CURS 3-4

MĂRFURILE CA OBIECT AL TRANSPORTULUI MARITIM,

SURSĂ POTENŢIALĂ DE LITIGII COMERCIALE

1.1. Clasificarea mărfurilor transportate pe cale maritimă

Transportul maritim reprezintă, fără îndoială, segmentul cu cea mai amplă pondere în cadrul
ramurii generale a transporturilor, ţinând seama atât de costul redus, datorat existenţei naturale a
infrastructurii de bază, cât mai ales cantităţilor mari de mărfuri care pot fi transportate pe distanţe
foarte mari de către o singură unitate de transport – nava maritimă.
Mărfurile care fac obiectul transportului pe mare sunt dintre cele mai variate, motiv pentru care
literatura de specialitate propune o multitudine de clasificări, fiecare dintre acestea având la bază
cel puţin unul dintre următoarele criterii specifice:
 starea fizică (de agregare) a mărfurilor;
 caracteristicile de manipulare şi stivuire;
 gradul de periculozitate, sensibilitate şi perisabilitate;
 posibilităţi şi cerinţe de ambalare;
 gradul de specializare impus mijloacelor de transport, de manipulare şi depozitare;
În funcţie de aceste criterii, o primă clasificare realizată de către specialişti în domeniu delimitează
următoarele categorii de mărfuri
 mărfuri solide în vrac, de natură omogenă, clasificate la rândul lor astfel:
o majore: minereul de fier, cărbuni, cereale;
o minore: bauxite, fosfaţi, zahăr, sare;
o semifinite: lemnoase, metalurgice.
  mărfuri industriale: confecţii, textile, tricotaje, electronice, electrotehnice, mobilier,
produse sanitare, etc.;
 produse forestiere: lemn brut, cherestea, lemn pentru celuloză, lemn pentru construcţii,
placaj;
 animale vii: pentru sacrificat, cu destinaţie specială, sălbatice (pentru grădini zoologice);
 mărfuri perisabile: mărfuri care, datorită caracteristicilor lor intrinseci, necesită condiţii
speciale de depozitare şi conservare pe durata transportului: (fructe, carne, vinuri);
 mărfuri periculoase: cele care, prin natura lor, prezintă riscuri specifice, care le
individualizează în gama variată a mărfurilor ce fac obiectul transportului maritim:
(explozivi, gaze, lichide inflamabile, substanţe oxidante, substanţe otrăvitoare, substanţe
radioactive, substanţe corozive).
Potrivit opiniei altor specialişti, în funcţie de ramura industrială căreia le aparţin, mărfurile
transportate pe cale maritimă se pot clasifica astfel :

 materii prime pentru industria energetică - reprezintă 45% din volumul total al mărfurilor
transportate pe mare şi includ: petrolul, produsele petroliere, gazele lichefiate, cărbunele
energetic;
 produse şi materii prime ale industriei agricole - reprezintă 13% din comerţul maritim
mondial şi în această grupă se includ: grâul, orzul, produsele agricole furajere, zahărul,
produsele refrigerate, uleiurile, grăsimile şi îngrăşămintele chimice;
 materii prime şi produse ale industriei metalurgice - materii prime (minereu de fier,
minereurile neferoase şi cărbunele cocsificabil), produsele metalurgice feroase şi neferoase
şi fierul vechi; toate acestea reprezintă 25% din volumul total al mărfurilor transportate pe
mare;
 materii prime şi produse ale industriei forestiere - utilizate pentru producerea hârtiei şi în
industria construcţiilor; această grupă de produse reprezintă 4,2 % din volumul total al
mărfurilor transportate pe mare;
 alte materii prime şi produse industriale - această categorie cuprinde cimentul, nisipurile
minerale, asbestul, produsele chimice şi reprezintă 9% din volumul total al mărfurilor
transportate pe mare;
  alte produse manufacturate, reprezentând produsele textile, maşinile şi utilajele industriale,
autovehiculele ; această grupă reprezintă 3% din volumul mărfurilor transportate pe mare,
şi cuprinde mărfurile valoroase, ce reprezintă aproximativ 50% din valoarea totală a
mărfurilor transportate pe mare.
Analizând mai multe clasificări şi mergând pe accentuarea laturii merceologice în contextul
specific transportului maritim, considerăm utilă clasificarea mărfurilor în următoarele trei
categorii: mărfuri lichide, mărfuri uscate şi mărfuri periculoase .

a) Mărfurile lichide (transportate de nave specializate), pot fi clasificate astfel:

 produsele petroliere:
o produse negre: ţiţeiul, păcura, motorina etc.;
o produse albe: benzina, terebentina, petrolul lampant etc.;
 gazele comprimate: bioxid de carbon, hidrogen, azot, oxigen, acetilenă, bioxid de sulf etc.;
 uleiurile vegetale;
 produsele chimice;
 vinurile.
În principal, mărfurile enumerate mai sus se transportă în vrac, dar pot fi transportate şi în formă
ambalată, însă în cantităţi mici şi pe distanţe relativ reduse.

