Specializarea: Finanţe și bănci

ANALIZĂ
FINANCIARĂ
ANUL III Semestrul 5
 CUPRINS
I. INFORMAŢII GENERALE....................................................................................... 3

Date de identificare a cursului ........................................................................................... 3

Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite .............................................................................. 3
Descrierea cursului.............................................................................................................4
Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs..................................................................5
Materiale bibliografice obligatorii..................................................................................... 5
Materiale şi instrumente necesare pentru curs....................................................................6
Calendar al cursului............................................................................................................6
Politica de evaluare şi notare ............................................................................................. 7
Elemente de deontologie academică.................................................................................. 8
Studenţi cu dizabilităţi ....................................................................................................... 9
Strategii de studiu recomandate......................................................................................... 9

II. SUPORTUL DE CURS............................................................................................ 10

Modulul I: Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei financiare..............11

Unitatea de curs 1:Aspecte teoretico-conceptuale ale analizei economico-financiare.....11
Unitatea de curs 2: Metodologia analizei economico-financiare ……….……………...16
Unitatea de curs 3: Funcţiile analizei stării economico-financiare. Utilizatorii rapoartelor
de analiză economico-financiară………………………..................................................35
Sarcini de învăţare............................................................................................................39

Modulul II: Analiza stării financiare a entităţii economice ………….......................41

Unitatea de curs 1:Analiza poziţiei financiare …………….…………...41
Unitatea de curs 2:Analiza performanţelor financiare ………………………………….74
Unitatea de curs 3: Analiza fluxurilor de trezorerie….…………………………..……..85
Unitatea de curs 4: Analiza riscului de faliment………………………………………..87
Sarcini de învăţare............................................................................................................91

III. ANEXE .................................................................................................................... 93

Bibliografie...................................................................................................................... 93
Glosar de termeni............................................................................................................. 94
Scurtă biografie a titularilor de curs ................................................................................ 95

2
 I. INFORMAŢII GENERALE

Date de identificare a cursului

Date de contact ale titularului de curs: Date de identificare curs şi contact tutori:

Nume: Achim Monica Violeta Numele cursului: : Analiză financiară

Birou: str. T. Mihali, nr 58-60, cam. 505 Codul cursului: EBF 0046
Telefon: 40 + 0264-41.86.52 int. 5859 Anul, Semestrul: anul III, sem 5
Fax: 40 + 0264-41.25.70 Tipul cursului: obligatoriu
E-mail: monica.achim@econ.ubbcluj.ro , Pagina web a cursului:
monicaachim@yahoo.com Tutori:
Consultaţii: se vor afişa la momentul Adresa e-mail tutori:
respectiv.

Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

Prin însuşirea conceptelor teoretico-metodologice şi abordarea aspectelor practice
incluse în disciplina Analiza financiară, studenţii vor dobândi următoarele competenţe:
crearea deprinderilor în vederea construirii unor modele de analiză performante care să
surprindă cât mai bine realitatea economică; însuşirea metodelor şi procedeelor analizei
economico-financiare; însuşirea modalităţilor de interpretare a rezultatelor obţinute în
urma cuantificării influenţelor factorilor asupra fenomenelor; formularea şi propunerea
de soluţii necesare îmbunătăţirii eficienţei economice a domeniului cercetat;
familiarizarea cu forma şi conţinutul raportărilor financiare conforme cu reglementările
în vigoare; însuşirea metodologiei de analiză a fiecărei componente a situaţiilor
financiare (indicatori, indici, rate de structură, modele de risc şi faliment etc.) precum şi
fundamentarea unor cunoştinţe necesare creării/dezvoltării abilităţilor de a exprima

3
concluzii pertinente privind starea financiară a unei entităţi economice. Pentru asimilarea
cu succes a cursului sunt necesare cunoştinţe din sfera contabilităţii, finanţelor,
statisticii şi a legislaţiei financiar- contabile în vigoare.

Descrierea cursului
Conţinutul disciplinei constă în delimitarea următoarelor secţiuni definitorii ale
Analizei financiare: o secţiune teoretico-conceptuală; o secţiune privind metodologia
analizei economice; o secţiune privind prezentarea Situaţiilor financiare ale entităţilor
economice; o secţiune privind analiza situaţiei finaciare a entităţii care presupune
examinarea amănunţită a componentelor raportărilor financiare în scopul exprimării unei
opinii privind starea de sănătate financiară a unei entităţi economice, având la bază
metodologia de analiză specifică fiecărei componente; o secţiune privind sinteza
analizei efectuate prin centralizarea concluziilor desprinse din investigările anterioare şi
propunerea unor soluţii pertinente de îmbunătăţire a eficienţei economico-financiare a
entităţii.
Obiectivele cursului constau în următoarele:
 Familiarizarea cu conceptele fundamentale ale analizei economico-financiare;
 Evidenţierea comportamentul fenomenelor şi proceselor ce se derulează în mediul
economic, prin utilizarea unor metode de investigare generale sau specifice acesteia;
 Crearea deprinderilor de a utiliza instrumentele statistico-matematice în practica
analizei financiare;
 Învăţarea, înţelegerea şi stăpânirea instrumentelor (procedeeelor) utile elaborării
unor modele de analiză performantă a fenomenelor ce se derulează în mediul
microeconomic;
 Interpretarea influenţelor factorilor care acţionează asupra fenomenelor economice şi
propunerea unor soluţii pertinente de creştere a eficienţei economice;
 Localizarea rolului analizei financiare pentru fiecare decident-utilizator al situaţiilor
financiare;
 Formarea deprinderilor de a “citi” Situaţiile financiare;

4
 Familiarizarea cu componentele Situaţiilor financiare şi a informaţiilor pe care le
furnizează fiecare, în vederea unei analize financiare globale cât mai pertinente;
 Însuşirea metodologiei de analiză a Situaţiilor financiare şi dezvoltarea capacităţii
studenţilor de a calcula şi mai ales de a interpreta indicatorii specifici analizei
financiare.

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Cursul Analiza financiară îmbină două modalităţi de învăţare pentru a asigura o
mai bună pregătire a studenţilor. Pe de o parte, studenţii au posibilitatea să ia parte la
audierea unor prelegeri pe o tematică specifică cursului de Analiză financiară în cadrul
orelor de pregătire alocate disciplinei, urmate de discuţii cu titularul de curs, menite să
exemplifice şi să clarifice conceptele şi noţiunile teoretice prezentate a priori. În al
doilea rând, studenţii vor fi implicaţi şi stimulaţi să ia parte la un proces de învăţare
activă, prin implicarea lor în realizarea unor proiecte de cercetare realizate asupra unor
entităţi care acţionează în mediul economic românesc.

Materiale bibliografice obligatorii

Bibliografie modul
1. Achim M.V. V., Borlea N.S. ,Analiză financiară a entităţii economice,
Ed.Risoprint,Cluj-Napoca, 2012;
Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

2. Anghel I., Falimentul. Radiografie şi predicţie, Ed. Economica, Bucuresti, 2002,

Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

3. Buglea Al., Analiză Economico-Financiară, Ed. Mirton Timişoara, 2011;

Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

4. Bătrancea L-M, Moscoviciov A., Batrancea I., Analiza financiară a

întreprinderilor româneşti, Ed. Risoprint , Cluj-Napoca, 2012

5. Bătrancea L-M, Moscoviciov A., Batrancea I., Metode si tehnici de analiza

financiara, Ed. Risoprint , Cluj-Napoca, 2012
Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

6. Bătrâncea I., Bătrâncea L.M., Borlea N.S., Analiza Financiară a Entităţii

Economice, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2008;

5
 Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

6
Materiale şi instrumente necesare pentru curs
Realizarea în condiţii optime a cursului de Analiză financiară va fi asigurată prin
punerea la dispoziţia titularului de disciplină a următoarelor echipamente: video
proiector, laptop, acces la internet. De asemenea, studenţii vor avea la dispoziţie
Situaţiile financiare ale unor entităţi economice pe baza cărora să se poată efectua
calcule şi interpretări ale indicatorilor specifici analizei financiare.

Calendar al cursului
Activităţi Tematica abordată Responsabilităţile Locul de
studenţilor desfăşurare
Întâlnire I: Abordări teoretico- Parcurgerea bibliografiei Va fi comu-
conceptuale privind
Activităţi didactice nicat ulte-
analiza financiară
Metodologia analizei rior
financiare
Întâlnire II: Analiza situaţiilor Parcurgerea bibliografiei Va fi comu-
financiare ale entităţii
Activităţi didactice Realizarea unui proiect nicat ulte-
financiare. analiza poziţiei
financiare, analiza de cercetare asupra unei rior
performanţei financiare,
firme
analiza fluxurilor de
trezorerie, analiza riscului
de faliment
Examen final Parcurgerea bibliografiei Va fi comu-
precizate în vederea nicat ulte-
susţinerii examenului rior
Calendarul activităţilor este unul orientativ, fiind susceptibil unor modificări
ulterioare, acestea urmând să fie comunicate studenţilor.

Politica de evaluare şi notare

Modalitatea de notare a studenţilor pentru disciplina Analiza financiară are în
vederea următoarele aspecte:
- susţinerea unui examen scris a cărui pondere este de 50% în nota finală.
Examenul va fi structurat pe două părţi: prima va fi alcătuită din întrebări

7
 grilă, iar cea de a doua din întrebări deschise care vor acoperi întreaga
materie predată studenţilor.
- elaborarea unui proiect de cercetare asupra unei teme stabilite de titularul de
disciplină, ponderea proiectului de cercetare va fi de 30% din nota finală.
Tematica şi rigorile de redactare a proiectului de cercetare vor fi aduse la
cunoştinţa studenţilor în cadrul primei întâlniri stabilite să aibă loc cu aceştia.
- Activitatea studenţilor în cadrul pregătirilor, 20 %
Studenţii trebuie să ştie că suportul de curs de faţă reprezintă un suport minimal,
a cărui simplă parcurgere nu este suficientă pentru promovarea examenului la disciplina
Analiză financiară. În vederea promovării examenului cu o notă satisfăcătoare, studenţii
vor trebui să parcurgă bibliografie indicată în cadrul acestui suport de curs.

Elemente de deontologie academică

Plagiatul este o problemă serioasă şi este pedepsită cu asprime. Orice student
care este prins că plagiază se poate aştepta să îi fie anulată munca şi să se întreprindă
măsuri disciplinare din partea conducerii facultăţii.
Exemple de plagiat:
- realizarea proiectului de cercetare de către o altă persoană;
- copierea parţială sau totală a unui proiect de cercetare;
- copierea unui proiect de cercetare de pe internet şi răspândirea acestuia şi în
rândul altor studenţi;
- conspectarea unor surse bibliografice fără citirea prealabilă a acestora
(copierea unor conspecte făcute de alţii).
Studenţii pot să citeze surse bibliografice alcătuite din reviste sau cărţi cu
condiţia ca respectivele surse să fie identificate şi prezentate în cadrul proiectului de
cercetare. Un proiect care se constituie în mare parte din compilarea unor idei ale unor
autori, neavând o contribuţie proprie din partea studentului va fi notat cu un calificativ
inferior.

8
Studenţi cu dizabilităţi
În vederea oferirii de şanse egale studenţilor afectaţi de dizabilităţi motorii sau
intelectuale, titularul de curs îşi manifestă disponibilitatea de a comunica cu studenţii
prin intermediul poştei electronice. Astfel, studenţii cu dizabilităţi vor putea adresa
întrebările lor legate de tematica cursului Analiză financiară pe adresa de e-mail a
titularului de curs, menţionată la începutul acestui suport de curs, putând primi
lămuririle necesare în maxim 48 de ore de la primirea mesajului.

Strategii de studiu recomandate

Pentru a obţine performanţa maximă, studenţii trebuie să ţină cont de următoarele
recomandări în ceea ce priveşte studiul individual, precum şi activităţile colective realizate
în cadrul cursului:
1. Este recomandat ca studiul acestor probleme să se facă în ordinea numerotării
unităţilor de curs.
2. Este recomandat ca studiul să se bazeze pe o bibliografie minimală, indicată în
suportul de curs şi pe alte surse bibliografice indicate de tutori.
3. Se recomandă participarea la discuţii şi analize împreună cu tutorii, pe marginea
temelor indicate spre studiu.

9
 II. SUPORTUL DE CURS

Modulul I: Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

Unitatea de curs 1: Aspecte teoretico-conceptuale ale analizei economico-
financiare
Unitatea de curs 2: Metodologia analizei economico-financiare
Unitatea de curs 3: Funcţiile analizei economico-financiare. Utilizatorii
rapoartelor de analiză economico-financiară

Modulul II: Analiza situaţiilor financiare a entităţii economice

Unitatea de curs 1: Analiza poziţiei financiare
Unitatea de curs 2:Analiza performanţelor financiare
Unitatea de curs 3: Analiza fluxurilkor de trezorerie
Unitatea de curs 4: Analiza riscului de faliment

10
 MODULUL I
Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare
Obiective
1. Familiarizarea studenţilor cu noţiunile de eficienţă economică, analiză
economică, analiză de gestiune, analiză financiară, factori de influenţă (factori
cantitativi, factori calitativi), modele de analiză, descompunerea fenomenelor în
factori, ordine de intercondiţionaare (de analiză), relaţia cauză-efect,
evidenţierea, evaluarea şi valorificarea rezervelor interne
2. Punerea în evidenţă a necesităţii, obiectului de studiu şi obiectivelor analizei
economico-financiare
3. Cunoaşterea etapelor şi conţinutului procesului de analiză şi a tipurilor de analiză
4. Delimitarea metodologiei analizei (metodologia de analiză calitativă şi
metodologia de analiză cantitativă)
5. Creearea deprinderilor privind construirea unor modele performante de analiză a
fenomenelor care se derulează în interiorul unei entităţi economice:
6. Dezvoltarea abilităţilor de a interpreta rezultatele obţinute în urma cuantificării
influenţelor asupra factorilor, precum şi a capacităţii de a desprinde concluzii
pertinente privind fenomenele cercetate

Unitatea de curs 1: Aspecte teoretico-conceptuale ale

analizei economico-financiare
1.1. Necesitatea analizei economico-financiare
Necesitatea analizei economico-financiare a entităţii reiese cel puţin din
următoarele considerente:
 în primul rând, sporirea eficienţei întregii activităţi a entităţii constituie un obiectiv
central al analizei economico-financiare. Acest obiectiv se realizează prin cunoaşterea
postfaptică, curentă şi previzională a evoluţiei sistemului cibernetic al firmei, a
rezervelor sale interne, precum şi a cauzelor care determină apariţia şi amplificarea
acestora.

11
 în al doilea rând, scopul analizei economico-financiare este de cunoaştere a esenţei
fenomenelor şi proceselor ce se derulează în mediul microeconomic, în scopul
descoperirii legităţilor care guvernează portofoliul de afaceri al entităţii economice.
 în al treilea rând, analiza economico-financiară, prin metodele şi procedeele sale,
constituie un instrument indispensabil activităţii manageriale a firmelor, întrucât oferă
soluţii practice în vederea prevenirii şi înlăturării factorilor cu acţiune distructivă, şi
crearea, pe această bază, a condiţiilor manifestării neîngrădite a factorilor cu influenţă
pozitivă.

1.2. Obiectul analizei economico-financiare. Definirea conceptului de analiză

În Dicţionarul explicativ al limbii române, termenul analiză provine din limba
franceză şi are un dublu înţeles. În primul rând, prin verbul a analiza (fr. analyser) se
înţelege „ a cerceta un întreg, un fenomen etc. examinând fiecare element în parte”. În al
doilea rând, substantivul analiză (fr. analyse) înseamnă „o metodă ştiinţifică de cercetare
care se bazează pe studiul sistematic al fiecărui element în parte”. În literatura
economică de specialitate, există numeroase opinii în legătură cu definirea termenului de
analiză.
Într-o accepţiune mai largă, efectuând o sinteză a acestor opinii putem spune că
analiza, în general, reprezintă o cale de cercetare ştiinţifică a comportamentului
fenomenelor şi proceselor ce se derulează în natură şi societate. Cercetarea analitică
presupune descompunerea fenomenului sau procesului în componentele sale, stabilirea
relaţiilor de coordonare şi subordonare dintre acestea, precum şi a împrejurărilor care le
generează, le întreţin sau le anihilează apariţia.
Prin generalizarea concluziilor, analiza se completează cu sinteza, care este o
metodă ştiinţifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la esenţă la aparenţă
de la particular la general, de la simplu la complex.
Analiza economică evidenţiază comportamentul fenomenelor şi al proceselor ce
se derulează în mediul economic, prin utilizarea unor metode de investigare generale sau
specifice acesteia. Analiza economică are două componente şi anume: analiza stării
economice (de gestiune) şi analiza stării financiare.

12
 Analiza stării economice (de gestiune) pune în evidenţă gradul de utilizare
intensivă şi extensivă a resurselor în procesul combinării şi substituţiei tehnico-
economice a factorilor. Este vorba despre: analiza ofertei ca volum, structură, sortiment,
ritmicitate, nivel al calităţii, analiza asigurării şi eficienţa utilizării factorilor de producţie
(stocuri, capital fix, capital uman), analiza costurilor.
Analiza stării financiare reliefează rezervele nevalorificate ale profitabilităţii,
lichidităţii, solvabilităţii, echilibrului financiar, comportamentului la bursa de valori a
firmei şi aprecierea stării de faliment a firmelor.
În ultimii 20-25 de ani, analiza financiară a avut un dinamism accentuat datorită
mutaţiilor mediului financiar şi creşterii riscului odată cu accentuarea turbulenţelor
economico-financiare şi cu internaţionalizarea schimburilor de bunuri şi capital. Şcoala
românească de analiză are o viziune integratoare care permite abordarea problematicii
complexe a activităţii unei întreprinderi atât din punct de vedere economic cât şi
financiar. De altfel, indicatorii financiari care fac, în esenţă, obiectul de studiu al analizei
financiare nu sunt altceva decât expresia monetară a finalităţii activităţii economice. O
analiză pertinentă a situaţiei financiare obligă, fără îndoială, la implicarea unor aspecte
nefinanciare, cum sunt: timpul de lucru, gradul de utilizare a capacităţilor de producţie
etc. precum şi a unor aspecte calitative: calificarea salariaţilor, calitatea produselor şi
serviciilor, calitatea comunicării interne şi externe. Cauzele dificultăţilor unei
întreprinderi nu sunt numai cauze de natură financiară, ci pot fi generate de orice tip sau
segment de activitate al întreprinderii.

1.3. Obiectivele analizei economico-financiare

În concordanţă cu consideraţiile teoretice ale conceptului, considerăm, în primul
rând, că analiza trebuie şi poate să ofere soluţii de descompunere a fenomenului şi
procesului economic în părţi componente, să studieze comportamentul acestora,
independent şi intercorelat cu alte componente, să ofere soluţii practice de combinare şi
substituţie a factorilor care au un rol relevant în mecanismul de funcţionare al firmei, în
scopul maximizării performanţelor acesteia.

13
În al doilea rând, analiza stării economice şi financiare trebuie să studieze mişcarea,
transformarea fenomenelor şi a proceselor economice din interiorul firmei sub aspect
calitativ şi cantitativ, static şi dinamic, să evidenţieze factorii endogeni şi exogeni,
cauzele şi consecinţele influenţei acestora asupra mecanismului de funcţionare al firmei.
În al treilea rând, analiza economico-financiară trebuie să ofere soluţii practice
cuantificării, pe de-o parte, a eforturilor firmei, iar pe de altă parte, a efectului pe care
aceasta îl va înregistra în economia competiţională.
Nu în ultimul rând, analiza economico-financiară studiază realitatea obiectivă prezentă
sub forma stării fenomenelor şi a proceselor din mediul microeconomic, prin prisma
corelaţiei cauză-efect. Astfel, factorul care într-o ecuaţie de cercetare (model de analiză)
constituie cauza modificării stării unui fenomen, într-o altă ecuaţie poate să se
transforme în fenomen de investigat.

1.4. Conţinutul şi etapele procesului de analiză a activităţii economice

Activitatea practică de analiză economico-financiară este strâns legată de
activitatea de control şi conducere a întreprinderilor. Fără o analiză economică şi
financiară este de neconceput realizarea obiectivelor organelor de control.
Realizarea obiectivelor conducerii întreprinderii, fundamentarea deciziilor
privind planificarea, urmărirea şi reglarea activităţii economice a întreprinderii se
bazează pe concluziile analizei economico-financiare, legate de factorii şi cauzele
modificării rezultatelor economice şi financiare, de soluţiile oferite de analiză, pentru
prevenirea şi înlăturarea lor. Nivelul eficienţei economice a activităţii de analiză –
decizie – control depinde de: metodele de cercetare, de calităţile, experienţa, pregătirea
profesională a persoanelor, dar mai ales de modul de a gândi al acestora.Principalele
etape ale desfăşurării muncii practice de analiză sunt: Întocmirea planului de analiză;
Culegerea şi selectarea informaţiilor necesare analizei; Verificarea informaţiilor
culese; Analiza propriu-zisă a informaţiilor culese; Întocmirea referatului de
analiză.
a). Întocmirea planului de analiză presupune precizarea scopului analizei economico-
financiare, obiectivele principale ce trebuie atinse, problemele cheie de cercetat pentru

14
realizarea scopului, ordinea executării lor, locul desfăşurării analizei, perioada de timp
analizată, perioada cât se desfăşoară analiza, baza informaţională a analizei, stabilirea
echipei de analiză, eventualele colective mixte pentru probleme şi repartizarea sarcinilor
pe personal. Tot cu ocazia definitivării planului de analiză, echipa se informează asupra
situaţiei economico-financiare a întreprinderii, asupra obiectului activităţii acesteia,
asupra particularităţilor tehnologice şi organizatorice.
b). Culegerea şi selectarea informaţiilor asigură baza de date necesare analizei.
Purtătorii de informaţii economice ale evidenţei economice sau alte informaţii constituie
principalele surse informaţionale care pot fi folosite de analiză. Constatările directe,
sesizările clienţilor, materialele de profil economic din presă, procesele verbale ale
organelor de control, actele normative, instrucţiunile elaborate de ministerul Finanţelor,
corespondenţa cu ministerul de resort şi subunităţile întreprinderii pot oferi informaţii
care ajută la atingerea obiectivelor analizei. Selectarea informaţiilor economice în
funcţie de scopul urmărit, utilizarea informaţiilor economice reprezentative, apelarea la
mai multe surse de culegere a informaţiilor economice, gruparea şi clasificarea
informaţiilor culese uşurează desfăşurarea analizei economico-financiare.
c). Verificarea informaţiilor culese are menirea de a asigura baza informaţională în
concordanţă cu realităţile din economia întreprinderii şi se referă la: Verificarea formei
de prezentare a purtătorilor de informaţie; Verificarea calculelor indicatorilor
economico-financiari comparativ cu normele legale evidenţiază eventualele erori de
calcul şi anomalii între diferiţi indicatori economico-financiari; Verificarea de fond a
informaţiilor economice se referă la urmărirea veridicităţiia acestora, la concordanţa
evidenţei economice cu realitatea practică din întreprindere.
d). Analiza propriu-zisă a informaţiilor economico-financiare
Prelucrarea informaţiilor economico-financiare cu ajutorul procedeelor analizei
economico-financiare presupune efectuarea unei analize postfaptice, curente şi
prospective. Prin analiza postfaptică şi curentă se urmăresc posibilităţile de reale ale
întreprinderii faţă de rezultatele efective obţinute, evidenţiind şi valorificând rezervele
interne din economia întreprinderii.

