CURS nr.

Cadrul conceptual al calităţii şi siguranţei produselor definit

de standardele internaţionale

Promovarea calităţii produselor alimentare europene

Simplificarea normelor de comercializare, o mai bună informare a

consumatorilor, în special asupra originii produselor alimentare, protejarea
mai bună a produselor europene de calitate pe plan internaţional - acestea
sunt unele din cele mai importante propuneri ale raportului elaborat România
privind garantarea calităţii alimentelor - armonizare sau recunoaştere
reciprocă a standardelor.

 
Precizări clare în ceea ce priveşte originea produselor

Majoritatea consumatorilor europeni nu sunt suficient de bine informaţi

asupra lanţului alimentar, în special în ceea ce priveşte originea produselor şi
a materiilor prime. Din acest motiv se recomandă introducerea unei indicaţii
obligatorii privind locul de producere a produselor primare, printr-o etichetă
indicând ţara de origine, reflectând astfel dorinţa consumatorului de a şti mai
multe despre originea produsului pe care îl cumpără.  Un astfel de sistem ar
trebui aplicat şi produselor alimentare procesate, indicând originea
principalelor ingrediente şi materii prime şi precizând locul de origine al
acestora, precum şi locul prelucrării finale.

Sisteme specifice de calitate ale UE

„Indicaţiile geografice” includ atât „denumirea de origine protejată” (DOP),

cât şi „indicaţiile geografice protejate” (IGP). Pentru ca o denumire să se
califice pentru DOP, toate etapele producţiei trebuie să aibă loc, în principiu,
în aria geografică vizată, iar caracteristicile produsului trebuie să se datoreze
exclusiv sau în principal originii geografice a acestuia. Pentru ca o denumire
să se califice pentru IGP, cel puţin o etapă a producţiei trebuie să aibă loc în
aria geografică vizată, iar legătura cu aria în cauză poate fi justificată printr-o
calitate specifică, reputaţie sau alte caracteristici ale produsului legate de aria
geografică.
 
Raportul sprijină instituirea unor sancţiuni drastice care să descurajeze
utilizarea neautorizată a acestor instrumente, astfel încât statele membre să
aibă obligaţia de a aplica aceste sancţiuni automat în cazul contrafacerii sau
imitării denumirilor protejate. Deputaţii europeni s-au exprimat în favoarea
unei simplificări a procedurii de înregistrare a denumirilor de origine, precum
şi a reducerii timpului necesar pentru aceasta.
 
Se atrage atenţia asupra faptului că produsele regionale au o mare
importanţă pentru economiile şi comunităţile locale şi, prin urmare, trebuie
combătută orice propunere de limitare a numărului de indicaţii geografice ce
pot fi înregistrate.
 
În ceea ce priveşte dimensiunea internaţională, există anumite probleme de
competitivitate în raport cu principalii parteneri comerciali ai UE si este
îngrijorat de presiunea exercitată de produsele din ţările emergente, care
nu se ridică la acelaşi nivel de siguranţă şi calitate şi beneficiază de multe ori
de un control îndoielnic; reafirmă în acest sens nevoia implementării
conceptului de "acces la piaţă calificat", susţinut în numeroase rezoluţii ale
Parlamentului European.
 
Cerinţe în materie de producţie şi standarde de comercializare

"Standardele de comercializare ale UE prevăd, pentru un număr important de

produse agricole şi pentru anumite produse alimentare finite, definiţii ale
produselor, standarde minime, categorii de produse şi cerinţe de etichetare
pentru informarea consumatorilor. Scopul lor trebuie să fie de a-i ajuta pe
fermieri să livreze produse de o calitate care să corespundă aşteptărilor
consumatorilor, să nu-i dezamăgească pe aceştia şi să faciliteze compararea
preţurilor pentru diferite calităţi ale produselor. Consumatorii devin din ce în
ce mai sensibili la contribuţia agriculturii la durabilitate, schimbările climatice,
siguranţa alimentelor, biodiversitate, bunăstarea animalelor şi deşertificare".
 
Raportoarea doreşte reducerea gradului de complexitate al sistemului
european al standardelor de bază şi numeroasele prevederi la care trebuie să
se conformeze agricultorii europeni. S-a exprimat în favoarea unei simplificări
şi pentru adoptarea unor reguli care să garanteze în mod suficient siguranţa
alimentară europeană.
 
"Uniunea Europeană trebuie să insiste asupra respectării de către toate
produsele alimentare a standardelor de producţie, în special a celor ce
privesc igiena şi siguranţa. Dincolo de asta, Uniunea Europeană trebuie să
asigure un nivel egal al concurenţei produselor autohtone cu cele din statele
terţe", afirmă europarlamentarul român.
 
