CUPRINS

CAP. 1. STILURI DE INVATARE……………………………………………...pag 1

1.1. Conceptul de invatare ………………………………………………………..pag 1

1.2. Stilul de invatare vizual ……………………………………….……………..pag 2

1.3. Stilul de invatare auditiv…………………………………………………...…pag 3

1.4.Stilul de invatare tactil – kinestezic…………………………………………...pag 4

1.5.Beneficiile identificarii si dezvoltarii stilurilor de invatare .……………..…...pag 5

1.6. Identificarea si recunoasterea stilurilor de invatare…………………….…….pag 6

CAP.2.STILURI DE PREDARE……………………………………….………...pag 7

2.1. Concept…………………………………………………………………….…pag 7

2.2 Stiluri de predare ………………………………………………………….......pag 8

CAP. 3. DIFERENTE DE INVATARE INTRE BAIETI SI FETE ................pag 11

BIBLIOGRAFIE..........................................................................................pag 12

1
 Cap.1. Stiluri de invatare
1.1.Conceptul de invatare

Multitudinea tipurilor, formelor si nivelurilor invatarii reflecta complexitatea acestei activitati,

care are forta de a crea personalitatea fiecaruia.

In functie de nivelul psihic implicat se face distinctia intre invatarea constienta , cea
neconstientizata, spontana, si cea care implica inconstientul si subconstientul ( invatarea in somn).

Omul invata cunostinte si priceperi , obisnuinte( bune sau rele), atitudini, fata de oameni sau
lucruri, valori, interese, gusturi si preferinte, sentimente, modalitati de aplicare a cunostintelor si
modalitati de rezolvare de probleme, isi invata coordonatele imaginii de sinesi diferite raporturi
intre dimensiunile personalitatii , se invata ca OM.Capacitatea de a invata , atat a omului cat si a
animalului este una dintre cele mai remarcabile acte naturale , alaturi de reproducere si ereditare.1

Stilul de invatare reprezinta modalitatea preferata de receptare , prelucarare , stocare, si

reactualizare a informatiei si se formeaza prin educatie.

Diferentiem stiluri de invatare :

 dupa componenta genetica implicata exista 3 stiluri de invatare principale : auditiv,

vizual , tactil si kinestezic
 dupa emisfera cerebrala activata predominant in invatare se diferentiaza doua stiluri
cognitive : stilul global(dominatie dreapta) si stilul analitic sau secvential (dominatie
stanga)

Stilul de învăţare se referă la „simpla preferinţă pentru metoda prin care învăţăm şi ne aducem
aminte ceea ce am învăţat”,ne arată calea şi modalităţile în care învăţăm ; implică faptul că indivizii
procesează informaţiile în diferite moduri, care implică latura cognitivă, elemente afective-
emoţionale, psihomotorii şi anumite caracteristici ale situaţiilor de învăţare.

Există mai multe stiluri de învăţare. Deşi există variate clasificări ale stilurilor de învăţare, o
vom prezenta pe cea mai frecventă, întâlnită în literatura de specialitate. Pentru informaţii
suplimentare vezi bibliografia.

După modalitatea senzorială implicată sunt 3 stiluri de învăţare de bază: vizual, auditiv, tactil-
kinestezic.

1
Woodwoth, Marquis, 1965, p. 492
2
 Atunci când învăţăm, depindem de modalităţile senzoriale implicate în procesarea
informaţiilor. Cercetările au demonstrat că 65% din populaţie sunt vizuali, 30%- auditivi şi numai
5%- tactil-kinestezici (Dennis W. Mills, 2002). Pentru stilul de învăţare auditiv, „inputul” este
valoros, pe când pentru celelalte două, combinaţia tuturor. Fiecare persoană are un mod primar de a
învăţa.

1.2.Stilul de învăţare vizual are următoarele puncte tari:

 Îşi amintesc ceea ce scriu şi citesc

 Le plac prezentările şi proiectele vizuale
 Îşi pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole şi hărţi
 Înţeleg cel mai bine informaţiile atunci când le văd
Sugeraţi elevilor strategii pentru stilul de învăţare vizual!