15
e). Sinteza în referatul de analiză oferă posibilitatea stabilirii concluziilor de ansamblu
privind laturile pozitive şi negative ale rezultatelor economice şi financiare ale
întreprinderii. Pe baza cunoaşterii factorilor şi cauzelor abaterilor rezultatelor
economico-financiare de la nivelul planificat sau faţă de o perioadă luată ca bază de
calcul, se elaborează măsurile pentru îmbunătăţirea situaţiei. În acest mod se oferă
conducerii firmei variante multiple de îmbunătăţire a situaţiei, pentru a se lua o decizie
optimă. În funcţie de decizia adoptată şi de condiţiile perioadelor viitoare, se elaborează
previziunea situaţiei economico-financiare a firmei.

Unitatea de curs 2: Metodologia analizei economico-financiare

Cercetarea fenomenelor economice, realizarea obiectivelor analizei economico-

financiare implică operarea cu o serie de metode şi instrumente fie specifice, fie
împrumutate din alte ştiinţe. Metoda constă, practic, în reunirea unor procedee specifice
sau comune altor ştiinţe. Metodologia este „o metodă de cunoaştere cu maximum de
generalitate” care cuprinde „totalitatea metodelor de cercetare folosite de o ştiinţă”.În
cercetarea economică, metodologia analizei cuprinde două grupe de metode, şi anume:
metoda analizei calitative şi metoda analizei cantitative.

2.1. Metodologia de analiză calitativă a stării firmelor

Metoda analizei calitative stabileşte pe baza abstractizării ştiinţifice elementele

componente şi factorii care compun şi influenţează un fenomen economic, evidenţiind
relaţiile de cauzalitate, funcţionalitate şi conexiune inversă dintre fiecare factor şi
fenomenul studiat, precum şi relaţiile dintre diferiţi factori.
Unele procedee specifice acestei metode au fost formulate pentru prima dată în
sec. al XIX-lea de cercetătorul englez John Stuart Mill în lucrarea „Sistem de logică
inductivă şi deductivă”, publicată în anul 1843, şi care sunt următoarele. Procedeul
concordanţei, procedeul diferenţei, procedeul combinat, procedeul variaţiilor
concomitente, procedeul soldului sau rămăşiţei.

16
Procedeul concordanţei a fost enunţat astfel: Dacă în toate cazurile observate se
constată printre antecedentele fenomenului aceeaşi împrejurare comună, atunci această
împrejurare este cauza apariţiei fenomenului.
Procedeul diferenţei are următorul conţinut: Dacă împrejurările în care apare un
fenomen şi împrejurările în care acesta lipseşte se aseamănă între ele prin toate
condiţiile, afară de una singură, atunci aceasta este cauza sau una din condiţiile
necesare fenomenului dat.
Procedeul combinat al concordanţei şi al diferenţei:Dacă două sau mai multe cazuri de
apariţie a fenomenului se aseamănă prin prezenţa aceleiaşi împrejurări, iar două sau
mai multe cazuri se aseamănă prin absenţa aceleiaşi cauze, împrejurările în care
ambele serii de cazuri se deosebesc reprezintă o parte din cauza fenomenului.
Procedeul variaţiilor concomitente precizează faptul că în cazul unei variaţii a unui
fenomen îi urmează întotdeauna o anumită variaţie a altui fenomen, primul fenomen
fiind cauza celui de-al doilea.
Procedeul soldului sau rămăşiţei menţionează faptul că dacă scădem dintr-un fenomen
acea parte care este cunoscută ca fiind consecinţa unei părţi din împrejurările în care
apare, rămăşiţa e consecinţa împrejurărilor rămase.

2.2. Metodologia de analiză cantitativă a stării firmelor

Datorită marii varietăţii şi complexităţi a fenomenelor şi proceselor economico-
financiare cercetate, a ţesăturii dense a corelaţiilor dintre acestea şi factorii lor de
influenţă, analiza economico-financiară utilizează o varietate mare de procedee în
realizarea scopului său.
Pentru cunoaşterea sistemică a acestor procedee considerăm utilă gruparea lor
după următoarea clasificare care include mai multe criterii (tipul legăturii, tipul relaţiei
şi mărimile în care se cuantifică influenţa factorilor).
1. Procedeele analizei stării concurenţiale a firmelor
procedeul indicatorului sintetic
procedeul matricei comparaţiilor (procedeul aprecierii
comparative multicriteriale)

17
 procedeul distanţei (firma etalon)
procedeul ierarhizării finale a firmelor
2. Procedeele analizei stării interne a firmelor
Legătura deterministă, certă, funcţională
Relaţia de produs, raport
procedeul descompunerii fenomenelor în
fracţii
procedeul determinării izolate a influenţei factorilor
(cazul teoretico-matematic)
Mărimi
absolute procedeul substituţiei înlănţuite (cazul aplicativ-economic)
procedeul coeficienţilor de repartiţie
procedeul calculului matriceal
Relaţia de sumă şi diferenţă
procedeul balanţier
Relaţia de produs, raport
procedeul determinării izolate relative
Mărimi
procedeul substituţiilor înlănţuite relative
relative
procedeul indicilor
Relaţia de sumă şi diferenţă
procedeul balanţier relativ
Legătura nedeterministă, incertă, statistică
procedeul analizei regresionale
procedeul funcţiilor de producţie

2.2.1. Metodologia de analiză a stării concurenţiale a firmelor

1. Procedeul indicatorului sintetic
Este o modalitate de ierarhizare a firmelor, în care mărimea indicatorului se
determină fie ca o medie geometrică, fie ca o medie aritmetică ponderată a indicilor
criteriilor (indicatorilor) de performanţă a firmelor.

18
 a). În primul caz, calculul indicatorului sintetic nu ţine cont de importanţa
economică a indicatorilor economico-financiari selectaţi, în funcţie de care se face
ierarhizarea, şi atunci avem de-a face cu un indicator sintetic global. Calculul
indicatorului se poate realiza în două modalităţi, şi anume:
- dacă toate criteriile de performanţă se optimizează în acelaşi sens (fie de max., fie de
min.) relaţia de calcul a indicatorului sintetic global este următoarea:
n
S gk  n

i 1
I ik

Sgk – reprezintă valoarea indicatorului sintetic global al firmei „k”

Ijk – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al firmei
„k”
n – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă selectate
- dacă toate criteriile de performanţă se optimizează în sensuri diferite (şi de max., şi de
min.) relaţia de calcul a indicatorului sintetic global este următoarea:
m

 I i (max) k
S gk  n
i 1
p unde: m+p=n

j 1
I j (min) k

Ii(max)k – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al

firmei „k”, iar acest indicator (criteriu) se optimizează prin maxim
Ij(min)k – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „j” a
firmei „k”, iar acest indicator se optimizează prin minim
m – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin
maxim
p – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin
minim.
b). În al doilea caz, calculul indicatorului sintetic ţine cont de importanţa
economică a indicatorilor economico-financiari selectaţi, iar indicatorul calculat ca o
medie aritmetică ponderată se numeşte indicator sintetic complex.

19
 Calculul indicatorului se poate realiza în două modalităţi, şi anume:
- dacă toate criteriile de performanţă se optimizează în acelaşi sens (fie de max., fie de
min.) relaţia de calcul a indicatorului sintetic complex este următoarea:
n n
S ck   I ik  pi
i 1
, cu condiţia: p
i 1
i 1

Sck – reprezintă valoarea indicatorului sintetic complex al firmei „k”

Ijk – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al firmei
„k”
n – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă selectate
pi – reprezintă punctajul acordat indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al firmei
„k”
- dacă toate criteriile de performanţă se optimizează în sensuri diferite (şi de max., şi de
min.) relaţia de calcul a indicatorului sintetic complex este următoarea:
m p
S ck  I
i 1
i (max) k  pi  I
j 1
j (min) k  pj

m p

cu condiţia p  p
i1
i
j 1
j 1 iar m + p = n

Ii(max)k – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al

firmei „k”, iar acest indicator (criteriu) se optimizează prin maxim
Ij(min)k – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „j” al
firmei „k”, iar acest indicator se optimizează prin minim
Pi – reprezintă punctajul acordat indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se
optimizează prin maxim
Pj – reprezintă punctajul acordat indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se
optimizează prin minim.
m – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin
maxim

20
p – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin
minim.
Ierarhizarea firmelor se realizează în ordinea descrescătoare a valorii
indicatorului sintetic astfel determinat.
2. Procedeul matricei comparaţiilor (procedeul aprecierii comparative multicriteriale)
constă în evaluarea performanţelor firmelor cu ajutorul unei matrici în care liniile
reprezintă criteriile de performanţă selectate, iar coloanele reprezintă locul ocupat de
fiecare firmă „k”, în ordinea descrescătoare/crescătoare, în funcţie de nivelul realizat al
indicatorului (criteriului) de performanţă selectat şi de modul de optimizare al acestuia.
Şi în acest caz se calculează doi indicatori:
a). În cazul în care nu se ţine cont de importanţa economică a criteriilor
selectate, se procedează astfel:
- fiecărui loc „j” i se atribuie în ordine descrescătoare un punctaj
1 1 1 1
l j { , , , ,......}
2 4 8 16
- starea economico-financiară globală a firmei se determină ca o sumă
ponderată a numărului de apariţii pe locul „j” a firmei „k” şi punctajul l j
acordat acelui loc, astfel obţinându-se un indicator de stare global.
m n
S gk   l j   nij( k )
j 1 i 1

Sgk – reprezintă valoarea indicatorului de stare global al firmei „k”

lj – reprezintă punctajul acordat locului ocupat de firma „k”
nij(k ) - reprezintă numărul de apariţii a firmei „k” pe fiecare din cele j = 1, m locuri

m – numărul locurilor (nr. coloanelor matricei)

n – numărul indicatorilor de performanţă selectaţi (nr. liniilor matricei)
b). În cazul în care se ia în considerare importanţa economică a criteriilor
selectate, valoarea indicatorului de stare se determină ca o sumă ponderată numărului de
apariţii pe fiecare din cele i = 1, n linii şi cele două punctaje (mărime şi importanţă),
obţinându-se astfel, un indicator de stare complex.

21
 m n
S ck   l j   n (jik )  pi
j 1 i 1

Sck – reprezintă valoarea indicatorului de stare complex al firmei „k”

lj – reprezintă punctajul acordat locului ocupat de firma „k”
n (kji ) - reprezintă numărul de apariţii a firmei „k” pe fiecare din cele i = 1, n linii

iar n (kji ) = 1

pi – reprezintă punctajele acordate importanţei economice a criteriilor de performanţă

selectate
Ierarhizarea firmelor se efectuează în ordinea descrescătoare a valorii
indicatorilor de stare, astfel calculaţi.
3. Procedeul distanţei (firma etalon)
În acest caz, pentru fiecare indicator (criteriu) de performanţă, se alege drept
etalon valoarea maximă/minimă a indicelui indicatorului analizat, considerându-se baza
de comparaţie egală cu 1 sau cu 100%. Distanţa dintre firma analizată şi firma etalon va
permite ierarhizarea firmelor. Această distanţă se va calcula astfel:
a). În cazul în care nu se ţine cont de criteriile de performanţă selectate, se va
calcula un indicator global al distanţei.
2
I ik

n
D gk   (1 )
i 1 I ei
Dgk – reprezintă valoarea indicatorului distanţei globale a firmei „k”
Ijk – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al firmei
„k”
Iei – reprezintă valoarea (maximă sau minimă) indicelui indicatorului ales drept etalon
din şirul „i” al indicatorului analizat
b). În cazul în care se ţine cont de importanţa economică a criteriilor de
performanţă selectate, se va calcula un indicator complex al distanţei.

22
 2
I ik
 (1 )
n
Dck   pi
i 1I ei
Dck – reprezintă valoarea indicatorului distanţei complexe a firmei „k”
pi – reprezintă punctajele acordate importanţei economice a criteriilor de performanţă
selectate
Ierarhizarea firmelor se efectuează în ordinea crescătoare a valorii indicatorului
astfel calculat.
4. Procedeul ierarhizării finale a firmelor constă în atribuirea de puncte în ordine
descrescătoare pentru locurile stabilite prin cele trei procedee prezentate anterior. Locul
final al fiecărei firme „k” se determină prin însumarea acestor puncte, iar ierarhizarea se
realizează în ordinea descrescătoare a scorului obţinut.
3
L fk   Pik
i 1

Lfk – reprezintă locul final ocupat de firma „k”

Pik – reprezintă punctajul aferent locului „i” al firmei „k”, punctaj stabilit printr-un
procedeu prezentat anterior
i – reprezintă numărul procedeelor utilizate în ierarhizare

2.2.2. Metodologia de analiză a stării interne a firmelor

Reflectarea stării economico-financiare a firmelor poate fi realizată prin aplicarea
principiilor şi regulilor matematice în procesul de construcţie a unor modele de analiză
competitivă. În cadrul acestui proces, un rol decisiv revine stabilirii modalităţilor de
intercondiţionare a factorilor de influenţă a fenomenelor care determină ordinea de
analiză a acestora.
Ordinea de analiză este ordinea inversă evoluţiei reale a fenomenului analizat.
Pentru a justifica această afirmaţie aducem câteva argumente: 1.analiza studiază
fenomenele de la general la particular, de la aparenţă la esenţă, de la complex la simplu;
2.atunci când dorim să obţinem factori agregaţi, aplicând proprietăţile înmulţirii de
asociativitate şi comutativitate, dacă se păstrează ordinea de analiză, se păstrează şi
conţinutul economic al factorilor, dacă nu se ţine cont de ea, atunci se pierde şi

23
conţinutul economic al factorilor agregaţi; 3.în cadrul ordinii de analiză, întotdeauna
prima dată se analizează factorii cantitativi şi apoi factorii calitativi.
Factorii cantitativi sunt purtătorii materiali ai fenomenului analizat, se exprimă
în unităţi de măsură fizice, naturale şi sunt factori extensivi, practic limitaţi în timp şi
spaţiu.
Factorii calitativi sunt de aceeaşi natură u fenomenul analizat, ei dau esenţa
fenomenului, se exprimă aproximativ în aceleaşi unităţi de măsură ca şi fenomenul
analizat şi sunt factori intensivi, dar numai teoretic nelimitaţi în timp şi spaţiu.
Metodologia de analiză a stării interne a firmelor are în vedere două categorii de
procedee: a). procedee aplicabile în cazul legăturilor deterministe; b). procedee
aplicabile în cazul legăturilor nedeterministe.

2.2.2.1. Procedee aplicabile în cazul legăturilor deterministe

La rândul lor, aceste procedee se împart în procedee de evaluare a influenţei
factorilor în mărimi absolute şi în mărimi relative (a se vedea schema de la paragraful
2.2.).
A). Procedee de evaluare a influenţei factorilor în mărimi absolute
1. Procedeul descompunerii fenomenelor în fracţii
Premise de aplicare:
a). Procedeul se aplică în cazul relaţiilor de produs şi raport
b). Se stabileşte relaţia dintre fenomen şi factorii de influenţă ai acestuia
c). Procedeul constă în descompunerea fenomenului în fracţii cu conţinut economic,
astfel încât numărătorul primei fracţii să fie identic cu numitorul celei de-a doua fracţii,
sau numitorul primei fracţii sa fie identic cu numărătorul celei de-a doua fracţii, şi aşa
mai departe, excepţie făcând prima şi ultima fracţie.
Avantajele aplicării acestui procedeu sunt următoarele: fenomenul se poate
descompune până la aflarea cauzelor finale care determină, în esenţă, variaţia acestuia;
în procesul evaluării eficienţei finale procedeul permite măsurarea influenţelor
concomitente a tuturor categoriilor de resurse implicate; permite evidenţierea mai simplă

24
a combinării ţi substituţiei economice a factorilor; este un instrument util de investigare
operativă a performanţelor sistemului supus cercetării
2.Procedeul determinării izolate a influenţei factorilor (cazul teoretico –matematic)
Premise de aplicare:
a). Procedeul se aplică în cazul relaţiilor de produs, raport şi relaţii complexe
b). Determinarea legăturii certe dintre fenomen şi factorii săi de influenţă. Procedeul nu
ţine cont de ordinea de analiză
c). Modificarea absolută a fenomenului se descompune în influenţele izolate a fiecărui
factor de influenţă şi în influenţele comune a câte doi, trei,....n factori
d). Stabilirea influenţelor parţiale a fiecărui factor presupune determinarea mărimii
acestuia faţă de starea de bază, restul factorilor rămânând la starea iniţială
e). Influenţele comune înseamnă, în cazul relaţiilor de produs, variaţia concomitentă a
câte doi, trei,....n factori, restul factorilor rămânând la starea iniţială.
Privind influenţele comune (sporurile nedescompuse) s-au ridicat două
probleme: Ce sunt? Cum se repartizează ele asupra influenţelor parţiale ale factorilor?
La întrebarea: Ce sunt?, desigur că părerile specialiştilor (în special a
statisticienilor) au fost diferite: unii au spus că reprezintă influenţa unui factor din
model, alţii că ar fi influenţa unui factor din exterior, altul decât cei care compun
modelul, dar majoritatea au ajuns la concluzia că acestea sunt interacţiuni între factorii
de influenţă. La cea de-a doua întrebare: Cum se repartizează?, din nou părerile şi
răspunsurile au fost împărţite: unii au fost de părere că acestea trebuie atribuite în
totalitate unui singur factor, alţii au spus să se acorde în părţi egale influenţe comune
fiecărui factor, dar acest lucru nu este just deoarece şi factorii influenţează în proporţii şi
în sensuri diferite şi atunci s-a ajuns la concluzia că fiecarui factor trebuie să i se
acorde o cotă parte din influenţele comune, proporţional cu influenţa lor.
Etape de aplicare:
1).Determinarea abaterii absolute a fenomenului analizat faţă de baza de comparaţie
2).Stabilirea succesivă a influenţei parţiale a fiecărui factor. Factorul analizat, în relaţia
următoare de analiză revine la starea (0)

25
3).Stabilirea influenţelor comune (sporurilor nedescompuse). Numărul influenţelor
comune se determină potrivit relaţiei: N  2 n  n  1 , unde N reprezintă numărul
influenţelor comune, iar n reprezintă numărul factorilor de analiză. De fapt, această
formulă reprezintă suma combinaţiilor posibile a câte doi, trei, ....n factori, şi anume:
n!
- combinaţia a câte doi factori C n2 
2!n  2 !
n!
- combinaţia a câte trei factori C n3 
3!n  3!
- .....................................................................
n!
- combinaţia a câte k factori C nk 
k!n  k !
- .................................................................................
n!
- combinaţia a câte n factori C nn  1
n!n  n !
+
N  2n  n  1
4). Stabilirea relaţiei de adevăr
Dezavantajele aplicării acestui procedeu sunt următoarele: nerespectarea ordinii
de analiză pune în imposibilitate analistul să stabilească toate cauzele finale care
contribuie la modificarea fenomenului analizat; determinarea unui număr mare de
influenţe comune care sunt tratate ca factori agregaţi, al căror conţinut economic nu
poate fi precizat cu exactitate (a se vedea cazul relaţiilor complexe, unde influenţele
comune se determină prin diferenţă, fiind imposibilă determinarea lor altfel, din cauza
combinaţiei de operaţii matematice utilizate pentru modelarea fenomenului); obţinerea
unor factori fără conţinut economic, din cauza faptului că nu se ţine cont de ordinea de
analiză; calculul analitic foarte laborios în cazul unui număr mare de factori Toate aceste
inconveniente pot fi eliminate prin aplicarea altor procedee cum ar fi: procedeul
substituţiilor înlănţuite şi procedeul coeficienţilor de repartiţie.
3.Procedeul substituţiilor înlănţuite (cazul aplicativ – economic)
Premise de aplicare:

26
a).Procedeul se aplică în cazul relaţiilor de produs, raport şi relaţii complexe
b).În procesul de separare a influenţei factorilor, un factor substituit rămâne în această
stare până la finele procesului de substituţie
Etape de aplicare:
1).Determinarea modificării absolute a fenomenului analizat
2).Determinarea succesivă a influenţei factorilor potrivit ordinii de analiză
3).Stabilirea relaţiei de adevăr pin compunerea valorii influenţei factorilor simpli,
rezultând în acest mod influenţe agregate
Dezavantajele aplicării acestui procedeu sunt următoarele:primul factor analizat
(factorul cantitativ) are o influenţă izolată, în ea neîncorporându-se influenţe comune;
influenţele comune se repartizează asupra influenţelor celorlalţi factori (excepţie făcând
primul factor), dar repartizarea se face nerespectând principiul proporţionalităţii, unele
influenţe comune compensându-se cu altele, din cauza semnelor algebrice diferite pe
care le au.
Procedeul care elimină aceste neajunsuri este procedeul coeficienţilor de
repartiţie, care repartizează influenţele comune ale factorilor, proporţional cu influenţele
parţiale ale acestora.
4. Procedeul balanţier
Premise de aplicare
a). Procedeul permite separarea influenţei factorilor în cazul relaţiilor de sumă şi
diferenţă, atunci când influenţele sunt exprimate în mărimi absolute
b). Factorul a cărui influenţă a fost măsurată, rămâne în această stare până la finele
procedurii de separare a influenţei factorilor
Etape de aplicare
1).Determinarea abaterii absolute a fenomenului analizat
2).Determinarea influenţelor factorilor ţinând cont de ordinea de analiză
3).Stabilirea relaţiei de adevăr
B). Procedee de evaluare a influenţei factorilor în mărimi relative
Evaluarea stării economice şi financiare a firmelor se poate face şi în mărimi
relative, abaterea fenomenului şi influenţa factorilor stabilindu-se în procente.

27
1. Procedeul substituţiilor înlănţuite relative
Acest procedeu se bazează pe aceleaşi premise şi parcurge aceleaşi etape de
realizare ca şi în cazul procedeului substituţiilor înlănţuite, cu precizarea faptului că
mărimile obţinute se exprimă în procente.
2. Procedeul indicilor
Procedeul permite evaluarea în mărimi relative a influenţei factorilor, asupra
abaterii fenomenului analizat. Rezultatele obţinute prin acest procedeu şi procedeul
substituţiilor înlănţuite relative sunt identice. Are aceleaşi premise şi respectă aceleaşi
etape de realizare ca şi procedeul substituţiilor înlănţuite relative.
3. Procedeul balanţier relativ
Premise de aplicare
a). Cu ajutorul acestui procedeu se evaluează influenţele relative ale factorilor în cazul în
care între fenomen şi factorii săi de influenţă se stabileşte o relaţie de sumă şi diferenţă.
b). Influenţa relativă a unui factor se determină ca raport procentual între valoarea
influenţei în mărimi absolute a factorului şi nivelul de bază al fenomenului.

