PSIHOLOGIE MEDICALA

Sanatate si boala

Psihologia medicala este un domeniu de interferenta a doua mari practici care privesc
individul uman in starile lui fundamentale de sanatate si boala.

Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) defineste starea de sanatate ca fiind ,,o

stare completa de bine din punct de vedere psihic, mental si social si nu neaparat in absenta
durerii’’. Aceasta definitie este o recunoastere a faptului ca starea de sanatate este mai mult
decat absenta durerii. Este o stare de armonie, o stare de bine cu privire la evolutia
complexului biologic, psihologic si a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman.
Boala este definita ca o serie de modificari biologice si/sau dizabilitate sau un risc crescut spre
distres si/sau dizabilitate.

Boala are mai multe componente:

1. Manifestari.

Fiecare boala presupune anumite modalitati de manifestare, un anumit tablou clinic

(in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor identificabil).

Tabloul clinic, numit și simptomatologia pacientului, contine semne si simptome. Semnele

(din lat. signum- semn, marca) sunt forme de manifestare a bolii care pot fi identificate de
clinician sau de alta persoana (inclusiv de catre pacient pe baza simturilor proprii),
independent de ceea ce declara pacientul (de exemplu, modificari ale culorii pielii, modificari
in comportament).Simptomele (din gr.symptoma – ceea ce se produce, apare, derivat de la syn
– impreună - si piptein – cadea) sunt acele manifestari ale bolii care apar in primul rand in
sfera de perceptie a bolnavului si sunt simtite de acesta la nivel subiectiv. Ele pot fi cunoscute
de clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor pacientului (de exemplu starea de
frica). Unele semne si simptome au tendinta să apara impreuna, constituind sindroame (din gr.
syn – impreuna - si dromos – cale, cursa). Spre exemplu, conceptiile negative legate de
propria persoana considerata in prezent si in viitor tind sa apara impreuna, constituind un
sindrom depresiv. Un sindrom poate avea o etiologie multipla. Daca mecanismele
etiopatogenetice ale unui sindrom sunt cunoscute, atunci, in principiu, putem vorbi despre
boala. Tratamentele care vizeaza direct reducerea acestor manifestari, fara a schimba cauzele
si mecanismele care le-au generat, se numesc tratamente simptomatice.

2. Boala presupune anumiti agenti si/factori etiologici (cauzali).

Două criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici. Dupa natura
lor, ei se clasifica in agenti exogeni si agenti endogeni. La randul lor, agentii exogeni pot sa
fie fizici (mecanici, termici, electrici etc.), chimici (acizi, baze, saruri), biologici (microbi,
virusuri, paraziti, ciuperci, diferite macromolecule organice etc.) si psiho-sociali (de exemplu
stresul, un stil de viata nesanatos). Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi

1
considerati primari, producand diferite tipuri de anomalii ereditare; in ultima instanta, ei sunt
insa agenti exogeni, care au actionat fie asupra aparatului genetic al strămosilor nostri, fie
asupra aparatului nostru genetic, in cursul existentei noastre. Dupa functia lor, agentii
etiologici se impart in:

a) Factori declansatori
b) Factori determinanti
c) Factori favorizanti
d) Factori predispozanti sau de risc
e) Factori de mentinere

a) Factorii declansatori se refera la acei factori care produc in mod direct

simptomatologia. Ei sunt factori necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea nu sunt si
suficienti. Unul dintre factorii declansatori cei mai importanti in psihopatologie se refera la
discrepanta cognitiva dintre motivatia pacientului (scopuri, motive, dorinte, expectante) si
evenimentele propriu-zise care au loc. Cu cat aceasta discrepanta este mai mare, cu atat
problemele psihologice sunt mai severe.

b) Factorii determinanti au aceleasi caracteristici ca si cei declansatori – produc in mod

direct simptomatologia, dar ei sunt legati specific de un anumit tablou clinic (cum ar fi bacilul
Koch pentru tuberculoza), in timp ce factorii declansatori nu sunt specific legati de un tablou
clinic (de exemplu, stresorii ca factori declansatori pot genera tulburari depresive sau
anxioase). In psihopatologie, pană acum au fost clar identificati putini factori determinanti,
mai ales de natura psihosociala.

c) Factorii favorizanti joaca in psihopatologie rolul pe care catalizatorii il joaca in

reactiile chimice. O serie de reactii chimice se pot desfasura si fara catalizatori, dar prezenta
acestora eficientizeaza intregul proces. Similar, factorii favorizanti eficientizeaza actiunea
factorilor declansatori si determinanti in aparitia tabloului clinic.

d) Factorii predispozanti sunt acei factori care au un caracter general, apartin

pacientului, au fost prezenti inainte de instalarea tabloului clinic si care, prin interactiune cu
factorii declansatori, determinanti si/sau favorizanti, duc la aparitia tabloului clinic.

