Universitatea Mihail Kogalniceanu

Facultatea de Drept

Dreptul Mediului
Principiile dreptului mediului

Profesor coordonator :
Roxana Prisacariu

Student:
Murariu Andrei Sebastian

Iasi 2015

Student: Murariu Andrei-Sebastian, anul II

 Principiile dreptului mediului

Preambul

Cuvântul mediu provine din englezescul “environment” reprezentând spaţiul din jurul
omului, termenul fiind utilizat pentru prima dată în secolul XIX şi desemnând ambianţa naturală.
De-a lungul timpului, cuvântului i s-au atribuit semnificaţii diferite care, mai apoi, s-au unit în
accepţiuni multiple. Astfel, putem spune că mediul este “cadrul de viaţă al individului şi/sau
ansamblul condiţiilor susceptibile să acţioneze asupra organismelor vii şi activităţilor umane”.1

La baza consolidării principiilor dreptului mediului stau mai multe acte adoptate de-a
lungul timpului. Printre acestea amintim: Declaraţia de la Stockholm din 1972, ce proclamă
obligaţia fiecăruia de a proteja şi ameliora mediul, Carta Mondială a Naturii adoptată în 1982
prin intermediul căreia statele să coopereze pentru salvarea şi conservarea naturii, Declaraţia de
la Rio din 1992. Şi statul român a sprijinit dezvoltarea durabilă şi amenajarea teritoriului
naţional, prima lege pentru protecţia mediului fiind nr. 9/1973 însă în cadrul ei nu era stipulat în
mod special dreptul la mediu. Recunoaşterea acestuia s-a făcut prin Constituţia de la 1991 unde
art. 44 prevedea faptul că “dreptul la proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia
mediului”. Iar în art. 134 statul trebuia să asigure “refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător,
precum şi menţinerea echilibrului ecologic”.

Însă legea fundamentală pentru protecţia mediului este cea cu Nr.137 promulgată în
1995, ce a consacrat dreptul la un mediu sănătos, oferind şi garanţii precum: dreptul de asociere
în organizaţii de apărare a calităţii mediului, dreptul de consultare în luarea deciziilor pentru
dezvoltarea politicilor legislative şi a normelor de mediu, eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor
de mediu, accesul privind informaţia la mediu, dreptul de a ne adresa unor asociaţii în vederea
prevenirii riscului sau a despăgubirii prejudiciului suferit.2 Aceasta este şi legea care a oferit
principiile fundamentale ale protecţiei mediului, principii pe care le vom analiza în continuarea
lucrării de faţă.

1
Mircea Duţu - Introducere în dreptul penal al mediului, Editura Hamangiu, 2013, p.10
2
Mircea Duţu - Introducere în dreptul penal al mediului, Editura Hamangiu, 2013, p.17

Student: Murariu Andrei-Sebastian, anul II

 Conform legii, protecţia mediului nu reprezintă doar o obligaţie a autorităţilor
administraţiei publice locale şi centrale, ci şi o responsabilitate a tuturor indivizilor. Apare şi
conceptul de dezvoltarea durabilă pe care Legea nr.137/1995 îl defineşte ca fiind “o dezvoltare
ce corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a
le satisface pe ale lor” şi pune accentul pe reconstrucţia şi menţinerea mediului. Astfel, mediul,
ca totalitate a factorilor naturali, biotici şi abiotici, aflaţi în echilibru, reprezintă un obiectiv de
interes public major, aflat în relaţii de interdependenţă cu mediul social pe care îl condiţionează.

Dacă avem în vedere legislaţia din România, mediul s-ar defini, potrivit Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului cu nr. 195 din anul 2005, ca un ansamblu de condiţii şi elemente naturale
ale Terrei precum subsolul, solul, apa, aerul, straturile atmosferice, fiinţele vii, aspecte ale
peisajului precum şi factorii care determină bunăstarea şi sănătatea mediului.