b) Mărfurile uscate (transportate de nave specializate sau nu) pot fi clasificate astfel:

 mărfuri generale: ambalate şi neambalate (alimentare şi nealimentare);

 mărfuri solide în vrac: minereuri, concentrate de minereuri, cărbuni, cocs, ciment, fosfaţi,
îngrăşăminte chimice, cereale, făină, şroturi, etc.;
 materiale lemnoase: lemn brut, cherestea, placaj, lemn pentru celuloză, etc.;
 mărfuri perisabile (în condiţii de conservare prin frig şi deci cu nave specializate) –
predomină evident mărfurile alimentare;
 mărfuri speciale: poştă, bagaje, bijuterii şi metale preţioase etc.

c) Mărfurile periculoase
Reprezintă o categorie specială de mărfuri al căror transport se face în baza unor reguli
internaţionale stricte, stabilite prin Codul Maritim Internaţional al Mărfurilor Periculoase .
Conform tabelului 1.1 prezentat în cuprinsul prezentului capitol, mărfurile periculoase se împart
în următoarele clase:

Tabel 1.1

Principalele categorii de cerinţe referitoare la navele maritime care transportă mărfuri

Nr. Clasa Denumirea mărfurilor

crt.
1 Clasa 1 Explozivi
2 Clasa 2 Gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune
3 Clasa 3 Lichide inflamabile
4 Clasa 4 solide inflamabile, substanţe susceptibile combustiei spontane şi
substanţe care emit gaze inflamabile când sunt umezite. Acestea se
clasifică la rândul lor în trei sub-clase.
Clasa 4.1. Solide inflamabile.
Clasa 4.2. Substanţe susceptibile de combustie spontană.
Clasa 4.3. Substanţe care emit gaze inflamabile când sunt umezite
5 Clasa 5 Substanţe oxidante şi peroxizi organici, cu două sub-clase
Clasa 5.1. Substanţe oxidante
Clasa 5.2. Peroxizi organici
6 Clasa 6 Substanţe otrăvitoare (toxice) şi substanţe infecţioase
7 Clasa 7 Substanţe radioactive
8 Clasa 8 Substanţe corosive
9 Clasa 9 Substanţe periculoase diverse
Sursa:Codul Internaţional al Mărfurilor Periculoase
Datorită condiţiilor deosebite (de mediu în special) în care se desfăşoară transportul maritim, se
impune luarea unor măsuri adecvate, menite să asigure o conservare calitativă şi cantitativă a
mărfurilor. Desigur este vorba de măsuri ce trebuie luate la bordul navelor maritime, parcurgând
următoarele faze cronologice:

 pregătirea navei (a spaţiilor de marfă);

 încărcarea şi stivuirea (arimarea);
 transportul propriu-zis;
 descărcarea mărfii (dezarimarea).
Fiecare etapă, luată separat, are o anumită importanţă, neîndeplinirea unor cerinţe specifice fazei
respective putând duce la compromiterea sau chiar anularea contractului în ansamblul său, cu
repercusiunile financiare de rigoare.

Răspunderea pentu conservera calitativă şi cantitativă a mărfurilor la încărcarea lor, ia naştere, de

regulă, în momentul în care marfa trece de copastia (balustrada) navei şi se stinge la descărcare, în
momentul când trece peste copastie, la uscat.
În această perioadă comandantul navei, ofiţerii precum şi membrii echipajului, au datoria să
asigure conservarea şi transportul în cele mai bune condiţiuni a mărfurilor la destinaţie.

Pentru îndeplinirea acestor cerinţe, echipajul şi în mod special comandantul şi secundul navei,
trebuie să aibă cunoştinţe temeinice despre proprietăţile şi caracteristicile principale, fizice şi
chimice, ale mărfurilor pe care le transportă cu nava, pentru a fi în măsură să adopte cea mai
potrivită tehnologie de transport în ceea ce priveşte modul lor de ambalare, manipulare, amarare,
protejare, conservare şi depozitare.

1.2. Cerinţe generale referitoare la nava pe care se transportă mărfurile

De regulă, codurile de comerţ sau alte acte normative care reglementează activitatea de transport
maritim, prevăd obligativitatea ca, în cadrul contractului de navlosire să se facă menţiuni cu privire
la identificarea navei, menţiuni care pot avea în unele cazuri un caracter esenţial.
Astfel, Codul Comercial Român, Titlul IV - Despre contractul de închiriere, Cap. 1- Dispoziţii
generale, art.557, prevede: contractul de închiriere trebuie făcut prin act scris , iar acesta trebuie
să cuprindă:

 numele, naţionalitatea şi capacitatea vasului;

 numele şi prenumele închiriatorului şi chiriaşului;
 numele şi prenumele căpitanului sau patronului;
 locul şi timpul care s-a stabilit pentru încărcare şi descărcare;
 navlul stabilit;
 dacă închirierea se raportă la întregul vas sau numai la o parte a lui;
 indemnitatea ce s-ar cuveni în caz de întârziere.
Cerinţele referitoare la nava pe care se transportă mărfurile sunt menţionate în cadrul contractului
de navlosire, de regulă, stipulate în clauza referitoare la obiectul contractului. Aceste cerinţe se
referă la :

 indicarea naţionalităţii navei;

 clasa de registru a navei;
 starea de navigabilitate a navei;
 indicarea tonajului navei;
 indicaţii referitoare la navă şi la timpul plecării / rezilierea.
 Indicarea naţionalităţii navei