e) Factorii de mentinere au rolul de a sustine simptomatologia. Acest rol poate fi jucat

de factorii declansatori, determinanti, favorizanti sau predispozanti care au declansat tabloul
clinic, dar si de alti factori care au aparut dupa generarea tabloului clinic. Toti acesti factori
etiologici descrisi aici interactioneaza pentru a genera un anumit tablou clinic, dar aceasta nu
inseamna ca de fiecare data cand apare un anumit tablou clinic, trebuie sa fie prezenti factori
din fiecare categorie mentionată (de exemplu, in anumite situatii, factorii favorizanti pot sa nu
fie prezenti, iar in psihopatologie este adesea dificil sa se identifice factorii determinanti).
Tratamentele care vizeaza modificarea acestor factori si, prin acestea, reducerea tabloului
clinic se numesc tratamente etiologice, ele vizand cauza manifestarilor bolilor.

2
 Trauma psihica

Psihologii au definit trauma ca un eveniment singular de o intensitate foarte mare,

eveniment care apare in viata individului si care depaseste posibilitatile sale de adaptare. In
general acest eveniment neplacut genereaza o sensibilizare excesiva a individului la emotiile
ulterioare. Atunci cand trauma duce la stress post-traumatic, daunele pot implica schimbari
fizice la nivelul creierului uman, schimbari de natura chimica, ce afecteaza capacitatea
persoanei de a face fata in mod adecvat stresului si care, pe termen lung, genereaza efecte
patogene durabile.

Multa vreme s-a considerat ca trauma este acelasi lucru cu stresul. Cele două definesc
insa lucruri diferite – trauma se refera la o leziune (rana) sufleteasca, pe cand stresul este o
manifestare cotidiana caracteristica fiecarei persoane. Trauma are o conotatie de suferinta sau
boala.

Cauzele ce determina aparitia traumelor

Trauma psihica poate aparea din repetarea unei serii de evenimente mai putin intense
fiecare in parte, prin insumare coplesesc complet capacitatea individului de a face fata sau de
a integra ideile si emotiile implicate in aceasta experienta.

Sentimentul de ,,a fi coplesit" poate fi amanat saptamani, ani, in masura in care

persoana se straduieste sa raspunda circumstantelor imediate ale fenomenului stresor.
Traumele psihologice pot duce la consecinte negative pe termen lung, care sunt adesea trecute
cu vederea, chiar si de catre profesionistii din domeniul sanatatii mintale. Oamenii obisnuiesc
sa spuna ca ,,li se rupe sufletul’’sau ca ,,ii doare foarte tare’’. In urma evenimentului
traumatic, se pierde ceva din noi, se creeaza in interiorul nostru o ruptura, ruptura pe care
specialistii o numesc trauma psihica.

Trauma poate fi cauzata de o mare varietate de evenimente, dar exista cateva aspecte
comune. Exista frecvent o violare a ideilor familiare pe care persoanele le au despre lumea lor
si a drepturilor omului, punand persoana intr-o stare de extrema confuzie si nesiguranta. Acest
lucru apare, de asemenea, atunci cand persoane sau institutii de care persoana depinde sau in
care persoana isi pune sperantele, incalca sau tradeaza asteptarile individului intr-un mod
neprevazut.

Traumele psihologice pot insoti traume fizice sau pot exista independent. Cauzele
tipice si pericolele de traume psihologice sunt:

a) Abuzurile grave din partea altor indivizi: abuzul sexual, hartuirea, violenta domestica,
sau amenintarile verbale. Abuzurile din copilarie sunt o sursa foarte ampla de traume
la nivelul psihicului minorilor, care sunt mai putin echipati in a face fata factorilor
stresori.
b) Evenimentele catastrofice, cum ar fi cutremurele si eruptiile vulcanice, razboiul sau
alte violente in masa, de asemenea, pot provoca traume psihologice.

3
 c) Expunerea pe termen lung la situatii extreme, cum ar fi saracia sau formele mai usoare
de abuz, cum ar fi abuzul verbal, abuzul de tip alienator, poate fi traumatizanta. In
cazul abuzului verbal, pentru un copil mai ales, acesta poate avea potential traumatic
deosebit, doar intr-un singur eveniment. De asemenea chiar si violentele relativ
usoare, acceptate inca de societatea tarii noastre ca parte a mecanismului de
disciplinare a copilului, pot avea repercusiuni foarte ample asupra psihicului copilului,
mai ales ca ele vin din partea unor persoane din interiorul familiei.

Cu toate acestea, persoane diferite vor reactiona diferit la evenimente similare. O persoana
poate experimenta un eveniment ca fiind traumatic in timp ce o alta persoana, nu va avea de
suferit traume ca urmare a unui eveniment similar intr-un context similar. Cu alte cuvinte, nu
toate persoanele care experimenteaza un eveniment cu potential traumatizant va fi efectiv
traumatizata din punct de vedere psihologic.

