pe piaţă.
Inovaţia are o conotaţie pragmatică şi după J. Schumpeter constă în aplicarea, implementarea noutăţii în forma unei
activităţi economice. In general, se spune că gradul de noutate utilă (valoarea practică indiferent de tipul creativităţii:
absolută - relativă sau aria de aplicabilitate) ocupă un loc central în definirea creativităţii
Alte forme: teorii ştiinţifice, sisteme, informatice, programe de calculator, noi metode organizatorice, etc.

Există numeroase teorii ale creativităţii; sunt prezentate teoriile: asociaţionistă, configuraţionistă,
comportamentală, aptitudinală, a bisociaţiei, care menţionează diverse metode şi tehnici menite să favorizeze
potenţialul creativ. Aria cercetărilor în domeniul creativităţii a contribuit la apariţia multor teorii care abordează
şi clasifică laturi diverse ale mecanismului creativităţii: rolul înzestrării native a subiecţilor – inteligenţă, gândire
logică, imaginaţie, intuiţie, rolul bazei informaţionale şi a tezaurului de cunoştinţe tehnice şi ştiinţifice;
caracterul combinatoriu al demersului creative, relaţia conştient-subconştient, rolul stimulilor şi al motivaţie,
etc. Este aproape unanim acceptată ideea că la nivelul individual mecanismele subconştiente sunt decisive în
producerea actului creativ. Evident şi ceea ce interesează mai mult ştiinţă economică este faptul că,
întotdeauna, potenţialul creativ individual şi prin extrapolare, cel al organizaţiei este influenţat de contextual
specific de manifestare a mediului. Oamenii propun modalităţi şi soluţii noi în rezolvarea problemelor,
modificări în concepţia produselor, fac descoperiri şi invenţii, inovează sau raţionalizează numai în măsura în
care climatul este favorabil.
Discuţia asupra creativităţii tehnice, tehnologice şi organizatorice trebuie abordată la nivelul individual
(al persoanelor implicate, cercetători, specialişti, consultanţi tehnici, ingineri, manageri, executanţi) sau la
nivelul organizaţiei (deopotrivă: primitorul şi deţinătorul, etc).

Figura 2. Tehnici de stimulare a creativităţii

Intuitive de creaţie: asocierea consonantă, analogie, extrapolarea, empatia, combinarea, modificarea/ameliorarea/dezvoltarea
Logico-intuitive: liste interogative (alte utilizări?, alte adaptări?, ce s-ar putea înlocui?, alte moduri de structurare?, inversiuni
posibile?, combinaţii posibile?)
Procesele euristice: studiul variabilelor, studiul posibilităţilor de modificare (pentru formă / timp / diferenţiere şi separare,
transformări analogice, combinare şi sinteză completă / împrumut şi adaptare)

Pentru ca potenţialul creativ să poată fi valorificat este nevoie de un cadru adecvat de manifestare
determinat de factori obiectivi şi subiectivi şi care se pot constitui în vectori de dezvoltare ai organizaţiei sau în
frâne ale acesteia (tabelul 5). Separat de efectul potenţator al acestor factori, numeroase lucrări din literatura
economică enumeră în mod distinct câteva “frâne” ale creativităţii. In opinia lui F. Simberg, cei mai importanţi
factori inhibitori pot fi grupaţi în trei categorii:
• perceptuali: îngustarea excesivă a problemei pe un domeniu, nesesizarea unor legături / conexiuni
importante, slaba încadrare a fenomenelor în grupele cauze-efecte, ignorarea / neglijarea unor aspecte
esenţiale, definirea greşită a problemei;

10
• educaţionali de instruire / de deprinderi: rutina profesională, alinierea la opiniile experţilor sau
conducătorilor de proiect, supralicitarea raţionamentelor logice şi a gândirii în algoritmi, insuficienţa
cunoştinţelor;
• emoţionali: teama de eşec, dorinţa de succes rapid, consecvenţa excesivă pe o direcţie de cercetare,
nesiguranţa şi neîncrederea în colectiv, sindromul “alergătorului de unul singur”, etc.
Tabelul 5. Factori de influenţă asupra potenţialului creativ
• Factori subiectivi
personali (ai individului) - inteligenţa
- memoria
- capacitatea de sinteză şi analiză
aptitudinali (ai individului sau ai - flexibilitatea (constă în capacitatea de restructurare şi adaptare a gândirii,
organizaţiei) cunoştinţelor şi informaţiilor la situaţii noi, neobişnuite, de trecere la un nou mod
de abordare a aceleiaşi situaţii)
- originalitatea (constă în capacitatea de a emite, elabora ipoteze / idei / soluţii
noi, neconvenţionale)
- capacitatea de absorbţie / fluiditatea (capacitatea de adecvare a cunoştinţelor
noi la situaţii concrete, „fertilitatea” şi rapiditatea gândiri pentru noi idei,
asociaţii de idei, etc.
comportamentali (ai persoanei) - atitudinea pro-activă, dinamismul, independenţă în gândire, nonconformismul,
tenacitatea, curiozitatea, imaginaţia
motivaţionali (ai persoanei sau - dorinţa, pasiunea, satisfacţia de a crea (factori intrinseci)
ai colectivului) - recunoaşterea socială, recompensa morală şi materială, reputaţia (factori
extrinseci)
• Factori obiectivi
psihosociali Sunt determinanţi de microclimatul relaţiilor de muncă (procesul de comunicare
inter-persoane, inter-departamentali), relaţiile de colaborare/ competiţie din colectiv,
stilul de management, etc.
organizatorici Împărţirea sarcinilor şi responsabilităţilor, urmărirea şi evaluarea personalului,
delegarea de autoritate şi responsabilitate, comunicaţiile (conducere → execuţie şi
invers) care asigură schimbul de informaţii şi transmiterea deciziilor
ai mediului ambiant Dotarea adecvată cu echipamente şi aparatură, condiţii de muncă, elemente de
infrastructură

Procesul creativ constă in sapte pasi:

o Pasul 1. Pregătirea—presupune pregătirea mintii pentru gândirea creativa;
o Pasul 2. Investigarea—solicită individul pentru a dezvolta o intelegere solidă a problemei sau a
deciziei;
o Pasul 3. Transformarea—presupune vizualizarea similarităţilor şi diferentelor intre informatiile
colectate;
o Pasul 4. Incubaţia - permite subconştientului minţii de a reflecta asupra informaţiei colectate;
o Pasul 5. Iluminarea - apare la un moment dat in timpul etapei de incubaţie atunci când o
descoperire spontană cauzează „aprinderea becului”;
o Pasul 6. Verificarea—implică validarea ideii ca fiind exacta şi utila;
o Pasul 7. Punerea in aplicare—presupune transformarea ideii într-o afacere reală.
Câteva tehnici care sunt utile mai ales pentru îmbunătăţirea procesului creativ.
o Brainstorming-ul este un proces în care un mic grup de oameni interacţionează, cu o structura
foarte mică, cu scopul de a produce o mare cantitate de idei noi si imaginative.

11
 o Mind-mapping-ul este o tehnică grafica care încurajeaza gândirea in ambele parti ale creierului,
afisează vizual diversele relaţii dintre idei şi îmbunătăteşte abilitatea de a privi o problemă din
mai multe părţi.
o Rapid prototyping-ul se bazează pe premiza ca transformarea unei idei intr-un model real, va
sublinia defectele in ideea initială şi va duce la imbunătăţiri în designul sau.
Numărul de bariere potenţiale pentru creativitate este nelimitat, dar antreprenorii, în general, se
confrunta cu zece „bariere mentale” în creativitate: căutand răspunsul „corect”; concentrându-se pe „a fi
logic”; urmând orbeşte regulile; fiind constant practici; vizualizând în mod frivol jocul; devenind specializat
excesiv; evitând ambiguitatea; temându-se de căutari greşite; temându-se de greseli şi esec; şi crezând că „eu
nu sunt creativ”. Antreprenorii pot stimula creativitatea în companiile lor prin atitudine de tipul: indicerea şi
asteptarea creativităţii; asşeptând şi tolerand esecuri; incurajand curiozitateal; vizualizând problemele ca pe o
provocare; acordand pregatire creativa; acordand suport; recompensand creativitatea; si modeland
creativitatea. Antreprenorii pot îmbunătăţi propria lor creativitate utilizând următoarele tehnici: permitandu-si
să fie creativi; hrănindu-şi mintea cu informatii noi în fiecare zi; păstrand un jurnal la indemână pentru a
înregistra gândurile şi ideile lor; citind cărti despre stimularea creativităţii sau participând la un curs de
creativitate; luând şi ceva timp pentru relaxare.
Dacă creaţia reprezintă orice activitate prin care se instituie într-o formă de existenţă fizică sau mentală
ceva ce nu a existat anterior, tot ce urmează după aceea, dezvoltând sau multiplicând ceea ce aceasta este
legată cel mai adesea de aspectul material al problemei. Din totdeauna a existat o adevărată presiune din
partea reproducerii asupra creaţiei (şi, prin aceasta, asupra cercetării ştiinţifice ce intră în sfera creaţiei) de
satisfacere a unor nevoi materiale ale comunităţii umane. Presiune în sens negativ există pentru reglementarea
unor forme de protecţie a rezultatelor creaţiei (legi ale dreptului de autor, ale invenţiilor, etc.).

În cazul unei organizaţii existente, promovarea unei idei noi este deseori influenţată de barierele
dictate de cultura organizaţională. Pentru eliminarea sau reducerea acestora trebuie luate în considerare
următoarele premise antreprenoriale care asigură succesul:
- Succesul şi aşteptările referitoare la succes sunt pe termen mediu sau chiar lung, iar de cele mai multe ori
profitul apare doar după 18 luni.
- Pentru implementarea oricărei idei noi de afaceri trebuie definită o strategie de risc clară referitoare la
centrele de competenţă şi la transferul tehnologic.
- Asumarea riscului şi libertatea de gândire nu trebuie să fie îngrădite de către departamentul şi gândirea
funcţionarilor şi trebuie garantate prin autonomia structurală. Această autonomie organizaţională trebuie să
conducă la o valorificare individuala a ideilor şi crearea unui cadru pentru ca investitorii să sprijine
implementarea acestora.
- Combinaţii interdisciplinare de competenţe pot fi asigurate prin promovarea echipelor mixte şi a iniţiativei
acestora
- Intensitatea şi tipul de sprijin trebuie să fie asigurate de conducerea firmei, care trebuie să coordoneze
procesul de implementare a noilor idei, deoarece în caz contrar apar neînţelegeri în privinţa alocării resurselor
folosite de către întreprinzatorii tineri.
- Sprijinul profesional acordat, cel puţin în fazele incipiente trebuie să fie bine fundamentat şi să vizeze un scop
clar. Proiectele trebuie să atragă cele mai mari talente care vor să-şi realizeze ideile în mediul respectiv.
Aceste reţete de succes nu sunt complicate, ci sunt tendenţial simple, dar cu toate acestea trebuie să
fie înţelese şi aplicate. Doar dupa stabilirea şi recunoaşterea importanţei acestor premise se poate porni cu
procesul de dezvoltare în adevăratul sens al cuvântului.

12
 O cultură organizaţională care creează valoare de tip antreprenorial presupune acordarea respectului
cuvenit tuturor persoanelor, interne şi externe organizaţiei şi promovarea serviciilor, care nu numai că satisfac
necesităţile consumatorilor, ci le şi depăşesc. Aceasta permite obţinerea de avantaj competitiv, oferind
încredere şi curaj pentru asumarea responsabilităţii şi pentru promovarea propriilor idei de către fiecare
salariat. Principalele particulariţăţi ale unei culturi organizaţionale orientate spre viitor de tip antreprenorial
sunt reprezentate de dorinţa de promovare a soluţiilor inovative, de capacitatea de a identifica şi de a accepta
greşelile şi punctele slabe şi de a le analiza în vederea conceperi unor măsuri cu caracter inovator.
Noul concept al culturii organizaţionale antreprenoriale facilitează inovaţiile şi procesul de învăţare,
atât prin valorificarea propriei experienţe, cât şi a celei existente în alte organizaţii performante la nivel local
sau internaţional.
Tabelul 6. Geert Hofstede - Cele cinci dimensiuni culturale
Indexul distanţei faţă de modul de perceptie al inegalităţii sociale, al Indexul distanţei faţă de putere poate functiona ca un
putere puterii şi al autorităţtii si modul de relaţionare barometru al nivelului de coruptie pe care îl favorizează
cu autoritatea o anumita cultură.
Individualism - colectivism modul de relaţionare între indivizi si grupuri Indexul de individualism este direct proporţional cu PIB-
ul pe cap de locuitor: cu cât PIB-ul creşte, cu atât creşte
nivelul de individualism.
Masculinitate - feminitate implicatiile sociale şi emotionale ale faptului de
a fi născut de sex masculin sau feminin
Indexul de evitare a modalităţi de a face faţă incertitudinilor şi Indexul de evitare a incertitudinii semnalizează gradul
incertitudinii situaţiilor ambigue, controlul agresivităţii şi de toleranţă faţă de minorităţi, deschiderea spre noile
exprimarea emoţiilor tehnologii si cantitatea de timp petrecutâ pentru
planificare strategică în organizaţii.
Orientare pe termen lung orientarea către viitor, spre deosebire de Orientarea pe termen lung sau scurt pot indică nivelul
orientarea către trecut si prezent de economii al oamenilor din cultura respectivă si
nivelul de investitii în valori imobiliare.

Poziţia relativă a unei ţări pe scala de la 0 (scăzut) la 100 (înalt) din cele cinci puncte de vedere este un
bun predictor al comportamentului şi normelor sociale, de familie şi educaţie, comportamentului la locul de
muncă, organizarea statală, culoarea politică şi ideile. Datele unei astfel de cercetări sunt interpretabile astfel,
din punctul de vedere al scalei de la 0 la 100: între 0 şi 40 - nivel scăzut, între 40 si 60 - nivel mediu, peste 60 -
nivel ridicat.
Pentru România, cercetarea dimensiunilor din modelul Hofstede la nivelul anului 2005, a relevat valori
similare cu alte ţări balcanice (Bulgaria, Grecia, Serbia, Macedonia, Albania: distanţă mare faţă de autoritate,
colectivism ridicat, feminitate, grad ridicat de evitare a incertitudinilor şi orientare pe termen scurt8.
România, asemenea celorlalte ţări din Balcani, se află la polul opus ţărilor anglo-saxone, din care
împrumută toate practicile manageriale şi de management al resurselor umane. Hofstede a estimat pentru
România niveluri foarte ridicate pentru indicii reprezentând distanţa faţă de putere (90) şi evitare a
incertitudinii (61), nivel scăzut pentru indicele reprezentând individualismul (adică un grad ridicat de
colectivism) (30) şi un grad moderat de masculinitate (42). Deşi nu a oferit o estimare pentru orientarea pe
termen lung, putem prespune că şi România are, ca şi toate ţările din Europa, o orientare pe termen scurt.
Românii, în general, preferă să nu intervină în exerciţiul autorităţii şi să se supuna ordinelor date „de
sus”; prin acest comportament, românii semnalizează nevoia de centralizare în luarea deciziilor, nevoia de a
avea lideri autoritari şi dorinta de a urma regulile stabilite de astfel de lideri. O altă interpretare a unui index

8
Luca, A., revista Cariere: 19 mai 2005; Studiul a fost realizat de organizatia Gallup Romania, cu sprijinul lui G. Hofstede;
proiect ce reprezintă încercarea de a întelege diferenţele şi similitudinile dintre valorile şi comportamentul românesc şi cel
al altor naţiuni si o modalitate de a oferi explicatii pentru comportamentul şi preferintele românilor.

13
ridicat indică preferinta angajatilor pentru o relaţie apropiată cu un singur şef, pentru a obţine protecţia
acestuia şi pentru a evita asumarea responsabilităţii unor păreri contrare. Personalul din organizaţii cu astfel de
culturi nu exprimă păreri contrare faţă de superior şi primeşte ordine pe care le execută fără să discute. În
concluzie, în timp ce comportamentul populaţiei demonstrează o distanţă mare faţă de autoritate, preferinţa
se îndreaptă spre un stil de conducere participativ şi cooperant. Diferenţa observabilă dintre nivelul dorit si
nivelul demonstrat prin comportament ne-a dus la concluzia existenţei unui complex de autoritate, care poate
explica refuzul cu obstinaţie şi nedeclarat al majorităţii românilor de a respecta legile şi autoritatea si, în acelasi
timp, cererea expresă de legi şi reguli.
Evitarea incertitudinii - populaţia are un grad ridicat de anxietate în privinţa viitorului şi preferă
siguranţa zilei de astăzi incertitudinii zilei de mâine; o astfel de societate nu poate planifică strategic pe termen
mai lung, pentru ca privirea în viitor îi declanşează mecanisme defensive.
Unii romani au dificultati în a face faţă unor situaţii ambigue şi opiniilor contrare ale altora. Dacă luăm
în consideraţie şi gradul scăzut de individualism, membrii societăţii nu pot tolera opinii minoritare. În general,
oamenii din astfel de culturi se simt mai confortabil în situaţii de consens general. În timpuri care generează
anxietate, cum sunt alegerile, ameninţări contra securităţii şi siguranţei, sau în faţ necesităţii de a accepta ceva
nou, „străin“, cum este tehnologia avansată sau existenţa unui partid minoritar, populaţia reacţionează negativ
şi emoţional şi se opune acceptării. Nivelul ridicat de anxietate are impact si asupra structurii organizationale.
Acţiunile preferate sunt cele care rezolvă situaţia ambiguă de astăzi, „quick fixes“, fără a avea în vedere
impactul lor asupra zilei de mâine. Nivelul de anxietate favorizează impulsul de moment, graba şi exprimarea
emoţiei negative fără control.
Ca indicii în descrierea practicilor organizaţionale şi manageriale se vor avea în vedere aspectele:

Distanţa faţă de putere şi evitarea incertitudinii determină, în principal, modul în care ne comportăm si
ne organizăm în cadrul firmelor. Societatea românească are înclinaţii minime spre planificare strategică din
cauza nivelului de anxietate şi a tendinţei spre actiuni operationale şi rapide, cu feedback instantaneu. Angajaţii
vor lasa planificarea în sarcina „specialiştilor“ sau a consultanţilor şi vor înţelege cu dificultate care sunt
informaţiile relevante pentru anticiparea viitorului.

Performanţa nu este principalul scop al organizaţiei, ci cooperarea şi loialitatea grupurilor (feminitate şi
colectivism). Dacă sistemul de stabilire a obiectivelor pune în pericol siguranţa angajaţilor, acest sistem va
deveni curând un instrument politic şi politizant în organizaţie si o sursă de lupte interne.

Evoluţie instabilă a organizaţiilor. Asteptati-vă la creşteri rapide urmate de scăderi inexplicabile pe
măsura ce piaţa se schimbă. Angajaţii nu favorizează schimbări rapide şi construiesc cu greu organizaţii
suple, care sa reactioneze la schimbările pietii. Cât timp structura şi mediul de afaceri se potrivesc,
creşterea este bruscă si garantată. Prin urmare, va fi dificil să obţineţi o dezvoltare constantă în
evoluţie, iar schimbările vor genera de cele mai multe ori revoluţii interne.

Inovaţia nu este cea mai potrivită strategie. Puteţi obţine foarte multe idei originale şi creative de la
echipă romanească, dar va va fi mai dificil să implementati aceste idei. Unii români considera ca este stresant sa
fie puşi în situatia de a inova şi de a-şi asuma responsabilitatea pentru aceasta, în special din cauza nivelului
ridicat de evitare a incertitudinii, dar şi din cauza comportamentului de distanţare faţă de putere. Singurele
„inovaţii“ care vor fi cu adevărat implementate sunt acelea generate si comunicate de sus în jos.

