1

UNIVERSITATEA HYPERION
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE-DREPT, ID
ANUL 1

DREPT ROMAN

PROFESOR: IONESCU MIRCEA FELIX MELINEȘTI

STUDENT: CRĂCAN IOANA-RUXANDRA

TEMA: FAMILIA LA ROMANI

 2

INTRODUCERE

Termenul “familia” provine de la “famulus”, cuvant care in epoca foarte veche desemna
sclavul.

În textele romane, termenul “familia” avea trei ințelesuri. Pe de o parte, reprezenta

totalitatea sclavilor aflați în proprietatea unei persoane, putea desemna totalitatea persoanelor
aflate sub puterea aceluiași pater familias, dar si totalitatea persoanelor si bunurilor care se aflau
sub puterea aceluiași pater familias.

Puterea unitară, exercitată de către pater familias, era desemnată prin cuvântul “manus”,
care, cu timpul, se împarte în mai multe puteri distincte:

 în faza evoluată a dreptului vechi, în Legea celor XII Table, cuvântul “manus” este
utilizat pentru a desemna puterea bărbatului asupra femeii;

 puterea asupra descendenţilor era desemnată prin sintagma “patria potestas”;

 puterea asupra sclavilor era desemnată prin sintagma “dominica potestas”;

 puterea asupra altor bunuri era desemnată prin cuvântul “dominium”;

 puterea exercitată asupra fiului de familie cumpărat se numea “mancipium”.

În familia romană, persoanele se clasificau in doua categorii: sui iuris si alieni iuris.

Persoanele sui iuris aveau o capacitate juridică deplină, pe când persoanele alieni iuris
aveau o capacitate juridică limitată și se aflau sub puterea lui pater familias. Din categoria alieni
iuris făceau parte:
- femeia căsătorită cu manus
- fii
- fiicele
- nepoții din fii
La moartea lui pater familias, sotia si copiii deveneau persoane sui iuris.
 3

Pater familias nu reprezinta neaparat tatăl de familie, ci acesta înseamnă șef de familie, de
vreme ce putea fi pater familias si un barbat necăsătorit, caz în care familia lui consta in bunurile
pe care le stapanește cu titlu de proprietate.

RUDENIA

Între membrii familiei romane se stabileau relații de rudenie, care erau de doua feluri:
rudenia civila (agnatiunea) si rudenia de sânge (cognatiunea).

RUDENIA CIVILĂ

RUDENIA CIVILĂ se întemeia pe ideea de putere si existau 3 categorii de agnati.

 Din prima categorie, faceau parte toti aceia care se aflau la un moment dat sub
puterea aceluiasi pater familias, spre exemplu: fratii cat timp traia tatal lor.
 Din a doua categorie, faceau parte toti aceia care au fost in trecut sub aceiasi
putere, dar ulterior au devenit persoane sui iuris, spre exemplu, fratii dupa
moartea tatalui lor.
 Din a treia categorie, faceau parte aceia care s-ar fi aflat sub aceiasi putere daca
pater familias ar mai fi trait in momentul nasterii lor, spre exemplu, verii primari
care s-au nascut după moartea bunicului.

Însă, cele 3 categorii de agnati nu sunt fixe, ci sunt mobile, în sensul că două persoane
ideale, nu concret determinate, în funcție de anumite împrejurări pot face parte din oricare cerc al
agnațiunii. Spre exemplu, doi frați cât timp le trăiește tatăl sunt în primul cerc al agnațiunii.
Tot doi frați, după moartea tatălui fac parte din al doilea cerc, iar dacă unul dintre frați se naște
după moartea tatălui , ei sunt în cercul al treilea al agnațiunii.
 4

Fixarea categoriilor de agnați prezintă o importanță deosebită în dreptul roman, deoarece

vreme de 5 secole, agnațiunea a fost singurul fundament al succesiunii, în sensul că numai
agnații aveau vocație succesorală și veneau la succesiune în ordinea celor 3 categorii.