Uneori, cei care sunt afectati mascheaza simptomele prin: consum excesiv de alcool,
droguri sau mancare. Alteori, exista simptome cognitive precum dificultati de concentrare,
scapari de memorie sau refuzul de a lua decizii.

De vreme ce traumele se petrec adesea in contextul relatiilor - spre exemplu, abuzul,

abandonul, neglijarea, lipsa suportului celorlalti, separarea de persoane dragi, efectele traumei
pot fi de natura relationala. Cel mai frecvent ostilitatea, izolarea, problemele sexuale, frica
puternica de abandon si respingere, dorinta de a-l controla pe celalalt sunt semne ale traumei
psihice.

Tratamentul traumei psihice

Tratamentul traumei psihice nu se poate face decat cu ajutorul medicului specialist.

Medicul de familie trebuie sa recunoasca semnele si sa ii recomande pacientului un consult la
psiholog sau psihiatru. Pacientul va fi indrumat intai catre un tratament psihologic, urmand ca,
in functie de severitatea simptomelor, sa se aplice si tratament medicamentos. Lasata
netratata, trauma psihica poate coplesi pacientul, care va dezvolta blocaje in unele zone din
viata si nu va avea vitalitatea necesara pentru a-si rezolva problemele.

Starea de sanatate si adaptarea

Adaptarea este strans relationata cu promovarea starii de sanatate si cu prevenirea

tulburarilor (bolilor). Adaptarea ne protejeaza prin:

1.eliminarea sau modificarea conditiior care creează probleme;

2.perceperea controlului semnificatiei trairilor intr-o maniera prin care sa se neutralizeze

caracterul ei problematic;

3. pastrarea consecintelor emotionele ale problemelor in limite controlabile.

Fiecare persoana este responsabila de starea sa de sanatate. Printr-o dieta adecvata,

exercitii fizice, managementul stresului și evitarea adictiilor, indivizii pot promova activ
propria lor sanatate mai mult decat prin pasiva evitare a bolilor.

4
 Exprimarea emotiilor

Incepand cu perioada de mijloc a copilariei avem reactii la emotiile pe care le simtim in

functie de ceea ce dorim sa exprimam. Uneori, ne propunem sa mentinem sau sa intensificam
anumite emotii, fie ele pozitive sau negative. De exemplu, poate ca dorim sa savuram si sa
prelungim bucuria pe care o simtim in anumite situatii si sa minimalizam sau sa eliminam o
emotie ca tristetea sau furia. Putem sa ne propune acest lucru, pentru a ne incuraja sau pentru
a feri alte persoane de trairile negative. Eforturile oamenilor de a regla intensitatea emotiilor
incep de timpuriu. Parintii isi invata copiii, atat direct cat si prin exemplul personal, cand
anumite emotii sunt adecvate si cand nu, indicandu-le modalitati si momente cand este bine sa
exprime ceea ce traiesc sau din contra, sa nu arate ceea ce simt.
Succesul pe care il putem avea in societate tine de capacitatea noastra de a putea regla
intensitatea emotiilor si de felul in care exprimam ceea ce simtim. Oamenii isi controleaza sau
regleaza emotiile in multe feluri, gasind strategii comportamentale si cognitive diferite pentru
a se simti mai bine. In fata unei situatii care ne poate crea disconfort unele persoane fie aleg sa
nu se mai gandesca la acea problema, evitand in felul acesta trairile negative, fie aleg sa se
implice in alta activitate placuta sau solicitanta, ori incearca sa gaseasca solutii la acea
problema, implicandu-se in rezolvarea ei.

Aceste tactici pot fi folosite pe rand, in functie de contextul situatiei. Pentru inceput putem
sa ne canalizam atentia in alta directie pentru a ne calma si apoi, mai tarziu, cand mintea este
mult mai limpede, putem analiza natura problemei care ne-a deranjat. Aceste tactici nu sunt
alese intotdeauna intentionat, insă folosirea repetata a anumitor strategii poate determina
crearea unor reactii automatizate, iesind din zona controlului constient.

Reactiile oamenilor la emotiile lor, pot influenta celelalte componente ale emotiilor, fie
direct, fie indirect. Eforturile facute pentru suprimarea emotiilor pe care le simtim au un cost
ridicat la nivelul functionării cognitive.

O strategie buna pentru reglarea emotiilor este aceea a reevaluarii situatiei si incercarii de
a gasi variante alternative de a o rezolva, comparativ cu tendinta de a inhiba exprimarea
propriilor ganduri si emotii. Pe termen scurt, tehnicile de distragere a atentiei sunt strategii
mai bune decat tendinta de a sta si a medita. Rememorarea cauzelor si consecintelor se
indreapta spre amplificarea emotiilor negative, in timp ce distragerea atentiei le reduce. Din
cauza efectelor emotiilor asupra evaluarii si judecătilor, eforturile de rezolvare a problemelor
au mai mult succes dupa ce emotiile negative au fost reduse.