Antreprenoriatul - motor al creşterii economice

Dincolo de susţinerea creşterii economice, se consideră că inovarea dispune de potenţialul necesar
pentru a permite imbunătăţirea mai multor dimensiuni ale vieţii cetăţenilor Uniunii Europene, în special în ceea
ce priveşte locurile de muncă, calitatea mediului şi sănătatea. Afacerile noi creează noi locuri de muncă şi
contribuie la creşterea economiei, stimulând atât piaţa forţei de muncă, cât şi piaţa de produse. Motorul

14
antreprenoriatului contribuie la creştere economică sustenabilă şi la coeziune socială. Guvernele diferitelor ţări
încearcă o abordare de tipul economiei antreprenoriale, bazată pe firme şi întreprinderi mici şi mijlocii
dinamice şi cu potential de creştere (high-growth small and medium-sized enterprises - HGSMEs).
HGSMEs sunt cele care dovedesc succes în promovarea noului, în rapiditatea şi flexibilitatea
mecanismelor de adaptare la cerinţele pieţei, la schimbările in modul de gândire şi în exploatarea creativă a
cunoştinţelor noi. HGSMEs sunt catalizatori ai inovării şi chiar, “transformatori sociali” – importante active în
valorificarea oportunităţilor globalizării şi digitalizării economiei şi societăţii. HGSMEs pot contribui la
introducerea şi comercializarea unor inovaţii radicale, semnificative pentru creşterea economică şi ocuparea
forţei de muncă, în timp ce intreprinderile mari îşi desfăşoară activitatea pe scară largă de producţie.
Guvernele şi comunitatea de afaceri, diferiţi “actori” purtători de interes gestionează cunoştinţe şi
cunoaştere şi caută soluţii inovative pentru a face mai atractiv mediul de afaceri şi pentru valorificarea
potentialului de creştere a firmelor inovative de dimensiuni mici.
IMM-urile sunt surse de dinamică economică şi sunt creatoare de locuri de muncă. Firmele noi,
rezultate din initiaţivele antreprenoriale pot induce creştere economică, introduce produse/procese noi,
promovează noi modele de afaceri şi contribuie la dezvoltarea pieţei. Inovarea, învăţământul superior,
dezvoltarea de reţele, abilităti superioare de management etc. sunt factorii cheie de succes pentru IMM.
Politicile guvernului ar trebui să stimuleze competitivitatea IMM-urilor pe termen lung, având în vedere
deficitul major de competitivitate pe care îl are sectorul IMM din România, în comparație cu IMM-urile din
Uniunea Europeană. În același timp, nivelul scăzut al dezvoltării antreprenoriale din România, relevat, între
altele, de densitatea redusă a IMM-urilor raportată la populație, mai exact valoarea de 24 de IMM-uri/1000 de
locuitori se situează mult sub media de 42 de IMM-uri/1000 de locuitori din Europa. Ca urmare, IMM-urile nu
reuşesc să contribuie semnificativ la Produsul Intern Brut și la creșterea economică a țării, atât timp cât nu
există un număr suficient de mare de firme și un cadru favorabil înființării și creșterii lor [Barta, 2012].
Printre factorii cheie care stau la baza succesului întreprinderilor din Uniunea Europeană se numără
capacitatea de inovare. Inovarea reprezintă unul din neo-factorii de producţie, iar într-o societate post-
industrială în curs de globalizare, cercetarea-dezvoltarea reprezintă elementul cheie al unor avantaje
comparative pe piaţa internaţională. Doar întreprinderile inovatoare se vor menţine în concurenţa din ce în ce
mai intensă a Uniunii Europene; pentru aceasta trebuie gasit raspuns următoarelor întrebări: ce şanse au
întreprinderile româneşti să dezvolte produse şi servicii inovatoare care să concureze cu succes pe piaţa
europeană? Cum îi stimulăm pe angajaţi să gândească inovator? Ce impact are procesul de inovare asupra
imaginii companiei la exterior? Care este locul inovaţiei în procesul de finantare al întreprinderii?

Legătura dintre intensitatea activităţii de antreprenoriat şi bunăstarea economică

Creşterea economică durabilă depinde, din ce în ce mai mult, de capacitatea economiilor regionale de a
se schimba şi de a inova - este nevoie să se depună mai multe eforturi pentru crearea unui mediu care să
încurajeze inovarea, cercetarea şi dezvoltarea (C&D). Astfel, promovarea inovării reprezintă un element
esenţial al Programelor naţionale de aplicare a strategiei de la Lisabona şi o prioritate de bază a programelor
din cadrul politicii de coeziune, prevăzute pentru perioada 2007-2013.
Statisticile confirmă existenţa unor mari disparităţi între statele membre şi regiunile UE în domeniile
inovării şi C&D, precum şi a unui decalaj persistent în raport cu principalii săi concurenţi la nivel mondial.
Europa trebuie să devină mai inventivă, să reacţioneze mai rapid la condiţiile de piaţă şi la preferinţele
schimbătoare ale consumatorilor, iar societatea şi economia trebuie să devină mai favorabile inovării. Vectorii
cheie ai cercetării şi inovării sunt abordaţi, cel mai eficient, la nivel regional. Reducerea deficitului în materie de
inovare existent la nivelul regiunilor europene se numără, aşadar, printre principalele obiective ale politicii de

15
coeziune. În acest sens, aceasta investeşte în patru elemente cheie: cercetare-dezvoltare şi inovaţie,
antreprenoriat, absorbţia TIC şi dezvoltarea capitalului uman.
În perioada 2007-2013, instrumentele politicii de coeziune vor furniza aproximativ 86,4 miliarde de euro
(aproape 25% din bugetul total) pentru C&D şi inovare, inclusiv pentru integrarea de acţiuni inovatoare şi de
experimentare9. Din această sumă,
• 50,5 miliarde de euro vor fi alocaţi strict C&D şi inovării: 10,2 miliarde pentru infrastructura legată de
cercetare şi dezvoltare tehnologică şi centrele de competenţă, 9 miliarde de euro pentru investiţii în
firme legate direct de cercetare, 5,8 miliarde pentru activităţi de cercetare şi dezvoltare tehnologică în
cadrul centrelor de cercetare, 5,7 miliarde pentru asistenţă acordată în special IMM-urilor pentru
stimularea cercetării şi dezvoltării tehnologice, 5,6 miliarde pentru transfer tehnologic şi îmbunătăţirea
cooperării reţelelor, 4,9 miliarde pentru dezvoltarea potenţialului uman în domeniul cercetării şi
inovării şi 2,6 miliarde de euro pentru asistenţă acordată IMM-urilor în vederea promovării produselor
şi a proceselor de producţie ecologice;
• 8,3 miliarde de euro vor fi alocaţi antreprenoriatului: 5,2 miliarde pentru servicii avansate de sprijinire a
întreprinderilor şi 3,2 miliarde pentru sprijinirea activităţilor independente şi a întreprinderilor aflate la
început de drum;
• 13,2 miliarde de euro vor fi alocate tehnologiilor informaţiei şi comunicării inovatoare, în vederea
stimulării cererii de TIC: 5,2 miliarde pentru servicii şi aplicaţii care se adresează cetăţenilor (servicii
sanitare şi administrative oline, învăţământ on-line şi integrare electronică, etc.) şi 2,1 miliarde pentru
servicii şi aplicaţii destinate IMM-urilor (comerţ electronic, educaţie şi formare, creare de reţele etc.);
• 14,5 miliarde vor fi alocate capitalului uman: 9,7 miliarde pentru dezvoltarea strategiilor şi sistemelor
de învăţare permanentă în cadrul firmelor, activităţi de formare şi servicii pentru angajaţi, spre a
stimula o mai rapidă adaptare la schimbare, promovarea antreprenoriatului şi a schimbării, 2,8 miliarde
pentru dezvoltarea unor servicii speciale destinate ocupării forţei de muncă, activităţilor de formare şi
de sprijin legate de restructurare şi pentru realizarea unor sisteme capabile să anticipeze de ce
competenţe va fi nevoie în viitor, 1,9 miliarde pentru conceperea şi difuzarea unor modalităţi
inovatoare şi mai productive de organizare a muncii.

Amploarea antreprenoriatului în România. Indicatorii GEM (Global Entrepreneurship Monitor) 2012

Scopul principal al programului GEM este de a studia relaţia complexă dintre antreprenoriat şi
creşterea economică, măsurând nivelul activităţii antreprenoriale în comparaţie internaţională pentru a
descoperi factorii de influenţă ai nivelului activităţii antreprenoriale şi a identifica politicile care pot stimula
nivelul activităţii antreprenoriale. GEM, ca şi program de cercetare, se concentrează asupra factorilor de
influenţă ai creşterii economice şi asupra antreprenoriatului, pornind de la fenomenul larg acceptat că
antreprenoriatul este una dintre forţele majore care influenţează starea economiilor.
Rapoartele GEM demonstrează existenţa legăturii dintre nivelul dezvoltării economice al unei ţări şi
rata activităţii antreprenoriale în stadiu incipient. Rezultatele GEM din anul 2009 confirmă că caracteristicile
instituţionale şi demografice, cultura antreprenorială şi gradul de bunăstare al economiei conturează
caracteristicile antreprenoriale ale unei ţări.

Ratele activităţii antreprenoriale în România (%)

Întreprinzători în formare

Proprietari de firme noi

9
Sursa: “Cercetare şi inovare” http://ec.europa.eu/regional_policy/activity/research/index_ro.cfm

16

Proprietari de firme consacrate

Întreprinzători în stadiu incipient.
În România, rata activităţii antreprenoriale în stadiu incipient din anul 2009 este 5,02%, mai ridicată decât
cea măsurată în anul 2008 (3,98%). Tabelul 7 prezintă cele mai importante rate ale activităţii antreprenoriale
măsurate în perioada 2007-2009 în România.

Tabelul 7. Evaluare pentru România - ratele generale ale activităţii antreprenoriale

Sursa: GEM, Ancheta populaţiei adulte, România, 2007, 2008, 2009.

În raport cu indicatorul global GEM, România are o situație precară, poziționându-se numai pe
locul 53, între cele 59 de state evaluate10. Aceeași poziție inferioară se menține şi în clasamentul ţărilor cu
economie bazată pe eficienţă11, unde România ocupă locul 23 din totalul de 24 de țări – tabelul 8.

Tabelul 8. Clasamentul antreprenoriatului din România în funcție de activităţi

Etape ale activității Clasament general Clasament în cadrul economiilor bazate
antreprenoriale pe eficienţă
2007 2008 2009 2010 2008 2009 2010
Potențiali antreprenori 24 28 42 39 14 20 21
Antreprenori în curs de 31 37 41 40 16 18 21
formare
Antreprenori cu afaceri 38 41 41 58 17 19 24
tinere
Antreprenori în fază inițială 37 40 42 53 16 18 23
Antreprenori în fază inițială 32 27 34 40 15 20 22
orientaţi pe necesități
Antreprenori în fază iniţială 38 43 48 53 17 19 23
orientaţi pe oportunități
Antreprenori cu afaceri 37 42 46 56 16 20 22
stabile
Rata de discontinuitate 18 25 20 34 12 12 17

Percepţiile individuale privind activitatea antreprenorială descriu schimbările din perioada analizată. În
perioada crizei economico-financiare globale procentul celor care consideră că frica de eşec i-ar împiedica în
demararea unei afaceri a crescut (de la 28,3% în 2007 la 50,4% în 2009), în timp ce rata celor care consideră că
în următoarele şase luni vor fi oportunităţi bune pentru demararea unei afaceri în mediul în care locuiesc a
scăzut (de la 26,2% în 2007 la 13,8% în 2009).

Tabelul 9. Evaluare pentru România – indicatori pentru atitudine şi percepţii

10
Entrepreneurship in Romania, 2010 Country Report, Global Entrepreneurship Monitor
11
Potrivit metodologiei Raportului Global de Competitivitate elaborat annual de către Forumul Economic Mondial, ţările pot fi divizate
în trei categorii în funcţie de faza lor de dezvoltare: economii bazate pe factori de producţie, economii bazate pe eficienţă pe baza
investiţiilor (in categoria cărora este inclusă România), economii bazate pe inovaţie.

17
 Sursa: GEM, Ancheta populaţiei adulte, România, 2007, 2008, 2009

Figura 3. Antreprenoriatul din România în 2012 în funcție de activităţi

Tabelul 10. Clasamentul antreprenoriatului din România în funcție de atitudini și percepţii antreprenoriale
Clasament general Clasament în cadrul economiilor bazate
pe eficienţă
2007 2008 2009 2010 2008 2009 2010
Oportunități percepute 35 35 51 56 15 21 24
Capacitați percepute 39 41 50 53 16 21 21
Frica de eșec 35 12 5 5 4 1 3
Rețelele sociale/Capitalul 18 26 40 38 12 18 18
Antreprenoriatul ca opțiune 27 - 42 32 - 20 18
dezirabilă pentru carieră
Antreprenoriatul de succes 34 29 40 45 11 16 16
Atenția mass-media faţă de 32 30 44 47 13 19 20
antreprenoriat

Figura 4. Antreprenoriatului din România în 2012 - atitudini şi percepţii antreprenoriale

18
 Tabelul 11. Clasamentul antreprenoriatului din România în funcție de aspirații antreprenoriale
Clasament general Clasament în cadrul economiilor bazate
pe eficienţă
2007 2008 2009 2010 2008 2009 2010
Așteptări de creștere a activității 23 30 47 39 14 20 18
antreprenoriale încă din faza inițială
O piață pentru noi produse orientată 30 26 39 33 10 13 14
către activitatea antreprenorială în
fază inițială
Orientarea către piețe internaționale 16 1 9 4 1 3 3
a activității antreprenoriale în fază
inițială

In evaluarea în raport cu fazele activității antreprenoriale, România este plasată pe una dintre ultimele
poziţii în clasament, la majoritatea indicatorilor. In raport cu indicatorul „activitatea antreprenorială în fază
iniţială condusă de oportunități” România s-a aflat pe poziția 53 din 59 de ţări, atât în 2009, cât și în 2010.
În ceea ce privește „rata antreprenorială a afacerilor tinere” ocupă penultimul loc din clasamentul
global şi chiar ultimul loc în rândul ţărilor cu economie bazată pe eficienţă.
Referitor la „rata de discontinuitate în activitatea antreprenorială” se poate remarca o poziționare la
nivelul mediu al antreprenorilor din România, respectiv pe locul 34 din 59 la global şi 17 din 24 la nivelul
economiilor orientate pe eficienţă. De menţionat că, această rată s-a înrăutăţit de la an la an, mai ales din cauza
ieşirii de pe piaţă a firmelor deţinute de femei. Ca principale motive de exit se invocă afacerea neprofitabilă şi
lipsa finanţării.
In evaluarea după criteriul atitudini și percepţii antreprenoriale, România fiind pe locul 56 din 59 la
global şi chiar mai jos între economiile orientate pe eficienţă. Numai 17,5% din populația adultă consideră ca
fiind oportună inițierea unei afaceri în următoarele şase luni, în regiunea unde locuieşte. Referitor la frica de
eşec, România se situa pe poziția a cincea, după ţări precum Grecia şi Ungaria. În România 45,99% din populația
adultă consideră că teama de eşec ar împiedica înfiinţarea unei firme noi.
Indicatorii de caracterizare a aspiraţiilor antreprenoriale, prezintă valori îmbunătăţite în ultimul an de
evaluare, respectiv „așteptările de creștere a activității antreprenoriale încă din faza inițială” (România pe
poziţia 39 din 59) şi „o piață pentru noi produse orientată către activitatea antreprenorială în faza inițială”

19
(poziţia 33 din 59). Procentajul antreprenorilor în faza iniţială care au clienţi în alte ţări (exportatori) plasează
România pe poziţii superioare, respectiv locul 4 în clasamentul global şi locul 3 între economiile orientate pe
eficienţă.

Motivaţia antreprenorială în România

Există suficiente motive pentru care multe persoane aleg să desfăşoare activități antreprenoriale, pe
cont propriu, în locul statutului de angajat. Cel mai frecvent, antreprenoriatul este privit ca
oportunitate sau chiar ca mijloc de existență în absența unei alternative sau din teama de a deveni
șomer într-o perspectivă viitoare. Ca oportunități sunt declarate dorința de independență și câștiguri
financiare mai mari decât în cazul unui salariat.

O categorie distinctă este cea a întreprinzătorilor motivați de necesitate, cei care declară că nu au găsit
un alt mod de a-și câștiga existența. Oportunitatea orientată pe îmbunătățire se referă la acei
întreprinzători care apreciază independența și urmăresc să-și îmbunătățească standardul permanent.
Acest tip de motivație este cel mai des întâlnit în economiile orientate către inovație. România se
plasează pe un loc favorabil (8) în clasamentul GEM, cu un procent de 47,16% dintre opţiuni. Analiza
motivaţiei antreprenoriale prezentată de Raportul GEM arată că ponderea antreprenorilor în fază
iniţială motivaţi de oportunităţi este de 67,3% respectiv o valoare dublă faţă de cea înregistrată în cazul
antreprenorilor în fază iniţială motivaţi de necesitate. Se poate concluziona că mai mult de două treimi
dintre antreprenorii în fază iniţială sunt motivaţi de oportunităţi.

Aspiraţiile antreprenoriale în România (internaționalizarea afacerii, inovarea și așteptările de creștere a

afacerii)

Orientarea antreprenorială către internaționalizarea afacerii. Antreprenoriatul în fază inițială analizat
după intensitatea exporturilor prin estimarea ponderii clienţilor străini din țară sau în afara granițelor,
indică un nivel ridicat în ţările din Europa de Est. Cel mai înalt nivel la acest indicator a fost înregistrat în
2008, când a atins un procent de 49,4. Din numărul total de clienți ai antreprenorilor în fază inițială 25%
au fost clienți străini. Valoarea din 2010 se situează pe locul 3 în rândul țărilor cu economii orientate pe
eficienţă. În același timp, comparațiile arată că antreprenorii în fază iniţială au o orientare
internaţională mai intensă, în timp ce antreprenorii cu vechime au tendința accentuată de specializare
și menținere pe piețe câştigate, autohtone sau externe. Procentul firmelor stabile care nu au clienţi în
afara graniţelor a crescut de la 18% în 2007 la 49,7% în 2010. În acelaşi timp, cel mai mult a scăzut
ponderea antreprenorilor cu vechime, care aveau între 1 şi 25% clienți străini, respectiv de la 21.02% în
2008 la 12.44% în 2010.

Orientarea antreprenorială către inovare. Evaluările GEM referitoare la inovare relevă variaţii foarte
mari chiar în rândul economiilor orientate către eficienţă. S-a avut în vedere rata de înnoire a
produselor și serviciilor curente și gradul de noutate pe care aceasta îl reprezintă pentru clienţi. Aceste
două aspecte sunt relevate sub indicatorul noutatea produsului/pieței. În plus, s-a analizat gradul de
competiție sub toate aspectele afacerii: specificitate, percepţia că există multe, puține sau nici o altă
afacere care furnizează produse sau servicii similare. Rezultatele arată schimbări majore în 2010, în
ceea ce privește orientarea către inovare. Conform datelor GEM, inițiativele inovative în cazul
antreprenorilor în fază inițială au scăzut de la 7,3% în 2009 la 4,8% în 2010. Totodată se constată o
creștere mai accentuată a activității orientate pe inovare în cazul antreprenorilor în fază inițială, faţă de
antreprenorii înființați mai de mult timp, respectiv 28,5% furnizori de produse noi în primul caz, faţă de
10% în cel de-al doilea.

20
Antreprenoriatul cu creștere rapidă

Așteptările de creștere se raportează la numărul de angajați pe care un antreprenor estimează să îl aibă
în următorii 5 ani de viață ai firmei și numărul real de personal angajat. Conform datelor GEM, în 2010 a
fost înregistrat, pe ansamblu, un procent mai mare de firme fără niciun angajat comparativ cu anul
anterior. Procentul antreprenorilor în fază iniţială care aveau între 1-5 angajaţi a scăzut dramatic de la
83,6% în 2009 la 28,6% în 2010. Acest fenomen s-a produs mai moderat în cazul firmelor mai vechi
înfiinţate. Așteptările legate de creșterea rapidă, acele afaceri care estimau atingerea unui număr de 19
angajați în decurs de 5 ani, ale antreprenorilor în fază iniţială au crescut de la 10,1% în 2009 la 16% în
2010. Similar, în cazul antreprenorilor cu vechime au fost înregistrate creşteri de la 9,9% în 2009 la
19,2% în 2010.