Clasa de registru a navei

Cerinţe
referitoare la
nava pe care se Starea de navigabilitate a navei
transportă
mărfuri
Indicarea tonajului navei

Indicaţii referitoare la navă şi la

timpul plecării / rezilierea

Fig. 1.1 Principalele categorii de cerinţe referitoare la navele maritime care transportă
mărfuri

1. Sursa: Beziris A., Bamboi Gh. , Transportul maritim , vol. I-II ,Editura tehnică , Bucureşti,
1988.

a) Indicarea naţionalităţii navei

Este necesară îndeplinirea acestei cerinţe deoarece naţionalitatea stabileşte legile aplicabile navei
şi încărcăturii sale. În situaţia schimbării naţionalităţii însă, singura clauză care se supune legilor
vechiului pavilion este cea referitoare la asigurări.

b) Clasa de registru a navei

Se menţionează la data navlosirii navei şi indică faptul că nava, instalaţiile şi echipamentele sale
satisfac integral sau într-o măsură acceptată de societatea de clasificare, prescripţiile regulilor
aplicabile în cazul respectiv. Societăţile de clasificare sunt instituţii specializate, recunoscute de
către autorităţile de stat, care au rolul de a clasifica navele. Activitatea principală a unei societăţi
de clasificare constă în supravegherea prin inspectori recunoscuţi a construcţiei navei, inspectarea
lor periodică pentru a se constata starea tehnică necesară navigabilităţii, pentru a se stabili dacă
poate fi menţinut simbolul de clasă acordat iniţial, conform normelor societăţii de clasificare
respective. Aceste societăţi menţin registre de clasificare cu evidenţele aferente, eliberând şi
certificatele necesare .

c) Starea de navigabilitate a navei

Se referă de fapt la starea navei care să permită navigabilitatea şi reprezintă o cerinţă esenţială a
contractului maritim de transport.

d) Indicarea tonajului navei

Această cerinţă se referă, de fapt la capacitatea de transport a navei şi se exprimă în tone

deadweight. Se pot face, însă, câteva precizări referitoare la diferite moduri particulare de
consemnare a tonajului navei:

 dacă în contract nu se specifică faptul că tonajul se referă la o anumită încărcătură, se

subînţelege că armatorul garantează capacitatea navei în general;
 dacă în contract tonajul este raportat la un anumit fel de încărcătură, se consideră că, de
fapt, nava are prin construcţia ei capacitatea de a transport acea încărcătură

e) Indicaţii referitoare la navă şi la timpul plecării / rezilierea contractului

În cadrul unui contract de navlosire, se consideră esenţiale indicaţiile referitoare la navă sau la
respectarea datelor referitoare la plecarea acesteia în voiaj. Aceste date pot preciza dacă:

 nava se găseşte într-un anumit port în momentul contractării sau se va găsi într-un anumit
loc, la o anumită dată;
 nava va fi gata să încarce la o anumită dată;
  nava va fi gata să plece în călătorie la o anumită dată.

1.3. Considerente generale privind clauzele contractului de transport maritim

cu privire la mărfuri

În cadrul contractului de transport maritim se impune specificarea mărfurilor care se transportă.

Referirea la mărfuri ca obiect al contractului de transport maritim, este determinată de natura
contractului. Astfel, literatura de specialitate menţionează două moduri principale de exprimare a
obiectului de transport caric parţial; caric plin şi complet.
În vederea soluţionării litigiilor apărute cu ocazia distrugerii sau avarierii mărfurilor, un interes
aparte îl constituie clauzele referitoare la transferul proprietăţii şi implicit al riscurilor de la un
proprietar la altul, care pot apărea în una din următoarele situaţii [26]:

 înainte de încărcarea pe navă a mărfurilor;

 după încărcarea pe navă a mărfurilor;
 după descărcarea mărfurilor în portul de destinaţie.