Luaţi notiţe! Cea mai eficientă cale pentru o învăţare de lungă durată.
Priviţi persoana cu care vorbiţi! Vă ajută la concentrare asupra sarcinii de învăţare.
Alegeţi un loc de învăţare liniştit! Dacă este necesar puteţi folosi căşti, pentru a nu vă
distrage atenţia din cauza zgomotului. Unele persoane preferă în timp ce învaţă să asculte în

fundal, o muzică liniştită «soft».

Dacă nu aţi înţeles ceva din ceea ce a spus cadrul didactic, întrebaţi-l politicos dacă
vă poate repeta sau explica din nou.
Cei mai mulţi cu acest stil de învăţare învaţă cel mai bine singuri.
Când învăţaţi luaţi multe notiţe şi explicaţi-le detaliat, în josul paginii.
Dacă folosiţi notiţele altcuiva, rescrieţi-le, daţi-le o notă personală! Îţi vei aminti
mult mai bine!
Utilizaţi marcatoarele, culorile pentru a sublinia ideile principale!
Înainte de a începe o sarcină/ temă pentru acasă stabiliţi-vă obiectivele şi scrieţi-le.
Afişează-le! Să fie cât mai vizibile, să vă atragă atenţia, să fie uşor de citit.
Înainte de a citi un capitol sau o carte, treceţi în revistă, “scanaţi” imaginile,
fotografiile,schemele, titlurile etc.
Plasaţi-vă spaţiul de învăţare (birou, bancă, masă de lucru) departe de uşă şi ferestre
şi în faţa clasei.
Notaţi-vă ideile principale pe cartonaşe colorate (engl.“flashcards”), apoi verificaţi-
le!

3
 Dacă este posibil, folosiţi diagrame, hărţi, postere, filme, video, programe computere,
atunci când studiaţi, când aveţi de pregătit o temă sau când faceţi o prezentare.
1.3.Stilul de învăţare auditiv - prezintă următoarele puncte tari:

Îşi amintesc ceea ce aud şi ceea ce se spune

Le plac discuţiile din clasă şi cele în grupuri mici
Îşi pot aminti foarte bine instrucţiunile, sarcinile verbale/orale
Înţeleg cel mai bine informaţiile când le aud
Propuneţi elevilor strategii pentru stilul de învăţare auditiv!

Studiaţi cu un prieten(ă)! Astfel puteţi discuta cu acesta despre materialul de învăţat,

vă auziţi unul pe celălalt, vă clarificaţi.
Recitaţi/ spuneţi cu voce tare informaţiile pe care doriţi să vi le amintiţi mai mult
timp.
Întrebaţi cadrele didactice dacă puteţi prezenta temele sau munca voastră ca o
prezentare orală sau pe o casetă audio.
Înregistraţi casete audio cu punctele importante pe care vreţi să vi le amintiţi o şi
ascultaţi-le în mod repetat. Este foarte folositor pentru învăţarea materialelor în vederea
participării la teste.
Când citiţi, parcurgeţi rapid de la un capăt la altul textul, priviţi imaginile, titlurile
capitolelor, alte indicii şi spuneţi cu voce tare ce idei sunt transmise în carte.

Confecţionaţi cartonaşe colorate cu ideile de bază pe care doriţi să le învăţaţi şi

repetaţi-le cu voce tare. Folosiţi culori diferite care să vă ajute memoria.
Stabiliţi obiectivele pentru tema de casă şi verbalizaţi-le. Spuneţi obiectivele, etapele
de lucru cu voce tare de fiecare dată când începeţi rezolvarea sarcinilor.
Citiţi cu voce tare ori de câte ori este posibil! Aveţi nevoie să auziţi cuvintele pe care
le citiţi pentru a le înţelege mai bine sensul.
Când faceţi calcule matematice, utilizaţi foi de matematică pentru a încadra corect
coloanele şi a efectua corect rezultatele, calculaţi cu voce tare.
Folosiţi culori diferite şi imagini în notiţele pe care le luaţi, în exerciţiile din carte, în
fişe de lucru.