Analiza rezumată pentru România arată modificări ale aspiraţiilor antreprenoriale, după cum urmează:
scăderea nivelului de așteptare privind creșterea rapidă a activității antreprenoriale în fază inițială de la
0,07% în 2007 la 0,27% în 2009 în rândul populației cu vârstă 18-64 ani; o ușoară revenire a creșterii
așteptării până la 0,48% în 2010; o ușoară creștere a pieței pentru produsele noi până la 22,4% și un
nivel de orientare spre internaționalizare în creștere până la 28,5% în 2010.

Profilul antreprenorului român

Din 1995 și până în prezent, profilul antreprenorului român s-a îmbunătățit în ceea ce privește raportul
dintre antreprenorii femei și bărbați, nivelul de educație, de calificare tehnică și de experiență
antreprenorială.

Distribuția întreprinderilor active nou înființate, în funcție de sexul fondatorului/managerului

Distribuția întreprinderilor active nou înființate, în funcție de grupa de vârstă a
fondatorului/managerului (%)

Distribuția întreprinderilor active nou înființate în funcție de nivelul de educație al fondatorului/
managerului, 1995-2008

Distribuția întreprinderilor active nou înființate, în funcție de categoria de apartenență socio-
profesională anterioară a fondatorului/managerului (%).

Figura 5. Intreprinzătorul român – dintr-o privire (2011)

21
 sursa: Business magazin, 27 octombrie 2011

Investigarea activităţii de inovare sub aspect statistic. Aspecte metodologice

Cercetarea-dezvoltarea este activitatea sistematică şi creatoare iniţiată pentru a spori volumul de

cunoştinţe, inclusiv cunoştinţele despre om, cultură şi utilizarea acestor cunoştinţe pentru noi aplicaţii. Datele
statistice aferente activităţii de cercetaredezvoltare includ şi proiectarea tehnologică.
Tabelul 12. Tipuri de cercetare-dezvoltare
cercetarea fundamentală activitate experimental sau teoretică iniţiată în primul rând, pentru acumularea de noi cunoştinţe
privind aspectele fundamentale ale fenomenelor şi faptelor observabile fără să aibă în vedere o
aplicaţie deosebită sau specifică
cercetarea aplicativă activitate de investigare originală în scopul acumulării de noi cunoştinţe, fiind însă orientată, în
principal, spre un scop sau un obiectiv practic, specific
dezvoltarea experimentală activitate sistematică, ce se foloseşte de cunoştinţele existente accumulate de pe urma cercetării
şi/sau a experienţei practice în vederea lansării în fabricaţie de noi materiale, produse şi
dispozitive, introducerea de noi procedee, sisteme şi servicii sau îmbunătăţirea substanţială a
celor deja existente

Inovaţia reprezintă materializarea unei invenţii într-un produs/proces/serviciu nou, produs în urma unei
activităţi organizate de producţie. Este nevoie de inovaţie comercială pentru a sprijini inovaţia tehnică într-o
economie a serviciilor. Apar probleme precum: colectarea non-distructivă a bunurilor folosite, crearea de pieţe
pentru bunuri de mâna a doua, oportunităţi financiare egale pentru fabricarea şi vânzarea serviciilor orientarea
spre utilizare nu prin vânzarea bunului, ci a utilizării sale, prin leasing pe termen lung fără transferul proprietăţii.
Deoarece concurenţa este aceea care determină succesul sau eşecul unei organizaţii industriale se cer a fi abordate
două probleme: concurenţa relativă existentă în cadrul sectorului industrial respectiv; rentabilitatea pe termen lung
în cadrul sectorului de piaţă ocupat.
Inovarea tehnologică se poate manifesta printr-o varietate de forme, ceea ce determină dificultăţi în
procesul de luare a deciziilor în legătură cu gradul mare de risc presupus de această activitate.

22
 Inovarea este o activitate din care rezultă un produs (bun sau serviciu) nou sau semnificativ îmbunătăţit
sau un proces nou sau semnificativ îmbunătăţit, o metodă nouă de marketing sau o metodă nouă
organizaţională. Inovarea este bazată pe rezultatele unor tehnologii noi, a unor dezvoltări tehnologice, a noi
combinaţii ale tehnologiei existente sau utilizarea altor cunoştinţe obţinute de întreprindere. Inovarea trebuie
să fie nouă pentru întreprindere, dar nu este necesar să fie nouă pentru sectorul de activitate sau pentru piaţă.
Nu are importanţă dacă inovarea a apărut iniţial în întreprinderea repondentă sau în alte întreprinderi.
O întreprindere poate declara inovare de produs chiar dacă acesta nu este nou pentru piaţă, dar este
nou pentru întreprindere. De asemenea, o întreprindere poate declara inovare de proces, chiar dacă ea nu este
prima care a introdus procesul pe piaţă.
Tabelul 13. Tipuri de inovare
Inovări de produse înseamnă introducerea pe piaţă a unui bun sau serviciu nou sau semnificativ îmbunătăţit cu
respectarea însuşirilor sale, de exemplu un software îmbunătăţit, introducerea de elemente de
utilizare prietenoase, componente sau subsisteme.
se referă la bunuri sau servicii cu caracteristici sau intenţii de utilizare care diferă semnificativ de
produsele precedente realizate de întreprindere. Acestea includ schimbări semnificative în
specificaţiile tehnice, în componente şi materiale, software încorporat, utilizare prietenoasă sau alte
caracteristici funcţionale. Spre deosebire de inovările de proces, ele se vând direct clienţilor.
Inovări de procese corespund implementării unui proces productiv, unei metode de distribuţie sau unei activităţi
auxiliare noi sau semnificativ îmbunătăţite;
apare atât în sectorul industriei, cât şi în sectorul serviciilor şi includ metode de producţie noi sau
îmbunătăţite, sisteme de transport şi distribuţie;
includ schimbări semnificative în tehnici specifice, echipament şi/sau software, intenţionând să
îmbunătăţească calitatea, eficienţa sau flexibilitatea unei activităţi productive sau a unei activităţi
de aprovizionare, şi să reducă riscurile privind siguranţa mediului ambiant.
Inovări organizatorice reprezintă implementarea unei schimbări semnificative în practicile de afaceri, organizarea locului
de muncă sau în relaţiile externe, intenţionând să îmbunătăţească capacitatea inovativă a firmei sau
caracteristicile de performanţă, cum ar fi calitatea sau eficienţa fluxurilor muncii.
Inovările organizatorice de obicei implică schimbări mai importante în lanţul de furnizori ai firmei şi
sunt mai puţin dependente de tehnologie decât inovările de proces.
Inovări de marketing se referă la implementarea unei metode noi de marketing ce implică schimbări semnificative în
design-ul sau în ambalarea produsului, în plasarea produsului, promovarea acestuia sau în stabilirea
preţului.
• Întreprinderi inovative sunt întreprinderile care au lansat produse (bunuri sau servicii) noi sau
semnificativ îmbunătăţite pe piaţă sau au introdus procese noi sau semnificativ îmbunătăţite sau noi
metode de organizare sau de marketing. Termenul acoperă toate tipurile de inovatori, inovatorii de
produs, de proces, de metode de organizare sau de metode de marketing, precum şi întreprinderile cu
inovări nefinalizate sau abandonate şi se referă la întreprinderile active.
o Întreprinderile cu inovare tehnologică sunt acele întreprinderi care au produse sau
procese noi sau semnificativ îmbunătăţite.
o Întreprinderile cu inovare non-tehnologică sunt acele întreprinderi care au introdus
metode de organizare sau de marketing noi sau semnificativ îmbunătăţite.
o Întreprinderile cu inovări nefinalizate sau abandonate sunt întreprinderile care au
avut inovare nefinalizată sau abandonată pentru dezvoltarea sau introducerea produselor noi
sau semnificativ îmbunătăţite (bunuri sau servicii) sau implementarea noilor procese, inclusiv
activitatea de cercetare-dezvoltare.
• Întreprinderile non-inovative sunt întreprinderile care nu au avut activitate inovativă în perioada
analizată. Aceste întreprinderi au răspuns la un set limitat de întrebări din ancheta statistică, cu privire
la absenţa activităţii inovative.

23
Cheltuielile pentru inovare cuprind atât cheltuielile pentru inovarea finalizată, cât şi cele pentru inovarea
nefinalizată sau abandonată. Principalele component ale cheltuielilor sunt:
 Cheltuielile pentru activitatea de cercetaredezvoltare internă - cheltuieli pentru activităţile creatoare
întreprinse sistematic în cadrul întreprinderii, în vederea creşterii volumului de cunoştinţe şi a utilizării
lor în scopul realizării de produse (bunuri sau servicii) şi procese noi şi îmbunătăţite (inclusiv dezvoltare
de software).
 Cheltuielile pentru activitatea de cercetaredezvoltare externă - cheltuieli pentru activităţile de
cercetare-dezvoltare realizate de către alte întreprinderi sau institute de cercetare.
 Cheltuieli pentru achiziţia de maşini, echipamente şi software - cheltuieli pentru achiziţionarea de
maşini performante, echipamente,hardware sau software pentru obţinerea produselor şi/sau
proceselor noi sau cu îmbunătăţiri semnificative.
 Cheltuieli pentru achiziţii de alte cunoştinţe externe care includ achiziţia de licenţe de brevete şi
invenţii nebrevetate, know-how şi alte tipuri de cunoştinţe de la alte întreprinderi sau organizaţii.
Finanţarea publică a inovării include sprijin financiar sub formă de granturi (împrumuturi nerambursabile),
credite, subvenţii şi garanţii pentru credite, primite de întreprinderi din partea diferitelororganisme: autorităţi
locale sau regionale, govern (inclusiv instituţii ce lucrează în numele guvernului) şi Uniunea Europeană.
Obiectivele inovărilor se referă la intenţia întreprinderii privind activităţile inovative. Sunt selectate obiective
cu grad ridicat de importanţă, respectiv: extinderea gamei de bunuri şi servicii, înlocuirea produselor sau
proceselor vechi, intrarea pe noi pieţe, creşterea ponderii pieţei, îmbunătăţirea calităţii bunurilor şi serviciilor,
îmbunătăţirea flexibilităţii pentru producerea de bunuri şi servicii, creşterea capacităţii de producer de bunuri şi
servicii, îmbunătăţirea sănătăţii şi gradului de securitate a muncii, reducerea costurilor cu forţa de muncă pe
unitatea de produs rezultat.

Performerii inovării din mediul privat și nivelul lor de performanță12

Cea mai mare parte a companiilor private din activitatea de inovare din România după cifra de afaceri
provin din companii mari, cu peste 250 de salariați. Situația s-a menținut pe întreaga perioadă analizată (atât în
criză cât și înainte de criză). Trebuie să remarcăm faptul că ponderea companiilor inovatoare de dimensiuni
mici și medii este în ușoară creștere în detrimentul celor de dimensiuni mai mari (cu peste 250 de angajați).

Tabelul 14. Structura companiilor inovatoare după cifra de afaceri (%)

Dimensiunea companiei 2004 -> 2006 2006 -> 2008 2008 -> 2010
Între 10 şi 49 7.06% 10.71% 9.81%
Între 50 şi 249 13.71% 19.42% 20.22%
250 şi peste 79.23% 69.86% 69.97%

Dintre companiile mici, cele mai multe sunt non-inovatori în timp ce la nivelul companiilor mari
situația stă invers (cea mai mare parte dintre acestea fiind inovatoare într-o formă sau alta). Situația e oarecum
echilibrată la nivelul companiilor private de nivel mediu. Se remarcă, ca tendință, faptul că tot mai multe
companii care trec de partea inovării (la toate categoriile de companii) și faptul că criza actuală a afectat ușor
procesul de inovare (o mică parte din companiile private românești renunțând la inovare).

12
Capitol realizat pe baza studiului “Rolul sectorului privat în dezvoltarea competiţiei în sistemul cercetării-
dezvoltării şi inovării” realizat de Pîslaru, D.N., Păun, C., Pele, D., (2012)

24
Tabelul 15. Ponderea companiilor inovatoare și non-inovatoare după cifra de afaceri în total cifră de afaceri (%
din totalul cifrei de afaceri a companiilor)
Dimensiunea 2004 -> 2006 2006 -> 2008 2008 -> 2010
companiei Inovatori Non-inovatori Inovatori Non-inovatori Inovatori Non-inovatori
Între 10 şi 49 18.14% 81.86% 27.42% 72.58% 24.64% 75.36%
Între 50 şi 249 31.78% 68.22% 46.94% 53.06% 46.40% 53.60%
250 şi peste 62.72% 37.28% 71.84% 28.16% 64.28% 35.72%

Având în vedere numărul de companii inovatoare și non-inovatoare (și nu cifra de afaceri) observăm
că cele mai multe companii nu derulează nici un proces de inovare (de produs, de proces etc.). Situația este mai
pronunțată la companiile de mici dimensiuni și mai puțin pronunțată la companiile de dimensiuni mai mari.
Criza s-a resimțit la nivelul tuturor companiilor private din România care au renunțat într-o oarecare măsură la
inovare.
Tabelul 16. Ponderea companiilor inovatoare și non-inovatoare după număr de firme din total (% din totalul
companiilor)
2004 -> 2006 2006 -> 2008 2008 -> 2010
Dimensiune Inovatoare Non-inovatori Inovatoare Non-inovatori Inovatoare Non-inovatori
Între 10 și 49 angajați 17.4% 82.6% 30.0% 70.0% 27.5% 72.5%
Între 50 și 249 angajați 27.4% 72.6% 41.6% 58.4% 38.8% 61.2%
Peste 250 angajați 42.1% 57.9% 59.3% 40.7% 56.4% 43.6%

Structura companiilor inovatoare din România după numărul acestora ne arată că cele mai multe
dintre ele sunt companii de dimensiuni reduse (cu până la 50 de angajați). Criza a redus cu precădere numărul
companiilor mari (cu peste 250 de angajați) implicate în procese inovative.
Figura 6. Evoluția structurii companiilor private inovatoare după dimensiunea companiei

Sectorul cu cele mai multe companii inovatoare din total (mai mult de jumătate din companii) sunt
cele din industria prelucrătoare (mai ales industria alimentară, industria construcțiilor metalice, fabricarea
produselor din cauciuc și mase plastice). Pe următoarea poziție în topul sectoarelor inovative se situează
sectorul de transport, depozitare și comunicații (mai ales). Sectoarele cu poziție marginală sunt cele din
industria extractivă și din industria energetică (inclusiv distribuție de apă și gaz). Situația s-a menținut și în
perioada de criză.
Figura 7. Structura pe sectoare a companiilor inovatoare

25
 2006 2008 2010
Sectorul 10-49 50-249 >250 10-49 50-249 >250 10-49 50-249 >250
Industria extractivă 0.5% 0.8% 2.1% 0.8% 0.6% 1.5% 0.7% 0.8% 1.1%
Industria prelucrătoare 54.3% 69.8% 73.4% 52.1% 64.5% 65.8% 46.9% 58.3% 66.6%
Energie, apă și gaze 0.4% 1.1% 5.5% 1.1% 2.5% 4.9% 1.7% 4.0% 9.9%
Transport, depozitare și
11.5% 6.8% 6.4% 8.2% 5.6% 5.9% 21.1% 14.9% 14.1%
comunicatii
Intermedieri financiare 2.4% 2.0% 5.8% 2.3% 3.5% 7.5% 3.3% 2.4% 4.5%
Comerț și alte servicii 31.1% 19.4% 6.7% 35.6% 23.4% 14.4% 26.2% 19.6% 3.8%

În privința dispersiei companiilor inovatoare pe sectoare coroborată cu dimensiunea acestora

observăm următoarele aspecte:
1. Există sectoare cu o distribuție echilibrată a companiilor inovatoare în funcție de mărimea
acestora (industria extractivă, sectorul intermedierilor financiare și al asigurărilor);
2. Există sectoare în care domină companiile inovatoare de dimensiuni mici (industria
prelucrătoare; sectorul transporturilor, al depozitării și al comunicării; sectorul comerțului cu
ridicata și cu amănuntul);
3. Există sectoare în care domină companiile inovatoare de dimensiuni mari (industria energetică,
de distribuție apă și gaze);
4. Criza a afectat semnificativ situația în cazul unor sectoare cum ar fi cel energetic și cel de
transport, depozitare și comunicații, intermedierea financiară, industria extractivă și a afectat
mai puțin industria prelucrătoare și cea de comerț și alte servicii.

Figura 8. Evoluția structurii companiilor private inovatoare după dimensiunea companiei

Sectorul cu cele mai multe companii inovatoare din total (mai mult de jumătate din companii) sunt
cele din industria prelucrătoare (mai ales industria alimentară, industria construcțiilor metalice, fabricarea
produselor din cauciuc și mase plastice). Pe următoarea poziție în topul sectoarelor inovative se situează
sectorul de transport, depozitare și comunicații (mai ales). Sectoarele cu poziție marginală sunt cele din
industria extractivă și din industria energetică (inclusiv distribuție de apă și gaz). Situația s-a menținut și în
perioada de criză.

Tabelul 17. Structura pe sectoare a companiilor inovatoare

2006 2008 2010
Sectorul 10-49 50-249 >250 10-49 50-249 >250 10-49 50-249 >250
Industria extractivă 0.5% 0.8% 2.1% 0.8% 0.6% 1.5% 0.7% 0.8% 1.1%

26
 Industria prelucrătoare 54.3% 69.8% 73.4% 52.1% 64.5% 65.8% 46.9% 58.3% 66.6%
Energie, apă și gaze 0.4% 1.1% 5.5% 1.1% 2.5% 4.9% 1.7% 4.0% 9.9%
Transport, depozitare și comunic. 11.5% 6.8% 6.4% 8.2% 5.6% 5.9% 21.1% 14.9% 14.1%
Intermedieri financiare 2.4% 2.0% 5.8% 2.3% 3.5% 7.5% 3.3% 2.4% 4.5%
Comerț și alte servicii 31.1% 19.4% 6.7% 35.6% 23.4% 14.4% 26.2% 19.6% 3.8%

În privința dispersiei companiilor inovatoare pe sectoare coroborată cu dimensiunea acestora

observăm următoarele aspecte:
- Există sectoare cu o distribuție echilibrată a companiilor inovatoare în funcție de mărimea
acestora (industria extractivă, sectorul intermedierilor financiare și al asigurărilor);
- Există sectoare în care domină companiile inovatoare de dimensiuni mici (industria
prelucrătoare; sectorul transporturilor, al depozitării și al comunicării; sectorul comerțului
cu ridicata și cu amănuntul);
- Există sectoare în care domină companiile inovatoare de dimensiuni mari (industria
energetică, de distribuție apă și gaze);
- Criza a afectat semnificativ situația în cazul unor sectoare cum ar fi cel energetic și cel de
transport, depozitare și comunicații, intermedierea financiară, industria extractivă și a
afectat mai puțin industria prelucrătoare și cea de comerț și alte servicii.