RUDENIA DE SANGE

RUDENIA DE SANGE este legatura dintre toti aceia care au un autor comun. La randul
ei, rudenia de sange, este de doua feluri: rudenia de sange in linie directa si rudenia de sange in
linie colaterala.
Pe lângă această cognaţiunea naturală, reală, întemeiată pe descendenţa din acelaşi autor,
romanii au cunoscut şi cognaţiunea fictivă, care a luat naştere în baza unui text din Legea celor
XII Table, conform căruia “toţi agnaţii sunt cognaţi”. Din acest raţionament rezultă că nu toţi
agnaţii sunt rude de sânge. Spre exemplu, femeia măritată cu manus trece sub puterea bărbatului,
devine agnată cu bărbatul ei, iar dacă este agnată este şi cognată. Cu toate acestea, femeia nu este
rudă de sânge cu bărbatul ei, deoarece rudenia de sânge era piedică la căsătorie. Deci, nu toţi
cognaţii sunt rude de sânge.
Puterea pe care pater familias o exercita asupra descendenților era denumită patria
potestas sau puterea părintească. Sub puterea părintească se aflau: fiii, fficele si nepotii din fii.
Această putere prezenta 2 caractere: ea avea un caracter perpetuu și un caracter nelimitat. În
virtutea caracterului perpetuu, fiul de familie se afla în puterea părintească până la moartea lui
pater familias, indiferent de vârsta sa și de condiția sa socială.
Totuși, spre sfârșitul republicii, s-au inițiat o serie de reforme, între care și crearea
instituției emancipării, iar fiul de familie emancipat devenea persoană sui iuris și dobândea
capacitate deplină și în domeniul privat.
Caracterul nelimitat al puterii părintești se manifesta atât asupra persoanelor, cât și asupra
bunurilor.

 Caracterul nelimitat al puterii parintesti asupra persoanelor isi gasea expresia in: dreptul
de viata si de moarte, dreptul de abandon, dreptul de a vinde.
 5

 Caractetul nelimitat al puterii părintești asupra bunurilor consta în faptul că fiul de

familie nu avea patrimoniu, toate bunurile dobândite de el intrau în patrimoniul lui pater
familias. De asemenea, fiul de familie nu putea încheia acte juridice de drept privat în
nume propiu, ci numai împrumutând capacitatea lui pater familias și cu condiția ca prin
efectul acelor acte juridice situația lui pater familias să devină mai bună, din punct de
vedere patrimonial.

CĂSĂTORIA

În dreptul roman sunt cunoscute doua forme de căsătorie: CU MANUS si FARA

MANUS.
Multă vreme, s-a practicat numai căsătoria cu manus, în virtutea căreia femeia măritată
trecea sub puterea bărbatului. Spre sfârşitul Republicii, femeile au început să trăiască în uniuni
nelegitime, pentru a nu trece sub puterea bărbatului, motiv pentru care a fost sancţionată
căsătoria fără manus, prin care femeia rămânea sub puterea lui pater familias din familia de
origine.
În epoca foarte veche căsătoria a fost actul juridic prin care femeia trecea sub puterea
bărbatului și întrucât puterea bărbatului asupra femeii măritate era denumită manus, această
veche formă de căsătorie a fost denumită căsătorie cu manus.
Spre sfârșitul republicii, sub influența moravurilor din Orient, femeile romane au început
să trăiască în uniuni nelegitime, ca să nu treacă sub puterea bărbatului ( nu se mai căsătoreau).
De aceea, a fost creată o nouă formă de căsătorie, sine manus (fără manus) , în cazul căreia
femeia nu mai trecea sub puterea bărbatului, ci rămânea sub puterea lui pater familias din familia
de origine. Cu timpul, aceasta s-a generalizat.
Căsătoria cu manus presupunea respectarea unor forme solemne, pe când căsătoria fără
manus nu presupunea respectarea unor asemenea forme , ci numai instalarea femeii în casa
bărbatului. Pe de altă parte, căsătoria presupunea respectarea unor condiții de fond, care sunt
comune, pentru ambele forme ale căsătoriei și sunt în număr de 3: CONNUBIUM,
CONSIMTAMANTUL, VARSTA.
I. Cuvântul connubium are 2 accepțiuni:
 Connubium în sens obiectiv sau în sens general
 6

 Connubium în sens subiectiv sau relativ

1) Connubium în sens general desemna aptitudinea persoanei de a se căsători, ca atare,

toti cetătenii romani aveau conubium în sens general.
2) Conubium în sens subiectiv desemnează aptitudinea a două persoane determinate de a
se căsători între ele, pentru că nu toti aceia care aveau conubium în sens general îl aveau și în
sens relativ, întrucât existau piedici la căsătorie, dintre care cele mai importante erau: rudenia de
sânge, alianta sau afinitatea și condiția socială.
 Rudenia de sânge în linie directă era piedică la căsătorie la infinit, pe când rudenia în
linie colaterală a fost piedică la căsătorie până la gradul IV.
 Alianta este legătura dintre un sot" și rudele celuilalt sot".
Alianta în linie colaterală nu era piedică la căsătorie, prin urmare, bărbatul se putea recăsători
cu sora fostei sale sotii, pe când alianta în linie directă era piedică la căsătorie, pe când bărbatul
nu se putea recăsători cu fiica fostei sale sotii.
 Și conditia socială a fost piedică la căsătorie, deoarece până în vremea lui Octavian
Augustus nu au fost permise căsătoriile dintre ingenui și dezrobiti.

