UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „NICOLAE TESTEMIŢANU”

Facultatea de Farmacie
Catedra de Chimie farmaceutică şi toxicologică

Aprobat
la şedinţa Catedrei de Chimie farmaceutică şi toxicologică
Proces-verbal № _8_ din 29.01.2021_
Şef de catedră, dr. hab. şt. farm., profesor universitar
___________________ V.Valica

Substanţele medicamentoase derivaţi ai purinei

Recomandare metodică la „Chimia farmaceutică-III” pentru studenţii anului IV

Autori:
Vladimir VALICA, profesor universitar
Tatiana TREAPIȚÎNA, conferențiar universitar
Tatiana ȘTEFANEȚ, asistent universitar

CHIŞINĂU, 2021
 INTRODUCERE
Purinele sunt compuși heterociclici cu azot, cu un schelet format dintr-un inel
de pirimidină condensat cu un inel de imidazol. Aceștia îndeplinesc mai multe funcții în
organism: formarea acizilor nucleici, formarea ATP-ului, GTP, NADH, coenzima A.
La derivaţii purinei se referă o grupă mare de substanţe medicamentoase cu acţiune
farmacologică variată: excitante a SNC, cardiotonice, bronhodilatatorii, diuretice, citostatice etc.
În practica medicală cel mai des sunt folosiţi alcaloizii purinei: cafeina, teobromina şi
teofilina.

Scopul. De a învăţa caracterizarea proprietăţilor substanţelor medicamentoase, derivaţi ai

purinei în corelaţie cu structura chimică, pentru soluţionarea sarcinilor profesionale
la analiza preparatelor medicamentoase.

Planul studierii temei

Pentru studierea temei se preconizează două lucrări de laborator.

Planul lucrării de laborator

 Controlul şi corecţia însuşirii materialului conform subiectelor pentru pregătirea
de sine stătătoare.
 Lucrul practic al studenţilor.
 Recapitulare.

Subiectele pentru pregătirea de sine stătătoare

1. Caracteristica generală a purinei şi derivaţilor săi. Clasificarea.
2. Derivaţii xantinei: cafeină, cafeină și benzoat de sodiu, teobromină, teofilină, teofilina-
etilendiamină (aminofilină, eufilină), pentoxifilină. Obţinerea şi metode de analiză.
3. Nucleozidele şi nucleotidele purinei: inozină (riboxină), acid adenozintrifosforic (ATP,
fosfobion), adenosină. Obţinerea şi metode de analiză.

MATERIAL INFORMATIV
Purină – este un sistem heterociclic condensat din 2 cicluri: pirimidinic şi imidazolic.
Formula chimică a acestui heterociclu poate fi redată sub formă 9H - purina şi 7H -
purina.
6 6
5 5
1 N NH 7 1 N N 7

2 8 2 8
N 4 N N 4 N
3 9 3 H
9

7H - purina 9H - purina

Purină – sistem aromaticcu o puternică delocalizare a -electronilor, care joacă un rol

important în formarea compuşilor complecşi. Are proprietăţi de electrodonor.
Purină este o bază slabă solubilă în apă, care formează cu acizii săruri instabile. Datorită
prezenței atomului mobil de hidrogen în grupa NH, posedă proprietăţi slab acide (pKa=2.39) şi
formează săruri cu metalele.
Substanţele medicamentoase derivaţi ai purinei după structura chimică se divizează în
următoarele grupe:
1. Derivaţi ai xantinei: cafeină, cafeină și benzoat de sodiu, teobromină, teofilină,
aminofilină (teofilină etilendiamină,eufilină), pentoxifilină (tabelul 1).
2
 2. Nucleozidele şi nucleotidele purinei: inozină (riboxină), acidul adenozintrifosforic
(ATP, fosfobion), adenosină (tabelul 2).
Tabelul 1. Substanţele medicamentoase, derivaţi ai xantinei

Denumire, structură chimică Descriere

Cafeină monohidrat Pulbere cristalină albă, fără miros,
Coffeinum monohydricum cu gust amar, eflorescentă.
Caffeine monohydrate O Puţin solubilă în apă (1:60), uşor
H3C N N CH3
solubilă în apă fierbinte şi cloroform,
. H2O greu solubilă în alcool.
O N N Мr 212,12
CH3
1,3,7-trimetil-3,7-dihidro-1H-purine-2,6-dionă Conține cel puțin 98,5% și cel mult
monohidrat 101,5% (raportat la substanța uscată).
sau
1,3,7-trimetilxantină
Cafeină și benzoat de sodiu Pulbere albă, fără miros, cu gust
Coffeinum-natrium benzoas slab amar.
O Uşor solubilă în apă, greu solubilă în
O
H3C N N CH3 C
alcool.
. ONa Conține:
O N N Cafeină (Мr 212,12) cel puțin 38% și
CH3 cel mult 40%
și
Benzoat de sodiu (Мr 144,11) cel
puțin 58% și cel mult 62%
Teobromină O CH3
Pulbere cristalină albă sau aproape
Theobrominum N
albă.
HN
Theobromine Foarte greu solubilă în apă și etanol,
O N N foarte puțin solubilă în amoniac.
CH3 Se dizolvă în soluții diluate de
hidroxizi alcalini și în acizi minerali.
3,7-dimetil-3,7-dihidro-1H-purin-2,6-dionă Мr180,2
Conține cel puțin 99,0% și cel mult a
101,0% (raportat la substanța uscată).