Se menţionează în raport că în general este nevoie de acele sisteme de
asigurare a calităţii promovate în statele membre care deja se bucură de o
largă recunoaştere la nivelul consumatorului european şi că nu este de dorit
să se realizeze o uniformizare şi unificare a tuturor sistemelor de calitate în
unul singur.
 
Agenţia europeană pentru calitatea produselor

Parlamentul European propune înfiinţarea unei Agenţii Europeană pentru

Calitatea Produselor, care să colaboreze strâns cu Autoritatea Europeană
pentru Siguranţa Alimentară. Această Agenţie va avea competenţe şi în ceea
ce priveşte cererile din ce în ce mai numeroase parvenite din ţări terţe în
raport cu DOP, IGP şi specialităţile tradiţionale garantate. 
 

Atestarea calităţii
Producătorul, la livrarea loturilor de mărfuri, eliberează o serie de documente
care certifică şi atestă calitatea acestora în momentul livrării.
Aceste documente, după caz, sunt:
 certificatul de calitate;
 certificatul stării igienico-sanitare;
 buletinul de analiză.
În aceste documente sunt înscrise obligatoriu principalele caracteristici de
calitate stabilite în urma analizelor efectuate de producător. Aceste
documente angajează răspunderea materială a furnizorului.

Garantarea calităţii
Conceptul garanţia calităţii este foarte vechi. El datează încă din antichitate.
Pe o tăbliţă de argilă din arhivele firmei Murashu din Nippur, datată anul al
35-lea al domniei lui Artaxerxes (429 A.C.) s-a găsit următoarea inscripţie: În
ceea ce priveşte inelul de aur bătut cu un smarald, garantăm că timp de 20
de ani smaraldul nu va cădea din inelul de aur. Dacă totuşi smaraldul va
cădea din inel înainte de trecerea celor 20 de ani, vom plăti numitului Bel –
ndinshumu o despăgubire de 10 mana de aur. (J.M.Juran).
Pe măsura dezvoltării societăţii, garanţia calităţii se extinde, cuprinzând toate
produsele, inclusiv cele agroalimentare.
Garanţia calităţii şi expresia sa uzuală termen de garanţie şi în ultimul timp
termen de valabilitate constitue un act important al relaţiei firmă-consumator.
Garantarea este de două tipuri:
(a)post-vânzare, pentru cele mai multe produse industriale (aparatură
electrică, maşini unelte, încălţăminte, ceasuri, s.a.);
(b)anterior-vânzării, din momentul terminării fabricaţiei – pentru produsele
alimentare, farmaceutice, cosmetice, s.a.
Din momentul terminării procesului tehnologic, produsele alimentare îşi
menţin proprietăţile fizico-chimice, senzoriale şi microbiologice o
anumită perioadă de timp, specifică fiecărui produs şi numai în anumite
condiţii de mediu (temperatură, umiditate relativă a aerului, lumină şi
alte radiaţii, circulaţia aerului, microorganisme), după care survin
modificări ale calităţii mai lente sau mai accelerate, în sens negativ,
culminând cu alterarea produselor.
Produsele alimentare au o durablitate care depinde de natura lor, compoziţia
chimică, metoda de conservare, procesul tehnologic, modul de ambalare,
condiţiile de păstrare, de manipulare, transport.
Pentru fiecare produs alimentar se stabileşte pe cale experimentală perioada
minimă de garanţie a calităţii, în condiţii prescrise (temperatură, umiditate
relativă a aerului, etc.). Este ceea ce se numeşte termen de garanţie.
La produsele alimentare termenul de garanţie reprezintă intervalul de timp
(ore, zile, luni, ani) de la data fabricaţiei pentru care se garantează calitatea
în anumite condiţii de ambalare şi păstrare prescrise în standarde sau alte
acte normative.
În conformitate cu legislaţia din ţara noastră termenul de garanţie exprimă din
punct de vedere juridic, limita de timp în cadrul căreia recondiţionarea sau
înlocuirea bunului alimentar se face pe seama şi cheltuiala unităţii
producătoare, dacă nu se doveşte că degradarea acestuia s-a produs din
culpa beneficiarului.
Termenul de garanţie al produselor alimentare trebuie să cuprindă întregul
timp al circulaţiei tehnico-economice corespunzător fiecărui produs. Practica
comercială se caracterizează prin două forme distincte de circulaţie tehnico-
economică a produselor:
 o circulaţie completă când produsele circulă de la producător la
comerciantul en gros şi apoi la comerciantul en detail;