2.2.2.2. Procedee aplicabile în cazul legăturilor nedeterministe

În evaluarea performanţelor firmelor, înafara legăturilor deterministe, de mai
multe ori este necesară stabilirea, pe baza analizei postfaptice, a influenţei factorilor care
se află în legătură nedeterministă (incertă, statistică) cu fenomenul studiat. În acest sens,
avem în vedere legătura dintre profitul lunar, pe de o parte, şi gradul de utilizare a
capacităţilor de producţie, calificarea muncitorilor, calitatea produselor sau serviciilor
oferite, pe de altă parte etc.
Iată, de ce în analiza stării firmei se utilizează unele procedee care, pe baza
datelor precedente, pot stabili cu aproximaţie forma legăturii dintre fenomen şi factorii
săi de influenţă. Între aceste procedee amintim: procedeul analizei regresionale;
procedeul funcţiilor de producţie.
1. Procedeul analizei regresionale

28
 Procedeul permite stabilirea cu aproximaţie a sensului şi mărimii influenţei
factorilor asupra modificării fenomenului în cazul legăturilor nedeterministe (incerte,
statistice).
Etape de aplicare
a. Stabilirea conţinutului economic al fenomenului analizat şi al factorului (factorilor) de
influenţă: Y – fenomenul analizat , x – factor (factori) de influenţă
b. Stabilirea formei legăturii dintre fenomen şi factorul (factorii) de influenţă, utilizând
gruparea, tabelul de corelaţie, reprezentarea grafică, norul statistic. Forma legăturii poate
fi o funcţie liniară, o funcţie de gradul II, funcţie exponenţială.
În cazul legăturii liniare, cu un singur factor de influenţă, ecuaţia de regresie va

avea următoarea formă: y x   a  b  xi

unde: y  x  - reprezintă media teoretică a lui y; x i – reprezintă factorul de influenţă; a, b

– reprezintă parametrii ecuaţiei de regresie
a reprezintă, din punct de vedere matematic, intersecţia cu axa oy, iar din punct de
vedere economic nu are conţinut deoarece x i = 0, deci factorul este indiferent, adică
nuinfluenţează.
b reprezintă, din punct de vedere matematic, panta (înclinaţia) dreptei şi prezintă interes
şi din punct de vedere economic, el reprezentând coeficientul de regresie.
Coeficientul de regresie (b) arată cu câte unităţi (procente) se modifică
fenomenul y la modificarea cu o unitate (un procent) a factorului x.
c. Determinarea parametrilor ecuaţiei de regresie cu ajutorul metodei celor mai mici
pătrate

 
n n
S   Y  Yi → minim S   a  bxi  yi  → minim
2 2

i 1 i 1

Minimul unei funcţii se află prin derivare, cu condiţia ca prima derivată să fie egală cu 0.
Derivăm funcţia în raport cu a şi apoi în raport cu b şi obţinem:
S n
 2 a  b  xi  yi   1  0 : 2
a i 1

29
 S n
 2 a  b  xi  yi   1  0 : 2
a i 1

Astfel, obţinem un sistem de două ecuaţii cu două necunoscute, a şi b.

 n n



na  b 
i 1
xi  
i 1
yi
 n n n
a x  b x 2 
   
i i xi  yi
i 1 i 1 i 1

Rezolvăm sistemul aplicând regula lui Cramer (metoda cu determinanţi).

Coeficientul de regresie b, arată prin semnul său, sensul legăturii dintre fenomen
şi factorul de influenţă, astfel:
- dacă b ≠ 0 şi are semnul (+), este cazul corelaţiei directe (la o modificare cu o unitate
sau cu 1% a factorului de influenţă, fenomenul se modifică în acelaşi sens cu b unităţi
sau cu b%).
- dacă b ≠ 0 şi are semnul (-), este cazul corelaţiei indirecte (la o creştere/scădere cu o
unitate sau cu 1% a factorului de influenţă, fenomenul scade/creşte cu b unităţi sau cu
b%).
- dacă b = 0 nu există relaţii de cauzalitate între fenomenul analizat şi factorul de
influenţă considerat şi atunci nu mai are rost să continuăm demersul.
d.Determinarea proportiei influenţei factorului (factorilor) asupra modificării
fenomenului analizat. Aceasta se realizează cu ajutorul coeficientului de determinaţie.
1 n 
b  xi  yi  x  y 
  i 1 2 
n
d y / xi
y
n n n

x y y 2


i i i
2
x i 1
, y i 1
,  y2  y 2  y , y2  i 1

n n n
e.Pentru generalizarea rezultatelor este necesară verificarea semnificaţiei coeficientului
de regresie, precum şi stabilirea intervalului de garantare a rezultatelor.
Semnificaţia coeficientului de regresie b se verifică folosind criteriul t Student, astfel:

30
 b
t
Sb
Sb – reprezintă eroarea de selecţie a coeficientului de regresie

 y 
n 2
i y
Sb  i 1

n  2 xi  x 
n 2

i 1

n – numărul gradelor de libertate

Coeficientul de regresie b este semnificativ dacă t calculat pe baza datelor
anterioare este superior valorii teoretice, tabelare, pentru n-2 grade de libertate.
Din cele prezentate rezultă că regresia oferă analizei stării generale a firmei
posibilitatea stabilirii cu aproximaţie a influenţei factorilor asupra fenomenelor
economice, garantând rezultatele obţinute cu o anumită probabilitate. În acest sens
evidenţiem faptul că analiza regresională: permite lărgirea posibilităţilor de măsurare a
rezultatelor economice a influenţelor factorilor; facilitează modalităţile de investigare a
fenomenelor; evidenţiază relaţiile cauzale şi garantează probabilistic rezultatele obţinute
Deficienţele aplicării acestui procedeu constau în: aproximarea formei legăturii
dintre fenomen şi factor (factori) de influenţă; modelele stabilite nu surprind întotdeauna
dinamicitatea şi complexitatea fenomenelor supuse cercetării.
2. Procedeul funcţiilor de producţie
În cadrul procesului productiv are loc transformarea unor factori primari (input-
uri) într-un rezultat al producţiei (output). Aceasta înseamnă de fapt o combinare a
factorilor primari, la care se suprapune combinarea factorilor dispozitivi: programarea,
organizarea, conducerea producţiei etc.La baza combinării diferite a factorilor se află, pe
de o parte, proprietatea de substituţie tehnică a procesului productiv, iar pe de altă parte,
substituţia economică (preţul factorilor) a acestui proces.
În literatura economică de specialitate, variaţia independentă a factorilor în
cadrul procesului productiv e cunoscută sub denumirea de „legea producţiei”, fiind
formulată pentru prima dată de J. Turgot, pentru definirea legii randamentelor
descrescătoare din producţia agricolă.

31
 Cu ajutorul acesteia, producţia se poate obţine utilizând diferite variante de
combinare a factorilor. Alegerea variantei optime se face în condiţii de eficienţă
maximă. Între criteriile care se au în vedere menţionăm: maximizarea volumului
producţiei, maximizarea profitului, minimizarea costului etc.O altă modalitate de
combinare a factorilor de producţie o reprezintă funcţia COBB-DOUGLAS. Cobb şi
Douglas au efectuat studii asupra producţiei din industria prelucrătoare a S.U.A. în
perioada 1899-1921, încercând să pună în legătură volumul producţiei cu principalii
factori de producţie (capitalul uman şi capitalul fix). Astfel, forma funcţiei producţiei de
tip Cobb-Douglas este:
Q  A  L  K  , A  0,   0,   1
unde: A – reprezintă consatanta altor influenţe asupra producţiei (progresul tehnic,
abilitatea antreprenorială); L – timpul de muncă a personalului exprimat în ore; K –
timpul de funcţionare a utilajelor exprimat în ore; α,β – reprezintă coeficienţii de
elasticitate.
Măsurarea variaţiei volumului de producţie se poate face în condiţiile:
- modificării timpului de muncă a personalului (L), în condiţiile menţinerii constante a
celuilalt factor (K);
- modificării timpului de funcţionare a utilajelor (K), în condiţiile menţinerii constante a
celuilalt factor (L);
- modificării simultane a celor doi factori
a). Măsurarea influenţei factorului L asupra modificării volumului producţiei, se poate
determina din prima condiţie de maximizare a unei funcţii astfel:

Q Q A  L  K 
   A  L 1  K  ; 
L L L
Q Q L
 
Q
; 
L L Q L
Producţia se modifică cu α% dacă timpul de lucru al muncitorilor se modifică cu
1%, în condiţiile în care factorul K rămâne constant.
b). Măsurarea influenţei factorului K asupra modificării volumului producţiei, se poate
determina din prima condiţie de maximizare a unei funcţii astfel:

32
 Q Q A  L  K 
   A  L  K  1 ; 
K K K
Q Q Q K
 ; 
K K Q K

Producţia se modifică cu β% dacă timpul de funcţionare a utilajelor se modifică

cu 1%, în condiţiile în care factorul L rămâne constant.
c).Influenţa modificării simultane a factorilor asupra modificării volumului de producţie
poate avea loc în următoarele situaţii:
c1). Eficienţa constantă a sumei factorilor utilizaţi
α+β=1
Sporul de producţie obţinut este proporţional cu totalul creşterii timpului de muncă al
personalului şi cu cel de funcţionare al utilajelor.
c2). Eficienţa crescătoare a sumei factorilor utilizaţi
α+β>1
La o creştere simultană cu 1% a factorilor utilizaţi, sporul de producţie obţinut este mai
mare de 1%.
c3). Eficienţa descrescătoare a sumei factorilor utilizaţi
α+β<1
La o creştere simultană cu 1% a factorilor utilizaţi, sporul de producţie obţinut este mai
mic de 1%.
Funcţiile de producţie Cobb-Douglas au fost adaptate necesităţii muncii practice
de analiză, adică aceea de a stabilii (cuantifica) influenţa factorilor asupra modificării
fenomenelor, când între fenomene şi factori se stabileşte o legătură sub forma unei
funcţii exponenţiale, astfel:
n
Y  A   X i y / xi


i 1

unde: Y – reprezintă fenomenul analizat; Xi – reprezintă factorii de influenţă

εy / x – reprezintă coeficientul de elasticitate a fenomenului Y în raport cu factorul X
Din demonstraţile anterioare şi interpretările date relaţiilor obţinute, observăm că
influenţa factorilor asupra modificării fenomenului a fost determinată prin intermediul

33
coeficientului de elasticitate, adică în cazul nostru, prin ε y / x. Potrivit acestor relaţii
specifice funcţiei de producţie cobb-Douglas, putem scrie că:
Y X i Y Y
Y / X i  : sau  Y / X i  :
Y Xi X i X i
Y
 r  reprez inta randamentul diferential
X i
Y
 c  reprez int a coeficientul de utilizare a factorului
Xi

 1
r
Astfel, rezultă că:  y / xI   1
c
 1
Coeficientul de elasticitate (  y / xI ), pentru întreg intervalul analizat, se poate scrie ca o

ecuaţie diferenţială cu două variabile separabile. Valoarea ecuaţiei se află prin integrare
luând ca limite valorile extreme ale intervalului [0 ; t].
dy dx dy dx
 y / xI  :    y / xI 
y x y x
t t
1 1
0 y dy   y / xI  0 x dx
ln y 0   y / x I  ln x 0
t t

yt x
ln   y / x I  ln t
y0 x0
yt
ln  1
y0 
 y / xI   1
x  1
ln t 
x0

- dacă  y / xI >1, atunci r>c, adică ritmul de creştere a producţiei este mai accelerat decât

ritmul de creştere a factorul alocat şi este eficientă suplimentarea cheltuielilor pentru

acel factor.
- dacă  y / xI <1, atunci r<c, adică ritmul de creştere a producţiei este mai încetinit decât

ritmul de creştere a factorul alocat şi se acceptă suplimentarea cheltuielilor cu factorul,

dacă: a). Valoarea absolută a sporului fenomenului este mai mare decât mărimea

34
cheltuielilor suplimentare cu factorul alocat, lucru care determină scăderea costului
unitar şi creşterea profitului. b).Valoarea absolută a sporului fenomenului este mai mică
decât mărimea cheltuielilor suplimentare cu factorul alocat, lucru care duce la
nerecuperarea integrală a cheltuielilor suplimentare, dar se urmăreşte obţinerea
producţiei maxime. Deşi se pot utiliza cu succes şi în analiza factorială, funcţiile de
producţie prezintă unele limite: legătura dintre producţie şi factorii săi de influenţă nu
are numai formă exponenţială, fapt ce duce uneori la denaturarea realităţii economice;
legăturile economice sunt foarte complexe, dinamice, neputându-se reflecta într-o simplă
funcţie exponenţială; calculele influenţelor factorilor după o funcţie exponenţială pot să
nu reflecte fidel realitatea economică, datorită acestor limite. De aceea se impune ca
înaintea prezentării concluziilor să se compare calculele cu realitatea economică.

Unitatea de curs 3: Funcţiile analizei stării economico-financiare.

Utilizatorii rapoartelor de analiză economico-financiară

3.1. Funcţiile analizei stării economice şi financiare

Analiza, ca metodă generală de cunoaştere, presupune descompunerea
fenomenelor şi proceselor în părţile lor componente, evaluarea corelaţiei dintre acestea,
evidenţierea structurii acestora, a factorilor şi cauzelor care determină geneza şi evoluţia
lor, evidenţierea legităţii dezvoltării lor, fundamentează deciziile strategice viitoare. Iată
de ce analiza economico-financiară are o serie de sarcini, şi anume: furnizarea unor
informaţii utile şi operative în vederea evaluării deciziei de a investi şi de a apela la
credite bancare; prezentarea unor informaţii utile legate de perspectivele funcţionării
fluxurilor financiare; să furnizeze informaţii veridice despre resursele investite în
afaceri, posesorii resurselor şi modificările care intervin în mărimea şi dinamica alocării
resurselor.
În scopul realizării acestor ţinte, analiza economico-financiară se bazează pe
următoarele funcţii, şi anume:
I. În primul rând, analiza trebuie să stabilească „diagnosticul” stării economice şi
financiare a unei firme într-un timp şi spaţiu particular. Stabilirea unui diagnostic corect
va deschide astfel, calea administrării „terapiei” impuse de starea economică şi

35
financiară a firmei. Această „terapie” va mări credibilitatea pe care o acorda firmei
investitorii actuali şi potenţiali.
II. Principiul descoperirii totale a rezervelor interne de care dispune o firmă este o altă
funcţie a analizei care are un impact favorabil asupra evaluării corecte a stării firmelor.
Pe această bază se va asigura protecţia economică a actualilor investitori, atragerea unor
investitori precum şi protejarea stocului de acţiuni ale firmei la bursă.
III. O altă funcţie a analizei stării firmelor este aceea de sporire a eficienţei economice a
întregii activităţi. În acest sens, analiza are în vedere faptul că orice acţiune sau
activitate ce se derulează atât în interiorul cât şi în afara firmei trebuie să fie evaluată
prin prisma principiului costului minim şi al profitului maxim.
IV. Funcţia de conservare a rezultatelor presupune ca în perioada următoare firma să
atingă cel puţin nivelul performanţelor exerciţiilor financiare precedente.

3.2.Utilizatorii rapoartelor de analiză economico- financiară

Utilizatorii informaţiilor furnizate de analiză se împart în două categorii, şi
anume: utilizatorii interni, adică managerii firmei; utilizatorii externi, adică creditorii,
investitorii, partenerii comerciali (furnizorii, clienţii) ai firmei şi statul.
Managerii firmei, indiferent de nivelul lor ierarhic, monitorizează în permanenţă
activitatea firmei. Informaţiile furnizate de analiza economico-financiară trebuie să stea
la baza fundamentării deciziilor operative, curente şi strategice viitoare privind
traiectoriile de urmat: expansiunea sau restrîngerea portofoliului de afaceri, gestionarea
serviciului datoriei în parametrii proiectaţi etc.
Creditorii firmei acordă împrumuturi pentru investiţii şi pentru activitatea
curentă. Fundamentarea deciziei de creditare se face în mod diferit în funcţie de tipul
împrumutului, astfel: pentru împrumuturile pe termen scurt, creditorul este interesat de
lichiditatea firmei, adică de capacitatea acesteia de a face faţă plăţilor pe termen scurt;
pentru împrumuturile pe termen lung, creditorul este interesat de starea de solvabilitate
financiară şi rentabilitate economică.
Investitorii achiziţionează acţiuni ale firmei având un scop dublu: să încaseze un
dividend mai mare decât rata dobânzii pe piaţa financiară; să speculeze valoarea

36
titlurilor la Bursă. În acest sens ei sunt interesaţi de rentabilitatea financiară şi de cotaţia
titlurilor la Bursă.
Partenerii comerciali ai firmei (furnizorii şi clienţii) urmăresc scopuri diferite în
utilizarea informaţiilor furnizate de analiză, astfel:
- furnizorii sunt interesaţi, pe de o parte, de măsura în care firma îşi poate achita datoriile
conform clauzelor contractuale, iar, pe de altă parte, de menţinerea ca un clien fidel.
- clienţii sunt interesaţi de vandabilitatea firmei, adică de măsura în care aceasta poate
să-şi onoreze obligaţiile contractuale în ceea ce priveşte livrarea/prestarea
produselor/serviciile, şi dacă firma va rămâne un potenţial furnizor în viitor.
Statul, prin organele sale financiare specializate, este interesat de analiza corectă
a activităţii firmei în vederea încasării impozitelor şi taxelor în conformitate cu legislaţia
financiar-fiscală în vigoare. Statul îşi asumă riscul neîncasării la termen a obligaţiilor
financiar-fiscale ale agentului economic.
Toţi utilizatorii prezentaţi anterior, folosesc atât informaţiile furnizate de analiza
postfaptică, cât şi de cea curentă. De aceea, orice partener al firmei este interesat să
cunoască trendul vânzărilor precedente, a cheltuielilor, a profitului, a cash-flow-ului şi a
duratei de recuperare a investiţiei. În plus, o analiză a poziţiei curente a firmei
evidenţiază ce active sunt utilizate în afaceri, ce datorii trebuie achitate, care este starea
monetară a firmei, care este raportul între creanţe şi obligaţii şi cât de actualizat este
patrimoniul firmei. Potenţialul viitor al unei firme poate fi evaluat cu ajutorul unor
metode şi instrumente de predicţie a comportamentului în afaceri a firmei. În acest sens,
cu ajutorul metodelor de actualizare la inflaţie a rezultatelor, a metodelor de analiză a
cursurilor viitoare, a metodelor de predicţie a stării de creştere şi a stării de faliment se
evaluează următoarele ţinte: dacă creşterea economică a firmei poate fi susţinută, pe
baza evoluţiei criteriilor de performanţă; evoluţia cotaţiei la Bursă a acţiunilor firmei
cu ajutorul următorilor indicatori: cursul acţiunii, câştigul pe acţiune; riscul de faliment,
care poate fi prognozat cu ajutorul ratelor îndatorării sau modelelor specifice.

Sumar
Modulul „Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-
financiare” are rolul de ajuta studenţii să se familiarizeze cu noţiunile utilizate în cadrul

37
unui demers de analiză economico-financiară a entităţii economice Astfel, după
parcurgerea modulului studenţii vor putea să definească analiza economică, putând
efectua distincţia între cele două componente: analiza stării economice (de gestiune) şi
analiza stării financiare, să cunoască rolul, importanţa, obiectivele şi funcţiile analizei
economice în cadrul mecanismului de funcţionare a entităţii, precum şi necesitatea
acesteia pentru diverse categorii de utilizatori.
Un loc important în cadrul modulului îl ocupă descrierea procedeelor care, prin
reunirea lor, formează metodologia analizei, şi sunt foarte importante în ceea ce priveşte
construirea modelelor de analiza şi cuantificarea influenţelor factorilor asupra
fenomenelor, constituind în acelaşi timp instrumente indispensabile managementului
entităţii în scopul luării unor decizii privind creşterea eficienţei economice.

Bibliografie modul
1. Achim Monica, Borlea Sorin, Analiza financiară a entitatii economice, Editura
Risoprint, Cluj-Napoca, 2012
2. Bătrâncea Ioan (coord.), Analiza-financiară a entităţii economice, Editura
Risoprint, Cluj-Napoca, 2007, pag.7-149 ;
3. Buşe Lucian, Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti,
2005, pag. 11-44;
4. Mironiuc Marilena., Analiza economico-financiară. Elemente teoretico-
metodologice şi Aplicaţii, Editura SedcomLibris, Iaşi, 2006, pag. 11-33;
5. Niculescu Maria, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti,
1997, pag.21-91,
6. Păvăloaia Willi, Păvăloaia Daniel, Analiza economico-financiară. Concepte,
Studii de caz, Aplicaţii, Editura Moldavia, Bacău, 2003, pag. 13-85;
7. Vâlceanu Gheorghe (coord.), Analiza economico-financiară, Editura
Economică, Bucureşti, 2004, pag. 13-45

38
Sarcini de invatare
Teste de evaluare a cunoştinţelor

1. Sistemul analizei financiare vizează:

a) previzionarea câştigurilor viitoare şi a dividendelor;
b) reperarea punctelor slabe şi a punctelor forte din activitatea financiară numai în scopul de a
planifica noile strategii;
c) analiza cash-flow-ului.

2. Necesitatea analizei financiare rezidă din :

a) maximizarea activelor entităţii;
b) reducerea riscului de faliment al entităţilor;
c) asigurarea unui echilibru optim permanent al activităţii.

3. Pot constitui rezerve interne în economia entităţii următoarele:

a) creşterea productivităţii muncii;
b) reducerea costurilor de producţie;
c) o marjă a profitului brut sub media pe ramură.

4. Printre funcţiile analizei financiare se numără;

a) păstrarea în viitor a performanţelor firmei la acelaşi nivel;
b) exercitarea deciziilor manageriale pentru bunul mers al întregii activităţi;
c) maximizarea raportului efect/efort în activitatea economică.

5. Referitor la ordinea de analiză a factorilor din modelul de analiză al fenomenului, putem aprecia că:
a) aceasta corespunde ordinii de intercondiţionare al fenomenului;
b) aceasta este inversul ordinii de intercondiţionare al fenomenului;
c) parcurge drumul de la complex la simplu, de la aparenţă la esenţă.

6. Referitor la raportul analiză calitativă/analiză cantitativă, putem afirma următoarele:

a) analiza calitativă presupune stabilirea factorilor din modelul de analiză;
b) analiza cantitativă precede analiza calitativă, deoarece pentru a putea aprecia esenţa trebuie să
existe elementul măsurabil;
c) analiza calitativă precede analiza cantitativă, deoarece mai întâi se identifică însuşirile esenţiale ale
fenomenelor şi apoi acestea sunt supuse cuantificării.

7. Sistemul informaţional contabil este considerat componenta principală a sistemului informaţional al

unei entităţi deoarece:
a) contabilitatea asigură o raportare omogenă, comparabilă a tuturor fenomenelor desfăşurate într-o
entitate;
b) contabilitatea ţine seama atât de elemente monetare cât şi nemonetare;
c) contabilitatea oferă o imagine de ansamblu a fluxurilor de trezorerie a entităţii.

8. Analiza financiară, în condiţiile actualului sistem contabil din România, este focalizată pe furnizarea
următoarelor categorii de informaţii prin situaţiile financiare:
a) un rol important este acordat politicii de exploatare;
b) facilitează calculul unor indicatori de echilibru financiar în dinamică;
c) furnizează informaţii în principal pentru investitori.

39
9. În accepţiunea IFRS, situaţiile financiare sunt destinate să satisfacă cu precădere necesităţile
informaţionale ale:
a) creditorilor financiari;
b) investitorilor;
c) angajaţilor.

10. Informaţii privind amortizarea imobilizărilor le putem obţine din:

a) Bilanţ propriu-zis;
b) Cont de Profit şi Pierdere;
c) Note explicative.