Relatii asistent medical - pacient

A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt, onest si intelegere la diferite

nevoi si cereri fata de actul medical, care va trebui insotit intotdeauna de constiinta etica.
Viata apare ca valoarea cea mai ridicata a lumii materiale, iar sanatatea reprezinta bunul
suprem al omului, ea nu are pret. Stimularea rolului valorilor deontologiei, a datoriilor si
responsabilitatii, tradusa printr-o activitate intensa pentru principiile eticii medicale, un
comportament plin de devotament, grija si caldura fata de bolnav, o atentie discreta acordata
psihologiei pacientului, care sa protejeze creierul acestuia de alarma senzoriala si afectiva
produsa de boala, inseamna adevarata chemare in medicina. Asistentul medical trebuie sa se
aproprie si sa-i cunoască mai bine pe beneficiarii ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune,

5
individualizate, complete si continue. Boala este ruperea echilibrului, a armoniei, care se
traduce prin suferinta fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua,
provizorie sau definitiva. O persoana ,,intra in boala” cu un anumit tip de sistem nervos si de
temperament, cu un anumit caracter si inteligenta, cu o anumita ereditate, cu complexe si
pareri preconcepute, cu un anumit orizont cultural si de aceea bolnavul ia diverse atitudini fata
de boala, dar in acelasi timp si fata de echipa medicala: incredere, stima, simpatie, insa,
posibil si indoiala, teama, dispret, ura. Noi suntem nevoiti să-i tratam neconditionat pe toti.

Relatia asistent medical - pacient va fi de acceptare reciproca, o atitudine de respect,

caldura si intelegere empatica fata de pacient, cu toate ca de multe ori, asistentul medical este
considerat o simpla masina de indeplinit ordinele medicului, uitandu-se ceea ce este esential
in practica medicala, si anume: intelegerea si disponibilitatea fata de pacient, medicul vine si
pleaca, pe cand asistentul este cel care supravegheaza, ajuta si ingrijeste pacientul. Din
aceasta cauza, relatia dintre asistentul medical si pacient nu trebuie sa se limiteze numai la
aplicarea tratamentului, ci si la stabilirea unei comunicari psihice cu el, pentru a-l putea ajuta
in a-si exprima trairile interioare.

Comunicarea asistentului medical cu pacientul trebuie sa coincida cu starea lui

actuala, cu posibilitatile lui de intelegere si asociata cu elemente de sprijin pentru a influenta
pozitiv evolutia bolii sale. Adesea, atitudinea noastra insuficient controlata (susoteli cu
membrii familiei, orice denumire stiintifica neinteleasa de catre pacient, chiar tacerea)
influeteaza bolnavul, generand suspiciuni si disconfort.

La baza eticii medicale stau o serie de trasaturi morale si profesionale ale asistentului
medical cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de daruire, solicitudinea, altruismul, ascultarea
empatică, respectul. Din acest motiv, profesia medicala trebuie exercitata cu rabdare,
generozitate, pasiune, sinceritate, locul central in activitatea de ingrijire ocupandu-l pacientul,
care trebuie inteles si acceptat asa cum este. O atitudine apropiata fata de bolnav nu inseamna
umilinta, mai ales ca pacientul iti incredinteaza secretele sale, trairile, pe care in alte conditii
nu le-ar face. In plus, un comportament corect fata de bolnav implica pastrarea
confidentialitatii acestor destainuiri. Sigur ca exista cazuri cand esti obligat sa divulgi unele
secrete, dar trebuie sa stii cand si cui sa o faci.

Cele mai importante atributii ale unui asistent medical sunt : asistarea medicului la
efectuarea investigatiilor clinice, realizarea investigatiilor paraclinice uzuale, programarea
pacientilor pentru investigatii de specialitate, administrarea tratamentelor, interventii in
situatii de urgenta, monitorizarea starii pacientului, completarea documentelor de evidenta a
medicamentelor, de evidenta a pacientilor si de observatie clinica medicala, sterilizarea
instrumentelor si a materialelor, asigurarea conditiilor igienico-sanitare generale la locul de
munca, precum si asigurarea conditiilor necesare desfasurarii tratamentelor si recoltarilor.
Inca de la internare comunicarea cu pacientul se dovedeste a fi cea mai importanta,
pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic, asistentul medical explicandu-i scopul si natura
interventiillor, familiarizeaza pacientul cu mediul sau ambiant, asigura un mediu de securitate
linistitor si administreaza medicatia recomandata de medic, local si general.

In concluzie, competenta profesionala se demonstreaza prin cunostinte teoretice

aprofundate si capacitatea de a le aplica intr-o activitate creatoare, de ingrijire individualizata,
personalizata, competenta si umana.

6
 Comunicarea diagnosticului

Simptomele si semnele bolii alcatuiesc ,,un limbaj al corpului" ce trebuie sesizat si

decodificat.

In practica medicala se cere de multe ori consimtamantul bolnavului, care are

rezonante etice si implica libertatea pacientului.

