Sunteți pe pagina 1din 84

DIETOTERAPIA

ÎN MALADIILE APARATULUI
DIGESTIV

D . Ş . M . , C O N F E R E N Ţ I A R U N I V E R S I TA R
NICOLAE PROCA
Regimul dietetic in orice maladie este

Alimentatia omului Asigura


bolnav necesitatilelui
fiziologice in
substante nutritive

Concomitent este

O metoda de Actioneaza aspura


tratamentcu produse mecanismelor
special selectate si patogenetice ale
preparate maladiei
ACŢIUNEA LOCALĂ A ALIMENTELOR
ASUPRA MUCOASELOR ŞI APARATULUI
RECEPTOR A TRACTULUI GASTRO-
INTESTINAL
Temperatura bucatelor Acţiunea chimică
E determinată de un şir de
substanţe ce se conţin
Esofag în produsele
alimentare:
Stomac
1. acizi organici,
2. substanţe extractive,
t°<15° şi >57°-62° 3. uleiuri eterice

sau ce se adaugă în timpul


Acţiune iritantă pregătiri bucatelor:
- sarea de bucătărie,
- glucidele hidrosolubile,
Reflector intensifică - bioxizii acizilor organici
peristaltizmul intestinal
Excitanţii chimici Acţiunea mecanică
Depinde:
sunt puternici
1. Volum.
stimulatori ai 2. Consistenţă.
secreţiei glandelor 3. Gradul de mărunţire.
digestive şi bilei 4. Caracterul prelucrării
termice
5. Cantitatea de celuloză,
fibre celulare, ţesut
conjunctiv).

Notă: Modificând temperatura bucatelor, cantitatea în


ele a exitanţilor chimici şi mecanici, se poate de
acţionat asupra gradului de influenţă locală a
alimentelor asupra mucoaselor TGI, secreţiei
fermentaţilor digestivi, şi funcţiei motorice a TGI
ALIMENTAȚIA RAȚIONALĂ

Masa produselor alimentare ingerate în


24 ore ≈3 kg
Pe parcursul zilei se împarte:
- I dejun – 25-30% din calorajul total
- II dejun – 10-15%
- Prânz – 35-40%
- Cina – 15-20%
MODIFICÂND
1. Temperatura bucatelor,
2. Cantitatea în ele a exitanţilor chimici şi
mecanici
Se poate de acţionat asupra:

Gradul de Secreţiei Funcţiei


influenţă locală fermenţilor motorice a
a alimentelor
asupra digestivi stomacului
mucoaselor TGI şi
intestinului
AFECȚIUNELE ESOFAGIENE
(ACALAZIA CARDIEI SAU CARDIOSPASM ESOFAGOSPASM,
ESOFAGITE, ULCERE PEPTICE ALE ESOFAGULUI Ş.A.).

esofag
ul
SCOPUL DIETOTERAPIEI:

1. Asigurarea necesarului fiziologic a


organismului în substanţe nutritive (în cazul
trecerii mai mult sau mai puţin dificile a hrănii)
2. Crearea condiţiilor de protejare mecanică,
chimică și termică a mucoasei esofagiene.
3. Menţinerea evoluţiei normale a proceselor de
reparare.
4. Dieta trebuie să fie complexă, să conţină
proteine, grăsimi şi glucide în limitele normei
fiziologice; cantitate crescută de bucate
mucilaginoase (fierturi mucilaginoase, terciuri
lichide pasate, supe-pireuri, jeleuri)
REGIMUL ALIMENTAR RECOMANDAT
PACIENȚILOR CU ESOFAGITE INCLUDE
CÂTEVA TREPTE OBLIGATORII, NECESARE A
FI RESPECTATE DE PACIENT, ȘI ANUME:
 Evitarea alimentelor iuți și condimentate;
 Evitarea alimentelor tari (nuci, biscuiți uscați, unele legume).
 Evitarea alimentelor și băuturilor acide (de roșii, oranj,
grapefruct).
 Utilizarea alimentelor în stare lichidă sau semisolidă (pireu,
terciul, cremele, puding, coctail bogat în proteină).
 A se înghiți în cantități mici și a se mesteca foarte bine.
 Folosirea lichidului în cantitate suficientă, în cazuri grave
utilizarea paiului pentru a bea băuturile.
 Evitarea alcoolului și fumatului.
 Temperatura bucatelor în perioada acută trebuie să fie în
limitele 37-380C, iar la ameliorarea stării pentru bucatele reci
nu mai puțin de 17-200C, pentru fierbinți nu mai mult de 50-
600C.
BOALA DE REFLUX GASTROESOFAGIAN (BRGS)

Boala de reflux
gastroesofagian
(BRGE) constituie o
entitate clinica
independentă, cauzată de
mecanisme complexe de
perturbare a motilității
tractului digestiv
superior cu refluarea
conținutului gastric
(uneori și intestinal) în
esofag.
OBIECTIVELE DIETOTERAPIEI
ÎN BRGE:

Evitarea diminuării presiunii sfincterului esofagian inferior;