Răspunsuri la testul preliminar de evaluare

a cunoştinţelor
1. a), c)
2. b), c)
3. a), b), c)
4. c)
5. b)
6. a), c)
7. a)
8. a), b), c)
9. b)
10. c)

40
 MODULUL II

Analiza stării financiare a entităţii

Obiective
1. Cunoaşterea informaţiilor furnizate de Bilanţ-componentă a situaţiilor financiare,
2. Însuşirea metodologiilor de analiză diagnostic a acestuia,
3. înţelegerea necesităţii fiecărui aspect analizat pentru conturarea unei analize a poziţiei
financiare cât mai pertinente
4. Exemplificarea cifrică a evoluţiei poziţiei financiare pe baza indicilor cu baza în lanţ
(cazul concret al unei societăţi comerciale, perioada 5 ani).
5. Calculul şi interpretarea ratelor de structură ale activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii, compararea rezultatelor cu valorile medii pe ramuri de activitate şi cu
intervalele de siguranţă.
6. Calculul şi interpretarea indicatorilor de lichiditate, solvabilitate, echilibru financiar, a
ratelor de rotaţie, compararea rezultatelor cu valorile medii pe ramuri de activitate şi cu
intervalele de siguranţă.
7. Stabilirea punctelor forte şi a punctelor slabe în ce priveşte stabilitatela financiară.
modalităţile de finanţare a activităţii, gestiunea patrimoniului, a evoluţiei şi structurii
elementelor de active,datorii, capitaluri proprii

Unitatea de curs 1:
Analiza poziţiei financiare a entităţii

1.1 Analiza de ansamblu a poziţiei financiare

Raportarea informaţiilor produse de contabilitatea financiară se face cu ajutorul

situaţiilor financiare, care, potrivit Legii contabilităţii, art. 26, sunt obligatoriu a se
întocmi de către toate persoanele juridice care au obligativitatea să conducă o
contabilitate în partidă dublă.

41
 În România, pe lângă situaţiile financiare anuale întocmite de unităţile
economice, acestea au obligativitatea întocmirii unor raportări semestriale formate din:
Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii; Rezultate financiare; Date
informative.
Întrucât aceste raportări semestriale prezintă situaţia resurselor controlate de
întreprindere şi a rezultatelor la finele primului semestru în aproximativ aceeaşi
structură ca situaţiile financiare anuale vom prezenta numai structura şi componenţa
situaţiilor financiare anuale. Întreprinderile din România, au obligaţia să întocmească
situaţiile financiare anuale respectând prevederile O.M.F.P. nr. 3055/2009 în funcţie de
îndeplinirea anumitor criterii aşa zise „de mărime”.
Astfel, dacă se depăşesc limitele a două dintre următoarele criterii: total active:
3.650.000 euro; cifră de afaceri netă: 7.300.000 euro; număr mediu de salariaţi în
cursul exerciţiului financiar: 50.
Entităţile sunt obligate la a întocmi: Bilanţ; Cont de profit şi pierdere; Situaţia
modificărilor capitalului propriu; Situaţia fluxurilor de trezorerie; Note explicative
la situaţiile financiare anuale.
Entităţile care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de
mărime prevăzute anterior întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind:
Bilanţul prescurtat; Contul de profit şi pierdere; Note explicative la situaţiile
financiare anuale simplificate. Opţional se pot întocmi situaţia modificărilor
capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de trezorerie.

Poziţia financiară a unei întreprinderi este reprezentată conform Standardelor

Internaţionale de Contabilitate (în prezent Standardele Internaţionale de Raportare
Financiară-IFRS) de relaţia dintre activele, datoriile şi capitalurile proprii ale sale.
Informaţii despre aceste structuri financiare sunt oferite în principal de bilanţul propriu-
zis dar, în completare, şi celelalte elemente ale situaţiilor financiare pot furniza
informaţii utile relativ la aceste elemente. Este vorba despre „Situaţia modificărilor
capitalurilor proprii” precum şi o parte importantă din notele explicative ca de exemplu:
„Activele imobilizate”, „Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli”, ”Repartizarea

42
profitului”, „Situaţia creanţelor şi datoriilor”, „Principii, politici şi metode contabile”,
„Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari”.
Analiza poziţiei financiare se poate defalca astfel: a). Analiza de ansamblu a
poziţiei financiare b). Analiza lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii.
Primul pas în analiza poziţiei financiare îl reprezintă analiza de ansamblu a
poziţiei financiare în cadrul căreia vom pune în evidenţă evoluţia şi mutaţiile structurale
produse în cadrul structurilor poziţiei financiare respectiv în cadrul activelor, datoriilor
şi capitalurilor proprii pe baza informaţiilor puse la dispoziţie prin situaţiile financiare.
Sporirea valorii unei astfel de analize necesită investigarea situaţiilor financiare pe mai
multe exerciţii financiare succesive.
1.1.1.Analiza evoluţiei poziţiei financiare
Se bazează pe calculul unor indici în care posturile din bilanţ se exprimă sub
forma modificărilor procentuale faţă de: valoarea aceluiaşi post dintr-un an de bază,
considerat 100 % pentru indicii cu baza fixă; sau succesiv pentru perioada precedentă, în
cazul indicilor cu baza în lanţ.
A. Analiza dinamicii activelor
Aşa cum rezultă şi din schema de bilanţ prezentată mai sus activele sunt
structurate în trei mari categorii şi anume: I.Activele imobilizate; II.Activele
circulante; III.Cheltuieli înregistrate în avans.
Analiza dinamicii activelor presupune adâncirea analizei pe grupele de active şi
în cadrul lor pe elemente componente.
I. Activele imobilizate
Activele imobilizate reprezintă acea parte a activelor pe care întreprinderea
intenţionează să le deţină pe un anumit termen (de regulă mai mare de 1 an) şi care nu se
consumă la prima lor utilizare.
Activele imobilizate se structurează în: Imobilizări necorporale; Imobilizări
corporale; Imobilizări financiare.
1. Imobilizările necorporale. O imobilizare necorporală este un activ
identificabil nemonetar, fără suport material şi deţinut pentru utilizare în procesul de
producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru

43
scopuri administrative.
În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind: Cheltuielile de constituire;
Cheltuielile de dezvoltare; Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile, drepturile şi
alte valori similare; Fondul comercial; Alte imobilizări necorporale.
Analiza în dinamică a imobilizărilor necorporale vizează:
IIC > 100% ceea ce înseamnă un ritm superior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile
de imobilizări de la un an la altul.
IIC = 100% ceea ce înseamnă un ritm constant al intrărilor faţă de ieşirile de imobilizări
de la un an la altul.
IIC < 100% ceea ce înseamnă un ritm inferior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile
de imobilizări de la un an la altul.
În general pentru întreprinderile româneşti se constată atât o pondere redusă a
imobilizărilor necorporale în totalul imobilizărilor cât şi o tendinţă de scădere a valorii
acestora ca urmare a amortizării lor.
2. Imobilizările corporale sunt active imobilizate care: a). sunt deţinute de o
persoană juridică pentru a fi utilizate în producţia proprie de bunuri sau prestarea de
servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; b).
sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an; şi c). au valoare mai mare
decât limita prevăzută de reglementările legale în vigoare. În prezent limita minimă este
de 15 mil.
Imobilizările corporale cuprind terenuri, construcţii, utilajele, instalaţiile,
mijloacele de transport, animale şi plantaţii, mobilier, aparatură birotică etc.
Caracteristica generală a imobilizărilor necorporale şi corporale (mai puţin a terenurilor)
este faptul că valoarea lor se recuperează prin amortizare pe durata de viaţă utilă.
Amortizarea reprezintă recuperarea treptată a valorii unei imobilizări necorporale şi/sau
corporale prin includerea în cheltuielile curente a unei cote părţi din valoarea activului
care se amortizează.
Atât imobilizările necorporale cât şi cele corporale pot fi reprezentate la un
moment dat în bilanţ ca imobilizări în curs reprezentate: pe de o parte de avansurile
acordate furnizorilor de imobilizări necorporale şi/sau corporale; pe de altă parte de

44
costul imobilizărilor necorporale şi/sau corporale neterminate până la sfârşitul perioadei.
Valoarea imobilizărilor corporale se poate modifica în sensul creşterii sau scăderii
de la un an la altul. Creşterea valorii imobilizărilor corporale se poate explica prin:
reevaluări, modernizări, noi achiziţii. Scăderea valorii imobilizărilor corporale se poate
explica prin scoatere din funcţiune, vânzare, recuperare a investiţiilor prin amortizare,
trecerea imobilizărilor în categoria obiectelor de inventar. Valoarea netă contabilă a IC
este reprezentată de valoarea de intrare a imobilizării diminuată cu amortizarea şi
provizioanele legale constituite.
Analiza în dinamică a imobilizărilor corporale vizează două aspecte: a). Analiza
în dinamică a valorii nete contabile (valorii rămase) şi b). Analiza corelativă a dinamicii
imobilizărilor corporale şi dinamica indicatorilor de volum
a) Analiza în dinamică a valorii rămase se poate prezenta la un moment dat sub trei
aspecte:
IIC > 100% ceea ce înseamnă un ritm superior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile
de imobilizări de la un an la altul.
IIC = 100% ceea ce înseamnă un ritm constant al intrărilor faţă de ieşirile de imobilizări
de la un an la altul.
IIC < 100% ceea ce înseamnă un ritm inferior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile
de imobilizări de la un an la altul.
b) Analiza corelativă a dinamicii imobilizărilor corporale şi dinamica indicatorilor
de volum (CAN) se poate prezenta sub trei aspecte:
IIC>100%, ICAN>100%, IIC<ICAN adică imobilizările corporale generează beneficii
economice viitoare într-un ritm superior dotării de care dispune (există o creştere a
gradului de utilizare a imobilizărilor corporale). O astfel de corelaţie între cei doi
indicatori poate însemna: sporirea eficienţei mijloacelor fixe utilizate de întreprindere;
accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor fixe; scăderea necesarului relativ de
imobilizări corporale (când se realizează aceeaşi producţie sau o producţie suplimentară
cu un volum de mijloace fixe mai mic)
IIC = ICAN ceea ce înseamnă că imobilizările corporale generează beneficii economice
viitoare în acelaşi ritm.

45
IIC<100%, ICAN<100%, IIC > ICAN ceea ce înseamnă un ritm al dotărilor superior
rezultatelor. Pentru o analiză pertinentă se va adânci incursiunea pe categorii de
imobilizări corporale pentru a se identifica categoriile care nu generează beneficii
economice viitoare. O astfel de corelaţie între cei doi indicatori poate însemna:
diminuarea eficienţei mijloacelor fixe utilizate de întreprindere; reducerea vitezei de
rotaţie a mijloacelor fixe; scăderea nivelului de eficienţă al mijloacelor fixe
3. Imobilizările financiare
Imobilizările financiare reprezintă titluri de valoare pe care întreprinderea
intenţionează să le deţină pe un anumit termen (de regulă mai mare de 1 an) şi din
deţinerea cărora întreprinderea doreşte obţinerea unor venituri de natură financiară (sub
formă de dobânzi sau dividende) şi, în cazul în care sunt reprezentate de acţiuni,
exercitarea unui control sau a unei influenţe notabile asupra emitentului. Ele cuprind
titlurile de participare, interese de participare deţinute, alte titluri imobilizate şi creanţele
imobilizate.
În general o sporire a acestor imobilizări (I IF > 100) reprezintă o angajare a
resurselor întreprinderii în activitatea altor firme.
II. Activele circulante
În categoria activelor circulante se cuprind acele active care: a).sunt
achiziţionate sau produse pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi se
aşteaptă a fi realizate în termen de maxim 1 an; b). este reprezentat de creanţe aferente
ciclului de exploatare; c).este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror
utilizare nu este restricţionată.
În categoria activelor circulante se cuprind: Stocurile; Creanţele; Investiţiile
financiare pe termen scurt; Casa şi conturi la bănci
1. Stocurile
Stocurile sunt active circulante: deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării
normale a activităţii; în curs de producţie în vederea vânzării în aceleaşi condiţii ca mai
sus; sub forma de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în
procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.
În cadrul stocurilor se cuprind:

46
Stocurile de materii prime şi materiale sunt formate din:materii prime, materialele
consumabile , Materialele de natura obiectelor de inventar, Stocurile aflate la terţi.
Stocurile de produse finite sunt formate din formate din: produsele, Stocuri de mărfuri
şi ambalaje , Stocurile aflate la terţ.
Stocuri de producţie în curs de execuţie care reprezintă producţia care nu a trecut prin
toate fazele procesului tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei
tehnice sau necompletate în întregime. Totodată, în cadrul producţiei în curs de execuţie
se cuprind, de asemenea, lucrările şi serviciile, precum şi studiile în curs de execuţie sau
neterminate.
1.1. Analiza în dinamică a stocurilor de materii prime, materiale vizează
două aspecte: ritmul modificării stocurilor şi corelaţia între ritmul modificării
stocurilor de materii prime, materiale (I SM), ritmul modificării consumului de materiale
(ICM) şi ritmul modificării indicatorilor de volum – cifra de afaceri netă (ICAN)
a) Privind ritmul modificării stocurilor pot exista următoarele situaţii:
ISM >100% adică o creştere a stocului final de materii prime comparativ cu perioada
precedentă. Această creştere se poate datora: aprovizionării în devans sau peste necesar;
modificării în structura de fabricaţie; scăderii consumului specific; creşterii costului de
achiziţie a materiilor prime de la furnizori; metode diferite de evaluare a stocurilor
(FIFO; LIFO; CMP); ritmul intrărilor devansează ritmul consumurilor în producţie.
ISM >100% ceea ce reprezintă: aprovizionare ritmică; consum specific constant; costuri
de achiziţie constante; menţinerea structurii de fabricaţie.
ISM < 100% reprezentând o scădere a stocurilor de materii prime faţă de perioada
precedentă care se poate datora: reducerii cantităţii de materii prime aprovizionate;
reducerii preţului de achiziţie al materiilor prime sau folosirea înlocuitorilor cu preţuri
reduse; creşterii consumurilor specifice; ritmul consumurilor devansează ritmul intrărilor
de materii şi materiale.
b) Privind analiza corelativă a celor trei indicatori se pot întâlni următoarele
situaţii:
b1). ISM >100, ICM >100, ICAN >100, ICAN > ICM
Aceasta înseamnă o creştere a stocurilor de materii prime şi materiale pe fondul creşterii

47
gradului de valorificare a materiilor prime şi materialelor care se poate datora: reducerii
consumului de materiale la unitatea valorică a cifrei de afaceri; accelerării vitezei de
rotaţie a stocului de materii prime şi materiale prin:reducerea consumului specific şi/sau
valoric,reducerea duratei ciclului de fabricaţie, modificarea structurii stocurilor; creşterii
preţului materialelor.
b2). ISM >100, ICM >100, ICAN >100, ICAN < ICM
Această situaţie reflectă o creştere a stocurilor de materii prime şi materiale pe fondul
scăderii gradului de valorificare a materiilor prime şi materialelor. Factorii care pot duce
la o astfel de situaţie ar fi: creşterii costurilor de achiziţie în condiţiile menţinerii
nemodificate a cantităţii aprovizionate; creşterii ponderii materialelor cu preţuri mari în
totalul stocului; creşterii consumului specific normat de material la o unitate valorică a
cifrei de afaceri.
b3). ISM >100, ICM >100, ICAN >100, ICAN =ICM
Situaţia presupune o creştere a stocurilor pe fondul creşterii costului de achiziţie al
materiilor prime şi materialelor.
b4). ISM >100, ICM > 100, ICAN < 100
Situaţia presupune o creştere a stocurilor pe fondul reducerii gradului de valorificare a
materiilor prime, situaţie datorată: reducerii vânzărilor; creşterii normelor de consum;
creşterii costului de achiziţie.
b5). ISM < 100, ICM < 100, ICAN >100
Situaţia reflectă o situaţie favorabilă de scădere a stocurilor pe fondul creşterii gradului
de valorificare a materiilor şi materialelor datorită: creşterii vânzărilor; reducerii
normelor de consum; reducerii costului de achiziţie.
1.2. Analiza în dinamică a stocurilor de producţie în curs de execuţie (SPCE)
Producţia în curs de execuţie este evaluată la cost de producţie. Dacă valoarea
realizabilă netă a producţiei în curs de execuţie este mai mică decât costul producţiei
atunci valoarea la care se raportează în bilanţ este valoarea realizabilă netă. Producţia în
curs de execuţie este influenţată de următorii factori: volumul fizic al producţiei
(influenţează direct nivelul producţiei neterminate); durata ciclului de fabricaţie
(influenţează direct nivelul producţiei neterminate); structura sortimentală

48
influenţează nivelul şi evoluţia producţiei în curs, nivelul şi evoluţia costului de
producţie astfel: 1. dacă structura sortimentală se modifică în favoarea unor produse cu
un cost de producţie comparativ mai mic, are loc o scădere a valorii producţiei în curs;
2. dacă structura sortimentală se modifică în favoarea unor produse cu un cost de
producţie comparativ mai mare, are loc o creştere a valorii producţiei în curs, cu
consecinţe negative asupra echilibrului financiar; costul de producţie influenţează în
mod direct nivelul şi dinamica producţiei în curs.
1.3. Analiza în dinamică a stocurilor de produse finite şi produse reziduale
Valoarea produselor aflate în stoc este influenţată de următorii factori: volumul fizic al
produselor aflate în stoc; termenele de livrare; structura produselor în stoc; costul
efectiv al produselor.
1.4. Analiza în dinamică a stocurilor de mărfuri
Vizează aspecte legate de latura comercială a firme. Modificarea stocurilor de mărfuri
depinde de următorii factori: raportul dintre ritmul aprovizionărilor şi ritmul
desfacerilor de mărfuri;structura mărfurilor vândute; adaosul comercial practicat;
metodele de evaluare a stocurilor la ieşirea din patrimoniu (FIFO, LIFO, CMP).
2. Creanţele
Creanţa în general reprezintă dreptul unei creditor de a solicita unui debitor o
sumă de bani sau anumite bunuri sau servicii.Principalele categorii de creanţe, clasificate
în raport de categoriile de terţi cu care întreprinderea întreţine relaţii economice, sunt:
Creanţele comerciale care cuprind: Creanţele faţă de furnizori, Creanţele faţă de
clienţi,Creanţele reprezentate de efectele comerciale (cambii, bilete la ordin) de primit.
Creanţele legate de grup care includ: Sume de încasat de la societăţi din cadrul
grupului, Sume de încasat din interese de participare
Creanţele faţă salariaţi reprezentate de: Avansurile din salarii acordate angajaţilor
(chenzina I); Imputaţiile stabilite pentru angajaţi precum şi diverse alte sume de încasat
de la salariaţi.
Creanţele faţă de buget reprezentate de impozite şi taxe de recuperat de la buget
(impozite şi taxe plătite în plus).
Creanţele faţă de acţionari/asociaţi reprezentate de împrumuturile acordate

49
acţionarilor/asociaţilor (în acest caz pe termen scurt) şi de dobânzile de încasat aferente.
Alte creanţe care includ creanţele faţă de alţi debitori reprezentate de diverse creanţe
care nu pot fi încadrate în cazurile de mai sus, rezultate, de exemplu, din cedarea
activelor imobilizate, din vânzarea obligaţiunilor etc.
Informaţii detaliate privind creanţele faţă de grup, faţă de buget, faţă de salariaţi
şi alte creanţe le găsim în Nota 5 „Situaţia creanţelor şi datoriilor” deoarece în bilanţ
valorile lor sunt raportate într-un singur post bilanţier. Analiza în dinamică a volumului
creanţelor trebuie apreciată prin prisma categoriilor de creanţe, ca elemente componente,
astfel:
2.1. Analiza în dinamică a creanţelor comerciale:
a) Creanţele comerciale sunt în directă legătură cu generarea cifrei de afaceri
nete ca atare le vom acorda o atenţie specială.
ICCOM > 100% indică o creştere a activităţii comerciale a întreprinderii faţă de perioada
precedentă care se poate datora: creşterii volumul fizic al vânzărilor; creşterii preţului de
vânzare unitar al produselor s/sau serviciilor; prevederile contractuale privind termenele
de încasare; garanţiile materiale constituite în cazul insolvabilităţii clienţilor debitori;
structura vânzărilor; calitatea produselor.O creştere a volumului creanţelor este
justificată economic reflectând o dezvoltare a laturii comerciale a întreprinderii cu
condiţia însă ca acestea să fie încadrate în termenele de încasare contractuale. În acest
sens se va apela la informaţiile suplimentare cuprinse în Nota 5 „Situaţia creanţelor şi
datoriilor” unde sunt urmărite creanţele după diverse criterii inclusiv cele restante. O
creştere a creanţelor pe termen mediu şi lung poate crea probleme de lichiditate
financiară.
ICCOM=100% indică o menţinere în timp a laturii comerciale a întreprinderii.
ICCOM<100% indică o restrângere a activităţii comerciale faţă de perioada precedentă.
b) Pentru o apreciere pertinentă a modului de evoluţie a creanţelor se impune
corelaraea dinamicii creanţelor comerciale cu dinamica cifrei de afaceri nete putând
rezulta următoarele situaţii:

50
ICCOM > 100, ICAN > 100 şi ICCOM > ICAN situaţie ce reflectă o acumulare a volumului
creanţelor generând o viteză de rotaţie a acestora în scădere faţă de anul anterior, situaţie
nefavorabilă dacă se menţine în timp.
ICCOM > 100, ICAN > 100 şi ICCOM < ICAN situaţie ce reflectă o dezvoltare a activităţii
comerciale pe fondul creşterii în paralel a vitezei de rotaţie a creanţelor, situaţie
favorabilă pentru întreprindere, dacă nivelul creanţelor comerciale se menţine în
termenele contractuale.
ICCOM < 100, ICAN > 100 situaţie ce reflectă o dezvoltare a activităţii comerciale cu o
încasare a creanţelor într-un ritm superior timpilor de facturare, situaţie favorabilă.
ICCOM > 100, ICAN < 100 situaţia indicând o acumulare a creanţelor comerciale fără
realizarea unei activităţi comerciale corespunzătoare. Cauzele trebuie căutate în modul
de selecţionare a clienţilor in direcţia tintirii pe viitor a categoriilor de clienţi platnici,
care să prezinte garanţii rezonabile de plata altfel întreprinderea se poate confrunta cu
grave probleme de ilichiditate iar în timp de insolvabilitate şi risc de faliment.
2.2. Analiza în dinamică a altor categorii de creanţe: creanţe faţă de grup,
creanţe faţă de buget, creanţe faţă acţionari şi asociaţi, creanţe faţă de salariaţi şi alte
creanţe. O creştere a acestor categorii de creanţe trebuie apreciată prin prisma încadrării
în Graficele de recuperare.
3. Investiţii financiare pe termen scurt
Investiţiile financiare pe termen scurt sunt titlurile de valoare (acţiuni, obligaţiuni
etc.) achiziţionate de întreprindere în scop speculativ (pentru revânzarea lor cât mai
rapidă cu un preţ mai mare decât costul de achiziţie) sau în scopul anulării lor (posibilă
numai în cazul acţiunilor sau obligaţiunilor proprii).
4. Casa şi conturi la bănci
În această categorie intră activele care se regăsesc în forma de „bani” sau sunt
uşor transformabile în bani (mai poartă denumirea de numerar şi echivalente de
numerar) astfel: Valorile de încasat; Disponibilităţile din contul curent; Numerarul şi
alte valori; Acreditivele; Avansurile de trezorerie.
Investiţiile financiare pe termen scurt împreună cu casa şi conturile la bănci
reprezintă activele care se regăsesc în forma de numerar sau echivalente de numerar şi

51
formează trezoreria întreprinderii. (mai poartă denumirea de numerar şi echivalente de
numerar).
Analiza în dinamică a trezoreriei se realizează astfel:
ITr>100% reflectă o creştere valorică a trezoreriei care determină consolidarea stării de
lichiditate şi solvabilitate financiară cât şi menţinerea unui echilibru monetar şi pe
această bază menţinerea capacităţii de autofinanţare a firmei. Această creştere a valorii
trezoreriei se poate datora: accelerării vitezei de rotaţie a altor elemente de active
circulante (stocuri şi creanţe); reducerii termenelor de încasare a creanţelor în raport cu
termenele de achitare a datoriilor faţă de furnizori;
unui volum mai ridicat al creanţelor în raport cu datoriile
ITr =100% echilibru;
ITr <100% indică o degradare a stării de lichiditate care, dacă se întinde pe o perioadă
mai mare de timp, poate genera incapacitate de onorare a plăţilor imediate, întârzâieri în
onorarea obligaţiilor care generează penalităţi suplimentare, nevoia de a apela la credite
de trezorerie purtătoare de dobânzi. Potenţialii factori care ar duce la o reducere a
volumului trezoreriei sunt aceiaşi, menţionaţi anterior doar că acum acţionează în sens
opus.
Dacă un nivel scăzut al disponibilităţilor băneşti reprezintă o situaţie
nefavorabilă, la fel de nefavorabilă este şi situaţia în care firma are la dispoziţie pentru o
durată mai mare de timp un volum al disponibilităţilor mai mare decât necesarul curent.
Acest lucru înseamnă:
imobilizări de lichidităţi şi neangajarea lor în afaceri; lipsa unei politici de plasamente
care să asigure , pe de-o parte menţinerea valorii banilor iar pe de altă parte realizarea
unor venituri suplimentare din dividende sau dobânzi şi/sau din vânzarea titlurilor de
plasament la preţuri mai mari decât cele de achiziţie.