Tabelul 18. Structura pe dimensiunea companiilor în cadrul fiecărui sector de activitate

2006 2008 2010
Sectorul 10-49 50-249 >250 10-49 50-249 >250 10-49 50-249 >250
Industria extractivă 35.6% 33.3% 31.1% 67.9% 17.3% 14.8% 63.9% 24.6% 11.5%
Industria prelucrătoare 52.0% 34.9% 13.1% 62.7% 27.9% 9.4% 63.5% 26.4% 10.1%
Energie, apă și gaze 18.6% 30.0% 51.4% 42.9% 34.5% 22.6% 41.7% 31.9% 26.4%
Transport, depozit. și comunic. 70.8% 21.9% 7.3% 75.2% 18.4% 6.4% 76.3% 17.9% 5.7%
Intermedieri financiare 52.9% 22.9% 24.2% 51.8% 28.1% 20.1% 72.0% 17.2% 10.7%
Comerț și alte servicii 73.2% 23.9% 2.9% 77.9% 18.4% 3.7% 78.9% 19.8% 1.3%

Analizând ponderea companiilor inovative din cadrul fiecărui sector de activitate în total companii în
perioada analizată observăm următoarele modificări între 2006 și 2010:
• Sectoarele care și-au îmbunătățit cel mai mult poziția în materie de inovare sunt cele din
domeniul industriei prelucrătoare și din domeniul comerțului (mai multe companii inovative
sunt prezente în aceste sectoare de activitate);
• Există și sectoare unde a existat o îmbunătățire a poziției în materie de inovare dar nu atât de
intensă: sectorul intermedierii financiare, sectorul energetic sau sectorul de transport;
• Industria extractivă a înregistrat o stagnare în materie de inovare (apreciată prin numărul de
companii inovative în total companii asociate acestui sector).
•
Figura 9. Evoluția structurii pe sectoare a companiilor inovative (%)

27
 Conform datelor furnizate de INS pentru perioada 2004 – 2010, sursele cele mai importante pentru
activitatea de inovare din companiile private românești provin din interiorul întreprinderii sau a grupului de
întreprinderi;
• De la furnizorii de echipamente, materiale, componente sau software;
• De la clienți și consumatori.
Aceleași date indică faptul că instituțiile guvernamentale sau instituțiile publice de cercetare,
asociațiile profesionale sau industriale, universitățile sau alte instituții de învățământ superior și consultanții,
laboratoarele sau institutele private de cercetare au un rol marginal în furnizarea de informații pentru inovare
la nivelul sectorului privat. Acest lucru reflectă faptul că în sectorul privat de cercetare din România există o
conectare a activității de cercetare-dezvoltare la piață (de unde se extrag informațiile necesare pentru inovare)
și că, în principal, această activitate de cercetare-dezvoltare este mai degrabă una internă (in-house) și mai
puțin una sprijinită de instituțiile publice sau instituțiile de învățământ superior (pe partea de informații
necesare procesului de inovare).
Tabelul 19. Structura pe sectoare a companiilor inovatoare (%)
Sursa de informații pentru 2004 - 2006 2006 - 2008 2008 - 2010
inovare Mici Medii Mari Mici Medii Mari Mici Medii Mari
Din interiorul întreprinderii sau a
21.1% 22.8% 23.5% 21.9% 24.2% 25.5% 24.2% 24.6% 25.8%
grupului de întreprinderi
Furnizori de echipamente,
materiale, componente sau 17.3% 18.2% 19.3% 17.8% 17.6% 17.5% 19.8% 18.5% 15.8%
software
Clienți și consumatori 18.6% 16.1% 13.6% 17.2% 14.5% 15.0% 20.0% 18.0% 16.1%
Concurenți sau alte întreprinderi
10.4% 9.9% 7.6% 9.9% 7.8% 9.0% 14.7% 10.6% 10.1%
din aceeași ramură
Consultanți, laboratoare
comerciale sau institute de CD 2.6% 3.6% 5.1% 3.2% 4.1% 5.1% 4.1% 3.5% 6.0%
private
Universități sau alte instituții de
1.6% 2.9% 2.7% 2.1% 3.0% 2.6% 2.1% 2.0% 2.3%
învățământ superior
Instituții guvernamentale sau
1.2% 2.7% 2.5% 1.8% 3.6% 3.0% 1.0% 1.9% 2.2%
institute publice de cercetare
Conferințe, târguri și expoziții 11.3% 10.0% 12.0% 11.0% 10.7% 9.3% 6.5% 10.2% 9.6%
Jurnale academice, publicații
12.5% 11.0% 11.4% 11.9% 10.9% 9.4% 5.2% 7.7% 7.8%
tehnice
Asociații profesionale și
3.3% 2.8% 2.4% 3.0% 3.5% 3.5% 2.4% 3.0% 4.2%
industriale

28
 Se mai observă faptul că perioada de dinainte de criză (până în 2008) și perioada de criză (după 2008)
nu diferă semnificativ. Criza nu a modificat radical orientarea companiilor private românești privind obținerea
de informații necesare procesului de inovare.
În companiile private din România domină inovarea de proces (fie este vorba de introducerea de noi
metode de prelucrare sau de producere a bunurilor și serviciilor, fie este vorba de îmbunătățirea metodelor
logistice, de furnizare și de livrare a bunurilor pe piață sau introducerea diferitelor activități suport la nivel de
procese tehnologice). Dintre inovările de proces, cel mai multe sunt cele care au în vedere îmbunătățirea
proceselor de prelucrare și de producere a bunurilor și serviciilor. Se remarcă totuși o dispersie relativ uniformă
între toate inovările de proces. Mai mult, nu există diferențe semnificative între companiile mici, medii și mari
implicate în diferite procese de inovare (ușoare diferențe apar doar la nivel de inovatori de servicii).

Tabelul 20. Tipologia proceselor de inovare din companiile românești (%)

2004 - 2006 2006 - 2008 2008 - 2010
Tipul de inovare Mici Medii Mari Mici Medii Mari Mici Medii Mari
Inovatori de produs (bunuri) 21.2% 23.3% 24.5% 19.3% 22.9% 22.6% 23.3% 25.9% 24.3%
Inovatori de produs (servicii) 19.5% 15.7% 13.9% 17.0% 14.9% 14.9% 19.7% 18.5% 18.1%
Inovatori de proces care au introdus
metode de prelucrare /producere de 22.3% 25.8% 25.7% 26.0% 26.1% 25.6% 24.2% 23.9% 24.2%
bunuri si servicii

Inovatori de proces care au introdus 18.8% 14.7% 15.1% 16.4% 15.3% 16.3% 13.8% 14.1% 14.2%
metode logistice, de furnizare si de
livrare de produse, bunuri sau servicii
Inovatori de proces care au introdus 18.3% 20.5% 20.9% 21.3% 20.8% 20.6% 19.0% 17.6% 19.3%
activități suport

Criza prin care trece economia românească nu a afectat semnificativ structura inovatorilor pe
categorii de inovatori (și în criză și înainte de criză domină inovatorii de proces). Totuși, se remarcă o ușoară
diminuare a inovărilor de proces privind introducerea de metode logistice, furnizare și livrare a produselor pe
piață și o creștere a numărului inovatorilor de servicii.

Figura 10. Evoluția structurii pe tipuri de inovare (%)

29
 Cu toate acestea, criza a redus semnificativ numărul inovatorilor din toate categoriile. Cea mai mare
scădere au înregistrat-o în perioada de criză inovatorii de proces (cei care au introdus activități suport și cei
care au introdus îmbunătățiri pe partea de logistică, scăderea fiind aproape de 50%). Pe total numărul
inovatorilor a scăzut în 2010 față de 2006 cu aproximativ 40%. Companiile private din România inițiază și
derulează procese de inovare cu precădere pentru a îmbunătăți calitatea bunurilor și serviciilor livrate pe piață,
pentru a extinde gama de bunuri și servicii (a se vedea Tabelul 3.8). În procesele de inovare companiile din
România sunt mai puțin interesate de reducerea costurilor cu forța de muncă pe unitatea de produs (explicabil
prin faptul că în continuare în România forța de muncă este relativ ieftină și prin faptul că, odată cu criza, foarte
mulți români care lucrau în străinătate s-au întors în țară oferindu-și serviciile diferitelor companii din România,
îmbunătățind astfel oferta pe piața muncii) și de îmbunătățirea securității și sănătății angajaților din cadrul
acestora (chiar dacă normele privind securitatea și sănătatea muncii sunt adaptate standardelor europene și
internaționale în continuare în România controlul respectării acestor norme lasă de dorit, fapt pentru care
companiile nu sunt atât de presate să inoveze în acest sens).

Tabelul 21. Obiectivele aferente proceselor de inovare din companiile românești (%)
2006 - 2008 2008 - 2010
Obiectivul inovării
Mici Medii Mari Mici Medii Mari
Extinderea gamei de bunuri si servicii 17.87% 16.52% 15.44% 16.44% 16.35% 14.86%
Înlocuirea produselor sau proceselor învechite 11.37% 12.14% 12.69% 11.38% 11.66% 11.31%
Întrarea pe noi pieţe sau creșterea ponderii
12.33% 12.27% 11.04% 12.94% 13.48% 12.84%
pieței
Îmbunătățirea calității bunurilor si serviciilor 19.63% 18.77% 17.23% 19.75% 17.71% 16.83%
Îmbunătăţirea flexibilităţii pentru producerea
10.59% 10.57% 10.40% 11.11% 9.88% 10.22%
de bunuri şi servicii
Creşterea capacităţii de producere de bunuri şi
11.22% 10.57% 11.46% 11.86% 10.58% 11.53%
servicii
Îmbunătăţirea sănătăţii şi securității angajaților 9.07% 9.89% 11.27% 10.01% 10.98% 11.86%
Reducerea costurilor forţei de muncă pe
7.92% 9.26% 10.45% 6.52% 9.36% 10.55%
unitatea de producție

Observăm destul de clar că criza actuală a diminuat rolul extinderii gamei de bunuri și servicii și a
îmbunătățirii calității acestora în procesul de inovare (fapt explicabil prin aceea că în criză puterea de
cumpărare a consumatorilor este puternic afectată și aceștia se reorientează spre bunuri mai accesibile din
punct de vedere al costurilor, fiind mai puțin interesați de calitate sau de varietate în procesul lor de consum).
Remarcăm și faptul că nu există diferențe semnificative între inovatorii de mari dimensiuni și cei de mici
dimensiuni (după numărul de angajați).
Cooperarea în materie de cercetare-dezvoltare și inovare reprezintă o realitate, mai ales la nivelul
companiilor care nu au resursele necesare și care pot, prin punerea eforturilor la comun, să ajungă la
rezultatele scontate. Din datele furnizate de INS pentru perioada 2004 – 2010 observăm următoarele aspecte:
− Inovarea la nivelul companiilor românești rezultă cu precădere din cooperarea dintre acestea și furnizorii
de echipamente, componente și software și din cooperarea cu clienții și cumpărătorii. Acest lucru arată o
foarte bună conectare la piață a companiilor românești, pe de o parte, și că inovarea fiind cu preponderent
una de proces (introducerea unei tehnologii noi, îmbunătățirea logisticii produselor sau introducerea de
activități suport) este explicabil ca cei care furnizează astfel de soluții tehnologice să coopereze cu cel care
inovează;
− Din păcate, rezultatele studiului indică o foarte slabă cooperare cu mediul academic (universități de profil,
instituții de învățământ superior, institute de cercetare private, publice și guvernamentale și consultanți).

30
 În aceste condiții, apreciem faptul că în continuare există o conectare foarte slabă a mediului academic la
nevoile de cercetare-dezvoltare și de inovare din piață și că importante resurse alocate acestor instituții
(publice cu precădere) fie rămân nefolosite, fie nu își găsesc aplicabilitatea și utilitatea practică;
− După cum era de așteptat, cooperarea cu concurenții este și ea marginală.
− Este tot mai puternică cooperarea în cadrul grupului de companii, ceea ce arată o complexitate în creștere
a proceselor de producție din companiile românești și o structurare pe grupuri de firme specializate în
realizarea anumitor componente sau etape din procesul de producție (o astfel de organizare poate fi însă
motivată și din rațiuni fiscale).

Tabelul 22. Forma de cooperare în cazul cercetării-dezvoltării și inovării din sectorul privat
2004 - 2006 2006 - 2008 2008 - 2010
Forma de cooperare
Mici Medii Mari Mici Medii Mari Mici Medii Mari
Alte întreprinderi din interiorul
6.1% 11.1% 16.6% 11.3% 12.3% 16.0% 1.1% 14.6% 15.9%
grupului
Furnizori de echipamente,
materiale, componente si 38.3% 33.9% 29.1% 30.7% 22.3% 18.0% 43.8% 32.9% 28.0%
software
Clienți sau cumpărători 36.0% 21.8% 22.1% 19.7% 12.8% 14.8% 24.6% 31.0% 34.6%
Concurenți sau alte întreprinderi
4.0% 6.3% 4.0% 4.2% 1.9% 3.7% 5.2% 3.2% 5.6%
din același sector de activitate
Consultanți, laboratoare
comerciale sau institute de CD 8.0% 10.4% 10.6% 19.7% 34.8% 35.2% 10.0% 8.9% 6.5%
private
Universități sau alte instituții de
5.3% 7.6% 9.5% 10.7% 8.1% 4.9% 14.6% 5.7% 4.7%
învățământ superior

Instituții de cercetare
2.3% 8.9% 8.0% 3.6% 7.8% 7.4% 0.6% 3.8% 4.7%
guvernamentale sau publice

În criză observăm că cooperarea cu furnizorii de echipamente și cu clienții este în ușoară scădere, fiind
în creștere importantă cooperarea cu instituțiile de cercetare guvernamentale sau publice și cooperarea cu
întreprinderi din interiorul grupului. Deși nu există diferențe foarte mari în funcție de dimensiunea companiei,
putem observa că la nivelul companiilor mari există o cooperare mai intensă cu instituțiile de cercetare
guvernamentale sau publice și cu întreprinderile din cadrul grupului. Companiile mici sunt mult mai cooperante
cu consultanții și cu universitățile și alte instituții de învățământ superior. Există și o dependență mai mare la
nivel de companii mici față de furnizorii de echipamente în timp ce companiile mari pun mai mult accentul pe
cooperarea cu clienții și cumpărătorii în procesele lor inovative. Se observă și o corelație foarte bună între
cooperarea în materie de inovare și sursa de informație pentru inovare (cei cu care cooperează companiile
inovative din România sunt și furnizorii cei mai importanți de informație în acest sens).
Există o serie de bariere în calea inovării care împiedică accesul la inițierea unei astfel de activități sau
care afectează implementare și dezvoltarea ulterioară a unei idei inovative (în final ajungându-se la
abandonarea ei). Printre cele mai importante bariere asociate activităților inovative la nivelul companiilor
românești regăsim (a se vedea Tabelul 3.10):
• Cele mai importante bariere sunt cele legate de problema fondurilor necesare activității de
cercetare-dezvoltare și inovare (fie că aceste resurse vizează resurse din interiorul întreprinderii fie
din afara acesteia);

31
 • Lipsa de informații privind tehnologia sau piața nu sunt considerate ca având o importanță
semnificativă asupra proceselor inovative din companiile private;
• Companiile mai consideră lipsa de personal calificat, comportamentul dominant de piață al unor
companii consacrate, conjunctura pieței (cererea de bunuri și servicii inovative) și dificultatea de
găsire a partenerilor ca având și ele un efect inhibator asupra proceselor inovative (cu importanță
medie însă).

Tabelul 23. Bariere în calea inovării în sectorul privat românesc

2004 - 2006 2008 - 2010
Bariere în calea inovării
Mici Medii Mari Mici Medii Mari
Lipsa de fonduri din interiorul întreprinderii sau
19.6% 18.1% 19.8% 23.8% 21.1% 23.4%
grupului de întreprinderi
Lipsa de finanțare din surse din afara
18.5% 20.5% 20.9% 15.9% 17.7% 19.5%
întreprinderii
Costuri de inovare prea ridicate 17.6% 17.7% 18.9% 17.7% 17.5% 19.5%
Lipsa de personal calificat 8.9% 7.6% 6.0% 6.4% 5.5% 4.2%
Lipsa de informații privind tehnologia 3.9% 2.4% 2.5% 2.0% 3.6% 2.1%
Lipsa de informații privind piețele 3.3% 3.1% 3.6% 2.9% 4.2% 3.8%
Dificultăți privind găsirea partenerilor de
9.0% 9.2% 7.9% 4.1% 6.3% 6.6%
cooperare pentru inovare
Piața dominată de întreprinderi consacrate 11.5% 12.1% 10.7% 14.6% 12.2% 10.0%
Cerere fluctuantă de bunuri si servicii inovative 7.9% 9.4% 9.5% 12.6% 11.9% 11.0%

Criza actuală a produs câteva mutații importante în percepția cu privire la barierele care implică
procesele inovative din companiile private românești: a crescut importanța fluctuației cererii de bunuri și
servicii inovative și poziția dominantă a unor întreprinderi consacrate în blocarea demarării și derulării unor
activități inovative. Lipsa fondurilor s-a acutizat la nivelul companiilor private, reducând și ea disponibilitatea
pentru inovare (mai ales din interiorul companiilor). Costurile cu inovarea sunt tot mai ridicate. În piață există
însă o disponibilitate în creștere pentru cooperare în materie de inovare. Inovația în companiile de dimensiuni
mici este mult mai afectată de piață și de comportamentul de piață al companiilor mari. De asemenea, lipsa
fondurilor externe pentru inovare este percepută mai puțin negativ de către aceste companii mici (la fel ca și
cele mari reclamă însă lipsa alocărilor interne pentru inovare).
Performerii în materie de cercetare-dezvoltare și inovare provin deopotrivă din cadrul companiilor
mari cât și din cadrul companiilor mici. Inovarea pe care o adoptă aceștia este în mai mare măsură o inovare de
proces decât una de produs sau serviciu. Acești performeri din inovare urmăresc cu precădere ca prin acțiunile
lor să îmbunătățească calitatea produselor și serviciilor oferite pieței dar și să extindă gama acestora.
Finanțarea la nivelul inovatorilor provine cu precădere din fonduri publice, completate de sursele proprii și de
cele puse la dispoziție de mediul universitar prin diferite scheme și programe de finanțare a cercetării.
Intensitatea inovării în mediul privat al cercetării-dezvoltării
Intensitatea inovării se măsoară în primul rând prin dimensiunea alocărilor pe care companiile private
din România le fac pentru diferite acțiuni inovative. Analiza pe tipuri de cheltuieli destinate inovării arată
următoarele aspecte:
• Cele mai mari alocări se fac pentru achiziții de utilaje, echipamente și software (excluzând
cheltuielile materiale și cheltuielile cu salariile) și pentru cheltuieli de cercetare externă;
• Cheltuielile de cercetare internă sunt la jumătatea celor cu achiziția de utilaje, echipamente și
software sau cele de cercetare externă;
• Achizițiile de alte cunoștințe externe sunt marginale în efortul de inovare al companiilor private;

32
 • Alocările în ultima perioadă au scăzut pentru toate categoriile, criza înjumătățind practic alocările
pentru echipamente, pentru cercetare internă și pentru achiziții de alte cunoștințe externe.
Figura 11. Valoarea medie a cheltuielilor cu inovarea (mii lei)

Situația în funcție de dimensiunea companiilor se prezintă diferit:

[1] alocările medii de resurse pentru cercetare-dezvoltare și inovare în companiile mari sunt cu mult
peste cele din companiile mici și medii;
[2] indiferent de dimensiunea companiei, dominante sunt alocările pentru achiziția de utilaje,
echipamente și software;
[3] companiile mari externalizează mai mult din efortul de cercetare-dezvoltare decât o fac
companiile mici (cheltuiala medie este semnificativ mai mare ca pondere în total alocări);
[4] în criză, companiile mici au ajustat cu precădere alocările pentru cercetarea internă în timp ce
companiile mari au ajustat semnificativ alocările pentru achiziții de utilaje, echipamente și software, menținând
mai ales alocările pentru cercetarea externă.

Tabelul 24. Situația cheltuielilor medii de cercetare-dezvoltare în companiile private din România (2006 – 2010,
mii lei)
2006 2008 2010
Tip cheltuială
Mică Medie Mare Mică Medie Mare Mică Medie Mare
Cheltuiala de cercetare internă 144.7 606.3 2130.4 270.8 1169.1 3276.9 97.4 440.7 2072.5
Cheltuiala de cercetare externă 45.3 412.7 749.0 81.5 961.3 4277.8 81.6 336.7 4080.9
Achiziții de utilaje, echipamente
168.4 632.2 6893.6 250.5 861.1 12622.8 131.8 538.5 5851.5
și software
Achiziții de alte cunoștințe
48.8 228.0 904.2 26.1 313.9 751.0 43.2 160.8 158.2
externe

Datele arată faptul că inovatorii privați din România sunt mai degrabă inovatori de proces și mai puțin
inovatori de produs sau serviciu. Putem însă observa că criza economică din ultima perioadă a redus
semnificativ intensitatea inovării de proces (mult mai mult decât a redus-o pe cea a inovării de produs sau
serviciu). Dacă înainte de criză, inovatorii de produs dezvoltau ideile lor inovative cu precădere în cadrul

33
companiei sau în cadrul grupului de companii în care activează, în perioada de criză observăm o schimbare
semnificativă a modului în care se realizează acest efort de inovare, crescând importanța cooperării cu alte
întreprinderi sau instituții dar și externalizarea către alte întreprinderi și instituții a acestui proces.