Activităţile referitoare la protecţia spaţiului înconjurător, precum şi expresia lor juridică,

au dus la crearea unor principii, mai precis a unor reguli juridice de maximă generalitate, cu
privire la protecţia, conservarea şi ameliorarea mediului. Acestea se manifestă la nivel naţional,
comunitar şi internaţional, fiecare ramură ajungând să se întrepătrundă cu cealaltă.

La modul general, principiul este o regulă elementară a unei ştiinţe sau o normă de
“conduită egală pentru toţi subiecţii de drept, care însoţeşte, de la început până la sfârşit, orice
acţiune umană”. În cazul dreptului mediului, principiile sunt utile pentru sublinierea şi orientarea
dezvoltării şi aplicării normelor ce ţin de dreptul mediului.

În funcţie de conţinutul lor dar şi de influenţa asupra legislaţiei de mediu, principiile

dreptului mediului pot fi fundamentale sau generale. În categoria principiilor generale intră
principiile prevenirii, cele ale responsabilităţii, răspunderii, reparării şi participării umane. La
“generale” se încadrează corectarea atingerilor aduse mediului, integrarea considerentelor
ecologice în toate politicile comunitare sau principiul subsidiarităţii. Însă trebuie să se ţină cont
şi de “elementele strategice” precum utilizarea durabilă a resurselor, informarea şi participarea

Student: Murariu Andrei-Sebastian, anul II

publicului la luarea deciziilor cât şi dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia
mediului. 3

1.Principiul precauţiei în luarea deciziilor

Pentru a se elimina riscul de degradare a mediului este necesar ca hotărârile ce se iau să

se bazeze pe o prudenţă maximă, astfel încât “eventualele pagube să fie evitate înainte ca pragul
riscului de mediu să fie atins”.4 În acest mod se naşte principiul precautiei în luarea deciziilor ce
a fost afirmat pentru întâia dată la nivel internaţional în anul 1978 în cadrul O.C.D.E dar şi la cea
de-a doua Conferinţă Internaţională asupra protecţiei Mării Nordului. De asemenea, în cuprinsul
Tratatului de la Maastricht din 1990 dar şi a Declaraţiei Conferinţei ONU de la Rio de Janeiro
din 1992 se găseşte regula precauţiei prin intermediul căreia statele trebuiau să întreprindă o
acţiune înainte de a se instala pericolul pentru mediu.

În legislaţia românească, principiul precauţiei în luarea deciziilor este stipulat în art.3 din
Legea protecţiei mediului. Acesta implică renunţarea la o acţiune care nu este bine cunoscută şi
care ar putea dăuna spaţiului înconjurător, fie luarea unor măsuri juridice şi de altă natură pentru
a se limita eventualele efecte asupra mediului şi sănătăţii.5 Se au în vedere industriile de risc ce
aduc un grad mare de poluare a societăţii, ele având nevoie de autorizaţii care să le reglementeze
condiţiile legale în care se pot desfăşura. Astfel, respectarea acestor reguli aduce cu sine
echilibrul vieţii naturale, prevenind riscurile ecologice.

2.Principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor

În perioada industrializării, oamenii s-au preocupat mai mult de realizarea profitului, fără
a ţine cont de mijloacele prin care acesta era obţinut. Avantajele fiind evidente, tehnologiile s-au
modernizat, aducând o dată cu ele accidentele cu risc major pentru mediul ambiant. De aceea a
fost nevoie de crearea unui alt principiu, aflat în interdependenţă cu primul, şi anume cel al
prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor. Se regăseşte şi în dreptul internaţional în
cazul luptei împotriva deşertificării, protejării stratului de ozon sau a biodiversităţii. În cazul

3
Mircea Duţu - Dreptul mediului, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2007, p.116
4
Mircea Duţu - Dreptul mediului, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2007, p.123
5
Mircea Duţu - Dreptul mediului, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2007, p.124