4
1.4.Stilul de învăţare tactil-kinestezic se remarcă prin punctele tari:

Îşi amintesc ceea ce fac şi experienţele personale la care au participat cu mâinile şi

întreg corpul (mişcări şi atingeri).
Le place folosirea instrumentelor sau preferă lecţiile în care sunt implicaţi
activi/participarea la activităţi practice
Îşi pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au exersat şi le-au
aplicat în practică (memorie motrică)
Au o bună coordonare motorie
Recomandaţi elevilor exersarea strategiilor pentru stilul de învăţare tactil-kinestezic!

Pentru a memora, plimbaţi-vă şi spuneţi cu voce tare ceea ce aveţi de învăţat,

folosind notiţele.
Când citiţi o scurtă povestire sau un capitol dintr-o carte, încercaţi “abordarea
întregului ca o parte”. Aceasta înseamnă că este de dorit să respectaţi următoarea succesiune:
să urmăriţi imaginile, să citiţi titlurile capitolelor, să citiţi primul şi ultimul paragraf şi apoi
să identificaţi “emoţiile şi sentimentele” transmise. Puteţi de asemenea să treceţi în
revistă scurta povestire/capitolul, de la sfârşit la început, paragraf cu paragraf.

Dacă sunteţi o fire agitată, nervoasă, nu-i deranjaţi pe cei din jurul vostru. Faceţi
exerciţii pentru mâini, degete, picioare, tălpi, părţile corpului, practicaţi un sport, jucaţi-vă
cu o minge de tenis, strângeţi în pumn o minge elastică sau ceva similar.
Este posibil ca nu întotdeauna să studiaţi cel mai bine la birou sau în bancă. De
aceea, încercaţi să studiaţi într-un spaţiu adecvat, folosind un scaun confortabil, chiar un
şezlong cu o pernă de sprijin, unde vă şi puteţi relaxa în acelaşi timp.
Studiaţi cu muzică în fundal (de ex. muzica barocă, clasică este cea mai recomandată
faţă de o muzică zgomotoasă, de ex. heavy-metal).
Decoraţi clasa, mediul în care lucraţi cu hârtie colorată. De asemenea puteţi să vă
acoperiţi banca, biroul, masa. Alegeţi culoarea favorită care vă ajută să vă concentraţi.
Această tehnică este numită fond de culoare, “engl. colour grounding.
Încercaţi să citiţi prin folii transparente colorate, care ajută la concentrarea atenţiei.
Înainte de a alege culoarea potrivită, încercaţi o varietate de culori.

Luaţi frecvent mici pauze! Dar asiguraţi-vă că vă întoarceţi repede la lucru. Un orar
eficient cuprinde 15-25 minute de studiu, 3-5 minute de pauză.

Ca tehnică de învăţare şi memorare, ţineţi ochii închişi şi scrieţi ideea în aer sau pe o
5
 suprafaţă, de ex. pe bancă cu degetul. Găsiţi imaginea şi sunetul cuvintelor în minte. Mai

târziu, când vreţi să vă amintiţi informaţia, închideţi ochii şi încercaţi să vedeţi cu ochii minţii

şi să auziţi ideile învăţate anterior.

Când învăţaţi o nouă informaţie, confecţionaţi cartonaşe colorate în care să includeţi

ideile esenţiale, cuvintele cheie.

