Sunteți pe pagina 1din 9

Cum Percepi Tu Lumea

Care este Sistemul tău de reprezentare?

Scurtă descriere a reprezentărilor

Modul în care vedem viața și interpretăm evenimentele din jurul nostru este bazat pe

sistemul nostru de reprezentare.  

Percepem viața prin simțuri. Fiecare dintre noi ne folosim de unul dintre aceste simțuri ca

sistem de bază și în același timp ca filtru, prin care și cu ajutorul căruia, interpretăm

lumea din jurul nostru și pe noi înșine.  

Probabil ai auzit deja de teoria conform căreia, din punct de vedere al modului în care

asimilăm cunoştinţe, ne împărţim în trei tipuri: auditivi, vizuali şi kinestezici.

Cei mai mulți oameni sunt vizuali dar aceasta nu este o regulă. Unii sunt tactili (adică

kinestezici), alții auditivi. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care fiecare

dintre noi interpretăm atât de diferit același eveniment, aceeași situație.

De exemplu, trei oameni se uită la o imagine și exclamă:  

Primul: Nu-mi pică bine treaba asta  

Al doilea: Ceva pute la secvența asta  

Al treilea: Nu văd ce e așa special aici..


Care este Sistemul tău de reprezentare?

După cum observăm din exemplul de mai sus, fiecare vorbește pe „limba sa”, folosind

expresii proprii sistemului de reprezentare.  

Cunoscând sistemele de reprezentare și modul în care acestea se exprimă și se

manifestă, este ca și cum am avea, instant, un dicționar care ne permite să înțelegem

manifestările celor din jur și astfel să realizăm ce anume vor să zică sau ce intenție au.
Care este Sistemul tău de reprezentare?

Vizual 

Persoanele care se încadrează în această reprezentare acordă atenție experienței vizuale

și analizează preponderent prin intermediul unor imagini interne. Folosesc mult limbaj

vizual, precum: „Am un viitor strălucitor” sau „Ideea este neclară”. 

Respirația se produce în partea de sus a pieptului, iar vocea lor are o tonalitate destul de

ridicată. Capul este orientat în sus, cu ochii adesea îndreptați în sus, deoarece accesează

informații vizuale. Discursul este rapid, cu scopul de a descrie imagini sau secvenţe în

curs de desfășurare. 

Gesturile sunt utilizate în comunicare pentru a sublinia elementele cheie, precum și pentru
a urmări imaginile mentale create. Persoanele orientate vizual își vor aminti, prin imagini

interne, ceea ce este, în general, o strategie bună pentru memorie și ortografie. Ei vorbesc

prin intermediul imaginilor, desenând deseori diagrame pentru a-şi „ilustra” punctul de

vedere. Unii oameni vor face judecăți de valoare bazate pe vizual – aspectul unei

persoane, haine etc.


Care este Sistemul tău de reprezentare?

Auditiv 

Persoanele din această categorie analizează predominant în funcţie de sunete și de

dialogul intern (auditiv digital) și folosesc un limbaj care denotă sunete, precum

„sincronizare” și „armonizare”. 

Unii oameni care procesează conform logicii auditive înţeleg sensul lumii prin dialogul

interior. Modul auditiv promovează gândirea liniară, memorarea în pași, proceduri și

secvențe. 

În auditiv, o persoană va avea tendința de a-și mişca ochii în jos şi spre stânga.

Persoanele din această categorie sunt uşor de distras de zgomot, deoarece au o


conștientizare auditivă mai mare. Le place să învețe ascultând, vorbind și repetând. 

O persoană care procesează mult în auditiv tinde să aprecieze feedback-ul verbal, să

vorbească mult și să îşi amintească destul de ușor instrucțiunile verbale. 

De asemenea, oamenii din această categorie identifică şi răspund la un anumite tonuri

sau la seturi de cuvinte. Unii oameni vor face judecăți de valoare pe baza unor informații
auditive – de exemplu, în funcţie de voce. Atunci când comunică, vor sublinia tonal

punctele cheie.
Care este Sistemul tău de reprezentare?
Care este Sistemul tău de reprezentare?

Kinestezic 

Oamenii din această categorie analizează predominant în funcţie de sentimente și, prin

urmare, au un nivel ridicat de conștientizare a corpului. Aceste persoane folosesc un


limbaj care se corelează cu sentimentele, precum: „o strângere de inimă” sau „Am

instincte puternice”. 

În modul kinestezic, persoanele sunt mai conectate cu senzațiile corpului, cu atingerea și


cu senzația pe care o lasă hainele pe corp. 

Respirația se produce în partea inferioară a toracelui, iar vorbirea este mai lentă, deoarece
cuvintele folosite descriu sentimente, iar sentimentele sunt mai greu de accesat decât

imaginile și sunetele. 

În modul kinestezic, o persoană are mai multe șanse să folosească tipuri specifice de
sentimente pentru a evalua deciziile. Atunci când comunică, atingerea este adesea
folosită pentru a sublinia punctele cheie. 

Persoanele care au o orientare kinestezică ridicată se bucură de mișcare și de activități

fizice şi învață prin intermediul mişcării. Se bucură de experiența fizică - sport, masaj etc.
Care este Sistemul tău de reprezentare?
Care este Sistemul tău de reprezentare?

Auditiv digital 

Persoanele din această categorie analizează conform logicii și preferă comunicarea cu

sinele. Acest sistem de reprezentare nu este analog, nu seamănă cu celelalte sisteme și


nu are legătură cu niciun organ senzorial specific. 

Oamenii din această categorie trebuie să înțeleagă de ce un anumit subiect sau lucru este

important; instrucțiunile trebuie să aibă sens pentru ei, totul trebuie să fie ordonat și
logic. Nu numai că se bucură de ele, dar au nevoie de detalii. Când li se prezintă
informații, vor lua adesea notițe și vor insera detalii. 

Au, probabil, un grad ridicat de cunoștințe tehnice. Vor folosi cuvinte precum: ‘rezultate’,

‘sisteme’, ‘procese’, ‘analitic’, ‘control’, ‘proceduri’ etc. Acesta este motivul pentru care
această categorie este strâns legată de sistemul de etichetare. Totul trebuie să aibă o

etichetă, ceea ce înseamnă că emoțiile sunt excluse.

S-ar putea să vă placă și