Tema 12(TOT)

Datoria publică. Datoria publică internă şi externă

Conceptul de datorie publică

Datoria publică reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale statului, la un
moment dat, provenind din împrumuturi contractate directe sau garantate de Guvern, prin Ministerul
Finanţelor Publice, sau de autorităţile administraţiei publice locale de la diverşi creditori, persoane fizice
sau juridice rezidente sau nerezidente în România.
Banca Mondială defineşte datoria publică ca fiind suma dintre datoria publică şi datoria publică
garantată.
Aceste două categorii sunt definite după cum urmează:
a) datoria publică reprezintă suma obligaţiilor interne şi externe ale debitorilor publici. Din
categoria debitorilor publici fac parte: Guvernul şi agenţiile sale, unităţile administrativ-
teritoriale şi agenţiile acestora, organismele publice autonome cum ar fi întreprinderile de stat
şi filialele în care statul are o participaţie majoră. Obligaţiile organismelor publice
neguvernamentale includ împrumuturi care pot fi şi garantate şi negarantate de guvern;
b) datoria publică garantată reprezintă suma tuturor obligaţiilor interne şi externe din sectorul
privat, a căror garanţie a rambursării la scadenţă este asigurată de către o entitate publică.
Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială clasifică datoria unei ţări ca datorie publică
internă şi datorie publică externă în funcţie de rezidenţa creditorului. Ca urmare se pot distinge
următoarele forme:

 Datoria în moneda ţării debitoare şi în valută deţinută de nerezidenţi formează datoria

externă;
 Datoria în moneda ţării debitoare şi în valută deţinută de rezidenţi formează datoria internă.

Indicatori privind datoria publică internă

Analiza datoriei publice interne poate fi efectuată cu ajutorul unui indicator numit serviciul
datoriei publice interne (SDPI). Acesta reflectă volumul resurselor financiare publice alocate pentru
acoperirea obligaţiilor interne, la nivelul unui exerciţiu financiar.

Serviciul datoriei publice interne cuprinde(figura 1):

Figura 1. Structura serviciul datoriei publice interne

Efortul financiar sau povara datoriei publice se exprimă cu ajutorul mai multor indicatori, printre
care:
* mărimea absolută şi mărimea medie pe un locuitor a serviciului datoriei publice;
* raportul dintre serviciul datoriei publice şi PIB;
* raportul dintre serviciul datoriei publice şi totalul cheltuielilor publice;
 * ponderea serviciului datoriei publice în totalul cheltuielilor bugetare după caz.
Structura datoriei publice are în vedere gradul de exigibilitate al acesteia. Sumele exigibile la
termen scurt formează datoria flotantă, iar cele exigibile la termene mijlocii şi lungi formează datoria
consolidată.
Structura datoriei publice diferă de la o ţară la alta şi chiar de la o perioadă la alta, în funcţie de
condiţiile financiare monetare.
În funcţie de termenul la care obligaţia devine exigibilă, datoria publică se împarte în trei
categorii(figura 2).

Figura 2. Structura datoriei publice în funcţie de termenul la care obligaţia devine exigibilă

Datoria publică externă

Noţiunea de datorie externă este mai largă decât aceea de datorie publică externă, deoarece
cuprinde pe lângă datoria publică externă directă şi garantată şi datoria negarantată public (privată sau
comercială). Astfel, pentru datoria externă există mai multe interpretări:

 datorie externă brută în sens larg - cuprinde sumele de bani şi alte valori pe care rezidenţii
unei ţări, persoane fizice şi juridice, le datorează străinătăţii la un moment dat. Aici sunt
cuprinse toate obligaţiile băneşti faţă de străinătate, cu caracter public sau privat, indiferent de
gradul lor de exigibilitate, de existenţa sau nu a unei garanţii. Această interpretare nu are
decât un caracter teoretic, întrucât nu are aplicabilitate în practică, datorită dificultăţii de
exprimare a tuturor obligaţiilor existente la un moment dat faţă de străinătate;
 datorie externă brută în sens restrâns - cuprinde obligaţiile băneşti faţă de străinătate, cu
următoarele excepţii: creditele pe termen scurt (sub 1 an); investiţii străine directe; ajutoare
cu caracter nerambursabil; împrumuturile externe cu o perioadă de graţie de 10-15 ani sau
mai mare; împrumuturile acordate de unii creditori externi sucursalelor, filialelor sau alte
reprezentante ale acestora în condiţii mai avantajoase decât cele practicate pe piaţa mondială;
creditele contractate de persoane fizice sau juridice, negarantate de autorităţile publice
competente;
 datoria externă în interpretarea Băncii Mondiale şi a celorlalte instituţii din sistemul său -
cuprinde sumele datorate unor creditori publici şi privaţi, în valută, bunuri sau servicii, cu o
perioadă de rambursare mai mare de un an şi sumele datorate de persoane private, dar
garantate de o autoritate publică. În cadrul acestei interpretări nu sunt cuprinse următoarele
categorii: datoria persoanelor private către străinătate negarantată de autorităţile publice;
datoria din tranzacţiile cu Fondul Monetar Internaţional; datoria care poate fi achitată, la
opţiunea debitorului, în moneda ţării sale; sumele datorate unor creditori rezidenţi în
străinătate, pentru care nu au fost stabilite termene de plată;
 datoria externă netă - diferenţa dintre activele publice şi private ale rezidenţilor unei ţări în
străinătate (disponibilităţi valutare, împrumuturi acordate, investiţii directe, titluri, diverse
alte creanţe şi valori) şi activele deţinute de rezidenţii străini în ţara considerată (împrumuturi
primite de la guverne, agenţii guvernamentale şi alte entităţi publice; credite primite de la
bănci private, organisme financiare şi alţi creditor;, investiţii de capital, titluri, disponibilităţi
valutare şi alte valori aparţinând unor persoane publice sau private străine). Adesea, în datoria
 externă netă se includ numai creanţele lichide sau uşor realizabile faţă de străinătate, în timp
ce celelalte creanţe care nu pot fi uşor mobilizate sunt excluse din calcul.
Datoria externă (figura 3) constituie o soluţie de completare a resurselor privind creditul intern,
contribuind chiar şi la creşterea nivelului de trai. De asemenea, creditele externe pot fi folosite şi pentru
finanţarea balanţei de plăţi externe, asigurând o creştere economică a ţării în condiţiile unei utilizări
eficiente a acestora paralel cu o majorare a exporturilor.
O folosire ineficientă a împrumuturilor externe poate provoca o restricţionare a accesului privind
finanţarea de pe piaţa externă, conducând chiar spre o criză a datoriei.

Figura 3. Structura datoriei externe

După criteriul stadiului de derulare a împrumuturilor, datoria publică externă se clasifică astfel:
 datorie publică externă contractată, reprezintă totalitatea valorii contractelor de împrumut
încheiate;
 datoria publică externă angajată (utilizată sau trasă), este constituită din suma împrumuturilor
care au fost trase (utilizate sau angajate), din volumul creditelor contractate;
 datoria publică externă efectivă, reprezintă diferenţa dintre datoria angajată şi ratele de capital
rambursate, respectiv ceea ce mai are de plătit efectiv o ţară către creditorii săi externi.

Indicatori privind datoria publică externă

Cel mai important indicator de analiză a datoriei publice externe îl reprezintă serviciul datoriei
publice externe (SDPE) şi arată nivelul cheltuielilor aferente acestei datorii la nivelul fiecărui an
financiar.
Serviciul datoriei publice externe cuprinde: cheltuieli privind rambursarea ratelor de capital
scadente în fiecare an, cheltuieli cu dobânzile plătite anual în contul datoriei externe, comisioane şi alte
costuri specifice datoriei publice externe.
În legătură cu datoria externă a unei ţări se folosesc diverşi indicatori care reflectă gradul de
îndatorare faţă de străinătate, precum şi efortul valutar pe care acesta îl reclamă.
Astfel, gradul de îndatorare al unei ţări faţă de străinătate se exprimă cu ajutorul mărimii absolute
a datoriei externe, al mărimii medii a datoriei respective pe un locuitor, al raportului dintre datoria externă
şi PIB şi al raportului dintre datoria externă şi încasările dintre exportul de bunuri şi servicii.

Principalii indicatori ai datoriei externe sunt:

indicatorul datoriei externe totale – arată suma datorată străinătăţii la un moment dat, se
determină prin transformarea valutelor în care a fost exprimată datoria externă într-o valută
de largă circulaţie internaţională;
indicatorul datoriei externe medii pe locuitor se determină prin împărţirea datoriei externe
totale, exprimate într-o valută de largă circulaţie internaţională la numărul populaţiei şi
serveşte la efectuarea de comparaţii în timp pe plan naţional şi internaţional;
 indicatorul privind raportul dintre datoria externă şi PIB arată cât din PIB al anului considerat
ar fi necesar pentru rambursarea acelei datorii;
indicatorul privind raportul dintre datoria externă şi exporturile de bunuri şi servicii - arată în
cât timp s-ar putea rambursa datoria unei ţări faţă de străinătate pe seama valutei încasate din
vânzările de bunuri şi prestările de servicii peste graniţă.

Sustenabilitatea datoriei publice externe este reflectată în principal de indicatorul “rata serviciului
datoriei”, respectiv raportul dintre SDPE şi exportul de bunuri şi servicii şi arată ce sumă din încasările
din export acoperă plata serviciului la nivelul unui an.

Povara datoriei externe se determină cu ajutorul mai multor indicatori şi anume:

 raportul dintre SDE şi exportul de bunuri şi servicii;
 raportul dintre SDE şi PIB;
 raportul dintre dobânda aferentă datoriei externe şi exporturi.