III. Cheltuieli înregistrate în avans

Cheltuielile înregistrate în avans sunt reprezentate de chirii, abonamente, prime
de asigurare şi alte asemenea achitate în prezent, dar care se referă la perioade viitoare.În
general o creştere a cheltuielilor în avans reprezintă o direcţionare a surplusului monetar

52
spre obţinerea unor beneficii viitoare.
Activele circulante împreună cu cheltuielile înregistrate în avans formează
activele curente ale întreprinderii şi reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă
datoriilor curente, capacitate exprimată în cadrul lichidităţii generale a întreprinderii
denumită şi fond de rulment sau capital de lucru. Creşterea activelor curente comparativ
cu exerciţiul precedent consolidează starea de lichiditate financiară generală a
întreprinderii.

B. Analiza dinamicii datoriilor

Obligaţiile întreprinderii faţă de terţi sunt grupate în bilanţ astfel:
I. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de 1 an
II. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de 1 an
III. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
IV. Venituri în avans
Categoria cea mai mare a obligaţiilor întreprinderii este reprezentată de datoriile
întreprinderii iar din punctul de vedere al informării utilizatorilor este foarte importantă
separarea acestora în:
I. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de 1 an (datorii pe termen scurt);
II. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de 1 an (datorii pe termen lung).
O datorie trebuie clasificată ca datorie pe termen scurt atunci când: se aşteaptă să
fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al persoanei juridice; sau este
exigibilă în termen de 12 luni de la data recunoaşterii ei. Toate celelalte datorii trebuie
clasificate ca datorii pe termen lung.
La sfârşitul exerciţiului financiar întreprinderile trebuie să menţină în situaţiile
financiare clasificarea datoriilor pe termen lung purtătoare de dobândă în această
categorie chiar şi atunci când acestea sunt exigibile în 12 luni dacă: a). termenul iniţial
a fost pentru o perioadă mai mare de 12 luni; şi b). există un acord de refinanţare
sau de reeşalonare a plăţilor, care este încheiat până la data respectivă.
Similar creanţelor şi datoriile sunt generate în relaţiile cu terţii şi în funcţie de
natura lor în contabilitate se clasifică astfel:

53
1) Datorii financiar-bancare reprezentate de: Împrumuturi din emisiunea de
obligaţiuni,Creditele bancare şi dobânzile de plătit aferente.
2) Datorii comerciale reprezentate de: Datoriile faţă de, Datoriile privind efectele
comerciale de plătit,Datoriile faţă de clienţi.
3) Datorii legate de grup: Împrumuturile primite de la societăţi din cadrul grupului şi
de eventualele dobânzi aferente; Sume datorate privind interesele de participare
4) Datorii faţă de salariaţi reprezentate de:Salariile nete cuvenite angajaţilor;
Indemnizaţiile şi ajutoarele de acordat în diverse situaţii precum şi alte datorii în
legătură cu salariaţii.
5)Datoriile faţă de buget (stat) reprezentate de impozitele, taxele şi contribuţiile de
plătit către buget.
6) Datoriile faţă de acţionari/asociaţi reprezentate de: Împrumuturile primite de la
acţionari/asociaţi şi dobânzile de plătit aferente; Dividendele de plătit
acţionarilor/asociaţi; Sumele de plătit în cazul retragerii sau excluderii unui
acţionar/asociat.
7)Alte datorii unde includem datoriile faţă de alţi creditori reprezentate de obligaţii ale
întreprinderii care nu se încadrează în nici o categorie de mai sus.
Analiza în dinamică a datoriilor (atât sub 1 an cât şi peste 1 an) trebuie
realizată pe categoriile de datorii, existând particularităţi de interpretare a rezultatelor
aferente fiecărei categorii:
1.a) Analiza dinamicii datoriilor financiar bancare
IDFB > 100 % indică o creştere a datoriilor financiar bancare faţă de anul de bază prin:
contractarea de noi credite într-o sumă mai mare decât rambursările din aceeaşi
perioadă; creşterea nivelului dobânzilor percepute; nerespectarea termenelor de
rambursare a ratelor scadente şi a dobânzilor aferente
Informaţii suplimentare asupra factorilor posibili de influenţare a serviciului
datoriilor financiar bancare le regăsim în Nota 5 „Situaţia creanţelor şi datoriilor”.
IDFB = 100 % indică o constanţă a serviciului datoriei financiar bancare.
IDFB < 100 % indică o diminuare a serviciului datoriei financiar bancare, întreprinderea
apelând într-o măsură mai pronunţată la alte surse de finanţare pentru finanţarea nevoilor

54
pe termen scurt şi lung comparativ cu anul de bază.
1.b.) Analiza în dinamică a datoriilor comerciale
IDC > 100 % indică o creştere a datoriilor comerciale faţă de anul anterior, creştere care
se poate explica prin: creşterea volumului achiziţiilor şi/sau sau a costului de achiziţie
pentru intrările provenite de la terţi constând în materii prime, materiale, servicii etc.;
majorarea termenelor contractuale de achitare a datoriilor; creşterea valorică a
avansurilor primite de la clienţi
O creştere a datoriilor comerciale trebuie apreciată ca fiind favorabilă atâta timp
cât ele se încadrează în termenul contractual deoarece ele sunt surse gratuite de finanţare
a necesarului de fond de rulment Însă pentru o apreciere pertinentă a nivelului până la
care pot creşte aceste datorii se impune efectuarea în mod suplimentar de comparaţii cu
nivelul creanţelor aparţinând exploatării supervizând o existenţă permanentă a unui
decalaj superior al nivelului plăţilor cu nivelul încasărilor
IDC=100 % indică o constanţă în ce priveşte ritmul contractării de datorii comerciale.
IDC<100 % reflectă o diminuare a nivelului datoriilor comerciale întreprinderea apelând
într-o măsură mai pronunţată la alte surse de finanţare decât cele din activitatea
comercială
1.c.) Analiza în dinamică a datoriilor legate de grup
IDG > 100% indică o creştere a datoriilor legate de grup faţă de anul anterior, creştere
care se poate explica prin: o creştere a sumelor contractate de la societăţi din cadrul
grupului; creşterea nivelului dobânzilor percepute; nerespectării termenelor de
rambursare a ratelor scadente şi a dobânzilor aferente
În general, datoriile faţă de grup sunt puţin costisitoare, aplicându-se în spiritul
ajutorării reciproce, un nivel al ratei dobânzii preferenţial, inferior ratei medii a dobânzii
de pe piaţă. Nefiind totuşi surse gratuite de finanţate, creşterea nivelului acestor datorii
trebuie apreciată prin prisma asigurării de beneficii economice viitoare rezonabile care
să acopere costurile generate.
IDG=100% indică o constanţă în ce priveşte ritmul contractării de datorii faţă de grup.
IDG <100% reflectă o diminuare a datoriilor faţă de grup faţă de anul de bazăl în
finanţarea necesarului exploatării punându-se pe alte surse.

55
 1.d.) Analiza în dinamică a datoriilor faţă de salariaţi
IDS >100% indică o creştere a datoriilor faţă de salariaţi care se poate datora: creşterii
salariilor nete cuvenite angajaţilor; creşterii numărului de angajaţi ca urmare a extinderii
activităţii întreprinderii creşterii calificării personalului; creşterii indemnizaţiilor şi
ajutoarelor de acordat în diverse situaţii; creşterii ratei inflaţiei; creşterii productivităţii
muncii; neachitării la termen a datoriilor faţă de salariaţii întreprinderii
O creştere a datoriilor de achitat către salariaţii întreprinderii nu trebuie în nici un
caz să se datoreze neachitării lor la termen deoarece această situaţie poate genera mari
revolte sindicale care va duce în final la deteriorarea generală a imaginii întreprinderii pe
piaţă. Altfel acest surse de finanţare sunt surse gratuite de finanţare deci creşterea lor
este benefică pentru finanţarea curentă a necesarului exploatării atâta timp cât se
realizează un decalaj favorabil al încasărilor cu plăţile.
IDS = 100% indică o constanţă în nivelul datoriilor faţă de salariaţi de la un an la altul,
aceasta neexcluzând însă modicări de ritm în cadrul structurii acestor datorii.
IDS < 100% reflectă o diminuare a datoriilor faţă de salariaţi faţă de anul de bazăi de
influenţă ar fi aceiaşi cu cei menţionaţi anterior doar că acum au o influenţă inversă.
1.e.) Analiza datoriilor faţă de buget (datorii fiscale)
IDF >100 % reflectă o creştere a sarcinilor fiscale ale întreprinderii care se poate datora:
creşterii bazei de calcul a impozitelor (creşterii profitului impozabil, creşterii nivelului
salariilor, creşterii volumului de imobilizări supuse impozitării etc.); creşterii cotelor de
impunere (a cotei impozitului pe profit, pe salarii, pe imobilizări, TVA, accize, etc.);
renunţării la acordarea unor facilităţi fiscale ce fusese valabilă în anul de bază;
nerespectării termenelor de plată.
O creştere a datoriilor fiscale este inevitabilă şi trebuie apreciată ca atare atâta
timp cât ea se datorează altor cauze decât cea reprezentată de neachitarea lor la scadenţă.
Întreprinderea trebuie să-şi gestioneze eficient raportul creanţe/datorii astfel încât sub
nici o formă să nu apeleze la surse suplimentare de finanţare neachitându-şi sarcinile
fiscale. Acest lucru nu numai că va atrage penalităţi usturătoare de întârzâiere dar mai
mult va genera o imagine şifonată a întreprinderii în faţa potenţialilor creditori.
IDF =100 % reflectă o menţinere a sarcinilor fiscale faţă de anul de bază.

56
IDF < 100 % indică o diminuare a datoriilor fiscale factorii de influenţă fiind aceiaşi cu
cei menţionaţi anterior dar de sens invers. O reducere a sarcinilor fiscale va trebui însă să
surprindă cauzele generatoare având importanţă dacă ea se datorează unor eventuale
facilităţi fiscale sau ea datorându-se de exemplu restrângerii activităţii.
1.f.) Analiza în dinamică a datoriilor faţă de acţionari/asociaţi
IDA >100 % reflectă o creştere a acestor datorii care se poate datora: creşterii
împrumuturior primite de la acţionari/asociaţi şi dobânzile de plătit aferente; creşterii
nivelului dividendelor de plătit către acţionarilor/asociaţi; creşterii sumelor de plătit în
cazul retragerii sau excluderii unui acţionar/asociat. Creşterea nivelului acestor datorii
trebuie apreciată pe de-o parte favorabil atunci când ea este rezultatul implicit al unei
creşteri de profit iar pe de altă parte nefavorabil dacă ea se datorează unor împrumuturi
care generează cheltuieli cu dobânzile şi acestea au un nivel semnificativ.
În general, pentru o bună gestionare a datoriilor întreprinderea va apela
finanţarea nevoilor sale astfel: pentru finanţarea activelor imobilizate întreprinderea va
utiliza capitalul propriu şi pentru necesităţi suplimentare datorii cu termen de scadenţă
mai mare de 1 an, reprezentate în principal de datorii financiar-bancare; pentru
finanţarea activelor curente întreprinderea va apela în general, la surse de finanţare
curente (pasive curente) în ordinea directă a costurilor pe care le implică, începând cu
datoriile cu costuri reduse şi continuând cu cele financiar - bancare care implică costurile
cele mai mari, cu menţiunile efectuate pe parcurs care vizează menţinerea unei imagini
luminoase a întreprinderii în ochii creditorilor.

III. Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli.

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli reprezintă pasive cu exigibilitate incertă
şi se constituie pentru elemente cum sunt: litigiile, amenzile şi penalităţile,
despăgubirile, daunele şi alte datorii incerte; cheltuielile legate de activitatea de
service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli privind garanţia acordată clienţilor;
alte provizioane.
Un provizion pentru riscuri şi cheltuieli este recunoscut dacă sunt îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii: există o obligaţie curentă generată de un eveniment

57
anterior; este probabilă efectuarea unor plăţi pentru onorarea obligaţiei respective; şi
suma poate fi estimată credibil.
Valoarea constituită ca provizion trebuie să reprezinte cea mai bună estimare la
data bilanţului a costurilor necesare stingerii obligaţiei curente. Aceste provizioane
reprezintă în fapt surse la dispoziţia întreprinderii până în momentul producerii riscurilor
pentru care s-au constituit, neavând o scadenţă determinată. Din aceste motive, în
analizele financiare această categorie este asimilată categoriei capitalurilor proprii ca şi
surse prin definiţie cu o scadenţă nedeterminată.
Analiza în dinamică a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli vizează
următoarele aspecte:
IPR > 100% indică o creştere a acestor tipuri de provizioane faţă de anul de bază, fie
datorită constituirii de noi provizioane fie datorită majorării celor precedente
IPR =100% indică o menţinere a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli la acelaşi nivel
IPR < 100% indică o diminuare a acestor categorii de provizioane fie datorită anulării lor
ca urmare a rămânerii lor fără obiect fie datorită diminuării lor ca urmare a reconsiderării
valorii activelor pentru care au fost constituite.
Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt prezentate detaliat în Nota 2
„Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli” reflectând şi o detaliere a variaţiei în timp a
acestor categorii de provizioane). Pentru o analiză detaliată a dinamicii acestor
provizioane se impune deci exploatarea informaţiilor suplimentare reflectate prin această
notă.

IV. Veniturile în avans. În această categorie sunt cuprinse: 1. Subvenţiile

pentru investiţii; 2. Veniturile înregistrate în avans
Subvenţiile pentru investiţii reprezintă sumele primite cu titlu gratuit şi care au un
caracter nerambursabil pentru acordarea cărora, principala condiţie este ca întreprinderea
beneficiară să cumpere, construiască sau achiziţioneze active cu ciclu lung de fabricaţie
şi/sau de utilizare. Sunt asimilate subvenţiilor pentru investiţii donaţiile primite de
imobilizări necorporale, corporale şi în curs precum şi plusurile constatate la inventariere
pentru categoriile respective de active.

58
 Veniturile înregistrate în avans sunt reprezentate de chirii, abonamente, prime de
asigurare şi alte asemenea încasate în prezent, dar care se referă la perioade viitoare.
Analiza în dinamică a veniturilor în avans vizează următoarele aspecte:
IVav > 100% indică o creştere a veniturilor în avans faţă de anul de bază aceasta
reprezentând o creştere pe viitor a capitalurilor proprii ale întreprinderii într-un ritm mai
accentuat.
IVav =100% indică o menţinere la acelaşi nivel a veniturilor în avans
IVav < 100 % indică o diminuare a veniturilor în avans faţă de anul de bază aceasta
ducând la o creştere a capitalurilor proprii într-un ritm mai redus.
Pe baza informaţiilor detaliate în note această categorie de venituri în avans se va
detalia pe venituri înregistrate în avans şi subvenţii pentru investiţii punând în evidenţă
astfel valenţe informaţionale suplimentare, necesare utilizatorilor analizei financiare.

C. Analiza dinamicii capitalurilor proprii

Capitalurile proprii reprezintă dreptul acţionarilor (interesul rezidual) în activele
întreprinderii după deducerea datoriilor acestora. Dacă avem în vedere recunoaşterea
capitalurilor proprii mai puţin cea a rezultatelor (despre care vom vorbi în paragraful
următor) aceasta se face în momentul în care sunt generate beneficii economice pentru
întreprindere dar care nu vor fi recunoscute ca venituri (în rezultat) pentru a nu putea fi
distribuite acţionarilor sub formă de dividende. În categoria capitalurilor proprii sunt
cuprinse: Capitalul social; Primele legate de capital; Rezervele din reevaluare;
Rezervele; Rezultatul reportat; Rezultatul exerciţiului.
1. Capitalul social care reprezintă contribuţia acţionarilor/asociaţilor într-o
întreprindere. Capitalul social poate fi:Capital social subscris nevărsat; Capital social
subscris vărsat.
Analiza în dinamică a capitalului social vizează următoarele aspecte:
IKsoc>100% indică o majorare a capitalului social ca urmare a necesităţilor suplimentare
de capital apărute.
IKsoc = 100 % indică o menţinere la acelaşi nivel a capitalului social.
IKsoc < 100% indică o diminuare a capitalului social care se poate face prin diminuarea

59
numărului de acţiuni/părţi sociale sau a valorii nominale a unei acţiuni/părţi sociale.
2. Primele legate de capital apar în cazul operaţiunilor de majorare a capitalului
social şi reprezintă diferenţa dintre valoarea echivalentului primit în schimbul
acţiunilor/părţilor sociale şi valoarea nominală a lor. Primele legate de capital
cuprind:Primele de emisiun; Primele de fuziune; Primele de aport.
Analiza în dinamică a primelor legate de capital vizează următoarele aspecte: IPK
> 100% indică o creştere a primelor legate de capital ce va determina o creştere a
capitalurilor proprii; IPK = 100% indică o menţinere la acelaşi nivel a primelor legate de
capital; IPK < 100% indică o diminuare a primelor legate de capital şi implicit o
diminuare a capitalurilor proprii.
3. Rezervele din reevaluare care reprezintă plusul de valoare obţinut în cazul
reevaluării imobilizărilor corporale.
Analiza în dinamică a rezervelor din reevaluare poate surprinde la un moment dat
unul din următoarele aspecte: IRreev> 100% indică o creştere a rezervelor din reevaluare
realizată în condiţiile prezentate anterior; IRreev =100% indică o menţinere la acelaşi
nivel a rezervelor din reevaluare faţă de anul de bază; IRreev<100% indică o diminuare a
rezervelor din reevaluare realizată de asemenea în condiţiile prezentate mai sus.
4. Rezervele care reprezintă acea parte din capitalurile proprii care se constituie
în principal din profitul obţinut de o întreprindere pe care acţionarii/asociaţii consimt să-l
lase la dispoziţia întreprinderii (să-l capitalizeze) sau, în cazuri excepţionale, din alte
surse (cum ar fi primele legate de capital, rezervele din reevaluare etc.). rezervele
constituite de o întreprindere pot fi: Rezervele legale; Rezervele statutare sau
contractuale; Alte rezerve.
Analiza în dinamică a rezervelor poate surprinde următoarele situaţii: IR >100%
indică o creştere a rezervelor ce va determina o creştere a capitalurilor proprii; IR=100%
indică o menţinere la acelaşi nivel a rezervelor; IR<100% indică o diminuare a
rezervelor şi implicit o diminuare a capitalurilor proprii.
Pentru o analiză în dinamică detaliată a rezervelor se exploatează informaţiile
suplimentare furnizate de „Situaţia modificării capitalului propriu”.
5. Rezultatul exerciţiului care reprezintă diferenţa între veniturile unui exerciţiu

60
şi cheltuielile aceluiaşi exerciţiu. Rezultatul exerciţiului se calculează lunar, cumulat de
la începutul exerciţiului, iar la sfârşitul exerciţiului el poate fi: Profit sau Pierdere.Se
apreciază favorabil o obţinere de profitului net iar în dinamică o creştere a acestuia
deoarece această categorie reprezintă principala cale de autofinanţare a întreprinderii.
Referitor la explicarea dinamicii repartizării profitului analistul financiar va
utiliza informaţiile suplimentare furnizate de Nota 3 „Repartizarea profitului” respectiv
repartizarea acestuia pe principalele destinaţii: rezerve legale, acoperirea pierderii
contabile sau dividende precum şi partea din profit rămasă nerepartizată.
6. Rezultatul reportat care reprezintă: Profitul care încă nu a fost repartizat
pe destinaţii; sau Pierderea care încă nu a fost acoperită.
7. Patrimoniul public care reprezintă partea din patrimoniul regiei constituită
din bunurile proprietate publică pe care regia le are în administrare. Se evidenţiază
distinct de patrimoniul regiei.
Capitalurile proprii plus patrimoniul public reprezintă totalul capitalurilor
întreprinderii.