1.3.1. Elemente de definire a mărfurilor ca obiect al contractului de transport maritim

În cadrul contractului de transport maritim sunt specificate următoarele elemente cu privire la

mărfurile transportate:

 denumirea şi felul mărfii;

 cantitatea (exprimată în diferite unităţi de măsură);
 marcajele principale de identificare a mărfurilor;
 dacă sunt sau nu incluse în categoria mărfurilor legale;
 distincţia între mărfuri şi produse;
 existenţa viciului propriu, respectiv viciului ascuns;
  dacă sunt sau nu considerate mărfuri periculoase.
Informaţiile cu privire la denumirea, felul şi cantitatea mărfii prezintă interes pentru toţi
participanţii în fiecare din etapele transportului: expeditor (încărcător), cărăuş, destinatar
(primitor).
Pentru expeditor, respectiv destinatar, aceste menţiuni prezintă importanţă deoarece în felul acesta
se pot confrunta înscrisurile respective cu realitatea (ce s-a expediat, ce s-a primit) şi, în situaţia în
care datele nu sunt în concordanţă, să poată fi tras la răspundere cărăuşul.
În situaţia în care expeditorul nu face precizări exacte cu privire la natura, caracteristicile sau
ambalajul mărfurilor, atunci cărăuşul nu este răspunzător pentru avariile suferite de aceste mărfuri
deoarece, acesta necunoscând cu precizie toate informaţiile, acţionează în consecinţă şi nu poate
aplica corect măsurile necesare de manipulare, transport, stivuire şi de depozitare.

Dacă se fac menţiuni inexacte din cauza unor erori, nu este antrenată răspunderea expeditorului,
însă, cărăuşul îşi poate rezerva dreptul să debarce mărfurile nedeclarate sau greşit declarate.

În vederea prevenirii unor litigii care ar putea decurge din avarierea mărfurilor care fac obiectul
unui anumit transport, cărăuşul îşi poate rezerva dreptul să refuze la încărcare:
 anumite mărfuri, dacă condiţiile în care au fost descrise nu corespund exigenţelor
transportului lor pe mare. Dintre aceste mărfuri putem enumera: animalele vii, carnea
proaspătă, mărfurile în vrac, etc.;
 mărfuri care, în momentul încărcării, prezintă deja semne de degradare sau ambalajele
acestora sunt degradate, defectuoase sau inadecvate condiţiilor manipulării şi transportului
pe mare;
Menţiunea de mărfuri legale, se referă la :

 mărfurile a căror încărcare este, de regulă, permisă în portul de încărcare, considerate

generic mărfuri aflate în comerţ ;
 mărfurile a căror încărcare nu contravin legilor în vigoare, aplicabile în portul de încărcare
şi care se pot descărca legal în portul de descărcare.
Transportul unor mărfuri ilegale, interzise sau considerate de contrabandă constituie acte ilicite şi
implică nulitatea contractului.
Mărfurile prezentate la transport trebuie să îndeplinească anumite condiţii, cum ar fi:

 să nu degradeze nava;
 să nu expună nava la pericole;
 să nu implice aplicarea unor măsuri sanitare speciale;
 să nu aibă proprietăţi prin care să degradeze alte mărfuri stivuite în vecinătate.
De asemenea, în cadrul contractului de transport maritim trebuie se face distincţie între mărfuri şi
produse. Astfel, se consideră produs orice obiect care se produce în ţara căreia îi aparţine portul
de încărcare sau în vecinătatea acestui port şi care este destinat exportului. Mărfurile reprezintă
doar mărfurile legale .

În situaţia în care în cadrul unui contract sunt prevăzute pentru încărcare doar mărfuri, iar
navlositorul a încărcat şi produse, cărăuşul, în funcţie de inconvenientele pe care le-ar putea crea
aceste produse la încărcare, poate refuza executarea contractului şi poate pretinde despăgubiri.

1.3.2. Tipurile de vicii ale mărfurilor specificate în contractul de transport maritim

Referitor la viciul propriu şi viciul ascuns, în contractul de transport sunt precizate toate cauzele
care produc pierderi sau avarii legate de starea mărfurilor, de natura lor internă şi care le fac
improprii transportului pe mare, precum şi cauzele care generează aceleaşi urmări, datorită unei
ambalări improprii sau insuficiente pentru a rezista solicitărilor obişnuite în manipularea lor la
încărcare, pe timpul transportului şi la descărcare. Viciul propriu este considerat un defect al
mărfurilor, care poate conduce la avarierea sau chiar distrugerea mărfurilor respective, în condiţiile
transportului maritim.
Din punct de vedere al răspunderii privind avarierea unei încărcături, datorată existenţei unor vicii
proprii mărfurilor, pot exista următoarele situaţii:
 expeditorul răspunde pentru prejudiciile cauzate, atunci când acesta nu declară viciul
propriu al mărfii respective sau caracteristica mărfii, care prin natura sa, poate avaria sau
afecta celelalte mărfuri sau chiar nava, sau atunci când expeditorul nu asigură o ambalare
a mărfurilor care să corespundă solicitărilor impuse de condiţiile transportului maritim;
  cărăuşul răspunde pentru prejudiciile cauzate, atunci când acesta a cunoscut viciile proprii
ale mărfurilor sau modul impropriu de ambalare a acestora, precum şi posibilele efecte ce
pot decurge şi totuşi a fost de acord cu încărcarea lor pe navă, fără a face o menţiune
specială în acest sens.
Din punct de vedere al practicii asigurărilor maritime se pot distinge următoarele situaţii:

 asiguratul nu poate fi despăgubit atunci când avarierea, respectiv daunele, se produc ca

urmare a existenţei viciului propriu la mărfurile care fac obiectul transportului;
 asiguratul poate pretinde despăgubiri în situaţia în care avarierea se produce ca urmare a
unui risc maritim (furtună, condiţii improprii de transport, factori favorizanţi pentru
deteriorarea mărfurilor);
 atunci când viciul propriu al mărfurilor poate determina deteriorarea altor mărfuri aflate în
vecinătate, asiguratorul acordă despăgubiri pentru categoria de mărfuri avariată, în
contextul prezentat;
 dacă viciul propriu al mărfurilor afectează nava, armatorul va fi despăgubit de către firma
de asigurare, în timp ce proprietarul mărfurilor nu va primi asigurarea;
 dacă, însă, viciul propriu al navei afectează, respectiv contribuie la avarierea mărfurilor,
atunci proprietarul mărfurilor va fi despăgubit de către firma de asigurare, în timp ce
armatorul va suporta singur paguba.
Viciul propriu al navei reprezintă orice cauză care conduce la producerea de daune, determinate
de un viciu de construcţie a navei, de vechimea ei, de reparaţii necorespunzătoare, de instrumente
şi aparatură defectuoasă .

Viciile ascunse ale navei sunt acele vicii pe care armatorul nu le poate constata. Atunci când viciul
propriu al navei nu este aparent, acesta se va încadra în categoria viciului ascuns.
Luând în considerare situaţiile prezentate, se poate afirma că, dovada existenţei unui viciu propriu
la navă sau la marfă trebuie făcută de către asigurator, în vederea încadrării cazului respectiv, la
plata sau, după caz, neplata primei de asigurare.

O atenţie deosebită se acordă transportului pe mare a mărfurilor considerate periculoase

(explozibile, inflamabile, radioactive etc.), care pot afecta în aceeaşi măsură, atât nava cât şi alte
mărfuri existente pe navă şi chiar sănătatea personalului navigant.
Toate operaţiile cu privire la mărfurile periculoase, respectiv încărcare, stivuire, transport,
descărcare se execută în funcţie de gradul de periculozitate al mărfurilor respective, în vederea
asigurării siguranţei navei, personalului şi a celorlalte mărfuri transportate.

În cazul transportului mărfurilor periculoase, trebuie îndeplinite următoarele condiţii :

 stivuirea acestora nu se va realiza lângă locurile de pe navă care dezvoltă temperaturi

ridicate, lângă tancurile de combustibil, sala maşinilor, magaziile de provizii, cabinele de
locuit;
 mărfurile inflamabile se stivuiesc separat de cele explozibile;
 ambalarea mărfurilor periculoase trebuie efectuată în mod corespunzător, iar ambalajele
trebuie să îndeplinească condiţii de calitate deosebite;
 fiecare colet care conţine mărfuri periculoase trebuie să poarte o etichetă sau un marcaj
vizibil, din care să reiasă denumirea mărfii, cu menţiunea “marfă periculoasă”, eventual
natura şi gradul de periculozitate.
Toate datele cu privire la mărfurile periculoase se menţionează şi în documentele de încărcare,
documentele de însoţire a mărfii, în conosamente etc.

1.4. Particularităţi privind principalele clauze contractuale referitoare la

mărfuri în transportul pe cale maritimă

În cadrul contractului de transport maritim o importanţă deosebită se acordă clauzelor referitoare

la următoarele aspecte:

 marfa ca obiect al contractului;

 determinarea calităţii mărfurilor;
 garantarea calităţii mărfurilor;
 modalităţi de plată, respectiv modalităţi de exprimare a preţului;
 particularităţile referitoare la ambalajul mărfurilor;
 marcarea şi etichetarea mărfurilor;
 condiţiile şi termenele de livrare a mărfurilor.
Aspectele enumerate sunt considerate ca fiind importante din punct de vedere al unui contract de
transport maritim, fiind tratate prin menţionarea unor situaţii specifice.

1.4.1. Clauze referitoare la identificarea mărfurilor, determinarea şi garantarea calităţii

acestora

a) Identificarea mărfurilor

Obiectul contractului de transport maritim îl constituie mărfurile, care din punct de vedere al
acestui tip de transport, sunt clasificate în mărfuri fungibile şi mărfuri nefungibile:

 mărfurile fungibile sunt bunuri ce se pot schimba unele cu altele, raportul de echivalenţă
stabilindu-se prin cântărire, numărare sau măsurare (de exemplu: cereale, produse
petroliere, cafea, bumbac etc.);
 mărfurile nefungibile sunt bunuri ale căror caracteristici intrinseci nu se pot înlocui unele
pe altele (de exemplu: un anumit utilaj unic, un tablou etc.).
b) Determinarea calităţii mărfurilor
Pentru a nu exista litigii referitoare la calitatea declarată a mărfurilor este necesar ca, în cadrul
contractului, să se menţioneze metodele cu ajutorul cărora se poate determina calitatea mărfurilor.
Dintre aceste metode se pot enumera :