Reducerea frecvenței iritării mucoasei esofagiene inflamate;
Ameliorarea clearence-ului esofagian.
REALIZAREA PRIMULUI PRINCIPIU, ADICĂ
MENȚINEREA PRESIUNII NORMALE A
SFINCTERULUI ESOFAGIAN INFERIOR SE
OBȚINE PRIN:
limitarea alimentelor bogate în grăsimi
(grăsimele scad presiunea sfincterului și rețin
evacuarea gastrică, ca urmare sporește durata
de expunere a esofagului către iritanții din
refluat);
reducerea greutății corporale, în cazul prezenței
obezității sau supraponderei (obezitatea
sporește presiunea intraabdominală și
favorizează refluxul gastroesofagian);
excluderea folosirii alcoolului, ciocolatei și
cafelei (aceste substanțe scad presiunea
sfincterului esofagian inferior și sunt stimuli ai
secreției gastrice).
MICȘORAREA FRECVENȚEI REFLUXULUI ȘI
A VOLUMULUI REFLUATULUI IMPUNE
RESPECTAREA URMĂTOARELOR REGULI:

alimentare fără grabă, încet, în cantități


mici, frecvent (6-8 ori pe zi);
Între mese se folosește lichid și nu
alimente;
consum afecvat de fibre celulare, pentru
prevenirea constipațiilor (care sporesc
presiunea intraabdominală).
Iritarea mucoasei esofagiene inflamate se
reduce prin excluderea din alimentație a
citricelor (portocala, grapefructul și
lămâea), tomatelor preparatelor
condimentate și băuturilor carbogazate
și evitarea altor alimente care pot
provoca pirozis.

Clearence-ul esofagian se ameliorează


dacă pacientul nu se va înclina cu corpul
anterior după luarea mesei, ultima masă
va fi cu 3 ore până la culcare, după masă
se va plimba timp de 30-45 minute, se va
culca în poziție semișezândă.
REGIMUL ALIMENTAR
ÎN AFECȚIUNILE STOMACULUI
ȘI DUODENULUI
GASTRITĂ CRONICĂ CU INSUFICIENȚĂ
SECRETORIE

Dietoterapia în gastrita cronică este


orientată în preîntâmplarea progresării
în continuare a atrofiei mucoasei
gastrice și normalizării stării funcționale
a organelor și sistemelor, incluse în
procesul patologic: ficat și organele
bilioexcretorii, intestinul subțire și gros,
pancreas, eritropoeză.
Stimulare adecvată a secreției gastrice
implică și stimularea organelor
adiacente digestive (pancreas, vezică
biliară, ficat, intestin).
DUODENITA CRONICĂ

În duodenita cronică deficitul proteic


sporește brusc permiabilitatea
intestinală către macromolecule,
bacterii și viruși; totodată
insuficiența proteică și energetică
provoacă dereglări de motilitate
duodenală, afectând evacuarea și
tranzitul din lumen a chimusului
alimentar. În caz de insuficiență a
vitaminelor A, E, D, B12 și acidului
folic se dezvoltă procese de atrofie
a vilozităților și criptelor duodenale,
se afectează asimilarea lipidelor,
disaharidelor și glucozei.
În aceste condiții se reduce secreția gastrică
de acid clorhidric, secreția pancreatică și
biliară, ulterior se poate dezvolta sindromul
diareic, care la rândul său agravează
insuficiența alimentară.
În stadiile precoce a duodenitei modificările
digestive sunt latente. În acutizare pot să
apară sindromul dispeptic manifestat prin
meteorism, scaun instabil: alternare dintre
constipatie și diaree. În stadiile avansate
progresează diareea, se dereglează
absorbția parientală a micronutrientilor,
scăderea masei corporale, hipovitaminoza
și insuficiența proteică.
Regimul alimentar este fracționat, de 6-8
ori în zi, în cantități mici.
Regimul alimentar trebuie să conțină
grăsimi în raportul de 2/3 – animaliere și
1/3 – vegetale. Grăsimile se recomandă
în lipsa afectării secundare a
pancreasului.
Se indică bucate bogate în vitaminele C,
din grupul B, PP, A.
ULCERUL GASTRIC ȘI DUODENAL
BOALA ULCEROASĂ ȘI ÎN
GASTRITĂ CRONICĂ CU
SECREȚIE PĂSTRATĂ
1. Asigurarea necesităților organismului în
substanțe nutritive;
2. Stimularea cicatrizării ulcerelor și eroziilor pe
calea normalizării proceselor de reparare și
micșorării reflexelor patologice de pe mucoasa
TGI.
3. Micșorarea maximală a acțiunii negative a
factorului acido-peptic asupra mucoasei gastro-
duodenale;
4. Excluderea stimulatorilor secreției gastrice,
protejarea mecanică, regim alimentar fracționat
Conform criteriului formulat de
Pavlov, toate alimentele se
împart în excitanți puternici și
slabi ai secreției gastrice.
Excitanții puternici sunt:

băuturile alcoolice și carbogazate,


cafeaua,
laptele degresat,
muștarul,
scorțișoara,
piperul iute,
pătrunjelul,
bucatele prăjite,
carnea și peștele sărat, afumat,
produsele corservate,
bulionul de carne și pește,
pîinea neagră,
legumele.
Excitanți slabi sunt:

apa potabilă,
ciaul slab,
apele minerale bazice,
laptele gras,
brânza de vaci,
frișca,
albușul de ou,
carnea și peștele fiert,
 unele legume (cartoful, morcovul, sfecla) sub
forma de pireu,
supa cu diferite crupe,
pomușoarele dulci,
unele fructe.
Încă odată menționăm, că tipul prelucrării bucatelor poate modifica
acțiunea lor pe secreția gastrică, astfel carnea prăjită – sporește
secreția gastrică, pe când carnea fiartă – reduce secreția gastrică.
Din primele zile, bolnavilor cu ulcer gastric sau
duodenal (în gastrita cronică cu secreție
păstrată) se recomandă un conținut suficient
de proteină (100-120 g) (60-70 g de origine
animaliere și 30-40 g vegetală).
Proteinei i se atribuie un rol major, având în
vedere ca:
a) conține aminoacizii esențiali, care participă în
reglarea proceselor cerebrale și hormonale (veriga
patogenetică în boala ulceroasă);
b) material plastic se implică nemijlocit în regenerarea
nișei ulceroase;
c) proteine – 120 g (60% animaliere) posedă și
capacitatea de a lega acidul clorhidric, neutralizând
sucul gastric.
CA SURSĂ DE PROTEINĂ ANIMALIRĂ
SERVESC URMĂTOARELE PRODUSE
ALIMENTARE:

Carnea de vițel, iepure, găină, curcan. Se


exclude carnea de porc, rață, gâscă. În
perioada acută a bolii se recomandă
carnea sub formă de sufleu, perișoare
pregătite pe abur. În faza de remisie a bolii
ulceroase se administrează carnea fiartă,
cu bucata;
Peștele de râu cu grăsimea de 3-4% și unele
specii de pește de mare;
Ouăle fierte moi sau sub forma de omletă – se
indică în fazele acute ale bolii ulceroase.
 În această fază se exclud ouă fierte tari, a căror tranzit stomacal este
de durata (3-6 ore) sau ouăle proaspete, în care se conține substanțele:
avidina (ce are capacitatea de a inactiva vitamina din grupul B - biotina)
și ovomucoid (inactivează tripsina, inducând disbalanța enzimatică),
precum și sub coaja cărora se găsesc microorganisme, ce nu sunt
binevenite în boala ulceroasă.
Laptele integral gras, care scade secreția
gastrică. Este binevenită administrarea
laptelui la dejunul II și cină, în cantități mici,
fiindcă cantitățile mari înghițite unimomentan
sunt rapid supuse acțiunii sucului gastric,
transformându-l într-un bol brânzos, care la
rândul său stimulează secreția gastrică.
Brânza de vaci, proaspătă, neacidă.
PROTEINA VEGETALĂ
În cantitate optimală se găsește în boboase (în care conținutul de
aminoacizi esențiali este asemănător cu conținutul lor în carne), dar
având în vedere că ele conțin în cantitate sporită celuloză, care se
prelucrează mai îndelungat în stomac, ele nu se recomandă în fazele
acute ale bolii ulceroase.
FURNIZORII ESENȚIALI DE
PROTEINĂ VEGETALĂ ÎN BOALA
variatele tipuri de crupe, cu excepția crupelor de mei (conținut sporit de
ULCEROASĂ O CONSTITUIE:
celuloză), sub forma de supe cu lapte sau terciuri;
pâinea, în faza de remisie incompletă se recomandă 75-100 g de pesmeți
din pâine albă, în faza de remisie completă – pâinea albă de ieri,
pesmeții uscați.
GRĂSIMELE (LIPIDELE)
80-100 G (30% VEGETALE)
Ele prezintă sursa de fosfolipide, care sunt implicate în procesele
biochimice la nivel de cortex cerebral, acționând deci pe veriga
patogenetică neurală din ulcerul gastroduodenal.
Vitaminele liposolubile, care se conțin în produsele bogate în grăsimi,
asigură procesele de regenerare a zonei gastroduodenale.
GLUCIDELE

Normalizează motilitatea intestinală,


favorizează evacuarea vezicii biliare.
Glucidele pot intensifica manifestările
neurovegetative la bolnavii cu ulcer gastric
sau duodenal, și anume: pot să apară
hipersudorația, palpitațiile, sindromul
stomacului excitat, intensificarea durerilor
epigastrale.
Sursele principale de glucide în ulcerul
gastroduodenal sunt: zahărul, mierea,
sucurile dulci, crupele, fructele în stare
mărunțită sau omogenizată, legumele fierte
SAREA (6-8 G)
Se administrează în cantitate redusă, deoarece stimulează secreția gastrică,
precum și susține manifestările inflamatorii în zona gastroduodenală.
REZECŢIA GASTRICĂ ŞI GASTRECTOMIA
Scopul dietoterapiei:
Profilaxia şi tratamentul maladiilor stomacului operat:
1. Dumping sindrom
2. Astenie
3. Anemie
4. Gastrite, esofagita de reflux
5. Anastomozite
6. Ulcere peptice
7. Sindrom de malabsorbție

La toate etapele de tratament se tinde către o dietoterapie


complexă
 proteine până la 130-140 g/zi, caloraj 3000 kcal
 glucidele şi grăsimile nu se limitează fără o necesitate
deosebită.
Obligatoriu: Regimul alimentar fracţional, anume 5-6 ori în zi,
(dar în unele cazuri şi mai frecvent pe parcursul întregii veţi).
TRATAMENTUL DIETETIC
ÎN BOLILE HEPATICE ȘI PATOLOGIA
SISTEMULUI BILIAR (MASA 5)
Ficatul este implicat în multitudinea de procese metabolice a organismului, ce
includ:
 metabolismul proteinelor, lipidelor de carbohidraților;
 depozitarea și activarea vitaminelor;
 detoxifierea și excreția diferitor produse.
OBIECTIVELE DIETOTERAPIEI ÎN
AFECȚIUNILE HEPATICE SUNT:

1. Formarea condițiilor favorizante pentru


activitatea funcțională și restabilirea
structurii dereglate a ficatului, ameliorarea
sintezei și excreției biliare.
2. Restabilirea funcțiilor organelor și
sistemelor, care mai frecvent sunt implicate
în procesul patologic în maladiile hepatice
(pancreas, stomac, vezica biliară, intestin).
3. Normalizarea schimbului de substanțe care
este afectat în maladiile hepatice.
4. Ameliorarea organismului în întregime.
PRINCIPIILE GENERALE ALE
ALIMENTAȚIEI ÎN BOLILE
HEPATICE SE BAZEAZĂ PE:
 alimentația trebuie să fie complexă, incluzând necesitățile
fiziologice individuale și având în vedere particularitățile
evoluției procesului patologic în fiecare caz separat;
 regimul alimentar necesită a fi ritmic, fracționat;
 este o condiție obligatorie de a implica principiul cruțării
termice la pacienții cu patologia hepatică;
 în funcție de gravitatea maladiei, particularitățile bolii se
recomandă de implica și cruțarea mecanică sau invers, în
unele cazuri se indică excitanții mecanici ai mucoasei și
aparatului receptor a tractului digestiv.
 ținând cont de acțiunea patologică a reflexelor viscero-
viscerală, alimentația bolnavului cu afecțiune hepatică
trebuie să implice cruțarea termică a mucoasei și
receptorilor aparatului digestiv.
În afecțiunile hepatice se afectează metabolismul proteinelor.
Se reduce:

1. Sinteza și transportul proteinelor, ca rezultat


micșorându-se nivelul de albumină și
transferină la acești pacienți. Ulterior nivelul
scăzut de albumină poate scădea presiunea
oncotică, reprezentând o cauză frecventă a
ascitei sau edemului.
2. De asemenea se reduce sinteza factorilor de
coagulare, interferând coagularea sanguină,
evidențiată prin sporirea timpului de
protrombină precum și timpului parțial de
tromboplastină. Totodată nivelul de albumină și
transferină nu sunt indicatori foarte specifici al
statusului nutritiv la pacienții cu afecțiuni
hepatice avansate.
Restricția de proteină poate fi pe o perioadă
scurtă de timp 0,6 g/kg pe zi, astfel
reducând producerea amoniacului, în
cazurile de encefalopatie hepatică
persistentă.
În afecțiunile hepatice se recomandă
proteină de circa 100-120 g pe zi, dintre
care 60-70% sunt proteina animalieră, iar
40-30% - vegetală. Proteina animalieră
este bogată în aminoacizi esențiali și
factori lipotropi, care previn dezvoltarea
infiltrației grăsoare hepatice. Proteina
vegetală bogată în aminoacizi esențiali și
factori lipotropi se găsește în soie și
Grăsimele se recomandă în cantitate de 90-100 g/zi,
dintre care 30-40% de origine vegetală, iar 70-60%
- animalieră. Uleiurile vegetale sunt bogate în
acizi grași semisaturați, fosfolipide și vitamina E.
Uleiurile vegetale posedă efect coleretic,
normalizează metabolismul colesterolului
(datorită acizilor grași așa ca: acidul arahidonic și
linoleic). Acești acizi grași participă în sinteza
prostaglandinelor, care la rândul lor intensifică
acțiunea antisclerozantă a substanțelor lipotrope,
sporesc elasticitatea peretelui vascular.
Prostaglandinele activează contracția vezicii
biliare. Grăsimele se limitează în steatoza
hepatică, hepatita acută. În patologia hepatică se
exclud grăsimele de porc, oaie, datorită
conținutului înalt de colesterol și acizi grași
saturați pot induce infiltrația grăsoasă hepatică și
formarea calculilor biliari.
Bolile hepatice afectează, de obicei și
metabolismul glucidelor, ca rezultat se poate
dezvolta hipoglicemia sau hiperglicemia.
Hipoglicemia se poate dezvolta în hepatita
acută, insuficiența hepatică în care se
dereglează glicogeneza, glicogenoliza și
gluconeogeneza. Hiperglicemia mai frecvent
se observă în hepatita cronică și ciroza
hepatică și se asociază cu sporirea nivelului
de glucagon și insulinorezistență.
În alimentația bolnavului cu maladii hepatice nu
se recomandă conținut sporit de oligo- și
disaharide, aceste pot provoca staza biliară și
modifica compoziția chimică a bilei, sporind
litogenitatea biliară.
Fibrele alimentare sunt recomandate la
pacienții cu afecțiuni hepatobiliare, având
în vedere acțiunea lor de normalizare a
activității sistemului biliar, diminuie staza
biliară, legând acizii biliari și eliminându-i
cu masele fecale.