Pf Pt Pg Pt P Pc
Pf Pt Pg Pt P Pc
b m
m
 o circulaţie directă (redusă), când produsele circulă de la producător la
detailist.
Pf –păstrare la fabrică; Pg – păstrare de en gros;
Pt – păstrare în spaţiul de transport; Pm – păstrare la magazin;
Pc – păstrare la consumator;
a – circulaţie completă;
b – circulaţie directă.
La stabilirea termenului de garanţie pe cale experimentală se preferă
ca acesta să fie întotdeauna mai mic decât durabilitatea (durata
maximă de păstrare) produsului alimentar.
Cu toate că termenul de garanţie (TG) se află în strânsă corelaţie cu
calitatea produselor alimentare (caracteristici organoleptice, fizico-
chimice, microbiologice), el nu trebuie confundat cu alte noţiuni
tehnice: durabilitatea (Dr) şi consumabilitatea (Cs).

Perioada maximă de
comestibilitate
Necomestibilitat
Perioada optimă de comestibilitate e

P P P P P

T0 T1 T2 T3 T4
Circulaţia
comercială Marja de
Termen de garanţie siguranţă

Durabilitatea
produsului
Consumabilitatea produsului

P – produsul alimentar;
T0 – momentul terminării procesului tehnologic;
T1 – momentul vânzării produsului la consumator;
T2 – momentul expirării termenului de garanţie;
T3 – momentul declanşării unor abateri calitative;
T4 - momentul apariţiei necomestibilităţii.
Fig. 6 Schema parametrilor temporali
Durabilitatea (Dr) reprezintă intervalul de timp (ore, zile, săptămâni,
luni, ani) scurs de la data fabricaţiei, în care produsul alimentar îşi
menţine în totalitate calitatea prescrisă, în condiţiile de ambalare şi
păstrare menţionate în standard sau alte acte normative.
Consumabilitatea (Cs) reprezintă intervalul de timp (ore, zile,
săptămâni, luni, ani) scurs de la data fabricaţiei, în care produsul
alimentar este apt pentru consumul uman, chiar dacă nu-şi mai
menţine nivelul calităţii prevăzut în standard.
Relaţiile dintre cele trei noţiuni sunt:
TG < Dr < Cs
Cu peste două decenii în urmă, în ţara noastră s-a lansat încă o
noţiune – termenul de valabilitate (TV) – ce se atribuie numai
produselor alimentare conservate, care prin ambalajul ermetic şi
metoda de conservare aplicată (sterilizarea sau combinaţii ale
acesteia cu alte procedee de conservare) dobândesc o înaltă
stabilitatea la păstrare şi comercializare.
Termenul de valabilitate (TV) reprezintă perioada (ore, zile,
săptămâni, luni, ani) limită de consum în care produsul alimentar
conservat, păstrat, manipulat şi transportat în condiţii
coespunzătoare, trebuie să-şi menţină caracteristicile de calitate
prescrise.
Pentru a micşora riscul comercial (pentru nevinderea în timp util,
deprecierea, degradarea, alterarea produsului) producătorul este
obligat să livreze produsele alimentare înainte de împlinirea unei
treimi din termenul de garanţie.
Conform Hotărârii Guvernului nr. 784/1996, ambalajul de prezentare
şi desfacere, respectiv eticheta, în mod obligatoriu trebuie să aibă
înscris termenul de valabilitate în diferite modalităţi:
* pentru produsele alimentare cu grad ridicat de alterabilitate,
susceptibile de a prezenta pericol pentru sănătatea consumatorilor se
trece data limită de consum, precedată de menţiunea: A se consuma
până la data…(ziua, luna, anul) sau Expiră la data de …(ziua, luna,
anul);
* în celelalte cazuri se trece limita optimă de consum, precedată de
menţiunea: A se consuma de preferinţă înainte de …(luna, anul).
Sunt cazuri când se practică o marcare pentru specialişti prin
ştanţare, ca de exemplu la conservele sterilizate (de carne, peşte,
legume, fructe) cu următoarele specificaţii: întreprinderea
producătoare (furnizorul), printr-o literă de la A la Z sau prin 1-2 cifre
şi o literă mare; urmează data fabricaţiei în următoarea succesiune:
anul prin ultimele două cifre, luna prin două cifre (01-12), ziua prin
două cifre (01-31); grupa de conserve printr-o cifră, sortimentul prin
1-3 cifre.
Prelungirea termenului de garanţie se poate face numai pe baza
reexaminării caracteristicilor de calitate de către laboratoare de
specialitate, autorizate şi în condiţiile stabilite de Ministerul Sănătăţii
şi Ministerul Industriei şi Comerţului.
Se interzice prelungirea termenului de garanţie la produsele
alimentare care se consuma numai în stare proaspătă sau au o
destinaţie specială.