Autoeducația

Autoeducația este activitatea conștientă și complexă umană, desfășurată în scopul desăvârșirii

propriei personalități. Cuvântul ,,autoeducație", provenit din grecescul ,,autos" (însuși) și
latinescul ,,educatio"(educație) este o activitate pe care orice individ o desfășoară conștient
pentru formarea sau desăvârșirea propriei persoane.

Funcția principală a autoeducației angajează transformarea obiectului educației în subiect al

educației în urma unui proces care implică valorificarea unui ansamblu de acțiuni
educaționale, proiectate și realizate permanent la un nivel calitativ superior, într-o perioadă de
timp determinată.

Instruirea continuă şi implicit autoinstruirea au devenit cerințe fundamentale ale societății,

determinate de creșterea informațiilor și de uzura acestora, de mobilitatea profesiilor, de
progresele ale științei, tehnicii, tehnologiei și mijloacelor de informație, de dinamismul vieții
economice și sociale, de democratizarea învățământului, de creșterea nivelului de aspirație
spre cultură și educație, de folosirea cât mai plăcută și utilă a timpului liber.

Autoeducația este posibilă datorită anumitor particularități și funcții ale conștiinței de sine:

 funcția anticipativă: omul se poate imagina în viitor, își poate orienta activitatea și
preocupările sale spre obiective formative urmărite cu perseverență
 funcția normativă, constituită ca urmare a interiorizării treptate a cerințelor

sociale, care intervine în modelarea continuă a propriilor comportamente

 capacitatea omului de a se reflecta pe sine însuși și de a-și dedubla conștiința de sine

în contrarii, în ceea ce este și ceea ce vrea să devină el

Omul care dorește să se autoeduce permanent, își formează personalitatea echilibrat, poate
identifica și folosi sursele de informație, participă la dezvoltarea societății și la educarea
celorlalți membrii ai colectivității din care face parte. Nicolae Iorga susținea că: ,,Învățat e
omul care se învață necontenit pe sine și învață necontenit pe alții.”

Autoeducația devine posibilă la vârsta adolescenței, deoarece tânărul își proiectează în viitor
propria persoană, formându-și idealul în viață. El meditează asupra celor învățate și
dispunând de un mod propriu de apreciere a valorilor socio-culturale, le interiorizează,
participând astfel la propria sa formare și dezvoltare.
Orice acțiune conștientă, îndreptată spre perfecționarea comportamentului, este un act de
autoeducație. În măsura în care o persoană are o concepție mai bine conturată despre lume și
viață, o atitudine personală față de sistemul social de valori, un ideal propriu, în aceeași
măsură este capabilă să-și aplice un program rațional de autoeducație.

In contemporaneitate, caracteristicile autoeducației sunt (M. Ionescu,2003, Instrucție și

educație,):

 caracterul continuu, permanent ca activitate socială educația permanentă este analizată

în:-planul social-istoric reprezentând premisa dezvoltării personalității umane și a
umanizării omului, și în- planul individual (ontogenetic) al membrilor societății, în
sensul că educația este continuă, dispărând limita cronologică a învățării. Educația nu
se termină la sfârșitul instrucției școlare, ci constituie un proces permanent. Educația
permanentă acoperă întreaga existență a unei persoane
 caracterul formativ -formarea, dezvoltarea și modelarea personalității umane și
autoperfecționarea ei se realizează pe tot parcursul vieții, datorită caracterului său
formativ, datorat influențelor formative sistematice și integratoare exercitate asupra
ființei umane pe întreaga existență a unei persoane
 caracterul generalizat - educația permanentă reprezintă o activitate socială
generalizată, omniprezentă și de amploare, care a pătruns în toate sferele societății
contemporane
 caracterul dinamic, evolutiv și integrator - educația permanentă angajează un
ansamblu de activități, și procese evolutive, care integrează și articulează toate
formele și tipurile de educație cu care omul vine în contact, toate stadiile și formele
educației, toate actele și experiențele educative pe care acesta le trăiește, toate
influențele și înrâuririle educative care se exercită asupra omului, precum și
autoeducaţia, într-un ansamblu funcțional integrat, unitar și coerent, care contribuie la
modelarea personalității umane
 caracterul flexibil - oferta educațională a societății este extrem de diversificată și
flexibilă, fiind modelată în sensul favorizării dezvoltării umane în direcția nevoilor
sale educaționale, a aspirațiilor, intereselor, dorințelor, aptitudinilor, talentelor
personale, a propriului profil de inteligență
Metodele si procedeele folosite în practica autoeducației sunt moduri de a acționa asupra
propriei persoane de cunoaștere și evaluare de sine, proiectare, influențare și formare,
autocorectare și transformare.