În afecțiunile hepatobiliare deseori se


dezvoltă insuficiența vitaminelor, datorită
dereglării metabolismului hepatic. De
exemplu, deficitul de vitamina A este
provocat deafectarea transferului carotinei
(în ficat) în vitamina A, sau asimilarea
redusă a acestei vitamine în intestin, în
cazul acholiei.
IMPORTANȚA VITAMINELOR PENTRU
BOLILE FICATULUI SUNT BINE
DOVEDITE
Vitamina A favorizează acumularea glicogenului
în ficat, previne formarea calculilor biliari,
ameliorează regenerarea epiteliului ducturilor
biliare, sporește nivelul cholaților în bilă. Ca
sursă de vitamina A servesc: untul, gălbenușul
de ou, frișca, smântâna; carotina se depistează
în morcov, chiperiul roșu, caisele, piersicii,
măcieșul, portocale, bostanul, roșiile.
Vitamina K normalizează sinteza protrombinei și
altori factori de coagulare a sângelui. Sursa:
carnea și produsele din carne, oul, uleiul de
soie, varza.
Vitamina C reduce hipercolesteromia,
posedă acțiune de dezintoxicare,
stimulează colereza, reduce
permeabilitatea vasculară. Sursa:
măcieșul, coacăză neagră, citricele,
fructele, pomușoarele și legumele.
Vitaminele din grupul B normalizează
funcția dezintoxicantă hepatică,
ameliorează colereza.
HEPATITA CRONICĂ DE DIVERSĂ ORIGINE
(VIRALĂ, MEDICAMENTOASĂ, ALCOOLICĂ,
AUTOIMUNĂ)
CONȚINUTUL DE PROTEINE

în rația alimentară trebuie să corespundă cu


necesitățile fiziologice a organismului 100-120
g/24 ore, ce asigură procesele de regenerare în
ficat și sinteza fermenților. Numai în cazul
insuficienței hepatice exprimate se recomandă
limitarea proteinelor. Este rațională introducerea
în alimentație a produselor proteice bogate în
factori lipotropi (colina, metionina, betaina).
Factorii lipotropi contrinuie la formarea în ficat a
fosfolipidelor, în particular a lecitinei, stimulează
eliminarea grăsimilor din ficat și oxidarea lor,
micșorând astfel steatoza hepatică.
în alimentație trebuie să fie limitat,
ConȚinutul lipidelor
deoarece sunt asimilate cu greu în bolile ficatului
(până la 60-80 g). Grăsimele animale și
colesterolul au acțiune lipogenă, deci,
favorizează dezvoltarea steatozei hepatice.
Contrar acestora, uleiurile vegetale (de floarea
soarelui, porumb, măsline), ce conțin acizi grași
nesaturați au acțiune lipotropă și folosirea lor în
alimentație în cantitate de 20-30 g este rațională.
Alimentele prăjite trebuie să fie strict limitate,
deoarece sunt prost asimilate de bolnavi din
cauza acțiunii iritante a produselor de restabilire
a grăsimii – acroleina – asupra ficatului. La
temperaturi înalte acizii grași nesaturați
(arahidonic, linolic, linoleic) se restabilesc, ca
urmare acțiunea lor lipotropă evident scade.
ConȚinutul de glucide în rația alimentară depinde de
cheltuielile energetice ale organismului.
Întroducerea glucidelor are ca scop nu atât,
refacerea rezervelor de glicogen în hepatocite, cât
compensarea cheltuielilor energetice ale
organismului. Pentru formarea mai obiectivă a
glicogenului se recomandă întroducerea per os a
fructozei (levulozei)în stare pură sau sub formă de
sucuri de fructe, legume sau pereuri. Conținutul
glucidelor în alimentația bolanvilor va constitui
400-500 g, la obexi cantitatea se micșorează până
la 250-300 g în dependență de gradul de obezitate.
Calorajul zilnic constituie 3000 kkal.
ConȚinutul de lichide nu se limitează. Bolnavilor li se interzic
băuturile alcoolice, condimentele pipărate și
sărate, carnea grasă (de porc, rață, gîscă).
Cantitatea sării de bucătărie nu va depăși
8-10 g pe zi.
Sunt recomandate produsele bogate în
săruri de potasiu (stafide, caise uscate,
prune uscate, cartofi), calciu și fosfor.
Se exclud produsele bogate în colesterol și substanțe extractive (carne,
pește, alimente condimentale, prăjite, sărate sau afumate).
Componența chimică a dietei: proteine – 100 g, lipide – 80 g, glucide -450-
500 g, ce constituie aproximativ 3200 kkal.
Se exclud alimentele din celuloză vegetală aspră (pâine de secară, varză,
etc.).
Este limitată cantitatea de ulei. Componența chimică a dietei Nr.5a: proteine
– 100g, lipide – 70 g, glucide – 400-450 g, sarea de bucătărie 8-10 g.
Calorajul 300 kkal.
CIROZA HEPATICĂ
ENCEFALOPATIA HEPATICĂ

La bolnavii cu encefalopatie
hepatică dietotepia este
direcționată spre limitarea produ-
selor alimentare bogate în proteine,
având ca scop scăderea formării de
amoniac în intestinul gros și
scăderea amonemiei, pe de altă parte
are importanță asigurarea
caloricoenergetică a alimentelor nu
mai puțin de 1500 kkal/zi, ceia
ceduce la scăderea hiperamonemiei.
În cazul encefalopatiei hepatice grave cantitatea de proteine folosite scade
până la 20-30 gr. După ameliorarea stării clinice cantitatea de proteine
se mărește cu 10 g la fiecare 3 zile până la 1 gr la kcorp pe zi.
Limitarea îndelungată a cantității de proteine la bolnavii cu encefalopatie
hepatică nu este indicată, deoarece activează catabolismul proteinelor
endogene și crește cantitatea legăturilor azotice în sânge.
BOALA WILSON