 determinarea calităţii mărfurilor pe baza standardelor de produs, caietelor de sarcini, a

documentaţiei tehnice etc., documente care trebuie actualizate permanent astfel încât să fie
în concordanţă cu cerinţele exprimate la un moment dat;
 determinarea calităţii mărfurilor cu ajutorul unor metode convenţionale, printre care:
 conform mostrelor sau eşantioanelor: calitatea mărfurilor trebuie să fie conformă cu mostra
sau eşantionul prezentat de vânzător şi acceptat de beneficiar;
 după încercare sau după probă: marfa este acceptată de către beneficiar în urma încercării
sau prelevării de probe asupra sa;
 degustare: metodă folosită pentru anumite mărfuri alimentare (fructe, băuturi);
  prin menţionarea tipului de marfă: se indică un tip de marfă, fără ca acesta să se constituie
într-un eşantion, cu care să corespundă lotul de marfă comandat;
 aşa cum sunt: mărfurile sunt acceptate cu caracteristicile existente constatate de către
beneficiar;
 văzut - plăcut: beneficiarul acceptă marfa vizionată la contractare.

c) Garantarea calităţii mărfurilor

Garantarea calităţii mărfurilor se poate realiza pe baza următoarelor documente:

 certificat de calitate;
 certificat de garanţie;
 buletine de analiză;
 alte documente (certificat de conformitate cu standardul ISO 9000).
De asemenea, în cadrul clauzei respective trebuie precizat cum va fi angajată responsabilitatea
vânzătorului în situaţia defectării mărfurilor, dacă acesta va proceda la remedierea, respectiv
înlocuirea acestora.

În contractul de transport se mai precizează în mod distinct termenul de garanţie şi, dacă este cazul,
serviciile acordate în perioada post-garanţie .

1.4.2. Clauze referitoare la modalităţi de plată, respectiv modalităţi de exprimare a preţului

în contractul de transport maritim

Preţul reprezintă un element esenţial al contractului şi semnifică echivalentul valoric pentru

mărfurile care fac obiectul contractului,.

Preţurile prezentate în contractul de transport maritim pot fi :

  de tranziţie, stabilite prin negociere şi influenţate de diferiţi factori, cum ar fi: cotaţiile la
bursă, condiţiile de plată, volumul afacerilor;
 de licitaţie, stabilite prin organizarea de licitaţii în cadrul diferitelor organizaţii specializate
şi autorizate;
Aceste preţuri sunt exprimate astfel:

 Preţuri FOB (free on bord) - franco de-a lungul navei – nava convenită: în preţul mărfurilor
se includ toate cheltuielile până la încărcarea mărfurilor la bordul navei;
 Preţuri CIF (cost, insurance and freight + cost) - asigurare şi navlu - port de destinaţie
convenit: în preţul mărfurilor se includ şi cheltuieli de asigurare şi de livrare până la
cumpărător;
Modalităţile de plată utilizate sunt următoarele:

 Creditul documentar, cu cele două forme: acreditivul şi scrisoarea de credit;

 Incasoul documentar, modalitate de plată care, indiferent de forma pe care o
îmbracă,semnifică un aranjament prin care o bancă, denumită bancă emitentă, se obligă în
numele unui client, denumit ordonator:
o să efectueze plata direct sau să autorizeze efectuarea de plăţii către un beneficiar
indicat de ordonator de către o altă bancă, sau
o să accepte sau să negocieze cambii trase asupra sa de către terţa parte indicată
(beneficiar).
Acreditivul, reprezintă un document bancar, pe temeiul căruia banca efectuează plăţi la cererea
clientului sau în favoarea unui furnizor, pe măsură ce acesta prezintă acte ce confirmă livrarea
bunurilor, executarea lucrărilor sau prestarea de servicii, în condiţiile de cantitate şi calitate
stipulate anterior printr-un contract .

Scrisoarea de credit, este o variantă a creditului documentar, care se concretizează într-un

document prin care banca emitentă se obligă să plătească, fără rezerve, o sumă determinată în
valută, în condiţiile în care beneficiarul respectă întocmai conţinutul ei [60].

1.4.3. Clauze referitoare la ambalajul, marcarea şi etichetarea mărfurilor

a) Particularităţi referitoare la ambalajul mărfurilor
Potrivit opiniilor exprimate în literatura de specialitate, ambalajele mărfurilor au următoarele
funcţii generale :

 funcţia de protejare a mărfurilor;

 funcţia de facilitare a manipulării în deplină siguranţă;
 funcţia de promovare, de prezentare a mărfurilor;
Caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească ambalajul pentru a face faţă funcţiilor enumerate
sunt următoarele: să fie rezistent şi corespunzător mijlocului de transport pentru a proteja marfa;
să fie ieftin; să poată fi recuperat sau reutilizat; să fie estetic; să permită o manipulare comodă.