Autoobservația constă în observarea conduitei și a trăirilor personale. În cazul

autoobservației, individul, desfășurând o anumită activitate, urmărește în același timp și
conduita sa, reacțiile, trăirile sale proprii. Autoobservația trebuie să fie corectă, fidelă, nu
deformată. Important e că faptul supus observației să fie văzut așa cum este, nu cum am vrea
să fie, sau cum ar trebui să fie.

Autoanaliza presupune obținerea unei imagini cât mai complete despre sine prin investigații
și meditații, orientate spre propria persoană. Prin descompunerea mintală a propriei
comportări și a activității efectuate, sunt evidențiate laturile pozitive și negative, motivele și
scopurile activității, reacțiile și stările emoționale urmându-se perfecționarea activității și a
conduitei. Autoanaliza reprezintă o formă de autoperfecționare a personalității și autoreglare
a conduitei. Folosirea acestei metode necesită un grad ridicat de maturitate. Ea impune
individului să se privească cu ochii altuia, dar nu a unui observator trecător.

Autoconvingerea poate fi folosită atât în luarea unei decizii majore din viața noastră, cât și în
rezolvarea unor probleme din viața cotidiană. Eficiența autoconvingerii depinde într-o măsură
considerabilă de optimismul subiectului, starea lui afectivă trăită în momentul respectiv,
maturitatea, cultura și inteligența tânărului. Autoconvigerea se poate manifesta atât în forma
autojustificării, autoconsolării și autoliniștii cât și pentru a neîmpotrivi acțiunile și opiniile
care nu concordă cu convingerile noastre.

Autocomanda. În activitatea cotidiană deseori suntem puși în situația de a ne concentra la

maximum toate eforturile pentru realizarea hotărârii luate, pentru a ne determina să acționăm
într-o anumită direcție sau, dimpotrivă, să ne abținem de la acțiunea nedorită, astfel spus să
ne comandăm noi înșine. Ea se realizează prin pronunțarea cu glas tare sau în gând a unor
cuvinte sau propoziții scurte formulate la imperativ. Voi reuși! Curaj! În cazul în care folosim
autocomanda pentru a ne tempera, a ne stăpâni stările afective sau pentru a renunța la o
activitate, vom folosi expresii ca: Abține-te! Renunță! Stăpânește-te!

Autoaprecierea și autocritica. Autoaprecierea vizează cunoașterea calităților și defectelor

proprii, a capacităților și aptitudinilor, a trăsăturilor de personalitate și a gradului lor de
dezvoltare. Din perspectiva autoeducației este necesară autoaprecierea obiectivă, realistă atât
a calităților cât și a defectelor proprii. Autocritica este utilă în măsura în care este realistă și
orientată autoeducativ, ajungând să elimine erorile de conduită și să determine restructurări
profunde ale personalității. Eficiența ei este cu atât mai mare cu cât sunt mai profunde trăirile
afective ale nemulțumirii față de neajunsurile pe carele avem.

Autosugestia se bazează pe forța specifică de reglaj a cuvântului. Dacă prin sugestie se

înțelege o influență exercitată prin intermediul cuvântului asupra voinței cuiva, autosugestia
reprezintă influența exercitată asupra propriei noastre voințe. Timpul cel mai prielnic pentru
autosugestie este seara înainte de a adormi și dimineața, imediat după trezirea din somn. Pot
fi folosite în acest scop și fragmentele mai mici de timp cum ar fi: deplasarea la și de la
serviciu, pauzele, timpul petrecut în mijloacele de transport etc.

Autoexersarea reprezintă metoda fundamentală în procesul de autoeducație. Ea se regăsește

într-o formă sau alta în toate celelalte metode și procedee folosite în scopul autoperfecționării
personalității. Autoexersarea constă în executarea, îndeplinirea cu strictețe a sarcinilor
profesionale și extraprofesionale pe care ni le-am fixat. De ex: să terminam lucrările
planificate, să citim un număr de pagini din literatura de specialitate sau beletristică, să
rezolvăm un număr de probleme sau exerciții, să cântăm la instrumentul preferat, să facem
antrenament fizic etc. Nu trebuie să recompensăm o activitate pe care copilul o întreprinde cu
plăcere(de exemplu o activitate sportivă agreată de copil). Recompensa nu trebuie promisă
înaintea desfășurării activității, ci imediat după această activitate, explicându-i-se clar pentru
ce anume este răsplătit.

Autoeducaţia presupune autocunoaştere, autostăpânire, autoconducere. Este o activitate

conștientă, orientată spre formarea sau desăvârșirea propriei persoane, în conformitate cu
năzuințele, aspirațiile, idealurile și concepția despre rolul omului în societate.