1.2.Analiza structurii poziţiei financiare

Obiectivele analizei structurilor poziţiei financiare sunt: stabilirea şi evaluarea

raportului dintre elementele de activ, datorii şi capitaluri proprii; evidenţierea
principalelor mutaţii calitative în starea mijloacelor şi a surselor generate de schimbările
interne şi de interacţiunea cu mediul economico-social;aprecierea stării patrimonial-
financiare; fundamentarea politicilor şi strategiilor financiare. Ratele de structură se
determină ca ponderi ale grupelor de active, datorii, capitaluri proprii în totalul acestora.
A. Analiza structurii activelor
Ratele de structură generale ale activelor se diferenţiază în: Rata generală a
AI AC
imobilizărilor R AI  x100 ; Rata generală a activelor circulante R AC  x100 ;
AB AB
Cav
Rata cheltuielilor în avans RCav  x100 .
AB

61
 O creştere a ratei imobilizărilor faţă de anul de bază semnifică o consolidare,
modernizare a insfrastructurii întreprinderii care are consecinţe favorabile în direcţia
creşterii credibilităţii firmei în faţa investitorilor şi ai creditorilor. De asemenea însă o
imobilizare prea mare de active imobilizate poate crea pe termen scurt probleme de
lichiditate financiar, dacă întreprinderea nu dispune de suficient numerar pentru
finanţarea afacerilor curente.
Rata activelor circulante pune în evidenţă dimensiunea propriu-zisă a afacerii
derulate de întreprindere în decursul exerciţiului financiar. Această rată diferă de la o
ramură la alta şi de la un sector la altul. O imobilizare consistentă în stocuri şi creanţe
generează probleme de lichiditate pe termen scurt.
Rata cheltuielilor în avans pune în evidenţă direcţionarea resurselor financiare
ale întreprinderii în perioada curentă pentru obţinerea de beneficii în perioada următoare.
În întreprinderile din România rata cheltuielilor în avans este nesemnificativă.
Aflarea cauzelor finale care au generat mutaţii structurale în cadrul activelor
presupune descompunerea ratelor pe elemente componente.
1. Rata generală a activelor imobilizate (R AI) se descompune pe elemente
componente astfel:
IN
1.1. Rata imobilizărilor necorporale: R IN  x100
AI
IC
1.2. Rata imobilizărilor corporale: R IC  x100
AI
IF
1.3. Rata imobilizărilor financiare: R IF  x100
AI
2. Rata generală a activelor circulante (R AC) se descompune pe elemente
componente astfel:
S
2.1. Rata stocurilor : R S  x100
AC
Rata stocurilor ia valori diferite de la un sector la altul în funcţie de natura
activităţii, ea fiind mai ridicată la întreprinderile din sfera producţiei şi distribuţiei de
bunuri materiale. Durata ciclului de fabricaţie se reflectă în mod direct în această rată,
întreprinderile cu un ciclu lung de fabricaţie înregistrând o valoare a ratei stocurilor

62
ridicată. De asemenea o creştere a volumului activităţii generează o sporire justificată a
stocurilor. Dar, totodată nivelul stocurilor poate fi afectat şi de diverşi factori
conjuncturali ai pieţei, putând exista la un moment dat aprovizionări peste necesar mai
ales la unele materii prime la care sunt fluctuaţii pronunţate de preţ. Ca atare, dată fiind
complexitatea factorilor de influenţă nu putem determina un nivel de referinţă al ratei
stocurilor dintr-o anumită ramură sau sector de activitate.
SMP
2.1.1. Rata stocurilor de materii prime şi materiale: R SMP  x100
S
O creştere a ratei stocurilor de materii prime şi materiale se poate datora fie
diminuării ratelor celorlalte categorii de stocuri în condiţiile menţinerii neschimbate a
volumului stocului de materii prime fie datorită creşterii volumului de stocuri de materii
prime şi materiale menţinându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor
factori. Atunci când creşterea RSMP se datorează creşterii stocului de materii prime
cauzele trebuie căutate printre: aprovizionări peste necesar datorită fluctuaţiilor de preţ;
modificări în structura de fabricaţie în favoarea unor sortimente cu costuri de achiziţie
mai mari sau care necesită un volum mai mare de materiale în producţie; încetinire a
vitezei de rotaţie a acestor stocuri
SPCE
2.1.2. Rata producţiei în curs de execuţie: R SPCE  x100
S
O creştere a ratei stocurilor de producţie în curs de execuţie se poate datora fie
diminuării ratelor celorlalte categorii de stocuri în condiţiile menţinerii neschimbate a
volumului stocului de producţiei în curs de execuţie fie datorită creşterii producţiei în
curs de execuţie menţinându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor
factori. Atunci când creşterea RSPCE se datorează creşterii volumului producţiei în curs
de execuţie cauzele trebuie căutate cel puţin printre următoarele: creşteri a duratei
ciclului de fabricaţie; modificări în structura producţiei în favoarea unor sortimente cu
un ciclu mai lung de fabricaţie; încetinire a vitezei de rotaţie a acestor stocuri.
SPF
2.1.3. Rata stocurilor de produse finite: R SPF  x100
S

63
 O creştere a ratei stocurilor de produse finite se poate datora fie diminuării ratelor
celorlalte categorii de stocuri în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului stocului
de produse finite fie datorită creşterii stocurilor de produse finite menţinându-se
neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor factori.
AS
2.1.4. Rata avansurilor pentru cumpărări de stocuri: R AS  x100
S
O creştere a ratei cheltuielilor în avans se poate datora fie diminuării ratelor
celorlalte categorii de stocuri în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului
avansurilor pentru stocuri fie datorită creşterii valorice a avansurilor pentru cumpărări de
stocuri menţinându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor factori.
Creşterea ratelor de stocuri semnifică imobilizări de numerar sau echivalente de numerar
în diverse faze (aprovizionare, producţie, desfacere).

CR
2.2. Rata creanţelor : R CR  x100
AC
O creştere a ratei creanţelor se poate datora fie diminuării ratei stocurilor sau
ratei trezorerie, în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului creanţelor fie datorită
creşterii volumului creanţelor menţinându-se neschimbate valoarea stocurilor şi a
trezoreriei, fie ambilor factori. Atunci când creşterea ratei creanţelor se datorează
creşterii volumului creanţelor cauzele trebuie căutate printre: extinderea relaţiilor cu
partenerii externi; creşterea termenului de încasare prevăzut prin contract
În ambele situaţii se realizează însă o creştere a imobilizărilor monetare cu
implicaţii nefavorabile asupra echilibrului financiar pe termen scurt. În scopul
identificării cauzelor finale, pentru a identifica locurile unde trebuie acţionat pentru a
ameliora eventualele dezechilibre financiare pe termen scurt generate de o creştere a
volumului creanţelor, este necesar a se aprofunda analiza ratei creanţelor prin calculul
unor rate ale creanţelor analitice având în vedere: 1. natura creanţelor (creanţe
comerciale, creanţe faţă de grup, creanţe faţă de salariaţi, creanţe faţă de stat, creanţe faţă
de acţionari şi asociaţi); 2. certitudinea încasării lor (creanţe aflate în termenul de
încasare şi asupra cărora există certitudinea încasării lor şi creanţe neîncasate la termen

64
şi a căror încasare este nesigură); 3. termenul de realizare (creanţe pe termen scurt –
până la 10 zile, creanţe pe termen mediu – între 10 şi 30 de zile) şi creanţe pe termen
lung (mai mult de 30 zile)
Datele necesare calculării unor astfel de rate analitice le regăsim în Nota 5
„Situaţia creanţelor şi datoriilor”.
TR
2.3. Rata trezoreriei ; R TR  x100
AC
O creştere a ratei trezoreriei se poate datora fie diminuării ratei stocurilor sau
ratei creanţelor, în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului trezoreriei fie datorită
creşterii volumului trezoreriei menţinându-se neschimbate valoarea stocurilor şi a
creanţelor, fie ambilor factori. Atunci când creşterea ratei trezoreriei se datorează
creşterii în mărime absolută a volumului trezoreriei cauzele trebuie căutate printre:
extinderea volumului plasamentelor pe termen scurt; creşterea numerarului existent în
casieria întreprinderii şi în conturi la bănci. O creştere a ratei trezoreriei semnifică o
consolidare a stării de lichiditate financiară cu implicaţii favorabile asupra menţinerii
unui echilibru financiar pe termen scurt. O creştere necontrolată a numerarului înseamnă
însă pentru acţionarii întreprinderii că nu există o angajare a firmei în afaceri, banii fiind
imobilizaţi în bănci sau titluri.
În literatura de specialitate1 se apreciază acceptabil totuşi un nivel al ratei
trezoreriei cuprins între (3 -5 %) din activul circulant. Conform IFRS însă o creştere a
ratei trezoreriei nu este restricţionată din punct de vedere al obţinerii şi utilizării
elementelor de trezorerie în procesul afacerii.
Cav
3. Rata cheltuielilor în avans RCav  x100 pune în evidenţă direcţionarea
AB
resurselor financiare ale întreprinderii în perioada curentă pentru obţinerea de beneficii
în perioada următoare.

1
Ioan Bătrâncea, Analiză financiară pe bază de bilanţ, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,
2001, pag. 41

65
 B. Analiza structurii datoriilor
Pune în evidenţă ponderea pe care diferitele tipuri de datorii o deţin în totalul
acestora. Ca urmare se pot evidenţia următoarele rate de structură a datoriilor:
DTS
1. Rata datoriilor pe termen scurt: R DTS  x100
DT
DTML
2. Rata datoriilor pe termen mediu şi lung: R DTML  x100
DT
PV
3. Rata provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli: R PV  x100
DT
Vav
4. Rata veniturilor în avans: R Vav  x100
DT
O creştere a acestor rate faţă de anul de bază semnifică la un moment dat o
orientare a surselor de finanţare mai mult sau mai puţin pentru activitatea curentă sau cea
de investiţii. Pentru o analiză detaliată se impune defalcarea categoriilor de datorii în
rate analitice astfel:
1.1. Rata datoriilor pe termen scurt se poate detalia în:
1.1.1. Rata datoriilor financiar bancare pe termen scurt reprezintă ponderea pe care o
deţin datoriile curente faţă de bănci şi alte instituţii financiare, precum şi ratele curente
la emisiunile de obligaţiuni (DBS) în totalul datoriilor pe termen scurt (DTS).
DBS
R DBS  x100
DTS
1.1.2. Rata datoriilor comerciale pe termen scurt reprezintă ponderea pe care o deţin
obligaţiile pe termen scurt faţă de terţi izvorând din activitatea comercială (DCS) în
DCS
totalul datoriilor pe termen scurt (DTS). R DCS  x100
DTS
1.1.3. Rata datoriilor faţă de grup pe termen scurt indică ponderea datoriilor pe termen
scurt faţă de societăţi din cadrul grupului (DGS) în totalul datoriilor pe termen scurt
DGS
(DTS). R DGS  x100
DTS

66
1.1.4. Rata datoriilor faţă de salariaţi pe termen scurt indică ponderea obligaţiilor pe
termen scurt faţă de angajaţii întreprinderii (DSS) în totalul datoriilor pe termen scurt
DSS
(DTS) R DSS  x100
DTS
1.1.5. Rata datoriilor fiscale pe termen scurt indică ponderea datoriilor faţă de buget pe
DFS
termen scurt (DFS) în totalul datoriilor pe termen scurt (DTS). R DFS  x100
DTS
1.1.6. Rata datoriilor faţă de acţionari pe termen scurt indică ponderea datoriilor pe
termen scurt faţă de acţionarii/asociaţii întreprinderii (DAS) în totalul datoriilor pe
DAS
termen scurt (DTS). R DAS  x100
DTS
1.1.7. Rata altor datorii pe termen scurt ce nu apar în cadrul datoriilor menţionate mai
sus (ADS) în totalul datoriilor pe termen scurt (DTS):
ADS
R ADS  x100
DTS
Creşterea acestor rate se poate datora fie diminuării celorlalte categorii de rate
din această categorie fie creşterii elementelor de datorii pe termen scurt la care se referă,
fie ambilor factor.
În general se apreciază favorabilă situaţia în care modificările în structura
datoriilor pe termen scurt sunt în favoarea datoriilor cu costuri reduse. O creştere a ratei
datoriilor financiar bancare poate fi însă benefică pentru întreprindere dacă ea nu
generează penalităţi şi majorări de întârzâiere şi de asemenea costurile implicate sunt
însoţite de beneficii economice viitoare superioare.
1.2. Rata datoriilor pe termen lung, se poate detalia în mod similar, de această
dată vizând însă coordonatele pe termen lung.
În cazul ratelor structurale ale datoriilor pe termen mediu şi lung putem spune că
în majoritatea situaţiilor acestea sunt reprezentate de o valoare semnificativă a ratei
datoriilor financiar-bancare, urmate eventual de rata datoriilor fiscale, celelalte rate
înregistrând însă valori nesemnificative.

67
 C. Analiza structurii capitalurilor
Pune în evidenţă modalitatea de asigurare a întreprinderii cu diferite categorii de
resurse pe termen nelimitat, reprezentate pe de-o parte de capitalul social al firmei iar pe
de altă parte de dimensiunea celorlalte categorii de surse proprii. Se are în vedere însă şi
dimensiunea patrimoniului public în măsura în care este vorba despre întreprinderi care
posedă într-o măsură mai mare sau mai mică capital de stat.
Ca urmare o primă structurare a capitalurilor întreprinderii pune în evidenţă
ponderea capitalului propriu în raport cu capitalul de stat, în cadrul următoarelor rate:
CPR
1. Rata capitalului propriu: R CPR  x100
CT
PUB
2. Rata patrimoniului public: R PUB  x100
CT
În vederea sublinierii cauzelor finale care au generat la un moment dat o
modificare a capitalurilor proprii se impune analiza structurii acestora, în cadrul unor
rate analitice de forma:
CS
1.1. Rata capitalului social: R CS  x100
CPR
PC
1.2. Rata primelor legate de capital: R PC  x100
CPR
Rreev
1.3. Rata rezervelor din reevaluare: R Rreev  x100
CPR
R
1.4. Rata rezervelor: R R  x100
CPR
RR
1.5. Rata rezultatului reportat: R RR  x100
CPR
R Re x
1.6. Rata repartizării rezultatului: R RRex  x100
CPR
Rata capitalului social va fi însă în majoritatea cazurilor semnificativă, în jurul
său oscilându-se între valori diferenţiate ale celorlalte categorii de rate la diverse
momente în funcţie de politica de majorare a capitalurilor proprii adoptată la un moment
dat.

68
 1.2. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii entităţii
În sens general lichiditatea şi solvabilitatea financiară reprezintă capacitatea
întreprinderii de a face faţă plăţilor scadente. Lichiditatea vizează capacitatea de plată pe
termen scurt în timp ce solvabilitatea vizează coordonatele pe termen lung.
1.2.1. Analiza lichidităţii financiare
A. Abordări generale.
După părerea noastră lichiditatea financiară reprezintă capacitatea elementelor de
active curente de a se transforma în lichidităţi pentru a face faţă datoriilor imediat
scadente. Starea de lichiditate financiară este influenţată de o serie de factori cum ar fi: o
viteză de rotaţie a creanţelor care depăşeşte viteza de rotaţie a datoriilor; o viteză de
rotaţie a stocurilor în creştere; fluxuri de numerar pozitive din activitatea de exploatare,
investiţii şi finanţare.
B. Modele de analiză a lichidităţii financiare
Deşi o analiză completă a lichidităţii financiare necesită utilizarea bugetelor de
numerar, analiza acestei categorii financiare se poate face în mod rapid utilizând
structurile bilanţiere. Principalele forme ale lichidităţii financiare sunt: Lichiditatea
generală; Lichiditatea intermediară ; Lichiditatea efectivă
1. Lichiditatea generală reprezintă capacitatea activelor curente (ACR) de a face faţă
datoriilor curente ale întreprinderii (DCR). O.M.F.P. nr. 1752/2005 numeşte această rată
„Lichiditatea curentă.”
ACR = Ac + Cav ; DCR = DTS + Vav, unde: Ac reprezintă activele circulante;
Cav reprezintă cheltuielile în avans; DTS reprezintă datoriile întreprinderii cu scadenţă
sub 1 an; Vav reprezintă veniturile în avans. Lichiditatea generală se prezintă sub două
forme:
1.1. Lichiditatea generală în formă absolută (LG):
  0, excedent de lichiditate generala
LG = ACR -DCR   0, echilibru general al lichiditatii
  0, deficit de lichiditate generala

1.2. Lichiditatea generală în formă relativă (RLG):

69
 ACR   100 %, acoperire excedentara a datoriilor
RLG = x100   100 %, acoperire echilibrata a datoriilori
DCR   100 %, acoperire deficitara a datoriilor

Rata lichidităţii generale va trebui să evolueze în jurul valorii de 200 %, deci în

cadrul unui interval de siguranţă financiară de RLG  150 %, 250 %.
2. Lichiditatea intermediară evidenţiază capacitatea activelor curente mai puţin
stocurile (în calitate de elementul de activ cel mai puţin lichid) de a face faţă datoriilor
curente ale întreprinderii. Şi aceasta se prezintă sub două forme:
2.1. Lichiditatea intermediară în formă absolută (LI):
  0, excedent de lichiditate intermediara
LI = (ACR-S) -DCR   0, echilibru general al lichiditatii
  0, deficit de lichiditate intermediara

2.2.Lichiditatea intermediară în formă relativă (RLG):

ACR - S   100 %, acoperire intermediara excedentara

RLI = x100   100 %, acoperire intermediara echilibrata
DCR   100 %, acoperire intermediara deficitara

Analiştii americani apreciază însă un interval de siguranţă mai restrâns al acestei

rate şi anume de 80 %, 100 % .
3. Lichiditatea efectivă măsoară gradul în care trezoreria acoperă datoriile scadente. Se
prezintă sub două forme.
3.1. Lichiditatea efectivă în formă absolută (LE):

  0, trezorerie excedentara
LE = TR -DCR   0, echilibru de trezorerie
  0, trezorerie deficitara

3.2.Lichiditatea efectiva în formă relativă (RLE):

TR   100 %, acoperire excedentara de trezorerie

RLE = x100   100 %, acoperire integrala de trezorerie
DCR   100 % , , acoperire deficitara de trezorerie

Se apreciază un nivel favorabil al lichidităţii cuprins în intervalul de siguranţă

financiară de RLE  50 %, 100 % .

70
 1.2.2. Analiza solvabilităţii financiare
A. Abordări generale.
Conform IFRS solvabilitatea financiară se referă la disponibilităţile de numerar
pe o perioadă mai lungă de timp în care urmează să se onoreze angajamentele financiare
scadente. În linii generale, relativ la definirea noţiunii de solvabilitate, putem sintetiza
următoarele: 1. Solvabilitatea se referă la gradul de acoperire a creditelor; 2. Reprezintă
gradul în care întreprinderile fac faţă obligaţiilor de plată; 3. Solvabilitatea reprezintă o
stare a echilibrului financiar care pune în evidenţă mărimea capitalurilor în raport cu
mărimea creditelor
B. Modele de analiză a solvabilităţii financiare
Principalele modele ale solvabilităţii generale sunt: Solvabilitatea financiară
generală; Solvabilitatea exprimată sub forma ratelor de dependenţă financiară;
Solvabilitatea exprimată prin gradul de acoperire a dobânzilor.
1. Solvabilitatea financiară generală reprezintă capacitatea întreprinderii de a
rambursa la scadenţă ratele curente pentru datoriile pe termen mediu şi lung rămase de
achitat contractate faţă de bănci şi alte instituţii financiare. Se prezintă sub două forme.
1.1. Solvabilitatea financiară generală absolută (SG):
  0, excedent de solvabilitate
SG = ABr -RC   0, echilibru de solvabilitate , unde
  0, deficit de solvabilitate

- ABr reprezintă activul bilanţier recalculat adică activul bilanţier rămas după deducerea
datoriilor curente ale întreprinderii. Activul bilanţier recalculat se poate determina şi pe
baza lichidităţii generale anterior determinate astfel:AB r = AI +LG unde: AI reprezintă
valoarea activelor imobilizate ale întreprinderii; LG reprezintă lichiditatea generală; RC
reprezintă ratele curente aferente datoriilor financiar bancare pe termen mediu şi lung
rămase de achitat.
1.2. Solvabilitatea financiară generală în formă relativă (RSG)

AB r   100 %, excedentara de solvabilitate

RSG = x100   100 %, , echilibru de solvabilitate
RC   100 % insolvabilitate

71
 Intervalul de siguranţă financiară în cadrul căruia se apreciază un nivel favorabil
al solvabilităţii generale este RSG  80 %, 180 % .
2. Ratele de dependenţă financiară exprimă gradul de solvabilitate al întreprinderii
putând fi exprimate sub diverse forme astfel:
2.1. Rata autonomiei financiare totale (RAFT) pune în evidenţă gradul în care
întreprinderea poate face faţă obligaţiilor de plată şi se determină astfel:
CPR
RAFT  x100 , unde: CPR reprezintă capitalul propriu al întreprinderii; PB
PB
reprezintă pasivul bilanţier.
Analizând în dinamică se apreciază favorabil o creştere a acestui indicator,
intervalul de siguranţă financiară acceptat fiind de RAFT  30 %, 100 % .
2.2. Rata stabilităţii financiare (numită şi rata solvabilităţii patrimoniale) pune în
evidenţă capacitatea investiţională a întreprinderii şi se calculează după relaţia:
CPM
RSF  x100 iar CPM = CPR+PV+DTL unde: CPM reprezintă capitalurile
PB
permanente ale întreprinderii; PV reprezintă provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli;
DTL reprezintă datoriile pe termen mediu şi lung În dinamică este apreciată favorabil o
creştere a ratei solvabilităţii patrimoniale faţă de anul precedent iar intervalul de
siguranţă financiară apreciat de specialişti este RSF  80 %, 100 % .
2.3.Rata autonomiei financiare la termen (RAFTM) pune în evidenţă gradul de
finanţare a întreprinderii pe seama resurselor pe termen mediu şi lung şi se calculează
CPR
astfel: RAFTM  x100
CPM
Se apreciază favorabilă o evoluţie ascendentă a acestui indicator intervalul de siguranţă
financiară fiind de RSF  50 %, 100 % . O legătură între rata stabilităţii financiare, rata
autonomiei financiare la termen şi rata autonomiei financiare totale poate fi stabilită
astfel:
CPR CPR CPM RAFTM x RSF
RAFT  x100  x x100 
PB CPM PB 100

72
 Se poate constata din relaţia de mai sus că rata autonomiei financiare la termen şi
rata stabilităţii financiare influenţează direct proporţional rata autonomiei financiare
totale.
3. O altă formă de exprimare a solvabilităţii generale este cu ajutorul gradului de
acoperire al dobânzilor în cadrul indicatorului Rata de acoperire a dobânzilor (TIE-
Times interest earning) care exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi acoperi
EBIT
dobânzile bancare, determinat astfel: TIE  x100
CHD
unde: EBIT (Earning before interest and taxes) reprezintă rezultatul brut al exerciţiului
înainte de deducerea dobânzilor şi a impozitului pe profit. Se poate determina ca EBIT=
RNE + IP+CHD, iar RNE reprezintă rezultatul net al exerciţiului; IP reprezintă
impozitul pe profit; CHD reprezintă dobânzile bancare exigibile în anul curent.Este
apreciat ca favorabil un nivel al indicatorului în creştere şi desigur o acoperire integrală a
dobânzilor.

73
 Unitatea de curs 2:
Analiza performanţelor financiare

Într-o exprimare sintetică prin performanţe financiare se înţelege veniturile,

cheltuielile şi rezultatele financiare ale unei întreprinderi. Informaţii despre aceste
structuri financiare sunt oferite în principal de Contul de Profit şi Pierdere însă o parte
din notele explicative vin să completeze informaţiile privind performanţele
întreprinderii. Ne referim aici cel puţin la notele obligatorii de întocmit potrivit
reglementărilor actuale în vigoare şi anume: „Analiza rezultatului din exploatare”,
„Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari”. Analiza
performanţelor financiare se poate defalca astfel:
În funcţie de obiectivele urmărite în cadrul analizei performanţei financiare
acest aspect poate fi tratat astfel: a). Analiza de ansamblu a performanţei financiare;
b).Analiza performanţelor financiare pe baza indicatorilor de rentabilitate
financiară şi economică; c). Analiza rentabilităţii investiţiilor de capital.

2.1. Analiza de ansamblu a performanţelor financiare

În cadrul acestui capitol vizăm urmatoarele aspecte: analiza pe nivele a

performanţelor financiare; analiza a evoluţiei performanţelor financiare; analiză a
structurii performanţelor financiare.