Ţinând seama de condiţiile deosebite pe care le impune transportul maritim pentru ambalarea
mărfurilor transportate pe această cale, este necesară utilizarea unor ambalaje speciale, al căror
cost va fi suportat în funcţie de următoarele clauze:

 clauza netto - costul ambalajului este inclus în preţul mărfurilor;

 clauza netto plus ambalajul - costul ambalajului este calculat separat de preţul mărfurilor;
 clauza brutto per netto - costul ambalajului se calculează la preţul unitar al mărfurilor .

În comerţul internaţional denumirile ambalajelor speciale sunt consacrate, după cum urmează :

 Seaworthy Packing - SWP - ambalaj specific transportului maritim, având caracteristici

care corespund solicitărilor impuse de această modalitate de transport;
 Continental Packing - CP - ambalaj specific condiţiilor de transport terestre, mai puţin
rezistent decât cel destinat transportului maritim;
 Special Packed Paid - SPP - ambalaj comandat şi plătit de către cumpărător;
 Resistent Controlled - RC - ambalaj cu rezistenţă controlată, în conformitate cu anumite
norme internaţionale şi care este însoţit de un certificat de rezistenţă;
 Strict Confidenţial Packing - SCP - ambalaj strict confidenţial, utilizat de regulă atunci
când marfa urmează a fi reexportată.
b) Elemente specifice privind marcarea şi etichetarea mărfurilor
În general marcajele mărfurilor trebuie să le îndeplinească următoarele condiţii: să fie estetic; să
fie uşor de reţinut; să reprezinte marfa pentru care a fost destinat; să rămână vizibil timp îndelungat.

Marcajele pot fi clasificate astfel :

 marcaje speciale, în cazul mărfurilor manipulate în mod special;

 marcaje originare, în cazul în care indică originea mărfurilor;
 marcaje neutre, în cazul în care nu trebuie să indice originea mărfurilor, de regulă, în cazul
mărfurilor care urmează a fi reexportate.
În transportul maritim internaţional o prioritate se acordă mărfurilor periculoase, atât pentru
asigurarea securităţii transportului în sine, cât şi datorită riscurilor de afectare a calităţii altor
mărfuri transportate.

Pentru această categorie de mărfuri există reguli care stabilesc condiţiile speciale în care să se
desfăşoare operaţiunile de ambalare, manipulare, depozitare şi transport. În mod obligatoriu,
menţiunea referitoare la caracterul de periculozitate al mărfii trebuie înscrisă în conosament.

O particularitate privind ambalajul mărfurilor destinate transportului pe mare o constituie

etichetarea acestora privind condiţiile speciale de manipulare şi depozitare. Acest procedeu de
etichetare al mărfurilor devine un factor de pregătire a întregului proces de transport pe mare, care
interesează pe toţi participanţii la trafic, nu numai echipajele navelor ci şi pe expeditorii
mărfurilor, pe depozitari, pe manipulanţii din antrepozitele portuare, echipajele barjelor de
ambalare care operează în porturi sau pe fluvii şi estuare în care sunt ancorate navele.
Etichetarea corectă a mărfurilor pregătite pentru a fi încărcate pe navă simplifică, în primul rând,
operaţiunile de manipulare în zona portuară şi mai ales operaţiunea de stivuire a mărfurilor la
bordul navei.

În Anexa 1 sunt prezentate principalele semne convenţionale, de etichetare utilizate pe ambalajele

mărfurilor care fac obiectul comerţului internaţional [139].

1.4.4. Clauze specifice referitoare la condiţiile şi termenele de livrare a mărfurilor

În transportul maritim internaţional respectarea clauzelor referitoare la condiţiile şi termenele de
livrare a mărfurilor, impune înscrierea în contract şi respectarea unor cerinţe cu privire la:

 obligaţiile părţilor privind controlul calităţii mărfurilor;

 ambalarea mărfurilor;
 transportul intern al mărfurilor;
 încărcarea mărfurilor pe nave;
 asigurarea transportului pe parcursul extern;
 descărcarea mărfurilor din mijlocul de transport;
 cheltuieli privind autorizaţiile de export-import;
 taxele vamale.
Condiţiile de livrare specifice unui contract de vânzare internaţională sunt definite în cadrul unor
norme şi uzanţe comerciale. Dintre acestea cele mai utilizate sunt: Regulile INCOTERMS adoptate
în anul 1953, cu completările ulterioare (1967, 1980,1990, 2000) [15]. Aceste reguli definesc
variantele posibile de condiţii în care se poate face livrarea mărfurilor prezentate în continuare.

a) Grupa E (expediere)
Franco fabrica......(locul convenit) - Ex Works (EXW): vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de
livrare în momentul în care a pus marfa la dispoziţia cumpărătorului, la sediul său (uzină, depozit,
fabrică etc.).