Teofilină monohidrat Pulbere cristalină albă sau cu nuanţă

Theophyllinum monohydricum O
gălbuie, fără miros. Foarte puţin
Theophylline monohydrate solubilă în alcool, apă şi cloroform,
H3C N NH
. H2O
practic insolubilă în eter, uşor
N N
solubilă în apă fierbinte. Se dizolvă
O
CH3
în soluţii de acizi minerali şi
hidroxizi alcalini şi amoniac.
1,3-dimetil-3,7-dihidro-1H-purine-2,6-dionă Мr 198,2
monohidrat Conține cel puțin 99,0% și cel mult
sau 101,0% (raportat la substanță uscată).
1,3-dimetilxantin
Teofilină-etilendiamină anhidru Pulbere cristalină albă, cu gust slab
(Aminofilină, Eufilină) amar cu miros slab amoniacal.
Theophyllinum et ethylenediaminum Solubilă în apă. Soluţiile apoase au
anhydricum reacţie alcalină.
3
 Denumire, structură chimică Descriere
Theophylline ethylenediamine, Fixează dioxidul de carbon din aer,
anhydrous O
- devinând mai puţin solubilă în apă.
+ Мr teofilinei C7H8N4O2 =180,2
H3C N N
. H2C NH3 Мr etilendiaminei C2H8N2=60,10
O N N H2C NH2
CH3 Conține: teofilină cel puțin 84,0și cel
mult 87,4%;
teofilină сu 1,2-etilendiamină etilendiamină cel puțin 13,5 și cel
mult la 15,0% (raportat la substanță
uscată).
Pentoxifilină Pulbere cristalină albă, practic fără
Pentoxifyllinum O O miros, cu gust amar. Uşor solubilă în
Pentoxifylline cloroform, solubilă în apă prin
CH3 - C - (CH2)4 N N CH
3 încălzire, greu solubilă în alcool şi
N N eter.
O
CH3
Mr 278,3

3,7-dimetil-1-(5-oxohexil)-3,7-dihidro-1H-purine-2,6- Conține: cel puțin 99,0% și cel mult

dionă 101,0% (raportat la substanța uscată).
sau
3,7-dimetil-1-(5-oxihexil)-xantină
sau
1-(5-oxohexil)-teobromină

Proprietăţile fizico-chimice şi analiza calitativă

Proprietăţile fizico-chimice
Substanţele medicamentoase derivaţi ai purinei, în mare parte reprezintă pulberi cristaline
de culoare albă fără miros, cu excepţia aminofilinei care are miros slab amoniacal datorită
prezenţei etilendiaminei. Substanţele să deosebesc după solubilitate, au temperatură de topire
caracteristică şi spectre de absorbţie în IR- şi UV- (maximum de absorbţie la lungimea de undă
272 nm).
Proprietăţile chimice și metodele de identificare
Reacţii cu reactivii comuni de precipitare. La metilarea atomilor de azot a purinei
solubilitatea derivaţilor săi creşte considerabil, comparativ cu purina. Solubilitatea diferită a
derivaţilor purinei (cafeină, teofilină, teobromină) se explică prin asociaţia intermoleculară
diferită.
Cafeină – bază organică slabă (pKa=3,6); solubilă în acizi minerali, însă săruri stabile nu
formează; interacţionează cu reactivii comuni de precipitare, cu excepția reactivului Mayer. Cu
soluţia de iod reacţionează doar la acidulare (proprietate caracteristică bazelor slabe) cu formare
de precipitat – periodura de culoare brună, solubilă în exces de hidroxid de sodiu:
O
H
H3C N N CH3
+ +
+
. 3I-
O N N
I
CH3 I

Teofilina formează în condiţii asemănătoare precipitat maro.

Cu tanină, cafeina formează precipitat, solubil în exces de reactiv.
4
 Reacţii de formare a compuşilor complecşi cu metale grele. Teobromina şi teofilina sunt
compuşi amfoteri. Proprietăţile lor bazice sunt condiţionate de prezenţa perechii nedevizabile a
electronilor la atomul de azot în poziţia 9. Proprietăţile acide a teobrominei (pKa=9,9) sunt
legate de mobilitatea hidrogenului grupei imide (N1), iar teofelinei (pKa=8,8) – de mobilitatea
atomului de hidrogen la N7. Proprietăţile acide ale teofelinei sunt mai pronunţate decât cele a
teobrominei; ceea ce se explică de faptul că teobromina în soluţiile bazice formează doar forma
lactimică, iar teofilina – anion mezomeric stabil.
O
OH
-
HN N CH3 OH
N N CH
3

O N N H+ N N
O
CH3
CH3
teobromină - forma lactamică forma lactimică

Având proprietăţi acide mai pronunţate decât la teobromină, teofilina este solubilă nu
doar în baze, dar şi în soluţie de amoniac:
O -
O O
O
- H3C N H3C N N
- H3C N N N
H3C N NH OH
-
O N N O N N
O N N H+ O N N
CH3 CH3
CH3 CH3

teofilină anion mezomeric stabil

Teofilina şi teobromina, deoarece manifestăproprietăţile acide formează săruri solubile atât

cu bazele alcaline, cât şi cu bazele organice. Cu sărurile metalelor grele (Ag +, Co2+, Cu2+) se
obţin săruri complexe insolubile, de culori diferite, folosite la identificarea substanţelor
medicamentoase din această grupă.
Substanţele mai întâi, sub acţiunea hidroxidului de sodiu, se transformă în săruri de sodiu,
apoi se adaugă soluţiile metalelor grele.
Teobromina, la interacţiunea cu clorură de cobalt,formează precipitat albastru-cenuşiu,
după apariţia coloraţiei mov, ce dispare rapid:
O ONa O-
HN N CH3 NaOH N N CH3 CoCl2 N N CH3 2+
Co
O N N N N N N
O O
CH3 2
CH3 CH3
Teofilina în condiţii asemănătoare formează un precipitat alb cu nuanţă roz.
Sarea de argint a teofilinei la încălzire pe baia de apă până la 600С formează o masă
gelatinoasă brună.
Sarea de argint a teobrominei prezintă precipitat gelatinos semitransparent, ce se
lichefiază la încălzire şi iarăşi se solidifică la răcire.
Proba murexidă. Pentru xantină şi derivaţii ei metilaţi, reacţia comună de grup este
proba murexidă. Această reacţie este bazată pe descompunerea oxido-hidrolitică a substanţelor,
până la derivaţi ai pirimidinei. Interacţionând între ei, formează derivaţi metilaţi ai aloxantinei
(acidul purpuric), care în exces de amoniac O trece în anion mezostabilizat (murexid), colorat în
O
roşu-violet. H3C N
Pentru cafeină proba murexidă decurge conform schemei:
O N O
O
CH3
H3C N N CH3 [O]
O O
O N N H H
H3C N 5
N CH3 H3C N NH2
CH3
C O
O N O O N O
NH2 CH3
CH3
 1,3-dimetilaloxan
acid 5-amino-1,3-
dimetilbarbituric

