CONDUITA DE URGENTA IN

INSUFICIENŢA RESPIRATORIE

Definiție
Insuficienţa respiratorie acută reprezintă incapacitatea plămânilor de a face faţă
schimburilor gazoase, în condiţii fiziologice, de repaus şi de efort, însoţită de hipoxemie
(scăderea oxigenului din sânge) asociată sau nu de hipercapnie (creşterea concentraţiei
CO2 în sânge).

Etiologie
Cauze bronhopulmonare: stenoze ale căilor aeriene superioare (laringe, trahee)
prin prezenţa de corpi străini, laringite acute, neoplasme, afecţiuni neuro-musculare; crize
de astm bronşic; bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) etc.
Cauze de origine cardiacă: astm cardiac, infarct miocardic, edem pulmonar acut,
embolie pulmonară, cord pulmonar acut.
Cauze de origine extrapulmonară: alterarea funcţiei centrului respirator în
intoxicaţii acute (intoxicaţii cu barbiturice, cu opiacee, cu alcool metilic,intoxicaţii cu
medicaţie sau toxice deprimante ale sistemului nervos, medicamente sau toxice
convulsivante), acidoză metabolică (coma diabetică, coma uremică), oxigenoterapie
iraţională, meningite, meningoencefalite, tumori endocraniene, accident vascular cerebral
etc.

Simptomatologie
Dispneea → poate apărea sub formă de bradipnee inspiratorie însoţită de tiraj
(retracţia spaţiilor intercostale), cornaj (inspiraţie lentă şi zgomotoasă), bradicardie
expiratorie (întâlnită în astmul bronşic), bradipnee (în intoxicaţii cu deprimante ale
sistemului nervos central), polipnee, respiraţie Kussmaul (respiraţie în 4 timpi: inspir,
 1
pauză, expir, pauză – întâlnită în acidoza metabolică), respiraţia Cheyne-Stokes (respiraţie
cu amplitudini crescute până la maxim, apoi scăzute până la apnee de 10-20 secunde –
întâlnită în hipertensiunea intracraniană, hipoxemia centrilor nervoşi, arterioscleroza
cerebrală).
Cianoza (culoare albastruie) → exprimă scăderea concentraţiei oxigenului în
sângele arterial concomitent cu creşterea hemoglobinei în sânge şi se manifestă la nivelul
buzelor, unghiilor, pavilionului urechii sau generalizat.
Modificări ale amplitudinii mişcărilor respiratorii
Tahicardia (cresterea frecventei pulsului) apare ca fenomen compensator. Alte semne
clinice → durerea toracică, tegumente calde, cu transpiraţii abundente, hipersalivaţie,
raluri crepitante, sibilante, ronflante, anxietate, somnolenţă, confuzie, delir.

Conduita de urgenţă
Controlul şi asigurarea permeabilităţii căilor aeriene. În obstrucţiile supraglotice
prin căderea limbii, prin pătrunderea lichidului de vărsătură sau regurgitaţie în căile
aeriene, acumulare de cheaguri de sânge, secreţii, corpi străini se controlează vizual şi se
aplică manevre de eliberare a căilor respiratorii. Se aşează pacientul în decubit dorsal cu
capul în hiperextenie şi se împinge anterior mandibula. Când căile aeriene sunt inundate
de secreţii se înclină capul lateral.
Curăţarea orofaringelui de secreţii sau vărsături se face cu ajutorul degetelor
înfăşurate în tifon, cu tampoane pe porttampon sau prin aspiraţie orofaringiană sau
nazofaringiană. Uneori este recomandată aşezarea pacientului în poziţie semiventral
aplecat înainte şi tapotarea (aplicarea de lovituri usoare) uşoară, repetată la nivelul
regiunii interscapulovertebrale, după care se continuă încercările de îndepărtare a corpilor
străini prin introducerea degetelor în cavitatea buco-faringiană.
Tracţiunea limbii se poate face cu mijloace improvizate sau cu pensa de tras
limba. Intubaţia orofaringiană cu canula Guedel împiedică alunecarea posterioară a
limbii.

3
Permeabilizarea căilor
 respiratorii în caz de obstrucţii
subglotice. Se asigură pacientului
poziţie de drenaj postural – decubit
ventral (cu un sul de pături sub
regiunea inghinală) sau decubit
lateral, cu capul mai jos faţă de
trunchi – poziţie schimbată la
interval de 20-30 minute. Secreţiile
care nu se elimină prin drenaj
postural sunt aspirate steril cu
seringa Guyon, trompa de vid sau
aspirator de oxigen. Combaterea
obstrucţiilor subglotice (în caz de
obstrucţii cu alimente sau alţi corpi
străini) se mai poate face prin
apăsarea diafragmului de jos în sus, provocarea de tuse artificială. În cazul
obstrucţiilor laringo-traheale severe medicul practică intubaţia orotraheală sau
traheostomia – la ambele se racordează sonde de aspiraţie. În unele cazuri, în funcţie de
sediul sau natura obstrucţiei, este necesară practicarea laringoscopiei sau a
fibrobronhoscopiei de urgenţă.
Respiraţie artificială. Dacă pacientul nu respiră spontan se trece imediat la
respiraţie artificială folosind metoda „gură la gură”, „gură la nas”, cu trusă de
ventilaţie Ruben, cu dispozitiv de respiraţie artificială cu burduf. Sunt metode de
respiraţie artificială recomandate la domiciliu, la locul accidentului, în timpul
transportului, in serviciile de primire urgenţe şi, la nevoie, înaintea instituirii ventilaţiei
mecanice.
 4
Oxigenoterapie. Se recomandă în toate formele de insuficienţă respiratorie acută.
În prealabil se asigură permeabilitatea căilor respiratorii. Se administrează oxigen
umidificat (2/3 apă + 1/3 alcool) prin sondă nazală, introdusă în faringe, cu o lungime
egală cu distanţa de la nas la lobul urechii. Se va asigura un debit de 16-18l/minut.
Alte măsuri terapeutice. Se evacuează prin puncţii revărsatele pleurale sau
peritoneale. Se evacuează aerul în caz de pneumotorax. Se combate acidoza respiratorie
prin perfuzii cu 200-300 ml bicarbonat de sodiu 14,5‰. Se administrează
bronhodilatatoare cu acţiune moderată (sulfat de magneziu), calmante, anxiolitice,
antitusive, spasmolitice în caz de spasm glotic, ser antidifteric în crup difteric. Se combate
spasmul bronşic cu Miofilin 2-3 fiole / 24 ore i.v. În cazurile cu edem laringian alergic,
laringite edematoase, intoxicaţie cu corozive, bronhoalveolite de deglutiţie se
administrează Hemisuccinat de hidrocortizon 100-300 mg intravenos, în perfuzie. Se mai
poate administra calciu clorat sau calciu gluconic 10-20 ml i.v.
NU se administrează morfină, derivate de morfină sau barbiturice care pot
deprima respiraţia!
5