La baza acestei clasificări a stat criteriul referitor la modul de dozare a obligaţiilor care revin
părţilor, la segmentul asupra căruia îşi asumă responsabilitatea fiecare parte contractantă, începând
cu clauza ex-works, potrivit căreia obligaţiile vânzătorului sunt la limita lor minimă şi clauzele ex-
quay şi delivered, în care obligaţiile acestuia se situează la limita maximă, în sensul că, el suportă
toate cheltuielile până la locul de destinaţie din ţara importatorului.

b) Grupa F (transport neplătit)

Franco cărăuş......(locul convenit) - Free Carrier (FCA): vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de
livrare în momentul în care a predat marfa, vămuită pentru export, în grija cărăuşului desemnat de
către cumpărător, la locul sau punctul convenit.

Franco de-a lungul vasului.........(port de încărcare convenit)- Free Alongside Ship (FAS):
vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare în momentul în care marfa a fost pusă de-a lungul
vasului, pe cheu sau pe şlepuri, barje sau pe bac, în portul de încărcare convenit.

Franco bord.......(port de încărcare convenit ) - Free On Board (FOB): vânzătorul îşi îndeplineşte
obligaţia de livrare în momentul în care marfa a trecut balustrada vasului, în portul de încărcare
convenit.

c) Grupa C ( transport plătit)

Cost şi navlu......(port de destinaţie convenit) - Cost And Freight (CFR): vânzătorul trebuie să
plătească navlul şi costurile necesare pentru aducerea mărfii în portul de destinaţie convenit, dar
riscul de pierdere sau deteriorare a mărfii precum şi orice costuri suplimentare cauzate de
evenimente care au avut loc după ce marfa a fost livrată la bordul navei, se transferă de la vânzător
la cumpărător, în momentul în care marfa trece balustrada vasului în portul de încărcare.

Cost, asigurare şi navlu.....(port de destinaţie convenit) - Cost, Insurance And Freight (CIF):
vânzătorul trebuie să plătească navlul şi costurile necesare pentru aducerea mărfii în portul de
destinaţie convenit, dar riscul de pierdere sau deteriorare a mărfii precum şi orice costuri
suplimentare cauzate de evenimente care au avut loc după ce marfa a fost livrată la bordul navei,
se transferă de la vânzător la cumpărător, în momentul în care marfa trece balustrada vasului în
portul de încărcare. De asemenea, el trebuie să facă asigurarea maritimă, care să acopere riscul
cumpărătorului de pierdere sau deteriorare a mărfii în timpul transportului.
Transport plătit până la .....(locul de destinaţie convenit) - Carriage Paid To (CPT): vânzătorul
plăteşte transportul mărfii la destinaţia convenită. Riscurile de pierdere sau deteriorare a mărfii,
precum şi orice alte cheltuieli suplimentare cauzate de evenimentele care au loc după ce marfa a
fost predată cărăuşului, trec de la vânzător la cumpărător în momentul în care marfa a fost predată
în custodia cărăuşului, iar vânzătorul asigură vămuirea mărfii la export .

Transport şi asigurare plătite până la....(locul de destinaţie convenit) - Carriage And Insurance
Paid To (CIP): vânzătorul plăteşte pentru transportul mărfii la destinaţia convenită şi face
asigurarea pentru acoperirea riscului de pierdere sau deteriorare a mărfii în timpul transportului.
Vânzătorul încheie contractul de asigurare şi plăteşte prima de asigurare, iar vânzătorul asigură
vămuirea mărfii la export.

d) Grupa D (Destinaţie)

Livrat la frontieră......( locul convenit) - Delivered At Frontier (DAF): vânzătorul îndeplineşte

obligaţia de livrare în momentul în care marfa a fost pusă la dispoziţia cumpărătorului, vămuită
pentru export, la punctul şi locul convenit, la frontieră, dar înainte de punctul vamal de frontieră
al ţării limitrofe.

Livrat pe navă...( port de destinaţie convenit) - Delivered Ex Ship (DES): vânzătorul îşi
îndeplineşte obligaţia de livrare în momentul în care marfa a fost pusă la dispoziţia cumpărătorului,
la bordul navei, nevămuită pentru import, în portul de destinaţie convenit. Vânzătorul trebuie să
suporte toate cheltuielile şi riscurile legate de aducerea mărfii în portul de destinaţie convenit.

Livrat pe cheu.....(port de destinaţie convenit )- Delivered Ex Quay (DUTY PAID) (DEQ):

vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare în momentul în care marfa a fost pusă la dispoziţia
cumpărătorului, pe cheu, în portul de destinaţie convenit, vămuită la import.
Livrat taxe vamale neplătite.... ( locul de destinaţia convenit) - Delivered Duty Unpaid (DDU):
vânzătorul îşi îndeplineşte obligaţia de livrare în momentul în care marfa a fost pusă la dispoziţia
cumpărătorului, la locul convenit în ţara importatoare .

Livtar taxe vamale plătite....(loc de destinaţie convenit) - Delivered Duty Paid (DDP): vânzătorul
îşi îndeplineşte obligaţia de livrare în momentul în care marfa a fost pusă la dispoziţia
cumpărătorului, la locul convenit în ţara importatoare.