Boala Wilson reprezintă


o afecțiune ereditară,
cauzată de depunerea de
Cupru în organe și țesuturi. Mai evident
cuprul se acumulează în ficat, creier,
rinichi, ochi. Excesul de cupru în ficat
provoacă ciroză hepatică, problemă
medicală foarte severă. Ca urmare,
regimul alimentar recomandat acestor
pacienți trebuie să includă alimente
sărace în cupru.
PRINCIPII ALIMENTARE:
 Restricția alimentelor care conțin cantități sporite de cupru, în special
ficat, rinichi, creier, moluște, boboasele, pânea integrală, ciocolata.
 Apa utilizată trebuie să fie analizată la conținutul de cupru și poate fi
utilizată numai apa demineralizată cu conținut de cupru sub 1
microgram la litru.
 E necesară evitarea alcoolului, care poate influența evoluția bolii
Wilson.
 Se recomandă de citit notițele informative despre conținutul de cupru în
alimente sau suplimente vitaminice.
 Nu se recomandă de a utiliza vesela de cupru.
HEMOCROMATOZA
Hemocromatoza este o boală, care apare datorită acumulării fierului în
organismul uman. Fiziologic, organismul reține și depozitează o
cantitate mică de fier în ficat, inimă, rinichi și măduvă osoasă, dar
acumularea în exces determină afectarea acestor organe, cu apariția de
fibroze și insuficiențe a acestor organe. Dietoterapia acestei maladii
include restricția alimentelor bogate în fier.
Surse alimentare bogate în fier. Alimentele care au
un conținut ridicat de fier sunt carnea (în special
ficatul), carnea de pui și peștele.
Alte surse substanțiale le reprezintă ouăle, pâinea și
cerealele (oricare cereală integrală sau imbogațită
cu fier), legumele cu frunze, cartofii și alte
legume, fructele și laptele. Absorbabilitatea
fierului din alimente variază mult. Fierul organic
din carnea roșie este cel mai absorbabil (10-30%).
Plantele conțin fier anorganic, numai 2-10% care
este absorbit de tractul digestiv. Când se prepară
bucatele acide în vase din fier, acesta intra în
alimente, crescându-le conținutul în fier într-un
mod considerabil. Vitamina C de asemenea,
sporește absorbabilitatea fierului din alimentele
care nu sunt de provenineța animală și previne
convertirea lui în forme isntabile.
RECOMANDĂRI DIETETICE PENTRU
PACIENȚII CU HEMOCROMATOZĂ:

1. Limitarea consumului de carne roșie;


2. Evitarea alimentelor bogate în grăsimi animaliere;
3. Evitarea consumului de alcool; evotarea băuturilor
dulci și dulciurilor;
4. Folosirea legumelor și fructelor, evitarea moluștelor
și peștelui;
5. Prepararea în vase de ceramică și sticlă;
6. Se recomandă ciaiul, cafeaua (taninele inhibă
absorbția fierului);
7. La inițierea tratamentului se recomandă
administrarea suplimentelor cu vitamine din
complexul B, vitamina E, acidul folic (ajută la
eliminarea fierului).
PRINCIPII ALE REGIMULUI
ALIMENTAR ÎN PANCREATITA
CRONICĂ, ACUTIZARE:

Este indicată foamea pe 1-2 zile cu


folosirea apei minerale până la 4-6
pahare pe zi și alimentație parenterală
(cu soluții de aminoacizi. Aminozol,
Alvezin).
La ameliorarea simptomatologiei clinice a
durerii, vomei și diminuarea semnelor
intoxicației, se permite folosirea
alimentelor lichide cu trecerea treptată la
o dietă asortată.
S-a observat că în caz de pancreatită cronică sinteza
inhibitorului de tripsina vis-a-vis de sinteza
tripsinei este redusă, ulterior favorizând
progresarea procesului. Includerea în dietă o
cantitate suficientă de proteină sporește sinteza
acestui inhibitor, precum și majorează sinteza
lipazei pancreatice, care ulterior se implică în
procesele de lipoliză reduse la această categorie
de pacienți. Proteina ameliorează procesele
reparative în pancreas, iar aminoacizii posedă
efecte de inhibiției a secreției pancreatice. Astfel,
cantitatea diurnă de proteină administrată la
pacienții cu pancreatita cronică, faza de acutizare
este de 130 mg, dintre care 60-70% este origine
animală. Se preferă carne slabă, ușor digerabilă
(pește, vacă, vițel, pui, ficat) fiartă sau grătar
(carnea friptă are avantajul că la un volum mic
aduce un aport proteic substanțial), brânză de
vacă, ouă fierte moi.
Lipidele se administrează în cantitate de 70-
80 g, dintre care 80-85% de origine
animalieră. Sunt recomandate acizii grași
nesaturați, care influențează evident
capacitatea de adaptare a pancreasului.
Bine tolerate sunt untul proaspăt de vacă,
brânzeturile cu mai puțin de 50% grăsimi,
laptele ecremat, uleiul de floarea soarelui,
porumb sau soia. De o mare importanță
sunt trigliceridele cu lanț scurt care
reprezintă niște grăsimi întâlnite în special
în uleiul de cocos, care conțin acizi grași cu
8 sau 10 atomi de carbon și care se pot
absorbi independent de prezența lipazei.
Glucidele – circa 350 g, se exclud glucidele
ușor asimilabile.
Dieta este îmbogățită cu produse lipotrope,
datorită faptului că în cazul pancreatitei
se dereglează sinteza lipocainei, ce
ulterior poate favoriza dezvoltarea
infiltrației grăsoase a pancreasului și
ficatului. Se recomandă: brânza, peștele
și carnea slabă, crupele de ovăs și hrișcă.
Cantitatea totală de alimente se reduce la 2-
2,5 kg pe zi.
Fructele în perioada de acutizare se
folosesc numai copate, fierte, mai târziu
și proaspete, dar nu acre; compoturi din
fructe uscate și pomușoare. Se
recomandă legume fierte și coapte:
cartofi, morcov, sveclă.
În primele zile se indică 1200 kcal, iar apoi
în dependență de stare treptat se ajunge
până la 2500 kcal.
Fumatul și comsumul de cafea accentuează
durerea. Este interzis consumul de alcool
ÎN PERIOADA DE REMISIE
A PANCREATITEI CRONICE