O O O O
O O
H H N
N H3C N N CH3 NH3
H3C N NH2 O N CH3 H3C N N CH3

+ N N O N N O
N O N O O O O O OH O
O O
CH3 CH3 CH3 CH3
CH3 CH3

O O O O
N N
H3C N N CH3 H3C N N CH3 NH +
4
-
N N O N N O
O O- O O O O
CH3 CH3 CH3 CH3
murexid

Reacţia substituţiei electrofile după hidroliza bazică. La încălzirea derivaţilor purinei cu

soluţie concentrată de alcali, are loc deschiderea ciclului pirimidinic, ceea ce poate fi folosit
pentru identificarea, de exemplu a teofelinei, deoarece teofilina este o bază slabă, instabilă în
mediu bazic la încălzire. La încălzirea teofelinei cu soluţie de alcali, se formează teofilidina, care
apoi poate fi identificată prin reacţia de azocuplare cu sarea de diazoniu formând azocoloranţi:

O O

H3C N NH 30% NaOH; t

0 H3C HN NH

O N N H3C HN N
CH3

teofilină teofilidină
O
+
R N N . Cl -
H3C HN NH
N N R
H3C HN N

azocolorant
Reacţiile specifice. Teofilina cu 2,6-diclorchinonclorimidă în soluţie tampon borat
(pH=8,5) formează colorant merocianic de culoare albastru-intens:
O

H3C N NH Cl

N O
O N N
CH3 Cl

Aminofilina reacţionează cu sulfat de cupru (II) și formează compus complex mov –

aprins (reacţia pentru identificarea etilendiaminei din componența aminofilinei):
2+
NH2 H2N
H2C CH2
Cu SO4 2 -
H2C CH2
NH2 H2N6
 Aminofilina poate fi identificată după precipitarea teofilinei din soluţia apoasă cu acid
clorhidric (la încălzire). Teofilina precipitată se spală, se usucă şi se determină punctul de topire-
271-2740С. Din filtrat, în mediu bazic, la interacţiunea cu clorură de benzoil, se precipită
dibenzoiletilendiamina având punctul de topire 250-2150С:
O

H2C NH2 O H2C N-C

+ 2 + 2 HCl
C
H2C NH2 Cl H2C N-C

O
Restul de acid benzoic în cafeină și benzoat sodiu se identifică cu clorura de fier (III); se
formează precipitat galben-roz.

Metode de dozare
Titrarea acido-bazică în mediu anhidru. Substanţele-baze şi sărurile lor se determină în
mediu de anhidridă acetică (cafeină). Să titrează cu acid percloric 0,1 mol/l.
Teofilină, teobromină,care manifestă proprietăţi acide condiţionate de prezenţa grupei
imide, se dizolvă în solvenţi protofili (dimetilformamidă, piridină) şi se titrează cu metoxid de
sodiu (potasiu).
Metoda acido-bazică de substituție. La interacţiunea teobrominei şi teofilinei cu nitratul
de argint, se obţine o cantitate echivalentă de acid azotic, care se titrează cu hidroxid de sodiu:
O OAg -

HN N CH N N CH
3
+ AgNO3 3
+ HNO3
O N N O N N
CH3 CH3

HNO3 + NaOH NaNO3 + H2O

Metoda acido-bazică în mediu apos. Cafeină și benzoat de sodiu se determină după

titrarea benzoatului de sodiu cu acid clorhidric în prezenţa eterului dietilic.
Aminofilina se determină cantitativ după etilendiamină, prin titrarea cu acid clorhidric.
Metoda iodometrică. Se aplică la titrarea cafeinei în cafeină și benzoat de sodiu. Metoda
este bazată pe formarea periodurii cafeinei în mediu acid (cafeina HII4) sub formă de precipitat,
care se filtrează şi în soluția filtrată se determină excesul de iod.
Metodele fizico-chimice. Pentru dozarea preparatelor din grupa purinei, preparate pe cale
industrială, se aplică spectrofotometria în UV, cromatografia gaz-lichidă şi HPLC.
În farmacie, se aplică metoda refractometrică pentru dozarea soluţiei cafeină și benzoatul
de sodiu.
Таbelul 2. Substanţele medicamentoase – nucleozidele şi nucleotidele purinei

Denumire, structură chimică Descriere

Inosină (Riboxină) Pulbere cristalină albă sau cu nuanţă
Inosinum (Riboxinum) OH galbenă, fără miros. Greu solubilă în
N N
apă, foarte puţin solubilă în alcool.
Мr 268,23
N N
HO - H2C
O

7
OH OH
 9--D-ribofuranozilhipoxantin

Acid adenosintrifosforic (Fosfobion) Pulbere cristalină albă, higroscopică.

