IMPORTANȚA UTILIZĂRII JOCURILOR DIDACTICE ÎN DEZVOLTAREA

PROCESELOR COGNITIVE

Prof. Onu Ana-Dorina

Școala Gimnazială Bichigiu

Moto:

“Nu există activiăţi oricât de grele care să nu constituie un motiv de

joc”
( Henri Wallon)
A fi înconjurată permanent de copii, de surâsul lor plin de candoare, de luminozitatea
continuă cuprinsă în privirile şi preocupările lor, cărora trebuie să le răspundem prompt, a-i
instrui şi educa, este o lege a raţiunii noastre
Cu cât iubim mai mult copiii - zestrea de aur a vieţii noastre înţelegem mai profund
responsabilitatea pe care o avem faţă de viitorul lor, de aceea orice cadru didactic simte
nevoia imperioasă de a se perfecţiona, de a veni în contact cu noul şi de a aplica în practica
cele mai adecvate metode şi procedee de lucru.
Jocul este principala formă de activitate. Pentru un copil sănătos, nimic nu este mai
impropriu, decât starea de apatie şi nemişcare. Jocul este tot atât de necesar dezvoltării
multilaterale a copilului ca şi lumina soarelui. Jocul este tot atât de important în viaţa
copilului, ca şi munca în viaţa adulţilor. Este o activitate deosebit de atrăgătoare, prin joc
copilul pune în acţiune toate posibilitaţile sale, traduce în fapte potenţele sale intelectuale,
fizice, morale, le dezvoltă, le îmbină. Pentru copil, jocul este distracţie, este învăţătură, este
muncă, mijloc prin care se educă, mijloc eficient de cunoaştere a lumii inconjurătoare
Potrivit definitiei, jocul reprezintă o activitate fizică sau mentală fără finalitate practică
şi căreia i te dedici din pură plăcere. Specific vârstelor copilăriei, el are importanţă hotărâtoare
pentru dezvoltarea psihică a copilului. Psihologia şi pedagogia secolului trecut au recunoscut
faptul că jocul nu este doar apanajul vârstelor mici, ci şi modul prin care adulţii îşi manifestă
liber ”copilul din ei „.
Viaţa copilului este plină de joc. O înţelegere greşită sau o neînţelegere a rolului jocului în
viaţa copilului poate avea consecinţe iremediabile asupra psihicului acestuia.
Nivelul jocului exprimă nivelul dezvoltării psihice şi, indiscutabil, jocul este un principal
stimulator al dezvoltării psihice, fapt care îi acordă locul fundamental în viaţa şcolarului.
Importanţa jocului în dezvoltarea imaginaţiei, la nivelul formării operaţiilor mentale, fiecare
mecanism cognitiv oferă materialul de prelucrare şi pregăteşte dezvoltarea mecanismului
ulterior. Astfel, dezvoltarea iniţială la nivelul senzaţiilor şi percepţiilor va pregăti apariţia
reprezentărilor şi a gândirii. Imaginaţia îşi găseşte în joc-atât pentru copil cât şi pentru adult-
mediul propice pentru manifestarea şi dezvoltarea sa. Etapa iniţială de imitare a unei situaţii
concrete este succedată de recombinarea reprezentărilor, care, la rândul ei, este urmată de
completarea creatoare personală a copilului. Memorarea involuntară realizată în timpul
jocului reprezintă, şi ea, doar o etapă de trecere pentru memorarea voluntară (regulile jocului).
Generalizarea şi clasificarea, ca cerinţe ale jocului didactic, implică operaţii ale gândirii şi
sunt mai uşor de realizat atunci când ele sunt motivate de cerinţele jocului. Fundamentală în
dezvoltarea copilului este achiziţionarea limbajului, care se află în strânsă interacţiune cu
gândirea şi totodată, îndeplineşte o importantă funcţie reglatoare şi socială.
Dacă avem în vedere aspectul dezvoltării verbale, jocul, în special cel didactic,