Student: Murariu Andrei-Sebastian, anul II

statului român, se pune accentul, în primul rând, pe conceptul de dezvoltare durabilă ce se
bazează pe “acceptarea şi conştientizarea riscului prezentat de industriile periculoase, pe
constituirea de garanţii în caz de accident şi pe prezentarea pericolului intrinsec al acestora”.6

Cele două elemente componente ale principiului sunt riscul ecologic potenţial şi daunele.
Primul este definit de legea nr.137/1995 ca fiind “probabilitatea producerii unor efecte negative
asupra mediului, care pot fi prevenite pe baza unui studiu de evaluare”. Acesta ar trebui să ne
arate care sunt consecinţele pe care trebuie să le suporte spaţiul înconjurător în urma a tot ceea ce
construieşte omul şi cum anume poate fi realizată protecţia care să înlăture gradul de deteriorare.
Astfel, este necesar să se realizeze acţiuni asupra cauzelor poluante cât şi asupra limitării
efectelor nocive. Daunele reprezintă “efectul cuantificabil în cost al pagubelor asupra sănătăţii
oamenilor, bunurilor sau mediului provocat de poluanţi, activităţi dăunătoare sau dezastre”. 7

De la acest principiu au pornit şi procedurile administrative pentru ocrotirea mediului

precum bilanţul de mediu, crearea unor cadre de desfăşurare ale activităţilor ce au un grad ridicat
de poluare (implicând, de exemplu, deşeuri toxice, îngrăşăminte chimice, pesticide) sau
programe de conformare.8

3.Principiul conservării biodiversităţii si a cadrului biogeografic natural

În cazul exploatărilor masive din ultimul timp nu s-a avut în vedere refacerea zonelor
afectate (ca de exemplu păduri, mine) sau oprirea la un anumit punct, de cele mai multe ori
mergându-se până la epuizarea unei resurse. În mod normal, pe lângă precauţie şi prevenire,
trebuie să se aibă în vedere şi protecţia, cea la care se raportează al treilea principiu:
“conservarea biodiversităţii şi a cadrului biogeografic natural”. Acesta are în vedere resursele
energetice, minereurile, apele dulci şi marine, flora şi fauna, solul şi subsolul, mediul urban şi cel
cultural istoric, atmosfera şi clima. 9

6
Ştefan Ţarcă - Dreptul mediului, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2005, p.64
7
Mircea Duţu - Dreptul mediului, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2007, p.122
8
Mircea Duţu - Dreptul mediului, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2007, p.122
9
Ştefan Ţarcă - Dreptul mediului, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2005, p.66

Student: Murariu Andrei-Sebastian, anul II

 Principiul conservării implică menţinerea proceselor ecologice, prezervarea diversităţii
genetice şi realizarea utilizării durabile a speciilor şi ecosistemelor.10 Aplicarea lui revine
Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului ce acţionează pentru asigurarea unui mediu mai
bun în România şi pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, apelor şi solului. Agenţia realizează
planificarea strategică de mediu, monitorizarea factorilor de mediu, autorizarea activităţilor ce
afectează spaţiul înconjurător.11 Tot ea este cea care implementează politicile de mediu şi
legislaţia corespunzătoare, informând în acelaşi timp şi Agenţia Europeană de Mediu. Astfel,
conservarea vizează, în primul rând, crearea unui cadru necesar pentru ca resursele să fie
permanente.