Tabelul 25. Localizarea procesului de inovare (inovatorii de produs, % din total)

2004 - 2006 2006 - 2008 2008 - 2010
Inovatorii de produs
Mici Medii Mari Mici Medii Mari Mici Medii Mari
Dezvoltată în principal în
întreprindere sau în grupul de 77.5% 81.7% 77.8% 75.4% 81.6% 81.4% 35.4% 41.1% 39.6%
întreprinderi
Dezvoltata de întreprinderi împreuna
14.2% 13.7% 18.3% 15.8% 13.0% 13.2% 34.1% 33.6% 29.5%
cu alte întreprinderi sau instituții
Dezvoltata in special de alte
8.3% 4.6% 3.9% 8.9% 5.4% 5.4% 30.5% 25.3% 30.9%
întreprinderi sau instituții

Această schimbare în abordarea inovării de produs (în cooperare sau prin externalizare către alte
întreprinderi sau instituții) face parte din restructurarea impusă de situația de criză care a adus o diminuare a
cifrei de afaceri pe fondul diminuării consumului și care a impus o restructurare a costurilor, inclusiv a celor cu
inovarea de produs.
În ceea ce privește inovarea de proces (fie că este vorba de logistica produselor, distribuția acestora
sau implementarea de activități suport) observăm faptul că situația stă oarecum diferit: atât în perioada de
criză cât și în perioada de dinainte de criză inovatorii de proces au dezvoltat activități de cercetare-dezvoltare în
cadrul companiei sau a grupului de companii. Externalizarea acestui gen de activități inovative este în scădere.
Criza a intensificat însă cooperarea în acest domeniu, mai ales la nivelul companiilor de dimensiuni mari.

Tabelul 26. Localizarea procesului de inovare (inovatorii de proces, % din total)

2004 - 2006 2006 - 2008 2008 - 2010
Inovatorii de produs
Mici Medii Mari Mici Medii Mari Mici Medii Mari
Dezvoltată în principal în
întreprindere sau în grupul de 77.5% 74.8% 73.4% 78.4% 76.5% 72.0% 63.7% 64.0% 52.3%
întreprinderi
Dezvoltata de întreprinderi
împreuna cu alte întreprinderi 14.3% 17.2% 19.8% 13.9% 16.5% 22.8% 25.0% 30.3% 41.8%
sau instituții
Dezvoltata in special de alte
8.2% 8.0% 6.8% 7.7% 7.0% 5.2% 11.3% 5.7% 5.9%
întreprinderi sau instituții

Procesul de inovare (atât cel de produs cât și cel de proces) contribuie la realizarea de produse și
servicii noi care trebuie să se regăsească, în cele din urmă, în cifra de afaceri a inovatorilor. Datele cu privire la
cifra de afaceri medie asociată produselor noi sau semnificativ îmbunătățite pentru firmă arată următoarele
aspecte: companiile inovative mici au o reală problemă prin faptul că inovarea în produse pentru firmă nu a
produs o creștere a cifrei de afaceri, mai ales în perioada de criză.

Figura 12. Cifra de afaceri medie a produselor noi sau semnificativ îmbunătățite pentru firmă (mii lei)

34
 Pentru companiile mari și medii care au inovat prin introducerea de produse noi sau semnificativ
îmbunătățite pentru firmă există o creștere a cifrei de afaceri medie care depășește rata inflație (real această
cifră de afaceri este încă una benefică pentru acești inovatori). În ceea ce privește introducerea de produse noi
sau semnificativ îmbunătățite pentru piață observăm și aici faptul că scăderea este și mai puternică la nivelul
companiilor mici și chiar și la nivelul companiilor medii. Companiile de dimensiuni mari par a fi mai puțin
afectate de criză din acest punct de vedere, eficiența procesului de inovare măsurată prin cifra de afaceri medie
generată de produsele noi sau semnificativ îmbunătățite pentru piață fiind în continuare în creștere (atât real
cât și nominal).
În baza aspectelor analizate, un profil al inovatorilor în funcție de mărimea companiei (apreciată prin
numărul de angajați) apare în următoarea formă:
Tabelul 27. Profilul inovatorilor locali
Tip inovator Caracteristici Impactul crizei asupra inovării
Inovatorul de - Companiile de dimensiuni mici sunt mai degrabă - Criza a redus numărul non-inovatorilor de
mici dimensiuni non-inovatoare decât inovatoare; dimensiuni mici (companiile mici au găsit ca
(până în 50 de - Cei mai mulți inovatori din această categorie soluție la criză inovarea);
angajați) provin din sectorul serviciilor (mai ales comerț cu - Criza nu a redus numărul de companii inovatoare
amănuntul și cu ridicata) și al industriei de dimensiuni mici (dimpotrivă, acest număr a
prelucrătoare; crescut față de perioada 2004 - 2006);
- Inovatorii de dimensiuni mici domină sectorul - Cea mai mare creștere a numărului de companii
distribuției de apă și salubrizare, sectorul de inovatoare de dimensiuni mici fost înregistrată în
transporturi și depozitare și sectorul de asigurări sectorul energiei, apă și gaze și în industria
și servicii de intermediere financiară; extractivă;
- Acești inovatori de dimensiuni mici sunt mai - Criza a redus din intensitatea inovării tehnologice
degrabă inovatori non-tehnologici (inovare și a crescut intensitatea inovării non-tehnologice;
organizațională sau de marketing) și mai puțin - Criza a redus din inovatorii de proces de
inovatori tehnologici (de produs sau de proces); dimensiuni mici care au introdus metode logistice
- Inovatorii tehnologici de dimensiuni mici sunt și a crescut numărul inovatorilor de produs
mai degrabă inovatori de proces și mai puțin (bunuri) și a celor de proces care au introdus
inovatori de produs; metode de prelucrare;
- Atunci când inovează, inovatorii de dimensiuni - A redus din interesul pentru extinderea gamei de
mici urmăresc, cu precădere, să îmbunătățească produse ca urmare a inovării în favoarea
calitatea produselor lor și să extindă gama de îmbunătățirii calității produselor livrate pe piață;
bunuri și servicii puse la dispoziție pe piață; - Criza a afectat deopotrivă cooperarea cu furnizorii

35
 Tip inovator Caracteristici
- Inovatorii de dimensiuni mici colaborează mai
degrabă cu furnizorii de echipamente atunci
când inovează. Grupul de firme nu contează.
- Inovarea pentru companiile de dimensiuni mici
se lovește mai ales de lipsa fondurilor interne și
de costurile ridicate pentru CD;
- Inovatorii mici alocă resurse cu precădere pentru
achiziționarea de utilaje, echipamente și
software. Externalizarea efortului de cercetare
este în creștere semnificativă;
- Dezvoltă inovarea cu precădere în interiorul
companiei sau împreună cu alte întreprinderi sau
instituții.
Inovatorul de - Companiile de dimensiuni medii sunt mai
dimensiuni medii degrabă non-inovatoare decât inovatoare;
(până în 250 de - Cei mai mulți inovatori din această categorie
angajați) provin și ei din sectorul serviciilor (comerț cu
amănuntul și cu ridicata) și al industriei
prelucrătoare;
- Inovatorii de dimensiuni medii nu domină net
nici un sector de activitate;
- Acești inovatori de dimensiuni medii sunt mai
degrabă inovatori non-tehnologici (inovare
organizațională sau de marketing) și mai puțin
inovatori tehnologici (de produs sau de proces);
- Inovatorii tehnologici de dimensiuni medii sunt
mai degrabă inovatori de proces și mai puțin
inovatori de produs;
- Inovatorii de dimensiuni medii urmăresc cu
precădere să îmbunătățească calitatea
produselor lor, să extindă gama de produse și să
pătrundă pe noi piețe (eventual îmbunătățirea
cotei de piață);
- Cooperarea în acest domeniu se face cu
precădere cu furnizorii de echipamente. Grupul
de firme are și el un rol important. Companiile
de dimensiuni medii cooperează mai degrabă cu
consultanți și institute de CD private decât cu
universități sau instituții de cercetare
guvernamentale sau publice.
- Companiile medii se lovesc de lipsa de fonduri
interne și din afara întreprinderii;
- Companiile medii alocă cele mai multe resurse
pentru cheltuieli interne și externe de cercetare.
Externalizează mult mai puțin din efortul de
cercetare.
- Dezvoltă inovarea cu precădere în interiorul
companiei sau împreună cu alte întreprinderi sau
instituții.
Inovatorul de - Sunt mai degrabă inovatoare decât non-
dimensiuni mari inovatoare;
(peste 250 de - Cei mai mulți inovatori din această categorie
angajați)
Impactul crizei asupra inovării
de echipamente și clienții și a crescut importanța
mediului academic în procesul lor de inovare al
companiilor mici.
- Criza a acutizat problema lipsei de resurse
interne pentru cercetare-dezvoltare la nivelul
companiilor mici. Pentru companiile de dimensiuni
mici sursele externe par a fi mai ușor de obținut.
- Criza a afectat mai ales alocările pentru cheltuieli
de cercetare internă;
- Criza a determinat creșterea rolului altor
întreprinderi sau instituții în dezvoltarea unei idei
inovative (externalizarea procesului inovativ).
- Criza a redus numărul non-inovatorilor de
dimensiuni medii (companiile mici au găsit ca
soluție la criză inovarea);
- În cele mai multe dintre cazuri criza nu a redus
semnificativ numărul inovatorilor de dimensiuni
medii;
- Cea mai mare scădere a numărului de companii
inovatoare de dimensiuni medii fost înregistrată în
sectorul industriei prelucrătoare;
- Criza a redus din intensitatea inovării tehnologice
și a crescut intensitatea inovării non-tehnologice;
- Criza a redus mai ales inovatorii de proces de
dimensiuni medii care au introdus activități
suport;
- Criza a redus din interesul inovatorilor de
dimensiuni medii de a îmbunătăți calitatea
bunurilor și serviciilor în favoarea găsirii de noi
piețe;
- Criza a afectat negativ mai ales cooperarea cu
clienții și cumpărătorii în materie de inovare a
companiilor de dimensiuni medii.
- Criza a acutizat mai ales insuficiența fondurilor
interne pentru activitățile inovative;
- Criza a afectat mai ales achiziția de echipamente,
utilaje și software pentru cercetare-dezvoltare și
cheltuielile interne de cercetare;
- Criza a determinat creșterea rolului altor
întreprinderi sau instituții în dezvoltarea unei idei
inovative (externalizarea procesului inovativ).
- Criza a crescut numărul total al inovatorilor de
dimensiuni mari față de cel a non-inovatorilor;
- Cel mai puternic afectate de criză (ca număr de
36
 Tip inovator Caracteristici
provin din sectorul serviciilor și al industriei
prelucrătoare;
- Inovatorii mari domină net sectorul energetic și
pe cel al industriei prelucrătoare.
- Acești inovatori de dimensiuni mari sunt mai
degrabă inovatori tehnologici (de produs sau de
proces) și mai puțin inovatori non-tehnologici
(pe parte organizațională sau de marketing).
- Inovatorii tehnologici de dimensiuni mari sunt
mai degrabă inovatori de proces și mai puțin
inovatori de produs;
- Inovatorii de dimensiuni mari sunt mai degrabă
interesați ca prin inovare să îmbunătățească
calitatea bunurilor livrate pe piață;
- Pune accent preponderent pe cooperarea cu
clienții și cumpărătorii atunci când inovează;
- Companiile de dimensiuni mari se lovesc de lipsa
de fonduri interne și din afara întreprinderii;
- Companiile de dimensiuni mari externalizează
foarte mult din efortul lor de cercetare-
dezvoltare.
- Dezvoltă inovarea cu precădere în interiorul
companiei sau împreună cu alte întreprinderi sau
instituții.
Impactul crizei asupra inovării
companii inovatoare) au fost companiile mari;
- Sectoarele în care numărul inovatorilor de
dimensiuni s-a redus sunt mult mai numeroase ca
în cazul inovatorilor de dimensiuni medii sau mici:
industria extractivă, industria prelucrătoare,
industria de intermediere financiară și asigurări,
comerț și alte servicii au înregistrat scăderi ale
numărului de companii inovatoare.
- Criza a redus din intensitatea inovării tehnologice
și a crescut intensitatea inovării non-tehnologice;
- Criza a redus inovatorii de dimensiune mare care
au introdus activități suport, care au introdus
metode de prelucrare și care au introdus metode
logistice. În criză au crescut inovatorii de produs
(serviciu) de dimensiuni mari;
- Criza a redus interesul pentru calitate sau pentru
extinderea gamei de produse a inovatorilor de
dimensiuni mari în favoarea găsirii de noi piețe de
desfacere.
- Criza a accentuat și mai mult cooperarea cu clienții
în detrimentul cooperării cu furnizorii sau cu
consultanții, universitățile / instituțiile de
cercetare guvernamentale sau publice.
- Criza a afectat mai ales achiziția de echipamente și
achizițiile de cunoștințe externe.
- Criza a determinat creșterea rolului altor
întreprinderi sau instituții în dezvoltarea unei idei
inovative (externalizarea procesului inovativ).

Procesul de inovare din companiile private din România a cunoscut o ușoară scădere în intensitate
(apreciată prin prisma numărului de companii inovatoare, a tipului de inovare aplicat de acestea, a alocărilor de
resurse pentru cercetare-dezvoltare și inovare sau a cifrei de afaceri asociată introducerii de produse noi sau
semnificativ îmbunătățite). Situația arată clar existența problemelor cu care se confruntă companiile românești
preocupate de depășirea situației de criză dar și efortul clar depus de către acestea în diferențiat în funcție de
dimensiunea companiei.
Analizând distribuția sectorială a companiilor inovatoare după cifra de afaceri observăm următoarele
aspecte:
• Din cadrul inovatorilor de dimensiuni mici (având între 10 și 49 de angajați) cei mai mulți
inovatori provin din sectorul serviciilor (cu o pondere de 68.5%). Sectorul industriei
prelucrătoare este și el bine reprezentat cu o pondere de 24.2%;
• Din cadrul inovatorilor de dimensiuni medii (având între 50 și 249 de angajați) cei mai mulți
inovatori provin tot din sectorul serviciilor (cu o pondere de doar 53.2%) și sectorul industriei
prelucrătoare cu o pondere de 37.9%. Sectorul energetic, al industriei extractive și al
distribuției de apă și salubritate este comparabil cu cel al companiilor mici ca forță inovativă;
• Din cadrul inovatorilor de dimensiuni mari (cu peste 250 de angajați) observăm că aceștia se
concentrează după cifra de afaceri deopotrivă în sectorul serviciilor și în sectorul industriei
prelucrătoare (ponderile sunt aproape egale). Inovatorii în industria extractivă și cea energetică
provin mai ales din rândul companiilor de dimensiuni mari.

37
 Se poate observa că există o diferență clară între sectoare privința cifrei de afaceri asociată companiilor
inovative. Două sectoare sunt dominante în acest caz: sectorul industriei prelucrătoare și cel al serviciilor care
își dispută o pondere egală ce însumează mai mult de 80% din cifra de afaceri totală a companiilor inovative.

Figura 13. Distribuția sectorială a companiilor inovatoare după cifra de afaceri și după dimensiunea companiei
în funcție de numărul de angajați (2010, %)

Analizând în structură sectorul industriei prelucrătoare și modul în care se distribuie companiile

inovatoare din acest sector observăm următoarele aspecte:
• Cele mai importante companii inovative se concentrează în sectoarele care se ocupă de:
o Fabricarea autovehiculelor de transport rutier,
o Produsele alimentare
o Produsele de cocserie și derivate din petrol;
o Industria metalurgică;
o Fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și electrocasnice.
• Sectoarele cu importanță inovativă redusă din cadrul industriei prelucrătoare (prin prisma cifrei
de afaceri sunt sectoarele care se ocupă cu:
o Produsele din tutun;
o Produsele din piele, prelucrarea pielii, încălțăminte;
o Produsele textile;
o Hârtie și produsele din hârtie.
Se observă că sectoarele prelucrătoare intensive în muncă în care țara noastră are experiență de piață
avansată (textile, pielărie, încălțăminte) rămân la coada clasamentului privind inovarea. Și alte sectoare în care
s-au făcut investiții masive de-a lungul timpului și care sunt considerate de tradiție pentru economia

38
românească au o poziție destul de redusă în ceea ce privește inovarea cum ar fi industria textilă sau industria
farmaceutică.

Figura 14. Distribuția sectorială a companiilor inovatoare din industria prelucrătoare după cifra de afaceri (lei,
2010)

Figura 15. Distribuția sectorială a companiilor inovatoare din sectorul serviciilor după cifra de afaceri (lei, 2010)

39
 Analiza la nivelul sectorului serviciilor ne arată că cei mai mulți inovatori provin din patru sectoare (prin
prisma cifrei de afaceri: comerțul cu ridicata, intermedierea financiară, telecomunicații, transporturi terestre și
prin conducte.

Figura 16.. Distribuția sectorială a companiilor cu inovare tehnologică (număr de companii per sector, 2010)

Figura 17. Distribuția sectorială a companiilor cu inovare non-tehnologică (număr de companii per sector,
2010)

Analiza efectuată pe cele două categorii de inovări (tehnologice care includ inovări de produs și de
proces și cele non-tehnologice care includ inovări de tip organizațional și de marketing) arată următoarele
aspect:
1. În ceea ce privește inovarea tehnologică (de produs sau de proces) dar și inovarea non-
tehnologică dominante sunt sectoarele industriei prelucrătoare și a serviciilor;
2. În toate sectoarele analizate domină inovarea non-tehnologică (organizațională sau de
marketing) față de cea tehnologică (de produs sau de proces);

40
 3. Privind în detaliu sectorul industriei prelucrătoare observăm că sectoarele care domină atât în
privința inovării non-tehnologice cât și a celei tehnologice sunt sectorul industriei alimentare, al
construcțiilor din metal și utilajelor, prelucrării lemnului, tipărire, fabricarea altor produse din
minerale nemetalice și fabricarea de mașini, utilaje și echipamente.
Figura 18. Distribuția sectorială a companiilor cu inovare tehnologică și non-tehnologică din sectorul industriei
prelucrătoare (număr de companii, 2010)

41
 Analiza relevă nivelul redus de inovare în sectoare cum ar fi fabricarea calculatoarelor, a produselor
electronice și optice, fabricarea produselor farmaceutice, a produselor și substanțelor chimice – sectoare care
în mod normal ar trebui să aibă un nivel inovativ mai ridicat. Diferențe semnificative între inovarea tehnologică
și cea non-tehnologică se înregistrează între:
- Sectorul produselor din minerale nemetalice, sectorul construcțiilor din metal, al utilajelor și al
instalațiilor, sectorul de tipărire, imprimare și înregistrare, sectorul fabricării autovehiculelor de
transport care sunt dominant inovatoare tehnologic;
- Sectorul articolelor de îmbrăcăminte, sectorul fabricării de mobilă, fabricarea produselor din cauciuc și
mase plastice care sunt dominant inovatoare non-tehnologic.
În ceea ce privește distribuția companiilor cu inovare tehnologică și non-tehnologică în sectorul
serviciilor observăm următoarele aspecte:
[1] sectoarele din zona serviciilor care inovează tehnologic și non-tehnologic cel mai mult sunt comerțul
cu ridicata, telecomunicații și cel al activităților de arhitectură și inginerie;
[2] există și sectoare care inovează preponderent tehnologic (transporturi aeriene, poștă și curierat,
activități și servicii informatice) și sectoare care inovează preponderent non-tehnologic (depozitare și activități
auxiliare, asigurări).

Figura 19. Distribuția sectorială a companiilor cu inovare tehnologică și non-tehnologică din sectorul serviciilor
(număr de companii, 2010)

42
 Sectoarele cele mai puțin inovative din zona serviciilor sunt cele din domeniul activităților auxiliare
intermedierilor financiare, transporturilor pe apă, și cel al transporturilor terestre și prin conducte.