urmăreşte fixarea unor termeni lexicali fundamentali, corectarea şi îmbunătăţirea pronunţiei,
cristalizarea anumitor structuri gramaticale, însuşirea unor substantive comune care denumesc
obiecte sau fenomene din mediul apropiat, cu accent pe obiectele de igienă personală, părţile
corpului, anotimpuri. La nivelul grupei pregătitoare se pune accent pe însuşirea de către copil
a unor cuvinte care exprimă noţiuni comportamentale, stări afective sau relaţii sociale.
Apoi, datorită amplificării experienţei de viaţă, a complicării relaţiilor copilului, a trăirii prin
joc a unor stări şi procese psihice infinit mai numeroase şi variate decât cele oferite de viaţă,
are loc constituirea unei largi expansiuni a personalităţii. Acestea se manifestă prin
constituirea de aspiraţii, dorinţe, interese care au conţinut psiho-social.
Jocul nu e o activitate minoră proprie numai vârstei copilului preşcolar. În joc,
individul îşi încearcă iscusinţa, căută să vadă dacă poate atinge un obiectiv propus. Când
construieşte un castel de cuburi sau când lansează zmeul, copilul îşi încercă puterile şi
priceperea, pentru că în situaţiile de joc intervin dificultăţi pe care trebuie să le depăşescă. El
tinde spre atingerea unor performanţe, spre a câştiga o întrecere şi să învingă un “adversar”
real sau imaginar. Jocul implică o trecere de la incertitudine la certitudine. Dacă n-ar fi
incertitudine în joc, acesta n-ar mai fi atrăgător şi nu ar mai prezenta interes. N-ar mai fi joc.
O echipă care e sigură că va învinge altă echipă nu mai joacă cu interes.
Pentru copil, aproape orice activitate este joc. Tocmai prin joc el ghiceşte şi
anticipează conduitele superioare. La copil se spune “că jocul este munca, este binele, este
datoria, este idealul vieţii” ( Claparede, E., 1975). Jocul este singura atmosferă în care fiinţa
sa psihologică poate să respire şi, în cosencinţă, poate să acţioneze. Copilul este o fiinţă care
se joacă şi nimic altceva.
Jocul oferă copiilor o multitudine de impresii, care contribuie la îmbogăţirea
cunoştinţelor despre lume şi viaţă, măresc capacitatea de înţelegere a situaţiilor complexe,
favorizează dozarea forţelor fizice şi spirituale, creează capacităţi de concentrare, de supunere
la reguli, stimulează dorinţa de a reuşi, ingeniozitatea în rezolvarea diverselor probleme.
Implicaţiile psihopedagogice ale jocului impun analiza lui ca activitate condiţionată de
dezvoltarea psiho-fizică a celor care îl practică şi ca mijloc de satisfacere a unor trebuinţe
caracteristice dezvoltării psihofizice şi vârstei respective.
Pentru copii, jocurile constituie stimulentul principal al dezvoltării psihice, având un
rol important în pregătirea acestora pentru integrarea socială.
Ele implică activitatea senzorială, intelectuală, afectivă, dezvoltă atenţia, spiritul de
observaţie, imaginaţia, gândirea, exprimarea verbală.
Cel mai eficient mijloc prin care copiii iau contact cu lumea, înţeleg evenimentele din
jur şi învaţă din ele este, fără îndoiala, jocul. Utilizarea şi dezvoltarea limbajului fac parte
integrantă din acest proces. Jucându-se, copilul exersează înţelegerea prin comunicare, îşi
dezvoltă capacitatea de discriminare, de judecată, imaginează şi formulează verbal atât realul,
cât şi imaginarul.

BIBLIOGRAFIE

1. Chateau, J., (1980), Copilul şi jocul, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

2. Constantin, E., (1993), Jocul didactic – mijloc de realizare a activităţilor în

grădiniţă, Revista de Pedagogie, nr.6