Analiza surselor de finanţare a activelor

1. Analiza structurii surselor de formare a activelor

2. Analiza capitalului propriu
3. Analiza nivelului de îndatorare

Din punct de vedere al conţinutului economic, sursele de finanţare (formare) a activelor

reprezintă totalitatea drepturilor proprietarilor şi obligaţiilor agentului economic. Componenţa
surselor de finanţare a activelor, predominarea anumitor componente asupra altora, evoluţia
structurii pasivelor în mod direct determină stabilitatea şi independenţa financiară a
întreprinderii.
Analiza surselor de formare a activelor întreprinderii porneşte de la aprecierea generală a
structurii pasivelor. În acest scop se calculează şi se interpretează un şir de rate reciproc
interschimbabile, care în literatură specială se numesc coeficienţi ai structurii capitalului,
independenţei financiare, de acoperire, de solvabilitate, de îndatorare sau coeficienţi ai capacităţii
de plată. Toţi coeficienţii pentru aprecierea generală a structurii surselor de formare se determină
ca raportul între diferite părţi componente ale formulei:

1. Coeficientul de autonomie (Ca) reflectă gradul în care capitalul propriu al întreprinderii

asigură autofinanţarea activităţii de producţie şi se calculează prin relaţia:
Ca =

Acest indicator reflectă aportul capitalului propriu în finanţarea tuturor elementelor

patrimoniale ale întreprinderii. În condiţii normale de activitate a întreprinderii mărimea acestui
indicator este considerată suficientă în cazul când rata este mai mare de 0,5 (50%). În astfel
de condiţii riscul creditorilor se reduce la minimum, deoarece întreprinderea are posibilitatea să-
şi achite datoriile pe seama mijloacelor proprii. Majorarea acestui indicator în dinamică se
apreciază pozitiv.
2. Coeficientul de atragere a surselor împrumutate (Cî) indică nivelul de îndatorare al
întreprinderii şi oscilează în limitele 0-0,5.

El poate fi calculat prin relaţia

Cî =
 Cu cât coeficientul respectiv este mai mic, cu atât securitatea financiară a întreprinderii este mai
stabilă. Deci, coeficientul de atragere a surselor împrumutate după conţinutul său caracterizează
dependenţa financiară a întreprinderii şi gradul de risc al politicii sale financiare atât curente, cât
şi previzionale. Micşorarea acestui indicator în dinamică se apreciază pozitiv.
3. Coeficientul corelaţiei între sursele împrumutate şi proprii (Cc) reflectă suma
mijloacelor atrase revenită la un leu capital propriu. Cu cât mărimea acestui coeficient este mai
mare, cu atât mai riscantă este situaţia financiară a întreprinderii. Punctul critic la aprecierea
coeficientului de corelaţie este 1. Se calculează prin relaţia :
Cc=
Micşorarea acestui indicator în dinamică se apreciază pozitiv.

4. Rata solvabilităţii generale (Rsg) exprimă gradul de acoperire a surselor împrumutate

cu activele totale de care dispune întreprinderea. Mărimea acestei rate trebuie să fie mai mare ca
2 şi se calculează prin relaţia:
Rsg =
Majorarea acestui indicator în dinamică se apreciază pozitiv.

5. Rata generală de acoperire a capitalului propriu sau efectul pârghiei financiare

(EPF) reflectă structura surselor de finanţare a întreprinderii, si anume, la primele 100% activele
sunt formate din surse proprii ale întreprinderii, iar le celelalte din surse împrumutate. Se
calculează prin relaţia:
EPF =
Nivelul maxim recomandat al acestei rate este 2.
Tabelul 7
Analiza coeficienţilor structurii surselor de finanţare a activelor
La finele perioadei de gest. La finele perioadei
Denumirea coeficientului
precedente de gest. curente
1 2 3
1. Coeficientul de autonomie
2. Coeficientul de atragere a surselor
împrumutate
3. Coeficientul corelaţiei dintre sursele
împrumutate şi proprii
4. Rata solvabilităţii generale
5. Rata generală de acoperire a capitalului
propriu