Desi invatarea esate obiect pentru mai toate ramurile psihologiei, aproape nici una
dintre ele nu o abordeaza atat de profunt, complex si multilateral cum face psihologia
scolara.2

1.5. Beneficiile identificării şi dezvoltării stilurilor de învăţare

 Pentru copii...

dezvoltarea autocunoaşterii
relevarea punctelor tari şi a punctelor slabe ale învăţării
eliminarea obstacolelor învăţării
îmbunătăţirea stimei de sine
prevenirea neînţelegerilor dintre copii-profesori şi părinţi
evidenţierea abilităţilor de învăţare
optimizarea învăţării prin adoptarea unui mod personal
obţinerea de note mai bune la şcoală
dezvoltarea unor relaţii pozitive cu cei din jur
scăderea problemelor de comportament
 Pentru părinţi...

 înţelegerea nevoilor de învăţare ale copiilor

 identificarea motivelor care generau eşecul şcolar
 reconsiderarea barierelor în învăţare şi abordarea optimistă a întregului
potenţial al copilului
 Pentru profesori....

se constată mai puţin stres – zi de zi, în situaţiile din clasă şi din afara clasei
se obţin rezultate mai bune şi există satisfacţie profesională
2
Zlate, 1987, p. 63
6
 se îmbunătăţeşte managementul timpului
se formează o imagine acurată asupra diversităţii din clasă
creşte spiritul de echipă
se dezvoltă relaţia interpersonală dintre profesor-elev şi comunicarea profesorilor cu
elevii şi părinţii
se clarifică nevoile de învăţare individuale ale elevilor
are succes învăţarea prin cooperare, lucrul pe grupe
se evidenţiază în mod real nevoile elevilor etichetaţi „slabi” şi ale elevilor „talentaţi”
se conştientizează cauzele eşecului în învăţare
se stabilesc strategii de optimizare a învăţării

1.6.Identificarea şi recunoaşterea stilurilor de învăţare

Stilul de învăţare ne însoţeşte de când ne naştem. Nu este un ,,dat ‘’ pe viaţă. Este o

,,structură flexibilă ‘’. Nu există stil de învăţare bun sau rău. Succesul vine cu varietatea
stilurilor de învăţare. Aceasta este o abordare corecta a învăţării. Cel mai important lucru
este să conştietizăm natura stilului de învăţare. Pentru a înţelege stilul de învăţare este
nevoie sa se analizeze modul în care se preferă să se înveţe sau să se proceseze informaţiile.
O modalitate de identificare a trăsăturilor principale ale modului cum învaţă fiecare
copil pote fi un test grilă de autocunoaştere.
Invatarea reprezinta activitatea cu valoare psihologica si pedagogica, condusa si
evaluata in mod direct sau indirect de educator, ce consta in insusirea , transformarea ,
acomodarea, ameliorarea, reconstructia, fixarea si reproducerea constienta, progresiva ,
voluntara si relativ interdependenta a cunostintelor , priceperilor, deprinderilor si
atitudinilor3.

Cap.2 Stiluri de predare

3
I. Neacsu, 1990, p. 24
7
 Pemtru a fi util in activitatea de educare, profesorul trebuie sa stbileasca o oarecare ordine in
diversele teorii sau modele ale proceselor de invatare de care dispune.4

2.1. Concept

Prin predare se intelege transmitere de cunostinte si formare de tehnici de "munca”.

Predarea reprezinta actiunea complexa a cadrului didactic, care presupune:

- prezentarea unui material concret si/sau verbal: date, informatii,evenimente, modele

materiale, modele ideale etc.;

- organizarea si conducerea unor activitati in care sa se valorifice materialul concret si verbal

oferit;

- acordarea de sprijin elevilor pentru a putea observa, analiza, compara, aplica, sintetiza,
abstractiza si reflecta;

- extragerea esentialului (impreuna cu elevii) si fixarea lui in notiuni, concepte; judecati,

rationamente;

- operationalizarea cunostintelor elevilor, prin conceperea si rezolvarea de exercitii si

probleme, de sarcini si instruire teoretice si practice, prin organizarea activitatilor de munca
independenta.

