IVAȘCU DANIELA ADINA

LRME
ANUL 1

Tipologia și funcțiile visului după Albert Bèguin în Sărmanul Dionis

de Mihai Eminescu
-„Sufletul romantic și visul”-

Proza eminesciană aduce în contextul vremii visul romantic și cugetarea filosofică. Cea mai 
reprezentativă creație din domeniul prozei filosofice și fantastice este Sărmanul Dionis. Nuvela este
una dintre cele mai originale dintre prozele lui Eminescu. Nuvela este rezultatul contactului cu
filosofia și literatura europeană din perioada studiilor de la Viena unde a și fost redactată așa cum
rezultă dintr-o scrisoare trimisă lui Iacob Negruzii de către Ioan Slavici. Nuvela a fost citită la 1
septembrie 1872 la Junimea unde a creat impresia de extravaganță prin amestecul de filosofie și
literatură. Nuvela este publicată în ianuarie 1873 la Convorbiri Literare de același Negruzii.
Eminescu mai crease două proze filosofice Archeus și Umbra mea în care sunt dezvoltate mai
multe motive, mituri: mitul omului care și-a pierdut umbra, dedublarea personalității și relativitatea
adevărurilor, motive preluate alături de altele din Geniu pustiu și se vor regăsi în Sărmanul Dionis.

Opera supusă analizei, „Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu este realizată în coordonatele
visului și puterea visului de a accapara viața reală. Albert Beguin mărturisește în lucrarea „Sufletul
romantic și visul”, că pentru poezia romantică intenționează ca prin actul creației să ajungă la
direcția inefabilă și pură, cât și la contemplarea fără un obiect a misticului. Visul poate să devină
foarte ușor o capcană a sufletului uman. „Se repetă şi acum, ici şi colo, că visul e o stare
intermediară între somn şi veghe, un amestec între două moduri de conştiinţă, favorizat de un somn
încă imperfect sau de primele mişcări ale simţurilor care se vor deştepta Şovăielile, rămăşiţele,
inconsecvenţele acestea nu reflectă adevărata filosofie romantică a visului. Problema rolului pe care
imaginaţia, raţiunea, voinţa îl joacă în vis continuă să preocupe spiritele.”

Dubla natură, corporală şi totodată spirituală, a acestei puteri creatoare înrudeşte visul cu
poezia: căci visul ne îngăduie să ne cufundăm în înseşi sursele vieţii fiziologice, să coincidem cu
forţa zămislitoare, mereu una şi aceeaşi, care dă naştere formelor din natură ca şi imaginilor psihice.
 IVAȘCU DANIELA ADINA
LRME
ANUL 1
Datorită visului putem descoperi cea mai profundă dintre toate analogiile, dintre toate concordanţele
noastre ritmice cu natura; ne putem da seama că actul creator al poetului, pe care acesta îl socoteşte
un act al eului său, e acelaşi cu actul de creare a fiinţelor vii. „Uneori visul e locul de temut bântuit
de spectre, iar alteori somptuoasa poartă deschisă spre paradis. Câteodată Dumnezeu însuşi ne
transmite pe această cale solemne avertismente, altădată rădăcinile noastre terestre se împlântă
astfel până în sânul fecund al naturii. Ritmul vieţii onirice, din care se inspiră şi ritmurile artelor
noastre, poate fi acordat cu mersul veşnic al astrelor sau cu pulsaţia de la începuturi, care a fost şi a
sufletului nostru înainte de cădere. Şi, pretutindeni, poezia îşi trage substanţa din substanţa visului.”
Nuvela filosofică „Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu îl înfățișează pe Dionis, trist și pustiit, ca o
ființa ce intenționează să evadeze în lumea fantasticului, deoarece acesta era singurul spațiu care
putea să intre în simbioză cu sufletul său. Albert Beguin afirmă existența motivului somnului și a
visului din „Sărmanul Dionis.” Omul romantic are nevoie să evadeze din spațiul fizic, terestrul și să
se transfigureze în lumea fantastică, ireală. În opera supusă analizei, există trei complexe tipuri sau
ipostaze ale visului. Tipologia este marcată de:

a) Visul în ipostaza de reverie cu funcția marcată de obsesia eului de a evada din cotidian.
Visarea este una realizată cu ochii deschiși.
b) Visul sub formă de instrument marchează accesibilitatea către o lume inaccesibilă și
necunoscută. Acest tip de vis alimentează faptul că omul are nevoie să cunoască credința
eului romantic.
c) Visul marcat de evenimentul oniric.

Călătoria siderală a personajului exceptional, care actioneaza in imprejurari exceptionale

(aceste imprejurari constituind substanta lirica a nuvelei), este o incercare de a-si depasi conditia.
Trebuie precizat că întreaga călătorie are loc în vis. Nu se mai pot deosebi momentele de luciditate,
trezire și timpul petrecut în vis; timp în care personajul principal are senzația că trăiește o adevărată
călătorie; timp în care are posibilitatea de a se îndrăgosti. Spatiul selenar satisface exigentele
eroului, dar, pentru ca si aici fericirea este relativa datorita triunghiului in care se afla ochiul de foc
si proverbul scris intr-o araba straveche, Dan incearca sa dezlege aceasta enigma; indrazneste chiar
sa se considere parintele Universului, insusi Dumnezeu. Așadar visul îi oferă posibilitatea
cunoașterii adevărate. În ce privește arta narativa, în cazul nuvelei Sarmanul Dionis suntem puși în
fața unei narațiuni fantastice în care întâmplările nu sunt cele ale unei realități imediate, ci ale unei
realități care se opune celei adevărate.
 IVAȘCU DANIELA ADINA
LRME
ANUL 1
BIBLIOGRAFIE

1. Beguin, Albert, Sufletul romantic și visul. Eseu despre romantism german și poezia
franceză. Traducere și prefață de D. Țepeneag. București, Editura Univers, 1970.