Respectarea regimului alimentar este


principala metodă de stabilizare a evoluției
pancreatitei cronice.
Dieta în remisie trebuie să conțină albumine
– 110-120 g, lipide 60-80 g și glucide 300-
400 g și să constituie 2500-2800 kcal.
Chiar și în starea satisfăcătoare a pacientului
nu se permite dereglări severe calitative și
cantitative în regimul alimentar.
Se înterzic produsele: iuți, condimentate,
acre, conserve, supe din carne și pește,
supe condimentale, înghețata, cafea,
cacao, ciocolata, boboasele, mazărea,
măcriș, spanac, ridichea, ciupercile,
mere acre, lămâi, vișne, coacăză, sucuri
din fructe acre, vinul și alte băuturi
spirtoase, băuturi gazoase, cvas, copturi
din aluat cu drojdii.
DIETOTERAPIA ÎN
AFECȚIUNILE INTESTINALE
INFLAMATORII
Maladiile intestinale inflamatorii se referă la
afectarea idiopatică, inflamatorie, cronică a
intestinului reprezentată prin boala Crohn
sau rectocolita ulcero-hemoragică.
Majoritatea pacienților cu această patologie
prezintă manifestări ale malabsorbției
nutritive. Astfel, o atenție deosebită se
atrage dietei care poate preveni deficiența
nutritivă și ajută în managementul medical
și chirurgical a acestor patologii.
OBIECTIVELE PRINCIPALE ALE
DIETOTERAPIEI ÎN AFECȚIUNILE
INFLAMATORII INTESTINALE SUNT:

1. de a asigura o alimentație complexă în dereglările


digestiei și absorbției intestinale, prevenind
deficiența nutritivă.
2. reducerea procesului inflamator și normalizarea
stării funcționale a intestinului și a altor organe
digestive, deseori implicate în procesul patologic
(ficatul și căile biliare, stomacul și pancreasul);
3. stimularea proceselor regenerative ale mucoasei
intestinale și imunității naturale a organismului în
întregime;
4. reducerea schimbărilor metabolice și proceselor
distrofice în organe, care induc la dereglarea
digestiei în intestinul subțire.
PRINCIPIILE DIETOTERAPIEI ÎN BOLILE
INFLAMATORII INTESTINALE:

La determinarea componenței chimice a dietei este


important un aport suficient de proteine, îndeosebi
de origine animală, care conțin toți aminoacizii
esențiali. În caz de deficit de proteine în organism
(reconvalescenții după infecții intestinale acute,
bolnavii cu enterite cronice, colite ulceroase
nespecifice), cantitatea ingerată trebuie să fie nu mai
puțin de 130-140 gr diurn.
Se recomandă reducerea cantității de lipide până la 60-
70 g și glucide până la 60-70 g și glucide până la
250-300 g pe zi care este posibilă numai pe scurt
timp, în special la pacienți cu activitate crescută al
proceselor de fermentație în intestin și dereglării
absorbției lipidelor la bolnavii cu diarei profuze.
La majoritatea bolnavilor cu acutizarea afecțiunilor cronice
intestinale este posibil de a obține o toleranță la dietă
cu o cantitate normală de lipide (100-120 g) și glucide
(400-500 g) din contul selectării speciale a produselor și
prelucrării lor culinare. Lipidele se dau îndeosebi sub
formă de grăsimi ușor asimilabile – unt proaspăt,
adăugând câte 5 g la fiecare masă, brânză de vaci
proaspăt pregătită, lapte în bucate, la ameliorarea stării
și smântână proaspătă (5-15 g). Ulei vegetal se
recomandă numai în caz de consipații. Lipidele de
origine animalieră sunt contraindicate. O bună toleranță
a glucidelor se poate obține folosind produse ce conțin
puține membrane celulare, iar facilitatea digestiei
glucidelor solubile în apă – prin fierbere și repartizarea
uniformă în porții mici pe parcursul zilei.
Alimentația complexă asigură deasemenea și aportul cu
alimentele a vitaminelor (vitaminele grupei B și
liposolubile). La bolnavii cu afecțiuni intestinale cu
tendință spre diaree, la care se recomandă dieta cu
reducerea legumelor și fructelor crude necesită
corecția aportului de vitamine C și P prin
întroducerea în meniu a decoctului de măcieș.
Periodic, în deosebi la acutizarea afecțiunilor cronice
intestinale, pentru acoperirea deficitului de vitamine
se întroduc vitamine peroral, iar în caz de dereglarea
absorbției în intestinul subțire – parenteral.
La acești bolnavi este necesar de aimbogăți dieta cu
substanțe minerale: calciu, fosfor și fier. Cea mai
accesibilă sursă de claciu este brânza de vaci
proaspătă, care conține o cantitate importantă de
proteine ușor asimilabile și grăsimi cu o mare
cantitate de calciu și fosfor în corelație optimală
pentru absorbția lor.
Cu scop de a reduce supraîncărcarea funcțională a
organelor digestive din dietă se exclud stimulatorii
puternici a secreției gastrice, pancreatice,
intestinale, biliare, substanțele ce irită ficatul.
Pentru bolnavii cu afecțiuni intestinale toate bucate se
pregătesc pe aburi, se fierb în apă, iar la
ameliorarea simptomatologiei clinice se coc în rolă.
Se exclud bucatele prăjite, supe de ciuperci,
ciupercile, bucatele sărate și picante, conservele,
bucatele afumate, marinadele, condimentele, carnea
și peștele gras, aluatul dospit. La prelucrarea lor se
înlătură țesutul conjunctiv, (farciile și ligamentele la
carne, pielea la pasăre și pește). Se exclud crupele,
produsele făinoase, legumele bogate în membrane
celulare și care conțin uleiuri eterice (pâinea
neagră, boboase, varza, ridichea, sfecla, ceapa,
usturoiul).
Se exclud produsele bogate în acizi organici (fructele
și pomușoarele acre, coarne, coacăză, roșie și
neagră, vișine, lămâie, mere acre ș.a.), produsele
acido-lactice cu aciditatea mai mare de 90-1000
după Terner (băuturile acido-lactice, brânza,
smântâna).
Durata dietei în afecțiunile intestinale este strict
individuală și este determinată de starea bolnavului.
Lărgirea dietei se face în primul rând din contul
reducerii prelucrării mecanice a alimentelor la
ameliorarea simptomatologiei clinice.
Stimulatori chimici ai secreției digestive se limitează
un timp mai îndelungat, deoarece disfuncția
secretorie se menține la majoritatea bolnavilor și la
reducerea sau dispariția semnelor clinice de
dereglare a funcției intestinului.
CONSTIPAȚIA