Ca formă de comunicare didactică, predarea constă într-un sistem de operaţii de selectare,

ordonare şi adecvare la nivelul de gândire al elevilor, a unui conţinut informaţional şi de transmitere
a lui, folosind anumite strategii didactice, în scopul realizării cu eficienţă maximă a obiectivelor
pedagogice.

În scoala contemporană, centrată pe elev, pentru a realiza un învăţământ formativ-educativ,

predarea este în strânsă interacţiune cu învăţarea şi evaluarea, constituind un proces unitar. Scopul
predării este obţinerea de rezultate, de schimbări comportamentale, care se realizează prin invăţare,
rezultatele depinzând şi de modul cum s-a desfăşurat evaluarea.

Comunicarea didactică este baza pe care se desfăşoară procesul de predare. Prin comunicarea
didactică se realizează interacţiunea profesor -elev, precum şi anumite tipuri de relaţii care
influenţează procesul de predare: relaţii de schimb informaţional, de influenţare reciprocă, de

4
Davitza, Ball, 1978, p.17
8
cooperare, de preferinţă sau respingere a emiţătorului de mesaj didactic. În acest caz, prin diferitele
tipuri de feed-back are loc reglarea şi autoreglarea procesului de predare.

Predarea este o activitate de organizare şi conducere a situaţiilor de învăţare, realizându-se

prin: precizarea obiectivelor-cadru, a obiectivelor de referinţă, a conţinuturilor, a strategiilor şi a
metodelor de învăţare.

Eficienţa predării creşte dacă elevii sunt angajaţi în elaborarea cunoştinţelor şi dacă metodele
sunt îmbunătăţite, în funcţie de informaţiile primite prin feed-back.

2.2.Stiluri de predare

Ideea de „stil de predare", inclusiv de „stilistică didactică" constituie o cucerire relativ recentă
în teoria instruirii. Ea s-a impus, câştigând amploare şi profunzime, în ultimele decenii, datorită
multiplelor semnificatii teoretice şi practice pe care stilurile prezintă. Şi anume, acestea:

- reprezintă o formă de manifestare a originalitălii în activitatea didactică;

- au o valoare strategică, inspirând alegerea şi utilizarea preferentială a unor strategii. In

cadrul unui stil se pot pune în actiune mai multe tipuri de strategii, ceea ce facilitează adaptarea
instruirii la stilurile cognitive dominante la elevi. Altfel, pot să apară dezarmonii de natură să creeze
dificultaţi în invatare, perturbări şi chiar unele blocaje;

- imbogatesc, practica şcolară, introduc variatie, favorizând o activitate mai vie, mai nuantata
în clasă;

- induc comportamente variate de invaţare si cotribuie la modelarea stilurilor de munca

intelectuala la elevi;

- o utilizare preferenţiala de stiluri poate sa semnaleze schimbari vizibile in sistemul de valori

ce ghideaza activitatea cu elevii, noi direcţii în practica şcolară capabile să angajeze în mai mare
masura gandirea şi imaginaţia, inventivitatea şi creativitatea, să faciliteze depăşirea mai rapidă a
unui eventual didacticism arid şi stereotip;

- sugerează interpretarea predării drept abilitatea profesorului de a se comporta utilizând

diferite stiluri educationale în vederea atingerii obiectivelor.Ceea ce ar putea să însemne că stilurile
devin o necesitate în susţinerea unei prestaţii didactice de calitate şi eficienţă;

9
 - pot scoate la iveală şi supune verificării noi tipuri de competenţe pedagogice ceea ce ar
putea să contribuie la lărgirea bazei teoretice a formării profesional iniţiale şi continue a
personalului didactic.

În general, studiul stilurilor şi al factorilor care le generează imbogăţeşte percepţia noastră

despre procesul de invăţământ, ne ajută să inţelegem mai bine orientările şi direcţiile noi ale
dezvoltării calitative a invăţamântului. Pornind de la stilurile aplicate se poate ajunge la aprecierea
mai justa a valorii actului de predare.

În fine, o şcoala care se pretinde a fi modemă nu îşi mai poate permite să perpetueze stiluri
anacronice, neperformante.