Inovaţia - o prioritate a Uniunii Europene

Tinţa principală a Uniunii Europene, creşterea performanţei economice, se susţine prin stimularea
creativităţii şi performanţelor tehnologice sau organizatorice prin intermediul inovării. Rolul CDI în calitate de
motor al unei economii bazate pe cunoştinţele competitive şi dinamice este legat de capacitatea economiei de
a transforma noile cunoştinţe în inovare tehnologică. Cu toate că multe întreprinderi recunosc importanţa tot
mai mare a investiţiilor în CD, acestea nu vor recurge la acestea decât în măsura în care vor putea exploata
eficient rezultatele şi vor putea estima o recuperare satisfăcătoare pentru a contrabalansa riscul inerent al
acestei forme de investiţii.

Politicile UE pentru susținerea antreprenoriatului și a IMM-urilor

Small Business Act for Europe, 2008 Promovarea creșterii și competitivității IMM-urilor, concomitent
cu modernizarea administrației publice în vederea îmbunătățirii mediului de afaceri sunt prioritățile centrale
ale comunicărilor Comisei Europene „Small Business Act for Europe" din 2008 și „Review of the Small Business
Act for Europe"7 din 2011. Cele două documente de politici publice se adresează principalelor problematici
care afectează IMM-urile europene pe tot ciclul lor de viață.
Small Business Act revizuit, 2011. Reexaminarea SBA la începutul anului 2011 a reiterat opinia că statele
membre trebuie să își intensifice eforturile de promovare a antreprenoriatului și a IMM-urilor, pentru
susținerea spiritului antreprenorial în climatul economic dificil. Comisia este decisă să continue acordarea
priorității pentru IMM-uri. Pentru a reflecta cele mai recente evoluții economice și pentru a alinia SBA la

43
prioritățile Strategiei Europa 2020 cu scopul îmbunătățirii continue a mediului de afaceri, reexaminarea SBA
propune noi acțiuni în mai multe domenii prioritare:
• Îmbunătățirea accesului la finanțare pentru investiții și dezvoltare
- facilitarea accesului la garanții pentru împrumuturi acordate IMM-urilor prin mecanisme consolidate de
garantare a împrumuturilor;
- îmbunătățirea accesului IMM-urilor pe piețele de capital de risc, precum și măsuri orientate către
sensibilizarea investitorilor la oportunitățile oferite de IMM-uri;
- acordarea pentru toate băncile, indiferent de dimensiuni, a posibilității de a implementa cu ușurință linii
de credite ale BEI și instrumente UE.
• Reglementare inteligentă pentru a oferi IMM-urilor posibilitatea de a se concentra asupra
activităților de bază
- legislația îmbunătățită prin introducerea „testului IMM-urilor” de evaluare a impactului în cazul
propunerilor legislative ale Comisiei, acordându-se o atenție specială diferențelor între
microîntreprinderi, întreprinderile mici și cele mijlocii;
- realizarea în statele membre de „ghișee unice” pentru simplificarea procedurilor administrative;
- introducerea de ținte cuantificate pentru reducerea „supra-legiferării” practicate frecvent de structurile
naționale, prin care se depășesc termenii directivelor UE la transpunerea lor în legislația națională;
• Utilizarea deplină a pieței unice
- propunere pentru o bază de impozitare consolidată, comună pentru întreprinderi;
- măsuri pentru facilitarea recuperării transfrontaliere a creanțelor;
- revizuirea sistemului european de standardizare, în scopul realizării unor standarde mai favorabile IMM-
urilor și mai ușor accesibile;
- orientări pentru utilizarea de către IMM-uri a normelor de etichetare a originii.
Sprijinirea IMM-urilor pentru a face față problemelor globalizării și schimbării climatice
- iniţiativa de sprijin a IMM-urilor pe piețele externe Uniunii Europene;
- o nouă strategie pentru rețele competitive la nivel global; acțiuni specifice privind transferul regional de
cunoștințe între experți în mediu și energie din cadrul Rețelei întreprinderilor europene.
• O guvernanță consolidată pentru implementarea SBA, inclusiv prin implicarea organizațiilor de afaceri.

Strategia Europa 2020

La Consiliul European informal (februarie 2010) a fost definit cadrul general pentru Strategia Europa
2020. Pentru ieşirea din criză şi realizarea obiectivelor propuse, eforturile statelor membre trebuie să fie mai
bine orientate pentru a da un impuls competitivităţii, productivităţii, potenţialului de creştere şi convergenţă
economică europenă. Noua strategie se va concentra asupra domeniilor-cheie în care este nevoie de acţiune:
cunoaştere şi inovare, o economie mai viabilă, un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi incluziune
socială. Proiectul agendei “Europa 2020” are în vedere trei mari formule de creştere economică, în decada
urmatoare:
1. creştere economică inteligentă (consolidarea cunoaşterii, inovaţie, educaţie, societate digitală);
2. creştere economică durabilă (creşterea eficienţei în producţie şi a competitivităţii);
3. creştere economică inclusivă (participare sporita pe pieţele muncii, dobândirea de noi abilităţi
profesionale şi diminuarea sărăciei).
Noul plan strategic european îşi redefineste ambiţia de a face din economia Europei cea mai
performantă din lume şi propune, în schimb, un model economico-social care să răspundă provocărilor actuale:
globalizarea accelerată, îmbătrânirea populaţiei şi schimbările climatice.

44
 Comisia Europeană a propus cinci obiective principale, care ar trebui îndeplinite până în 2020:
- 75% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani ar trebui să aibă un loc de muncă;
- 3% din PIB-ul UE ar trebui investit în cercetare-dezvoltare;
- îndeplinirea obiectivului 20/20/20 în materie de climă şi energie;
- rata abandonului şcolar timpuriu ar trebui redusă sub nivelul de 10% şi cel puţin 40% din generaţia
tânără ar trebui să aibă studii superiore;
- numărul persoanelor ameninţate de sărăcie ar trebui redus cu 20 de milioane.
-
o Creşterea economică bazată pe cunoaştere - noua strategie trebuie să ofere conditii cadru
adecvate pentru inovare si cercetare, prin oferirea de stimulente şi punerea în comun a
resurselor publice şi private. Obiectivele pentru anul 2020 vor putea fi atinse numai intr-un
Spatiu European al Cercetarii eficient, eficace şi cu finantare adecvata. Politicile de educaţie vor
trebui reformate astfel încât randamentul lor să crească şi să conducă la combaterea excluziunii
sociale şi a sărăciei.
o Educatia şi cercetarea, inovarea si creativitatea sunt principalele priorităţi pentru realizarea
societăţii europene bazată pe cunoaştere. Trebuie intreprinse masuri pentru crearea unei
veritabile piete unice online pentru ca beneficiile economiei digitale să fie folosite la potenţialul
lor maxim.
o Dezvoltarea competenţelor cetăţenilor in cadrul unor societăţi care favorizează incluziunea:
Beneficiile economiei bazate pe cunoaştere depind de contribuţia directă a forţei de muncă,
competenţele acesteia constituind un element central pentru creşterea economică europeană.
Flexicuritatea va ocupa un loc central, fiind instrumentul care poate raspunde adecvat
provocărilor impuse de noi locuri de muncă care necesită competenţe noi. Mobilitatea fortei de
munca trebuie să contribuie la o mai bună corelare a cererii şi ofertei pe piaţa muncii, dar şi la
asigurarea necesarului de noi competenţe.
o Intărirea culturii antreprenoriale, cu accent pe o atitudine pozitivă în asumarea riscurilor şi a
capacităţii de inovare, reprezintă un instrument care contribuie la asigurarea competitivităţii.
o Investitiile în capitalul uman şi
modernizarea pietei muncii - un accent mai mare pe accesul la învăţământul de înaltă calitate;
nevoile tot mai dinamice ale pieţei muncii impun oamenilor să investească tot mai mult în
dezvoltarea propriilor abilităţi şi competenţe.
o Deblocarea potentialului de afaceri. Pentru ca noile idei să fie transformate în creştere
economică şi locuri de muncă, UE va trebui să devină un loc şi mai atractiv pentru demararea şi
desfăşurarea unei afaceri, precum şi pentru activităţii şi investiţii în cercetare. Este necesară o
piaţă unică funcţională (în special în domeniul serviciilor), o administraţie publică receptivă,
eliminarea birocraţiei şi un cadru de reglementare eficace.
o Investiţiile în cunoastere şi inovare.

UE doreşte să devină o economie inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii: creșterea inteligentă

vizează o economie bazată pe cunoaștere și inovare; dezvoltarea durabilă presupune competitivitate și
eficiență în utilizarea resurselor; creșterea inclusivă se referă la o rată mai mare a ocupării forței de muncă în
economie, care să genereze coeziunea economică, socială și teritorială la nivelul UE. Aceste trei priorităţi se
sprijină reciproc şi sunt în măsură să ajute UE şi statele membre să obţină un nivel mai ridicat de ocupare a
forței de muncă, de productivitate și de coeziune teritorială. Dintr-o perspectivă pe termen lung, cea mai bună
cale pentru a menţine şi a spori standardul de viaţă pe baza activităţii a mai puţine persoane este aceea de a

45
 creşte productivitatea. Aceasta va solicita niveluri sporite ale abilităţilor şi competenţelor, într-o abordare pe
întreg ciclul vieţii şi asigurarea faptului că piaţa (unică) poate lucra cât mai eficient cu putinţă. Politicile
destinate sprijinirii inovării vor trebui, totusi, implementate în continuare. De asemenea, provocările legate de
noile tehnologii vor trebui luate în considerare prin punerea în aplicare a cadrului adecvat de implementare,
cum ar fi stabilirea echilibrului optim între utilizatorii si deţinătorii drepturilor de autor, interoperabilitate,
standardizare etc.
Strategia Europa 2020 conturează o imagine de ansamblu a economiei sociale de piaţă a Europei
pentru secolul al XXI-lea pe baza a trei priorităţi13:
- Creştere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare;
- Creştere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării
resurselor, mai ecologice şi mai competitive;
- Creştere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forţei de
muncă, care să asigure coeziunea socială şi teritorială.
Pe baza acestor trei priorităţi se propun obiectivele principale pe care fiecare ţară să le transpună în
obiective şi traiectorii naţionale, respectiv, asigurarea unui loc de muncă pentru 75% din populaţia cu vârsta
cuprinsă între 20 şi 64 de ani, alocarea a 3% din PIB-ul UE pentru cercetare-dezvoltare, îndeplinirea obiectivelor
„20/20/20” în materie de climă/energie, reducerea ratei abandonului şcolar timpuriu sub 10 % iar 40% din
generaţia tânără să aibă studii superioare şi reducerea numărului persoanelor ameninţate de sărăcie cu 20 de
milioane.
Pentru a stimula realizarea de progrese în cadrul fiecărei teme prioritare Comisia prezintă şapte
iniţiative emblematice:
- „O Uniune a inovării” pentru a îmbunătăţi condiţiile-cadru şi accesul la finanţările pentru cercetare şi
inovare;
- „Tineretul în mişcare” pentru a consolida performanţa sistemelor de educaţie şi pentru a facilita
intrarea tinerilor pe piaţa muncii;
- „O agendă digitală pentru Europa” pentru a accelera dezvoltarea serviciilor de Internet de mare viteză
şi pentru a valorifica beneficiile pe care le oferă o piaţă digitală unică gospodăriilor şi întreprinderilor;
- „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” pentru a permite decuplarea creşterii
economice de utilizarea resurselor;
- „O politică industrială adaptată erei globalizării” pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri, în special
pentru IMM-uri, şi a sprijini dezvoltarea unei baze industriale solide şi durabile;
- „O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă” pentru a moderniza pieţele muncii şi a oferi
mai multă autonomie cetăţenilor;
- „Platforma europeană de combatere a sărăciei” pentru a garanta coeziunea socială şi teritorială, astfel
încât beneficiile creşterii şi locurile de muncă să fie distribuite echitabil;
Pe lângă abordarea tematică prezentată anterior, Strategia Europa 2020 se va sprijini pe un al doilea
pilon care constă în întocmirea unor rapoarte de ţară, permiţând statelor membre să îşi dezvolte propriile
strategii de o creştere economică durabilă şi de sustenabilitate a finanţelor publice.

Tabloul de bord al Uniunii inovării

Comisia a reunit 25 de indicatori într-un ”tablou de bord al Uniunii inovării” şi a alcătuit o listă de
verificare a caracteristicilor sistemelor de inovare reuşite; sunt incluse în analiză statele membre UE şi câteva

13
***, http://www.anpcdefp.ro/ userfiles/Anexa_3_TiM_Strategia_Europa_2020.pdf

46
state cu miză strategică: Croatia, Serbia, Republica Iugoslavă Macedonia, Turcia, Islanda, Norvegia şi Elveţia.
Raportul analizează punctele tari si punctele slabe ale sistemelor nationale de cercetare şi inovare şi oferă
elemente concrete care pot sta la baza opţiunilor strategice nationale. Raportul se bazează pe tabloul de bord
al Uniunii Inovării şi include o fisa descriptivă cu informatii detaliate referitoare la performanţa fiecărei ţări in
materie de cercetare şi inovare. Tabloul de bord al „Uniunii inovării” (Innovation Union Scoreboard – IUS) a fost
publicat în două ediţii (2011 şi 2013) pentru a putea compara performanţele UE şi ale statelor membre cu
privire la cei 24 de indicatori de bază ai cercetării şi inovării, precum şi, pentru 12 dintre aceştia, faţă de
principalii parteneri internaţionali. Conform raportului Innovation Union Scoreboard 2013 (IUS), România se
situează în coada clasamentului după valoarea SII=0,22114, având o performanţă superioară doar Bulgariei
(0.187) şi Turciei (0,188). Pe primele poziţii, cele mai performante la nivelul UE se află Suedia (0,725), Finlanda
(0,657), Danemarca (0,677), Olanda (0,577) şi Franţa (0,519) – figura 23. Se creează astfel patru cadrane care
cuprind:
- Ţări cu performanţe de peste 20% din media celor 27 de state member EU “ţări lideri de inovare”
- Ţări cu valori SSI ridicate – cu valori între 10% şi 20% peste SII EU27,
- Ţări cu performanţe moderate – cu valori Intre 10% şi 50% sub media SII EU27
- Ţări cu performanţe modeste – sub 50% din media SII.

Figura 20. Valorile indicelui agregat de inovare (SII - Summary Innovation Index) pentru 2010

România se încadrează în rândul ţărilor care pierd teren în domeniul inovării, având o tendinţă medie
de scădere a performanţei în acest domeniu – în perioada 2006-2010 a crescut cu 4,7% în timp ce pe perioada
2008-2012 a înregistrat numai o creştere de 1,2%.
Poziţia comparativă a României în raport cu ţările europene este ilustrată de graficul 21 în care liniile
punctate reprezintă media europeană – cu coordonatele 1,24% pe orizontală şi 0.221 pe verticală. Figura
permite evidenţierea performanţei actuale în ceea ce priveşte activitatea de inovare (pe axa verticală se
reprezintă valorile indicelui SII 2010), iar pe cea orizontală – tendinţa de evoluţie pe termen scurt a
performanţei SII (apreciată prin rata medie de creştere anuală a SII în perioada 2008-2012).

Figura 21. Valorile SII 2010 şi tendinţa de evoluţie în perioada 2008-2012

14
The Summary Innovation Index (SII) este un indice compozit, calculat pe baza a 24 de indicatori cu valorile de la 0 (cea mai mică
performanta) către 1 (performanta maxima). Valorile SII evidenţiază performanţa din 2010 (întârziere generată de datele disponibile).

47
 Performanţa in inovare (valori SSI)

Creşterea anuală în performanţă de inovare în perioada 2008-2012

Notă: grupurile de state demarcate prin formele diferite ale punctelor identifică cele patru mari categorii de ţări: ţările “lideri”, ţări cu
performanţă medie, ţări care recuperează decalajul; ţări care pierd teren.

Pe baza indexului compozit de inovare SII şi a ratei de creştere a acestuia, ţările studiate se pot grupa în 4
categorii:
- ţări fruntaşe (Elveţia, Finlanda, Suedia, Danemarca şi Germania);
- ţări cu performanţă medie (Franţa, Luxemburg, Irlanda, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Austria,
Norvegia, Italia şi Islanda);
- ţări care vin din urmă (Slovenia, Ungaria, Portugalia, Republica Cehă, Lituania, Letonia, Grecia,
Cipru şi Malta);
- ţări care pierd teren (Estonia, Spania, Bulgaria, Polonia, Slovacia, România şi Turcia).
România face parte din grupul ţărilor caracterizate, pe de o parte, prin creştere redusă de performanţă
(sub medie pe EU27) şi prin nivel submediocru a SSI (mult ssub media SSI EU27). Caracteristicile reliefate în
profilul sistemului de inovare din România sunt:
- Punctele forte relative sunt Resursele umane și Efecte economice.
- Punctele slabe relative sunt în Legăturile şi parteneriate și Antreprenoriat.
- Variaţie mare pozitivă se observă pentru Mărci comunitare, Desene comunitare și Veniturile din
licențe și brevete din străinătate.
- Creșterea pentru veniturile din licențe și brevete fost cea mai mare din toate statele membre. Un
puternic declin se observă pentru Cheltuieli de inovare non-CD și IMM-urile inovatoare in-house.
- Performanța de creștere în Activele intelectuale este peste medie, iar cea pentru Investițiile
firmei și Inovatori se plasează mult sub medie.
România este una dintre ţările cu creşteri ale performanţei în sistemul naţional de inovare, chiar dacă
nivelul acesteia este mult sub media statelor mebre ale UE. Ca relative puncte tari se pot enumera
Inovatorii/intreprinderile inovative şi Efectele economice, iar ca puncte de slăbiciune Sursele financiare precare
şi Rezultatele transferabile.

Figura 22. Valorile indicatorilor pentru România faţă EU27 (EU27=100)

48
 Figura 23. Valorile de creştere ale indicatorilor IUS

In EU Industrial R&D Investment Scoreboard 2012 - Tabloul de bord pentru 2012 al investiţiilor în
cercetarea şi dezvoltare industrială din Uniunea Europeană, elaborat de Comisia Europeană, se arată că, după
anul 2010, s-a reluat tendinţat de creştere a investiţiilor în cercetare şi dezvoltare. In 2011, investiţiile în
cercetare şi dezvoltare ale celor mai importante întreprinderi europene s-au mărit cu 8.9%, deşi creşterea
vânzărilor şi a profiturilor a fost mai mare. Creşterea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare ale principalelor
societăţi din Statele Unite, de nivel 9,0 %, a fost mai accentuată că în Uniunea Europeană.