2.1.1. Analiza pe nivele a performanţelor financiare

Pe baza informaţiilor furnizate de Contul de Profit şi Pierdere analiza

performanţelor financiare se adânceşte pe patru niveluri, şi anume: nivelul de exploatare;
nivelul financiar; nivelul extraordinar; nivelul global.
A) Nivelul de exploatare. În cadrul acestei analize a performanţelor se pune în
evidenţă volumul activităţii principale (de bază), adică a activităţii de exploatare

74
utilizând un sistem de indicatori specifici calculaţi pe baza Contului de Profit şi
Pierdere.
1. Cifra de afaceri netă evidenţiază dimensiunea portofoliului de afaceri
realizate de o societate comercială în relaţie cu diferiţi parteneri. Fiind un indicator de
volum, cifra de afaceri netă reflectă atât latura comercială a unei firme producătoare
(prin producţia vândută) (Qv), cât şi volumul activităţii desfăşurate de o firmă axată pe
vânzări (prin vânzările de mărfuri) (VM) şi subvenţiile din exploatare aferente cifrei de
afaceri netă (SE). CAN  VM  Qv  SE
2. Producţia exerciţiului (QE) evidenţiază dimensiunea activităţii comerciale a unei
firme productive atât în relaţia cu terţii (clienţii) prin producţia vândută şi variaţia
producţiei stocate (Qs), pe de-o parte, cât şi în relaţia cu sine însăşi prin producţia de
imobilizări (Qi), pe de altă parte. QE = QV + QS + Qi
3. Marja comercială (MC) reprezintă valoarea nou creată în sfera comerţului,
de societăţile de profil, cât şi de societăţile comerciale care desfăşoară activitate de
comerţ prin magazinele proprii. Indicatorul se determină ca diferenţă între veniturile
rezultate din vânzarea mărfurilor (VM) şi cheltuielile privind mărfurile (CD) adică:
MC = VM – CD
Relaţia dintre marja comercială şi vânzările de mărfuri poate fi pusă în evidenţă
cu ajutorul Ratei marjei comerciale (R MC) exprimă în fapt procentul de adaos comercial
MC
practicat de întreprindere după relaţia: R MC = x100 .Indicatorul se poate determina
VM
pe baza rubricilor distincte existente în formularul de Cont de Profit şi Pierdere.
4. Marja industrială (MI) reprezintă valoarea nou creată în activitatea
productivă desfăşurată de o societate comercială într-o perioadă determinată de timp
respectiv durata exerciţiului financiar. Marja industrială se determină ca diferenţă între
producţia exerciţiului (QE) pe de-o parte, şi cheltuielile cu materiile prime, materiale,
energie (CM) şi lucrările executate de terţi (Lt) pe de altă parte, astfel:
MI = QE – [ CM + Lt ]
5. Valoarea adăugată (VA) reprezintă valoarea nou creată de o societate
comercială în decursul unei perioade de timp determinate, de obicei durata exerciţiului

75
financiar. Valoarea adăugată se determină prin însumarea marjei comerciale şi a marjei
industriale:VA = MC + MI
Valoarea adăugată este cel mai sintetic indicator de rezultate care exprimă
volumul activităţii unei întreprinderi şi spre deosebire de ceilalţi indicatori de volum
prezentaţi mai sus prezintă avantajul de a reflecta doar volumul a ceea ce s-a produs
efectiv în întreprindere, făcând abstracţie de intrările din afară.
6. Rezultatul din exploatare (RE) diferă de rezultatul brut al exploatării prin faptul că
ţine cont de politica de amortizări şi provizioane promovată de entitate deci este un
rezultat net de amortizări şi provizioane. Se calculează ca diferenţă între veniturile din
exploatare (VE) şi cheltuielile de exploatare (CE) astfel:
  0 rezulta profit din activitate a de exp loatare
RE = VE-CE  0 rezulta pierdere din activitate a de exp loatare

Rezultatul de exploatare evidenţiază rentabilitatea economică a unei întreprinderi,
corespunzătoare activităţii normale, curente a acesteia. Analiza indicatorilor prezentaţi
care exprimă performanţele activităţii de exploatare se poate adânci utilizând procedeele
deterministe punând astfel în evidenţă cauzele ce au determinat pe de-o parte
sporirea/diminuarea veniturilor iar pe de altă parte sporirea/diminuarea cheltuielilor.
B) Nivelul financiar evidenţiază fluxurile financiare ale unei societăţi
comerciale. Se calculează ca diferenţă între veniturile financiare (VF) şi cheltuielile
financiare (CF), adică:
 0 rezulta profit din activitate a financiara
RF = VF-CF 

 0 rezulta pierdere din activitate a financiara
Rezultatul financiar este un indicator care măsoară rentabilitatea unei
întreprinderi la nivelul fluxurilor financiare. Printr-o analiză detaliată, în dinamică se pot
explica modificările de rezultate financiare prin prisma modificărilor diferitelor
categorii de venituri şi cheltuieli.
C) Nivelul extraordinar pune în evidenţă prin indicatorii săi specifici fluxurile
financiare din operaţiuni extraordinare. Aceste tip de operaţiuni are un caracter
întâmplător, el neputând fi luat în calcul pentru aprecierea performanţelor viitoare ale

76
unei întreprinderi, atât datorită lipsei de regularitate în apariţii cât şi datorită sensului
foarte alternant (profit/pierdere).
Rezultatul extraordinar (REX) se calculează ca diferenţă între veniturile
extraordinare (VEX) şi cheltuielile extraordinare (CEX), şi anume:
 0 rezulta profit din activitate a extraordin ara
REX = VEX-CEX 

 0 rezulta pierdere din activitate a extraordin ara
Rezultatul extraordinar este un indicator care evidenţiază rentabilitatea unei
întreprinderi la nivelul fluxurilor extraordinare. În mod analog se poate realiza o analiză
detaliată în dinamică şi pentru această categorie de rezultate.
D) Nivelul global al activităţii evidenţiază cu ajutorul unui sistem de indicatori
rezultatele intermediare şi finale ale activităţii agenţilor economici. În acest sens
distingem: rezultatul curent; rezultatul brut total; rezultatul brut înainte de deducerea
dobânzilor şi impozitului pe profit; rezultatul net al exerciţiului; capacitatea de
autofinanţare; capacitatea de autofinanţare netă.
1. Rezultatul curent (RC) indică rezultatul aferent activităţilor cu caracter
repetitiv şi normal care exprimă sintetic performanţele economice şi financiare ale
întreprinderii. El nu include rezultatele extraordinare care au o natură neobişnuit,
normale, repetitive. RC = REXP + RF
2. Rezultatul brut al exerciţiului însumează nivelul general de performanţă al
celor trei paliere ale activităţii entităţii. RBE = RE + RF + REX = RC + REX, unde:
RBE reprezintă rezultatul exploatării; RF reprezintă rezultatul financiar; REX reprezintă
rezultatul extraordinar; RC reprezintă rezultatul curent (format din rezultatul exploatării
la care se adaugă rezultatul financiar)
3. Rezultatul brut înainte de deducerea dobânzilor şi impozitului pe profit
este un indicator intermediar care măsoară volumul rezultatului obţinut de o firmă şi
neinfluenţat de cheltuielile cu plata dobânzilor: RBDI = RE + CHD, unde: CHD
reprezintă cheltuielile privind dobânzile
4. Rezultatul net al exerciţiului (RNE) este un indicator care evidenţiază
rezultatul final al activităţii unei firme după plata impozitului pe profit: RNE = RBE –
IP, unde: IP reprezintă impozitul pe profit.

77
 5. Capacitatea de autofinanţare (CAF) a unei societăţi comerciale reflectă
potenţialul financiar de creştere economică a întreprinderii, respectiv sursa internă de
finanţare generată de activitatea industrială şi comercială a acesteia.
Capacitatea de autofinanţate se poate determina cel mai uşor astfel:
CAF = RNE +Amp-Vpv,
unde: RNE reprezintă rezultatul net al exerciţiului; Amp reprezintă cheltuieli cu
amortizarea şi provizioanele calculate; Vpv reprezintă venituri din provizioane.
Schema Contului de Profit şi Pierdere aprobat prin O.M.F.P. nr. 1752/2005 nu
pune în evidenţă distinct veniturile şi cheltuielile calculate privind amortizările şi
provizioanele ci ele apar sub formă netă, ca ajustări ale elementelor de cheltuieli (cu
semnul „+” dacă valoarea cheltuielilor calculate din amortizări şi provizioane este mai
mare decât veniturile din provizioane şi cu semnul „-” în situaţia inversă). În consecinţă
pentru calculul capacităţii de autofinanţare se va apela la informaţiile din note.

2.1.2. Analiza evoluţiei performanţelor financiare

Şi în cazul analizei performanţelor financiare furnizate în cea mai mare parte de

Contul de Profit şi Pierdere se utilizează tehnici şi instrumente a căror procedură se
bazează pe faptul că rezultatul şi celelalte componente ale Contului de Contului de profit
şi Pierdere sunt comparabile în timp şi spaţiu.
În acest sens se vor calcula indicii cu baza în lanţ ai valorilor aferente posturilor
din Contul de Profit şi Pierdere punându-se astfel în evidenţă creşterile sau scăderile de
performanţe de la un an la altul. De asemenea pentru informaţii suplimentare se poate
proceda la determinarea unei astfel de evoluţii luând de această dată o clasificare a
cheltuielilor după funcţii aşa cum este redată ea în cadrul Notei 4 „Analiza rezultatului
din exploatare”
Utilizând procedeele specifice analizei economico-financiare se poate pune în
evidenţă măsura în care factorii de intercondiţionare ai performanţelor financiare de la
diferite nivele au influenţat valoarea respectivei performanţe financiare.

78
 Pentru realizarea unei comparabilităţi a performanţelor financiare pertinente
trebuie să se ţină seama de efectele inflaţiei. În acest sens IAS 29 „Ajustarea la inflaţie”
precizează că situaţiile financiare bazate fie pe modelul costului istoric, fie pe cel al
costului curent sunt utile doar dacă sunt exprimate în raport cu unitatea de măsură
curentă, de la data bilanţului. Această operaţiune vizează de fapt evaluarea tuturor
datelor din situaţiile financiare la preţurile curente la data întocmirii situaţiilor
financiare. Atunci când nu se aplică însă prevederile IAS 29 se impune eliminarea din
rezultate a inflaţiei astfel încât analiza să se facă pe baza unor valori comparabile.
Pentru deflatarea performanţelor pot fi utilizate o serie de mărimi ce aproximează
inflaţia cum ar fi:2 indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată (i p); rata medie a
inflaţiei din sectorul de activitate al unităţii analizate (r si); rata medie a inflaţiei în
economie (ri).
Utilizând de exemplu indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată (i p) ca
indice pentru deflatarea performanţelor, modalitatea concretă de deflatare ar consta în:
R
Rc  , unde: Rc reprezintă rezultatele întreprinderii exprimate în preţuri
1  ip
comparabile; R reprezintă rezultatele întreprinderii exprimate în preţuri constante; ip
reprezintă indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată.
În acest mod performanţele entităţii vor reflecta într-adevăr efortul propriu al
întreprinderii iar compararea acestora pentru a evidenţia evoluţia de la un exerciţi la altul
este astfel posibilă.

2.1.3. Analiza structurală a performanţelor financiare

Pentru o interpretare pertinentă însă a mutaţiilor produse în cadrul

performanţelor financiare furnizate prin situaţiile financiare se impune de asemenea o
analiză în dinamică a structurii performanţelor financiare.
Prin analiza structurii valorii posturilor din contul de profit şi pierdere se pun în
evidenţă mutaţiile structurale privind performanţele financiare pe de-o parte luând ca

2
Petru Stefea, Analiza rezultatelor întreprinderii, Ed. Mirton, Timişoara, 2002, pag. 84

79
bază de comparaţie rezultatul brut al exerciţiului ca indicator sintetic global ce reflectă
performanţa întregii activităţi iar pe de altă parte nivelul veniturilor totale, ca indicator
sintetic ce exprimă volumul întregii activităţi.

A. Analiza structurală a contului de profit şi pierdere pe baza rezultatului brut al

exerciţiului
În acest sens se va determina ponderea fiecărei categorii de rezultate în rezultatul
brut al exerciţiului (RE), şi anume: ponderea rezultatului exploatării (GE):
RE RF
GE  .100 ; ponderea rezultatului financiar (GF): GF  .100 ; ponderea
RBE RBE
REX
rezultatului extraordinar (GEX): GEX  .100 .
RBE
Din evaluarea acestor indicatori rezultă contribuţia subactivităţii la eficienţa (sau
ineficienţa) generală a societăţii comerciale, pe de-o parte, respectiv importanţa fiecărei
subactivităţi în totalul activităţii desfăşurate într-un exerciţiu financiar de către societatea
comercială, pe de altă parte.
B. Analiza structurală a contului de profit şi pierdere pe baza veniturilor totale
Un aspect esenţial al analizei contului de profit şi pierdere îl constituie analiza pe
verticală a profitului pe o perioadă de 3-5 ani, care pune în evidenţă raporturile în care se
află diferitele componente faţă de veniturile totale ale exerciţiului financiar.
Analiza structurală a fiecărui rezultat parţial (intermediar) va evidenţia
contribuţia fiecărei componente la obţinerea rezultatului economic respectiv.

2.2 Analiza performanţelor pe baza ratelor de rentabilitate

Ratele de rentabilitate semnifică în mărime relativă contribuţia indicatorilor de
rezultate la exprimarea performanţelor financiare ale unei entităţi În acest sens în
calculul ratelor de rentabilitate trebuie să se pornească de la motivaţia pe care
investitorul a avut-o în momentul plasării capitalului şi anume aceea de a recupera după
o anumită perioadă de timp acest capital împreună cu un surplus care să-i justifice
decizia de investire. În consecinţă se poate vorbi despre rentabilitate doar atunci când se

80
compară surplusul obţinut de investitor cu capitalul investit adică se compară „un efect”
cu „un efort”.

2.2.1. Analiza rentabilităţii financiare

Rentabilitatea financiară reflectă gradul de remunerare a capitalului investit într-

o întreprindere de către proprietari. Se poate exprima atât ca formă absolută, ca mărime
a profitului net cât şi sub formă relativă, ca rată de rentabilitate.
Rentabilitatea financiară exprimată ca mărime a profitului net, reprezintă
partea din profitul brut al exerciţiului ce rămâne întreprinderii după plata impozitului pe
profit.
RNE= RBE-Ip, Ip= PI x 16 %, PI= RBE-VNI+CHND,
Unde: RNE reprezintă rezultatul net (contabil) al exerciţiului; RBE reprezintă rezultatul
brut al exerciţiului; Ip reprezintă impozitul pe profit calculat; PI reprezintă profitul
impozabil; VNI reprezintă veniturile neimpozabile; CHND reprezintă cheltuielile
nedeductibile.
Rentabilitatea financiară exprimată ca Rată a rentabilităţii capitalului
propriu sau Rata rentabilităţii financiare (ROE – din engleză „return on common
equity”) determinată ca raport între profitul net obţinut de întreprindere (PN) şi capitalul
propriu (CPR) astfel:
PN
ROE = x100
CPR
Importanţa analizării acestui indicator rezultă cel puţin din următoarele considerente:
Indicatorul arată gradul de alocare a fondurilor acţionarilor în activitatea curentă, pe de-
o parte, precum şi eficienţa cu care firma angajează capitalul acţionarilor în afaceri, pe
de altă parte; Indicatorul reflectă totodată rentabilitatea capitalului acţionarilor
constituind o măsură a capacităţii întreprinderii de a plăti dividendele cuvenite acestora;
Indicatorul permite estimarea câştigurilor pe o unitate de capital investit în acţiuni sau
profitul care revine proprietarilor pentru investiţiile făcute în firmă.

81
 2.2.2. Analiza rentabilităţii economice

Ratele rentabilităţii economice pun în evidenţă contribuţia resurselor controlate

de întreprindere la generarea de rezultate. Se pot determina în forme variate astfel:
1. Rata rentabilităţii economice (RRE) pune în evidenţă contribuţia
elementelor patrimoniale la obţinerea de rezultate şi se determină ca raport între
RBE
rezultatul brut al exerciţiului (RBE) şi totalul activului bilanţier (AB): RRE  x100
AB
2. Rata rentabilităţii activelor (ROA-din engleză „return on assets”) măsoară
gradul de rentabilitate al întregului capital investit în firmă. Se determină ca raport între
rezultatul net al exerciţiului (RNE) şi totalul activelor întreprinderii (AB).
RNE
ROA  x100
AB
3. Rata profitabilităţii activelor (BEP – din engleză „basic earnings power”)
se determină ca raport între rezultatele obţinute de întreprindere înainte de deducerea
dobânzilor şi a impozitului pe profit (RBDI) şi totalul activelor întreprinderii.
RBDI
BEP  x100
AB
4. Rata profitabilităţii vânzărilor (ROS- din engleză „return on sales”)
numită şi marja profitului arată profitul net obţinut la 100 de lei cifră de afaceri netă
reflectând astfel contribuţia veniturilor la întărirea capacităţii de autofinanţare a
RNE
întreprinderii. ROS  x100
CAN
□ Notă ! O.M.F.P. nr.3055/2009 la Nota 9 denumeşte acest indicator „ Marja
brută din vânzări” cu următoarea relaţie de calcul:
Profit brut din vanzari
Marja bruta din vanzari  x100
Cifra de afaceri neta

Precizăm faptul ca pentru compararea întreprinderilor aparţinând aceluiaşi sector

analiştii financiari utilizează pentru calculul acestui indicator, la numărător Profitul brut

82
din vânzări pentru a elimina efectul cotelor de impozitare diferite. Din aceste motive şi
O.M.F.P. nr. 1752/2005 se raliază aceleiaşi abordări.
5. Rata rentabilităţii generale (RRG) pune în evidenţă eficienţa consumului
total de resurse prin raportarea rezultatului net obţinut la cheltuielile totale ale
RNE
întreprinderii. RRG  x100
CT

2.2.3. Analiza rentabilităţii investiţiilor de capital

Ratele rentabilităţii investiţiilor de capital sunt cele mai cuprinzătoare măsuri ale
performanţei unei firme deoarece ele reflectă influenţa coroborată a ratelor financiare de
risc şi rentabilitate. Dintre aceste rate menţionăm:
1. Rezultatul pe acţiune (EPS -din englezul „earning per share”) arată cât
rezultat net produce o acţiune în decursul unui exerciţiu financiar se determină ca raport
între rezultatul net al exerciţiului corespunzător acţionarilor comuni (RNE) şi numărul
RNE
de acţiuni comune emise şi aflate în circulaţie în exerciţiul respectiv. BEPS 
NA
Rezultatul pe acţiune – diluat (DEPS - din englezul „diluate earning per
share”) presupune ajustarea profitului net corespunzător acţionarilor comuni (obţinând
rezultatul net ajustat - (RNEa) şi a mediei ponderate a acţiunilor în circulaţie (obţinând
media ponderată ajustată –NAa) cu influenţele tuturor acţiunilor comune potenţiale
diluante.
RNEa
DEPS 
NAa
2. Coeficientul de capitalizare bursieră (P/E- din englezul „price-to-earnings
ratio”) arată cât de mult sunt dispuşi investitorii să plătească pentru o unitate monetară
de profit raportat. Se determină ca raport între preţul de piaţă al unei acţiuni (PPA) şi
PPA
profitul pe acţiune (EPS). P/E 
EPS
Ratele P/E sunt mari pentru firmele care au perspective mai bune de dezvoltare
(în condiţii economice şi de risc constante) şi sunt mici pentru firmele a căror activitate

83
este riscantă. Cu alte cuvinte indicatorul exprimă încrederea investitorilor în viitorul
întreprinderii respective.
3. Raportul dintre valoarea de piaţă şi valoarea contabilă a unei acţiuni
(MTBR - din englezul „market-to- book-ratio”). Reprezintă o altă rată importantă
deoarece indică valoarea pe care pieţele financiare o conferă conducerii unei
PPA
întreprinderi. MTBR 
VCA
Valoarea contabilă reprezintă costul istoric al acţiunilor ordinare reprezentând părţi din
capitalul social al întreprinderii. Preţul de piaţă al unei acţiuni este afişat la bursă. O
întreprindere bine condusă şi cu suficiente posibilităţi de creştere ar trebui să aibă o
valoare de piaţă mai mare sau cel puţin egală cu valoarea contabilă a capitalului său
social. Dacă economia este în recesiune raportul este subunitar chiar dacă echipa
managerială este bună.
În concluzie valorile acestei rate depind atât de factorii economici generali (sau valabili
pentru sectorul respectiv) cât şi de factori care aparţin numai de firma respectivă, ca
entitate distinctă.
4. Randamentul dividendelor (RDIV) măsoară câştigul încasat de acţionari în
urma investiţiilor în acţiunile întreprinderii. Se determină ca raport între dividendul pe
DIVA
acţiune (DIVA) şi preţul de piaţă al unei acţiuni (PPA). RDIV  x100 , unde:
PPA
DIV
DIVA  iar: DIV reprezintă valoarea dividendelor repartizate acţionarilor într-un
NA
exerciţiu financiar; NA reprezintă numărul de acţiuni comune emise aflate în circulaţie
Randamentul dividendelor reprezintă o măsură a câştigului încasat de acţionari
în urma investiţiilor în acţiunile întreprinderii. Dacă nu se acordă dividende atunci
trendul trebuie să fie ascendent.
5. Rata de acoperire a dividendelor (RADIV) măsoară proporţia în care
profitul net (RNE) este distribuit acţionarilor sub formă de dividende
RNE
(DIV). RADIV  x100
DIV
6.