Acidum adenosinotriphosphoricum (Phosphobion) Мr 507,18
N H2
N N

O O O
N N
H O- P- O- P-O -P -O -H C
2 O
OH OH O H

O H OH

acid adenozin-51-trifosforic
Sarea sodica a acidului adenosintrifosforic
O O O
N
NH2

N
Na O- P- O -P -O -P -O -H2C O
ONa OH OH
N

OH OH
N

Natrii adenosintriphosphoric

NH2

N N

HO N N
O

OH OH

sarea disodică acidului adenozin-51-trifosforic

Adenosină Pulbere cristalină albă sau aproape
Adenosinum albă.
Adenosine Foarte puțin solubilă în apă, solubilă în
apă fierbinte, practic insolubilă în
etanol (96%) și în clorura de
metilen.Se dizolvă în acizi minerali
diluați.
P.t.: aproximativ234 °C.
Мr 267,2
9-β-D-ribofuranosil-9H-purin-6-amin Conține: cel puțin 99,0 % și cel mult
101,0 % (raportat la substanța uscată).

Proprietăţile fizico-chimice şi analiza calitativă

Proprietăţile fizico-chimice
Substanţele din grupa nucleozidelor şi nucleotidelor sunt pulberi albe cristaline, care au o
solubilitate diferităatât în apă cât şi în alţi solvenţi organici.
Preparatele se identifică după spectrele în UV- şi IR-. Soluţia apoasă de inosină 0,001%
prezintă maxim la 249 nm, iar în mediu alcalin – la 253 nm.

8
 Figura 1. Spectrul-IR la adenosină

Figura 1. Spectrul-UV la adenosină

Proprietăţile chimice și metodele de identificare

Riboza în inosină şi ATP se identifică cu FeCl 3 0,1% în acid clorhidric concentrat şi
orcină-soluţie10% în alcool. La încălzirea în baia de apă, la fierbere timp de 20 min se obţine o
coloraţie albastră-verzuie:
5 CH3
OH HO 4 3 OH
HO - H2C H H
O HC CH O
4 1 HCl O
5 2 1
C + 2
H2C CH - C - 3 H2O O H OH
3 2
H HO
OH OH HO OH

O O
CH3 CH3 CH3 CH3

CH -2 H
9 C
- H2O
HO OH HO OH OH HO O
HO
 Adenosintrifosfatul de sodiu dă o reacţie pozitivă la ionul de sodiu şi fosfat (după
hidroliză):
PO43- + Mg2+ + NH4+ NH4MgPO4
precipitat alb

Caracteristica farmacologică a derivaţilor purinelor

Cafeină. Principalul efect al cafeinei este cel de stimulare a SNC, aparatului
cardiovascular și secreției gastrice.
Măreşte excitabilitatea centrilor de percepere şi de asociaţie, îmbunătăţeşte performanţele
şi rezistenţa fizică în cursul unor activităţi prelungite, stimulează centri medulari respiratori,
vasomotori și vagal. Dilată unele vase sanguine,dar produce constricţia altora.
Cafeina acţionează prin blocarea receptorilor pentru adenosină, înhibarea fosfodiesterazei
AMP-c, eliberarea calciuluidin rezervele intracelulare şi acţiune asupra receptorilor GABA.
Se elimină din organism pe cale urinară sub formă de mono- şi dimetilxantină, produşi cu
acţiune diuretică puternică, sau sub forma altor produşi de degradare ca: acid 1,7-dimetiluric,
acid 7-metiluric, 5-(N-metilformil)-6-aminouracil, acid 1-metiluric, 5-acetilamino-6-amino-3-
metiluracil, etc.
Cafeina este întrebuinţată în afecţiuni cardiace (în colaps cardiac, sincope), analeptic
respirator, posedă acțiune diuretică slabă. 
Teofilina are acțiune bronhodilatatoare, ameliorează semnificativ funcţia pulmonară în
astmul bronşic, relaxarea bronhiilor datorându-se unei acţiuni directe asupra musculaturii netede.
Are efect antiinflamator și efect imunomodulator; efect stimulant central care poate avea
consecințe favorabile în astmul bronşic nocturn; efecte hemodinamice favorabile, mărind forţa
contractilă a miocardului, scade presarcina şi micşorează presiunea venoasă de umplere.
Riboxină (inosină). Derivat purinic (nucleozid), precursor al ATP. Creşte activitatea unor
enzime ale ciclului Krebs, stimulează procesele metabolice de oxido-reducere şi sinteza
nucleotidelor, dilată vasele coronariene, manifestă acţiune anabolizantă la nivelul miocardului.

LUCRUL PRACTIC AL STUDENŢILOR

Sarcina 1. De apreciat calitatea substanţelor medicamentoase după indicii „Descriere”
şi „Solubilitate”.
Datele de prezentat în formă tabelară şi de făcut concluzia despre calitatea după indicii
indicaţi mai sus.
Adnotare:Solvenţii se întrebuinţează conform prevederilor DAN.
Sarcina 2. De efectuat reacţia de formare a complecşilor, cu reactivi comuni de
precipitare:
Tehnica de lucru. La 1ml sol.substanţă (1:100) se adaugă 1-2 picături acid clorhidric şi
2-3 picături de reactiv.
Datele de introdus în tabelul 3.
Tabelul 3. Rezultatul reacțiilor derivaţilor purinei cu reactivi comuni de precipitare
Reactivul şi rezultatul

10
 Tetraiodomer
Soluție de iod Tetraiodobism
curat (II) de
Denumirea iodurat utat de potasiu
potasiu Sol. acid picric
preparatului (reactivul (reactivul
(reactivul
Lugol) Dragendorff)
Mayer)

Sarcina 3. De efectuat determinarea calitativă a preparatelor:

1. Cafeină monohidrat
1.1. Identificare:
1.1.A. Determinarea punctului de topire (Ph. Eur.8.0). Substanța se usucă la 100-105 °C
până la masa constantă și se determină punctul de topire (234 – 239 oC).
1.1.B. Spectrul IR trebuie să corespundă cu spectrul probei standard (Ph. Eur.8.0). În
prealabil, substanța se usucă la 100-105 °C până la masa constantă.
1.1.C. Reacţia cu soluţie de iod iodurat (r-v Lugol) (Ph. Eur. 8.0). La 2 ml soluție saturată
a cafeinei, se adaugă 0,05 ml reactiv Lugol;soluția rămâne clară. Se adăuga 0,1 ml acidclorhidric
diluat, se formează un precipitat maro. Soluția se neutralizează cu hidroxid de
sodiudiluat;precipitatul se dizolvă.
1.1.D. Reacţia cu dimetilaminobenzaldehidă (Ph. Eur. 8.0). 10 mg cafeină se dizolvă în
0,25 mLamestec format din 0,5 mL acetilacetonă și 5 ml hidroxid de sodiu soluție diluată, într-
un tub de sticlă cu dop. Se încălzește în baie de apă la 80°C timp de 7 minute. Se răcește și se
adaugă 0,5 ml dimetilaminobenzaldehidă-soluție. Se încălzește din nou în baia de apă la 80 °C
timp de 7 minute. Se lasă să se răcească și se adaugă 10 ml apă; apare o colorație albastră
intensă.
1.1.E. Reacția pentru xantine (proba murexidă) (Ph. Eur. 8.0). La 20 mg cafeină se
adaugă 0,1 ml peroxid de hidrogen concentrat, 0,3 ml acid clorhidric diluat și se evaporă la
sicitate pe baia de apă, se obține un reziduu galben-roșcat care la adăugarea de 0,1 ml amoniac
diluat se colorează în roșu-mov.
1.1.F.Reacţia cu tanină. 0,01 g cafeină se dizolvă în 10 ml apă. La 5 ml soluţie obţinută se
adaugă picătură cu picătură soluţie tanină 0,1%; se formează un precipitat alb, solubil în exces de
reactiv.
1.2. Puritate. Se determină (Ph. Eur. 8.0):aspectul soluției;aciditate; substanțe înrudite
(HPLC); sulfați; metale grele; pierdere prin uscare; reziduu prin calcinare.
1.3. Dozare:
1.3.A. Metoda acido-bazică în mediu anhidru (Ph. Eur. 8.0). 0,170 g cafeină, în
prealabil uscată la 100-105 °C până la masa constantă, se dizolvă prin încălzire în 5 ml acid
acetic anhidru. După răcire, se adaugă 10 ml anhidridă acetică și 20 ml toluen. Se titrează cu acid
percloric 0,1 M, punctul de echivalență se determină potențiometric.
1 ml acid percloric 0,1 M corespunde la 19,42 mg C8H10N4O2.
1.3.B. Metoda acido-bazică în mediu anhidru. 0,15 g preparat, prealabil uscat la 80 ºC
până la masa constantă, se dizolvă în 10 ml anhidridă acetică la încălzire în baia de apă, se
adaugă 20 ml benzen, 5 picături cristal violet şi se titrează cu acid percloric 0,1 mol/l până la
colorație gălbuie. În paralel, se efectuează determinarea cu o probă-martor.
1ml de acid percloric corespunde la 0,01942g C8H10N4O2.

2. Cafeină și benzoat de sodiu

2.1. Identificare.
2.1.A.Reacţia pentru identificarea cafeinei.0,5 g cafeină și benzoat de sodiuse dizolvă în
3ml apă, se adaugă 1 ml hidroxid de sodiu, 10 ml cloroform şi se agită timp de 1-2 min. Stratul
cloroformic se filtrează prin filtru cu sulfat de sodiu anhidru şi cloroformul se evaporă pe baia de

11
apă. Reziduul dă reacţiile, indicate în punctele 1.1.B., 1.1.C. şi după uscare la 80ºC până la masa
constantă, se determină punctul de topire – 234-237 0C.
2.1.B. Reacţia pentru identificarea benzoatului. La 2 ml soluţie cafeină și benzoat de
sodiu(1:100) se adaugă 0,2 ml clorură de fier (III), se formează un precipitat de culoare galben-
roz.
2.1.C. Reacţia pentru identificarea sodiului. Preparatul colorează flacăra incoloră în
galben.
2.2. Dozare.
2.2.A. Determinarea cafeinei după metoda iodometrică. 0,3g cafeină și benzoat de sodiu
(masă exactă) se dizolvă în 30ml apă. La soluţia obținută se adaugă 10 ml acid sulfuric diluat, 50
ml soluţie iod 0,1 mol/l, se aduce volumul cu apă la 100 ml, într-un balon cotat, se agită bine și
se lasă în repaos timp de 15 min. Apoi, se filtrează repede printr-un tampon de vată într-un balon
uscat, acoperind balonul cu o sticlă de ceas. Primele 10-15 ml de filtrat se îndepărtează. Excesul
de iod, în 50 ml filtrat, se titrează, cu tiosulfat de sodiu 0,1 mol/l, adăugând la sfârşitul titrării
amidon-soluţie.
În paralel, se efectuează determinarea cu o probă-martor.
1ml iod 0,1mol/l corespunde la 0,004855g C8H10N4O2.
 Determinarea benzoatului de sodiu prin metoda acidimetrică.1,5 g cafeină și benzoat
de sodiu se dizolvă în 20 ml apă într-un balon cu capacitatea de 250 ml, se adaugă 45 ml eter, 3-
4 picături amestec de indicatori (1 ml metiloranj-soluţie şi 1ml albastru de metilen-soluţie) şi se
titrează cu acid clorhidric 0,5 mol/l până colorarea stratului apos în mov. La sfârşitul titrării
conţinutul balonului se agită bine.
1 ml acid clorhidric 0,5 mol/l corespunde la 0,07205 g C7H5NaO2.
2.2.B. Determinarea cafeinei prin metoda acido-bazică în mediu anhidru (FR X). 0,4 g
Cafeină și benzoat de sodiu se extrag printr-un creuzet filtrant G4cu 20 ml cloroform încălzit la
aproximativ 50ºC. Se spală creuzetul filtrant de trei ori cu câte 5 ml cloroform încălzit la
aproximativ 50ºC. În filtrat se adaugă 10 ml anhidridă acetică, 0,1 ml soluţie Sudan G în
cloroform şi se titrează cu acid percloric 0,1 mol/l în acid acetic anhidru până la colorație
albastră.
1ml acid percloric 0,1mol/l în acid acetic anhidru corespunde la 0,01942g C8H10N4O2.
 Determinarea benzoatului de sodiu prin metoda acido-bazică în mediu anhidru. 0,3 g
cafeină și benzoat de sodiu se dizolvăîn 30 ml metanol, prin încălzire la aproximativ 50ºC. După
răcire se adaugă 0,2 ml de albastru de timolîn metanol şi se titrează cu acid percloric 0,1 mol/l în
dioxan până la colorație roz.
1 ml acid percloric 0,1 mol/l corespunde la 0,01441 g C7H5NaO2.