49
 Figura 24. Variaţia anuală în volumul investiţiilor şi a vânzărilor

Sursa: The EU Industrial R&D Investment Scoreboards (of 2004-2012) European Commission, JRC/DG RTD

Inovaţia este descurajată de cultură europeană, iar reducerea birocraţiei în cazul companiilor care
accesează fonduri europene pentru inovaţie ar trebui să fie o prioritate pentru UE, potrivit "Barometrului GE
privind inovaţia în UE" (ediţia a doua, din 2013).
Deşi inovatia poate fi catalizatorul reînnoirii economice a Europei, există bariere semnificatice care
trebuie depăşite, iar Barometrul GE 2013 arată că 64% dintre respondenti consideră că reducerea birocratiei în
cazul companiilor care incearca să acceseze fondurile europene pentru inovatiei ar trebui sa fie o prioritate pe
care să se concentreze politica UE în acest domeniu din anii următori. In problema accesării mecanismelor de
finanţare pentru inovaţie, 92% dintre respondenţi au apreciat că finantarea extinsă pentru cercetare si inovatie
in UE este esentială pentru sustinerea inovatiei. Folosirea fondurilor structurale pentru accelerarea adoptarii
produselor si serviciilor inovatoare este considerată un aspect important pentru sustinerea inovatiei în UE de
90% dintre participantii la studiu. Totodată, 91% dintre cei chestionaţi au apreciat că încurajarea investitorilor
privaţi si a fondurilor private de investiţii care sustin proiecte inovatoare este o prioritate înaltă spre medie
pentru politica UE în domeniu, iar 85% cred în încurajarea stimulentelor fiscale pentru companiile inovatoare ca
aspect important pe care să se bazeze politică europeana. Pentru 91% dintre cei intervievati încurajarea
colaborării transnaţionale în proiecte inovatoare este un aspect important pe care ar trebui să se axeze politica
privind inovaţiile, iar 92% dintre respondenti - cu 7% mai mult fata de 2010 - au apreciat că UE ar trebui sa
incurajeze o cooperare mai stransa intre sectorul public si cel privat. Totodată, 83% dintre cei intervievati au
spus ca promovarea parteneriatelor public-privat este esentiala. Incurajarea colaborarii dintre companiile mari
si IMM-uri este perceputa ca un aspect cheie de catre 84% dintre cei intervievati. Respondentii au semnalat
necesitatea unor eforturi sustinute pentru a stimula şi favoriza inovatiile. Aceştia au formulat sugestii legate de
modul in care pot fi depasite astfel de bariere, în special prin dezvoltarea unui cadru comun pentru
comercializarea inovatiilor (82%); consolidarea protectiei şi aplicării legislatiei privind proprietatea intelectuală
(76%); o utilizare mai eficientă a fondurilor existente, încurajarea antreprenoriatului şi creativităţii în rândul
studenţilor şi promovarea unei cooperări strânse între actorii publici şi privaţi. Respondenţii percep cultura
europeană ca fiind un element de descurajare a inovaţiei, menţionând în mod repetat cultura şi educaţia atunci
când vorbesc despre problemele care trebuie abordate în vederea deblocării potenţialului de inovaţie al
Europei. Cei intervievaţi au spus că aşteaptă un angajament clar din partea UE privind contribuţia sa la

50
promovarea valorii inovaţiei în randul studenţilor din Uniune. Pe de altă parte, 45% dintre respondenţi au
declarat că promovarea apetitului pentru inovaţie şi antreprenoriat în rândul studentilor ar trebui să fie un
aspect important pe care să se axeze politica UE privind inovaţia în anul următor.

Concluzii

Succesul în desfăşurarea activităţii de inovare poate potenţa domeniul de antreprenoriat. În România,

prezenţa precondiţiilor necesare inovării este slabă iar elementul de antreprenoriat care să le agrege
acţionează sporadic. Literatura de specialitate identifică un număr de câţiva factori care conduc la constituirea
unui mediu de afaceri favorabil inovării: Factorii necesari unei afaceri moderne sunt: forţa de muncă educată şi
capitalul, care sunt analizaţi în secţiunile următoare. La aceştia se adaugă prezenţa spiritului întreprinzător.
Numărul companiilor active (sub 20 la 1000 de locuitori) este încă scăzut, faţă de 45-50 pe 1000 de locuitori în
UE, iar procesul de aliniere al reţelelor de afaceri este încă în desfăşurare. Imaginea întreprinzătorului este încă
defavorabilă, 57% in populaţia consideră că oamenii de afaceri sunt toţi sau în majoritate corupţi. Numai 28.7%
din populaţie are un comportament pro-economie de piaţă15. Prezenţa cererii potenţiale implică populaţie
tânără şi educată, putere de cumpărare şi nivel de dezvoltare umană, înclinaţia către investiţii a afacerilor.
Antreprenoriatul modern orientat către inovare presupune conştientizarea nevoilor şi recunoasterea
oportunitătilor, managementul inovării, adoptarea TIC, orientarea afacerilor către comerţ electronic. Parte a
unei bogate literaturi, un studiu OCDE (OCDE, 2003) arată că “activitatea antreprenorială contribuie extensiv la
inovare şi adoptarea noilor tehnologii şi, în ultimă instanţă la creşterea productivităţii. Noile tehnologii sunt de
multe ori mai eficient implementate prin crearea de noi întreprinderi şi restructurarea celor existente, ambii
factori fiind puternic dependenţi de mediul antreprenorial”. Acesta la rândul său necesită abordări moderne de
gestiune a afacerilor, implicând:
- conştientizarea nevoii de şi a utilităţii inovării. Deşi pentru moment în România există alţi factori care
pot avea un impact pozitiv asupra creşterii companiilor, această situaţie se va schimba în curând.
Liberalizarea comercială va continua să actualizeze preferinţele de consum pe piaţa internă iar
veniturile mai ridicate vor elibera resurse pentru dezvoltarea unor gusturi mai sofisticate. Deficitul
comercial în creştere în 2003 argumentează în favoarea aceste ipoteze. După integrarea în UE şi
adoptarea EURO, politica valutară nu va mai putea susţine exportatorii locali. Cu exporturile de joasă
tehnologie, companiile româneşti se vor confrunta cu competiţia acerbă a ţărilor emergente ca urmare
a costurilor reduse practicate de acestea, ca şi cu riscul delocalizării ISD-urilor existente. Sub presiunea
competitivităţii interne şi externe, companiile româneşti vor fi obligate să adopte strategii de afaceri
bazate pe inovare pentru a putea supravieţui.
- management al inovării bazat pe gestiunea intangibilelor, din ce în ce mai important astăzi ca rezultat a
numeroşi factori, cum ar fi “dematerializarea” industriei prelucrătoare şi industrializarea serviciilor, ca
şi acceptarea cunoaşterii ca sursă principală de avantaj competitiv, ca şi pe înţelegerea rolului forţei de
muncă înalt calificate şi a relaţiilor de muncă participative
- adoptarea TIC şi practica de comerţ electronic: In 2002, cheltuielile pentru produse şi servicii TI în
sectorul de afaceri au atins 384 mil. EURO (sau 93 EURO pe persoană angajată) iar pentru sevicii de
comunicaţii 376 mil EURO (sau 91 EURO pe persoană angajată)16. Cum asta înseamnă mai puţin de 8
EURO pe lună pe persoană angajată atât pentru produse de TI cât şi pentru comunicaţii, putem aprecia

15
FSD Bucureşti, Barometrul de Opinie Publicǎ, toamna 2003
16
INSSE, datele pe angajat au fost calculate pe baza datelor de ocupare din 2001;

51
 că nivelul este foarte scăzut. În 2002 ponderea întreprinderilor care vând on-line era de numai 0.6% din
total.
Indeplinirea obiectivului strategiei Europa 2020 de creştere a investiţiilor în domeniul cercetării şi
dezvoltării până la 3% din produsul intern brut (PIB) ar putea duce la crearea a 3,7 milioane de locuri de muncă
şi la o crestere a PIB-ului anual de pana la 795 miliarde euro până în 2025. Va fi nevoie de un milion de
cercetători in plus. 'Uniunea inovării' se va concentra cu precadere asupra unor provocări cum sunt schimbarile
climatice, siguranţa aprovizionării cu energie si alimente, sănătatea si imbatranirea populatiei si va apela la
interventia sectorului public pentru stimularea sectorului privat si pentru eliminarea blocajelor din cauza carora
ideile nu ajung pe piata. Potrivit CE, aceste blocaje includ precaritatea finanţărilor, fragmentarea sistemelor de
cercetare şi a pietelor, subutilizarea achiziţiilor publice pentru stimularea inovării si procesul lent de
standardizare.
Singurul mod de a crea locuri de munca durabile şi bine platite care să reziste la presiunile mondializării
este realizarea unei schimbări radicale în ceea ce priveste performanţele Europei în materie de inovare.
Elemente cheie în Uniunea inovării, conform CE sunt parteneriatele europene în domeniul inovării menite să
mobilizeze părţile interesate – la nivel european, naţional şi regional, în sectorul public şi in cel privat.
Parteneriatele vor intensifica activităţile de cercetare şi dezvoltare, vor coordona investiţiile, vor accelera
procesul de standardizare şi vor impulsiona cererea.
Antreprenoriatul trebuie promovat ca alternativă serioasă pentru cariera profesională clasică.România
trebuie să dezvolte o noua generaţie de antreprenori cu abilităţi caracteristice precum responsabilitate,
spontaneitate, adaptabilitate, clarviziune, iniţiativă şi spirit managerial, care le permite să identifice şi să
implementeze strategii adecvate pătrunderii şi menţinerii pe piaţă. Aceste abilităţi personale trebuie să fie
cultivate începand cu şcoala primară şi dezvoltate la nivel superior, in licee si facultati.

Teme de discuţie

Competitivitatea ridicată presupune inovare continuă17

Dezvoltarea economică eficientă presupune un proces de modernizare continuă orientat către creşterea
competitivităţii. Pentru nivel micro, M. Porter18 relaţionează competitivitatea de abilitatea unei firme, construită pe
analize tehnice şi pe un management inspirat19, de a crea valoare (valoare recunoscută de o piaţă concurenţială). Acesta
vizează trei categorii de planuri ce afectează nivelul competitivităţii firmei: factori endogeni, factori sectoriali (sau ai
ramurii) şi mediul economic naţional.
Competitivitatea înseamnă flexibilitate (varietatea şi cantitatea ofertei, durata redusă de asimilare a noi produse),
valoare şi pozitie în piaţă (un raport bun pret (cost)/calitate), lichiditate (capital suficient) şi eficienţă economică.
Competitivitatea firmei presupune capacitatea sa de a face faţă concurenţei şi astfel, aprecierea nu se poate limita la un
singur criteriu. Este necesar un ansamblu de elemente de tipul: preţul, calitatea şi structura ofertei de bunuri, servicii post-
vânzare, inovaţiile, adaptarea la cerinţele clientului, flexibilitatea etc. Competitivitatea exprimă capacitatea agenţilor
economici (producător, importator, distribuitor, comerciant, prestator de servicii etc.) de a câştiga în condiţii de
concurenţă pe piaţă.
La nivel naţional, cei mai mulţi autori au vizat aspecte specifice ale unor determinanţi ai competitivităţii (de
exemplu, comerţul exterior) sau studii direcţionate pe un anumit sector de activitate.
In cele mai numeroase analize de specialitate privind competitivitatea se foloseşte teoria avantajelor competitive
atât pentru nivelul macroeconomic, cât şi pentru cel microeconomic. Avantajul competitiv rezultat din schimbarea

17
Sursa: http://www.banatbusiness.ro/arhiva/articole/2004/februarie/504/Competitivitatea-ridicata-presupune-inovare-continua/
18
Porter, M., “The Competitive Advantage of Nations” 1990
19
Managementul bazat pe procese şi orientat spre competitivitate (just in time, sincronizare, producţie fără stocuri, zero defecte, orientarea spre nevoile
clientului) este impus de globalizarea pieţelor.

52
tehnologică este un proces complex necesitând coordonarea tuturor părţilor sistemelor economice. M. Porter analizând
strategia competitivă a reliefat importanţa tehnologiei în procesul concurenţei. Schimbarea tehnologică reprezintă unul dintre
factorii determinanţi ai concurenţei: creează noi industrii, erodează avantajul competitiv al unor firme şi le propulsează pe
altele în competiţie.
Pe măsura dezvoltării lor, naţiunile progresează din punct de vedere al avantajului lor competitiv şi al
20
modalităţilor specifice de competiţie. Urmărind modelul lui Porter , putem identifica trei etape ale competitivităţii
economice.
În cadrul primei etape, există economia bazată pe factori, în care factorii de producţie primari cum ar fi forţa de
muncă ieftină şi accesul la resursele naturale sunt sursele dominante ale avantajului competitiv.
A doua etapă este economia bazată pe investiţii, în care competitivitatea este rezultatul creşterii eficienţei
producţiei şi a îmbunătăţirii calităţii bunurilor sau serviciilor produse.
Cea de-a treia este economia bazată pe inovare unde capacitatea de a realiza produse şi servicii inovatoare la
limita tehnologiei globale, utilizând cele mai avansate metode, devine sursa dominantă a avantajului competitiv.

Cine generează inovatia în companie? Inovaţia şi serviciile oferite clienţilor 21

Răspunsul este cei mai implicaţi dintre angajaţi. Aceştia sunt cei mai în stare să crească business-ul cu gândirea
lor în afara tiparelor („out of the box”), arată un studiu făcut de GMJ (Gallup Management Journal)22. Cercetătorii Gallup
au analizat răspunsurile la mai multe întrebări legate de inovaţia la locul de muncă, pentru a vedea ce factori fac diferenţa
între angajaţii implicaţi (29% dintre respondenţi), cei neimplicaţi (56%) şi cei activ neimplicaţi (15%). La finalul cercetării,
sondajul Gallup a arătat că angajaţii implicaţi sunt mult mai productivi, eficienţi, reuşesc să stabilească relaţii mult mai
solide cu clienţii, fiind, totodată, mai loiali şi stabili. Astfel, studiul arată că implicarea la locul de muncă reprezină un
element demn de luat în seamă în catalizarea gândirii creative („out of the box”), deci şi în îmbunătăţirea proceselor
manageriale şi a serviciilor către clienţi.
În această ordine de idei, 59% dintre angajaţii implicaţi au declarat fără echivoc că locul actual de muncă scoate
de la ei cele mai creative idei. De cealaltă parte, doar 3% dintre cei activ neimplicaţi au fost în acord total cu această
afirmaţie.
Cercetătorii GMJ au mai analizat şi rolul pe care îl joacă prietenia la locul de muncă în promovarea inovaţiei.
Potrivit rezultatelor, aproape trei sferturi dintre angajaţii implicaţi sunt în totalitate de acord cu afirmaţia: „La muncă am
un coleg cu care îmi împărtăşesc ideile”. Pe de altă parte, doar două persoane activ neimplicate din zece (21%) sunt de
aceeaşi părere. Prin urmare, este evident că, atunci când e vorba de crearea şi rafinarea ideilor, prietenia joacă un rol
important în rândul angajaţilor.
Rezultatele sugerează, de asemenea, că există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte modul în care e
percepută capacitatea companiei de a încuraja şi accepta ideile inovative ale propriilor angajaţi. Doar 4% dintre
respondenţii activ neimplicaţi sunt de acord în totalitate cu afirmaţia „Organizaţia mea încurajează ideile noi, care sfidează
înţelepciunea convenţională”, în timp ce peste jumătate dintre cei implicaţi (55%) aprobă în totalitate faptul că organizaţia
lor încurajează astfel de idei.
GMJ au investigat şi efectele pe care le are implicarea la locul de muncă asupra inovaţiei, în ceea ce priveşte
serviciile oferite clienţilor. Aproape nouă din zece angajaţi implicaţi (89%) sunt în totalitate de acord cu afirmaţia „La
serviciu ştiu la cine să mă duc dacă am o idee legată de îmbunătăţirea serviciilor către clienţi”, în contrast cu un procent de
doar 16% dintre angajaţii activ neimplicaţi.
De asemenea, angajaţii cu un grad mare de interes implică şi clienţii în procesul de inovare şi îmbunătăţire a
activităţii. Atunci când au fost rugaţi să-şi exprime nivelul de acord cu afirmaţia „La serviciu noi le dăm clienţilor idei noi”,
75% dintre angajaţii implicaţi au fost în acord total că se face schimb de idei cu clienţii, în comparaţie cu doar 13% dintre
cei activ neimplicaţi.

20
Building the Microeconomic Foundations of Prosperity: Findings form the Microeconomic Competitiveness Index, Michael Porter in
Global Competitiveness Report 2002-2003, World Economic Forum, Geneva 2003
21
Jerry Krueger, 02 noiembrie 2006
22
Gallup Management Journal a intervievat 1.000 de angajaţi americani, pentru a descoperi ce efect poate avea implicarea lor în ceea
ce priveşte capacitatea de creaţie a echipei şi, în consecinţă, calitatea serviciilor oferite către clienţi.

53
 Tot în ceea ce priveşte conexiunile dintre implicarea angajaţilor şi satisfacţia clienţilor, Gallup le-a cerut
participanţilor la studiu să marcheze nivelul de acord cu afirmaţia „Capacitatea de a influenţa pozitiv clienţii noştri a
crescut”. La acest punct, aproape nouă din zece angajaţi implicaţi (85%) şi doi din zece activ neimplicaţi au fost de acord în
totalitate cu faptul că au o capacitate crescută de a influenţa pozitiv relaţiile cu clienţii companiei.
În final, mai mult de jumătate dintre angajaţii loiali (51%) au aprobat total afirmaţia „Colegii de muncă fac
întotdeauna ce este corect şi bine pentru clienţii noştri”, în contrast total cu răspunsurile celor activ neimplicaţi. În acest
caz, doar un participant din zece a considerat că vecinii săi de birou fac întotdeauna ce este corect pentru clienţii lor.
În concluzie, cercetarea Gallup legată de relaţia dintre implicarea emoţională a angajaţilor şi inovaţie indică
evident faptul că angajaţii implicaţi sunt mult mai capabili să genereze sau să dezvolte modalităţi creative de a îmbunătăţi
procesele manageriale şi de afaceri. În plus, ei sunt mai dotaţi să găsească modalităţi creative de a rezolva problemele
clienţilor sau de a-i implica pe aceştia în dezvoltarea serviciilor inovative.
Ţinând cont de aceste coordonate, este de recomandat ca liderii care vor ca organizaţia lor să se dezvolte punând
accent pe inovaţie să creeze mai întâi un mediu propice ideilor noi şi să facă din angajaţii implicaţi un element-cheie în
toată această strategie.

Banca Mondială a pus punctul pe 3 “I": Inovare, Incluziune şi Integrare - Afacerile de tranziţie din România,
caracterizate prin "învăţare şi experimentare"

In perioada de tranziţie, mediul de afaceri din România a fost orientat către experimentare şi învăţare, iar
elementele ce au impulsionat competitivitatea au fost reprezentate de intrările şi ieşirile de firme de pe piaţă. Oficialii BM
au publicat în iunie 2008, studiul intitulat "Inovare, incluziune şi integrare: De la tranziţie la convergenţă în Europa
Răsăriteană şi fosta Uniune Sovietică", ce include concluziile Băncii Mondiale referitoare la perioada de tranziţie a ţărilor
din Europa de Est şi fostul bloc sovietic, precum şi sugestii legate de măsurile ce vor trebui să fie luate de aceste state
odată cu finalizarea procesului de tranziţie.
Printre concluziile la care au ajuns analiştii BM se numără creşterea productivităţii, considerată ca fiind singura
cale viabilă către o prosperitate de durată, existenţa "în aspecte fundamentale ale mediului de afaceri precum concurenţa
şi finanţarea, care determină comportamentul firmelor" a unui proces de maturizare şi convergenţă în direcţia celor
existente în economiile de piaţă dezvoltate din Europa Occidentală, precum şi creşterea slabă a ocupării pretutindeni,
reflectând interacţiunea dintre creşterea numărului de locuri de muncă în noile firme private care au putut ocupa nişe de
piaţă inexistente în economia centralizat planificată, şi reducerea acestuia în întreprinderile de stat şi privatizate.
O altă idee finală la care a ajuns Banca Mondială susţine faptul că "ţările din Europa Răsăriteană şi fosta Uniune
Sovietică se confruntă acum cu o a treia tranziţie - îmbătrânirea populaţiei lor, care va încetini ritmul creşterii economice
dacă numărul participanţilor la forţa de muncă nu se va mări, dacă resursele nu vor fi mai eficient utilizate şi dacă
sistemele de pensii şi sănătate nu vor fi reformate pentru a nu deveni surse de acute presiuni fiscale".
Revenind la situaţia românilor în acest context, analiştii Băncii Mondiale au sesizat "productivitatea scăzută a
firmelor nou intrate pe piaţă în Ungaria şi România, comparativ cu cele deja existente". Mai mult decât atât, aceasta este
urmată de "o inversare a situaţiei în circa doi ani de la începerea activităţii", fapt ce "poate semnala un mediu de afaceri
orientat către învăţare şi experimentare“. Totodată, în cazul României, datele incluse în raportul BM arată că în primul an
de la începerea activităţii firmele aveau o pierdere de productivitate de peste 30%, pentru ca în doi ani de la intrarea pe
piaţă să obţină un câştig de circa 20%. Conform statisticilor, profitul se menţinea relativ constant încă doi ani, pentru ca
ulterior, la şapte ani de la intrarea pe piaţă, companiile să aibă un câştig de productivitate cu puţin peste 10%. Rata de
supravieţuire a noilor afaceri depăşea 80% pentru primii doi ani, pentru a ajunge la circa 70% în primii patru ani de la
intrarea pe piaţa din România a unei firme. Acelaşi raport arată că firmele cu "viaţă" de 7 ani aveau cota de supravieţuire
de doar aproximativ 60%. De asemenea, trebuie menţionat faptul că raportul "Inovaţie, incluziune şi inovare" vizează
perioada 1993-2005, şi nu întreaga perioadă postcomunistă.
Firmele au fost forţate să găsească metode de supravieţuire. În sprijinul ideilor menţionate anterior, studiul
subliniază faptul că "în România şi Ucraina, ratele de supravieţuire pentru primii patru ani erau relativ asemănătoare, de
circa 70%. Nou intraţii erau cu aproximativ 30% mai puţin productivi în România, comparativ cu firmele existente, în timp
ce în Ucraina erau cu 30% mai productivi".