84
 Unitatea de curs 3:
Analiza fluxurilor de trezorerie

A treia componentă a situaţiilor financiare pe lângă Bilanţ şi Contul de Profit şi

Pierdere o reprezintă Situaţia fluxurilor de trezorerie. Conform reglementărilor actuale
în vigoare acest document este obligatoriu de întocmit de către întreprinderile mari,
celelalte întreprinderi puând întocmi opţional un astfel de raport
A. Definire.
Prin fluxuri de trezorerie sau de numerar înţelegem creşterea sau descreşterea de
numerar şi echivalente de numerar pe parcursul unui exerciţiu financiar. Potrivit IAS 7
„Situaţiile fluxurilor de numerar” numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi
depozitele la vedere. Echivalentele de numerar sunt investiţiile financiare pe termen
scurt, extrem de lichide care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi
care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.
B. Obiective.
Situaţia fluxurilor de numerar este utilă atât pentru nevoile interne, manageriale
cât şi pentru nevoile utilizatorilor externi (investitori, creditori etc.) astfel:
- Managementul utilizează „Situaţia fluxurilor de trezorerie” pentru a determina gradul
de lichiditate al întreprinderii, pentru a stabili politica de dividende şi pentru a planifica
nevoile de investiţii şi finanţare.
- Pentru utilizatorii externi (în special investitori şi creditori) documentul este util pentru
a determina capacitatea întreprinderii de a-şi gestiona fluxurile de trezorerie, de a genera
în viitor lichidităţi, de a-şi achita datoriile, de a plăti dividende şi dobânzi etc. De
asemenea acest document explică diferenţele dintre profitul net reflectat prin Contul de
Profit şi Pierdere şi fluxurile nete de lichidităţi generate de activitatea de exploatare şi
mai mult prezintă efectele monetare şi nemonetare ale activităţilor de investiţii şi de
finanţare desfăşurate în decursul unui exerciţiu financiar.
În ambele cazuri avantajele Situaţiei fluxurilor de numerar sunt majore:

85
- Informaţiile sunt necesare la stabilirea capacităţii unei întreprinderi de a genera
numerar şi echivalente de numerar pe cele trei categorii de activităţi: exploatare,
investiţii, finanţare
- Se dă posibilitatea dezvoltării unor modele de evaluare şi comparare a valorii
actualizate a fluxurilor de numerar viitoare ale diferitelor întreprinderi
- Sporeşte gradul de comparabilitate al raportării rezultatelor din exploatare între diferite
întreprinderi deoarece se elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferite
pentru aceleaşi tranzacţii şi evenimente.
C. Modalităţi de construire a fluxurilor de numerar.
În acest sens sunt utilizate două metode: metoda directă şi metoda indirectă de calcul
a fluxurilor de numerar. Diferenţa între ele constă doar în modul de construire a
fluxurilor aferente activităţii de exploatare prin metoda directă realizându-se dezideratul
utilizând fluxurile de încasări şi plăţi în timp ce metoda indirectă porneşte în calculul
fluxurilor de la rezultatul net pe care îl ajustează corespunzător astfel:
- cu modificările survenite pe parcursul perioadei în stocuri şi în creanţele şi datoriile din
exploatare;
- cu elementele nemonetare cum ar fi: amortizarea, provizioanele, impozitele amânate,
pierderile şi câştigurile în valută nerealizate, profiturile nerepartizate ale întreprinderilor
asociate şi interesele minoritare;
- toate celelalte elemente pentru care efectele în numerar sunt fluxurile de numerar din
investiţii şi finanţare.
D. Interpretarea Situaţiei fluxurilor de numerar vizează următoarele
proceduri şi obiective:
 Examinarea fluxurilor de numerar din activităţile curente de exploatare pentru a se
determina dacă acestea sunt pozitive şi pentru a stabili diferenţa dintre rezultatul
exploatării şi fluxurile nete din exploatare.
 Compararea fluxurilor de trezorerie din activităţile curente de exploatare cu plăţile de
dividende din secţiunea activităţilor de finanţare pentru a stabili dacă aceste ieşiri
importante de mijloace băneşti sunt acoperite şi nu reprezintă un efort deosebit
pentru întreprindere.

86
 De o importantă valoare informaţională este examinarea activităţii de investiţii pentru
a vedea dacă firma îşi extinde sau nu activitatea şi ce laturi sunt vizate în extindere
sau restrângere.
 Pe baza analizei activităţii de investiţii se examinează apoi secţiunea referitoare la
finanţare pentru a se analiza modul în care compania îşi finanţează expansiunea sau
dacă aceasta nu se extinde, modul în care îşi reduce datoriile legate de finanţare.
 În final este important a se determina consecinţele operaţiunilor de investiţii şi
finanţare nemonetare asupra fluxurilor de numerar. Astfel de operaţiuni nu implică
ieşiri sau intrări efective de mijloace băneşti ci privesc activele imobilizate, datoriile
pe termen lung sau capitalurile proprii şi pot consta în înlocuirea unui activ
imobilizat cu o datorie pe termen lung sau achitarea unei datorii prin emisiunea de
acţiuni.
Unitatea de curs 4:
Analiza riscului de faliment

Riscul, în general, reprezintă posibilitatea apariţiei unui eveniment care să

prejudicieze activitatea întreprinderii. În sens restrâns, riscul de faliment constă în
posibilitatea ca întreprinderea să intre în incapacitate de plată pe termen lung respectiv
sa nu-şi mai poată continua activitatea.
În sens general cunoaşterea anumitor rate permite detectarea riscului de
faliment al unei întreprinderi. Metoda scorurilor se bazează însă pe un calup de rate
(indicatori) determinaţi statistic care ponderaţi cu anumiţi coeficienţi în cadrul unui
model matematic pot determina cu o anumită probabilitate starea de sănătate viitoare a
întreprinderii. Astfel, se atribuie întreprinderii analizate o notă Z numită „scor”.
Între modelele cele mai cunoscute amintim: modelul Altman, modelul Canon-
Holder, modelul Băncii Centralei Franţei.
Modelul Altman
Modelul „Z” de predicţie a falimentului firmelor a apărut în S.U.A. în anul 1968 fiind
dezvoltat ulterior, în anul 1977, de profesorul Altman. Cu ajutorul acestui model
Altman a reuşit să prevadă aproximativ 75 % din falimentele unor firme cu aproximativ

87
doi ani înainte de producerea acestora. Calculul variabile z se face pe baza următoarei
ecuaţii:
Z = 1,2 X1 + 1,4 X2 + 3,3 X3 +0,6 X4 +0,999 X5
Indicatorii consideraţi reprezentativi în acest model şi între care există o
puternică interdependenţă sunt:
1. Flexibilitatea firmei (variabila x1) indică capacitatea firmei de a se adapta
modificărilor condiţiilor mediului exterior firmei şi se determină ca raport între
Cc FR
capitalului circulant (Cc) în total active (AB) adică: X1  
AB AB
Capitalul circulant (Cc) sau fondul de rulment (FR) se pot determina prin două
modalităţi:
2. Rata autofinanţării activelor totale (variabila x2) determinată ca raport între
PRI
profitul reinvesit (PRI) şi activul bilanţier (AB). X2 
AB
Prin profit reinvestit înţelegem partea din profitul net al exerciţiului (RNE) care rămâne
după repartizarea de dividende acţionarilor (DIV): PRI = RNE – DIV
3. Rata rentabilităţii economice (variabila x3) exprimă în contextul acestui model cât
rezultat net de impozit şi dobânzi generează activele întreprinderii. Se determină ca
raport între profitul înainte de plata dobânzilor şi a impozitelor (RBIT) şi activul
RBIT
bilanţier (AB): X3  RBIT = RBE+CHDOB, unde: RBE reprezintă rezultatul
AB
brut al exerciţiului; CHDOB reprezintă cheltuielile cu dobânzile bancare
4. Capacitatea de îndatorare a firmei (variabila x4) exprimă măsura în care datoriile
CSV
firmei (DT) sunt acoperite de capitalul social vărsat (CSV). X4 
DT
5.Randamentul activelor (variabila x5) indică măsura în care activele (AB) contribuie
la obţinerea veniturilor din activitatea de bază adică a cifrei de afaceri nete (CAN).
CAN
X5 
AB
Ierarhizarea firmelor funcţie de variabila Z se face astfel:
Dacă z > 3 atunci firma este solvabilă;

88
 Dacă z  1,8,3) atunci firma are dificultăţi financiare, dar îşi poate redresa
activitatea în măsura în care adoptă o strategie corespunzătoare;
Dacă z < 1,8 atunci falimentul firmei este iminent.
Modelul Canon Holder
Modelul aparţine analiştilor francezi J. Conan şi M. Holder şi se bazează pe analiza
„lichiditate-exigibilitate”. În acest caz calculul variabile Z se bazează pe următoarea
ecuaţie:
Z= 16 X1 +22 X2 -87 X3 -10 X4 +24 X5
Indicatorii selectaţi în acest model sunt:
1. Rata lichidităţii intermediare (X1) determinată ca raport între activele curente
(ACR) diminuate cu stocurile (S) şi datoriile curente ale întreprinderii (DCR).
ACR - S
X1 
DCR
2. Rata stabilităţii financiare (X2) reprezintă ponderea capitalurilor permanente
CPM
(CPM) în totalul pasivului bilanţier (PB). X2 
PB
3. Gradul de finanţare a vânzărilor din surse externe (X5) se determină ca raport
între cheltuielile financiare (CF) şi cifra de afaceri netă a întreprinderii.
CF
(CAN). X3 
CAN
4. Gradul de remunerare a personalului (X4) se calculează ca raport între cheltuielile
CP
cu personalul (CP) şi valoarea adăugată (VA). X4 
VA
5. Rata rentabilităţii valorii adăugate (X5) reprezintă gradul în care rezultatul brut al
exploatării (RBEXP) produce valoare adăugată (VA) şi se determină după relaţia:
RBEXP
X5 
VA
Gruparea firmelor în funcţie de scorul Z prin modelul Canon-Holder se face astfel:
Dacă z > 9 atunci firma este solvabilă;

89
 Dacă z  4,9) atunci firma se află intr-o zonă de incertitudine cu posibilităţi de
redresare;
Dacă z < 4 atunci falimentul firmei este iminent.

Sumar
Modulul „Analiza stării financiare a entităţii” are rolul de ajuta studenţii să se
familiarizeze cu componentele situaţiilor financiare şi a informaţiilor pe care le
furnizează fiecare, în vederea unei analize financiare globale cât mai pertinente şi pe
această cale să şi formeze deprinderile de a “ citi” un bilanţ contabil.
Analiza situaţiilor financiare ale entităţilor economice presupune examinarea
amănunţită a componentelor raportărilor financiare în scopul exprimării unei opinii
privind starea de sănătate financiară a unei entităţi economice. Aceasta se impune ori
de câte ori trebuie luată o decizie de către diverşi decidenţi: manageri, investitori
potenţiali sau actuali, bănci, statul, angajaţii etc. Realizarea unei astfel de analize se face
exploatând informaţiile cuprinse în documentele ce formează raportările financiare şi
anume pe baza Bilanţului, Contului de Profit şi Pierdere, Situaţia modificării capitalului
propriu, Situaţia fluxurilor de trezorerie, Notele explicative. În acest sens se distinge
analiza următoarelor aspecte: analiza poziţiei financiare, analiza performanţelor
financiare, analiza fluxurilor de numerar, analiza riscului de faliment.

Bibliografie modul
1. Achim M.V. V., Borlea N.S. ,Analiză financiară a entităţii economice,
Ed.Risoprint,Cluj-Napoca, 2012; Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara,
Biblioteca FSEGA
2. Anghel I., Falimentul. Radiografie şi predicţie, Ed. Economica, Bucuresti, 2002,
Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA
3. Bătrancea L-M, Moscoviciov A., Batrancea I., Analiza financiară a întreprinderilor
româneşti, Ed. Risoprint , Cluj-Napoca, 2012; Mod de accesare: Biblioteca Centrală
Universitara, Biblioteca FSEGA
4. Bătrancea L-M, Moscoviciov A., Batrancea I., Metode si tehnici de analiza
financiara, Ed. Risoprint , Cluj-Napoca, 2012; Mod de accesare: Biblioteca
Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA
5. Buglea Al., Analiză Economico-Financiară, Ed. Mirton Timişoara, 2011;
Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

90
Sarcini de învăţare
Teste de evaluare a cunoştinţelor
1. Următoarele operaţii generează o creştere a activelor imobilizate ale entităţii:
a) declararea şi plata de dividende băneşti;
b) achiziţionarea unui bun în regim de leasing financiar;
c) achiziţionarea unui bun în regim de leasing operaţional.

2. În cadrul activelor cu lichiditate parţială se includ:

a) acţiuni deţinute în scop speculativ;
b) avansurile de trezorerie;
c) creanţele comerciale.

3. În cadrul datoriilor exigibile nedeterminate se includ:

a) ajustările pentru deprecierea stocurilor;
b) provizioanele pentru litigii;
c) rezultatul exerciţiului.

4. În analiza prin trend (evolutivă) fiecare element este exprimat ca procent din:
a) valoarea profitului net;
b) valoarea din anul de bază;
c) valoarea anului anterior.

5. Situaţia când. ISMP >100, ICM >100, ICAN >100, ICAN > ICM reflectă:
a) o creştere a stocurilor de materii prime şi materiale pe fondul scăderii gradului de valorificare a
materiilor prime şi materialelor;
b) o creştere a stocurilor de materii prime şi materi-ale pe fondul creşterii gradului de valorificare a
materiilor prime şi materialelor;
c) o creştere a stocurilor de materii prime şi materiale pe fondul creşterii vitezei de rotaţie a acestora.

6.O gestionare optimă a raportului creanţe/datorii presupune:

a) termenul de încasare a creanţelor să fie mai mare decât termenul de plată a datoriilor;
b) viteza de rotaţie a creanţelor să fie mai mare decât viteza de rotaţie a datoriilor;
c) viteza de rotaţie a creanţelor să fie mai mică decât viteza de rotaţie a datoriilor.

7. O creştere a ratei stocurilor producţiei în curs de execuţie se poate datora următorilor factori:
a) creşterii stocului de produse finite într-un ritm mai lent decât creşterea stocurilor de producţie în
curs de execuţie;
b)creşterii volumului stocului de mărfuri în condiţiile în care celelalte stocuri rămân nemodificate;
c) diminuării duratei ciclului de fabricaţie a produselor finite.

8. Despre starea de profitabilitate a unei entităţi putem afirma următoarele:

a) reprezintă capacitatea unei entităţi de a desfăşura o activitate finalizată cu profit;
b) este identică cu starea de rentabilitate;
c) este o condiţie vitală pentru creşterea valorii entităţii.

9. Calitatea performanţelor unei entităţi este afectată de:

a) Alegerea auditorilor independenţi;
b) Ramura în care entitatea îşi desfăşoară activitatea;
c) Metodele contabile utilizate de entitate.

10. Sporirea profitului net este determinată de:

a) creşterea veniturilor neimpozabile
b) creşterea cheltuielilor nedeductibile
c) creşterea masei impozabile.

91
11.Scăderea capacităţii de autofinanţare este determinată de:
a) creşterea veniturilor din vânzări de active;
b) scăderea veniturilor din vânzări de produse finite;
c) scăderea cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor.

12.. Rata rentabilităţii economice este influenţată favorabil de:

a) o creştere a eficienţei utilizării activelor;
b) o activitate comercială profitabilă;
c) politica de dividende.

13. Referitor la valoarea adăugată putem afirma următoarele:

a) reflectă sporul de valoare creat de entitate;
b) în calculul său nu se ia în considerare efortul entităţii încorporat sub forma resurselor umane;
c) este influenţată favorabil de creşterea costurilor materiale.

14. În Situaţia fluxurilor de trezorerie suma netă a principalelor componente a fluxurilor de trezorerie va fi
egală cu creşterea sau descreşterea:
a) mijloacelor băneşti şi creanţelor asupra creanţelor;
b) plasamentelor pe termen foarte scurt;
c) numerarului şi a echivalentului de numerar.

15. Care dintre următoarele operaţiuni vor fi declarate operaţiuni de finanţare:

a) declararea şi plata dividendelor băneşti;
b) emisiunea de efecte comerciale;
c) achiziţionarea unui brevet.

16. Care dintre următoarele operaţiuni vor fi declarate operaţiuni de investiţii:

a) declararea şi plata dividendelor băneşti;
b) achiziţionarea unui brevet;
c) emisiunea de efecte comerciale.

17. Care dintre următoarele operaţiuni vor fi declarate operaţiuni de exploatare:

a) plata salariilor angajaţilor;
b) plata impozitului pe profit;
c) plata furnizorilor de imobilizări.

18. Starea de risc în activitatea unei entităţi care activează în mediul economic reprezintă:
a) posibilitatea de apariţie a unor evenimente care să prejudicieze activitatea economică;
b) posibilitatea ca un eveniment pozitiv sau negativ să afecteze activitatea economică;
c) posibilitatea unor evenimente care să afecteze mediul socio-politic.

19. Pragul de rentabilitate reprezintă:

a) nivelul vânzărilor care asigură acoperirea tuturor cheltuielilor şi obţinerea unui rezultat nul;
b) nivelul cheltuielilor care asigură un profit rezonabil;
c) nivelul veniturilor care asigură un profit rezonabil.

20. Starea de risc economic se accentuează în următoarele condiţii:

a) abaterea medie pătratică a rezultatului exploatării faţă de media sa în ultimele exerciţii financiare
să fie minimă;
b) abaterea medie pătratică a rezultatului exploatării faţă de media sa în ultimele exerciţii financiare să
fie maximă;
c) volumul vânzărilor depăşeşte cu peste 30 % nivelul critic al acestora.

92
 Răspunsuri la testul preliminar de verificare
a cunoştinţelor
1. b) 6. b) 11. b) 16. b)
2. c) 7. a), c) 12. a), b) 17. a), b)
3. b), c) 8. a), c) 13. ), b) 18. a)
4. c) 9. c) 14. c) 19. a)
5. b), c) 10. a) 15. a) 20. b)

III. ANEXE
Bibliografie

1. Achim M.V. V., Borlea N.S. ,Analiză financiară a entităţii economice,

Ed.Risoprint,Cluj-Napoca, 2012;
2. Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

3. Bătrâncea I., Bătrâncea L.M., Borlea N.S., Analiza Financiară a Entităţii Economice,
Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2008;
Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

4. Buglea Al., Analiză Economico-Financiară, Ed. Mirton Timişoara, 2011;

Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

5. Buşe Lucian, Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005

Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

6. Mironiuc Marilena, Analiza economico-financiară. Elemente teoretico-

metodologice şi Aplicaţii, Editura SedcomLibris, Iaşi, 2006
Mod de accesare:Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

7. Niculescu Maria, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997

Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de Finanţe, FSEGA

8. Păvăloaia Willi, Analiza economico-financiară. Concepte, studii de caz,

aplicaţii, Editura Moldavia, Bacău, 2003
Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

9. Popa L.I .,Miculeac E.M., Analiză Economico-Financiară, Ed. Mirton,

Timişoara, 2009;
Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

93
 10. Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N., Analiză Economico-Financiară, Ed.
Economică, Bucureşti, 2004;
Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

11. Şerban E.C. Riscul în activitatea agenţilor economici, Editura Tribuna

Economică, Bucuresti, 2009
Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

*O.M.F.P. 3055/2009 privind Reglementări contabile conforme cu Directivele europene,

publicat în M.O. nr. 766/2009 şi 766/bis/2009 modificat prin OMFP nr. 2.869 din
23.12.2010 pentru modificarea şi completarea unor reglementări contabile, publicat ăn
M.O. partea I, nr. 882/29.XII.2010
Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

Glosar de termeni
 Analiza economică – reprezintă o metodă de cercetare ştiinţifică a fenomenelor şi
proceselor care se derulează în mediul economic.
 Analiza stării economice – evidenţiază utilizarea intensivă şi extensivă a
factorilor de producţie în procesul combinării şi substituţiei tehnico-economice a
resurselor.
 Analiza stării financiare – evidenţiază rezervele nevalorificate pe linia
profitabilităţii, lichidităţii şi solvabilităţii financiare, a echilibrului financiar,
performanţelor financiare, punând în evidenţă expunerea entităţii la riscul de
faliment, precum şi comportamentul acesteia la Bursă.
 Eficienţa economică – arată modul cum sunt utilizate resursele unei entităţi şi se
exprimă prin intermediul raportului efect/efort
 Factorii cantitativi- reprezintă purtătorii materiali ai fenomenului analizat, se
exprimă în unităţi de măsură fizice, naturale şi sunt factori extensivi, practic
limitaţi în timp şi spaţiu
 Factorii calitativi - dau esenţa fenomenului analizat, sunt de aceeaşi natură cu
acesta, se exprimă aproximativ în aceleaşi unităţi de măsură ca şi fenomenul
analizat şi sunt factori intensivi, teoretic nelimitaţi în timp şi spaţiu
 Fluxuri de trezorerie sau de numerar – reprezintă creşterea sau descreşterea de
numerar şi echivalente de numerar pe parcursul unui exerciţiu financiar.

94
  Metodologia analizei economice - un ansamblu de metode, tehnici şi procedee cu
ajutorul cărora se cuantifică influenţele factorilor asupra fenomenului analizat în
vederea fundamentării unei noi strategii de menţinere şi dezvoltare a eficienţei
economice a fenomenului cercetat.
 Ordinea de analiză – reprezintă ordinea inversă evoluţiei reale a fenomenului. Ea
este importantă datorită faptului că ţinând cont de ea se păstrează conţinutul
economic al factorilor.
 Poziţia financiară a entităţii - relaţia dintre activele, datoriile şi capitalurile
proprii ale sale.
 Performanţe financiare- veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare ale unei
entităţi
 Ratele de profitabilitate/rentabilitate- semnifică în mărime relativă contribuţia
indicatorilor de rezultate la exprimarea performanţelor financiare ale unei entităţi

Scurtă biografie a titularilorde curs

Informatii Personale

Nume
Conf. dr. ACHIM MONICA VIOLETA
Prenume:
E-mail:
monica.achim@econ.ubbcluj.ro,monicaachim@yahoo.com
Birou: S 506
Data nasterii: 25-01-1976
Nationalitate: Română
Adresa: Str. Teodor Mihali 50-60
Pagina web: http://www.econ.ubbcluj.ro/cv.php?id=40

95
 Activitate Profesionala- ACHIM MONICA VIOLETA

Martie 2013-prezent UBB Cluj, Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea

Afacerilor, Departamentul de Finanţe, Conferenţiar universitar
Oct.2004 – martie 2013: UBB Cluj, Facultatea de Ştiinte Economice şi
Gestiunea Afacerilor, Catedra de Finanţe, Lector universitar
Oct.2000- Oct.2004: UBB Cluj, Facultatea de Stiinte Economice şi Gestiunea
Afacerilor, Catedra de Statisticã-Matematica-Previziuni, Asistent universitar.
Oct.1998- Oct.2000 - Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj - Napoca, Facultatea
de Stiinte Economice şi Gestiunea Afacerilor, Catedra de Analiză, preparator
universitar
Principalele activitati si responsabilitati:
- pregatirea şi ţinerea cursurilor şi seminariilor la disciplina Analiză
economico-financiarã , Analiză financiară, Diagnostic financiar (2000 - 20013);
- pregatirea si tinerea seminariilor la disciplinele Bazele contabilităţii şi
Statistică (2005-2007)

Publicaţii ştiinţifice:
Cărţi, monografii, materiale de studiu 15
Experienţa Articole în reviste cotate ISI 4
Profesionala: Alte articole, din care 111
- cotate B+ (indexate BDI) 49
- în volumele unor conferinţe interne şi internaţionale 35
- în reviste cotate CNCSIS 27
Participări la conferinţe internaţionale 12
Participări la conferinţe interne 30
Membru în comitete de organizare sau ştiinţifice ale unor 2
conferinţe

Profesii liberale dobandite si exercitate in profesia financiar-contabila:

- Auditor financiar (stagiar), Camera Auditorilor Financiari din Romania
(CAFR)
- Expert contabil, membru activ al Corpului expertilor Contabili din Romania
(CECCAR)
- Consultant fiscal,membru activ al Camerei Cosultantilor Fiscali din Romania
(CCF) -

- martie 2011-ianuarie 2013, Postdoctorat: Studii Post-Doctorale în

Economie: program de formare continuă a cercetătorilor de elită – SPODE”,
Educatie program POSDRU/ 89/1.5/S/61755
Formare: - Oct.1999- Feb. 2004, Doctorat în economie, Domeniul Contabilitate, UBB
Cluj, Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor,
- 1998- 1999: Masterat, UBB Cluj, Facultatea de Stiinte Economice si

96
 Gestiunea Afacerilor, Masterat- secţia Management Contabil şi Audit,
-1994-1998: Licenţă, UBB Cluj, Facultatea de Stiinte Economice Secţia
Contabilitate şi Informaticã de Gestiune,
-1994-1998: Diplomă absolventă Curs organizat de departamentul pentru
pregãtirea profesorilor,
-1994-1998 Studii liceale, absolventă Liceul Teoretic Zalau, profilul
Matematicã-fizicã.
Limba
Romana
materna:
Limbi Straine:
engleza, scris, citit, vorbit; franceză, scris, citit,
Aptitudini
organizatorice:
Aptitudini
Utilizare calculator
calculator:

97