II. A doua conditie de fond este consimtămâtul (affectio maritalis).

 În epoca veche, dacă viitorii soti erau persoane sui iuris -> se cerea consimtământul lor,
dar pentru femeia sui iuris era necesar și consimtământul tutorelui, pentru că femeia sui
iuris se afla sub tutela perpetuă a agnatilor ei.
 Dacă viitorii soti erau persoane alieni iuris -> nu se cerea consimtământul lor, ci era
suficient consimtământul celor doi pater familiae.
 În dreptul clasic, chiar dacă viitorii soti erau persoane alieni iuris -> era necesar și
consimtământul lor.

III. Vârsta căsătoriei, a treia conditie de fond, a fost controversată între jurisconsulti,
iar împăratul Justinian a stabilit că fetele se pot căsători la 12 ani când devin
bunile, iar băietii la 14, când devin uber.
 7

Efectele căsătoriei

Căsătoria genera și anumite efecte juridice care sunt diferite după cum avem în vedere
căsătoria cu manus sau căsătoria fără manus. La căsătoria cu manus, femeia trecea sub puterea
bărbatului și era considerată, din punct de vedere civil, loco filiae mariti și fată de copiii ei era
considerată soră, loco sororis, și de aceea, venea la succesiune în calitate de fiică, NU de sotie
supravietuitoare. De asemena, venea la succesiunea copiilor ei, în calitate de soră, dar pierdea
drepturile succesorală în familia de origine.
La căsăstoria fără manus, femeia mărtată era considerată o străină, fată de bărbat și fată
de copii, dar avea drepturi succesorale în familia de origine.

ADOPȚIUNEA

Pe cale artificială, puterea părintească era creată mai întâi prin adoptiune, iar adoptiunea
este actul juridic prin care un fiu de familie trece de sub puterea unui pater familias sub puterea
altui pater familias. Actul adoptiunii a fost creat de jurisconsulti prin interpretarea textului din
Legea celor XII Table, cu privire la vânzarea fiului de familie. Această interpretare a fost
necesară deoarece în vederea adoptării unui fiu de familie, acel fiu trebuie să fie scos de sub
puterea părintească din familia de origine, or, un fiu de familie putea ieși de sub puterea
părintească numai dacă era vândut de 3 ori, ceea ce presupunea să treacă un interval de timp de
10 ani.
De aceea, jurisconsultii au creat actul adoptiunii în 2 faze distincte:

I. Prima fază presupunea 5 operatiuni juridice, constând în 3 vânzări și 2 dezrobiri

succesive, care aveau loc în aceeași zi. După a 3-a vânzare, care se făcea în aceeași zi,
fiul de familie ieșea de sub puterea părintească și rămânea sub puterea cumpărătorului
(mancipium).
II. Apoi se trecea la faza a doua, care îmbrăca forma unui proces simulat între adoptant și
cumpărător. Adoptantul se prezenta la proces în calitate de așa-zis reclamant, iar cumpărătorul de
așa-zis pârât.
 8

În fata magistratului, și de acord cu el, adoptantul afirma în cuvinte solemne că fiul de

familie este al său, iar cumpărătorul tăcea, încât fată de afirmatiile adoptantului și fată de tăcerea
cumpărătorului magistratul ratifica declaratia adoptantului prin cuvântul addico, recunoscându-i
puterea asupra fiului de familie.
Prin efectul adoptiunii, adoptatul devenea agnat cu adoptantul și dobândea drepturi
succesorale fată de adoptant, dar pierdea drepturile succesorală în familia de origine. Totodată, el
devenea cognant fictiv cu adoptantul.
În sens larg, actul adoptiunii include și abrogatiunea, iar abrogatiunea este actul prin care
o persoană sui iuris denumită abrogat trece sub puterea altei persoane sui iuris, denumită
abrogant.
Prin efectul abrogatiunii, abrogatul devine persoană alieni iuris, iar bunurile sale trec în
patrimoniul abrogantului, urmând să vină la succesiunea abrogantului în calitate de agnat.