Stilurile de predare nu se identifică, totuşi, cu stilurile de conducere ale clasei de elevi, de

relationare profesor-elevi. Sunt de retinut, aşadar, stilurile:

 academic sau discursiv (centrat pe transmitere, comunicare)/euristic (axat pe stimularea

căutării, experimentării, cercetării, descoperirii, de participare cot la cot cu cei care invată);
 raţional (bazat pe argumentatie ştiintifica şi evaluare sistematica, pe deliberare logică într-o
perspectivă temporară aşteptată)/intuitiv (axat pe intuitie, imaginatie, pe cunoaşterea de sine,
emotională, pe spontaneitate, măiestrie pedagogică, cu sentimentul prezentului);
 inovator (cu deschidere spre nou, spre inventie, creatie, originalitate, ingeniozitate)/rutinier
(rigid, cu inclinatie spre repetitie, fără altă reflectie sau punere în chestiune, având ca pretext
experienta proprie);
 informativ/formativ (centrat pe dezvoltarea personalitătii elevilor, făcând continut un
instrument de exersare a gândirii specifice domeniului, valorifica maximal potentialul
educativ al continutului);
 productiv (bazat pe gândire divergentă, critic, producere de nou)/reproduc(confomist,
dogmatic, de imitatie);
 profund\superficial;
 independent (cu initiativă, întreprinzător, depăşeşte dificultătile, nu simte nevoia de
ajutor)/dependent (analiza greoaie a situatiei);
 expozitiv/socratic (cu preferintă pentru dialog);
 descriptiv/dialectic;
 analitic/sintetic;
 autoritar (centrat pe dirijare riguroasă)/centrat pe autonomie (independenta conferită
elevilor, pe spontaneitatea lor);
 imperativ (exigent)/indulgent (nivel scăzut de exigentă);
 afectiv sau empatic(apropiat, cald, atitudine empatică)/distant (rece, rezervat, autoritar);
 autocontrolat sau autocenzurat (calculat întru toate, metodic)/spontan (impulsiv,
dezorganizat);
 solitar(prefera munca de unul singur)/de echipă (lucrează în cooperare cu colegii);
10
  axat pe profesor/axat pe elev;
 elaborat/neelaborat (spontan);
 motivant (compensatoriu, răsplăteşte eforturile, performantele, lauda)/ nemotivant (nu
stimulează curiozitatea, interesul, pasiunea, aspiratiile);
 vechi (cu inclinatie spre forme standardizate)/nou (situat în actualitatea pedagogică,
dovedeşte flexibilitate, adaptabilitate la schimbări);
 previzibiI \imprevizibil

Mosston distinge un număr de 11 stiluri didactice frecvent utilizate, ordonate după cum
urmează :

 Stilul de comandă sau directiv, bazat pe autoritatea profesorului care comanda succesiunea
activitătilor; sau activitătile sunt impuse, în totalitate, prin intermediul programării (a
programelor-nucleu);
 Stilul practic (bazat pe o explicatie precisă, apoi pe o executie prin imitatie din partea
subiectului);
 Stilul de reciprocitate (bazat pe evaluarea reciproca, după criterii pregătite de profesor, ca în
cazul activitătii în echipă, a invatării în perechi);
 Stilul de autocontrol (cu accent pe autonomia subiectului şi capacitătile sale de
autoevaluare);
 Stilul de incluziune (de includere a elevului în îndeplinirea unor sarcini de niveluri diferite,
el fiind acela care decide la ce nivel se poate implica);
 Stilul centrat pe descoperirea dirijată;
 Stilul centrat pe descoperirea convergentă (menit să conduca la descoperirea solutiei unei
probleme, la formularea unei concluzii prin rationament si gândire critică);
 Stilul centrat pe activitate divergentă, ce conduce gândirea pe traiectorii necunoscute,
neobişnuite, spre solutii inedite, spre creativitate;
 Stilul bazat pe proiectarea programului individual (personal);

