EFECTUL DE

LEVIER
FINANCIAR
Masterand: Bortă Oana Andreea
Disciplina: Finanțele Întreprinderii
MRU ZI, Grupa 3
 INTRODUCERE
În ultima perioadă, levierul a devenit subiectul a numeroase cercetări deoarece modul în
care o întreprindere reuşeşte să atragă resurse financiare externe este vital pentru întreaga sa
activitate. Cercetările au relevat faptul că în cazul unei scăderi a cererii pentru produsele sale, o
firmă îndatorată/cu un grad de îndatorare mai accentuat va fi mai afectată decât o firmă care se
bazează pe autofinanţare/cu un grad de îndatorare mai redus.

Totuşi, levierul financiar a fost conceput şi sub forma unei modalităţi prin care o
întreprindere îşi poate împlini potenţialul de creştere. Corporaţiile americane sunt cunoscute ca
fiind promotoarele poiticilor de îndatorare agresivă, ceea ce le-a permis atragerea unor resurse
financiare solide. De altfel, conceptual ,,leverage by out’’ a devenit un termen cheie al secolului
al XX-lea.

Punctul de referinţă în problematica levierului financiar este reprezentat de teoriile lui

Modigliani şi Miller. Încercând să identifice o valoare optimală a levierului financiar care să
permită creşterea valorii firmei, au concluzionat în cele din urmă că între cele două variabile
există o relaţie de independenţă.

Cum valoarea totală a activelor reprezintă contrapartea datoriilor şi a capitalurilor proprii,

nu este relevant pentru valoarea întreprinderii dacă resursele financiare sunt externe sau interne.
Modul în care acestea sunt combinate în structura capitalurilor nu influenţează în niciun mod
valoarea firmei.

Dar această ipoteză era validă pentru cazul în care întreprinderea aparţinea unui mediu de
concurenţă perfectă.

Aceiaşi autori au introdus în 1963 teoria potrivit căreia fiscalitatea are un impact asupra
valorii firmei din perspectiva deductibilităţii ratei dobânzii. În aceste condiţii, arbitrajul dintre
datorii şi capitaluri proprii va implica opţiunea pentru îndatorare din moment ce economiile
fiscale sunt esenţiale pentru a asigura oportunităţile de creştere ale întreprinderii.

Accentuându-şi gradul de îndatorare, o companie va fi din ce în ce mai expusă riscului de

faliment.

Levierul devine astfel corelat pozitiv cu nivelul activelor fixe şi corelat negativ cu
mărimea întreprinderii. Într-adevăr, companiile cu o valoare mare a activelor fixe sunt mai puţin
expuse riscului de faliment şi sunt capabile să atragă din ce în ce mai multe resurse financiare
externe, luând în considerare gradul de securitizare conferit de activele fixe. De asemenea, s-a
evidenţiat faptul că întreprinderile mari, specializate în realizarea unui portofoliu variat de
activităţi, sunt mai puţin expuse riscului de faliment.
 1. Efectul de levier financiar – Ce reprezintă?
Cu ajutorul efectului de levier se analizează variabilitatea rentabilităţii capitalului propriu
în funcţie de politica financiară a unei firme.

Astfel, efectul de levier financiar sau efectul de pârghie financiară, reprezintă

“rezultatul” sau “efectul” îndatorării firmei asupra rentabilităţii capitalului propriu. În acelaşi
timp, efectul de levier este o tehnică de gestiune financiară ce are ca scop mărirea rentabilităţii
capitalului propriu. De asemenea, efectul de levier pune în evidenţă legătura existentă între rata
rentabilităţii financiare şi rata rentabilităţii economice.

Atunci când se manifestă efectul de levier financiar, relația dintre rentabilitatea financiară
(rf ) și rata rentabilității economice (rec) va arăta astfel:

rf > rec
Din această relație rezultă că posibilitățile de remunerare a capitalurilor proprii sunt
majorate prin adăugarea la profitul obținut, din folosirea capitalului propriu, a diferenței rămase
dintre profitul rezultat din utilizarea capitalului împrumutat și dobânda plătită împrumutătorilor.

2. Analiza efectului de levier financiar

Analiza efectului de levier se utilizează în cadrul dimensionării participării fiecărei surse
de finanţare angajate în procesul de exploatare (surse proprii, surse împrumutate sau atrase).
Scopul analizei efectului de levier este de a fundamenta decizia de sporire sau reducere a
îndatorării la nivelul entităţii.

Pentru a analiza efectul de levier este necesară expunerea ratelor de rentabilitate

economică și financiară, dar și prezentarea evoluției acestora în urma modificării compoziției
capitalurilor.

a) Rata rentabilității economice este numită și return on capital employed (ROCE) în

practica economică anglo-americană. Ea exprimă eficineța capitalurilor investite de către
firmă (proprii sau împrumutate). Aceasta se determină astfel:

Rec =
 Unde:

 Rex = rezultatul exploatării

 Cp = suma capitalurilor proprii
 D = datorii financiare nete
 T = cota de impozit pe profit

b) Rata rentabilității financiare (rf), este numită și return on equity (ROE) și exprimă
eficiența capitalurilor proprii. Aceasta se calculeaza ca un raport dintre rezultatul net
current (Rn) și capitalurile proprii astfel:

Rf =

În funcție de rezultatul exploatării (Rex), rezultatul net (Rn) se poate scrie astfel:

Rn = (Rex - Cf) x (1 - T), unde Cf = cheltuieli financiare,

Rn = Rexx(1 – T) – Cf x(1 – T)