1.

Politica de produs în marketingul politic

2. Structura şi funcţiile imaginii politice
3. Politica de produs a organizaţiilor sociale
În marketingul electoral, produsul este reprezentat de candidat
şi de ideile sale.

Produs
potenţial

Produs lărgit

Produs
generic

Nucleu
 componente corporale - se referă la persoana candidatului:
vârsta, sexul, aspectul fizic, timbrul vocii, îmbrăcămintea
etc.
 componente acorporale - se referă atât la persoana
candidatului, cât şi la ideile acestuia: numele candidatului şi
originea sa, apartenenţa partinică, programul politic,
experienţa, moralitatea etc.
 comunicaţiile cu privire la produs - reprezintă ansamblul
activităţilor desfăşurate de candidat, prin intermediul
mijloacelor specifice politicii de comunicaţie
 imaginea produsului - constituie sinteza reprezentărilor
mentale ale candidatului în rândul alegătorilor.
1. „naşterea noului candidat” (lansare) – rolul marketingului
constă în identificarea segmentului-ţintă şi poziţionarea
candidatului, promovarea unei imagini pozitive a
candidatului prin antrenarea mass-media. La această etapă
este utilizată strategia de informare

2. „sporirea popularităţii” (creştere) – rolul marketingului

constă în creşterea notorietăţii candidatului politic. Este
utilizată strategia de convingere.
3. „echilibrul popularităţii” (maturitate) – se caracterizează
prin concurenţă acerbă şi necesitatea menţinerii avantajului
atins. În paralel, este necesară extinderea segmentelor prin
atragerea altor categorii de alegători. Se utilizează strategia
de menţinere.
4. „uzura morală” (declin). La această etapă tradiţional se
utilizează una din următoarele strategii:

• introducerea treptată pe piaţa electorală a „succesorului”;

• reanimarea candidatului prin modificarea programei, imaginii,
metodelor de promovare, etc.;
• încheierea proiectului şi căutarea unor noi idei şi candidaţi.
 Strategia extinderii segmentelor - se realizează prin
atragerea noilor simpatizanţi sau chiar atragerea
simpatizanţilor concurenţilor prin extinderea platformei
politice.
 Strategia dezvoltării - se realizează prin perfecţionarea/
modernizarea programului candidatului în cadrul
segmentelor deja acoperite.
 Strategia cuceririi noilor grupuri sociale – se
realizează prin extinderea imaginii existente asupra noilor
segmente de piaţă.
 Strategia diversificării – se realizează prin adaptarea
programului şi/sau componentelor imaginii nevoilor
diverselor categorii de alegători.
Pentru ca imaginea unui partid politic să fie eficientă, ea trebuie
să îndeplinească anumite cerinţe:

 să corespundă nevoilor publice, aşteptărilor şi exigenţelor,

exprimate de grupuri mari de alegători;
 să fie credibilă, corelată cu realitatea;
 să fie memorabilă, diferită de altele şi să provoace emoţii
pozitive.
 Funcţia nominativă - imaginea evidenţiază şi diferenţiază
personalitatea candidatului, demonstrează calităţile sale,
accentuând virtuţile;
 Funcţia estetică – imaginea are menirea de a înnobila
impresiile alegătorilor despre candidat;
 Funcţia comunicativă – prin intermediul imaginii
candidatului comunică cu electoratul său.
 imaginea efectivă (obiectivă) - este o regrupare, o
sinteză a imaginilor recepţionate la nivel individual, la un
moment dat, prelucrate la nivel social.
 imaginea subiectivă – presupunerea făcută de candidat şi
echipa sa cu privire la imaginea pe care o are în rândurile
electoratului.
 imaginea dorită - este imaginea pe care candidatul sau
partidul politic ar dori să o aibă în rândurile electoratului.
 imaginea transmisă (difuzată) - este imaginea pe care
candidatul o transmite.
 imaginea ideală – imaginea pe care şi-o doreşte
electoratul.
Componenta ideologică (conceptuală) a imaginii – este
nucleul imaginii unui produs politic şi integrează celelalte
caracteristici importante ale imaginii.
Componenta ideologică îşi aduce aportul la crearea imaginii
produsului politic prin următoarele activităţi:
 elaborarea unor programe adaptate diferitor segmente
electorale;
 elaborarea şi realizarea modalităţilor de popularizare şi
propagare a programelor politice;
 elaborarea sloganelor şi mesajelor informative;

 redactarea textelor discursurilor politice şi interviurilor

liderilor politici; etc
Componenta interactivă participă la crearea imaginii globale
printr-un proces continuu de comunicare şi relaţionare cu
societatea, influenţând pe această cale convingerile şi
atitudinile alegătorilor.
Valorificarea acestei componente a imaginii are loc prin:
 iniţierea unor evenimente politice şi pretexte informaţionale;

 elaborarea unor acţiuni orientate atât în exterior – spre

electoratul potenţial, cât şi în interior – membrii formaţiunii
politice.
Componenta personală. Imaginea personală a
liderului/liderilor politici, în mare parte, este proiectată
asupra imaginii întregului partid, iar uneori este chiar
identificat cu acesta.

Componenta atributivă - reprezintă însumarea unor

caracteristici vizuale (logouri, fonturi, culori, materiale
promoţionale, informative şi alte tipărituri prezentate în
acelaşi stil) în scopul creării unei imagini eficiente a
partidului politic.
 identificarea cerinţelor electoratului
 raportarea calităţilor reale ale candidatului cu cele aşteptate
 selectarea caracteristicilor, cerute de electorat
 selectarea caracteristicilor suplimentare
 formularea componentelor imaginii
 transpunerea caracteristicilor selectate în diverse semnale
(vizuale, verbale, evenimente, etc.)
Politica de produs, în marketingul social, vizează conceperea
şi oferirea unui produs adaptat la aşteptările grupurilor-ţintă
determinate şi ale societăţii în ansamblul său, în concordanţă
cu obiectivele organizaţiei.
Ph. Kotler împarte produsele oferite de către organizaţiile
sociale în trei categorii:
1.idei
 opinii – afirmaţiile unei persoane care pot conduce la manifestări
sau acţiuni concrete;
 atitudini – o ierarhizare relativ durabilă a opiniilor, care conduce la
înclinaţia de a reacţiona într-un mod perisabil la evenimentele
viitoare;
 principii – opinii cu caracter general cu privire la felul în care
trebuie să acţioneze sau să nu acţioneze persoana respectivă;
2. comportamente
 acţiuni nerepetitive (cu grad scăzut / cu grad înalt de implicare);
 introducerea unui nou model de comportament (cu grad scăzut / cu
grad înalt de implicare);
3. obiecte tangibile