COMPETENŢELE CADRULUI

DIDACTIC

Şansa reformelor în învăţământ ţine de calitatea personalului didactic,

competenţa şi creativitatea acestuia. Factorul energizant al oricărui proces de
înnoire se concentrează în activitatea personalului didactic.
Cadrul didactic din învăţământul primar este principalul responsabil
de formarea şi educarea elevilor încredinţaţi pe parcursul celor patru ani ai
şcolii primare.
Categoriile de competenţe specifice cadrului didactic din învăţământul
primar sunt:
1. competenţa ştiinţifică
2. competenţa psihosocială
3. competenţa managerială
4. competenţa psihopedagogică

1. Competenţa ştiinţifică
 informaţie ştiinţifică, selectată, veridică, actualizată, precisă. Se
preocupă în mod expres de calitatea actului de emitere prin
prelucrarea superioară a cunoştinţelor după criterii logice, didactice
şi psihologice, în scopul accesibilizării lor.
 abilităţi necesare pentru manipularea cunoştinţelor. Aplică flexibil
şi original cunoştinţele psiho-pedagogice teoretice şi metodice în
funcţie de situaţia de învăţare.
 calităţi de transmitere a cunoştinţelor. Dirijează actul de predare-
învăţare astfel încât să formeze copiilor capacităţi de comunicare,
cooperare, gândire flexibilă, originală, convergenţă, divergenţă,
creatoare, de autocontrol, de apreciere. Se sprijină pe cunoştinţele
anterioare ale elevilor, foloseşte material didactic adecvat, astfel
încât elevii să descopere singuri cunoştinţele noi
 inteligenţă, dar mai ales înţelepciune. Se adaptează rapid situaţiilor
diferite şi neaşteptate, fără a bloca entuziasmul elevului prin
aprecieri de tipul: “Total greşit!”, “Nu e bine!” ci mai
degrabă:”Mai gândeşte-te!”, “Altă părere!”.
 experienţă didactică flexibilă. Folosim experienţa anilor precedenţi
în mod selectiv, preluând elementele de valoare şi renunţând la
cele de rutină, acceptând schimbarea şi inovarea în fiecare moment
 al lecţiei, în aşa fel încât fiecare lecţie să fie altfel decât cea
dinainte.
 competenţa profesională care se obţine prin studiu individual,
participarea la cercuri pedagogice, dar, mai ales, urmarea unei
prime de perfecţionare cum este Colegiul C.R.E.D.I.S., care îţi dă
încredere în tine şi te face stăpân pe situaţie.
 iniţiativă şi obiectivitate în evaluare. Utilizarea tuturor formelor de
evaluare: formativă, sumativă, dar mai ales a instrumentelor de
evaluare alternative; observaţia sistematică a elevilor, investigaţia,
proiectul, portofoliul, autoevaluarea. Pentru ca notarea să fie
obiectivă, este necesară implicarea elevului în procesul notării şi
evitarea erorilor de apreciere, (“efectul holo”, “efectul blind”,
“eroarea de generozitate”, “efectul de contaminare”, “efectul
pymalion”, “efectul de contrast”).
 capacităţi şi strategii creative. Stimulează atitudinile interogative
ale elevilor şi este interesat să observe cât de des prin elevi
întrebări, ce întreabă, în ce scop, sau pentru receptarea noţiunii de
kilometru, merge cu copiii, pe jos, 1 km.
2. Competenţa psihosocială (optimizarea relaţiilor interumane prin
şi
din activitatea educativă)
 capacitatea de a stabili, fără dificultate, relaţii adecvate cu elevii.
Renunţarea la autoritarism, la “eu comand, voi executaţi”, şi
integrarea în colectivul de elevi ca îndrumător, gata oricând să-l
ajute pe elevul care are nevoie şi care trebuie să ceară ajutorul fără
jenă:”cine nu ştie, întreabă!”.
 adaptarea la roluri diverse. Este, pe rând, îndrumător, prieten,
părinte.
 capacitatea de comunicare lejeră, eficientă, atât cu grupul cât şi cu
indivizii separat; instituirea unui climat psihosocial relaxant,
folosirea farmecului personal; folosirea unor secvenţe din
economia de timp a orei pentru refacerea “legăturilor”, dezvoltarea
unor strategii de “contact”. Educatorul bun facilitar al contactului
interpersonal este recompensat de elevi prin aprecieri de genul:
“este plăcut”, “cald”, “simpatic”,”glumeţ”, “de gaşcă”.
 entuziasm, înţelegere şi prietenie.

3. Competenţa managerială (gestionarea situaţiilor specifice)

  capacitatea de influenţare a clasei, în general, şi a fiecărui elev în
particular. Nu spunem elevilor “Fiţi atenţi!” ci îi facem să fie
atenţi. Nu le spunem să fie punctuali ci organizăm o activitate
atractivă la fiecare început de zi, pentru a-i determina să vină la
timp.
 abilităţi de planificare şi proiectare. Înţelegerea importanţei
planificării şi proiectării corecte şi competente în buna desfăşurare
a procesului instructiv-educativ.
 administrarea corectă a recompensei şi pedepsei. Nu pedepsim de
două ori pentru aceeaşi faptă şi nu facem economie de aprecieri
pozitive.
 suportabilitatea în condiţii de stres. Dezvoltarea gândirii pozitive şi
eliberarea energiilor negative înainte de intrarea în clasă.

4. Competenţa psihopedagogică (factori necesari pentru construcţia

diferitelor componente ale personalităţii elevului)
 capacitatea de determinare a gradului de dificultate a unui conţinut
în funcţie de particularităţile psihice ale elevilor. Evitarea
conţinuturilor prea uşoare sau prea grele şi acceptarea celor care
depăşesc cu un pas nivelul de dezvoltare al elevului.
 atitudine stimulativă, energică, plină de fantezie. Când intră în
clasă învăţătorul să se lumineze feţele elevilor şi să-şi spună “Ce
frumos e la şcoală!”.
 minimum de tact pedagogic.
 capacitatea de înţelegere a copiilor, de acces în lumea lor lăuntrică
se realizează prin discuţii personale cu elevii şi părinţii lor.
Îndeplinind toate aceste competenţe se poate afirma despre un
învăţător că este “bun”, şi un învăţător bun este ca un “noroc în viaţă”.

Institutor, Vasilica Nita