Cap. 3.Diferente de invatare intre baieti si fete

Nuante de învăţare care diferă adesea profund între băieţi şi fete:

 Gandirea deductiva si indutiva

Băieţii au o gandire deductiva. Acestia în medie, urmaresc mai bine testele rapide cum ar fii testul
de aptitudine

11
Fetele, pe de altă parte, tind să favorizeze o gândire inductiva, adaugand mai mult şi mai mult la
baza lor de conceptualizare. Ele tind să înceapă cu exemple concrete Mai des decât băieţii, fetele
încep de la exemple specifice şi apoi construiesc teoria generală

 Gandirea abstracta si concreta

Baietilor le plac argumentele abstracte, şi dezbaterile morale despre acest subiect. Trebuie să
reamintim faptul că există numeroase excepţii de la toate aceste reguli. În general, cu toate acestea,
lumea de abstract (inclusiv înclinaţia spre design abstract) este explorata mai mult de baieti decat de
fete. Arhitectura şi ingineria, care se bazează atât de mult pe principii de design abstract, sunt lumi
despre care creierul masculin a vorbit.

În medie, femeile nu produc mai multe cuvinte decat barbatii. În timpul procesului de învăţare,
găsim adesea fete folosind cuvinte pe măsură ce învaţă, băieţii invatand in mod silentios

 Logică şi dovada

Fetele sunt mai buni ascultatori, în general, decât băieţii, sunt mai receptive la multitudinea de
detalii într-o lecţie sau conversaţie. Acest lucru le dă securitate mare în fluxul complex de
conversaţie, şi, astfel, mai puţina nevoie de a controla conversaţia cu un comportament dominant
sau reguli logice

 Probabilitatea de Plictiseala

Baietii se plictisesc mai uşor decât fetele.Acest lucru necesită diferite stimulente pentru a ii menţine
atenti. Fetele sunt mai bune la a anula plictiseala. Acest lucru are un impact profund asupra tuturor
aspectelor legate de învăţare. Odată ce copilul a devenit plictisit, el este de natură nu numai să
renunţe la învăţare, dar, de asemenea, să acţioneze în aşa fel încât clasa este întrerupta şi el este
etichetat o problemă de comportament.

 Utilizarea spatiului

Baietii tind să folosească mai mult spaţiu, atunci când învaţă, în special la vârste mai mici. Această
tendinţă naturală poate afecta dinamica psiho-social.

 Mişcarea

Fetele nu au nevoie, în general, de a se misca in timp ce învata. Mişcarea pare a ajuta la stimularea
băieţilor ,la gestionarea şi ameliorarea comportamentul impulsiv. Miscarea este, de asemenea,
12
fireasca la băieţi într-un spaţiu închis, datorită unui metabolism mai ridicat, ceea ce creează mişcare
in comportament.

 Utilizarea Simbolismul

In special în clasele superioare, băieţii au tendinţa de a utiliza texte simbolice, diagrame, şi grafice.
Le place calitatea codificata mai mult decât fetelor, care au tendinţa de a prefera textele scrise.
Ambii atat fetele cat şi băieţii iubesc imaginile, dar băieţii de multe ori se bazeze pe ele în procesul
de învăţare, mai ales pentru că ele stimulează emisfera dreaptă, acolo unde baietii sunt mai
dezvoltati. Băieţii petrec mai puţin timp decât fetele in gestionarea unei echipe,in alegera unor
lideri.

Bibliografie :

 Stan.L., Frumos.F, - Procesul de invatamant. Predarea. Concept si stiluri de predare.

Aplicatii, 2008

13
 Cucos. C. – Psihopedagogie pentru examene de definitizare si grade didactice, editura
Polirom, Iasi, 2008
 Dumitriu, Gh., - Comunicare şi învăţare, E.D.P., Bucureşti, 1998
 Internet
 Michael Gurina - Boys and girls Learn Differently!

14