54
 Cu toate acestea, raportul BM arată că în timpul procesului de tranziţie de la o economie centralizată la una de
piaţă, companiile au fost forţate să găsească diverse metode noi de a rezista pe piaţă. În cazul celor ce nu au reuşit să se
adapteze în perioada menţionată au ieşit de pe piaţă, pe când firmele care au continuat activitatea au identificat noi
metode de supravieţuire, un exemplu elocvent fiind realocarea resurselor. Astfel, ideea că intrările şi ieşirile de pe piaţă au
contribuit, în statele din regiune, la creşterea competitivităţii mediului de afaceri devine perfect valabilă.

Creativitatea şi inovaţia, cheia pentru un management eficient

23
Cunostinţele angajatilor şi ale clientilor sunt esenţiale . "Cum să tinem pasul intr-o lume in viteza: folosirea
cunostintelor pentru creativitate si inovatie" a constituit tema unei întâlnirii de afaceri din martie 2013, ce a adus laolalta
atat manageri straini, cat si romani, activi in cadrul unora dintre marile companii de pe piata romanească. Evenimentul,
organizat de Stanton Chase şi HEC Montréal, a fost dedicat comunitatii de afaceri din Romania. In calitate de reprezentant
al HEC Montréal, a fost prezent Laurent Simon, profesor de management cu o reputată experienţă internatională în
domeniile : management, management de proiect, metoda studiului de caz etc.
In debutul prezentârii sale despre importanta creativităţii şi inovaţiei într-o organizaţie, Simon a subliniat: "Ceea
ce vreau să impartasesc cu dumneavoastra nu este o teorie, nu este o metoda, ci, umil vorbind, este doar o perspectivă
asupra importanţei cunoaşterii în noua economie". Realizând o comparaţie între o afacere traditională şi una modernă,
acesta a scos in evidenţă structura ierarhică rigidă, alături de imprevizibilitatea celei dintâi, spre deosebire de
maleabilitatea şi adaptabilitatea celei de-a doua, trecând apoi la marcarea necesităţii de a se îndrepta spre cel de-al doilea
model. Pentru a realiza acest lucru, investiţiile in managementul cunoaşterii, la toate nivelurile organizatiei, sunt mai mult
decât necesare - in acest sens, reprezentantul HEC Montréal a adus exemplul unor ţări care incep deja să se detaseze de
viziunea tradiţionala asupra unei afaceri, cum ar fi Cehia, care "se afla deja pe cea de-a doua treaptă, investind aproape
totul in cunoaşterea noii economii". Cea din urmă treaptă, constând în dezvoltarea unei sensibilităţi asupra pieţei şi
diferenţierea în cadrul acesteia, poate fi atinsă, dupa cum a subliniat Simon, numai prin dezvoltarea unei dimensiuni
creative, inovative: "Dacă vrem să avem succes în noua lume, trebuie să investim nu numai în eficientizarea producţiei, ci
şi, de asemenea, in intensitatea creativă". Pentru a atinge acest deziderat, este important ca managerii unei organizaţii să
permită fluxul informaţional în cadrul acesteia, valorificând nu numai propriile cunoştinţe, ci şi pe cele ale angajaţilor sau
chiar ale consumatorilor. "Trebuie sş învăţăm cum să ne implicăm clienţii, încă de la început, în procesul managerial.
Trebuie să ne gândim la muncitori ca fiind creatori".
Proiectul este matricea pentru valorificarea diversităţii. Pentru trecerea la "o companie creatoare de
cunoaştere", Simon a subliniat faptul ca "proiectul este principala structură pentru managementul de astăzi si, de
asemenea, pentru cunoaştere". Cu alte cuvinte, lucrul în proiect reprezintă cheia pentru inovaţie, valorificând cele 3
dimensiuni ale acesteia (dezvoltarea, explorarea si exploatarea) prin faptul că permite şi profită de diversitatea
persoanelor implicate in respectiva actiune: "Cu cât oamenii sunt mai diferiţi, cu atât mai multe idei vei produce". Un alt
avantaj major al colaborarii dintre indivizi constă în faptul că acesta permite circulaţia informaţiei - în acest sens,
reprezentantul HEC Montréal a demontat una dintre prejudecăţile ce functionează încă în multe organizatii: "Cunoaşterea
nu este putere, ca să trebuiască să o protejăm - cu cât aceasta circulă mai mult, cu atât este mai preţioasă". Pentru
aceasta, recomandarea expertului in management este radicală: "Transformă ceea ce ai de făcut intr-un proiect, iar
oamenii se vor implica mai mult. Cât se poate de simplu". In afară de proiect (care este structura de bază ce faciliteaza
creativitatea şi inovaţia intr-o companie), există alte două astfel de structuri, ce derivă din acesta: comunităţile de
cunoaştere (în care oamenii împărtăşesc ceea ce au învăţat în diverse proiecte) şi echipele incrucişate (ce reunesc oameni
cu background-uri diferite). Ca o concluzie, Simon a subliniat: "In lume, ideile există deja - trebuie doar să formăm niste
pieţe pentru a le atrage, in loc să incercam să le dezvoltam noi inşine".

Inovarea în business este o parte foarte importantă a strategiei de business şi o componentă tot mai critică
de menţinere a unei marje competitive faţă de concurenţă

23
Sursa: Adriana Dragusin / adriana.dragusin@curierulnational.ro; http://www.curierulnational.ro/Specializat/2007-03-
09/Creativitatea+si+inovatia,+cheia+pentru+un+management+eficient

55
 Importanţa strategică a inovării este cauza a tot mai numeroase preocupări privind contribuţia securităţii
informaţiei la „cizelarea” inovării în procesele de business24. Ca răspuns la aceste preocupări, IDC şi RSA au realizat un
25
studiu pentru o înţelegere mai aprofundată a relaţiei dintre securitatea informaţiei şi inovarea în business . Se pune
întrebarea: sunt aceste două componente esenţiale ale business-ului antagoniste? Studiul IDC & RSA a evidenţiat faptul că:
- Majoritatea managerilor din top managementul companiilor consideră a fi critică crearea unui mediu propice
pentru inovare în companiile lor.
- În ceea ce priveşte inovarea în business, respondenţii sunt de părere că utilizarea “joint ventures” reprezintă
modalitatea cea mai importantă pentru inovare, urmată apoi de performanţă şi guvernare a business-ului sporite.
- Toţi respondenţii sunt foarte încrezători în privinţa propriilor capabilităţi de evaluare a riscurilor atunci când vine
vorba despre iniţiative de inovare, însă numai 20% dintre aceştia se consideră pe ei înşişi a fi extrem de eficienţi.
- Respondenţii consideră că riscul securităţii informaţiei este singurul inhibitor major pentru inovarea în business;
peste 80% dintre aceştia admit că organizaţiile lor au dat înapoi „ocazional“ sau „deseori“ în faţa oportunităţilor
inovatoare de business din cauza îngrijorărilor şi ameninţărilor legate de securitatea informaţiei.
- Majoritatea organizaţiilor consideră că sunt în conformitate cu standardele şi regulamentele internaţionale în
ceea ce priveşte securitatea; numai 21% dintre respondenţi au afirmat faptul că eforturile lor în domeniul securităţii sunt
strategice, proactive, şi că utilizează securitatea pentru a permite inovarea.
- În ceea ce priveşte marile corporaţii, respondenţii consideră că securitatea informaţiei ar trebui raportată direct
către CEO. În plus, organizaţiile simt că securitatea informaţiei este o chestiune de nivel de conducere.
- Managerii de C-level indică alinierea securităţii informaţiei la procesele business-ului ca fiind o prioritate de
maximă importanţă, deşi complianţa sau precauţia de care dau dovadă multe organizaţii dezvăluie ruptura dintre statutul
dorit şi cel actual.
- Majoritatea respondenţilor (61%) se consideră în conformitate cu standardele şi regulamentele internaţionale
atunci când vine vorba de securitatea informaţiei (implementând politici şi controale focusate pe trecerea auditurilor,
încercând să creeze măsuri eficiente pentru a scădea costurile conformităţii). Alţi respondenţi consideră că eşecurile de
conformitate sunt singurele riscuri majore la adresa business-ului la ora actuală.
În ceea ce priveşte elementele pozitive, doar 21% dintre aceştia afirmă că ar caracteriza securitatea din
organizaţiile lor ca „Accelerare/Încredere (proactivă, aliniată la procesele de business, bazată pe riscuri, strategică,
utilizând securitatea pentru a permite inovarea).“
La întrebarea “Cum pot ajuta furnizorii la integrarea securităţii informaţiei în proiectele de inovare?”, răspunsul
cel mai frecvent venit din partea respondenţilor a fost: „Înţelegând organizaţia şi direcţiile, provocările şi priorităţile sale
particulare“. Alte sugestii specifice s-au referit la înţelegerea verticalelor, clienţilor şi angajaţilor organizaţiilor. Participanţii
la studiu au fost rugaţi să alcătuiască un clasament al celor mai importante trei strategii despre care ei cred că ar avea
succes în a implica securitatea informaţiei în procesele de inovare a business-ului. Aceste strategii sunt corelate cu
punctele slabe ale securităţii informaţiei referitoare la eforturile de inovare.
Cele trei strategii de top asupra cărora ar trebui să-şi îndrepte atenţia organizaţiile - din punct de vedere al
respondenţilor - sunt:
- Garantarea faptului că securitatea informaţiei dintr-o organizaţie “înţelege” organizarea şi funcţionarea
proceselor de business ale organizaţiei, precum şi misiunea, viziunea, valorile şi obiectivele strategice ale acesteia.
- Garantarea faptului că iniţierea unui proces de inovare în business este o componentă fie a planning-ului, fie a
scorecard-ului utilizat pentru măsurarea funcţiei securităţii informaţiei.
- Comunicarea unei strategii de securitate a informaţiei bine definite care să fie în legătură directă cu strategia
corporativă şi combinarea ei cu alte funcţii de business.
Strategii de succes în implicarea securităţii informaţiei în procesul de inovare

24
„Inovarea în business şi securitatea informaţiei - combative sau cooperante?”, autor: Teodor Nitu, Revista MarketWatch,
Aprilie 2009, Nr. 114
25
Studiul IDC & RSA efectuat pe un eşantion de 200 de angajaţi predominant din top managementul organizaţiilor (73%
America de Nord, 14% Marea Britanie, 6% Australia, 2% India, 5% altele)

56
 IDC a cerut respondenţilor să clasifice strategiile care sunt, după părerea lor, cele mai de succes în implicarea
securităţii informaţiei în procesul de inovare. Iată rezultatele:
- Să asigure faptul că securitatea informaţiei dintr-o organizaţie înţelege obiectivele din industrie şi pe cele de
business.
- Să garanteze faptul că iniţierea unui proces de inovare în business este o componentă fie a planningului, fie a
scorecard-ului utilizat pentru măsurarea funcţiei securităţii informaţiei.
- Să se comunice o strategie pentru securitatea informaţiei bine definită, care să fie în strânsă legătură cu
strategia de business a organizaţiei şi care să fie implicată şi în alte funcţii ale business-ului.
- Să asigure faptul că securitatea informaţiei din organizaţie are conexiuni cu cei mai importanţi lideri de business.
- Să demonstreze cum investiţiile în tehnologia de securitate a informaţiei au legătură directă cu priorităţile de
business.
Toate cele cinci strategii au legătură cu asigurarea faptului că securitatea informaţiei din organizaţie înţelege
obiectivele de business ale organizaţiei şi are acces la liderii de business din organizaţie, precum şi că o strategie bine
definită şi metrici de performanţă asigură că acestea sunt aliniate la obiectivele de business ale organizaţiei.
Topul primelor cinci bariere în calea inovării. Barierele menţionate până acum ţin de un mod convenţional de
gândire, însă ele ne oferă o oarecare ghidare în privinţa prioritizării soluţiilor. Furnizorii sensibili la perspectivele diferite
ale top managementului organizaţional (senior management, LOB-uri şi IT) implicaţi în procesul de inovare al companiei
vor fi mai bine pregătiţi să sprijine compania la dezvoltarea noului său produs şi serviciu. Dacă e să ne luăm după
rezultatele studiului IDC & RSA, 51% din respondenţii care sunt de părere că CEO are responsibilitatea principală în
conducerea inovării clasează pe primul loc „Securitatea informaţiei nu este aliniată la obiectivele de business“ în topul
primelor cinci bariere în calea inovării. Specialiştii cred că CEO au obosit să se plângă de bugete şi resurse. Aceştia vor ca
securitatea să lucreze împreună cu departamentele de business pentru îndeplinirea obiectivelor corespunzătoare inovării
şi managementului riscului în cadrul bugetului şi resurselor existente. În multe cazuri va trebui să se apeleze la influenţa
managerilor de C-level care să încurajeze liniile de business să lucreze împreună cu securitatea informaţiei, deoarece multe
dintre departamentele de business cred că securitatea informaţiei este încă o barieră (sau un inhibitor) ce trebuie
depăşită, pentru a-şi putea realiza propria viziune de inovare.
Clasamentul primelor cinci bariere în calea inovării întocmit de:
a) Respondenţii care au indicat CEO ca având responsabilitatea de conducere a inovării:
- Securitatea informaţiei nu este aliniată la obiectivele de business (51%)
- Securitatea informaţiei este consumatoare de timp şi resurse (31,6%)
- Top managementul este prea conservator în privinţa riscurilor asupra informaţiilor (30,3%)
- Bugetul/resursele sunt limitate pentru investiţiile în inovare (30%)
- Modul de abordare a securităţii informaţiei nu favorizează procesele de inovare (28,3%)
b) Respondenţii care au indicat Consiliul Director ca având responsabilitatea de conducere a inovării:
- Bugetul/resursele sunt limitate pentru investiţiile în inovare (45%)
- Securitatea informaţiei este consumatoare de timp şi resurse (44,7%)
- Strategia de inovare este incoerentă (43,6%)
- Securitatea informaţiei nu este aliniată la obiectivele de business (36,7%)
- Top managementul este prea conservator în privinţa riscurilor asupra informaţiilor (24,1%).
c) Respondenţii care au indicat Managementul Executiv ca având responsabilitatea de conducere a inovării:
- Bugetul/resursele sunt limitate pentru investiţiile în inovare (46,4%)
- Strategia de inovare este incoerentă (38,5%)
- Top managementul este prea conservator în privinţa riscurilor asupra informaţiilor (36,5%)
- Liderii din business nu sunt educaţi în privinţa tehnicilor şi tehnologiilor de securitate noi/existente (28,2%)
- Securitatea informaţiei nu este aliniată la obiectivele de business (28,0%)
d) Respondenţii care au indicat departamentele de business ca având responsabilitatea de conducere a inovării:
- Bugetul/resursele sunt limitate pentru investiţiile în inovare (47,6%)
- Strategia de inovare este incoerentă (45,2%)
- Top managementul este prea conservator în privinţa riscurilor asupra informaţiilor (35,5%)

57
 - Securitatea informaţiei este consumatoare de timp şi resurse (23,1%)
- Securitatea informaţiei nu este aliniată la obiectivele de business (21,9%).

Bibliografie

Ahmad, N., Hoffmann, A., (2008) A Framework for Addressing and Measuring Entrepreneurship, OECD Statistics
Working Papers, OECD Publishing.
Ahmad, N., Seymour, R., (2008) Defining Entrepreneurial Activity: Definitions Supporting Frameworks for Data
Collection, OECD Statistics Working Papers, No. 2008/01, OECD Publishing.
Barta, P., Spirea, N., Modreanu, I., Piti, M., (2012) Promovarea antreprenoriatului ca factor cheie pentru
dezvoltarea economică, Fundația Post-Privatizare, 2012
Băloiu, L.M., Frăsineanu, I., (2004) Inovarea în economie, Editura Economică, Bucureşti, 2004
Bosma, N., Wennekers, S., Amorós J. E., (2012) GEM Report extended 2011
Bosma, N., Acs, Z.J., Autio, E., Coduras, A., Levie, J. (2009) Global Entrepreneurship Monitor. 2008 Executive
report”, Babson College, Universidad del Desarrollo, London Business School and Global Entrepreneurship
Research Consortium (GERA)
Bosma, N., Jones, K., Autio, E., Levie, J. (2008) Global Entrepreneurship Monitor 2007, Executive Report”,
Babson College, London Business School and Global Entrepreneurship Research Consortium (GERA)
Christensen, C.M., Raynor, M.E., (2010) Inovaţia ca soluţie în afaceri, Curtea Veche Publishing 2010
Kelley, D., Singer, S., Herrington, M. (2012) GEM Report 2011
Mariotti, S., Glackin, C., (2012) Antreprenoriat Lansarea şi administrarea unei afaceri, Editura Bizzkit, 2012
Pîslaru, D.N., Păun, C., Pele, D., (2012) Rolul sectorului privat în dezvoltarea competiţiei în sistemul cercetării-
dezvoltării şi inovării, Programul Creşterea capacităţii Administrative, Proiectul Îmbunătăţirea capacităţii
instituţionale, de evaluare şi formulare de politici macroeconomice în domeniul convergenţei economice cu
Uniunea Europeană a Comisiei Naţionale de Prognoză, cod SMIS 27153, beneficiar Comisia Naţională de
Prognoză
http://www.prosperity.com/2012Findings.aspx
Fairlie, R., (2013) Kauffman index of entrepreneurial activity
Mittelstädt, A., Cerr, F., (2008), Fostering Entrepreneurship for Innovation, OECD Science, Technology and
Industry Working Papers, 2008/5, OECD Publishing.
Nagy, A., Pete, S., Györfy, L.Z., Petru, T.P., Benyovszki, A., (2010) Percepţii privind antreprenoriatul şi activitatea
antreprenorială – diferenţe şi asemănări între patru ţări din Europa de Est, Economie teoretică şi aplicată,
Volumul XVII (2010), No. 8(549), pp. 15-26
Xavier, S.R., Kelley, D., Kew, J., Herrington, M., Vorderwülbecke, A., (2013) GEM Report 2012
Institutul Naţional de Statistică, Anuarul Statistic al României, 2011
Eurostat/OECD (2007), Eurostat-OECD Manual on Business Demography Statistics, OECD, Paris
Entrepreneurship at a Glance 2011, OECD, http://www.oecd-ilibrary.org/industry-and-
services/entrepreneurship-at-a-glance-2010_9789264097711-en
OECD, Entrepreneurship at a glance, ediţia 2012
Entrepreneurship in the EU and beyond, Analitical Report, decembrie 2009,
http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/facts-figures-analysis/eurobarometer/fl283_en.pdf
OECD (2011), Entrepreneurship at a Glance 2011, OECD Publishing. http://dx.doi.org/10.1787/9789264097711-
en

58
Entrepreneurship in the EU and beyond, Analitical Report, decembrie 2009,
http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/facts-figures-analysis/eurobarometer/fl283_en.pdf
Consultation on An Action Plan on Entrepreneurship, 2012, EU
Commission,http://ec.europa.eu/enterprise/newsroom/cf/
The Entrepreneurship Indicators Programme Framework EIP, http://www.oecd-ilibrary.org/industry-and-
services/entrepreneurship-at-a-glance_22266941
Science, technology and innovation in Europe, Pocketbooks, ISSN 1830-754X, 2013 edition, © European Union,
2013
The 2012 EU Industrial R&D Scoreboard,
http://www.eurosfaire.prd.fr/7pc/doc/1354893182_sb2012_final_draft.pdf
Cercetare şi inovare; http://ec.europa.eu/regional_policy/activity/research/index_ro.cfm

59