3. Teobromină
3.1. Identificare.
3.1.A. Spectrul IR trebuie să corespundă cu spectrul probei standard (Ph. Eur.8.0).
3.1.B. Reacţia cu nitratul de argint (Ph. Eur.8.0).Se dizolvă aproximativ 20 mg
teobrominăîn 2 ml amoniac diluat, încălzindu-se ușor, apoi se răcește. Se adaugă 2 ml nitrat de
argint. Soluția rămâne clară. Se fierbe soluția pentru câteva minute. Se formează un precipitat
alb, cristalin.
3.1.C. Reacția pentru xantine (proba murexidă)(Ph. Eur. 8.0).Vezi 1.1.E.
3.1.D. Reacţia cu clorură de cobalt.La 0,1 g teobromină se adaugă 2 ml hidroxid de sodiu
0,1 mol/l, se agită timp de 2-3 min şi se filtrează. La filtrat se adaugă 0,1 ml clorură de cobalt
2%; apare o colorație mov, apoi se formează un precipitat cenușiu-albastru.
3.1.E. Reacţia cu nitratul de argint. 0,05 g preparat se dizolvă în amestec de 3 ml apă şi
6 ml soluţie hidroxid de sodiu, se adaugă 1 ml soluţie amoniac şi 2 ml soluţie de nitrat de argint
5%. După agitare se formează o masă gelatinoasă densă, care se lichefiază la încălzire până la 80
şC şi din nou se solidifică la răcire.

12
 3.2. Puritate. Se determină (Ph. Eur. 8.0): aciditate; substanțe înrudite (CSS); pierdere
prin uscare; metale grele;reziduu prin calcinare.
3.3. Dozare:
3.3.A. Metoda acido-bazică de substituție (Ph. Eur. 8.0). 0,150 gteobromină se dizolvă
în 125 ml apă clocotită, se răcește până la 50 – 60°C și se adaugă 25 ml nitrat de argint 0,1 M. se
adaugă 1 mlfenolftaleină-soluție și se titrează cu hidroxid de sodiu 0,1 Mpână colorație roz.
1 ml de hidroxid de sodiu 0,1 M corespunde la 18,02 mgC7H8N4O2.
 3.2.A. Metoda acido-bazică de substituție. 0,3 gteobromină se dizolvă în 100 ml
apă încălzită la aproximativ 700C şi se răceşte până la 40-50ºC. Se adaugă 25 ml nitrat de argint
0,1 mol/l, se răceşte, apoi se adaugă 1-1,5 ml roşu de fenol-soluţie şi se titrează cu hidroxid de
sodiu 0,1 mol/l până la coloraţie roşu-mov.
1 ml hidroxid de sodiu 0,1 mol/l corespunde la 0,018002 g C7H8N4O2.

4. Teofilină monohidrat
4.1. Identificare:
4.1.A. Determinarea punctului de topire (Ph. Eur.8.0). 270 – 274°C, determinat după
uscarea până la masa constantă la 100-105°C.
4.1.B. Spectrul IR trebuie să corespundă cu spectrul probei standard (Ph. Eur.8.0).
4.1.C. Reacţia de formare a azocolorantului (Ph. Eur.8.0). Se încălzesc 10 mg teofilină
cu 1,0 ml hidroxid de potasiu 360 g/l în baie de apă la 90 °C timp de 3 minute, apoi se adaugă
1,0 ml acid sulfanilic diazotat. Treptat, apare o colorație roșie.
În paralel, se efectuează determinarea cu o probă-martor.
4.1.D. Determinarea apei (Ph. Eur.8.0). (Vezi 4.2. Puritate).
4.1.E. Reacția pentru xantine(proba murexidă) (Ph. Eur. 8.0).Vezi 1.1.E.
4.1.F. Reacţia cu clorura de cobalt. La 0,5 g teofilină se adaugă 2 ml hidroxid de sodiu
0,1 mol/l, se agită timp de 2 min şi se filtrează. La filtrat se adaugă 3 picături clorură de cobalt
2%; se formează un precipitat alb cu nuanţă roz.
4.2. Puritate. Se determină (Ph. Eur. 8.0): aspectul soluției;aciditate; substanțe înrudite
(HPLC); metale grele;apă (8,0 - 9,5%, determinatăîn0,20 g); reziduu prin calcinare.
4.3. Dozare:
4.3.A. Metoda acido-bazică de substituție(Ph. Eur. 8.0). 0,160 g teofilină se dizolvă în
100 ml apă, se adaugă 20 ml nitrat de argint 0,1 M și se agită. Se adaugă 1 ml albastru de
bromtimol-soluție. Se titrează cu hidroxid de sodiu 0,1 M.
1 ml hidroxid de sodiu 0,1 Mcorespunde la 18,02 mg C7H8N4O2.