Regimul alimentar va include alimente, care facilitează mișcările


intestinale și care afectează în sens negativ defecația.
PRINCIPII ALIMENTARE ÎN
CONSTIPAȚII:
Alimentele care facilitează mișcările intestinale: pâinea
neagră sau din tărâțe, legumele și fructele
nepregătite, crude, fructele uscate, cerealele: hrișca,
orz, ovăz; carenea cu conținut mare de țesut
conjunctiv; produsele afumate, produsele de carne
conservate, băuturile nealcoolice (apa minerală,
sucurile), berea, alimentele dulci, alimentele
acidulate, lactatele acidulate: lapte bătut, kefir, iaurt.
Tărâțele oferă rezultate foarte bune în tratarea
constipației. Tărâțele nu sunt afectate de sucurile
peptice, nu constituie o cursă mare de calorii și
cresc semnificativ motilitatea intestinală.
Legumele recomandate: varza de mare, sfecla roșie,
porumbul, tomatele, dovleceii, bostanul, conopida,
zarzavaturile. Salata din zarzavaturi se poate
administra de 3 ori pe zi, până la masă. Se exclud
legumele bogate în uleiuri eterice: ridichea, ciapa,
usturoi, ciupercile.
Fructele recomandate sunt: prunele, banane, mere,
pomușoare. Prunele conțin acizi organici care
facilitează mișcările intestinale și în același timp au
conținut mic de celuloza. Consumul prunelor este
recomandată pacienților cu constipație, indiferent
de forma lor.
Alimente care inhibă mișcările intestinale sunt
produsele ce conțin tanin: coacăza uscată, ceai
negru puternic, cacao, vin roșu, pâinea albă,
supe, cereale măcinate fin, în special griș și orez,
pudding-uri).
La pacienții cu constipație care consumă cantități
mari de fibre grosiere, producția de gaze este de
două ori mai mare față de o dietă obișnuită, cu
cantități moderate de fibre, și de cinci ori mai
mare față de o dietă măcinată fin, omogenă din
punct de vedere chimic. Persoane cu constipație
sau care se plâng de distensie abdominală ar
trebui se mănânce cantități limitate de alimente
cu conținut mare de fibre sau poate chiar fără
fibre. Alimentele care cresc producția de gaz,
cum ar fi fasoalea uscată, varza, spanacul,
măcrișul interzise.
Cu toate ca sucurile sunt recomandate, cele de mere
și de struguri sunt de evitat.
În constipația insoțită de creșterea peristalticii
intestinale, mai ales dacă pacienții se plâng de
dureri spastice (colici), o dieta bogată în fibre
poate înrăutăți aceste simptome. În astfel de
cazuri este recomandată o dieta cu conținut mic
de celuloză. Pentru a ameliora crampele
intestinale sunt prescrise medicamentele
spasmolitice; caluloza este întrodusă gradat în
dietă, inițial în forma lichidă și apoi în forma
solidă.
Dacă nu există contraindicații speciale (afecțiuni
cardiace, edeme), un pacient cu constipație ar
trebui să bea 1,5-2 litrii de fluide pe zi.
Consumul adecvat de lichide previne formarea
unui scaun foarte și compact, facilitând astfel
defecația.
Adoptarea unui orar alimentar sănătos este foarte
importantă. Mesele trebuie să fie în număr de
cel puțin 5 pe zi. Pauzele lungi între mese sunt
inacceptabile.
MULȚUMESC
PENTRU ATENȚIE!

S-ar putea să vă placă și