LEGITIMAREA

Tot pe cale artificială, puterea părintească putea fi creată și prin legitimare, iar
legitimarea este actul juridic prin care copilul natural, născut în afara căsătoriei este asimilat
copilului legitim, cel născut în sânul căsătoriei.
Initial, legitimarea se realiza prin oblat"iune la curie sau ofertă făcută senatului
municipal, ceea ce presupunea ridicarea fiului natural de către tatăl natural la rangul de Decurion
(membru al senatului municipal), ocazie cu care îi dona și o suprafată de pământ. Împăratul
Constantin cel Mare a decis că fiul natural poate fi legitimat prin căsătorie subsecventă, încât
dacă părintii naturali se căsătoreau, prin efectul căsătoriei, copilul natural devenea legitim, iar
dacă nu era posibilă căsătoria subsecventă, atunci legitimarea se făcea prin rescript imperial.
Însă, așa cum puterea părintească putea fi creată, pe cale naturală sau artificială, în mod
simetric, ea se putea și stinge pe cale naturală, prin moartea lui pater familias și pe cale
artificială, prin emancipare.
 9

EMANCIPAREA

Emanciparea este actul prin efectul căruia o persoană alieni iuris devine persoană sui
iuris,dobândește deplină capacitate juridică. Și acest act juridic a fost creat de jurisconsult"i tot
prin interpretarea Legii celor XII Table.
El se desfășoară în 2 faze:
I. Prima fază este identică cu prima fază a adoptiunii și prin urmare, presupune 5
operatiuni juridice constând în 3 vânzări și 2 dezrobiri succesive.
II. Faza a doua a emancipării constă într-o dezrobire vindicta, de unde rezultă că la
emancipare avea loc și a treia dezrobire, dar era considerată ca o fază distinctă.

Prin efectul emancipării, fiul de familie are patrimoniu propriu și capacitate deplină.
Cu toate acestea, jurisconsultii din epoca veche spuneau că emanciparea echivalează cu
dezmoștenirea, întrucât emancipatul pierdea drepturile succesorale în familia de origine. De
aceea, pretorul a intervenit și l-a chemat pe emancipat la succesiune în familia de origine, în
calitate de rudă de sânge, cu conditia să facă raportul bunurilor, adică să adauge la masa
succesorală toate bunurile pe care le-a dobândit în calitate de persoană sui iuris, pentru că
altminteri, emancipatul i-ar fi păgubit pe fratii săi rămași sub puterea părintească

CAPITIS DEMINUTIO

Alte texte din materie se referă la capitis deminutio, ceea ce înseamnă desfiintarea
personalitătii și care este de 3 feluri:
I. Maxima- înseamnă pierderea libertătii.
II. Media- înseamnă pierderea cetăteniei romane.
III. Minima- înseamnă pierderea unor drepturi de familie.
Aceleași texte ne arată că abrogatul, adoptatul și emancipatul suferă capitis deminutio.
Cu toate că abrogatul își micșorează capacitatea devenind persoană alieni iuris, adoptatul nu
își modifică în niciun fel capacitatea, pentru că rămâne persoană alieni iuris, pe când emancipatul
suferă capitis deminutio, căci nu mai este rudă civilă, dar capacitatea sa sporește.
 10

Iată de ce, capitis deminutio nu se traduce prin micșorarea personalitătii sau capacitătii, ci
prin desfiintarea ei, în sensul că o anumită capacitate juridică poate fi înlocuită cu o altă
capacitate juridică, eventual sporită.

CONCLUZIE

Familia romană era privită ca o comunitate de persoane şi bunuri, fiind întemeiată pe puterea
exercitată de pater familias 56 asupra bunurilor şi asupra unui grup de persoane în care intrau
soţia, copii şi nepoţii. Cei care nu se aflau sub puterea cuiva intrau în categoria persoanelor sui
iuris. Pater familias era persoană sui iuris, iar soţia, copii şi nepoţii intrau în categoria
persoanelor alieni iuris. La moartea lui pater familias, soţia şi copii deveneau sui iuris.
 11

BIBLIOGRAFIE

1. Curs de drept roman –Prof. univ. dr. EMIL MOLCUŢ

(http://file.ucdc.ro/cursuri/D_1_N13_Drept_roman_Molcut_Emil.pdf)
2. https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-bucuresti/drept-roman/lecture-
notes/drept-roman-10-lecture-notes-10/3766517/view
3. https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-bucuresti/drept-
roman/other/curs-10-drept-roman/3719732/view
4. https://www.ueb.ro/drept/ebiblioteca/old/suport_de_curs_drept_roman.pdf