5. Teofilină-etilendiamină anhidră (Aminofilina, Eufilina)

5.1. Identificare:
Se dizolvă 1.0 g teofilină-etilendiamină în 10 ml apă și se adaugă 2 ml acid clorhidric
diluat, picătură cu picătură, la agitare. Se filtrează.Precipitatul obținut se utilizează pentru
efectuarea reacțiilor 5.1.A., 5.1.B., 5.1.D și 5.1.F.; filtratul se utilizează pentru efectuarea reacției
5.1.C.
5.1.A. Determinarea punctului de topire (Ph. Eur. 8.0).270-274 °C, determinat după
uscarea până la masă constantă la 100-105 °C.
5.1.B. Spectrul IR trebuie să corespundă cu spectrul probei standard (Ph. Eur.8.0).
5.1.C. Determinarea punctului de topire a bazei de teofilină (Ph. Eur.8.0).La filtrat
(vezi mai sus) se adaugă 0,2 ml clorură de benzoil, se aduce la pH-ul alcalin cu hidroxid de
sodiu-soluție diluată și se agită viguros.Se filtrează precipitatul, se spală cu 10 ml apăR, se
dizolvă în 5 ml etanol fierbinte (96%) și se adaugă cu 5 ml apă. Precipitatul format se spală și se
usucă până la masa constantă la105°C; se determină punctul de topire – 248-252°C.
5.1.D. Reacţiade formarea azocolorantului (Ph. Eur.8.0). Se încălzesc 10 mg
amonofilină cu 1,0 ml hidroxid de potasiu 360 g/l în baie de apă la 90 °C timp de 3 minute, apoi

13
se adaugă 1,0 ml acid sulfanilic diazotizat. Treptat, apare o colorație roșie. În paralel, se
efectuează determinarea, cu o probă-martor.
5.1.E. Determinarea apei (Ph. Eur.8.0). (Vezi 4.2. Puritate).
5.1.F. Reacția pentru xantine (proba murexidă) (Ph. Eur.8.0).Vezi 1.1.E.
5.1.G. Reacţia cu sulfatul de cupru pentru identificarea etilendiaminei. La 3 ml
soluţie a preparatului (1:40) se adaugă 5 picături sulfat de cupru; apare o coloraţie mov-deschis.
5.2. Puritate. Se determină (Ph. Eur. 8.0): aspectul soluției; substanțe înrudite (HPLC);
metale grele; apă (cel mult 1,5%, determinat în0,50 g); reziduu prin calcinare.
5.3. Dozare.
5.3.A. Determinarea etilendiaminei (Ph. Eur. 8.0).0,250 g aminifilină se dizolvă în 30 ml
apă. Se adaugă 0,1 ml verde de bromcrezol - soluție. Se titrează cu acid clorhidric 0,1 M până la
colorație verde.
1 ml acid clorhidric 0,1 M corespunde la 3,005 mg C2H8N2.
Determinarea teofilinei (Ph. Eur. 8.0).0,200 g aminofilină se usucă până la masa
constantă la 135°C. Reziduul după uscare se dizolvă prin încălzire în 100 ml apă, se răcește și se
adaugă 20 mlnitrat de argint 0,1M, se agită bine. Se adaugă 1 ml albastru de bromtimol-soluție și
se titrează cu hidroxid de sodiu 0,1 M.
1ml hidroxid de sodiu 0,1 M corespunde la 18,02 mg C7H8N4O2.
5.3.B. Determinarea etilendiaminei. 0,3 g de aminofilină se dizolvă în 25 ml apă proaspăt
fiartă şi răcită şi se titrează cu acid clorhidric 0,1 mol/l până la coloraţie roz-portocaliu (indicator
metiloranj).
1 ml soluţie acid clorhidric 0,1 mol/l corespunde la 0,003005 g C2H8NH2.
Determinarea teofilinei. 0,4 gaminofilină se introduce într-un balon conic cu gât larg de
capacitatea de 250 ml şi se usucă în etuvă la 125-1300C până la dispariţia mirosului de
etilendiamină (aproximativ 2,5 ore), apoi proba se dizolvă în 100 ml apă fierbinte proaspăt fiartă
şi se fierbe un minut. La soluţia răcită se adaugă 25 ml nitrat de argint 0,1 mol/l, se amestecă, se
adaugă roşu de fenol – soluție şi se titrează cu hidroxid de sodiu 0,1 mol/l, până la colorație roşu-
mov.
1 ml soluţie hidroxid de sodiu 0,1 mol/l corespunde la 0,01802 g C7H8N4O2.

6. Inosina (Riboxina)
6.1. Identificare.
6.1.A. Spectrul IR trebuie să corespundă cu spectrul probei standard.
6.1.B. Determinarea restului de riboză. 0,01 g inosină se dizolvă în 2 ml apă, se adaugă
5 ml clorură de fier (III) 0,1% în acid clorhidric concentrat, 0,5 ml orcină 10% în alcool 95% şi
se încălzeşte în baia de apă timp de 20 min; se obţine o coloraţie verde.
6.2. Dozare:
6.2.A. Metoda HPLC.