4.Principiul “poluatorul plateşte”

O dată cu dezvoltarea societăţilor şi a industriilor, şi-a făcut simţită prezenţa, din ce în ce

mai mult, poluarea. Dicţionarul de ecologie o defineşte ca fiind “un proces de alterare a mediilor
de viaţă biotice şi abiotice şi a bunurilor create de om, cauzat mai ales de deşeurile provenite din
activităţile de origine umană, menajeră, agricolă, industrială, cât şi datorită unor fenomene
naturale (erupţii vulcanice, inundaţii, furtuni de praf şi nisip)”.12 De aceea, atunci când
activităţile unor instituţii, prin natura lor, aduc pagube mediului înconjurător, este obligatoriu să
se plătească daune, să se suporte costurile poluării. Asta întrucât poluatorul este beneficiarul
direct al rezultatelor activităţilor economice iar o parte din banii încasaţi trebuie să ia drumul
refacerii paubei produse sau a asigurării unor mijloace de protecţie ridicate. Aceasta ar fi esenţa
principiului “poluatorul plăteşte” ce a apărut pentru întâia dată în Legea protecţiei mediului
nr.137/1995. Aici, poluarea este asociată cu deteriorarea mediului, cu “reducerea diversităţii şi a
productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate, afectarea echilibrului ecologic şi
a calităţii vieţii”.

Referindu-ne la legislaţia românească, plata poluatorului reprezintă o executare

liberatorie a oricărei obligaţii. Întreprinzătorul este cel care face plata către stat prin intermediul
Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Prin intermediul principiului poluatorului s-a
impus un regim de răspundere pentru prejudiciu bazat pe caracterul obiectiv, independent de

10
Mircea Duţu - Dreptul mediului, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2007, p.120
11
www.anpm.ro
12
Petre Neacşu - Dicţionar ecologic, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983, p.472

Student: Murariu Andrei-Sebastian, anul II

culpă şi pe răspunderea solidară în cazul pluralităţii autorilor. Însă, într-un final, trebuie să se
recurgă la tehnologii nepoluante şi să se limiteze gradul de poluare creat la parametrii stabiliţi
prin ecostandarde.

5.Principiul ameliorării calităţii mediului

După ce a fost supus unor fenomene de degradare, se impune ca asupra mediului să înceapă un
proces de îmbunătăţire a stării şi calităţii acestuia şi a factorilor săi componenţi. Vorbim aici
despre principiul ameliorării calităţii mediului, fiind introdus pentru prima dată prin Actul unic
european din 1987 în Tratatul CE.

Concluzii

Necesitatea protecţiei mediului a suervenit ca urmare a realizării omului că resursele pe

care Terra le oferă sunt limitate şi trebuie protejate. S-a ajuns la ideea că generaţiile actuale
trebuie să protejeze mediul astfel încât şi generaţiile viitoare să aibe parte de un mediu sănătos,
nepoluat şi durabil. Putem spune astfel că şi în materia dreptului mediului se aplică principiul din
medicină care afirmă că este mult mai uşor să previi decât să tratezi.

Totodată conservarea biodiversităţii este extraordinar de importantă, de aceea a fost şi

enunţat un principiu în acest sens. Spre exemplu, în România, în ultimii 20 de ani s-au tăiat ilegal
366.000 hectare de pădure cauzând astfel un prejudiciu de 5 miliarde de euro.13 Împădurirea unui
teritoriu este un proces de durată şi nu este uşor de realizat. Acesta ar fi doar un exemplu, însă
există atât la nivel naţional cât şi internaţional probleme în domeniul pădurilor sau al minelor sau
al zăcămintelor de gaze naturale, petrol etc.

13
http://www.hotnews.ro/stiri-mediu-15905152-macelul-din-padurile-romaniei-ultimii-20-ani-taiat-ilegal-366-
000-padure-cauzand-prejudicii-5-miliarde-euro-vezi-cum-putea-rezolva-problema-noul-cod-silvic.htm

Student: Murariu Andrei-Sebastian, anul II

Bibliografie

1. Duţu, Mircea, Dreptul mediului, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2007

2. Duţu, Mircea, Introducere în dreptul penal al mediului, Editura Hamangiu, 2013

3. Neacşu, Petre, Dicţionar ecologic, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983

4. Ţarcă, Ştefan, Dreptul mediului, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2005

Student: Murariu Andrei-Sebastian, anul II