Adeziunea personala nu trebuie ignorata, nu trebuie sa se abuzeze de slabiciunea

momentana a vointei bolnavului din cauza bolii, pentru a-i smulge consimtamantul pentru
acte terapeutice discutabile sau riscante. De asemenea trebuie respectata alegerea bolnavului
in deplina cunostinta de cauza, daca religia ii interzice anumite practici medicale.

Relatia de ingrijire medicala pacient- asistent nu se reduce la modul simplist ,,eu-tu" ci

se extinde in ambele parti: echipa medicala - familia pacientului. Cu aceasta se creeaza o
legatura ca suport de sprijin pentru bolnav pe plan psihic, dar si ca ajutor la ingrijirea
bolnavului (ingrijiri primare sau prin educatie sanitara pana la ingrijiri mai complexe ce pot
continua si la externare).

Oricum pacientul are dreptul de a primi asistenta medicala de calitate, indiferent de

statutul sau social, de culoarea pielii, de religie sau etnie.

Ne punem intrebarea cand, cum si cat din adevar si detalii asupra bolii trebuie
comunicate pacientului. Forma sub care urmeaza sa-i prezentam realitatea este in functie de
personalitatea bolnavului si de natura bolii. Sunt pacienti care nu vor sa stie si la care putem
ramane cu relatarea unor date aproximative. Insa sunt cazuri unde trebuie acordat timp
bolnavului pentru a-si accepta boala sau cand, in boli grave se pune problema protectiei contra
diagnosticului. Consideram ca familiei trebuie sa i se comunice diagnosticul, dar si aici cu
anumite rezerve.

Pacientul nu apreciaza intotdeauna efortul si ajutorul nostru, nu ne acorda incredere si

respectul cuvenit, mai mult nu ni se admite nicio greseala. In fata acestora ramanem la cea
mai mare multumire ,,constiinta datoriei indeplinite". ,,Am facut tot ce este omeneste posibil"
este o expresie deseori intalnita dar oare nu se asteapta la ceva supraomenesc? De aceea, in
cadrul actului medical raspunderea este mult mai mare pentru ca vine in fata legii, a eticii, dar
mai ales in fata constiintei.

Ca sa fii impacat cu tine insuti trebuie sa fii convins ca profesional nu ai gresit, ca totul a
fost corect, prompt si eficient. In plus, toate cunostintele trebuie imbunatatite continuu,
pentru ca in aceasta meserie nu se poate spune: ,,nu am stiut".

De calitatea actului medical depinde prestigiul care reflecta pe de o parte stadiul de

dezoltare a practicii medicale si deci eficienta, iar pe de alta parte atitudinea bolnavului fata
de echipa medicala de la care asteapta totul si nu i se iarta nimic. Si nici acest lucru nu e
suficient. Apare arta de a sti sa lucrezi in echipa. De obicei exista un cod nescris al
comportamentului in fiecare sectie ca intr-un grup de oameni.

7
 In cadrul echipei medicale se intalnesc oameni cu vederi diferite fata de scrupulozitatea
respectarii valorilor morale, atat in activitatea profesionala, cat si in viata personala, transferul
incarcarilor morale facandu-se mai adesea dinspre particular spre profesional.

In general se creeaza un consens al regulilor morale care trebuie respectate in raporturile

cu colegii sau subalternii bazate pe corectitudine, cinste, sinceritate, datorie, respect. Cinstit si
corect ar insemna si cand se ia atitudine critica asupra unui act medical defectuos efectuat de
catre oricare dintre membrii echipei medicale.

Recunoasterea superioritatii profesionale, a uneia sau unora dintre membrii echipei ,,de la
care ai ce invata’’, perseverenta de a-i ajunge pe acestia, stiinta rezolvarii conflictelor la locul
de munca, atitudinea pozitiva fata de noii colegi care trebuie ajutati sa se integreze dovedesc
inteligenta sociala.

Oricare ar fi tipul de relatie, fie pacient- asistent, fie asistent- restul echipei medicale,
trebuie sa intelegem ca ,,autoritate" nu inseamna lipsa politetii, iar ,,amabilitate" nu inseamna
slabiciune.

Rolul de bolnav

Implica un comportament specific definit de T. Parson prin:

- scutirea de responsabilitatile rolurilor sociale;

- drept la ajutor din partea celorlalti (poate varia intre asumarea exagerata a rolului de
bolnav si respingerea dreptului la ajutor datorita generarii unui complex de inferioritate);

- obligatia bolnavului de a considera starea sa indezirabila si a coopera pentru

vindecare;
- obligatia bolnavului de a cere ajutor specializat, competent pentru vindecare, ceea ce
implica acceptarea diagnosticului si mai ales a tratamentului.

Comportamentul in fata bolii

Presupune capacitatea individului de a-si percepe starea de boala, de a o interpreta

adecvat si de a lua decizii care faciliteaza insanatosirea. Oscileaza intre un pol de normalitate
si unul de exacerbare, catastrofizare.