7. Adenosină
7.1.Identificare:
7.1.A. Spectrul IR trebuie să corespundă cu spectrul probei standard (Ph. Eur.8.0).
7.2. Puritate. Se determină (Ph. Eur. 8.0): aspectul soluției; aciditate și bazicitate;
puterea rotatorie specifică (în interval -45 până +49, substanță uscată); substanțe înrudite
(HPLC); cloruri; sulfați; amoniu; pierdere prin uscare; reziduu prin calcinare.
7.3. Dozare:
7.3.A. Metoda acido-bazică în mediu anhidru (Ph. Eur. 8.0). 0,200 g adenosină se
dizolvă, într-un amestec format din 20 ml anhidridă acetică și 30 ml acid acetic anhidru. Se
permite o ușoară încălzire la necesitate.Se titrează cu acid percloric 0,1 M, punctul de
echivalență se determină potențiometric.
14
 1 mlacid percloric 0,1 M corespunde la 26,72 mg C10H13N5O4.

Notă. Rezultatele obţinute la efectuarea sarcinilor 1-3 de prezentat în tabelul 4.

Tabelul 4. Rezultatele obţinute la efectuarea sarcinilor

Denumirea substanţelor Identificarea substanţelor Determinarea cantitativă: metoda de
medicamentoase în medicamentoase- tehnica de lucru lucru, chimismul reacţiilor metodelor
limba latină,română; (condiţii, efectul analitic); chimismul chimice de analiză sau principiile
denumirea raţională; reacţiilor (pentru substanţe analizate). metodelor fizico-chimice; formula de
formula de structură; calcul pentru determinarea conţinutului
descriere (pentru principiu activ; concluzia despre calitatea
substanţe analizate). substanţei analizate în baza rezultatelor
obţinute.

Control de totalizare
1. Controlul cunoştinţelor teoretice conform întrebărilor pentru pregătire de sine stătătoare.
2. Controlul dărilor de seamă la lucrarea practică efectuată.

Întrebări pentru recapitulare

Daţi răspunsuri argumentate la următoarele întrebări:
1. Demonstraţi corelaţia între structura chimică şi solubilitate în apă, acizi și baze a substanţelor
medicamentoase din grupa purinei.
2. Care sunt metodele comune de analiză a derivaţilor purinei.
3. Reacţia de grup – proba murexidă. Mecanismul reacţiei. Specificitatea.
4. Particularităţile efectuării reacţiei cu reactivii comuni de precipitare.
5. Proprietăţile acido-bazice a derivaţilor purinei şi reacţiile de obţinere a compuşilor complecşi
cu sărurile metalelor grele (cupru, argint, cobalt).
6. Explicaţi proprietăţile acido-bazice în dependenţă de structura electronică a preparatelor din
grupa purinei. Demonstraţi forme tautomere posibile.
7. Cum are loc descompunerea derivaţilor purinei în mediu acid şi bazic?
8. Principiile de bază a metodelor de analiză fizico-chimice: spectrofotometria, сromatografie
de lichide sub presiune (HPLC), сromatografiepe strat subţire (CSS).
9. Metode de dozare a derivaţilor purinei.

Lucrul individual al studenților la tema

«Substanţe medicamentoase, derivaţi ai purinei»
1. Alcătuirea și formarea dării de seamă la sarcinele practice executate în cadrullucrării de
laborator.
2. Rezolvarea problemelor de situație:
2.1. Se poate oare de diferenţiat după reacţia cu iod substanţele medicamentoase: acid
ascorbic, metamizol sodic, cafeina, fenobarbitalul. De argumentat procesele chimice
ce decurg. De scris chimismul reacţiilor.
15
 2.2. Se poate diferenţia teofilina şi teobromina după reacţia de formare a azocolorantului?
Argumentaţi.
2.3. Se poate diferenţia teofilina şi fenobarbitalul după proba murexidă la prezență
concomitentă?
2.4. Argumentaţi metodele de diferenţiere a teofilinei de teofilină-etilendiamină anhidră
(aminofilină). Scrieţi, unde e posibil, chimismul reacţiei.
2.5. Argumentaţi metodele de diferenţiere a cafeinei și cafeinășibenzoat de sodiu. Scrieţi,
unde e posibil, chimismul reacţiei.
3. Rezolvarea problemelor de calcul:
3.1. Scrieţi chimismul reacţiei de dozare a teofilinei (Mr 198,18) după metoda acido-
bazică de substituție.
Calculați volumul teoretic a hidroxidului de sodiu 0,1 M (K=1,01) ce se va
consuma la titrarea 0,2001 g preparat.
3.2. Scrieţi chimismul dozării cafeinei (Мr 212,2) după metoda de titrare în mediu
anhidru. Indicaţi indicatorul şi virajul culorii în punctul de echivalenţă.
Calculați masa molară echivalentă a cafeinei anhidre, titrul şi masa luată pentru
analiză,calatitrare să se consume 9 ml acid percloric 0,1 M (K=1,00).
3.3. Scrieţi chimismul dozării cafeinei în substanţa „Cafeină și benzoat de sodiu”. Indicaţi
indicatorul şi virajul culorii în punctul de echivalenţă.
Calculați masa molară a echivalentului pentru cafeină (Мr 194,19).

BIBLIOGRAFIE
1. Suport de curs.
2. Babilev F.V. Chimie farmaceutică, Chişinău: Universitas, 1994.- 675 р.
3. Farmacopeea Europeană. Ediţia 8.0,2013.
4. Farmacopeea Română. Ediţia X-a –Bucureşti: Editura medicală, 1993.-1315 p.
5. Matcovschi C., Safta V. Ghid farmacoterapeutic. – Ch.: “Vector V-N” SRL, 2010
“Tipografia centrală”,. – 1296 p.
6. Беликов В.Г. Фармацевтическая химия.- М.: МЕДпресс-информ, 2007. – 624 с.
7. Вартанян Р.С. Синтез основных лекарственных средств. – М.:МИА, 2004. – 844 с.
8. Фармацевтическая химия. Под ред. Арзамасцева А.П. – М.: ГЭОТАР-Медиа,2006.
– 640 с.

16