Factorii de mentinere a comportamentului de bolnav sunt: trasaturile de personalitate

(depresia, hipocondria, anxietatea), educatia (invatati sa se planga sau dimpotriva, sa nu spuna
nimic), modelul cultural, starea socio-economica (asigurarile de sanatate, etc), beneficiile
secundare.

Boala poate sa determine asupra pacientului: inactivitate, izolare, incertitudinea

vindecarii, sentimentul de neputinta, culpabilizare, frica de moarte.

Pacientul poate percepe boala ca si:

8
 - ,,situatie normala’’desi nedorita – determina individul sa se mobilizeze si sa lupte
contra ei, in acest fel, creste aderenta la tratament;
- ,,dusman’’, uneori apare ,,fuga in sanatate’’, adica ignorarea, negarea bolii, capitulare
in fata bolii;
- ,,pedeapsa meritata’’- bolnavul nu se mobilizeaza suficient;
- ,,pedeapsa nemeritata’’ – furie, revolta, cu mobilizarea resurselor;
- ,,salvare’’, ,,castig’’ – mecanism inconstient (ex. soldatii raniti pe campul de lupta);
- ,,beneficiu’’, manipulare constienta;
- ,,slabiciune’’, stare ascunsa de bolnav, ca fiind ceva rusinos;
- ,,pierdere iremediabila’’(ex.extractia dentara, apendicectomia, la care bolnavul
reactioneaza cu depresie);
- ,,valoare aparte’’, ajuta bolnavul sa-si reevalueze viata si valorile.

Raspunsurile emotionale in fata bolii pot fi de:

- iritabilitate, furie;
- negare partiala sau totala;
- depresie;
- anxietate;
- resemnare, etc.

Acceptarea bolii presupune recunoasterea bolii, intrarea in rolul de bolnav. Poate fi:

- realista, rationala (la persoanele echilibrate emotional, cu un nivel cultural satisfacator,

fara probleme existentiale importante) duce la prezentarea la medic si aderenta la
tratament;
- disproportionata (la persoane nevrotice, cu tulburari de personalitate,etc.);
- ignorarea bolii (la oligofreni, bolnavi psihici, neurologici, cei cu un nivel cultural
scazut, cei focalizati pe alte probleme);
- negarea, refuzul starii de boala si constientizarea unor tulburari);
- prin subestimarea simptomelor, amanarea deciziei de a merge la medic in speranta ca
boala va trece de la sine;
- mecanism de aparare.

Definirea conceptului de stress psihic

Termenul de stres a fost introdus de catre Hans Selye si a fost definit ca fiind „raspunsul
nespecific al organismului la actiunea externa a unor factori de natura variata”. Conceptul a
patruns in limbajul curent, cunoscand o anumita diversificare a sensurilor, dar pastrand o nota
comuna a definitiei si anume valoarea sa nociva pentru fiinta umana amenintata cu

9
perturbarea sau chiar pierderea homeostaziei sale psihice si biologice. H.Selye a utilizat acest
termen pentru a desemna o multitudine de reactii ale organismului fata de actiunea externa
exercitata de o multitudine de agenti cauzali, fizici si psihici. In cazul unei actiuni de mai
lunga durata a agentului stresor, aceste modificari imbraca forma „sindromului general de
adaptare” care cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice capabile sa asigure mobilizarea
resurselor adaptative ale organismului in fata agresiunii care ii ameninta integritatea.
In completarea definitiei date de Selye stresului, se are in vedere faptul ca acesta este o reactie
generala a intregului organism cu participare neuro-endocrino-vegetativa si ca el este
declansat de agenti stresori variati (fizici, chimici, biologici, psihici). Stresul psihologic este
provocat de emotii prelungite datorate, in primul rand, frustrarii, conflictelor, anxietatii.
Exista stres de suprasolicitare, dar si stres de subsolicitare.

O serie de studii arata ca, pe primele locuri se situeaza problemele fiind serviciul,
dificultatile financiare si preocuparile privind familia, in aceste cazuri tulburarile asociate
stresului fiind cefalee, insomnie, simptome gastrointestinale. Un stres moderat antreneaza si
stimuleaza vitalitatea organismului. Caracterul nociv la stresului apare atunci cand degradarile
produse sunt prea ample, depasind capacitatile adaptative ale organismului.

In concluzie, trebuie subliniat, referitor la relatia dintre stresul psihic si adaptarea

organismului la mediul complex al epocii contemporane (poluat si suprasolicitat), faptul ca
stresul psihic este o reactie a organismului cu intentie adaptativa, care se realizeaza cu eforturi
mari, capabile sa lase in urma procese de uzura sau chiar leziuni la diferite nivele.

Cauzele stresului

La originea stresului se afla cauze externe si interne. Agentii stresori pot proveni atat din
imprejurari exterioare (locul de munca, familie, scoala, mediu), cat si dinauntrul nostru
(temperamentul sau nivelul autocontrolului, modalitatea de solutionare a problemelor si/sau
de luare a deciziilor).
Stresul poate aparea ca urmare a urmatoarelor situatii:
1. Experiente traumatizante (razboaie, accidente, violuri, cutremure, uragane, inundatii,
etc);
2. Evenimente stresante (experientele negative cum ar fi moartea unei persone apropiate,
problemele sexuale, necazurile zilnice, zgomotul, lipsa spatiului vital si/sau a spatiului
personal, dar si experientele favorabile, ca de exemplu promovarea pe un post mai bun
si mai bine platit);
3. Conflictele intrapersonale;
4. Graba (multe persoane devin stresate atunci cand trebuie sa lucreze in urgenta sau cu
termene limita);
5. Nesiguranta;
6. Lipsa de control asupra evenimentelor;
7. Competitia exacerbata;
8. Ambitia dupa putere;
9. Dorinta de a aduna cat mai multe bunuri materiale;

10
 10. Culpabilizarea (parintii care se simt vinovati pentru handicapul copilului lor; copiii
care se simt vinovati pentru divortul parintilor, supravietuitorii unor tragedii sau
accidente care se simt vinovati de moartea celorlalti, sotul care se simte vinovat pentru
ca isi inseala sotia etc);
11. Perfectionismul (pentru multe persoane greselile sunt o sursa de regret si stres, spre
deosebire de altele care vad in fiecare greseala o ocazie de a progresa).

Vulnerabilitatea fata de stres

Poate fi intalnita atat la indivizii cu trasaturi de personalitate accentuate, dincolo de

limitele adaptabilitatii sociale normale, dar si la indivizii cu diferite trasaturi de personalitate
neaccentuate, dar inclinati catre un comportament generator de stres psihic.
Astfel, la persoanele vulnerabile la stres, cu diferite tipuri de personalitate, intalnim insusiri
comportamentale asemanatoare fata de realizarea unei sarcini si de raportare la cei din jur.
Sunt dominate de simtul urgentei si cel al competitiei, au veleitati de sef si colectioneaza usor
numeroase si variate stresuri psihice. Din aceasta cauza prezinta risc marit pentru o serie larga
de boli cardiovasculare si cronice degenerative.

Aceaste persoane se remarca prin: ambitie maxima, lipsa timpului pentru relaxare,
neliniste, nerabdare, ostilitate, agresivitate, iritabilitate la presiunea timpului, competivitatea,
ostilitate cognitiva (ganduri dusmanoase, dispret, suparare) si comportamentala (verbala sau
fizica), dar si implicarea profesionala majora, mod agresiv de indplinire a sarcinilor. Un alt tip
de persoane vulnerabile la stres este corespunzator individului care-si interiorizeaza trairile.
Acesta se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: mecanisme de aparare puternice dar si
incapacitate de verbalizare si de recunoastere a emotiilor; un complex de reactii negative
secundare - autoapreciere, sentimente de neputinta si de pierdere a controlului.
Se fac relatii intre acest tip comportamental si cancerul de san, disfunctii ale sistemului
imunitar, infectii cronice.

Mecanisme de coping in stres

Stresul este un fenomen ce nu poate fi evitat, astfel psihologii au cautat strategii de control
sau ajustare a stresului. Este vorba despre ceea ce este denumit generic ,,coping’’.

Copingul desemneaza un efort cognitiv si comportamental de a reduce, stapani sau tolera

solicitarile interne sau externe care depasesc resursele personale. (Lazarus, Folkman, 1984).

Analiza acestei definitii pune in evidenta o caracteristica esentiala: copingul este ilustrarea
faptului ca stresul se manifesta numai din relatia dintre subiect si situatie, fiind de neconceput
in afara triadei actiune-cognitie-comportament dizadaptativ.

Percepute din afara uneori ca mecanisme de ,,autoinselare”, tehnicile de coping de acest

tip sunt frecvent întalnite in clinica. Supraestimarea sanselor de vindecare si minimalizarea
simptomelor ce anunta un prognostic prost (ex. scaderea accentuata in greutate la un bolnav
neoplazic, etc.) sau optimismul nejustificat, denumite generic ,,iluzii pozitive” au o certa
contributie modulatoare in relatia cu stresul produs de boala.

11
 Nu de putine ori, un sir de evaluari sau distorsiuni de acest tip, pot fi urmate de reevaluari
ce nu se mai adreseaza situatiei initiale, ci celei imaginate, construite mental de bolnav. Acest
fenomen atinge un apogeu in cazul constituirii anumitor boli psihice, si explica departarea tot
mai accentuata de realitate a acestor pacienti. Il putem intalni insa si in diverse boli somatice,
cu impact psihologic real, situatie in care se poate ajunge la agravarea prognosticului initial.

In practica, chiar si aplicarea exclusiva si neselectiva a unei singure tehnici adaptative,

duce in mod inevitabil la dizadaptare si rupere de realitate. Atribute esentiale ale
mecanismelor cognitive de coping la o persoana sanatoasa il reprezinta flexibilitatea si
adecvarea.

Locus de control - factor psiho-social care favorizeaza copingul

Termenul de ,,locus de control” a fost lansat de Rotter (1966) si desemneaza ,,modul in

care o persoană isi explica succesul sau esecul, prin cauze de tip intern sau extern,
controlabile sau necontrolabile”.(Rotter, J.B.,,Generalized expectancies for internal versus
external control of reinforcement”, Psychological Monographs, 80, 1-128).

Locusul de control intern reprezinta convingerea ca responsabilitatea pentru esec,

respectiv meritul pentru succes stau in defectele, erorile, respectiv in aptitudinile si calitatile
persoanei respective, si au o prea mica legatura cu intamplarea sau factori de presiune din
afara, in timp ce locusul de control extern se refera la convingerea ca sursa evenimentelor
(pozitive sau negative) se gaseste in soartă, destin sau puterea altora.

Locusul de control intern este protector in stresul psihic acut si cronic, prin receptivitatea
crescuta a persoanei la informatiile din mediu cu valoare adaptativa, prin rezistenta la
presiunile externe, ca si prin gradul crescut de angajare in situatie. Locusul de control extern
este asociat cu o proportie mai mare de insatisfactii, si cu o predispozitie neta spre anxietate si
depresie.

Exista o variabilitate transculturala a locusului de control, care vine din normele de

presiune culturala si sociala specifice unui anumit tip de societate (ex.locus de control intern -
exprimabil in autonomie timpurie, independenţa, responsabilitate) si strategiile agresive de
coping sunt incurajate in societatile moderne de tip occidental, iar locusul de control extern
si strategiile pasive, de tip ,,Capul plecat sabia nu-l taie” sau ,,Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”,
in societatile de tip traditional).

Trasaturi imunogene ale personalitatii

- Optimismul actioneaza in doua directii : minimalizarea gravitatii evenimentelor si

supraestimarea propriilor resurse de a le face fata. In plus, umorul este o strategie de
ajustare capabila si ea de a reduce evenimentele stresante;

- Rezistenta (robustetea) reprezinta o aptitudine a individului de a fi neobosit,

implicandu-se in activitati diverse cu multa curiozitate, gust pentru risc si pentru
schimbare ;

12
 - Locul de control intern sinonim cu mentalitatea individului conform careia tot ce i se
intampla i se datoreaza lui in buna masura si ca aceasta responsabilitate il obliga sa
actioneze energic pentru indreptarea unor situatii nefavorabile, neasteptand de la altii
rezolvare ;

- Autoeficacitatea reprezinta o viziune a subiectului asupra evenimentelor stresante,

potrivit careia subiectul considera ca evenimentele cu rol stresant pot fi modificate,
atenuate sau chiar preintampinate de catre orice individ si nu se afla la discretia
intamplarii, subiectul considera ca poate stapani sau limita actiunea nociva a unor
astfel de evenimente.

- Umorul.

Trasaturi disimogene ale personalitatii

a) Firea anxioasa:
- prezinta stare de neliniste, tema, chiar frica nemotivata de existenta unui pericol real;
- stil perceptiv vigilent-evitant;
- angoasa este o stare afectiva cu continut somatic intens exprimat (dificultatea de a
respira) concomitent cu o mare tristete;
- anxietatea este un prim stadiu al angoasei sau o angoasa fara manifestari neuro-
vegetative;
- anxietatea are diferite consecinte somatice: dispnea (hiperventilatie), hipersudoratia,
tremorul si insomnia;
- exista o anxietate normala si una patologica sau nevrotica, ultima fiind caracterizata
printr-o hipereactie a unui subiect fata de o cauza presupusa;
- exista si o anxietate reactiva care este o anxietate intensa, disproportionata si motivata
de o cauza justificata;
- anxietatea de caracter - dimensiune a personalitatii unui subiect inclinat in mod
obisnuit spre anxietate

b) Personalitatea depresiva:
- insoteste unele boli si joaca rol etiologic in unele boli (cancer) prin efectul
imunosupresiv asupra celulelor;
- la omul bolnav starea de depresie este tradusa prin senzatii de neputinta, de pierdere a
energiei vitale, sentimente de autorepros, culpabilitate si desconsiderarea propiilor valori;
- corelatele somatice ale depresiei sunt: scaderea apetitului, scaderea in greutate,
insomnia, hipersomnia, pierderea energiei (oboseala la trezire), prezenta a numeroase si
variate forme de dureri;
- depresia mascata are o multitudine de simptome fizice ce pot constitui masca unei
depresii pe care pacientul o ascunde;
- depresia poate atinge maximul prin inclinatia spre suicid a subiectului
c) Nevrozismul - include anxietatea, ostilitate, izolare, impulsivitate, culpabilitate,
sensibilitate; este asociat cu boli somatice.

13
14